Discover Dobrogea

Category: Istorie&Cultura

O casă tradițională dobrogeană spune povestea satelor din Dobrogea, la Mănăstirea Dervent

O casă tradițională dobrogeană, veche de peste un secol și cu o arhitectură foarte frumoasă, a fost strămutată la Mănăstirea Dervent, pentru a spune povestea satelor din Dobrogea. Locuința țărănească autentică reprezintă punctul de pornire pentru realizarea Muzeului Satului Dobrogean, un proiect care își propune să salveze patrimoniul material și spiritual, înainte ca acesta să rămână doar în amintirea localnicilor din Dobrogea.

Casa tradițională dobrogeană a fost strămutată la Mănăstirea Dervent

Pe o suprafață generoasă de gazon, în spatele stăreției de la Mănăstirea Dervent a fost strămutată o casă tradițională dobrogeană, veche de 126 de ani. Locuințele autentice din Dobrogea au devenit tot mai rare, deoarece fie au fost abandonate, fie se află într-o stare avansată de degradare deoarece nu au mai fost reabilitate. Casele din Dobrogea au un specific al lor.

”Când făceam cercetarea etnografică în Dobrogea, pentru alcătuirea colecțiilor de artă populară dobrogeană, întotdeauna mă fascinau casele și auzeam discuții că sunt orientale, că nu sunt românești. Astfel, am început să mă ocup de arhitectura caselor din Dobrogea și am avut alături de mine, mari profesori universitari și specialiști în arhitectură, care au fost atrași la Constanța.

Am ales Oltina, pentru că de acolo am achiziționat cele mai multe piese românești care ilustrează etnografia Dobrogei. Oltina a fost menționată pentru prima dată într-o scriere turcească, în 1573. Era o comună românească, foarte bine definită. În Oltina mă simțeam ca acasă, într-o Dobroge frumoasă, românească.

Casa pe care am hotărât să o strămutăm la Mănăstirea Dervent este o locuință de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar reprezentativă pentru toată partea Dunării, pentru toate localitățile din acea regiune.

Este o casă cu prispă, foișor, tindă, cu două camere, dar și cu beci. Am reușit să o cumpărăm în anul 2004 cu ajutorul starețului Mănăstirii Dervent, care a spus că acest muzeu trebuie făcut pentru românismul din Dobrogea.

Mănăstirea Dervent a finanțat achiziționarea casei tradiționale, cu o sumă care s-a ridicat la acea vreme la 100.000 de lei. Dacă nu o cumpăram atunci, casa se prăbușea, pentru că fusese construită în 1890-1895.

Muriseră toți bătrânii, urmașii erau la Constanța sau la București și acea casă tradițională dobrogeană nu îi interesa. Am reușit să o achiziționăm și să o strămutăm la Oltina, bucată cu bucată.

Am avut sprijinul multor arhitecți, ingineri constructori, care erau pensionari și s-au alăturat proiectului nostru, au fost cu noi la Oltina, am demontat casa și am dus-o la Mănăstirea Dervent”, a declarat pentru Discover Dobrogea directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Mutarea unei case vechi, un proces anevoios

Mutarea unei case pe cale să se dărâme nu este o operațiune prea simplă. Totul a fost ambalat în pachete, care au fost numerotate.

”Am început cu acoperișul, care era din olană și parte din el era distrus. Am reușit să salvăm o parte din olană și din lemnăria de la pod, stâlpii de la prispă, uși și ferestre. Zidăria era din chirpici și la demolare a cedat, s-a fărâmițat.

Zidăria casei avea o înălțime cam de un metru și jumătate și parțial, această piatră din Dobrogea a cedat. Am dus totul la Mănăstirea Dervent și am început să ne facem calcule, pentru a ști ce ne lipsește când începem să o montăm și cum înlocuim elementele deteriorate.

Pentru refacerea temeliei din piatră ne-am dus la carierele din Dobrogea. Cea mai grea problemă a fost să găsim echipe care să facă chirpicii, pentru că, fiind făcuți în urmă cu peste 100 ani, nimeni nu știa rețeta folosită atunci. Cred că am stricat vreo trei, patru rânduri de chirpici, până am reușit să îi facem cum erau odinioară. Casa a fost ridicată și este acum o frumusețe”, povestește cercetătorul Maria Magiru.

Casa tradițională dobrogeană are o arhitectură interioară specifică

Pentru casa tradițională dobrogeană strămutată de la Oltina la Mănăstirea Dervent s-a încercat păstrarea arhitecturii exterioare și interioare. Inclusiv cromatica ferestrelor a fost păstrată.

”Cel mai mult mi-a luat, după ce am montat-o, arhitectura interiorului casei. Pentru că în Dobrogea sunt specifice anumite elemente de arhitectură interioară, a trebuit să reconstituim patul din pământ bătut, în două camere.

De asemenea, nu au fost omise nici soba oarbă și soba cu plită, elemente nelipsite din casele tradiționale dobrogene.

Am amenajat inclusiv camera curată, în care, întotdeauna, țăranii aveau cele mai frumoase țesături. În camera curată, cei care aveau puterea își cumpărau de la târg un pat cu tăblii, niște piese excepționale, vechi de 100 de ani. De asemenea, toți aveau în casă lada de zestre.

Pe vremea aceea circulau și prin satele Dobrogei ”lădari” din Brașov, care vindeau lăzi de zestre pictate. Ele erau cumpărate de dobrogeni și așezate în camera curată. În aceste lăzi își puneau țesăturile cele mai de preț”, am aflat de la directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Refacerea interiorului țărănesc a fost o altă provocare

Nici aranjarea casei cu țesături și obiecte tradiționale nu a fost un lucru simplu de realizat. Pentru refacerea interiorului țărănesc la casa tradițională dobrogeană era nevoie de lucruri originale, vechi de peste un secol.

”Apoi, problema a fost cum aranjăm casa, cum găsim țesături pe care să le punem înăuntru și să refacem interiorul țărănesc. Într-o discuție pe care am avut-o cu părintele stareț, ideea a fost ca, după slujbele de la biserică să facă un apel către toți localnicii să îi roage să aducă la mănăstire, lucrurile vechi pe care le mai aveau în casă.

De la țesături, paturi, mașini de cusut vechi, lăzi de zestre, ustensile de industrie casnică textilă.

Cam într-un an, tot subsolul clădirii administrative de la Mănăstirea Dervent s-a umplut cu obiecte. Țăranii au răspuns cu mare entuziasm, bucuroși că, în sfârșit, o casă tradițională va fi transformată în muzeu, în zona lor.

Împreună cu restauratorii și conservatorii din Muzeul de Artă Populară Constanța am lucrat cot la cot și am reușit să reconstituim interiorul casei, astfel că acum, când merg la acel muzeu, caut în fiecare colț să văd dacă lipsește ceva, dacă mi-a scăpat ceva, dar constat că totul este făcut perfect”, a afirmat directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Casa tradițională dobrogeană de la Dervent are și o anexă gospodărească

Pentru ca acea casă tradițională dobrogeană, strămutată la Mănăstirea Dervent, să respecte arhitectura tradițională, a fost construită inclusiv o anexă gospodărească, care era nelipsită din satele dobrogene.

”Am realizat construcția unei anexe gospodărești tip șopron, cu stâlpi din lemn și acoperiș de olană, pentru depozitarea unor piese masive din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța.
De fapt, aceste piese au făcut parte din expoziția permanentă a Muzeului Viei și Vinului de la Murfatlar, care s-a desființat și am luat obiectele de acolo. Acestea erau piese foarte mari, de patrimoniu, din categoria tezaur.

Erau tot felul de utilaje pentru producerea vinului: teascuri, diferite instrumente care erau folosite la zdrobirea strugurilor și la obținerea vinului.
Pentru a transporta aceste piese foarte mari, am apelat tot la starețul Mănăstirii Dervent, care a venit cu un grup de călugări la Murfatlar și am demontat piesă cu piesă. Unele aveau o înălțime de 8 metri.

Le-am dus la mănăstire și am gândit extinderea acestei gospodării cu această anexă, care a fost finalizată. Casa tradițională dobrogeană poate fi admirată de turiștii care merg la Mănăstirea Dervent”, spune directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Muzeul Satului de la Dervent trebuie să cuprindă și alte tipuri de case tradiționale dobrogene

Proiectul ”Muzeul Satului Dobrogean” nu se încheie, însă, aici. Deoarece în Dobrogea existau 5-6 tipuri de case numai la români, ideea este să fie strămutate la Mănăstirea Dervent și alte case tradiționale dobrogene.

”Aș vrea să strămut la Mănăstirea Dervent și a doua casă tradițională, pentru că în Dobrogea existau 5-6 tipuri de case numai la români.
Făcând teren prin județul Constanța, am descoperit între Canlia și Izvoarele, localitate care înainte se numea Pârjoaia, o fântână veche de peste 100 de ani, realizată din piatră dobrogeană, calcar sedimentar cu scoici din zona Carierei de piatră de la Grârlița.

O fântână superbă, cu doi stâlpi din piatră și o arcadă cu inscripție referitoare la meșterii care au ridicat-o și la anul construcției, 1904. Era în mijlocul unei localități părăsite. Am luat-o de acolo și am dus-o la Mănăstirea Dervent și avem totul pregătit în momentul de față, pentru a o monta și a completa Muzeul Satului Dobrogean.

Există și un plan de extindere a Muzeului Satului de la Dervent, deoarece este mult mai amplă cercetarea etnografică pe care am făcut-o în tot Sudul Dobrogei și parțial în Nordul Dobrogei.

Este păcat ca această cercetare să rămână fără să fie pusă în practică. Când vom vorbi, peste câțiva ani, despre istoria Dobrogei, va trebui să avem dovezi clare despre arhitectura tradițională”, a declarat pentru Discover Dobrogea, directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Muzeul Satului Dobrogean, la Mănăstirea Dervent

Muzeul Satului Dobrogean este la Mănăstirea Dervent, în vecinătatea comunei Ostrov. Acolo, în spatele stăreției este amplasată casa tradițională dobrogeană, veche de aproximativ 130 de ani, strămutată din comuna Oltina.

Ea reprezintă punctul de plecare pentru Muzeul Satului Dobrogean, un proiect pe care l-a început directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru, în colaborare cu starețul locașului monahal, Andrei Tudor.

”Muzeul Satului Dobrogean a avut la bază zeci de ani de cercetare etnografică privind arhitectura tradițională din Dobrogea, pentru că cercetarea etnografică în Dobrogea a început după anul 1970 și a cunoscut în evoluția sa, etape importante.

Au fost alcătuite colecțiile de artă populară dobrogeană, ce au constituit nucleul Muzeului de Artă Populară, deschis la Constanța în 1975. Astfel, au fost salvate dovezi de cultură materială și spirituală de pe pământul dobrogean, din dorința de a salva Dobrogea”, a mai spus Maria Magiru.

May 11, 2021
9 Mai, triplă aniversare pentru poporul român

În fiecare an, pe 9 mai sărbătorim trei momente importante din istoria României și a lumii. Este vorba despre Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene.

Ziua Independenței României – 9 mai 1877

Pe 9 mai 1877, în Camera Deputaților a Parlamentului român, Mihail Kogălniceanu citea Proclamația de Independență a României.

”Cuvintele lui s-au înscris, pentru totdeauna, în cartea de istorie a poporului român: „Suntem independenți. Suntem națiune de sine stătătoare”. După acest discurs, deputații au votat a votat o moțiune prin care luau act că „rezbelul între România și Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficială”, moțiune votată și de Senat. Drept urmare, tributul datorat Porții a fost direcționat spre armată”, a declarat pentru Discover Dobrogea, cercetătorul științific, dr. în istorie Lavinia Dumitrașcu.

Acestea au fost cuvintele lui Kogălniceanu: „Suntem independenți. Suntem națiune de sine stătătoare”. Armata română s-a văzut angrenată într-un război ruso-turc, pe care noi îl numim Războiul de Independență. Și, da, cuvintele lui Kogălniceanu au fost completate cu sângele românilor curs pe toate câmpurile de luptă, pentru a le întări prin merit, la Grivița, Vidin, Rahova, Smârdan etc.Scrisoarea generalului Ștefan Falcoianu, care făcea lobby pe lîngă reprezentanții Marilor Puteri la Conferințele de Pace

Deși România se afla în tabăra învingătorilor, Marile Puteri i-au recunoscut destul de greu independența, în ciuda luptei oamenilor politici români. Una dintre consecințe a fost că România a pierdut cele 3 județe din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad și Ismail și a primit, în schimb, Dobrogea.

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial – 9 mai 1945

Cea mai cumplită conflagrație a lumii (1939-1945), care s-a vrut, inițial, „război fulger”, a implicat majoritatea statelor lumii, peste 100 de milioane de oameni și a fost cel mai întins război din istoria lumii, spune dr. în istorie Lavinia Dumitrașcu.

”Luptele celui de-al Doilea Război Mondial au încetat pe 8 mai 1945, la 23:01, ora Berlinului, iar după ora Moscovei, pe 9 mai, era ora 1:01.

Se punea, astfel, capăt pierderii de vieți omenești pe front și în spatele acestuia, distrugerilor, lagărelor de exterminare, holocaustului.

A urmat o nouă împărțire a lumii și a sferelor de influență, cu tot ce a derivat din acestea. România, deși aflată în tabăra învingătorilor, a rămas mai mică decât „România Mare” care intrase în război”, a precizat cercetătorul științific, dr. Lavinia Dumitrașcu.

Ziua Europei Unite 9 mai 1950

În 1950, pe 9 mai, ministrul de Externe francez, Robert Schuman a ținut o proclamație la Paris, în care propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să excludă, pentru totdeauna, posibilitatea izbucnirii unui nou război între statele Europei.

”În acest sens, milita pentru crearea unei instituții europene care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel, materia fundamentală într-un conflict militar. Se adresa marilor puteri care se confruntaseră în utima conflagrație mondială. Un an mai târziu, această propunere se materializa. Declarația lui Robert Schuman este considerată piatra de temelie a Uniunii Europene”, afirmă dr. în istorie Lavinia Dumitrașcu.

Simbolurile Uniunii Europene sunt: steagul cu cele 12 stele, imnul, deviza „Unitate în diversitate”, moneda unică Euro și ziua de 9 mai.

La 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene.

Manifestări organizate cu ocazia triplei aniversări

Astăzi, în Constanța s-au desfășurat mai multe manifestări cu caracter militar, cultural și religios.

Autoritățile locale și județene din Constanța, reprezentantul Guvernului în teritoriu, numeroase oficialități, alături de militarii din structurile Forțelor Navale Române și ale Jandarmeriei au participat la ceremonia de depunere de coroane, moment care a fost urmat de o paradă militară.

Și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a organizat astăzi un simpozion dedicat triplei aniversări, în colaborare cu Societatea de Științe Istorice din România filiala Constanța.

May 9, 2021
Mormântul pictat de la Tomis, cel mai valoros complex funerar descoperit în Dobrogea

Mormântul pictat de tip hipogeu este unic și a fost descoperit în Constanța în anul 1988. Se presupune că mormântul aparținea unei importante familii tomitane, care trăia la începutul secolului al IV-lea, când Tomisul a fost una dintre cele mai înfloritoare metropole de la pontul de vest.

Mormântul pictat de tip hipogeu, o descoperire importantă despre istoria Tomisului

Mormântul pictat a fost descoperit în anul 1988, când pe strada Mircea din Constanța au început să se construiască blocuri. Cercetătorul științific Constantin Chera și doctorul în istorie Virgil Lungu au găsit cripta antică în zona în care, pe vremuri, era cimitirul Tomisului.

”Aș spune că Mormântul pictat este cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o, pentru că s-a păstrat un strat cu pereți pictați, care sunt databili foarte devreme, la începutul sec. IV, lucru pe care nu îl mai avem în Dobrogea. Este un unicat. La Silistra, în Bulgaria, a fost descoperit un mormânt asemănător, însă în Dobrogea nu avem alte complexe funerare de această valoare.

Am mai găsit și alte elemente constitutive ale unor astfel de monumente, însă acesta, printr-o minune, s-a păstrat foarte bine, nefiind deschis de la ultima depunere funerară, de la începutul sec. V și până în 1988, când a fost descoperit”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arheologul și cercetătorul științific Constantin Chera.

Mormântul pictat a aparținut unei familii înstărite din vechiul Tomis

Se presupune că mormântul aparținea unei familii tomitane din secolul al IV-lea, destul de bine plasată din punct de vedere financiar.

”Am găsit în interior, 5 schelete depuse în sicrie din lemn, de la ultima fază de înmormântări și o seamă întreagă de oase care provin de la o primă fază de înmormântări, de la începutul sec. IV.

Am descoperit, de asemenea, o mică amforă în interior, care se datează la începutul sec. V, când au avut loc ultimele înmormântări la locul respectiv. În mod sigur este o criptă care aparținea unei familii înstărite din Tomis. În acel mormânt s-au făcut înmormântări succesive, de-a lungul unui veac, de la începutul sec. IV, până la începutul sec. V.

În Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța avem expuse unele dintre obiectele pe care le-am găsit acolo.

Este vorba de câteva mărgele, de vase de sticlă, amfora pe care am găsit-o în cavou, dar și un mic filacterium, un recipient care se purta la gât în chip de talisman, în interiorul căruia se păstrau texte sacre, nu numai ale creștinilor, ci și din credințele anterioare”, a precizat cercetătorul științific Constantin Chera, pentru Discover Dobrogea.

Replica Mormântului pictat poate fi văzută la Muzeul de Istorie Constanța

O replică 1:1 a Mormântului pictat a fost realizată de către specialiștii de la Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București și poate fi văzută la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Mormântul este deosebit de important, pentru că în el se păstrează o cameră funerară pictată complet, de la începutul sec. IV, un lucru destul de rar, atunci când vorbim despre pictura murală romană din această epocă.

În interiorul mormântului pictat se găsesc diverse scene cu animale care simbolizează unele dintre credințele vremii, dar și un festin funerar, o masă funerară, în jurul căreia sunt adunate 7 personaje.

Povestea scenelor din mormântul unic de la Tomis

Desenele din mormântul pictat, cu motive animale, păsări, motive florale și arbori, pot fi interpretate ca o evocare a paradisului. Aceeași simbolistică legată de învierea și imortalitatea omului este redată și în imaginile cu cei patru porumbei sau cu potârnichile care beau apă dintr-o cupă.

”Unele dintre animalele pictate în interiorul mormântului au o semnificație cultică. Ne aflăm, de altfel la vremea în care credințele politeiste erau treptat înlocuite de creștinism, noua religie care apăruse în Imperiul Roman.

Nu trebuie să uităm că exact în această perioadă de la începutul sec. IV, Constantin cel Mare a dat edictul de la Milan, în 313 d.Hr., prin care, creștinismul a fost una dintre religiile acceptate în Imperiul Roman.

Aceasta a condus la ieșirea în public a unora dintre adepții noii religii, însă, noi nu suntem siguri că în mormânt au fost puși locuitori creștini ai Tomisului, pentru că nu avem niciun fel de indiciu care să ne spună că mormântul ar fi aparținut unei familii creștine.

Oricum, acea masă funerară, păunii, care simbolizează nemurirea, iepurele care mănâncă struguri dintr-un coș răsturnat, potârnichile, porumbeii, toate aceste animale și păsări simbolizează aspecte ale credințelor vremii, care au fost de fapt preluate din credințele anterioare, ca iconografie.

Pictura nu a avut de suferit, pentru că noi am acoperit la loc cavoul respectiv. Am zidit partea care a fost afectată de către excavator în 1988 și astfel, interiorul camerei a rămas oarecum izolat, în așa fel încât să nu aibă loc aceste schimbări bruște de temperatură și de umiditate. El se prezintă aproape în starea în care l-am găsit împreună cu colegul meu, Virgil Lungu”, a precizat arheologul Constantin Chera.

Mormântul pictat va intra în circuitul turistic

Mormântul pictat va fi introdus în circuitul turistic, în momentul în care va fi terminată construcția de protecție care este deasupra lui.

În interior nu se va putea pătrunde, deoarece nu trebuie să fie schimbat microclimatul în mod brusc sau repetat. Cel mai probabil, vizitatorii vor putea vedea o imagine din interiorul mormântului, pe ecrane de dimensiuni mai mari, luate cu o cameră mică de luat vederi.

”Am făcut numeroase intervenții la autorități, iar Ministerul Culturii a avizat lucrările pentru o construcție de protecție la Mormântul pictat. Am început acolo săpăturile, pentru a degaja terenul de restul mormintelor existente, mai ales că această nouă construcție urmează să protejeze adecvat această bijuterie a epocii antice.

Până acum, ea a fost protejată de o baracă termoizolantă, la care am intervenit de nenumărate ori cu reparații la acoperiș și la pereții laterali, astfel încât, monumentul să nu aibă de suferit, mai ales că este sensibil la schimbările de microclimat. Temperatura și umiditatea din interiorul camerei respective trebuie păstrate oarecum constant, pentru că altfel ar deteriora calitatea picturii”, spune cercetătorul științific Constantin Chera.

Constantin Chera: ”Mormântul pictat este cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o.”

”Aș spune că Mormântul pictat este cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o, pentru că s-a păstrat un strat cu pereți pictați, care sunt databili foarte devreme, la începutul sec. IV, lucru pe care nu îl mai avem în Dobrogea. Este un unicat. La Silistra, în Bulgaria, a fost descoperit un mormânt asemănător, însă în Dobrogea nu avem alte complexe funerare de această valoare.

De-a lungul carierei am avut prilejul să descopăr și alte lucruri deosebite. Aș aminti, mormântul acela bogat de lângă Consulatul Turcesc.

Nu este primul mormânt pictat, dar este cel mai bine păstrat. Noi am găsit și în zona Gării, și pe faleză, de-a lungul străzii Mircea, urme ale unor astfel de obiective antice, dar acesta este păstrat aproape intact, ceea ce-l face deosebit de valoros, dându-ne o imagine clară asupra artiștilor care erau în acea vreme, aici, la Tomis.

La un moment dat, s-a făcut o străpungere a actualului bulevard Brătianu către b-dul Ferdinand, iar în acel colț în care au fost construite blocuri, în imediata apropiere a spitalului vechi, am găsit un mormânt deosebit de bogat în ceea ce privește obiectele din aur, dar și inventarul întregului complex, care este prezentat la noi, în Sala Tezaur, sub o suprafață de sticlă.

De-a lungul vremii am mai descoperit și numeroase vase de sticlă, care erau importate din centre de producție din Mediterana Orientală, mai ales din atelierele siriene, care erau specializate în suflarea în tipar a unor astfel de vase de sticlă. Și acestea sunt expuse în Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și sunt indicii deosebit de importante în ceea ce privește relațiile internaționale ale Tomisului, ale metropolei pontului stâng, așa cum o cunoaștem în sec. IV, cu centrele importante ale lumii romane din perioada primelor secole ale erei noastre”, a declarat arheologul Constantin Chera pentru Discover Dobrogea.

Mormântul pictat de tip hipogeu este vizitat de mulți turiști străini

Mulți turiști străini vizitau Muzeul de Istorie din Constanța, până anul trecut, când a început pandemia. Ei veneau informați și știau exact ce anume doresc să vadă. Mormântul pictat și celebrul șarpe Glikon sunt principalele atracții pentru vizitatorii muzeului, dar și unele dintre cele mai importante descoperiri făcute în Constanța

”Foarte multă lume ne întreabă ce înseamnă, de fapt, hipogeu. Hypogaeum înseamnă sub pământ. Trebuie subliniat că această cameră funerară, care dispunea de o cale de acces, un așa-numit dromos, o scară care cobora către nivelul inferior al încăperii respective, tot acest complex era îngropat, era hipogeu, adică sub pământ. Era acoperit cu aproximativ 70 cm de pământ, până la nivelul de călcare, chiar și în antichitate.

În anii trecuți mai funcționau acele croaziere care aveau în program vizitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și sigur, am avut și surprize deosebit de plăcute. Un inginer din Germania, care a lucrat la construirea hotelurilor din sudul litoralului în 1970, a revenit și a văzut una dintre descoperirile la care efectiv a fost martor. La un moment dat, el și-a adus aminte că are acasă un film din vremea aceea, în care a consemnat momentele importante din timpul găsirii sarcofagului din stațiunea Olimp, care este de asemenea o descoperire deosebită”, am mai aflat de la cercetătorul și arheologul Constantin Chera.

May 7, 2021
Mormântul lui Ovidius, misterul neelucidat al Constanței

Locul în care a fost amplasat mormântul lui Ovidius în vechea cetate Tomis, reprezintă și acum, după mai bine de 2000 de ani, una dintre cele mai mari enigme legate de legendarul poet.

Mormântul lui Ovidius nu va fi găsit, probabil, niciodată

Pentru un poet atât de mare, care a fost bine primit la Tomis și învățase chiar limba geților, care a scris poeme în această limbă, însă, din păcate nu au fost păstrate, este ciudat faptul că nu cunoaștem locul în care a fost îngropat.

Arheologii constănțeni spun că mormântul poetului nu va fi găsit, deoarece Tomisul din timpul lui Ovidiu era foarte mic din punct de vedere al dimensiunilor, raportat la orașul de astăzi. El se întindea pe o zonă care nu are configurația actuală a țărmului, care, în vremea lui Ovidiu era cu totul altfel.

O parte din țărm este acum în poziție submersă, în timp ce Tomisul lui Ovidiu era întins până în dreptul Pieței Independenței, Piața Ovidiu de astăzi.

Mormântul lui Ovidius a fost distrus încă din antichitate

Este posibil să nu mai existe deloc, pentru că, în general, necorpolele se făceau în afara zidurilor cetății, iar cetatea s-a tot mărit.

Limita cetății Tomis era, în perioada romano-bizantină târzie, pe locul fostului Hotel Continental. Astfel, zona de necropolă a devenit zonă locuibilă.

La acea vreme însă, când se extindea zona locuibilă dincolo de necropolă, nu se păstrau niciodată mormintele, deoarece se considera că este normal ca locuințele să ocupe acel spațiu.

Se presupune că mormântul lui Ovidius nu mai există încă din antichitate. Odată cu lărgirea spațiului cetății, chiar dacă mormântul marelui poet a fost unul elegant, cu însemne care să arate poziția lui privilegiată în lumea antică, acesta nu mai există.

Căutat vreme îndelungată de arheologi, mormântul lui Ovidius nu a fost găsit niciodată. Știm sigur că Ovidius a fost la Tomis și că aici a fost înmormântat, la porțile cetății. Totuși, acestea s-au mutat tot timpul către nord, zona spre care întotdeauna creștea orașul și au ajuns, în perioada romano-bizantină, acolo unde este farmacia Miga.

Destinul lui Publius Ovidius Naso a fost legat de Tomis, de Constanța

Influența personajului legendar Publius Ovidius Naso a fost extraordinară în urbea marină, pentru că destinul său a fost legat de vechea cetate Tomis, devenită ulterior orașul Constanța.

Ovidius a fost exilat de Augustus în anul 8 din Roma în cetatea Tomis, o mică așezare cu statut urban, al cărei țărm spunea că este pustiu. Drumul a fost lung și anevoios, astfel că Ovidiu a călătorit aproape 6 luni pentru a ajunge la Tomis.

Diferența dintre Tomis și Roma era foarte mare, astfel că nefericirea sa este foarte ușor de înțeles.

El a făcut în mod constant apel la clemența împăratului, inițial Augustus, ulterior, din anul 14 Tiberius, care nu i-au acordat clemența, iar poetul a murit la Tomis în anul 17 sau 18, trist și neconsolat.

Destinul lui a fost impresionant. El a fost unul dintre cei mai mari poeți ai umanității. Chiar și Shakesperare purta în buzunarul redingotei sale, un volum de poeme scrise de Ovidiu.

Ovidiu a fost un personaj extraordinar, iar destinul său nefericit a lăsat loc unei compasiuni generale care s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor.

Ovidius, inițiatorul literaturii de exil

Ovidiu mai are încă un mare merit. El a inițiat un gen literar care va deveni deosebit de important de-a lungul secolelor următoare. Este vorba despre literatura de exil.

Publius Ovidius Naso a fost primul care a scris literatură de exil și a făcut acest lucru de aici, de la Tomis, prin Tristele și Ponticele pe care le-a expediat la Roma.

Poetul Ovidius, brand-ul orașului Constanța

Ovidius a rămas legat de viața cetății timp de multe secole scurse după moartea sa, iar în perioada modernă, el a devenit brand-ul orașului Constanța.

Primul prefect al administrației românești instalată în Constanța în 1878, Remus Opreanu, a avut ideea să îl întrupeze pe Ovidius într-o statuie, pentru a deveni brand al cetății noastre.

Remus Opreanu a avut idei extraordinare și a dorit să aducă ordine în această zonă, care fusese timp de mai bine de 450 de ani inclusă în Imperiul Otoman.

Sarcina lui a fost dificilă, dar a avut mai multe idei, una dintre ele fiind realizarea statuii lui Ovidiu.

Ea a fost făcută de renumitul sculptor italian Ettore Ferrari și a fost dezvelită în anul 1887. Chipul marelui poet latin a fost realizat după o stampă veche, întrucât nu existau imagini cu acesta. Ovidius este sculptat în poziție meditativă, îmbrăcat în togă romană. O copie fidelă a statuii a fost inaugurată în anul 1925 la Sulmona, orașul în care s-a născut poetul.

Statuia situată în faţa Muzeului de Istorie şi Arheologie Constanţa a fost demolată de mai multe ori şi apoi repusă pe soclu.

Ovidius scria că orașul antic Tomis a intrat în legendă printr-o crimă

”Orașul antic Tomis a intrat în legendă printr-o crimă, iar numele locului este mai vechi decât cetatea însăși” scria Ovidius în Tristia.

Fratricidul Medeei, preluat probabil din opera de exil a poetului latin, figurează într-un compendiu de mitologie din secolele I-II intitulat Biblioteca lui Apollodor. Se spune că de la acest episod mitologic se trage și numele de Tomis, care vine de la verbul grecesc ”temno”, a ciopârți.

Ovidius considera că peninsula este responsabilă pentru întemeierea orașului antic Tomis și, implicit, pentru intrarea sa în istorie.

May 3, 2021
Legenda argonauților, cea mai veche poveste despre orașul antic Tomis

Fiecare colț din Centrul Vechi al Constanței are multe povești, iar Legenda Argonauților este cea mai veche și mai importantă dintre ele. De altfel, Peninsula pe care s-a ridicat cetatea Tomis a fost pomenită în legenda argonauților, primii navigatori care au ajuns în această zonă pentru lâna de aur.

Numele orașului Tomis este legat de legenda argonauților

Dacă este să vorbim despre povești și legende, e plăcut să ne amintim ce a scris poetul Ovidius despre orașul antic Tomis și întemeierea acestuia. Este, de fapt, una dintre puținele mărturii care au rămas în legătură cu nașterea și botezul acestei localități de la malul mării. Potrivit legendelor, totul se leagă de călătoria argonauților în Colchida.

”Numele orașului Tomis este legat de legenda argonauților, prin fratricidul comis de Medeea asupra fratelui ei Absyrtos, cu scopul de a întârzia corăbiile regelui Aietes, tatăl lor, care s-au oprit pentru a recupera trupul tânărului să îl înmormânteze.

Astfel, de aici s-a ajuns să se vorbească de Tomis, ca despre locul în care a fost ciopârțit Absyrtos. În mitologia greacă, argonauții au fost 50 de eroi, care, cu 50 de ani înainte de războiul Troiei au alcătuit echipajul corabiei Argus.

Ei l-au însoțit pe Iason în faimoasa expediție organizată de acesta la porunca lui Pelias, regele din Iolcus, care i-a cerut să îi aducă lâna de aur. Echipajul a fost însoțit și de Medeea, care era îndrăgostită de Iason” a declarat pentru Discover Dobrogea, arheologul Traian Cliante.

Legenda argonauților și a lânii de aur

Peninsula pe care s-a ridicat cetatea Tomis a fost pomenită în legenda argonauților, primii navigatori care au ajuns în această zonă pentru lâna de aur.

Athamas, regele legendar al Tebei și soția sa Nephele, zeița norilor au avut doi copii, pe Phrixos și pe Helle. Deși fericită o vreme, familia s-a destrămat, iar regele s-a recăsătorit cu Ino, mama altor copii. Resentimentele celei de-a doua soții s-au transformă rapid în ură și în dorința de a-i lichida pe cei doi frați moștenitori.

Ca să-i salveze, mama lor îl trimite în ajutor pe Chrysomallos, berbecul cu lână de aur, un fiu al lui Poseidon, înzestrat nu doar cu darul de a vorbi, ci și cu acela de a pluti în văzduh, chiar dacă nu avea aripi.

Copiii au încălecat berbecul și au zburat spre nord, peste pământ, deasupra unei mări. Deși au fost îndemnați să nu privească în jos, Helle s-a dezechilibrat, a căzut în apă și s-a înecat în locul numit de atunci Hellespont sau Dardanele.

Speriat și îndurerat, Phrixos a ajuns în Colchida, Georgia de astăzi, țara lui Aietes, pe malul râului Phasis. El a jertfit berbecul în cinstea zeilor și i-a dăruit regelui, blana acestuia. Lâna de aur a fost atârnată într-un stejar din pădurea sfântă a lui Ares, zeul războiului, fiind păzită, alături de gărzi, de un dragon.

Medeea, Iason și argonauții au reușit să fure lâna și au fost urmăriți de rege pe mare. Pentru că exista riscul să fie ajunși din urmă, argonauții au debarcat în zona stâncoasă, locul în care faleza face și astăzi un cot lângă statuia lui Eminescu, la stâncile Medeei.

Aici, Medeea l-a tăiat în bucăți pe fratele său Absyrt și l-a aruncat în mare, iar capul l-a înfipt într-o prăjină și l-a așezat pe un loc înalt pentru ca regele să îl poată vedea.

Athamas s-a oprit din urmărirea argonauților. El și-a căutat fiul în apele mării și l-a îngropat. Medeea, Iason și argonauții au reușit astfel să fugă cu lâna de aur, pe care au dus-o în Grecia, locul din care, de fapt, plecaseră.

Expediția argonauților face parte din istoria și toponimia Constanței

Se spune că această întâmplare a avut loc în dreptul pietrelor Medeei, care mult timp au fost denumite astfel. Este vorba despre pietrele din dreptul statuii poetului Mihai Eminescu, apărută mult mai târziu pe faleza din Constanța.

Pietrele Medeei au fost incluse ulterior în faleză și nu mai au amplitudinea și frumusețea de odinioară. Localnicii nu știu că acolo erau niște pietre pe care se plimbau odinioară constănțenii și, de pe care, uneori chiar pescuiau.

Stâncile Medeei și cartierul constănțean, care poartă și acum numele prințesei din îndepărtatul ținut al Colchidei, continuă să fie un reper simbolic în mentalul colectiv al Europei și al lumii.

Legenda argonauților a fost legată de zona peninsulară, pe care grecii milesieni au întemeiat, câteva secole mai târziu, colonia Tomis.

Există și o decorație ”Lâna de aur”, dar și multe povești legate de Iason și de argonauți. Erau întâmplări mitice, pe care imaginația le tulbura și le făcea de neînțeles, dar era fantezia oamenilor care au trăit în acele vremuri și care au descoperit acest spațiu al Mării Negre.

Mitul argonauților este una dintre marile legende ale omenirii, cea mai veche poveste a orașului Constanța și ne introduce în lumea miturilor și a legendelor umanității.

April 25, 2021
Floriile, sărbătoarea celor cu nume de flori și a renașterii naturii

Floriile îndreaptă atenția comunității, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renașterea naturii. De altfel, inclusiv denumirea sărbătorii ne duce cu gândul la natură și la flori.

Floriile au avut un corespondent festiv și în antichitate

Floriile reprezintă o sărbătoare a renașterii naturii, iar Duminica Floriilor este o zi cu incontestabile semnificații creștine.

”Se știe că această zi a avut și un corespondent festiv în antichitate, iar luna aprilie era numită ”Floralia”. Luna aprilie era dedicată zeiței Flora, care domnea asupra tuturor florilor și semințelor.

La noi, la creștini, această a șasea săptămână a postului mare stă de asemenea sub semnul renașterii naturii și a celei mai frumoase și așteptate sărbători care precede Paștele, Duminica Floriilor. Ea cade întotdeauna duminica și este ziua tuturor florilor”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Cerasela Dobrinescu, din cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.

Floriile și sâmbăta lui Lazăr

Floriile sunt precedate de o altă sărbătoare însemnată, care are loc sâmbăta și se numește ”Sâmbăta lui Lazăr”. Lazăr este personajul biblic pe care Isus l-a înviat din morți, la 4 zile de la decesul acestuia.

”În panteonul românesc, acest Lazăr sau Lăzărel cum mai este el cunoscut, este un zeu al vegetației, care a fost creat de imaginarul popular.

În amintirea acestei întâmplări, în ajunul Floriilor, în satele din sud-estul țării, incluzând aici și Dobrogea, mai cu seamă Dobrogea de Nord, grupuri de fetițe merg cu Lăzărelul sau Lăzărița, un obicei cu un profund caracter ludic. Este un fel de joc de-a moartea-nuntă, în care colindătoarele performează un spectacol alegoric al morții, care este privită ca o nuntă. Obiceiul este legat de acest personaj Lazăr.

A doua zi după Lăzărel, Biserica Ortodoxă celebrează Floriile, de fapt, intrarea Mântuitorului Isus Christos în Ierusalim, după minunea învierii din morți a lui Lazăr, pe care a săvârșit-o. În amintirea acestui moment biblic, creștinii duc la biserică ramuri de salcie, pentru a fi sfințite”, a mai spus muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Salcia, copacul binecuvântat de Maica Domnului

Salcia este emblema vegetală a Floriilor, iar ea este pusă în legătură directă cu ramurile de finic sau curmal cum îl știm noi, dar și cu florile cu care Isus a fost întâmpinat la intrarea în cetatea Ierusalimului.

”Dacă în vechile religii ale lumii, salcia era un copac consacrat al divinităților vegetației, în vechile legende românești salcia este asociată cultului Maicii Domnului, iar acest fapt îi conferă o oarecare sacralitate.

Salcia este un arbore totem al acestei sărbători. În jurul acestui copac s-au țesut o serie de legende. Cea mai cunoscută dintre ele spune că în drumul ei către locul în care era răstignit Isus, Maica Domnului trebuia să treacă o apă.

Pentru a trece acea apă, a fost ajutată de o salcie, care, din ramurile sale a făcut o punte peste apa respectivă. Drept răsplată, Maica Domnului a binecuvântat salcia, iar preoții o slujesc în biserică la slujba din Duminica Floriilor. Această sărbătoare este și a înfloririi salciei, un copac care înverzește și face muguri în această perioadă” a precizat muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Floriile vin la pachet cu multe tradiții

Sunt multe tradiții care se întâlnesc atât în Dobrogea, cât și în alte regiuni ale țării. Unele dintre ele au dispărut, dar altele se mai întâlnesc încă în satele dobrogene. Există o explicație a venerării salciei, care rezidă din vitalitatea extraordinară pe care o are această plantă, care se încăpățânează să crească în locuri mai puțin prielnice și rodește foarte ușor.

”Se spune că prin faptul că ea este sfințită de Florii capătă o putere magică, având un puternic rol de apărare. De aceea, ramura sfințită la slujba de Florii este adusă acasă și păstrată tot anul la icoana Maicii Domnului, un obicei care se regăsește în toate zonele țării, dar și în satele dobrogene.

Alte locuri în care era ținută crenguța sfințită de salcie erau cele considerate a fi ”prag” pentru gospodărie, locurile prin care puteau pătrunde lucrurile mai puțin curate. Aceste locuri trebuiau păzite pentru a păzi familia și casa de lucrurile rele și chiar pentru a opri bolile.

În plus, se considera că salcia sfințită este un minunat medicament. De asemenea, salcia era folosită și pentru sporul semănăturilor, al stupilor sau al animalelor” povestește muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Salcia și calitățile sale tămăduitoare

Există un obicei în lumea satului, ca oamenii să se lege la mijloc cu ramuri de salcie, pentru a scăpa de durerile lombare. În mediul rural se mai crede că salcia este bună ca leac în dragoste și aduce noroc familiei.

Fetele întotdeauna încearcă să facă rost de o crenguță de salcie pentru că o consideră aducătoare de noroc în dragoste.

De asemenea, mugurii de salcie se înghițeau pentru că se considera că au rol tămăduitor pentru durerile în gât. Se obișnuiește să se pună ramuri de salcie în scăldătoarea copiilor.

Se mai puneau chiar și sub pernă, în pământ, în foc, chiar și pe morminte, o crenguță sau o coroniță din salcie se pune pe cruce, pentru tihna morților.

Coronițele din salcie simbolizează soarele

Vorbind de coronițe, știm că se fac acele salbe din ramurile de salcie sfințită, iar forma rotundă a acestora ne duce cu gândul la simbolul solar. Cercul simbolizează soarele, iar tot ceea ce ține de soare este aducător de bine.

”Astfel, se consideră că tot ceea ce este rotund nu poate aduce decât bine. Tocmai de aceea, aceste ramuri de salcie se împletesc sub forma unor coronițe și se păstrează în casă la icoană sau în locurile importante.

De asemenea, în zilele de peste an este folosită afumătura rezultată de la mugurii de salcie, pentru sperietura copiilor mici. Există acest obicei de a se calma plânsetul copilului cu fumul de la mugurii de salcie sfințită” povestește Cerasela Dobrinescu.

Superstiții de Florii

În legătură cu Floriile au apărut și multe superstiții. Pentru că este o sărbătoare care cade de fiecare dată duminica, se știe că nu este bine să te speli pe cap, pentru că se spune că vei albi de timpuriu. Este o superstiție adânc înrădăcinată în lumea satului.

Totodată, în săptămâna de dinaintea Floriilor nu se seamănă nimic, pentru că se consideră că plantele nu vor avea rod. Totuși, pentru că este o sărbătoare dedicată florilor, se plantează flori în această zi, pentru a avea siguranța rodului.

”Nu se lucrează și nu se face curat în gospodărie în ziua de Florii. Se consideră că dacă sunt prestate astfel de activități îți merge rău tot anul. De asemenea, nu se mănâncă urzici. Începând din Duminica Floriilor nu se mai mănâncă urzicile, pentru că se consideră că ele au înflorit în această zi de sărbătoare și fac nuntă, așa-zisa nuntă a urzicilor.

Oricum, urmează Săptămâna Patimilor, în care nu se mănâncă alimentele cu care Isus a fost chinuit: urzici, ulei sau oțet” a precizat muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Cum este vremea de Florii așa va fi și de Paște

Multe superstiții au dispărut de-a lungul timpului, însă cea privind vremea s-a păstrat. Mulți dintre noi au auzit că așa cum este vremea de Florii va fi și de Paște.

E o superstiție cunoscută atât în rândul tinerilor, cât și al vârstnicilor. În plus, se mai crede că toate plantele au un suflet al lor, iar cei care le culeg în ziua de Florii trebuie să le ceară iertare, pentru că este ziua lor.

În Dobrogea, Paparuda era aleasă de Florii

În satele din Nordul Dobrogei era aleasă în duminica de Florii, prin tragere la sorți, cea care urma să fie personajul principal, protagonista obiceiului numit Paparuda.

”Exista un obicei de invocare a ploii, care se practica în majoritatea satelor dobrogene, în a treia zi de după Paște.

În cadrul acestui obicei, un alai de fete își împletea coronițe din salcie sau din alte ramuri verzi, cărora le dădeau drumul pe apă. Fata a cărei coroniță s-a detașat prima de celelalte, era aleasă paparuda, personajul principal al acestui obicei”, mai spune Cerasela Dobrinescu.

Floriile aduc pentru credincioși dezlegarea la pește

Se știe că pe timpul postului Paștelui sunt două dezlegări la pește, de Buna-Vestire și de Florii. Practic, peștele este un simbol al acestei sărbători.

”Știm că este simbolul de recunoaștere al religiei creștine, iar peștele este una dintre cele mai importante embleme ale lui Isus Christos. Însuși cuvântul folosit de greci pentru pește, ichthýs este un acronim pentru Isus. Așadar, se mănâncă pește în această zi și să nu uităm să îi sărbătorim pe cei care poartă nume de flori” spune muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Sărbătoriții Floriilor, cei care poartă nume de flori

Florin, Florina, Florentina, Viorel, Violeta, Camelia, Narcisa, Dalia, Delia, Floarea, Crin, Crina, Brândușa și multe alte persoane care poartă nume de flori sau derivate ale acestora își aniversează onomastica duminică, în Ziua Floriilor.

La mulți ani cu sănătate le urăm tuturor sărbătoriților de Florii!

April 24, 2021
Specia de pește Poecilia wingei dispărută din habitatul natural, este conservată în Constanța

Specia de pește Poecilia wingei a dispărut din habitatul natural, însă este conservată cu succes la Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole a Universității Ovidius din Constanța. Mai mult decât atât, această specie de pește face subiectul unui experiment de evoluționism.

Specie de pește dispărută, conservată la Universitatea Ovidius Constanța

Cea mai mare populație europeană de Poecilia wingei, specie ecuatorială de pește considerată dispărută din mediul natural este deținută de Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole din cadrul Universității Ovidius Constanța, afirmă dr. Marian Tudor, responsabil comunicare internă.

Acesta spune că populaţia, care numără astăzi câteva mii de exemplare este menţinută în patru bazine de 500 litri, într-unul dintre laboratoarele FSNSA și provine din ultimele capturi efectuate între 1998 şi 2004, din mediul natural, înainte de extincție.

De la 30 de exemplare de Poecilia wingei, la câteva mii

„Inițial, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole (FSNSA) a deținut 30 de exemplare, oferite de un colecționar american. Peștii s-au înmulțit exponențial în condiții ideale de mediu.

Această specie de pește prezintă caracteristici speciale, fiind foarte versatilă morfologic și adaptându-se rapid la orice variații de mediu, precum PH-ul apei sau apariția unor specii prădătoare în mediul de viață”, a declarat ș. l. dr. Marian Tudor.

Specia Poecilia wingei face subiectul unui experiment de evoluționism

Datorită schimbului de generații realizat foarte rapid, cercetătorii pot observa modificările evolutive în perioade scurte de timp, cu durată mai mică de un deceniu.

În prezent, la FSNSA se fac eforturi pentru prezervarea speciei şi diseminarea ei către laboratoarele altor universităţi europene.

În paralel, specia Poecilia wingei face și subiectul unui experiment de evoluţionism (Long Term Evolution Experiment – LTEE) după modelul celor dezvoltate de etologul și biologul canadian John Endler.

Specia de pește Poecilia wingei suscită interes în lumea științifică

Specia de pești Poecilia wingei a fost descrisă în anul 2005, de către Poeser, Kempkes şi Isbrücker, însă nu a fost evaluată de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN). Specia are însă o istorie mai îndelungată, în ceea ce priveşte interesul pe care l-a suscitat în lumea ştiinţifică, primele exemplare fiind capturate de Franklyn F. Bond în 1937.

Ulterior, în 1975, ea a fost redescoperită de către dr. John Endler, unul dintre părinţii experimentelor de evoluţionism. Locul de origine pentru acest pește, supranumit Guppy-ul lui Endler, este Laguna de Los Patos, în nordul Venezuelei, ecosistem poluat excesiv cu hidrocarburi şi apă menajeră şi care, în prezent, nu mai adăposteşte exemplare ale speciei.

April 13, 2021
Cetatea Sucidava de la Izvoarele-Pârjoaia ar putea intra în patrimoniul UNESCO

Situată într-o zonă superbă, pe malul Dunării, în județul Constanța, Cetatea Sucidava de la Izvoarele-Pârjoaia are multe povești frumoase pentru turiști și localnici, însă puțini au aflat de ea. Niciun indicator nu le dezvăluie oaspeților drumul către situl arheologic, deși acesta este inclus pe lista pentru înscrierea în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, în cadrul proiectului ”Limes, frontierele Imperiului Roman”, alături de alte 23 de monumente și situri din Dobrogea, care au format vechea graniță a Imperiului Roman de pe Dunăre.

În Cetatea Sucidava de la Izvoarele-Pârjoaia au fost descoperite 17 obiecte de tezaur

Cercetătorii apreciază că tezaurul de la Cetatea Sucidava reprezintă cel mai complet serviciu euharistic descoperit până acum în țara noastră.

Este vorba despre 17 obiecte din argint, lingurițe, boluri, căni, o pateră, o strecurătoare și un relicvarium, toate fiind datate în a doua jumătate a sec. IV și prima jumătate a sec. V e.n.

„Tezaurul a fost găsit întâmplător, aşa cum s-au făcut numeroase descoperiri pe teritoriul dintre Dunărea de Jos şi Marea Neagră, ținut recunoscut printr-o bogăţie arheologică inegalabilă.

Descoperirea s-a făcut în primăvara anului 1984, în ruptura unui mal al Dunării, în apropierea localităţii Izvoarele-Pîrjoaia, în cetatea alăturată, identificată cu antica Sucidava.

Prin valoarea lor artistică şi cu precădere documentară, piesele componente vin să întregească un patrimoniu de epocă, foarte valors, al monumentelor romano-bizantine, descoperite în această parte a imperiului.

Ele aduc o lumină nouă asupra legăturilor multiple pe care provinciile dunărene le întreţin cu această regiune în epoca târzie și totodată asupra evoluţiei vieţii materiale şi spirituale a Sucidavei Moesice”, afirmă Traian Cliante, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Sucidava de la Izvoarele ar trebui să intre în circuitul turistic al cetăților din Dobrogea

Cetatea Sucidava este un sit arheologic izolat, necunoscut, care ar trebui să fie amenajat pentru a intra în circuitul de vizitare. Are o istorie bogată și povești interesante, care, cu siguranță i-ar captiva pe turiști. În plus, peisajul din localitatea Izvoarele este încântător, cetatea fiind situată pe malul Dunării.

”Cetatea Sucidava se află printre cele 24 de situri arheologice din Dobrogea, care au fost selecționate pentru evaluare, în vederea includerii în dosarul pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO, în cadrul proiectului ”Limes, frontierele Imperiului roman”.

Pe această listă vor figura cele mai reprezentative monumente istorice și situri arheologice de pe frontiera dunăreană a Imperiului Roman de pe întreg parcursul Dunării din România.

În județul Constanța, printre altele, este vorba despre siturile: Sucidava de la Izvoarele-Pârjoaia, Sacidava de la Dunăreni, Axiopolis de la Cernavodă, Capidava, Carsium de la Hârșova și cetatea Cius de la Gârliciu.

În județul Tulcea, castrele identificate și selecționate pentru evaluare în vederea includerii în dosarul pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, sunt: cetatea Beroe din Frecăței, castrul Troesmis de la Turcoaia, Dinogeția din localitatea Garvăn, Noviodunum de la Isaccea, Aegysus din orașul Tulcea, Salsovia din Mahmudia, Halmyris din Murighiol și Cetatea Zaporojenilor de la Dunavățul de Jos- punctul Cetățuia sau Gratiana.

Dorim să realizăm un traseu al acestor cetăți dobrogene, iar în cazul siturilor izolate și necunoscute, cum este și cel de la Izvoarele-Pârjoaia, vom propune o amenajare a circuitelor de vizitare și asigurarea unor servicii pentru vizitatori, deoarece sunt măsuri necesare”, a declarat pentru Discover Dobrogea, senatorul Remus Negoi, vicepreședinte în Comisia camerelor reunite ale Parlamentului pentru relația cu UNESCO.

Cetatea Sucidava și poveștile ei puțin știute

Situl arheologic Sucidava de la Izvoarele este în județul Constanța și aparține de Primăria Lipnița, localitatea Izvoarele, punctul Cale-Gherghi.

Cetatea se află pe malul Dunării, la 3 km de sat. Pe versantul de nord-est sunt situate valul şi şanţul de apărare din jurul cetăţii romane.

Fosta așezare romană Sucidava este cunoscută şi sub numele de Constantiniana Dafne, deși această denumire nu este înregistrată nicăieri. Cercetătorii au presupus la un moment dat, că vechea cetate Sucidava s-a numit și Constantiniana Dafne, după ce au descoperit mai multe monede constantiniene din aur, argint și bronz, pe care scrie Constantiniana Dafne.

În perioada ocupației otomane, Cetatea Sucidava a fost denumită Cale Gherghi, în traducere ”orașul lui Gheorghe”.

Potrivit cercetătorilor, la începutul secolului XX, cetatea romană Sucidava avea ziduri de aproximativ 4 m înălțime. Ei afirmă că mutarea satului Siliştea Nouă din Valea Siliştei pe actualul amplasament, sub denumirea de Satu Nou, a dus, din păcate, la demantelarea zidurilor de către săteni, piatra fiind folosită la construcții. Se mai observă unele blocuri ornamentate de piatră încastrate în pereții pivnițelor, în unele garduri sau pardoseli din localitatea constănțeană Satu Nou.

Cetatea Sucidava avea o poziție strategică

Poziţionarea teritoriului din afara zidurilor cetăţii se află pe terasa inferioară a Dunării, cu o diferenţă de nivel de aproximativ 8-10 m faţă de plajă. El este apărat la nord de Dunăre, la sud de terasa înaltă a Dealului Nichita, iar la est şi vest de valuri de pământ, dublate de şanţuri care sunt destul de profunde şi în prezent, afirmă arheologii constănțeni.

”Cetatea propriu-zisă este înconjurată de un şanţ de apărare, pe toate laturile, mai puţin pe cea de nord, unde este mărginită de Dunăre. Poarta cetăţii se află în partea de sud-vest a acesteia.

Sucidava moesică avea, se pare, câte un turn la fiecare colţ, precum şi la poartă şi pe latura dinspre Dunăre. Se mai păstrează o parte a apeductului din tuburi ceramice, prin care se aducea apa în cetate, prin captarea mai multor izvoare din zonă.

Poziţia strategică a locului ales pentru amplasarea cetăţii este deosebită. De pe zidurile fortificaţiei se deschide o largă perspectivă, putându-se ţine sub observaţie Dunărea, în amonte până în apropierea cetăţilor de la Păcuiul lui Soare şi Dervent, în aval până la cetatea de la Capul Dealului, iar spre nord tot braţul Răul până la aşezările getice de pe braţul Borcea”, au scris Ion Munteanu și Vasile Oprea, cei care au descoperit cetatea în timpul cercetărilor efectuate pe malul dobrogean al Dunării, în perioada 1978‐1984.

Cetățile din Dobrogea vor putea fi vizitate și virtual, pentru a fi mai bine cunoscute

Sunt multe cetăți în Dobrogea la care se ajunge mai greu, iar pentru unele dintre ele nu există indicatoare rutiere care să anunțe prezența unui obiectiv turistic.

”În primul rând dorim să semnalizăm pe unde se poate ajunge la siturile arheologice. Cetatea Sucidava, de exemplu, este un monument aflat pe lista indicativă UNESCO, un sit arheologic care ar trebui să fie foarte bine pus în valoare, dar, din păcate, nu se întâmplă lucrul acesta.

Vom iniția un proiect care prevede realizarea unui soft de recunoaștere a cetăților, cu fotografii și filmări panoramice. Va fi un fel de tur virtual al fiecărui sit arheologic în parte, pentru că turiștii trebuie să fie atrași în aceste zone minunate și încărcate de istorie.

Proiectul vizează și amplasarea, din loc în loc, a unor adăposturi, care să aibă automate pentru apă, cafea și snacks-uri, cu umbrare, prize pentru încărcat telefoanele și toalete ecologice.

Sunt multe localități pe malul Dunării care oferă o priveliște spectaculoasă, dar turiștii nu le vizitează, pentru că nu au suficiente informații.

La Izvoarele a fost și un port comercial, care este lăsat în paragină din 1989. El a fost gândit inițial pentru navele comerciale care acostau la Izvoarele-Pârjoaia pentru încărcarea cerealelor strânse din tot sudul județului Constanța și apoi plecau mai departe pe Dunăre.

Portul poate fi reabilitat și folosit în scop turistic. În timpul sezonului estival trec pe Dunăre, în dreptul localității, nave de pasageri, dar nu acostează la Izvoarele, pentru că nu au unde și nici nu este amenajată cetatea pentru a putea fi vizitată”, a precizat pentru Discover Dobrogea senatorul Remus Negoi, vicepreședinte în Comisia camerelor reunite ale Parlamentului pentru relația cu UNESCO.

Granița Imperiului Roman era un sistem complex, format din castre, turnuri, valuri de pământ sau ziduri de piatră. Pentru cele mai multe situri arheologice nu s-au făcut săpături, astfel că ele se păstrează sub pământ și sunt vizibile doar ca niște denivelări. Aceste cetăți trebuie să fie cercetate și conservate, iar valoarea lor cultural-istorică să fie recunoscută la nivel internațional, prin înscrierea fortărețelor în Patrimoniul Mondial UNESCO.

April 13, 2021
Bateria Elisabeta, cel mai bine conservat sistem de apărare costieră din al Doilea Război Mondial

Bateria Elisabeta a făcut parte din lanțul defensiv de pe coasta Mării Negre și ne amintește de al Doilea Război Mondial. Nu poate fi vizitată, dar amenajarea unui muzeu și introducerea bateriei de coastă în circuitul turistic ar atrage, cu siguranță, vizitatori. Chiar și elevii ar înțelege mai bine istoria, dacă ar merge în astfel de locuri și le-ar afla poveștile.

Bateria Elisabeta a asigurat paza Portului Constanța

Bateria Elisabeta a fost construită în al Doilea Război Mondial, pentru a asigura paza Portului Constanța. În acea perioadă, Ion Antonescu a făcut presiuni asupra germanilor să contribuie la paza de coastă, deoarece avea informații că britanicii vor ataca Portul Constanța și rezervele de petrol. Astfel, au decis să construiască un lanț defensiv pe coasta Mării Negre.

”Ion Antonescu le-a cerut germanilor să construiască un sistem de fortificații. Au fost mai multe baterii de tragere, printre care și Tirpitz din localitatea Lazu, pe care nemții au distrus-o când s-au retras.

Bateria Elisabeta făcea parte din Paza de Coastă și a fost menținută o perioadă lungă de timp. Ea nu a fost explodată, însă după 89 nu s-a mai justificat menținerea ei, astfel că a fost abandonată de armată și acum este în proprietatea Stațiunii Biologice Marine ”Prof.Dr. Ioan Borcea” de la Agigea”, a declarat pentru Discover Dobrogea, directorul rezervației, Emanuel-Ștefan Baltag.

Bateria Elisabeta, sistemul de apărare construit într-o rezervație naturală

Stațiunea Zoologică Agigea a fost înființată în anul 1926, fiind prima Stațiune de Cercetare a Mării Negre din țara noastră.

”La un moment dat, a fost un conflict cu Ministerul de Război, care dorea să construiască la Agigea un sistem de apărare. Acesta, s-a construit până la urmă, dar nu au distrus rezervația.

A fost o discuție foarte interesantă între profesorul Ioan Borcea, inițiatorul rezervației și Regele Carol al II-lea, care a venit la Agigea, împreună cu miniștrii săi.

După această discuție, Regele Carol al II-lea a dispus ca stațiunea să nu fie distrusă, iar accesul militarilor să se facă printr-un gard de sârmă ghimpată, care să nu le permită militarilor să intre în rezervație, ci să îi ducă direct la Bateria de tragere Elisabeta”, am aflat de la cercetătorul Emanuel-Ștefan Baltag.

Bateria Elisabeta a fost construită pe aproape 16 hectare din Rezervația Agigea

Pe 24 ianuarie 1944, ministrul Culturii Naționale și al Cultelor, Ion Petrovici îi trimitea un raport mareșalului Ion Antonescu, conducătorul statului, în care îl anunța că a obținut la Agigea un teren de aproximativ 16 ha, pentru nevoile de apărare a coastei Mării Negre. O copie a documentului din care este prezentat citatul de mai jos, am găsit pe site-ul Techirghiol.com.

”Domnule mareșal,

Ministerul Apărării Naționale, Subsecretariatul de Stat al Marinei, pentru nevoile de apărare a coastei a solicitat și obținut de la Universitatea ”Cuza-Vodă” din Iași, o porțiune de teren în suprafață de 15,69 ha, situată în comuna Agigea, județul Constanța, din terenul proprietatea acelei instituțiuni, afectat Stațiunii Zoologice Agigea.

Având în vedere că Subsecretariatul de Stat al Marinei a și intrat în posesia acestui teren încă de acum doi ani, am întocmit, pentru perfectarea legală a acestei operațiuni, alăturatul proiect de decret-lege prin care Universitatea ”Cuza-Vodă” din Iași cedează susmenționatul teren Statului Român, reprezentat prin Ministerul Apărării Naționale, Subsecretariatul de Stat al Marinei, proiect pe care, în baza dispozițiunilor decretelor-legi nr. 3051 din 5 septembrie și nr. 3072 din 7 septembrie 1940, avem onoarea a-l supune aprobării și semnăturii domniei voastre.”

Legea Nr.42 privind cedarea terenului a apărut în Monitorul Oficial al României, pe 26 ianuarie 1944.

Bateria Elisabeta a II-a a fost implicată într-o singură misiune

Cei care ajung în Stațiunea Biologică ”Prof. Dr. Ioan Borcea” de la Agigea, pot să vadă atât singura rezervație de dune de pe litoralul românesc, dar și locul în care a fost Bateria Elisabeta a II-a. Aceasta se află la marginea rezervației și este singura baterie de coastă bine conservată.

”În această zonă s-a dat o singură bătălie, când două nave rusești, Harkov și Moskva s-au apropiat de port și au încercat să testeze cât de bine apărat este Portul Constanța.

Ele au tras și au distrus câteva vagoane de muniție și armament, după care, soldații români și cei germani au început să riposteze.

Se spune că prima care a ripostat a fost bateria de la Agigea, însă tunurile erau de 120mm și nu ajungeau până la cele două nave, care erau undeva până la 10 mile în larg, dar a dat semnalul, după care a început să tragă și bateria Tirpitz, situată în dreptul localității Lazu.

Bateria Tirpiz avea 3 tunuri de 280 mm, care puteau să ajungă până la distanța respectivă. Au tras, au lovit una din nave, Harkov, care s-a retras în zig-zag, pentru a evita eventuale alte coliziuni, după care Moskva s-a retras și ea, dar la un moment dat a fost o explozie și s-a scufundat”, spune cercetătorul Emanuel-Ștefan Baltag.

Trei teorii, un singur atac al rușilor

Singura tragere efectuată de Bateria Elisabeta pe mare, a fost cea în care a atacat navele rusești, pe care le-a descurajat să mai atace portul. Bateriile Elisabeta și Tirpitz, dar și celelalte structuri defensive au arătat armatei rusești că nu se poate apropia de Portul Constanța și că nu îl poate ataca.

”În legătură cu acel incident sunt 3 teorii. Una este susținută de germani, pentru că Tirpitz era o baterie controlată complet de armata germană. Potrivit acesteia, bateria Tirpitz ar fi lovit nava Moskva. Nu se știe cât de plauzibilă este, pentru că trebuia să o lovească fix în camera de muniție ca să îi poată provoca o scufundare atât de rapidă.

Potrivit celei de-a doua teorii, care este susținută de români, nava Moskva a lovit o mină marină, minele fiind puse de armata noastră. Această variantă ar fi plauzibilă, dar nimeni nu știe exact care a fost situația.

A treia teorie este susținută de ruși. Pentru că nu puteau să accepte că una dintre cele mai bune nave ale lor a fost scufundată, rușii au spus că un submarin rusesc a torpilat-o din greșeală, confundând-o cu un petrolier.

Nu știm care dintre teorii este adevărată. Nava a fost descoperită în 2011 între Agigea și Constanța, în larg, la 40 m adâncime, de o echipă de scafandri amatori. Ei au ajuns la ea, dar este într-o degradare destul de avansată și nu s-au mai făcut cercetări”, am mai aflat de la cercetătorul Emanuel-Ștefan Baltag, directorul Stațiunii Biologice Marine de la Agigea.

Bateria Tirpitz a fost distrusă, Elisabeta rezistă și acum

Bateria Elisabeta este singura din județul Constanța care ar putea deveni vizitabilă, deoarece s-a conservat foarte bine.

”Bateria Tirpitz a fost distrusă de armata germană. După ce România a încheiat pactul cu trupele aliate și a renunțat la Tratatul cu Germania, ordinul inițial a fost să fie scoși germanii de aici și li s-a dat un ultimatum. Când s-au retras din bateria Tirpitz, germanii au pus explozibil și au distrus-o.

Bateriile nu puteau fi cucerite de către armata română, pentru că bateriile controlate de germani puteau să distrugă orașul Constanța, cu tot cu port, în câteva ore. Și atunci s-a preferat calea pașnică, chiar dacă s-a pierdut bateria Tirpitz.

Pierderea fost mai mult pentru ruși, pentru că ei voiau să fure de acolo echipament militar și tehnica militară nemțească, deoarece era tehnică de vârf în acea baterie.

Celelalte baterii au rămas intacte, însă s-au degradat. Aceasta de la Agigea este singura care s-a conservat cel mai bine. Teoretic ar putea fi vizitată, practic nu este deschisă publicului, pentru că nu este amenajată. Sperăm ca în viitor să o putem amenaja și să o deschidem pentru vizitatori”, spune cercetătorul Emanuel-Ștefan Baltag.

Bateria Elisabeta are câteva sute de metri lungime și galerii subterane

Bateria Elisabeta are câteva sute de metri lungime și este structurată pe două niveluri amplasate în subteran.

”Bateria este destul de complexă, mai sunt încă două galerii subterane, undeva înspre sud-est, tot în rezervație și încă două înspre vest, unde erau niște buncăre pentru tancuri. În ele intrau tancurile se trăgea din acele buncăre, în cazul în care bateria era cucerită.

Avea un sistem de apărare destul de bun și era foarte greu de cucerit. Exista și un turn de comandă, care avea și el un tun de tragere în partea de sus și putea să fie folosit.

Bateria a fost construită de români împreună cu germanii, dar a fost folosită multă tehnică nemțească și în special fonduri nemțești.

Bateria este foarte solidă, pentru că trebuia să reziste la trageri. Aici, puteau să aterizeze oricând obuze sau proiectile.

În acest loc, rotund în partea din față și drept în zona din spate era amplasat tunul.

Cei care vor să vadă de afară Bateria Elisabeta, trebuie să știe că accesul se face pe la Stațiunea Biologică Marină de la Agigea.

Nu avem un program clar, pentru că nu este un loc care să fie vizitat, însă, oamenii pe care îi avem însoțesc toate grupurile, pentru a se asigura că nu sunt afectate habitatele de aici.

Rezervația este proprietatea privată a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, dar este în managementul Agenției Naționale pentru Arii Protejate și se află pe teritoriul localității Agigea”, a precizat pentru Discover Dobrogea, cercetătorul Emanuel-Ștefan Baltag.

În Dobrogea există un sistem vast de cazemate din al Doilea Război Mondial

În toată Dobrogea, de la Sulina până în sud, în fosta noastră regiune, care acum este în partea bulgărească, sunt peste 1000 de structuri militare din cel de-al Doilea Război Mondial. Acestea reprezentau un lanț defensiv pe coasta Mării Negre, construit de români și germani, deoarece existau informații privind un potențial atac al britanicilor în zona litoralului nostru.

”Ceea ce s-a făcut între 1941 și 1942 pe tot litoralul este o lucrare impresionantă. Discutăm de o rețea costieră de la baterii de coastă, la tranșee, cuiburi de mitralieră, poligoane de trageri, cazemate, buncăre, depozite de muniții.

Cea mai mare concentrare a fost în zona Constanței, unde există un vast sistem de cazemate din al Doilea Război Mondial, pentru că erau portul și depozitele de petrol, importante atât pentru armata română, cât și pentru cea germană.

La Agigea avem Bateria Elisabeta, care are peste 400 de metri lungime și era, poate, cea mai importantă porțiune defensivă, care începea de la Poarta 5 și se termina undeva la sud de Agigea.

Erau mai multe baterii de coastă, printre care cea mai mare era Tirpitz, legate toate printr-un singur tunel. Porțiuni din acest tunel se mai văd la porțile 5, 6, 9 și la Agigea, în cadrul rezervației de dune”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Zetu Hary, administratorul UCT Media, membru în Clubul Colecționarilor din Constanța. Tot el spune că în zona Normandiei cazematele sunt amenajate și pot fi vizitate, fiind transformate în muzee, o idee care ar putea fi pusă în practică și la noi.

April 8, 2021