Discover Dobrogea

Category: Istorie&Cultura

  • Mărțișorul și Zilele Babelor, patronate de personajul mitologic Baba Dochia

    Mărțișorul și Zilele Babelor, patronate de personajul mitologic Baba Dochia

    Mărțișorul și zilele babelor sunt strâns legate de existența unui personaj mitologic de care am auzit cu toții, Baba Dochia. Primăvara vine la pachet cu vechi tradiții, atât în Dobrogea, cât și în celelalte zone ale țării, pentru că, în anotimpul în care natura renaște, în mediul rural există numeroase obiceiuri, unele pierdute, altele care s-au păstrat.

    Mărțișorul, potrivit legendelor, a fost făcut, prima dată, de Baba Dochia

    Baba Dochia, un personaj mito-folcloric, este indisolubil legată, la români, de tradiția mărțișorului. Potrivit legendelor, ea a realizat primul mărțișor și a tors firul bicolor, în timp ce urca pe munte.

    ”Se știe, conform legendelor, că Baba Dochia și-a început urcușul  pe 1 martie și a tors în toată această perioadă, un fir. La un moment dat, ea a găsit  pe drum un bănuț, pe care l-a găurit și a legat banul de firul răsucit, în două culori, pe care Baba Dochia l-a tors.

    Se spune că acesta a fost primul mărțișor. De fapt, mărțișorul tradițional era un bănuț, la început din metal, dar putea fi și din argint. Banul găurit este un simbol matricial feminin, cu trimitere directă la acest personaj, de la care avem păstrată tradiția mărțișorului, iar argintul este un metal lunar, benefic, aducător de bine.

    La început, firul mărțișorului nu a fost cu ață roșie, se spune că a fost cu alb și negru. Albul semnifica puritatea, iar negrul simboliza pământul. Roșul, la rândul său, semnifică puritatea, vigoarea și sângele. Au mai existat și variante, era și un șnur albastru cu alb, iar albastrul simboliza seninul cerului.

    Noi avem acest personaj, Baba Dochia, despre care se spune că a tors firul bicolor, acel șnur al mărțișorului, în urcușul său pe munte, care, conform legendelor, a început pe 1 Martie. Astfel, această zi este dedicată Babei Dochia, dar, mai mult decât atât, în calendarul creștin ortodox, o avem prăznuită pe Sfânta Evdochia, personaj real, care a trăit în sec. III”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cerasela Dobrinescu, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.

    Zilele babelor, un obicei legat tot de Baba Dochia

    La începutul lunii martie, mulți dintre noi își aleg o babă, însă, puțini știu că zilele babelor au pornit tot de la Baba Dochia.

    ”Baba Dochia este cea care personifică vremea capricioasă din această perioadă a anului, pentru că, știm cu toții faptul că începutul primăverii este instabil din punct de vedere meteorologic. Acest lucru a generat o serie de povești și legende, mai ales în mediul rural.

    Astfel, avem primele zile ale lunii martie, patronate de acest personaj feminin, Baba Dochia, care, se pare că era, conform unor legende, mama unui alt personaj care a guvernat în a doua jumătate a lunii februarie, mai exact pe 24, mama lui Dragobete.

    Legendele spun că Baba Dochia era rea și își supunea nora unor adevărate probe de inițiere, care, nesocoteau practic, rânduiala timpului. De exemplu, o trimitea să culeagă fragi în luna martie sau să albească lâna neagră.

    Astfel, primele zile lui martie, 7, 9 sau 12 zile sunt acele zile în care se dădea o luptă simbolică între iarnă și vară, pentru că sunt instabile din punct de vedere meteorologic.

    La sate, fiecare dintre aceste zile este asociată câte unei babe, fiind alese în funcție de zilele de naștere, însă oamenii își puteau face și alte corelații cu datele.

    Dacă ziua respectivă era însorită se spune că omul era bun, că avea noroc și așa mai departe. Babele se sărbătoresc și acum, dar este un caracter ludic în această sărbătoare, ele sunt alese mai mult în joacă.

    Ziua în care îți alegi baba nu se face după o anumită regulă, însă, de obicei, este asociată cu ziua de naștere.

    Primele zile din martie stau sub semnul acestor babe, care ne vorbesc despre vreme și despre firea omului”. povestește muzeograful Cerasela Dobrinescu.

    Mărțișorul era purtat în Dobrogea, până la întoarcerea berzelor

    În Dobrogea, se obișnuia să se poarte mărțișorul până când veneau berzele, spune muzeograful Cerasela Dobrinescu.

    in-dobrogea-martisoarele-se-purtau-pana-la-sosirea-berzelorEa precizează că exista și o formulă prin care erau invocate păsările ”Ia-ți barză mărțișorul”” sau ”Ia-ți negrețele, barză și dă-mi albețele!”, unde negrețele erau supărările, bolile și albețele fiind zilele fericite, cu sănătate.

    Șnurul mărțișorului se atârnă în copaci sau pe tufele de trandafiri

    ”După purtare, în Dobrogea, mărțișorul era așezat sub o piatră sau pe gard, de unde se credea că îl vor lua berzele sau alte păsări călătoare, care vin în această perioadă.

    martisorul-zilele-babelor-baba-dochia-dobrogea-obiceiuriDe asemenea, mai există obiceiul ca mărțișorul să fie pus pe o tufă de trandafir sau pe ramurile unui pom, iar cu acest prilej se fac anumite premoniții. Dacă trandafirul sau copacul înfloreau, acest lucru era considerat de bun augur pentru persoana respectivă, dacă nu, pentru cel care și-a lăsat mărțișorul acolo, urma o perioadă nefastă”, spune muzeograful Cerasela Dobrinescu.

    Cât timp se poartă mărțișorul?

    Câte bordeie, atâtea obiceiuri, spune o vorbă românească. În funcție de zonă, mărțișoarele sunt păstrate o anumită perioadă de timp. El poate fi purtat la piept, la gât sau pe mână, câteva zile, până la o anumită sărbătoare sau până când înfloresc pomii.

    martisorul-in-dobrogea”Există sate în care mărțișorul era pus și la gâtul mieilor, pentru că în această perioadă erau vulnerabili și chiar și sub cloșcă era păstrat, pentru a avea noroc de pui mulți și sănătoși”, am aflat de la muzeograful Cerasela Dobrinescu.

    După zilele babelor, urmează zilele moșilor, pentru că intrăm în altă perioadă. Dacă babele reprezintă zilele capricioase care fac legătura anotimpului rece cu cel cald, moșii simbolizează zilele călduroase care vor veni, deoarece, pe măsură ce înaintăm în lună, vremea se încălzește. Despre zilele moșilor însă, care vin odată cu mucenicii, veți afla mai multe informații în curând.

  • Femei din Dobrogea care au avut o carieră

    Femei din Dobrogea care au avut o carieră

    Multe femei din Dobrogea au avut, de-a lungul ultimilor 100 de ani, o contribuție deosebită pentru evoluția societății, chiar dacă, unele dintre ele au rămas anonime și nu am auzit de ele. Pentru că este luna femeii, aceste doamne merită să fie evocate, astfel încât să nu uităm că ele au existat și că au avut ceva de spus și de realizat în Dobrogea.

    Femei din Dobrogea care au avut o carieră. Olga Sacară Tulbure, prima femeie doctor de la Sanatoriul Techirghiol

    Una dintre femeile din Dobrogea care s-au remarcat în domeniul medical, a fost Olga Sacară Tulbure.

    ”Olga Sacară Tulbure a fost doctor, dar a avut neșansa să nu fie prima studentă la Facultatea de Medicină din România, pentru că s-a îmbolnăvit în timpul cursurilor și a mai amânat puțin. Astfel, pe lista primelor femei doctor în România, ea ajunge pe locul al treilea.

    Dar, important este că după ce a terminat facultatea a lucrat la Institutul Surorilor de Caritate din București și a ajuns la Techirghiol, la sanatoriul nou creat.

    Sanatoriul Eforiei Spitalelor a fost inaugurat pe 4 iulie 1899 și, după un an în care a fost medic Nicolae Marinescu Sadoveanu, a fost înființat un post permanent de medic și s-a amenajat o locuință pentru acesta.

    Doctorul Olga Sacară a stat la Techirghiol 3 ani ”îngrijind cu multă dragoste și devotament copilașii aflați sub priceputa dumisale căutare”. Vă imaginați că atunci, sanatoriul era deschis și vara, și iarna și era multă sălbăticie în jurul unității sanitare, erau puține amenajări acolo. Ea a stat la Techirghiol, până în 1903. În primul an a tratat 124 de copii, iar în anul următor 156 de copii.

    Olga Sacară Tulbure a elaborat primele regulamente pentru tratament și cură, astfel că, în istoria balneologiei are un loc al ei. A organizat gospodărește tot ce însemna acest sanatoriu, care era o noutate în domeniu. De-abia în 1903 a venit Iosif Dona și a rămas 30 de ani la conducere.

    Olga Sacară a plecat la București, la Clinica Infantilă. A vrut să lucreze acolo, a stat câteva luni, dar a fost respinsă, pentru că femeile nu aveau dreptul să voteze în senatul universității.

    A plecat în Franța, la Paris, dar a lucrat și la Londra, iar ultima perioadă din viață a petrecut-o la New York și Los Angeles. S-a stins din viață la 71 de ani în America și conform ultimei sale dorințe, cenușa i-a fost aruncată deasupra Bucureștiului.

    Am găsit recent într-un volum semnat Gala Galaction, ”Scrisori către Sora Zoe”, o parte din corespondența prozatorului și teologului Gala Galaction. El o are confidentă pe Olga Sacară Tulbure și chiar pare că a fost atât de îndrăgostit ea, cât a fost și de soția lui, Zoe, care era foarte geloasă și, la un moment dat, i-a interzis să mai corespondeze cu Olga. Cert este că aceste schimburi de scrisori ne plasează la Techirghiol, pentru că Galaction s-a dus să o viziteze pe Olga de mai multe ori acolo și a lăsat niște însemnări despre Techirghiol”, a povestit pentru Discover Dobrogea, prozatoarea, poeta și publicista Aurelia Lăpușan.

    Eliza Gheorghiu, prima femeie din Dobrogea cu diplomă de doctor în medicină

    Sunt multe femei din Dobrogea care au făcut carieră. Printre ele se numără și Eliza Gheorghiu, prima femeie din Dobrogea, care a obținut titlul de doctor în medicină. Eliza s-a născut la Topalu și despre ea scria în presa vremii, într-o ediție a ziarului ”Marea Noastră” din 1925, că Eliza Gheorghiu, fiica distinsului cetățean Iancu Gheorghiu, directorul societății Concordia a primit diploma de doctor în medicină, la Universitatea București.

    ”Din păcate, parcursul Elizei Gheorghiu nu a fost spectaculos, pentru că a fost medic de circă la Murfatlar. Apoi, datorită faptului că a rămas văduvă, ea a venit la Constanța. Aici a fost medic școlar la Școala Comercială de Fete din Constanța și în final s-a căsătorit cu Stavru Frangopol, comerciant ortodox, cum scrie în registrul stării civile și nu se mai știe nimic de ea. Dar, mi s-a părut interesantă povestea ei și merită să fie relatată”, spune conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan.

    Maria Dimitriu-Castano, prima femeie jurnalist din Constanța

    Printre femeile din Dobrogea, care s-au remarcat în domeniile lor, dar sunt mai puțin cunoscute, se numără și Maria Dimitriu-Castano. Ea a fost prima femeie jurnalist din Constanța și redactor-șef la ”Ziarul nostru”, o publicație bilunară a asociației feministe din Galați și Constanța. Ea a fost o luptătoare pentru emanciparea femeii, fără să facă politică.

    ”Maria Dimitriu-Castano a înființat publicația ”Ziarul nostru” în 1925, la Constanța. Ziarul avea o componentă educativă și făcea portretul unor femei care activau în diverse domenii: poliție, arhitectură, artă, jurnalism, educație sau medicină. Era, de fapt, o bătălie pentru drepturile femeii.

    Pe 22 iunie 1930, în Constanța, în imobilul actualului Teatru de Stat, construit de Demostene Tranulis și din dorința lui Nicolae Iorga, a avut loc constituirea Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române. La evenimentul organizat de Maria Dimitriu-Castano au participat 90 de femei, în general profesor, educator, medic și cu diverse alte profesii sau soțiile unor demnitari locali. Ele au realizat tot felul de proiecte pentru susținerea cauzei femeii.

    Maria Dimitriu-Castano a reușit, cred că a fost prima candidat pe listele electorale și a ajuns consilier municipal, în 1935. Din această postură a redactat proiectul de regulament pentru funcționarea Asistenței Sociale în municipiul Constanța. Este un proiect care ar merita și astăzi să fie citit, pentru că Primăria Constanța avea un Oficiu de Pregătire și Asistență Socială cu 4 sectoare: administrativ, de ocrotire națională, de ocrotire socială și de ocrotire a locuințelor.

    Acest oficiu era în directa responsabilitate a primarului, iar din comitet făceau parte medici, preoți, reprezentanții instituțiilor de asistență socială publică și privată, cadre didactice. Erau interesante domeniile: pentru ocrotirea familiei normale, ocrotirea femeii în perioada prenatală, ocrotirea mamei și a sugarului, ocrotirea copiilor preșcolari, ocrotirea tineretului și combaterea plăgilor sociale.

    Maria Dimitriu-Castano a propus și Consiliul Local a aprobat, ca tinerii care își depuneau actele pentru căsătorie, să aducă, împreună cu dovezile de sănătate și un certificat că au făcut serviciul militar, în cazul bărbaților sau un serviciu social, de cel puțin un an, pentru fete, care să învețe cursuri de puericultură și menaj.

    Maria Dimitriu-Castano a fost prima femeie din Dobrogea, care a constituit în Mangalia o Societate a Orfanilor de Război și a pus piatra fundamentală pentru un orfelinat numit Olga Sturdza, în 1923. La acea vreme, toți demnitarii Constanței și Mangaliei au făcut donații și s-au întocmit liste întregi cu sumele dăruite.

    Soțul Mariei era consilier și magistrat la Curtea de Apel și, împreună cu jurnalista, redactor-șef la ”Ziarul nostru”, au reușit să organizeze acest orfelinat, care funcționa într-un imobil foarte frumos, cu grădini, cu clase de studiu luminoase și cu mobilier modern. Mai mult, la bucătărie lucrau pe rând pensionarele orașului, în gesturi voluntare și le ofereau celor 150 de copii, dragostea oamenilor și o educație solidă.  Maria a fost o personalitate a Constanței, pe care nu merită să o uităm”, spune doamna Aurelia Lăpușan.

    Cella Serghi, o importantă prozatoare din perioada interbelică, îndrăgostită de Constanța și de mare

    Născută în Constanța, într-o casă de pe strada Mării, Cella Serghi a iubit marea și a regretat mereu că a fost despărțită de ea, din cauza războiului. A urmărit-o atât de mult nostalgia mării, încât, în cartea sa, ”Pânza de păianjen”, autoarea povestește despre amărăciunea acelei despărțiri.

    ”Pe Cella Seghi am cunoscut-o în apartamentul ei de lângă Cișmigiu și i-am luat un interviu când avea 87 de ani. În primii 7 ani de viață, Cella a locuit pe strada Mării, din Constanța.

    Cella Serghi a venit în 1987 la Constanța și a dăruit Muzeului de Artă 25 de tablouri de mare valoare. Când a făcut donația, ea a avut o întâlnire cu publicul său din Constanța.

    Apoi, au însoțit-o câțiva cunoscuți, la casa ei de pe strada Mării. Pe drum, Cella Serghi povestea despre prietena ei din copilărie, Cocuța, cu care a împărțit bucuriile anilor tineri. În momentul în care ne-am apropiat de gard, rostind cuvântul Cocuța, din curtea vecină a ieșit, cu adevărat, Cocuța.

    Erau la o anumită vârstă atunci, dar întâlnirea a fost foarte emoționantă și frumoasă. 4 ani mai târziu am vizitat-o în apartamentul ei din București, unde existau tablouri prinse și pe canatul ușii, atât de multe erau.

    Ea era o colecționară și multe tablouri i-au fost dăruite. A fost o femeie foarte frumoasă, apreciată de Camil Petrescu, promovată de Eugen Lovinescu și de Liviu Rebreanu. Ea a trăit într-un cerc al elitei, al aristocrației românești, iar tablourile erau bijuteriile, bucuriile ei”, povestește publicista Aurelia Lăpușan.

    Primul administrator al stațiunii Mamaia a fost o femeie

    Stațiunea Mamaia a devenit o importantă destinație turistică încă de la deschiderea ei, în iunie 1906. Fosta plajă cu dune înalte, pe care toată lumea o ocolea, a ajuns să fie o stațiune foarte atractivă în sezonul estival, pentru turiștii români și străini.

    femei-din-dobrogea-care-au-facut-cariera-prima-femeie-administrator-al-statiunii-mamaia-plaja-mamaia-inaugurare-constanta-veche”În 1906, atunci când s-au înființat Băile de la Mamaia, primul administrator a fost o femeie, respectiv Ecaterina Nicolaescu. Mi s-a părut un act de curaj pentru vremea aceea, ca o femeie să administreze plaja, care, a atras în primul sezon, 45.000 de turiști”, spune publicista Aurelia Lăpușan.

    Prima linie de transport Constanța-Tulcea a fost înființată de o femeie

    Este foarte interesant faptul că femeile din Dobrogea s-au făcut remarcate în mai multe domenii. De exemplu, cine s-ar fi gândit că prima linie de transport pe ruta Constanța-Tulcea, a fost înființată de o femeie.

    ”O altă femeie, Camelia Ariton, a înființat prima linie de transport Constanța-Tulcea. O femeie frumoasă, delicată, dar și vizionară.

    Am găsit un album cu fotografii la Ciobanu, la învățătoarea Aura Roșioru, cu chipuri de femei care nu erau doar țărăncuțe ce lucrau pe câmp, nu erau doar gospodine care își îngrijeau copiii, erau și doamne care băteau la mașina de scris, care călăreau sau lucrau în spital.

    Lupta aceasta pentru emancipare, a însemnat, de fapt, o îndârjită bătălie împotriva bărbaților refractari, misogini, care nu le lăsau pe doamne să își dezvolte și abilitățile de carieră”, a precizat publicista Aurelia Lăpușan.

    Acestea sunt doar câteva femei din Dobrogea au avut o carieră și o contribuție pentru dezvoltarea regiunii, însă, din păcate, au rămas anonime. Ele s-au implicat în viața socială, împotriva tuturor piedicilor care le-au fost puse și au reușit să aibă succes, chiar și cu un secol în urmă.

  • 24 de situri arheologice din Dobrogea ar putea fi incluse în Patrimoniul UNESCO

    24 de situri arheologice din Dobrogea ar putea fi incluse în Patrimoniul UNESCO

    Vestea bună este că 24 de situri arheologice din Dobrogea, cetăți cum le spunem noi sau castre romane au fost selecționate pentru evaluare, în vederea includerii în dosarul pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pe această listă vor figura cele mai reprezentative monumente istorice și situri arheologice de pe frontiera dunăreană a Imperiului Roman de pe întreg parcursul Dunării din România, însă, noi ne vom referi în acest articol, doar la cele din Dobrogea. Este un lucru extraordinar, ținând cont de faptul că singurul sit din Dobrogea inclus pe lista UNESCO este Delta Dunării.

    Situri arheologice din Dobrogea, care merită să fie incluse în Patrimoniul UNESCO

    Anul acesta, România depune dosarul de candidatură pentru înscrierea în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, a monumentelor și siturilor care au format vechea graniță a Imperiului Roman de pe Dunăre, cunoscută sub denumirea de limes dunărean.

    situri-arheologice-din-dobrogea-patrimoniul-UNESCOÎn cadrul proiectului ”Limes, frontierele Imperiului Roman”, au fost identificate 24 de situri arheologice din Dobrogea.

    În județul Constanța, printre altele, este vorba despre siturile: Sucidava de la Izvoarele-Pârjoaia, Sacidava de la Dunăreni, Axiopolis de la Cernavodă, Capidava, Carsium de la Hârșova și cetatea Cius de la Gârliciu.

    cetatea-aegysus-tulcea-patrimoniu-unescoÎn județul Tulcea, castrele identificate și selecționate pentru evaluare în vederea includerii în dosarul pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, sunt: cetatea Beroe din Frecăței, castrul Troesmis de la Turcoaia, Dinogeția din localitatea Garvăn, Noviodunum de la Isaccea, Aegysus din orașul Tulcea, Salsovia din Mahmudia, Halmyris din Murighiol și Cetatea Zaporojenilor de la Dunavățul de Jos- punctul Cetățuia sau Gratiana.

    Limes, frontierele Imperiului Roman de pe Dunăre

    Limes, frontierele Imperiului Roman de pe Dunăre este un proiect multinațional, deoarece frontierele Imperiului Roman înconjurau un spațiu mai larg.

    ”Includerea acestor situri în Patrimoniul Mondial UNESCO a început odată cu Zidul lui Hadrian în Anglia și apoi s-a extins în Europa Occidentală, Europa Centrală și a ajuns pe segmentul acesta al Dunării de Jos, pentru care noi pregătim dosarul de nominalizare pentru Patrimoniul Mondial, împreună cu Bulgaria, Serbia și Croația.

    Până acum, prin Comisia Națională Limes, care a fost înființată de Ministerul Culturii și este finanțată anual de la bugetul de stat, s-au făcut cercetări ample cu rol de identificare, de delimitare, precizare a limitelor siturilor și evaluarea siturilor.

    Instituțiile și arheologii care au participat la această etapă, care durează deja de 4 ani, au introdus toate rezultatele de până acum într-o bază de date sistematizată în raport cu cerințele dosarului de înscriere în UNESCO.

    Este un pas foarte mare, care constă în descrierea monumentelor pe care dorim să le nominalizăm, care este, în mare parte, parcurs.

    Anul acesta, trebuie să facem tot ceea ce înseamnă identificarea contextului administrativ, contextului de protecție, a riscurilor și măsurilor de gestionare a riscurilor la adresa acestor monumente, lucru care nu este simplu”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arhitectul Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

    Nu toate siturile arheologice din Dobrogea vor fi propuse pentru lista UNESCO

    În Dobrogea există zeci de situri de pe frontiera dunăreană a Imperiului Roman, care nu au fost selecționate pentru evaluare în vederea includerii lor în dosarul pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.

    ”În cazul acestor situri avem situații foarte diferite și sunt incluse în mai multe categorii. Unele dintre ele, sunt situri care au fost puțin cercetate și doar anumite fragmente sunt scoase la lumină prin săpături arheologice, restul fiind îngropat în pământ. Totuși, ele au fost identificate și sunt suficient de bine cunoscute pentru a putea fi încadrate în această categorie de situri reprezentative, dar păstrate ca vestigiu arheologic. Aceasta este o categorie.

    Altele sunt cele care au fost cercetate și chiar s-au realizat lucrări de restaurare în timp, în anii 60, 70, 90. Dau exemplul Dinogeției din județul Tulcea, lângă satul Garvăn, aproape de Galați, unde s-au făcut mai multe intervenții de protecție și restaurare. Nu toate lucrările au fost realizate cum trebuia, astfel că acum necesită revizuiri semnificative.

    Un alt exemplu de sit asupra căruia s-a intervenit complet nepotrivit, este deja binecunoscutul caz de la Capidava. În aceste cazuri, va trebui să ne confruntăm și să vedem în ce măsură putem face dovada valorii universale excepționale.

    Aceasta este noțiunea de bază a Convenției Patrimoniului Mondial, orice monument care se înscrie în Lista Patrimoniului Mondial, trebuie să facă dovada acestei valori universale excepționale, deci o valoare care depășește granițele unui spațiu cultural sau geografic anume și se referă la tot ce înseamnă civilizația și cultura umanității, acesta este un aspect și al doilea este dovada integrității și a autenticității.

    Când vorbim de integritate și de autenticitate, acolo unde s-a intervenit greșit sau nepotrivit este mult mai greu de susținut în ce măsură situl respectiv mai poate fi încadrat în această categorie a siturilor autentice și integre”, a afirmat arhitectul Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

    Cetatea Halmyris, unul dintre cele mai periclitate situri arheologice

    Cetatea Hamyris din județul Tulcea este foarte deteriorată și are nevoie de o intervenție rapidă.

    ”Lângă Murighiol este Cetatea Halmyris, o cetate romană extraordinară, care cred că este una dintre cele mai periclitate în momentul de față, pentru că a trecut prin niște forme de degradare foarte grave.

    Pur și simplu, blocurile de piatră din care sunt ridicate zidurile se dezintegrează. N-am mai văzut asemenea deteriorare agresivă în alt sit, iar acolo trebuie intervenit urgent.

    Sunt probleme serioase pe care va trebui să le gestionăm împreună cu autoritățile județene și locale, pentru că altfel nu se va putea ajunge la un grad suficient de intervenție, dacă ne bazăm doar pe capacitatea statului, de la nivel central”, spune arhitectul Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

    Sacidava, un sit arheologic fantastic, dar mai puțin cunoscut

    Există foarte multe situri arheologice în Dobrogea despre care puțină lume știe și sunt mai greu accesibile. Totuși, ele sunt fantastice.

    ”Lângă Oltina este un sit absolut impresionant, Sacidava. El s-a păstrat suficient de bine, datorită faptului că nu este în niciun fel de circuit turistic.

    În cazurile acestea de situri izolate, pur și simplu necunoscute și nevizitate, va trebui să adăugăm la lista de acțiuni pe care trebuie să le demarăm și o minimă amenajare a circuitelor de vizitare și a asigurării unor servicii pentru vizitatori, deoarece sunt acțiuni absolut necesare”, a precizat arhitectul Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

    Unele situri se restaurează, altele se află într-o stare deplorabilă

    Autoritățile locale și cele județene trebuie să conștientizeze faptul că aceste situri sunt adevărate comori, care pot atrage numeroși turiști în zonă. Tocmai de aceea, ele trebuie să fie preocupate de conservarea și reabilitarea monumentelor istorice, care fac parte din patrimoniul național și ar putea fi incluse chiar în Patrimoniul Mondial UNESCO.

    ”Sunt multe situri arheologice în Dobrogea, foarte importante. De exemplu, Carsium, la Hârșova, unde acum există un proiect de restaurare.

    situri-arheologice-din-dobrogea-patrimoniul-unesco-noviodunum-isacceaMai este Noviodunum, la Isaccea, unde de asemenea există un proiect de restaurare care sperăm că va putea fi finanțat din fonduri europene. În cazul Isaccea, primăria s-a ocupat să realizeze un proiect de restaurare, să îl comande, să obțină o finanțare printr-un grant prin Timbrul Monumentelor Istorice și acum urmează etapa de finanțare a intervențiilor. Sunt cazuri și cazuri.

    Pe de altă parte, la Măcin, castrul roman Arrubium este într-o situație diametral opusă. Pur și simplu, localitatea actuală colonizează situl și îl consumă și nu există niciun fel de semn de mediere, de înțelegere a valorii culturale a acelui sit, pentru a-l scuti de intervențiile construcțiilor actuale”, am aflat de la Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

    În Dobrogea, Delta Dunării este singurul sit înscris în Patrimoniul UNESCO

    Deși în Dobrogea călcăm efectiv pe istorie și orice săpătură poate însemna noi descoperiri, singurul sit înscris în Patrimoniul UNESCO este Delta Dunării.

    pelicani-comuni-delta-dunarii”În momentul de față, Dobrogea are un singur sit înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Este vorba despre Delta Dunării, un sit înscris pentru valorile sale naturale.

    La nominalizarea în lista patrimoniului mondial trebuie indicate criteriile pe baza cărora se face aceasta și este un proces destul de strict. Și există criterii culturale și naturale.

    Delta Dunării, deși este un spațiu de viață, de locuire din perioadele cele mai îndepărtate din istorie și, ca atare, are și un strat istoric, arheologic, are și un patrimoniu arhitectural vernacular valoros, totuși, nominalizarea a fost făcută doar pe criteriile naturale.

    Localnici LeteaAstfel, gestionarea pe care o îndeplinește Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării se referă în special la valorile naturale. Pe noi ne interesează, în cazul deltei și păstrarea valorilor culturale, inclusiv arheologice.

    Mă refeream la Cetatea Halmyris de la Murighiol și la multe alte cetăți și situri arheologice, care sunt înscrise în teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării.

    Cred că un pas important ar fi și modificarea modelului de gestiune al rezervației, astfel încât să conștientizeze și să folosească mai bine valorile culturale. Dar, deocamdată, Delta Dunării este singura înscrisă în lista Patrimoniului Mondial.

    Pe lista indicativă, în preselecția națională pentru înscrierea în UNESCO se află și Cetatea Histria, separat față de proiectul Limes. Ea a fost recent înscrisă și trebuie să începem să lucrăm la dosar. Este o chestiune și de organizare în raport cu capacitățile pe care le avem, de a produce aceste dosare, nu este un demers simplu”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arhitectul Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

  • Schimbul de populație din Cadrilater, drama a peste 100.000 de români

    Schimbul de populație din Cadrilater, drama a peste 100.000 de români

    Are 97 de ani și este o istorie vie. George Cușa ne-a povestit cum s-a făcut schimbul de populație din Cadrilater în 1940 și cum au fost afectați peste 100.000 de români, printre care și  familia sa, de situația dramatică din acele vremuri, pe care le-a trăit.

    Schimbul de populație din Cadrilater, o dramă pentru mii de familii

    În 1940, când s-a făcut schimbul de populație din Cadrilater, mii de familii au fost nevoite să-și lase toată agoniseala și să plece. Situația a fost dificilă pentru aproximativ 110.000 de români, dar nu au avut de ales.

    ”Plecarea noastră din Cadrilater a fost dramatică din toate punctele de vedere. Oamenii care au venit din Balcani, din Grecia, cum a fost cazul nostru, nu au avut o viață ușoară. La început, am stat în casele turcești, din chirpici, acoperite cu olană, în mici sate turco-bulgărești.

    Noi am locuit acolo, timp de 15 ani, din 1925 până în 1940. Între timp, ne-am făcut case noi și moderne din piatră. Din vechii păstori, cum am venit noi din Grecia, ne-am făcut agricultori de bază.

    Când am plecat din Cadrilater în 1940, familia mea avea peste 70 de hectare de teren, 40 pentru colonizare și 36 de hectare cumpărate. Plecarea noastră din Cadrilater a fost neașteptată, pentru că nu ne venea să credem.

    Acasă erau bunica, mama, mătușile mele care plângeau și sărutau pragurile de la ușile caselor. Am lăsat acolo două case noi, a noastră și a bunicilor.

    Tata făcuse o casă nouă în 1936, așa că am lăsat în urmă două grajduri de cai, două saivane, două livezi cu pomi fructiferi.

    Am lăsat recoltele de porumb și floarea soarelui nerecoltate, livezile în pârg și am plecat. Am strâns ce am putut și am luat drumul pribegiei. Am ajuns într-un sat de lângă Karaomer, actualul Negru Vodă, numit Mamuslia.

    Acolo, ne-am așezat în niște case nemțești în care ne-au repartizat, înghesuiți, în câte o cameră sau două”, a povestit pentru Discover Dobrogea, domnul George Cușa.

    Schimbul de populație din Cadrilater și evenimentele dezastruoase din 1940

    Anul 1940 a fost dezastruos pentru România. Tratatul de la Craiova, prin care s-a cedat Cadrilaterul Bulgariei a afectat un număr foarte mare de români, dar, din păcate, el a fost precedat de alte două evenimente care au fărâmițat România.

    Prin Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Germania și Rusia, Basarabia și Bucovina de Nord au fost cedate Rusiei. Apoi, prin Dictatul de la Viena, în 1940, nord-vestul Transilvaniei a fost cedat Ungariei. Iar la 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Dobrogea de Sud, Dobrogea Nouă sau mai precis Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei.

    ”Condițiile au fost vitrege, pentru că România, la timpul respectiv, era lipsită de sprijinul celor două țări din Europa, Franța și Marea Britanie și chiar de cel al Statelor Unite ale Americii, pentru că atunci, Germania devenise un fel de putere centrală, care dicta, alături de Italia, destinele Europei.

    Bulgarii revendicau atunci toată Dobrogea. Deoarece România era lipsită de sprijin din afară și pentru că Germania era în culmea gloriei alături de Italia, Bulgaria se alfa în protecția lor. Și Bulgaria, care avea pretenții asupra Cadrilaterului, a insistat foarte mult.

    Degeaba ministrul nostru de externe de atunci, Petrescu Comnen și ulterior Grigore Gafencu, au insistat să facă anumite concesii. Regele României, Carol al II-lea a fost și el la Hitler, dar acesta își stabilise deja măsurile pe care urma să le ia și îi ajuta pe bulgari, pe unguri să ne ia Transilvania și a pactizat și cu rușii să ne ia Basarabia și Bucovina de Nord. A fost un paradox, pentru că Germania și Rusia erau două țări adverse, iar peste un an chiar au început războiul.

    Din acest punct de vedere, noi am rămas suspendați, fără niciun fel de sprijin și toate demersurile diplomatice au fost zadarnice, așa că în final n-au putut să facă altceva decât un compromis. Au trasat liniile unde trebuia să facă noua frontieră și au făcut un singur compromis, schimbul de populație. Era singura variantă”, spune George Cușa.

    Românii și-au lăsat în urmă agoniseala și au plecat din Cadrilater

    Pentru familia Cușa, schimbul de populație din Cadrilater a reprezentat a treia dezrădăcinare. Prima a fost din Albania, a doua din Grecia și a treia din Cadrilater.

    ”Și uite așa am plecat noi, lăsând în urmă averile și casele noastre. Culmea, după aproape 70 de ani am recuperat din bunurile pe care le-am lăsat acolo.

    Ele au fost evaluate de către statul român și statul bulgar. Statul bulgar a virat banii pentru recoltele noastre și pentru pământul pe care l-am cumpărat, însă statul român a ținut ascuns acest protocol.

    Abia după anul 2000, cineva care știa de această lege, a descoperit că banii noștri se află în vistieria statului român. Și după anul 2000 am început să recuperăm banii pe care ni i-au virat bulgarii în 1940”, a precizat dl. George Cușa.

    Cum s-a făcut schimbul de populație din Cadrilater

    ”Eram elev, terminasem clasa a IV-a de liceu, dădusem capacitatea la Bazargic și când am ajuns acasă, am aflat că trebuie să ne mutăm. Noi am plecat înainte de 7 septembrie, pe la jumătatea lunii august, pentru că știam că vom fi evacuați și pentru că eram protejați. Retragerea noastră a fost foarte, foarte delicată.

    Pentru a face schimbul de populație, a fost nevoie de niște formalități extraordinare.

    Plecarea a fost extraordinar de dificilă. Trebuia să fie fixate, pentru început, localitățile de unde plecam și cele în care urma să ajungem. Au fost făcute procese verbale pentru străzile pe care puteam să circulăm.

    O parte din locuitorii din Cadrilater au fost repartizați, provizoriu, în Ialomița. Ceilalți, pentru județele Constanța și Tulcea. Erau zeci de sate cu peste 100.000 de oameni care trebuia să fie repartizați cu grijă.

    S-au făcut comisii peste comisii pentru a se putea reglementa drumurile de acces, fie pe calea ferată, fie cu autobuzele, fie cu căruțele sau cu remorcile.

    Și totuși, s-a reușit până în final să se realizeze schimbul de populație, numai că, la acea dată, culmea, 6 septembrie 1940 au apărut tulburări în interiorul statului român.

    Plecările și repartizările au fost dificile. La Negru Vodă, la Mamuslia am stat două săptămâni. Tata plecase câteva zile la Constanța și a închiriat o casă pe strada General Manu. El ne-a luat de la Mamuslia, ne-a dus la Negru Vodă, unde era toată familia noastră, mătușile, unchii și bunicii, am luat o căruță în care am pus toate bagajele și am plecat spre Constanța.

    Din întâmplare, tata, care citea presa, a luat un ziar și am citit și eu un articol, când eram în căruță. Cineva se plângea în legătură cu evacuarea din Cadrilater și spunea ”Unde Doamne ne mai duce și pustiul ăsta, că am lăsat bunurile noastre toate, truda noastră, cimitirele noastre, cu crucile de lemn căzute, cine ne face pomană?”. M-a impresionat foarte mult articolul respectiv”, povestește George Cușa.

    De la liceul din Bazargic, la Liceul de băieți Mircea cel Bătrân din Constanța

    După schimbul de populație din Cadrilater, familia Cușa a fost repartizată în comuna Ferdinand, astăzi Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța.

    ”Am ajuns în Constanța, în casa pe care o închiriase tata, pentru că se apropia luna septembrie și trebuia să fiu la liceu. Familia noastră a fost repartizată în comuna Ferdinand, astăzi numită Mihail Kogălniceanu. Dacă micul sat Caraci din Cadrilater mi-a fost leagănul copilăriei, Ferdinand a fost leagănul adolescenței mele, o localitate care m-a marcat toată viața și nu numai pe mine, pe toată generația mea. Ferdinand a fost un focar de cultură, de sport și politică.

    În Liceul Mircea am intrat în clasa a V-a. În aceea, era un singur liceu teoretic de băieți în județul Constanța și unul de fete, două licee industriale, unul de fete și unul de băieți și un liceu comercial.

    Între timp, a venit războiul. Liceul Mircea cel Bătrân a fost bombardat și o parte din an am făcut cursurile la Liceul Domnița Ileana, care pe atunci era de fete.

    Fetele mergeau la școală dimineața și băieții făceau cursurile după-amiaza. Singurul lucru care a rămas peste ani, pentru că eu am fost umanist.

    Toți cei 42 de elevi am terminat liceul, am dat bacalaureatul la Murfatlar, împreună cu fetele de la Liceul Domnița Ileana și cu elevii de la cele două licee de băieți și fete din Tulcea, ca să vedeți ce însemna războiul la timpul respectiv. Cultura și sportul, care au fost cele mai afectate s-au definitivat și s-au maturizat când eram în localitatea Ferdinand. Atunci s-a încheiat războiul”, ne-a spus domnul George Cușa, a cărui viață nu a fost ușoară nici după război, deoarece a ajuns să fie deținut politic.

  • Histria, orașul cu primul regim democratic din Dobrogea antică

    Histria, orașul cu primul regim democratic din Dobrogea antică

    Histria, cel mai vechi oraș din România actuală, este și locul în care s-a instaurat primul regim politic democratic din Dobrogea antică. Este foarte interesant faptul că se vorbea despre democrație în urmă cu peste 2500 de ani, că atunci oamenii își cereau și își apărau drepturile, poate chiar mai mult decât acum.

    Histria, orașul în care s-a instaurat primul regim politic democratic din Dobrogea antică

    Unul dintre evenimentele remarcabile petrecute la Histria a fost Revoluția democratică histriană.

    ”În cadrul unei revolte populare împotriva aristocraților și fondatorilor, aceștia au fost înlăturați și s-a instituit regimul politic democratic. A fost un eveniment important, la care a face referire și Aristotel, în opera sa monumentală ”Politica”, a declarat pentru Discover Dobrogea, George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria.

    Aristotel scria despre regimul democratic din orașul Histria

    În volumul său ”Politica”, Aristotel ne oferă informații importante, vizavi de modul în care se făcea organizarea instituțională. De la el aflăm că Histria a fost primul oraș cu un regim democratic.

    ”Schimbările de regim au loc în oligarhii mai ales în două chipuri foarte evidente: unul, când se fac nedreptăți mulțimii, altul când răscoala se face chiar de către cei bogați care nu iau parte la magistraturi, deoarece foarte puțini sunt cei care ocupă demnități.

    Așa s-au petrecut lucrurile la Massalia, Histria, Heracleea și în alte cetăți. Într-adevăr, cei care nu participaseră la magistraturi au provocat tulburări, până când au fost admiși la ele, la început frații cei mari mari și, apoi, cei care erau mai tineri.

    În unele locuri, tătăl și fiul nu exercită puterea în același timp, iar în altele fratele mai mare cu cel mai mic. Acolo, oligarhia s-a apropiat mai mult de un regim constituțional, la Histria sfârșind prin a deveni o democrație”, scria Aristotel în ”Politica”.

    Histrienii au militat pentru dreptul de a pescui în Delta Dunării

    Histria a fost primul oraș cu regim democratic, iar histrienii au luptat pentru drepturile lor de-a lungul timpului. Ei au militat chiar și pentru privilegiul de a pescui în Delta Dunării, pentru a nu fi obligați să plătească taxe în acest sens.

    ”Aceste privilegii privind permisiunea de a pescui în Delta Dunării, apar într-o inscripție denumită în limba greacă ”horotesia”, adică hotărnicia. Când Histria și orașele grecești din Scythia Minor au intrat sub autoritate romană, au existat mai mulți guvernatori.

    histria-primul-regim-democratic-din-romania-Cetatea-istriaȘi atunci, histrienii au trimis mai multe solii cu numeroase plângeri împotriva unui grec care concesionase vama pe Brațul Sfântu Gheorghe, acolo unde ei pescuiau, dar ulterior li s-au cerut bani.

    Histrienii spuneau că se bucură de acele privilegii, care le-au fost recunoscute chiar și de barbarul Zalmodegicos și nu acceptau să îi plătească taxă unui grec.

    Aceste scrisori au fost arhivate, iar în anul 100, pe 25 octombrie, Manius Valerius Maximus, guvernatorul Moesiei Inferior dă o lege, un decret, în care a propus să se hotărască ce măsură să ia în legătură cu plângerile histrienilor.

    Atunci, le-a recunoscut aceste privilegii și s-au trasat granițele teritoriului histrian, pentru că orice oraș grecesc avea două teritorii, unul agricol și un domeniu orășenesc și de influență, controlat de magistrații cetății, necesar pentru a exploata resursele materilae din zonă.

    Vital pentru dezvoltarea cetății, în cazul Histriei, teritoriul a fost constituit dintr-un segment din brațul Sfântu Gheorghe, pe care pescuiau localnicii.

    Pescuitul în Delta Dunării reprezenta, practic, una dintre ocupațiile de bază ale histrienilor și o sursă de venit în cei 1300 de ani cât a funcționat cetatea. Acest privilegiu a fost reconfirmat, fără plata vreunei taxe sau a unui impozit”, a precizat George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria.

    Histrienii cu simț civic erau menționați în decrete așezate în agora cetății

    Sunt foarte multe povești pe care cercetătorii le-au descoperit despre locuitorii Cetății Histria. Pe lângă cele care vizează cultul imperial, divinitățile protectoare ale cetății, instituția medicinei publice la acea vreme sau aspectele din viața religioasă a locuitorilor sunt și multe povestiri despre eroismul histrienilor, în lupta lor pentru câștigarea anumitor drepturi.

    inscriptii-cetatea-histria”Pe mine m-a frapat o întâmplare adevărată, care s-a petrecut la începutul secolului III î.Hr. Aceasta, face referire la o ambasadă a 3 cetățeni histrieni, care au mers la Zalmodegicos, o puternică autoritate locală, pentru a răscumpăra peste 60 de ostatici și pentru a putea negocia respectarea vechilor privilegii ale cetății, din partea acestuia.

    După lungi parlamentări și în schimbul unor daruri, Zalmodegicos a fost de acord să îi elibereze pe acei ostatici și, totodată, a acceptat ca acele privilegii de care dispuneau histrienii să le poată fi redate.

    Ei au militat atunci și pentru dreptul la exploatarea pinilor pentru făclii pe insula Peuce, Insula Pinilor, care nu se știe unde era. Acestei ambasade i s-a recunoscut meritul la întoarcere, iar numele celor 3 cetățeni au fost gravate într-un decret onorific, păstrat lângă altarul templului lui Zeus Polius, un loc de mare cinste și onoare, decret care a fost găsit.

    histria-primul-regim-democratic-din-romaniaExistă în Muzeul Histria și un document epigrafic, care menționează o altă ambasadă, a cetățeanului Dioscurides, tot din sec. III î.Hr. El a fost onorat în urma acestei ambasade pe care a dus-o la bun sfârșit.

    În decret se precizează că a întâmpinat nenumărate pericole. Cel mai mare dintre ele, consta în pierderea libertății. Și aceasta, deoarece, în momentul în care ieșeai de pe poarta cetății puteai fi prins și vândut ca sclav. Acești oameni nu țineau cont de pericole și mergeau în slujba cetății, acolo unde era nevoie.

    Este important de știut că aceste decrete onorifice erau așezate în agora, în piața publică. La Histria, agora avea un portic. Aceste decrete reprezentau și un factor motivațional pentru ceilalți locuitori, să aducă servicii și mai mari cetății, precum acest cetățean”, aflăm de la George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria.

    Histria, un oraș important, cu o populație numeroasă

    Histria greco-romană, cel mai vechi oraș din România de astăzi și cetatea cu primul regim democratic, a funcționat neîntrerupt aproape 1300 de ani. Istoricul și arheologul Vasile Pârvan, spunea că Histria depășește importanța regională și zonală, este de importanță universală.

    histria-primul-regim-democratic-cetatea-histria-fotrografie-aeriana-drona”Până când s-au configurat și construit Tomisul, Callatisul și Adamclisi, Histria deja avea o vechime apreciabilă.

    La Histria, pe 60-67 de hectare cât a avut inițial acest oraș, se preconizează că au trăit, în primele secole de la fondarea cetății, aproximativ 25.000-30.000 de locuitori. Era un oraș excepțional, de cultură și civilizație grecească, inclusiv în perioada romană timpurie.

    Ea și-a pierdut puțin din această identitate, doar în perioada romană târzie sau romană bizantină, în sec. IV-VII d.Hr. Atunci s-au declanșat migrațiile și a fost o perioadă tulbure pentru toată această zonă din Nordul Balcanilor.

    În decursul secolului V î.Hr., orașul Histria a devenit un centru comercial important, s-au intensificat relațiile comerciale, s-a transformat într-un centru de producție, iar comerțul s-a dezvoltat foarte mult.

    ceramica-descoperita-la-cetatea-histriaDezvoltarea economică a cetății Histria a fost materializată prin apariția primelor emisiuni monetare locale. Histria a emis didrahme de argint, după etalonul antic.

    Pentru a ușura relațiile comerciale, Histria a bătut monedă de argint, între 480-475 î.Hr. Este foarte important faptul că a fost extinsă circulația monetară în zonă. S-au găsit monede histriene inclusiv în Elveția”, povestește George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria.

    Cetatea Histria, 1300 de ani de istorie

    Denumirea Cetății Histria provine de la numele antic al fluviului Dunărea, Istros, cum îi spuneau grecii. Se spune că în perioada în care a fost întemeiată colonia milesiană la Histria, cursul Dunării era diferit.

    cetatile-din-constanta-histriaUnul din brațele sale, care astăzi este colmatat, trecea pe lângă Histria. Chiar și Herodot a localizat gura de vărsare a Dunării în apropiere de locul în care coloniștii din Milet fondaseră cetatea. Inițial, orașul Histria, ca și orașul Tomis, dacă nu și Orgame (Argamum) în perioada romană, au fost fondate de 6 triburi milesiene. Ulterior, în perioada de ocupație romană se constituie cel de-al șaptelea trib, cel al romanilor.

    ”Histria a fost distrusă total, la jumătatea sec. III d.Hr, datorită invaziei carpo-gotice. Se declanșează pe la 239 d.Hr. primul val al migrațiilor, goții fiind cei dintâi care au ajuns în zonă. Ei au fost urmați de huni, avari, slavi și bulgari.

    Cauza principală de abandonare a cetății au constituit-o raidurile populațiilor migratoare. Oamenii s-au săturat să își tot reconstruiască în grabă cetatea și s-au retras, dar nu departe. Ei s-au așezat în satele daco-romane din teritoriul rural, din Regio-Histriae”, a declarat pentru Discover Dobrogea, George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria.

  • Mănăstirea Celic Dere a fost vizitată de Regina Maria în urmă cu un secol

    Mănăstirea Celic Dere a fost vizitată de Regina Maria în urmă cu un secol

    Mănăstirea Celic Dere, monument istoric acum, a fost vizitată chiar și de Regina Maria, în urmă cu un secol. Străjuită de pădurea Telița, într-o zonă deluroasă, în vecinătatea culmii Niculițel,  pe o pajiște de un verde primăvăratic, mănăstirea Celic Dere le asigură turiștilor un loc liniștit, în care se pot reculege.

    Mănăstirea Celic Dere, un monument istoric din județul Tulcea

    Situată în nordul Dobrogei, în comuna Frecăței din județul Tulcea, mănăstirea Celic Dere este un important centru de spiritualitate pe tărâmul cuprins între Dunăre și Marea Neagră. Numele ei provine de la pârâul Celic-Dere, care în limba turcă înseamnă ”pârâiașul de oțel”.

    manastirea-celic-dere-tulcea-a-fost-vizitata-de-regina-mariaIstoria mănăstirii se pierde în negura timpului, astfel că există mai multe povestiri în legătură cu cei care au ctitorit-o. Potrivit unor surse, așezământul a fost înființat în 1835, însă alte surse precizează că doi călugări români și doi ruși reveniți de pe Muntele Athos au întemeiat-o în anul 1840. O altă versiune este că o bisericuță din lut, cu bârne din lemn a fost ridicată acolo de călugări ardeleni veniți de pe Muntele Athos.

    Lăcașul de cult inițial a fost distrus într-un incendiu și ulterior a fost construită o altă mănăstire în acea zonă verde și liniștită.

    În 1845, mănăstirea de călugări Celic-Dere a fost transformată într-una de maici aduse din Basarabia. Actuala biserică de la Celic a fost începută din anul 1901,  însă lucrările au fost întrerupte în anul următor, fiind reluate în 1910.

    Despre călugărițele de acolo povestește și Regina Maria, care scria în amintirile sale, că ”maicile românce și rusoaice trăiesc alături”.

    Mănăstirea Celic Dere apare în povestirile Reginei Maria

    În scrierile sale despre Dobrogea, Regina Maria a povestit și despre vizita pe care a făcut-o într-o zi însorită, la mănăstirea Celic Dere.

    ”Îmi aduc aminte de primirea într-o mănăstire care poartă numele straniu de Celic-Dere, unde maicile românce și rusoaice trăiesc alături. Un loc hăt departe, la care am ajuns după un drum lung pe întortocheate șosele prăfoase, prin multe sate de-a lungul lacurilor și mlaștinilor, loc plin de umbră în scorbura unui deal.

    manastirea-tulcea-triunghiul-manastirilorÎn timpuri de primăvară, revărsările de apă nimiciseră multe din măruntele locuințe ale sfintelor femei și în mijlocul vuietului de triste tânguiri am fost duși noi la locul dezastrului, unde căsuțele joase se prefăcuseră în grămezi de dărâmături risipite.

    Grădinițe voioase înfloreau totuși de jur-împrejur, încercând să acopere cu colorile lor tristele ruine. Maicile își frângeau mâinile, lămurind vorbăreț nenorocirea lor, dar bucuria sosirii noastre era balsam pentru necazul lor, căci necontenit își întrerupeau tânguirile cu cuvinte de mulțumire.

    Această vizită neașteptată era aproape plata suferințelor de mai înainte. Am fost duși astfel cu solemnitate la o mare biserică nouă de piatră, care stătea singuratică într-o măreție cam răzleață.

    O greoaie clădire înălțată pe un povârniș gol de deal și zidită în așa chip, încât sub lăcașul de deasupra era al doilea, ca în formă de criptă, dar mai larg și mai înalt. Nu pot să-mi aduc aminte de ce s-a cheltuit atâta grijă pentru o biserică într-un loc așa de depărtat”, scria Regina Maria.

    O mănăstire într-un loc în care toată frumusețea lumii s-a adunat

    Situată la marginea pădurii Telița, pe pajiști verzi, cu flori de toate culorile, unde doar păsările și clopotele mai tulbură liniștea, mănăstirea Celic Dere a uimit-o pe Regina Maria prin măreția ei. Totuși, regina spunea că îi plac bisericile mici, din lemn, calde și mai puțin impunătoare.

    manastirea-celic-dere”Și în aceste ținuturi, altfel fără viață, asemenea obști sfințite găseau mijlocul de a-și alege locuri în care toată frumusețea țării părea să se fi adunat, făcând din aceste lăcașuri de închinăciune mici ostroave de verdeață și umbră.

    Din toate părțile, ca păsări negre, maicile alergau părăsindu-și căsuțele, clopotele erau puse în mișcare, flori se culegeau și, cu multe dovezi de mulțumire, cu mult zgomot și cu deosebită ceremonie eram duși îndată la biserică.

    manastirea-celic-dereAcolo se aprindeau lumânările și bâzâitul nesfârșit al cântărilor și începeau în cinstea noastră, monotone melodii nazale îngânate în colțuri întunecate de călugărițele însele.

    Pentru mine această impunătoare clădire nu prea avea farmec, prea era nouă și avea înfățișarea unui îmbulzitor pe care nu l-a primit încă tot ce-l înconjoară.

    Călugărițele erau însă mândre de ce mare le era biserica, deși se plângeau că n-au fonduri cu care să completeze și interiorul”, povestea Regina Maria.

    O vizită cu amintiri frumoase pentru Regina Maria

    ”La mănăstirea Celic Dere, călugărițe, ale căror picioare lunecau fără zgomot, ne-au dat tradiționalele dulceți cu apă și pe urmă cafeaua care aburea în ceșcuțe, dar, când am spus că a venit ceasul despărțirii, proteste năcăjite se ridicară, primitoarele femei încercând în mii de chipuri spre a ne opri.

    Ni s-au adus flori – trandafiri, astre și busuioc cu mirosul dulce, lucrări cu acul, gingaș făcute. Ba ni s-au dăruit și scoarțe lucrate de călugărițe.

    Dar ceea ce a pus vârful la toate a fost o icoană cu îngrijire zugrăvită: Maica Domnului pe un fond de aur, într-un veșmânt albastru ca Marea. Strașnic de mari îi erau ochii, care se uitau la mine ca și cum cu durere s-ar fi înspăimântat că e supusă astfel criticii celor de pe pământ.

    Astfel, bogat împovărați, am căpătat voie în sfârșit să plecăm, întovărășiți de atâtea binecuvântări. Femeile în rochii negre așezându-se în rând lung ca să ne spună rămas bun.

    Pe urmă, o pornirăm înapoi, pe lungile drumuri prăfoase, spre iahtul nostru de pe Dunăre. Pe oriunde treceam, țăranii își împodobiseră porțile și ușile, precum și carele, podurile de lemn, luntrele, până și stâlpii de telegraf cu mănunchiuri uriașe de crăițe galbene, așa de strălucitoare ca soarele. Încă de departe culoarea lor triumfătoare prindea ochii.

    N-am văzut niciodată o împodobire țărănească mai desăvârșită, fără ca oamenii să fi avut conștiința lucrului. Ei făcuseră ce puteau mai bine, nedându-și seama că putea fi așa de drăguț ceea ce îndepliniseră cele mai mari silințe ale lor.

    Din când în când, ne opreau vehiculul ca să înfățișeze buchete luminoase, pline de mireasma grădinițelor din jurul caselor mărunte. Odată ni s-a pus cu sila în mâni o grămadă de floarea-soarelui de un fel deosebit, foarte mare și grea, ca niște crizanteme uriașe, care ar fi crescut anume pentru vreo expoziție. Ca niște largi discuri de lumină, florile mi-au stat pe genunchi tot timpul până m-am întors acasă”, scria Regina Maria.

    Celic Dere, o mănăstire pitorească, într-un sat cu multe case părăsite

    Un secol mai târziu, în toamna anului 2020 am ajuns și noi la mănăstirea Celic Dere. Vechea moară de vânt, cu aripile ei bătrâne ne-a atras întâi privirile de pe strada îngustă. Apoi, am observat, pe un deal, mănăstirea.

    satul-celic-dere-din-judetul-tulceaAm făcut o plimbare și prin satul Celic Dere, al cărui ”pârâiaș de oțel” care îi că dă numele era aproape secat. Multe căsuțe, odată frumoase, dar acum părăsite, am văzut pe ulițele înguste din pământ.

    manastirea-celic-dere-tulceaSe spune că unele dintre ele au aparținut măicuțelor, însă, nu am găsit nicio plăcuță care să ofere informații, în amintirea lor, că au trăit în acele locuri. La câțiva pași de biserică se află casa călugăriței Paisia, în curtea căreia a fost amplasată o troiță. Nu am descoperit acea locuință, dar, la următoarea vizită vom solicita mai multe informații de la măicuțe.

  • Grecii stabiliți în Dobrogea ne-au lăsat povești frumoase și o moștenire importantă

    Grecii stabiliți în Dobrogea ne-au lăsat povești frumoase și o moștenire importantă

    Grecii stabiliți în Dobrogea și-au lăsat amprenta în această regiune minunată. Ne bucurăm și acum de teatrele pe care ei le-au construit în Constanța, de clădirile cu o arhitectură deosebită pe care le-au ridicat, de cultura, muzica și dansurile lor. De altfel, prezența grecilor în Dobrogea este semnalată încă din antichitate.

    Grecii au locuit în multe localități din Dobrogea

    Grecii s-au stabilit în multe localități din Dobrogea, de la Mangalia și Constanța, până în Isaccea, Izvoarele, Sulina sau Babadag.

    În primul deceniu al secolului XX, Nicolae Iorga, constant pelerin la Pontul Euxin, el însuși de origine elenă după mamă, a văzut la Tulcea, ” grămădindu-se”, prăvălii grecești, bulgărești și evreiești.

    Din 1856 a crescut numărul grecilor în Constanța, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Paris. Astfel, dacă în 1840 erau înregistrate 40 de familii grecești la Constanța, care aveau cu 3 magazine alimentare, 2 măcelarii, un cuptor de pâine, o cizmărie și 2 hanuri, în 1859 erau deja 500 de familii de greci, majoritatea comercianți.

    La Tulcea, în 1864, populația era de 30.000 de suflete, cei mai numeroși fiind grecii, dupã care urmau românii, rușii și bulgarii.

    Chiar și în Sulina se spune că erau 2500 de greci, din cei 6000 de locuitori. În 1866, când s-a ridicat în Sulina prima biserică, românii le-au lăsat grecilor vechiul lor lăcaș de cult.

    Despre grecii din localitatea Izvoarele, fostă Alibeichioi se vorbește și astăzi. În 1850, Ion Ionescu de la Brad scria că a găsit acolo un sat cu 94 de familii de greci, venite din Basarabia și stabilite în Dobrogea.

    Totuși, de ce au venit grecii în Dobrogea?

    Mulți se întreabă și acum de ce au lăsat grecii insulele lor pitorești și însorite, pentru a se stabili în Dobrogea. Mihnea Hagiu, vicepreședintele Comunității Elene Elpis Constanța povestește despre motivele care i-au determinat pe bunicii săi să vină pe aceste meleaguri.

    ”Pot să vă spun un exemplu din familia mea. Bunica din partea mamei, care este de origine greacă, a venit în Dobrogea la începutul anilor 1900 din Insula Chios, care încă se afla în componența Imperiului Otoman.

    Au mers din Chios până la Constanța cu un caiac, pe țărmul Turciei, al Bulgariei și apoi al României, într-o călătorie care a durat o lună. Au venit aici, pentru că erau foarte grele condițiile de viață în insulele grecești, în perioada aceea când era Imperiul Otoman. Ei s-au stabilit în Constanța pentru o viață mai bună.

    Putem spune că Dobrogea a fost, pentru familia mea din partea bunicii și pentru greci, în general, un loc de refugiu, de revenire la o viață normală” a declarat pentru Discover Dobrogea, vicepreședintele Comunității Elene Elpis Constanța, Mihnea Hagiu.

    Grecii refugiați au avut un cartier în Constanța

    În zona Peninsulară a Constanței a existat un cartier grecesc, până la începutul secolului XX. Acolo, întâlnim și acum Biserica Greacă, Școala Greacă și Teatrul Elpis, moșteniri pe care grecii ni le-au lăsat, alături de alte clădiri importante.

    ”Deja existau greci în Constanța, pentru că ei aflaseră de la niște rude că în Dobrogea grecii sunt bine primiți și au purces la acest drum foarte lung.

    Bunicul meu din partea mamei a fost și el grec și a deschis chiar și o afacere. El a avut pe strada Olteniei un atelier, o turnătorie, cu strungari angajați, în care producea obiecte pentru utilajele agricole.

    În vremea aceea exista o mică industrie în Constanța, pe strada Olteniei fiind foarte multe astfel de ateliere. Bunicul meu vorbea foarte puțin românește, pentru că se înțelegea bine în limba greacă, atât cu românii, cât și cu celelalte populații conlocuitoare. Limba greacă era de circulație, deoarece erau foarte mulți greci în perioada aceea în Constanța.

    Pot spune că și acum există pe câteva străzi din centrul vechi al Constanței, capace de canalizare făcute în atelierul bunicului meu, în urmă cu peste 100 de ani.

    Până în anul 1900, grecii aveau un cartier în centrul vechi. Ulterior, pe măsură ce Constanța s-a dezvoltat, grecii s-au risipit în tot orașul. De exemplu, bunicii mei locuiau pe strada Cuza Vodă și atelierul era pe strada Olteniei. După destrămarea Imperiului Otoman în 1922, a fost din nou un aflux important de greci veniți în Constanța. Orașul s-a dezvoltat foarte mult în perioada interbelică și atunci grecii s-au risipit în mai multe zone ale localității.

    Bunicii mei au avut ocazia să plece, pentru că, după război, o perioadă de timp, până când s-au închis granițele în anii 50, foarte mulți greci, dar și români și alte naționalități au emigrat din România. Bunicii mei au rămas în această țară. Bunicul s-a prăpădit în 1950 și bunica în anii 90”, povestește Mihnea Hagiu.

    În perioada interbelică se trăia bine în Dobrogea

    Viața în România și în Constanța era extraordinar de prosperă în perioada interbelică. I se spunea ”a doua Americă”, iar Dobrogea era denumită ”California Românei”.

    casa-greceasca-in-constanta”Se trăia foarte bine aici. Cine dorea să muncească, o ducea bine în România, de aceea nici nu au plecat bunicii mei. Bunicul a avut atelierul până în anul 1949, când i-a fost naționalizat.

    Era o armonie ca și în ziua de azi între toate naționalitățile, români, turci, tătari, greci. Bunicul meu vorbea greacă, turcă, armeană, pentru că avea clienți la atelier și trebuia să vorbească cu ei în limbile acestea. Erau mai multe limbi de circulație în Constanța. Erau și foarte mulți armeni aici, nu mai spun de turci și tătari. Au trăit foarte bine și cât a fost regat, până în 1947”, a mai spus Mihnea Hagiu.

    Grecii au lăsat o moștenire importantă Constanței

    Primele teatre, prima biserică, prima școală, primul cinematograf, toate au fost realizate în Constanța, de către greci.

    ”Să știți că grecul, dacă se stabilește într-un loc în care îi place și este bine primit, devine omul acelui loc. De aceea, mie îmi place să spun că grecii din Constanța sunt buni români.

    Teatrul Elpis ConstantaÎntr-adevăr, grecul, pe unde a trecut, a lăsat și o urmă în domeniul cultural. Să nu uităm că cele două teatre, cele mai vechi din Constanța sunt făcute de greci. Vorbim de teatrul Elpis, inaugurat în anul 1896 și ulterior Teatrul Tranulis, Fantasio cum îl știu constănțenii, construit în 1927 prin donația unui mare mecena, Demostene Tranulis.

    demostene-tranulis-statuie-teatrul-de-stat-constanta-teatrul-tranulisDe fapt, ei au fost 5 frați și toți au luptat la Mărășești în Primul Război Mondial, există și fotografii. Demostene Tranulis s-a implicat în construcția acestui teatru, care este emblematic pentru Constanța.

    De asemenea, grecii au participat la construcția de biserici, Biserica Greacă și Capela Militară, pentru ridicarea căreia tot frații Tranulis au donat sume mari de bani.

    Demostene Tranulis a fost primul care a adus cinematograful în Constanța și, dacă nu mă înșel, în toată partea de Est a României. Primul film, care din păcate s-a pierdut, cu stațiunea Mamaia, a fost făcut de către Demostene Tranulis în anii 1920. Primul cinematograf din Constanța în care se făceau proiecții avea și o terasă în aer liber se numea Arena Grand, însă din păcate nu mai există.

    Casa Hrisicos Piata Ovidiu ConstantaCasa Hrisicos, unul dintre primele hoteluri ridicate de grecii din Constanța, poate fi văzută și acum în zona peninsulară și a fost frumos renovată. Cred că, încet, încet, zona peninsulară din Constanța își va schimba înfățișarea și își va reveni la strălucirea de odinioară, pe care, probabil, bunicii noștri și-o amintesc”, spune Mihnea Hagiu.

    Câte case grecești au mai rămas în Constanța?

    ”Chiar dacă o să vi se pară curios, au mai rămas destul de multe. Pe site-ul elpis.ro avem o rubrică intitulată ”Case grecești”, unde am încercat să le adunăm pe cele mai importante.

    Printre altele, aș putea enumera cele două teatre, Elpis și Tranulis, casa Hrisicos, casa Embiricos, Manicatide și ea în curs de renovare.

    casa-embiricos-patrimoniu-cultural-constantaDacă mergem pe b-dul Elisabeta este casa Cuculis, în care acum funcționează Consulatul onorific al Austriei. Sunt multe clădiri care au aparținut grecilor și care au fost construite de aceștia, dar pe parcursul timpului și-au schimbat proprietarii, însă ele, din fericire, încă există. Școala Greacă, fostul Consulat Grecesc din perioada interbelică, se află în spatele Arhiepiscopiei”, a afirmat Mihnea Hagiu.

    Prima școală din Constanța a fost ridicată de greci

    În anul 1867, când Constanța se afla sub Imperiul Otoman, grecii au construit prima școală în oraș.

    ”Au venit foarte muți greci în acea perioadă și era nevoie de o școală. Vizavi de Biserica Greacă, în diagonală, există și astăzi Școala nr. 2. Acea clădire a fost construită în 1867 pentru copiii grecilor care munceau la construcția Portului Constanța, a căii ferate, a Podului Carol I. Putem spune că este prima școală atestată documentar în Constanța. Poate că au existat și alte școli românești, însă nu știm nimic despre ele.

    scoala-greaca-din-constanta-prima-scoala-din-constantaÎn continuarea Școlii Grecești, comunitatea elenă a construit și un spital, însă, din păcate, clădirea a fost bombardată.

    Era un spital de mici dimensiuni, situat lângă Școala Grecească, pe strada Mircea cel Bătrân. Un alt imobil care se afla în curtea școlii, unde erau cazați profesorii a fost bombardat.

    La Școala Greacă din Constanța veneau profesori din Grecia și făceau un stagiu de câțiva ani, după care se întorceau acasă. După război, nici spitalul, nici acea construcție în care erau cazați profesorii greci nu au mai fost refăcute”, povestește Mihnea Hagiu.

    Ulterior, în 1894 a fost construită și prima școală românească în Constanța, clădirea în care acum funcționează Muzeul de Artă. Unitatea de învățământ s-a numit ”Principele Ferdinand și Principesa Maria” și a fost ridicată, deoarece, în Școala Greacă, singura din acea perioadă, nu mai era suficient loc pentru numărul mare de copii care doreau să învețe.

    Biserica Greacă și condițiile puse de turci pentru ridicarea ei

    Biserica Greacă din Constanța este acum monument istoric și a fost prima biserică ortodoxă ridicată în oraș. Ea a fost inaugurată în 1867 de comunitatea elenă, care a primit aprobarea sultanului Abdul Aziz să construiască școală, spital și lăcaș de cult.

    ”Să nu vă imaginați că a fost simplu. A existat un întreg lobby, inclusiv patriarhul Constantinopolului a pus umărul pentru a obține acest firman. Însă, sultanul Abdul Aziz a fost un sultan cu vederi deschise și i-a susținut pe greci. El îi spunea pașei din zona Dobrogei, a Constanței, să îi ajute pe greci pentru a-și edifica aceste clădiri. Într-adevăr, a fost un moment important pentru comunitatea greacă, pentru creștini, în general, deoarece era nevoie de un lăcaș de cult, având în vedere că erau foarte mulți creștini în Constanța, în Dobrogea.

    biserica-greacă-din-constanta-metamorfosisA fost prima biserică ortodoxă ridicată în Constanța, în epoca modernă, iar Catedrala a fost inaugurată în 1895. Înaintea ei a fost construită Biserica armeană, în 1880, Biserica Romano-Catolică în 1935, pe fundamentul altei biserici romano-catolice și în 1905 Biserica bulgară, care, după război a fost chiar sediul arhiepiscopal, pentru că fusese bombardată Catedrala”, am aflat de la Mihnea Hagiu, vicepreședintele Comunității Elene Elpis Constanța.

    Interesant este faptul că pentru construirea Bisericii Grecești au fost stabilite anumite norme. Înălțimea acesteia nu trebuia să o depășească pe cea a minaretelor geamiilor turcești din oraș, potrivit regulilor Imperiului Otoman. Tocmai de aceea, Biserica Greacă din Constanța nu are turle, iar turnul clopotniță a fost adăugat mai târziu.

    Comunitatea Elenă Elpis Constanța păstrează și acum firmanul prin care sultanul Abdul Aziz a aprobat construirea bisericii, a școlii și a unui spital.

    Grecii stabiliți în Dobrogea și-au păstrat tradițiile

    Grecii din Dobrogea se mândresc cu faptul că ultimul rege al României, Mihai  I, era pe jumătate grec, deoarece mama lui, Regina Elena, era grecoaică.

    ”Grecilor din Dobrogea nu le-a fost greu să își păstreze obiceiurile, pentru că, fiind creștin-ortodocși, cum sunt și românii a existat o armonie în ceea ce privește păstrarea tradițiilor, pentru că sunt comune.

    Ansamblul Elpis ConstantaÎnaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în Constanța trăiau aproximativ 6000 de greci. Acum, la Comunitatea Elenă Elpis Constanța sunt înscriși 1500 de greci, dar sunt mulți alții care nu s-au înscris, din diferite motive”, aflăm de la Mihnea Hagiu.

    Stradela Vântului, cea mai îngustă stradă din Constanța

    Stradela Vântului, cea mai îngustă și mai pitorească stradă din Constanța are o istorie pe care puțini o cunosc, legată de grecii stabiliți în oraș.

    ”Comunitatea elenă a deținut pe Stradela Vântului două imobile, care acum nu mai există. Această străduță îngustă, despărțea cartierul grecesc de cel armenesc în acea perioadă, iar puțin mai jos era Biserica Armeană.

    Primii primari ai Constanței au fost greci

    Înainte de alipirea Dobrogei la țara mamă, până în anul 1877, primar al orașului Constanța a fost grecul Nicola Papadopol.

    ”Nicola Papadopol era delegat de conducerea otomană să strângă și taxele pe care orașul trebuia să le dea Înaltei Porți. El a locuit într-o casă de la intersecția străzilor Aristide Karatzali cu Marc Aureliu. Locuința acestuia a fost dărâmată la un moment dat, astfel că, din păcate, ea nu mai există.

    La venirea lui Carol I la Constanța, fiind primarul urbei, Nicola Papadopol a fost declarat primul cetățean român al Dobrogei. Ulterior, în primii ani ai alipirii Dobrogei, în perioada 1978-1883, Constanța a avut tot un primar grec, Anton Alexandrinis, care a fost ales de două ori și a condus orașul în două mandate”, am aflat de la Mihnea Hagiu.

    Sunt foarte multe povești despre grecii care au locuit de-a lungul secolelor în Constanța, iar cel mai important lucru este că ei ne-au lăsat o moștenire valoroasă.

  • Nava-școală Mircea, un simbol al Constanței, alături de Cazinou

    Nava-școală Mircea, un simbol al Constanței, alături de Cazinou

    Nava-școală Mircea este impresionantă atât prin arhitectura sa, cât și prin istoria ei, care se întinde pe mai bine de 8 decenii. Velierul Mircea reprezintă un punct de interes pentru turiștii care ajung în Constanța și îi fascinează pe aceștia, cam în aceeași măsură în care îi atrage și Cazinoul. Nici nu ar fi de mirare, pentru că ”Mircea” este cea mai longevivă, mai fotografiată și mai admirată navă din serviciul Marinei Române. De 82 de ani strâns multe povești marinărești și îi emoționează până la lacrimi pe românii de peste hotare, atunci când ajunge în porturi străine.

    Nava-școală Mircea și Cazinoul din Constanța, atracții importante pentru turiști

    ”Cred că după Cazinoul din Constanța, următorul punct de interes pentru românii care ajung în orașul de la malul mării este nava-școală Mircea”, a declarat pentru Discover Dobrogea, comandantul velierului, Mircea Târhoacă.

    nava-scoala-mircea-cu-velele-ridicateSute de mii de persoane, impresionate de măreția și de forma navei au urcat la bordul  ei de-a lungul timpului. Oamenii vor să afle cum trăiesc marinarii pe vas, cum se instruiesc studenții și cadeții la bordul navei, ce propulsie are sau cu ce viteză merge.

    cazinoul-din-constanta-simbol-al-orasuluiPentru mulți turiști, simbolul Constanței este Cazinoul, o clădire spectaculoasă, care a strâns numeroase povești în istoria sa îndelungată. Un alt simbol însă, este nava-școală Mircea, puțin mai tânără decât Cazinoul, dar care prezintă un interes deosebit pentru copii și adulți deopotrivă.

    ”Oamenii sunt încântați să vadă că pe nava-școală Mircea sunt diverse categorii, de la ofițeri, la maiștri militari, soldați, elevi și studenți. Toți lucrează ca o mașină, ca o echipă, împreună, pentru a putea aduce nava cu bine acasă. Aici nu este vorba doar de un comandant sau de un mecanic, sunt aproape 200 de persoane, iar întreg echipajul face ca nava-școală Mircea să se întoarcă de fiecare dată cu bine în țară”, am aflat de la comandantul navei, Mircea Târhoacă.

    Nava-școală Mircea, locul în care s-au cununat religios doi români stabiliți în SUA

    Nava-școală Mircea îi impresionează atât pe turiștii care ajung în Constanța, care o vizitează, în special de Ziua Marinei Române, cât și pe românii stabiliți pe alte meleaguri.

    romani-diaspora-la-nava-scoala-mircea”Atunci când ajunge într-un port străin, nava-școală Mircea le trezește emoție oamenilor care poartă România în suflet. Aceștia sunt impresionați când ridicăm pavilionul navei, când văd drapelul României sau când se cântă imnul național.

    În 2009, când nava a traversat pentru a treia oară Oceanul Atlantic și a fost ultima dată în Statele Unite, a participat în Portul Boston la regata maritimă ”Tall Ships Atlantic Challenge”. O familie de români de acolo a decis să se cunune religios, la bordul navei.

    casatorie-religioasa-pe-nava-scoala-mirceaComandantul și-a putut da acordul, deoarece ambarcațiunea reprezintă un teritoriu național. Cei doi erau deja căsătoriți, dar cununia religioasă a fost ținută de preotul militar român, pe care noi îl aveam la bord și a oficiat slujba pe vas.

    Nu știu dacă s-a mai întâmplat și în alte situații, dar în momentul respectiv eram la bord. De atunci încoace nu a mai avut loc un astfel de eveniment, dar vă pot spune că nava-școală Mircea, atunci când sosește într-un port străin trezește admirație și niște emoții foarte puternice.

    Am trăit un astfel de sentiment în anul 2017, când nava a acostat în portul spaniol Palma de Mallorca. Preotul român de la parohia din Palma, Niculiță Doboș, a organizat pentru enoriașii de acolo, o vizită la bordul navei.

    În perioada în care vasul urma să ajungă în port a fost un atentat în Spania și condițiile de siguranță au fost ridicate la un nivel superior, astfel că sosirea vizitatorilor la navă se făcea mai greu.

    nava-scoala-mirceaCând am vrut să ieșim din port ne-am întâlnit cu un grup de români îmbrăcați în costume naționale, cu copii, părinți și cu steaguri și a fost un moment sublim. I-am adus la bordul navei-școală Mircea, unde părintele paroh a ținut o slujbă religioasă. Împreună cu religia, cu ortodoxia, noi am încercat să conectăm populația românească de pe alte meleaguri pe care nava a ajuns”, a povestit comandantul Mircea Târhoacă.

    Nava-școală Mircea nu este Bricul Mircea, deși mulți o numesc așa

    Istoria modernă a Marinei Române a apărut după Unirea Principatelor Române. Atunci, s-a luat decizia achiziționării unei nave de instrucție. În 1882 s-a comandat un bric, o navă cu o lungime 36 de metri și cu doi arbori.bricul-mirceaNava-școală Mircea, în schimb, este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, cu o înălțime de 44 de metri, și o lungime de 82 de metri. Cele 23 de vele au o suprafață totală de 1.850 de metri pătrați și sunt spectaculoase în momentul în care le vedem ridicate.

    Nava poartă numele voievodului Mircea cel Bătrân, denumit ”Domn până la Marea cea mare”. Sub domnia sa, navigația și comerțul efectuate pe mare au cunoscut o mare dezvoltare.

    nava-scoala-mircea-galion-mircea-cel-batranNava-școală Mircea are în prova, sub bompres, un galion care îl reprezintă pe domnitorul Mircea, îmbrăcat cu bluză albastră și mantie roșie. El poartă pe cap coroana, un simbol al domniei sale în Țara Românească.

    ”Vechiul Bric Mircea, de care toată lumea a auzit, a predat ștafeta noii nave-școală Mircea, în anul 1939, pe 18 mai, când aceasta a intrat în Portul Constanța și a fost salutată de toate celelalte vase care erau la momentul respectiv în port. Vechiul Bric Mircea a fost retras din utilizare și transferat pe un braț al Dunării, la Brăila.

    Din păcate, el nu mai există, mai sunt doar pozele și amintirile celor care au trecut pe acolo și l-au văzut. În anul 1944, în aprilie, de Paști, a fost distrus în urma unui bombardament al aviației sovietice.

    La acea vreme, bricul era transformat în navă-spital, era vopsit în alb și avea o cruce roșie mare pe el, fiind o țintă foarte ușoară în portul de la Brăila. Nava era din lemn, căptușită cu plăci din metal și a luat foc în timpul bombardamentului. Bricul Mircea fusese construit într-un șantier naval din Anglia, de la care, Marina Română Regală din perioada respectivă a achiziționat în acea perioadă, foarte multe nave”, povestește comandantul navei-școală Mircea, Mircea Târhoacă.

    Nava și echipajul nu au avut întotdeauna zile ușoare

    Nava-școală Mircea a trecut prin multe furtuni, în timpul marșurilor efectuate. Din fericire, de fiecare dată când a plecat din Portul Constanța, velierul a reușit să revină cu bine.

    ”În 1965 nava a fost trimisă la reparat, în șantierul care a construit-o. De obicei, o ambarcațiune trebuie să aibă o reparație capitală, cam la 20-25 de ani. Velierul a fost trimis atunci, într-o perioadă în care vremea nu era deloc prielnică pentru ca acesta să străbată mările respective.

    Traversa Golful Biscaya și se îndrepta spre Portul Hamburg, zona în care este șantierul naval care a construit nava în 1939. Se întâmpla în lunile ianuarie, februarie și a prins o furtună mare, în timpul căreia foarte multe nave comerciale s-au scufundat.

    Nava-școală Mircea a dus o luptă cu stihiile vremii și, deși nu avea o stare tehnică foarte bună în acel moment, a reușit să se mențină pe linia de plutire, cu ajutorul celor două remorchere românești care o însoțeau.

    Au reușit să ajungă în Portul Brest, unde au fost efectuate mici reparații, cu sprijinul Marinei Franceze, pentru a-și putea continua marșul către Hamburg. În 1966, după ce a fost readusă într-o stare bună, nava s-a întors în țară. După 10 ani, ”Mircea” a traversat pentru prima dată Oceanul Atlantic, participând la Bicentenarul Statelor Unite.

    Velierul Mircea – o navă și 14 comandanți

    Până la în prezent, velierul Mircea a avut 14 comandanți de-a lungul celor 82 de ani, de când nava a intrat în serviciul Marinei Române. Ei au avut grijă ca ambarcațiunea să reziste până în zilele noastre.

    Nava-școală Mircea nu a avut până acum un comandant femeie, dar nu este timpul pierdut.

    comandantul-navei-scoala-mircea-mircea-tarhoaca”În ultimii 20 de ani, Marina Română a școlarizat foarte multe doamne, care s-au pregătit și pe nava noastră. Am întrebat-o acum câțiva ani pe o colegă care era ofițer de marină și făcea parte din echipajul navei-școală Mircea, cum ar fi un echipaj format numai din femei. Ea a fost destul de reticentă și  a răspuns: ”Nu știu cât de bine ne-am înțelege noi, femeile, între noi.”

    Acum doi ani am întâlnit o navă soră a navei-școală Mircea, nava școală a Pazei de Coastă Americane, U.S. Coast Guard Eagle, în Portul Scheveningen, lângă Haga, în Olanda și ofițerul secund al acesteia era o doamnă”, am aflat de la comandantul Mircea Târhoacă.

    Noile tehnologii și prognozele avansate oferă mai multă siguranță navelor

    Comandantul navei-școală Mircea spune că nu s-a confruntat cu provocări majore, în timpul marșurilor efectuate în ultimii ani.

    ”Prognozele meteo pe care le recepționăm și le interpretăm, ne ajută foarte mult pentru a alege traseul optim de navigare, astfel încât să nu punem nava și echipajul în primejdie. Nu mai poți fi luat prin surprindere la fel de ușor cum se întâmpla acum 20 de ani, 50 sau 100 de ani.

    bricul-mirceaNava, în decursul existenței sale a suferit mai multe modificări și modernizări. În fiecare an se întâmplă ceva bun. De exemplu, comanda de navigație este intrată în exploatare acum doi ani, echipamentele sunt moderne și interconectate între ele și sunt conectate la sistemele de comunicație prin satelit. Avem telefon, internet, fax, primim prognoze meteo, exact cum se întâmplă în orice instituție din România, așa primim și noi, informațiile, pe mare”, am mai aflat de la comandantul Mircea Târhoacă.

    Botezul marinarilor, o tradiție care nu s-a pierdut nici în sec. XXI

    Există multe mituri și povești marinărești legate de botezul navigatorilor. Cum se desfășoară acesta pe nava-școală Mircea, am aflat de la comandantul acesteia, Mircea Târhoacă.

    ”Pentru a crea o conexiune cât mai bună, pentru a diversifica activitățile, pentru a sparge monotonia de zi cu zi, deoarece distanța între două porturi poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni, organizăm astfel de activități, pentru a schimba starea cadeților și a echipajului.

    instructie-nava-scoala-mirceaPot spune că și eu am primit acest botez. Este o activitate în care studentul ia cunoștință cu o tradiție veche marinărească, în care gustă apa de mare și Zeul Neptun îi dă binecuvântarea, pentru a deveni un destoinic slujitor al mărilor.

    arborada-nava-scoala-mirceaÎn timpul botezului, cadeții nu sunt aruncați în apă, totul se desfășoară la bordul navei. Ei sunt udați, stropiți cu furtunul, cu găleata, ghiordelul sau cu alte obiecte marinărești pe care le avem la bord.

    bote-marinari-nava-scoala-mirceaNu este nimic agresiv sau umilitor, e o experiență la care tinerii participă în mod benevol. Dacă această activitate i-ar stânjeni, ei pot renunța, dar vă pot spune că își doresc lucrul acesta și apoi se simt mult mai ușurați. Este o experiență de viață a marinarilor”, spune comandantul Mircea Târhoacă.

    ”Mircea”, un velier cu multe povești

    La începutul lunii septembrie 1944, nava-școală ”Mircea” și alte nave românești au fost preluate de sovietici sub formă de captură și încadrate în flota proprie din Marea Neagră. În urma repetatelor intervenții ale autorităților române, oficialitățile sovietice au decis ca nava-școală să fie retrocedată României.

    regele-mihai-i-pe-nava-scoala-mirceaAstfel, doi ani mai târziu, pe 27 mai 1946, s-a desfășurat în Portul Constanța, festivitatea de preluare a navei-școală ”Mircea”, de la echipajul sovietic și reîncadrarea ei în Marina Română. La ceremonialul retrocedării au participat din partea țării noastre, Regele Mihai I, membri ai guvernului, reprezentanți ai armatei și Marinei Militare, ofițeri superiori sovietici, precum și un public numeros public.

    Fotografiile ne-au fost oferite de Forțele Navale Române și de comandantul navei-școală ”Mircea”, Mircea Târhoacă.

  • De la Kustendge, satul cu două hoteluri, la Constanța oraș turistic

    De la Kustendge, satul cu două hoteluri, la Constanța oraș turistic

    Constanța, oraș turistic astăzi, era, în 1850, un mic sat în ruină, cu vreo 30 de case din chirpici sau din piatră. Abia zece ani mai târziu, după inaugurarea liniei ferate engleze de la Cernavodă, bietul târgușor Kustendge a devenit puțin mai accesibil și a început, timid, să se dezvolte. Instalarea administrației românești în Dobrogea, în 1878, a transformat localitatea cu aproape 8000 de suflete, într-un oraș important, care a atras turiști și oameni de afaceri români și străini.

    Constanța avea doar două hoteluri până în 1878

    Este greu astăzi să ne imaginăm Constanța cu doar câteva străzi și două hoteluri ”cu sobe de teracotă, băi și instalație proprie de apă”, un lux la sfârșitul secolului al XIX-lea.

    În noiembrie 1878, când Dobrogea a revenit la țară, moștenise doar două hoteluri de la turci, Danubiu și Bizanț.

    La hotelul Danubiu, situat lângă Piața Ovidiu, a fost cazat, în mai 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care călătorea spre Constantinopol. În onoarea sa, muteșariful de Varna, deoarece la acea vreme Constanța era subordonată administrativ și militar sangeacului de Varna, a dat un banchet în salonul hotelului Bizanț.

    După 1860, când a fost inaugurată linia engleză de la Cernavodă, cei care doreau să viziteze Constanța mergeau două ore cu trenul, doar pe această rută, însă, până când a devenit oraș turistic a mai durat o perioadă.

    Kustendge, localitatea în care se ajungea foarte greu

    Între 1878 și 1895, Constanța era un oraș în care se ajungea foarte greu. Cei care doreau să viziteze Dobrogea, aveau nevoie de multă răbdare. În 1882, Mihai Eminescu a venit la Constanța, la Kustendge cum se numea atunci și a avut nevoie de o zi și jumătate pentru a ajunge.

    pod-carol-i-cernavoda”Până la construirea Podului Carol I, cunoscut de noi astăzi Anghel Saligny, pentru cei care veneau din București să se bucure de băile de mare și de soare de la Kustendge, drumul era foarte lung. Trebuia să mergi cu trenul până la Giurgiu, de acolo să te urci pe vas, cu care mergeai până la Cernavodă și abia acolo te urcai în trenul Cernavodă-Kustendge, care te aducea pe malul mării. Mulți preferau ca după călătoria cu vaporul să rămână o noapte la Cernavodă și abia a doua zi să vină la Constanța”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Cristian Cealera, educator muzeal în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    În lipsa hotelurilor, familia regală se caza în locuințele cunoștințelor

    Când Regele Carol I a venit la Constanța în 1879, pentru a vedea cum arată posesiunea din noua lui Dobroge, a fost forțat să se cazeze la inginerul englez Edward Harrys. Acesta avea o casă unde se află astăzi Muzeul de Sculptură Ion Jalea. Acolo, regele s-a putut caza împreună cu suita lui, pentru că nu exista un hotel care să fi putut primi 20-50 de persoane la un standard ridicat, a precizat pentru Discover Dobrogea, Cristian Cealera.

    Chiar și în 1880, când a sosit la Constanța Regina Elisabeta, ea a fost cazată într-una din casele lui Mihail Kogălniceanu, din b-dul Elisabeta Doamna. Pentru această vizită, Consiliul Comunal a dispus construirea unui chioșc în fața acelor case, a unei scări care să ducă spre malul mării, dar și prelungirea platformei bulevardului și restaurarea Pieței Independenței, astăzi, Piața Ovidiu.

    constanta-piata-independentei-piata-ovidiu”După aceea, lucrurile s-au schimbat, pentru că atât statul român, I. C. Brătianu și toți ceilalți politicieni au înțeles că orașul Constanța are un potențial extraordinar și că se poate dezvolta și din punct de vedere turistic, plajele erau frumoase și lumea își dorea să ajungă la mare”, spune Cristian Cealera.

    Din anul 1880 au apărut multe hoteluri în Constanța

    În monografiile despre Constanța se precizează că, în 1880, în Piața Independenței, acum Piața Ovidiu, a fost ridicat hotelul “Gambetta”, cumpărat in 1881 de bancherul J.G.A. Alleon, pe locul căruia, a fost construită în 1913 Banca Marmorosch Blank, o clădire impunătoare, actualul sediu al Băncii Naționale din Constanța.

    constanta-oras-turistic-hotel-d-angleterre-hotel-intim-hotel-regina-constantaUn alt hotel renumit, existent în 1881, în care a stat și poetul Mihai Eminescu, a fost “Hotel d’Angleterre”. El se afla pe locul actualului hotel “Intim”, fost Regina, situat în Centrul Vechi al Constanței. D’Angleterre, era un hotel bun, nu extraordinar, dar care ulterior a căpătat o cu totul altă față, după ce a devenit Regina. Ușor, ușor, Constanța turistică a scos capul în lume.

    ”Trebuie să spunem că în iunie 1882, Eminescu, în vârstă de 34 de ani a venit la malul mării și s-a cazat la acest hotel d’Angleterre, dar acesta nu era hotelul Intim de astăzi. Era un hotel mai mic, care a fost demolat în 1906. În locul său a apărut Hotel Regina și a fost redenumit Intim de către comuniști, pentru că în Hotelul Regina funcționa Cercul Literar ”Intim” și așa s-au gândit comuniștii să schimbe denumirea din Regina în Intim”, a precizat Cristian Cealera.

    constanta-oras-turistic-hotel-carol-constantaHotelul “Carol”, o unitate de lux de pe faleza Cazinoului, care găzduia numai protipendada Bucureștiului, pe care îl știm astăzi drept Comandamentul Marinei Militare, a fost inaugurat în 1882, fiind realizat după proiectul arhitectului Alexandru Orăscu. Unitatea de cazare a găzduit oaspeți importanți și a purtat numele Regelui Carol I. Aici veneau premierii, politicienii, șefii de stat, familia regală. Este, practic. primul hotel în adevăratul sens al cuvântului, din Constanța.

    constanta-oras-turistic-Hotel-carol-si-farul-constanta-bulevardul-elisabeta”I. C. Brătianu, primul ministru al României la acea vreme, a insistat să fie ridicat un hotel de lux în Constanța, respectiv hotelul Carol. El s-a implicat și a supravegheat lucrările, fiind în același timp și ministru al Construcțiilor Publice. Statul român a fost foarte interesat și a spus că trebuie să aibă un hotel modern, pentru a atrage turiștii, care trebuie să vadă ce comori sunt aici. 90 de camere care aveau niște condiții deosebite, cum nu prea erau întâlnite în România la acea vreme, cu energie electrică, apă caldă, care atunci erau niște noutăți”, a mai spus Cristian Cealera.

    Podul Carol I a făcut Constanța accesibilă pentru turiști

    În 1895, după 5 ani de muncă asiduă, statul român reușește să definitiveze Podul Anghel Saligny de la Cernavodă, ”o minunăție inginerească”.

    podul-carol-i-podul-anghel-saligny-cernavoda”Din acel moment putem vorbi de o dezvoltare și mai mare a Dobrogei. Orașul Kustendge, redenumit apoi Constanța se bucura de popularitate, dar lumea încă nu venea în număr foarte mare.

    În momentul în care a fost construit Podul de la Cernavodă, făceai doar 4-5 ore de la București la Constanța. Te urcai dimineață în tren la București, ajungeai în câteva ore în Constanța, te cazai la hotel și mergeai la plajă”, am aflat de la Cristian Cealera.

    În 1890, Constanța avea trei categorii de hoteluri

    Odată cu dezvoltarea Constanței, orașul s-a mărit și au apărut ulterior și alte hoteluri. Astfel, în anul 1920 se vorbea de hoteluri de lux, despre hoteluri de clasa I, a II-a și a III-a, care erau de ordinul zecilor. În perioada interbelică erau foarte multe unități de cazare, gata să primească lumea venită atât din țară, cât și din străinătate, spune Cristian Celara.

    Cazino ConstantaÎntre timp, a fost construit și Cazinoul din Constanța, inaugurat în 1910. Deoarece acesta a atras mulți turiști români și străini, în 1914 a fost construit pe malul mării, Hotelul Palace, destinat împătimiților de jocuri de noroc care doreau să se cazeze într-o unitate de înaltă clasă.

    Turiștii mergeau în Mamaia cu trenul sau cu trăsura, dar se cazau în Constanța

    Povestea stațiunii Mamaia începe în anul 1905, când primarul de atunci al Constanței, Ion Bănescu, a hotărât să facă o plajă modernă, pe locul acaparat de dunele mari de nisip din Mamaia. În 1905, dunele înalte au fost nivelate, iar în 1906, mulți turiști ajungeau pe plaja din stațiune.

    ”În 1906 și în primii ani de la inaugurarea stațiunii Mamaia, turiștii se cazau în Constanța și mergeau la plajă cu trăsura sau cu trenul. Foarte multe persoane cu bani au cumpărat loturi și au ridicat vile în Mamaia, dar nu putem vorbi de hoteluri în acea perioadă.

    Stabilimentul de băi era în zona Cazinoului actual din stațiune. Mulți ani mai târziu, prin anii 30 a apărut și Cazinoul Mamaia. Căile ferate reușiseră să se dezvolte.

    Ion Adam ne povestește într-o carte scrisă în 1908 despre călătoria de la Constanța la Mamaia, cu trenul. Era un drum foarte interesant, cu multe halte. Ajungea în Anadolchioi și parcă era un drum inițiatic care te ducea în Mamaia și te scăpa de nebunia orașului, pentru a ajunge în puritatea și sălbăticia Mamaiei.

    Mamaia a fost perla, însă turismul era de vizitare și de petrecere a timpului liber, mai puțin de cazare. Persoanele importante aveau vile în Mamaia. Știm foarte bine că a fost construit și Palatul Reginei Maria. Practic Regele Mihai a copilărit în acel palat, pentru că, după ce Regina Maria a renunțat la vila regală în favoarea Balcicului și aici rămâne Regina Elena, mama prințului Mihai, care, practic, era toată ziua în Mamaia.

    Am găsit tot felul de informații în ziarele vremii, legat de ce-a mai făcut prințul, care era foarte popular, mai ales că era în anii 20, când tatăl său, Carol al II-lea renunță la succesiune, iar Regele Mihai, care avea 5 ani în 1925 devine moștenitor. Lumea era foarte preocupată de soarta prințului Mihai, care era mereu în apele mării.

    Veneau foarte multe persoane din toată lumea la Mamaia, chiar și cei din Marea Britanie preferau apele Mării Negre în acea vreme.

    În 1936 a fost construit hotelul Rex, primul ridicat în stațiunea Mamaia de către Oficiul Național pentru Turism, o structură nou înființată, care dorea să existe un spațiu de cazare în stațiunea de la mare. Exista și vila Albatros, care acum este hotel Albatros.

    Apoi, apar și altele. După anii 1960-1970 au fost construite multe alte hoteluri în Mamaia. Când vedem o vilă cochetă în Mamaia, trebuie să ne uităm la istoricul acelei clădiri și vom afla că a fost făcută în 1940.

    Hrisicos, Mercur, High Life, Palace, sunt doar câteva dintre numeroasele hoteluri care și-au adus contribuția pentru dezvoltarea turismului în Constanța în perioada 1878-1940. Unele dintre ele au fost reabilitate și arată foarte bine și acum. Să nu uităm de actualul sediu al Băncii Naționale, care este fostul Hotel Mercur din Piața Ovidiu, a fost restaurat foarte frumos și respectă exact arhitectura interbelică”, povestește Cristian Cealera, educator muzeal în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    Constanța are multe povești frumoase din perioada în care a devenit oraș turistic, însă, nici cu stațiunea Mamaia nu ne era rușine, pentru că a fost extrem de apreciată de-a lungul timpului, de către turiștii români și străini.