Discover Dobrogea

Category: Istorie&Cultura

Bisericile din cretă de la Murfatlar, construcția spectaculoasă din Dobrogea, care nu poate fi vizitată

Bisericile din cretă de la Murfatlar sunt impresionante, însă, ele nu au putut fi vizitate niciodată de publicul larg. Ansamblul rupestru, un labirint cu biserici vechi și chilii sculptate în cretă, reprezintă locul în care s-ar fi născut creștinismul modern. Ele se aseamănă cu orașele subterane de la Cappadocia, utilizate în mare parte de primii creștini, ca locuri de refugiu înainte de legiferarea creștinismului ca religie acceptată, însă sunt construite la o scară mult mai mică.

Bisericile din cretă de la Murfatlar, descoperite în urmă cu 63 de ani

Chiliile și cele 6 biserici săpate în pereții de cretă, lângă cariera antică de la Murfatlar sau Basarabi, cum i s-a spus multă vreme localității, datează de la sfârșitul secolului X.

”În vara anului 1957, în timpul unor lucrări de extindere a zonelor de exploatare a cretei, a fost descoperită, întâmplător, prima biserică, denumită de arheologi B1.

Aceasta se află la nivelul superior al complexului rupestru, iar în urma împușcăturilor a fost găsită intrarea.

Arheologii au solicitat oprirea exploatării în zonă și în cadrul cercetărilor au descoperit mai multe chilii, locuințe și galerii,toate săpate în pereții din cretă. Ulterior, specialiștii au mai găsit alte 5 lăcașuri de cult.

Estimarea perioadei în care s-au întemeiat așezările s-a făcut pe baza unei scrieri din naosul bisericii B4, unde era inscripționat ”leat 6500”, respectiv anul 992. Ele nu au funcționat în același timp, dar au fost locuite atât de călugări, cât și de persoanele care lucrau în acea vreme la carieră”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arheologul Gheorghe Papuc.

Marele val de piatră dobrogean, realizat cu materie primă de la Murfatlar

Bisericile din cretă de la Murfatlar se află la mică distanță de canalul Dunăre – Marea Neagră și în apropierea marelui val de piatră. Cel mai probabil, acesta a fost construit în secolul X, când Dobrogea era provincie bizantină. În zona cuprinsă între Cernavodă și Constanța au fost ridicate 3 valuri, pentru a stopa invaziile războinicilor, dar aveau și rolul de graniță fortificată.

Astfel, au fost construite în acea perioadă, valul mic de pământ, valul de piatră și valul mare de pământ. Mulți dintre noi au auzit de localitatea Valu lui Traian și despre valul care trecea pe acolo, însă, celebrul val nu avea nicio legătură cu împăratul Traian. Pentru construirea zidului de incintă din piatră au fost deschise în secolul X mai multe cariere, una dintre ele fiind cea de la Murfatlar-Basarabi.

Se presupune că bisericile de cretă de la Murfatlar au apărut în perioada în care a funcționat cariera zonă și, pe lângă călugării care slujeau și stăteau în chilii, aveau locuințe acolo și lucrătorii de la exploatarea din care se extrăgea creta.

Bisericile din cretă de la Murfatlar, tezaurul neexploatat al Dobrogei

Săpăturile la ansamblul rupestru de la Murfatlar s-au desfășurat până în anul 1962, fiind realizate în acest timp, 5 campanii de cercetare. În cadrul acestora, au început să fie restaurate anumite părți din complexul rupestru și s-au luat măsuri pentru izolarea sitului arheologic de restul carierei. Lucrările de consolidare și conservare au fost întrerupte în 1962, din cauza lipsei de fonduri.

Nici acum, după 63 de ani de la descoperirea monumentului istoric, lucrările de punere în siguranță nu au fost finalizate. Și azi există foarte multe schele și trepte improvizate, însă fondurile alocate de Consiliul Județean Constanța sunt insuficiente pentru terminarea lucrării de protecție, astfel încât, măcar parțial, ansamblul rupestru să poată fi vizitat. Dacă ar putea fi deschis pentru public, acest monument istoric ar reprezenta o atracție turistică importantă în Dobrogea.

Descoperiri făcute de arheologi, la Bisericile din cretă de la Murfatlar

În perioada în care au fost realizate cercetările de către specialiști, au fost descoperite mai multe locuințe de suprafață, un mic cimitir cu schelete de oameni și animale, dar și fragmente ceramice, elemente de mobilier, vetre de foc și unelte din fier.

Pe pereții din cretă ai celor 6 bisericuțe, sunt zeci de inscripții slavone, cu litere chirilice sau însemne runice, scrierea veche a nordicilor. Se spune că este singurul loc din România unde apar runele folosite de vikingi.

Cele mai multe desene sunt legate de cultul creștin. Sunt numeroase tipuri de cruci, malteze, simple sau înscrise în cerc, în mare parte concentrate în pronaos, de ambele părți ale intrării în naos.

Pe pereți sunt scrijelite și imagini în care sunt înfățișați oameni sau animale, tot cu încărcătură religioasă, precum sfinți, porumbei sau scene liturgice, reprezentate naiv.

De asemenea, sunt și multe desene care nu au legătură cu creștinismul, care înfățișează cai în galop, cerbi, păsări, dragoni, motivul țintarului sau al labirintului.

În bisericile din cretă de la Murfatlar s-a născut creștinismul modern

Monumentul arheologic de la Murfatlar are o valoare inestimabilă, datorită inscripțiilor cu caractere gotice, germanice, grecești și slavone din interior, care atestă prezența creștinismului și a unei vieți monahale autentice pe pământurile Dobrogei, încă de la sfârșitul secolului X.

Specialiștii afirmă că în chiliile și în bisericile săpate în cretă de la Murfatlar s-a născut creștinismul modern. Ei apreciază că acolo s-au refugiat discipolii apostolilor și au trăit în chilii săpate în dealul din cretă. În labirintul sacru construit la Murfatlar, s-a născut, practic, ortodoxismul modern.

Multe inscripții și grafite sunt lăsate de monahii bulfari din timpuri vechi, dar anumite texte grecești și runice presupun și prezența călugărilor de alte naționalități. Mânăstirea a fost abandonată în secolul al XI-lea, după invaziile triburilor varegilor și pecenegilor.

Ansamblul rupestru nu poate intra sub protecția UNESCO, deoarece nu este conservat

Bisericile din cretă de la Murfatlar reprezintă un monument important din România, însă, Ministerul Culturii nu a fost interesat să investească în restaurare. Ele se află acum în patrimoniul Consiliului Județean Constanța, respectiv al Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța, dar este nevoie de implicare și de la nivel central, pentru restaurarea ansamblului rupestru, care, în ultimii ani a fost vandalizat și mulți pereți au fost mâzgăliți.

Arhitectul Mihai Opreanu, de la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu din București a făcut demersuri în urmă cu mai bine de 10 ani, pentru a pune ansamblul rupestru de la Murfatlar sub protecția UNESCO. Răspunsul a fost negativ, pe motiv că situl arheologic nu este suficient de îngrijit. Pentru a putea fi acceptat în Patrimoniul Mondial, situl arheologic trebuie să fie conservat și consolidat.

Arhitectura complexului rupestru de la Murfatlar

Complexul rupestru de la Murfatlar este format dintr-un sistem de galerii și camere care comunică între ele, fiind săpat în același masiv din cretă, denumit ”masivul peninsulă”.

Bisericile B2, B3 și B4 sunt suprapuse și comunică prin intermediul unor galerii. Biserica B4 este situată la cea mai mică altitudine din întregul complex și comunică cu paraclisul 2 al bisericii B3, care, la rândul lui, are legătură prin intermediul unei galerii, cu biserica B2.

În cadrul acestor trei niveluri există și un număr mare de încăperi conexe, iar bisericile B3 si B4 au intrări separate, amplasate pe fațada de nord a ”masivului peninsulă”.

Altarul bisericii B3 este realizat semicircular, cu bolta în formă de absidă. În pavimentul acestuia sunt săpate trei scobituri dreptunghiulare, iar în ax se păstrează un postament, care era, probabil, Sfânta Masă.

În nava bisericii pot fi văzute diverse feluri de cruci, simple sau punctate, precum și o cruce malteză încadrată într-un pătrat, o așa-zisă stilizare a unui cap de taur, un călăreț înarmat cu suliță sau arc și săgeată, cai și alte animale, dar și motive geometrice diverse.

Tot pe pereții acestei biserici sunt desenate svastici, pentagrame, o pasăre acvatică stilizată și numeroase inscripții în grafite runice. În altar se păstrează doar o cruce, flancată de alte cruci mai mici.

Biserica B4 este situată la nivelul inferior al “masivului peninsulă” și are lungimea de 7 metri și lățimea de 3,50 metri. Intrarea este săpată în fațada de nord-vest a masivului. Structura acestui ultim nivel se compune din nava bisericii, altarul ei și un mormânt alipit. Biserica este orientată cu altarul spre E-SE, iar culoarul de acces este boltit în formă semicilindrică.

Nava este compartimentată prin aglomerări de coloane. Unele dintre acestea sunt săpate, altele sunt zidite din calupuri de cretă. Naosul este partea cea mai spațioasă a bisericii și tavanul său se sprijină pe 5 coloane.

Bisericile din cretă de la Murfatlar sunt spectaculoase, însă dificil de vizitat, deoarece nu a fost finalizată conservarea ansamblului rupestru. Lucrările de punere în siguranță a monumentului se derulează foarte greu, însă, acesta ar putea deveni un obiectiv turistic foarte apreciat, în condițiile în care va fi deschis pentru public.

December 2, 2020
Podul Carol I, construcția legendară care a legat Dobrogea de România

Podul Carol I a reprezentat minunea Europei în urmă cu 125 de ani, când a fost inaugurat. Impunătoarea construcție a devenit ulterior o operă de artă inginerească, o capodoperă a Dobrogei secolului al XIX-lea, înscrisă acum în lista monumentelor istorice. Luna acesta se împlinesc 130 de ani de la începerea lucrărilor de execuție la Podul Carol I sau Anghel Saligny, cum se numește azi, frumoasa și rezistenta construcție.

Podul Carol I a legat România de Dobrogea

După revenirea Dobrogei la țară, în 1878, politicienii acelor vremuri, împreună cu Regele Carol I au decis să lege România de Dobrogea, prima lor grijă fiind drumurile. Pe atunci, drumul se parcurgea foarte greu de la București la Constanța.

”Oamenii mergeau cu trenul până la Giurgiu sau la Brăila, de acolo se îmbarcau pe vapor până la Cernavodă, de unde continuau călătoria cu trenul spre Constanța. Iarna însă, când Dunărea îngheța, vapoarele nu mai puteau circula spre Cernavodă. Astfel, construirea podului era extrem de necesară pentru scurtarea drumului”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Lavinia Dumitrașcu, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Mesajul Regelui Carol I la deschiderea sesiunii ordinare a Corpurilor legiuitoare de la 15 noiembrie 1878, amintea de ”grabnica unire a sistemului căilor noastre ferate cu linia ferată Cernavodă-Kustendje, pe care o reclamă imperios interesele noastre politice și comerciale”.

Răscumpărarea căii ferate Cernavodă-Constanța, primul pas pentru realizarea Podului Carol I

Primul tronson al căii ferate spre Marea Neagră a fost realizat în 1860 de compania engleză „Danube and Black Sea Railway Company Limited”, între Cernavodă și Constanța, înainte ca Dobrogea să fie cedată României. Linia ferată avea 64 de kilometri, însă lucrările, concesionate de către Imperiul Otoman companiei engleze pentru 99 de ani, au fost realizate de mântuială.

”După revenirea Dobrogei la țară, pentru a lega această regiune de România a fost întocmit un amplu proiect de infrastructură. Primul pas l-a constituit răscumpărarea căii ferate Cernavodă-Constanța, pentru realizarea Podului Carol I, care să lege Constanța de București.

Răscumpărarea s-a făcut ”cu dărnicie”, scria Ion Adam. S-au dat 16,5 milioane de lei companiei engleze, pentru 64 de kilometri de cale ferată”, am mai aflat de la Lavinia Dumitrașcu, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Pe 10 septembrie 1889, Carol I a mers la Cernavodă şi la Constanţa, pentru a arăta că se ține de cuvânt și că podul se va construi. În discursul pe care l-a susținut la prânzul oficial dat în cinstea lui, Carol I a făcut o trecere de la Constanța veche la Constanța nouă.

”În vremea depărtată vechiul Tomis abia era cunoscut şi numai prin exilul lui Ovidiu, a cărui statuie împodobeşte astăzi oraşul, acest loc a păstrat un nume în istorie. Sunt însă convins că noua Constanţă va câştiga, într-un viitor apropiat, un renume european şi că prin construirea podului peste Dunăre şi lărgirea portului, lucrări care vor fi în curând începute, schela sa va deveni una din cele mai însemnate ale Orientului şi un izvor de bogăţie pentru ţara întreagă”, a declarat Regele Carol I.

8 case de construcție din Europa au depus proiecte, dar a câștigat concursul tânărul Anghel Saligny

”Autoritățile române au organizat două concursuri internaționale, deoarece lucrarea de construcție a podului era extrem de complexă. La prima licitație, în septembrie 1883 și-au prezentat proiectele 8 case renumite de construcții din Europa, însă niciuna nu a întrunit condițiile cerute.

Mihail Kogălniceanu a propus ca podul să fie proiectat și construit de o echipă de tineri ingineri români, formaţi la Şcoala Românească de Drumuri şi Poduri, condusă de Anghel Saligny. Actul poate fi interpretat şi ca o declaraţie de independenţă faţă de marile puteri tehnice ale lumii. Saligny era foarte bine pregătit și a ales în echipa sa tineri ingineri, cei mai mulți foşti elevi ai săi, absolvenţi ai Şcolii de Drumuri şi Poduri”, spune Lavinia Dumitrașcu, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Saligny a fost susținut atât de Carol I, cât și de Ion Brătianu, ai cărui fii, ingineri și ei, au contribuit la construirea acestui pod.

Elemente inovatoare folosite la construcția Podului de la Cernavodă

În perioada elaborării proiectului, Anghel Saligny a vizitat cele mai mari poduri din lume, iar Vintilă Brătianu s-a familiarizat cu materialele folosite de una dintre cele mai mari oțelării din Europa, Uzina ”Creusot”.

”La podul peste Dunăre au fost folosite două elemente inovatoare: sistemul de grinzi-console, avantajos pentru deschiderile mari ale construcției şi oţelul turnat pentru suprastructură, în locul tradiționalului fier pudlat”, a precizat Lavinia Dumitrașcu, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Astfel, prin podul de la Cernavodă s-a impus folosirea oţelului pentru astfel de construcţii. Combinaţia între betonul armat folosit pentru fundaţii și oţelul pentru suprastructură a fost remarcată, la acel timp, pe plan mondial.

În noiembrie 1890 au început lucrările la Podul de la Cernavodă, în prezența Regelui Carol I

Pregătirile pentru începerea lucrărilor la podul peste Dunăre au început din vara anului 1890. Lucrările în sine încep pe 9-21 octombrie 1890, ocazie cu care Regele Carol I vine, din nou în Dobrogea, pentru a pune piatra de temelie a podului de la Cernavodă.

”Lângă piciorul viitorului pod îl aşteptau pe domnitor, ca o solie de taină, tătari îmbrăcaţi în costume multicolore şi cu turbane pe cap, iar la o parte, cadânele cu feţe bine acoperite. ÎI privea, numai ochi, pământul turcesc al Dobrogei. La zece dimineaţa în aceeaşi zi, dus de un tren repede, Carol I are înainte, din pridvorul aceleiaşi gări în care mai coborâm şi noi până astăzi, aria largă şi plină de valuri a Mării Negre. România ajunsese la Marea care o aştepta” scria Emanoil Bucuța.

În documentul comemorativ, regele Carol I scria că, de la revenirea Dobrogei la România, soarta acesteia a constituit o prioritate, ca şi construirea unui pod peste Dunăre, care avea să unească vechea Românie cu litoralul Mării Negre şi cu viitorul port Constanţa.

Podul Carol I, opera unei întregi echipe

”Deși toți îi atribuim meritele pentru realizarea construcției, doar inginerului Anghel Saligny, este bine să știm că alături de el s-au aflat și alți ingineri. Este vorba de Ion și Romulus Băiculescu, N.N. Herjeu, fraţii Alexandru şi Nicolae Davidescu, Ştefan Gheorghiu, Petru I. Zahariade, A. Dumitrescu, Ion Ionescu, Camil Brânză, Ion Pîslă, fraţii Vintilă şi Ion Brătianu, fiii lui I.C. Brătianu.

Se spune că Vintilă Brătianu era mai puturos și se trezea târziu. Saligny i-ar fi spus că dacă nu vrea să lucreze, poate să meargă acasă, însă Vintilă i-a răspuns: ”Un Brătianu nu lasă niciodată lucrul neterminat” și s-a apucat de treabă.

Camil Brânză, care s-a înecat în Dunăre în timpul construcției podului de la Cernavodă, iar Ion Pâslă a murit la capătul podului dinspre Cernavodă, în timp ce făcea un ghidaj cu o delegație străină.

Aceasta este echipa care construiește Podul de la Cernavodă și care aduce elemente noi, inovatoare în construcțiile de poduri. Mulți dintre ei erau profesori universitari, alții ingineri de renume în România”, a mai spus Lavinia Dumitrașcu, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Anghel Saligny a refuzat o ofertă din Germania, pentru a rămâne în România

Inginerul Anghel Saligny, s-a născut în Galați, deși tatăl său era francez din Alsacia, iar mama lui era de origine poloneză.

Când i s-a oferit posibilitatea să predea la Politehnica din Dresda, Saligny a refuzat. El a declarat atunci: ”Deși familia mea s-a născut lângă apele Loarei și pe urmă a pribegit prin lume, noi am fost întotdeauna loiali, așa că, dacă o țară ne-a dat azil și ne-a recunoscut drept fiii ei, noi n-o putem trăda”.

Familia regală, prezentă la inaugurarea Podului Carol I

”La inaugurare a participat familia regală, formată din regele Carol I, regina Elisabeta, principele Ferdinand și principesa Maria, principele Leopold, care purta uniformă de colonel al Armatei române și fiul lui, Wilhelm de Hohenzollern și ducele Bernhard de Saxa-Meiningen cu principesele Charlotte și Theodora”, spune cercetătorul Lavinia Dumitrașcu.

Trenul regal s-a oprit la capătul podului de la Cernavodă. Suita a fost întâmpinată în sunetul salvelor de tun, de către inginerul Anghel Saligny, de ministrul Lucrărilor Publice Constantin Olănescu și de Ioan Kalinderu, care era administratorul domeniilor regale. Lor li se adaugă miniştri, preşedinţi şi membri ai birourilor Corpurilor legiuitoare, trimişi ai altor ţări, conducători ai Armatei Române, înalţi demnitari ai statului, reprezentanţi ai presei româneşti şi străine şi un public format din 20.000 de oameni, veniţi din toate colţurile ţării.

Carol I a mers pe jos spre Dobrogea, până la jumătatea podului, unde a bătut acel nit faimos din argint, inscripționat cu stema României și anul 1895, dar și cu inițialele suveranului.

”De azi înainte nimic nu mai desparte România din stânga Dunării de Dobrogea, pe care, prin vitejia ostaşilor noştri din războiul de la 1877, am împreunat-o din nou cu patria-mumă. Astfel vom putea da acestei provincii şi porturilor ei de pe ţărmul Mării toată îngrijirea Noastră, spre a lor dezvoltare şi propăşire…..Prin portul de la Constanţa, podul peste Dunăre ne deschide această cale largă, care va spori într-un mod neaşteptat relaţiile noastre comerciale şi va asigura dezvoltarea noastră maritimă”, a spus în discursul său, Regele Carol I.

14.000 de bucureșteni au participat la inaugurarea podului

”La inaugurarea Podului Carol I de la Cernavodă au participat foarte mulți bucureșteni, pe lângă populația din Dobrogea. Se spune că 14.000 de bucureșteni au cumpărat bilete de tren, mai ales la clasa a III-a, că nu erau toți înstăriți, dar veneau să vadă o minunăție.

Ei au venit la gară acompaniați de lăutari. Au plecat de la Gara de Nord în cele 4 trenuri ”de plăcere”, puse la dispoziție de Direcția Căilor Ferate Române, celor care voiau să asiste la eveniment. S-au prezentat în gară încă de la 2 noaptea, deși prima garnitură pleca la ora 6,25. Aglomerația a fost atât de mare, încât oamenii au călătorit și pe acoperișul vagoanelor”, a precizat pentru Discover Dobrogea, cercetătorul Lavinia Dumitrașcu.

Inaugurarea Podului Carol I, cel mai grandios spectacol văzut în România

Momentul culminant al festivității de inaugurare a Podului Carol I l-a reprezentat testarea rezistenței construcției, așteptată cu nerăbdare de toți participanții.

”Un convoi format din 15 locomotive șuierând înspăimântător, zbura cu peste 80 de kilometri pe oră pe deasupra valurilor Dunării. Tunurile bubuiau, sirenele vapoarelor șuierau, uralele a mii de oameni nu mai conteneau. A fost cel mai grandios spectacol ce s-a văzut vreodată în țara noastră. Veșnicul Danubiu, care despărțea pământurile noastre a fost învins.”, povestea un martor ocular.

Pentru a garanta rezistența lucrării sale, la inaugurare, Anghel Saligny a stat sub pod, într-o barcă, alături de muncitori. El a dispus să treacă 3 locomotive cu viteza maximă pe deasupra sa. După trecerea locomotivelor, Saligny a declarat: ”Știam că va ține!”.

Ştirea despre inaugurarea podului construit peste Dunăre, la Cernavodă a făcut înconjurul lumii. Valoarea podului şi a echipei de ingineri români a fost recunoscută de marii specialişti ai lumii, iar realizările inginerului român Anghel Saligny au fost imediat cuprinse în multe dintre tratatele despre poduri, fiind dat drept exemplu de concepţie şi îndrăzneală.

La inaugurarea lui, Podul Carol I era cel mai lung din Europa continentală şi al treilea din lume.

La petrecerea de inaugurare au participat 400 de persoane

”Au urmat niște festivități impresionante, cu vreo 400 de persoane, dintre care mulți țărani. Regele și invitații săi, inginerii și mitropolitul și Anghel Saligny ca invitat personal al regelui, au luat masa lângă pod, sub un umbrar, iar Saligny a stat în fața principesei Maria.

La petrecere erau sute de mese pline cu mâncare și cu vin și o masă populară, fără reguli, dar cu mâncare suficientă”, povestește cercetătorul Lavinia Dumitrașcu.

”A primit fiecare o bucată de carne friptă, o bucată de pâine și o bărdacă de vin, care se aduceau să le consume pe niște bănci de scânduri, în mijlocul unui nor gros de praf. La masa populară, la care s-au cheltuit vreo 100 de berbeci, s-a profitat decât de lucrătorii străini aflați la Cernavodă. În fiecare zi de post, țărănimea română s-a ales cu 10 bani și o oală cu vin, câți au putut străbate până la distribuitori. Ziua a fost foarte frumoasă, serbarea strălucită, fără niciun accident, fără niciun incident de importanță, nu însă și fără incomoditatea câte unui obraznic, care, nechemat, vrea să mănânce la praznicul împărătesc. Pentru musulmanii prezenți s-a pregătit masă specială, cu pilaf și cu tradiționala cafea.” scria Ziarul Constanța.

Anghel Saligny a regretat că nu a făcut pe pod și o cale pentru căruțe și pietoni

O mărturie a comandorului Nicolae Ionescu Johnson, referitoare la vizita anuală a lui Saligny la podul de la Cernavodă: „Anghel Saligny venea foarte des la Cernavodă. Ceasuri întregi umbla pe podul ridicat de el, sau cobora pe dedesubtul lui şi cerceta, parcă ar fi căutat cine ştie ce lucru ştiut numai de el. Mă împrietenisem cu acest bătrânel care, fiind un adevărat savant, îşi dădea silinţa să nu pară. Adesea îl conduceam cu barca pe sub pod şi urmărindu-l cum îşi plimba ochii cercetători de la un loc la altul, mă întrebam la ce s-o fi gândind bătrânul acesta, a cărui pace nu îndrăzneam s-o tulbur cu întrebări nelalocul lor.

Dar într-o zi, tot mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat ce anume îl face ca ceasuri întregi să nu-şi mai ia ochii de la pod, ca şi cum nu s-ar mai sătura să-şi aprecieze opera. Nu s-a supărat de întrebare. A zâmbit ca în faţa unei naivităţi şi mi-a răspuns: ”Îmi admir opera mai puţin decât îţi închipui. Dacă mă vezi zgâindu-mă la ea ceasuri întregi, e ca să-i descopăr părţile slabe, greşelile…” ”Greşeli? Exageraţi! Toată lumea nu mai conteneşte să vă laude.” ”Las’ că eu ştiu mai bine ce greşeli am făcut! Şi este mai ales una pe care nu mi-o iert. Trebuia să fac pe pod o cale dublă – una pentru căruţe şi pietoni, să mai fi existat şi o astfel de legătură între Dobrogea şi Muntenia.”

Podul Carol I, distrus în cele două războaie mondiale

”Pe parcursul celor două războaie mondiale complexul feroviar construit de Anghel Saligny a avut de suferit. În Primul Război Mondial, trupele românești, aflate în retragere, au primit ordinul de a distruge unul dintre cele două poduri. Deoarece Podul Carol I nu a putut fi aruncat în aer, a fost chemat Saligny, pentru a le spune care este punctul slab.

Chiar și așa, abia după două încercări s-a reușit ruperea podului. A fost rupt și în Al Doilea Război Mondial, tot în aceeași idee, tot cu greu, dar se știa care era punctul nevralgic al podului. Podul a fost reparat după ambele Războaie Mondiale și stă și astăzi în picioare, dovadă a trăiniciei muncii unor ingineri tineri, capabili, interesați în a rămâne în istorie podurile românești”, spune cercetătorul Lavinia Dumitrașcu.

Dorobanții, simbolul eroilor din Războiul de Independență

În semn de respect față de luptătorii români din Războiul de Independență, la capătul podului dinspre Cernavodă au fost ridicate două monumente din bronz, care reprezintă doi dorobanți.

Lucrările au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet. Acesta a făcut inițial cinci modele diferite în miniatură, iar Regele Carol I a ales varianta care i-a plăcut cel mai mult. Statuile au fost turnate în trei bucăți la Lyon, în Franța și ulterior au fost îmbinate lângă podul de la Cernavodă.

Dorobanțul din partea de nord a podului poartă semnătura artistului, alături de anul realizării, 1895. O parte din contravaloarea celor doi dorobanți a fost suportată de Ambasada Franceză de la București, ca un dar în cinstea Regelui Carol I.

Podul a fost folosit timp de aproape un secol până în 1987, când a fost construit un nou pod, alături de cel vechi, care a fost dezafectat. De asemenea, în paralel cu podul de cale ferată a fost realizat un pod rutier, pentru Autostrada A2.

Monetăria Statului a realizat anul acesta, două medalii cu Podul Carol I

Zilele acestea, Monetăria Statului a anunțat că a emis un produs aniversar, intitulat ”125 de ani de la inaugurarea Podului de la Cernavodă: Podul Regele Carol I”.

Este vorba de 100 de seturi formate din medalie, borșură și cutie din lemn. Medaliile sunt realizate din argint sau din cupru, iar valoarea lor este de 1509 lei, respectiv 343 de lei.

November 26, 2020
Ansamblul Landâș al rușilor lipoveni, de 50 de ani sufletul localității Sarichioi

Ansamblul Landâș al rușilor lipoveni dă suflet și culoare localității Sarichioi, cu melodiile, mai vesele sau mai triste, pe care le cântă. Unele au o vechime de câteva sute de ani, dar toate cântecele sunt apreciate, în aceeași măsură, de către public. Este o bucurie să îi asculți pe membrii ansamblului cântând și să le privești costumația colorată, straiele tradiționale, cu care merg și duminica la biserică. Landâș înseamnă lăcrămioară, iar ansamblul a fost denumit așa, deoarece melodia care îl reprezintă și pe care nimeni altcineva nu o mai cântă, se numește astfel.

Ansamblul Landâș, sarea și piperul comunei Sarichioi

Cu peste 100 de melodii în repertoriu, unele foarte vechi, Ansamblul Landâș este mândria comunei Sarichioi din județul Tulcea. Nu există eveniment, nuntă sau botez, la care membrii ansamblului să nu fie chemați. Ansamblul Landâș are 25 membri, printre ei fiind profesori și angajați de la Primăria Sarichioi.

”Ansamblul s-a format prin anul 1954, dar în actuala componență din anul 1970. Avem femei care au 90 de ani și sunt sufletul acestui ansamblu. Ele nu au versurile scrise, le știu pe de rost”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Pimon Bejenaru, directorul Casei de Cultură din comuna Sarichioi, reprezentantul Ansamblului Landâș.

Ansamblul Landâș păstrează tradiția rușilor lipoveni

Chiar dacă toți membrii ansamblului au un loc de muncă, ei fac parte și din ansamblu pentru că vor să păstreze tradiția părinților, bunicilor și străbunicilor lor.

”Eu am fost în Rusia și acolo, staroverii noștri din Kuban cântă aceleași cântece. Am fost plăcut impresionat să observ că noi nu ne-am întâlnit niciodată, dar că interpretăm aceleași melodii” povestește Pimon Bejenaru.

”Am învățat melodii de la părinți și bunici, iar tot ce am asimilat de-a lungul anilor încercăm să păstrăm și să transmitem mai departe. Consider că noi, cadrele didactice, trebuie să fim un exemplu în comunitate și să le transmitem copiilor tradițiile, pentru a le duce mai departe”, afirmă Tamara Șerban, coordonatoarea ansamblului de copii, profesor de educație fizică la școala din Sarichioi.

Directorul Școlii gimnaziale din Sarichioi cântă de 25 de ani în Ansamblul Landâș

Majoritatea membrilor ansamblului este formată din cadre didactice, cărora li s-au alăturat și doamnele care lucrează la Primăria Sarichioi.

Natalia Pavlov, directorul Școlii gimnaziale din Sarichioi, profesor de limba și literatura română și rusă, cântă în ansamblu de 25 de ani, de când a terminat Liceul Pedagogic și a venit la școală ca învățătoare. Fiind născută, crescută și măritată în Sarichioi, Natalia Pavlov dorește să le transmită și copiilor tradițiile rușilor lipoveni, astfel că și fiica sa, care este în clasa a VII-a, cântă și dansează în ansamblul școlii.

”Corul își are istoria încă de prin anii 1940-1950, când, la bază a existat un cor mixt de ruși și ucraineni, după care, în anii 70 s-a format corul localității Sarichioi. Până de curând, noi am fost 3 generații care am făcut parte din cor, pornind de la elevii Școlii gimnaziale Sarichioi, cadrele didactice, tineretul și până la doamnele mai vârstnice. În prezent, acestea din urmă nu mai au putere să mai participe la evenimente și am rămas noi cele mai în vârstă și cântăm ce am învățat de la ele”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Natalia Pavlov, directorul Școlii gimnaziale din Sarichioi.

În anii 80, localnicii din Sarichioi cântau pe stradă până la miezul nopții

Pentru că muzica îi unește pe oameni, rușii lipoveni din Sarichioi cântau și în perioada comunistă melodiile tradiționale, pentru a uita de necazuri.

”Eu am intrat în ansamblu în clasa a VII-a, prin anul 1984. În primul rând, din dorința de a mă promova, pentru că atunci nu existau telefoane, nu exista distracție, atunci, toată distracția erau șezătorile pe stradă. Și noi eram foarte fericiți. Pentru că nu aveam lumină pe vremea aceea, părinții noștri cântau pe stradă până la 11-12 noaptea, iar noi, copiii, bineînțeles, eram foarte încântați.

Ziua munceau, iar noaptea se puneau la șezătoare și cântau. Stăteau la un pahar de vin, cu un pește sărat și uscat de jumătate de an. Se adunau la colțul străzii, pentru că atunci, familiile erau mult mai numeroase și străzile erau pline de copii. Eu am prins perioada 80-90, dar de aici a venit și dorința și dragostea pentru folclor, pentru că noi am crescut alături de părinți, care ne luau cu ei, ne bucuram împreună și asta s-a transmis, practic” a povestit pentru Discover Dobrogea, Tamara Șerban, profesor de educație fizică și coordonator al ansamblului de copii.

Pimon Bejenaru îi învață pe copii să cânte la harmoșca

Nu există localnic din Sarichioi și din localitățile învecinate, care să nu fi aflat de Ansamblul Landâș. Pimon Bejenaru, coordonatorul ansamblului, este directorul Casei de Cultură din Sarichioi și administratorul comunității de ruși lipoveni din Sarichioi.

Localnicii îi spun Pima și știu că pot apela la el, atunci când copiii sau bătrânii au nevoie de ceva. El predă canto și instrumente, cântă la chitară, la harmoșca, orgă, acordeon și la tobă și îi învață pe 40 de copii să cânte muzica veche a rușilor lipoveni.

”Din generația mea, sunt singurul care cântă la harmoșca și acum îi învăț pe copii, pentru a nu se pierde această tradiție.

Tata cânta numai vocal. Eu am cântat de mic la chitară. Mi-am făcut o chitară din lemn și mi-am întins sârme de la vie și cântam ”Trei culori cunosc pe lume”. În clasa a V-a mi-am pierdut părinții într-un accident din Constanța. La un moment dat, i-am spus bunicului să-mi cumpere o chitară. Din primii bani pe care i-am câștigat, 700 de lei, mi-am cumpărat o chitară de 650 de lei din Sibiu.

Harmoșca face mai multă gălăgie, iar noi, tinerii, când cântam înainte, voiam să ne facem auziți. Și atunci am învățat singur să cânt la harmoșca, am furat meserie de la foștii noștri muzicanți.

Eu predau canto și instrumente și cânt la chitară, harmoșca, orgă, acordeon și tobă și predau la copii. Harmoșca este un instrument specific rusesc, care are numai două game, spre deosebire de acordeon, care are toate gamele. Trebuie să schimb harmoșca în funcție de ceea ce când. De exemplu, cu femeile cânt cu o harmoșcă, dar când cânt singur folosesc altă harmoșcă. Acum mi-am făcut comandă în Germania și trebuie să-mi vină o harmoșcă cu toate gamele, dar este electronică.

Avem și un ansamblu de copii. Eu predau la 40 de copiii care vor să învețe să cânte muzica veche. Cei mici sunt dornici până în clasa a VIII-a, dar apoi, când pleacă la liceu, doar cei pasionați mai continuă să cânte”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Pimon Bejenaru, directorul Casei de Cultură din Sarichioi.

Pima se mândrește cu copiii lui. Spune că are două fete, una care a terminat Facultatea de Litere și alta Politehnica. Mai are un băiat de 11 ani, care este clasa a V-a. Fetele au fost în ansamblu până au plecat la facultate.

”Eu îi învăț să cânte când sunt mici, aici, la Sarichioi, apoi ei pleacă la liceu. Pe băiatul meu l-am învățat să cânte la harmoșcă, dar îi place mai mult să cânte la laptop”, a mai spus Pimon Bejenaru.

Toboșarul Ansamblului Landâș cântă la un instrument vechi de peste 70 de ani

Toboșarul Ansamblului Landâș, Alexandru Malai, Sașa cum îi spun prietenii, cântă alături de Pimon Bejenaru de 30 de ani.

”Ne-am cunoscut și am început să colaborăm, pentru că ne-am dorit să nu se piardă tradițiile. Cântăm împreună de 30 de ani, ne-am împrietenit și suntem ca doi frați.

Eu sunt născut în comuna Jurilovca, dar prin căsătorie m-am mutat în anul 1980 în Sarichoi. Cânt la o tobă, baraban, cum îi spunem în lipovenește, pe care am preluat-o de la nașul meu, care o are de la tatăl lui.

Toba are o vechime de peste 70 de ani și este făcută manual. În general, nunțile se făceau înainte cu o tobă, cu o muzicuță și cu nelipsita harmoșcă. Toba mea, la care cânt dintotdeauna, este pictată de un artist talentat de la noi din sat, care pictează și biserici.

Am doi feciori, dar, din păcate, niciunul nu a vrut să cânte la tobă. Am 3 nepoți și o nepoțică și sper ca măcar nepoata să mă moștenească. Are doi ani, este o blondă frumoasă cu ochi albaștri, e o scumpete de fetiță și sper ca măcar ea să învețe să cânte cântecele lipovenești, pentru a duce tradiția mai departe”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, Alexandru Malai, toboșarul Ansamblului Landâș.

Ansamblul Landâș, păstrătorul tradițiilor din Sarichioi

Tradițiile, alături de meșteșuguri și gastronomia locală definesc destinația turistică Tulcea, completând armonios frumusețea și unicitatea Deltei Dunării.

”Unul dintre cele mai îndrăgite ansambluri este ”Landâș”, păstrătorul tradițiilor din Sarichioi, unde avem cea mai mare comunitate de ruși lipoveni din România. Le urăm viață lungă, le mulțumim pentru devotamentul lor și pentru bucuria pe care le-o aduc turiștilor care sosesc în Delta Dunării.

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării contribuie activ la dezvoltarea și promovarea tradițiilor și multiculturalității, ca elemente componente ale turismului deltaic. Această poveste superbă este continuată cu drumul cetăților antice și medievale, drumul vinului dobrogean, precum și cu triunghiul mânăstirilor, care oferă o experiență inedită oricărui turist care vizitează județul Tulcea”, a declarat pentru Discover Dobrogea, președintele AMDTDD, Cătălin Țibuleac.

Primele așezări ale rușilor lipoveni pe teritoriul României sunt atestate în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În Dobrogea, ei s-au stabilit prima dată în Sarichoi și la Dunăvăț, din anul 1740, când regiunea se afla sub dominația turcească. Rușii lipoveni au păstrat tradiția, portul și obiceiurile, dar în primul rând religia, deoarece pentru menținerea și respectarea acesteia au fugit străbunii lor din Rusia. Ei sunt de religie pravoslavnică și repectă obiceiurile pe rit vechi.

November 20, 2020
Ziua Dobrogei. Cum s-a transformat Dobrogea, dintr-o regiune săracă în ”California României”

Ziua Dobrogei este sărbătorită în fiecare an, pe 14 noiembrie. Se împlinesc 142 de ani de când Dobrogea a intrat în componența României, dar pentru prima oară, evenimentele vor avea loc doar online. Regiunea situată între Dunăre și Marea Neagră, despre care se spunea că ”este foarte săracă, are un teren neproductiv și populații sălbatice”, a devenit, după numeroase investiții, ”California României”, cum i se spunea în acea epocă.

Ziua Dobrogei marchează revenirea regiunii la teritoriul național

Data de 14 noiembrie 1878 este rezultatul unui proces de durată în istoria românilor. El a început odată cu Unirea Principatelor Române în 1859 și a continuat, în 1866, cu instalarea pe tronul Principatului devenit România, a prințului german Carol de Hohenzollern.

”Spre sfârșitul secolului XIX a revenit ”Problema Orientală” în Balcani. Pe fondul revoltelor din Bosnia, Herțegovina, Serbia și Bulgaria, a început războiul ruso-turc, în 1877. În timp ce Rusia a cerut acordul României pentru a-i traversa teritoriul, deși nu era stat independent, Turcia a pus presiune să nu cedăm și ne-a promis ajutoare puternice.

Prințul Carol și clasa politică românească își doreau un stat independent, astfel că armatele române au ajutat trupele rusești, care au ieșit victorioase. La finalul războiului însă, Rusia a solicitat și a primit la Congresul de la San Stefano, 3 județe din Sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad, pe care le pierduse la Congresul de la Paris, din 1856.

Oamenii politici din România au fost foarte indignați de această pierdere, dar au primit, în schimb, Dobrogea” a declarat pentru Discover Dobrogea, prodecanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității Ovidius Constanța, Daniel Citirigă.

Tensiuni politice pe tema obținerii Dobrogei în schimbul sudului Basarabiei

Mulți dintre politicienii români de atunci, spuneau înainte de Congresul de la San Stefano, din februarie 1878, că Dobrogea este pământ românesc. Regiunea a fost parte a Țării Românești condusă de Mircea cel Bătrân și intrase în componența Imperiului Otoman în 1417.

Totuși, ei nu au fost de acord cu un schimb între Dobrogea și Basarabia de Sud. Oamenii politici români își doreau mai mult teritoriul format din localitățile Cahul, Ismail și Bolgrad.

”La acea vreme, a fost o dezbatere intensă în lumea politică românească pe acest subiect. Mai mult decât atât, au existat dispute chiar în ziarele conservatorilor și liberalilor. Reprezentanții conservatorilor criticau intens în ”Ziarul Timpul”, obținerea Dobrogei la schimb cu Sudul Basarabiei și îi acuzau pe Prințul Carol și Guvernul liberal de trădare, în timp ce liberalii dezmințeau acuzele, în ”Ziarul Românul”, care era al lor.

Una dintre cele mai cunoscute voci, care se opunea unui astfel de schimb, era chiar poetul și jurnalistul Mihai Eminescu. Deși Eminescu spunea că Dobrogea este pământ românesc, era totuși indignat de o asemenea soluție”, a precizat profesorul Daniel Citirigă.

Dobrogea, recunoscută ca parte a României

Deoarece Rusia era foarte hotărâtă să nu renunțe la cele 3 județe din sudul Basarabiei, unul dintre cei mai vizionari oameni din acea perioadă, Prințul Carol I, împreună cu oamenii politici români, au acceptat să preia Dobrogea.

Carol a primit și o scrisoare de la tatăl său, în care prințul Karol Anton îi atrăgea atenția că Dobrogea este un teritoriu cu un potențial economic și geopolitic foarte însemnat.

Scrisoarea prințului Karol Anton, tatăl Domnitorului Carol I, din 7 februarie 1978: ”Teritoriul neproductiv al Dobrogei, nu răsplăteşte, desigur, pierderea Basarabiei. Totuşi, Dobrogea, cu Constanţa dimpreună, se poate primi, deoarece dobândirea acestui port la Marea Neagră va fi, poate, de cea mai mare însemnătate pentru viitorul comerţului României”.

În timp ce unii politicieni români au perceput această decizie ca pe un schimb rușinos, alții au spus că este răul cel mai mic. De asemenea, au existat oameni politici care au zis că ”Rusia ne-a luat ceva care era al nostru și ne-a dat ceva ce era al nostru”.

14 noiembrie 1878, ziua când Prințul Carol I a ajuns prima dată în Dobrogea

Data de 14 noiembrie 1878 este relevantă, pentru că atunci Carol I a pășit pentru prima dată pe tărâm dobrogean și a citit Proclamația către dobrogeni. Prințul a trecut Dunărea de la Brăila spre Ghecet, actualul Smârdan de Tulcea și a pășit simbolic pe teritoriul dobrogean, după care s-a întors în România. El a revenit în Dobrogea după 11 luni de la prima vizită, pe 14 octombrie 1979 și a asistat la punerea pietrei de temelie la Monumentul Independenței din Tulcea, ridicat ca omagiu adus eroismului poporului în războiul pentru eliberarea de sub dominația otomană.

”Carol I a călătorit cu ”batelul” Ștefan cel Mare de la Brăila la Isaccea, așezată la poalele unei vechi ruine și apoi până la Tulcea, clădită într-un amfiteatru pe înălțimile de pe mal, cu numeroase moschee și minarete și cu arhitectura turcească a caselor.

Iată şi ploaia cu găleata, care aproape împiedică punerea pietrei de temelie a monumentului realipirii Dobrogei! Iată luminăţia şi focurile de artificii, adevărata flotă a luntrelor pescăreşti venite de pe toate gârlele ca să-şi cunoască noul stăpân, care învinsese şi înlocuise pe Sultan, delegaţiile plecate din toate satele cu veșmintele şi graiurile lor deosebite, ca într-o poartă a răsăritului, dată deodată de perete la o răbufnitură de vânt a istoriei”, scria Emanoil Bucuța.

Proclamația pentru dobrogeni, model de libertate și liberalism

14 noiembrie este un moment esențial, mai ales prin atitudinea pe care Domnitorul Carol o impune odată cu citirea Proclamației către locuitorii Dobrogei, un model de libertate și liberalism pentru acele vremuri.

”Locuitorilor de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân şi a lui Ştefan cel Mare, de astăzi face parte din România.

Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă…

Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţie definitivă, care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornicite poziţia voastră cetăţenească. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră“, a spus pe 14 noiembrie Prințul Carol I.

Schimbarea la față a Dobrogei

Schimbarea la față a Dobrogei a avut loc în perioada 1880-1915, mai exact în timpul domniei lui Carol I, până la Primul Război Mondial.

”Dobrogea, dintr-o zonă despre care se spunea că are populații sălbatice și un teren mlăștinos și neproductiv, a devenit, în urma investițiilor, ”California României”, cum i se spunea în acea epocă.

Numai dacă ne uităm în Constanța câte edificii avem din acea perioadă, printre care Podul Carol I, Portul Constanța, Moscheea Carol I, Cazinoul și faleza, Palatul Regal, care acum este Palatul de Justiție, Hotelul Palace, B-dul Elisabeta, toate acestea arată că Dobrogea, pentru statul român, a fost un proiect de succes.

Practic, intrarea Dobrogei în România a însemnat o perioadă dificilă pentru început, cu multe tensiuni politice pe acest subiect. O importantă populație de turci a plecat din Dobrogea cu această ocazie, iar cerchezii s-au apucat de jafuri în perioada de tranziție de la administrația rusă la cea română. În timp, s-a instituit o relație civilizată între minoritățile din Dobrogea.

Au existat perioade mai dificile, însă, în câțiva ani, autoritățile române, care au instituit un sistem centralizat de administrație de la București, au reușit să facă investiții majore și au integrat Dobrogea deplin în statul român. Câțiva ani Dobrogea a fost condusă printr-o lege specială, numită Constituția Dobrogei, apoi, dobrogenii au putut să voteze la alegerile parlamentare”, spune profesorul Daniel Citirigă.

Dobrogea, un mix de etnii, culturi și religii

Dobrogea este cunoscută ca teritoriul în care 18 minorități conviețuiesc armonios, însă tensiunile nu au lipsit.

”Proclamația lui Carol I era tipărită în mai multe limbi, respectiv în română, turcă, greacă și bulgară și răspândită prin foi volante, tocmai pentru ca toată populația să aibă acces la noile reguli impuse. Doar dacă ne gândim la acest lucru, ne dăm seama că Dobrogea era un spațiu multietnic și multiconfesional. Are și acum această caracteristică de spațiu multicultural. Au existat și conflicte violente, care au dus la omorârea civililor în Primul Război Mondial, din partea armatelor bulgare față de români și a celor române față de bulgari, când au avut ocazia.

Să nu uităm că exista o populație importantă de etnici turci, care a emigrat în perioada interbelică, printr-un tratat încheiat între România și Turcia. Între timp, Dobrogea a devenit o provincie românească din punct de vedere al etnicilor, în mare măsură.

Cert este că la acel moment, populația din Dobrogea era formată în mare parte din musulmani, în urma migrărilor masive în timpul dominației Imperiului Otoman. Nu avem un recensământ foarte clar din acea perioadă, există doar niște date potrivit cărora, cei mai mulți erau musulmanii, urmați de români și de bulgari.

Aceasta era principala acuză pe care o aduceau cei care nu voiau schimbul, spunând că ”nu se poate să luăm Dobrogea, acest teritoriu cu populații sălbatice”. Până atunci, cele două Principate Române, Moldova și Muntenia aveau o populație omogenă, formată în mare parte din etnici români. Odată cu alipirea Dobrogei, politicienilor le era teamă că sunt foarte multe minorități etnice și religioase și că nu vor face față.

Dobrogea era un teritoriu de periferie, deloc dezvoltat și foarte sărăcăcios, al Imperiului Otoman, cu populații mixte, cu administrație română nouă, cu o presiune a rușilor care voiau să aibă acces spre Bulgaria autonomă, o regiune care avea nevoie de investiții foarte mari”, am mai aflat de la profesorul Daniel Citirigă.

Podul Carol I, proiectul de suflet al regelui, pentru Dobrogea

Primul lucru pe care Carol I a dorit să îl realizeze în Dobrogea au fost drumurile. Pe 15 noiembrie 1878 el scria despre ”grabnica unire a sistemului căilor noastre ferate cu calea ferată Cernavodă-Kustendje” și preciza, la deschiderea sesiunii ordinare a Corpurilor legiuitoare, că ”O reclamă imperios interesele noastre politice și comerciale. Ministerul va supune maturei dumneavoastră chibzuiri, cuvenitul proiect de lege întru aceasta”.

Se spune că Podul peste Dunăre de la Fetești la Cernavodă a fost cel mai aproape de inima lui Carol I, iar acesta îl prețuia nu numai ca pe o creație unică tehnică a minții românești, dar mai ales ca pe un simbol, legat pentru totdeauna de domnia lui.

Carol I a fost un domnitor vizionar, în timpul căruia s-a construit și Portul Constanța, ”pentru ca întreaga țară să aibă ieșire la mare”. Apoi, el a dorit să înzestreze portul cu o flotă de război și cu una comercială, astfel că, pentru prima dată, noul stat român avea flotă, un program de organizare a comerțului pe apă și un serviciu maritim.

Ziua Dobrogei, ziua dobrogenilor

Ziua Dobrogei este despre libertate și drepturile dobrogenilor.

”Ar trebui să respectăm spiritul acesta al unei dreptăți pentru cetățeni, nu doar pentru majoritate, pe care l-a transmis Carol în Proclamația sa.

Dobrogea are, din acel moment un model, pentru că a devenit un spațiu al toleranței, indiferent cine este majoritar și minoritar.

Ar trebui să ne uităm cu respect și să facem tot ce putem să ne ridicăm la nivelul oamenilor politici de atunci și măcar să întreținem monumentele pe care ei ni le-au lăsat, dacă nu cumva să facem unele comparabile”, a mai precizat pentru Discover Dobrogea, prodecanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității Ovidius Constanța, Daniel Citirigă.

Avem o moștenire fantastică în această regiune, care, între timp a devenit locul cel mai căutat pentru destinații estivale sau pentru vacanțe în Delta Dunării, zonă care s-a dezvoltat foarte mult și este un loc unic în Europa. Trebuie să respectăm ceea ce strămoșii noștri au câștigat prin sânge, pentru că Dobrogea a devenit parte a României în urma unui război.

La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, dobrogeni!

November 14, 2020
Capul Doloșman și cetatea Orgame, atracții turistice spectaculoase din Dobrogea

Capul Doloșman este o atracție turistică din Dobrogea de Nord, spectaculoasă în orice anotimp. Faleza stâncoasă se întinde pe aproape 3 kilometri, fiind un punct de observație foarte interesant în zonă. Se spune că în antichitate, Capul Doloșman era denumit ”Pteron Akron”, care s-ar traduce prin ”promontoriul penelor”, însă numele actual are origini turcești și înseamnă ”Cap rău”.

Capul Doloșman, singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc

Capul Doloşman este singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc. Stânca impresionantă reprezintă unul din puţinele locuri în care este conservat litoralul fosil al Mării Negre. Peretele din piatră al cetății Argamum este constituit din roci cretacice vechi de aproximativ 100 de milioane de ani.

În antichitate, Herodot menționa zona sub denumirea de ”Orgamon”. Capul Doloșman era pe atunci, un cap al Sciției minore pe țărmul Pontului Euxin, însă ulterior s-a format limanul Razim.

”La acea vreme navigația era dificilă, pentru că golful începuse să se înnisipeze, iar în zona costieră au fost descoperite epave antice. Un grup de cercetători germani a găsit în anii trecuți o epavă din secolul al II-lea, cu 400 de ani înainte să se termine locuirea la Histria și la Argamum. Erau niște ape înșelătoare, pentru că laguna se lega de mare, iar navele naufragiau, atât din cauza nivelului scăzut al apei, cât și datorită furtunilor puternice din zonă”, a povestit pentru Discover Dobrogea, ghidul de turism Ștefan Constantin.

Capul Doloșman, un punct de observație foarte interesant

Capul Doloșman este spectaculos, pentru că ne oferă o perspectivă de aproape 300 de grade și putem admira astfel, peisajul din jurul său.

Pe 180 de grade putem observa laguna Razim și Marea Neagră, iar celelalte 180 de grade sunt rezervate dealurilor Dobrogei, care nu pot fi văzute în totalitate. Vizibilitatea se întinde până la 45 de kilometri, iar într-o zi senină, peisajele sunt atât de spectaculoase, încât poți sta acolo toată ziua, de dimineața până seara, fără să te saturi de ceea ce vezi.

”Capul Doloșman este o faleză stâncoasă care se întinde pe aproape 3 kilometri. Peretele din piatră al cetății are înălțimea maximă de 29 de metri, dar el se continuă cu un deal foarte abrupt, până la o înălțime de 56 de metri. Asta îl face foarte special în zonă, pentru că este un punct de observație foarte interesant, unde ajung foarte puțini oameni. Cei mai mulți turiști ajung la Capul Doloșman pe plajă și în situl arheologic, însă punctul de belvedere este la un kilometru și jumătate mai departe. Acolo merg foarte puțini vizitatori, pentru că nu cunosc drumul și nu se aventurează”, a precizat pentru Discover Dobrogea ghidul de turism Ștefan Constantin, de la Clubul de Agrement Nautic Jurilotca.

Capul Doloșman, arie protejată de interes național

Aria naturală acoperă marginea estică a promontoriului Doloșman și reprezintă o faleză calcaroasă, care cuprinde ruinele Cetății Argamum-Orgame și abruptul stâncos al falezei. Ea este situată în județul Tulcea, în sud-vestul Deltei Dunării, la sud de Brațul Sfântu Gheorghe.

Capul Doloșman este o arie protejată de interes național, rezervație naturală de tip floristic și faunistic, întinsă pe o suprafață de 125 de hectare, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Jurilovca.

Rezervația asigură condiții de hrană și cuibărire pentru păsări, printre care pietrarul negru, drepneaua neagră, pasărea ogorului, lăstunul de stâncă sau ciocârlia de Bărăgan. În arealul rezervației este semnalată prezența dihorului pătat, precum și a mai multor specii de reptile: țestoase, șopârle, șerpi și de broaște.

Orgame, situl arheologic de la Capul Doloșman

Vasile Pârvan a identificat situl arheologic Orgame de la Capul Doloșman, la începutul secolului XX.

”Deocamdată, în situl de la Capul Doloșman nu s-a găsit nicio inscripție sau un alt izvor cu numele Orgame, astfel că toate dovezile privind vechea așezare Argamum sunt indirecte.

Nici cercetările arheologice nu sunt foarte avansate, situl este excavat doar în proporție de 15%, astfel că oricând pot apărea dovezi istorice. Se spune că Orgame se afla exact pe ruta de navigație spre Dunăre. Se intra de la Marea Neagră pe la Gura Portiței, care este închisă în prezent și se trecea exact pe lângă Orgame, se traversa Golful Halmyris, Razimul de azi și apoi se intra pe Dunăre”, a precizat ghidul de turism Ștefan Constantin.

La cetatea Argamum-Orgame au fost descoperite 3 basilici

În interiorul cetății Argamum-Orgame au fost descoperite 3 basilici paleocreștine. Cea mică și cea mai veche, probabil chiar de la începutul legiferării creștinismului, a fost datată în secolul al IV-lea. Cea mijlocie a fost construită ulterior, iar cea mai mare este și cea mai nouă, a fost ridicată în jurul anului 500 e.n.

Basilica mare a ars după aproximativ 50 de ani și a fost reconstruită cu 2-3 metri mai spre interiorul cetății. Zidul vechi este chiar pe marginea falezei stâncoase a Capului Doloșman. Probabil, faleza s-a surpat în acea perioadă și s-a decis scurtarea bisericii, pentru a fi eliminat riscul prăbușirii.

În afara sitului, în zona necropolei antice grecești se află și cel mai vechi mormânt grecesc din tot bazinul Mării Negre.

Indiferent în ce sezon ajungi în Jurilovca, poți vizita Capul Doloșman și cetatea Argamum-Orgame și nu vei regreta.

Dacă ajungi iarna, când Lacul Razim îngheață tun, vei avea surpriza să observi și sloiurile de gheață și îți poți imagina cu ușurință că ești într-o poveste, deoarece priveliștea este pur și simplu minunată. Este un loc în care nu poți să nu te minunezi de uluitoarea stâncă abruptă a Capului Doloșman și de perspectiva pe care o oferă.

October 20, 2020
Mixobarbarii, populația multietnică din Dobrogea secolelor VI-XIII

Mixobarbarii erau în general războinici care ardeau satele din Dobrogea în care ajungeau, luau tribut și foloseau resursele locale. Termenul de mixobarbari are un istoric bogat, fiind utilizat încă din Antichitate, pentru a-i desemna pe locuitorii cu origini neromane, care trăiau pe pământ roman. Cronicarii bizantini de la Constantinopol foloseau termenul de mixobarbari pentru populația multietnică existentă pe teritoriul istro-pontic situat între Dunăre și Marea Neagră.

Mixobarbarii, păgânii migratori

Mixobarbarii au ajuns în Dobrogea din zona Asiei și din nordul Mării Negre. Inițial, ei veneau în incursiuni de pradă și de recunoaștere a terenului, iar ulterior veneau și cu familiile, cu tot tribul, în căruțe. Căruțele cu coviltir și corturile erau locuințele lor, de aceea în teren nu prea găsești dovezi, decât ce s-a pierdut din căruță sau în timpul războiului.

”Aceste populații, dislocate din teritoriile lor natale, au pornit spre vest, pentru că acolo găseau mai multe câmpii, care le erau necesare pentru caii și vitele pe care le creșteau. Acești migratori aveau ca ocupație de bază, creșterea animalelor. Caii erau animalele lor preferate, pentru că îi ajutau și în incursiunile lor războinice.

Au fost denumiți barbari, pentru că la acea vreme ne aflam la granița imperiului, unde creștinismul nu ajunsese în formă majoritară. Existau puțini creștini, ceilalți fiind barbarii, adică păgânii.

Mare parte dintre migratori erau păgâni. Unii s-au creștinat în nordul Mării Negre, alții pe parcurs, cel mai târziu la noi sau când au trecut spre Munții Balcani. Credința lor era diferită de la o populație la alta. De exemplu, calul era atât cel care îi ajuta zilnic, dar apare și în multe reprezentări ale lor, astfel că se consideră că i se atribuia un rol psihopomp, adică de însoțire a sufletului războinicului sau a celui care îl deținea, spre Rai sau spre Iad.

Migratorii țineau foarte mult să moară cu arma în mână, pe principiul că dacă mor astfel, sunt venerați și vor renaște ca războinici”, a declarat pentru Discover Dobrogea Cristina Talmațchi, cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Mixobarbarii, populația pe jumătate barbară

Mixobarbari sau mixobarbaroi este termenul prin care cronicarul Michael Attaleiates desemna, în scrierile sale din sec. al XI-lea, populația din spațiul istro-pontic, pe jumătate barbară, care vorbea toate limbile, spune Cristina Talmațchi.

”Prin temenul de mixobarbari, bizantinii îi desemnau pe străinii bizantinizați prin adoptarea limbii grecești și a religiei creștin-ortodoxe, precum și pe bizantinii care aveau străini în linia de rudenie ascendentă.

Este dificil de stabilit care și câți dintre autohtoni și migratori au fost ”bizantinizați” și în ce măsură acest proces a fost de durată sau doar o oportunitate a momentului. Tocmai de aceea, ne-am permis să alocăm termenul tuturor acelora care în intervalul cronologic propus au locuit în Dobrogea, chiar și pentru o perioadă scurtă. Moștenirea acestora, parte a istoriei Dobrogei, sperăm să se dovedească importantă și fascinantă”, scriu autorii catalogului ”Mixobarbarii din Dobrogea în contextul lumii bizantine secolele VI-XIII”.

”Multe populații migratoare au trecut prin Dobrogea, astfel că acest termen de mixobarbari poate fi folosit pe o perioadă mai largă decât sec. XI, când apare el în cronicile bizantine”, a precizat cercetătorul Cristina Talmațchi.

Expoziția ”Mixobarbarii din Dobrogea în contextul lumii bizantine secolele VI-XIII”

Constănțenii, dar și turiștii interesați de istorie, pot vizita expoziția ”Mixobarbarii din Dobrogea în contextul lumii bizantine secolele VI-XIII”, care este deschisă la Muzeul de Istorie Națională și Aheologie Constanța, până pe data de 15 decembrie.

Sunt expuse obiecte descoperite între secolele VI-XIII, deoarece această perioadă însumează în Dobrogea partea de final a antichității, perioada migrațiilor și partea de început a Evului Mediu. Aflat în granițele Imperiului bizantin, teritoriul istro-pontic intră, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, în atenția populațiilor venite din regiunea nord-pontică, care, aflate la începutul procesului de migrație, vor copleși cu amploarea acțiunilor lor aproape întreaga provincie.

Centurile decorate exprimau statutul social sau gradul militar al purtătorului. Ele au fost purtate de bizantini, avari, bulgari, unguri, ruso-varegi, rar și de populația locală. ”Pentru că erau niște oameni în permanentă mișcare, mixobarbarii au lăsat destul de puține lucruri în urmă, tocmai de aceea sunt mai puțin cunoscuți. Fiind neamuri relativ asemănătoare, cu aceeași origine, de multe ori și artefactele pe care le-au lăsat în urmă sunt asemănătoare. Și atunci, pentru a putea diferenția, trebuie să te folosești de contextul în care ai descoperit artefactele.

Pentru perioada sec. VI-VII de exemplu, slavii ne-au lăsat tipuri ceramice, un tip de oală borcan, oală fără toartă, specific și atribuit acestei populații. Aceste obiecte au fost descoperite la Halmyris în Tulcea, la Capidava în Constanța și în mai multe zone în care au apărut.

Tot de la ei avem fibule digitate, care sunt considerate ca provenind din atelierele bizantine, dar purtate cu deosebire de populația slavă. Avem din acea perioadă și catarame de centură de la avari sau centură propriu-zisă, descoperită în mormântul de avari de la Runcu, lângă Pantelimon, în județul Constanța. Piesele sunt confecționate din argint.

De la proto-bulgari, populația bulgărească de până în creștinare, s-au descoperit vase cenușii, niște ulcioare minunate din ceramică cenușie și decorațiuni pentru centuri, constând în limbi de curea, aplice și catarame.

Populația locală a lăsat în urmă vase ceramice și elemente legate de meșteșuguri, precum pieptenele din os pentru decorat ceramica.

De la pecenegi avem medalioanele, pandantivele pentru gât, unul sub formă de căluț, altele sub formă de frunză, cu ornament ajurat.

De la bizantini avem iconițe, cruciulițe, medalioane, în general obiecte mai scumpe și mai elevate. Tot de la bizantini mai avem niște fusaiole din jasp, material considerat piatră semiprețioasă în perioada respectivă. Ele ori serveau fusului, pentru a se învârti în timp ce torceau, dar cele mai mici erau puse și în șiragul de mărgele.

Din zona rusă, de la Kiev veneau ouăle smălțuite, care aveau dublă întrebuințare. Erau și jucării pentru copii, pentru că au înăuntru o biluță, dar erau puse și în mormânt, mergând pe simbolistica renașterii.

Săbiile le avem de la varego ruși. Sunt 4 săbii în Dobrogea pentru perioada aceasta, ceea ce este un lucru extraordinar. 3 dintre ele aparțin populațiilor nordice, varegi, varego ruși, iar cea de-a patra este găsită în mormântul de migrator, probabil peceneg, din zona Cheia, județul Constanța.

Capetele de bici realizate din bronz, sunt și ele obiecte pe care arheologii le-au descoperit. Avem o reconstituire a unui bici al migratorilor din perioada respectivă.

În expoziție poate fi văzută și ceramica din perioada tătară, secolele XIII-XIV, migratorii târzii” a mai spus pentru Discover Dobrogea Cristina Talmațchi, cercetător în cadrul MINAC.

Migratorii și-au lăsat amprenta asupra culturii și istoriei dobrogene

Sfârșitul antichității a fost urmat de o lungă perioadă, în care populația existentă s-a amestecat cu noii migratori, proces care s-a încheiat spre finalul sec. al XIII-lea, cu marea invazie mongolă. Cu staționări mai lungi sau doar în trecere, fiecare populație migratoare, indiferent că vorbim de slavi, kutriguri, avari, utriguri, bulgari, maghiari, varego-kieveni, pecenegi, uzi, cumani, tătari și alte seminții antrenate de aceștia, și-a lăsat, mai mult sau mai puțin, amprenta asupra populației, culturii și istoriei provinciei.

”Secolele VI-XIII însumează în Dobrogea partea de final a antichității, perioada migrațiilor și partea de început a Evului Mediu. Aflat în granițele Imperiului Bizantin, teritoriul istro-pontic intră, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, în atenția populațiilor venite din regiunea nord-pontică, care, aflate la începutul procesului de migrație, vor copleși cu amploarea acțiunilor lor aproape întreaga provincie”.

Ei nu au rămas în Dobrogea, pentru că cei mai mulți se duceau spre Constantinopol, deoarece acolo era bogăția la care râvneau toți. Ușor, ușor au fost integrați în armata bizantină sau au rămas pe loc, dar tot ca federați, ca angajați ai armatei bizantine. Alții au plecat spre vest, spre Câmpia Panoniei, cazul avarilor și ungurilor, pentru că era deja înghesuială în Dobrogea. Practic, fiecare populație venea, se așeza, peste un secol, două, venea o altă populație, care o determina pe aceasta să se ducă mai la vest sau mai la sud și tot așa au fost în permanență într-o perpetuă mișcare”, a precizat cercetătorul MINAC, Cristina Talmațchi.

Mixobarbarii se distingeau prin stilul lor războinic și prin obiectele lor deosebite, dar foarte simple, realizate în special din bronz, mai puțin din aur și argint. Nu au fost niște oameni care să epateze prin bogății, cum făceau elitele sociale și militare din Imperiul Bizantin sau din Imperiul Roman.

Expoziția ”Mixobarbarii din Dobrogea în contextul lumii bizantine secolele VI-XIII” va putea fi vizitată în perioada 14 octombrie – 15 decembrie 2020, la etajul al II-lea al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Pot fi văzute peste 200 de obiecte arheologice descoperite pe teritoriul Dobrogei, care ne oferă astfel, ocazia cunoașterii unei lumi mai puțin știute, care scoate la lumină o perioadă ”întunecată” și ”barbarizată”.

October 16, 2020
Catedrala din Constanța și poveștile ei. Picturile au fost refăcute, după ce un artist și-a pictat iubita ca fiind muceniță

Catedrala din Constanța are propriile povești, la fel ca toate clădirile istorice din centrul vechi al orașului. Unele sunt legate de arhitectul lăcașului de cult, altele, de picturile de pe pereții bisericii, care au fost înlocuite, după ce un artist a provocat un mare scandal, când s-a descoperit că și-a pictat iubita pe post de muceniță.

Catedrala din Constanța, construită la cererea primului prefect al orașului, Remus Opreanu

Primul prefect al administrației românești din 1878, când aceasta s-a instalat la Constanța, Remus Opreanu, a avut multe idei extraordinare, prin care a dorit să aducă ordine în această zonă, care fusese timp de mai bine de 450 de ani inclusă în Imperiul Otoman. Construirea unei catedrale în Constanța, a unei biserici ortodoxe românești, a fost unul dintre proiectele sale.

”La vremea respectivă exista o singură biserică ortodoxă, biserica greacă Metamorphosis, construită în Imperiul Otoman, cu firman de la sultan. Acest lucru a fost permis, cu condiția ca turnurile bisericii să nu fie mai înalte decât minaretele moscheilor din Constanța, fapt care prilejuiește planimetria de astăzi a lăcașului de cult, care, se știe, nu are turle. Turnul clopotniță a fost adăugat mult mai târziu.

Remus Opreanu a avut, încă din anul 1881, ideea de a construi catedrala. În momentul în care se făceau slujbele Tedeum, pentru zilele aniversare ale țării, acestea se săvârșeau în Biserica Greacă. Noi nu aveam o biserică românească, astfel că s-a stabilit că este necesară construirea unui lăcaș de cult. De această biserică se leagă nenumărate acte, fapte și documente, pentru că ea este ridicată mai târziu. Construcția a început în 1883 și s-a terminat în 1885”, a declarat pentru Discover Dobrogea, directorul Muzeului de Artă din Constanța, Doina Păuleanu.

Arhitectura Catedralei din Constanța i-a fost atribuită, în mod eronat, lui Ion Mincu

Multă vreme s-a crezut că planurile arhitecturii Catedralei din Constanța au fost realizate de celebrul arhitect Ion Mincu. După ce a studiat un timp îndelungat documentele, criticul de artă Doina Păuleanu a avut șansa să introducă în istoria cetății, numele arhitectului care a realizat proiectul pentru Catedrala ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Este vorba despre Alexandru Orăscu, cel care a făcut și planul pentru Hotelul Carol, astăzi sediul Amiralității.

”Această încurcătură a apărut pentru că lui Ion Mincu i-au fost comandate catapeteasma și mobilierul bisericii, pe care le-a realizat. Așadar, catedrala a fost realizată după planurile arhitecților Alexandru Orăscu și Carol Benesch, iar mobilierul și catapeteasma au fost proiectate și realizate sub conducerea lui Ion Mincu.

Și atunci, pentru că nu se cunoștea arhitectul s-a avansat numele lui Ion Mincu, foarte cunoscut la acea vreme, cel care a întemeiat stilul neoromânesc sau național. Dar, i-a fost atribuită realizarea în mod eronat și acum se știe, demonstrat cu documente, că nu Ion Mincu a construit catedrala.

De asemenea, se știe că Alexandru Orăscu era adeptul clasicismului riguros, în care s-a format ca arhitect și edificiile sale sunt construite în stil clasic, pe când Ion Mincu era adeptul modernității, prin această direcție a arhitecturii naționale, care a preluat elemente din tradiția constructivă a României. Aceasta era formată în mare măsură de ordin ecleziastic, astfel că multe dintre elementele pe care le-a împrumutat stilul neoromânesc au fost preluate din biserici, pentru că acestea au dăinuit timp de veacuri, mai degrabă decât castelele sau reședințele regale”, a precizat criticul de artă Doina Păuleanu, pentru Discover Dobrogea.

Artistul care și-a pictat iubita pe pereții Catedralei din Constanța

O altă poveste, mai puțin știută despre Catedrala din Constanța este legată de picturile de pe pereții lăcașului de cult. Inițial, acestea au fost realizate de artistul George Demetrescu Mirea. Pictorul, care era la acea vreme îndrăgostit de o frumoasă doamnă, a avut nefericita inspirație să își picteze iubita pe pereții bisericii, pe post de muceniță. Gestul său a stârnit un mare scandal, astfel că pictura Catedralei a fost înlocuită.

”Pereții Catedralei din Constanța au fost pictați din nou, de alți artiști. Lucrările au fost realizate de o echipă din care făceau parte pictorul Gheorghe Popescu și Niculina Dona-Delavrancea, care a realizat fresce în factură neobizantină, cu o coloratură românească.

Fresca începuse atunci să fie uitată, pentru că în perioada de trecere de la cultura bizantină către cea modernă, în bisericile noastre a pătruns ideea de picturi făcute în ulei și nu în frescă, astfel că cei doi erau buni cunoscători ai acestui stil.

Fresca necesită o tehnică foarte exactă și un meșteșug bine stăpânit, pentru că ea se face pe tencuială udă, iar dacă nu știi să faci lucruri foarte clare și ferme și dacă vrei să revii și să corectezi ulterior, nu mai poți face acest lucru, pentru că între timp tencuiala se usucă și practic nu mai primește culorile.

Tehnica frescei ude, denumită affresco, este foarte dificilă, una dintre cele mai grele tehnici, cunoscută mai ales în perioada Evului Mediu și a Renașterii. După aceea a apărut pictura în ulei, care a reprezentat o serioasă concurență pentru frescă.

Echipa a făcut pictura nouă de la Catedrală și ulterior a primit comanda pentru sala pictată de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, la acea vreme sediul Primăriei Constanța”, a mai spus criticul de artă Doina Păuleanu.

Catedrala din Constanța domină faleza orașului, prin arhitectura sa monumentală

Catedrala ortodoxă ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” este situată în zona peninsulară, în dreptul falezei Cazinoului din Constanța. Edificiul domină prin arhitectura sa, prin monumentalitatea fațadei și prin turnul de 35 de metri înălțime, întreg spațiul falezei sudice a orașului.

În parcul care înconjoară catedrala se află un complex arheologic, în care sunt identificate elemente ale vechiului oraș Tomis.

October 13, 2020
Cetatea Enisala, fortăreața medievală care atrage mulți turiști în Dobrogea

Cetatea Enisala, Yeni-Sale sau Heracleea cum i s-a mai spus de-a lungul timpului, este o atracție turistică deosebită din centrul Dobrogei. Ruinele fortăreței medievale Enisala se află pe un deal calcaros, denumit și Dealul Gras, care domină zona lacurilor Razim și Babadag, la aproximativ 2 km de localitatea Enisala. Peisajele care ni se dezvăluie la poalele ruinelor cetății sunt spectaculoase, astfel că, de sus, putem admira dealurile de pe cuprinsul rezervației Enisala, dar și lacurile Razim și Babadag, iar la apus ni se oferă o perspectivă de poveste.

Cetatea medievală Enisala

Localitatea Enisala din comuna Sarichioi include în limitele sale geografice un patrimoniu arheologic de excepție. Cetatea Enisala atrage atenția turiștilor, atât prin mărimea și soliditatea zidurilor, cât și prin frumusețea monumentului și poziția sa strategică.

Marcată de evenimentele trecutului, aflată în bătaia vânturilor, cetatea de la Enisala este azi un punct turistic deosebit în Dobrogea.

Cetatea Enisala sau Heracleea este o fortificație medievală, construită în anii 1300 în scop militar, defensiv și de supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării.

Cercetătorii au emis ipoteza că singurii interesați de ridicarea unei cetăți situată în cadrul sistemului de fortificații din nordul Dobrogei, orientată spre mare pentru controlarea traficului naval, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câștigate din comerț și care erau deținătorii monopolului navigației pe Marea Neagră. La acea vreme, Lacul Razim era mai mult un golf pentru Marea Neagră, iar dealul pe care a fost ridicată fortificația era cel mai înalt și mai bine poziționat, la o altitudine de 110 metri, spune muzeograful Andreea Celâcu.

Ea a precizat că poate fi luată în considerare și o a doua ipoteză, care atribuie construcția cetății de la Enisala unui principe tătar. Nu trebuie să uităm, faptul că regiunea se afla, în sec. al XIV-lea, sub controlul Hoardei de Aur.

Yeni-Sale, cetatea înaltă așezată pe un deal pietros

Cel mai vechi document cunoscut în care se regăsește denumirea Yeni-Sale este cronica turcească a lui Sukrullah bin Sehab-ed-din Ahmed, din prima parte a sec. al XV-lea. Vestitul călător turc Evliya Celebi consemna, în trecerea sa prin Dobrogea, în 1652, că ”cetatea Yeni-Sale, care este înaltă și așezată pe un deal pietros”.

Enisala este un cuvânt turcesc, format din cuvintele Yeni care înseamnă nou și sale – așezare, astfel că se traduce sat nou sau așezare nouă.

Localității Enisala i-au fost atribuite însă și alte denumiri de-a lungul anilor. În urma analizei hărților de navigație din sec. XIII-XV, cercetătorii au identificat zona în care se află și cetatea medievală Enisala, ca purtând numele de Babola sau Pampulo.

Pe de altă parte însă, pe harta austriacă executată de Ignatius Albrecht în ultimul sfert al sec. al XVIII-lea este menționată denumirea Eracri-Kupei.

Asupra cetății au fost aduse numeroase modificări, iar zonele deschise la culoare sunt cele reconstruite. În mod normal, cetățile au la fiecare colț câte un turn, însă în cazul Cetății Enisala a mai rămas un singur turn, cel situat la poarta principală. Există și o poartă secundară, formată ulterior prin spargerea zidului de către genovezi.

Ulterior, cetatea a făcut parte din sistemul de apărare al Țării Românești, în timpul celei de-a doua domnii a lui Mircea cel Bătrân. Apoi, din 1420 au venit turcii în zonă și au locuit până la Războiul de Independență, din anul 1877.

Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice și mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărești, moldovene, muntene sau turcești atestă rolul militar, politic, administrativ și economic pe care l-a îndeplinit cetatea.

Urme de locuire din prima epocă a fierului și din perioada medievală, la Enisala

Primele cercetări arheologice au fost realizate la Cetatea Enisala, de Grigore Avakian, în anul 1939. În anii 1963-1964, alți doi arheologi au reluat cercetările din zona cetății și au descoperit urme de locuire din prima epocă a fierului. De asemenea, ei au găsit câteva complexe medievale de locuire și o a doua incintă, scoasă din sistemul defensiv, aflată la marginea pantei mai line a promontoriului, la baza căruia a fost localizat cimitirul cetății.

Locuirea medievală de pe ”Dealul Gras” suprapune un prim nivel din prima epocă a fierului (cultura Babadag). Au fost descoperite însă și fragmente ceramice atribuite epocii romane.

Săpăturile arheologice realizate până în prezent au condus la descoperirea în ”Castel” sau fortificația principală și în exteriorul acesteia, a două locuințe din prima epocă a fierului și a 12 locuințe medievale, dintre care două aparțin sigur nivelului anterior ridicării zidurilor.

Nivelul de locuire medieval, anterior construcției cetății, datat după materialul descoperit la sfârșitul sec. XIII-începutul sec. XIV, este tăiat de fundația zidurilor. Nivelului de locuire al cetății îi corespunde o placă de mortar, deasupra acesteia aflându-se un nivel de locuire datat larg, în secolele XIV-XVI.

Structura Cetății Enisala

Fortificația principală a cetății ”Castelul” cum i se mai spune, are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozitățile masivului de calcar jurasic pe care este așezată.

Curtinele, turnurile și contraforturile fortificației, parțial conservate, au permis reconstituirea formei inițiale a monumentului. Acesta era apărat spre sud-est și est de ziduri masive, groase de 3 metri, cu o înălțime ce altădată atingea 6-7 m și de turnuri poligonale, hexagonale, regulat dispuse în jurul incintei. Spre nord-nord-est se continuă zidul masiv, flancat de două turnuri patrulatere și către vest, ultima parte a curtinei, mergând pe buza prăpastiei, este sprijinită pe un imens bastion.

Bastionul porții principale, atrage atenția ca element arhitectonic deosebit. Lată de 3 metri și cu o înălțime de aproape 4 metri, acesta are o frumoasă arcadă dublă, terminată cu un arc în zona centrală.

Lipit de bastionul porții principale se află un turn hexagonal, care se înalță cu aproximativ 6 metri deasupra curtinei. Trebuie amintit, de asemenea, că lângă turnul din colțul de nord, în care mai poate fi observată încă o fereastră de tragere, se află o spărtură, boltită în partea superioară, care a fost interpretată ca poartă secundară.

Fortificația principală are incinta din zidărie cu finisaje din blocuri de dimensiuni relativ mici, pentru care s-a folosit un liant de var și nisip. Blocurile sunt slab fasonate sau neprelucrate și au fost dispuse în asize aproape regulate.

Rocile inventariate în zidurile fortificației principale de la Enisala sunt cretacice, triasice și blocuri exotice. Primele două categorii sunt răspândite în zone învecinate cetății, iar a treia include blocuri reutilizate din edificii mai vechi, cu localizare necunoscută. Nisipul cuarțos roșu-brun din componența mortarului parameților și emplectonului poate fi regăsit pe plaja îngustă și lungă de peste 2 km a Lacului Razim, între Capul Iancina, în sud și promontoriul dealului Călugăra, în nord, la o distanță de 8-10 km de Enisala, spun specialiștii.

O a doua incintă, aproape complet scoasă din sistemul defensiv, prevăzută cu cinci turnuri pătrate și unul triunghiular, se află la marginea pantei mai line a promontoriului pe care a fost amplasată cetatea.

Cisterna de la Cetatea Enisala

Cei care ajung în cetatea Enisala, pot observa fosta cisternă din cadrul fortăreței medievale, lipită de zidul sud-estic al incintei.

Cercetarea complexului a evidențiat că acea cisternă a fost tencuită foarte atent pe interior, cu multe straturi de mortar. De asemenea, a fost observată și prezența în centrul podelei a unui bazinet circular din cărămizi, folosit pentru adunarea și curățarea periodică a reziduurilor. Acesta era format din două inele concentrice, cel de jos înalt de 15 cm și cel de sus de 10 cm, buza acestuia fiind la nivelul pavajului de cărămidă din interiorul construcției.

Monede din perioada romană până în sec. al XVIII-lea, în Cetatea Enisala

Inventarul monetar de la Cetatea Enisala acoperă o perioadă de timp îndelungată, de la epoca romană până în secolul al XVIII-lea.

În acest interval, sec. al XIV-lea este cel mai bine reprezentat, prin cele 6 monede genovezo-tătare, o monedă Hoarda de Aur din bronz, emisă de Abd-Ullah în centrul de la Orheiul Vechi, un dinar de argint de la Vladislav I Vlaicu, 7 ducați de argint emiși în timpul lui Mircea cel Bătrân, un gros de argint de la Petru I Mușat, o monedă de bronz bulgărească și 7 monede turcești.

Secolul al XV-lea este ilustrat doar de un dinar de argint emis de Mircea cel Bătrân și o jumătate de gros, pus în circulație în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.

În cadrul descoperirilor ceramice de la Enisala, o deosebită valoare pentru interpretările istorice o are ceramica smălțuită cu monograme. Acestea apar pe suprafața interioară a cupelor sau bolurilor de mici dimensiuni.

Indiferent din ce zonă vii, fie că este vorba despre Babadag, Sarichioi sau Sălcioara, toate drumurile duc către Cetatea Enisala. Dacă ajungi acolo într-o zi de luni, nu vei putea intra în interiorul fortăreței, dar o poți admira în toată splendoarea ei, în special în lumina apusului.

October 10, 2020
Cetatea Histria a avut 5 biserici și o zonă sacră, dedicată divinităților

Cetatea Histria, aflată pe lista de așteptare UNESCO pentru a deveni monument de patrimoniu mondial, a primit mulți vizitatori români anul acesta. Am văzut numeroși turiști în complex încă de la deschidere și am aflat că noutatea acestui an, o reprezintă faptul că numărul vizitatorilor români l-a depășit pe cel al străinilor, lucru care, în anii precedenți nu s-a întâmplat. Probabil, pandemia de Covid-19 este cea care ne-a schimbat opțiunile pentru petrecerea timpului liber și astfel, românii au vizitat mai mult atracțiile turistice din țară.

Cetatea Histria, 1300 de ani de istorie

Denumirea Cetății Histria provine de la numele antic al fluviului Dunărea, Istros, cum îi spuneau grecii. Se spune că în perioada în care a fost întemeiată colonia milesiană la Histria, cursul Dunării era diferit. Unul din brațele sale, care astăzi este colmatat, trecea pe lângă Histria. Chiar și Herodot a localizat gura de vărsare a Dunării în apropiere de locul în care coloniștii din Milet fondaseră cetatea. Inițial, orașul Histria, ca și orașul Tomis, dacă nu și Orgame (Argamum) în perioada romană, au fost fondate de 6 triburi milesiene. Ulterior, în perioada de ocupație romană se constituie cel de-al șaptelea trib, cel al romanilor.

”Histria, în istoria sa de 1300 de ani a fost distrusă violent și incendiată de 20 de ori. În perioada greacă, Histria a funcționat cu un sistem de duble incinte, așezarea civilă și acropola, fiecare cu câte un zid de incintă. În perioada romană timpurie, dar și în cea romano târzie n-a mai fost necesară acea strategie și a fost folosit un singur zid de incintă.

Fiecărei perioade istorice îi corespunde un anumit număr de distrugeri. În perioada arhaică 3, în perioada clasică 2, elenistică 4, romană timpurie 3 și 8 în perioada târzie.

Histria a fost distrusă total, la jumătatea sec. III d.Hr, datorită invaziei carpo-gotice. Se declanșează pe la 239 d.Hr. primul val al migrațiilor, goții fiind cei dintâi care au ajuns în zonă. Ei au fost urmați de huni, avari, slavi și bulgari.

Cauza principală de abandonare a cetății au constituit-o raidurile populațiilor migratoare. Oamenii s-au săturat să își tot reconstruiască în grabă cetatea și s-au retras, dar nu departe. Ei s-au așezat în satele daco-romane din teritoriul rural, din Regio-Histria”, a declarat pentru Discover Dobrogea, George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria.

5 biserici au fost descoperite în Cetatea Histria

Arheologii au descoperit în incinta Cetății Histria, 5 biserici. Dintre acestea, cea mai importantă este cea episcopală, construită în sec. VI d.Hr., în perioada împăratului Iustinian. În timpul cercetărilor arheologice, au fost găsite o serie de obiecte de cult în cele 5 biserici de la Histria.

”Histria a accedat la rangul de episcopat, se pare în sec. VI, în timpul împăratului Iustinian, dacă nu mai devreme, în timpul împăratului Anastasius, respectiv la sfârșitul sec. V d.Hr. Astfel, ea s-a alăturat celorlalte 13 episcopii.

Nu se diferențiază față de alte biserici din acea vreme prin nimic în mod deosebit, deoarece în Sciția Minor era respectată dogma niceano calcedoniană, care era apropiată de Răsărit și reprezenta credința ortodoxă răsăriteană”, a precizat pentru Discover Dobrogea, George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria.

Bazilica Episcopală, o clădire cu dimensiuni monumentale

Bazilica Episcopală era un fel de catedrală și avea dimensiuni foarte mari.

”Bazilica Episcopală de la Histria era monumentală și a fost construită cu un etaj. Ea a fost ridicată în centrul cetății târzii, care avea o suprafață de 7 hectare, iar acest monument ocupa 2% din suprafața totală. Impactul era foarte mare pentru enoriașii din teritoriul rural, care era condus de un episcop, arhiereu, un personaj ce reprezenta o importanță marcantă în oraș.

Bazilica Episcopală avea aproximativ 60 de metri lungime, 30 de metri lățimea transeptului, care îi oferea bisericii forma de cruce și aproape 20 de metri lățimea naosului, nartexului și a atriumului. Dacă ne gândim la proiectul arhitectonic, el este similar cu al altor două bazilici episcopale, descoperite în Serbia și în Macedonia”, a mai spus reprezentantul Complexului Arheologic Histria, George Stan.

Trisagion, o piesă de cult rară, descoperită la Cetatea Histria

La Histria au fost descoperite mai multe obiecte de cult. Unul dintre ele este un trisagion, care a făcut parte din Bazilica Episcopală. Există și un desen în cadrul muzeului, în care a fost reconfigurată Bazilica Episcopală în perspectiva arhitectului care, alături de arheolog au cercetat acea catedrală.

”Piesa de cult descoperită, acest trisagion este o masă sacră, ca un platou, pe care erau aduse ofrandele. Ofrandele constau din smirnă, tămâie și mir. Pe circumferința ei este gravată tripla invocație către Divinitate, rugăciunea creștinilor antici.

Pe acest fragment de trisagion scrie: ”Hágios ho Theós, Hágios ischyrós, Hágios athánatos, eléēson hēmâs”, adică Sfinte Doamne, Sfinte Preaputernicule, Sfinte Nemuritorule, Miluiește-ne pe noi. Un obiect foarte important, probabil unul dintre puținele de acest gen, care au fost descoperite în incinta bazilicilor paleocreștine din Dobrogea și nu numai. Acest fragment a fost găsit pe latura sudică a transeptului”, a povestit George Stan.

Cartierul rezidențial era, foarte probabil, cartierul episcopului

În cartierul rezidențial se presupune că stăteau episcopul și alți reprezentanți ai bisericii, spun arheologii în urma cercetărilor realizate. Tot de la ei, aflăm că și în acele vremuri oamenii se duceau la slujbele mari ținute la biserică și mergeau în pelerinaj la Histria.

”Cartierul rezidențial era denumit Episcopion, iar astfel de așezări existau și în alte orașe, mai ales în Asia Mică, în Lycia, pentru a reprezenta importanța episcopului. La Histria au fost descoperite 4 asemenea clădiri, numite domus, fiecare prevăzută cu un etaj, având o suprafață de aproximativ 850 mp fiecare”, am mai aflat de la reprezentantul Complexului Arheologic Histria, George Stan.

Apollo Ietros, cea mai importantă divinitate la Histria

Zona sacră era zona templelor și altarelor, pentru divinitățile protectoare ale cetății. Inițial au fost construite templele, o trăsătură a colonizării grecești.

”Cea mai importantă divinitate, noi îi spunem divinitatea eponimă a Histriei, a fost Apollo Ietros. Ietros înseamnă tămăduitor, medic sau vraci. Lui i s-a construit, probabil, primul sancturar de la Histria.

Ulterior, la Histria au mai fost descoperite alte două temple, datate în sec. VI î.Hr și dedicate Afroditei Pontia, protectoarea pontului și lui Zeus Polius, paznicul cetății.

Divinitățile adorate de histrieni

Au fost descoperite la Histria și fragmentele templului dedicat lui Theos Megas, marele zeu, datând de la jumătatea sec. III î.Hr. Acestea se găsesc în sala mare a muzeului, însă nu a fost identificată până acum, divinitatea respectivă. Apare sub aceeași denumire această divinitate, Theos Megas, Marele Zeu, dar după circa 3-4 secole, la Varna, la Odesos, a declarat pentru Discover Dobrogea, George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria.

”Tot aici au mai fost și alte divinități care s-au bucurat de adorația histrienilor. În perioada grecească au fost Dionisos, Hera și muzele, pentru că în sec. III î.Hr., Diogenes, un cetățean histrian, a construit un museion, un loc protejat de muze, unde se aduna elita culturală pentru a discuta despre artă.

Ulterior, în perioada romană timpurie este evident că la Histria a fost construit un templu dedicat primului împărat roman Octavianus Augustus. Era obișnuit acest mod de adorare, de respectare a cultului imperial la marginea Imperiului Roman. Însuși Augustus era de acord să fie divinizat, dar nu la Roma.

Tot în perioada romană a mai fost construită la Histria o peșteră artificială, un templu dedicat lui Mithra. Zeul Mithra este foarte important, deoarece este pe de o parte protectorul armatei romane, iar pe de altă parte a fost un concurent al creștinismului”, am mai aflat de la George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria.

Muzeul ”Histria” expune obiectele descoperite în cetate

Muzeul Histria a fost deschis în anul 1983. Este un muzeu de sit, în care sunt păstrate și expuse o parte dintre obiectele descoperite din 1914 până în prezent. Expoziția cuprinde foarte multe piese, inclusiv din ceramică și diferite inscripții.

Ele reprezintă informații scrise, care fac referiri sau aluzii la anumite evenimente importante petrecute de-a lungul vremii, mai exact, în cei aproape 1300 de ani de ființare neîntreruptă a Histriei greco-romane.

Complexul poate fi vizitat de miercuri până duminică inclusiv, între orele 10.00-18.00, iar în zilele de luni și marți este închis.

Muzeul Histria va fi renovat, iar cetatea restaurată

De anul viitor, Histria va intra într-un proces de renovare a muzeului, de conservare și restaurare primară și consolidare a cetății.

”Atunci se va schimba și expoziția, pentru că pe noi ne preocupă ne preocupă foarte mult și aceasta. Va fi schimbat totul, expoziția va fi organizată din altă perspectivă. Vom colabora și cu designeri, vom avea panouri 3 D, se va găsi o formulă pentru modernizarea muzeului. Proiectul a fost semnat, iar bugetul este de 10 milioane de euro.

Vrem să facem o expoziție cronologică, dar și tematică, să putem prezenta într-o manieră modernă, așa cum sunt expozițiile din Occident, pentru ca toată lumea să înțeleagă atunci când intră și să nu fie nevoie de foarte multe lămuriri din partea ghizilor, deoarece, de exemplu, acum, în perioada pandemiei, noi nu avem voie să facem ghidaj”, a afirmat George Stan, conservator în cadrul Complexului Arheologic Histria.

September 19, 2020