Discover Dobrogea

Category: Istorie&Cultura

Tradiții și superstiții în Dobrogea, de Sfântul Andrei

Tradițiile și superstițiile de Sfântul Andrei sunt vechi de secole în Dobrogea. Nu știu dacă e bine sau nu, dar asociez noaptea de Sfântul Andrei cu cea de Halloween. Ambele sunt despre spiritele rătăcitoare ce se întorc pe Pământ, prin cerurile care se deschid. În plus, fiecare minoritate din Dobrogea are propriile obiceiuri, pe lângă cele întâlnite în toate regiunile țării. Regăsim, la fel ca în cazul sărbătorii de Halloween, folosirea dovleacului, a măștilor, distracția oamenilor prin care se dorește gonirea spiritelor rele. Despre tradiții și superstiții de Sfântul Andrei am discutat astăzi cu administratorul ”Suvenir din Dobrogea”, Bianca Folescu, de la care am aflat multe lucruri pe care nu le știam.

Tradiții și superstiții în Dobrogea, de Sfântul Andrei

Sărbătoarea de Sfântul Andrei este încărcată de simboluri, obiceiuri și superstiții. Despre apostol se spune că este ocrotitorul nostru și că a creștinat poporul român. El ar fi stat o vreme în Dobrogea, iar în localitatea Ion Corvin din județul Constanța există Peștera Sfântului Andrei. Se zice că acolo a trăit și creștinat apostolul Andrei. Sărbătoarea care îi poartă numele, marchează ultima zi de toamnă și prima zi de iarnă din an. Tocmai de aceea au apărut numeroase obiceiuri și superstiții și se spune că este momentul în care hotarul dintre viață și moarte este foarte fragil. În plus, românii consideră că în noaptea de Sfântul Andrei lumea celor vii se întrepătrunde cu cea a spiritelor, iar imaginația lor nu a fost deloc săracă și au creat o muțime de ritualuri pentru a se proteja.

Obiceiuri de Sf. Andrei în Dobrogea

Pentru că deschide lanțul sărbătorilor de iarnă, Sf. Andrei se numește și ”cap de iarnă”. Despre obiceiurile pe care le au minoritățile din Dobrogea în această zi, am aflat o mulțime de lucruri interesante de la Bianca Folescu, administratorul ”Suvenir din Dobrogea” . Bianca trăiește în satul Vișina din județul Tulcea și cunoaște tradițiile etnicilor din regiune. Mai mult decât atât, ea a realizat o locuință tradițională, cu acoperișul din stuf în care are 5 odăi, fiecare aparținând unei minorități din Dobrogea. Ea are și o adevărată menajerie, în care a strâns cai, ponei, capre, căței și multe alte animale pe care le iubește ca pe proprii copii. Bianca spune că a pus astăzi crenguțe de vișin și de măr în apă neîncepută. Pentru cei care nu cunosc termenul, apa neîncepută înseamnă apă sfințită. Eu nu știam și am întrebat-o, tocmai de aceea v-am făcut și vouă traducerea. Bianca spune că va ține crenguțele în apă până la Sfântul Vasile, iar dacă încolțesc, e semn că anul viitor o să fie roditor. Tot astăzi, ea a pus grâul la încoțit și va urmări evoluția sa până la Crăciun sau de Sf. Vasile. Povestea este aceeași, dacă grâul încolțește, cel care îl pune în pământ va avea belșug în gospodărie.

În seara aceasta se mănâncă plăcintă cu dovleac

Nu doar americanii folosesc dovleacul pentru alungarea spiritelor rele, ci și românii. În satul Vișina, bătrânele obișnuiesc să facă astăzi plăcintă cu dovleac, am aflat tot de la Bianca Folescu. Ea spune că în trecut, în această noapte plăcinta era dusă la biserică, se aduna toată lumea și mânca până dimineața din aceasta. Acum, lumea nu mai merge la lăcașul de cult, dar se adună prietenii și rudele în jurul unei mese și consumă plăcintă de dovleac. Prin acest obicei se dorește să se petreacă de Sf Andrei, pentru că se spune că este foarte bine să ai veselie în casă în ajun de Sf. Andrei. De asemenea, cei care vor să se păzească de strigoi, pun astăzi usturoi la geamuri. Potrivit superstițiilor păgâne, în această noapte se deschid cerurile, iar hotarul dintre cele văzute și cele nevăzute dispare.

O noapte cu strigoi și farmece de dragoste

În noaptea de Sfântul Andrei se spune că apar strigoii, moroii, duhurile rele și oamenii apelează la așa-zise puteri magice, pentru a fi protejați. Ușile, ferestrele și grajdurile sunt unse astăzi cu usturoi, pentru ca oamenii și animalele lor să beneficieze de protecție împotriva duhurilor rele. Tot în noaptea Sf Andrei se pot face farmece de dragoste, pentru că se deschid cerurile și se poate trece dintr-o lume într-alta . ”Acestea sunt obiceiuri pe care le știm din copilărie și sunt urmate inclusiv de persoanele care stau la oraș, însă la sat tradițiile sunt mai frumoase”, afirmă Bianca Folescu. Ea spune că astăzi s-au tămâiat grajdurile animalelor pentru a fi protejate. Se crede că în această noapte umblă strigoii să fure laptele vacilor, mințile oamenilor și rodul livezilor. Răul încearcă să înfrunte binele, dar acesta din urmă învinge.

În această seară fetele își află ursitul

Sunt multe metode prin care fetele încearcă în această noapte să își afle ursitul. Busuiocul sfințit pus sub pernă este una dintre ele și cea mai cunoscută. Se spune că femeile nemăritate care apelează la acest truc visează bărbatul cu care se vor căsători. Bianca Folescu spune că sunt și alte metode, precum aruncarea unei verighete într-o cană de lut încinsă pe cărbune în care poate fi văzut chipul viitorului soț. Pentru că imaginația fetelor este bogată, mai stăteau între două oglinzi în ajun de Sf. Andrei și le apărea imaginea ursitului. Probabil, totul ține de imaginație și de credința fiecăreia.

Cel mai vechi meteorolog era ceapa

Tot de Sfântul Andrei, oamenii de la sate puneau 12 cepe în podul casei și până de Crăciun fiecare ceapă primea numele unei luni din an. După 25 decembrie, cepele care se înmuiau anunțau lunile ploioase, iar cele care încolțeau prevesteau lunile de bogăție. Aceasta era, de fapt, o prognoză a anului următor. Ei bine, dacă acum meteorologii pot estima vremea probabilă doar pentru 3 zile, pe vremuri bătrânii o aflau pentru un an întreg.

Bocetul Andreiului

Un alt obicei din Dobrogea, despre care am aflat abia astăzi de la Bianca Folescu este ”Bocetul Andreiului”. Fetițele confecționau păpuși din cârpă, le așezau pe o laviță și stăteau în jurul lor. Ele jeleau în mod simbolic lângă acele jucării pe care și le-au făcut. De fapt, își luau adio de la anul care urma să se sfârșească, deoarece păpușa simboliza anul vechi. În plus, potrivit tradițiilor, femeile nu mai au voie să țeasă și să toarcă lână, începând de mâine, până după Crăciun.

Vremea din această noapte prevestește cum va fi iarna

Tot Sfântul Andrei ne oferă și o prognoză pe termen mai scurt, spune Bianca Folescu. Astfel, dacă în această noapte cerul este senin și afară este cald și plăcut, se spune că vom avea o iarnă blândă. În schimb, dacă cerul este înnorat, dacă ninge, plouă și în general, dacă e vreme rea, este semn de iarnă grea, cu troiene mari. Să ne bucurăm așadar că a trecut codul galben de ninsoare și viscol, că e posibil să scăpăm cu ninsori slabe iarna aceasta.

Ucrainenii și lipovenii sărbătoresc Sf Andrei pe rit vechi

Multe tradiții extrem de interesante de Sfântul Andrei au ucrainenii și lipovenii din Dobrogea, dar vă voi povesti despre ele peste două săptămâni. Nu că mi-ar fi lene să le scriu acum, însă aceste minorități țin sărbătorile pe rit vechi, adică la 13 zile după ale noastre. Sunt foarte vesele, inedite și interesante, sunt convinsă că or să vă placă.

Domișoarelor, vă puteți pregăti deja busuiocul sub pernă. Sunt tare curioasă să aflu dacă vă visați ursitul, așa că vă rog să îmi spuneți dacă se adeverește sau nu această supertiție, nu de alta, dar mă roade curiozitatea. Să fiți iubite și iubiți!

Fotografia este realizată de #Lipovenesc

November 29, 2018
Reședințele regale din Constanța și istoria lor

Reședințele regale din Constanța au o istorie foarte interesantă, iar regalitatea a lăsat o moștenire importantă în orașul de la malul mării. Legat de ceea ce lăsăm în urma noastră, Regina Elisabeta scria: ”Dacă suntem într-adevăr făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, atunci trebuie să fim creatori”. Reședințele regale din Constanța sunt de mai bine de 100 de ani un subiect de interes pentru cei pasionați de arhitecturi celebre. Exemplele sunt numeroase, însă voi restrânge aria la zona Dobrogea, pentru care Regele Carol I a avut o viziune clară asupra dezvoltării economice a regiunii. Dacă ne gândim că a trecut un secol de atunci, vom aprecia că este cu atât mai remarcabil efortul pe care l-a făcut.

Palatul Regal, una dintre reședințele regale din Constanța

Prima reședință regală a fost construită în Constanța începând cu anul 1903, de către autoritățile centrale. Palatul a fost ridicat pentru familia regală, care a venit frecvent în orașul de la malul mării din anul 1905, până la moartea Regelui Carol I. Palatul regal a fost proiectat de arhitectul Grigore Cerchez, ale cărui planuri au fost modificate de Daniel Renard, cel care a realizat Cazinoul din Constanța.

El a introdus elemente Art-Nouveau: un balcon tip foișor, turnul din colț, terasa cu geamuri înalte și linii curbe, menite să atenueze unghiurile. Reședința regală a fost achiziționată după Primul Război Mondial de Ministerul Justiției și o perioadă a fost sediul Curții de Apel. În prezent, clădirea este monument istoric de interes național și în cadrul ei funcționează Tribunalul Constanța. Regina Elisabeta se simțea însă înstrăinată în acel palat, care i se părea că este departe de mare și a optat pentru Pavilionul regal, pe care l-a primit câțiva ani mai târziu în dar, de la soțul său.

Pavilionul regal, cadoul primit de Regina Elisabeta de la soțul său, Regele Carol I

Regele Carol I a avut pentru Dobrogea un adevărat proiect de țară, care s-a materializat prin construcții fără precedent. Este vorba despre Podul de la Cernavodă și Portul Constanța. În plus, el a plănuit împreună cu Anghel Saligny, care era directorul lucrărilor din Portul Constanța, să îi facă o surpriză soției sale, Regina Elisabeta. Ei au decis în anul 1910 să îi construiască, după ce se finalizau lucrările digului, o casă sub formă de vapor, am aflat de la directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu. În proiectul Pavilionului regal s-a pus mare accent pe terasa locuinței, un spațiu în care regina stătea foarte des, pentru a fi aproape de marea pe care o iubea enorm.

Inclusiv nopțile și le petrecea scriind pe terasă. Tot de acolo, regina saluta navele care intrau și ieșeau din Portul Constanța, fluturând o batistă albă. Regina Elisabeta s-a bucurat doar 3 ani de noua sa locuință de vară inaugurată în 1911, deoarece ea a murit la scurt timp după soțul său, Carol I. Despre personalitatea puternică a reginei, dragostea pentru Marea Neagră și inteligența ei peste medie, aflați mai multe informații din acest articol.

Pavilionul regal a devenit ”Cuibul reginei”

Pavilionul regal a revenit familiei princiare și ulterior regale, Ferdinand și Maria. Regina Maria a mers deseori însoțită de copiii săi la pavilion, pe care l-a modernizat și l-a denumit ”Cuibul reginei”. Ea avea ideea acestor ”cuiburi”, își personaliza casele, inclusiv cu propriile idei, desene și decorațiuni. Primul său cuib a fost realizat în Sinaia, lângă Pelișor. Regina Maria nu a avut suficient timp pentru a se atașa de acest pavilion, deoarece, a descoperit plaja și a construit Castelul din Mamaia.

Vila regală din Mamaia, proiectul Reginei Maria

Pavilionul regal a ars în urma unui scurt-circuit și a fost refăcut, dar în acea perioadă stațiunea ”Băile Mamaia” a devenit o zonă mai interesantă. Ea a fost inaugurată în anul 1906, iar în 1923, Regina Maria, care mergea pe cal în galop pe țărmul mării, hotărăște să își facă acolo o vilă regală. Deși s-a implicat în construcția ei și a verificat permanent lucrările, a realizat planuri, schițe și proiecte, regina a descoperit ulterior Balcicul de care s-a îndrăgostit iremediabil.

A ridicat și acolo un palat regal, cu o serie întreagă de grădini suspendate și a devenit locul său preferat pentru vacanțele de vară. Odată cu finalizarea construcției de pe malul mării, Regina Maria s-a mutat în 1937 la Balcic și a lăsat proprietatea de la Mamaia reginei mamă Elena și Principelui Mihai, care în scurt timp a devenit rege.

A existat o relație foarte strânsă între Dobrogea și familia regală. Regele Carol I a încercat să racordeze și să modernizeze o provincie de frontieră a Imperiului Otoman, care s-a reunit cu țara în 1878. Kiustenge, Constanța de atunci, era doar un sat somnolent și adâncit în uitare. A fost valorificat în calitate de port, deoarece, regele se gândea că ”Fără mare, țara noastră are mult mai puține oportunități comerciale, economice și chiar culturale și spirituale”.

November 28, 2018
Regalitatea din România și Cazinoul din Constanța

Cazinoul este cea mai frumoasă și mai impozantă clădire din Constanța ultimilor 108 ani, iar de-a lungul vremii, multe nume importante i-au trecut pragul. Am aflat de curând că va fi pusă în scenă o piesă de teatru în care regina Maria merge la Cazinou. N-am citit nicăieri că regina a intrat în imobilul care este de peste un secol simbolul orașului Constanța, așa că am discutat cu Doina Păuleanu, critic de artă, despre acest aspect, pentru a afla mai multe detalii. Nu știu dacă s-a scris în acele vremuri despre vizitele reginei Maria la Cazino, cert este că există doar presupuneri. Directorul Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu, cea care cunoaște aproape orice poveste importantă despre imobilul de patrimoniu mi-a spus că este foarte posibil ca regina Maria să fi intrat în Cazinou, măcar de curiozitate, pentru a vedea cum arată în interior acea clădire superbă la exterior.

Cazinoul, construit în 5 ani, cu 1.300.000 de lei

Legătura regalității din România cu imobilul în care se află Cazinoul era una indirectă, deoarece a fost o investiție a comunei Constanța, cum se numea pe atunci. Construcția a fost ridicată cu fonduri ale primăriei și cu bani împrumutați.

Cazinoul a costat mult pentru acea vreme, 1.300.000 de lei și a fost una dintre investițiile cele mai mari pe care le-a făcut primăria din Constanța, am aflat de la Doina Păuleanu. Lucrările au fost finalizate în 5 ani, o perioadă scurtă dacă ne gândim că pe locul în care se află clădirea și faleza era înainte apa mării. Am aflat că Regina Maria a organizat un eveniment caritabil la Cazinoul din Constanța, pentru a strânge fondurile necesare ridicării Bisericii Catolice Sfântul Anton din oraș. Mai multe informații despre istoria Cazinoului din Constanța găsiți în acest articol.

Principele Ferdinand a participat la inaugurarea Cazinoului

În perioada în care s-a construit Cazinoul, familiile regale și princiare veneau foarte des la Constanța. Erau ani importanți, în care se construia portul și s-au făcut primele achiziții pentru constituirea flotei României.

Cu siguranță au admirat Cazinoul, era o clădire la fel de impozantă ca acum și nu puteai trece nepăsător pe lângă ea. Dacă nu există date certe privind intrarea reginei Maria în Cazinou, despre principele Ferdinand se știe sigur și există chiar și fotografii care atestă faptul că a participat la inaugurarea oficială a Cazinoului, pe 15 august 1910.

Regina Elisabeta a patronat serate culturale la Cazinou

Un alt reprezentant al Casei Regale din România, despre care se știe cu siguranță că a intrat în Cazinoul din Constanța este regina Elisabeta. Ea a fost invitată să patroneze serate culturale la Cazinou, fiind o persoană cu o cultură fantastică.

”De altfel, se știe că regina Elisabeta, când venea vara la mare, îi plăcea să invite intelectualitatea din Constanța la șezători literare, la câte un dineu literar, la câte un prânz și toți intelectualii orașului erau bucuroși să se adune acolo, astfel că i-au cerut reginei să patroneze seri cultuale. Regina se simțea foarte bine în compania lor, pentru că era o femeie extrem de cultă, știa multe limbi, știa filozofie, se preocupase de ezoterism.

Era o femeie care citise marii clasici în original, îi plăcea muzica foarte mult. Să îl acompaniezi pe Enescu, nu-i e oricui la îndemână, iar regina Elisabeta a făcut acest lucru. Era un om care scria și avea o cultură literară extraordinară. Nu se relevează destul, în momentul în care se vorbește despre Elisabeta, faptul că prima regină a României era un om de o cultură fantastică, lucru rarisim în acea vreme, pentru că reginele nu trebuia de obicei să aibă o asemenea cultură.

Ele aveau obligația să știe să își îndeplinească atribuțiile care le reveneau prin rang și o făceau de obicei cu multă grație, dar regina Elisabeta, principesa Elisabeta de Wied a fost educată în acest sens de către tatăl ei, care era un soi de filozof sceptic.” mi-a declarat directorul Muzeului de Artă din Constanța, Doina Păuleanu.

Pseudonimul literar al reginei Elisabeta I a României era Carmen Sylva, supranumită și regina scriitoare. Ea a scris romane, basme, poeme, lucrări cu caracter memorialistic și povestiri. Pentru că iubea marea și își petrecea vacanțele de vară în Constanța, regele Carol I i-a construit un pavilion regal, la capătul digului dinspre farul din port. Se spune că regina agita o batistă din mătase albă, de câte ori auzea că un vapor părăsește rada portului și îi recita o poezie.

Pe faleza Cazinoului din Constanța se află statuia reginei Elisabeta, în mărime naturală, care o înfățișează pe regină privind spre mare.

November 19, 2018
Casa cu lei, imobilul care a declanșat pasiunea de-o viață a celui mai mare colecționar român de artă, Krikor Zambaccian

Sunt multe povestiri despre Casa cu lei, un edificiu din zona veche a Constanței, pe care îl îndrăgim cu toții, unele sunt cu perdea, altele fără. Am aflat însă de la criticul de artă Doina Păuleanu, care este povestea sa preferată în legătură cu imobilul de patrimoniu din orașul de la malul mării. Este frumoasă, are legătură cu meseria ei și poate mulți dintre voi nu o știu, așa că o s-o las aici pentru cei interesați.

Casa cu lei a adunat povești despre oameni de cultură

”Casa cu lei i-a aparținut unui armean bogat, Dicran Emirzian, care avea un magazin denumit ”La Louvre”. Cum altfel putea să se numească? La parterul acestei case a locuit multă vreme Lazăr Munteanu, unul dintre cei mai mari colecționari ai țării. El era nepotul fraților Kalinderu, nume mari în cultura românească și era un mare colecționar nu numai prin vocație, dar și prin cultură. Lazăr Munteanu a fost unul dintre cei mai fini cunoscători ai obiectelor minunate pe care le poți găsi oriunde în lume și le-a achiziționat atât în lungile sale călătorii, cât și în timpul șederii în România și la Constanța, unde își adusese colecția.

Aici se întâmplă un fapt extraordinar, Krikor Zambaccian, constănțean, născut într-o familie de armeni, pe atunci adolescent, a observat prin ferestrele deschise ale Casei cu lei, tablourile de pe pereți. Nu știa ce este acolo, dar și-a dat seama că este ceva frumos și important. Reușește să vadă acea colecție, iar contactul cu lucrările de artă îi declanșează marea pasiune de o viață.”, mi-a spus directorul Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu.

Krikor a făcut liceul în București și îi plăcea să aibă o viață boemă. Participa la expozițiile de artă, mergea la festivitățile de la Ateneu, era un împătimit al muzicii clasice, preferații săi fiind compozitorii germani Beethoven și Wagner. Primele două piese din viitoarea lui colecție impresionantă le-a achiziționat la vârsta de 16 ani și au fost o cromolitografie intitulată Beethoven și o mască din ghips în care era reprezentat acesta.

Ulterior a început să cumpere tot mai multe lucrări, cu ocazia expozițiilor de pictură care se organizau în Constanța, iar la vârsta de 17 ani i-a venit ideea să achiziționeze tablouri de Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont sau Arthur Verona.

”Krikor Zambaccian a fost critic de artă și cel mai mare colecționar român de artă, un cunoscător în sensul cel mai adevărat al cuvântului, dar și un negustor foarte bun, pentru că a știut foarte bine să își negocieze prețurile și achizițiile. El a avut o colecție unică, pe care a dăruit-o statului român și care astăzi poate fi văzută în Muzeul Zambaccian din București.” a mai afirmat criticul de artă Doina Păuleanu.

Specialiștii spun că Zambaccian era un Mecena al timpului său și a fost decorat chiar de Regele Mihai. Printre exponatele din muzeul care îi poartă numele se află lucrări de pictură și grafică realizate de pictorii români Ion Andreescu, Corneliu Baba, Lucian Grigorescu, Theodor Pallady sau Gheorghe Petrașcu, dar și ale pictorilor Pablo Picasso, Paul Cézanne, Eugène Delacroix sau Henri Matisse. De asemenea, Muzeul Zambaccian găzduiește și opere ale sculptorilor Constantin Brâncuși, Dimitrie Paciurea, Milița Petrașcu sau Frederic Storck.

Nepotul său, Marcel Zambaccian, povestea despre Krikor că devenise maniac și a ajuns să iubească tablourile mai mult decât propria familie. Dacă trebuia să aleagă între a da un tablou la care ținea foarte mult sau a-și tăia degetele de la mână, prefera să rămână fără degete, spunea Marcel. Iar totul a pornit de la tablourile dintr-o într-o colecție expusă pe pereții Casei cu lei din Constanța.

November 11, 2018
”Comunismul în Dobrogea”, o expoziție care îți dă fiori reci pe șira spinării

”Comunismul în Dobrogea” este o expoziție permanentă în cadrul Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța. În ultimii ani au apărut tot mai mulți nostalgici care plâng după perioada comunistă. Este o caracteristică a naturii noastre umane să uităm tot ce a fost rău în trecut și să ne amintim doar lucrurile bune. Sunt mulți tineri care, deși nu au trăit în vremurile României totalitariste, au aflat de la bunici și părinți, că în acele timpuri oricine avea un loc de muncă și o locuință, iar acum tânjesc după acel regim. Vârstnicii uită însă să le povestească despre cozile la care stăteau ore întregi pentru ouă sau carne și alte produsele alimentare de strictă necesitate. Ei omit să le transmită nepoților sau copiilor că pâinea, făina, uleiul și zahărul se dădeau pe cartelă, că stăteai la cozi nesfârșite pentru o butelie pe care o primeai doar o dată pe lună sau de frigul din apartamente.

Comunisml în Dobrogea era despre cozi la diferite produse și oameni nemulțumiți

Nu vom uita niciodată cozile la care stăteam ore întregi. De cele mai multe ori nici nu conta că se vindeau ouă, carne sau portocale, lumea se așeza la rând, indiferent de vremea de afară. Alimentarele, deși aveau spații generoase, erau aproape goale. Oferta magazinelor era atât de redusă, încât aveai de ales, fără să stai la cozi interminabile, între conserve de legume, halva, pește congelat și brânză topită.

Chiar și pentru lapte sau iaurt stăteai la rând. Iar posibilitățile de distracție erau atât de limitate, încât sunt convinsă că tinerii din ziua de astăzi nu și-ar dori să meargă în câteva discoteci învechite să bea doar votcă, Pepsi și Brifcor.

Fără curent electric și căldură, cu alimente de maximă necesitate pe cartelă

Oricine dorește să își aducă aminte de realitățile acelor vremuri, poate face o vizită la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, unde există o expoziție permanentă, intitulată ”Comunismul în Dobrogea”. Este o incursiune în trecut, care îți dă fiori reci pe șira spinării.

Acolo, pot fi văzute tradiționalele lămpi cu gaz, folosite de toată lumea când se întrerupea curentul și la care elevii își făceau temele. Energia electrică era întreruptă frecvent pentru că se făcea economie, dar faptul că nu era lumină, nu reprezenta o scuză pentru copii să nu își facă temele.

Inclusiv cartelele fără de care nu îți puteai cumpăra pâine, zahăr, ulei și făină, sunt expuse în expoziția de la MINAC. Calculele comuniștilor erau foarte simple, o persoană trebuia să mănânce o jumătate de pâine pe zi, astfel că, noi, care eram 3 persoane, primeam o pâine și jumătate zilnic. Dacă nu aveai bani suficienți, puteai cumpăra și câte un sfert de pâine, era o practică uzuală și un lucru foarte normal la acea vreme. Tacâmurile de pui și celebrii ”adidași” de porc erau delicatese. Se găsesc și acum, dar nu mai au aceeași trecere ca în comunism.

Românii s-au adaptat și au creat o rețea în care făceau schimb de mărfuri

Chiar și pentru lapte și iaurt, care se găsesc acum pe toate drumurile, se stătea la coadă cu noaptea-n cap. Totuși, nu a murit nimeni de foame pe vremea lui Ceaușescu. Se crease un sistem, o rețea prin care oamenii făceau schimb de mărfuri. Fiecare avea ceva de oferit, care le trebuia altora. De exemplu, cei care lucrau la tipografie le dădeau hârtie celor de la ICIL și primeau în schimb smântână, unt și înghețată sau de la vecinii care lucrau la abator primeau carne ori mușchi țigănesc și se considerau norocoși. Pentru a se descurca, mulți erau nevoiți să fure câte ceva de la locul de muncă.

Era greu să îți procuri haine care să-ți fie pe plac, dar constănțenii erau cumva privilegiați. Ei puteau cumpăra de la navigatori bluejeans, bluze, dulciuri, aparate și casete video pe care le foloseau cu mare atenție, să nu cumva să afle poliția. Îmi amintesc că mai vedeam reclame la diferite produse pe casetele video înregistrate de navigatori în voiaje și mă uitam la ele ca la OZN-uri.

Expoziția de la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța nu trebuie ratată. Vizitatorii pot afla multe lucruri uitate despre evoluția politică, economică și culturală a Dobrogei dintre anii 1945-1989, pot vedea cum arăta o celulă de la Penitenciarul Jilava, imagini ale Gulagului comunist în Dobrogea și obiecte din viața cotidiană din perioada totalitaristă.

Uniformele din vremea comunistă, expuse la expoziția ”Comunismul în Dobrogea”

De ani buni există discuții despre introducerea uniformelor obligatorii în unitățile de învățământ. Dacă vă luați copiii la expoziția inedită de la muzeu, vor vedea uniformele şcolare de altădată, care erau purtate atât la grădiniță, cât și în școala generală și la liceu.

Este un bun prilej să ne amintim și noi de cămaşa portocalie, şorţul albastru şi basca de şoim al patriei, de rochiţa pepită şi sorţul albastru cu volane sau de sarafanul bleumarin pe care îl purtau fetele în liceu.

Nu au fost uitate nici accesoriile acelor vremuri: insignele elevilor, cravata de şoim al patriei sau pionier, gulerul alb scrobit, bentiţa, sandalele şi şosete albe. Inclusiv jocurile cu care ne delectam când eram copii, ”Piticot”, ”Marocco” ori ”Nu te supăra frate” sunt expuse în cadrul expoziției.

Televizoarele alb-negru aveau mai mult rol decorativ

Chiar dacă orele de program TV erau reduse la 3-4 ore pe zi, în perioada comunistă, cu toții aveam televizoare. Este adevărat, erau mai mult pe post de decor, probabil de aceea erau acoperite cu un milieu croșetat și aveau pe ele un bibelou, de multe ori un pește din sticlă. Le puteți vedea pe toate într-un loc special destinat, în care este prezentată o cameră din acele timpuri.

Parcă exista un șablon pentru amenajarea locuințelor, când intrai într-un apartament știai deja ce urmează să vezi. Mobilierul era aproape identic în toate casele, bibelourile erau aceleași, stilul în care erau decorate încăperile era similar în secolul trecut, doar artiștii sau cei care erau inspirați să treacă pe la ”Fondul plastic” reușeau să spargă cumva banalitatea locuințelor tradiționale.

Deținuții politic au suferit enorm în vremea comunismului

Nici cei peste 2000 de deținuți politic, care au murit când s-a construit Canalul Dunăre-Marea Neagră, nu au fost uitați de organizatorii expoziției. Ni se amintește că Dobrogea a fost folosită de comuniști drept lagăr de exterminare pentru cei care își permiteau să aibă libertate de gândire, despre care se spunea că sunt dușmani ai regimului. Multe dintre realizările infrastructurii din Dobrogea, realizate după 1948 au la bază teroarea şi crima. În Constanţa, de exemplu, Spitalul Județean, Sala Sporturilor și stadionul Farul, sunt operele muncii forţate a deţinuţilor politic.

Cum arăta o celulă de detenție și în ce condiții se muncea la Canalul Dunăre-Marea Neagră, cu roaba și cu târnăcopul, puteți vedea în cadrul expoziției de la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța. După o astfel de vizită, probabil, ne vom reaminti realitățile acelor vremuri și nu vom mai plânge după ele.

Îmi amintesc că eram în clasa a VIII-a când s-a inaugurat, în mai 1984, Canalul Dunăre-Marea Neagră. Mergeam zilnic la repetiții pe un stadion improvizat și ridicam la un semnal niște plăcuțe care formau diferite tablouri, la vederea cărora s-au bucurat dictatorii Elena și Nicolae Ceaușescu. Pentru ei nu a contat că în cele două lagăre de concentrare, oamenii erau torturați și ținuți flămânzi, în barăci neîncălzite, treziți cu noaptea în cap și trimiși în marș, câțiva kilometri până la locul de muncă, indiferent de vreme, că bolile făceau ravagii printre deținuți și erau bătuți până la epuizare și tratați în mod inuman. Acestea sunt lucruri pe care nu trebuie să le uite cei care își amintesc doar de realizările din perioada comunistă.

Am sperat că ne va fi mai bine, dar încă așteptăm luminița

Este adevărat, după 1989 am avut așteptări foarte mari. Speram că în locul blocurilor gri, ca niște cutii de chibrituri, vor apărea arhitecturi spectaculoase, că vom avea școli și spitale noi și moderne. Multe lucruri mi-am imaginat, însă, am senzația că toată această perioadă de democrație a fost doar o prea lungă noapte polară pe care am dormit-o, nu că am trăit 29 de ani, în care mai mult s-a distrus decât s-a construit. Dar cel mai important lucru este să nu permitem nimănui să ne întoarcă la acele vremuri, să nu-i lăsăm pe politicieni să ne limiteze libertatea de exprimare, să ne cunoaștem și să ne cerem drepturile, pentru că acestui popor îi ajunge cât a trăit în comunism.

November 4, 2018
Castelul din Mamaia, reședința în care Regina Maria nu a locuit nici măcar o zi

Castelul din Mamaia a fost realizat de Regina Maria, însă, din păcate, aceasta nu a locuit în el. Vila regală este monument istoric și se pot scrie multe povești despre ea. Am avut ocazia, în sezoanele estivale 2016 și 2017, când au fost redeschise porțile vilei regale și a funcționat piscina din curte, să mă bucur de imaginea clădirii îndeaproape. În acele veri, oricine se putea bucura de acel loc desprins din poveștile cu prințese. Accesul era permis doar la piscina generoasă, însă, când înotai ori stăteai la soare și aveai castelul în față, îți puteai imagina absolut orice, inclusiv că vine o prințesă sau chiar Regele Carol al II-lea, să te întrebe dacă ești te simți bine la ei acasă.

Castelul din Mamaia, reședința de vară a Regelui Ferdinand

Peisajul este fabulos pentru cei care cunosc istoria palatului regal și știu că în el și-au petrecut vacanțele de vară regine, regi și prințese. Frumoasa construcție a fost reședința de vară pentru Regele Ferdinand, Prințesa Elena, mama Regelui Mihai și apoi pentru Regele Carol al II-lea. Este adevărat, acum se află într-o stare avansată de degradare în interior, deoarece de ani buni apa s-a infiltrat prin acoperișul a cărui țiglă este spartă și multe tavane stau să cadă.

Regina Maria s-a îndrăgostit de stațiunea Mamaia și a decis să construiască acolo un castel de vară

Să ne întoarcem însă în timp cu 96 de ani, pentru că este interesant cum s-a ajuns ca în Mamaia, un ținut nisipos, aproape pustiu la acea vreme, situat între mare și Lacul Siutghiol, să fie construit un palat regal. Am aflat de la criticul și istoricul de artă Doina Păuleanu, că Regina Maria s-a plimbat într-o zi pe malul Mării Negre și s-a îndrăgostit de acestă zonă, astfel că a decis să construiască un castel de vară, în care să își petreacă timpul.

Lucrările au început în anul 1923 și s-au încheiat trei ani mai târziu. Este uimitor faptul că regina nu a locuit nici o zi în castel, deși s-a implicat în construcția lui și a verificat permanent lucrările, a realizat planuri, schițe și proiecte. De câte ori mergea să verifice stadiul imobilului, regina mergea cu calul său preferat în galop pe plaja lată și îi plăcea să simtă adierea brizei. Majestatea sa a descoperit ulterior Balcicul, de care s-a îndrăgostit iremediabil. A ridicat și acolo un castel, care a devenit locul său preferat pentru vacanțele de vară.

Pentru construcția Castelului din Mamaia au fost folosite de arhitectul italian Mario Stoppa în anii 1923-1926, materiale și tehnici la modă în acele vremuri. Imobilul avea centrală termică, o bucătărie dotată cu aparatură modernă, spălătorie, garderobă și bufet. În curte a fost amenajat un parc în care a fost construită o fântână.

Băile Mamaia, stațiunea care a devenit perla litoralului românesc

Practic, Băile Mamaia, cum se numeau pe atunci, s-au dezvoltat după ce Regina Maria a cerut să fie construit frumosul palat regal în actuala stațiune. E greu să ne imaginăm acum, când unitățile de cazare sunt lipite una de cealaltă, că în urmă cu un secol, nu existau hoteluri în Mamaia.

Până în anul 1936, când a fost construit Rex, primul hotel din Mamaia, în stațiune erau ridicate doar cabane din lemn. Era frecventată doar de oamenii cu bani și avea chiar la acea vreme autobuze decapotabile care transportau turiștii. Abia după anul 1960, Mamaia a devenit una dintre cele mai căutate stațiuni turistice și a fost denumită ”Perla litoralului românesc”.

Castelul din Mamaia se află acum în paragină, deși este monument istoric

În prezent, Castelul Reginei Maria din Mamaia este închis, deoarece se desfășoară un proces în instanță, după ce DNA a cerut anularea contractelor de vânzare. Vila regală a fost deținută de către compania Mamaia S.A. și a fost vândut în urmă cu 15 ani firmei SC Light System SRL, la un preț subevaluat, de 150.000 de euro, din care jumătate constituia valoarea bunurilor care se aflau în castel. Ulterior, Primăria Constanța a vândut terenul de aproximativ 1,5 hectare aceleiași societăți, tot la un preț derizoriu. Fiind vorba despre o clădire de categoria A, aflată în patrimoniul național, pentru a fi vândută era nevoie de acordul Ministerului Culturii. Ambele tranzacții au avut loc fără să fie înștiințate ministerul sau Direcția Județeană de Cultură Constanța, astfel că DNA a cerut în instanță anularea contractelor de vânzare.

Mi-ar plăcea să fie reabilitat frumosul Palat din Mamaia al Reginei Maria și să poată fi vizitat. Nu mai există vechiul mobilier, iar grădina nu este nici pe departe cum a fost odată, dar sunt convinsă că multe evenimente ar putea fi organizate în castel și că atmosfera din perioada interbelică poate fi reînviată, iar cei care îi vor călca pragul, se vor putea întoarce în timp cu un secol, pentru câteva ore.

October 25, 2018
Astazi incep lucrarile de conservare a Cazinoului. Istoria cladirii este fabuloasa

De ani buni, toți cei care iubesc arhitectura Cazinoului din Constanța așteaptă să fie reabilitată clădirea care se află în paragină. Astăzi, încep lucrările de conservare, iar până în anul 2020 vor demara și cele de reabilitare a imobilului, ne-a asigurat primarul Constanței, Decebal Făgădău, ale cărui declarații le găsiți aici. Despre dramele din viața Cazinoului din Constanța s-ar putea turna un film care să bată recordul la încasări. A cunoscut mărirea și decăderea de multe ori, știe ce înseamnă bogăția dar și sărăcia lucie. Problemele lui au început încă de când se afla în faza de proiectare și încă mai continuă. Este o clădire unică în lume și ar putea reprezenta o mină de aur pentru autorități. Așteptăm cu toții schimbarea la față a clădirii, pentru că sunt mulți cei care o iubesc.

În Primul Război Mondial, Cazinoul a fost distrus de o bombă și a fost reabilitat în ciuda problemelor economice

Spuneam că istoria Cazinoului se repetă. Directorul Muzeului de Artă din Constanța, Doina Păuleanu mi-a reamintit că în Primul Război Mondial, cea mai frumoasă clădire din orașul de la malul mării a fost spital de campanie. Cazinoul a fost distrus după ce a căzut o bombă peste el. Cu greu a fost refăcut, deoarece se considera că repararea Cazinoului ar fi un lucru frivol, în situația în care spitale, școli și alte edificii trebuiau reparate din banii publici. Nici acum situația economică nu este prea bună, însă, reabilitarea clădirii este o prioritate, fiind un monument istoric cu o arhitectură unică în lume.

Cazinoul, singura clădire din lume cu trei fundații

Încă din faza de proiect, Cazinoul s-a confruntat cu probleme. Este singura clădire din lume care are trei fundații, astfel că nu poate fi eclipsată de niciun alt imobil din acest punct de vedere, spune istoricul și criticul de artă Doina Păuleanu. A fost ridicat pe un promontoriu de pământ extras din mare și bătut cu maiul pentru a se tasa și a ajunge la densitatea specifică. Prima fundație a proiectat-o arhitectul Daniel Renard. Apoi, Daniel Renard a plecat împreună cu liberalii de la conducerea orașului și au venit conservatorii. Primarul Ion Bănescu l-a ales pe arhitectul Petre Antonescu pentru continuarea lucrării.

El a avut o altă viziune, un alt proiect în stil național și a făcut al doilea rând de fundații pentru a-și pune opera în practică. Petre Antonescu este autorul Cazinoului din Sinaia, care, de altfel, este foarte frumos. S-a terminat mandatul, au venit alegerile, au plecat conservatorii și s-au întors liberalii la conducerea orașului. Daniel Renard a fost chemat să își continue lucrarea, iar când a văzut că i-a fost modificat proiectul, a zis: ”Mi-au fost stricate fundațiile!”, astfel că s-a făcut și al treilea rând de fundații. Acesta este unul dintre lucrurile care individualizează Cazinoul.

Cazinoul din Constanța e construit pe o porțiune de teren extrasă din mare

Cazinoul este original și unic în lume, pentru că e construit pe o porțiune de teren extrasă din mare, spune istoricul și criticul de artă Doina Păuleanu. Ea apreciază că nicio altă clădire nu poate concura din acest punct de vedere cu bijuteria Constanței. Înainte de începerea lucrărilor, orașul se termina sus, unde acum este Bulevardul Regina Elisabeta, iar în locul în care se află acum faleza și Cazinoul, era marea. Promenda de la malul mării pe care ne plimbăm cu drag, constănțeni și turiști deopotrivă, a fost un proiect grandios conceput de prefectul acelor vremuri, Scarlat Vârnav. Anghel Saligny a fost cel care a avut curajul să îl pună în operă începând din 1903. Saligny coordona atunci lucările de construcție ale Portului Constanța. Pentru a fi realizată faleza din fața Cazinoului, a fost nevoie atât de geniul său și de experiența inginerilor portului, cât și de utilajele care au fost aduse din port cu această ocazie, afirmă Doina Păuleanu.

În urmă cu mai bine de 100 de ani, autoritățile au împrumutat banii necesari pentru finalizarea Cazinoului din Constanța

Suma estimată acum mai bine de un secol pentru construirea actualului monument istoric al orașului Constanța a depășit cu mult calculele specialiștilor, astfel că primăria a împrumutat bani pentru terminarea clădirii. Pentru că au fost cheltuită o sumă impresionantă, după inaugurarea Cazinoului în 1910, autoritățile au pus problema rentabilității sale. Primăria dorea să recupereze investiția majoră pe care o făcuse, iar în anul 1911 a concesionat imobilul unei companii care vărsa în fondurile Cazinoului o sumă substanțială în fiecare an.

Cazinoul nu a fost o clădire apreciată la inaugurare, Renard era jignit permanent

Arhitectului Daniel Renard i-au fost adresate foarte multe invective, mi-a povestit directorul Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu. Cazinoul însuși, spune ea, a fost făcut când profiterol, când dric. A fost derulată o campanie întreagă de denigrare. Era o clădire prea modernă pentru oamenii acelor vremuri. Era anul 1903, iar art-nouveau a apărut la Paris la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest proiect s-a sincronizat cu ceea ce era mai nou în Europa timpului. Această noutate venea într-un oraș în care existau și elemente care considerau că noi trebuie să ne vedem de arhitectura noastră națională și să nu mergem pe lucruri care țin de acest limbaj modernist, spune Doina Păuleanu.

Chiar și după deschiderea Cazinoului, clădirea a fost însoțită de o cohortă de invective. Cu siguranță, situația i-ar fi fost mai ușoară arhitectului Daniel Renard, dacă ar fi știut că un secol mai târziu, toată lumea va aprecia că opera sa este cea mai frumoasă clădire pe care o are Constanța.

Cazinoul era locul în care lumea bună mergea la baluri, la jocuri de noroc sau la piese de teatru

La începutul secolului trecut, balurile erau principalul mod de distracție pentru constănțeni și turiști. La Cazino, oamenii dansau, socializau, se întâlneau, se puneau la cale căsătorii, se cunoșteau persoane din diferite categorii sociale, spune Doina Păuleanu.

Ea precizează că tot acolo se desfășurau și piese de teatru. Exista o sală mare pentru piese de teatru, chiar dacă avea o acustică proastă, de care se plângea toată lumea. În sprijinul lui Daniel Renard a venit la acea vreme Victor Ștefănescu, un arhitect important al cărui tată a înființat Opera din București și care știa exact ce trebuie făcut. Totuși, la acustică nu s-a putut umbla, pentru că era, totuși, un cazinou.

Cazinoul a funcționat pe multiple funcțiuni și la diverse ore

Istoricul și criticul de artă Doina Păuleanu, precizează că în Cazinoul din Constanța au funcționat de-a lungul timpului și restaurante de elită și cu ștaif, cofetării sau baruri. Putea să fie și un loc de întâlnire pentru constănțeni și turiști, și un loc de spectacole, de baluri sau de conferințe, dar în același timp își păstra funcția de cazinou, având sălile destinate jocurilor de noroc.

Un exemplu în acest sens, spune ea, este oferit în romanul ”Întunecare” de Cezar Petrescu, ce debutează cu o masă care a fost luată la Cazinoul din Constanța, unde chelnerii erau veniți de la Athénée Palace. Era un loc în care se etalau nume ale epocii, toaletele și bijuteriile, un spațiu al mondenității și al vieții boeme deopotrivă. Pe aceste două coordonate ar trebui să meargă din nou Cazinoul și și-ar îndeplini funcțiile în numele cărora a fost conceput și ridicat la malul mării, apreciază Doina Păuleanu.

Conservarea și reabilitarea Cazinoului constănțean au devenit priorități pentru autorități

Cum spuneam, astăzi, 22 octombrie este o zi pe care trebuie să o trecem cu roșu în calendar, deoarece încep lucrările de conservare a Cazinoului. A fost o clădire foarte solidă, reparată cu simț de răspundere de mai multe ori de-a lungul istoriei sale. Începutul acestor degradări, spune criticul de artă Doina Păuleanu, este cauzat în primul rând de faptul că a fost tăiat de la lumină și căldură dar și din cauză că la un moment dat, s-au făcut niște încercări de a străpunge tavanul, pentru a vedea din ce sunt alcătuite zidurile și ce materiale trebuie folosite la reabilitare.

Aceste orificii nu au fost acoperite și au determinat degradarea mai rapidă a clădirii. Fiind o clădire părăsită, geamurile au început să se spargă, oamenii și păsările au pătruns în incintă, astfel că lucrurile care puteau fi remediate ușor atunci, vor fi extrem de costisitoare și dificile în viitor. De ani buni, specialiștii atrag atenția că sunt necesare măsuri de conservare, întrucât monumentul se degradează foarte repede. Chiar și suma necesară refacerii clădirii, estimată inițial la aproximativ 7 milioane de euro, a ajuns acum undeva la 13 milioane.

Sunt multe de spus despre Cazinou, însă voi reveni și cu alte informații despre această bijuterie arhitecturală, în articolele viitoare. Primarul Constanței, Decebal Făgădău spune că lucrările de conservare se vor încheia până pe data de 14 noiembrie, când va fi sărbătorită Ziua Dobrogei.

Fotografii: Romain Veillon

October 22, 2018
Pentru Cazino, istoria de acum 100 de ani se repetă, iar constănțenii pot decide soarta clădirii-emblemă a orașului

Despre dramele din viața Cazinoului din Constanța s-ar putea turna un film care să bată recordul la încasări. A cunoscut mărirea și decăderea de multe ori, știe ce înseamnă bogăția dar și sărăcia lucie. Problemele lui au început încă de când se afla în faza de proiectare și încă mai continuă. În orice țară civilizată, o clădire unică în lume ar fi o mină de aur pentru autorități. Noi îl lăsăm de mai bine de 15 ani să se degradeze și nu ridicăm un deget să îl recondiționăm. Dăm vina pe legi, pe licitații contestate și între timp, stăm cu mâinile în sân.

Abia acum, după ani buni în care nimeni nu a făcut nimic pentru reabilitarea clădirii-simbol a Constanței, autoritățile locale au lansat un sondaj de opinie. Locuitorii pot să își spună punctul de vedere cu privire la sursa de finanțare, la viitoarea destinație sau dacă este necesară acoperirea cheltuielilor sale de funcționare și de mentenanță din activitățile asigurate în interiorul Cazinoului. Chestionarul îl găsiți aici și poate fi completat până la sfârșitul acestei luni. Cu toții ne văităm că este lăsat în paragină, tocmai de aceea ar trebui să completăm chestionarul. Chiar dacă părerea noastră nu va fi luată în seamă, este un exercițiu de civism prin care arătăm că ne pasă de soarta acestei bijuterii arhitecturale.

În Primul Război Mondial, Cazinoul a fost distrus de o bombă și a fost reabilitat în ciuda problemelor economice

Spuneam că istoria Cazinoului se repetă. Directorul Muzeului de Artă din Constanța, Doina Păuleanu mi-a reamintit că în Primul Război Mondial, cea mai frumoasă clădire din orașul de la malul mării a fost spital de campanie. Cazinoul a fost distrus după ce a căzut o bombă peste el. Cu greu a fost refăcut, deoarece se considera că repararea Cazinoului ar fi un lucru frivol, în situația în care spitale, școli și alte edificii trebuiau reparate din banii publici. Nici acum situația economică nu este prea bună, însă, reabilitarea clădirii este o prioritate, fiind un monument istoric cu o arhitectură unică în lume.

Cazinoul, singura clădire din lume cu trei fundații

Încă din faza de proiect, Cazinoul s-a confruntat cu probleme. Este singura clădire din lume care are trei fundații, astfel că nu poate fi eclipsată de niciun alt imobil din acest punct de vedere, spune istoricul și criticul de artă Doina Păuleanu. A fost ridicat pe un promontoriu de pământ extras din mare și bătut cu maiul pentru a se tasa și a ajunge la densitatea specifică. Prima fundație a proiectat-o arhitectul Daniel Renard. Apoi, Daniel Renard a plecat împreună cu liberalii de la conducerea orașului și au venit conservatorii. Primarul Ion Bănescu l-a ales pe arhitectul Petre Antonescu pentru continuarea lucrării. El a avut o altă viziune, un alt proiect în stil național și a făcut al doilea rând de fundații pentru a-și pune opera în practică. Petre Antonescu este autorul Cazinoului din Sinaia, care, de altfel, este foarte frumos. S-a terminat mandatul, au venit alegerile, au plecat conservatorii și s-au întors liberalii la conducerea orașului. Daniel Renard a fost chemat să își continue lucrarea, iar când a văzut că i-a fost modificat proiectul, a zis: ”Mi-au fost stricate fundațiile!”, astfel că s-a făcut și al treilea rând de fundații. Acesta este unul dintre lucrurile care individualizează Cazinoul.

Cazinoul din Constanța e construit pe o porțiune de teren extrasă din mare

Cazinoul este original și unic în lume, pentru că e construit pe o porțiune de teren extrasă din mare, spune istoricul și criticul de artă Doina Păuleanu. Ea apreciază că nicio altă clădire nu poate concura din acest punct de vedere cu bijuteria Constanței. Înainte de începerea lucrărilor, orașul se termina sus, unde acum este Bulevardul Regina Elisabeta, iar în locul în care se află acum faleza și Cazinoul, era marea. Promenada de la malul mării pe care ne plimbăm cu drag, constănțeni și turiști deopotrivă, a fost un proiect grandios conceput de prefectul acelor vremuri, Scarlat Vârnav. Anghel Saligny a fost cel care a avut curajul să îl pună în operă începând din 1903. Saligny coordona atunci lucările de construcție ale Portului Constanța. Pentru a fi realizată faleza din fața Cazinoului, a fost nevoie atât de geniul său și de experiența inginerilor portului, cât și de utilajele care au fost aduse din port cu această ocazie, afirmă Doina Păuleanu.

În urmă cu mai bine de 100 de ani, autoritățile au împrumutat banii necesari pentru finalizarea Cazinoului din Constanța

Suma estimată acum mai bine de un secol pentru construirea actualului monument istoric al orașului Constanța a depășit cu mult calculele specialiștilor, astfel că primăria a împrumutat bani pentru terminarea clădirii. Pentru că au fost cheltuită o sumă impresionantă, după inaugurarea Cazinoului în 1910, autoritățile au pus problema rentabilității sale. Primăria dorea să recupereze investiția majoră pe care o făcuse, iar în anul 1911 a concesionat imobilul unei companii care vărsa în fondurile Cazinoului o sumă substanțială în fiecare an.

Cazinoul nu a fost o clădire apreciată la inaugurare, Renard era jignit permanent

Arhitectului Daniel Renard i-au fost adresate foarte multe invective, mi-a povestit directorul Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu. Cazinoul însuși, spune ea, a fost făcut când profiterol, când dric. A fost derulată o campanie întreagă de denigrare. Era o clădire prea modernă pentru oamenii acelor vremuri. Era anul 1903, iar art-nouveau a apărut la Paris la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest proiect s-a sincronizat cu ceea ce era mai nou în Europa timpului. Această noutate venea într-un oraș în care existau și elemente care considerau că noi trebuie să ne vedem de arhitectura noastră națională și să nu mergem pe lucruri care țin de acest limbaj modernist, spune Doina Păuleanu.

Chiar și după deschiderea Cazinoului, clădirea a fost însoțită de o cohortă de invective. Cu siguranță, situația i-ar fi fost mai ușoară arhitectului Daniel Renard, dacă ar fi știut că un secol mai târziu, toată lumea va aprecia că opera sa este cea mai frumoasă clădire pe care o are Constanța.

Cazinoul era locul în care lumea bună mergea la baluri, la jocuri de noroc sau la piese de teatru

La începutul secolului trecut, balurile erau principalul mod de distracție pentru constănțeni și turiști. La Cazino, oamenii dansau, socializau, se întâlneau, se puneau la cale căsătorii, se cunoșteau persoane din diferite categorii sociale, spune Doina Păuleanu. Ea precizează că tot acolo se desfășurau și piese de teatru. Exista o sală mare pentru piese de teatru, chiar dacă avea o acustică proastă, de care se plângea toată lumea. În sprijinul lui Daniel Renard a venit la acea vreme Victor Ștefănescu, un arhitect important al cărui tată a înființat Opera din București și care știa exact ce trebuie făcut. Totuși, la acustică nu s-a putut umbla, pentru că era, totuși, un cazinou.

Cazinoul a funcționat pe multiple funcțiuni și la diverse ore. Putea să fie și un loc de întâlnire pentru constănțeni și turiști și un loc de spectacole, de baluri sau de conferințe, dar în același timp își păstra funcția de cazinou, având sălile destinate jocurilor de noroc.

Istoricul și criticul de artă Doina Păuleanu, precizează că în Cazinoul din Constanța au funcționat de-a lungul timpului și restaurante de elită și cu ștaif, cofetării sau baruri. Un exemplu în acest sens, spune ea, este oferit în romanul ”Întunecare” de Cezar Petrescu, ce debutează cu o masă care a fost luată la Cazinoul din Constanța, unde chelnerii erau veniți de la Athénée Palace. Era un loc în care se etalau nume ale epocii, toaletele și bijuteriile, un spațiu al mondenității și al vieții boeme deopotrivă. Pe aceste două coordonate ar trebui să meargă din nou Cazinoul și și-ar îndeplini funcțiile în numele cărora a fost conceput și ridicat la malul mării, apreciază Doina Păuleanu.

Conservarea și reabilitarea Cazinoului constănțean trebuie să reprezinte priorități pentru autorități

Cazinoul trebuie să fie conservat. A fost o clădire foarte solidă, care a fost reparată cu simț de răspundere de mai multe ori de-a lungul istoriei sale. Începutul acestor degradări, spune criticul de artă Doina Păuleanu, a fost cauzat în primul rând de faptul că a fost tăiat de la lumină și căldură dar și din cauză că la un moment dat, s-au făcut niște încercări de a străpunge tavanul, pentru a vedea din ce sunt alcătuite zidurile și ce materiale trebuie folosite la reabilitare. Aceste orificii nu au fost acoperite și au determinat degradarea mai rapidă a clădirii. Fiind o clădire părăsită, geamurile au început să se spargă, oamenii și păsările au pătruns în incintă, astfel că lucrurile care puteau fi remediate ușor atunci, vor fi extrem de costisitoare și dificile în viitor. De ani buni, specialiștii atrag atenția că sunt necesare măsuri de conservare, întrucât monumentul se degradează foarte repede. Chiar și suma necesară refacerii clădirii, estimată la aproximativ 7 milioane de euro, a ajuns acum undeva la 10 milioane.

Sunt multe de spus despre Cazinou, însă voi reveni și cu alte informații în articolele viitoare. Iar voi, nu uitați să completați chestionarul de pe pagina Primăriei Constanța, dacă vă pasă într-adevăr de soarta acestei bijuterii arhitecturale.

Fotografii: Romain Veillon

February 20, 2018
100 Drawings by Vincent van Gogh

Vincent Van Gogh, pictor olandez post-impresionist, a realizat aproximativ 2000 de opere de artă până la vârsta de 37 de ani, când a murit. Mulți spun că s-a sinucis, alții afirmă că a fost împușcat din greșeală în umăr de doi copii, în timp ce picta pe câmp. A avut probleme psihice, depresii și multe perioade de cădere, dar a reușit chiar și când era bolnav să picteze zilnic câte un tablou ori să realizeze câteva desene. Deși nu a fost foarte apreciat în timpul vieții, iar medicii și cunoscuții îl considerau nebun, astăzi este unul dintre cei mai importanți pictori din istorie. Multe dintre operele sale se numără printre cele mai cunoscute și mai scumpe din lume.

100 drawings of Vincent van Gogh, o expoziție organizată de JCI

Organizația JCI Constanța a organizat pe 6 ianuarie, vernisajul expoziției “100 drawings of Vincent van Gogh”, la Muzeul de Artă. A fost primul eveniment din acest an al ONG-ului constănțean și s-a încheiat cu succes. Peste 100 de membri JCI și prieteni ai acestora, iubitori de artă, au participat la eveniment. Lucrările fac parte din colecția personală de heliogravuri realizate după desenele artistului Van Gogh, ce aparține fostului președinte național JCI Germania în anul 2003, actualmente senator JCI Thomas Emmerling.

Expoziția de grafică este organizată la Muzeul de Artă Constanța

Expoziția de grafică a fost deschisă de către președintele din acest an al ONG-ului, Cristi Stancu, iar evenimentul a fost prezentat de Thomas Emmerling, figură marcantă în JCI la nivel internațional. Cele 100 de desene ale marelui artist expuse la Muzeul de Artă din Constanța, sunt heliogravuri tipărite după operele lui Vicent van Gogh, cuprinse în colecția industriașului olandez Hydde Nieland din Dordrecht. Aceste lucrări au fost publicate la tipografia olandeză Versluys en Scherjon din Utrecht şi achiziționate pentru prima oară în timpul unei expoziții de la Haga, în 1892. Portofoliul a fost publicat cu ocazia inaugurării Muzeului din Dordrecht/Olanda, în 1905.

Portofoliul original tipărit la Versluys en Scherjon, primul din cele 10 publicate de-a lungul timpului, este prezentat în cadrul acestei expoziții. Este prima colecție de heliogravuri după desenele lui Vincent van Gogh. Expoziţia va fi prezentă în cadrul Muzeului de Artă Constanţa până pe data de 13 Ianuarie 2018.

Expoziția 100 drawings by Vincent van Gogh prezintă 100 de heliogravuri ale artistului

Am realizat o selecție din cele 100 de heliogravuri realizate după desenele lui Vincent van Gogh, prezentate în cadrul expoziției. În multe dintre ele remarcăm pasiunea artistului pentru oamenii simpli. De altfel, el voia să fie un țăran-pictor, care să facă artă pentru „muncitori, țărani, pescari și prostituate“. Van Gogh nu a abordat o gamă largă de subiecte. El s-a limitat la autoportrete, reprezentări ale unor oameni obișnuiți într-un cadru natural, scene de interior, naturi moarte și peisaje.

Deși avea înclinații către artă, Van Gogh a dorit să devină pasor, la fel ca tatăl său și a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia, dar a fost și predicator. A susținut multe familii sărace cu ajutorul lecturilor din Biblie. A interpretat însă în mod exagerat textul evanghelic și a trăit în sărăcie. La un moment dat, a locuit într-o colibă unde dormea pe podea și se hrănea cu apă și pâine. Absolut tot ce avea a donat săracilor, iar pe cei bolnavi i-a îngrijit cu atenție.

La începuturile carierei, van Gogh și-a ales modelele din rândul țăranilor pe care îi cunoștea. El a redat trăsăturile lor aspre, bine definite, obosite și de cele mai multe ori triste. Când nu a mai avut bani, Van Gogh a renunțat la modele și a început să picteze peisaje și compoziții florale cu o cromatică uluitoare și a realizat multe schițe.

Cea mai importantă persoană din viața lui Van Gogh, a fost fratele său, Theo. Acesta l-a susținut pe artist din punct de vedere financiar și emoțional. Legătura dintre ei a devenit foarte strânsă în 1880, anul în care Vincent și-a început cariera artistică.

Un lucru remarcabil și inedit îl reprezintă faptul că toate cele peste 650 de scrisori pe care i le-a trimis fratelui său, erau însoțite de schițele lucrărilor sale. El le desena în mici dimensiuni și le introducea în corespondență, iar Theo știa exact la ce lucrează Vincent. Interesat însă, este că schițele realizate direct pe scrisorile trimise fratelui său erau compuse în întregime în linii drepte, deși picturile le realiza cu linii curbe.

După ce Theo i-a vândut primul tablou, Vincent a intrat în depresie. Considera tablourile ca fiind copiii săi și nu suporta ideea de a le vinde.

Culoarea preferată a artistului era galbenul, iar florile care-i plăceau cel mai mult erau cele de floarea-soarelui, pe care le-a și pictat în multe tablouri.

La vârsta de 33 de ani, în timp ce se afla la Paris i s-au declanșat tulburările psihice. Deși a mers la multe clinici să se trateze, crizele sale au devenit tot mai dese și mai lungi.

Van Gogh, artistul care și-a tăiat lobul urechii

La 35 de ani, în timp ce locuia într-un oraș din Franța împreună cu pictorul Paul Gaguin, un bun prieten de-al său, în ajunul Crăciunului, Vincent a luat un brici și a vrut să îl rănească pe Gaguin. Acesta a fugit la un hotel, iar când s-a întors acasă a aflat că Van Gogh își tăiase lobul urechii cu briciul și i l-a oferit unei dame de companie. Unii specialiști au motivat decizia artistului de a-și tăia urechea, de suferința acestuia de sindromul lui Ménière, care provoacă zgomote neplăcute în interiorul urechii. Ulterior, Vincent și-a făcut un autoportret cu urechea bandajată, în timp ce se afla în convalescență.

În perioadele de suferință el a realizat multe picturi și schițe care exprimau chinurile sale. Afecțiunile psihihice de care a suferit și-au pus amprenta asupra comportamentului și picturii lui Vincent. Aș spune că folosea arta în scop terapeutic, iar desenul îl ajuta să iasă din depresie.

Van Gogh a murit din cauza unei răni provocate în piept prin împuşcare, în 1890. Moartea lui pare să fi fost o sinucidere.

Sicriul său și întreaga cameră în care au avut loc funeraliile au fost împodobite cu floarea-soarelui, planta pe care o iubea.

În doar 37 de ani de existență, Van Gogh ne-a lăsat o moștenire artistică enormă, iar pânzele sale, care sunt expuse în marile muzee ale lumii, sunt foarte apreciate în rândul colecţionarilor.

January 7, 2018