Discover Dobrogea

Category: Istorie&Cultura

Eminescu, Marea Neagră și Constanța veche

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale și a lui Mihai Eminescu, este marcată în toată țara prin diferite manifestări. Geniul literaturii și al jurnalismului din România a iubit Marea Neagră și i-a dedicat multe poezii, chiar înainte să o vadă. În Constanța, Eminescu a ajuns pentru o cură heliomarină și aprecia că este un orășel mic, dar îngrijit. Era mic, ce-i drept, la vremea aceea. Chiar dacă îl celebrăm astăzi pe Eminescu, nu voi scrie despre poeziile lui, vă spun, în schimb, care au fost impresiile poetului despre orașul de la malul mării.

Eminescu și cura heliomarină în Constanța, la Marea Neagră

Mihai Eminescu a scris despre mare, cu mult înainte să o vadă. El a ajuns pentru prima dată în Constanța în vara anului 1882, fiind unul dintre primii vilegiaturiști care descoperă beneficiile curei heliomarine.

În acea epocă, se spunea că marea ”face bine la un spectru foarte larg de maladii”. Eminescu avea 32 de ani când a simțit nevoia să vină să se trateze la mare, pentru ulcerul varicos pe care îl avea la picioare.

Hotelul D’Angleterre, Eminescu și Constanța veche

Eminescu a ajus în iunie 1882 la Kiustenge, numele vechi, turcesc al orașului Constanța, pe care poetul îl mai folosea câteodată. El s-a cazat la Hotel D’Angleterre, construit, probabil, în anul 1880, situat pe strada Nicolae Titulescu de astăzi.

Mai târziu, în 1906 acesta a fost demolat, iar pe locul său s-a construit un alt hotel celebru, care a rezistat până în ziua de astăzi, ”Regina” cum s-a numit inițial, iar ulterior a fost denumit ”Intim”, nume pe care monumentul istoric îl poartă și în prezent. Hotelul a fost proiectat de marele arhitect Daniel Renard, cel care a realizat și Cazinoul din Constanța.

Eminescu a stat la mansarda Hotelului D’Angleterre, care era situată pe două laturi, pentru că, spunea el, ”poate vedea marea din două direcții”.

Marea, ”nemărginirea pururea mișcată”

În timp ce se afla în Constanța, poetul îi scria Veronicăi Micle că Marea Neagră îi creează senzația unei ”nemărginiri pururea mișcate”.

Sunt trei scrisori pe care Eminescu i le-a scris iubitei sale din mansarda hotelului de la mare, în care poetul a stat timp de 10 zile. El îi spunea Veronicăi că i-ar plăcea să contemple această nemărginire alături de ea, femeia vieții sale. În cele trei scrisori de dragoste pe care i le-a scris iubitei lui, Eminescu precizează și câteva informații despre Constanța acelor vremuri.

Prima scrisoare scrisă de Mihai Eminescu din Constanța

“Constanța, 16 iunie 1882

Draga mea Veronică,

Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde poşta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a‑mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N‑o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti. O să mă-ntrebi ce efect mi‑a făcut marea, pe care‑o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n‑am văzut‑o în toate feţele căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia.

Constanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci şi clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe‑o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s‑au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într‑o mansardă şi privirea mi‑e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.

Adresa mea: Chiustenge (Constanţa) Hôtel d’Angleterre”.

Constanța, un oraș mic

Mihai Eminescu descria Constanța ”această așezare este foarte frumoasă dar de mici dimensiuni”. Orașul se restrângea la acea vreme, de la zona peninsulară până la fosta Piață ”23 noiembrie”, locul pe care acum se află Muzeul de Artă Populară.

Era un orășel mic, cu puține străzi și câteva case mai răsărite, dar, care avea un Cazino. Imediat după Unirea Dobrogei cu țara, Constanța a fost privită ca o stațiune balneară și climaterică, prima apărută în acele vremuri.

Pentru a atrage vizitatorii, care ajungeau greu la mare până la darea în folosință a Podului de la Cernavodă, în 1895, se făcea o propagandă deosebită prin toate mijloacele la îndemână atunci, pentru ”virtuțile curative ale mării și ale soarelui”.

Ajuns la Constanța, Eminescu se plimba pe malul mării și pe Bulevardul Elisabeta. Era singura stradă mai arătoasă și avea câteva case dichisite, dar și o ”terasă foarte frumoasă deasupra mării”, care era Cazinoul de atunci. Este vorba despre primul Cazino, care a fost construit sus, pe B-dul Elisabeta, deoarece faleza nu exista încă în anul 1880.

Când a venit Eminescu la Constanța, Cazinoul vechi funcționa deja și oamenii se adunau acolo să citească ziarul și să stea de vorbă, iar seara dansau. Eminescu a fost printre primii care au vizitat și au vorbit despre prima variantă a Cazinoului din Constanța, aceea din anul 1880, construită din paiantă și lemn.

Statuia lui Eminescu, realizată prin subscripție publică

Marea este un motiv major în creația poetului, motiv pentru care liderii Constanței au dorit foarte multă vreme să îi realizeze o statuie în orașul de la malul mării. Această idee a fost întărită de dorința lui I.N. Roman, care l-a cunoscut pe Eminescu și îl iubea nespus, fapt pentru care a dorit să facă ”la marginea mării”, un grup statuar. Acest lucru a devenit posibil prin anii 1930, când sculptorul Oscar Han a construit statuia.

El a venit la Constanța și i-a întâlnit la o masă pe I.N.Roman și Tudor Vianu. Acesta din urmă l-a recomandat pe Oscar Han, care mai făcuse un bust al lui Eminescu la Putna și realizase o machetă pentru un mare monument care trebuia să se ridice la București, dar pentru care nu a fost găsită finanțare.

În momentul în care s-a pronunțat numele Eminescu și s-a vorbit despre un monument, la acea masă s-a declanșat un entuziasm extraordinar, iar Oscar Han a fost întrebat dacă poate să îl realizeze în foarte scurtă vreme. El a confirmat, pentru că îl gândise de mult timp, avea chiar și schițe finalizate, astfel că a făcut grupul statuar. Banii pentru lucrare au fost strânși prin subscripție publică, iar grupul statuar s-a realizat cu participarea financiară a tuturor cetățenilor Constanței. Pentru amplasarea monumentului a fost ales un loc iubit de Eminescu, situat, unde altundeva, decât ”la marginea mării”.

Regele Carol al II-lea, la inaugurarea statuii lui Eminescu

La inaugurarea monumentului, în vara anului 1934, a partiticipat și Regele Carol al II-lea. Oscar Han povestește în memoriile sale că s-a vorbit în termeni elogioși despre acest monument și despre autorul său.

La eveniment a venit și o poetă din Marea Britanie, care a recitat din opera lui Eminescu, iar poetul și umoristul Păstorel Teodoreanu a avut o alocuțiune minunată. Inclusiv Regele Carol al II-lea a recitat versuri scrise de marele poet Mihai Eminescu. Înainte de momentul dezvelirii operei, mai mulți pescăruși au înconjurat statuia, profilându-se în zborul lor dezinvolt pe albastrul frumos al cerului, pe lângă marea la marginea căreia, Eminescu avea să vegheze de atunci încoace, asupra orașului.

Sunt mulți cei cărora nu le plac poeziile lui Mihai Eminescu, doar pentru că le-au fost impuse la școală. El a lăsat însă în urmă și foarte multe articole jurnalistice, la fel de valoroase ca opera sa literară, iar cei care le-au citit și le-au studiat apreciază că a fost și un geniu al jurnalismului românesc, iar articolele sale sunt adevărate capodopere și reflectă inteligența lui Eminescu.

January 15, 2019
Revelionul pe stil vechi. Primiți cu Melanca?

Pregătirile pentru Revelionul pe stil vechi sunt pe ultima sută de metri în familiile de ucraineni și lipoveni. Am stat de vorbă cu familia Acsente din localitatea Sfântu Gheorghe din Tulcea și am aflat de la Aniela și Eduard, cum sărbătoreau cazacii Anul Nou pe vremuri și ce tradiții au mai păstrat haholii din Dobrogea, până în ziua de astăzi.

Mâncare din abundență la Revelionul pe stil vechi, pentru un An Nou bogat

Aniela Acsente provine dintr-o familie de ucraineni și spune că gospodinele pregătesc încă de astăzi mâncărurile pentru Revelion. Printre multe altele, ele fac plăcintă cu brânză, în care se pun un singur ban. Aceasta este tăiată în seara de Anul Nou, de stăpânul casei. Feliile sunt pentru membrii familiei, dar și pentru casă, curte și fiecare animal în parte. Plăcinta este mâncată de familie, dar dacă banul este găsit în bucățile tăiate pentru animale sau gospodărie, potrivit unei superstiții a ucrainenilor, acestea vor fi mai îmbelșugate în anul ce urmează.

Tot de la Aniela Acsente am aflat că haholii din Dobrogea, gătesc multă mâncare pentru Revelion, pentru ca anul ce va veni să fie bogat. Mâncărurile nu sunt speciale și este preferată carnea de porc, pentru că ucrainenii sunt mari consumatori de carne. O delicatesă pentru ei, este untura preparată cu usturoi, mărar și sare, unsă pe pâine proaspătă, spune Aniela. Și nu lipsește Vodka, desigur…

Colindele ucrainenilor de Anul Nou

Eduard Acsente, ucrainean din Sfântu Gheorghe și ghid de turism, își amintește că mama lui aștepta mereu colindătorii. Ea îi poftea pe toți în casă, îi asculta cu drag și le oferea nuci, cornuri dulci, proaspăt socase din cuptor și bani. Eddy mergea cu uratul pocnind din bici și sunând din clopoței. ”Copiii foloseau și buhaiul, pe care și-l construiau dintr-o oală de tablă, găurită pe fund cu un cui, în mijloc, iar pe acolo treceau un smoc de păr din coada unui cal. Când trăgeau cu mâinile umezite cu zeamă de varză murată, buhaiul scotea un sunet ca de taur în călduri: uuiuuuuu, uuuuuuuuu, uuuuuuu”, povestește Eddy râzând. În ucraineană, la tauri li se spune buhai.

Zilele acestea, copiii ucrainenilor vestesc noul an, pocnind din bice. Biciul este una dintre vechile arme ale cazacilor, ne amintește Eduard Acsente. Cazacii aveau două bice pe care le foloseau în lupte. Unul scurt, de 3 metri lungime, care avea împletit în capăt o lamă de cuțit și unul mai lung, de 5 metri, mai greu, care avea adăugată în capăt o bilă de două kilograme din fier și era folosit în lupta cu cei care purtau cămăși din zale sau cu hușarii din cavaleria poloneză. Aceste arme făceau ravagii în mâinile unui om bine instruit, spune Eddy.

Melanca, un colind vechi al cazacilor

Pe vremuri, după noaptea de Anul Nou, pe 14 ianuarie, cazacii umblau cu melanca, am aflat tot de la Eduard Acsente. Unul dintre cazaci se îmbrăca în mireasă, iar ceilalți erau mascați în țigani, evrei sau ciobani. Ei umblau în grup din cazarmă în cazarmă prin sicie și toți cei la care ajungeau cu colindul, mergeau cu ei mai departe. Astfel, până dimineața, toată suflarea căzăcească era pe străzi. Atunci se alegea starșina sau consiliul de bătrâni, care îl ajuta pe ataman să conducă. Fiind iarnă, cazacii aveau căciulile pe cap în timpul alegerilor.

Ei propuneau un vârstnic, iar dacă toți cazacii rămâneau cu căciulile pe cap, cel numit intra în consiliu. Dacă dădeau cu căciulile de pământ, cazacul în vârstă nu era acceptat în starșină, iar după rușinea la care era supus pentru că nu au avut cazacii încredere în el, onoarea îl obliga ca la prima luptă să se arunce în mijlocul celei mai mari adunări de dușmani și să moară. Erau niște reguli nescrise ale cazacilor, povestește Eduard Acsente. Acum, adulții din Sfântu Gheorghe, Caraorman și Letea mai umblă cu Melanca prin sat, pe 14 ianuarie.

Obiceiurile haholilor de Anul Nou

Ucrainenii sunt foarte superstițioși și credincioși. De Anul Nou, potrivit tradiției, ei aprind o candelă în casă. Bărbații tămâiază adăpostul în care stau animalele, pentru ca și acestora să le meargă bine în anul ce vine. Pe vremuri, care erau mai curajoși, aprindeau candela și în saivan. Riscul de a izbucni un incendiu era însă destul de mare, toată construcția fiind făcută din stuf. Ca o măsură de precauție, ei amenajau foarte bine locul respectiv, pentru a preîntâmpina vreun incident nefericit. Toate aceste obiceiuri se făceau pentru ca Dumnezeu să ajute și să apere familia, dar și să aibă belșug în casă, spune Edurad Acsente.

Sorcova – pusivaiu

Foarte interesant este și modul în care sorcovesc copiii ucrainenilor din Dobrogea, după petrecerea de Revelion. Pe 14 ianuarie dimineața, cei mici merg cu sorcova-pusivaiu. Practic, ei nu au o sorcovă așa cum o știm noi, cu flori înșirate pe un băț și folosesc în schimb, boabe de grâu, orez, orz sau mei. Eddy își amintește că își îndesa bine buzunarele cu grăunțe și pornea cu alți copii din sat, la ”însămânțat”. Ei intrau în casele oamenilor, fără să bată la ușă, spuneau urarea și aruncau boabele peste ei în pat, pentru că oricum dormeau după o noapte de petrecere. Stăpânii casei se trezeau bucuroși și îi omeneau cu ce puteau. Era o bucurie pentru ei, deoarece tot acest ritual avea o mare însemnătate pentru bunăstarea, belșugul și sănătatea lor, în anul care urma. În funcție de sexul colindătorului care intra primul în casă, băiat sau fată, ucrainenii spuneau că vor avea în cireada de vite sau în turma de oi, în acel an, mai multe femele sau masculi. Toate acestea însă, însemnau belșug pentru gazdele care erau colindate și se bucurau când veneau copiii să le ureze ”sorcova-pusivaiu”.

Un An Nou plin de bucurii și realizări să avem, fie că am petrecut pe stil nou sau vom sărbători pe stil vechi!

January 12, 2019
De bunăvoie sau cu amenzi, clădirile istorice din Constanța vor fi reabilitate

Constanța ar trebui să fie, fără doar și poate, un puternic brand turistic. Și nu mă refer la stațiunea Mamaia, cu plajele și hotelurile ei sau la cartierele Consilierilor ori Tomis 3, ci la situl urban Constanța, zona veche a orașului cu monumentele ei istorice, care reprezintă un mix de arhitecturi, culturi și religii, unic în lume. Casa cu lei sau casele Embiricos, Manicatide, Cănănău sau Vila Șuțu, hotelurile Carol I, Intim, Marea Neagră și nu în ultimul rând Cazinoul, sunt doar câteva dintre imobilele care îi dau farmec orașului de la malul mării. Și pentru ca imaginea Peninsulei să fie mai completă, îi vine în sprijin octogonul confesional. Este vorba despre 8 lăcașuri de cult diferite, ce reprezintă religiile: islamică, mozaică, greco-catolică, ortodoxă și armeană, toate condensate în zona peninsulară. Multe clădiri de patrimoniu se află în paragină, dar vestea bună este că unele ar putea fi reabilitate anul acesta.

Farmecul Constanței este dat de trecut, de istoria și poveștile ei

Constanța este cel mai vechi oraș cu locuire continuă de pe teritoriul României, iar imobilele construite în zona veche la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX sunt cele mai frumoase. Este adevărat, cele mai multe dintre ele sunt foarte degradate din cauza lipsei de interes a proprietarilor privind reabilitarea lor. Trebuie să conștientizăm însă că aceste monumente istorice au nevoie să fie restaurate și promovate, deoarece, pentru ele ar veni turiștii în Constanța, nu pentru vilele noi cu o arhitectură îndoielnică. Multe dintre clădirile vechi din oraș au câte o poveste, pe care localnicii și turiștii doresc să o afle.

Zeci de monumente istorice așteaptă să fie reabilitate

”În zona peninsulară se concentrează cele mai multe clădiri care se află într-o stare precară, de precolaps unele dintre ele. Sunt câteva zeci într-o situație proastă, care au proprietari privați. Foarte puține sunt într-o condiție bună, fie pentru că au fost reabilitate sau pur și simplu au noroc cu o structură rezistentă. Alte câteva zeci de monumente istorice se află în administrarea RAEDPP și sunt într-o stare avansată de deteriorare.”, mi-a declarat directorul Direcției Județene pentru Cultură Constanța, Magdalena Tiță. Ea spune că au fost amendați proprietarii imobilelor, tocmai pentru ca aceștia să conștientizeze că trebuie să ia măsuri.

RAEDPP Constanța va restaura 26 de clădiri vechi, anul acesta

Am discutat în decembrie 2018 cu directorul tehnic al RAEDPP Constanța, Gheorghe Tudorache și am aflat că, din acest an, 26 dintre clădirile istorice pe care le administrează regia, vor fi reabilitate sau vor beneficia de lucrări de întreținere. El spune că a obținut deja acordul primarului, iar proiectul trebuie votat de consilierii locali. Par a fi vești bune, însă de doi ani se discută despre refacerea clădirilor din patrimoniul Primăriei Constanța și nici până acum nu au fost demarate lucrările. Interesant este faptul că nu au fost realizate proiecte pentru obținerea finanțării de la Uniunea Europeană, astfel că toate operațiunile vor fi făcute din fondurile RAEDPP.

Legi există, dar nu sunt prea clare

”Există art. 36 în Legea 422/2001, legea de bază pentru protejarea monumentelor istorice, ce prevede obligațiile pe care le au proprietarii imobilelor clasate. În aceeași lege există și sancțiunile, dar ar fi fost bine ca acest articol să fie mai clar și să prevadă termenele în care un proprietar al unui monument istoric, să realizeze o reabilitare. Acum este o chestie nedefinită, se poate prelungi procesul, proprietarul poate invoca multe motive pentru care nu poate recondiționa clădirea, amenzile sunt contestate, se ajunge în instanță, depinde foarte mult și de optica judecătorului”, spune Magdalena Tiță.

Ce amenzi le puteți da proprietarilor care nu au grijă de monumentele istorice pe care le dețin?

Direcția colaborează cu toate instituțiile care au astfel de clădiri în administrare dar și cu proprietarii privați, în măsura în care îi cunoaște. Sunt situații în care monumentele sunt vândute și nu întotdeauna îi este adus la cunoștință acest lucru Direcției Județene de Cultură. Aceasta reprezintă o obligație a proprietarilor, pentru că Legea 422 prevede că statul român, fie prin Ministerul Culturii, fie prin Direcția de Cultură, în funcție de categoria monumentului respectiv, A sau B, trebuie lăsat să își exercite dreptul de preempțiune. Astfel, direcția află cine este noul proprietar. Dacă acest lucru nu se face și proprietarul nu solicită la vânzare dreptul de preempțiune așa cum prevede legea, de multe ori, direcția nu știe că s-a schimbat proprietarul și nu poate avea o relație directă, o colaborare cu acesta, nu îl poate pune în gardă despre toate atribuțiile și obligațiile pe care acesta le are, potrivit legii.

Sancțiunile sunt prevăzute fie în OUG 43/2000 care privește mai mult monumentele situri, fie în Legea 422/2001 sau Legea 50/1991 pe care are competență atât Direcția Județeană pentru Cultură, cât și Poliția Locală. Amenzile sunt date atunci când proprietarii distrug clădirile cu bună-știință sau când nu își respectă obligațiile.

Casa cu lei, o clădire superbă, aflată într-o stare avansată de degradare

”Casa cu lei, cu siguranță poate fi reabilitată. Proiecte vechi există, dar nu s-au pus în aplicare. Se află de peste 10 ani în proprietatea unei societăți. În tot acest timp, cu excepția faptului că a fost păzită, ceea ce este un lucru pe care proprietarul trebuie să îl facă, a fost lăsată să se deterioreze, nu s-a făcut nici un fel de lucrare de reabilitare. Casa cu lei, potrivit actelor este în proprietatea S.C. Vega Turism iar Casa Manicatide aparține firmei S.C. Sandra Cuture. Ambele sunt situate pe strada Titulescu, stradă ale cărei clădiri, dacă ar fi reabilitate, ar fi cea mai frumoasă stradă din Constanța”, spune directorul Direcției de Cultură, Magdalena Tiță.

Reprezentanții direcției au încercat de nenumărate ori, prin corespondență sau telefonic să ia legătura cu proprietarii celor două clădiri. Nu au avut însă un feed-back, iar în 2017 au mers la proprietăți pentru a vedea cum arată în interior cele două imobile. Starea lor este degradată, nu este deloc bună, fațadele sunt cum sunt, componentele stau să cadă, sunt multe probleme. Dar structura lor este rezistentă și reabilitarea poate fi făcută. Importantă este dorința, iar în sensul acesta direcția a considerat că nu există dorință și le-a dat amenzi celor care dețin ”Casa cu lei”, ”Casa Manicatide”, ”Vila regală din Mamaia” și alte clădiri de patrimoniu din oraș. Sancțiunile au fost contestate în instanță și de foarte curând (decembrie 2018), direcția a reușit să câștige procesul, iar amenzile contravenționale vor trebui achitate. Acum speră să se întâmple ceva, pentru că au luat legătura telefonic cu un arhitect care se va ocupa de proiectele de reabilitare ale ambelor imobile (Casa cu lei și Manicatide), care a spus că există certificate de urbanism emise deja de Primăria Constanța, că urmează să creeze proiectele și se lucrează la expertiza tehnică. Se conturează proiectul, care, atunci când va fi gata, va trebui să ajungă la avizare la Direcția Județeană pentru Cultură Constanța și la alte autorități.

Zona veche este perla Constanței și din păcate de ani buni nu se ridică deloc la nivelul pe care îl merită. Sunt prea puține clădiri care au fost reabilitate, este un început, dar este foarte anevoios. Există și clădiri care au fost lăsate în paragină până când au fost demolate, nu se mai putea realiza nici măcar reabilitarea lor, rămăsese doar fațada.

Fostul Hotel Marea Neagră a fost demolat

Fostul Hotel Marea Neagră, o clădire impunătoare până în urmă cu câțiva ani, situat pe str. Traian la nr. 4, a fost demolat în 2018. De la directorul Direcției Județene pentru Cultură Constanța, Magdalena Tiță, am aflat că proprietarul de drept al clădirii nu este cetățean român și nu a locuit în România foarte mult timp.

El a vândut imobilul, iar noul proprietar încearcă să îl construiască de la zero. Clădirea era doar o ”coajă” și nu s-a mai putut face nimic cu ea. Totuși, imobilul, chiar dacă arăta excepțional din punct de vedere arhitectural, nu a fost clasat.

În Varșovia clădirile demolate după bombardament au fost refăcute după planurile inițiale, așa cum erau odinioară. La noi cum stau lucrurile, mai există planurile vechi ale clădirilor istorice, la Arhivele Naționale?

”Există doar parțial planuri. În Constanța, ca și în alte orașe din țară, foarte multe din arhive s-au pierdut în 1989. Pentru multe din clădirile de categorie B, de importanță locală, nu sunt șanse ca planurile să fie găsite la Arhiva Națională. În momentul în care se cere o avizare pentru reconstrucție, se cere o refacere a fațadelor așa cum au fost. Direcția cere studii istorice arhitecturale, asta înseamnă că beneficiarul trebuie să meargă prin specialiști în arhive, să caute proiectele și să scrie în aceste studii cum arăta casa atunci când a fost construită. Trebuie să aducă planuri sau poze, să investigheze și să prezinte direcției un proiect care să reprezinte casa așa cum a fost inițial”, am aflat de la Magdalena Tiță.

Proprietarii sunt obligați să refacă fațada imobilelor, exact cum a fost pe vremuri?

”În cazul monumentelor, cum este de exemplu fostul imobil de pe Tomis nr 86, un amplasament lângă Muzeul de Artă, am cerut să fie refăcut cum era odinioară. În prezent există doar terenul acolo, casa, care a fost clasată, nu mai există demult. Clădirea a rămas în lista monumentelor și nu va fi declasată, tocmai din dorința ca în momentul în care se va construi ceva, să se poată cere, pe baze legale, refacerea fațadelor așa cum au fost. În Legea 423/2001, art. 55 este cel în care se regăsește baza acestei condiții, de a realiza construcția așa cum a fost”, mi-a declarat șeful Direcției de Cultură Constanța.

Există multe informații, potrivit cărora în zona veche a Constanței multe clădiri sunt lăsate intenționat să se degradeze pentru a fi dărâmate și a le lua locul blocuri noi. Pot fi date autorizații pentru ridicarea unor construcții moderne, care nu se potrivesc cu arhitectura din zonă?

”Direcția are obligația ca, la multe dintre dosarele de avizat pe monumente, fie să le treacă prin Comisia Zonală, fie să le treacă la Ministerul Culturii. În aceste comisii sunt exigențe foarte mari și nu se dau avize pentru blocuri cu sticlă și multe etaje în zona peninsulară. Peninsula este o zonă de sit urban, în afară de arheologia pe care o are dedesubt, iar în aceste zone nu este permisă construcția unor clădiri care ar ieși din peisaj. De multe ori vin documentații cu propuneri care se tot întorc și participă la numeroase ședințe și tot nu este ceea ce trebuie. Până când proiectul nu este așa cum s-a cerut și aspectul imobilelor este așa cum li s-a solicitat și recomandat, proiectele nu sunt avizate”, a precizat Magdalena Tiță.

Casa Embiricos, un alt simbol în ruină

”Trebuie să ne interesăm la primărie, pentru că am aflat de curând, tangențial, că există un proiect în faza DALI, pe care Direcția de Cultură nu l-a văzut. Noi nu știm ce conține acel certificat de urbanism, pentru că, dacă ar fi fost trecut acolo și avizul nostru, noi trebuia să știm ce prevede proiectul. Acest lucru înseamnă că ar putea fi reabilitată Casa Embiricos pe fonduri europene. A existat și un proiect mai vechi de proiectare, dar nu s-a întâmplat nimic de ani buni.

Problema este că dacă un proiect tehnic aflat într-o fază premergătoare, conține propuneri cu care Direcția de Cultură nu ar fi de acord, nu este corect să pornească din start cu ceva greșit. Este foarte greu să schimbe ulterior proiectul, de aceea trebuie ca specialiștii să fie în cunoștință de cauză în toate fazele de avizare, nu abia la proiectul tehnic, ci și în cele anterioare”, a declarat Magdalena Tiță, directorul Direcției Județene pentru Cultură Constanța.

Care este casa dumneavoastră preferată din zona veche?

”Casa Cănănău îmi place cel mai mult. Este o casă din 1913, care i-a aparținut primarului Constanței de la acea vreme. Ea a rezistat foarte bine peste ani, atât datorită stilului în care a fost făcută cât și a faptul că s-a aflat în domeniul Protocolului de stat și asta spune tot. Este o casă foarte frumoasă, cu multă valoare istorică și arhitectul ei, Stefănescu este celebru. El a mai realizat proiectele pentru Geamia Carol I, Muzeul de Istorie, Cazinoul de la Mamaia. Următoarea pe listă este Vila Șuțu, care de curând are un nou proprietar pe care îl așteptăm la direcție să îl consiliem și să aflăm ce intenții are pentru a reabilita clădirea”, mi-a spus directorul Magdalena Tiță.

Ea a precizat că reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Constanța, sunt conștienți că nu este ușor și că obligațiile proprietarilor sunt multe. Statul nu-i ajută cu nimic, costurile pentru reabilitare sunt enorme, dar se pot baza pe autoritățile din teritoriu, abilitate să ofere sprijin și consiliere, chiar dacă ele nu pot oferi ajutor financiar.

”Putem să-i ajutăm foarte mult pe cei care doresc să reabiliteze clădirile sau să le claseze. Există și o categorie rară de proprietari, pe care noi o ”vânăm”, este cea a beneficiarilor intersați să își claseze imobilele. Ultimele două clădiri care au fost clasate recent de proprietari în categoria B, de importanță locală și regională, sunt Vila Georgescu, fosta Grădiniță nr. 1 de pe Str. Sarmisegetuza nr. 40 și sediul Muzeului Popular de Artă, de pe B-dul Tomis nr. 110, Casa Ion Bănescu”, a mai precizat Magdalena Tiță.

An de an ne dorim să fie reabilitate imobilele din zona veche a Constanței. Acum a început 2019 și sperăm că va fi cu noroc pentru clădirile istorice, care merită mai multă atenție din partea noastră, a tuturor.

January 8, 2019
Crăciunul pe stil vechi, la lipovenii și ucrainenii din Dobrogea

Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, iar comunitățile de lipoveni și ucraineni se pregătesc să vestească Nașterea Domnului. Dacă armenii o sărbătoresc astăzi, credincioșii de rit vechi, lipovenii sau staroverii cum li se mai zice și cei de stil vechi, ucrainenii ori haholii celebrează Crăciunul pe 7 și 8 ianuarie, după calendarul iulian. Majoritatea rușilor lipoveni este concentrată în regiunea Dobrogea, în special în județul Tulcea, unde se înregistrează peste 16.000 de locuitori care fac parte din această minoritate.

Crăciunul pe stil vechi, la rușii lipoveni

Pentru credincioșii staroveri, Crăciunul, sărbătorit în fiecare an pe 7 ianuarie, nu este privit din punct de vedere comercial, așa cum mulți dintre noi îl percepem. Fostul președinte al Comunității Rușilor Lipoveni, Vasile Dolghin, mi-a declarat că la staroveri, aceasta este o sărbătoare austeră, legată de Nașterea Domnului Isus Hristos. Ea este petrecută cu un post mai lejer, când se poate mânca pește până la Sf. Nicolae, apoi se ține un post mai strict. Nimic din spiritul comercial de astăzi al sărbătorilor de iarnă nu are legătură cu modul în care petrec lipovenii de Crăciun.

Profesorul Vasile Dolghin, care locuiește în Sarichioi, comunitatea cu cei mulți etnici ruși din România, spune că Biserica creștin-ortodoxă de rit vechi a rămas ancorată la mijlocul secolului al XVII-lea. El mi-a povestit că în copilăria sa, când se tăia porcul de Crăciun, iar cei mici îi ajutau pe părinți, nu gustau nici măcar șorici, deși mirosul era îmbietor. Se respecta cu sfințenie tradiția și toată lumea ținea post.

Mâncăruri tradiționale lipovenești de Crăciun

Tot de la profesorul Dolghin am aflat că în Ajunul Crăciunului se face kuteaua, un preparat din grâu fiert amestecat cu miere de albine. De asemenea, gospodinele pregătesc orez fiert cu prune afumate, un colac făcut în casă, biscuiți și bomboane. Toate aceste preparate se duc rudelor apropiate, iar acestea, la rândul lor, le oferă aceleași bucate oaspeților.

Astăzi, în ajunul Crăciunului, femeile gătesc răcitură cu hrean, nelipsitele pateuri cu măruntaie de porc, coapte la cuptor, cârnații tocați la toporișcă, borșul rusesc cu sfeclă roșie și smântână și în funcție de preferințe, friptură la cuptor sau sarmale, tot cu hrean.

Preparatele care se regăsesc obligatoriu pe masa de Crăciun a staroverilor sunt plăcinta sau colțunașii cu brânză proaspătă de vaci, pe care ei îi numesc vareniki.

Colindul rușilor lipoveni

După liturghia de Crăciun și după masă, niciodată înainte de sărbătoare, rușii staroveri slăvesc nașterea lui Isus Hristos, printr-un singur colind, care este, de fapt, o cântare bisericească. Este un imn religios al lipovenilor pe care îl cîntă colindătorii, cărora ei le spun hristoslavciki.

Ei fredonează ”Se naște Hristos”, “Hristos rajdaetsja”, o cântare preluată din slujba bisericească. Aceasta este o dovadă în plus, spune profesorul Vasile Dolghin, că lipovenii au părăsit Rusia în secolul al XVII-lea, înaintea colindelor de factură ucrainean-catolică.

Ajunul Crăciunului, la ucrainenii din Dobrogea

În această seară, ucrainenii sărbătoresc Ajunul Crăciunului și merg cu Vecera la părinți și la toate rudele mai vârstnice. Ghidul de turism Eduard Acsente, care a copilărit la Sfântu Gheorghe, spune că Vecera este o tradiție potrivit căreia, haholii merg cu colaci și cadouri simbolice la neamuri, să își ceară iertare pentru toate greșelile pe care le-au făcut în anul respectiv. Ei le spun gazdelor: „Dobrei vecer, sfatei vecer, preimaite muiu veceru?“, ”Bună seara, sfântă seara, primiți iertarea mea?” Rudele mulțumesc pentru „vecera“ şi îi poftesc la masa de post, de pe care nu lipsesc cucheaua, ozvarul și pirijecichi și astfel le iartă toate greșelile. Cucheaua este o fiertură de grâu, asezonată cu nucă și miere, iar ozvarul este un compot din fructe uscate din care nu lipsesc prunele, care îi dau preparatului un gust ușor afumat. Oaspeții pleacă abia după miezul nopții, pentru ca gazdele să prindă Crăciunul cu musafiri.

”În Sf. Gheorghe, Ajunul Crăciunului era o seară sfântă, chiar simțeam că Dumnezeu este între noi. Nu făceam brad, nu aveam această tradiție, dar ne simțeam foarte bine”, își amintește Eduard Acsente.

Pirijecichi, delicatesele ucrainenilor din Dobrogea

Pirijecichi sunt niște pâinici tradiționale umplute cu varză călită sau cu cartofi, coapte în cuptor. Eduard Acsente spune că în vremurile în care nu era prohibiție la pescuit sturion, aceste pirijecichi erau umplute cu placenta pe care se formează icrele negre sau cu măduva de la șira spinării sturionului. Aceasta se aduna tot anul și se usca, iar de Crăciun se punea în apă la înmuiat, se fierbea și se toca mărunt. Cu ea, gospodinele făceau pirojki, care erau fantastice. Acum, dacă nu se mai pescuiește sturion, tradiția acestor plăcinte nu mai este păstrată. Eddy își amintește că în Sf Gheorge nu se arunca nimic de la sturion în afară de oase. Gospodinele preparau inclusiv prăjituri din sturion. El afirmă că atunci când era copil, mama lui făcea o plăcintă din ficat de morun, care era extrem de gustoasă.

Colindele ucrainenilor din Dobrogea

Haholii din Sfântu Gheorghe nu colindă în Ajun, ci de Crăciun. Ei pleacă din casă în casă să vestească Nașterea Domnului Isus Hristos. ”Colindele ucrainene sunt foarte melodioase și frumoase. Haholii se bucură de colindători și de obiceiurile de sărbători, pentru că iarna, locuitorii din Delta Dunării nu prea au cu ce să se îndeletnicească. Viața cazacilor a fost grea. Ei plecau la luptă, femeile rămâneau acasă și se descurcau singure în condiții grele și își apărau gospodăriile. Și atunci, în sărbători ele găseau toată bucuria.”, a precizat Eddy.

Sărbători binecuvântate!

January 6, 2019
Cum sărbătoresc Crăciunul, armenii din Dobrogea

Zilele acestea se dă startul sărbătorilor de iarnă la minoritățile din Dobrogea și din alte zone ale țării, iar pentru armenii din Dobrogea astăzi este Ajunul Crăciunului. Dacă pentru creștinii ortodocși acestea s-au încheiat deja, pentru credincioșii armeni și cei de stil vechi, ele abia încep. De altfel, în Dobrogea, unde conviețuiesc 18 minorități, există aproape tot timpul câte un motiv de petrecere. La armeni este Ajunul Crăciunului, copiii colindă în această seară și primesc daruri de la Moș Crăciun.

Crăciunul sărbătorit de armenii din Dobrogea

Cei aproximativ 500 de armeni care trăiesc în Dobrogea, vor sărbători Crăciunul pe 6 ianuarie, de Bobotează. Președintele Uniunii Armenilor Constanța, Liviu Merdinian spune că Biserica armeană celebrează la 6 ianuarie Nașterea și Botezul Domnului. Reprezentanții comunității își adresează de Crăciun, urarea „Shnoravor nor dary iev Surp Dzanunt!“, care înseamnă „La mulţi ani de Crăciun!“. Tot de la el, am aflat că armenii păstrează tradiţia primelor patru secole creştine, când toată Biserica sărbătorea Naşterea Domnului pe 6 ianuarie, împreună cu Boboteaza. Liviu Merdinian spune că armenii nu sunt pe stil vechi precum popoarele slave, care sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, ci că păstrează tradițiile inițiale ale creștinismului. În plus, armenii sărbătoresc Anul Nou în postul Crăciunului, în timp ce rușii-lipoveni și ucrainenii au și pentru Revelion un decalaj de 13 zile, la fel ca pentru toate celelalte evenimente religioase importante.

Obiceriuri armenești în Ajunul Crăciunului

Teatrologul Anaid Tavitian mi-a povestit că în această seară, credincioșii armeni vor merge la biserică pentru Slujba de Ajun. După finalizarea acesteia, copiii vor primi daruri, pe care le oferă Uniunea Armenilor Constanța. Tot în această seară, armenii iau lumină cu lumânările de la biserică și o duc acasă, așa cum se procedează și de Paște. Anaid Tavitian spune că, la fel ca la români, Crăciunul este o sărbătoare de suflet și un prilej de reunire a familiei și prietenilor.

În Constanța, Biserica armenească ”Sfânta Maria” este situată pe malul mării, în zona peninsulară a orașului. Ea funcționează într-o clădire de patrimoniu, veche de aproape 140 de ani. Inițial, în acel imobil a fost o școală în care învățau copiii armeni, însă, după ce a ars biserica din lemn a comunității, un etaj al școlii a fost transformat în lăcaș de cult, din anul 1940. Ulterior, clădirea și-a păstrat doar destinația de biserică, deoarece erau foarte puțini elevi. Și în Tulcea există o Biserică armenească, ” Sf. Grigore Luminătorul”, care are o arhitectură în formă de cruce la exterior și de navă în interior. În al doilea Război Mondial lăcașul de cult a fost bombardat, iar după reabilitarea lui a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română. În cimitirul bisericii se găsesc câteva pietre funerare armene, cu inscripții în limba armeană veche.

Cum sărbătoresc armenii Crăciunul

În dimineața zilei de Crăciun, armenii merg la biserică, unde se oficiază Liturghia de Crăciun. Deoarece în aceeași zi este și Boboteaza, după sfințirea apei, crucea este ținută de un copil, denumit Nașul Crucii. Anaid Tavitian spune că, de câțiva ani, în Constanța a apărut un obicei foarte frumos de Crăciun, care ajută la închegarea comunității de armeni. După liturghie, preotul împarte apa sfințită, apoi credincioșii merg la o masă festivă organizată de Uniunea Armenilor de pe plan local. După Crăciun, preotul merge în toate casele armenilor, le sfințește și le oferă un calendar religios.

Colindele armenilor

Tinerii armeni, în grupuri de câte 3, au umblat zilele acestea cu colindul, la membrii comunității. Colindul ”Aysor done, ev Surp Dzanunt, Avedis” aduce vestea Nașterii Domnului, spune Anaid Tavitian. Avedis este și nume de bărbat la armeni, a mai precizat teatrologul constănțean.

În vremuri străvechi, copiii erau însoțiți în timp ce se duceau să colinde, de reprezentanții comunității, care mergeau înaintea lor. Tot în urmă cu peste 200 de ani, se spunea că este rușine ca armenii să părăsească locuința ori să încuie ușa, atunci când frații lor veneau să îi colinde, astfel că ei erau obligați să stea acasă în Ajunul Crăciunului. Tinerii mergeau atât la bogați, cât și la săraci, iar aceștia îi plăteau, după puterea financiară a fiecăruia.

Masa de Crăciun

Fiind o sărbătoare a familiei, de Crăciun se adună toți membrii la masă. În tradiția armenilor, se spune că nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun, 7 tipuri de gustări. Se pune mare accent pe fructele uscate: caise, migdale, alune, nuci și stafide.

Nelipsit de pe masa armenilor de Crăciun este preparatul dulce Anoush Abour. Este un fel de budincă dulce, foarte bogată în arome și culori, realizată din grâu fiert. Aceasta mai conține stafide, caise uscate, nucă, smochine și coajă de portocală, iar deasupra se presară scorțișoară. Caisul este fructul național al Armeniei. Cei care au prieteni sau rude în Armenia, primesc pistil, un desert făcut din zeamă de struguri, care conține caise, nuci și eventual este învelit într-o glazură de ciocolată.

Sărmăluțele în foi de viță sunt și ele un preparat tradițional de Crăciun la armeni, spune Anaid Tavitian. În plus, ea a precizat că se face o pâine de casă în care se pune o monedă. Bărbatul din familie taie pâinea în felii egale, iar cine găsește moneda se spune că va avea noroc tot anul.

De asemenea, armenii pun pe masa de Crăciun lumânări cumpărate de la biserică, în funcție de numărul membrilor familiei. Ceara rămasă se pune pe o apă curgătoare, pentru ca izvoarele să nu sece tot anul și să aibă apă dulce. În lipsa izvoarelor, lumânările rămase se pun la rădăcina unui pom, pentru ca acesta să rămână viu tot anul. La armeni există un respect deosebit față de seniori. Bunica din familie este felicitată de Crăciun de către toți membrii familiei, care îi sărută mâna și îi urează ”Hristos Dzanav yev Haynedzav!”, iar ea răspunde ”Orhneal e haydnutiuna Hristosi!”.

Sărbători luminate să aveți!

January 5, 2019
Obiceiuri de Anul Nou, în Dobrogea

Sunt multe obiceiuri de Anul Nou în Dobrogea, iar fără colinde, sărbătorile de iarnă ar fi mult mai sărace și lipsite de farmec. Colindele vestesc atât Crăciunul, cât și Anul Nou. Uratul pe la case este un obicei străvechi, precreștin și are scopul de a atrage norocul și bogăția în locuințele în care colindătorii sunt primiți. Anul nou este marcat în Dobrogea, de urările cu Plugușorul, Sorcova, Capra, Struțul și Plugul. Sunt tradiții care se păstrează în special în mediul rural, în localitățile din Constanța și din Tulcea, însă și copiilor de la oraș le place să colinde. Fie că le învață la școală sau acasă, ei merg an de an să le ureze gospodarilor, spor în casă și belșug, fiind răsplătiți cu bani, covrigi, nuci și mere.

Obiceiuri de Anul Nou, în Dobrogea – Primiți cu Plugușorul?

Etnologii spun că plugul reprezintă simbolul fertilităţii pământului. Colindătorii merg cu Plugușorul în ultima zi din an. Urările făcute sunt pentru rodnicia recoltelor, deoarece agricultorii doresc să aibă pământ foarte fertil.

Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați.
Mâine anul se-nnoiește
Plugușorul se pornește
Și începe a ura
Pe la case a colinda
Iarna-i grea, omătu-i mare
Semne bune anul are
Semne bune de belșug
Pentru brazda de sub plug
Plugușor cu patru boi
Ia mai mânați, măi flăcăi!
Hăi, hăi…..

Gospodarii îi așteaptă pe colindători, iar în anumite zone, agricultorii cred că nu vor avea noroc tot anul la semănat și recoltat, dacă nu primesc plugul în ograda lor. Ei apreciază că prosperitatea și recolta bogată sunt chemate de către colindători care vin cu pluguşorul. Urările sunt însoțite de sunetul clopoțeilor, al buhaiului și de pocnetul bicelor.

Sorcova

Câți dintre voi nu au mers cu sorcova în dimineața de 1 ianuarie? Știți voi, florile acelea colorate, făcute din hârtie creponată și legate cu sârmă pe un băț. Copiii umblau cu Sorcova pe la rude și prin vecini și le transmiteau mesaje de viață lungă și sănătate.

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!

Pe vremuri, Sorcova era confecţionată din câteva ramuri de pomi fructiferi sau de trandafir, care erau tăiate și puse în apă la înmugurit și înflorit în ziua de Sfântul Andrei sau de Sfântul Nicolae. Ea simbolizează vegetația de primăvară, de aceea colindele se cântă iarna, despre florile dalbe flori de măr sau mărgăritar. Ritualul sorcovitului în dimineața de Anul Nou, presupune să fie bătut de câteva ori pe umăr cel care este colindat, sorcova fiind apreciată ca o baghetă magică, ce are calitatea de a transmite sănătate, tinerețe și fertilitate.

Jocul măștilor în Dobrogea

Obiceiurile de Anul Nou, gravitează în jurul jocurilor cu măști. În zonele din Dobrogea, colindele au ajuns prin intermediul celor stabiliți în regiune, care au adus și obiceiurile din alte zone. Românii veniți din Moldova, Muntenia sau Transilvania, au oferit satului dobrogean aceste tradiții, pe care le-au adaptat specificului local, spun etnologii.

Cele mai răspândite obiceiuri populare de Anul Nou sunt jocurile în care predomină măștile de animale și personaje travestite. Măști urâte sau frumoase, de moși sau babe, animale, plugari sau vânători sunt folosite de săteni și au o diversitate impresionantă de caractere. Ei umblă peste tot prin sat și nu lasă nici o zonă necolindată, pentru a găsi răul, oriunde s-a ascuns acesta.

În satul Vișina din județul Tulcea, în ajunul Anului Nou colindă cetele de flăcăi, cu căluți, cu capra și cu ursul, spune Bianca Folescu, administratorul Suvenir din Dobrogea.

În comuna Luncavița din Tulcea, localnicii păstrează tradiția moșoaielor, obicei străvechi, ce are rolul de a vesti venirea sărbătorilor și de a alunga spiritele rele din gospodării. Moșoii au măști realizate din cătrună, un dovleac golit de miez. Dovleacul se pregătește pentru sărbătorile de iarnă, încă din perioada verii, când se află pe câmp. El este suspendat și se formează astfel o curbură, care reprezintă nasul moșoiului, când masca este finalizată. Dovleacul este sculptat pentru a i se da forma unei fețe umane și se împodobește cu blană, coronițe sau ghirlande. Moșoiul este, de fapt, moșul casei, cel care are grijă de gospodărie. Costumația localnicilor din Luncavița care colindă cu Moșoaiele, constă, pe lângă mască și în atașarea unor coarne ce cerb și a unor clopote mari din tablă. Moșeicuța, soția moșoiului, poartă clopote de alamă și coarne mai mici, de regulă de țap.

Struțul și Capra

În Dobrogea, se obișnuiește să se meargă cu Struțul, Ursul sau cu Capra. Struțul este un colind întâlnit în localitățile dobrogene Gârliciu, Ciobanu și Saraiu și reprezintă o adaptare după textul și personajele ”Brezaiei” din Muntenia. Grupul de colindători se îmbracă în haine groase și tradiționale din lână, cojoace de stofă și căciuli negre de astrahan, pe care prind legături de stuf, plantă întâlnită frecvent pe malul Dunării și al lacurilor. Ceata formată trebuie să aibă în componență un număr par de membri. Tot în Dobrogea, băieții din satele din sud-vest poartă peste căciulă, coronițe făcute de fete.

Ritualuri și superstiții de Anul Nou

Unele ritualuri la care apelează fetele de Sfântul Andrei, apar și în ajunul Anului Nou. Ele încearcă, prin diverse practici, să afle cum le vor fi ursiții și din ce zonă vor proveni. Tot în acestă noapte, femeile întocmesc un calendar cu ajutorul foilor de ceapă. Ele află cum va fi anul următor din punct de vedere al vremii și al recoltelor, în funcție de evoluția acestora.

De asemenea, tradiția spune că în noaptea de Revelion trebuie să fie mult zgomot în casă pentru a alunga spirirtele rele, iar cei care se sărută sub vâsc, vor avea mult noroc în dragoste. O altă superstiție este că în ultima zi din an nu trebuie să cheltuim bani ori să aruncăm lucruri din casă, pentru că dăm afară norocul.

În prima zi din noul an, de Sfântul Vasile, ”păzitorul de duhuri rele”, în Dobrogea, dar și în restul țării au apărut multe practici magice și ritualuri. Se spune că această zi marchează nu doar începutul unui nou an, ci și un nou ciclu de viață.

Discover Dobrogea vă urează să aveți un An Nou cu multă sănătate, cu bucurii nenumărate și cu vacanțe și experiențe frumoase! La mulți ani!

December 31, 2018
Ana Barton: De Crăciun, noi povestim. Râdem, plângem, nu alegem

În timp ce mâncam astăzi o portocală, mi-am amintit de o discuție pe care am avut-o cu Ana Barton, înainte de Crăciun. Crăciunul de acum doi ani, dar o aud ca azi. A fost un dialog excelent despre viață, sărbătorile de iarnă și dumnezeul acela al nostru, cu d mic, pe care îl avem în suflet și la care ne gândim când ne e bine. Sau rău. Am vorbit inclusiv despre cartea ”Pervazul lui Dumnezeu”, pe care Ana abia o publicase. Ce să spun, dacă fiecare dintre noi ar simți măcar pe sfert din cât simte femeia aceasta, lumea noastră ar fi mult mai bună.

Ana Barton: de Crăciun, ne punem pe masă amintirile

”Nu m-am gândit niciodată să fiu de Crăciun în altă parte decât cu ai mei. De Crăciun, noi povestim. Așa începem mereu. Ne-așezăm întâi și punem pe masă amintirile. Râdem, plângem, nu alegem. Le dăm drumul pe masă așa cum vin. Parcă rostogolim un sac cu portocale. Și după ce punem pe masa noastră din bucătărie tot, cu sufletele noastre alergând printre portocale, ne vin inimile la loc, abia după. Iar când ne vin, ne revenim și-ncepem să facem planuri. Cine face aia, cine face ailaltă, ce luăm, ce nu luăm. Iar când vin colindătorii, le deschidem. Și cântăm mereu cu ei. Aceleași cântece, alte noduri, alte lacrimi, bucurie nouă. Dar ne-amintim și povestim. Râdem. Bunicii sunt mereu cu noi, în noi. Și nu aș vrea să fie vreodată altfel Crăciunul.”

Nimic comercial, doar apropierea caldă de cei dragi. Știți voi, întâlnirile acelea care te ung pe suflet. Terapie pură și curată alinare. Pentru că Ana are o ”relație” specială cu El, mi-a povestit cum este Dumnezeu, în imaginația ei. Sunt buni prieteni din ce-am înțeles și ambii ne îndeamnă să ne reîntoarcem la iubire și la bunătate.

”Eu îl percep pe Dumnezeu cu ochii mei omenești și cu inima mea omenească. Pentru că eu sunt creatura, iar el este Creatorul. Și atunci, perspectiva mea este a făcutului, nu a Făcătorului. Este o perspectivă limitată, eu fiind o ființă umană, repet, o creatură. Dar eu pot să mi-l imaginez pe Dumnezeu. Și îmi dau voie să mi-l imaginez pe Dumnezeu, iar el, într-adevăr seamănă cu noi. Sigur, el este o întrupare omenească în imaginația mea, numai că eu nu-l văd zburând deasupra norilor, ci stând de vorbă cu oamenii, fiind iubitor și înțelegător. Dumnezeu este dragoste și bunătate. Iar pentru că este dragoste și bunătate, noi din ea ne împărtășim. Și ar fi frumos, dacă, printre modelele vieții noastre, modelul ar fi însuși Dumnezeu. Dacă am vrea să fim buni înainte de orice, să învățăm să iubim, pentru că asta este o învățătură de-o viață. Și nici bunătatea nu este o lipsă de învățătură. Sigur, noi ne naștem buni, numai că între timp se mai modifică una, alta, prin părțile esențiale și la un moment dat cu toții ne trezim că avem accese de răutate, despre care nici nu știm că sunt accese de răutate. Așa că reînvățăm să fim buni, iar asta este o muncă. Și să iubești, tot o muncă este. Dar astea sunt unele dintre puținele munci frumoase de pe lumea asta. Și cred că merită să ne întoarcem la noi. Cumva, dacă stăm să ne gândim, până la urmă, viața omului ce poate să fie altceva decât un pian cu clape bune? Ce poate fi? Eu așa îl văd pe om.”

Pervazul lui Dumnezeu

Toate cărțile Anei îți dau senzația că a pus mai multe suflete în ele, nu unul. ”Pervazul lui Dumnezeu” îmi aduce aminte de sărbătorile de iarnă, pentru a fost lansată în luna decembrie. În plus, așa cum am precizat deja, am vorbit cu Ana înainte de Crăciun, astfel că, în această perioadă îmi amintesc vorbele ei. Las aici un fragment din povestirea ”Pervazul lui Dumnezeu”, pe care mi l-a citit Ana Barton în cadrul unei emisiuni care nu voiam să se mai termine.

”Dumnezeu are un infinit de buzunare. În ele adăpostește copii, oameni (care se cred mari), pisici, căței, levănțică, frunză de untișor, baobabi, doi vulcani activi și unul stins (pentru că nu se știe niciodată), recipiente de sticlă, pline cu dragoste distilată, praf de stele, vulpi, bufnițe și, la capăt, lumină. Și mai are un pervaz înalt, înalt și lat, lat, cât să-L cuprindă și să-L țină bine când se agață de el ca să se uite la noi, să vadă de afară cum ne e înăuntru. Și-apoi se mută înăuntru și se uită, cu ochii noștri, afară. Atunci, nu mai atârnă de pervaz, că nu mai are nevoie. Atunci, șade turcește pe lățișul pervazului și ține dreapta streașină, să nu lăcrimeze de la soare, când e cald, și de la ger, când e decembrie. Ah, și, cel mai important, Dumnezeu dansează.

Azi-noapte, când I-am spus că vreau să scriu azi despre El, mi-a spus, între un vis cu apă și unul cu iarbă: ”Dar să nu-mi pui pronumele cu majusculă.” OK, Doamne, s-a făcut. Și-am visat ninsoare. Mi s-a făcut frig, normal. M-am trezit, am căutat încă un acoperământ, sunt și răcită, pe drum am dat peste somnul uneia dintre pisici, i l-am trezit, a făcut ca o turelă, că pisicile suduie ca tancurile din desenele animate. Când mă-ncălzeam iar de culcare, mi-am adus aminte că Dumnezeu vorbise cu mine-n vis, iar eu n-avusesem nici măcar bunul-simț să-nnebunesc. Am închis ochii și-am văzut o cascadă care năștea lent miere. Ha, mi-am zis, uite raiul! M-am aplecat și am gustat. Era bună, ținea și de foame, și de sete, și de desert. Deci, treaba e ce valențe dai mierii, până la urmă. Totuși, am simțit nevoia de clorofilă, așa c-am păscut cam doi centimetri pătrați de iarbă. Doamne, cât colesterol are iarba-n rai! E grasă ca untul și nu chiar atât de verde ca pe la noi……”

Scriu acum despre toate acestea, pentru că Ana Barton simte enorm și le transmite această calitate și celor de lângă ea. Iar sărbătorile Anei, la fel ca ale noastre, sunt despre dragoste, bucurie, tradiții și familie. Despre lumină, speranță și puterea de a o lua de la capăt, într-un nou început. Sărbători cu bucurie-n suflet să aveți!

December 25, 2018
Carol I, moscheea construită la cererea regelui

Sunt din Constanța, am trecut de sute de ori pe lângă Moscheea Carol I, dar niciodată nu am știut că pot intra să o vizitez. Am urcat în turn abia anul trecut, dar am crezut mereu că interiorul clădirii este rezervat doar bărbaților de etnie turcă și tătară. Am auzit de multe ori, de la diverse persoane, că femeile nu au acces în moschee și nu am insistat. De asemenea, știam că femeile musulmane nu au voie să intre în lăcașul de cult islamic. Greșit din nou, doamnele pot merge liniștite să se reculeagă acolo, însă în timpul slujbei trebuie să stea doar în balcon. Motivele sunt evidente, în moschee se fac mătănii, lumea stă în genunchi și se apleacă până când fruntea atinge podeaua, iar într-o astfel de postură, femeile ar reprezenta o ispită pentru bărbați.

Moscheea Carol I, ridicată la solicitarea regelui care îi poartă numele

Povestea lăcașului de cult musulman din Constanța are o vechime de 109 ani. Moscheea Carol I a fost construită la solicitarea regelui al cărui nume îl poartă, în semn de omagiu pentru comunitatea musulmană din Constanța, foarte numeroasă la acea vreme.

Mai mult decât atât, la inaugurarea lăcașului, în 1910, a participat și familia regală, alături de reprezentanții cultului musulman din România. Practic, este singura geamie care nu are o denumire musulmană. Credincioșii o numesc ”Kral camisi” sau ”Geamia regelui”.

Moscheea Carol I, o clădire frumoasă, care merită să fie zugrăvită

Arhitectura lăcașului de cult este spectaculoasă, dar nu am putut să nu observ faptul că, în interior, nu a fost zugrăvită de mult timp. Este adevărat, sala de rugăciune are o înălțime de 14 metri, iar cupola are 25 de metri, însă este păcat că a început să îi cadă tencuiala și nu a mai fost reabilitată de statul român.

Și aceasta, cu atât mai mult cu cât imobilul face parte din Patrimoniul istoric-cultural și muzeistic al României. Interiorul este decorat extrem de simplu, comparativ cu cel al bisericilor creștin-ortodoxe și cuprinde doar inscripții din Coran. Din fericire, cine o privește doar la exterior nu observă că nu a mai fost reabilitată și nu bănuiește că înăuntru există probleme. Construcția în stil maur, cupola, bolțile și minaretul sunt realizate în întregime din beton armat, fiind prima clădire pentru care s-a folosit acest material.

Un covor mare pentru o clădire mică

Știam că în incinta Geamiei Carol I există un covor foarte vechi și frumos. Când am intrat, am văzut că este mai mult rulat decât întins și am întrebat de ce stă așa. Mi s-a spus că turnul altarului, prin modul în care este amplasat, nu permite desfășurarea completă a covorului, astfel că el stă în permanență parțial înfășurat.

Covorul are, de fapt, valoare istorică. A fost dăruit de sultanul Abdul Hamid (1876-1909) moscheei de pe Insula Ada-Kaleh, care a fost acoperită de ape după construirea Hidrocentralei de la Porțile de Fier. Dimensiunea covorului este de 126 de metri și are o greutate de 490 de kilograme. El a fost lucrat la Centrul de artizanat Hereke din Turcia.

Minaretul, o atracție pentru turiști

Nu sunt puțini turiștii sau constănțenii care își fac curaj și urcă cele 140 de trepte înguste, dispuse în spirală, care duc spre minaret. În timp ce mai iau o pauză să se odihnească, vizitatorii observă că și pereții turnului sunt scorojiți și trebuie reabilitați. Mi-aș dori ca ministrul Culturii să facă o vizită la Moscheea Carol I și să vadă că are nevoie de investiții această frumoasă moștenire primită în dar de la rege.

Din balconul circular, de unde muezinul îi cheamă pe credincioșii musulmani la rugăciune, cei care au reușit să urce toate treptele pot vedea marea și au o perspectivă mai largă asupra centrului vechi al Constanței. În plus, poate fi observată de aproape cupola superbă, deasupra căreia stă mândră semiluna, simbolul Islamului.

Profetul Muhammed, religia păcii și iubirii

Am afirmat de multe ori și susțin în continuare că NU trebuie să punem niciodată semnul egal între musulmani și fanaticii religioși care susțin fundamentalismul și globalizarea terorismului, cei care comit numeroase atacuri peste tot în lume. Coranul, cartea sacră a musulmanilor vorbește despre o religie a păcii. La intrarea în Moscheea Carol I, credincioșii pot citi Predica de adio a profetului Muhammed, care îndeamnă la pace, iubire, dreptate și înțelegere.

”O, oameni buni! Este adevărat că aveți anumite drepturi asupra soțiilor vostre, dar, de asemenea și ele au anumite drepturi asupra voastră. Amintiți-vă că v-ați căsătorit cu ele cu îngăduința și permisiunea lui Allah. Dacă ele locuiesc sub acoperișul vostru atunci au dreptul să fie tratate cu respect și să fie îngrijite. Tratați-le cu blândețe căci ele sunt tovarășele voastre în viață și sprijinitoarele voastre de nădejde.”

”Toți oamenii se trag din Adam și Eva, un arab nu este superior unui ne-arab și un ne-arab nu este superior unui arab, așa cum nici un alb nu este superior unui negru și nici un negru nu este superior unui alb decât în evlavie și îndeplinirea de fapte bune. Toți musulmanii sunt frați. Nu fiți nedrepți cu voi înșivă!”

”Nu jigniți și nu răniți pe nimeni, pentru ca nimeni să nu vă jignească și să nu vă rănească. Amintiți-vă că într-adevăr vă veți întoarce în fața Domnului vostru și veți fi socotiți pentru faptele voastre.”

Ziua etniei tătare din România

Astăzi, 13 decembrie, este Ziua etniei tătare din România, iar regiunea Dobrogea este și patria lor, a tătarilor. Ei s-au stabilit în țara noastră în urmă cu mai bine de opt secole. Acum sunt înregistrați aproximativ 50.000, iar jumătate dintre ei trăiesc în județul Constanța. Profesorul Narciz Amza îmi spunea în cadrul unui interviu că îi este teamă de manelizarea cântecelor tătărești și dorește să fie păstrată identitatea națională a acestei minorități. Ea preciza că folclorul tătăresc dobrogean este din ce în ce mai puțin folosit la nunțile etnicilor și se cântă mai mult prelucrări ale pieselor vechi. ”Se pierde farmecul, valoarea și eleganța acelor cântece tătărești populare. Multe melodii sunt triste, pentru că avem o istorie tristă, dar cele vechi sunt line, nu sunt smucite.”, afirma Narciz Amza. Tocmai de aceea, astăzi a fost organizat la Palatul copiilor, spectacolul ”Valori și tradiții tătărești”, în cadrul căruia, copii din mai multe localități ale județului Constanța au interpretat cântece tradiționale, au dansat și au recitat poezii în limba tătară.

December 13, 2018
Ucrainenii din Dobrogea sărbătoresc Sfântul Andrei pe stil vechi

Noaptea de Sfântul Andrei este magică, iar ucrainenii din Dobrogea o sărbătoresc cu un decalaj de 13 zile față de creștinii-ortodocși. Haholii nu au o biserică specială, ei sunt ortodocși, dar respectă calendarul Iulian. Au ritualuri foarte frumoase și se distrează mult în această noapte din ajunul Sfântului Andrei. Ele sunt legate atât de măritișul fetelor cât și de gonirea spiritelor rele, atât prin folosirea usturoiului, cât și printr-o stare generală de veselie. Sunt obiceiuri păgâne, iar multe dintre ele au dispărut cu timpul. Eduard Acsente, un ucrainean veritabil, ai cărui strămoși s-au stabilit în localitatea Sfântu Gheorghe din anul 1775, dorește să reînvie toate aceste tradiții străvechi.

Turta, cenușa și vătraiul fac parte din ritualul de gonire a strigoilor

Fiind postul Crăciunului, în această seară se coace în casele ucrainenilor din frumosul sat Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, o turtă de post. Este un fel de colac din aluat de pâine cu zahăr, împodobit foarte frumos cu rahat, bomboane și nelipsitele flori, pe care ucrainencele le iubesc. Această turtă se coace în cuptor și la final arată precum coronițele pe care noi le punem la ușă de Crăciun. Prietenii și vecinii se strâng în casa unuia dintre săteni. Gazda agață turta de tocul ușii și murdărește cu funingine o bucată de material. Toți invitații trebuie să participe la acest joc, ce se lungește până târziu în noapte. Musafirii încalecă pe rînd pe un vătrai (cuciuba la ucraineni), fiind un ritual în cadrul căruia se spun anumite cuvinte. Toți participanții îl fac să râdă, dar cel care este pe vătrai trebuie să rămână serios și să muște din acea turtă agățată de tocul ușii. De obicei nu reușește, chiar dacă încearcă de 5-6 ori și inevitabil râde, moment în care este mâzgălit cu funingine. Se spune că persoanele care râd, sunt posedate și îl aduc în casă pe necurat. De regulă, la finalul jocului, toți sunt murdari de funingine și fac o burtă zdravănă de râs, mi-a povestit Eduard Acsente. Cei care se amuză și nu rămân serioși, au posibilitatea să se căiască după ce sunt mânjiți cu funingine, apoi merg la masă și se distrează. În seara aceasta, este obligatoriu ca ucrainenii să fie bucuroși, pentru a goni răul. Tot în ajunul Sfântului Andrei, ei pun grâu la încolțit și îl stropesc timp de 10 zile cu gura, cu apă neîncepută.

Fetele nemăritate fac turte cu apă din Dunăre

Tot în ajunul de Sf Andrei, ucrainencele necăsătorite află cu cine se mărită sau din ce zonă este băiatul. Eduard Acsente spune că, pe vremuri, ele făceau niște turte din făină de mălai. Era un procedeu foarte distractiv pentru domnișoare și îl repetau până când reușeau să facă turtele. Ele luau apă din Dunăre direct cu gura, iar când ajungeau acasă, turnau puțin mălai în gură pentru a prepara turtele chiar în cavitatea bucală. Deoarece nu este un procedeu foarte simplu, iar domnișoarele aveau chef de distracție, ajungeau să facă drumul pînă la Dunăre chiar și de 20 de ori, deoarece râdeau și înghițeau apa sau o scăpau din gură. Fetele făceau un fel de turte (balabuște le spun ucrainenii) și le așezau pe toate pe un băț. Îi dădeau drumul câinelui în curte și îl urmăreau pentru a observa ce turtă mănâncă prima dată. Fata a cărei turtă era mâncată prima de către câine, se mărita în acel an, iar direcția în care se îndrepta apoi animalul arăta zona în care stătea ursitul. Eddy spune că, în proporție de 80% aceste lucruri se potriveau. Oricum, fetele de 17, 18 ani se gândeau deja la măritiș și aveau pe cineva în minte, așa că lucurile se realizau cu puterea gândului.

Baticul care prevestea căsătoria

Ucrainencele necăsătorite aveau mai multe metode prin care aflau dacă se căsătoresc sau nu, foarte repede. Tot de la Eduard Acsente am aflat că un alt obicei pe care îl foloseau domnișoarele în ajunul Sfîntului Andrei era cel al vaselor întinse pe masă. Ele puneau diferite lucruri sau obiecte, fiecare în câte un vas, printre care și un batic. Fetele intrau pe rând și alegeau câte un vas. Fata care nimerea vasul în care se afla baticul, se căsătorea în anul următor, iar celelalte mai aveau de așteptat.

Geamurile și ușile se ung cu usturoi în această seară

De la Bianca Folescu, reprezentantul Asociației Suvenir din Dobrogea, am aflat că la ucraineni există ritualul de a pune usturoi la geamuri și pe tocurile ușilor, pentru a ține răul la distanță și a fi apărați de spiritele rele. De asemenea, ei tămâiază grajdurile și bat un cui în mijlocul locului în care stau animalele, în care agață un craniu de vită, care se consideră a fi o protecție pentru ele. Haholii cred că în noaptea Sf Andrei spiritele rele vin să ia laptele vacilor și doresc să îndepărteze primejdia prin acest obicei. Bianca mi-a povestit și despre ritualurile și superstițiile creștinilor-ortodocși din Dobrogea cu ocazia sărbătorii de Sf. Andrei, despre care am scris aici.

Lipovenii nu sărbătoresc într-un fel anume Sfântul Andrei

Rușii lipoveni nu au tradiții și obiceiuri de Sf. Andrei. Mai mult decât atât, sărbătoarea nu este consemnată în mod deosebit în calendarul Iulian și nu are loc o slujbă specială. În timp ce Biserica, în general, ca instituție a evoluat în permanență și s-a modernizat, Biserica de rit vechi a rămas ancorată la mijlocul secolului al XVII-lea. Fostul președinte al Comunității Rușilor Lipoveni din Sarichioi, Vasile Dolghin, mi-a spus că în religia rușilor lipoveni, nu se pomenește nimic de creștinarea românilor, cu atât mai mult a rușilor, de către Sfântul Andrei, întâiul chemat, fratele apostolului Petru. El spune că aceste lucruri sunt precizate abia în scrierile târzii ale rușilor din secolele al X-lea și al XI-lea. Fostul profesor de limba și literatura română, Vasile Dolghin, apreciază că este îndoielnică legenda Sfântului Andrei în Dobrogea, deoarece creștinismul s-a răspândit în antichitate în orașe mari, nu în sate care au rămas păgâne până târziu. El spune că inclusiv Pestera Sf. Andrei, care atrage mii de vizitatori astăzi, nu-și explică influența în pustietate, ținând cont de numărul locuitorilor de atunci. Profesorul Dolghin consideră că în prezent avem un ”amalgam aiuristic-comercial al globalizării în toată ortodoxia”, ceea ce nu reprezintă un lucru bun pentru religie.

December 12, 2018