Discover Dobrogea

Category: Istorie&Cultura

Ansamblul rupestru de la Murfatlar intră în atenția Comisiei UNESCO

Ansamblul rupestru de la Murfatlar va intra în atenția Comisiei UNESCO din Parlamentul României și se dorește includerea monumentului în Patrimoniul Mondial. Din 1991 situl a fost inclus pe lista indicativă UNESCO, însă de atunci au eșuat toate măsurile pentru conservarea și consolidarea acestui obiectiv, care ar putea deveni cea mai importantă atracție turistică din județul Constanța. Vestea bună este că, pentru prima oară în istoria post-decembristă s-au alocat 500.000 de euro pentru un proiect de conservare, protejare și punere în valoare a Ansamblului rupestru de la Murfatlar, iar ulterior va fi realizat și un plan, mult mai costisitor, pentru execuția lucrărilor.

Ansamblul rupestru de la Murfatlar cuprinde biserici și chilii sculptate în cretă

Bisericile din cretă situate la baza dealurilor din Murfatlar sunt impresionante, însă ele nu au putut fi vizitate niciodată de publicul larg. Ansamblul Rupestru de la Murfatlar, un labirint cu biserici vechi și chilii sculptate în cretă a fost descoperit întâmplător, în urmă cu 64 de ani, în timpul unor lucrări de extindere a zonelor de exploatare a cretei lângă cariera antică de la Murfatlar.

”Estimarea perioadei în care s-au întemeiat așezările s-a făcut pe baza unei scrieri din naosul bisericii B4, unde era inscripționat ”leat 6500”, respectiv anul 992. Ele nu au funcționat în același timp, dar au fost locuite atât de călugări, cât și de persoanele care lucrau în acea vreme la carieră.

Arheologii au solicitat oprirea exploatării în zonă și în cadrul cercetărilor au descoperit mai multe chilii, locuințe și galerii,toate săpate în pereții din cretă.

Săpăturile la ansamblul rupestru de la Murfatlar s-au desfășurat până în anul 1962, fiind realizate în acest timp, 5 campanii de cercetare. În cadrul acestora, au început să fie restaurate anumite părți din complexul rupestru și s-au luat măsuri pentru izolarea sitului arheologic de restul carierei.

Lucrările de consolidare și conservare au fost întrerupte în 1962, din cauza lipsei de fonduri”, a declarat pentru Discover Dobrogea, dr. în istorie Gabriel Custurea, din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Senatorul Remus Negoi: ”Ansamblul Rupestru de la Murfatlar ar putea intra în Patrimoniul UNESCO”

Monumentul arheologic de la Murfatlar are o valoare inestimabilă, atât datorită unicității și vechimii sale, dar și a inscripțiilor cu caractere gotice, germanice, grecești și slavone din interior, care atestă prezența creștinismului și a unei vieți monahale autentice pe pământurile Dobrogei, încă de la sfârșitul secolului X.

”Demararea proiectului de conservare, protejare și punere în valoare a monumentului de la Murfatlar este un lucru extraordinar. Mai departe, însă, îmi doresc să intre de pe lista indicativă, în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Criteriile cele mai importante pentru a se întâmpla acest lucru sunt unicitatea și punerea sitului în valoare. Deși Ansamblul Rupestru de la Murfatlar este foarte fragil și, probabil, nu va putea intra niciodată în circuitul turistic pentru a fi vizitat, totuși există mai multe opțiuni pentru ca el să fie văzut și protejat.

Protecția monumentului istoric poate fi realizată din sticlă, astfel încât el să fie admirat de către vizitatori, iar alături, există posibilitatea realizării unui muzeu, cu replici ale bisericuțelor și chiliilor sculptate în cretă.

Am discutat deja cu președintele Comisiei UNESCO din Camerele Reunite ale Parlamentului și i-am propus să facem o dezbatere foarte largă despre Ansamblul Rupestru de la Murfatlar, dar și despre celelalte obiectivele din Dobrogea aflate pe lista indicativă, inclusiv cetățile de pe linia Limes, până pe 16 noiembrie, când marcăm 65 de ani de UNESCO.

Parlamentarii trebuie să înțeleagă specificitatea acestui loc și faptul că Ansamblul rupestru de la Murfatlar, care este unic, motiv pentru care este și pe lista indicativă UNESCO, este foarte fragil. Inclusiv intervențiile pentru consolidarea malului de cretă au fost făcute pentru a prezerva întregul sit.

Există disponibilitate și interes din partea Consiliului Județean Constanța, a Primăriei Murfatlar, dar și a Comisiei UNESCO, pentru punerea în valoare a acestui monument și fac toate demersurile să fie inclus în Patrimoniul Mondial”, a declarat pentru Discover Dobrogea, senatorul Remus Negoi, vicepreședinte în Comisia Camerelor reunite ale Parlamentului în relația cu UNESCO.

Pentru salvarea bisericilor din cretă de la Murfatlar, politicienii își unesc forțele

De-a lungul anilor au fost multe încercări pentru punerea în valoare a Ansamblului Rupestru de la Murfatlar, însă niciuna nu a fost finalizată. Acum însă, pentru prima oară după 1990, au fost obținute fonduri pentru începerea lucrărilor de punere în valoare a monumentului.

Politicienii din Constanța au decis că este bine să își unească forțele pentru a realiza în echipă acest proiect care va atrage mulți turiști în județ.

”Important este că s-a dat jumătate de milion de euro pentru acest obiectiv, ceea ce reprezintă un început. La fel de important este că se poate construi o clădire, un muzeu care să pună în valoare monumentul. Părerea mea este că dacă s-au obținut banii aceștia pentru proiectare va fi un punctaj în plus când vor fi solicitate fonduri pentru finanțarea realizării lucrărilor.

Noi facem acum documentația tehnică și ulterior se va face investiția pentru conservarea sitului și punerea lui în valoare. Abia după ce vor fi terminate lucrările și monumentul va putea fi vizitat, într-un fel sau altul, o să poată fi inclus pe lista UNESCO.

Crucea malteză de la Ansamblul Rupestru am pus-o și în stema orașului. Ea este reprezentativă, se află pe inscripțiile de la Bisericile din cretă de pe teritoriul orașului nostru și are o vechime de peste 1000 de ani.

Există însă și multe nereguli. La un kilometru de Ansamblul Rupestru este un poligon de tragere care nu mai este folosit în acest scop, pentru că la 500 de metri trece autostrada. Acest teren de 225 de hectare este folosit pentru distrugere de muniții.

În oraș, geamurile locuințelor se mișcă de la vibrații și am făcut nenumărate adrese. Am înregistrări în care se vede că se încarcă tehnică militară de 80 de tone, iar vibrațiile sunt atât de mari, încât la Ansamblul Rupestru s-au prăbușit câteva galerii. Din 2008 încerc să opresc funcționarea acestui poligon, care îi deranjează pe localnici.

Ansamblul Rupestru de la Murfatlar poate fi cea mai importantă atracție turistică din județul Constanța, datorită vechimii și a unicității sale și merită să fie pus în valoare”, a declarat pentru Discover Dobrogea, primarul orașului Murfatlar, George Cojocaru.

Pe 6 septembrie, reprezentanții Consiliului Județean Constanța au semnat contractul de proiectare pentru conservarea, protejarea și punerea în valoare a Ansamblului Rupestru de la Murfatlar.

Contractul vizează proiectarea la fazele SF/DALI și Proiect Tehnic și este în valoare de 2.300.000 de lei fără TVA, suma fiind finanțată prin fonduri europene prin Programul Operațional Asistență Tehnică 5D.

Execuția lucrărilor este estimată la 15 milioane de Euro și ar urma să fie finanțată prin Programul Operațional Regional 2021- 2027.

Proiectul vizează conservarea și restaurarea monumentului istoric, stabilizarea versantului, captarea și dirijarea apelor freatice, realizarea unor acoperiri de protecție cu menținerea sau eliminarea structurii din beton construită în anii ’70, dar și realizarea unor circuite de vizitare, amenajări peisagistice și a unui muzeu de sit, un centru de primire a vizitatorilor, în care vor fi organizate și expoziții.

September 18, 2021
Istoria cazinourilor din Constanța, clădiri emblemă pe faleză, încă din 1880

Istoria cazinourilor din Constanța începe cu 30 de ani înainte de inaugurarea Cazinoului modern de pe faleză, pe care îl știm cu toții. Încă din anul 1880, când se numea ”Kursaal”, cazinoul atrăgea mulți localnici și turiști, deși era o gheretă din lemn și paiantă. Succesul acestuia a determinat autoritățile să realizeze, în 1882, o altă construcție mai rezistentă, denumită ”Casinul Comunal”, iar din 1910 și până în prezent, Cazinoul de pe faleza constănțeană atrage privirile tuturor.

Istoria cazinourilor din Constanța începe în 1880, cu salonul ”de reprezentațiuni și baluri” denumit Kursaal

Inaugurat în iulie 1880 pe faleza din Constanța de către Consiliul Comunal, Kursaal a devenit foarte repede un loc de distracție pentru vizitatori și locuitorii de la acea vreme ai comunei Constanța.

Nu era pretențios precum Cazinoul inaugurat în 1910, care și acum este foarte apreciat, însă, în modesta așezare portuară era un punct de atracție, primul din istoria cazinourilor din Constanța.

Construit din paiantă și scânduri, Kursaal era locul în care ziua se cânta la pian și oaspeții făceau conversație, iar seara erau organizate baluri de către primărie sau cu acceptul acesteia. Denumit și Salonul de pe Bulevard, cazinoul avea săli de muzică, dans și jocuri, dar și pentru cei care doreau să citească ziarele vremii.

Chiar și poetul Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle, pe 16 iulie 1882 despre primul cazinou construit în Constanța, pe malul mării. ”O terasă pe țărmul înalt dă o frumoasă priveliște pe toată întinderea mării și, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care plutește pe-o parte a apei. Restul rămâne în întuneric și noaptea, marea își merită numele ei de neagră”.

”Se petrece foarte bine aici, iar orele se scurg repede, încărcate de plăceri din cele mai diverse. În timpul zile, bărcile înaintează destul de mult în mare pentru pescuit. Seara, între orele 7 și 10, pe bulevard se aude întotdeauna muzica militară.

După terminarea concertului se deschide cazinoul, splendid luminat. Sala de bal, foarte frumoasă, este mereu asaltată. Husarii roșii, toți foarte buni dansatori, reprezintă cu strălucire garnizoana.

Doamnele sunt șarmante și dornice să petreacă. Se dă semnalul. Primul dans este un galop antrenant, urmat în cascade de valsuri, polci și cadriluri. Cel mai mult durează cadrilurile, uneori chiar și ore în șir, iar muzica este excelentă sub bagheta locotenentului Lucasievitz.

Balul se termină printr-un cottilion dezlănțuit și, cum nu este încă târziu, doar ora unu din noapte, lumea iese pe terasa așezată deasupra mării. Noaptea este magnifică. Conversația înlocuiește dansul, iar spiritul și veselia animă conversația” scria un jurnalist în presa din acea perioadă.

În anul 1886, Primăria Urbei Constanța a dispus construirea unei terase suplimentare la cazinoul de pe B-dul Elisabeta, iar pe 12 iunie anunța deschiderea salonului de dans Kursaal. Erau publicate chiar și tarifele, astfel aflăm că abonamentele costau 30 de lei pentru o familie cu două persoane și 20 de lei pentru o persoană.

Pentru abonați se dădeau două baluri pe săptămână, în zile fixate și anunțate dinainte. În 1888, vizitatorii puteau fi serviți cu dulceață, cafea turcească sau țuică, prăjitură sau mastică, cafea nemțească, fructe zaharisite, limonadă, socată, vișinată, înghețată și cu diferite băuturi.

Istoria cazinourilor din Constanța continuă cu a doua clădire, Casinul Comunal

Autoritățile locale au constatat faptul că prima clădire a cazinoului din Constanța a avut succes la public și atrăgea mulți vizitatori, astfel că în ianuarie 1892 au decis să construiască o clădire mai mare și mai stabilă și să demoleze Kursaal-ul, care nu mai prezenta siguranță pentru clienți.

În timpul săpăturilor realizate pentru al doilea cazinou a fost găsită o groapă comună în care au fost identificate osemintele soldaților francezi morți de holeră, în lunile iulie și august 1854. Aceștia au fost îngropați apoi în cimitir, cu onoruri militare.

Cea de-a doua clădire a cazinoului din Constanța a fost inaugurată pe 30 iunie 1893. Terasa proiectată de Adolf Linz le oferea vizitatorilor o priveliște încântătoare.

Noua clădire era mai încăpătoare, avea o sală mai mare pentru spectacole de teatru și baluri și mai multe terase cu vedere la mare. În Casinul Comunal erau organizate și serate muzical-literare care adunau ”lumea aleasă a urbei”.

În sala mare a Casinului Comunal decorată cu roșu și frumos luminată, a fost dat pe 16 octombrie 1896, banchetul organizat cu ocazia punerii pietrei de temelie de către regele Carol I, pentru construirea Portului Constanța pe țărmul Mării Negre. La banchet au participat 128 de persoane, iar meniul și personalul au fost asigurate de Casa Capșa din București.

”Ne atrage pavilionul de petrecere, ale cărui picioare se ridică din valuri, câtă vreme veranda e împinsă deasupra mării. Fereștile sara sunt iluminate ”a giorno”, înăuntru cântă muzica și perechi vesele dansează bostonul. Din afară, lampioanele atârnate spre mare fac o lumină feerică, sub care dame și domni conversează intim, desfătându-se în marea dinaintea lor, ca-n O mie și una de nopți”, scria Iosif Vulcan care a sosit în oraș pentru a se îmbarca pentru Constantinopol.

Multe familii distinse din București și din restul țării își petreceau vara în Constanța, iar Casinul petrecerilor era un loc bun de întâlnire. Nicolae Iorga, General Manu, Vasile Lascăr, Ion Lahovari, toți au trecut pragul Casinului Comunal Constanța. Chiar și regina Elisabeta, cu pseudonimul literar Carmen Sylva, prințesa Zoe Sturdza, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, George Coșbuc și multe alte personalități au participat la conferințe culturale organizate la Casinul Constanța.

Al treilea cazinou emblematic pentru Constanța a fost inaugurat în 1910

În ianuarie 1903, primarul Christea Georgescu a considerat că este timpul să schimbe la față orașul Constanța și să realizeze lucrări care ”să satisfacă nevoile esențiale ale localnicilor și numeroșilor vizitatori”. Printre altele, el a propus lărgirea bulevardului Elisabeta și a rețelei de canalizare și construirea unui nou cazinou modern, deoarece, spunea el, ”orașul Constanța este o stațiune balneară vizitată de foarte multă lume și trebuie să le oferim oamenilor mijloace de a se distra pentru a găsi mai agreabilă șederea lor în oraș”.

Încă din faza de proiect, Cazinoul s-a confruntat cu probleme. Este singura clădire din lume care are trei fundații, astfel că nu poate fi eclipsată de niciun alt imobil din acest punct de vedere.

Edificiul a fost ridicat pe un promontoriu de pământ extras din mare și bătut cu maiul pentru a se tasa și a ajunge la densitatea specifică. Prima fundație a proiectat-o arhitectul Daniel Renard. Apoi, acesta a plecat împreună cu liberalii de la conducerea orașului și au venit conservatorii. Primarul Ion Bănescu l-a ales pe arhitectul Petre Antonescu pentru continuarea lucrării.

El a avut o altă viziune, un alt proiect în stil național și a făcut al doilea rând de fundații pentru a-și pune opera în practică. Petre Antonescu este autorul Cazinoului din Sinaia, care, de altfel, este foarte frumos. S-a terminat mandatul, au venit alegerile, au plecat conservatorii și s-au întors liberalii la conducerea orașului.

Daniel Renard a fost chemat să își continue lucrarea, iar când a văzut că i-a fost modificat proiectul, a zis: ”Mi-au fost stricate fundațiile!”, astfel că s-a făcut și al treilea rând de fundații. Acesta este unul dintre lucrurile care individualizează Cazinoul.

Cazinoul din Constanța este construit pe o porțiune de teren extrasă din mare

Cazinoul din Constanța este original și unic în lume, pentru că e construit pe o porțiune de teren extrasă din mare.

Înainte de începerea lucrărilor, orașul se termina sus, unde acum este Bulevardul Regina Elisabeta, iar în locul în care se află acum faleza și Cazinoul era marea.

Promenada de la malul mării pe care ne plimbăm cu drag, constănțeni și turiști deopotrivă, a fost un proiect grandios conceput de prefectul acelor vremuri, Scarlat Vârnav.

Anghel Saligny a fost cel care a avut curajul să îl pună în operă începând din 1903. Saligny coordona atunci lucrările de construcție ale Portului Constanța. Pentru a fi realizată faleza din fața Cazinoului, a fost nevoie atât de geniul său și de experiența inginerilor portului, cât și de utilajele care au fost aduse din port cu această ocazie.

Parcul care unește faleza Cazinoului cu bulevardul Elisabeta a fost conceput și realizat de Emile Redont, arhitect peisagist de origine franceză. Redont a proiectat în 1905 și stațiunea Mamaia, deși, la vremea aceea mulți considerau că proiectul este o utopie.

Cazinoul, locul în care lumea bună mergea la baluri, la jocuri de noroc sau la piese de teatru

La începutul secolului trecut, balurile erau principalul mod de distracție pentru constănțeni și turiști. La Cazino, oamenii dansau, socializau, se întâlneau, se puneau la cale căsătorii, se cunoșteau persoane din diferite categorii sociale.

Tot acolo se desfășurau și piese de teatru. Exista o sală mare pentru piese de teatru, chiar dacă avea o acustică proastă, de care se plângea toată lumea. În sprijinul lui Daniel Renard a venit la acea vreme Victor Ștefănescu, un arhitect important al cărui tată a înființat Opera din București și care știa exact ce trebuie făcut. Totuși, la acustică nu s-a putut umbla, pentru că era, totuși, un cazinou.

Cazinoul din Constanța este restaurat pentru a cincea oară

Imobilul a fost restaurat prima oară la puțin timp după ce a fost pus în funcțiune. În timpul Primului Război Mondial, clădirea-simbol a Constanței transformată în spital de campanie a fost bombardată.

Reparațiile s-au făcut destul de târziu, deoarece se considera că reabilitarea edificiului este un lucru minor sau frivol, în condițiile în care erau necesare investiții majore pentru multe alte obiective afectate.

O altă reparație capitală a fost făcută în 1935, fiind coordonată chiar de către arhitectul clădirii, Daniel Renard. Apoi, după cel de-al Doilea Război Mondial a fost reabilitat din nou Cazinoul, deoarece clădirea fusese deteriorată în timpul războiului.

În 1951-1952, Cazinoul constănțean a fost restaurat pentru a treia oară, iar lucrările au fost făcute de către deținuți și s-au descoperit ulterior niște înscrisuri făcute de aceștia pe bucăți de sac.

Ultima restaurare majoră s-a făcut în anii 1988-1989, nu neapărat din pricina stării precare de conservare a edificiului, ci în ideea că acea zonă a Constanței urma să intre într-un circuit închis. Nu a mai fost implementat acel circuit, pentru că între timp a venit Revoluția din 1989, iar de atunci clădirea de patrimoniu nu a mai fost conservată sau restaurată până în 2020, când au început lucrările de reabilitare.

Un monument cu povești triste și vesele deopotrivă

Cazinoului din Constanța i-au fost asociate foarte multe povești, mai vesele sau mai triste. În perioada în care s-a construit clădirea, familiile regale și princiare veneau foarte des la Constanța. Principele Ferdinand a participat la inaugurarea oficială a Cazinoului, pe 15 august 1910, iar Regina Elisabeta a patronat serate culturale la Cazinou.

Fiind un loc în care se reunea toată lumea bună, chiar și Regina Maria a patronat în Cazinoul constănțean un concert pe care l-a organizat pentru a strânge fonduri pentru ridicarea Bisericii Catolice din zona veche a orașului.

Pe de altă parte însă, poveștile triste se referă la jucătorii care și-au pierdut averile și s-au aruncat în mare, punându-și capăt zilelor sau la crupierii care au fost arestați. Au fost multe motive de bucurie în monumentul istoric și în perioada socialistă, când multă lume și-a organizat acolo nunta.

September 14, 2021
Fregatele ”Regele Ferdinand” și ”Regina Maria”, 91 de ani de tradiție militară navală românească

Fregatele ”Regele Ferdinand” și ”Regina Maria” împlinesc astăzi 91 de ani de la intrarea în seviciul Forțelor Navale Române. Cele două distrugătoare românești au purtat, în perioada 1930-1961, numele regilor sub conducerea cărora s-a înfăptuit Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Fregatele ”Regele Ferdinand” și ”Regina Maria” făceau parte din ”careul de ași” al Marinei Regale Române

Distrugătoarele „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria”, care au fost construite, în perioada 1927 – 1930, în Șantierele Navale „CTT&Pattison” din Italia au intrat în serviciul Marinei Regale Române, pe 7 septembrie 1930.

Împreună „Mărăști” și „Mărășești”, noile distrugătoare „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria” alcătuiau Escadrila de Distrugătoare, care era cunoscută drept „careul de ași” al Marinei Regale Române.

Navele aveau inscripționate pe bordaj asul de cupă – Regele Ferdinand, asul de pică – Regina Maria, asul de treflă – Mărășești și asul de caro – Mărăști.

Misiunile celor patru distrugătoare erau de apărare a litoralului românesc, de asigurare a protecției transporturilor de trupe şi de materiale, de protecție a navelor care executau minări în zonele de litoral ale țârii noastre şi în zone din Nordul Mării Negre.

În al Doilea Război Mondial, navele Escadrilei de Distrugătoare au executat 71 de misiuni de luptă

Navele Escadrilei de Distrugătoare au executat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada 22 iunie 1941 – 23 august 1944, 71 de misiuni de luptă în Marea Neagră și au parcurs peste 22.700 de mile marine, o distanță mai mare decât lungimea Ecuatorului.

Dintre cele mai importante misiuni de luptă executate, menționăm bătălia navală din zona Constanța – Tuzla, care a avut loc la data de 26 iunie 1941, împotriva crucișătoarelor sovietice „Moskva” şi „Harkov”, în timpul căreia crucișătorul „Moskva” a fost scufundat, iar „Harkov” a fost avariat.

De asemenea, ele au lovit un submarin inamic în zona Şabla și au scufundat un submarin inamic în zona Burgas, în luna decembrie 1941.

Fregatele au participat și la cea mai mare operațiune navală din Marea Neagră, cunoscută sub denumirea de „Operațiunea 60.000”, pentru evacuarea forțelor române din Crimeea, în perioada 5 aprilie – 14 mai 1944.

Cele patru distrugătoare românești au fost capturate de armata sovietică, în octombrie 1944

După schimbarea de alianță a României produsă la data de 23 august 1944 și încheierea armistițiului cu Uniunea Sovietică, a avut loc cea mai mare dramă a Marinei Militare Române.

Pe 29 august 1944, comandantul Forței Navale Maritime Române şi al teritoriului Dobrogea, contraamiralul Horia Macellariu a primit un ultimatum din partea sovieticilor pentru a preda toată flota românească de război şi auxiliară.

O zi mai târziu, în portul Constanța au intrat primele unități navale sovietice, iar la data de 5 septembrie 1944 militarii sovietici înarmați au debarcat echipajele române de la bordul navelor militare și au sechestrat ofițerii și maiștrii militari în Gara Maritimă din Constanța.

În timpul acestor acte de violență, comandantul Escadrilei de Distrugătoare, căpitan-comandorul Alexandru Dumbravă s-a sinucis, iar ofițerul de gardă al distrugătorului „Regina Maria”, căpitanul Nicolae Tudor, a fost rănit prin împunsături de baionetă.

Cele patru distrugătoare, împreună cu alte nave ale Marinei Române, având la bord echipaje sovietice, au părăsit portul Constanța la data de 12 octombrie 1944, fiind considerate captură de război.

În 1951, distrugătoarele Regele Ferdinand și Regina Maria au fost restituite României

Distrugătoarele „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria” au fost restituite României de către guvernul sovietic în anul 1951 și au format Divizionul de Distrugătoare, împreună cu distrugătoarele „Mărăști” și „Mărășești”, care fuseseră returnate anterior guvernului român.

Cele patru distrugătoare românești au rămas în serviciu până în luna aprilie 1961, când au fost scoase din uz și au fost tăiate, împreună cu alte nave ale Marinei Militare Române.

Fregata Regele Ferdinand a fost prima navă militară achiziționată de România după 1990

Fregata „Regele Ferdinand”, cu numărul de bordaj F-221, este prima navă militară achiziționată de România după anul 1990. La data de 1 mai 2004, personalul selecționat şi pregătit pentru ocuparea posturilor de la fregata „Regele Ferdinand” a fost numit în funcții, iar în perioada iulie-noiembrie 2004 echipajul complet al navei s-a reunit în portul Portsmouth, Marea Britanie, pentru luarea în primire a navei şi pentru desfășurarea pregătirii centralizate sub coordonarea echipelor de instructori și evaluatori britanici.

La data de 9 septembrie 2004, președintele României a acordat pavilionul navei, într-un cadru festiv, organizat în portul britanic Portsmouth, ocazie cu care fregatei i s-au acordat numele de „Regele Ferdinand” şi numărul de bordaj F 221, în prezența unor înalte oficialități române și britanice. Nava a părăsit portul Portsmouth la data de 26 noiembrie 2004 şi a acostat în portul Constanța la data de 10 decembrie 2004, fiind escortată la intrarea în port de două elicoptere şi de nave de luptă.

De-a lungul anilor, Fregata ”Regele Ferdinand” a participat la numeroase operațiuni și misiuni NATO, la numeroase exerciții internaționale și naționale, iar echipajul ei a desfășurat numeroase acțiuni de diplomație navală, în porturile în care nava a făcut escale, precum Haifa (Israel), Alexandria (Egipt), Dar-es-Salaam (Tanzania), Victoria (Insulele Seychelles) și altele.

Fregata ”Regina Maria” se află în serviciul Forțelor Navale Române din anul 2005

În luna august 2004, a fost constituit primul echipaj al navei cu numărul de bordaj F-222, iar în perioada martie-iulie 2005 acesta a fost dislocat în baza navală „Nelson” din portul britanic Portsmouth, în vederea executării pregătirii centralizate și luării în primire a navei.

Pe 16 aprilie 2005, a fost semnat acordul de recepție a navei de către Comisia de Acceptanță, iar la data de 21 aprilie 2005 a avut loc, în Portsmouth, Marea Britanie, ceremonialul de acordare a pavilionului navei.

În luna iulie 2005, fregata „Regina Maria” a părăsit baza navală britanică și a luat cap-compas portul Constanța, unde a ajuns pe 25 iulie 2005, prilej cu care a fost organizată o ceremonie de primire, la care au participat președintele României și numeroase oficialități.

Din anul 2006, fregata „Regina Maria” a participat la numeroase exerciții și misiuni.

În prezent, nava face parte din pachetul de forțe navale pus la dispoziția Alianței Nord de către țara noastră, iar echipajul fregatei „Regina Maria” consemnează o nouă premieră pentru evoluția Forțele Navale Române, prin asigurarea conducerii Operației NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană, la care fregata F-222 participă în luna septembrie a acestui an.

Tradiția distrugătoarelor a fost reluată odată cu intrarea în serviciu, la data de 9 septembrie 2004, a fregatei „Regele Ferdinand” și, la data de 21 aprilie 2005, a fregatei „Regina Maria”.

September 7, 2021
Biserica Sf. Atanasie de la Niculițel, singurul monument creștin medieval din Dobrogea

Se spune că Biserica Sf. Atanasie din Niculițel a fost construită inițial de către o familie înstărită, pe proprietatea acesteia. Apoi, cel mai probabil a devenit biserica satului, fiind și primul lăcaș de cult ridicat în localitate, în perioada bizantină. Edificiul realizat în secolul al XIV-lea se află în patrimoniul național și este singurul monument creștin medieval descoperit până acum în Dobrogea, iar duminica se oficiază în continuare slujbe în cadrul acestuia.

Potrivit legendei, Biserica Sf. Atanasie din Niculițel a fost îngropată în pământ

Legenda spune că Biserica Sf. Atanasie de la Niculițel a fost acoperită cu pământ în fața invaziilor turcești, pentru a nu fi distrusă de musulmani. În sec. XIX, ea a fost descoperită de un cioban pe care îl chema Niculiță, de la care se spune că provine și denumirea comunei.

”În hărțile vechi, localitatea Niculițel apare cu numele de Monastirea sau Mănăstiriște, până în sec. XIX. Specialiștii apreciază că a purtat această denumire, deoarece în zonă sunt multe lăcașuri de cult într-un teritoriu restrâns.

După sec. XIX, comuna a luat numele de Niculițel, care, potrivit legendei era al ciobanului Niculiță. Acesta a descoperit biserica în timp ce mergea pe un deal cu oile la păscut și, în timp ce se juca în pământ cu un cuțitaș a descoperit crucea de pe turla bisericii. Apoi, biserica a fost dezgropată și redată satului. În interior sunt păstrate și porțiuni din picturile vechi”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cornelia Odagiu, conservator 1A la Bazilica Niculițel.

Biserica Sf. Atanasie de la Niculițel, ”un templu roman prefăcut în biserică”

Între dealurile localității din județul Tulcea apare albă și suplă, Biserica Sf. Atanasie din Niculițel. Monumentul a fost descris de Ion Ionescu de la Brad în 1850 ca fiind ”un templu roman prefăcut în biserică”. Și aceasta, deoarece s-au folosit cărămizile romane recuperate de la monumentele antice din zonă, pentru amenajarea pavajului la interior și în elevația zidurilor.

Potrivit sondajelor arheologice începute în anul 1974, edificiul a cunoscut mai multe faze constructive și au existat două mari perioade de locuire a zonei, una aparținând epocii romane, iar cealaltă epocii feudale, acesteia din urmă fiindu-i atribuit și monumentul de cult.

Într-o primă fază, bisericuța a fost ridicată pe domeniul unui stăpânitor feudal local la începutul sec. al XIV-lea și avea dimensiuni mici (11,5 x 6,5m), un altar semicircular și un naos cu structură cruciformă.

Accesul dinspre exterior era prevăzut pe latura de nord, către reședința feudală. Din tencuiala pictată a monumentului s-au păstrat doar câteva fragmente.

Timp de 100 de ani, biserica și-a încetat existența, iar în primele decenii ale sec. al XV-lea a fost redată cultului și a intrat în folosința comunității și a fost extinsă de mai multe ori.

În Biserica Sf. Atanasie din Niculițel au fost păstrate, inițial, timp de doi ani, din 1971 până în 1973, moaștele celor 4 sfinți martiri descoperite la Bazilica Paleocreștină de la Niculițel, iar apoi au fost date Mânăstirii Cocoș.

Povestea Bisericii Sf. Atanasie o găsim în ultima carte a arheologului Victor Baumann, ”Vremuri de legendă”

Despre Biserica Sf. Atanasie din Niculițel scrie și arheologul Victor Baumann, în cartea sa ”Vremuri de legendă” o poveste pe care a aflat-o de la Țața Ileana, bunica soției dânsului, care descindea dintr-un neam vechi de gospodari, după Unirea Dobrogei cu Țara.

”- Se spune, începu bătrâna să povestească, pe vremea când turcii stăpâneau ținuturile dobrogene, locurile acestea, ale Niculițelului nostru, erau acoperite de păduri cu pajiști mari unde pășteau numeroase turme de oi. Cei mai mulți oieri români din principate care, toamna târziu treceau Dunărea la iernat. Unii dintre ei, mai ales mocanii ardeleni, se obișnuiseră să rămână mai tot anul în ținuturile nord-dobrogene pline de pajiști umede, datorită ploilor abundente și a numeroaselor bălți printre meandrele bătrânului fluviu, dar și a unui regim special care-i avantaja în lumea otomană. Turcii se bucurau de prezența oierilor și întrețineau relații bune cu ei, fiind interesați să trimită la Stanbul cât mai multă carne proaspătă de miel și de berbec, foarte apreciată de musulmani.

Aici, în ținuturile acestea, oierii se strânseseră într-o obște condusă de staroști, câte unul din zonele de unde veniseră. Unul dintre aceștia, pe numele său Niculai (Culai sau Niculiță), după cum îl strigau păstorii, își ținea turmele la pășunat în luminișurile dinspre dealurile sudice ale așezării noastre de azi, străpunse de un firicel de apă care se învolbura după ploile mari, nelipsite la sfârșitul primăverii.

După o astfel de ploaie, Niculiță, aflat pe un bot de deal de unde își controla turma, a observat că obiectul de care își agățase traista era din metal lucrat. Nu i-a fost greu să scoată din toiag șișul ascuțit și să înlăture pământul din jurul obiectului metalic. Și, mare i-a fost uimirea, când s-a trezit în fața Sfintei Cruci, apărută din pământ. A făcut strigare prin fecioru-su Trif, către păstorii din apropiere, iar aceștia către întreaga obște a oierilor din cazaua Isaccei.

S-au strâns seara la foc de tabără pe malul Dunării, iar Niculiță le-a făcut cunoscută minunea dumnezeiască din pădure. A doua zi dimineața, toți erau prezenți la locul cu pricina și, căzuți în genunchi, se închinau Domnului. Au hotărât să scoată Sfânta Cruce, ca să ridice pe acel loc un monument creștin. Câțiva, care aveau la ei custura, brișca și nelipsitul șiș au săpat pe lângă cruce, dar au văzut că aceasta se sprijinea pe un suport acoperit cu olane.

În seara aceea, la foc de tabără, oierii au hotărât să caute oameni dispuși să sape în jurul crucii. Oierii nu erau oameni săraci și au plătit lucrători cu suficienți arginți. Într-o lună de zile aceștia au scos la lumină o mândreață de biserică.

Știrea despre minunea de la poalele Dealului Mare, deal pe care se mai vedeau încă urmele unei vechi așezări s-a răspândit repede în tot ținutul dintre Dunăre și dealurile împădurite și, în câteva zile, pajiștea lui Niculiță se umpluse de oameni.

Veniseră și slujbași ai autorităților otomane de la Isaccea, unde se afla sediul cazalei, căci pădurea aparținea statului. Au văzut biserica ghiaurilor, apărută ca printr-un miracol din pământ, s-au înfricoșat și n-au intervenit, nu i-au oprit pe creștinii care veneau să vadă miracolul. S-au retras, dând voie acestora să facă ce vor dori, căci politica conciliantă a mărețului legiuitor, sultanul Suleiman, era cunoscută în întregul Imperiu și vai de cei care nu-i dădeau ascultare.

Toate erau bune și toți sărbătoreau minunea dumnezeiască, dar se ivise o mare problemă. Nu se putea intra în interiorul bisericii. Intrarea fusese zidită și tencuită, încât nici nu se mai observa locul unde se aflase. Nedorind să aducă stricăciuni zidurilor bisericii, oamenii lui Niculiță au apelat la preoții ortodocși din întregul ținut de la Gurile Dunării. Așa se face că a sosit și mitropolitul grec din raiaua Brăilei care, în fața soborului de preoți a declarat că în această minune a lui Dumnezeu, numai cu ajutorul și prin voința acestuia se va putea intra.

Au început slujbele și s-au înălțat rugăciuni, fiind prăznuiți la rând toți sfinții cunoscuți în cărțile sfinte. Pe la începutul lunii iulie, când era prăznuit Sfântul Cuvios Athanasie Atonitul s-a cutremurat pământul prăbușindu-se o porțiune din zidul lateral al bisericii, pe unde a țâșnit în sus, cu vuiet mare, un nor gros și negru ce s-a încolăcit șerpește de turla bisericii. Îndreptându-se apoi vijelios spre soare-răsare, a lovit cu putere dealul pietros care-i stătea în cale și a dispărut în măruntaiele acestuia.

Încremeniți de frică, abia a doua zi pe la prânz oamenii au îndrăznit să ajungă în locul cu pricina. Și, mare le-a fost uimirea, când au văzut un alt miracol. Din stânca arsă de lovitură curgea un izvor limpede ca lacrimile sătenilor și păstorilor care nu mai conteneau să aducă slavă Domnului Dumnezeu. În acel moment, oamenii s-au gândit că Domnul a creat izvorul prin jertfa unui zmeu și, ca atare, l-au numit ”Izvorul Zmeului”.

Mai târziu, fântâna de alături a căpătat numele de ”Fântâna Zmeului”. Oamenii au îndrăznit să folosească apa izvorului abia după sfințirea lui, când a fost târnosită și biserica cu hramul Sfântului Cuvios Athanasie Atonitul, de ziua căruia Casa Domnului s-a deschis credincioșilor.

Aceasta este povestea pe care am auzit-o, nepoate, de la bunica mea, poveste pe care niculițenii o transmit prin copii, din generație în generație.” scrie Victor Baumann în cartea sa ”Vremuri de legendă”.

Biserica Sf. Atanasie, singurul monument creștin medieval păstrat în Dobrogea

Biserica Sf. Atanasie din Niculițel este singurul monument creștin medieval păstrat până în zilele noastre pe pământul Dobrogei, afirmă arheologul Victor Baumann. El precizează că bisericuța Sfântul Atanasie, care a fost descoperită în pădure, era un miracol chiar și pentru străinii care călătoreau prin Imperiul Otoman, fiind menționată încă din sec. al XVI-lea de Georgi Dousae.

În memoriile sale de călătorie, acesta numește locul unde în secolul următor va fi localizată așezarea de la Niculițel, cu numele Monaster, adică Mănăstirea. Lucrările de restaurare din interiorul bisericii au scos la iveală, în 1975, sub pardoseală, mai multe morminte de înhumație, iar cu ocazia repictării interiorului, după 1990, au apărut fragmente de frescă din sec. al XVI-lea, pictate în stil bizantin.

Arheologul Victor Baumann spune că este puțin probabil ca edificiul să fi fost îngropat, total sau parțial. El precizează că este mai plauzibilă ipoteza conform căreia, o comunitate creștină în curs de formare în sec. al XVI-lea pe plaiurile niculițene a simțit nevoia unui lăcaș de închinăciune și de reculegere. Noii veniți au găsit în inima pădurii o biserică părăsită și ruinată, au refăcut-o, i-au pictat interiorul și au sfințit-o Sfântul Atanasie.

September 6, 2021
Muzeul de Artă Populară Constanța, primul Palat Comunal, un imobil cu povești frumoase

Despre clădirea care acum adăpostește Muzeul de Artă Populară Constanța au apărut multe legende de-a lungul celor 125 de ani de când a fost inaugurată. Monument istoric de arhitectură, imobilul a fost primul sediu al Primăriei Constanța, ”Palat Comunal”, cum se numea în 1896. Totuși, multă lume credea că este biserică și chiar se închina când ajungea în fața clădirii.

Muzeul de Artă Populară, sediul celei dintâi primării a Constanței

La 18 ani după Unirea Dobrogei cu România, în Constanța a fost inaugurat primul Palat Comunal, un sediu pentru autoritățile locale de la acea vreme.

”Amplasamentul imobilului a fost ales de la început pe un teren despre care se știa că prezintă condiții dificile de fundare.

Locul a fost studiat anterior pentru construcția catedralei orașului. Din documente rezultă că în zona cuprinsă între străzile Vasile Alecsandri și Karatzali a existat șanțul de apărare din exteriorul zidului de vest al vechii cetăți Tomis.

După distrugerea totală a cetății, în anul 1828, șanțul de apărare a intrat într-un proces lent și natural de astupare.

În perioada 1860-1880 șanțul a fost acoperit complet prin depuneri de moloz, gunoaie menajere, pământ rezultat din săparea fundațiilor altor construcții. Din analiza documentelor păstrate la Arhivele Statului rezultă că planurile pentru realizarea fundațiilor construcției au fost prevăzute inițial la 3 metri, dar la execuția săpăturilor s-a constatat că grosimea stratului de umplutură era mai mare și a fost suplimentat devizul pentru o adâncime de 6 metri a fundației.

Construcția, cu subsol, parter, etaj și mansardă a fost realizată între anii 1894-1896, fiind primul sediu al Primăriei Comunei Constanța.

Inaugurarea Palatului Comunal a avut loc în anul 1896, însă primăria nu a stat mult aici. Din anul 1906 în imobil a funcționat Direcția de Poștă și Telegraf, până în 1968, când statul comunist a construit Palatul Poștelor și Telefoanelor.

După 1970 clădirea a intrat în circuitul muzeal și de aici începe o întreagă istorie”, a povestit pentru Discover Dobrogea, directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Mult timp s-a crezut că edificiul care găzduiește Muzeul de Artă Populară este biserică

Este o poveste foarte frumoasă legată de edificiul care găzduiește Muzeul de Artă Populară. Multă vreme s-a spus că, de fapt, acolo a fost construită o biserică, deoarece în spate are o cupolă, iar la intrare are coloane specifice lăcașurilor de cult. Potrivit zvonurilor, biserica nu a putut fi sfințită, astfel că a imobilul avut mai multe funcționalități de-a lungul timpului.

Este doar un mit, pentru că, efectiv, clădirea a fost prima primărie construită în Constanța de către arhitectul Ion Socolescu. Deoarece el a proiectat-o în stilul neoromânesc și a folosit elemente ecleziastice, aspectul acestora i-a determinat pe oameni să creadă că se construiește o biserică.

Astfel, au apărut și legende despre această clădire. Unii spuneau că imobilul trebuia să fie biserică, însă lăcașul de cult nu a putut fi sfințit pentru că au fost găsiți doi îndrăgostiți care pângăriseră spațiul. Potrivit altei legende, un muncitor a căzut de pe schele și a murit în timpul lucrărilor de construire, iar destinația clădirii a fost schimbată, deoarece se considera că acest incident va purta ghinion viitoarei biserici.

”Elementele constructive și decorative la care a apelat arhitectul Ion Socolescu erau specifice construcțiilor tradiționale și edificiilor de cult. Alternarea pe fațade a brâielor de cărămidă cu tencuiala o făcea să semene cu o biserică.

La sfârșitul anului 1975, când clădirea a devenit sediul Muzeului de Artă Populară, eu am asistat la momente în care foarte multă lume trecea prin dreptul clădirii și se oprea să se închine.

Sigur că existau la această vreme și legende potrivit cărora clădirea trebuia să fie o biserică, însă ele au fost demontate ulterior”, a povestit pentru Discover Dobrogea, directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Fosta sală de ședințe are tavanul pictat în stil bizantin

Pe lângă arhitectura deosebită a clădirii care adăpostește Muzeul de Artă Populară Constanța, un alt element interesant este regăsit la etaj, în sala cu tavanul pictat.

”Când s-a terminat construcția, în anul 1896, primăria a semnat un contract cu pictorul August Pérrier, care a avut sarcina să zugrăvească plafonul sălii de ședințe de la etaj.

El l-a pictat și l-a decorat cu ornamente parțial aurite și cu o bordură specifică stilului bizantin”, am mai aflat de la directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

În Constanța trebuia să fie realizat Muzeul Istoriei Partidului Comunist Român

În anul 1972, autoritățile doreau să înființeze în Constanța un Muzeu de Istorie a Partidului Comunist Român, în sediul Muzeului de Artă Populară.

„Proiectul privind organizarea unui Muzeu de Istorie a Partidului Comunist Român nu a durat mult.

Se făcuse tematica, s-a lucrat la reparația și recompartimentarea clădirii în perioada 1972-1974 și au venit cei de la Comitetul Central pentru a vedea în ce stadiu se află lucrările.

Adrian Rădulescu îi conducea spre muzeu și cineva din CC a spus că imobilul seamănă cu o biserică. Oaspeților de la București li s-a spus legenda potrivit căreia clădirea trebuia să fie biserică, dar că a fost schimbată destinația acesteia.

Politicianul nici nu a vrut să mai intre în clădire și a spus: ”Păi cum, tovarășu, noi facem un Muzeu de Istorie a Partidului Comunist Român într-o fostă biserică?”. Astfel, muzeul nu a mai fost amenajat în acest spațiu.

Apoi, când au mers în Piața Ovidiu și au văzut clădirea primăriei, actualul sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, ei au spus că aceea este cea mai potrivită clădire pentru proiectul pe care îl aveau”, a precizat pentru Discover Dobrogea, directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Clădirea de patrimoniu nu a mai fost restaurată din 1989

Monumentul istoric a fost restaurat de două ori, după cutremurele din 1977 și 1986. De 31 de ani însă, nu au mai fost realizate lucrări de reabilitare, iar clădirea are numeroase fisuri și a început să se deterioreze.

După fiecare cutremur, clădirea a fost restaurată. Dacă nu s-ar fi intervenit în structura ei de rezistență în anii 1972-1974, când au fost realizate circuitele pentru săli, poate că ea nu ar fi suferit la cutremure.

”Prima dată, clădirea a fost serios afectată după cutremurul din 1977. A existat un proiect de reparații și s-au făcut lucrări de consolidare. Dar, cel mai mult, clădirea a fost afectată după cutremurul din anul 1986, când am fost evacuați și s-au făcut lucrări de reparații capitale, aproape doi ani și jumătate, din 1987 până în vara lui 1989.

Pentru prima dată, atunci s-a făcut o expertiză tehnică a imobilului. Fiind construită pe un teren de umplutură, acesta s-a tasat cu timpul, iar clădirea a a avut de suferit. Au contribuit la degradarea ei și reparațiile care s-au realizat pentru pavarea străzilor Alecsandri și Karatzali.

Existau serioase probleme și la fundație, pentru că apa pluvială nu era dirijată prin niște burlane de evacuare, iar cărămida aparentă care constituia curtea muzeului mergea până lângă zidurile clădirii.

S-a făcut un alt proiect și s-au betonat de jur-împrejur zidurile și de atunci nu am mai avut probleme la fundație cu umiditatea și cu igrasia. Astfel, am putut organiza la subsolul clădirii, o parte din depozitele de metal, ceramică și lemn, în spații dotate cu aparate speciale de ventilație, care asigură temperatura și umiditatea cerute conform legii conservării patrimoniului cultural național”, spune directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Viața satului dobrogean este prezentată la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța a strâns, de-a lungul anilor, 17.000 de piese reprezentative pentru România, dar și pentru etniile din Dobrogea. La parterul instituției de cultură există un spațiu în care se realizează expoziții temporare cu tematică dobrogeană.

De asemenea, există în muzeu o expoziție permanentă, în care vizitatorii pot vedea toate genurile creației populare, de la ceramică, lemn și metal, până la textile, costume, podoabe și mobilier țărănesc din toate provinciile istorice.

”Am început cercetarea etnografică prin sate, în 1972-1973, pentru că aveam nevoie de colecții noi în muzeu. Am luat la picior toate satele din Dobrogea și am început, pe lângă cercetare, să facem achiziția de obiecte care să reflecte viața tradițională, materială și spirituală a țăranului.

Am adunat, până în 1980, colecțiile pentru etnografia dobrogeană, care ajunseseră la vreo 4500 de piese. Aveam un material foarte valoros și important, pentru că, pentru prima dată descoperisem pe tărâm dobrogean ceea ce era specific românilor care trăiseră aici și înainte de realipirea Dobrogei din 1878, dar și după această perioadă.

În paralel, cercetarea a cuprins și celelalte etnii care erau în Dobrogea, turci, tătari, bulgari, ruși lipoveni, greci, armeni sau evrei. Până în anul 1980 aveam o colecție bogată, variată și reprezentativă, specifică zonei Dobrogei.

Cea mai frumoasă amintire pe care o am, este de când am reușit să deschidem, în 1976, prima expoziție intitulată ”Arta populară din Dobrogea”. Atunci, am grupat în muzeu tot ceea ce adunasem de pe teren, toate obiectele”, am mai aflat de la directorul muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Dacă ajungeți în Centrul Vechi al Constanței merită să vizitați și Muzeul de Artă Populară. Veți avea ocazia să studiați atât exponatele, cât și arhitectura acestui monument istoric ridicat în urmă cu 125 de ani.

September 3, 2021
Bazilica de la Niculițel, monumentul paleocreștin unic în Europa

Bazilica de la Niculițel este unul dintre cele mai importante monumente paleocreștine din Europa. Descoperită în anul 1971, cripta martirică de secol IV este foarte frumos pusă în valoare, într-o clădire modernă, cu o pasarelă din sticlă și vitralii care îi înfățișează pe cei 4 martiri înhumați la Niculițel.

Bazilica de la Niculițel a fost descoperită în urma unor ploi torențiale

În urmă cu 50 de ani, Bazilica de la Niculițel era total îngropată în pământ, la o intersecție de drumuri de pe teritoriul comunei. Ploile torențiale din anul 1971 au scos la iveală cupola criptei martirice, care a fost îngropată secole de-a rândul.

”Apa care se aduna în urma ploilor de pe dealurile și străzile din jur își avea cursul exact pe deasupra criptei, pe drum. În 1971 au fost ploi abundente, care au spălat pământul și au dezvelit vârful cupolei criptei.

Localnicii din împrejurimi au văzut cupola și au auzit că sună a gol, astfel că au făcut un mic orificiu pentru a vedea ce este în interior.

Când au observat că înăuntru sunt oase, oamenii s-au speriat și au anunțat autoritățile, apoi au venit și arheologii de la Tulcea. Dl. Victor Baumann, arheolog și director al Muzeului de Istorie din Tulcea a venit la Niculițel și și-a dat seama despre ce este vorba.

Orificiul făcut de localnici a fost acoperit cu o plombă de ciment, apoi au fost începute săpăturile arheologice. Au trecut cam 8 luni până când a fost găsită intrarea în criptă și monumentul a fost deschis”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cornelia Odagiu, conservator 1A, la Bazilica Niculițel.

Cei mai vechi martiri de pe teritoriul României au fost găsiți la Bazilica de la Niculițel

Arheologul Victor Baumann s-a ocupat de săpăturile la bazilică, din anul 1971, când cripta a fost descoperită, până în 1994.

”Această criptă de la Niculițel mi-a dat satisfacţia descoperirii celor mai vechi martiri de pe teritoriul României. În partea inferioară a criptei am găsit, în două încăperi, doi sfinți, ale căror nume nu le cunoaștem. Ei au fost arși pe rug, probabil, în momentul martirizării, iar fragmente din oasele lor erau în două grămezi de pământ.

Aici, la Niculiţel, pentru prima dată în lumea creştină martirii apar ca sfinţi.

În partea de sus a criptei, într-o încăpere mai mare, au fost înhumate alte patru persoane, care se știe că au fost martirizate în anii 303-324, la Cetatea romană Noviodunum, care se află la 15 km distanță de Niculițel.

În încăperea de sus, unde a fost găsită racla cu rămășițele celor patru, pe peretele din dreapta este încrustată în tencuială o inscripție care menționează numele lor, Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s şi Phillippos și data de 4 iunie. Pe peretele opus, o altă inscripție încrustată menționează că sunt ”Martiri întru Hristos”, a declarat pentru Discover Dobrogea, dr. Victor Henrich Baumann, care a scris despre această descoperire, cartea ”Sângele martirilor”.

Bazilica de la Niculițel, unul dintre cele mai importante monumente paleocreștine din Europa

Declarată monument unic în Europa, Bazilica de la Niculițel este unul dintre cele mai importante monumente paleocreștine.

”Cripta este prima construcție de acest gen întâlnită în lumea creștină. Este construită cu concepte arhitecturale care aparțin mausoleelor greco-romane, mormintelor păgâne, dar folosită pentru a fi înhumați martiri creștini.

Este originală și este păstrată așa cum a fost construită la începutul sec. IV. Nu a fost profanată sau deschisă până în momentul descoperirii ei, ceea ce nu s-a întâmplat în multe alte locuri în care s-au găsit bazilici paleocreștine și unde mormintele au fost profanate.

La Niculițel nu s-a întâmplat acest lucru, deoarece, în momentul în care s-a construit bazilica peste mormintele martirilor creștini nu s-a lăsat cale de acces spre acestea și s-au păstrat sub altar, total îngropate în pământ.

Aici, avem rămășițele unor martiri creștini încă de la începutul secolului III, care, din păcate, au rămas necunoscuți, pentru că numele lor nu au fost menționate pe inscripții.

Pe de altă parte, avem alți 4 martiri creștini de la începutul secolului IV, care sunt menționați în martirologiile creștine și au putut fi identificați și apoi canonizați de biserică.

Existența acestei cripte cu rămășițele a două grupuri de martiri și cu izvoare scrise din care s-a aflat numele a patru dintre ei dovedește clar răspândirea creștinismului în zonă, în perioada romană.

Bazilica paleocreștină a fost construită ulterior peste mormintele martirilor creștini, pentru că așa era tradiția de la acea vreme.

Morminte cu martiri creștini se știe că au existat încă din sec. I d.Chr, însă bazilici creștine de mari proporții au fost construite abia după Conciliul de la Niceea, creștinii au avut libertatea de a-și manifesta credința, iar construirea bazilicilor pe locul unde se aflau mormintele martirilor creștini devenise o tradiție, lucru care s-a întâmplat și la Niculițel”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cornelia Odagiu, conservator 1A, la Bazilica Niculițel.

Monumentul din sec. IV expus într-o clădire de secol XXI

În toată Dobrogea sunt descoperite și cercetate peste 40 de astfel de bazilici creștine, dar nu sunt toate protejate precum cea de la Niculițel.

”În anul 1983 a început ridicarea unei construcții de protecție pentru a fi ocrotită bazilica, iar cripta a fost declarată monument unic în Europa, fiind singurul mormânt de natură păgână în care s-au păstrat rămășițele unor sfinți creștini. Prima clădire de protecție a fost finalizată în 1994, iar în 2014-2016 ea a fost reabilitată.

Până în anul 2014, când s-a reabilitat clădirea de protecție, turiștii puteau coborî la bazilică, pentru că nu era altă posibilitate de vizitare pentru a fi observată cripta de sus, așa cum se întâmplă acum.

Din cauza vizitatorilor, care, atunci când ajungeau la bazilică voiau să plece cu ceva, în proiectul de reabilitare s-a introdus un pod din sticlă de unde se vede monumentul în întregime, dar este restricționat accesul lângă criptă.

În interiorul monumentului sunt inscripții încrustate în tencuiala pereților și au fost desenate, în partea superioară, o dungă roșie și una albă. În prezent, aceste desene, dar și culoarea ocru cu care era pictată inscripția s-au mai decolorat puțin, pentru că mormântul a stat mulți ani sub cerul liber, fără clădire de protecție, doar cu un acoperiș provizoriu, iar factorii externi au dus la decolorarea desenelor.

În noua clădire sunt respectate condițiile de conservare pentru bazilică, temperatura este păstrată la 25 de grade și este urmărită umiditatea”, a afirmat Cornelia Odagiu.

În partea de sus a bazilicii, vizitatorii pot observa vitralii, o formă de artă modernă cu însemne creștine, care a fost inclusă în proiectul de reabilitare. Tot acolo este prezentată și o expoziție temporară de icoane și tablouri religioase realizate de o fostă localnică din Niculițel.

Moaștele martirilor sunt depuse la Mânăstirea Cocoș din județul Tulcea

Moaștele celor patru sfinți martiri, Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s și Philippos au fost păstrate, inițial, timp de doi ani, între 1971 și 1973, la Biserica Sf. Atanasie de la Niculițel, la rândul ei un monument istoric cu o poveste foarte interesantă.

Din anul 1973 osemintele martirilor au fost duse la mânăstirea Cocoș din apropierea localității Niculițel, iar din anul 2001, anual, pe data de 4 iunie, ele sunt aduse la bazilică, în cadrul unei ceremonii religioase.

Bazilica de la Niculițel este inclusă în circuitele turistice religioase

Bazilica de la Niculițel a fost construită în două etape, prima în a doua jumătate a sec. IV, în timpul împăraților Valens și Valentinian al II-lea, iar a doua în sec. V, când a fost mărită, probabil pentru că a crescut numărul credincioșilor.

”Inițial, biserica a fost construită doar cu altar și naos, iar în sec.V i s-au adăugat un nartex și un atrium. Nartexul era zona de intrare în biserică, un pridvor, iar atriumul reprezenta o curte interioară a bisericii împrejmuită cu ziduri asemănătoare cu cele ale bazilicii. Cu cât s-au apropiat mai mult de zona intrării, arheologii au descoperit obiecte specifice perioadelor respective.

Înainte de pandemie veneau la bazilică foarte mulți vizitatori străini, nemți, francezi, coreeni. La un moment dat credeam că este mai cunoscută în străinătate decât la noi. Totuși, a început să fie vizitată și de turiștii români, în ultimii ani.

După reabilitare au început să vină tot mai mulți vizitatori, de la un an la altul. În 2020 am avut în jur de 6000 de vizitatori, în condițiile în care jumătate de an a fost închisă, însă din 2016, când a fost inaugurată noua construcție realizată cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea am avut 12.000 de turiști pe an”, spune Cornelia Odagiu.

În exterior este un gard din piatră al perimetrului care aparține de bazilică.

Zidurile monumentului continuă sub casele și gospodăriile de alături. Se estimează că bazilica paleocreștină de la Niculițel avea peste 36 de metri, iar sub clădirea de protecție este păstrată o suprafață de 24 de metri lungime.

Agențiile specializate organizează circuite turistice la cetățile din Tulcea, dar și tururi religioase la triunghiul mânăstirilor din județul Tulcea, în care este inclusă și Bazilica paleocreștină de la Niculițel.

În clădirea reabilitată este amenajat un muzeu, iar mare parte din obiectele expuse în vitrine au fost descoperite în perimetrul bazilicii. Au fost găsite inclusiv monede, care însă nu sunt expuse în muzeul de la Niculițel.

August 30, 2021
Cetatea Halmyris, ultimul castru militar roman la vărsarea Dunării în Marea Neagră

Situată în antichitate între două lacuri sărate și în apropierea Mării Negre, Cetatea Halmyris de la Murighiol a fost denumită în trecut ”Sărătura”. În exteriorul cetății, la acea vreme, toate dealurile din jur erau împădurite și pe coasta lor până la Dunăre era așezarea civilă, căreia i se spunea ”Satul corăbierilor”. Acum, ultimul castru militar roman la vărsarea Dunării în mare așteaptă să fie cercetat și restaurat, deoarece a fost săpat doar în proporție de 20-25%.

Cetatea Halmyris, ”Sărătura” de la Murighiol

De-a lungul secolelor, Cetatea Halmyris a mai fost denumită Talamonium și Salmorus, toate cele trei nume fiind traduse prin sărătura sau sărăturile.

Numele îi vine de la golful cu apă sărată, care în antichitate se afla în zona cetății. Și acum există

Cetatea Halmyris, 3 denumiri și tot atâtea perioade de locuire

Fortăreața este datată din secolul VI î.Chr. Primii care au construit cetatea au fost geto-dacii și au locuit în ea până în secolul I î.Chr. Denumirea geto-dacă a cetății era Talamonium.

Din sec. I î.Chr. până în sec. II d.Chr. au locuit grecii în cetate, după ce au ocupat Pontul Euxin și au denumit-o Halmyris. În vremea aceea, marea era la aproximativ 3 km distanță, iar Dunărea curgea pe lângă fortăreață și de acolo se vărsa în mare.

”Cetatea Halmyris era ultimul castru militar roman la vărsarea Dunării în mare. În sec. II d.Chr. după ce au ocupat romanii Dacia, ulterior Dacia Pontică, Dobrogea, ei au făcut limes-ul Imperiului Roman de-a lungul Dunării, până în Germania, nordul Franței și nordul Spaniei, au reconstruit cetățile grecești și au făcut castre militare. Ei au folosit denumirea latină a cetății, Salmourus.

Ultima perioadă de locuire a cetății a fost romano-bizantină, între sec. IV și VII d. Chr., până aproape de anii 600. Bizantinii, care vorbeau greaca și latina, au revenit la vechea denumire a fortăreței, Halmyris”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Anca Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.

Halmyris, cetatea cu port și 14 turnuri de apărare

Forma cetății a fost inițial rectangulară, cu 4 intrări, câte una în fiecare punct cardinal. Cetatea Halmyris se întinde pe aproximativ 3 hectare, iar forma pe care romanii i-au dat-o castrului în sec. II arată ca un scut cu laturile alungite, cu vârful îndreptat spre Dunăre.

”La acea vreme, drumul imperial roman de frontieră limes pornea de la poarta de vest și mergea pe malul drept al Dunării până spre izvoare, în Germania Superior.

Intrarea în cetate se face prin poarta de vest, care are bastioane rectangulare la intrare și a fost concepută atât pentru circulația carelor cu cai, cât și pentru cea pedestră.

Cetatea avea zonă portuară, deoarece a fost construită între două lacuri, acum secate. Marea era în acea perioadă la 3 kilometri distanță, iar romanii au profitat de faptul că au multă apă în zonă și au făcut la Halmyris un mare port. Astfel, la începutul secolului II d.Chr., la Halmyris funcționa o importantă stație a flotei dunărene, denumită Classis Flavia Moesica sau Portul Veteranilor Marinari.

Acum, Dunărea este în stânga cetății, la aproximativ 2 km. Movilele care se văd de jur-împrejurul fortăreței sunt turnuri de apărare. Cetatea a avut 14 turnuri de apărare, dintre care 6 semirotunde și restul rectangulare. Turnurile semirotunde erau folosite de militarii care locuiau în cetate, ca depozite de muniție, echipament militar și alimente, însă doar câteva dintre ele au fost săpate.

Bastionul din stânga a fost restaurat în 2007 și când s-au înlocuit pietrele sfărâmate au fost găsite în zidurile acestuia, pietre funerare care pot fi văzute la intrarea în muzeu. Romanii care ocupaseră zona în sec. II, fiind păgâni au folosit la reconstrucția castrului pietre funerare din necropola așezării civile”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Mihai Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.

”Satul corăbierilor” de la Murighiol

În exteriorul cetății, în antichitate, toate dealurile din jur erau împădurite și pe coasta lor până la Dunăre era amplasată așezarea civilă, denumită ”Satul corăbierilor”. Situată în partea de S-E a cetății și despărțită acum de drumul județean care ajunge până la Dunavățul de Jos, zona era dispusă ca într-un amfiteatru, pe dealurile Dunavățului.

Aici era amplasată așezarea civilă denumită Vicus Classicorum sau Satul corăbierilor, zonă care era împădurită la acea vreme cu pini și stejari.

Tot câmpul a fost scanat și astfel se știe că acolo există locuințe antice, însă nu s-au realizat săpături în exteriorul cetății, deoarece nu au fost alocate fonduri în acest sens.

În Cetatea Halmyris a fost descoperită o basilică episcopală

Pe drumul spre Poarta de Nord a Cetății Halmyris pot fi văzute ruinele unei basilici creștine timpurii. Edificiul a fost construit în prima jumătate a sec. IV p.Chr. după 324, când Constantin a devenit singurul conducător al Imperiului Roman.

”În august 2001 a fost descoperită în interiorul Cetății Halmyris o bazilică paleocreștină construită la jumătatea sec. IV, după creștinarea Imperiului Bizantin, după Constantin cel Mare.

Sub altarul ei s-a descoperit o criptă care a fost încuiată, pentru că unii vizitatori se iscăleau pe ea.

În criptă, pe 15 august 2001 au fost descoperite moaștele a doi martiri, preotul Epictet și monarhul Astion. Inițial, cei doi au fost exilați de împăratul Dioclețian din Nicomedia, în prezent orașul Izmit din Turcia. Ei au continuat să propovăduiască creștinismul aici și din această cauză au fost decapitați pe 8 iulie 290 d.Chr., în perioada împăratului Dioclețian.

Acum, la 500 de metri de cetate se construiește mănăstirea Halmyris, care va fi cea mai mare mănăstire din Dobrogea. Două racle cu o parte din moaștele celor doi martiri se află în interiorul viitorului lăcaș de cult”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Mihai Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.

Lângă basilică se află termele romane, băile particulare ale castului, dar și barăci care găzduiau o parte a garnizoanei de la Halmyris.

Halmyris, o cetate impresionantă, cu multe povești captivante

În timpul săpăturilor făcute la Cetatea Halmyris, cercetătorii au făcut descoperiri interesante.

La intrarea în castru, în partea stângă, este o piatră rectangulară care era un bazin folosit pe post de cristelniță, după ce s-au creștinat bizantinii.

Tot în partea de vest a cetății, în zona dinspre uscat, au fost descoperite multe pietre inscripționate, de unde s-au aflat o mulțime de povești.

”Potrivit uneia dintre ele, în paralel cu Dioclețian domnea un anume Valerius Maximus, a cărui soție se numea Valeria. Ea sculpta în os și făcea diferite obiecte, agrafe, brățări și alte bijuterii. Acolo, pe acea piatră inscripționată scrie că Valeria avea și ucenice pe care le învăța meșteșugul artelor.

În timpul cercetărilor, arheologii au găsit și clădirea în care se pare că a funcționat comandamentul, o încăpere de 38/17 metri, denumită ”principia” sau camera principală. În incinta respectivă a fost descoperită o piatră masivă, cu o scobitură în mijloc, ca un fel de recipient.

În perioada romano-bizantină, când deja se instalase creștinismul, ei țineau în piatră apă sfințită. Se presupune că, de câte ori comandantul își aduna soldații la ședințe sau când își pregătea strategiile de luptă, îi punea pe soldați să își scalde acolo degetele, un fel de ritual de purificare, în semn de spălare a păcatelor.

Turnul 12 este un alt obiectiv interesant, care a funcționat ca turn de apărare, dar a suferit un incendiu devastator. Când a fost descoperit, în 2005-2006, zidul era foarte afumat și erau arse bucăți mari de grindă. Romanii au nivelat zona, pentru că așa se întâmpla cu orice obiectiv distrus și construiau deasupra altceva. La turnul de apărare au nivelat zona și au făcut o simplă locuință, lângă care s-a descoperit și un pavaj din piatră”, am mai aflat de la Anca Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.

Aceeași soartă a avut-o și Turnul 2, care inițial a fost punct vamal. El a ajuns tot o simplă locuință târzie.

În timpul cercetărilor a fost descoperită și locuința comandantului, un apartament cu două camere și o sufragerie. Dormitoarele se încălzeau printr-o sobă oarbă, care era prin zid și facea căldură în ambele camere.

Între mănăstirea care se află acum în construcție și cetate există necropola timpurie. Acolo au fost făcute săpături doar în anul 2005 și s-au descoperit cuptoarele în care se făcea cărămida pentru pavaje.

Poarta de Vest, zona de intrare în Cetatea Halmyris

În evoluția Porții de Vest a Cetății Halmyris au fost identificate trei faze principale. Prima fază, care este datată înainte de domnia lui Traian, până la începutul sec. III p.Chr., corespunde unei porți late de 3,50 m, flancată de două turnuri rectangulare construite din blocuri de calcar de mărime ciclopică, ridicată de detașamente din Legiunea I Italica și a IX-a Claudia.

În faza a doua, în sec. III p.Chr., poarta a fost transformată într-un complex de tip curte interioară din motive de eficiență și conform noilor cerințe tactice.

Faza a treia, la sfârșitul sec. II-sec. VI p.Chr. a adus schimbări drastice planului porții. Structurile anterioare au fost complet demantelate și în locul lor a fost construită o curte interioară rotundă, cu două intrări succesive. Accesul era precedat de două bastioane masive din piatră și mortar așezate de o parte și de alta a intrării. Bastioanele, de pe care se mânuia artileria, erau separate de zidul de apărare prin două coridoare boltite.

Între cele două bastioane ale Porții de Vest s-au descoperit 5 pietre inscripționate și de acolo s-au aflat multe lucruri, atât numele portului, cât și pe cel al așezării civile, cu descrierile de rigoare, ba chiar și numele câtorva primari care, probabil, făcuseră ceva pentru comunitate.

”În prima fază, în perioada geto-dacă, fortăreața nu avea cele două porți capcană, ci un șanț cu apă. De fiecare dată erau foloseau strategii diferite pentru apărare. Apoi au renunțat la șanțul cu apă și au făcut porți duble și au format o capcană.

Unde este zidul de incintă erau două valuri de apărare și, la un moment dat, într-unul dintre ele au fost descoperite o mulțime de chiupuri și ne întrebam de ce își făceau provizii în afara cetății. De fapt, ei au băgat chiupuri goale în șanț, iar când dușmanii veneau călare, caii își rupeau picioarele în chiupurile acelea, dar cu siguranță nici călăreții nu erau prea fericiți. Și aceasta era o strategie de luptă”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Anca Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.

Poarta de Nord a fost construită pentru accesul pietonal

Poarta de Nord a Cetății Hamyirs era folosită dinspre apă și este singura care are bastioane semirotunde la intrare. Pe acolo intrau corăbiile care veneau de pe mare și apoi erau descărcate mărfurile. După ce Dunărea a fost colmatată și nu au mai intrat corăbiile până la poartă, aceasta a fost blocată pentru a nu mai fi păzită și s-a făcut o zonă portuară în exteriorul cetății, de la poarta de nord până dincolo de terme, la turnul numărul 2.

Poarta de nord a fost construită pentru accesul pietonal și era orientată spre Dunăre. Cercetările arheologice au permis stabilirea a trei faze de construcție distincte.

Turnul 2, aflat în apropierea acesteia, era folosit ca un punct vamal, de control. Pe acolo introduceau mărfurile din zona portuară în cetate, erau verificate, depozitate și ulterior împărțite militarilor care lucrau în castru.

Termele romane, un alt obiectiv interesant al Cetății Halmyris

Termele romane au fost descoperite în Cetatea Halmyris între 1980-1987 și sunt lucrate foarte ingenios. Se păstrează încă foarte bine cele două căzi, caldarium și frigidarium și zona saunei, cu pardoseală din cărămidă. Pereții fiind dubli, căldura circula printre ziduri și pe sub pardoseală și ajungea în zona saunei.

”La terme făceau baie doar militarii care locuiau în castru. Deoarece nu aveau ape termale, apa era încălzită cu foc. Termele sunt formate din 3 bazinete, ”tepidarium”, soba cu bazinul în care se încălzea apa, apoi îi dădeau drumul în ”caldarium”, bazinul de apă caldă în care se îmbăiau și ulterior se clăteau la ”frigidarium”, bazinul cu apă rece care este comun cu sauna. Sistemul de încălzire al termelor era tip hipocaust, se încălzeau pe sub pardoseală și aveau pereții dubli”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Mihai Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.

Muzeul Cetății Halmyris păstrează vestigii găsite în fortăreață

În Muzeul de la Cetatea Halmyris pot fi văzute o parte din amforele și ulcelele mici în care erau păstrate în antichitate, uleiuri și vinuri.

Tot acolo, poate fi observată și o amforă datată din sec. IV. La intrarea în muzeu sunt expuse și câteva pietre funerare. Una dintre ele a aparținut lui Marcus Ulpius Marcelinus, care și-a realizat monumentul funerar înainte de a muri. Pe piatră scrie: ”Eu, Marcelinus, dedic această piatră funerară mie însumi, soției mele, Claudia Bersile și celor născuți.”

În muzeu este expusă și o amforă descoperită în anul 2018. Aceasta a fost găsită lângă punctul vamal de la Poarta de Nord, într-un fel de depozit de alimente.

În Cetatea Halmyris pot fi văzute barăcile în care locuiau militarii

Barăcile cercetate până în prezent sunt situate în latura vestică a orașului și găzduiau o parte a garnizoanei de la Halmyris. Au fost identificate și cercetate patru barăci din secolul VI p.Chr., aflate în zona de vest a zidului de incintă.

Acestea au fost construite pe fundații ale unor edificii, care au fost refolosite atât din punct de vedere al planului, cât și al tehnicii de construcție.

Baraca nr.2 este cea mai lungă dintre ele, iar structura internă indică faptul că a aparținut unui ofițer de rang superior. Zidul de nord, format din blochete din piatră și cărămizi, încă vizibil, a fost distrus la sfârșitul sec. VI p.Chr. datorită unui cutremur.

Baraca nr.3 este cea mai mare și mai bine păstrată dintre cele cercetate până în prezent. Săpăturile au demonstrat că a fost utilizată fără întrerupere din sec. IV p.Chr. până în sec. VI p.Chr.

O stradă delimita zona dintre barăci și basilică, dar spre mijlocul sau în a doua jumătate a sec. VI p.Chr. a fost blocată cu ajutorul unor vase de depozitare de dimensiuni mari, numite dolia.

Cetatea Halmyris se află într-o stare accentuată de degradare

Cetatea Halmyris a fost săpată doar în proporție de 20-25%, din 1981 când au început săpăturile, până acum doi ani când au fost efectuate ultimele cercetări arheologice.

Deoarece nu a fost consolidată, Cetatea se află într-o stare avansată de degradare. Pe zidul de incintă, pe care se circulă foarte mult, deoarece este unul dintre traseele pe care merg turiștii, deja s-au deplasat pietrele, astfel că acesta se deteriorează pe zi ce trece.

Consilul Județean Tulcea trebuie să acceseze fonduri pentru reabilitarea sitului arheologic

Sunt multe cetăți în județul Tulcea, însă cercetarea acestora avansează extrem de anevoios, din cauza lipsei unei finanțări mai generoase. Cetatea Enisala este obiectivul cel mai bine pus în valoare și cel mai vizitat dintre toate fortărețele din Tulcea, însă locul pe care este amplasată Cetatea Argamum-Orgame din Jurilovca este considerat a fi cel mai spectaculos.

”Pentru pregătirea adecvată a lucrărilor de conservare, restaurare și punere în valoare necesare, am câștigat o finanțare pentru întocmirea proiectului faza D.A.L.I. (Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie): Proiectul “Parcul arheologic Halmyris-Murighiol. Conservare-restaurare și punere în valoare a Cetății Halmyris”, implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea și finanțat prin Institutul Național al Patrimoniului, în cadrul programului Timbrul Monumentelor Istorice.

Acest proiect trebuie să se desfășoare până în noiembrie 2021 și să fie baza accesării de către Consiliul Județean Tulcea, administratorul sitului, de fonduri europene pentru punerea sa în operă.

Precizez că acest proiect are ca obiect întocmirea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie într-un sit arheologic de amploare și prezintă obiective de complexitate maximă, dar nu reprezintă lucrările propriu-zise de conservare și restaurare. Acestea, în cazul în care va fi obținută finanțarea vor necesita un buget estimat de cel puțin 5-6 milioane de euro și o perioadă de realizare a lucrărilor de 3-5 ani.

Ar fi de precizat că zona de interes a șantierului arheologic Murighiol cuprinde întreg arealul comunei, nu doar situl Cetatea Halmyris.

Dată fiind situația de fapt, lipsa forței de muncă pe plan local, implicarea minimală a autorităților și instituțiilor statului și lipsa de interes pentru necesitățile obiectivelor de patrimoniu, cel mai probabil va fi necesară abordarea unei formule de cooperare cu străinătatea, pentru partea de cercetare.

Există discuții în acest sens, cu mai multe instituții cu care am desfășurat în ultimii zece ani proiecte de cercetare în alte situri din România”, a declarat pentru Discover Dobrogea, dr. Cristina-Georgeta Alexandrescu din cadrul Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, responsabilul științific al sitului.

În zonă mai există alte 3 cetăți care nu au fost cercetate

În apropierea Cetății Halmyris mai există alte 3 fortărețe, care nu au fost cercetate. Este vorba despre Salsovia situată spre malul Dunării, în Mahmudia, AdStoma în satul Dunavăț și Grațiana, la 7 km distanță de Halmyris, pe vremuri amplasată pe malul lacului Razim, acum aflată lângă un canal.

August 24, 2021
Arrubium, castrul roman de la Măcin, a cărui istorie nu este pusă în valoare

Castrul roman Arrubium de la Măcin a fost atestat documentar pentru prima dată în jurul anului 100 e.n., în două diplome militare. Deși face parte din fortificațiile de pe frontiera romană din Dobrogea și este inclusă în Programul Național Limes, fosta cetate Arrubium nu a fost cercetată, iar turiștii nu observă mai nimic după ce ajung acolo, ghidați de indicatoarele pe care le întâlnesc în orașul Măcin.

Castrul roman Arrubium, fosta frontieră romană de pe malul Dunării

Despre castrul roman Arrubium sunt foarte puține informații, probabil și din cauza faptului că nu au fost efectuate suficiente săpături. Potrivit specialiștilor, numele cetății ar fi de proveniență celtică și cel mai probabil provine de la zeul Jupiter Arrubianis, pentru care, în antichitate exista un cult în rândul locuitorilor așezării.

Existența castrului roman a fost prezentată în patru documente istorice și a fost semnalată încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cu toate acestea însă, fortificația a fost afectată de lucrările de extragere a pietrei de la cariera din zonă desfășurate în perioada interbelică.

Fortificația Arrubium de la Măcin este situată pe o terasă înaltă aflată pe malul drept al brațului Măcin, în punctul denumit ”La Cetate”. Se mai păstrează câteva ziduri ale fostei cetăți, care sunt foarte puțin vizibile.

Cetatea Arrubium este înscrisă pe lista indicativă UNESCO, în proiectul ”Limes, frontierele Imperiului Roman”

Senatorul Remus Negoi, vicepreședinte în Comisia Camerelor reunite ale Parlamentului pentru relația cu UNESCO a mers la Cetatea Arrubium pentru a vedea, la fața locului, care sunt problemele și de ce acest sit arheologic nu este pus în valoare, cu atât mai mult, cu cât el se află pe lista indicativă UNESCO în cadrul proiectului ”Limes, frontierele Imperiului Roman”.

”Dacă privim din punct de vedere turistic, accesul spre Cetatea Arrubium este foarte dificil. Trebuie să mergi ori pe Dunăre, ori prin curtea privată a unei firme pentru a putea observa câteva rămășițe vizibile ale zidurilor cetății.

Dacă privim din punct de vedere al prezervării sitului arheologic, este aproape dezastru. Acolo sunt multe buruieni, accesul este neîngrădit și sunt depozitate gunoaie. Dacă cineva dorește să vadă cetatea Arrubium de la Măcin este dificil să ajungă, iar dacă ajunge acolo, nu are ce să vadă.

Cetatea Arrubium se află pe lista indicativă UNESCO, însă, deoarece nu au fost făcute săpături acolo și nu a fost pusă în valoare este posibil să nu intre în Patrimoniul Mondial.

Locul în care se află situl arheologic trebuie să fie îngrădit și să fie realizate cercetări acolo. Situl arheologic trebuie să fie pus în valoare și să devină o atracție turistică, pe lângă celelalte obiective turistice din zonă. Zona este foarte ofertantă din punct de vedere turistic și cultural, dar este nevoie ca reprezentanții Ministerului Culturii să dispună efectuarea săpăturilor, pentru ca această cetate să fie scoasă la lumină.

Monumentele acestea, fiind pe lista indicativă UNESCO, trebuie să fie prioritare din punctul meu de vedere. Vom trage semnale de alarmă și vom face lobby la minister, care, la rândul să, trebuie să ia măsuri și, prin intermediul muzeelor teritoriale sau județene să demareze aceste lucrări pentru toate cetățile de pe linia și din dosarul Limes, pentru că este foarte important să obținem ”ștampila” UNESCO pe fiecare sit de genul acesta.

Orice ștampilă UNESCO pusă pe un obiectiv atrage în mod automat și vizitatori. În felul acesta, pe partea turistică se dezvoltă și comunitățile locale, dar poate fi văzută și frumusețea unor astfel de locuri”, a declarat pentru Discover Dobrogea, senatorul Remus Negoi, vicepreședinte în Comisia Camerelor reunite ale Parlamentului pentru relația cu UNESCO.

Cetatea Arrubium este colonizată de orașul Măcin

Sunt multe situri arheologice în Dobrogea, foarte importante, pentru care există proiecte de restaurare. De exemplu, pentru Cetatea Carsium de la Hârșova există un proiect și urmează să înceapă lucrările de punere în valoare, iar Cetatea Capidava a fost restaurată, chiar dacă există multe controverse pe această temă.

”Există un proiect de restaurare și pentru Cetatea Noviodunum de la Isaccea, care sperăm că va putea fi finanțat din fonduri europene. În cazul Isaccea, primăria s-a ocupat să realizeze un proiect de restaurare, să îl comande, să obțină o finanțare printr-un grant prin Timbrul Monumentelor Istorice și acum urmează etapa de finanțare a intervențiilor. Sunt cazuri și cazuri.

Pe de altă parte, la Măcin, castrul roman Arrubium este într-o situație diametral opusă. Pur și simplu, localitatea actuală colonizează situl și îl consumă și nu există niciun fel de semn de mediere, de înțelegere a valorii culturale a acelui sit, pentru a-l scuti de intervențiile construcțiilor actuale”, a declarat pentru Discover Dobrogea Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

Castrul de la Măcin a fost foarte puțin cercetat

Fortificațiile de pe frontiera romană din Dobrogea sunt cercetate de specialiștii care întocmesc rapoarte în cadrul Programului Național Limes. Ei stabilesc valoarea acestora, în vederea protejării și valorificării lor durabile prin includerea în Lista Patrimoniului Mondial.

”Castrul auxiliar, suprapus de fortificația romană târzie de la Arrubium Măcin a fost foarte puţin cercetat. Acesta a fost locul de ganizoană pentru ala I Vespasiana Dardanorum.

Sunt prezente și urmele unei alte unități, ala II Hispanorum et Aravacorum. În epoca Dominatului este atestată aici garnizoana unei unități de cavalerie, Cuneus equitum catafractariorum. Apare menționată ca structură urbană (civitas) pentru epoca Dominatului” au precizat arheologii care au realizat recent cercetările la Cetatea Arrubium Măcin”, afirmă arheologii care fac cercetările în cadrul Programului Național Limes.

De asemenea, se spune că paza cetății Arrubium era în sarcina Legiunii a V-a Macedonica. Aceasta avea sediul în cetatea Troesmis, situată la mai puțin de 20 de kilometri de Arrubium.

În multe state sunt create legende pentru niște biete pietre, iar turiștii le vizitează cu mare interes. Noi avem o mulțime de cetăți și călcăm la propriu pe istorie, însă nu reușim să punem vechile fortificații în valoare și să organizăm un circuit turistic care i-ar atrage chiar și pe vizitatorii străini.

August 7, 2021
Sala pictată din Muzeul de Istorie Constanța, o incursiune prin Dacia antică

Sala pictată din clădirea fostei primării a Constanței, devenită ulterior sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie are propriile ei povești, ca orice spațiu monumental important. Cei care nu au văzut sala pictată, trebuie să își imagineze că exact deasupra intrării în Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța există o cameră generoasă, extrem de înaltă, așa cum se făceau construcțiile pe vremuri, pe ai cărei pereți sunt zugrăvite legendele Constanței.

Sala pictată, o alegorie în imagini a Daciei antice

Imaginile din sala pictată a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța reprezintă, de fapt, o alegorie, o istorie în imagini a ținutului dobrogean și al Daciei antice.

”Sala pictată este unul dintre punctele de atracție ale clădirii Muzeului de Istorie Constanța. Istoria în imagini din sala pictată începe cu colonizarea greacă, întemeierea orașelor-stat Histria, Tomis, Callatis, continuă cu perioada romană, cu cea Pax Romană care a fost instaurată de către Imperiul Roman în sec. I-II d.Chr., continuă cu perioada medievală, cu voievozii noștri cei mai de seamă, pe urmă se trece la istoria mai recentă, într-o alegorie care începe cu Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Carol I și Războiul de Independență.

Sala pictată este cea mai frumoasă sală din tot orașul Constanța. Nu există o altă sală împodobită cu picturi murale așa cum este cea de la muzeu”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arheologul Constantin Chera, cercetător științific.

Sala pictată a fost realizată de artiștii care au pictat și Catedrala din Constanța

Au existat multe propuneri privind modul în care va fi realizată sala pictată. Una dintre ele este foarte interesantă, pentru că îi aparține pictorului Ion Theodorescu-Sion, o celebritate în epocă, socotit marele pictor al generației, mai important decât un Paladi sau un Tonitza, dar astăzi uitat.

În Constanța anului 1928 Sion, care era foarte legat de orașul de la malul mării, a realizat expoziția semicentenarului la Cazinou. El a făcut propunerea ca, pe pereții sălii pictate să figureze legendele Constanței începând cu Legenda Argonauților și întâmplarea a făcut că proiectul nu a fost acceptat.

Au fost primite și alte oferte de decorare a sălii pictate, între care și una de la un pictor spaniol, însă nici aceea nu a fost bine primită. De fapt, erau niște sume mult prea mari, pe care, primăria, deja epuizată după terminarea construcției, pentru că a fost mult mai greu de construit și de finalizat decât fusese de proiectat. Acolo era râpa Constanței, iar fundațiile muzeului au coborât până la adâncimea de 17 metri și atunci cheltuielile au fost foarte mari, la care s-a adăugat proiectul privind reconfigurarea Pieței Ovidiu.

În cele din urmă, după ce s-a înlocuit pictura Catedralei, care, la rândul ei a avut o altă poveste legată de George Demetrescu Mirea și de iubirea sa pentru o doamnă, pe care a pictat-o ca muceniță pe pereții bisericii stârnind un scandal pe măsură, au fost găsiți artiștii care s-au ocupat de sala pictată.

Lucrările au fost realizate în perioada 1966-1968, de un colectiv verificat de pictorul Gheorghe Popescu și de Niculina Dona Delavrancea, un tandem redutabil, care știa să facă frescă. Echipa a făcut pictura nouă de la Catedrală și ulterior a primit comanda pentru sala pictată. S-a achitat foarte bine de această sarcină, pentru că pictura a dăinuit până astăzi și nu și-a pierdut frumusețea cromatică. Ea decorează foarte frumos această sală, cu poveștile ei care se referă la oameni care au fost importanți în trecutul orașului nostru și care trebuie pomeniți, pentru că au fost plini de dragoste față de urbe și au lăsat multe lucruri frumoase în urma lor.

Pe un perete din sala pictată a fost zugrăvit chipul lui Nicolae Ceaușescu

În perioada comunistă, pe peretele de nord al camerei pictate a fost realizată, peste fresca inițială, o pictură cu Nicolae Ceaușescu. Fiind sala de festivități a Primăriei Constanța de la acea vreme, în care primarul ținea ședințele, încăperea trebuia să aibă și o imagine cu președintele țării.

Sala de consiliu a fost folosită din 1921, de când a fost inaugurată clădirea Primăriei Constanța, până în 1977, când instituția s-a mutat în noul sediu în care funcționează și acum, iar vechiul imobil a devenit sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

După revoluție, în 1990, chipul fostului lider comunist a fost acoperit cu o altă pictură realizată de Răzvan Neicu, absolvent de arte plastice, fost angajat al Muzeului de Istorie, în cadrul departamentului Patrimoniu. Sala pictată este foarte frumoasă, iar vizitatorii Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța o pot admira.

Imobilul care găzduiește Muzeul de Istorie Constanța a împlinit anul acesta 100 de ani

Ideea construirii unui palat comunal datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Prima dată a fost construit cel care găzduiește Muzeul de Artă Populară Constanța, iar apoi, în urma unor demersuri îndelungate și destul de tensionate, arhitectul Victor Ștefănescu, cel care a reconfigurat și parcul Carol din București, a fost chemat să prezinte un proiect pentru noul palat comunal, care se dorea să fie construit în Piața Independenței la vremea respectivă, acum denumită Piața Ovidiu.

În urma demersurilor primăriei s-a decis realizarea construcției. Principele Ferdinand a pus piatra de temelie pentru noul sediu al administrației locale, în mai 1912 și, cu întreruperi, lucrările au durat până în 1921, când, pe 17 iulie s-a inaugurat clădirea Palatului Comunal Constanța, actualmente sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, acum monument istoric.

August 1, 2021