Discover Dobrogea

Category: Istorie&Cultura

Minoritățile din Dobrogea, mozaicul de culturi și credințe care a fascinat-o pe Regina Maria

Despre minoritățile din Dobrogea se spune că reprezintă sarea și piperul acestei regiuni și, fără ele, zona nu ar mai avea același farmec. Oriunde te plimbi, te uimește amestecul de credințe, obiceiuri și graiuri. Despre acest mozaic de culturi și tradiții din Dobrogea a scris chiar și Regina Maria, care a umblat mult prin satele din regiune și le-a cunoscut oamenii.

Minoritățile din Dobrogea, o multitudine de nații cu numeroase tradiții și religii

Regina Maria a fost fascinată de ”țara ciudată a Dobrogei” și vorbea uluitor de frumos despre satele ei uscate, cu drumuri prăfuite și crăpate de căldură, ce se întind de la Dunăre până la Marea Neagră.

În plimbările sale, regina era încântată să vadă multitudinea de nații, minoritățile din Dobrogea, care trăiesc pașnic unele lângă altele, oameni ”cu fețele cel mai puțin potrivite între ele”, cum îi plăcea să spună.

”Am rătăcit prin sate pierdute în locuri uitate, pe şesuri fierbinţi. Mai ales în Dobrogea, unde naţii felurite se îmbulzesc: pe lângă români, turci, tătari, ruşi, pe alocuri şi nemţi, trăiesc paşnic unii lângă alţii.
Fotografie realizată de Rosana Popov

Pe ţărmuri de mare pierdute am descoperit sătuce unde turcii locuiau în singuratecă răzleţire. Lângă Dunărea largă am rătăcit printre târguri puţintele, locuite de pescari ruşi, al căror tip se deosebeşte aşa de mult de al ţăranului român. De la întâia vedere recunoşti neamul lor: uriaşi înalţi, cu bărbi frumoase şi ochi albaştri, cu cămăşile roşii ce se văd cât de colo.

Am fost într-un sat din Dobrogea, care era în parte românesc, în parte rusesc, în parte nemţesc, în parte turcesc. Am mers de la un capăt la altul, cercetând atâtea căsuţe, întrând în fiecare biserică, isprăvindu-mi înconjurul la mica moschee rustică, tapisată cu covoare veştejite. Acolo, într-o mulţime de turci de rând, am ascultat slujba lor ciudată, din care n-am înţeles nimic”, povestea Regina Maria a României.

Minoritățile din Dobrogea trăiesc în armonie în țara cu vaste întinderi

Plimbările Reginei Maria prin satele neștiute din Dobrogea o ajutau să vadă de fiecare dată lucruri și oameni noi. Mereu a încercat să îi cunoască pe localnici, să îi înțeleagă și să le fie alături.

”Atâtea căruțe își învârteau încet roțile pe țărmul acesta, mânate de neamurile amestecate ce locuiesc în Dobrogea. Turci cu largi turbane și supuse fețe răbdătoare. Ruși bărboși cu ochii albaștri, făcând o pată din cămășile lor stacojii, români oacheși, aducându-și lucrurile de vânzare la oraș.

Se tot trudeau prin nisip căruțele cu o roată în apă, culorile vesele ale veșmântului țărănesc se răsfrângeau cât erau de lungi, în mare.

Dobrogea e o țară cu așa de vaste întinderi, cu drumuri așa de nemărginite, încât caii, firește, trebuie să-și aibă un rost mare și de aceea se întâlnesc atâția dintre ei deosebit de frumoși în acest colț al țării, zdraveni, bine căliți și focoși.

De atâtea ori am schimbat zâmbete de firească simpatie cu acești locuitori, necunoscuți mie. Mai mult decât o dată am întâlnit lungi șiruri de căruțe care purtau femeile turcilor, înfășurate în hainele lor întunecate, care-și descopereau o clipă fața ca să se uite la femeia liberă, necunoscută lor, care putea călări pe un cal frumos.

Fierbinți, vântoase, pustii și fără capăt cum sunt, șesurile Dobrogei au un farmec de melancolie pentru aceia care le cunosc bine. Noi toți aveam o deosebită grijă pentru firea lor neobișnuită și rătăceam prin multe unghere, descoperind cele mai neauzite sătuce făcute din lut, cu sprintenul turn al moscheilor țâșnind ca săgeata spre cer.

De feluriți ce sunt, locuitorii Dobrogei țin necontenit viu interesul călătorului, care nu știe niciodată ce chipuri poate întâlni, nici la ce neașteptate locuințe poate ajunge.

Am străbătut în sate depărtate, unde rușii își clădiseră mânăstiri singuratice, la care bătrânii obștii slujeau ca preoți. Mi-au dat pâine și sare, pitele lor fiind întunecate, acre și ciudat împodobite cu neînțelese desene. M-au dus înaintea icoanelor lor grosolan zugrăvite, ca să sărut chipurile sfinților la care se închină mai mult.

Un drum larg trece de obicei prin satele acestea sure, uscate și crăpate de căldură, casele se întind pe amândouă laturile în mijlocul dumbrăvilor de salcâmi, singurul copac în stare a prinde rădăcini prin locuri așa de seci și fără apă”, aflăm din scrierile Reginei Maria.

În Delta Dunării, Regina Maria a cunoscut pescarii lipoveni, care trăiesc într-un ținut ca-n basmele lui Andersen

Nici Delta Dunării nu i-a rămas necunoscută Reginei Maria. Neobosită, ea a mers prin sate, pe drumuri lungi, sălbatice și prăfuite sau cu barca, printre nuferi, sălcii, lacuri și canale.

”Am plutit pe toată întinderea Dunării. Un ținut de lacuri, mlaștini și de ape veșnice, de canale, de trestii și de bătrâne sălcii. Un ținut care pe alocuri face pe cineva să se gândească la ce va fi fost lumea înainte ca apele să fie despărțite de uscat.

Luntrea mea a fost vâslită ceasuri întregi prin aceste canale mărginite de sălcii, în umbra frunzișului tremurător, până la lacuri așa de largi, încât semănau cu Marea.

Razelmul este cel mai larg din aceste lacuri. Când vântul din cutare parte suflă, fața lui este așa de aspră, încât luntrele mai mici nu îndrăznesc să-i înfrunte valurile. În toate apele acestea, pescarii au pradă bogată. Pe alocuri, statul a organizat pescării cu cele mai bune rezultate, pe lângă aceea că peștele este neprețuit ca hrană pentru săraci.

În cea mai mare parte, pescarii sunt lipoveni, ruși dintr-o anume sectă. Uriași cu părul bălan, au un tip care nu se schimbă niciodată. Pretutindeni îi cunoști ușor după ochii lor albaștri, după bărbile lor în floarea mierii și după cămășile lor roșii care se văd pretutindeni fluturând ca niște maci gigantici în luntrele lor negre cu fundul lat.

Femeile lipovenilor poartă cele mai strălucitoare haine pe care le-au țesut vreodată războaiele și trăiesc într-un loc cu multă culoare, voie bună și bucurie”, povestește Regina Maria.

Minoritățile din Dobrogea, oameni cu inima caldă, care trăiesc simplu

Este minunată Dobrogea zugrăvită de Regina Maria. Pe drumurile nesfârșite ale acestui tărâm de vis, regina s-a plimbat de multe ori și a descris, cum a putut mai bine, atât oamenii diferiți pe care i-a întâlnit, cât și localitățile pitorești prin care a trecut.

”Într-o arzătoare zi de vară am venit într-un orăşel locuit aproape numai de turci. Împărţeam bani mărunţi între săraci şi cei fără sprijin şi mă purtam de ici colo. Era acum rândul poporaţiei musulmane, de aceea cercetam locurile cele mai nenorocite, cu mâinile pline de bani. Aşa le-a fost de mare bucuria la venirea mea, încât scopul cel adevărat al vizitei mele a fost aproape uitat. M-am găsit încunjurată de un roi de femei aprinse, în haine ciudate, ciripind o limbă neînţeleasă mie.

Îmi ziceau Sultană şi fiecare-şi simţea nevoia de a mă pipăi. Puneau degetele pe hainele mele, mă atingeau pe spate, ba o bahadârcă bătrână m-a apucat de bărbie.

Mă duceau din colibă-n colibă, din curte-n curte. M-am găsit despărţită de tovarăşii mei, rătăcind într-o lume pe care n-o mai cunoscusem până atunci.

Mă târau cu ele printr-un labirint de mici colibe clădite din lut, de grădini ridicol de mici, de ogrăzi dosite, făcându-mă să intru în locuinţele lor, să pun mâna pe copiii lor, să mă aşez pe scaunele lor.

Ca un zbor de ciori se certau şi se băteau după mine, punându-mi întrebări, copleşindu-mă cu bune urări, la care nu puteam răspunde decât cu o mişcare din umeri şi zâmbete.

Nespus de pitorești şi de tainice sunt aceste întunecate figuri când vin către tine, atingând uşor păreţii şi purtând un băţ greu în mâni. Este în ele ceva biblic, ceva care te duce îndărăt, spre vremuri foarte depărtate.

Cântecele lor sunt triste, încete dansurile lor, petrecerile lor rareori aprinse, rar se aud tare glasurile lor.

În zilele de sărbătoare îmbracă hainele cele mai vesele şi, strânşi laolaltă în praful drumului, ei dănţuiesc în grupe sau în cercuri largi, neobosiţi, ceasuri întregi. Dar nici atunci nu sunt voioşi sau gălăgioşi, ci solemni şi plini de demnitate, părând a-şi face cheful cumpătat, fără patimă, fără grabă.

O privelişte frumoasă e şi aceea a şezătorilor ţărăneşti sau în şuri largi ori curţi, pentru a desface grăuntele porumbului din ştiulete. Sunt prilejuri de mare bucurie, când tinerii se adună, când râs şi muncă se amestecă voios, când se povestesc lungi poveşti şi se cântă cântece de dragoste.

Babele stau la un loc, torcând sau ţesând, cu capetele tremurătoare asupra sfaturilor tăcute, cu ochiul asupra flăcăilor şi fetelor, care, îmbrăcaţi cu ce au mai bun, cu o floare ochioasă după ureche se privesc pe sub ascuns şi glumesc, şi se sărută, şi sunt fericiţi.

Bătrânul lăutar ţigan sau trubadur vagabond nu lipseşte niciodată de la aceste întâlniri. De unde-o fi, e sigur că vine, şontâcăind, perpelit, despreţuit, o figură sordidă, cu vioara sau cobza lui la subţioară. Dar muzica lui e minunată şi face ca toate inimile să râdă, ori să joace, ori să plângă”, mai aflăm din scrierile Reginei Maria despre minoritățile din Dobrogea.

Dobrogea este magică, o regiune ca un turn Babel, în care auzi o mulțime de graiuri și vezi oameni deosebiți între ei, care conviețuiesc în liniște și pace, ba chiar împrumută obiceiuri unii de la alții.

December 19, 2021
Medgidia, primul oraș modern al Imperiului Otoman

Subiect de romane, o localitate care încă mai păstrează, vag, farmecul pe care îl avea în secolul al XIX-lea, Medgidia a fost primul oraș modern dezvoltat de Imperiul Otoman. Istoria așezării este foarte veche, fiind găsite urme încă din perioada paleolitică, însă modernizarea orașului Medgidia sau Kara-Su cum s-a mai numit, a început odată cu perioada otomană.

Medgidia sau Kara-Su era un important centru economic în Dobrogea

În urmă cu două secole, Medgidia era importantă din punct de vedere economic. Deoarece se afla la întretăierea unor importante artere comerciale, în oraș se făcea comerț cu grâne și animale.

”În perioada otomană, până în secolul al XIX-lea, așezarea apărea cu numele Kara-Su, și era un puternic centru economic. Se spune că în localitate se organiza de două ori pe an un târg, sub numele de Panaghir, care înseamnă iarmaroc. Chiar și acum se mai păstrează denumirea Dealul Panaghirului, pentru locul în care se desfășura târgul.

Kara-Su, care se traduce prin ”apă neagră”, este o denumire turcească și are legătură cu adevărul geografic al zonei. Numele se pare că a fost dat din cauza bălților care se formau ca urmare a inundațiilor provocate de apa curgătoare din această zonă, care se numea și ea Kara-Su și a coloritului specific al acestei ape”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, prof. univ. Metin Omer, doctor în istorie la Universitatea Hacettepe din Ankara și la Universitatea Ovidius Constanța.

Medgidia, orașul fondat de sultanul otoman Abdul Medgid

Deși nu a ajuns niciodată în Dobrogea, sultanul Abdul Medgid i-a ajutat pe tătarii care au emigrat din Crimeea și a fondat localitatea Medgidia, care îi poartă și acum numele.

”Sultanul otoman Abdul Medgid, care avea și titlul de calif, ceea ce însemna că era liderul lumii musulmane, i-a ajutat să emigreze pe tătarii din Crimeea, care erau supuși presiunilor și acuzați de autoritățile țariste că ar fi colaborat cu armatele otomane și aliate otomanilor în Războiul Crimeei.

În acest proces de emigrare, sultanul otoman Abdul Medgid a decis să îi sprijine pe tătari. Una dintre formele prin care a făcut acest lucru a fost de a fonda o localitate și a le facilita așezarea în aceasta.

Este vorba despre vechea așezare Kara-Su, care, începând cu 2 septembrie 1856, când a fost emisă iradeaua sultanului Abdul Megdid, un act special în administrația otomană, s-a decis crearea de condiții și primirea refugiaților, emigranților din Crimeea.

Acesta este considerat actul fondator al orașului Medgidia, pentru că, începând din acel moment, așezarea Kara-Su a fost cunoscută cu denumirea de Medgidie sau Medgidia.

Important în acest act este că se cere, în mod detaliat, să se acorde atenție felului în care se va dezvolta așezarea. Se solicita ridicarea unei moschei în centru și lângă ea, a unei clădiri administrative. De asemenea, se specifica felul în care să fie dezvoltate străzile, care să fie drepte și perpendiculare.

Toată această atenție acordată detaliilor a făcut din Medgidia, «primul oraș modern din Imperiul Otoman», după cum afirma istoricul Kemal Karpat.

S-a cerut dezvoltarea de străzi perpendiculare, astfel că și astăzi dacă mergem în Medgidia vom observa că partea veche a orașului, zona în care se află Primăria, Moscheea Abdul Medgid și principalele clădiri, străzile sunt perpendiculare. Ele au fost ulterior tăiate de niște construcții începute în perioada comunistă, fie că vorbim despre blocurile ridicate în acea zonă sau de crearea piațetei din fața Primăriei Medgidia”, a precizat profesorul Metin Omer.

Moscheea Abdul Medgid, lăcașul de cult construit în urmă cu 160 de ani

Impunătoare și în prezent, Moscheea Abdul Medgid era cea mai mare din Medgidia în 1860, când se spune că a fost inaugurată. Ea a fost ctitorită de sultanul al cărui nume îl poartă.
Sursa foto: Primăria Medgidia

”Moscheea Abdul Medgid a fost construită cu piatră de calcar, într-un stil clasic otoman. Se păstrează stâlpii originali care susțin tavanul, construiți din lemn de cedru adus din Liban, lemn care a rezistat până acum fără să fie afectat de carii, datorită unei tehnici speciale de tratare a lemnului.

În interior se păstrează și două lumânări imense, care se pare că sunt din perioada în care a fost construită moscheea. Piatra de temelie a fost pusă în 1856, pentru că se specifică acest lucru în iradeaua sultanului, dar se spune că a fost terminată prin 1860.

În curte, lângă moschee există și un loc pentru abluțiune, o zonă pentru spălarea rituală înainte de rugăciune”, a precizat pentru Discover Dobrogea, profesorul Metin Omer.

Foarte puține clădiri din perioada otomană au mai rămas în Medgidia

În Medgidia anului 1870 se spune că puteau fi văzute 25 de minarete. De altfel, populația musulmană, care era majoritară în oraș până în 1878, ajunsese la 20.000-30.000 de persoane în urma valurilor de migrare după Războiul Crimeei.

”Moscheea Abdul Medgid și hamam-ul sau baia turcească sunt printre puținele clădiri care au mai rămas din acea vreme. Rămășițele hamam-ului se află tot în apropierea moscheei.

Baia turcească a deservit și Seminarul musulman, care a fost parte a complexului construit în secolul al XIX-lea.

Hamam-ul s-a deteriorat în timp, mai ales că în perioada comunistă a avut niște destinații care au dus la deteriorarea lui. El a devenit spălătorie chimică și, la un moment dat, a fost chiar și un fel de uzină electrică.

Astăzi se mai păstrează o cupolă specifică arhitecturii islamice și mai pot fi văzute zonele prin care curgea apa. Accesul este mai dificil acum, dar din exterior poate fi văzută fosta baie turcească din Medgidia, situată la 200 de metri de moschee, în locul în care era și Seminarul musulman, din care nu a mai rămas nimic.

Din 25 de geamii care erau până în 1870 s-au mai păstrat 3 după 1878, dar tot timpul a rămas moscheea centrală, ctitorită de sultanul otoman Abdul Medgid”, povestește profesorul Metin Omer.

Podul peste valea Kara-Su, o construcție dorită de localnici

Când au sosit în Dobrogea emigranții din Crimeea, sultanul Abdul Medgid a dorit ca aceștia să fie conduși tot de un tătar, din respect pentru tradițiile și obiceiurile acestora. Astfel, Said Pașa a fost numit un fel de guvernator al regiunii.

”Atât Said Pașa, cât și urmașii săi, au avut foarte multe proprietăți și terenuri în regiune. Se pare că terenurile acestora se întindeau în zona orașului Medgidia, până spre Peștera și Cobadin. În orașul Medgidia locuința lui Muedin Bey a fost acolo unde se află acum Biblioteca Municipală.

De numele lui Said Pașa se leagă construirea unui pod peste valea Kara-Su, pentru că trebuia ca locuitorii să treacă și să aibă grijă de terenurile pe care le aveau în posesie.

Există o poveste potrivit căreia, Said Pașa i-a întrebat pe locuitorii Medgidiei dacă își doresc un spital, o moschee sau construirea unui pod.

Se pare că dorința locuitorilor a fost să fie construit un pod, lucru care s-a și realizat, iar construcția i-a purtat numele lui Said Pașa. Podul a rămas în picioare și a fost folosit până la sfârșitul secolului al XIX-lea. El era în zona vechii gări a orașului, clădire care a fost realizată de compania britanică, aceeași care a construit și calea ferată Cernavodă-Constanța.

De altfel, construirea acestei căi ferate a contribuit la dezvoltarea Medgidiei și nu întâmplător s-a decis înființarea unei gări la Medgidia. Mai mult, în apropiere de gară s-au construit magazii de cereale, tocmai pentru că orașul era un centru important al comerțului cu grâne, iar primăvara și toamna se organizau târguri pentru vânzarea de grâne și animale, iar la târguri veneau chiar și judecătorii pentru a putea parafa mai repede tranzacțiile făcute la Medgidia”, am mai aflat de la prof. univ. Metin Omer, doctor în istorie la Universitatea Hacettepe din Ankara și la Universitatea Ovidius Constanța.

Orașul Medgidia, subiect de romane. Chiar și Jules Verne a scris despre Kara Su

De-a lungul timpului, orașul Medgidia i-a inspirat pe mai mulți scriitori. În romanul de aventuri ”Kéraban încăpățânatul”, Jules Verne și-a plimbat personajul principal și prin Kara-Su. Deoarece nu voia să plătească o taxă de trecere a podului care traversa Bosforul, Kéraban, un negustor turc din Istanbul a preferat să înconjoare Marea Neagră și a poposit astfel și la Medgidia.

”Orașul dobrogean apare și în scena unor romane naționale. Cel mai recent este al scriitorului Cristian Teodorescu, născut în Medgidia. El a publicat romanul «Medgidia orașul de apoi», în care am putea spune că localitatea nu este doar o scenă a romanului, ci și personaj, pentru că autorul prezintă într-un mod foarte pitoresc modul în care aceasta se transformă. Dintr-un oraș cosmopolit în perioada interbelică, Medgidia a început să decadă când regimul comunist i-a distrus toată această frumusețe. «I-au răpit aura», cum spune autorul.

Mai este scenă într-un roman interbelic, intitulat «Kara Su», denumirea veche a orașului Medgidia, scris de Ilie Valerian, care este pseudonimul scriitorului Valeriu Ionescu. Romanul a apărut prin 1936, iar subiectul principal este dragostea dintre o localnică tătăroaică și un inginer sosit de la București pentru a realiza niște lucrări la calea ferată. Este prezentată comunitatea musulmană din Medgidia, dar autorul scrie și despre celelalte etnii și, în general, despre viața din oraș”, am mai aflat de la profesorul Metin Omer.

Medgidia, un oraș al contrastelor

Deși are o istorie foarte veche și interesantă, Medgidia nu este un oraș atractiv pentru turiști. Clădirile impozante construite după 1878, devenite ulterior monumente de patrimoniu, sunt lăsate să se degradeze, în loc să fie restaurate.

Muzeul de Artă din Medgidia, un edificiu superb, este lăsat acum în paragină. Instituția de cultură a fost înființată în anul 1975, într-o clădire de patrimoniu, în onoarea celui mai mare pictor dobrogean, Lucian Grigorescu, născut în Medgidia. Restaurată la un moment dat, fațada clădirii a fost desfigurată prin montarea unei odioase tâmplării din termopan, interzisă la monumentele istorice.

Și Școala de fete, care a fost construită în anul 1879 este acum o clădire închisă, despre viitorul căreia nu se știe nimic.

Vechile străduțe ale orașului Medgidia încă mai păstrează parfumul de epocă și te transpun în secolul XX.

Dacă ajungeți în Medgidia mergeți și în cartierul vechi, unde puteți vedea o casă, monument istoric, pe frontonul căreia scrie numele fostului proprietar, Murad G. Ali și anul în care a fost construită, 1906. Murad Ali a fost consilier local la Medgidia, dar a avut proprietăți și în Constanța. Fosta locuință de pe strada Kemal Agi Amet arată deplorabil acum, după 115 ani de la ridicarea ei.

Se spune că în anul 1901, Medgidia era una dintre cele mai dezvoltate localități din Dobrogea și avea 36 de străzi, 10 hanuri și 7 hoteluri de mici dimensiuni. Până la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, orașul avea foarte mulți oameni înstăriți, iar unele dintre construcțiile pe care aceștia le-au ridicat în urmă cu aproape un secol pot fi văzute și în prezent.

Cu siguranță, Medgidia ar putea deveni un oraș turistic, dacă toate monumentele istorice din oraș, care au povești foarte interesante, ar fi puse în valoare.

December 18, 2021
Clădirile din Centrul Vechi al Constanței încep, timid, să prindă viață și culoare

Una câte una, timid, clădirile din Centrul Vechi al Constanței, multe aflate într-o stare avansată de deteriorare, încep să prindă viață și culoare. Imobile de patrimoniu sau doar case foarte vechi și frumoase, fiecare vine cu povestea proprie, care abia așteaptă să fie spusă.

În Centrul Vechi al Constanței, două locuințe din perioada interbelică au o nouă înfățișare

Diversitatea de culturi din Constanța a avut o influență majoră asupra arhitecturii clădirilor din zona peninsulară, în perioada în care au fost construite. Pe fosta stradă I.C.Brătianu, care în prezent poartă numele Callatis au fost construite în perioada interbelică multe locuințe. Două dintre ele, realizate în anii 1928 și 1930 au acum fațadele refăcute și arată ca în vremurile lor bune.

”La imobilul aflat pe str. Callatis nr. 12 au fost refăcute integral faţada şi acoperişul clădirii, iar tâmplăria exterioară a fost înlocuită cu tâmplărie de lemn stratificat de înaltă calitate, în culoarea originală, specifică epocii.

La clădirea situată pe strada Callatis nr. 14 au fost efectuate ample reparaţii ale faţadei. Odată cu trecerea timpului s-au produs degradări accentuate, astfel că a fost necesară înlocuirea tâmplăriei exterioare, precum şi reparaţii ale finisajelor exterioare, ancadramentelor ferestrelor şi brâurilor decorative.

Lucrările au fost făcute în acord cu materialele şi tehnicile specifice epocii în care au fost construite.

Aceste clădiri frumoase, reprezentative pentru zona peninsulară a municipiului, aparţin deopotrivă oraşului, locuitorilor Constanţei, cât şi turiştilor. Zona trebuie să îşi recapete caracterul şi personalitatea, iar o modalitate prin care noi putem contribui în a-i reda farmecul, în calitate de administrator al unora din imobile, este prin protejarea lor”, a afirmat directorul RAEDPP Constanţa, Stere Hira.

Alte clădiri istorice din Centrul Vechi al Constanței vor fi restaurate în curând

Centrul Vechi al Constanței reprezintă patrimoniul cultural al orașului, fiind înțesat cu numeroase monumente care au o istorie minunată. Dacă intrăm în Piața Ovidiu, suntem înconjurați de clădiri emblematice, cu povești extraordinare. Construite cu cel puțin 100 de ani în urmă, ele ascund multe legende care ne ajută să reconstituim istoria Constanței, așa cum era ea în urmă cu un veac.

9 imobile din zona peninsulară, care se află în administrarea Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public și Privat Constanța așteaptă să fie restaurate. Lucrările sunt demarate greu, fie din cauza faptului că proprietățile sunt mixte, ele având și chiriași și proprietari, fie din cauza birocrației excesive.

”Pentru imobilele din str. Revoluției 31, Dimitrie Cantemir 1 și B-dul Tomis 18, documentația este finalizată și urmează ca execuția lucrărilor de reabilitare să fie scoasă la licitație.

”Alte 6 clădiri construite pe str. Callatis și pe b-dul Tomis în perioada interbelică vor fi restaurate. Avem deja DALI (documentația de avizare a lucrărilor de intervenții) aprobat și vor fi făcute intervenții și investiții la 6 imobile.

Ele nu sunt monumente de patrimoniu de categoria A, dar este important să luăm măsuri, pentru a revitaliza centrul vechi al Constanței. În plus, le dăm astfel un exemplu și celor care au proprietăți în zonă, pentru că toate imobilele din Peninsulă trebuie să fie restaurate”, a declarat pentru Discover Dobrogea, directorul RAEDPP, Stere Hira.

Imobilele realibiltate din zona Peninsulară a Constanței sunt adevărate bijuterii arhitecturale

Din păcate, multe dintre clădirile din Centrul Vechi al Constanței au fost distruse în perioada naționalizării, însă, unele dintre ele au început să fie reabilitate.

Casa Hrisicos, fost hotel și restaurant cu bucătărie internațională, a fost ridicată în anul 1900 și a atras numeroase personalități. Ea a fost restaurată și acum este un reper în Piața Ovidiu din Constanța.

Și sediul companiei britanice Danube and Black Sea Railway, un imobil construit înainte de 1877 mai există în Centrul Vechi și a fost reabilitat recent. Clădirea are o ușă roșie și geamuri ghilotină, așa cum au britanicii. Englezii au venit în orașul nostru în 1857, când au făcut calea ferată Constanța-Cernavodă și apoi au dezvoltat portul.

O altă locuință veche și spectaculoasă este casa cu balcoane dantelate, situată pe str. Nicolae Titulescu, în fața Casei cu lei. Ea a fost restaurată de curând și arată minunat, spre deosebire de clădirea de patrimoniu din dreptul ei, a cărei reabilitare nu a început încă.

Cazinoul din Constanța este o altă clădire monument istoric la care se lucrează în prezent pentru a fi pusă în valoare. Deși restaurarea sa a început mult prea târziu, echipele de constructori au avansat cu lucrările, care, anul viitor ar trebui să fie finalizate.

Acestea sunt doar câteva exemple, însă, multe alte clădiri au fost refăcute în zona istorică a Constanței, un loc unic în lume, în care găsim un mix de culturi, religii și arhitecturi.

Atât turiștii, cât și constănțenii așteaptă cu interes ziua în care toate aceste monumente istorice vor fi restaurate

Farmecul Constanței este dat de trecut, de istoria și poveștile ei

Constanța este cel mai vechi oraș cu locuire continuă de pe teritoriul României, iar imobilele construite în zona veche la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX sunt cele mai frumoase.

Este adevărat, multe dintre ele sunt foarte degradate din cauza lipsei de interes a proprietarilor privind reabilitarea lor. Trebuie să conștientizăm însă că aceste monumente istorice au nevoie să fie restaurate și promovate, deoarece, pentru ele vin turiștii în Constanța, nu pentru vilele din noile cartiere.

Și pentru ca imaginea Peninsulei să fie mai completă, îi vine în sprijin octogonul confesional. Este vorba despre 8 lăcașuri de cult diferite, ce reprezintă religiile: islamică, mozaică, greco-catolică, ortodoxă și armeană, toate condensate în zona peninsulară.

Nici aici situația nu este prea roz, deoarece atât Sinagoga, cât și Moscheea Carol I au nevoie de lucrări de restaurare.

Zeci de monumente istorice așteaptă să fie reabilitate

În zona peninsulară din Constanța se concentrează cele mai multe clădiri care se află într-o stare precară. Unele sunt într-o condiție relativ bună, fie pentru că au fost reabilitate sau pur și simplu au noroc cu o structură bună de rezistență.

Centrul Vechi este perla Constanței, însă, din păcate, clădiri precum Casa cu lei, Vila Suțu, Casa Embiricos, hotelurile Palace, Intim, fostul Hotel Carol, dar și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul de Artă Populară sau Moscheea Carol I au nevoie de lucrări de restaurare.

Sunt puține imobilele care au fost reabilitate. Se poate spune că este un început, dar este foarte anevoios.

Din păcate, există și clădiri care au fost lăsate în paragină până când au fost demolate, cum este și cazul Hotelului Marea Neagră, la care a rămas doar fațada și nu se mai putea realiza reabilitarea.

December 11, 2021
Bazarul turcesc din Tulcea, monumentul istoric demolat în perioada comunistă

Despre Bazarul turcesc din Tulcea, pe vremuri o clădire-emblemă, se spune că a fost cea mai impresionantă construcție din orașul de pe malul Dunării. Realizat în anul 1866 în stil oriental, la poalele dealului Mahmudiei, în cartierul în care locuiau tătari, români, bulgari și armeni, bazarul din Tulcea, denumit și ”Coloanele turcești” sau ansamblul ”Sub Coloane” era cel mai mare din sud-estul Europei.

Bazarul turcesc din Tulcea, o construcție impresionantă care a fost demolată

Construit în apropierea portului din Tulcea, pe un teren pe care odinioară curgea Dunărea, Bazarul turcesc sau ansamblul ”Sub Coloane” era unic în toată Dobrogea.

Ansamblul arhitectonic oriental format din două clădiri situate de o parte și de cealaltă a străzii Ștefan cel Mare, avea 72 de coloane impunătoare din cărămidă, acoperiș din olane și 41 de prăvălii, dintre care 6 aveau etaj și locuințe.

”Toate aceste amintiri, hărmălaia produsă de comercianții care doreau să-și vândă marfa, clienții care voiau să cumpere la preț de chilipir, tot acest farmec s-a pierdut odată cu dispariția ansamblului Sub Coloane, care a rămas însă în memoria orașului prin picturile și lucrările de grafică realizate de artiștii locali Constantin Găvenea și Nicolae Dărăscu”, spune Ligia Dima, directorul Bibliotecii Județene Tulcea.

Deși a fost declarat clădire de patrimoniu, Bazarul turcesc din Tulcea a fost scos ulterior de pe lista monumentelor de arhitectură și demolat în 1963, după aproape 100 de ani de existență. Ansamblul ”Sub Coloane” devenise un loc insalubru, astfel că autoritățile locale au decis să distrugă clădirea de patrimoniu și să construiască blocuri pe acel teren.

Pentru a le aminti, totuși, tulcenilor, de fosta clădire de patrimoniu, arhitecții care au proiectat blocurile din apropiere au dorit să păstreze o parte din farmecul ansamblului ”Sub Coloane” și au realizat un fragment din acesta, care, însă, nu se compară cu bazarul de odinioară.

În ansamblul ”Sub Coloane” din Tulcea aveau loc toate etniile

Numeroasele minorități care locuiau în Tulcea la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX dădeau culoare și un farmec aparte bazarului turcesc și, în general, orașului de pe malul Dunării.

În prăvăliile din ansamblul ”Sub Coloane” era o permanentă agitație, pentru că, de acolo, localnicii cumpărau fructe și legume, bragă sau cafea, dar tot acolo erau își desfășurau activitatea și lustragiii, fierarii, opincarii sau sobarii.

În cartea ”Amintiri și imagini din Tulcea de odinioară”, artistul Constantin Găvenea a scris și despre Bazarul Turcesc. ”În magazine, printre coloane și chiar pe stradă, o forfotă și un du-te-vino continuu: țărani cu legume de vânzare, sobari, coșari, sacagii, bătrâne lipovence cu coşu’, cu seminţe de floarea-soarelui, turci cu halviţă şi bragă, oameni în căutare de lucru”, povestea Constantin Găvenea.

Și istoricul Nicolae Iorga relata că a văzut în Tulcea ”prăvălii bulgărești, grecești, evreiești” îngrămădite una în cealaltă, iar în cafenele a observat ”căciuli bulgărești, mocănești, pălării țărănești și orășenești, fesuri turcești, turbane tătărești și hainele corespunzătoare într-o tărcată expoziție etnografică”.

Acele vremuri au apus demult în Tulcea, însă, la Muzeul de Artă din oraș pot fi văzute tablourile realizate de artiștii locali. Ei ne-au lăsat imagini din trecutul localității, din vremea în care numeroasele minorități îi dădeau Tulcei un farmec aparte.

Toate fotografiile din acest articol au fost preluate de pe Internet.

December 8, 2021
Semnificația nuielușei pe care o primesc copiii obraznici de Moș Nicolae

Semnificația nuielușei pe care o primesc copiii obraznici de Moș Nicolae are conotație religioasă. Povestea nuielușei își are originile din faptele Sfântului Nicolae, care au fost transmise sub formă de legendă. Chiar și acum însă, copiii care nu au fost cuminți, primesc, în mod simbolic, o nuielușă, de Sfântul Nicolae.

Semnificația nuielușei de Sfântul Nicolae

În religia ortodoxă, Sfântului Nicolae i-au fost date, printre altele, atribuții legate de ocrotirea familiei și de educația copiilor.

Potrivit legendei, el a participat la sinodul de la Niceea, primul sinod ecumenic din anul 325. Acolo, preotul Arie din Alexandria a susținut că Isus Hristos nu este de origine divină și că nu are legătură cu Dumnezeu.

Deranjat de cele afirmate, Sfântul Nicolae l-a lovit pe Arie, pe care l-a considerat eretic. Această cutumă s-a perpetuat prin legende, iar cei care nu erau cuminți ori se îndoiau de credință erau pedepsiți.

”Pedeapsa se aplica în lumea satului cu ajutorul unor nuielușe, care, de obicei, erau crenguțe de pomi fructiferi.

Originea nuielușelor provine din faptele sfântului, care au fost preluate de Moș Nicolae.

Se mai spune că dacă nuielușa respectivă era pusă în apă și înflorea până la Anul Nou, copilul era iertat de obrăzniciile pe care le-a făcut”, a declarat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Cerasela Dobrinescu din cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.

Cei mai mulți copii primesc dulciuri de la Moș Nicolae

Cunoaștem faptele Sfântului Nicolae din legende. Acestea îl descriu ca fiind o persoană blândă, care făcea acte caritabile, astfel că mulți copii primesc dulciuri de Moș Nicolae.

”Cea mai cunoscută legendă despre el este aceea în care, în mod discret și neașteptat, sfântul a ajutat trei fete sărace, care erau nevoite să se căsătorească împotriva voinței lor, din cauza sărăciei.

Sfântul Nicolae, fără să anunțe pe nimeni, le-a adus fetelor zestrea dorită, astfel că nu au mai fost nevoite să își unească destinele cu persoane pe care nu le iubeau.

De aici s-a perpetuat acest obicei de a lăsa cadouri copiilor noaptea, pe nevăzute. Conform legendei, banii pe care moșul îi lăsa fetelor cădeau în ciorapi sau în ghete, tocmai de aceea și astăzi cadourile sunt lăsate în același mod.

Copiii găsesc în dimineața de 6 decembrie, în ciorapii agățați lângă o sursă de căldură, dulciuri sau alte daruri”, a precizat muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Discover Dobrogea le urează ”La mulți ani” tuturor sărbătoriților de astăzi!

December 6, 2021
Documentarul ”Dunărea sălbatică”, o călătorie magică prin Delta Dunării, alături de Charlie Ottley

Documentarul ”Dunărea sălbatică” este cadoul pe care jurnalistul și producătorul britanic Charlie Ottley, care acum locuiește în țara noastră, l-a făcut românilor, chiar de Ziua Națională. Viața sălbatică din Delta Dunării, traiul pescarilor în localitățile dintre ape, poveștile locurilor, toate ne sunt prezentate, în mod realist, cu bune și cu rele, în filmul lui Charlie. El a declarat pentru Discover Dobrogea, că ”Delta Dunării este unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa și chiar din lume”.

Documentarul ”Dunărea sălbatică” prezintă Delta Dunării ca fiind ”raiul” de la capătul României

Charlie Ottley ne prezintă în filmul pe care l-a realizat, o incursiune prin zonele turistice din Delta Dunării, tradițiile oamenilor, dar lumea mirifică a deltei.

După un an întreg de filmări și peste 15.000 de cadre surprinse, Charlie promovează ”raiul” de la capătul României, deoarece dorește ca el să fie văzut de cât mai mulți turiști străini.

”Ideea a fost să filmăm, în 4 anotimpuri, viața în Delta Dunării. Să observăm oamenii care trăiesc aici, tradițiile și costumele lor, diferitele culturi ale minorităților care locuiesc în deltă și să le arătăm lumii întregi. Acesta e un loc special și cred că este unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa și chiar din lume. Îi mulțumesc Asociației Delta Dunării, pentru tot sprijinul pe care ni l-a oferit la filmările noastre pentru realizarea documentarului Wild Danube.

Mulți europeni nu știu că este o opțiune reală pentru ei să vină aici și să petreacă o săptămână într-un mod plăcut, să se plimbe pe aceste minunate căi navigabile, pe canalele din deltă, să ajungă la lacuri și să admire stufărișul, nuferii și viața păsărilor din natură”, a declarat pentru Discover Dobrogea, britanicul Charlie Ottley.

În documentarul ”Dunărea sălbatică” sunt prezentate atracțiile din Dobrogea de Nord până în inima Deltei Dunării

Documentarul ”Dunărea sălbatică” este un ghid de călătorie pentru toți cei care doresc să ajungă în Rezervația Biosferei Delta Dunării. Jurnalistul britanic nu prezintă doar viața sălbatică din inima deltei, ci și principalele atracții turistice, patrimoniul cultural din județul Tulcea și obiceiurile localnicilor.

El ne plimbă inclusiv în Dobrogea de Nord și ne arată obiectivele culturale și istorice. Pornește din Dunavățul de Jos, unde prezintă frumoasa Cetate Halmyris, continuă incursiunea în localitatea Jurilovca, la Cetatea Argamum-Orgame, apoi merge la Cetatea medievală Enisala.

După acest periplu prin Dobrogea de Nord, jurnalistul ajunge și în Delta Dunării, în localitatea Sfântu Gheorghe, unde putem vedea plaja ei sălbatică, o zonă preferată de mulți turiști.

”Delta este minunată. De fapt, în afara țării, foarte puțini oameni au auzit despre Delta Dunării.

Este Amazonul Europei și cred că vom putea, în curând, să vedem turiști de pe toată planeta venind aici, să viziteze Delta Dunării și să admire superbele priveliști și ecosistemul, care este unic”, spune Charlie Ottley.

Charlie Ottley: ”Delta Dunării ar putea fi giuvaerul din coroana turismului românesc”

Documentarul ”Dunărea sălbatică” nu ne prezintă doar lucrurile frumoase din Delta Dunării, ci și problemele din micile localități izolate.

Charlie ne arată minunile din satul Letea, caii sălbatici și cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, dar și comuna C.A.Rosetti, în care mai trăiesc puține familii și multe case sunt părăsite.

Oamenii au lăsat totul în urmă și au plecat din aceste localități, atât din cauza lipsei apei, cât și a declinului industriei de pescuit și a condițiilor grele de trai.

Arhitectura caselor din Delta Dunării trebuie conservată

Documentarul ”Dunărea sălbatică” reprezintă și un semnal de alarmă pentru autorități, care ar trebui să fie mai preocupate de semnificația culturală a localităților din deltă și să ajute localnicii să păstreze moștenirea arhitecturală, dar și cultura, care ar putea să se piardă.

”Arhitectura tradițională a caselor din Delta Dunării ar trebui să reprezinte o prioritate pentru autorități și comunități. Construcțiile din beton, cu arhitectură modernă, afectează frumusețea și semnificația culturală a localităților din deltă și distrug potențialul turistic.

Sunt multe clădiri care s-au deteriorat și au fost restaurate cu materiale care nu sunt tradiționale, iar oamenii nu mai respectă arhitectura zonei. Mulți localnici au părăsit sau au demolat casele vechi, ori nu au suficienți bani să le restaureze.

Am văzut sate vechi, aici, în deltă, care și-au pierdut farmecul de odinioară, iar unele au fost abandonate.

Am fost la Sfiștofca și acolo mai locuiesc doar câteva familii. Cred că turismul poate să umple acest gol, pentru a le oferi un răspuns oamenilor, însă doar cu o infrastructură corectă și cu o promovare eficientă se poate realiza acest lucru.

O mare parte din România este patrimoniu, iar cultura și arhitectura vor fi pierdute dacă nu se implică și autoritățile pentru conservarea lor”, a precizat pentru Discover Dobrogea, jurnalistul britanic Charlie Ottley.

Sulina, singurul oraș din Delta Dunării, nu lipsește din documentarul ”Dunărea sălbatică”

Sulina și celebrul ei Cimitir multietnic sunt prezentate în documentarul ”Dunărea sălbatică”.

Deși în perioada ei de glorie, Sulina a fost unul dintre cele mai importante orașe din România, astăzi, multe dintre casele luxoase ridicate în trecut de negustorii bogați, sunt părăsite și se deteriorează.

Chiar și așa însă, Sulina a rămas o localitate fermecătoare și este vizitată în fiecare vară de mulți turiști pentru istoria ei, dar și pentru plajele generoase.

”Dunărea sălbatică”, un documentar în memoria lui Ivan Patzaichin, sufletul Deltei Dunării

Crișan, Chilia, Mila 23, sunt alte localități prin care Charlie Ottley s-a plimbat și a filmat.

El i-a luat un interviu și lui Ivan Patzaichin în această vară, chiar lângă casa acestuia, din localitatea Mila 23. Din păcate, însă, sufletul Deltei Dunării, cel mai mare canoist român, omul care a promovat delta cel mai mult, care a iubit-o și a atras permanent atenția asupra faptului că este agresată de către cei care practică turismul de o zi, a murit pe 5 septembrie 2021.

Pentru a-i aduce un omagiu, jurnalistul Charlie Ottley a scris la finalul documentarului ”în memoria lui Ivan Patzaichin”.

Ivan Patzaichin spunea că turismul lent înseamnă protejarea naturii și a patrimoniului, iar Delta Dunării trebuie să devină regina turismului lent din România.

Charlie Ottley: ”Pentru mine, tot ce văd în Delta Dunării este un mare WOW”

Charlie a declarat pentru Discover Dobrogea că îi place Delta Dunării pentru spațiile ei deschise și pentru natura spectaculoasă care ni se dezvăluie în biorezervația naturală.

”Îmi place sunetul păsărilor și al animalelor. Dacă pur și simplu mergi liniștit pe canale și stai să asculți, este ca o orchestră care cântă atât de tare și este foarte de liniștitor și frumos, îți oferă atât de multă inspirație. Eu sunt poet și aici mă inspiră atât de multe lucruri să scriu poezie și sunt fericit când văd toate aceste păsări incredibile.

Este uimitor, biodiversitatea din Delta Dunării este extraordinară, este un ecosistem vital, la nivel global. Pentru mine, tot ceea ce văd aici este un mare WOW”, a afirmat Charlie Ottley pentru Discover Dobrogea.

December 3, 2021
De ce nu au participat dobrogenii la Alba Iulia, pe 1 Decembrie 1918

Mulți români se întreabă de ce dobrogenii nu au fost prezenți pe 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia alături de frații lor români, așa cum ar fi fost normal. În acele zile, situația lor era dramatică, Dobrogea aflându-se încă sub ocupația inamică. Abia pe 7 decembrie 1918, un student din Dobrogea, D. Ciupercescu vorbea în numele dobrogenilor la evenimentele organizate la Iași.

La 1 Decembrie 1918, doar sufletul dobrogenilor a fost la Alba Iulia

Legăturile dobrogenilor cu locuitorii din Transilvania au fost strânse, cu atât mai mult cu cât, după 1878, mare parte a populației din Dobrogea provenea din această regiune și era formată din mocani, care au întărit românismul în această parte a țării. Dobrogenii s-au implicat în lupta națională a românilor din Transilvania împotriva desnaționalizării, dar situația de la 1 Decembrie 1918 din Dobrogea nu le-a permis să participe la sărbătoarea prilejuită de reîntoarcerea Transilvaniei la patria mamă.

”I-ar fi stat bine Dobrogei la masa împlinirii marelui vis al unităţii de stat, dar, deşi locul ei n-a putut fi acolo, acesta n-a rămas liber. Vocea Dobrogei s-a auzit, totuși, la marele concert naţional – e drept, ca un geamăt, ea fiind sub ocupaţia inamicilor noştri de atunci, bulgarii, în primul rând, dar şi a «amicilor» noştri englezi, francezi şi italieni.

Dacă n-ar fi fost blestemata ocupaţie străină, noi, dobrogenii, am fi mers la Alba Iulia, dacă nu cumva am fi adus spiritul ei la noi, cum o făcusem în timpul marii sărbători naţionale din 1906, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la instaurarea domniei lui Carol I, împreună cu mii de transilvăneni şi bănăţeni”, a precizat pentru Discover Dobrogea, dr. în istorie Lavinia Dumitrașcu, din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Dobrogea, după ocuparea sa, în 1916

După dureroasele înfrângeri ale armatelor româno-ruse din Dobrogea din 1916, periodicele bulgare titrau: „Dobrogea este eliberată total”. Vecinii noștri de la sud nu doreau însă doar Cadrilaterul, ci întreaga Dobroge. S-a opus însă Turcia, sprijinită de Germania.

”Prin ocuparea Dobrogei, România, pierdea două treimi din teritoriul național. În timp ce Bucureștiul era pe cale a fi pierdut, reprezentanții Puterilor Centrale își împărțeau România: Oltenia și Muntenia reveneau Germaniei și Austro-Ungaria și Dobrogea era împărțită între Bulgaria și Turcia.

Cadrilaterul a fost încorporat direct Bulgariei, în a cărei administrație a intrat și restul Dobrogei. Aici a fost instaurat un guvernator – fost prefect al Poliției din Sofia, care s-a stabilit la Constanța. Teritoriul ocupat a fost împărțit în șase subprefecturi, conduse, ca și primăriile, de funcționari bulgari”, a povestit pentru Discover Dobrogea, dr. în istorie Lavinia Dumitrașcu.

La Tulcea și Constanța, situația era la fel de dramatică

La Tulcea, instituțiile statului român au fost transformate în grajduri, iar documentele lor au fost distruse, funcționarii români fiind îndepărtați din funcții și înlocuiți cu bulgari și evrei.

Tribunalul a fost transformat în grajd. Mobilierul și arhivele Curții de Apel și Tribunalului Constanța au fost vândute sau distruse de bulgari. De altfel, chiar și Arhiva Constanței a fost transportată, inițial, la Brăila, dar ocupanții germani au readus-o în oraș, în beciurile și podurile Comenduirei de Etape, unde a fost distrusă, am mai aflat de la reprezentantul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Lavinia Dumitrașcu.

”Monumentele și clădirile românești vechi, realități care contraveneau istoriografiei bulgare, au fost vandalizate: statuia lui Ovidiu din Piața Independenței a fost culcată la pământ și salvată, în ultimă instanță, de ocupanții germani, iar statuia Avântul Patriei, din fața Palatului Regal a fost distrusă.

În Tulcea, însă, postamentele monumentului lui Mircea cel Bătrân și al Monumentului revenirii Dobrogei la Țară au fost dinamitate, primul fiind distrus. Bustul lui Ioan Nenițescu de la Tulcea a fost aruncat în Dunăre.

Bulgarii au impus propria poliție – condusă de un bulgar, sistemul de impozite și mărci poștale al statului lor, limba oficială pentru autoritățile publice și judecătorești a fost cea bulgară, au fost schimbate inscripționările instituțiilor publice, iar pe frontispiciul Primăriei Constanța a apărut Regatul Bulgaria. Comuna urbană Constanța”, ne reamintește Lavinia Dumitrașcu.

În școlile românești din Constanța și Tulcea, elevii erau obligați să învețe în limba bulgară

Bulgarii au impus ca în școlile din Dobrogea să se învețe în limba lor și au închis multe dintre școlile românești, iar avutul acestora a fost trimis în Bulgaria.

”Localul Școlii primare nr. 1 din Constanța a devenit Comandamentul bulgar și aici erau torturați, bătuți și omorâți românii.

În Tulcea, clădirea Școlii primare nr. 2 a fost dărâmată până la temelii. La școlile primare, predau civili și militari bulgari, copiii români fiind obligați să le frecventeze.

Liceul din Tulcea a continuat să funcționeze, cu doar 3 clase, cu profesori veniți din Bulgaria. Liceul «Mircea cel Bătrân» din Constanța fusese transformat în spital în perioada în care românii mai luptau încă pe frontul dobrogean.

Mulți dintre elevi și profesori plecaseră în băjenie sau pe front. Liceul a fost închis de bulgari, iar elevii au trebuit să-și întrerupă studiile.

Mai mulți constănțeni au cerut redeschiderea Liceului Mircea, dar au fost amenințați cu moartea și ei, și Comenduirea Germană, bulgarii declarând că, dacă se va redeschide liceul românesc, va fi aruncat în aer.

De altfel, în descrierea localităților din județul Constanța din raportul prefectului N.T. Negulescu, citim că aproape nu e sat sau oraș în care să mai existe o biserică sau o școală în picioare sau nepângărite de războiul în sine sau de ocupanții bulgari”, povestește Lavinia Dumitrașcu.

După 2 ani de ocupație, la 1 Decembrie 1918, dobrogenii erau la capătul puterilor

Administrația de ocupație bulgară a fost înlocuită pe 5 ianuarie 1917, până pe linia Ostrov-Topolog-Slava Rusă-Jurilovca.

Instaurarea administrației germane s-a realizat abia în februarie 1917. Ocupanții germani au înființat Uniunea germanilor din Dobrogea – legată și de discuțiile privind repatrierea germanilor. Munca de propagandă este pusă pe seama etnicilor germani, preoți și învățători, care făceau o cenzură a manualelor școlare.

”Până și germanii erau oripilați de «faptele de arme» ale bulgarilor, care continuau să jefuiască și să încalce legea stabilită de aliații lor.

Cu două zile înainte de retragerea armatei, comandantul Regimentului 2 Infanterie bulgar a ordonat soldaților săi să prăduiască și să omoare.

Pe 18 martie 1918, prin Tratatul de la Buftea, se recunoștea cesiunea Cadrilaterului și a Dobrogei de Nord – la sud de linia Rasova-Agigea, iar, pe 7 mai, Tratatul de pace de la București, trecea teritoriul dintre Dunăre și Mare în condominiul Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei.

Este uşor de înţeles de ce preocupările fruntaşilor Dobrogei, îndreptate către Parlament, Guvern şi Casa Regală, priveau, în primul rând, problemele acestei părţi de Românie. În timp ce unităţi ale Diviziei a IX-a Infanterie din Dobrogea goneau trupele bolşevice din Basarabia, instaurând ordinea Proclamaţiei de la Chişinău de unire a acesteia cu România, alte mici unităţi luptau în Bucovina pentru aceeaşi cauză. Dobrogea îşi aducea prinosul ei de jertfă marilor acte naţionale din 1918.

În condițiile pierderii războiului de către Puterile Centrale, pe 24 noiembrie 1918, Comandamentul militar aliat a ordonat retragerea armatei bulgare din teritoriile ocupate. Pe 26, respectiv 30 noiembrie, autoritățile românești reintrau în stăpânire în județele Tulcea și Constanța mai întâi, apoi în Durostor și Caliacra.

Acestea sunt cauzele pentru care dobrogenii nu au fost prezenți la Alba Iulia pe 1 Decembrie 1918. După doi ani de ocupație, Dobrogea era sleită, jefuită de bogății, însângerată.

Românii care rămăseseră în Dobrogea erau la capătul puterilor. Bulgarii parcă ar fi vrut să șteargă ce era românesc de pe pământul dobrogean, pentru o Bulgarie Mare. Și pentru aceasta parcă încercaseră să șteargă de pe fața pământului dobrogean orice însemna românesc, inclusiv oamenii, dar nu înainte de a-i umili”, a declarat pentru Discover Dobrogea, dr. în istorie Lavinia Dumitrașcu, din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

“Privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii româneşti”, spunea Iuliu Maniu la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.

La mulți ani buni, România!

November 30, 2021
De Sfântul Andrei, tradițiile și superstițiile sunt foarte vechi în Dobrogea

Tradițiile și superstițiile de Sfântul Andrei în Dobrogea sunt legate de spiritele rătăcitoare despre care se spune că se întorc pe Pământ, prin cerurile care se deschid. În plus, fiecare minoritate din Dobrogea are propriile obiceiuri, pe lângă cele întâlnite în toate regiunile țării. Nu este întâmplătoare asocierea cu sărbătoarea de Halloween, deoarece, la fel ca în cazul acesteia, regăsim folosirea dovleacului, a măștilor și distracția oamenilor prin care se dorește gonirea spiritelor rele.

Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei, în Dobrogea

Sărbătoarea de Sfântul Andrei este încărcată de simboluri, obiceiuri și superstiții. Despre apostol se spune că este ocrotitorul nostru și că a creștinat poporul român. El ar fi stat o vreme în Dobrogea, iar în localitatea Ion Corvin din județul Constanța există Peștera Sfântului Andrei. Se zice că acolo a trăit și creștinat apostolul Andrei.

Sărbătoarea care îi poartă numele marchează ultima zi de toamnă și prima zi de iarnă din an. Tocmai de aceea au apărut numeroase obiceiuri și superstiții și se spune că este momentul în care hotarul dintre viață și moarte este foarte fragil.

În plus, românii consideră că în noaptea de Sfântul Andrei lumea celor vii se întrepătrunde cu cea a spiritelor, iar imaginația lor nu a fost deloc săracă și au creat o mulțime de ritualuri pentru a se proteja.

Obiceiuri de Sfântul Andrei în Dobrogea

Pentru că deschide lanțul sărbătorilor de iarnă, Sfântul Andrei se numește și ”cap de iarnă”. Despre obiceiurile pe care le au minoritățile din Dobrogea în această zi, am aflat o mulțime de lucruri interesante de la Bianca Folescu, administratorul ”Suvenir din Dobrogea”.

Bianca trăiește în satul Vișina din județul Tulcea și cunoaște tradițiile etnicilor din regiune și a reabilitat o locuință tradițională, cu acoperișul din stuf în care are 5 odăi, fiecare aparținând unei minorități din Dobrogea.

Bianca a pus crenguțe de vișin și de măr în apă sfințită. Ele vor sta în apa neîncepută până la Sfântul Vasile, iar dacă încolțesc, e semn că anul viitor o să fie roditor.

Tot în ajunul Sfântului Andrei se pune și grâul la încoțit și evoluția lui este urmărită până la Crăciun sau de Sfântul Vasile. Povestea este aceeași, dacă grâul încolțește, cel care îl pune în pământ va avea belșug în gospodărie.

În ajunul sărbătorii de Sfântul Andrei se mănâncă plăcintă cu dovleac

Nu doar americanii folosesc dovleacul pentru alungarea spiritelor rele, ci și românii. În satul Vișina, bătrânele obișnuiesc să facă în ajun de Sfântul Andrei, plăcintă cu dovleac.

Fotografia este realizată de Rosana Popov

Bianca Folescu spune că, în trecut, în această noapte plăcinta era dusă la biserică, se aduna toată lumea și mânca până dimineața din ea.

Acum, lumea nu mai merge la lăcașul de cult, dar se adună prietenii și rudele în jurul unei mese și consumă plăcintă de dovleac. Prin acest obicei se dorește să se petreacă de Sfântul Andrei, pentru că se spune că este foarte bine să ai veselie în casă în ajunul sărbătorii.

De asemenea, cei care vor să se păzească de strigoi pun, tot în ajun, usturoi la geamuri. Potrivit superstițiilor păgâne, în noaptea ce precede sărbătoarea se deschid cerurile, iar hotarul dintre cele văzute și cele nevăzute dispare.

O noapte cu strigoi și farmece de dragoste

În noaptea de Sfântul Andrei se spune că apar strigoii, moroii, duhurile rele, iar oamenii apelează la așa-zise puteri magice, pentru a fi protejați.

Ușile, ferestrele și grajdurile sunt unse cu usturoi, pentru ca oamenii și animalele lor să beneficieze de protecție împotriva duhurilor rele.

Tot în noaptea Sfântul Andrei se pot face farmece de dragoste, pentru că se deschid cerurile și se poate trece dintr-o lume într-alta .

”Acestea sunt obiceiuri pe care le știm din copilărie și sunt urmate inclusiv de persoanele care stau la oraș, însă la sat tradițiile sunt mai frumoase”, afirmă Bianca Folescu. Ea spune că ieri s-au tămâiat grajdurile animalelor, pentru a fi protejate. Se crede că în noaptea de Sfântul Andrei umblă strigoii să fure laptele vacilor, mințile oamenilor și rodul livezilor. Răul încearcă să înfrunte binele, dar acesta din urmă învinge.

Tot în noaptea care precede sărbătoarea, fetele încearcă să își afle ursitul. Busuiocul sfințit pus sub pernă este cea mai cunoscută metodă. Se spune că femeile nemăritate care apelează la acest truc visează bărbatul cu care se vor căsători.

Cel mai vechi meteorolog era ceapa

De Sfântul Andrei, oamenii de la sate puneau 12 cepe în podul casei și până de Crăciun, fiecare ceapă primea numele unei luni din an. După 25 decembrie, cepele care se înmuiau anunțau lunile ploioase, iar cele care încolțeau prevesteau lunile de bogăție.

Aceasta era, de fapt, o prognoză a anului următor. Ei bine, dacă acum meteorologii pot estima vremea probabilă doar pentru 3 zile, pe vremuri bătrânii o aflau pentru un an întreg.

Bocetul Andreiului, un alt obicei din Dobrogea

Un alt obicei din Dobrogea este ”Bocetul Andreiului”. Fetițele confecționau păpuși din cârpă, le așezau pe o laviță și stăteau în jurul lor. Ele jeleau în mod simbolic lângă acele jucării pe care și le-au făcut.

De fapt, își luau adio de la anul care urma să se sfârșească, deoarece păpușa simboliza anul vechi. În plus, potrivit tradițiilor, femeile nu mai au voie să țeasă și să toarcă lână, începând din ziua de Sfântul Andrei, până după Crăciun.

Vremea din noaptea de Sfântul Andrei prevestește cum va fi iarna

Tot Sfântul Andrei ne oferă și o prognoză pe termen mai scurt, spune Bianca Folescu. Astfel, dacă în noaptea din ajunul sărbătorii cerul este senin și afară este cald și plăcut, se spune că vom avea o iarnă blândă. În schimb, dacă cerul este înnorat, dacă ninge, plouă și în general, dacă e vreme rea, este semn de iarnă grea, cu troiene mari.

La mulți ani tuturor celor care poartă numele sfânt de Andreea sau Andrei și derivatele lor!

November 29, 2021
Palatul Regal din Mamaia, clădirea de patrimoniu cu o istorie nefericită

Palatul Regal din Mamaia a fost locul în care regi, regine, prinți și principese și-au petrecut vacanțele de vară în perioada interbelică. Din anul 1940, însă, clădirea de patrimoniu a fost sediul Flotilei de Hidroavioane, iar ulterior reședință pentru trupele rusești. Nici după încheierea războiului monumentul istoric nu a avut doar zile bune, iar în prezent se află într-un stadiu avansat de de degradare.

Palatul Regal din Mamaia, a treia reședință din Constanța a Familiei Regale

Palatul Regal din Mamaia a fost cea de-a treia reședință regală, după instaurarea administrației românești în Dobrogea.

”Povestea reședințelor regale a început imediat după instaurarea administrației românești în Dobrogea. În 1879, atunci când a venit pentru prima oară la Constanța, principele pe atunci Carol I, era puțin dezamăgit de faptul că nu se putea caza în casa unui român și a stat timp de câteva zile în casa inginerului englez Edward Harris (casele N. Macri), pe locul în care astăzi se află Muzeul Ion Jalea.

Ideea construirii unei reședințe regale a fost intens dezbătută încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar ea s-a concretizat în perioada 1904-1906, când s-a construit acel complex de la Lupoaică, așa cum îi spunem noi azi, complexul care includea atât un Palat de Justiție, cât și Prefectura și Palatul Regal, acesta din urmă fiind cel din curtea actualului Tribunal Constanța.

Palatul Regal nu a mai aparținut după război familiei regale. Acolo fusese cartierul general al forțelor armate germano-bulgare în 1916-1918 și familia regală a României nu a mai vrut să locuiască în palatul din Constanța după terminarea Primului Război Mondial și așa a apărut ideea unei noi reședințe. Există fotografii cu principele Bulgariei și comandantul forțelor germane în fața Palatului din Constanța, însă familia regală nu a mai fost interesată de această reședință.

În 1906, atunci când Regele Carol ajungea la Constanța era o adevărată nebunie, toată lumea venea cu treburi administrative la Palat pentru a vorbi cu monarhul. Acesta a fost motivul pentru care Regina Elisabeta și-a dorit foarte mult, câțiva ani mai târziu, în 1909, să creeze Cuibul Reginei, Pavilionul Regal din Dana 0.

Cea de-a treia reședință este Palatul Regal din Mamaia și are foarte multe povești, mai vesele sau mai triste”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cristian Cealera, educator muzeal în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Palatul Regal din Mamaia a fost construit în 3 ani

În anul 1924, autoritățile au decis să le doneze ”făuritorilor României”, aproximativ 4 hectare de teren, în deplină proprietate, pentru a ridica o nouă reședință în stațiunea Mamaia. La acea vreme, Regina Maria a venit să viziteze zona și s-a îndrăgostit de plaja din Mamaia, cu dunele ei de nisip, pe care călărea cu plăcere.

”În memoriile sale, ea povestește că Barbu Știrbey, bunul ei prieten i-a propus să colaboreze cu Mario Stoppa, un arhitect italian care terminase studiile la Academia Belle Arte în Milano și care avea deja câteva reușite importante. El a făcut un proiect, în care a combinat elementele mediteraneene învățate în Italia, cu detaliile regional balcanice din Dobrogea, tradițional românești. Mario Stoppa a început lucrările, iar Regina Maria și-a dorit un complex în care să trăiască împreună cu Regele Ferdinand. Acesta însă, nu era foarte entuziasmat, chiar regina povestea că nu părea foarte încântat de idee. Totuși, atunci când a venit împreună cu Regina Maria în 1925 să vadă ce s-a realizat, Ferdinand s-a arătat mulțumit, numai că, din păcate, nu a stat niciodată în această reședință. El a murit doi ani mai târziu, pe 20 iulie 1927.

Timp de 3 ani s-a lucrat la Palatul Regal din Mamaia, însă, ulterior, clădirea a fost reamenajată și recompartimentată. Sunt fotografii care ne arată cum era vila în perioada interbelică. Avea la parter 12 camere și alte dependințe, la mansardă avea 7 camere, iar la subsol alte 16, care erau destinate personalului. Există un inventar de pe vremea principesei Elena, în care se spune că în acest palat exista o cafegerie, un salon galben, biroul regelui, în total 35 de camere, pe o suprafață de 5000 de mp.

Inaugurarea Palatului Regal din Mamaia a avut loc oficial pe 22 august 1927. Regina Maria nu a fost prezentă la această inaugurare. Au participat doar Principesa Elena și Prințul Mihai, iar festivitatea s-a făcut într-un mediu restrâns, fiind prezente și câteva oficialități, care au venit la Constanța cu trenul”, povestește Cristian Cealera.

Palatul din Mamaia a fost donat de Regina Maria, chiar în anul în care a fost inaugurat

În 1927, Regina Maria a donat Palatul Regal din Mamaia, Principesei Elena, mama lui Mihai, după ce a murit Regele Ferdinand. Din 1927 până în 1932, reședința regală de la Mamaia a fost în proprietatea principesei Elena.

În actul de donație din 1927, Regina Maria scria că donează cei 35.000 de mp, cu excepția unei porțiuni de 2780 de mp, ”unde îmi voi construi eu o mică vilă”. Vila se află în apropierea palatului și avea 6 camere, din care una îi aparținea Principesei Ileana, iubita ei fiică, despre care se spunea că seamănă bine cu mama sa, Maria.

”Perioada 1927-1932 a fost cea mai fericită din viața lui Mihai și din viața Principesei Elena. Plecarea soțului ei, Carol al II-lea, a dus la divorțul dintre cei doi și până în 1932, Principesa Elena venea cam o lună și jumătate pe an aici, cu fiul său, Mihai. De asemenea, veneau cei din familia regală a Greciei, pentru că Elena era prințesă a Greciei, fata Regelui Constantin I al Greciei.

În 1928, atunci când mai mulți membri ai familiei regale a Greciei au venit în Mamaia, s-au întâlnit cei doi verișori, Regele Mihai și Prințul Philip al Marii Britanii, care erau cam de aceeași vârstă și se înțelegeau foarte bine.

O prezență constantă în acea perioadă, începând cu anul 1926 în Mamaia, a fost a Principelui Nicolae, pe care noi îl cunoaștem mai puțin. El fusese în Marina Regală Britanică, în 1926 a părăsit-o și era văzut foarte des pe litoral, pentru că era născut pe 18 august și întotdeauna de Serbările Mării, Nicolae era prezent aici, pentru a-și vedea familia.

Și Prințesa Ileana, fiica Reginei Maria adora Constanța. Ea avea un iaht în Portul Constanța, care se numea ”Isprava” și adora să îl conducă. Era o perioadă foarte frumoasă, amintită și de Regele Mihai în memoriile sale. Își aducea aminte cum, înnebunit după mașini, el a început să conducă încă de la vârsta de 6 ani pe plaja din Mamaia și prin vecinătăți. La un moment dat, el a luat o mașină străină, care aparținea unui oaspete și s-a plimbat cu ea, în timp ce toată lumea îl căuta.

Un alt lucru foarte interesant prezentat în presa vremii din Constanța și din țară, pe 22 iulie 1926, relata faptul că Regele Mihai, în vârstă de 5 ani, fusese mușcat de un câine în Mamaia, în timp ce se juca prin grădină. Nu a fost nimic grav, i-au făcut antitetanos, l-au dus la București și totul a fost în regulă.

În 1924 când s-a demarat proiectul Palatului Regal s-a avut în vedere și existența unei grădini foarte frumoase. Regina Maria adora florile, Elena iubea și ea natura și au amenajat o grădină extraordinară. Se spune că a fost amenajat și un mic lac, pe care regina l-a vrut în complexul regal, chiar și o mică fântână și coloane, așa cum sunt la Balcic”, am aflat de la Cristian Cealera.

Regina Maria și-a construit o mică vilă cu minaret, lângă Palatul Regal din Mamaia

Regina Maria a dorit să locuiască într-un spațiu mai retras, astfel că, după ce a donat Palatul Regal din Mamaia, ea și-a construit alături o vilă de mici dimensiuni, care avea și un minaret. Din păcate, vila are aceeași soartă ca palatul și se află într-o avansată stare de degradare, iar turnul minaretului a dispărut.

”În 1927, când Regina Maria a început să construiască Vila Regală, în zona pe care și-a păstrat-o, ea s-a gândit să combine elementele de arhitectură. Nu a mai fost Mario Stoppa arhitect, ci Constantin Dobrescu și i-a cerut acestuia să facă o combinație de stiluri.

Ea a respectat tradiția locului și a ridicat un minaret, lucru care i s-a părut romantic și logic, dar în același timp existau și alte elemente tradiționale, precum un un cerdac și un pridvor.

La Vila din Mamaia, Regina Maria a locuit de multe ori și este locul în care s-a întâlnit cu un conducător de stat, cu mareșalul polonez Józef Piłsudski, conducătorul celei de-a doua republici poloneze.

Tot în Vila de la Mamaia a fost, la un moment dat, ambasadorul SUA în România. El scria, într-un raport foarte interesant, că realizarea acestei reședințe regale a reprezentat începutul unui boom imobiliar în Mamaia. În momentul în care regina Maria și-a creat acest loc, automat lumea a început să cumpere terenuri și să ridice tot mai multe clădiri în zonă, iar după ce Regina Maria a donat reședința, procesul imobiliar era și mai alert și multă lume dorea să își construiască locuințe de vacanță în zonă”, a precizat Cristian Cealera.

În perioada comunistă, Vila Reginei Maria a fost Barul Orient din Mamaia.

Palatul din Mamaia a devenit sediul Flotilei de Hidroavioane și ulterior reședință pentru trupele rusești

În 1930, când s-a întors Regele Carol al II-lea în țară, regența fiului său, Mihai s-a încheiat. Lucrurile au început să se schimbe în rău pentru Principesa Elena, care nu a mai putut să își vadă copilul, iar vacanțele în Mamaia s-au rărit și au avut loc până în 1932. De atunci, ea a fost obligată să renunțe în favoarea Armatei la această reședință, în schimbul căreia a primit o vilă în Florența, într-un loc pe care ea îl iubea foarte mult și unde a locuit mult timp.

”În 1940 informațiile despre Palatul Regal din Mamaia au început să fie tot mai rare. Regele mai apărea la diverse inaugurări în Mamaia, iar din 1940, la Palatul Regal a fost instalată Flotila de Hidroavioane, care a pus stăpânire pe complex, fiind o locuință pentru ofițeri. În 1944, după 23 august, Palatul Regal din Mamaia a fost reședință pentru trupele rusești și complexul a fost distrus când rușii l-au părăsit. În 1958-1959 a fost prima etapă de reconstrucție comunistă a stațiunii Mamaia și s-au făcut case de odihnă pentru oamenii muncii, iar în 1979-1980 reședința, denumită ”La Castel” a fost reamenajată”, am mai aflat de la Cristian Celera.

Toată povestea stațiunii Mamaia a început în anul 1906, când, la inițiativa primarului Constanței de la acea vreme, Ion Bănescu, a fost creat acel loc, care imediat a devenit căutat și preferat de mulți români. După construirea Palatului Regal și a Vilei Reginei Maria, mulți români au cumpărat terenuri și au început să construiască locuințe de vaccanță în Mamaia, iar de atunci, stațiunea a început să se dezvolte permanent.

Palatul Regal din Mamaia se află într-un proces de degradare accentuată

Palatul Regal din Mamaia, monument istoric de categoria A, se află de ani buni, într-un stadiu de degradare permanentă. El a fost restaurat de cel puțin două ori de-a lungul timpului, iar pentru restaurare au fost chemați inclusiv meșteri din Bucovina și Cernăuți, o echipă de 20 de persoane, care s-a ocupat de acoperiș.

După preluarea puterii în România de către comuniști, Palatul Regal din Mamaia a devenit casă de odihnă pentru oamenii muncii, până prin anii 80, când a fost transformat în club de noapte pentru turiștii străini.

După 1990, Palatul a intrat în patrimoniul S.C. Mamaia S.A. care a transformat clădirea în bar de zi, bar de noapte și discotecă. Imobilul a fost exploatat haotic în această perioadă. S-au montat termopane și instalații de aer condiționat, deși este clădire monument istoric și nu aveau voie să intervină.

Palatul Regal din Mamaia este inclus pe lista monumentelor istorice din anul 1992. Mai târziu, în anul 2003, S.C. Light Sitem SRL, prin negociere directă a cumpărat clădirea de la Mamaia S.A. cu suma de 150.000 de euro, din care 75.000 de euro reprezentau doar bunurile din clădire.

Practic, acest castel a fost cumpărat în 2003 cu valoarea unui apartament cu două camere în Constanța. Un an mai târziu, în 2004, terenul de un hectar și jumătate a fost cumpărat cu 23 de euro mp, în condițiile în care în Mamaia se vindea în zonă terenurile costau 300 de euro mp.

După un lung proces de recuperare a monumentului istoric de categoria A, privatizat ilegal în timpul administrației Mazăre, în luna august 2022, Palatul Regal din Mamaia a fost predat statului român, printr-un proces de predare-primire semnat între SC Mamaia SA, companie din subordinea Ministerului Turismului, și SC Light System SRL, societatea care l-a cumpărat în 2003, însă, nici acum nu se știe ce se va întâmpla cu el și când va fi restaurat.

Un alt castel care a apaținut Reginei Maria, cel de la Balcic, primește, în schimb, sute de mii de vizitatori în fiecare an.

November 28, 2021