Discover Dobrogea

Category: Istorie&Cultura

Cripta paleocreștină de la Colegiul „Mihai Eminescu”, primul mormânt pictat descoperit în Dobrogea

Cripta paleocreștină de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” este un monument istoric de importanță națională, fiind primul mormânt pictat descoperit în Dobrogea. Monumentul trebuie să fie restaurat în regim de urgență, pentru a fi salvat de la inevitabila distrugere. Despre acest edificiu, profesorii Claudia Portase și Robert-Andrei Stoica de la Colegiul ”Mihai Eminescu” au scris un amplu material, pentru concursul național „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a II-a, 2022. Discover Dobrogea este partener media în acest proiect și publică toate articolele scrise de elevi și cadrele didactice pentru acest concurs, deoarece susținem interesul copiilor pentru istorie și patrimoniul cultural local.

Cripta paleocreștină de la Colegiul ”Mihai Eminescu” a fost descoperită în urmă cu 60 de ani

Cripta paleocreștină de sub Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța este o mormânt roman cu pictură în frescă. Edificiul a fost descoperit în urmă cu 60 de ani, în urma lucrărilor de ridicare a unui nou corp de clădire pentru instituția de învățământ, fiind excavat și cercetat de către profesorul de istorie și arheologie Romulus Popa-Bran și cercul de istorie de la nivelul liceului de la acea vreme.

Profesorul Romulus Popa Bran, a protejat din răsputeri cripta antică, luând poziție la momentul descoperirii și făcând toate demersurile ca acest edificiu paleocreștin să fie păstrat și conservat. Din nefericire, nu toate propunerile făcute au fost luate în considerare. Din această cauză, conservarea superficială, făcută de către administrația de la acea vreme, a lăsat urme adânci în tencuiala antică.

Cripta paleocreștină din Constanța este într-un stadiu accentuat de degradare

La 60 de ani de la descoperire, monumentul subteran este lăsat în continuare pradă intemperiilor. Culoarul antic prevăzut cu trepte prin care se face intrarea în monument de la nivelul de călcare al curții școlii, este acoperit cu o trapă din tablă. Pe aici, dar și prin tavanul boltit al camerei subterane cu pictură, apa de ploaie se scurge necontenit. Infiltrațiile pătrund în spatele tencuielii, determinând desprinderea acesteia de pe perete.

Cea mai afectată secțiune este pe peretele din stânga în raport cu intrarea, în fața nișei. Aici, cărămida din ceramică modernă, cu care a fost făcută în 1962 consolidarea, s-a fisurat și erodat, iar la atingere se sfărâmă. Tencuiala antică pictată din proximitate s-a umflat, între aceasta și perete creându-se un gol de aer, provocând crăpături adânci. O simplă atingere poate provoca desprinderea unor fragmente care se vor sfărâma la contactul cu solul.

Pe jumătate din monument, în cadrul noului corp de clădire s-a realizat o nișă ce ar fi trebuit să servească drept mini-muzeu, conform planurilor inițiale, însă, în timp, acest spațiu a devenit o magazie, în care se scurge apa colectată de cele șase burlane și intră prin tavanul monumentului.

Tavanul acestui edificiu se află la 20-30 cm sub suprafața terenului curții școlii, zonă care prezintă fisuri semnificative în asfalt și discontinuități prin care apa de ploaie pătrunde și desprinde tencuiala pictată pe ziduri. În lipsa unei protecții supraterane, expunerile frescei la diferențele de temperatură – generate de procesul îngheț-dezgheț – și la umiditatea ridicată cu specific marin au condus la fisurarea cărămizilor de ceramică și la apariția de crăpături în tencuiala pictată. Acest fapt era subliniat încă din 1994, când o echipă de cercetători francezi scria în raportul misiunii că:

„Numeroasele goluri de formă circulară caracteristică, sunt rezultatul ciclului de umiditate și uscare care determină cristalizarea sărurilor la suprafață. Ele constituie ultima etapă, cea a desprinderii stratului vopsit și a căderii acestuia. Bolta este astfel ciuruită de aceste găuri tipice rotunjite”.

Cripta paleocreștină este afectată și de căldura din sezonul estival

O altă problemă care se înregistrează la cripta paleocreștină de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” este efectul de seră. Căldura din timpul verii, din cauza asfaltului de deasupra monumentului, creează condens în interiorul camerei pictate.

Picături de apă se pot observa la orice oră din zi, pe întreaga suprafață a zidurilor. Acest fapt este generat și din cauză că apa de ploaie este împiedicată să se evapore. Asfaltul care prezintă crăpături favorizează pătrunderea în monument a apei.

Această apă este colectată de cele șase burlane de pe acoperișurile celor trei corpuri de clădire și este deversată pe suprafața de teren sub care se află monumentul. Din cauza înclinației terenului, o mare cantitate de apă, colectată de trei dintre burlane se scurge în interiorul magaziei, unde se infiltrează nestingherită prin podeaua de pământ a acesteia direct printre cărămizile ce alcătuiesc bolta nișelor.

În 2021 s-a discutat despre reabilitare și punere în valoare, dar totul a rămas la stadiul de proiect

În 2021, Primăria Constanța a inițiat primul proiect de salvare a monumentului, intitulat ”Reabilitare și punere în valoare a Bazilicii Paleo-Creștine”. Din păcate, până la această oră, nu s-a făcut nicio intervenție asupra monumentului a cărui stare este precară.

Astăzi, monumentul care exprimă una dintre cele mai vechi forme de existență a unei culturi imagistice funerare în Dobrogea, singura bazilică dobrogeană cu o frescă ce însumează cel mai bogat repertoriu imagistic și singura bazilică de la Tomis cu frescă.

În anul 2022, au fost trimise numeroase informări către instituțiile abilitate să intervină pentru salvarea criptei romane cu pictură în frescă de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța.

Ce conține, de fapt, cripta romană cu frescă

„Aproximativ 2/3 din partea de vest a criptei o constituie o încăpere aproape pătrată (3,70 x 3,75 m), boltită, cu înălțimea maximă de 2,32 m (în mijloc), pe ai cărei pereți laterali (de N şi S) se mai păstrează o bună parte din tencuiala pictată cu roşu, verde şi gălbui, culorile fiind însă foarte mult şterse, pe alocuri abia distingându-se.

Pictura este alcătuită în jumătatea inferioară a pereţilor, din chenare dreptunghiulare mai mari, iar în jumătatea superioară şi la baza bolții, din chenare mai mici, în care se află crenguţe şi flori” scria unul dintre specialiștii care au făcut cercetări.

În bazilică se spune că ar fi avut loc confruntarea între împăratul Valens și episcopul Bretanion

Igor P. Jechiu menționează această bazilică drept cea mai veche dintre cele care există la Tomis, scriind despre lipsa unor date privind dimensiunile bazilicii, dar și faptul că aceasta ar fi fost un loc de cotitură în istoria Imperiului Roman, aici având loc confruntarea teologico-doctrinară între împăratul Valens și episcopul Bretanion.

Nu i se cunosc dimensiunile, dar după cele ale criptei, ai cărei pereți mai păstrează fragmente de pictură cu stilizări în frescă, se pare că era cea mai veche dintre bazilicile Tomisului și era destul de încăpătoare.

Desenele din criptă au fost studiate de specialiști

A existat interes internațional și național pentru cripta de sub Colegiul Eminescu, iar în anii 1993 și 1994 a devenit subiectul a două misiuni de cercetare și consolidare. În raportul misiunii din 1994, sunt prezentate o serie de date privind, printre altele, prezența unor simboluri precum frunze de acant, motivul oului (cunoscut drept ove), corbi și alte păsări în decorul frescei.

Totodată, chenarele laterale mari sunt interpretate drept reproduceri ale unor plăci de marmură, precum cea verzuie, dar este sesizată și preocuparea artiștilor în raport cu dimensionarea figurilor, deoarece: ”Peretele lateral din dreapta (sud) are, ca și cel opus, aceeași formă rotundă maro deschis, cu cercuri maro (raza discului exterior este de 20 cm), aceleași elemente de fixare multilobate, în formă de pasăre, pe fond portocaliu-roz; în jurul ei este decupat un furnir fictiv din marmură verde, cu vene diagonale maronii”.

În anul 2001, Alix Barbet și Florence Monier au publicat un studiu, în care prezentau pe larg informații despre simbolurile care decorează fresca incintei subterane, atât cele de pe pereții de la baza bolții cât și cele care sunt figurate pe boltă.

Cei doi, vorbesc despre cripta de sub colegiu și spun că ”reprezintă expresia unei lumi aflate în plin proces de reînnoire, discursul pictural servind la exprimarea credințelor creștine aflate în plină dezvoltare. Elementele lăsate drept arhivă iconografică antică se află la intersecția dintre două lumi, filozofii și chiar ere, monumentul fiind spațiul liminal pentru arta Imperiului Roman terminat la începutul Evului Mediu.

Cripta funerară a liceului M. Eminescu, ca şi mormintele Constanţei, exprimă o lume în proces de reînnoire, al cărei vocabular și iconografie servesc deja la exprimarea credinţei creştine în curs de dezvoltare. Ele sunt la intersecție dintre două lumi, două filosofii, două religii, iar pictura exprimă bine această unicitate în același timp cu această diferență. Este o altă piatră de hotar între arta Imperiului Roman terminat la începutul epocii medievale”.

Ca inedit al locului și tehnicii de realizare a discursului funerar imagistic amintim că în tipul în care mozaicul domina artele „bolta prezintă o schemă care trebuie să fi fost comună, dar rareori păstrată în pictura murală, în timp ce acea epocă abundă în mozaic”.

În lucrarea ”Constanța veche: restituiri necesare”, din 2001, Marian Moise amintește despre bazilica cu pictură murală că, alături de celelalte centre religioase ale Tomisului, comunică informații prețioase ce privesc perioada înfloritoare a religiozității locuitorilor: „Vestigiile basilicilor antice descoperite între 1958-1978, anume […], Basilica cu pictură murală, aflată parţial sub clădirea Liceului „Mihai Eminescu”, cât şi sub curtea acestuia, […] atrag atenţia asupra importanţei ecleziastice a Tomisului”.

În cartea ”Tomis: Comentariu istoric și arheologic”, publicată în 2012, Livia Buzoianu și Maria Bărbulescu notează despre cripta funerară atât dimensiunile acesteia, cât și informații privind dispunerea figurilor decorative, respectiv prezența unor chenare dreptunghiulare, mari, situate în partea de jos și chenare mai mici, cu simboluri vegetale pe partea boltită, cât și reiterarea ideii lui Vasile Barbu privind apartenența criptei la prima bazilică episcopală: „În apropiere de faleza înaltă a portului s-au aflat ruinele unei basilici creștine, suprapuse de clădirea liceului „Mihai Eminescu”.

Din construcția antică s-au descoperit numai fragmente din zidurile de la răsărit și un culoar care duce către cripta de sub altar; aceasta se află la –2,50 m sub nivelul pardoselei; este de formă dreptunghiulară, cu suprafața de 6,15 x 3,75 m și tavan boltit. Partea de vest a criptei o constituie o încăpere aproape pătrată (3,70 x 3,75 m), cu înălțimea maximă de 2,32 m. […] în jumătatea inferioară pictura constă din chenare dreptunghiulare mai mari, iar în jumătatea superioară și la baza bolții din chenare mai mici cu decor vegetal”.

Monumentul este încadrat în perioade diferite

Interesant este că Ioan Iațcu încadrează monumentul în perioade diferite. În raport cu studiul stilistic, compusul este datat în secolul al IV-lea e.n.. În schimb, prin raportare la modul de desenare a motivelor și a schemei utilizate la ornamentarea bolții, monumentul este datat în secolul al V-lea e.n., perioadă din care este datat zidul bazilicii de la suprafață.

Cercetătorul vorbește despre asemănarea simbolului crucii cu glob, cu simbolurile similare întâlnite la Cherson (Crimeea), Khobi (Georgia), Ravenna (Bazilica Sant’ Apollinare Nuovo și catedrala Ariană), dar și în sculpturile constantinopolite din secolele V-VI, în special în resturile de marmură ale bisericii Sf. Polyeuktos și Hagia Sophia. ”Suprafața acesteia este decorată cu o cruce pe glob, păstrându-se doar două dintre brațele crucii. Motivul crucii pe glob este întâlnit în sculpturile constantinopolitane din secolul al V-lea.

Patru cercetători străini afirmă că tendința de divizare a interiorului criptei de tip hypogeu evocă înhumări multiple ale unor posibili martiri locali, acest aspect sugerând o fuziune simbolică a moaștelor cu biserica și, în același timp, o dezvoltare semnificativă a cultului martirilor în zona capitalei provinciei Sciției Mici.

Un aspect foarte interesant pe care îl consemnează arheologii norvegieni este că dotarea cu o scară permanentă de acces în interiorul criptei sugerează existența la Tomis a unui intinerariu de pelerinaj la moaștele martirilor înhumați.

Așadar, această ipoteză întărește ideea că bazilica de sub Colegiul Eminescu era un important centru spiritual pentru întreaga provincie, dar și pentru popoarele vecine și chiar culturi din întreaga lume, căci Tomisul era un centru de intersecție al mai multor civilizații precum cea iraniană, egipteană și chiar microasiatică.

Specialiștii apreciază că această criptă decorată cu frescă este cea mai veche dintre grupul de 20 de bazilici din Sciția: ”Scythia unește un grup compact de șapte exemplare dintr-un corpus care numără nu mai mult de douăzeci în total, exemple printre care găsim dispozitive destul de timpurii, precum cel al criptei din curtea Liceului „Mihai Eminescu” din Constanța”.

Profesorul Romulus Popa Bran menționa despre fresca din cripta funerară că „Pictura de factură creștină este cea mai veche din întregul Imperiu Roman de Răsărit”.

Acesta este un fragment din materialul realizat de profesorii Claudia Portase și Robert-Andrei Stoica de la Colegiul ”Mihai Eminescu”, pentru concursul național „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a II-a, 2022.

Concursul național este organizat anual de Societatea de Științe Istorice din România, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Istorie a Universității București, revistele „Magazin istoric” și „Historia” și se adresează elevilor din clasele VI-XII și profesorilor. Scopul organizării concursului este de a-i determina pe copii să cunoască și să conștientizeze necesitatea salvării/conservării istoriei noastre și să se implice prin oferirea de soluții, în acest demers. Partenerii locali ai proiectului, sunt: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Constanța, Direcția Județeană de Cultură Constanța, „Discover Dobrogea” și alte două publicații locale.

June 19, 2022
Copiii din județul Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei, în localitatea Țepeș Vodă

Zilele Europene ale Arheologiei sunt organizate, pentru prima dată, în localitatea Țepeș Vodă din comuna constănțeană Siliștea, la inițiativa Asociației ”Historia Renascita” filiala Constanța. Sute de copii participă, timp de două zile, în perioada 18-19 iunie, în Parcul Tineretului din satul Țepeș Vodă, la ateliere și lecții de istorie vie.

Zilele Europene ale Arheologiei sunt centrate pe educația copiilor

Zilele Europene ale Arheologiei au început vineri, 17 iunie, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, unde s-au desfășurat mai multe evenimente dedicate copiilor și tinerilor.

Arheologul Radu Petcu a prezentat modul în care arăta o casă romană, iar copiii au pornit apoi într-o misiune de descoperire a Zeiței Fortuna, transformată în mascotă. La etajul II al muzeului, arheologii care au descoperit obiectele expuse le-au dezvăluit celor mici, lucruri inedite.

Sâmbătă și duminică, 18-19 iunie, între orele 10:00 – 20:00, scena evenimentelor organizate de MINAC s-a mutat în Parcul Tineretului din satul Țepeș Vodă, comuna Siliștea, jud. Constanța. Aici se desfășoară mai multe activități, fiind pregătite și numeroase surprize pentru copii.

Specialiștii muzeului îi îndrumă copiii în cadrul atelierelor de creație (desen, pictură, modelaj), le oferă premii celor care participă la concursul „Micul arheolog” și ascund piese, care vor face apoi obiectul unei vânători de comori.

La acțiune participă și Cercetașii României, de la care copiii află detalii despre istoria organizației și obiectele de vestimentație specifice.

De asemenea, cercetașii le împărtășesc copiilor experiența lor și le prezintă drumețiile întreprinse și soluțiile ingenioase care pot fi aplicate pentru rezolvarea eventualelor probleme apărute în timpul unei expediții. Atelierele pregătite de către acești parteneri ai Muzeului sunt foarte interesante pentru tinerii care participă la Zilele Europene ale Arheologiei, iar sâmbătă au participat zeci de copii la ele.

Sâmbătă seara, tineri talentați au încântat publicul prin dans și cântec, iar Ansamblul „Silișteanca” le-a arătat spectatorilor pașii de dans care însoțesc cântecele populare.

Lecții de istorie vie, la Zilele Europene ale Arheologiei

Voluntarii Asociației „Historia Renascita” Constanța le prezintă celor mici, în cadrul evenimentului organizat pentru a marca Zilele Europene ale Arheologiei, armurile și uneltele populațiilor antice care au trăit pe pământul dobrogean în urmă cu două milenii și le oferă detalii interesante legate de traiul cotidian și de cultura populațiilor din trecut. Tinerii pot învăța salutul romanilor, iar în atelierele organizate la Țepeș Vodă, află cum se prelucrau atunci diferite materiale.

”Au participat sâmbătă, la evenimentele de la Țepeș Vodă și reprezentanții Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, care au organizat ateliere de linogravură și de aranjare a unui acvariu. Ei ne-au donat încă un acvariu pentru laboratorul de biologie din fosta școală de la Țepeș Vodă, pe care, săptămâna viitoare îl vor transforma într-un acvariu de mediu marin, ceea ce este foarte greu de realizat.

Pe de altă parte, Asociația ”Historia Renascita” filiala Constanța se prezintă la evenimente cu două echipe de legionari romani și soldați barbari, aceste lecții de istorie vie fiind foarte apreciate de copii. Copiii din Țepeș Vodă au mai fost alături de noi și la alte activități și deja se pricep să tragă cu arcul.

Apreciez că trebuie să fie promovate mai mult în școli aceste lecții de istorie vie și să existe, în acest sens, o susținere mai mare din partea autorităților de la nivel central, cu atât mai mult cu cât avem un județ cu foarte multe cetăți și cu resurse arheologice, pe care nu le promovăm suficient.

Sunt foarte mândru că am ocazia, în aceste zile să pun satul natal pe harta culturii, alături de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, de Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, de cei de la Biblioteca Județeană I.N. Roman. Dorim să organizăm Zilele Arheologiei Europene și în anii următori la Țepeș Vodă, dar să avem și alte evenimente de genul acesta”, a declarat pentru Discover Dobrogea, președintele Asociației ”Historia Renascita” filiala Constanța, Alexandru Ionașcu.

Lecții inedite de istorie, cultură și arheologie, în satul Țepeș Vodă din Constanța

La evenimentul organizat ieri în satul Țepeș Vodă, pentru a marca Zilele Europene ale Arheologiei s-au alăturat și angajați de la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Aceștia au desfășurat acțiunea intitulată „Raftul prieteniei”, care încurajează schimbul de carte între copii, fiind o modalitate gratuită și prietenoasă cu mediul de reînnoire a bibliotecilor personale.

”Zilele Europene ale Arheologiei în satul Țepeș Vodă au început în urma unei propuneri făcută de colegul nostru, Alexandru Ionașcu, care a organizat și un mic muzeu al comunei, în fosta școală din localitate.

Am discutat și cu cei de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și s-a născut acest parteneriat, prin care organizăm, timp de două zile, în Parcul Tineretului din Țepeș Vodă, evenimente dedicate copiilor.

Ne-am dorit să le oferim copiilor lecții inedite de istorie și arheologie, pe care le apreciază. Au venit elevi din localitățile Corbu, Cumpăna, din Constanța, Medgidia, din localitățile învecinate și mulți copii din comuna noastră, Siliștea.

Sunt organizate ateliere de modelaj, pictură, lecții de istorie vie oferite de voluntarii Asociației ”Historia Renascita” și cei de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și copiii au fost foarte receptivi la tot ce s-a întâmplat”, a precizat pentru Discover Dobrogea, primarul comunei Siliștea din județul Constanța, Mihai Soare.

Astăzi continuă activitățile pentru cei mici, iar în această seară, membrii „Revolution Dance Studio” vor surprinde asistența cu mișcări de dans modern. Evenimentele au fost organizate și cu sprijinul oferit de Fundația pentru Dezvoltare Locală și Regională – Filiala Regională Sud-Est, Lions Club Constanța și Cora.

June 19, 2022
Piața Ovidiu văzută prin lupa timpului

Piața Ovidiu sau Piața Independenței, cum se numea în trecut, a fost punctul central al vieții economice, politice și culturale al orașului, locul tranzacțiilor comerciale, zona de promenadă a cetățenilor și de întâlnire pentru oficialități. Pentru a-i putea descoperi povestea și a arunca o privire în trecutul acestei zone importante din Constanța, doi elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Rareș-Ștefan Delamarian și Maria Cristiana Lăcrămioara Rusu, au decis să se documenteze, pentru a afla cum era Piața Independenței la începutul secolului XX și în perioada interbelică, atunci când Piața Ovidiu a suferit schimbări majore. Cei doi elevi participă cu acest material, la concursul național Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a II-a, 2022, la secțiunea II: Memoria fotografică a comunităților locale, cu Piața Ovidiu: văzută prin lupa timpului.

Piața Independenței a devenit Piața Ovidiu

Numită Piața Independenței pentru a marca momentul important din istoria României, în urma căruia Dobrogea a revenit în 1878 la Țară, zona și-a schimbat numele în Piața Ovidiu, după cu ridicarea statuii lui Ovidiu.

Terasele pline de oameni, cafeaua la nisip, baclavalele, covrigii, braga și plăcintele dobrogene reprezentau puncte de reper ale Constanței acelor vremuri. Cele mai importante și somptuoase clădiri s-au construit în Piața Ovidiu, după anul 1878.

Statuia lui Ovidiu a fost ridicată, doborâtă și reamplasată

„Publius Ovidius Naso rămăsese iar singur, așa cum se întâmplase și în urmă cu 19 veacuri, când, tânăr fiind, își pierduse fratele mai mare, pe Lucius… Acum, țintuit pe soclul din Piața Independenței, Naso își continua nemurirea, veghind asupra locului acela și asupra oamenilor de acolo…”, scrie Cristian Cealera, în cartea ”Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”.

Statuia poetului latin Ovidius Publius Naso, exilat la Tomis, a fost ridicată în 1887, fiind opera sculptorului italian Ettore Ferrari.

În timpul ocupației din Primul Război Mondial, aceasta a fost dărâmată de bulgari de pe soclu, dar a fost salvată de ofițerii germani. Adăpostită în subsolul Palatului Comunal, aceasta a fost repusă pe soclu de autoritățile române, dar i-au schimbat poziția și au amplasat-o cu fața spre mare.

Palatul Comunal, în prezent, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Clădirea a fost ridicată între 1912 și 1921, construcția sa fiind întreruptă în timpul Primului Război Mondial. De la început, a fost gândită pentru a deveni cel de-al doilea sediu al Palatului Comunal.

Realizată în stil neoromânesc, este operă a arhitectului Victor Ștefănescu.

Din 1977, este sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Hotel Mercur, acum, Banca Națională, o clădire frumos reabilitată

Administrația locală a hotărât, în 1913, construirea unui stabiliment de lux în colțul sud-estic al Pieței Ovidiu. Acesta i-a aparținut lui Ștefan Hagi Tudorache, reprezentantul Societăţii Cooperative „Mercur”. Construcția spectaculoasă, cu subsol, demisol, parter și trei etaje reprezenta un model pentru zona Balcanilor. Clădirea are o structura de rezistenţă din beton armat, minune a tehnicii la vremea respectivă. Fațada este în stil neo-românesc și Art Nouveau, iar terasele, spre mare, în formă de amfiteatru.

Deasupra intrării, pe exterior se afla bustul zeului Mercur. Deviza Hotelului Mercur, era „Clienţii cei mai exigenţi îşi vor găsi aici idealul confortului”.

În 1927, clădirea a fost reabilitată după război, devenind sediul băncilor: Marmorosh Blank, Bursa de Comerț, Banca Industriilor și Meseriilor Dobrogene. După 1948, a devenit sediul Băncii Naționale a României.

Moscheea Carol I, construcția ridicată la cererea regelui care îi poartă numele

Moscheea a fost clădită pe locul unei vechi geamii, între 1910-1913. Minaretul, de 47 m și cupola edificiului au fost construite din beton armat, după planurile arhitectului V. Ștefănescu.

Scările și coloanele sunt realizate din calcar de Albești, iar poarta mare de la intrare cu marmură neagră din Italia. Construită în stil maur, Moscheea Carol I este o copie a moscheii Konya din Anatolia.

Lăcașul de cult a fost construit de statul român, în spiritul toleranței, pentru minoritatea musulmană din oraș. Drept recunoștință, musulmanii i-au dat numele regelui țării, Carol I.

Moscheea deține cel mai mare covor oriental, care are 490 kg, primit cadou de la turcii din insula Ada Kaleh. Inaugurarea a avut loc pe 4 iulie 1913, cu participarea Regelui Carol I și a unei delegații din Istanbul.

Casa Damadian era un simbol al prosperității

În 1894 s-a construit casa cu două niveluri a lui Alice Wegener, cu orientarea spre faleza portului. Clădirea, simbol al prosperității, a fost achiziționată, ulterior, de familia de armeni Damadian.

În 1950, casa a fost naționalizată și a devenit sediul unor întreprinderi, iar de-a lungul timpului, a suferit numeroase transformări.

În 2004 a fost restaurată, intrând în proprietatea unui cetățean norvegian.

Casa Hrisicos, locul unde poposea lumea bună

Casa Hrisicos a fost un hotel și restaurant celebru, care a atras ca un magnet lumea bună a României și Europei. Aici au poposit și I.L.Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Take Ionescu, ultimii doi ținând discursuri politice de la balconul clădirii.

Clădirea, opera arhitectului francez Louis Givert, îmbină stilul eclectic, Art Nouveau cu elementele neoclasice. Proprietarul clădirii, Gheorghe Hrisicos, a fost negustor de vinuri. El a construit hotelul prin fraudă bancară și înșelăciune, fiind, ulterior, condamnat la închisoare. În perioada interbelică, a fost sediul Băncii Populare „Steagul Dobrogei”.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost folosit drept loc de supraveghere pentru armata germană, apoi pentru comandantul militar sovietic al orașului. După 1958 a devenit restaurantul Pelikan.

Piața Ovidiu, văzută la imperfect

Sunt foarte apreciate imaginile în oglindă ale Pieței Independenței din perioada ei de glorie, prin comparație cu Piața Ovidiu de azi, când se încearcă transformarea ei în sufletul orașului Constanța.

Multe dintre clădiri au dispărut, altele sunt, încă, în ruină, însă, au apărut și edificii noi, unele fără nicio legătură cu arhitectura zonei.

Cu acest articol s-au înscris în concursul național „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a II-a, 2022, elevii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Rareș-Ștefan Delamarian și Maria Cristiana Lăcrămioara Rusu.

Concursul național este organizat anual de Societatea de Științe Istorice din România, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Istorie a Universității București, revistele „Magazin istoric” și „Historia” și se adresează elevilor din clasele VI-XII și profesorilor. Scopul organizării concursului este de a-i determina pe copii să cunoască și să conștientizeze necesitatea salvării/conservării istoriei noastre și să se implice prin oferirea de soluții, în acest demers. Partenerii locali ai proiectului, sunt: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Constanța, Direcția Județeană de Cultură Constanța, „Discover Dobrogea” și alte două publicații locale.

June 18, 2022
Șarpele Glykon – emblema Tomisului

Șarpele Glykon, unic în lume, este una dintre cele mai importante piese din colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Despre șarpele sculptat în marmură au scris un material pentru concursul național „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a II-a, 2022, elevele Bianca Ifrim și Maria Peicu, de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”. Discover Dobrogea este partener media în acest proiect și publică toate articolele scrise de elevii constănțeni pentru acest concurs, deoarece susținem interesul copiilor pentru istorie și patrimoniul cultural local.

Șarpele Glykon și tezaurul de sculpturi antice de la Tomis

Prin cercetarea realizată, am încercat să aducem în atenție asupra istoriei mai puțin știute a descoperirii artefactului arheologic ales de noi, Tezaurul de sculpturi antice de la Tomis, între care se află și șarpele Glykon, un simbol al orașului nostru.

Acest obiect de patrimoniu mobil merită să fie pus în valoare și cunoscut mai mult, atât de noi, românii, cât și de către turiștii străini. Recent, piesa a revenit după un periplu la Madrid, unde a fost unul din exponatele expoziției internaționale „Tezaure arheologice ale României – rădăcini dacice și romane“, care s-a desfășurat în perioada septembrie 2021-martie 2022. Considerăm că aceste artefacte ar trebui să fie supuse procesului de conservare pentru a beneficia și generațiile viitoare de acestea, scriu cele două eleve.

Șarpele Glykon a fost descoperit în 1962

Sub îndrumarea pasionatului arheolog Vasile Canarache, la data de 1 aprilie 1962, în condițiile resistematizării urbane, o descoperire valoroasă avea să marcheze destinul locuitorilor Constanței. Piesele inestimabile au fost așezate și îngropate de străbuni pentru a le feri de invaziile migratoare.

Descoperirea lor, la vremea respectivă, a trezit interesul autorităților comuniste, a specialiștilor, dar și a cetățenilor urbei. Tezaurul alcătuit din 24 de piese: statui și basoreliefuri a fost descoperit în zona Gării vechi a orașului, pe strada Traian.

Piesele de rezistență reprezintă zeități din panteonul greco-roman, zeități locale şi orientale. Se aflau aici o întreagă galerie de zeități ce ofereau populației locale liniște, pace și speranță. Dintre cele 24 de piese readuse la lumină, amintim, în mod deosebit, zeița Fortuna cu Pontos, zeita Isis și Șarpele Glykon.

Cultul lui zeului Glykon a fost răspândit în secolul II și în Cetatea Tomis

Zeul șarpe Glykon, cunoscut în zona Asiei Mici și în partea apuseană a Mării Negre, este zeul protector al căminului, al templelor etc. Potrivit autorilor antici, la Tomis ar fi existat un pseudo-profet, Alexandru, venit din sudul Mării Negre, care ar fi încredințat populația Tomisului că Glykon este reîncarnarea zeului Esculap, că putea ghici viitorul, vindeca bolile, făcând minuni. Cultul lui Glykon a fost răspândit în perioada secolului al II-lea și a decăzut după moartea profetului Alexandru, în secolul al III-lea.

Celebra lucrare, care a fost realizată dintr-un bloc din marmură, datează din secolul al II-lea d.Hr. Este unic în lume prin prezentarea sa: un animal fabulos cu trup de șarpe, ochi de câine, bot de miel, urechi și păr de om, coadă de leu. Cercetătorii au fost impresionați de migala cu care au fost realizați solzii, surprinderea cu conștiinciozitate a grosimii corpului. Înălțimea piesei este de 0,66 metri, dar uimitoare este lungimea șarpelui, care, potrivit estimărilor, ar ajunge la 4,76 metri. Demn de menționat este faptul că figura lui Glykon s-a regăsit pe monedele romane, pe monumente și inscripții, era venerat în temple în diferite orașe din zona Pontului Euxin, iar azi, este „vedeta” și simbolul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și a orașului nostru.

Cu acest articol s-au înscris în concursul național „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a II-a, 2022, elevele Bianca Ifrim și Maria Peicu, de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”.

Concursul național este organizat anual de Societatea de Științe Istorice din România, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Istorie a Universității București, revistele „Magazin istoric” și „Historia” și se adresează elevilor din clasele VI-XII și profesorilor. Scopul organizării concursului este de a-i determina pe copii să cunoască și să conștientizeze necesitatea salvării/conservării istoriei noastre și să se implice prin oferirea de soluții, în acest demers. Partenerii locali ai proiectului, sunt: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Constanța, Direcția Județeană de Cultură Constanța, „Discover Dobrogea” și alte două publicații locale.

June 17, 2022
Ada Kaleh, povestea tristă a paradisului scufundat

”Ada Kaleh prin ochii bunicii mele” este povestea scrisă de elevii Aksoy Elif și Oztok Ella de la Școala Gimnazială Nr. 16 ”M.I. Dobrogianu” din Constanța, pentru Concursul Național „Patrimoniul cultural, istoric și natural-Zestrea comunităților locale” Ediția II, 2022.

Ada Kaleh, prin ochii bunicii mele

În casa bunicilor mei am auzit pentru prima dată numele unui loc de poveste: Ada Kaleh. Nu știam ce reprezintă, deși bunica Emel îl rostea cu multă căldură, dar și cu un pic de tristețe în glas. Aveam să descopăr mai târziu această fotografie a bunicii cu prietenele ei și am aflat astfel povestea paradisului scufundat.

Fotografie arhiva personală –Bunica Emel prima din dreapta

În certificatul de naștere al bunicii mele, eliberat în 17 aprilie 1967 în Republica Socialistă România apare comuna Ada Kaleh, Raionul Turnu Severin.

Numele de Ada Kaleh provine din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula Fortăreață. Este regăsită și sub denumiri mai vechi, austriece, de Insula Carolina sau Insula Orșova Nouă. Aflată la 3 km în aval de Orșova, avea o dimensiune de circa 1700 m lungime și circa 500 m lățime. Insula era populată de 600 de turci. Prin Tratatul de la Lausanne, Ankara recunoaștea dreptul României asupra insulei. În 1970, insula Ada Kaleh a fost acoperită de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I.

În amintirile bunicii mele magia și farmecul se împleteau în ADA KALEH și dădeau naștere unor produse inedite realizate in stilul turcesc.

Mormântul profetului Miskin Baba era un reper în Ada Kaleh

Civilizația materială realizată, în timp, în Ada Kaleh a avut trei repere majore: cetatea de tip Vauban, moscheea, mormântul profetului Miskin Baba. La acestea s-au adăugat și casele ridicate de locuitori.

Mormântul și casa lui Miskin Baba sursa https://www.zf.ro/zf-24/cum-arata-insula-ada-kaleh-una-dintre-cele-mai-valoroase-comori-ale-romaniei-14667795

Mormântul profetului se afla în sectorul vestic al insulei. De origine princiară din Buhara, Miskin Baba a renunțat la viata bogată, de palat și s-a dedicat credinței, stabilindu-se pe insula Ada Kaleh. Locuitorii credeau că avea însușiri paranormale chiar și după moarte. Legenda spunea că, dacă te apropiai de mormântul lui noaptea, rămâneai înțepenit până dimineața.

Ada Kaleh a fost vizitată de regii și reginele României, în perioada interbelică

Acest COLȚ DE RAI era renumit pentru aroma îmbietoare a cafelei făcută în nisip, pentru tutunul de calitate 100% natural, pentru grandoarea si unicitatea bijuteriilor confecționate manual, pentru șerbet, înghețată, halva, rahat, dar și pentru faimoasa cultură de trandafiri.

https://m.facebook.com/Ada.Kaleh/photos/a.317502198260776/1353809804630005/?type=3&source=54

Insula a fost vizitată de numeroase personalități ale perioadei interbelice: regele Ferdinand și regina Maria, regele Carol al II-lea, Gh. Brătianu etc. După una dintre vizitele regelui Carol al II-lea pe insulă, locuitorii din Ada Kaleh au fost scutiți de taxe, vamă și obligații militare.

În acest loc paradisiac, timpul părea că are altă cadență. În perioada de expansiune a comunismului, locuitorii insulei (printre care și bunica mea), trăiau în ritmul propriu și-și respectau tradițiile sacre de sute de ani.
Insularii sărbătoreau Nevruz Bayrami pe data de 20 martie. Astfel, marcau începutul, cu adevărat, al primăverii, prin spectacole organizate în aer liber, la care participau și numeroși turiști.

Sursa:https://m.facebook.com/photo.php?fbidm

Bunica mea, Emel, își deapănă amintirile: „Era o sărbătoare foarte importantă, iar eu care eram în grupul de dans folcloric, îmi amintesc că făceam o grămadă de repetiții ca să nu ne încurcăm. Fiecare bunică își învăța nepoții să cânte la instrumente melodiile tradiționale.

Toată lumea sărea peste foc iar în case se făcea curat lună pentru că nu era bine să intrăm în această sărbătoare în dezordine. După ce terminam de făcut curat ne beam cafeaua de odihnă.”

Bunica își amintește că în 1963, la moschee, hogea a citit un text despre scufundarea insulei, ceea ce a determinat panică și neîncredere între locuitori. Nimeni nu înțelegea cum se poate întâmpla așa ceva și mulți locuitori au așteptat până în ultimul moment, sperând că acest lucru nu se va întâmpla.

Propunerea autorităților a fost să se mute pe insula Șimian, la 18 Km aval de Turnu Severin, dar aici au fost aduse doar zidurile fortăreței austriece, cimitirul musulman și mormântul lui Miskin Baba. Locuitorii au preferat să se mute, majoritatea în Turcia sau în alte orașe din România.

Bunica povestește că adaptarea nu a fost ușoară, iar covorul oriental de la Moscheea „Carol I” din Constanța îi aduce aminte de vechiul paradis scufundat. Acesta le fusese dăruit insularilor, în 1904, de sultanul Abdul Habid al II-lea, care poposise, în copilărie, în Ada Kaleh.

Este un covor unic și grandios prin dimensiunile și greutatea sa – 5mx9m si 480 kg -0. Legenda spune că la el a lucrat o singură femeie, timp de 17 ani.

Am decis să păstrez cât mai mult din amintirile bunicii, și simt că acel paradis scufundat supraviețuiește prin tot ceea ce fac. Astfel, particip la activitățile organizate de Uniunea Democrată Turcă din România, la olimpiade și concursuri școlare, au scris elevii Aksoy Elif și Oztok Ella.

Proiectul „Patrimoniu cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale” este organizat anual de Societatea de Științe Istorice din România, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Istorie a Universității București, revistele „Magazin istoric” și „Historia” și se adresează elevilor din clasele VI-XII și profesorilor. Scopul organizării concursului este de a-i determina pe copii să cunoască și să conștientizeze necesitatea salvării/conservării istoriei noastre și să se implice prin oferirea de soluții, în acest demers. Partenerii locali ai proiectului, sunt: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Constanța, Direcția Județeană de Cultură Constanța, „Discover Dobrogea” și alte două publicații locale.

Fotografiile din articol sunt din colecția personală a elevilor care au scris materialul, Aksoy Elif și Oztok Ella.

June 17, 2022
Povestea monumentului soldaților francezi
Povestea monumentului soldaților francezi a început odată cu Criza Orientală, mai exact în timpul Războiului Crimeei (1853-1856), care a avut loc între Imperiul Țarist și Imperiul Otoman, ajutat de Franța, Marea Britanie și Sardinia, care erau îngrijorate de creșterea influenței țariste în Balcani. Acest material este scris de elevii Teodor Logofătu și Andrei Stănică, de la Școala Gimnazială nr.16 ”M. I. Dobrogianu” din Constanța, coordonați de profesorul Daniela Niță și participă la Concursul Național ”Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția II, 2022.

Povestea Monumentului Soldaților Francezi – File din istorie-Kustenge și soldații francezi în Războiul Crimeii

Pe teritoriul Dobrogei au fost trimiși, în 1856, 120.000 de soldați francezi, trupe aduse în contextul multiplelor expediții militare franceze din cadrul conflictului. Odată cu stabilirea în Dobrogea a forțelor aliate, a izbucnit o epidemie de holeră soldată cu 2345 de decese ale soldaților francezi, 400 în rândul marinarilor ce transportau bolnavii și 3400 de îmbolnăviri, toate din corpul expediționar francez, conform mărturiilor dr. Cabrol. Alte izvoare istorice amintesc 2500 de decese ale soldaților francezi.

Monumentul soldaților francezi a fost ridicat în Constanța, în anul 1894

În anul 1892, odată cu începerea nivelării terasamentului pentru viitorul Cazino, a fost descoperit un număr foarte mare de rămăsițe umane, de origine franceză, după cum sugerau uniformele și butonii uniformelor militare. Un an mai târziu, pe cale diplomatică, s-a hotărât construirea unui monument închinat soldaților căzuți, în cimitirul comunal. Inaugurarea a avut loc pe 9 mai 1894.

Roger Fenton. sursă foto: https://rum.tivoyageur.com/valley-death-33-historic-photos-from-crimean-war-412160

Monumentul original era format dintr-un mausoleu construit sub forma unui dâmb de pietre, asupra căruia era așezat un obelisc din marmură, încheiat cu postura falnică a renumitului cocoș galic și un al doilea obelisc așezat la doar câțiva pași față de mausoleu.

Mausoleul prezintă un mesaj scris în franceză: „La France à ses soldats morts pour la Patrie. 1854-1855“. Cocoșul galic, simbol al spiritului francez a fost furat, de mai multe ori, de hoții de fier vechi. Obeliscul alăturat prezintă o cruce în relief. Monumentul a fost mutat în actualul Cimitir Central în anul 1924 și a fost încadrat în Cimitirul Eroilor Primului Război Mondial.

Mutarea monumentului a forțat situarea celui de al doilea obelisc la 20 de metri spre vest față de poziționarea mausoleului. În 2014, în colaborare cu Ambasada Franței în România, statul român a renovat și completat mausoleul, cu o placă de marmură. Obeliscul mic nu a fost renovat.

În urma documentării cu privire la acest monument, ce a constat atât în analizarea amănunțită a izvoarelor istorice din ultimile doua secole, cât și în consultarea fizică a monumentului, am concluzionat că acesta poate fi reabilitat, conservat și valorificat mai mult prin:
- Înscrierea acestui monument în lista monumentelor istorice;
- Reabilitarea obeliscului situat la 20 m spre vest de monument, aflat într-o stare avansată de degradare;
- Montarea unor tăblițe indicatoare care să ofere informațiile necesare pentru redarea acestui monument circuitului turistic – au scris elevii Teodor Logofătu și Andrei Stănică, de la Școala Gimnazială nr.16 ”M. I. Dobrogianu” din Constanța, în materialul lor.
Proiectul „Patrimoniu cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale” este organizat anual de Societatea de Științe Istorice din România, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Istorie a Universității București, revistele „Magazin istoric” și „Historia” și se adresează elevilor din clasele VI-XII și profesorilor. Scopul organizării concursului este de a-i determina pe copii să cunoască și să conștientizeze necesitatea salvării/conservării istoriei noastre și să se implice prin oferirea de soluții, în acest demers. Partenerii locali ai proiectului, sunt: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Constanța, Direcția Județeană de Cultură Constanța, „Discover Dobrogea” și alte două publicații locale.
June 17, 2022
Moștenirea și poveștile armenilor din Dobrogea, prezentate într-o expoziție permanentă în Constanța

În timp ce savurezi o cafea armenească, poți afla detalii despre poveștile armenilor din Dobrogea, în sediul frumos renovat al Uniunii Armenilor din România filiala Constanța. Aici, cei interesați, pot vedea o expoziție inedită, în care sunt prezentate lucrurile de preț ale armenilor remarcabili, care vor rămâne în istoria Dobrogei, ”valori-călăuză”cum le spune d-na Anaid Tavitian.

Poveștile armenilor din Dobrogea, într-o expoziție care trezește amintiri

Comunitatea armenilor din Dobrogea are oameni valoroși, care au avut rezultate remarcabile și au lăsat multe lucruri în urmă. În memoria lor, a fost amenajată în Constanța o expoziție care trezește amintiri, atât pentru armeni, cât și pentru toate celelalte etnii din Dobrogea.

”Scopul nostru este să redeschidem o sticluță cu parfum armenesc, care, în principiu, miroase a cafea. Noi am renovat sediul, iar redeschiderea aceasta este o chestiune simbolică, în sensul că nu erau foarte multe obiecte vechi armenești. Am vrut să avem aici, obiecte ale armenilor care au trecut prin comunitatea aceasta și au lăsat ceva în urmă, lucruri care să ne trezească amintiri.

Vitrinele în care am expus obiectele din patrimoniul armenesc dobrogean, sunt făcute la un atelier din Constanța. Am ținut să fie lucruri care țin de comunitate, pentru că armenii nu au avut o interacțiune restrânsă doar cu comunitatea lor, ei au interacționat cu toată comunitatea românească, iar ideea acestui sediu este de recunoștință.

Dorim să menținem interesul viu pentru moștenirea noastră armenească și am adunat cât am putut și încă mai avem de expus câteva elemente.

Expoziția este deschisă pentru toată lumea, la sediul Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, de pe str. Mercur nr.2. Secretarul nostru este aici de dimineață până după-amiază. O cafea armenească avem întotdeauna pentru cineva, iar cei interesați sunt așteptați cu povești armenești”, spune președintele Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, Liviu Merdinian.

Poveștile cu parfum armenesc ale valorilor-călăuză din Dobrogea

Un vechi apartament din centrul Constanței, situat în zona în care mulți armeni au avut și încă mai au locuințe ne amintește de casa de odinioară a bunicilor. Scaune simple, vechi, dar totuși frumoase, așezate în jurul unei mese care domină spațiul sufrageriei, obiecte și fotografii de peste un secol, așezate în vitrine generoase, o pianină veche de peste 70 de ani, pe care se observă trecerea timpului, dar care este păstrată așa cum a fost donată, toate sunt expuse într-un spațiu care emană multă căldură și cultură.

”Această pianină a aparținut răposatului doctor Calpaccian. Avem și o carte sculptată manual în piatră naturală, tot la un atelier din Constanța, iar pe ea vom grava o scurtă istorie a lui Manisalian. Ea va fi montată ulterior pe actuala locație a fostului Palat Manisalian de pe bulevardul Regina Elisabeta, unde, în prezent, este blocul SNC.

Avem în expoziție fotografii vechi și o copertă a Araratului, o poză cu orfanii veniți în Constanța, care este stilizată și într-un tablou expus în sediu. De asemenea, există și anuarul, în original, cu pozele celor aproape 200 de copii orfani veniți în Portul Constanța în anul 1923, pe care i-a luat în grijă Manisalian, un armean de seamă al comunității.

Scaunele din sediul Uniunii Armenilor Constanța au aparținut familiei Kumbetlian. Pe ele vor fi montate niște plăcuțe pe care va scrie că reprezintă o donație, tocmai pentru a ne aminti structura unui scaun simplu, de foarte multe zeci de ani.

Pe hol avem păpușa Anaid, donată de Eli Orbocea, care este un artist desăvârșit și a făcut acest gest frumos și în virtutea relației foarte apropiate cu doamna Anaid Tavitian, iar, acum, această păpușă armeană aparține comunității.

Tot pe hol este și un autograf al regretatului Virgil Coman, fostul director al Direcției Arhivele Naționale Constanța, un om extraordinar din punct de vedere al căldurii pe care a arătat-o nu numai armenilor și etniilor, ci, Constanței și Dobrogei, de aceea îl menținem aici, alături de noi.

În vitrine avem toate cărțile cu autograf care au fost publicate de-a lungul anilor, de armenii din Constanța. Avem o întreagă infrastructură de expus, dar durează puțin până ne organizăm, deoarece dorim ca fiecare lucru prezentat, să spună și povestea lui”, afirmă președintele Uniunii Armenilor din România filiala Constanța, Liviu Merdinian.

Patru armeni de seamă din Dobrogea, evocați în cadrul expoziției

În sediul Comunității Armene din Constanța sunt spuse, pentru toți cei care vor să le afle, poveștile armenilor din Dobrogea.

În vitrinele realizate din lemn masiv, montate în sufrageria bătrânului apartament, este evocată și memoria a patru armeni remarcabili din Dobrogea.

”Vreau să le evocăm memoria a patru armeni de seamă din cadrul comunități: profesorul Garabet Kumbetlian, scriitorul Simion Tavitian, vânătorul și silvicultorul Alexandru Alaci și, nu în ultimul rând, domnul doctor Arsen Calpaccian.

Oamenii aceștia au lăsat, pe lângă munca fiecăruia cu rezultate excepționale, o moștenire emoțională și un respect deosebit din partea întregii comunități, nu doar a celei armene.

Ne hrănim cu ceea ce au construit înaintașii noștri. Au făcut lucruri remarcabile, iar pe lângă performanța în domeniul de activitate, numitorul comun al celor patru, fost modestia. Au fost niște personalități puternice, dar care copleșeau prin modestie, prin bunătate, respect și performanță.

Dorința lor a fost să lase mai departe cunoștințele acumulate și să fie folositori și după nu mai ce sunt alături de noi, iar prin această expoziție dorim să perpetuăm experiența lor, cu greu câștigată”, a declarat dr. Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România filiala Constanța.

Poveștile armenilor din Dobrogea sunt spuse prin obiectele lor de suflet, prezentate în expoziție

Teatrologul Anaid Tavitian, a cărei zi de naștere este astăzi și căreia îi urăm ”La mulți ani!”, povestește că tatăl său, Simion Tavitian, avea darul oratoriei și a ținut peste 1000 de conferințe pe teme de politică internațională.

El a debutat ca om de presă la 22 de ani și, de-a lungul îndelungatei sale cariere a fost distins cu foarte multe diplome și premii și a scris sute de articole. În ultimii lui ani de viață a publicat 8 volume, pe care le-a dedicat istoriei și devenirii neamului său armenesc. Ultima lui scriere, pe care a lansat-o în anul 2005, se numește ”Dobrogea, ținutul dintre Dunăre și Mare” și spunea că este foarte mândru că e armean născut în România și, mai ales, că este armean dobrogean.

În sediul Uniunii Armenilor Constanța sunt expuse mai multe obiecte care i-au aparținut lui Simion Tavitian.

”Am donat mașina de scris a tatălui meu, pentru că, după 1990 toată lumea îl întreba dacă nu își cumpără un calculator.

A spus că nu, pentru că, pe el, sunetul clapelor îl inspira și a preferat să scrie la mașina de scris toată viața. Lângă aceasta este și foița de indigo cu care a scris la mașină pentru ultima dată. Am donat stiloul lui, un obiect la care ținea, pentru că niciodată nu a scris cu pixul. De asemenea, sunt și fotografii și cărțile lui în expoziție”, a precizat fiica scriitorului, teatrologul Anaid Tavitian.

Memoria doctorului Arsen Calpaccian este evocată în cadrul expoziției din sediul Comunității Armenilor Constanța.

”Doctorul Arsen Calpaccian a devenit o legendă prin felul în care și-a îngrijit bolnavii, făcând tot ce a fost posibil, prin înțelepciunea, încrederea și capacitatea sa de a pătrunde în tainele medicinei, ale bolii, dar și în sufletul omenesc. Priceperea acestui medic, cu siguranță va deține un loc de frunte în istoria medicinei constănțene, prin personalitatea complexă și realizările sale remarcabile ca medic, în lupta cu boala și cu suferințele pacienților.

Și în prezent, la farmacia Miga din Constanța se pot solicita câteva dintre tratamentele unice elaborate de doctorul Arsen Calpaccian.

În expoziție sunt expuse câteva obiecte care i-au aparținut doctorului Calpaccian: diplomă, microscop, dermatoscop, truse medicale, fotografia de absolvire, rețete, stetoscop, trusele de sterilizare. Sunt multe obiecte și ne bucurăm că s-au păstrat, mai ales că nu se mai găsesc nici în magazinele de antichități.

A fost un om foarte iubit și apreciat. Din punct de vedere al profesionalismului, a fost unul dintre cei mai buni dermatologi pe care i-a avut Constanța. Cu un an înainte de a trece în neființă, citea mai mult decât rezidenții și specialiștii de azi, deși dânsul era pensionat de mulți ani”, am aflat de la președintele comunității, Liviu Merdinian.

Garabet Kumbetlian, savantul modest care a iubit Constanța

”Domnul profesor a fost o persoană extrem de modestă. De la directori de liceu, conducători de cercuri științifice, de la academie, de oriunde, lumea vorbea cu respect despre profesorul Kumbetlian. Trăia pentru a lăsa mai departe ceea ce a acumulat, la fel ca și ceilalți armeni ale căror lucruri le avem în expoziție.

A scris foarte, foarte mult. Avem stiloul dumnealui în vitrină, avem ochelarii domniei sale, cărțile cu autograf și o parte din diplome. A trăit pentru comunitate și s-a bucurat când am inaugurat monumentul Hacikar, în anul 2017, pe faleza Cazinoului. A fost un vis pentru domnia sa. Mă suna tot timpul și mă întreba când se va întâmpla.

A trăit armenește extrem de puternic și a avut o satisfacție enormă, nu-i venea să creadă că, la un moment dat, o să ajungem și noi să avem o astfel de prezență, cu atât mai mult cu cât era un obiect adus din Armenia.

În 2019, post-mortem a fost inaugurată și Biblioteca Garabet Kumbetlian, la Liceul Energetic, unde a fost o perioadă director.

Savantul Garabet Kumbetlian, născut în Constanța, la 11 martie 1936 și plecat dintre noi la 3 ianuarie 2018, a publicat 26 de cărți: monografii, tratate, cursuri universitare și eseuri din domeniul mecanicii solidelor deformabile și rezistenței materialelor și 147 de articole.

A făcut parte din conducerea unor mari manifestări internaționale de profil și este autorul a 27 de inovații, ceea ce este un lucru remarcabil. Și-a dedicat viața carierei profesionale, fără să acceadă la anumite poziții de conducere care i-au fost propuse și pe care le-a refuzat pe parcursul a zeci de ani”, a declarat Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România filiala Constanța.

Alexandru Alaci, armeanul care a iubit natura și a împădurit suprafețe însemnate în toate zonele țării

Din expoziția cu poveștile armenilor din Dobrogea, organizată de Comunitatea Armenilor din Constanța, nu lipsește nici Alexandru Alaci.

”Tata s-a născut în Focșani, în anul 1931, într-o familie de armeni așezați și harnici. De copil a deprins de la tatăl său dragostea pentru natură, vânătoare și câini. A avut apoi norocul să lucreze tocmai în aceste domenii, care au fost și hobby-urile lui.

A cartat și a împădurit suprafețe însemnate în toate zonele țării, în calitate de silvicultor. Legat de câinii de vânătoare a parcurs toate etapele: crescător, dresor și arbitru, până la nivel internațional. A fost mândru că este armean și a participat la activitățile organizate de uniune și de biserică.

Am încercat să cuprind prin obiectele donate, toate activitățile pe care le-a avut tata. În privința câinilor am donat o mică parte dintre trofeele și cupele pe care le-a câștigat. Am oferit și o pasăre împăiată, pentru că a fost una dintre activitățile pe care le-a practicat tata cu multă pasiune. Sunt și câteva reviste și cărți din care vede activitatea lui publicistică pe teme de vânătoare, pentru că a publicat 5 cărți și numeroase articole”, a declarat fiica lui Alexandru Alaci.

Poveștile armenilor din Dobrogea, o expoziție care merită să fie vizitată

Expoziția organizată de Comunitatea Armenilor din Constanța este despre recunoștință și despre viața pe care acești armeni au dedicat-o profesiei, din dorința de a fi cei mai buni și de a lăsa ceva în urma lor.

”Dacă ar fi să tragem o linie, oamenii aceștia au fost extrem de performanți și talentați în domeniile lor de activitate, pe care le-au respectat și pentru care au muncit foarte mult.

Toată această activitate și muncă au fost oferite nu armenilor sau Armeniei, ci României și comunității în care au trăit.

Cred că este felul nostru de a spune ”Mulțumesc!” populației României, pentru felul în care ne-a primit. Chiar dacă noi suntem armeni, acești oameni au fost extrem de patrioți. Niciunul nu a vrut să plece de pe aceste meleaguri, cu toate că oferte și posibilități ar fi fost pentru fiecare dintre ei.

Au trăit intens și au dat înapoi tot ce au avut mai bun. Mândria noastră este că au fost armeni și le mulțumim că au fost alături de noi și că avem ce povesti despre armenii noștri. Ei au rămas niște valori-călăuze pentru noi”, spune Liviu Merdinian.

June 12, 2022
Cetatea Halmyris-Murighiol va fi conservată, restaurată și pusă în valoare

Cetatea Halmyris-Murighiol urmează să fie restaurată și pusă în valoare, în cadrul unui parc arheologic. Pentru început, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea implementează proiectul de elaborarea a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (D.A.L.I.) pentru Parcul Arheologic Halmyris-Murighiol.

Cetatea Halmyris, conservare-restaurare și punere în valoare

Situată în antichitate între două lacuri sărate și în apropierea Mării Negre, Cetatea Halmyris de la Murighiol a fost denumită în trecut ”Sărătura”. În exteriorul cetății, la acea vreme, toate dealurile din jur erau împădurite și pe coasta lor până la Dunăre era așezarea civilă, căreia i se spunea ”Satul corăbierilor”. Acum, bătrâna cetate așteaptă să fie cercetată și restaurată, deoarece ea a fost săpată doar în proporție de 20-25%.

Deoarece nu a fost consolidată, Cetatea Halmyris se află într-o stare avansată de degradare. Pe zidul de incintă, pe care se circulă foarte mult, deoarece este unul dintre traseele pe care merg turiștii, deja s-au deplasat pietrele, astfel că acesta se deteriorează pe zi ce trece.

Activitățile pentru conservarea și restaurarea Cetății Halmyris sunt finanțate în cadrul programului Timbrul Monumentelor Istorice, subprogramul Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice, pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice. Programul este gestionat de Institutul Național al Patrimoniului.

Destinația sitului este culturală, cu funcțiune mixtă, turistică, muzeală și de cercetare.

Valoarea culturală excepțională a sitului, care a condus la punerea sa sub protecție legală multiplă, corelată cu problemele severe de conservare, impune necesitatea intervențiilor de conservare, restaurare și punere în valoare.

Situl arheologic Halmyris-Murighiol a fost cercetat de arheologi

Pentru realizarea proiectului de conservare și restaurare a Cetății Halmyris a fost nevoie de numeroase cercetări multidisciplinare adecvate caracteristicilor pe care situl le prezintă și elaborarea unui plan de conservare și monitorizare.

”Au fost realizate până în prezent activități specifice de cercetare și elaborare a unui plan etapizat de conservare, monitorizare și restaurare a sitului arheologic Halmyris-Murighiol.

S-a pornit din punctul “La Cetate”, unde a fost realizat releveul structurii arheologice identificate prin cercetări specifice până în anul 2019. Este vorba despre laturile de vest și de nord ale incintei romano-bizantine, Poarta de Vest, Poarta de Nord, turnurile II-IV, XI și XII, construcţiile adosate laturii vestice și celei estice.

De asemenea, s-a realizat releveul pentru Edificiile I și II, Domus N cu instalația de băi, basilica episcopală și cripta martirilor și a fost făcut un studiu de arhitectură.

În plus, au fost făcute teste pentru materialele de construcție, s-au realizat analize fizico-chimice ale materialelor istorice, s-au făcut sondaje arheologice, un studiu geotehnic, expertiza tehnică a structurii, s-a realizat studiul pietrei, cărămizilor și lianților folosiți la construcții”, afirmă reprezentanții Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea.

Cetatea Halmyris-Murighiol, ultimul castru militar roman la vărsarea Dunării în Marea Neagră

Fortăreața este datată din secolul VI î.Chr. Primii care au construit cetatea au fost geto-dacii și au locuit în ea până în secolul I î.Chr. Denumirea geto-dacă a cetății era Talamonium.

Din sec. I î.Chr. până în sec. II d.Chr. au locuit grecii în cetate, după ce au ocupat Pontul Euxin și au denumit-o Halmyris. În vremea aceea, marea era la aproximativ 3 km distanță, iar Dunărea curgea pe lângă fortăreață și de acolo se vărsa în mare.

”Cetatea Halmyris-Murighiol era ultimul castru militar roman la vărsarea Dunării în mare. În sec. II d.Chr. după ce au ocupat romanii Dacia, ulterior Dacia Pontică, Dobrogea, ei au făcut limes-ul Imperiului Roman de-a lungul Dunării, până în Germania, nordul Franței și nordul Spaniei, au reconstruit cetățile grecești și au făcut castre militare. Ei au folosit denumirea latină a cetății, Salmourus.

Ultima perioadă de locuire a cetății a fost romano-bizantină, între sec. IV și VII d. Chr., până aproape de anii 600. Bizantinii, care vorbeau greaca și latina, au revenit la vechea denumire a fortăreței, Halmyris”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Anca Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.

Cetatea Halmyris-Murighiol avea port și 14 turnuri de apărare

Forma cetății a fost inițial rectangulară, cu 4 intrări, câte una în fiecare punct cardinal. Cetatea Halmyris-Murighiol se întinde pe aproximativ 3 hectare, iar forma pe care romanii i-au dat-o castrului în sec. II arată ca un scut cu laturile alungite, cu vârful îndreptat spre Dunăre.

”La acea vreme, drumul imperial roman de frontieră limes pornea de la poarta de vest și mergea pe malul drept al Dunării până spre izvoare, în Germania Superior.

Intrarea în cetate se face prin poarta de vest, care are bastioane rectangulare la intrare și a fost concepută atât pentru circulația carelor cu cai, cât și pentru cea pedestră.

Cetatea avea zonă portuară, deoarece a fost construită între două lacuri, acum secate. Marea era în acea perioadă la 3 kilometri distanță, iar romanii au profitat de faptul că au multă apă în zonă și au făcut la Halmyris un mare port. Astfel, la începutul secolului II d.Chr., la Halmyris funcționa o importantă stație a flotei dunărene, denumită Classis Flavia Moesica sau Portul Veteranilor Marinari.

Acum, Dunărea este în stânga cetății, la aproximativ 2 km. Movilele care se văd de jur-împrejurul fortăreței sunt turnuri de apărare. Cetatea a avut 14 turnuri de apărare, dintre care 6 semirotunde și restul rectangulare. Turnurile semirotunde erau folosite de militarii care locuiau în cetate, ca depozite de muniție, echipament militar și alimente, însă doar câteva dintre ele au fost săpate.

Bastionul din stânga a fost restaurat în 2007 și când s-au înlocuit pietrele sfărâmate au fost găsite în zidurile acestuia, pietre funerare care pot fi văzute la intrarea în muzeu. Romanii care ocupaseră zona în sec. II, fiind păgâni au folosit la reconstrucția castrului pietre funerare din necropola așezării civile”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Mihai Ivanov, supraveghetor la Cetatea Halmyris.

May 27, 2022
Ielele, creaturile feminine misterioase din mitologia românească

Ielele sunt reprezentări ale spiritelor virginale ale pădurilor și apelor, cu o mare forță de seducție și puteri magice. Ele apar, în funcție de credințele locale, fie în a 25-a zi după Paște, fie în seara de Rusalii, dar și de sărbători, în zilele cu furtună ori noaptea.

Ielele, făpturi feminine supranaturale

În mitologia românească, ielele sunt făpturi feminine supranaturale, creaturi fascinante, despre care au apărut numeroase legende și care i-au inspirat pe mulți scriitori.

”Despre iele se spune că ar fi sufletele fetelor înecate înainte de a se căsători. Se adună de obicei în număr impar, în Dobrogea, de cele mai multe ori câte trei, dansând așa-numita horă a Ielelor, care pârjolea locul respectiv.

Pe principiul protecției prin nerostirea numelui, aceste reprezentări sunt denumite prin epitete imparțiale: Iele, Dânsele, Drăgaice, Vâlve, Irodiţe, Rusalii, Nagode sau Vântoase.

De asemenea, ielele sunt denumite și prin epitete flatante: Domniţe, Măiestre, Frumoase, Împărătesele Văzduhului, Şoimane, Muşate, Miluite, Albe.

Ielele sunt imaginate ca fete tinere și frumoase, îmbrăcate în alb, care cântă și joacă hora sau apar călare pe un cal alb. Pe alocuri, se considera că acestea ar fi sursa tuturor relelor de pe pământ, inclusiv a personificărilor Ciumei şi Holerei” scrie Alexandru Chiselev, din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, în cartea sa ”Magia la românii și ucrainenii din nordul Dobrogei”.

Ielele apăreau în diferite locuri, iar oamenii se protejau cu frunze de pelin

Iele, în mitologia românească, sunt fetele rele și frumoase care dansează noaptea în păduri, goale sau îmbrăcate în rochii vaporoase și care îi pedepsesc pe bărbați. Se spune despre ele că ar fi surorile rele ale Sânzienelor, alte personaje supranaturale, sărbătorite pe 24 iunie.

”Locul în care apăreau Ielele varia și el de la o comunitate la alta: deasupra streșinilor caselor, în jurul nucilor bătrâni, la marginea pădurii, în fața casei, la răscruci, prin locuri pustii. Ele schimonoseau, înțepeneau, lăsau fără mâini sau picioare pe cei care erau în momentul respectiv în locurile în care jucau ele sau pe cei care lucrau de sărbătorile consacrate lor.

Ca metodă de protecţie de acţiunea Ielelor, se purta pelin în buzunar sau în sân. De altfel, întreaga gospodărie era decorată cu pelin.

Cei luaţi de Iele erau vindecaţi prin jocul Căluşarilor, practicat sporadic în Dobrogea, şi prin descântece speciale.

La ucraineni, corespondentele Ielelor sunt Rusalki, însă la nivel imagologic ele au suferit contaminări sau suprapuneri cu alte manifestări malefice, mai ales în contextul unui habitat preponderent acvatic, specific majorităţii haholilor. Astfel, duhurile necurate acvatice au prevalat în faţa altor manifestări ale sacrului”, spune cercetătorul Alexandru Chiselev.

Pe vremuri, oamenii se temeau să le spună numele și foloseau alte apelative

Se spune că ielele obişnuiesc să bea apă din fântâni şi oricine va bea după ele, va rămâne strâmb. Din legenda ielelor vine superstiţia legată de acoperirea fântânilor, a vaselor cu apă sau întoarcerea cănii de lângă fântână cu faţa în jos.

”În lumea tradiţională se încerca evitarea rostirii unor nume care ar putea provoca manifestări ale sacrului negativ, mai ales după asfinţitul soarelui.

De exemplu, Ielele reprezintă un epitet imparţial acordat spiritelor virginale şi punitive ale naturii. Numele lor individuale erau interzise vorbirii curente, acestea fiind înlocuite de epitete colective flatante precum: Mândrele, Frumoasele, Domniţele sau Măiestrele la români și Albele, Muşatele, Mavhistre, la aromâni”, scrie cercetătorul Alexandru Chiselev în cartea ”Magia la românii și ucrainenii din nordul Dobrogei”.

May 19, 2022