Discover Dobrogea

Tag: expozitie

Portul tradițional ne ajută să cinstim memoria părinților și bunicilor noștri și să ne păstrăm identitatea

Aproximativ 30 de cămăși tradiționale din toate zonele țării au fost cusute, în ultimii doi ani, de reprezentantele Asociației „Cusături Dobrogene”. Pasiunea comună pentru portul popular a adunat laolaltă zeci de femei din Constanța, care au dorit să învețe să coasă singure, la fel ca bunicile și străbunicele lor, cămăși tradiționale. Piesele de port – cămăși, vâlnice, catrințe și tulpane sunt prezentate în cadrul expoziției „Izvoade în timp și spațiu românesc”, care poate fi văzută la Muzeul de Artă Populară Constanța, până pe 20 octombrie 2024.

La șezătoarea urbană de la Constanța, doamnele au realizat opere de artă

Obiectele expuse sunt replici fidele ale unor piese autentice aflate în patrimoniul diferitelor muzee din țară sau prezentate în albume de specialitate și reflectă migală și vechi tehnici de lucru, pe care membrele Asociației „Cusături Dobrogene” și le-au însușit foarte bine, în cadrul șezătorilor organizate în Constanța.

„Importanța șezătorilor este dată de faptul că, în cadrul acestor adunări care erau foarte importante în trecut, se face acel schimb de idei, de valori, de modele și de tot ceea ce înseamnă tradițional. Șezătorile au rolul lor, acela de a perpetua tradiția. În trecut, șezătorile se organizau odată cu încetarea muncilor agricole, iar în prezent, șezătorile urbane, cum sunt cele organizate de Asociația Cusături Dobrogene în Constanța, au loc atunci când timpul le permite doamnelor care cos cămăși tradiționale.

În cadrul întâlnirilor periodice, membrele asociației au realizat adevărate opere de artă. Au scos la iveală vechi modele tradiționale, au reprodus cămăși care, poate acum nu ar fi fost arătate, pentru că nu toate muzeele își arată întreg patrimoniul în cadrul expozițiilor. Ele duc mai departe tradiția, modelele, leagă prietenii și, în acest mod, ne asigurăm că tradiția nu va dispărea.

Expoziția va dura până pe 20 octombrie și sunt convinsă că va atrage vizitatori, pentru că este ceva inedit. Din mâinile acestor doamne au ieșit adevărate opere de artă, modele autentice, cu toate că fiecare dintre ele și-a pus amprenta pe cămașa cusută, pe piesa de port realizată. Este o bucurie pentru noi că am putut să realizăm această expoziție, deoarece, ca și în cazul colecționarilor, degeaba ai sau realizezi un obiect prețios, dacă nu îl și arăți.

Este foarte important ca aceste piese de port să fie realizate și arătate și să putem să-i atragem și pe alții către frumosul domeniu al artei populare românești.

Aceste obiecte, chiar dacă nu fac parte din patrimoniul muzeal, în momentul în care intră pe ușa muzeului se bucură de același statut, de obiecte muzeale.”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cerasela Dobrinescu, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.

Membrele Asociației Cusături Dobrogene asigură continuitatea meșteșugului coaserii cămășilor cu altiță

În expoziția de la Muzeul de Artă Populară Constanța, costumele sunt prezentate pe 13 manechine. 12 dintre ele sunt îmbrăcate cu cămăși femeiești și unul cu cămașă bărbătească de pe Valea Arieșului. De asemenea, în vitrine sunt expuse mai multe costume tradiționale femeiești și două bărbătești, cămăși din Bucovina, Transilvaniam și două cămăși cu ciupag, de Prahova, de Lunca Cernei.

„Avem în expoziție și o cămașă de damă cusută de un bărbat, un domn care a venit hotărât la șezătoarea noastră și ne-a spus că vrea să coasă. El are o pasiune mai veche pentru cusut, dar, venind la noi în șezătoare a început pentru prima dată să coasă o cămașă și ce ne-a mirat și ne-a încântat în același timp, este că a început cu o cămașă femeiască, pentru soția lui, urmând să coasă și una pentru el. A cusut-o foarte bine și a fost foarte fain că a acceptat sfaturile venite de la noi și e tare mulțumit de rezultatul muncii lui.

Cămașa cu altiță a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Una din condițiile de înscriere a unui patrimoniu este ca acest meșteșug, respectiv coaserea cămășii cu altiță să continue, să fie practicat în continuare. Noi, suntem, de fapt, continuatoare. Noi am fost invitate să depunem documente la acest dosar, astfel încât să facem dovada continuității acestui meșteșug.

Practic, pentru că noi ne întâlnim în continuare și coasem, este o garanție a faptului că această cămașă va rămâne în Patrimoniul UNESCO.

Cămașa cu altiță se coase în multe zone ale țării, dar cu precădere în Oltenia, Muntenia, Moldova și Bucovina. Altița este bucata de pânză care se așază pe umăr”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Eugenia Catargiu, președintele Asociației „Cusături Dobrogene”.

Părintele Lucian Săftescu, bărbatul care a cusut o cămașă tradițională pentru soția sa

Foarte multe femei nu au răbdarea sau priceperea necesare pentru coaserea unei cămăși tradiționale, tocmai de aceea, pare uimitor faptul că un bărbat a realizat o ie cu un model complex, pentru soția sa. Este vorba despre părintele Lucian Săftescu, de la Biserica Sf. Gheorghe din Constanța, care, într-un an și jumătate a cusut, pentru prima dată, o cămașă tradițională. Povestea coaserii cămășilor nu se va termina, însă, aici, deoarece părintele Săftescu dorește să mai realizeze încă două, una din zona Oltului, alta de Dobrogea, pentru el.

„Mi-a venit ideea să cos o cămașă tradițională, pentru că eu mai tot timpul am cusut, înainte coseam goblen. Pe bunicile mele le-am văzut cosând, pe mama am văzut-o tot timpul împletind și, probabil, ceva s-a lipit și a intrat oarecum în ADN-ul meu. Cred că am început pe la 22 de ani să cos goblen, iar cu această cămașă am ridicat ștacheta, pentru că am auzit de fetele de la Cusături Dobrogene. Nu este ceva foarte simplu de făcut. Am ales o ie de Muscel, pentru că atrag mai mult modelele de Argeș, de Craiova, Vâlcea, zona aceea. Chiar dacă este mai complexă și un pic mai încărcată, adică mai mult de muncă, am încercat să fac ceva deosebit. Am cusut-o într-un an și jumătate, dar a trebuit să aștept și după ață, pentru că am comandat mătasea din Letonia, am stat și după firul metalic, care a fost adus din Franța. O să cos o cămașă și pentru mine, dar acum iau o pauză, pentru că, la un moment dat mă dureau buricele degetelor de la atâta cusut.

Pentru această cămașă, modelul l-am ales eu, dar fetele m-au îndrumat în cadrul șezătorilor Asociației Cusături Dobrogene. Nu am făcut modelul exact ca în carte, l-am mai schimbat, pentru că fiecare cămașă are, oarecum, povestea ei și atunci trebuia să aibă o identitate a ei.

Această cămașă reprezintă un nou început, un lucru care mă liniștește, care face să se oprească timpul în loc și te ajută să uiți de griji. Așa cum erau și sfinții părinți în pustie, de multe ori te trezești cosând că mai spui o rugăciune. Este un exercițiu de răbdare, să știți, am cusut această cămașă în sute de ore.

Nu toată lumea are răbdare să coasă un proiect de genul acesta până la capăt și, credeți-mă că îți exersează răbdarea până la cele mai mari culmi. A durat atât de mult să o cos și pentru faptul că, fiind prima cămașă, a trebuit să le cer sfatul fetelor de la Cusături Dobrogene. Chiar dacă românul, în general, le știe pe toate, eu am mers pe principiul că nu știu mai nimic și am preferat să fac un lucru o dată și bine, nu să îl fac de capul meu și după aceea să mă trezesc că trebuie să descos, pentru că este foarte greu, pierzi timpul și strici materialul. Și, atunci, am mers pe mâna lor, orice lucru am făcut l-am întrebat. Fetele de la Cusături Dobrogene au experiență și, de multe ori, când ajung acasă îmi dau seama ce capacitate au și cât de mult au putut să deprindă și să readucă la viață din tradițiile noastre populare.

Cămașa pe care o voi coase pentru mine va fi din zona Oltenia, pentru că acolo îmi sunt rădăcinile, părinții sunt din Oltenia, vacanțele le petreceam, în general, acolo, la bunici și cred că zona acesta m-a atras mai mult, iar cămașa pe care o voi coase va fi ca o cinstire a memoriei lor. Dar, cu siguranță, următoarea va fi de Dobrogea, pentru că sunt născut și crescut la Tulcea.

Această tradiție a coaserii și purtării cămășilor populare trebuie continuată, pentru a ne păstra identitatea. Suntem în Europa, dar nu trebuie să ne contopim cu ei. Trebuie să rămânem ce am fost, suntem o nație de oameni înțelepți și muncitori, care au creat și ceva și este nevoie să păstrăm și să ne ducem mai departe identitatea”, Lucian Săftescu, preot la Biserica Sf.Gheorghe din Constanța.

Cămașa tradițională reprezintă România și identitatea românilor

Multe doamne afirmă că și-ar dori să-și coasă propria cămașă, dar folosesc drept scuză, lipsa timpului necesar. Ei bine, Andreea Ceauș ne demonstrează că este mai importantă determinarea, dorința de a coase o ie, pentru că nu este vorba doar de timp. Ea coase doar 10-15 minute pe zi, cam cât ne ia nouă să ne bem cafeaua, dar face acest lucru zilnic și, cu perseverență, a reușit să realizeze până acum, mai multe cămăși tradiționale, toate opere de artă.

„4 cămăși am în această expoziție – un ciupag ardelenesc, de lângă Cluj, din Micești. Cămașa originală este în Muzeul de Etnografie al Transilvaniei, din Cluj. Cămașa cu ciupag este foarte arhaică, în zilele noastre foarte puține femei din sate mai cos, dar există ciupage foarte vechi în muzeele din Transilvania și ne-am hotărât, la nivelul întregii țări, să facem un proiect în care să se coasă numai ciupage, iar aceasta din expoziție este cusută pentru acel proiect.

Cămașa cu ciupag înseamnă, față de celelalte cămăși, că tot pieptul este adunat în cutulițe și ornamentul cămășii este cusut pe aceste cutulițe. Nu se coase ca o cămașă normală, ci, este o cusătură pe cutulițe și se coase trăsurește, adică se ia firul și se bagă ca și cum merge trăsura pe drum, mergi cu acul înainte, împungând cutulița sau trecând peste ea și se formează modelul.

A doua cămașă pe care o am în expoziție este de Vlașca, foarte specială prin culorile cu care s-a cusut, pentru că preponderent este rozul și maroul. O cămașă de Vlașca pe care o vezi, datorită combinației de culori, o poți recunoaște.

A treia cămașă este din Țara Dornelor, de Bucovina. Este specială pentru mine, pentru că este o cămașă cusută de la zero, pentru că nu mai există o altă cămașă similară într-un muzeu sau într-o ladă, undeva. Am pornit de la izvodul din altiță, pe care unii oameni îl văd ca pe un copac, alții, ca pe niște ochi hipnotici și mi-am dorit să fie o cămașă de Bucovina. A pornit cu râuri orizontale, specifice Țării Dornelor și respectă câmpurile zonei, dar este o cămașă compusă și imaginată de mine, ca și cum aș fi trăit acum 150 de ani și aș fi vrut să fac o cămașă pe care nu o mai are nimeni în sat și sper că mi-a ieșit și că este exact ce trebuie pentru zona respectivă.

A patra cămașă expusă este tot de Bucovina. De asemenea, nu este o cămașă reprodusă, eu am văzut doar izvodul din altiță, pe care mi l-am imaginat ca pe o aripă, pe o cămașă de Ucraina. Cu toate că ea era etichetată ca fiind de Ucraina, eu sunt convinsă că a fost strămutată din Bucovina noastră. La fel, izvodul acesta și-l imaginează lumea ca fiind o insectă, o ramură, este un izvod interpretat în funcție de viziunea fiecăruia. Am pornit de la acest izvod și am creat o cămașă de Bucovina, tot așa, din perspectiva mea, nefiind o cămașă copie a unei alteia.

Cos o cămașă cam într-un an, iar cusutul, pentru mine, este ceva personal, mă relaxează. Nu cos mult într-o zi, pentru mine, cusutul este precum timpul alocat de alții pentru o cafea, cos 10-15 minute pe zi, dar cu perseverență.

Aceste cămăși tradiționale, pentru mine, nu reprezintă chiar o tradiție, pentru că, tradiția este să trăiești cu ea, cum era la sate, să o înveți de la bunică, de la mamă, dar eu lucrurile acestea nu le-am văzut în familie, însă, reprezintă cumva o apartenență a unui loc. Pentru mine, cămașa tradițională reprezintă România”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Andreea Ceauș, membru în Asociația „Cusături Dobrogene”.

Costumele populare reprezintă identitatea noastră, ca popor

Șezătorile organizate de Asociația „Cusături Dobrogene” din Constanța au fost importante și pentru Dorina Baias, care, participă de 6 ani la întâlnirile organizate de membrele comunității. A reușit, astfel, să deprindă meșteșugul coaserii cămășilor cu altiță și a realizat, până acum, 10 cămăși și 4 vâlnice, atât de frumoase, încât, acestea sunt prezentate în muzeele din toată țara.

„În timpul liber mă ocup cu această îndeletnicire preluată de la strămoșii noștri. Sunt în Asociația Cusături Dobrogene din anul 2018, unde am învățat să cos cămăși tradiționale așa cum trebuie. Pentru cămăși am căutat inspirație din mai multe zone ale țării: Vrancea, Ardeal, Gorj, Bucovina, iar vâlnicele sunt din zona Mehedinți. Cos o ie în aproape 4 luni, dar muncesc mult la ea pentru a o termina. Cam 6 ore lucrez pe zi, iar cămașa prezentată la expoziție este din zona Gorj, pentru că am vrut să completez vâlnicul pe care l-am realizat.

Nu putem să îmbrăcăm o cămașă din Ardeal și să punem vâlnic din Mehedinți, de aceea am dorit să fac și cămașa, și vâlnicul, din aceeași zonă. M-am îmbrăcat în costum popular și la școală, când avem anumite sărbători sau activități, iar elevii sunt uimiți când află că sunt cusute de mine. Eu le transmit că aceste costume populare reprezintă identitatea noastră ca popor, pentru că am preluat ceva de la strămoșii noștri și suntem obligați să ducem aceste tradiții mai departe. Eu am încercat să-i învăț pe copiii de clasa a IV-a să coasă și am făcut împreună cu ei, semne de carte, iar proiectul ne-a reușit.

Fără șezători nu am putea să realizăm ceea ce prezentăm în această perioadă la Muzeul de Artă Populară, am coase după ureche și nu ar ieși ceva autentic”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Dorina Baias, profesor de Religie la Șc. 12 și membră a Asociației „Cusături Dobrogene”.

September 15, 2024
„Unde suntem?” – o expoziție care ne transpune într-o lume liniștită, cu multe simboluri și culori

Muzeul de Artă din Constanța găzduiește, începând de astăzi până pe 5 noiembrie 2024, un vast proiect expozițional, intitulat „Unde suntem?”. Este vorba despre o expoziție de pictură și una de pictură, semnate de artiștii Florentina Voichi și Mircea Roman, ambele pline de simboluri și care propun publicului o interogație asupra locului și rostului nostru în univers.

„Unde suntem?”, o expoziție despre o altfel de lume

Această expoziție prezintă publicului un alt fel de a fi, mai real decât realul sau mai bogat decât realitatea și îi transmite privitorului echilibru, armonie și liniște.

„Am vrea ca expoziția, pe lângă întrebările Unde suntem?, Unde ne situăm? și neliniștea pe care ne-o oferă aceste întrebări, să transmită publicului o stare de siguranță în echilibrul lucrărilor.

Lucrarea aceasta se numește „Cosița lui Leonardo” și a fost un omagiu adus lui Leonardo da Vinci. Am făcut-o în 2019, când se împlineau 500 de ani de la moartea lui Leonardo. Lucrarea este foarte mare, deoarece, pentru mine, Leonardo este un fel de zeu, a fost și rămâne deasupra tuturor. Ea ar trebui, de fapt, să stea pe verticală, dar are 8 metri și trebuie o înălțime de 10 metri. Tabloul reprezintă, de fapt, o ureche și o șuviță de păr, pentru că artistul avea părul lung și era blond. Eu am imaginat șuvița aceasta ca un relief de munți aurii, plini de culoare, care traversează Cosmosul. Am lucrat cu mare emoție și plăcere acest tablou, pe care l-am terminat cam în jumătate de an.

Fiecare lucrare este ca un copil de suflet, mai ales când te implici în timpul creației tablourilor și te frămânți să găsești soluțiile cele mai bune.

Alături de lucrarea dedicată artistului Leonardo da Vinci este un alt tablou în care este reprezentată o mână a celei care l-a pictat, (n.r. mâna artistei Florentina Voichi), în care are cuțitul de paletă și paleta în spate. Această alăturare a lucrărilor semnifică actul creației picturale. Acest tablou transmite faptul că în vârful cuțitului ajunge tot – ceea ce imaginezi în minte, în observații, ce combini, trece din minte în mână și ajunge în vârful cuțitului și acolo spui totul, dacă reușești, dacă nu, poți să pierzi tot”, a declarat pentru Discover Dobrogea, artista Florentina Voichi.

Chiar la intrarea în prima cameră în care este prezentată expoziția este un alt tablou, pe care artista îl consideră a fi o provocare, un prag.

„Fiecare vizitator care intră, dacă trece de pragul acela, intră în lumea artei. Și, aici, trebuie să lase dincolo de prag, toate grijile, iar pentru o jumătate de oră să fie într-o lume care vrem să fie mai bună decât ce trăim, asta ne dorim.

În aceeași sală, sculptorul Mircea Roman, singurul român care a luat Premiul pentru Sculptură al Trienalei de la Osaka, Japonia, un fel de Oscar în sculptură, expune o structură care îl simbolizează pe Sf. Sebastian, care, inițial a fost făcută pentru un oraș din Portugalia, al cărui patron este acest sfânt”, am mai aflat de la artista Florentina Voichi.

„Unde suntem?”, o expoziție cu lucrări impresionante

În a doua sală de expoziție de la parterul Muzeului de Artă Constanța este expusă o altă lucrare impresionantă, atât prin compoziție, cât și prin dimensiune.

„Tabloul se numește „Where are you?”, iar la realizarea lui am pornit de la o draperie neagră, pe care am mulat-o jos, pe lungime și am făcut niște studii pe care le-am abstractizat și a fost o căutare a ființei celeilalte sau a alter-ego-ului. Reprezintă toată căutarea noastră dramatică și cu noi înșine, și cu ființa pe care o vrem alături.

Tot în această sală, Mircea are două structuri care se numesc trofee și pornesc de la trunchiurile de copaci, fiind, de fapt, o atenționare pentru cei care taie pădurile, să le pună un tofeu, la fel cum își pun, pe perete, capetele împăiate de animale. Este un mesaj față de ceea ce se întâmplă în lumea noastră, în care natura este distrusă în loc să fie protejată.

În următoarea sală putem vedea un alt tablou de mari dimensiuni, o compoziție mai recentă, am realizat-o anul trecut. Este vorba despre episcopii greco-catolici martiri, care, în ’45 au fost băgați în închisori, după ce Biserica greco-catolică fusese interzisă și ei au refuzat funcțiile oferite și au fost trimiși în pușcării. Deși știau că își vor pierde viața, n-au acceptat niciun compromis pentru credința lor. Cei 7 au fost, apoi, sanctificați de Papa. Tabloul este un omagiu pe care am dorit să îl aduc acestor martiri și este prelungit cu spiritul, pe care mi l-am închipuit ca pe un înotător, care plutește pe apa memoriei, printre frunze aurii și se întoarce spre noi.

Aici, Mircea are două lucrări – coborârea de pe zid – un personaj și perechea sa, omul care e pus la zid, el se frânge cumva în fața greutăților, se înclină, dar nu se predă.

În ultima sală alocată expoziției sunt tablouri care ne prezintă natura, în culori calde și pastelate. Una dintre lucrări ne prezintă un lan de porumb, cu frunze uscate, o imagine pe care artista a văzut-o pe un câmp într-o vară în care era secetă și totul se uscase. M-a impresionat această imagine, care era de un dramatism extraordinar și atunci am dorit să o pictez. Am făcut desene după ei și apoi am făcut această compoziție. Tot în această sală este un tablou cu un măr înflorit, realizat chiar anul acesta. După studiu am făcut această interpretare, pentru că am vrut să fie un măr altfel decât s-au făcut până acum, să fie mai puternic”, a precizat pentru Discover Dobrogea, artista Florentina Voichi.

Artista spune că lucrează cam o lună la fiecare tablou, dar, înainte de a picta realizează schițe în creion și apoi în acuarelă.

„Am numărat chiar anul acesta câte tablouri am realizat până acum, pentru că vreau să fac și niște donații pentru muzee și sunt 60 de lucrări mari, de peste 2 metri și cam 100 cu tot cu cele medii și mai mici. Am vândut puțin, pentru că nu sunt o persoană care are spirit comercial, iar la galerii se vând lucrări mici, pe prețuri mici. În plus, tablourile mele sunt și pretențioase, deoarece, fiind mari, cei care le cumpără trebuie să aibă un spațiu generos pentru a le putea expune”, a mai spus pentru Discover Dobrogea, artista Florentina Voichi.

„Alături de lucrările artistei sunt expuse și operele sculptorului Mircea Roman, unul dintre cele mai mari nume ale sculpturii românești actuale. Mircea Roman a dobândit, încă de acum trei decenii, o recunoaștere internațională. Lucrările sale monumentale, fragile și impozante în egală măsură, constituie o reflecție asupra omului în raport cu forțele care-l modelează, fie că vorbim despre istorie, societate sau propriile lupte interioare.

Cei doi artiști trăiesc împreună într-o lume cvasi-abstractă, în care discreția este o armă eficientă, în care zgomotul și furia sunt estompate de foșnetul pensulei și de ritmul de daltă pe lemn, izolați în mijlocul celor mai aglomerate intersecții, privind perplecși la ce-i înconjoară. Forța creației lor se hrănește cu contradicții, pe care le transformă în forme gracile și suave, precum albinele mierea”, spune curatorul expoziției, Mădălina Mirea.

September 4, 2024
„Unde suntem?” – o nouă expoziție de sculptură și pictură, la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța găzduiește, în perioada 4 septembrie – 5 noiembrie 2024, expoziția UNDE SUNTEM? a artiștilor Florentina Voichi și Mircea Roman. Expoziția este curatoriată de Mădălina Mirea și va fi vernisată miercuri, 4 septembrie 2024, ora 17.00.

Un vast proiect expozițional, desfășurat în ultimii trei ani, în importante galerii și muzee din țară, ajunge, în acest început de toamnă și la Constanța. Este vorba despre o expoziție de sculptură și pictură, semnată de către artiștii Mircea Roman și Florentina Voichi. Expoziția propune publicului o interogație asupra locului și rostului nostru în univers, explorând relația dintre om și propria sa corporalitate, sugerând adesea stări de introspecție, alienare și fragilitate. Demersul constituie, în același timp, o pledoarie pentru reziliență, pusă în operă de două importante figuri ale artei contemporane românești.

Punctul de plecare în acest periplu imaginar îl constituie piesa de muzică contemporană Where Are You?, compusă de muzicianul ceh Ondrej Adámek, piesă ce a fost prezentată publicului de la noi cu ocazia Festivalului George Enescu, în 2020. Cu o structură discontinuă, piesa abordează întrebări fundamentale legate de prezență și absență, de căutare și pierdere. Similar, cei doi artiști, abordează separat dar complementar, acest sentiment de profundă neliniște. Astfel, titlul expoziției Unde suntem? poate fi decodat atât ca o interogație ontologică, dar și ca o expresie artistică a stărilor de dislocare și confuzie, caracteristice vremurilor contemporane.

Unul dintre cele mai mari nume ale sculpturii românești actuale, Mircea Roman a dobândit, încă de acum trei decenii, o recunoaștere internațională. Lucrările sale monumentale, fragile și impozante în egală măsură, constituie o reflecție asupra omului în raport cu forțele care-l modelează, fie că vorbim despre istorie, societate sau propriile lupte interioare. Corpuri fragmentate, alungite sau distorsionate, induc stări emoționale complexe, ce clamează, deopotrivă, fragilitatea dar și capacitatea noastră de a îndura. Supuse unui complex proces de metamorfoză, figurile sale sunt spirite vii, încorsetate într-un spațiu limitat. Ochii, de un negru obsidian, al sculpturilor sale cu caracter egiptean, sunt ațintiți frontal, confruntând istoria, societatea, propriile temeri, cu un tremendum sacru, dublat de o îndrăzneală prometeică.

De cealaltă parte, Florentina Voichi utilizează în lucrările sale o gamă largă de texturi și forme geometrice, cu care generează compoziții riguroase și misterioase, ce oscilează între figurativ și abstract.

Preocupările sale țin de teme legate de natură, de peisaje urbane, dar și de o elaborată corporalitate, combinând realitatea cu elemente de fantezie și abstractizare. Formele naturale, adesea idealizate, evocă relația esențială și necesar armonioasă dintre umanitate și mediu. Mijloacele sale de introspecție recurg la un bogat inventar de simboluri, în dorința constantă de a structura și ordona haosul lumii înconjurătoare, în încercarea perpetuă de a găsi, prin contemplare, pacea interioară.

Cei doi artiști trăiesc împreună într-o lume cvasi-abstractă, în care discreția este o armă eficientă, în care zgomotul și furia sunt estompate de foșnetul pensulei și de ritmul de daltă pe lemn, izolați în mijlocul celor mai aglomerate intersecții, privind perplecși la ce-i înconjoară. Forța creației lor se hrănește cu contradicții, pe care le transformă în forme gracile și suave, precum albinele mierea. (Mădălina Mirea)

September 2, 2024
KUNSTWERKE, o nouă expoziție la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța găzduiește, în perioada iulie – august 2024, expoziția KUNSTWERKE a artistei Ioana Alexe. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 10 iulie 2024, ora 16.00.

Artista Ioana Alexe s-a născut în Buzău, la 12 septembrie 1970. În 1997 a absolvit Școala de Arte din Lahovari și în 2002 Universitatea Națională de arte din București, Secția Sculptură, clasa Vasile Gorduz. După absolvirea facultății, artista pleacă în Berlin cu o rezidență de 3 luni, și se mai întoarce în țară abia în 2021.

A participat la mai multe proiecte de restaurare a monumentelor în București și Buzău și a avut mai multe expoziții personale în țară și străinătate, dintre care cităm, selectiv: 2004 – Paintings, Berlin, 2005 – Reality TV, expoziție de pictură și performance, Berlin, 2006 – Bazar, expoziție de desene, Berlin, 2011- Untitled, Galeria Crystal Ball, Berlin, 2020 – Zwischen den Zeiten, Berlin. De asemenea, a participat la expoziții colective în Timișoara,m București, Buzău, Berlin, Paris, Bremen, Riga etc.

Arta Ioanei Alexe virează de la pictura naivă, la o critică puternică a societății exprimată prin lucrările video și desenele sale. De la motive nevinovate, cum ar fi elefanții pe ecran (The Elephants 2004) și „Portrait Motive” din seria „Culoarea roz care strigă la MoMA” (2004) până la pictograme artistice realizate între anii 2007-2008 și soldații în culori de camuflaj din „Study Of Green”, ea ne oferă un amplu discurs despre culori și subiecte actuale. (Simona Soare)

Am remarcat-o pe Ioana într-una din prelegerile mele de la Universitatea de Arte din București la sfârșitul anilor 90 și recent am văzut câteva dintre lucrările și performance-urile ei la Berlin. Ea aparține noii generații de artiști care s-au întors în mod deliberat la pictură și desen, având în vedere că această medie are încă multe de spus și de dat artei contemporane. Aceștia aduc cu ei un mod proaspăt, direct și nou de a privi realitățile de astăzi, așa cum s-a putut observa în serii de evenimente și performance-uri precum: Natural Born Painters, Painting is Black, Painting is not Dead și altele. (Dan Mihălțianu)

„Expoziția de la Muzeul de Artă Constanța o prezintă pe artistă în serii puțin cunoscute de publicul din Romania, serii în care desenul și asocierile foarte libere de imagini propun o viziune proaspătă asupra unor simboluri pe care obișnuim să le privim de regulă într-un context rigid și muzeificat (deja). Miză lucrărilor sale este aceea de a demitiza, de a scoate dintr-un context clasicizant obiectele și de a propune o variantă personală, impregnată de adevărul artistului. Ioana nu poate și nu dorește să se separe de realitatea imediată, de contextul social, ci aproape tot ceea ce face are în substrat un comentariu vis-à-vis de o lume pe care o portretizată așa cum o simte, visceral.”, afirmă Lelia Rus Pîrvan, curatorul expoziției și manager la Muzeul de Artă Constanța.

July 8, 2024
Expoziția omagială Gasser, la Casa Colecțiilor din Tulcea

Deschiderea expoziției omagiale Gasser va avea loc vineri, 12 iulie, de la ora 17.00, la Casa Avramide din Tulcea. Lucrări semnate de Günther Forst Gasser, provenite din 12 colecții private, vor fi expuse timp de o săptămână la parterul obiectivului muzeal intitulat și Casa Colecțiilor.

Expoziția este rezultatul parteneriatului dintre Institutul de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și Asociația Culturală Gasser.

„Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a trecerii în neființă a tatălui meu, Günther Forst Gasser, sunt profund onorată să vă invit la deschiderea expoziției omagiale dedicată memoriei sale. La Casa Avramide din Tulcea veți descoperi lucrări care nu au mai fost expuse publicului până acum, oferindu-vă ocazia de a redescoperi geniul artistic al acestui ambasador al frumosului Deltei și al orașului Tulcea.

La vernisajul expoziției, Asociația Culturală Gasser va lansa un website cuprinzător, cu lucrări ale artistului, citate ale criticilor de artă, o biografie actualizată și poze. Acest proiect s-a născut inițial din dorința mea ca fiică de a îmi comemora tatăl, dar după cercetări care au durat aproape un an de zile, website-ul s-a transformat într-o oportunitatate incredibilă de a celebra un artist unic, cu lucrări în peste 80 de expoziții naționale și internaționale, care și-a dedicat toată viața și dragostea Deltei și oamenilor ei.

Vă așteptăm cu drag între 12-19 iulie la Casa Avramide!” precizează Greta Gasser, Președinta Asociației Culturale Gasser.

July 3, 2024
Expoziția „Based on a true story” a artistei Irina Dragomir, la Muzeul de Artă Constanța

În perioada iulie – august 2024, Muzeul de Artă Constanța găzduiește expoziția ”Based on a true story” a artistei Irina Dragomir, curatoriată de Lelia Rus Pîrvan. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 4 iulie 2024, ora 16.00.

Este mult mai bine să îndrăznești lucruri mărețe, să câștigi triumfuri glorioase, chiar dacă sunt amestecate cu căderi și eșecuri decât să intri în rândul acelor spirite sărăce care nici nu se bucură și nici nu suferă prea mult, pentru că trăiesc într-un amurg cenușiu care nu cunoaște victorie și nici înfrângere. Theodore Roosevelt

Simt că există ceva neexplorat despre femeie pe care doar o femeie îl poate explora. Georgia O’Keeffe

Irina Dragomir este deja cea mai cunoscută studentă a profesorului ei, artistul Alexandru Rădvan, a cărui expoziție personală, intitulată ”Piele pe piele” a avut loc la începutul acestui an la Muzeul de Artă Constanța. În logica unei continuități a demersului artistic, după perioada de studii realizată la UNArte București, unde lecția mentorului ei a fost bine asimilată, Irina și-a urmat pasiunea, și în urma întâlnirii providențiale cu Ioana Ciocan, directoarea Art Safari din București, cea care a numit-o „super-steaua artei contemporane din România”, a avut loc și prima expoziție personală de mare vizibilitate, în 2022, iar întreg Pavilionul de artă contemporană i-a fost dedicat.

”Bazată pe o poveste adevarată/ Based on a true story”, cum altfel ar fi putut fi titlul expoziției de la muzeul nostru? Pictura sa auto-referențială poartă în ea germenii unui artist valoros, a cărui inspirație nu ține cont de trenduri, ci de ceva cu mult mai autentic și mai intim, și anume, de propriile sentimente. Ce ar putea fi mai greu, decât să te înfățișezi publicului privitor cu întreg bagajul tău emoțional? Oare nu devii prea vulnerabil dacă ești sincer? Și pentru a complica și mai tare lucrurile, ce se poate întampla atunci când ești și femeie, artist și mamă? Dar dacă ne gândim la faptul că prima imagine care ne vine în minte când vorbim de pictură este cea a unei femei-model, în timp ce femeile-artist sunt atât de puțin recunoscute în istoria artelor? De la acest paradox putem începe descifrarea lucrărilor Irinei și cred că o incursiune bazată pe o poveste adevărată este cel mai bun instrument de apropiere a publicului de pictura ei.

Primele opere de artă sunt expresii ale credinţei în puterea creaţiei, deci, într-o Mare Mamă universală, care asigura perpetuarea speciei. Seria de peste o sută de statuete feminine realizate în argilă, piatră, sau fildeş, descoperite în mai multe locuri din Siberia până în Franţa, confirmă această teorie. Dacă ele reprezentau figuri sacre, înzestrate cu puteri magice, cumva, pe parcursul istoriei, rolul femeii în societate s-a transformat și treptat, naşterea de copii a devenit o pedeapsă pentru acestea, o consecinţă a căderii în păcat,”cu durere vei naşte copiii” – Geneza, iar femeia a căpătat atribute negative, devenind astfel o urmașă a Evei cea păcătoasă. În cea mai strălucitoare civilizaţie antică, civilizaţia ateniană, femeia a trăit închisă împreună cu fiicele ei în gyneceu, fără a avea parte de educație. „Există un principiu bun care a creat ordinea, lumina şi bărbatul şi un principiu rău care a creat haosul, întunericul şi femeia”, scria Pitagora, potrivit mărturiei lui Aristotel. Nu este deloc straniu, astfel, că femeile-artist au ţinut să se impună în sfera creației prin calităţi care vorbesc despre propria lor feminitate: prin sinceritate, intuiţie, inteligenţă, umor şi ironie, ele au căutat să se impună în acest dificil domeniu, iar prin alte atribute, considerate mai degrabă masculine, precum tenacitatea și munca asiduă, au încercat să combată ideile preconcepute ale societăţii cu privire la femeie, în general.

Picturile Irinei Dragomir au o calitate specială în felul în care se ”citesc” dincolo de funcția lor terapeutică: fără a face judecăți de valoare sau de a emite sentințe definitive, picturile ei, înainte de orice, pun întrebări. Lucrările mai vechi, în care apar imagini provocatoare, precum femeia cu o mătură în dreptul feței sau zeița modernă în latex, sunt modul ei de a contesta normele sociale sau stereotipurile legate de gen, frumusețe sau putere.

În arta contemporană se întâmplă tot mai des ca o artistă să vorbească în propriile lucrări despre ea însăşi într-o manieră atât de convingătoare, încât perspectiva feminină să nu reprezinte un motiv de resemnare fatalistă. Ne aflăm într-un astfel de caz fericit, în care o artistă își ”dă voie să simtă furie”- ”I Allow myself to Fell Anger”. Și asta pentru că între ”What people say” și ”What people do” se află uneori prăpăstii la care nu avem cum să rămânem indiferenți.

Am citat câteva din titlurile lucrărilor ei, tocmai pentru că această expoziție vorbește, cu sinceritate, despre sentimente și nu cred că există persoană care să nu se poată identifica în situațiile de față. Artista concepe în picturile sale un amplu discurs asupra superficialității, dar și a falsității care poate să apară în legăturile dintre oameni. În ciuda aparențelor atrăgătoare, de cele mai multe ori, aceștia ascund în spatele măștilor propriile prejudecați, de care nu se pot elibera decât printr-o experiență catartică, precum cea a unei imagini revelatoare. Și exact asta este ceea ce propune Irina, un spațiu al întâlnirii dintre artist și privitor, în care forma și titlul lucrărilor devine o cheie de decriptare a mesajului. Iar din acest punct de vedere, artista este capabilă să furnizeze privitorului imagini-simbol, îndelung gândite, care nu reprezintă doar niște picturi frumoase, tocmai bune de pus în dormitor. Toate aceste autoportretele vorbesc, de fapt, despre complexitatea ființei noastre, despre potentialul uriaș al femeilor și despre subiectele minore care îi sunt încredințate, despre putere în ”Strong Roots” și fragilitate ”Fragile”, despre luarea deciziilor și echilibrul delicat pe care îl fac, mai ales femeile, între inimă și creier. Modelul tuturor picturilor sale este cel al unei femei puternice și el face trimiteri la capacitatea fiecăreia dintre noi de a-și construi propria identitate și de a-și alege propriile trasee, indiferent de așteptările sociale.

Reprezentările proprii, obsesive, realizate în culori puternice, o plasează într-o etapă matură a creației sale, în care toate acumulările duc la o comunicare vizuală ce se face direct, fără artificii, fără acele ”înflorituri” atât de atrăgătoare pentru cei care vor să obțină suprafețe plastice, jocuri de lumină vesele, alăturări cromatice neașteptate și victorii facile. Însă dincolo de clasificări și curente artistice, pictura sa are forță și precizie, iar tăietura de bisturiu a pensulei plimbă culoarea de acril pe suprafețe plate, aparent fără volum. Din acest motiv, ea se aseamănă cumva procedeelor artei pop, care renunță la picturalitate, în favoarea rigorii, dar similitudinea este prezentă numai la un nivel de suprafață, deoarece arta sa are conotații cu mult mai adânci. Autoportretele, aflate între ipostazele de zeiță și femeie de serviciu, cuprind, de fapt, o lume a noastră, a femeilor, complexă și plină de contraste, dar atât de reală. Și cum griurile colorate nu își au locul în pictura sa, nici imaginile nu sunt prezentate la jumătatea drumului, forța lor penetrează ochiul și devin astfel de neuitat, tocmai pentru că dorința artistei este aceea de a fi directă, de a nu lăsa nici un detaliu în voia hazardului, astfel încât să nu existe nici o umbră de îndoială asupra intenției artistice.

Ușile prezente în expoziție, care fac legătura între bi și tri-dimensional, între pictură și instalație/performance, au semnificații multiple, ce trimit la mister sau chiar la anumite bariere emoționale. Astfel că deschiderea lor la vernisaj simbolizează un moment de eliberare și de împărtășire a experiențelor și emoțiilor acumulate. Acest gest al artistei este gândit ca o invitație la o călătorie spirituală în lumea sa interioară si pornește din dorința de a stabili o legatură cât mai sinceră cu vizitatorul, pe care îl cheamă, astfel, să ia parte la descoperire.

Curator, Lelia Rus Pîrvan

July 1, 2024
Confesiuni, expoziția Lorettei Lörincz Băluță, instalată în cele 4 săli ale Muzeului de Artă Constanța

Expoziția Confesiuni (desen, cologravură, grafică digitală), vernisată la Muzeul de Artă Constanța în data de 16 mai 2024, marchează retragerea artistei Loretta Lörincz Băluță din activitatea didactică desfășurată de-a lungul a 42 de ani. A predat din 1982, când, proaspăt absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj–Napoca, secţia Grafică, a primit repartiție guvernamentală la un liceu din Mangalia. Apoi, din 1990, timp de 34 de ani, a fost profesor titular la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanţa. Totodată, expoziția încununează cariera sa artistică de până acum, căpătând parțial dimensiunea unei retrospective, căci activitatea de grafician va continua într-o nouă etapă de viață și creație.

Loretta Lörincz Băluță, o viață dedicată artei

Instalată în cele patru săli de la parterul Muzeului de Artă Constanța, expoziția propune vizitatorilor un „parcurs inițiatic” în intimitatea operei artistei. Fiecare sală prezintă câte un ciclu, dar lucrările nu sunt grupate cronologic, ci pe criteriul tehnicii de lucru, iar temele circulă cu fluiditate de la o sală la alta, își răspund în oglindă, asigurând unitatea ansamblului.

„Sala 1 este dedicată lucrărilor de cologravură, tehnică pe care artista a deprins-o de la profesorul său din facultate, cunoscutul grafician clujean László Feszt.

Cologravura împrumută principiile clasice de multiplicare ale gravurii în metal (tiparul adânc), dar placa de metal este înlocuită cu una de carton, pe care se lipesc materiale cu diverse texturi, care la imprimare creează efecte de colaj. Ținând cont de rezistența scăzută la presiune a cartonului (negativului), prin comparație cu metalul, numărul de printuri pe care îl permite o astfel de tehnică este mult mai mic. Plaja tematică a cologravurilor Lorettei Băluță Lörincz este vastă. Lucrări ca Zbor, Forme ale libertății de gândire, Mesaj astral, Sub semnul verii sunt compoziții dinamice, în care formele fundamentale (pătrat, cerc, triunghi) și culorile vii (adesea contrastul de complementare orange-albastru) amintesc de abstracționismul lui Kandinsky și de teoriile sale exprimate în scrieri ca Spritualul în artă (1911) și Punct. linie. suprafață (1926).

Unele lucrări sunt inspirate de Castelul Reginei Maria de la Balcic: Peisaj, Castelul reginei, Grădina în oglindă, Misterele Balcicului, dar și de universul marin: Comoara din adâncuri, După pescuit, Marină, Reflux, Saltul delfinului. Tema iubirii este reflectată în lucrările Suflete pereche și Din prea multă dragoste, cu motivul simbolic Yin-Yang al filozofiei chineze și cu cel al inimii stilizate, în conexiune cu cele inspirate de cărțile de joc, care formează un cuplu: Dama de inimă roșie și Valetul. Alte surse sunt poezia și grafica japoneze: seria În spirit de haiku și Maternitate. Acestora li se alătură două lucrări în care transpar umorul fin și spiritul ludic: Concurs de melci și Stație de cămile, cu reluarea în friză a elementului zoomorf.

Deși grafica este prin excelență un domeniu al albului și negrului, Loretta Lörincz Băluță s-a simțit mereu atrasă și de culoare. Uneori simte nevoia să se exprime și prin pictură, iar cologravurile sale sunt colorate. Într-un text confesional, publicat în revista Ex Ponto (nr. 2, aprilie-iunie 2016), artista declara: „în lucrările de cologravură, unde am căutat spiritul formelor simple, am căutat (…) să intru în acord cu formele şi prin culoare. Să realizez un dialog între forme şi culori, bazându-mă pe simbolistica lor.”

Așa se explică trecerea de la rafinate formule monocrome (brun, sepia) la accente tonice de culoare (roșu, orange, albastru, verde).

Sala 2 prezintă un ciclu de printuri digitale pe pânză, artista fiind pasionată deopotrivă de tehnicile tradiționale și de cele contemporane, precum grafica pe computer, în dorința de a crea o punte între ele. S-a inițiat singură în programe de editare a imaginii, intervenind asupra versiunilor electronice ale propriilor cologravuri, atât la nivel formal (prin adăugare de noi elemente geometrice sau grafii libere de tip arabesc), cât și cromatic (prin intensificarea sau diminuarea contrastului, luminozității sau saturației culorii, uneori cu străluciri de neon sau efecte psihedelice), într-un joc de suprapuneri și transparențe, care modifică radical compozițiile inițiale, dând naștere unora noi.

Sala 3 reunește o serie de negative ale unor cologravuri din prima sală (cu care fac pandant), ca opere de artă în sine, cu propriile texturi și materialități, și un ciclu de colaje cu fragmente de cologravuri pe suport de plexiglas alb, semitransparent, dând senzația că elementele figurate se desprind din peretele sălii de expoziție sau sunt desenate direct pe acesta.

Sala 4 cuprinde un ciclu de 13 desene de mari dimensiuni (100×70 cm), executate în tehnică mixtă (creion, tuș, acrilic) pe hârtie. Sunt lucrări recente, care dau măsura stăpânirii desenului la nivel de virtuozitate. În trama compozițională, bazată pe trasee curbe și diagonale care conferă dinamism, cu multiple centre de interes, se întrepătrund fragmente de arhitectură urbană (clădiri de office-uri), elemente zoomorfe (o lume populată de elefanți, tauri, o leoaică, un măgar, păsări, pești, melci, albine) și, mai rar, antropomorfe, toate părând surprinse în spații distopice, post-apocaliptice, marcate de deformări perspectivale și anamorfoze. Motivul recurent al elefantului simbolizează natura virgină, încă nealterată de civilizația umană. Este un simbol al forței, al puterii, dar și al vulnerabilității, căci, vânat de om pentru fildeș, elefantul a devenit o specie pe cale de dispariție. Compoziția Ochiul din spatele meu, cu un titlu sugestiv, preluat dintr-un vers al poemului Semn 7 de Nichita Stănescu, este, la rândul său, un elogiu adus ochiului ca organ al privirii și instrument prin excelență al artiștilor vizuali, dar și ochiului atoatevăzător al Divinității.

Extrem de coerentă conceptual, tehnic și tematic, expoziția Confesiuni a artistei Loretta Lörincz Băluță se oferă privitorilor cu genuinitate, ca o carte deschisă, invitându-i să exploreze sensurile imaginii și să le filtreze prin propriile gânduri și trăiri”, aflăm de la criticul de artă Eduard Andrei.

Lucrările vor fi expuse până pe data de 10 iunie, la Muzeul de Artă Constanța.

May 14, 2024
Silent Art for Autism la Muzeul de Artă Constanța – Viziune Fotografică Asupra Unei Lumi Unice
În fiecare an, pe data de 2 aprilie este marcată Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului (WAAD) cu scopul de a sublinia necesitatea de a contribui la creșterea nivelului de informare privind această problemă de sănătate, a simptomelor și manifestărilor ei astfel încât persoanele care suferă de autism să fie integrate în sistemul educațional și social.

Silent Art for Autism, o experiență captivantă și emoționantă

Campania Music for Autism va marca această zi, prin realizarea unei expoziții unice, marți, 2 aprilie, între orele 15.00-17.00, la Muzeul de Artă Constanța, fiecare fotografie fiind realizată de copiii cu autism. Vă promitem că va fi o experiență captivantă și emoționantă, oferind o perspectivă unică asupra lumii lor, ne asigură organizatorii.

Această expoziție îndrăznește să aducă în prim-plan viziunea unică și sensibilitatea artistică a copiilor cu autism, oferind privitorilor o incursiune captivantă în lumea lor interioară. Fiecare fotografie este o mărturie a modului în care acești copii percep și interacționează cu mediul înconjurător, aducând în lumină nuanțe și detalii adesea trecute cu vederea de ceilalți.

Veți vedea:
- Texturi și Detalii: Fotografiile surprind adesea detaliile minore ale obiectelor sau ale mediului înconjurător, evidențiind sensibilitatea lor la texturi și modele.
- Culori și Contrast: Expresia creativă se manifestă și prin alegerile de culori și contrast, oferind o perspectivă unică asupra preferințelor vizuale ale copiilor cu autism.
- Comunicare Nonverbală: Fotografiile pot fi o formă de comunicare nonverbală puternică, oferind o fereastră către lumea interioară a copiilor cu autism și modul în care ei văd și simt lumea.
- Perspective Unice: Unele fotografii pot surprinde unghiuri neobișnuite sau perspective neașteptate, reflectând modul în care acești copii se apropie de lumea din jurul lor.
”Această expoziție nu doar aduce în atenție talentul artistic al copiilor cu autism, dar și încurajează empatia și înțelegerea față de experiența lor unică.

Metoda utilizată în cadrul acestui proiect este exprimarea prin fotografie – photovoice constă în noutatea fotografiilor, poveştilor realizate, astfel în fiecare copil existând o dorinţă puternică de comunicare.

În cadrul acestui eveniment, promitem să vă oferim o experiență autentică și captivantă, bazată pe puterea vizuală a imaginilor. Am decis să renunțăm la discursuri pentru a permite fotografiilor să vorbească de la sine. Prin intermediul fiecărei imagini, vă invităm să pătrundeți în lumea sensibilă și creativă a copiilor noștri, această formă de comunicare va fi la fel de bogată și convingătoare precum orice cuvinte ar putea fi.”, aflăm de la organizatorii evenimentului cultural.
March 28, 2024
Expoziția „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată”, la Muzeul de Istorie Constanța

Vernisajul expoziției „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată” va fi organizat luni, 25 martie 2024, de la ora 16.00, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „I.N.Roman”. În cadrul expoziției este prezentată colecția de clișee pe sticlă păstrate de la Semicentenarul Unirii Dobrogei (1928), realizată de fotograful local Virgil Nicolau.

Demersul curatorial reunește fotografii scanate după negativele pe plăci de sticlă realizate de Virgil Nicolau în perioada 1925-1960, în Constanța și Mamaia, precum și o serie de documente și obiecte personale puse la dispoziție, cu generozitate, de familia Nicolau.

„Arta fotografiei, aflată în perioada interbelică în faza sa timpurie de dezvoltare, s-a bucurat la Constanța de experiența și pasiunea unui fotograf dedicat, Virgil Nicolau, care a reușit în decursul a trei decenii de activitate, să imortalizeze pe sticlă zeci de imagini cu clădiri, monumente, oameni și peisaje din întreaga provincie dobrogeană.

Extrem de interesante sunt însă imaginile care înfățișează clădirile din Constanța și Mamaia, ce suprind farmecul epocii lor și rămân o dovadă perenă a istoriei și identității noastre comunitare.

Vă invităm să vizionați expoziția închinată Constanței și Mamaiei de altădată, văzute prin fotografiile lui Virgil Nicolau, pe care putem să-l considerăm, pe bună dreptate, un fotoreporter de teren al timpurilor sale”, precizează reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Expoziția „Virgil Nicolau–Fotograful Constanței și Mamaiei de altădată” poate fi vizionată în perioada 25 martie-25 mai 2024, la sediul central al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Piața Ovidiu, nr.12.

March 21, 2024