Seară de folclor autentic „Brâulețul și Invitații”, la Centrul Multifuncțional „Jean Constantin”

Brâulețul și invitații spectacol folcloric

Miercuri, 16 iulie, de la ora 19.00, Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada” ne invită la un eveniment cu totul special: „Brâulețul și Invitații”, un spectacol de folclor autentic, în care tradiția prinde viață prin muzică, dans și costume populare, la sala  Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Va fi o atmosferă plină de voie bună, încântare și plăcerea de a întâlni artiști îndrăgiți în toată țara.

Cezar Cazanoi, dirijor Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul”: “Credem că acest spectacol va merge la inimile iubitorilor de folclor. “Brâulețul” este o emblemă a Dobrogei, iar noi, artiștii, acordăm atenție fiecărui detaliu, astfel încât moștenirea noastră să se transmit intactă mai departe. Acest eveniment este mai mult decât un spectacol – este o sărbătoare a sufletului românesc! Vă așteptăm să trăim împreună experiențe culturale de neuitat.”

Vor urca pe scenă solista Ansamblului Folcloric Profesionist “Brâulețul”, Elena Plătică și invitații speciali: Nicușor Iordan și Ion Paladi.

Nu rata ocazia de a fi parte dintr-o seară memorabilă. Vino alături de noi și susține valorile folclorului românesc!

Grăbește-te, mai sunt disponibile ultimele bilete pe care le poți procura online accesând link-ul de mai jos sau de la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

https://www.centruljeanconstantin.ro/eveniment/spectacol-de-folclor-brauletul-si-invitati

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *