Tag: Centrul Teodor Burada

  • Divertimento – un concert-spectacol ce încheie proiectul „Călătorie în vremea Mariei de Edinburgh”

    Divertimento – un concert-spectacol ce încheie proiectul „Călătorie în vremea Mariei de Edinburgh”

    Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, în calitate de partener, invită publicul să participe la un eveniment artistic de excepție – concertul extraordinar susținut de trio-ul „Divertimento”, care va avea loc miercuri, 25 martie 2026, ora 19:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

    Evenimentul marchează finalul proiectului „Călătorie în vremea Mariei de Edinburgh”, inițiat de Centrul Cultural „Dvoretsa” din Balcic, Bulgaria, și propune o experiență artistică complexă, în care muzica și cuvântul se împletesc într-o narațiune captivantă.

    Concertul-spectacol aduce în prim-plan o epocă de profundă transformare – trecerea dintre secolele XIX și XX – moment în care nepoata Reginei Victoria urcă pe tronul României în rolul Reginei Maria, într-un context european marcat de schimbări politice și culturale semnificative.

    Fiecare piesă interpretată în cadrul serii a răsunat odinioară în saloanele și palatele vremii Reginei Maria, purtând cu ea ecoul unei epoci și poveștile pe care muzica le însoțea. Prezentarea fiecărui moment muzical va fi completată de actrița Ana-Maria Ștefan, care va împărtăși publicului detalii fascinante despre contextul și istoria fiecărei lucrări, transformând concertul într-o adevărată călătorie în timp.

    Inițiată în 2014, seria „Divertimento” și-a propus încă de la început să creeze programe muzicale educative, accesibile și relevante pentru toate vârstele. În prezent, trio-ul „Divertimento” deține un repertoriu amplu, alcătuit din 17 programe originale, în care muzica este completată de text, oferind o perspectivă profundă asupra contextului istoric și emoțional al lucrărilor interpretate.

    Programul muzical al serii reunește lucrări semnate de compozitori de prestigiu, conturând un veritabil portret sonor al epocii: Johann Strauss, Pietro Mascagni, Edward Elgar, Erich Korngold, George Enescu, Béla Bartók, Serghei Rahmaninov și Pancho Vladigerov. Pe scenă vor evolua muzicienii trio-ului „Divertimento”: Grațiela Panaiotova (vioară), Magdalena Dalceva (violoncel) și Ștefan Vracev (pian).

  • Expoziția „Partituri muzicale din perioada regală” – file din istoria muzicii românești

    Expoziția „Partituri muzicale din perioada regală” – file din istoria muzicii românești

    Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” are plăcerea să anunțe că susține, în calitate de partener, inițiativa Asociației Filateliștilor „Tomis” Constanța și a Asociației Culturale „Dobrogea 150” de a organiza expoziția „Partituri muzicale din perioada regală”, un eveniment cultural de excepție dedicat patrimoniului muzical românesc din epoca monarhiei.

    Publicul va putea admira, în perioada 24-29 martie 2026, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, o selecție valoroasă de partituri istorice tipărite în perioada regală, datând de la finalul secolului al XIX-lea și din perioada interbelică, pentru valsuri, marșuri, tango-uri și romanțe, care ilustrează diversitatea și rafinamentul repertoriului muzical al epocii. Multe dintre lucrări sunt dedicate Casei Regale a României și Armatei Române, fiind realizate de editori de prestigiu și evidențiindu-se prin coperte ilustrate cu litografii rare, de o deosebită valoare artistică.

    Un punct de interes aparte îl constituie partiturile compuse la Constanța, inclusiv lucrări ale fanfarei Regimentului 34 Constanța, care a încântat, timp de peste 50 de ani, publicul constănțean prin concertele susținute la Cazinoul din Constanța și în stațiunea Mamaia, precum și creații ale celebrului pianist constănțean din perioada interbelică, Gogu Bottea, personalitate apreciată pe plan național.

    Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 25 martie 2026, la ora 18:00, și va fi marcat printr-un recital de pian susținut de dr. Andreea Bratu, pianist concertist și lector universitar, care va interpreta lucrări din repertoriul epocii, folosind chiar partiturile expuse.

    Programul muzical include următoarele piese:

    Lady Hamilton, Zinica Valse, Numai cu tine, Cântă, marinare, Mausoleul Mihai Viteazul și Aida Tango, readucând în actualitate sonoritățile și atmosfera muzicală a perioadei regale.

    Demersul expozițional evidențiază rolul muzicii în viața culturală și ceremonială a României regale, punând în lumină legătura dintre patrimoniul muzical și identitatea istorică a orașului Constanța. Totodată, evenimentul marchează simbolic Ziua Internațională a Pianului, sărbătorită anual la data de 29 martie.

    Partiturile expuse provin din colecția Anghel Georgian.

    Locație: Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

    Perioada: 24–29 martie 2026

    Vernisaj: 25 martie 2026, ora 18:00

    Organizatori: Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța și Asociația Culturală „Dobrogea 150”

    Partener: Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”

     

  • Consiliul Județean Constanța participă la Festivalul Cântecului Italian de la Sanremo pentru consolidarea dimensiunii europene a Festivalul Mamaia

    Consiliul Județean Constanța participă la Festivalul Cântecului Italian de la Sanremo pentru consolidarea dimensiunii europene a Festivalul Mamaia

    Consiliul Județean Constanța anunță participarea oficială la Festivalul Cântecului Italian de la Sanremo, ca parte a strategiei de modernizare și internaționalizare a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia – un reper cultural important al județului și al muzicii ușoare românești.

    Fondat în 1951, Festivalul de la Sanremo este unul dintre cele mai longevive și influente evenimente muzicale din Europa, recunoscut pentru profesionalismul și vizibilitatea sa mediatică. Festivalul a constituit un model pentru Concursul Eurovision și continuă să fie un punct de referință în industria muzicală europeană.

    Participarea administrației județene are ca scop schimbul de bune practici în organizarea festivalurilor, consolidarea parteneriatelor culturale și promovarea brandului Mamaia în context european.

    Festivalul Mamaia, inițiat în a doua jumătate a secolului XX, a fost creat pentru a susține compozitorii și interpreții români, devenind de-a lungul decadelor un simbol al identității culturale și un element definitoriu al imaginii turistice și artistice a litoralului românesc.

    Laura Abibula Stroe, director general al Centrul Cultural Județean Teodor T. Burada, care reprezintă Consiliul Județean Constanța la Sanremo, a declarat:

    Din 2023, cea mai mare provocare profesională a mea a fost Festivalul Mamaia și mă gândesc permanent cum pot crește calitatea, forța și impactul acestui festival. În fiecare an am consolidat cultural, logistic și mediatic acest bun de patrimoniu național. Festivalul Mamaia înseamnă mai mult decât un eveniment artistic – este emoție, este experiență, este identitate. Ideea de a veni la Festivalul de la Sanremo a apărut firesc, din dorința unei asocieri artistice europene și a unei înfrățiri culturale, așa cum s-a întâmplat și cu Festivalul „Gaviota del Oro”. Am venit aici alături de artista Ramona Bădescu, un fin cunoscător al realității culturale italiene, care și-a construit o carieră solidă în muzica și cinematografia italiană. Suntem la Sanremo ca o echipă, pentru a reprezenta Constanța și Festivalul Mamaia, susținute de Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” și de Consiliul Județean Constanța, cu gândul de a învăța, de a consolida și de a duce mai departe acest brand românesc.”

    Prin această participare, Consiliul Județean Constanța își reafirmă angajamentul față de cultură, tradiție și creativitate, consolidând Festivalul Mamaia ca brand cultural cu valoare istorică și identitară pentru județ și pentru România.

    Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a adăugat:

    Festivalul Mamaia este o emblemă a județului nostru. Ne dorim să rămână un reper al excelenței artistice și un spațiu în care noile generații își pot găsi vocea. Participarea la Sanremo ne oferă oportunitatea de a învăța, de a construi parteneriate și de a promova muzica românească la nivel european.”

  • Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită prin cântece și dansuri românești

    Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită prin cântece și dansuri românești

    Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, începând cu 24 ianuarie, pe rețelele de socializare ale instituției va fi disponibil un spectacol de cântece și dansuri tradiționale românești dedicate acestui moment istoric de mare însemnătate pentru poporul român.

    „Artiștii Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” au realizat o selecție de cântece și dansuri tradiționale, pe care le oferă românilor de pretutindeni. Instrumentiștii, dansatorii și soliștii și-au dat „mână cu mână” pentru a crea momente autentice, încărcate de energie și emoție, ce pun în valoare frumusețea, dinamica și expresivitatea cântecului și dansului popular românesc, introducând publicul în atmosfera unică a acestei zile cu profundă semnificație națională. Evenimentul reprezintă un prilej de celebrare a identității, unității și tradițiilor românești, reafirmând valorile care ne definesc ca națiune.

    Prin această inițiativă, Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” își propune să aducă patrimoniul cultural mai aproape de comunitate și să ofere o experiență educativă și artistică, accesibilă tuturor românilor, indiferent de locul unde se află.

    Ansamblul Folcloric Profesionist „Bâulețul” are un rol esențial în conservarea și promovarea tradițiilor populare, asigurând continuitatea moștenirii culturale românești. Repertoriul său cuprinde cântece și dansuri din Dobrogea, dar și din alte regiuni etnografice ale țării, iar costumele populare sunt autentice și reprezentative pentru fiecare zonă. Din componența ansamblului fac parte artiști profesioniști coordonați de specialiști în domeniu: dirijor – Cezar Cazanoi, coregraf – Ștefan Coman, Şef Secție Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâuleţul”– Șerban Gheorghiu.

    Ziua Unirii Principatelor Române este o oportunitate de a urmări un program artistic atent ales, menit să trezească sentimentul de patriotism și să ne reamintească faptul că suntem o națiune unită, puternică și bogată spiritual.

    Vă invităm să accesați paginile noastre de socializare pentru a urmări programul complet și pentru a vă bucura de acest spectacol alături de noi:

    https://www.facebook.com/CentrulCulturalJudeteanConstantaTeodorTBurada

    https://www.facebook.com/AnsamblulFolcloricProfesionistBrauletul

     Canalul de youtube: https://www.youtube.com/channel/UC6nVDLfeJvU5IQTrgCP-LXQ

    Descoperiți momente autentice, pline de energie și tradiție românească și trăiți spiritul Unirii prin muzică și dans românesc.”, informează reprezentanții Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada.

  • Weekend cinematografic la Constanța – Proiecții Globurile de Aur la Cinema Jean Constantin

    Weekend cinematografic la Constanța – Proiecții Globurile de Aur la Cinema Jean Constantin

    Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” invită publicul cinefil, în acest weekend, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, la un eveniment special dedicat excelenței cinematografice internaționale.

    Pe marele ecran vor putea fi vizionate cinci producții laureate cu prestigiosul trofeu Globurile de Aur, filme care au impresionat critica de specialitate și publicul din întreaga lume prin forța poveștilor, profunzimea temelor abordate și performanțele artistice remarcabile.

    Selecția specială Globurile de Aur 2025 include:

     Amélie et la métaphysique des tubes – o poveste delicată și poetică despre copilărie, identitate și miracolul descoperirii lumii;

     Hamnet – o dramă profund emoționantă, inspirată dintr-o istorie de familie marcată de pierdere și iubire;

     Sentimental Value (Valoare sentimentală) – o explorare subtilă a memoriei, atașamentului și relațiilor umane;

     Marty Supreme (Marty Suprem) – o producție apreciată pentru originalitate, forță narativă și stil cinematografic distinct;

     If I Had Legs I’d Kick You (Te-aș lovi, dar n-am picioare) – un film curajos, cu un titlu provocator și un conținut intens, care a atras atenția juriilor internaționale prin abordarea neconvențională și impactul emoțional.

    Proiecțiile vor avea loc exclusiv la Centrul Jean Constantin, într-un cadru dedicat filmului de autor și dialogului cultural autentic.

    Programul oferă publicului ocazia de a descoperi, într-un singur weekend, unele dintre cele mai relevante producții ale anului cinematografic 2025.

    �� Locație: Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

    Acces: bilete disponibile online pe link: https://www.centruljeanconstantin.ro/program-cinema și la casierie, înainte de fiecare proiecție, în limita locurilor disponibile.

    Pentru a beneficia de locuri bune în sală, recomandăm achiziționarea biletelor online, simplu și rapid.

  • Proiecție Cravata galbenă, de Ziua Culturii Naționale, la Centrul Multifuncțional „Jean Constantin”

    Proiecție Cravata galbenă, de Ziua Culturii Naționale, la Centrul Multifuncțional „Jean Constantin”

    Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” invită publicul constănțean la proiecția filmului „Cravata galbenă”, o producție cinematografică de excepție, ce aduce pe marele ecran povestea fascinantă a marelui dirijor Sergiu Celibidache.

    „Evenimentul va avea loc la Centrul „Jean Constantin”, în data de 15 ianuarie 2026, ora 18:30, într-un cadru dedicat reflecției culturale, memoriei și valorilor care definesc identitatea românească. Filmul oferă spectatorilor o experiență emoționantă și profundă, explorând destinul unui geniu al muzicii universale, marcat de pasiune, rigoare și căutarea perfecțiunii.

    „Cravata galbenă” nu este doar un film biografic, ci o invitație la dialog despre artă, sacrificiu și sensul creației. Proiecția se adresează atât celor care nu au văzut încă filmul, cât și celor care doresc să îl revadă, fiind o producție cinematografică ce merită descoperită de mai multe ori, prin profunzimea temelor și emoția pe care o transmite.

    Tarif unic: 17 lei / bilet

    Biletele pot fi achiziționate online sau de la casieria centrului, înainte de începerea  proiecției.

    Link bilete online: Movie Review – Cravata galbenă

    Vă așteptăm să celebrăm împreună Ziua Culturii Naționale prin cinematografie, emoție și respect pentru valorile care ne definesc.

    Cultura se trăiește și la cinema!”, informează reprezentanții Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

  • Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” celebrează sărbătorile de iarnă printr-o serie de spectacole și recitaluri

    Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” celebrează sărbătorile de iarnă printr-o serie de spectacole și recitaluri

    Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” vă invită să pașiți în atmosfera sărbătorilor de iarnă prin magia colindelor și cântecelor de Crăciun. Cursanții claselor de instrumente (pian, vioară, chitară, țambal, orgă, clarinet, acordeon, nai), ai claselor de actorie, canto muzică ușoară, canto muzică populară și dans vor fi, alături de profesorii lor coordonatori, protagoniștii spectacolelor organizate cu ocazia Crăciunului.

    Abilitățile și experiența dobândite de către cursanți pe parcursul anului vor fi puse în valoare în cadrul unor momente artistice inspirate de tradițiile acestei perioade bogate în obiceiuri, emoție și lumină.

    Vom celebra cea mai așteptată perioadă din an prin recitaluri, spectacole de teatru, dans, colinde și cântece de Crăciun, susținute de cursanții și profesorii Centrului Cultural „Teodor T. Burada”.

    Programul evenimentelor:

    12 decembrie, ora 18:00 – „Crăciunul pe portativ” – recital de muzică ușoară și pian. Profesor coordonator: Rodica Iftime. Cu participarea Grupului Vocal „Giocoso”, dirijor Rodica Iftime.

    Locație: sediul CCTB din I.C.Brătianu nr. 68.

    13 decembrie – Muzeul de Artă Constanța

     Ora 10:30 – „În Ajun de Crăciun” – recital de pian. Profesori coordonatori: Angela Bejenaru, Ioana Codreanu, Adriana Hoidrag, Teo Rădulescu. Acompaniament pian: Angela Bejenaru.

     Ora 13:00 – „Colindăm, colindăm iarna” – recital de pian, vioară și muzică ușoară.

    Profesori coordonatori: Galina Manea, Mihai Ciortan, Adeline Penescu, Ancuța Simion.

    La pian: Galina Manea, Mihai Ciortan.

     Ora 15:00 -„Seară de colind și voie bună” – recital de orgă, acordeon, nai și muzică populară. Profesori coordonatori: Silviu Damian, Andrei Stancu, Elena Platică. Profesor corepetitor: Silviu Damian.

    13 decembrie, ora 12:00 – „Crăciunul a venit”– recital de vioară. Profesor coordonator: Ioana Codreanu.

    Locație: sediul CCTB din I.C. Brătianu nr. 68.

    14 decembrie, ora 16:00 – „Dor de ăst Crăciun” – colinde și cântece de Crăciun. Profesor coordonator: Roxana Elena Ghindici. Participă cursanții secției externe Cernavodă, clasa de canto și pian.

    Locație: anexa Bisericii Catolice din Cernavodă.

    17 decembrie, ora 17:00 – „Poveste de iarnă” – recital de actorie și pian. Profesori coordonatori: Ana-Maria Ștefan, Mihai Teodoru, Cristina Bârlădeanu.

    Locație: sediul CCTB din I.C. Brătianu nr. 68.

    18 decembrie, ora 16:30 – „Nașterea Domnului” – spectacol de teatru și colinde. Profesori coordonatori: Ana-Maria Ștefan, Elena Platică. Participă grupul folcloric „Muguri de cântec”al Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”.

    Locație: sediul CCTB din I.C. Brătianu nr. 68.

    19 decembrie, ora 16:00 – „Clopoței de iarnă” – recital de țambal, vioară și clarinet. Profesori coordonatori: Vasile Niculae, Marcel Dășanu, Florentina Lupu.

    Locație: sediul CCTB din I. C. Brătianu nr. 68.

    20 decembrie, ora 9:30 – „Armonii de iarnă” – recital de pian, chitară, vioară și muzică ușoară.

    Profesori coordonatori: Angela Moraru, Camelia Hriscu Popescu, Sergiu Petre, Ioana Codreanu, Mihaela Țone, Daniel Mititelu. Invitați: Clubul de balet „Micuța balerină” din Medgidia.

    Locație: Muzeul de Artă Constanța.

    20 decembrie, ora 12:00 – „Armonii de Sărbătoare”- spectacol susținut de clasa de canto muzică ușoară și muzică populară. Profesor coordonator: Liliana Gîlcă.

    Locație: sediul CCTB din I.C. Brătianu nr.68.

  • Muzică pentru România – Concert Cameral Extraordinar dedicat Zilei Naționale, la Centrul Multifuncțional Jean Constantin

    Muzică pentru România – Concert Cameral Extraordinar dedicat Zilei Naționale, la Centrul Multifuncțional Jean Constantin

    Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” organizează un eveniment de prestigiu cu ocazia Zilei Naționale a României: Concert Cameral Extraordinar, o celebrare a identității și culturii române prin rafinament artistic și virtuozitate.

    Evenimentul va avea loc în data de 28 noiembrie, ora 18:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, reunind doi artiști români de notorietate internațională într-un dialog muzical de o sensibilitate aparte: Anton Niculescu – violoncel și Andreea Bratu – pian.

    Accesul este gratuit.

    „Un repertoriu ce unește tradiția și universalitatea muzicii Programul serii aduce împreună lucrări emblematice ale compozitorilor români Ciprian Porumbescu și Constantin Dimitrescu, alături de capodopere ale repertoriului universal semnate de J.S. Bach, Gabriel Fauré, Felix Mendelssohn, Serghei Prokofiev și Dmitri Șostakovici.

    Atmosfera muzicală propune un dialog afectiv între violoncel și pian, punând accent pe profunzimea expresivă.

    Protagoniștii serii:

    Anton Niculescu – violoncel

    Violoncelist român cu o carieră internațională impresionantă, Anton Niculescu a susținut concerte pe scene din Europa, Asia, America de Nord și de Sud, Africa – în peste 32 de țări.

    A fost prim-violoncelist la Teatro alla Scala din Milano și la Teatro Comunale din Florența, sub bagheta legendarului Riccardo Muti.

    Este laureat al unor competiții internaționale, inclusiv prestigiosul Concurs de la Trapani (Italia).

    A colaborat cu artiști precum Bruno Canino, Pavel Gililov, Gerard Causse, Vladimir Mendelssohn, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru sau Cvartetul „Enescu” din Paris.

    Aprecierea maeștrilor îl recomandă ca pe un artist de excepție:

     Mstislav Rostropovici: „violoncelist de excepție, cu tehnică desăvârșită și sensibilitate profundă”

     Zubin Mehta: „solist de mare valoare, cucerește publicul prin siguranță și expresivitate”

    Andreea Bratu – pian

    Cu o activitate concertistică de peste 20 de ani, Andreea Bratu a susținut recitaluri în România, Belgia, Elveția, Franța, Italia, SUA și Republica Moldova.

    A urcat pe scene de prestigiu, între care se remarcă CARNEGIE HALL – Weill Recital Hall și Engelman Recital Hall (New York).

    Este absolventă a UNMB și s-a perfecționat la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, participând la masterclass-uri cu mari personalități precum Badura-Skoda, Mogilevsky sau Helmuth Deutsch.

    A fost invitată în evenimente asociate Festivalului Internațional „George Enescu” (edițiile 2021, 2023, 2025).

    Este lector dr. la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța și membru al Fundației Internaționale Alink-Argerich (Haga), jurizând competiții pianistice internaționale.

    Concertul este conceput ca un omagiu adus culturii române, cultivând sensibilitatea artistică și virtuozitatea interpretativă. Publicul este invitat să se bucure de o seară de profunzime și eleganță, în care muzica românească și universală se împletesc într-o expresie a valorilor autentice.

    Vă așteptăm cu drag să celebrăm România prin muzică!”, infomează reprezentanții Centrului Cultural Judetean Teodor T. Burada din Constanța.”, informează reprezentanții Centrului Cultural Judetean Teodor T. Burada din Constanța.

  • Dobrogea sărbătorită la Constanța: trei zile de muzică, dans și tradiție

    Dobrogea sărbătorită la Constanța: trei zile de muzică, dans și tradiție

    Centrul Cultural Județean ,,Teodor T. Burada” reamintește publicului constănțean că, în zilele 13, 14, 15 noiembrie 2025, se desfășoară manifestările dedicate Zilei Dobrogei, o celebrare a tradițiilor, multiculturalității și spiritului unic al regiunii.

    Constanța devine, timp de trei zile, scena tradițiilor, muzicii și artei dobrogene. Publicul va putea urmări spectacole de folclor, momente dedicate multiculturalității, concerte de muzică, dar și două expoziții de pictură care aduc în prim-plan diversitatea culturală și creativitatea Dobrogei.

    Programul manifestărilor:

    13 noiembrie, ora 18:00 – Regal dobrogean cu Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Brâulețul” și invitații speciali (intrare liberă)

    14 noiembrie, ora 19:00 – Concert Horia Brernciu & HB Orchestra – o seară plină de energie și emoție (acces pe bază de bilet)

    15 noiembrie, ora 16:00 – Ziua multiculturalității dobrogene, cu ansambluri locale care aduc pe scenă dans, cântece și costume tradiționale (intrare liberă).

    În cadrul evenimentului vor fi organizate două expoziții de pictură, care vor oferi vizitatorilor o incursiune vizuală în tradițiile și frumusețea Dobrogei:

    Peisajul dobrogean în arta contemporană, o expoziție de pictură & mozaic sub îndrumarea prof. coordonator Ana-Maria Ceară. Lucrările vor fi expuse în cadrul spațiului expozițional din cadrul Centrului Multifuncțional ,,Jean Constantin”, în perioada 13 – 27 noiembrie.

    Dobrogea în culoare, expoziție ce va putea fi vizitată în data de 14 noiembrie, în spațiul expozițional al Sălii Remus Opreanu, din cadrul Palatului Administrativ.

    Evenimentele se vor desfășura la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,, Jean Constantin”.

    Această manifestare invită constănțenii să trăiască și să simtă spriritul Dobrogei, într-un mozaic de tradiție, artă și diversitate culturală.

    Acest eveniment este organizat cu susținerea Consiliului Județean Constanța.