Discover Dobrogea

Category: Istorie&Cultura

Crăciunul pe stil vechi la rușii lipoveni și la ucraineni

Astăzi, comunitățile de ruși lipoveni și ucraineni se pregătesc să vestească Nașterea Domnului. Credincioşii de rit vechi, lipovenii sau staroverii cum li se mai spune, dar și cei de stil vechi, ucrainenii ori haholii celebrează Crăciunul pe 7 și 8 pe ianuarie, după calendarul iulian. În Ajunul Crăciunului gospodinele fac ultimele pregătiri în casă, iar seara merg la slujba de la biserică, după care așteaptă colindătorii. Cea mai mare comunitate de ruși lipoveni este concentrată în Dobrogea, în special în județul Tulcea, unde se înregistrează peste 16.000 de locuitori care fac parte din această minoritate.

Crăciunul pe stil vechi la rușii lipoveni

Pentru rușii lipoveni, Crăciunul, care este sărbătorit în fiecare an pe 7 ianuarie, nu este privit din punct de vedere comercial, așa cum mulți dintre noi îl percepem. Fostul președinte al Comunității Rușilor Lipoveni, Vasile Dolghin a declarat pentru Discover Dobrogea că la staroveri, aceasta este o sărbătoare austeră, legată de Nașterea Domnului Isus Hristos.

Fotograf: Marian Sterea

Ea este petrecută cu un post mai lejer, când se poate mânca pește până la Sf. Nicolae, apoi se ține un post mai strict.

Fotograf: Marian Sterea

Nimic din spiritul comercial de astăzi al sărbătorilor de iarnă nu are legătură cu modul în care petrec lipovenii de Crăciun. Gentilia Zenovrei-Balaban de la Jurilovca ne-a spus că aceasta este o sărbătoare de familie, pe care rușii lipoveni nu concep să o petreacă fără să participe la slujba religioasă, o celebrare în care bucuria este reținută, pentru că este dictată de ritualuri care se leagă de biserică.

Biserica de rit vechi a rămas ancorată în sec al XVIII-lea

Profesorul Vasile Dolghin, care locuiește în Sarichioi, comunitatea cu cei mulți etnici ruși din România, spune că Biserica creștin-ortodoxă de rit vechi a rămas ancorată la mijlocul secolului al XVII-lea.

El mi-a povestit că în copilăria sa, când se tăia porcul de Crăciun, iar cei mici îi ajutau pe părinți, nu gustau nici măcar șorici, deși mirosul era îmbietor. Se respecta cu sfințenie tradiția și toată lumea ținea post.

Mâncăruri tradiționale lipovenești de Crăciun

Tot de la profesorul Dolghin am aflat că în Ajunul Crăciunului se face kuteaua, un preparat din grâu fiert amestecat cu miere de albine. De asemenea, gospodinele pregătesc orez fiert cu prune afumate, un colac făcut în casă, biscuiți și bomboane. Toate preparatele le sunt oferite rudelor apropiate, iar acestea, la rândul lor, își tratează oaspeții cu aceleași produse.

Astăzi, în ajunul Crăciunului, femeile gătesc răcitură cu hrean, nelipsitele pateuri cu măruntaie de porc coapte la cuptor, cârnații tocați la toporișcă, borșul rusesc cu sfeclă roșie și smântână și în funcție de preferințe, friptură la cuptor sau sarmale, tot cu hrean. Preparatele care se regăsesc obligatoriu pe masa de Crăciun a staroverilor sunt plăcinta și colțunașii cu brânză proaspătă de vaci, pe care ei îi numesc vareniki.Foto: Marian Sterea

Gentilia Zenovrei-Balaban, responsabil comunicare în cadrul Primăriei Jurilovca a declarat pentru Discover Dobrogea, că, fiind în zona Deltei Dunării, nu lipsesc preparatele din pește de pe masa de Crăciun. Astfel, platoul cu aperitive include în mod aproape obligatoriu peștele afumat sau marinat și salata de icre de știucă ori de crap. Fotograf: Marian Sterea

Gentilia spune că masa de Crăciun se umple cu bunătăți pregătite de gospodine, de obicei pe bază de carne de porc, precum sarmale, răcitura ”haladeț”, cârnații făcuți în casă, caltaboș sau friptură. Ea a precizat că desertul înseamnă, de cele mai multe ori, cozonacul cu nucă și stafide, colțunași și diferite prăjituri pregătite în casă.

Colindul rușilor lipoveni

După liturghia de Crăciun și după masă, niciodată înainte de sărbătoare, rușii staroveri slăvesc nașterea lui Isus Hristos, printr-un singur colind, care este, de fapt, o cântare bisericească. Este un imn religios al lipovenilor pe care îl cântă colindătorii, cărora ei le spun hristoslavciki. Ei fredonează ”Se naște Hristos”, “Hristos rajdaetsja”, o cântare preluată din slujba bisericească. Aceasta este o dovadă în plus, spune profesorul Vasile Dolghin, că lipovenii au părăsit Rusia în secolul al XVII-lea, înaintea colindelor de factură ucrainean-catolică.

Fotograf: Marian Sterea

Colindătorii merg să anunțe Nașterea lui Isus la casele credincioșilor aproape de miezul nopții, după terminarea slujbei de la biserică. Gentilia Zenovrei-Balaban ne-a precizat că minorii învață colindul la biserică. Ea spune că acel cor de copii este acompaniat de toți membrii familiei, iar religia impune ca toată lumea să îl cunoască și să îl cânte în ziua de Crăciun.

Ajunul Crăciunului la ucrainenii din Dobrogea

Principala sărbătoare a ucrainenilor este Crăciunul. Pentru sfânta seară de Ajun, gospodinele pregătesc 12 preparate tradiţionale de post. Dintre acestea, nu lipsesc ”ozvarul”, un compot preparat din diferite fructe uscate și ”kuteaua”, o fiertură de grâu îndulcită cu miere de albine, peste care se presară nuci sau semințe de mac.

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România filiala Tulcea, Dumitru Cernencu a declarat pentru Discover Dobrogea că în această seară, copiii merg la părinți și la nași cu Vecera. Ei le spun gazdelor: „Dobrei vecer, sfatei vecer, preimaite muiu veceru?“, ”Bună seara, sfântă seara, primiți iertarea mea?” Rudele mulțumesc pentru „vecera“ şi îi poftesc la masa de post, de pe care nu lipsesc cucheaua, ozvarul și pirijecichi și astfel le iartă toate greșelile. Vecerna este o veche tradiție ucraineană, potrivit căreia cei mici merg la cei mari cu colaci, batiste și cu daruri simbolice și sunt tratați de către gazde cu cele 12 produse de post. Oaspeții pleacă abia după miezul nopții, pentru ca gazdele să prindă Crăciunul cu musafiri. La plecare, tinerii primesc bani și cadouri simbolice.

Preparatele tradiționale ale haholilor

Nelipsite de pe masa de Crăciun a ucrainenilor sunt produsele din carne de porc, vită și pasăre. Fiind mari ciorbari, ei consumă chiar și în zi de sărbătoare tradiționala ciorbă ucraineană. Președintele Uniunii Ucrainenilor din România filiala Tulcea, Dumitru Cernencu ne-a dezvăluit cum se prepară această ciorbă iubită de haholi. El ne-a spus că se folosește foarte mult zarzavat, se adaugă sfeclă și varză, iar la final este acrită cu zeamă de varză și se consumă cu smântână și cu ardei iute, dar și cu pâine făcută acasă, la cuptor.

Dumitru Cernencu a precizat că nu lipsesc de pe masa de Crăciun a ucrainenilor sarmelele cu viță, care se servesc cu smântână sau iaurt, iar sarmalele cu varză sunt mâncate cu hrean. Și răcitura este un produs preferat de ucraineni, însă ei nu o consumă cu usturoi, ci cu hrean. La capitolul dulciuri, gospodinele pregătesc plăcinte și cozonac. Tot în ajunul Crăciunului se coc colaci în toate casele și se pregătesc bunătățile pentru masa din ziua de sărbătoare. Pe vremuri era obligatorie respectarea anumitor reguli. Una dintre ele a fost adusă din țara de origine, astfel că pe masa de sub icoană se punea fân, pe care erau aşezaţi colacii şi toate celelalte preparate.

Colindele ucrainenilor din Dobrogea

Ucrainenii din Dobrogea nu colindă în Ajun, ci de Crăciun. Ei merg din casă în casă să vestească Nașterea Domnului Isus Hristos.

Haholii, spre deosebire de rușii lipoveni au mai multe colinde și sunt așteptați de gospodari în ziua de Crăciun să le ureze bunăstare, sănătate și spor în toate.

Sărbători binecuvântate!

January 6, 2020
Povestea Dobrogei și proveniența numelui acestei regiuni

Dobrogea a fost locul de întâlnire, de conviețuire și de înfrățire a românilor de pretutindeni. Povestea Dobrogei și proveniența denumirii acestei regiuni sunt foarte interesante. Sub Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare a răsunat graiul românesc de-a lungul ambelor maluri ale Dunării, la gurile marelui fluviu și pe coastele Mării Negre. În acea epocă, Marea Neagră era străbătută de corăbiile românești și se numea “Lacul Moldovenesc”. În privința etimologiei cuvântului Dobrogea, părerile sunt împărțite. Unii spun că provine din cuvântul slav ”dobro” care înseamnă bun, în timp ce mulți alți istorici susțin că poartă numele lui Dobrotici, despotul care a stăpânit ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră, la sfârșitul sec. al XIV-lea.

Povestea Dobrogei. Scythia, Dobrogea din antichitate

Până aproape de sfârșitul secolului al III-lea d. Hr., romanii au numit Dobrogea actuală, Scythia Pontica. Acest ținut a făcut parte din Moesia Inferior, iar sub Dioclețian din Diocesis Thraciae, a fost cunoscut sub denumirea de Scythia Minor. Istoricii spun că numele i-a venit de la acei sciţi care, infiltrându-se printre autohtonii geţi şi traci au reuşit să întemeieze prin părţile Mangaliei și Cavarnei câteva mici state conduse de așa-ziși regi. Pe de altă parte, ținutul stepelor de la nordul Mării Negre purta numele de Scythia Major.

Paristrion, o altă denumire pentru Dobrogea actuală

Prin sec. al XI-lea, cronicarii bizantini pomenesc uneori, sub numele de Paristrion, despre ţinutul de la Dunărea de Jos, care ar corespunde în bună parte cu Dobrogea actuală. El începea din sus de Silistra și mergea către gurile fluviului. Astfel, forma unitatea administrativă ”a oraşelor şi ţinuturilor de la Dunăre”, iar comandantul bizantin avea ca reşedinţă cetatea Silistra (Dristra, Dorostolon). Nicolae Iorga scria că numele de Paristrion dat acestei regiuni dunărene, este un termen care înseamnă mai mult decât o indicaţie geografică oarecare, este ”o denumire administrativă și militară”. Despre Ducatul Paristrion de la Dunărea de Jos locuit de sciți a scris și Ana Comnen în narațiunea sa, ”Alexiada”. Ea precizează că ducele Paristrionului avea reședința la Durostorum, în Silistra.

Bergean sau ținutul pustiu al Dobrogei

În sec. al XII-lea, teritoriul de lângă Marea Neagră, la sud de gurile Dunării este denumit Bergean, de către geograful arab de la curtea regelui Roger al Siciliei, Muhammad al-Idrisi. Acest nume de origine persană, pare mai mult o curiozitate. Geografii arabi înțelegeau prin cuvântul ”Bergean” și derivatele sale Berdjian, Berdcean, Berdan sau Borzan, ținutul pustiu. Folosind acest termen, ei se refereau atât la Bulgaria împreună cu Dobrogea, cât și la Dobrogea, fără Bulgaria.

Valachia lui Asan sau Vlahia Albă

Mai târziu, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, călugărul minorit Wilhelm de Rubruquis scria despre această regiune, pe care o numea ”Valachia lui Asan”. El și-a povestit călătoria pe care a făcut-o la tătarii care se așezaseră de curând în stepele pontice și preciza că țara de la gurile Dunării spre miazăzi se numește ”Valachia lui Asan”. El îngloba ținutul cuprins între Dunăre, gurile acestui fluviu și Balcani, în Vlahia Mare sau Vlahia lui Asan. Mai târziu, aproape acealși ținut făcea parte din ”Vlahia Albă”. Până unde se întindea această Valahie a lui Asan ne spune cronicarul francez Geoffroy de Villehardouin. El numeşte Balcanii răsăriteni ”Munţii Vlahiei”, iar ţara de la aceşti munţi până în Dunăre ”Vlahia”, ţară locuită de vlahi. Într-o notă marginală la această cronică, ţinutul este numit ”Vlahia albă”, probabil în opoziție cu ”Vlahia Neagră” din stânga fluviului, spre deosebire de celelalte Vlahii din Peninsula Balcanică.

Dobrogea de Nord era denumită Agli/Onglos sau Bugeac

Slavii au numit Dobrogea de Nord “Agli” sau ”Onglos” care se traduce prin termenul de unghi, iar tătarii îi spuneau ”Bugeac” sau “Tatar Bugeah”. Colțul nord-vestic al Dobrogei, precum și regiunea cuprinsă între Tulcea, Mahmudia și Lacul Razim se numea Bugeac. Localitatea Plopul din comuna Murighiol, Tulcea se numea în trecut Beibugeac. Sub ocupatia otomană, satul tulcean Lunca din comuna Ceamurila de Jos a purtat denumirea de Canli-Bugeac. Și în sudul județului Constanța, lângă Ostrov avem localitatea Bugeac, cu dealul Bugeacului și Lacul Bugeacului. Cuvântul ”bugeac” este de origine tătară, iar bugiak ori buciak înseamnă unghi sau colț, cu înțelesul de margine de țară.

Dobrogea lui Dobrotici

În sec. al XIV-lea, provincia era condusă de către despotul bizantin Dobrotici. El a ajuns să fie tributar turcilor, iar țara sa a fost numită Dobrugi-illi, provincia Dobrugi, adică Dobrogea. Mulți istorici spun că denumirea Dobrogea provine de la numele lui Dobrotici, cel care a stăpânit ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră, până aproape la sfârșitul sec. al XIV-lea. Obiceiul de a se numi o ţară după un stăpânitor îl găsim și în alte teritorii românești. De exemplu, Moldova era cunoscută de turci şi sub numele de ”Bogdania”, țara lui Bogdan Voievod, iar Basarabia şi-a luat acest nume de la Nicolae Alex Basarab, cel care a eliberat-o pentru prima dată de tătari.

Dobrogea, ținutul bun

Există și cercetători care susțin că Dobrogea provine de la cuvântul slav ”dobro”, care înseamnă bun. F. Kranitz, Camille Allard și alții susțin că numele “Dobrogea” nu pare să fi fost dat provinciei de peste Dunăre în amintirea lui Dobrotici, cu atât mai mult, cu cât el ”nu a prea lăsat urmele unei domnii binefăcătoare și strălucite”. Numele Dobrogea a început să fie cunoscut abia în secolul al XVI-lea, când populația provinciei era formată în majoritate de turci și tătari, iar cea băștinașă, după câteva generații îl uitase pe Dobrotici, precizează istoricii. ”Credem că în secolul al XVII-lea, prin ”Dobrus”, ”Dobruș”, Dobrușia” s-a înțeles un ținut bun. Ceva mai târziu, prin “Dobrucia” sau ”Dobrocea”, actualmente Dobrogea s-a numit regiunea stepei ierboase, în timp ce părții de sud i s-a zis Deliorman, ținutul codrilor. Cuvântul Deliorman are aceeași origine ca și Teleorman. Din forma cumană Teli-orman, avem varianta turcească Deliorman, care înseamnă pădure întinsă și deasă, iar literal, ”pădure nebună”, scria profesorul Nicolae Gheorghe Dinculescu, în urmă cu mai bine de 100 de ani.

Mircea cel Bătrân, ”Terrarum Dobroticii Despotus et Tristri Dominus”

Mircea cel Bătrân a stăpânit Dobrogea între anii 1386-1418. Când a luat în stăpânire acest teritoriu, el și-a adăugat la titlurile sale și pe cel de ”Terrarum Dobroticii Despotus et Tristri Dominus”. Provincia de peste Dunăre, cunoscută sub numele de Dobrogea a făcut parte din Țara Românească în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Între numeroasele sale titluri, Mircea cel Bătrân l-a avut și pe cel de: “stăpânitor al ambelor maluri pe toată Dunărea până la Ocean (Marea Neagră) și al orașului Silistra”.

De la Dobruș, Dobrușia sau Dobricia, la Dobrogea

Până să se numească Dobrogea, această regiune a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri, de la Dobruș, Dobrușia, Dobrișia, Dobricia, la Dobrocea sau Dobroge. În harta lui Giacomo Cantelli din anul 1686, apare numele Dobrus (tatari di Dobrus) dat peninsulei dobrogene. De la Dobruș, Dobriș avem numele boierului, “domnul” din Stoeneștii din Dobrogea, Dobrișianu, fratele lui Mihai Viteazul. Despre el pomenesc și poeziile noastre populare, precum și numele românești de persoane Dobrișeanu sau Dobriceanu. În numeroase hărți din sec. XVII și XVIII, Dobrogea e numită Dobruczenses Tat., Tatarski Pole, Tatarski Dobrocens, Terra Tartatorum Dobruncensi, Tartares Dobruces, Tartares de Dobruce sau Tartari di Dobrus. În unele hărți din epoca modernă, Dobrogea e trecută sub denumirea de ordin administrativ, ”Sangiacus Siiistriensis”.

Istoricii susțin că numele ”Dobrogea” nu a fost dat de locuitorii acestei provincii întregului ținut cuprins între Dunăre și Marea Neagră. Ei spun că denumirea a fost folosită doar pentru regiunea stepei, până la “Gura Dobrogei”. Astfel, chiar locuitorii din nordul Dobrogei, când mergeau spre sud, spuneau: “Mă duc în Dobrogea”. “Numirea aceasta Gura Dobrogei, observa profesorul N. Gh. Dinculescu, nu dorește să arate decât că aici încetează ținutul de stepă, care pare a fi caracterizat prin denumirea de “Dobroge”. Zona de stepă cuprindea întreg județul Constanta, dar era mai pronunțată în apropierea graniței cu Bulgaria, din care ocupa o regiune relativ destul de întinsă”.

Dobrogea Veche și Dobrogea Nouă

Termenul ”Dobrogea Veche” reprezintă cele două districte de la Nord: Tulcea şi Constanţa, recucerite de la turci de Regele Carol I în urma Războiului de la 1877, scria Theodor Burada. El preciza că pentru ”Dobrogea Nouă” sau ”Cadrilater” se făcea referire la cele două districte de la sud, Caliacra și Durostor. Cele două două zone au întregit Dobrogea în timpul domniei Regelui Carol I, în urma evenimentelor balcanice din 1913. Românii au dat numele militar de ”Cadrilater”, teritoriului anexat conform Tratatului de Pace de la București din 1913, nume care s-a popularizat, însă s-a folosit și termenul ”Dobrogea Nouă”. Chiar și în legea privind organizarea teritoriului anexat în 1913 a fost aleasă denumirea ”Dobrogea Nouă”.

Însemnătatea Dobrogei pentru România

Prin așezarea sa la ţărmul Mării Negre, Dobrogea este prima provincie din țară care a intrat, încă din sec. al VII-lea î.Hr., în lumina istoriei. Fiind situată la sud de gurile Dunării, Dobrogea este şi cea mai veche provincie romană dintre toate regiunile româneşti, fiind considerată unul dintre cele mai vechi leagăne ale poporului român. ”Datorită poziționării sale între Dunăre şi mare, precum şi a reliefului său, Dobrogea a jucat in istoria politică a Daciei, ca și în istoria războaielor, un rol covârşitor.

Cine stăpâneşte Dobrogea stăpâneşte de fapt și toată viaţa economică ce se desfăşura la Dunărea de Jos, dar exercită și o deosebită presiune asupra vieţii politice din umbra Carpaţilor. De aceea, marele împărat Traian, când a pornit războiul său de cucerire împotriva poporului dac, l-a atacat nu numai în inima ţării, în fortăreaţa sa din munţi, la Sarmizegetusa, dar și în această a doua cetate, a Dobrogei, înălţând apoi în munţi Ulpia Traiana și spre mare, Tropaeum Traiani. Având Dobrogea în stăpânire, a fost uşor apoi ca acvilele romane să treacă fluviul, să ia în stăpânire depresiunile vecine și să întemeieze castre. De aceea s-a zis că ”fără lanțul muntos și fără faţada maritimă, orice formaţiune politică la Dunărea de jos e ciungă”, de aici și marea însemnătate a Dobrogei pentru România”, scria Constantin Brătescu în 1928, în cartea ”Dobrogea, 50 de ani de viață românească”, publicație tipărită cu prilejul semicentenarului integrării Dobrogei în statul român.

January 3, 2020
Tradiții, urări și superstiții de Anul Nou, în Dobrogea

Ne plac tradițiile străvechi, urările și superstițiile de Anul Nou din Dobrogea, pe care le-am învățat de la bunici sau părinți și încă le mai respectăm. Unele s-au pierdut în negura timpului, altele însă, se păstrează și acum, atât în satele dobrogene cât și la orașe. În ajunul Anului Nou pregătim plăcinta în care ascundem o monedă, nu uităm să punem bani în buzunare în noaptea dintre ani, să studiem grâul pus la încolțit de Sfântul Andrei și primim cu drag colindătorii, pentru a ne ura noroc și belșug în casă. An de an suntem atenți la toate aceste simboluri, fără de care sărbătorile de iarnă nu ar mai avea farmec.

Urări în Dobrogea, de Anul Nou

Dacă în preajma Crăciunului copiii ne colindă, în ajunul Anului Nou ei merg pe la case cu uratul. ”Plugușorul” este una dintre cele mai cunoscute urături, atât în Dobrogea, cât și în alte zone ale țării. Plugul reprezintă simbolul fertilității pământului și este, practic, povestea versificată a pâinii. Textul ”Plugului” și al ”Plugușorului” este foarte lung și cuprinde toate etapele cultivării și pregătirii grâului: aratul, semănatul, coacerea pâinii, produs care semnifică hrana spirituală a întregului nostru popor.

Aho, aho, copii și frați,

Stați puțin și nu mânați,

Lângă boi v-alăturați

Și cuvântul mi-ascultați.

Mâine anul se înoiește

Plugușorul se pornește

Și începe a ura

Pe la case a colinda

Iarna-i grea, omătu-i mare

Semne bune anul are

Semne bune de belșug

Pentru brazda de sub plug

Plugușor cu patru boi

Ia mai mânați, măi flăcăi!

Hăi, hăi…..

Tinerii merg să le ureze gospodarilor spor în casă și belșug, fiind răsplătiți cu bani, covrigi, nuci sau mere. Urările sunt însoțite de sunetul clopoțeilor, al buhaiului și de pocnetul bicelor, care au scopul de a face mult zgomot şi să trezească la viaţă. Sunt și zone în care urătura este asociată cu semănatul, iar grupurile care colindă aruncă grâu.

Copiii mici practică urăturile și colindele cu ”Sorcova”, în dimineața primei zile a noului an. Sorcova, în mod tradițional nu era cumpărată. Ea era făcută dintr-o crenguță de măr, pusă în apă în ziua de Sfântul Nicolae, iar până de Anul Nou ea înflorea. Suplimentar, florile erau împodobite și cu ornamente din hârtie colorată și cu o icoană mică, ce reprezenta Nașterea lui Isus.

Sorcovele sunt decorate și cu clopoței, iar urătura este o formă de colind, care aduce prosperitate și sănătate.

Jocurile cu măști

Obiceiurile de Anul Nou gravitează în jurul jocurilor cu măști. În mod tradițional, în satele din Dobrogea, colindele au ajuns prin intermediul celor care s-au stabilit în regiune și au adus cu ei obiceiurile din alte zone ale țării. Astfel au fost preluate ”Capra” și ”Ursul” din Moldova, ”Turca” din Transilvania sau ”Brezaia” din Muntenia. În aceste jocuri, predomină măștile de animale și personaje travestite.

Colindătorii se costumează în țigan, țigancă, babă, moș, muzicant, cazac sau capră. Colindătorii satirizează, în spatele acestor măști, diferitele personaje ale comunității. Ele sunt foarte gălăgioase și stârnesc râsul, având scopul de a pregăti comunitatea pentru trecerea la noul an. Colindătorii umblă prin tot satul și nu lasă nici o zonă necolindată, pentru a găsi răul, oriunde s-a ascuns acesta.

”Struțul”, varianta dobrogeană a ”Brezaiei”

În Dobrogea, se obișnuiește să se meargă cu ”Struțul” sau ”Capra”. Struțul este un colind întâlnit în localitățile dobrogene Gârliciu, Ciobanu și Saraiu și reprezintă o adaptare după textul și personajele ”Brezaiei” din Muntenia. Practic, este vorba despre același joc al caprei din Moldova, însă masca este confecționată din rezervele locale.

În Dobrogea, masca avea cioc de barză, cap acoperit cu blană de miel și corpul alcătuit dintr-o velniță acoperită cu smocuri din inflorescența stufului. Iată o rezervă locală care a înlocuit peticele colorate de pe trupul caprelor moldovenești. Din păcate, acest obicei nu se mai păstrează, astfel că rar se mai umblă cu aceste jocuri pe la casele oamenilor.

Ceata formată trebuia să aibă în componență un număr par de membri. Tot în Dobrogea, băieții din satele din sud-vest poartă peste căciulă, coronițe făcute de iubitele lor.

Sorcova

Pe vremuri, sorcova era confecţionată din câteva ramuri de pomi fructiferi sau de trandafir, tăiate și puse în apă la înmugurit și înflorit în ziua de Sfântul Andrei sau de Sfântul Nicolae.

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!

Sorcova simbolizează vegetația de primăvară, de aceea colindele se cântă iarna, despre florile dalbe flori de măr sau mărgăritar. Ritualul sorcovitului în dimineața de Anul Nou, presupune să fie bătut de câteva ori pe umăr cel care este urat, sorcova fiind considerată a fi o baghetă magică, ce are calitatea de a transmite sănătate, tinerețe și fertilitate.

Plăcinta cu răvașe

Plăcinta dobrogeană a devenit marcă înregistrată a acestei regiuni, însă, în ajunul Anului Nou se pregătește o plăcintă cu răvașe. De fapt, în ea se pun una sau mai multe monede. Se spune că persoanele care găsesc banul vor avea venituri însemnate tot anul. Plăcinta cu răvașe pentru noaptea de Revelion se prepară din brânză, dar pot fi folosite și alte umpluturi. În trecut, se puneau spice de grâu în acest preparat, iar cine descoperea spicul se spunea că va avea parte de holde frumoase. Răvașele au scopul de a prevesti ce aduce anul care vine.

Ritualuri și superstiții de Anul Nou

Sunt foarte multe superstiții și ritualuri străvechi în această perioadă. Se spune că în noaptea de Anul Nou, cerurile se deschid, iar cei care au sufletul curat pot să îl vadă pe Dumnezeu stând la masă cu sfinții Ioan Botezătorul și Vasile. De asemenea, grâul pus la încolțit de Sfântul Andrei oferă date importante despre sănătatea celui care le-a semănat, dar și despre recolte, în funcție de aspectul lui. Tot în noaptea dintre ani, se spune că animalele prind grai și vorbesc între ele, iar cei care încearcă să le asculte vor afla când vor muri.

Unele ritualuri la care apelează fetele de Sfântul Andrei apar și în ajunul Anului Nou. Ele încearcă, prin diverse practici, să afle cum le vor fi ursiții și din ce zonă vor proveni. Tot în acestă noapte, femeile întocmesc un calendar cu ajutorul a 12 foi de ceapă. Ele află cum va fi anul următor din punct de vedere al vremii și al recoltelor, în funcție de evoluția cepelor. Dacă au apă, înseamnă că respectivele luni ale anului vor fi ploioase, iar dacă sunt uscate, lunile vor fi secetoase.

În prima zi din noul an, de Sfântul Vasile, ”păzitorul de duhuri rele”, în Dobrogea, dar și în restul țării au apărut multe practici magice și ritualuri. Se spune că această zi marchează nu doar începutul unui nou an, ci și un nou ciclu de viață. Astfel, tradiția spune că în noaptea de Revelion trebuie să fie mult zgomot în casă pentru a alunga spirirtele rele, iar cei care se sărută sub vâsc, vor avea mult noroc în dragoste. O altă superstiție este că în ultima zi din an nu trebuie să cheltuim bani ori să aruncăm lucruri din casă, pentru că dăm afară norocul.

Discover Dobrogea vă urează să aveți un An Nou cu multă sănătate, cu bucurii nenumărate, cu vacanțe și experiențe frumoase! La mulți ani!

December 31, 2019
Bania sau baia neagră, sauna rușilor lipoveni

Se spune că bania este foarte importantă pentru rușii lipoveni, astfel că, atunci când o familie își construiește o casă, baia cu aburi este prima încăpere pe care o ridică. Bania sau baia neagră nu lipsește din gospodăria lipovenească, fiind o marcă identitară a acestei etnii, moștenită din perioada veche rusească. Este foarte interesant faptul că, la începutul secolului XX, când în multe sate din Dobrogea erau focare de râie, rușii lipoveni, pentru că aveau băi proprii, nu au luat această boală de piele.

Ce este, de fapt, bania, sauna rușilor lipoveni

Specialiștii spun că baia cu aburi a devenit ”o adevărată instiuție de sănătate”. Bania era construită în curte, la o anumită distanță de casă, pentru a fi evitat pericolul unui incendiu. ”Prima încăpere a băii este predbannik-ul, un fel de vestibul în care cei ce se îmbăiază îşi lasă hainele şi prosopul.

A doua încăpere este cea în care se află baia propriu-zisă. Aceasta este tip saună şi cuprinde o vatră cu pietre (camenca), pe care se află cazanul cu apă pentru încălzit şi patul din scândură (polok), pe care se aşează cel care se îmbăiază. Temperatura apei din cazan poate ajunge până la 110 grade Celsius, iar efectul de saună este amplificat prin stropirea cu apă a pietrelor încinse. Persoana care face baie se loveşte ritmic pe tot corpul cu o măturică din rămurele de stejar (venik), înmuiată în apă fierbinte. Această practică este cunoscută sub denumirea de parenie şi Camenca (vatra cu pietre). „Venik” are loc în timp ce persoana care se îmbăiază stă aşezată pe polok.

Efectul benefic al băii cu abur este explicat prin stimularea circulaţiei sanguine, realizată prin bătaia ritmică cu venik-ul. Acesta era nelipsit din gospodăriile lipovenilor. Ei își procurau crenguţele de stejar din zonele de pădure aflate între Babadag, Ciucurova şi Slava sau chiar din Munţii Măcinului. Ruşii lipoveni din Slava Rusă şi Slava Cercheză erau furnizori de venik pentru lipovenii din Tulcea. De asemenea, în lipsa stejarului, venik-ul se mai confecţiona şi din crenguţe de mesteacăn”, scrie Cerasela Dobrinescu în cartea sa ”Rușii lipoveni din Dobrogea – istorie și tradiții specifice (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea-2011)”.

Bania, o anexă obligatorie a caselor rușilor lipoveni

Pasionată de cultura rușilor lipoveni din Dobrogea, Cerasela Dobrinescu, muzeograf la Muzeul de Artă Populară Constanța, a scris, după o îndelungată cercetare, cartea ”Rușii lipoveni din Dobrogea – istorie și tradiții specifice (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea-2011)”. Deoarece bania este un adevărat simbol al etniei rușilor lipoveni, Cerasela Dobrinescu i-a dedicat un întreg subcapitol în lucrarea sa, din care am preluat informațiile culese de autoare de-a lungul timpului. Am aflat astfel, că ”în trecut, curățenia corporală a lipovenilor, datorată obiceiului de a face baie în mod constant, a fost consemnată şi în rapoartele făcute în urma controalelor sanitare efectuate de autorităţi în localităţile dobrogene. Un astfel de control a fost făcut la sfârşitul anului 1912, ca urmare a focarului de râie înregistrat în mai multe sate şi comune din judeţul Tulcea. În raportul întocmit la sfârşitul acestui control, s-a specificat că „la populaţia de origină lipoveană, copii sau adulţi, nu se găsesc bolnavi de râie, graţie curăţeniei corporale impusă de credinţa lor religioasă”. Documentul precizează ca „după ultima catagrafie a băilor lipoveneşti”, realizată în anul 1911, populaţia lipovenească dispunea de 947 băi, cele mai multe fiind în Sarichioi (315), Carcaliu (259), Slava Rusă (163), Jurilovca (186), Mahmudia (47), Periprava (27).”

Profesorul Ivan Evseev, bun cunoscător al tradiţiilor şi istoriei ruşilor lipoveni, spunea: „Baia cu aburi este semnul de recunoaştere cel mai relevant al unei vetre lipoveneşti. O anexă obligatorie, demonică şi sacrală în acelaşi timp, adorată de orice lipovean autentic. El poate renunţa la oricare din achiziţiile civilizaţiei moderne, dar nu şi la baia cu aburi de lângă casa lui”.

Ritualul îmbăierii în bania

În zilele geroase de iarnă, rușii lipoveni se odihneau timp de trei-patru ore la căldură, pe lejanka, după ce se îmbăiau. O localnică din Ghindărești i-a descris muzeografului Cerasela Dobrinescu ritualul îmbăierii în bania. „Fiecare lipovean are baie neagră (ciornaia bania). În camera unde avem bania facem camenca, un fel de cuptor, peste care punem nişte fiare şi peste fiarele alea câteva pietre.

Din când în când, aruncăm câteva căni cu apă pe pietre, iar fumul iese cu abur cu tot. După ce iese fumul şi se încing pietrele bine, începem să facem baie: stăm în abur, pe polok, şi ne lovim cu venik-ul, o măturică din funze de stejar; ne lovim peste tot, pe tot corpul, până se înroşeşte pielea. După asta, ne spălăm cu apa din cazan, cu săpun de casă, fiert cu pelin. Dacă e frig afară, după baie intrăm în casă, ne aşezăm pe leajanka şi bem un ceai de mentă. Asta facem de când ne ştim.” În mod tradiţional, ceaiul se făcea la samovar, precizează Cerasela Dobrinescu în lucrarea sa.

Bania era denumită și baia neagră

Denumirea de „baie neagră” este dată de faptul că această încăpere are pereţii negri, din cauza fumului dens, degajat de focul vetrei. ”De-a lungul timpului, băile lipoveneşti au suferit unele modificări, iar fumul a putut fi dirijat în exterior, prin intermediul unui coş construit deasupra vetrei. Aceste băi, prin comparaţie cu cele înnegrite de fum, se numesc „albe”, au pereţii tencuiţi cu lut şi văruiţi, iar podeaua realizată dintr-o scândură mai groasă, care se poate detaşa. În cazul băii albe, focul se face în predbannik, iar fumul este degajat prin horn, fapt ce presupune un consum mai mare de combustibil.

În general, îmbăierea se făcea sâmbăta sau înaintea unor sărbători importante, dar şi atunci când intervenea o răceală. Lipovenii aveau convingerea că îmbăierea în bania avea puteri miraculoase asupra bolii. La sate, în trecut, moaşa făcea o baie rituală lăuzei, considerându-se că acţiunea benefică a băii acţiona asupra refacerii rapide a corpului, care trecuse prin durerile naşterii. De asemenea, în comunităţile lipoveneşti, se practica şi îmbăierea dinaintea nunţii sau chiar imediat după nuntă”, citim tot în cartea Ceraselei Dobrinescu.

Bania și spiritul lui Bannik

Reminiscenţe ale mitologiei slave, căreia ruşii i-au fost tributari chiar şi după creştinare, au alimentat ideea potrivit căreia baia are un „spirit necurat”, care patronează acest spaţiu din gospodărie destinat debarasării de murdăria fizică. ”Convingerea ca în bania sălăşluieşte Bannik, spiritul băii, izvora şi din faptul că această încăpere, în care se lăsa murdăria, era singura în care ruşii lipoveni nu puneau icoane. Lipsa icoanelor într-un spaţiu locuit atrăgea după sine prezenţa forţelor malefice. Din aceleaşi motive, cruciuliţa (krestik) era lăsată la intrarea în bania.

Aşadar, fiecare bania avea un Bannik al său, care îşi avea locul sub bancheta de lemn, iar după o anumită oră, pe înserat, se interzicea accesul în baie, pentru a nu atrage mânia spiritului. De asemenea, ca mai toate spiritele casei şi gospodăriei, Bannik a fost imaginat ca având aspectul unui bătrân. Pentru a nu-l supăra pe Bannik, îmbăierea se făcea până la ora 7 seara, iar după această oră se credea că baia rămâne în întregime spiritului, căruia, în mod simbolic, i se lăsa o găleată cu apă curată şi venik- ul. Pentru a face cunoscută moştenirea primită de la înaintaşi, ruşii lipoveni au inclus ritualul băii cu aburi şi în ceremonialul ospitalităţii tradiţionale.

Astfel, oaspeţii aflaţi în casa unui rus lipovean sunt invitaţi să cunoască ritualul străvechi de folosire a acestei băi, actul fiind perceput ca fiind unul de purificare şi de iniţiere în cultura acestei etnii”, mai aflăm din cartea ”Rușii lipoveni din Dobrogea – istorie și tradiții specifice (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea-2011)”, scrisă de Cerasela Dobrinescu.

Baia cu aburi trebuie să figureze printre semnele şi simbolurile fundamentale ale etniei ruşilor lipoveni, alături de lotcă, peşte, ostrov, pescar, biserică şi cruce, apreciază cercetătorii. Este o construcție aparte, o marcă identitară a lipovenilor, care poate fi observată și astăzi în gospodăriile acestora.

Fotografiile sunt preluate din cartea ”Rușii lipoveni din Dobrogea – istorie și tradiții specifice (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea-2011)”, scrisă de Cerasela Dobrinescu

December 29, 2019
Descolindatul în Dobrogea, un ritual prin care colindătorii se răzbunau pe gospodari

Colindele sunt sarea și piperul sărbătorilor de iarnă. Puțin știu însă, că pe vremuri se practica și descolindatul în Dobrogea. În cele mai multe cazuri însă, colindătorii aduc, cu bucurie, fericire și sănătate în fiecare casă, motiv pentru care sunt mereu bine-veniți și întâmpinați cu zâmbetul pe buze de către gospodari. Puțini știu însă, că în perioada interbelică, toate urările de bine erau rostite ”pe dos” pentru gazdele care nu îi primeau pe colindători. Aceștia se considerau jigniți de gospodarii care nu le deschideau ușa și se răzbunau, fie prin urări în sensul negativ, fie produceau diferite stricăciuni în casa sau gospodăria gazdelor, practică denumită descolindat.

Descolindatul, un obicei prin care gazda era pedepsită

În Dobrogea, modalitatea de colindare a gazdelor presupunea ca tinerii să intre în curte și să se așeze la ușă sau la fereastră, unde cântau colindul de casă. După terminarea acestuia, gospodarul ieșea la ușă și le solicita, dacă dorea, și alte colinde. Exista și situația în care ceata cerea permisiunea de a colinda, iar după acceptul gazdei interpreta colindul de casă și alte urări la cerere, scrie directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru, în cartea ”Dobrogea studiu etnografic”. Când tinerii erau puși în situația jenantă de a cânta în fața unei case în care nu se aprindea lumina și nu ieșea nimeni afară, ei se considerau jigniți, cu atât mai mult cu cât nu erau răsplătiți pentru activitatea lor. Chiar dacă nu era cântat tot colindul, de regulă, ceata realiza după câteva strofe penibilul momentului și dorea să pedepsească gazda a cărei casă părea părăsită.

Ritualuri de descolindare

Motivele pentru care nu erau primiți colindătorii puteau avea legătură cu modul în care interpretau colindele, dar nu erau excluse nici antipatiile personale. Colindatul afară, fără anunțarea explicită a gazdei și, mai ales, lipsa contactului verbal sau nonverbal cu aceasta, a favorizat apariția diferitelor modalități de descolindare. Tinerii puteau să își concretizeze revolta, atât prin cântarea sau strigarea unor versuri ofensatoare, cât și prin practicarea unor ritualuri de descolindare.

Astfel, cetele de colindători încercau să pedepsească gazda care le-a ofensat. În urma descolindatului, ”păgubiții” se considerau nu atât gospodarii, cărora, în mod inevitabil, li s-au adus daune materiale și morale, ci mai ales tinerii, pentru că nu le-au fost apreciate intențiile. În opinia lor, refuzul gazdelor de a-i primi era un antecedent periculos, fiindcă putea contamina colectivitatea. Ei simțeau nevoia să îi pedepsească pe cei care încălcau tradiția colindatului, respectată cu sfințenie de comunitățile tradiționale. Gazdele neospitaliere erau judecate fără cruțare nu numai de către membrii cetelor, ci și de opinia publică a satului, informată de colindători, pe diferite căi, riscând să fie excluse, la nivelul comunicării culturale, din comunitate, spune directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, Maria Magiru.

Descolindatul în Dobrogea

Descolindatul a fost înregistrat în Dobrogea de Sud, atât sub formă de text cât și ca acțiune. Ca text, colindele folosite la descolindat erau niște formule mai scurte decât colinda, prin care se făceau urări inverse gospodarului, de la parodie până la amenințare. Un exemplu în acest sens, din Câșla, județul Tulcea, în perioada interbelică: ”Dați-ne măcar parale! Că vă luăm ușa-n spinare”.

La Peștera, în județul Constanța, Petru Caraman a scris că o variantă foarte răspândită de răzbunare a colindătorilor era deschiderea porții, pentru a fugi animalele și păsările din curte. Tot la Peștera, ceata care nu a fost primită cu colindul răsturna carul gazdei sau îi scotea piesele, de cele mai multe ori doar o roată. În schimb, la Hârșova colindătorii aruncau poarta gazdei pe o uliță. În alte localități, ceata scotea vitele din curte, pentru ca ele să se rătăcească prin sat sau pe câmp. Tot Petru Caraman scrie că la Cernavodă, colindătorii supărați împrăștiau cocenii ori șirele de paie, prin toată grădina și prin curte. Murdărirea pereților casei cu păcură, smoală, vopsea sau bălegar era o altă practică la care recurgeau colindătorii din Comana, Cernavodă și Hârșova, dar și la Șipotele, Peștera sau Topalu.

Descolindatul era practicat de copiii din cetele mici

În înțelesul său tradițional, descolindatul anulează urările de bine ale colindătorilor și le transformă în opusul lor, adică necaz, sărăcie sau boală. În general însă, foarte rar se întâmpla ca gospodarii să nu îi primească pe colindători. Aceste ritualuri de descolindare nu urmăresc, în mod voit, producerea unor prejudicii materiale gazdei neospitaliere. Ele sunt singura posibilitate, în acel moment, prin care membrii cetei eliberează nervozitatea acumulată. În plus, manifestările distructive erau specifice mai mult colindătorilor copii, adulții, fiind mai maturi în gândire, aveau ritualuri de descolindare mai ”civilizate”.

Descolindatul, o datină care a dispărut

Desigur, colindătorii apelau la multe alte metode neortodoxe, pe care nici nu vreau să le menționez să nu le dau idei tinerilor din ziua de azi. Aceste ritualuri de descolindare, înregistrate în perioada interbelică în 20 de localități din Dobrogea de Sud, au fost menționate de Petru Caraman. Partea bună este că această datină a dispărut. Totuși, și în zilele noastre am întâlnit astfel de manifestări la colindătorii cărora gazdele nu le-au deschis ușa. Fie că le-au luat preșul sau decorațiunile de la ușă, fie că le mâzgălesc pereții din scara blocului, copiii sunt inventivi și găsesc diferite motive să se răzbune dacă nu sunt primiți.

Este foarte important să primim colindătorii, pentru că ei ne vestesc Nașterea lui Hristos. În plus, decembrie este luna darurilor și a faptelor bune, suntem mai generoși și sărbătorim dragostea, ne bucurăm de colinde și de glasurile vesele ale copiilor care le cântă. Sărbători fericite!

December 24, 2019
Tradiții și obiceiuri de Crăciun, în Dobrogea

Crăciunul este magic, chiar și copiii știu acest lucru. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că această sărbătoare celebrează nașterea, iubirea, familia și generozitatea. Practic, tot ce este mai bun și mai frumos în noi, iese la lumină de Crăciun. În Dobrogea, la fel ca în restul țării, aceasta este perioada în care întâlnim cele mai multe obiceiuri populare, în care este implicată întreaga comunitate.

Casele erau împodobite cu ștergare, nu cu luminițe și beteală

Pare greu de crezut, dar în lumea satului dobrogean, împodobirea în mod festiv a casei însemna etalarea lucrurilor de preț. Țăranii nu aveau brad cu luminițe, nici globuri sau beteală. Dar casa era curată lună și decorată în mod tradițional, cum știau gospodinele mai bine. „Exista obiceiul pregătirii casei, iar în camera curată erau expuse cele mai frumoase obiecte de decor pe care le aveau gospodarii.

Pe colțul cu patul era așezată cea mai frumoasă scoarță și faimoasele țesături tradiționale dobrogene, realizate din borangic. Pe masă se întindea cea mai arătoasă față de masă din borangic. Acesta era țesută cu motivul viței de vie, care ține de cultul creștin sau cu motivul tradițional din Dobrogea, ruja sau trandafirul. Colțul cu icoana era și el împodobit, în special dacă se găsea o icoană reprezentând nașterea Mântuitorului Isus. Este acea icoană cu care vine și preotul satului să anunțe ajunul Crăciunului, în gospodăriile țărănești. Alături de icoană era etalat un ștergar din borangic”, a declarat pentru Discover Dobrogea muzeograful Ioana Tompe de la Muzeul de Artă Populară Constanța.

12 zile încărcate de spiritualitate

În lumea satului tradițional, niciuna dintre sărbători nu are atât de multe obiceiuri populare care să angreneze întreaga comunitate, așa cum sunt Crăciunul și Anul Nou. Și aceasta, pentru că cele 12 zile care încep cu ajunul Crăciunului și se termină la Bobotează sunt încărcate de foarte multă spiritualitate, spune muzeograful Ioana Tompe.

Sunt numeroase manifestări care pregătesc nu numai spațiul interior al casei, dar este purificat și spațiul interior al fiecăruia dintre membrii comunității, prin postul pe care îl țin. În plus, în ajunul Crăciunului, copiii colindau cu „Bună dimineața la Moș Ajun” sau „Foaie verde portocală”. Cei mici mergeau dimineața din casă în casă, pentru a vesti sărbătoarea. Ei cereau întotdeauna daruri, care, în mod tradițional erau nuci, mere și covrigi.

Chiti-Mitii și Raza soarelui, colinde tradiționale în Dobrogea

În Dobrogea există două colinde tradiționale atestate de peste un secol, la Rasova și la Oltina, am aflat tot de la muzeograful Ioana Tompe. Este vorba de „Raza soarelui” și de „Chiti-Mitii”, care se mai păstrează chiar și în zilele noastre în aceste localități.

Acesta din urmă are o denumire care ne duce cu gândul la desenele animate. Dacă sunteți curioși, acesta este textul original: ”Chiti-mitii după sac/ Zgârii ochii la colac/ Dați colacu și hornacu/ Că plecăm la altă casă/ Că e fata mai frumoasă/ Și slănina mai gustoasă”. Tot în ajun se colindă și cu ”Florile dalbe” și cu ”Steaua”, pentru a vesti Nașterea Domnului.

Cetele mici și cetele mari de colindători

În Dobrogea, copiii cântă în dimineața de Ajun, iar flăcăii colindau după-amiaza. În unele sate, bătaia clopotului ce anunța sfârșitul slujbei de la biserică era semnalul că tinerii pot vesti Nașterea Domnului, în timp ce în alte localități cetele mari colindau de seara până în zorii zilei de Crăciun. Alături de colindele cunoscute în toată țara, „Astă seară-i seară mare” sau „Deschide ușa creștine”, există și colinde la cerere, care se cântau pe plan local. Există foarte multe diferențe între zonele etnografice. Este vorba despre colinde specializate pe meserii sau pe poziții sociale, am aflat de la muzeograful Ioana Tompe.

Colindele specializate

Ceata mare începea colindul în Ajunul Crăciunului de la casa preotului. Exista un text referitor la activitatea preotului satului și la harul cu care el adună creștinii în jurul bisericii din localitate. Erau, de asemenea, „colinde pentru feciorii plecați în armată”, cântate în casele în care existau băieți care își făceau stagiul militar. Un alt colind cântat la cerere era cel „de fată mare”.

„În momentul în care se intra în casa gospodarului, colindătorii întrebau gazdele ce anume să cânte, în afară de „Astă seară-i seară mare” și „Deschide ușa creștine”, lucru care astăzi nu se mai întâmplă. Gazda indica un anumit tip de colind, fie pentru fata mare, care urma să se mărite, fie pentru tinerii căsătoriți sau pentru copilul mic. Acestea sunt colinde specializate care astăzi nu se mai întâlnesc”, a precizat pentru Discover Dobrogea muzeograful Ioana Tompe.

Colindele pentru pescari, ciobani sau vânători

În mediul rural exista colindul generalizat, pentru gospodari. El lăuda vrednicia gospodarului, implicarea lui în activitățile comunității, dar elogia și vrednicia femeii care ține gospodăria curată și consolidată. De asemenea, existau colinde pentru diferite activități în care erau angajate gazdele respective: colindul de cioban, colindul de pescar, de vânător și așa mai departe. Nu era ca în ziua de astăzi, un text simplu, era un repertoriu care se practica în funcție de gospodăria care era colindată.

„Acum, aceste manifestări tradiționale nu se mai realizează în mediul rural, chiar dacă ele aduceau tihnă, spor și ordine în lumea satului. Manifestările acestea au trecut din sfera tradiționalului în cea a spectacolului și se fac la căminele culturale din mediul rural dar și în mediul urban, care promovează aceste obiceiuri tradiționale, însă, doar sub forma spectacolului. Nu mai există întrunirea cetei, învățarea colindelor și colindatul gospodarilor în funcție de statutul social și de preocupări”, spune muzeograful Ioana Tompe.

Vestimentația tradițională a colindătorilor

Colindătorii cetei mari aveau o anumită ținută când mergeau să vestească Nașterea Domnului. În Dobrogea, deși a existat un port popular tradițional, se folosea mai mult în cadrul sărbătorilor legate de nuntă. Ceata de colindători era compusă numai din flăcăi, iar vestimentația lor era axată pe culori închise. Pantalonul era din lână de culoare închisă, iar haina din postav. Pe dedesubt se purta cămașa din lână, iar pe cap căciula din astrahan. Ca accesorii speciale, colindătorii nu aveau decât o bâtă, în vârful căreia fixau primul colac pe care îl primeau drept dar. Căciulile flăcăilor în satele dobrogene erau împodobite cu coronițe din flori nemuritoare sau din hârtie creponată, pentru că fiecare fecior își avea logodnica în sat. Astfel, când ajungeau să colinde la casa iubitelor lor, ei primeau o coroniță din flori colorate, pe care o purtau la căciulă.

Fetele nu colindau niciodată în cetele mari

Dacă acum, atât fetele cât și băieții merg cu colindul, în trecut fetelor și femeilor le era interzis să colinde în cetele mari. Acesta era un atribut al masculinității. Lor le era îngăduit să colinde doar la ceata mică, dacă aveau vârsta de până la 8-9 ani. „Chiar și la jocurile cu mascați, unde apar personaje feminine, cum este mireasa sau țiganca, în spatele celor costumați în personaje feminine erau întotdeauna bărbați. Era, de fapt, o activitate inițiatică, pe care aceștia o desfășurau înaintea momentului colindării”, am mai aflat de la muzeograful Ioana Tompe.

Bradul se împodobește în Ajunul Crăciunului

Tradițional, bradul se împodobește în Ajunul Crăciunului. Chiar și în legendele și poveștile pentru copii scrie că bradul este împodobit înaintea sărbătorii, pentru ca Moș Crăciun să lase darurile sub el. Este un alt obicei care a apus, probabil pentru că marile magazine împodobesc pomul cu mult timp înainte de începerea sărbătorilor de iarnă din motive comerciale, iar noi, ne grăbim, la rândul nostru.

„În mod tradițional, în casele dobrogene nu existau pomi de Crăciun. Asta și pentru că în zonă era foarte greu să găsești brazi și era și mai greu să îi cumperi din cele câteva târguri din mediul urban. Astfel, bradul de Crăciun a fost cunoscut mai mult în casele orășenilor și a avut o evoluție în timp. S-a pornit de la împodobirea lui cu ornamente realizate tradițional, conuri de brad, nuci îmbrăcate în staniol, beteală confecționată acasă din hârtie creponată sau glase. Obligatoriu în vârful bradului de Crăciun era instalată steaua, care face trimitere la steaua care a condus cei trei magi către locul nașterii lui Isus. Apoi au apărut decorurile din magazine, acele fermecătoare globuri de sticlă și așa au evoluat împodobirea brazilor”, a precizat Ioana Tompe.

Masa de Crăciun

În ziua de Crăciun, cea mai mare bucurie este reunirea familiei în jurul mesei. Masa de Crăciun este locul care reunește în mod fericit toți membrii, unii chiar plecați foarte departe, dar care se întorc acasă de sărbători. Toată familia participă la masa de Crăciun, unde sunt servite bucate tradiționale preparate din porcul sacrificat în ziua de Ignat. În zilele următoare încep vizitele la nași și la fini.

Salata boeuf nu este o rețetă tradițioanală

În mod tradițional, preparatele din carne de porc sunt nelipsite de pe masa de Crăciun. În mediul tradițional era foarte bine delimitat postul alimentar, când era interzisă cu desăvârșire consumarea alimentelor pe bază de carne sau lactate. Astfel, de Paște se mânca doar carne de miel și de Crăciun numai preparate pe bază de carne de porc. Acum, în vremurile moderne au fost introduse foarte multe rețete. „Citeam zilele acestea că se pune un accent deosebit pe salata de boeuf, care, este prezentată ca fiind o rețetă tradițională pe masa de Crăciun a românului. Ei bine, nu este o rețetă tradițională, ea provine din bucătăria franțuzească și este un atribut al mediului orășenesc, care își îmbogățea masa de Crăciun cu fel de fel de preparate din bucătăria interanțională. Însă, pe masa tradițională a satului românesc existau cârnații, slănina, toba, caltaboșii, lebărul, friptura, sarmalele, cozonacul și colacii”, spune muzeograful Ioana Tompe de la Muzeul de Artă Populară Constanța.

Discover Dobrogea vă urează sărbători cu multe bucurii!

December 24, 2019
Arhitectura caselor tradiționale din Dobrogea, o atracție pentru turiști

Arhitectura caselor tradiționale din Dobrogea reprezintă o atracție pentru turiști. Să fim sinceri acum, indiferent că vorbim de vizitatorii români sau străini, toți merg în Dobrogea pentru a descoperi farmecul zonei, gastronomia, istoria, dar și arhitectura simplă și casele care își păstrează aspectul natural. Știți voi, locuințele acelea vopsite cu albastru, cu acoperiș din stuf sau paiantă, ai căror pereți din chirpici au fost îndelung mângâiați, pentru a fi cât mai frumos îndreptați. Din păcate, astfel de case vechi și extrem de frumoase au devenit rarități, tocmai de aceea ele sunt căutate de către turiști.

Arhitectura caselor tradiționale din Dobrogea

Despre elemente prin care se disting casele tradiționale din Dobrogea, de locuințele din alte regiuni ale țării, am discutat cu arhitectul Alexandru Bălan, președintele Ordinului Arhitecților din România filiala Dobrogea. De la el am aflat că arhitectura caselor dobrogene este variată, la fel ca populația acestei frumoase regiuni.

”După revenirea la țară, în Dobrogea au ajuns foarte mulți români din diferite regiuni, inclusiv păstorii cu turmele de oi, care se deplasau cu mioarele în această zonă. Ei au rămas aici, au fost împroprietăriți cu pământ și au adus cu ei imagini ale arhitecturii din locurile în care s-au născut și au trăit. Există însă și o arhitectură tradițională dobrogeană. Aceasta se caracterizează printr-o casă cu o prispă, în general cu orientarea cea mai bună, spre sud sau spre est și cu un acoperiș foarte plat, din olană. Această imagine este variată în arealul arhitectural al Dobrogei. Întâlnim, de asemenea și construcții specifice zonei de nord, a deltei, în care predomină acoperișul cu stuf și culorile vii ale rușilor lipoveni care au făcut acele locuințe”, a precizat pentru Discover Dobrogea arhitectul Alexandru Bălan.

Arhitectura caselor tradiționale din Dobrogea este considerată învechită

În trecut, la construirea caselor, dobrogenii foloseau paianta, chirpiciul, materiale pe care le aveau la îndemână. Astăzi însă, acestora le-au luat locul BCA-ul și cărămida de toate felurile, iar materialele tradiționale nu se mai utilizează.

”Este normal, pentru că acel chirpici are o durabilitate minimă. Astăzi, casele se fac mari și cu multe camere, în ideea că vor rămâne copiii în ele. Aceștia însă, de cele mai multe ori, nu se mai întorc în comunitățile rurale. Noi nu avem un cult al proporțiilor arhitecturale dobrogene. Sigur, poate pe vremuri, casele erau restrânse, foarte minimaliste, iar azi cerințele au crescut mult. Totuși, chiar și în aceste condiții se pot proiecta locuințe în acel spirit.

Ordinul Arhitecților a lansat din fondurile proprii obținute din timbrul de arhitectură, niște albume cu cele 3 zone ale Dobrogei, cea de nord, de mijloc și cea de sud. În cadrul acestora, OAR dă exemple de genul ”Așa NU” și ”Așa DA”, despre cum trebuie să fie o arhitectură cât mai aproape de cea tradițională dobrogeană”, a precizat arhitectul Alexandru Bălan.

Reperele arhitecturii moderne dobrogene

Încă din secolul trecut, constructorii au renunțat la tradiția locală a arhitecturii dobrogene. Odată cu apariția unor noi materiale s-a modificat și planimetria funcțională a locuințelor, spune arhitectul Alexandru Bălan. El a dat exemplul tablei Lindab, care este folosită intensiv în Dobrogea, astfel că au apărut o mulțime de anomalii, care nu se potrivesc absolut deloc cu arhitectura locală.

”Toată lumea a construit case din ce în ce mai mari și cu mai multe etaje, adevărate mini-palate. Sigur, cu o arhitectură care poate fi criticată, pentru că, de cele mai multe ori, nu e de bună calitate. Se pot face și case cu parter și un etaj, dar nu cu acoperișuri care sunt ca la munte, pentru că noi nu avem aici o iarnă grea, cu multă zăpadă, astfel încât să fie nevoie ca apa să se scurgă foarte repede. Avem niște case cu un acoperiș foarte plat, cu o înclinație între 10 și 15 grade, cu olană, care rezistă și la vânt și la soare. Cât privește arhitectura exterioară, anveloparea clădirii, trebuie să ne reîntoarcem la studiul arhitecturii tradiționale românești” a mai spus arhitectul Alexandru Bălan.

Arhitectura dobrogeană, reînviată de Ordinul Arhitecților

Multe dintre pensiunile ridicate în Delta Dunării în ultimii ani cu fonduri europene au revenit la arhitectura tradițională. Și aceasta, deoarece Ordinul Arhitecților le-a impus încadrarea arhitecturală în respectivele zone rurale, pentru ca investitorii să obțină avizele necesare.

”De aceea, toate pensiunile, multe dintre ele cu un bun simț și cu o arhitectură extraordinară, sunt făcute în mod tradițional și le vedeți aproape la tot pasul. Sigur, mai sunt și excepții, bineînțeles. Predomină materialele tradiționale, cum ar fi stuful, piatra naturală și lemnul. Dacă înainte oricine își făcea acoperișul din stuf, acum trebuie să ai suficienți bani pentru a apela la această variantă, deloc ieftină. Există o mulțime de tehnici care stau la baza acestui meșteșug, iar noi nu prea mai avem meseriași locali cum erau înainte”, am aflat de la arhitectul Alexandru Bălan.

Nu mai avem pietrari, nu mai sunt oameni care fac olană

Odată cu timpul, arhitectura caselor tradiționale din Dobrogea s-a schimbat, astfel că au dispărut și anumite meserii. Există însă și câțiva proprietari de case entuziaști care vor să păstreze patrimoniul cultural. Un exemplu în acest sens, este fotograful constănțean Marian Sterea, care și-a propus să aibă o casă 100% dobrogeană. El și-a suflecat mânecile și a construit, împreună cu soția sa Dana, un gard tradițional dobrogean.

Despre inițiativa lor lăudabilă, am scris un articol pe care îl puteți găsi aici. Nu este ușor însă să respecți arhitectura tradițională, în condițiile în care multe meserii au dispărut, dar Marian Sterea ne-a demonstrat că nu este nici imposibil.

”Îmi aduc aminte că exista o mică fabrică de olană la Oltina. Acum, nici meșteri care prelucrează piatra nu mai sunt. Înainte erau specialiști în acest domeniu, cei din Slava Rusă sau Slava Cercheză. Ei făceau gardurile tradiționale din piatră, așezată, scoasă în calcar dobrogean. Culorile erau variate, dar în general predomina cremul, mai deschis sau mai închis, cu anumite nuanțe de verde. Din păcate, nu mai avem acești meseriași. Iar oamenii de astăzi își fac o casele cât mai făloase, ca să se laude în fața comunității în care trăiesc. Folosesc materiale foarte scumpe, inox sau tabla aceea Lindab, pe care eu aș interzice-o în Dobrogea. Sunt foarte multe lucruri care s-au pierdut în ceea ce privește arhitectura rurală”, a precizat cu regret arhitectul Alexandru Bălan.

Casa Filip din Sarichioi, premiată pentru modul în care a fost restaurată

Arhitectura caselor tradiționale din Dobrogea nu și-a păstrat identitatea, deși, tocmai acest lucru este extrem de apreciat de către turiști. Casa Filip din Sarichioi, construită în 1870, este una dintre ele. Ne-am cazat în această toamnă acolo și am admirat detaliile arhitecturii dobrogene, care au fost păstrate și restaurate cu multă migală, din respect pentru valorile tradiționale. Pereții din chirpici dați cu var natural, tâmplăria albastră de la geamuri și uși, cu ornamente arhitecturale perforate sau florărie cum îi spun localnicii, cerdacul generos și acoperișul din stuf, toate te fac să îți întorci privirile după această casă.

La scurt timp după vizita noastă la Casa Filip din Sarichioi am aflat că a fost premiată de Ordinul Arhitecților din România filiala Dobrogea. Casa Filip a primit, pe 19 noiembrie 2019, trofeul pentru secțiunea dedicată restaurării și reabilitării și un premiu special al președintelui OAR Dobrogea, la Anuala de Arhitectură din acest an. Astfel, a fost răsplătit efortul celor doi tineri, Alex și Alina Filip, care au avut curajul să investească într-o locuință de aproape 150 de ani pentru a duce mai departe tradiția caselor lipovenești.

Este foarte interesant faptul că atât localnicii, cât și investitorii au început să conștientizeze faptul că aceste case de patrimoniu reprezintă o atracție turistică. Vizitatorii sunt atrași de o excursie în Dobrogea, atât pentru tradițiile și gastronomia din regiune, cât și pentru arhitectura rurală, monumentele istorice, cetățile și peisajele care îți taie respirația. Oamenii locului au înțeles că le pot oferi turiștilor numeroase activități în zonă, de la împletitul papurei până la pescuit sau gătit în aer liber, tocmai pentru că astfel de lucruri sunt inedite pentru cei care ajung în regiune.

December 10, 2019
Tradiții și obiceiuri în Dobrogea, de Sfântul Nicolae

Copii sau adulți, cu toții îl așteptăm pe Moș Nicolae să ne aducă daruri, în această noapte, pentru că există multe tradiții și obiceiuri în Dobrogea, de Sfântul Nicolae. Puțini știm însă care este povestea de la care a apărut nuielușa ce le este oferită micuților care au fost obraznici. Sunt multe legende legate de faptele Sfântului Nicolae, care merită să fie cunoscute, astfel încât să înțelegem mai bine de unde a pornit obiceiul cadourilor pe care le oferim sau le primim pe 6 decembrie.

Sfântul Nicolae, tradiții și obiceiuri în Dobrogea

Nicolae este unul dintre cei mai iubiți sfinți. Sărbătorirea Sfântului Nicolae este un prilej de bucurie pentru toți locuitorii din Dobrogea. ”Această sărbătoare este ținută cu sfințenie de către cei care practică pescuitul, mai ales în satele aflate pe malul Dunării. Sfântul Nicolae este apărător al pescarilor și al podarilor, protector al celor care merg pe ape, iar locuitorii din Dobrogea au grijă să fie acasă pe 6 decembrie și să îl cinstească așa cum se cuvine, de sărbătoarea care îi este dedicată. Fiind un apărător al casei, icoana Sf. Nicolae se întâlnește în majoritatea gospodăriilor creștinilor din Dobrogea. De asemenea, în această zi erau pomeniți în trecut cei care au murit în război, pentru că numele sfântului derivă din grecescul Nike, care înseamnă victorie. Tot legat de apă putem spune că în această zi sunt pomeniți și cei care au murit înecați în mare”, a declarat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Cerasela Dobrinescu, din cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.

În ajunul Sf. Nicolae se fac pronosticuri meteo

Un alt obicei specific Dobrogei este legat de pronosticurile meteorologice, care se fac cu prilejul diferitelor ocazii. În noaptea din ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae se pun crenguțe de pomi fructiferi în apă, în apropierea icoanei. Indiferent că vorbim despre crenguțe de meri, peri sau cireși, dacă acestea înfloresc până la Anul Nou se spune că rodul livezilor din anul următor va fi bogat, am aflat tot de la muzeograful Cerasela Dobrinescu

Moș Nicolae, dezlegătorul colindelor

Tot în Dobrogea avem un alt obicei care s-a perpetuat în timp și încă se mai întâlnește în mediul rural, cel al formării cetelor de colindători. Și aceasta, pentru că Moș Nicolae este considerat dezlegător al colindelor. ”În ziua de Sfântul Nicolae se dă startul sărbătorilor de iarnă, astfel că la sate încep să se formeze cetele de colindători. Acestea reprezintă de fapt, cea mai arhaică formă de colindat care este atestată la noi în țară. Ele au o organizare realizată după reguli foarte stricte și stabilite riguros, care sunt transmise pe cale orală din generație în generație.

În noaptea din ajunul Sfântului Nicolae se întâlnesc cei care vor face parte din cetele de colindători, pentru că fiecare sat are mai multe cete, care își împart localitatea pe zone. Se aleg vătaful și ceilalți membri ai cetei, care au atribuții clare. Ceata funcționează până la Bobotează, când se încheie acest ciclu sărbătoresc. Tot ceea ce se întâmplă în cadrul cetei este, de fapt, cu circuit închis, informațiile nu se distribuie în exterior. Din această zi se repetă colindele și se fac scenariile pentru ceea ce urmează să se întâmple pe parcursul întregii luni”, a precizat muzeograful Cerasela Dobrinescu. Sunt și acum sate în Dobrogea, în care se formează cete de colindători. Există ceata mare sau ceata mică și ele trebuie să aibă o anumită organizare. Practic, colindatul este un eveniment foarte important în perioada sărbătorilor de iarnă, cea mai colorată și mai veselă din an.

Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți

Cunoaștem faptele Sfântului Nicolae din legende. Acestea îl descriu ca fiind o persoană blândă, care făcea acte caritabile. ”Cea mai cunoscută legendă despre el este aceea în care, în mod discret și neașteptat, sfântul a ajutat trei fete sărace, care erau nevoite să se căsătorească împotriva voinței lor, din cauza sărăciei. Sfântul Nicolae, fără să anunțe pe nimeni, le-a adus domnișoarelor zestrea dorită, astfel că nu au mai fost obligate să își unească destinele cu persoane pe care nu le iubeau. De aici s-a perpetuat acest obicei de a lăsa cadouri copiilor noaptea, pe nevăzute. Conform legendei, banii pe care moșul îi lăsa fetelor cădeau în ciorapi sau în ghete, tocmai de aceea și astăzi cadourile sunt lăsate în același mod. Copiii găsesc în dimineața de 6 decembrie, în ciorapii agățați lângă o sursă de căldură sau în ghetele pe care le-au lustruit în ajun, dulciuri sau alte daruri”, ne-a mai povestit muzeograful Cerasela Dobrinescu din cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.

Nuielușa pentru copiii obraznici și semnificația ei

Povestea cu nuielușa pe care o primesc copiii obraznici de Moș Nicolae își are originile tot din faptele sfântului, care au fost transmise sub formă de legendă. ”În religia ortodoxă, Sfântului Nicolae i-au fost date, printre altele, atribuții legate de ocrotirea familiei și de educația copiilor. Potrivit legendei, el a participat la sinodul de la Niceea, primul sinod ecumenic din anul 325. Acolo, preotul Arie din Alexandria a susținut că Isus Hristos nu este de origine divină și că nu are legătură cu Dumnezeu. Deranjat de cele afirmate, Sfântul Nicolae l-a lovit pe Arie, pe care l-a considerat eretic. Această cutumă s-a perpetuat prin legende, iar cei care nu erau cuminți ori se îndoiau de credință erau pedepsiți. Pedeapsa se aplica în lumea satului cu ajutorul unor nuielușe, care, de obicei, erau crenguțe de pomi fructiferi. Originea nuielușelor provine din aceste fapte ale sfântului care au fost preluate de Moș Nicolae. Se mai spune că dacă nuielușa respectivă era pusă în apă și înflorea până la Anul Nou, copilul era iertat de obrăzniciile pe care le-a făcut”, am aflat tot de la muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Sfântul Nicolae este iubit de 1700 de ani

Sărbătoarea Sfântului Nicolae ne aduce mai aproape de cea a Crăciunului, pe care cu toții o așteptăm la final de an. ”Pe Sfântul Nicolae sau pe Moș Nicolae, cum ne place să-i spunem, îl sărbătorim în primul rând la liturghie, la slujbă, pentru că el a existat ca persoană. A fost un ierarh vrednic, blând, dăruitor și drept. Sfântul Nicolae nu este o plăsmuire a imaginației unor oameni, el a existat în istoria bisericii. Nicolae s-a remarcat ca ierarh, pentru faptul că, prin blândețea și prin dărnicia sa a ajutat foarte mulți copii nevoiași, femei văduve și numeroase persoane sărmane. Prin dărnicia sa, chiar și acum, după 1700 de ani a rămas proaspătă această frumoasă amintire a lui”, a precizat pentru Discover Dobrogea preotul paroh de la Biserica Sf. Mina din Constanța, Claudiu Banu. El a precizat însă, că Moș Nicolae este generos și aduce daruri, dar le oferă și nuielușe celor care nu au fost cuminți.

Sticla pentru icoane era fabricată în glăjării, la începutul secolului XIX

Cele două icoane în care este înfățișat în cadrul acestui articol Sfântul Nicolae se află în patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța. Directorul insitituției, Maria Magiru a precizat pentru Discover Dobrogea faptul că ele au fost pictate pe sticlă, în secolul al XIX-lea de meșterii din Scheii Brașovului. Icoanele au fost realizate manual în ateliere rurale, numite glăjării, în care se confecționa sticla. ”Se vede că sticla nu este uniformă, e ondulată, special făcută pentru aceste icoane. Sticla realizată în mod industrial în fabrică a părut mult mai târziu, la începutul secolului XX”, a afirmat directorul Maria Magiru.

Obiceiurile dobrogenilor, de Sf. Nicolae

”Câte bordeie, atâtea obiceiuri” spune o vorbă românească. Ei bine, cam așa stau lucrurile în Dobrogea de sărbători, pentru că tradițiile au fost împrumutate de reprezentanții celor 18 etnii care trăiesc de mai bine de 100 de ani pe aceste meleaguri.

”În Dobrogea, unde există o întrepătrundere de etnii, de culturi diferite, se întâmplă un lucru miraculos. Anumite obiceiuri frumoase se împrumută de la o etnie la alta, de la o cultură la alta. Toate au în centru faptele bune, mai ales în luna decembrie. Obiceiurile în Dobrogea sunt preluate din diferitele zone ale României, din care a venit populația care trăiește în această regiune. Sunt foarte multe tradiții din țară transpuse aici. Am mers în case de creștini înainte de Crăciun și am mâncat ”scutecele lui Isus”, un produs de post, foarte simplu și foarte bun. În alte case se găteau anumite bucate de post din Oltenia sau din alte zone. E interesant cum se îmbină aceste tradiții gastronomice și cele privind colindele. Este foarte important să învățăm colinde în această perioadă, pentru că ele sunt cele care mărturisesc Nașterea lui Hristos. De asemenea, este frumos să îi primim pe colindători așa cum se cuvine, pentru că decembrie este luna darurilor și a faptelor bune. Primim, dar și dăruim”, a mai spus preotul Claudiu Banu.

Discover Dobrogea le urează ”La mulți ani”, tuturor celor care pe 6 decembrie își sărbătoresc ziua numelui. Fie că îi cheamă Nicoleta sau Nicolae, Niculina, Nicole, Niculai, Neculai ori Nicușor, aproximativ 800.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Nicolae. Indiferent că purtăm sau nu acest nume sfânt, cu toții putem să fim generoși, să facem fapte bune și să le oferim celor sărmani o bucurie de sărbători.

December 5, 2019
Arheologia subacvatică va scoate la lumină artefactele din Marea Negră

Dobrogea, regiunea cu cele mai multe vestigii arheologice din România îi fascinează atât pe turiștii români și străini, cât și pe cercetătorii care, prin arheologia subacvatică scot la lumină artefactele din Marea Neagră. Cu orașele-port Histria, Tomis și Callatis, era o zonă importantă din punct de vedere comercial și economic în bazinul Mării Negre, din antichitate până în perioada medievală. Practic, în orice localitate din Dobrogea pot fi descoperite artefacte și urmele locuirii antice sau preistorice. Arheologia subacvatică, un domeniu relativ nou la noi în țară, poate oferi informații relevante, care să acopere anumite goluri din istoria noastră. Ce descoperiri fac cercetătorii care se scufundă în adâncurile mării pentru a găsi urme ale civilizației antice, a dezvăluit pentru Discover Dobrogea, Cătălin Dobrinescu, arheolog la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, atestat UNESCO pentru arheologie subacvatică.

Arheologia subacvatică, un domeniu prea puțin explorat

Primii pași în arheologia subacvatică s-au făcut în urmă cu 50 de ani. Arheologul Cătălin Dobrinescu a declarat pentru Discover Dobrogea, că totul a pornit de la Marina Militară. ”Comandorul Constantin Scarlat a fost primul care a încercat să găsească, să analizeze și să înregistreze artefactele submerse în zona portului de la Mangalia, a portului antic, în zona inundată a Callatisului. El a făcut în urmă cu jumătate de secol primele schițe, a adunat cele dintâi materiale submerse și a încercat să creeze chiar un birou de arheologie subacvatică. A fost mai greu în vremurile acelea, iar activitatea, nu știu din ce motiv, a fost întreruptă”, a afirmat Cătălin Dobrinescu.

Pasionat de istorie și implicit de arheologie, Cătălin Dobrinescu povestește că în 2016 s-a hotărât să înființeze, împreună cu colegii din Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța un birou de arheologie subacvatică. ”Biroul are 6 specialiști în arheologie clasică și în preistorie și am început de atunci să pregătim oameni caresă învețe tainele scufundării, iar apoi să urmeze cursuri și să se atesteze în acest domeniu în centrul UNESCO din Croația. Până acum suntem 3 și este primul birou înființat oficial în România, dar era normal să existe la Constanța așa ceva. Din 2016 până în prezent avem cam 100 de kilometri pătrați scanați în Marea Neagră și am strâns date legate de vestigii, pe toată această suprafață. Este un prim pas. Practic, de la nimic, în trei ani am reușit să aflăm ceva legat de zona aceasta a mării, de la Vadu către Mangalia. Suprafețele sunt extrem de mici, dar este un pas înainte. Avem oameni pregătiți și o parte din echipamente”, a precizat pentru Discover Dobrogea, arheologul Cătălin Dobrinescu.

Arhelogia subacvatică, o pasiune pentru cercetătorii constănțeni

Deși se face arheologie de peste 140 de ani în Dobrogea și avem multe informații despre artefactele de pe uscat, știm prea puține lucruri despre vestigiile din mare. Acest lucru l-a determinat pe arheologul Cătălin Dobrinescu să se specializeze în domeniul arheologiei subacvatice. Născut în Constanța, Cătălin Dobrinescu a fost fascinat de mic de istoria din zonă, astfel că a vrut să afle ce vestigii sunt ascunse în adâncurile mării. Experiența a căpătat-o în străinătate și abia apoi a înființat un departament de arheologie subacvatică la Muzeul de Istorie din Constanța.

”Am început în 2008 în Sicilia, la Institutul de Arheologie Subacvatică italian, apoi în Croația, la Institutul din Zadar și Biroul UNESCO de acolo. Am mai făcut un training de pregătire în 2012 în Malta, cu Asociația Arheologilor Subacvatici Europeni. Având această experiență, am spus că putem să demarăm și noi în Marea Neagră lucrările de arheologie subacvatică. România este semnatara Convenției UNESCO de la Paris din 2001, iar Constanța, deși este oraș port cu ieșire la mare, are multe informații despre artefactele de pe uscat. Pe de altă parte însă, cunoaștem prea puține lucruri despre vestigiile din mare. E un moment acum, în care cercetarea poate să se îndrepte și către zona acesta subacvatică, astfel încât să aflăm date importante, care să acopere anumite goluri din istoria noastră”, a precizat arheologul Cătălin Dobrinescu.

Vestigiile din portul antic îngropate de lucrările pentru Portul Constanța

Arheologii constănțeni au descoperit în zona din fața Cazinoului foarte multe vestigii și artefacte antice. Împrăștiate la câteva mile de Cazino, cercetătorii au găsit în larg ancore, fusuri de coloană, fragmente de amforă și multe alte obiecte foarte vechi.

”Una din dezamăgirile noastre este faptul că portul antic al orașului Tomis este betonat acum. Lucrările pentru construcția Portului Constanța au fost începute de Anghel Saligny în urmă cu mai bine de 100 de ani și din păcate cercetările nu se mai pot face pentru portul antic decât de pe uscat, nu și în apă. În schimb, în zona din fața Cazinoului am găsit foarte multe artefacte antice. Despre o parte dintre acestea am aflat de la scafandrii amatori. Constantin Scarlat le-a menționat și el, pe unele însă, le-am descoperit noi. Nisipul astupă și dezvelește de-a lungul timpului aceste vestigii. Sunt câteva epave, iar pe una dintre ele, aflată la două mile în largul Cazinoului am reușit să o datăm din perioada otomană. În bazinul de la Cazino am reușit să găsim două amfore, pe care le-am și prezentat la Congresul Internațional al Mării Negre, care a avut loc în urmă cu doi ani în Constanța. Sunt amfore din perioada romano-bizantină din secolul al V-lea, amfore de vin, probabil încărcate pe un vas care s-a scufundat undeva până la intrarea în Portul Constanța, în dreptul Cazinoului de astăzi”, spune arheologul Cătălin Dobrinescu.

Artefactele găsite sunt lăsate în mare, ele nu pot fi conservate deocamdată

De la arheologul Cătălin Dobrinescu am aflat că au fost găsite în mare, inclusiv ancore romane din piatră și ancore medievale. Toate aceste obiecte au fost lăsate însă în apă, pentru că ridicarea lor implică mai multe etape. ”Ele trebuie înregistrate, desenate pe loc, există o serie de proceduri.

Practic, noi nu suntem căutători de comori, încercăm să facem cercetare și asta presupune o muncă specializată. Oameni avem, am început să cercetăm, dar pe lângă operațiunile acestea arheologice urmează partea a doua, ce constă în conservarea și restaurarea pieselor descoperite. Tocmai de aceea, trebuie să trimitem la specializare la Centrul UNESCO unul dintre cercetători, care să învețe cum se restaurează obiectele pe care le scoatem din mare. Ele trebuie tratate și conservate, iar abia apoi pot fi expuse. Pentru că, dacă le scoți din apă, ele trebuie să treacă printr-un amplu și minuțios proces de desalinizare, uscare și restaurare, care la noi nu se practică la standardele internaționale actuale”, a mai precizat arheologul Cătălin Dobrinescu.

Partea scufundată a orașului antic Callatis, o prioritate pentru cercetători

Partea scufundată a vechiului oraș Callatis și activitatea portuară antică de acolo vor fi cercetate anul viitor de către arheologii constănțeni. Cătălin Dobrinescu speră să identifice și să înregistreze pentru Mangalia, împreună cu echipa sa, o parte din ce se mai păstrează din zona scufundată a orașului antic.

”Avem în acest sens, un protocol cu Institutul Național al Patrimoniului, astfel că împreună cu specialiștii de acolo vom pune pe plan și vom înregistra zona scufundată din Mangalia. De asemenea, încercăm să vedem ce se mai păstrează din activitatea portuară antică, în zona de sud Mangalia – 2Mai”, a mai spus arheologul Cătălin Dobrinescu. El a precizat că, în principal, până acum biroul s-a ocupat de înregistrarea și identificarea artefactelor submerse în zonele Vadu, Constanța și Tuzla. Următorul pas este să se îndrepte mai mult către sud, spre Mangalia – 2 Mai – Limanu – Vama Veche, unde există un potențial mai mare, iar înnisiparea este mai mică.

Amfore, ancore și epavele din Marea Neagră

Multe artefacte care au legătură cu istoria maritimă a Dobrogei, au fost descoperite cercetătorii biroului de arheologie subacvatică din Constanța. Cătălin Dobrinescu spune că s-a bucurat foarte mult când a găsit amforele și ancorele din zona Cazinoului, împreună cu colegii săi. Mai mult decât atât, ei au reușit să le introducă în circuitul științific, astfel că ele atestă partea de comerț maritim a orașului Tomis cu zona asiatică.

”Toate aceste vestigii istorice sunt înregistrate și fotografiate direct in situ și apoi prezentate la congresul internațional De asemenea, există epave din al Doilea Război Mondial foarte interesante, submarine și nave militare. Practic toate au importanța lor și sunt legate de istoria maritimă a orașului nostru. Ele au fost găsite la diverse adâncimi, dar să nu ne închipuim că Marea Neagră, platforma noastră continentală este un cimitir de nave. S-au mai întâmplat și accidente navale, iar noi căutăm relicvele rămase în urma dezastrelor antice și medievale, pe care le identificăm, le cercetăm și le protejăm”, a mai spus arheologul Cătălin Dobrinescu.

Întins pe o suprafață de 72 de hectare în zona Peninsulară, orașul antic Tomis poate fi introdus, alături de alte vestigii istorice din Dobrogea, într-un circuit turistic. Turismul cultural nu a reprezentat o prioritate pentru această regiune, chiar dacă vizitatorii care ajung în zona veche a Constanței sunt încântați să descopere farmecul, vechimea, istoria și poveștile care condimentează singurul oraș din țară care a avut o locuire continuă timp de 2000 de ani. În plus, arheologia subacvatică, un domeniu relativ nou în Romania, încearcă să rezolve puzzle-lul încurcat al istoriei și să găsească piesele lipsă ale acestuia.

November 23, 2019