Discover Dobrogea

Tag: rusi lipoveni

Anul Nou pe Stil Vechi, în comunitățile de ruși lipoveni și ucraineni din Dobrogea

Sărbătorile de iarnă nu s-au încheiat pentru rușii lipoveni și ucraineni, astfel că în această noapte sărbătoresc Anul Nou pe stil vechi.

Tradițiile lipovenilor de Anul Nou

La rușii lipoveni, chiar și Anul Nou este legat de religie. În ajun, toată lumea se pregătește să meargă la biserică, la fel ca în ajunul Crăciunului sau de Paște.

„Ajunul Anului Nou este doar pentru a te duce la biserică și pentru pregătirea preparatelor. A doua zi de Anul Nou, pe 14 ianuarie, mergem din nou la biserică, pentru că este Sfântul Vasile și, abia după ce ne întoarcem, pleacă și copiii cu colindul, care este un fel de sorcovit.

Ei își umplu pungile cu cereale și când merg să colinde aruncă cu grâu, porumb, orz și alte cereale în casa gazdelor, pentru ca acestea să aibă un an bogat. Așa era înainte, lumea era mai puțin interesată de bani și preocupată mai mult de recoltă, care trebuia să fie bună, pentru ca oamenii să o ducă bine. Colindul nostru de Anul Nou este foarte scurt, iar copiii primesc dulciuri”, a precizat pentru Discover Dobrogea, reprezentantul Comunității Rușilor Lipoveni din Constanța, Nicolae Artion.

Mâncăruri tradiționale de Anul Nou pe Stil Vechi, la lipovenii din Dobrogea

De Anul Nou, lipovenii gătesc aceleași preparate ca și de Crăciun. Peștele este nelipsit de pe masa rușilor lipoveni, la orice sărbătoare.

„Deoarece principala îndeletnicire a rușilor lipoveni era, pe vremuri, pescuitul, de pe masa de sărbători nu trebuie să lipsească peștele. După ce venim de la biserică, în prima zi de Anul Nou, toată familia se strânge la masă și mâncăm pește, icre, sarmale cu carne de pește, răcitură cu pește, dar și cu carne de porc, salată de boeuf, cârnați, plăcinte cu răvașe și, bineînțeles, dulciuri.

Sărbătorile de iarnă se încheie cu Boboteaza, care, pe stil vechi este pe 19 ianuarie. Preotul sfințește apa, lumea postește pentru a bea apa sfințită și organizăm doar o slujbă restrânsă în curtea bisericii”, am aflat de la Nicolae Artion, reprezentantul Comunității Rușilor Lipoveni din Constanța.

Ucrainenii întâmpină Noul An cu mâncare din abundență

Aniela Acsente provine dintr-o familie de ucraineni și spune că gospodinele pregătesc cu câteva zile înainte mâncărurile pentru Revelion. Printre multe altele, ele fac plăcintă cu brânză, în care se pun un singur ban. Aceasta este tăiată în seara de Anul Nou, de stăpânul casei. Feliile sunt pentru membrii familiei, dar și pentru casă, curte și fiecare animal în parte. Plăcinta este mâncată de familie, dar dacă banul este găsit în bucățile tăiate pentru animale sau gospodărie, potrivit unei superstiții a ucrainenilor, acestea vor fi mai îmbelșugate în anul ce urmează.

Tot de la Aniela Acsente am aflat că haholii din Dobrogea, gătesc multă mâncare pentru Revelion, pentru ca anul ce va veni să fie bogat. Mâncărurile nu sunt speciale și este preferată carnea de porc, pentru că ucrainenii sunt mari consumatori de carne. O delicatesă pentru ei, este untura preparată cu usturoi, mărar și sare, unsă pe pâine proaspătă, spune Aniela. Și nu lipsește Vodka, desigur…

Colindele ucrainenilor de Anul Nou

Eduard Acsente, ucrainean din Sfântu Gheorghe și ghid de turism, își amintește că mama lui aștepta mereu colindătorii. Ea îi poftea pe toți în casă, îi asculta cu drag și le oferea nuci, cornuri dulci, proaspăt socase din cuptor și bani. Eddy mergea cu uratul pocnind din bici și sunând din clopoței.

„Copiii foloseau și buhaiul, pe care și-l construiau dintr-o oală de tablă, găurită pe fund cu un cui, în mijloc, iar pe acolo treceau un smoc de păr din coada unui cal. Când trăgeau cu mâinile umezite cu zeamă de varză murată, buhaiul scotea un sunet ca de taur în călduri: uuiuuuuu, uuuuuuuuu, uuuuuuu”, povestește Eddy râzând. În ucraineană, la tauri li se spune buhai.

Zilele acestea, copiii ucrainenilor vestesc noul an, pocnind din bice. Biciul este una dintre vechile arme ale cazacilor, ne amintește Eduard Acsente. Cazacii aveau două bice pe care le foloseau în lupte. Unul scurt, de 3 metri lungime, care avea împletit în capăt o lamă de cuțit și unul mai lung, de 5 metri, mai greu, care avea adăugată în capăt o bilă de două kilograme din fier și era folosit în lupta cu cei care purtau cămăși din zale sau cu hușarii din cavaleria poloneză. Aceste arme făceau ravagii în mâinile unui om bine instruit, spune Eddy.

Melanca, un colind vechi al cazacilor

Pe vremuri, după noaptea de Anul Nou, pe 14 ianuarie, cazacii umblau cu melanca, am aflat tot de la Eduard Acsente. Unul dintre cazaci se îmbrăca în mireasă, iar ceilalți erau mascați în țigani, evrei sau ciobani. Ei umblau în grup din cazarmă în cazarmă prin sicie și toți cei la care ajungeau cu colindul, mergeau cu ei mai departe. Astfel, până dimineața, toată suflarea căzăcească era pe străzi. Atunci se alegea starșina sau consiliul de bătrâni, care îl ajuta pe ataman să conducă. Fiind iarnă, cazacii aveau căciulile pe cap în timpul alegerilor.

Ei propuneau un vârstnic, iar dacă toți cazacii rămâneau cu căciulile pe cap, cel numit intra în consiliu. Dacă dădeau cu căciulile de pământ, cazacul în vârstă nu era acceptat în starșină, iar după rușinea la care era supus pentru că nu au avut cazacii încredere în el, onoarea îl obliga ca la prima luptă să se arunce în mijlocul celei mai mari adunări de dușmani și să moară. Erau niște reguli nescrise ale cazacilor, povestește Eduard Acsente. Acum, adulții din Sfântu Gheorghe, Caraorman și Letea mai umblă cu Melanca prin sat, pe 14 ianuarie.

Obiceiurile haholilor de Anul Nou

Ucrainenii sunt foarte superstițioși și credincioși. De Anul Nou, potrivit tradiției, ei aprind o candelă în casă. Bărbații tămâiază adăpostul în care stau animalele, pentru ca și acestora să le meargă bine în anul ce vine. Pe vremuri, care erau mai curajoși, aprindeau candela și în saivan. Riscul de a izbucni un incendiu era însă destul de mare, toată construcția fiind făcută din stuf. Ca o măsură de precauție, ei amenajau foarte bine locul respectiv, pentru a preîntâmpina vreun incident nefericit. Toate aceste obiceiuri se făceau pentru ca Dumnezeu să ajute și să apere familia, dar și să aibă belșug în casă, spune Edurad Acsente.

Sorcova – pusivaiu

Foarte interesant este și modul în care sorcovesc copiii ucrainenilor din Dobrogea, după petrecerea de Revelion. Pe 14 ianuarie dimineața, cei mici merg cu sorcova-pusivaiu. Practic, ei nu au o sorcovă așa cum o știm noi, cu flori înșirate pe un băț și folosesc în schimb, boabe de grâu, orez, orz sau mei. Eddy își amintește că își îndesa bine buzunarele cu grăunțe și pornea cu alți copii din sat, la „însămânțat”. Ei intrau în casele oamenilor, fără să bată la ușă, spuneau urarea și aruncau boabele peste ei în pat, pentru că oricum dormeau după o noapte de petrecere. Stăpânii casei se trezeau bucuroși și îi omeneau cu ce puteau. Era o bucurie pentru ei, deoarece tot acest ritual avea o mare însemnătate pentru bunăstarea, belșugul și sănătatea lor, în anul care urma. În funcție de sexul colindătorului care intra primul în casă, băiat sau fată, ucrainenii spuneau că vor avea în cireada de vite sau în turma de oi, în acel an, mai multe femele sau masculi. Toate acestea însă, însemnau belșug pentru gazdele care erau colindate și se bucurau când veneau copiii să le ureze „sorcova-pusivaiu”.

Un An Nou plin de bucurii!

January 13, 2025
Localitatea Năvodari, amenințată cu desființarea în 1945, a devenit orașul cu o stațiune apreciată de turiști

Localitatea Năvodari a avut urcușuri și coborâșuri de-a lungul istoriei, iar în urmă cu 80 de ani, comuna trebuia să se desființeze. Rușii lipoveni care au populat vechea localitate au jucat un rol important de-a lungul timpului, iar invazia trupelor sovietice în Dobrogea a schimbat mult situația economică și socială în Năvodari, la fel ca în toată regiunea.

În iulie 1945, comuna Năvodari trebuia să se desființeze

Ruşii lipoveni reprezentau o comunitate cu drepturi depline în cadrul statului român, iar în comuna Năvodari erau înregistrați, în anul 1941, 1531 de locuitori, populația fiind în creștere față de recensământul din 1930.

Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, imediat după intrarea trupelor sovietice şi instaurarea regimului de ocupaţie în Dobrogea. O parte a populaţiei lipoveneşti din judeţele Tulcea şi Constanţa a manifestat sprijin faţă de armata sovietică, precum şi o puternică tendinţă de emigrare în Uniunea Sovietică. În anul 1945, numeroși etnici lipoveni din localitățile Jurilovca, Slava Cercheză, Slava Rusă, Carcaliu și Năvodari s-au înscris pe liste pentru a se reîntoarce în U.R.S.S..

Plecarea în Uniunea Sovietică a multor familii de ruşi lipoveni din Năvodari, i-a determinat pe locuitori să solicite către Prefectură o cerere de desfiinţare a comunei, prin alipirea la comuna Valea Neagră.

Și aceasta, deoarece se considera că „prin plecarea lipovenilor în U.R.S.S., veniturile comunei ar fi scăzute, iar locuitorilor le-ar fi greu să se încarce cu dări pe care nu le-ar fi putut suporta”. Pe de altă parte, însă, nu toți locuitorii doreau desființarea comunei Năvodari, astfel că, o parte dintre localnici a depus, la Prefectură, o cerere prin care se opuneau măsurii propuse. În aceste condiții, pe 1 iulie 1945, prefectul a decis alipirea localității Năvodari la comuna Valea Neagră, „conform dorinţei locuitorilor”.

Din anul 1946, mulți lipoveni din Năvodari plecați în U.R.S.S. au cerut repatrierea

Potrivit documentelor, nu toți rușii lipoveni din România au emigrat, de bună-voie, în U.R.S.S. Începând cu anul 1946, la Ambasada României de la Moscova au fost înregistrate numeroase cereri de repatriere în România ale unor ruşi lipoveni din Năvodari. Aceștia, fie au părăsit ţara din cauza „persecuţiilor Armatei Roşii”, fie au fost forţaţi să facă acest lucru. Documentele, păstrate în Fondul Moscova al Arhivei M.A.E., conţin numele tuturor lipovenilor care doreau să se reîntoarcă în Năvodari. Mulți dintre ei precizau că nu au emigrat, ci au fost siliți să părăsească România, pe motivul apartenenței la etnia rusă.

Toate cererile de repatriere conţin aceeaşi frază de încheiere: „Vreau să mă înapoiez la locul meu de naştere, în comuna Năvodari, judeţul Constanţa, Ţara România”.

Fosta comună Năvodari, amenințată cu desființarea, a devenit un oraș cu stațiune la Marea Neagră

Dacă în urmă cu 80 de ani, localitatea din nordul litoralului trebuia să se desființeze, acum, Năvodari este un oraș care se extinde permanent. O puternică dezvoltare a localității a avut loc după realizarea Combinatului Petrochimic Midia, care a atras după sine creşterea numărului populaţiei, astfel încât, în anul 1968, în Năvodari locuiau 6520 de persoane. În acelaşi an, localitatea a căpătat statutul de oraş.

Din primăvara anului 2024, a fost înființată Stațiunea Mamaia Nord, o nouă destinație de vacanță pentru turiștii care ajung pe litoralul românesc.

June 23, 2024
Mănăstirea Uspenia de la Slava Rusă rezistă de peste 3 secole, iar icoanele vechi sunt spectaculoase

Mănăstirea Uspenia de la Slava Rusă, județul Tulcea este ortodoxă de rit vechi și a strâns multe povești de-a lungul celor peste 300 de ani de când a fost construită. Acum, mănăstirea de călugări se află în proces de restaurare, dar poate fi vizitată și, atât arhitectura, cât și iconostasul sunt impresionante. Dacă ajungeți în la Slava Rusă, o altă atracție turistică importantă este Cetatea Ibida, cea mai mare fortificație din Dobrogea, după Tomis.

Mănăstirea Uspenia, un lăcaș de reculegere situat între dealurile Babadagului

Se spune că Mănăstirea Uspenia este prima mănăstire de rit vechi, de călugări, din lume. Chiar de la intrare îți atrag atenția ușile mari, din lemn masiv și încuietoarea veche, cu o cheie mare, din fier.

Totuși, pentru că ne aflăm în secolul XXI, noul și vechiul se întrepătrund, astfel că a fost atașată de cheia realizată în urmă cu sute de ani, o mică telecomandă.

Ușile din lăcașul de cult sunt originale, iar una dintre ele încă mai păstrează gaura făcută de un glonț, în Primul Război Mondial. Am aflat că, atunci când au venit bulgarii în Dobrogea, au jefuit inclusiv bisericile. Deoarece era slujbă când bulgarii au ajuns la Mănăstirea Uspenia și ușile erau închise, un călugăr a auzit zgomotul de afară și s-a dus să deschidă, iar un bulgar a tras un glonț care a pătruns prin ușă și l-a omorât. Este o poveste tristă, dar, pentru a nu fi uitată, gaura făcută de cartuș în ușa bisericii nu a fost acoperită.

La Mănăstirea Uspenia de la Slava Rusă, icoanele sunt adevărate opere de artă

Vechi de sute de ani, icoanele de la Mănăstirea Uspenia sunt originale și spectaculoase.

Nu se știe dacă icoanele au fost realizate în România, dar lucrătura artistică și dantelată din filigran este deosebită.

Mănăstirea Uspenia a fost construită în secolul al XVII-lea, în perioada în care Dobrogea se afla sub ocupație otomană, de un grup de călugări de ruși de rit vechi, care s-a stabilit în zonă.

Aceștia au ajuns în Dobrogea, în urma persecuției și a terorii dezlănțuite de Biserica Ortodoxă Rusă și de autoritățile rusești, pentru că nu au fost de acord cu reformele inițiate de Patriarhul Nikon, la mijlocul secolului al XVII-lea și au dorit, astfel, să păstreze credința ortodoxă de rit vechi și propria cultură.

„Raskolul” din Biserica Ortodoxă Rusă din secolul al XVII-lea a dus la persecuţia a zeci de mii de credincioşi ortodocşi care nu doreau să adopte noile reguli impuse de patriarhul Nikon. Protopopul Avvakum, una dintre cele mai luminoase personalităţi spirituale din acea vreme şi un aprig contestatar al schimbărilor a fost ars pe rug, la fel cum, între 1675-1695 au suferit acceaşi pedeapsă peste 20000 de oameni. În acest condiţii a urmat exodul credincioşilor de rit vechi în ţinuturi cât mai îndepărtate inclusiv în alte ţări.

Primul lăcaș de cult a fost construit de rușii lipoveni, în Dobrogea, în secolul al XVII-lea

Rușii lipoveni care au ajuns în Dobrogea de Nord între anii 1680 și 1769 și-au construit primul lăcaș de cult. După moartea starețului de la acea vreme al mănăstirii, lăcașul rus ortodox de rit vechi a rămas, mult timp, fără preot. Abia în anul 1846, rușii lipoveni din Dobrogea l-au ales pe fostul mitropolit al Bosniei.

Chiliile călugărilor de la Mănăstirea Uspenia, Slava Rusă

Mănăstirea de călugări Uspenia, ortodoxă de rit vechi, este declarată Monument de arhitectură religioasă și în prezent se desfășoară lucrări de restaurare, pentru consolidarea imobilului.

Tot în localitatea Slava Rusă mai există o mănăstire de rit vechi, Vovidenia, construită inițial de călugării ruși, care, ulterior a devenit mănăstire de maici.

Cele două mănăstiri de rit vechi, Vovidenia și Uspenia au fost unice în lume, până în anul 1994, când au fost construite alte două lăcașuri de cult de rit vechi, în județul Suceava.

December 3, 2023
O localnică din Slava Cercheză și-a transformat curtea în colecție de obiecte tradiționale

Localitățile Slava Cercheză și Slava Rusă sunt printre cele mai frumoase din județul Tulcea. Înconjurate de păduri, liniștite, cu multe case tradiționale, pe vremuri deosebite, acum multe dintre ele părăsite, Slavele, cum li se mai spune, sunt un ținut de poveste, ai cărui localnici își amintesc cu drag de vremurile minunate de odinioară. La Slava Cercheză descoperit-o pe Irina Mihailov, o doamnă care dorește să păstreze vii tradițiile și obiectele vechi, ale localnicilor din zonă.

Irina Mihailov din Slava Cercheză și-a făcut un mini-muzeu în propria curte

În localitatea Slava Cercheză nu mai sunt foarte mulți localnici, motiv pentru care, Irina Mihailov și-a propus să păstreze memoria comunității și să realizeze un mini-muzeu.

Doamna Mihailov este acum pensionară, dar povestește că s-a născut și a crescut în Slava Cercheză, unde a fost educatoare și a înființat ansamblul folcloric ”Slaveanka”. Irina are o energie de invidiat, este o persoană foarte veselă și comunicativă și primește cu mare bucurie oaspeții dornici să vadă obiectele tradiționale pe care le-a strâns de-a lungul anilor.

”Muzeul l-am făcut de câțiva ani buni. De fapt, nu pot să spun că este muzeu, dar am strâns multe lucruri vechi și tradiționale. În plus, de câte ori merg în pădure și văd ceva deosebit, aduc acasă și folosesc lucrurile respective.

În curtea mea au fost foarte mulți turiști nemți, francezi, italieni, dar și români. Cei mai mulți merg la primărie să se informeze și află de noi. Ei intră în sat și spun că vor să viziteze ceva deosebit, iar localnicii îi trimit la mine. Alții bat la poartă și spun că m-au văzut la televizor”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Irina Mihailov.

Obiectele vechi ale rușilor lipoveni și-au găsit locul în gospodăria Irinei Mihailov

Oamenii din Slava Cercheză și Slava Rusă i-au dat Irinei Mihailov multe lucruri vechi, pentru că îi cunosc pasiunea de a strânge obiecte tradiționale ale rușilor lipoveni.

”Toate obiectele îmi sunt dragi. Am însă câteva foarte vechi, de exemplu o sabie, care cred că este din Primul Război Mondial. Când familiile tinere au săpat aici pentru a face temelia casei au găsit un schelet uman și o sabie, care avea un mâner din lemn, iar eu păstrez această sabie.

Mai am aici o strecurătoare cu care se strecura laptele de oaie, un butoiaș pentru miere de albine, dar și un aparat de făcut înghețată. Oamenii făceau înghețata acasă, cu lapte, zahăr și ouă. Pe el scrie Uzina Vlahița.

În mini-muzeu este expusă și banița cu care se măsurau cerealele, dar sun și diferite modele de candele, pentru că nu există case care să nu aibă acest obiect.

Din curțile caselor rușilor lipoveni nu lipseau cuptoarele din lut. Acolo își făceau pâinea și toate felurile de mâncare și o păstrau caldă, își uscau lucrurile ude, un fel de uscător. Există însă și cuptoare speciale de pâine.

Tarantela este un instrument pe care îl folosim când cântăm. La noi, la lipoveni, a cânta, a dansa era un mare păcat. La noi, totul era bisericesc. Când te duci în casa cuiva trebuie să-ți faci cruce, dacă bei apă trebuie să faci cruce, te duci la biserică, faci cruce. Mie mi se pare că s-a păstrat cel mai bine tot ce a avut loc în biserică, biserica a fost păstrătorul tuturor tradițiilor”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Irina Mihailov, localnică din Slava Cercheză.

Dacă te plimbi prin Slava Rusă sau Slava Cercheză vei vedea frumoasele case lipovenești, cu streașina lucrată manual, cu trafoare și camere tip vagon.

Puține case cu prispa înaltă, la stradă, zavalnica, așa cum îi spun rușii lipoveni, au mai rămas. Unele sunt părăsite și doar pisicile se mai întind la soare pe prispa care reprezenta și o protecție pentru zidul din fața casei.

February 7, 2023
Anul Nou pe Stil Vechi, la rușii lipoveni

Pentru comunitatea de ruși lipoveni, sărbătorile de iarnă nu s-au încheiat. Astăzi este ajunul Anului Nou pe stil vechi, iar mâine va fi Sfântul Vasile. Petrecerea de Anul Nou va fi organizată de lipovenii din Constanța, puțin mai târziu, pe 20 ianuarie 2023, când va fi și Boboteaza.

Petrecerea de Anul Nou pe Stil Vechi la lipovenii din Constanța va fi organizată pe 20 ianuarie

”Am decalat pentru anul acesta petrecerea de Anul Nou, pentru vineri, 20 ianuarie 2023, cu atât mai mult, cu cât noi avem pe 19 ianuarie și Boboteaza. Vom organiza la Restaurantul Dorna, un spectacol, la care vor participa ansambluri tradiționale lipovenești, dar și 3 artiști care cântă la harmușcă.

La petrecere i-am invitat atât pe membrii Comunității Rușilor Lipoveni din Constanța, cât și autoritățile locale și județene, pe reprezentanții celorlalte minorități, însă, sunt așteptați toți cei care vor să se distreze la Revelionul pe stil vechi.

În urmă cu 3 ani, înainte de pandemie, au participat peste 800 de persoane la Revelionul pe stil vechi. Timp de doi ani nu am mai organizat petrecerea, iar acum reluăm tradiția”, a declarat pentru Discover Dobrogea, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Constanța, Nicolae Artion.

Tradițiile lipovenilor de Anul Nou

La rușii lipoveni, chiar și Anul Nou este legat de religie. În ajun, toată lumea se pregătește să meargă la biserică, la fel ca în ajunul Crăciunului sau de Paște.

”Ajunul Anului Nou este doar pentru a te duce la biserică și pentru pregătirea preparatelor. A doua zi de Anul Nou, pe 14 ianuarie, mergem din nou la biserică, pentru că este Sfântul Vasile și, abia după ce ne întoarcem, pleacă și copiii cu colindul, care este un fel de sorcovit.

Ei își umplu pungile cu cereale și când merg să colinde aruncă cu grâu, porumb, orz și alte cereale în casa gazdelor, pentru ca acestea să aibă un an bogat. Așa era înainte, lumea era mai puțin interesată de bani și preocupată mai mult de recoltă, care trebuia să fie bună, pentru ca oamenii să o ducă bine. Colindul nostru de Anul Nou este foarte scurt, iar copiii primesc dulciuri”, a precizat pentru Discover Dobrogea, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Constanța, Nicolae Artion.

Mâncăruri tradiționale de Anul Nou pe Stil Vechi, la lipovenii din Dobrogea

De Anul Nou lipovenii gătesc aceleași preparate ca și de Crăciun. Peștele este nelipsit de pe masa lipovenilor, la orice sărbătoare.

”Deoarece principala îndeletnicire a rușilor lipoveni era, pe vremuri, pescuitul, de pe masa de sărbători nu trebuie să lipsească peștele. După ce venim de la biserică, în prima zi de Anul Nou, toată familia se strânge la masă și mâncăm pește, icre, sarmale cu carne de pește, răcitură cu pește, dar și cu carne de porc, salată de boeuf, cârnați, plăcinte cu răvașe și, bineînțeles, dulciuri.

Sărbătorile de iarnă se încheie cu Boboteaza, care, pe stil vechi este pe 19 ianuarie. Preotul sfințește apa, lumea postește pentru a bea apa sfințită și organizăm doar o slujbă restrânsă în curtea bisericii”, am aflat de la Nicolae Artion, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Constanța.

De Anul Nou pe Stil Vechi, copiii lipovenilor primesc cadouri

Comunitatea Rușilor Lipoveni din Constanța organizează de Anul Nou, respectiv pe 14 ianuarie, o mică festivitate, la care vor fi prezenți copiii care studiază limba maternă și religia ortodoxă de rit vechi.

”Cu sprijinul comunității de la București, copiii vor primi cadouri de la Moș Crăciun. De asemenea, anul acesta, la fel ca și anul trecut, am identificat familii nevoiașe din cadrul comunității noastre, care nu au o situație financiară foarte bună și au nevoie de o susținere și le oferim un ajutor financiar pentru a-și cumpăra toate cele necesare.

Organizăm abia de Anul Nou o petrecere de Crăciun, deoarece, pe 7 ianuarie, atunci când este sărbătoarea, copiii sunt în vacanță și familiile de ruși lipoveni merg la țară, acolo unde au multe rude și tradițiile se respectă. Le transmit La Mulți Ani, tuturor membrilor comunității!”, a mai spus Nicolae Artion.

Discover Dobrogea le urează un An Nou cu multe bucurii, tuturor celor care sărbătoresc în această noapte trecerea dintre ani!

January 13, 2023
Vareniki, colțunașii cu brânză care nu lipsesc de sărbători de pe masa lipovenilor din Dobrogea

Vareniki sunt atât de apreciați de lipovenii din Dobrogea, încât, la orice sărbătoare, gospodinele prepară acest produs. Există chiar și un cântec despre vareniki. Sărați sau dulci, acești colțunași reprezintă o mâncare tradițională pentru rușii lipoveni, dar și pentru ucraineni. Rețeta am aflat-o de la Geta Grigore din Carcaliu, care a pregătit vareniki cu multă plăcere în bucătăria ei, în timp ce povestea cum îi făcea mama dânsei, dar și cum era în Carcaliu pe vremuri, când Dunărea era la câțiva pași și localnicii nu erau plecați să lucreze în străinătate.

Vareniki cu brânză, o rețetă veche, transmisă din generație în generație

Am ajuns în gospodăria tradițională a Getei Grigore din Carcaliu, o localitate de ruși lipoveni din județul Tulcea, pentru a afla care sunt rețetele tradiționale ale lipovenilor din Dobrogea. Ea a preparat vareniki, dar ne-a vorbit și despre ciorba tradițională de varză, căreia lipovenii îi spun ”ști”.

”Vareniki sunt foarte gustoase. La noi, nu există o sărbătoare să nu ai vareniki. Obligat făceai acasă, după ce veneai de la biserică. Și la nuntă se făceau înainte. Când mireasa când se întorcea de la biserică, era puțină lume acasă, doar mirele, mireasa și rudele mai apropiate și făcea vareniki, plăcintă și ceaune cu ști, o ciorbă tradițională cu varză.

Pentru vareniki se amestecă 1 kg de făină cu apă și se face un aluat potrivit. Nu se pune sare în cocă, ci doar în apa în care se fierb vareniki.

În aluat se pune și albușul de la un ou, iar gălbenușul se adaugă în brânza proaspătă de vaci cu care se umplu vareniki, să se facă galbenă.

În brânză poți să pui puțină sare, dar în cocă nu. Aluatul se întinde puțin mai gros și se taie cercuri cu paharul.

Se pune brânza în fiecare cerc și apoi le lipești de jur-împrejur.

După ce se fac toate, începi să le fierbi.

Ele ies la suprafață, dar le lași să mai fiarbă. Când le scoți le întinzi pe toate pe ceva, să se scurgă apa.

Mama le punea pe masă să se scurgă și să se zvinte puțin și apoi se pun într-o farfurie mai adâncă și adăugam smântână și unt.

Ei se mănâncă atunci când sunt calzi, când îi faci.

Se pot mânca și cu zahăr, dacă vrei să fie dulci. Noi mai facem și pampușki, altă rețetă tradițională, dar coca se prepară la fel ca la pâine”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Geta Grigore, localnică din Carcaliu.

În timp ce prepara vareniki, Geta Grigore a povestit că, pe vremuri, Carcaliu era un sat situat pe malul Dunării

”Aici, în Carcaliu, era de jur-împrejur apă, de aceea localitatea este sus și jos este teren. Aveam apă, sălcii și până prin anii 60, noi ne plimbam cu barca. După aceea au îndiguit, au desecat și a devenit teren arabil.

Foto: Paul Condrat

Bărbații se duceau și prindeau pește, cu asta ne hrăneam. Casele erau sărace, cu acoperiș de stuf, dar din anii 60-70 au început să le învelească cu țigla. Dădeau jos stuful și le înveleau cu țiglă. Era periculos stuful, că dacă făceai focul te tot uitai să nu se aprindă.

Noi aveam înainte baia neagră. În față, unde era plita cu pietrele, era sfoară întinsă și când noi ne schimbam hainele murdare, părinții puneau hainele pe sârmă și când se făcea abur, trecea prin haine și omora microbii. Pe noi ne spăla cu săpun de casă și cu apă de ploaie, nu ca acum, cu tot felul de șampoane.

Carcaliu este un sat cu multe familii de ruși lipoveni. Sunt puțini români, acum au mai rămas 3-4 familii. Noi acasă am vorbit limba rusă, româna o vorbeam doar la școală. Părinții nici nu știau să vorbească românește.

La noi în sat am avut școala în limba rusă, pentru primele 4 clase. Era plină școala și vorbeam, cântam, tot în rusă. La biserică, atunci când mergeam, tot limba rusă vorbeam și ascultam muzică.

Dacă era o petrecere, un botez, lumea cânta, de răsuna casa. Noi știam de mici să cântăm melodiile, pentru că învățam cântecele vechi, de la părinții noștri. Erau foarte veseli. Nici harmușcă nu era la început. Puneau într-o cană de tablă sau într-o cutie, linguri, furculițe și le trăncăneau, aia era melodia la noi și dansau părinții, cu trăncăneala aia.

După aceea a apărut harmușca, dar trebuia să aduci din Brăila sau din Galați, că la noi în sat nu prea erau oameni care să cânte la harmușcă.

Pește aveam la discreție. Tata era pescar și a adus o știucă mare, iar eu eram curioasă și m-am dus să văd dacă are dinți și am băgat degetul în gura ei și m-a mușcat.

Când eram în vacanță ne duceam la Dunăre la scăldat, ne bucuram, cântam până ajungeam acolo, dar și pe malul apei și satul răsuna de glasurile noastre tinere.

Mergeam la Dunăre, la biserică și în centru, asta era distracția noastră. Din sat trebuia să ne întoarcem la ora 19.00 acasă”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Geta Grigore.

Ști, ciorba tradițională lipovenească

Tot de la Geta Grigore am aflat și despre un alt preparat tradițional lipovenesc, ciorba cu varză.

”Ști este ciorba noastră tradițională cu varză, o ciorbă lipovenească, ce poate fi preparată și de post, cu ulei și mulți cartofi, dar se face și cu carne.

La ști se folosesc multe zarzavaturi: cartofi, morcovi, pătrunjel. Cartofii se pun întregi și apoi se strivesc puțin cu furculița. Varza trebuie să fie proaspătă, dar iarna, dacă o faci cu varză murată trebuie spălată, să nu fie acră.

Noi acrim ciorba aceasta cu suc de roșii acru, nu dulce. Când carnea este fiartă și toate zarzavaturile au fiert se pune sucul de roșii, apoi se pune varza tocată mărunt, se adaugă sare, ulei și verdeață, pătrunjel și mărar și când ciorba este gata pui varza. Ea nu se ține mult pe foc, pentru că fierbe repede, că dacă o fierbi tare se face mămăligă acolo”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Geta Grigore.

Vara, pe ulițele satului, copiii vorbesc în italiană

Cândva era un sat cu mulți locuitori, însă, acum, în Carcaliu, mai mult vârstnicii au grijă de case, am aflat de la Vasile Ivan, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Carcaliu, care ne-a arătat muzeul pe care l-a amenajat în sediu, în care sunt expuse lucrurile vechi folosite odinioară de localnici. Tinerii au plecat în Italia sau în alte țări să lucreze, iar vara, când vin în vacanțe, localitatea se umple de oameni.

Pe străzile din sat se aude mai mult limba italiană, vorbită de copiii celor care de ani buni lucrează în Italia, dar care se întorc acasă, cu dor, în vacanța de vară.

December 4, 2022
La Jurilovca, rețetele tradiționale se transmit de la o generație la alta, să nu se piardă

O călătorie gastronomică prin Jurilovca, localitate de pescari lipoveni, îți oferă posibilitatea să descoperi tradiții și rețete pe care localnicii le păstrează și le transmit de la o generație la alta. La Jurilovca, mâncărurile tradiționale sunt făcute, în general, din pește, un produs pe care gospodinele îl pregătesc în toate felurile.

Borșul pescăresc, mâncarea tradițională a lipovenilor din Jurilovca

Borșul pescăresc sau borșul lipovenesc, este o mâncare tradițională în Jurilovca. În Delta Dunării, comunitățile de lipoveni sunt preponderent alcătuite din pescari, iar peștele reprezintă resursa locală de hrană.

”Borșul lipovenesc este mâncarea pe care pescarii o preparau în barcă. Erau expediții mai lungi, în care pescarii plecau dimineața și se întorceau seara și își asigurau masa de prânz direct în barcă.

Și acum se mai practică lucrul acesta și aprind focul direct în barcă, pentru a face borșul. Ei nu se tem că poate lua foc barca, pentru că, spun pescarii, este apă de jur împrejur, nu se poate întâmpla nimic.

Borșul pescăresc care se prepară în barcă este simplu, cu câteva legume aruncate în oală și cu peștele foarte proaspăt, pe care pescarii îl curăță în barcă. Ei adaugă niște sare și oțet și este un prânz foarte bogat. Pescarii mănâncă acest borș de pește cu pâșka, o pâine ca o lipie mai groasă, care se face în tigăi mai mari.

Borșul pescăresc nu se făcea cu anumite tipuri de pește, pentru că era folosit cel pe care îl prindeau pescarii. Ei știu foarte bine că cel mai bun gust îl are peștele proaspăt și trebuie să fie mai multe sortimente de pește, 3 sau chiar 5. Cu cât se folosesc mai multe specii de pește, cu atât borșul este mai gustos.

În Jurilovca am observat că mai mult bărbații prepară borșul pescăresc, pentru că ei sunt cei care știu foarte bine cum se prinde peștele, care este gustul lui, cum își schimbă peștele gustul atunci când este fiert sau preparat la plită.

Deși nu se prepară cu borșul acela acru din tărâțe, se numește borș, pentru că denumirea vine de la borsh din limba slavă. Lipovenii sunt un grup etnic slav și atunci, foarte multe dintre cuvintele din vocabularul lor provin din țara de origine.

Pentru popoarele slave, borșul este orice mâncare care are zeamă: ciorbă de varză, supă, borșul de pește, chiar dacă nu folosim lichidul acela acru cu care se acrește ciorba”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Gentilia Zenovei-Balaban.

Rețeta de proțap de pește pe pat de cartofi, o delicatesă inventată de gospodinele din Jurilovca

Într-o superbă bucătărie tradițională, pe care Pensiunea ”La Lipoveni” din Jurilovca a păstrat-o așa cum era pe vremuri, Evghenia Turcu a gătit pentru Discover Dobrogea, proțap de caras pe pat de cartofi. Pe un cuptor din pământ, prevăzut și cu plită, așa cum rar mai vezi prin satele dobrogene, doamna Jeni a gătit rețeta lipovenească, în timp ce ne povestea cum era viața în Jurilovca, atunci când dânsa era copil.

”Ținând cont că locuim în apropierea Deltei Dunării, într-o zonă de pescari, facem proțap de pește pe pat de cartofi. Rețeta o știu de la părinții mei. Când eram copil, seara, gospodinele se adunau în fața porții și fiecare povestea ce a gătit.

Sunt folosiți și cartofii, deoarece, pe moment, peștele este sățios, dar nu ține de foame și o gospodină de la Jurilovca, s-a gândit, în urmă cu 60 de ani, să pună peștele peste un strat de cartofi. Au experimentat și celelalte vecine rețeta și a fost acceptată în comunitate”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Jeni Turcu, localnică din Jurilovca.

Deși ne-a dezvăluit rețeta, am stat alături de doamna Turcu atunci când a pregătit deliciosul preparat și, desigur, am realizat multe fotografii.

”Mai întâi se curăță de solzi peștele, care poate fi plătică, caras sau crap. Îi spunem proțap, deoarece peștele este despicat pe șira spinării, nu pe burtă, ca de obicei și se întinde peste patul de cartofi.

Ceapa, morcovii și cartofii se călesc în ulei până se rumenesc puțin, iar peste ele se pune peștele.

Deasupra se adaugă ardei, roșii, usturoi, rondele de ciușcă și ce mai dorește fiecare. Când este aproape gata, noi mai punem și puțin sos de roșii, să aibă un gust mai bun. Se poate pune la cuptor sau în tuci, direct pe plită. Orice mâncare gătită pe plită este delicioasă.

Scavarotka (tava rotundă) pe care o folosim pentru rețeta de proțap de pește pe pat de cartofi are peste 100 de ani. Ea este din tuci și nu o dau pe 100 de vase yena, pentru că o am de la mama și mâncarea gătită în această tavă este mai gustoasă. Dacă fac carasul în scavarotka are un gust mai dulce și mai bun. În scavarotka fac și pește, și plăcinte, și kașnik, de toate. Deserturile le facem în special iarna, la cuptor – duhovka.

Proțapul de pește pe pat de cartofi nu este o rețetă greu de făcut. Părinții mei o preparau de câte ori ni se făcea poftă de un proțap. Peștele era prăjit la ordinea zilei, pentru că se făcea repede, dar această rețetă necesită ceva mai mult timp pentru preparare și puțină migală”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Evghenia Turcu.

Deoarece mâncărurile din pește sunt mai savuroase când le asociem cu un vin bun, am ales pentru acest preparat minunat un vin Fumee Sec din gama Pagaia, de la Crama Hamangia.

Alte rețete lipovenești, bune de te lingi pe degete

Pentru că am avut suficient timp să stăm de vorbă cu Jeni Turcu, am aflat și alte rețete tradiționale preparate de gospodinele din Jurilovca, dar și din alte localități de pescari din județul Tulcea.

”Pentru că provin dintr-o familie de pescari, mâncarea mea preferată este ciorba de pește. Îmi mai place plachia cu mămăligă, care este o delicatesă. Pentru plachie, peștele se prăjește separat și apoi, în uleiul de la pește se prăjește puțină ceapă tăiată, se pune peștele și se înăbușește cu puțin suc de roșii și se pune neapărat puțină ciușcă.

Tot de la părinții mei am învățat să fac pește cu orez la cuptor, o rețetă pe care și copiii mei o savurează cu drag .

Se prăjește șalăul și apoi se face un fel de pilaf călit puțin cu ceapă. Deasupra pilafului se pune peștele și se bagă tava la cuptor. Este o combinație perfectă între pește și orez și apreciem această rețetă foarte mult.

Chifteluțele din pește sunt și ele foarte delicioase. Se fac din file de știucă, crap și șalău, tocate și amestecate bine. Se pune și zarzavat, încât nici nu-ți dai seama că sunt chiftele din pește. Peste carnea de pește care a fost tocată, se adaugă câțiva cartofi cruzi rași pe răzătoare și un morcov ras, care le dă și o culoare mai frumoasă. Se pune și usturoi, că altfel nu au gust bun, dar adaug și pătrunjel, mărar, sare și piper. Nu pun ouă la chiftele, pentru că la noi sunt dezlegări de pește miercuri și vineri, iar peștele are suficientă gelatină și se leagă bine.

Turiștii care vin în Jurilovca apreciază foarte mult preparatele din pește. Când vin aici, ei cer ciorbă de pește, plachie cu mămăligă și saramură.

Pentru saramură, peștele îl coc pe jar. Se face din orice fel de pește, dar nu trebuie curățat de solzi. Solzii se ard pe jar și dau savoare. Separat se face o compoziție din apă, oțet, roșii tăiate, ciușcă, usturoi, care se fierbe și se toarnă peste peștele făcut la jar și mănânci de te lingi pe degete.

Tata, când aducea pește din familia sturionilor, gătea singur peștele, pentru că era un bucătar iscusit. La storceag folosea mai mult zgârciul de la pește și câțiva cartofi, ceapă, morcovi și cam atât. Peștele lăsa atâta grăsime, că ziceai că este dreasă cu ceva. La noi nu se dregea cu smântână.

Pe vremuri, soțiile pescarilor nu curățau peștele. Pescarul aducea peștele acasă și până nu îl curăța, nu intra în casă. Cumva, era o formă de respect și așa își menaja soția, care doar gătea peștele”, a povestit pentru Discover Dobrogea, doamna Jeni Turcu.

Lipovenii din Jurilovca sunt oameni cu inima deschisă, bucuroși să-i primească pe turiști

Jurilovca s-a dezvoltat mult în ultimii ani, din punct de vedere turistic. Lipovenii își păstrează tradițiile și merg cu sfințenie la biserică, iar pe turiști îi întâmpină cu inima deschisă.

”Pentru mine, Jurilovca este un spațiu solar, pentru că aici am copilărit, este locul în care mă întorc drag și mi se pare că totul era perfect. Aici este familia noastră și oamenii pe care îi iubim.

Cea mai plăcută amintire de când eram copil este atmosfera deosebită de la sărbătorile mari, de Paște și Crăciun. Totul începea la biserică și apoi luam masa în familie.

Nu-i vorba neapărat de o amintire, cât de sentimentul pe care îl aveam atunci când ne întâlneam cu toții într-o zi de sărbătoare. Era mersul la biserică, era masa împreună. Știam că este o zi în care toată lumea se odihnește și, practic, timpul acela era foarte bogat pentru că eram împreună.

Eu cred că ceea ce învățăm în copilărie și lucrurile pe care le vedem în familie ne formează a oameni. Acestea ne marchează și ne însoțesc de-a lungul întregii vieți.

Mult timp, comunitatea din Jurilovca era percepută ca fiind extrem de conservatoare. De exemplu, când eram eu mică, înțelegeam, de exemplu, că erau evitate căsătoriile mixte, dar nu de către tineri, ci de părinți.

Părinții și-ar fi dorit ca tinerii să se căsătorească tot cu cineva din comunitate, tocmai pentru ca toate lucrurile care țin de tradiție să se păstreze. Sunt niște chestiuni de supraviețuire a grupului, este vorba despre psihologia grupului. Aceasta era cutuma și ei țineau să o respecte. În timp, lucrurile s-au mai schimbat și Jurilovca este acum o comunitate cu oameni deschiși, tradițională, dar nu conservatoare.

Lipovenii din Jurilovca sunt oameni cu inima deschisă, sunt oameni primitori, iar turiștii sunt bucuroși să îi cunoască. Sunt oameni care își deschid curțile, casele, viața și sufletul, în fața oaspeților. Cei care vin să ne viziteze, caută elementele tradiționale și absolut tot ce ține de tradiție și de specificul lipovenesc al locului este extraordinar de apreciat”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, Gentilia Zenovei-Balaban.

October 30, 2022
”La Grisha”, Punct Gastronomic Local cu specific Lipovenesc în comuna Ghindărești
În comuna Ghindărești, județul Constanța, a fost inaugurat “La Grisha”, un nou Punct Gastronomic Local (PGL) care servește preparate tradiționale pe bază de pește. “La Grisha” este amplasat într-o veche casă lipovenească recondiționată și promite să ofere, pe lângă o experiență culinară autentică pe bază de pește, ocazia de a cunoaște tradițiile specifice comunității locale de ruși lipoveni și de a petrece câteva ore în natură, pe malul Dunării.

Prin acest proiect, inițiatorii doresc să promoveze comuna Ghindărești ca destinație turistică și gastronomică, să readucă în actualitate arhitectura și tradițiile lipovenești și să susțină producătorii locali.

”La Grisha”, o experiență culinară autentică

Punctele Gastronomice Locale (PGL) sunt puncte de alimentaţie turistică de tip familial, care oferă preparate alimentare tradiționale, specifice zonei geografice din care fac parte.

“La Grisha” este unul din puținele puncte gastronomice locale din Dobrogea și abia al doilea din județul Constanța. Meniul include cunoscute specialități pescărești pregătite după rețete lipovenești de familie și nu numai:
- Aperitiv: icre, pește afumat, pește marinat, lacherdă de scrumbie, zacuscă etc.;
- Felul întâi: borș de pește, storceag;
- Felul doi: saramură cu ardei copți și mămăligă, plachie, crap pe varză, șalău la tigaie, pește prăjit cu mujdei etc.;
- Desert: vareniki, plăcintă, prăjitură cu fructe de sezon.
Totul este pregătit în gospodăria proprie, cu ingredientele provenite de la pescari și producători locali. Un meniu costă între 80-120 lei de persoană.

“La Grisha” funcționează în circuit închis, adică doar pe bază de rezervare. Rezervările se fac cu minimum doua zile înainte, dar cu cât mai devreme cu atât mai bine (în special pentru weekenduri).

Ocazional vor fi și zile cu program deschis pentru prânz/cină, precum și diverse evenimente culinare care vor fi anunțate din timp.

Pentru vegetarieni sau persoanele care nu mănâncă pește se pot pregăti, la cerere, și mâncăruri pe bază de pui de țară și/sau legume.

”La Grisha” funcționează într-o casă lipovenească recondiționată

“La Grisha” își așteaptă oaspeții într-o casă tradițională lipovenească recondiționată, aparținând familiei Matei.

Casa a fost construită în anul 1943 de către Vasile și Paraschiva Matei și recondiționată în 2021-2022 de către urmași, respectând stilul arhitectural lipovenesc cu tâmplărie dantelată și culorile alb-albastru. Aceasta reprezintă prima recondiționare a unei case lipovenești din Ghindărești și sperăm să constituie un exemplu și o încurajare pentru păstrarea arhitecturii tradiționale atât pentru locuitorii din Ghindărești cât și pentru alte comunități de ruși-lipoveni din țară.

Cumpără local!

Dorim să încurajăm conceptul de cumpărături locale și să contribuim la dezvoltarea de noi activități economice în comună, prin promovarea producătorilor locali existenți și a activităților creative și artistice din Ghindărești.

Astfel, “La Grisha” veți avea ocazia să cunoașteți, să degustați sau să testați produse de la:
- Jovis Cosmetics – producător de săpunuri și cosmetice 100% naturale
- Țarina – atelier de croitorie cu creații inspirate din basmele rusești
- Claudia Osip – pictoriță/artistă
- Producători locali de mure, miere și alte produse agricole
- Pescari locali
În comuna Ghindărești, populația este formată, în proporție de peste 98%, din ruși lipoveni

Rușii lipoveni sunt un grup etnic de origine slavă cunoscuţi în întreaga lume sub denumirea de staroveri (de credinţă veche). Adepți ai ortodoxismului de rit vechi din Rusia, aceștia au fost nevoiți să își părăsească patria după schisma care a avut loc în biserica rusă în sec. al XVII-lea şi persecuția religioasă declanşată asupra celor care se împotriveau reformei.

Numeroşi staroveri s-au stabilit începând cu secolul al XVIII-lea şi pe teritoriile româneşti, în special în Dobrogea și Delta Dunării, fiind cunoscuţi aici sub denumirea de lipoveni. De-a lungul secolelor, lipovenii și-au păstrat cu sfințenie limba, obiceiurile și credința ancestrală, și și-au sărbătorit cu mândrie rădăcinile.

Comuna Ghindărești se află în jud. Constanța, pe malul drept al Dunării, între Cernavodă și Hârșova, și este una dintre cele mai compacte comunități de ruși-lipoveni din țară, având o populație în proporție de 98,33% ruși lipoveni.

Pagina Facebook: https://www.facebook.com/lagrisha/
September 7, 2022
Maslenița, sărbătoarea rușilor lipoveni de întâmpinare a primăverii

Masleniţa este sărbătoarea prin care rușii lipoveni celebrează Soarele și venirea primăverii. Denumită și Săptămâna Brânzei sau Săptămâna Albă, Maslenița are loc în ultima săptămână de dinaintea intrării în Postul Paştelui. Masleniţa adună laolaltă fetele şi femeile, îmbrăcate în costume tradiţionale, care ţin în mână câte o batistă (kasinka) şi merg pe străzi, într-un dans ritual, cântând cântece specifice acestui obicei, asemeni colindelor româneşti.

Maslenița, sărbătorită anul acesta la Cetatea Enisala

Asociația Delta Dunării, alături de rușii lipoveni din comunele Jurilovca și Sarichioi organizează ”Ziua Iertării”, ultima zi din „Maslenița”, la Cetatea Enisala și vă invită să urmăriți confruntarea artistică on-line. Evenimentul va fi transmis live, pe pagina de Facebook a Asociației Delta Dunării.

Duminincă, 14 martie, la ora 14.00, reprezentanții celor mai mari comunități de ruși lipoveni din județul Tulcea, Sarichioi și Jurilovca se vor întâlni la poalele Cetății Enisala și își vor lua, împreună, rămas bun de la iarnă.

Ansamblurile Juraveli din Jurilovca și Landâș din Sarichioi vor cânta cele mai frumoase melodii din repertoriul lor, iar costumele din moși strămoși și veselia care îi caracterizează vor învălui sărbătoarea.

Maslenița nu s-a sărbătorit în mod public în perioada comunismului

Săptămâna Maslenița sau Maslenîia, reprezintă o perioadă în care rușii lipoveni sunt foarte veseli și interpretează cântece și dansuri tradiționale. Fiind o sărbătoare în care este celebrat soarele, rușii lipoveni din Tulcea lansau, pe vremuri, săgeți aprinse de pe Colnicul Hora, lucru care acum nu mai este permis, pentru a nu fi provocate incendii.

”Masleniţa este o denumire de origine slavă (maslo înseamnă ulei) şi are legătură cu faptul că multe din mâncărurile preparate cu această ocazie sunt cocături unse, date cu unt.

În perioada comunismului, timp de 25 de ani, Masleniţa nu s-a mai sărbătorit public în comunităţile lipoveneşti, dar după anul 1990 acest obicei a fost revigorat în majoritatea localităţilor dobrogene cu populaţie ruso-lipovenească.

Cei dintâi care au reluat serbările dedicate Masleniţei, în Dobrogea, au fost ruşii lipoveni din oraşul Tulcea, iar acest eveniment a avut loc, oficial, la data de 25 februarie 1993, la iniţiativa Comunităţii Ruşilor Lipoveni.

La Ghindăreşti, obiceiul a renăscut după anul 1999, astfel încât în fiecare an, cu o săptămână înainte de intrarea în post, de luni până vineri, toţi locuitorii satului se distrează, pentru că Săptămâna Albă este una a „petrecerii”.

După această perioadă, vin săptămânile de smerenie ale Postului Mare, în care veselia şi dansul sunt interzise.

La Carcaliu, în judeţul Tulcea, sărbătoarea a fost revitalizată din 1994, la iniţiativa profesorului Feodor Chirilă, în prezenţa a sute de oameni.

Textul cântecelor performate la Carcaliu prezintă două variante: prima se referă la sfatul fetelor pentru primirea sau respingerea unui flăcău, iar cea de-a doua, la sfatul mamei cu feciorul ales de cea mai frumoasă fată din sat, în ceea ce priveşte acceptarea sau respingerea ei.

Maslina na Kamenka prezintă momente preluate din obiceiurile de nuntă, de fapt o succesiune de secvenţe ceremoniale, cu valenţe magice, dar mai ales ludice, ce se desfăşoară în joia săptămânii albe”, scrie Cerasela Dobrinescu în cartea sa „Ruşii lipoveni din Dobrogea – istorie şi tradiţii specifice (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – 2011)”.

Maslenița, sărbătoarea primăverii, a iubirii și a luminii

Maslenița este o sărbătoare emblematică a rușilor lipoveni. Din punct de vedere etimologic, denumirea săptămânii și a tradiției derivă din termenii slavi maslo, care înseamnă unt sau ulei sau sîr cu sensul de brânză.

”Maslina, Maslenița, Sîrnăia reprezintă o sărbătoare slavă ancestrală, de întâmpinare a primăverii, care înglobează rituri agrare, elemente legate de cultul familial și de cel al strămoșilor.

În trecut, în această perioadă se performau acțiuni magice, cu rolul de a asigura recolte bogate și totodată fertilitate.

În timp, aceste aspecte s-au diluat, sărbătoarea fiind înglobată de biserică în calendarul sărbătorilor mobile, sub forma Săptămânii Lăsatului de Sec de Brânză (Sîropustnaia Nedelia).

Caracterul familial al sărbătorii, care cristaliza legăturile sociale în interiorul grupului, poate fi decodificat din denumirile unor zile ale acestei perioade: vineri – serile soacrei (mama soției), sâmbătă – șezătorile cumnatei (sora soțului).

În această perioadă elementul feminin imprimă comunității anumite reguli, prin performarea unor gesturi. Maslenița este o sărbătoare exclusiv feminină, cele mai multe roluri sunt asumate de femei: pregătirea alimentelor, efectuarea dansurilor circulare, în special în ziua de joi, cusutul batistelor cu rol ceremonial sau pregătirea instrumentarului ritual.

În alte situații, chiar dacă dispozitivul ritual era realizat de băieți, el era destinat fetelor, de exemplu construirea leagănelor decorate cu flori, la Jurilovca”, scrie cercetătorul Alexandru Chiselev, în cartea sa ”Dinamica rituală a tradițiilor de peste an”.

De Maslenița, fetele se dădeau în leagăn și se făceau întreceri cu caii

Unele dintre obiceiurile pe care rușii lipoveni le practicau de Maslenița s-au diminuat sau au fost eliminate. În prezent, în special ansamblurile tradiționale ale comunităților locale sunt singurele care mai mențin formele publice ale sărbătorii.

Rușii lipoveni preferă să sărbătorească Maslenița în familie și să consume preparate pe bază de lapte sau brânză și să facă gestul prin care cer iertare.

”Multe elemente rituale performative, precum datul fetelor în leagăn, întrecerile cu caii, plimbatul cu căruțele, lansarea săgeților aprinse de pe Colnicul Hora din Tulcea nu se mai practică de mult timp.

Repertoriul contemporan prezintă cântece specifice acestei sărbători, care au ca motiv central Strela, simbol al săgeții și al despărțirii de sezonul rece sau melodii legate de anumite preparate alimentare consumate în această perioadă, precum blinî sau vareniki.

Alte cântece au ca motive principale hameiul sau seraja utița, pasăre mitică ordonatoare a haosului primordial.

Tot cu ocazia acestei sărbători se confecționau păpuși, Ciucila Mucila, Maslenița, îmbrăcate în vestimentație tradițională. Acestea aveau mai mult rolul de a impresiona audiența, nu de alungare simbolică a iernii”, afirmă cercetătorul Alexandru Chiselev.

La Slava Cercheză, rușii lipoveni ard o păpușă botezată Ciucelo

În săptămâna Maslenița era veselie în tot satul. Supărările erau uitate, cine era certat cu cineva se împăca, să nu-l prindă postul supărat.

”La Slava Cercheză, conform unei vechi tradiţii, s-a păstrat obiceiul arderii unei păpuşi mari din paie sau câlţi, botezată „Ciucelo”. Arderea păpuşii are loc în timpul unui ritual specific, în cadrul căruia oamenii cântă şi dansează în jurul păpuşii.

Înainte de acest sacrificiu simbolic, păpuşa, care este o întruchipare a iernii sau a duhurilor rele, este plimbată prin sat. Ritualul arderii are menirea de a alunga anotimpul rece, dar şi de a purifica spaţiul de tot ceea ce era considerat „rău”.

Obiceiul arderii păpuşii din paie este o moştenire de pe tărâm rusesc, unde se desfăşoară un adevărat spectacol al funeraliilor Masleniţei, ca personaj care simbolizează iarna. Mult timp, în mediul starover, această tradiţie a fost considerată un păcat.

În Ghindăreşti, cu ani în urmă, băieţii făceau întreceri cu caii, pe dealul de la marginea satului, dinspre Topalu. Caii erau împodobiţi cu panglicile luate sau primite de la fete.

Conform unor vechi cutume, fetele îşi strângeau părul lung într-o coadă la spate, pe care o legau cu o panglică (lenta), iar în perioada Masleniţei, fetele dăruiau băieţilor din aceste panglici, în semn de simpatie.

Masleniţa avea o „coregrafie” specifică: se împletea un un fel de gard uman din braţele femeilor care ţineau batiste în mâini, treceau pe sub un pod din mâini şi rămâneau acolo, apoi se cânta să se despletească gardul acesta. Ele plecau de pe o stradă și veneau pe alta, iar oamenii ieşeau la porţi cu vareniki, plăcinte și vin”, a precizat Cerasela Dobrinescu.

Clătitele au o însemnătate aparte în cadrul acestei sărbători

Mâncărurile preparate în „Săptămâna Albă” sunt cele pe bază de lactate şi ouă, precum vareniki, tradiționalii colţunaşi cu brânză, vişine şi miere, blinî, clătite cu urdă sau brânză, pirojeniki, gogoşi cu brânză, dar şi din peşte: borş de peşte, tocăniţă de peşte și peşte prăjit.

”Clătita, ”blinî” are o însemnătate aparte, iar la ruşii lipoveni există superstiţia potrivit căreia „câte blîni ai mâncat, atâţia ani din viaţă ai câştigat”.

Forma acesteia, rotundă, aspectul rumenit, fierbinte, simbolizează soarele, izvor de viaţă şi lumină. Soarele, vechi simbol arhetipal, este prezent în aproape toate culturile lumii, fiind sursă şi întruchipare a luminii diurne, cu toate valenţele ei spirituale.

În ultima zi a Masleniţei, numită şi „Duminica Iertării” sau „Ziua Iertării”, supărările sunt uitate, iar cei care au fost certaţi au datoria de a se împăca.

Cu acest prilej, se face un schimb de replici: „Iartă-mă, dacă ți-am greşit!”, „Iartă-mă şi tu!”, iar protagoniştii îşi oferă daruri.

Întotdeauna, primii care îşi cer iertare sunt cei mai tineri. Tot în „Duminica Iertării” sunt pomeniţi şi morţii, iar rudele merg la cimir cu blinî, pe care le împart în memoria decedaţilor. Simbolic, se cere iertare şi celor trecuţi la cele veşnice.

Utima zi din săptămâna Masleniţei marchează „lăsatul secului” şi începutul Postului Paştelui, care se va întinde pe o perioadă de şapte săptămâni, dar şi despărţirea de iarnă şi începutul unui nou ciclu de viaţă.

În prezent, comunităţile din oraşe sărbătoresc Màslina, cum mai este numită sărbătoarea, prin petreceri organizate în restaurante sau la sediile locale ale comunităţii, unde ansamblurile artistice pun în scenă secvenţe ale acestui obicei”, scrie Cerasela Dobrinescu în cartea sa „Ruşii lipoveni din Dobrogea – istorie şi tradiţii specifice (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – 2011)”.

March 12, 2021