Discover Dobrogea

Tag: obiceiuri

Prelucrarea stufului, un meșteșug vechi, important pentru arhitectura caselor tradiționale din Delta Dunării

Acoperișurile din stuf sunt emblematice pentru peisajul din Delta Dunării, iar în satele deltaice, meșteșugarii care le realizează transmit secretele acestei meserii, de la o generație la alta. Pentru a nu se pierde meșteșugul realizării acoperișurilor din stuf, Asociația GAL Delta Dunării, promovează, în cadrul proiectului „TOM – Tradiții, obiceiuri, meșteșuguri”, importanța acestei meserii și a păstrării tehnicilor tradiționale locale, dar și pe cea a păstrării arhitecturii caselor tradiționale din localitățile Murighiol, Mahmudia, Nufăru și multe altele.

Acoperișurile din stuf din Delta Dunării păstrează vii tradițiile și conexiunea oamenilor cu natura

Admirăm arhitectura deosebită pe care o au casele tradiționale cu acoperișuri din stuf, de fiecare dată când ne plimbăm prin localitățile din Delta Dunării. Simple, dar deosebit de frumoase, văruite cu alb, cu ușile și geamurile vopsite cu verde sau în albastrul tradițional și acoperite cu stuf, aceste locuințe atrag privirile tuturor.

În localitățile de lângă Dunăre au început să apară tot mai multe case și pensiuni sau hoteluri care păstrează arhitectura tradițională a locului.

Pe unul dintre șantiere l-am întâlnit pe meșterul Enofrei Ivanov, care, deși are părul complet alb ce îi dă în vileag vârsta înaintată, se plimba sprinten în jurul unei case și le dădea indicații la doi tineri, în timp ce privea în sus, spre acoperișul clădirii în construcție.

L-am surprins în timp ce și-a luat un scurt moment de răgaz și am profitat de ocazie pentru a afla mai multe despre tainele acestei meserii care i-a marcat, practic, toată viața. S-a bucurat când i-am dat binețe și l-am întrebat cum este meseria pe care o iubește și o practică de mai bine de 60 de ani.

„Ce pot să spun … aceasta este cea mai frumoasă meserie de pe pământ. De când eram copil am învățat-o de la tatăl meu, apoi i-am transmis-o băiatului meu, iar acum îi învăț acest meșteșug și pe nepoții mei dragi.

Cât mai trăiesc, vreau să păstrez vie această tradiție în locul în care trăim. Acoperișurile din stuf spun și duc mai departe povestea strămoșilor noștri, care, din sărăcie le făceau așa. Timpul a demonstrat că modul în care bătrânii țeseau stuful este mai bun și mai eficient decât cu materialele moderne de acum.

Acestea nu sunt doar niște construcții simple, sunt mai mult decât atât. Îmi învăț nepoții că aceste acoperișuri din stuf spun povestea oamenilor care trăiesc în Delta Dunării, povestea acestor locuri frumoase, care este veche și autentică, și păstrează o parte din istoria și cultura noastră.

Este dureros pentru mine să văd că acest meșteșug se pierde, că noile construcții nu mai sunt în armonie cu natura, așa cum erau pe vremea mea. În loc să-și învelească locuințele cu stuf, acum, oamenii preferă tabla sau alte materiale, poate mai ieftine și mai rapid de montat.

Când văd că se mai construiesc astfel de case tradiționale, simt că încă le mai bate inima acestor localități de la Dunăre. Eu le transmit nepoților mei, toate secretele pe care le-am învățat în timp și sunt mândru că au ales acest meșteșug vechi, dar cel mai frumos de pe pământ.

Aceasta este arhitectura tradițională a caselor de aici. Chiar dacă nu se mai construiesc casele din chirpici, măcar acoperișurile din stuf să mai păstreze tradiția tehnicilor locale de realizare a locuințelor.

Nu mai avem pietrari, nu mai sunt oameni care să facă olane, dar măcar prelucrarea stufului să rămână și să păstreze vie această tradiție.

Stuful a fost mult timp învelitoarea preferată a ruşilor lipoveni, pentru că l-au procurat ușor, direct din baltă. Noi, meşterii, folosim două tehnici prin care realizăm aceste învelitori din stuf: ruseşte, prin dispunerea snopilor dinspre coamă spre streaşină şi nemţeşte, prin aranjarea stufului în straturi scurte, suprapuse peste şarpanta ale cărei leţuri sunt bătute des”, a declarat pentru Discover Dobrogea, meșterul Enofrei Ivanov.

Asociația GAL Delta Dunării îi încurajează pe tineri să ducă acest meșteșug mai departe

„Acoperișurile din stuf, prin frumusețea lor, încurajează chiar și turismul în Delta Dunării, însă ele sunt, în același timp, funcționale, iar construirea lor nu este o sarcină ușoară.

Dăruirea meșterilor cu mâini pricepute, care, cu măiestrie și cu multă dragoste pentru tradiții împletesc stuful și învelesc acoperișul caselor, este importantă pentru noi toți. Tocmai de aceea, Asociația GAL Delta Dunării promovează această meserie, în cadrul proiectului „TOM – Tradiții, obiceiuri, meșteșuguri”. Putem spune că și frumusețea acestor case tradiționale învelite cu stuf contribuie la atragerea turiștilor în zonă și ajută ca Delta Dunării să fie pusă pe harta turistică a lumii.

Avem nevoie acești meșteri care transmit secretele și tehnica acestei meserii, de la o generație la alta. Acoperișurile din stuf nu sunt doar structuri funcționale, ci și părți vii ale istoriei și culturii noastre, simboluri ale unei regiuni în care omul și natura conviețuiesc în armonie.”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Corina Popescu, reprezentant al Asociației GAL Delta Dunării.

Arhitectura dobrogeană a fost reînviată de Ordinul Arhitecților

Multe dintre pensiunile ridicate în Delta Dunării în ultimii ani cu fonduri europene au revenit la arhitectura tradițională. Și aceasta, deoarece Ordinul Arhitecților le-a impus încadrarea arhitecturală în respectivele zone rurale, pentru ca investitorii să obțină avizele necesare.

”Acum, toate pensiunile, multe dintre ele cu un bun simț și cu o arhitectură extraordinară, sunt făcute în mod tradițional și le vedeți aproape la tot pasul. Sigur, mai sunt și excepții, bineînțeles. Predomină materialele tradiționale, cum ar fi stuful, piatra naturală și lemnul. Dacă înainte oricine își făcea acoperișul din stuf, acum trebuie să ai suficienți bani pentru a apela la această variantă, deloc ieftină. Există o mulțime de tehnici care stau la baza acestui meșteșug, iar noi nu prea mai avem meseriași locali cum erau înainte”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arhitectul Alexandru Bălan.

Prelucrarea stufului și a papurei are un rol deosebit în Dobrogea

În Dobrogea, prelucrarea stufului, a papurei și a răchitei a avut și încă mai are un rol deosebit. Stuful și răchita sunt materii prime tipice zonei și se folosesc la construcția caselor și a anexelor, dar se realizează și împletituri pentru garduri, rogojini, coșuri și chiar suveniruri pentru turiști.

„În Mahmudia, de exemplu, sunt meșteri care împletesc obiecte de uz casnic și chiar există centre în care se fac împletituri din papură. Unele dintre zonele cele mai bogate cu papură din Delta Dunării sunt Mahmudia-Dunavăț – Canalul Sf. Gheorghe și Partizani – Crișan – de pe Canalul Sulina”, am mai aflat de la Corina Popescu, reprezentant al Asociației GAL Delta Dunării, ONG care promovează tradițiile locale în cadrul proiectului de cooperare „TOM – Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri”, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020.

September 6, 2024
„Magia Oaselor de Pește”, un atelier organizat pentru copii, de Asociația GAL Delta Dunării, în cadrul proiectului „TOM – Tradiții, Obiceriuri, Meșteșuguri”

Zeci de copii din județul Tulcea au avut parte de o experiență de neuitat, în cadrul atelierului „Magia Oaselor de Pește”, organizat în cadrul proiectului de cooperare „TOM – Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri”, de Asociația GAL Delta Dunării, cu sprijinul Asociației Raza Soarelui SUNLIGHT.

„Magia Oaselor de Pește”, un atelier educativ pentru copii

Cei mici au învățat că, de la pește, nici măcar oasele nu se aruncă. Atelierul de Meșteșuguri pentru Copii „Magia Oaselor de pește” s-a desfășurat pe 7 august, la Dunavățul de Jos, comuna Murghiol.

Copiii s-au aventurat într-o activitate fascinantă, unde au învățat să „se lupte” cu oasele de pește și să le transforme în adevărate opere de artă. Sub îndrumarea talentatei artiste Maria Macovei, micuții au demonstrat că talentul și creativitatea nu au limite.

„Din dorința de a promova patrimoniul cultural, obiceiurile și tradițiile străvechi ale localnicilor din județul Tulcea, GAL Delta Dunării a organizat mai multe ateliere pentru copii, printre care și «Magia oaselor de pește».

Astfel, dorim să abordăm teme vechi, într-un modalitate modernă, pentru a-i familiariza pe cei mici cu tradițiile și meșteșugurile de odinioară.

Proiectul «TOM – tradiții, obiceiuri, meșteșuguri» reprezintă o oportunitate de a acoperi necesitatea păstrării identității locale în zonele rurale și, totodată, conservarea tradițiilor, a obiceiurilor și meșteșugurilor.

Bucuria și entuziasmul copiiilor au fost molipsitoare, iar rezultatele, spectaculoase! Felicitări tuturor micilor magicieni și un mare mulțumesc artistei Maria Macovei, pentru dedicarea și pasiunea cu care a ghidat fiecare pas al acestei călătorii artistice.”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Corina Popescu, reprezentant al Asociației GAL Delta Dunării.

Asociația GAL Delta Dunării va continua să încurajeze și să susțină tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile, care ne fac viața mai frumoasă și nu trebuie să se piardă.

August 9, 2024
GAL Delta Dunării le oferă copiilor o experiență creativă și autentică în cadrul unui atelier de împodobit ouă de Paște

Copiii de pe teritoriul GAL Delta Dunării sunt invitați să facă o călătorie în istoria tradițiilor pascale, joi, 25 aprilie 2024, de la ora 17:30, la Biblioteca din Mahmudia. Atelierul intitulat „În Lumea Ouălor Împodobite – Curs Festiv de Decorat Ouă pentru Juniori”, este organizat de către reprezentanții GAL Delta Dunării, în cadrul proiectului „TOM – Tradiții, obiceiuri și meșteșuguri”.

GAL Delta Dunării promovează patrimoniul cultural

Din dorința de a promova patrimoniul cultural, obiceiurile și tradițiile străvechi ale localnicilor din județul Tulcea, GAL Delta Dunării va organiza, în următoarea perioadă, mai multe ateliere pentru copii și adulți. Primul dintre acestea este cel în cadrul căruia, copiii sunt învățați să vopsească și să decoreze ouăle de Paște.

„Într-o lume a informatizării, a vitezei, a noului, adevăratele valori culturale, comori inestimabile ale unui popor încep să se piardă. Ele sunt asemenea unei vechi lăzi de zestre: cu toţii ştim că există, dar este acolo, în casa bunicilor de la ţară. Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul, meșteșugurile și gastronomia, sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda trecerii timpului. Câţi dintre tinerii de azi cunosc valoarea unor obiecte, de o rară frumuseţe de altfel, pe care le privesc cu dispreţ, spunând că sunt „de când era bunica fată ”? Câţi din tinerii de azi ascultă cu plăcere cântece populare?

Prin abordarea acestui proiect nu se dorește o schimbare majoră a percepţiilor naţionale asupra acestor moșteniri, ci o sensibilizare a noastră, a tuturor, o abordare diferită a unei teme deloc moderne. Proiectul „TOM – tradiții, obiceiuri, meșteșuguri” reprezintă o oportunitate de a acoperi necesitatea păstrării identității locale în zonele rurale și, totodată, conservarea tradițiilor, a obiceiurilor și meșteșugurilor”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Corina Popescu, reprezentant al Asociației GAL Delta Dunării.

Atelierul „În Lumea Ouălor Împodobite – Curs Festiv de Decorat Ouă pentru Juniori” le va oferi copiilor din Mahmudia și din localitățile învecinate, o experiență autentică și creativă, într-un cadru interactiv și plin de culoare.

Proiectul de cooperare „TOM – tradiții, obiceiuri, meșteșuguri” promovează necesitatea păstrării identității locale în zonele rurale din România și conservarea tradițiilor, obiceiurilor și meșteșugurilor locale românești.

April 23, 2024
Mărțișorul și Zilele Babelor, patronate de personajul mitologic Baba Dochia

Mărțișorul și zilele babelor sunt strâns legate de existența unui personaj mitologic de care am auzit cu toții, Baba Dochia. Primăvara vine la pachet cu vechi tradiții, atât în Dobrogea, cât și în celelalte zone ale țării, pentru că, în anotimpul în care natura renaște, în mediul rural există numeroase obiceiuri, unele pierdute, altele care s-au păstrat.

Mărțișorul, potrivit legendelor, a fost făcut, prima dată, de Baba Dochia

Baba Dochia, un personaj mito-folcloric, este indisolubil legată, la români, de tradiția mărțișorului. Potrivit legendelor, ea a realizat primul mărțișor și a tors firul bicolor, în timp ce urca pe munte.

”Se știe, conform legendelor, că Baba Dochia și-a început urcușul pe 1 martie și a tors în toată această perioadă, un fir. La un moment dat, ea a găsit pe drum un bănuț, pe care l-a găurit și a legat banul de firul răsucit, în două culori, pe care Baba Dochia l-a tors.

Se spune că acesta a fost primul mărțișor. De fapt, mărțișorul tradițional era un bănuț, la început din metal, dar putea fi și din argint. Banul găurit este un simbol matricial feminin, cu trimitere directă la acest personaj, de la care avem păstrată tradiția mărțișorului, iar argintul este un metal lunar, benefic, aducător de bine.

La început, firul mărțișorului nu a fost cu ață roșie, se spune că a fost cu alb și negru. Albul semnifica puritatea, iar negrul simboliza pământul. Roșul, la rândul său, semnifică puritatea, vigoarea și sângele. Au mai existat și variante, era și un șnur albastru cu alb, iar albastrul simboliza seninul cerului.

Noi avem acest personaj, Baba Dochia, despre care se spune că a tors firul bicolor, acel șnur al mărțișorului, în urcușul său pe munte, care, conform legendelor, a început pe 1 Martie. Astfel, această zi este dedicată Babei Dochia, dar, mai mult decât atât, în calendarul creștin ortodox, o avem prăznuită pe Sfânta Evdochia, personaj real, care a trăit în sec. III”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cerasela Dobrinescu, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.

Zilele babelor, un obicei legat tot de Baba Dochia

La începutul lunii martie, mulți dintre noi își aleg o babă, însă, puțini știu că zilele babelor au pornit tot de la Baba Dochia.

”Baba Dochia este cea care personifică vremea capricioasă din această perioadă a anului, pentru că, știm cu toții faptul că începutul primăverii este instabil din punct de vedere meteorologic. Acest lucru a generat o serie de povești și legende, mai ales în mediul rural.

Astfel, avem primele zile ale lunii martie, patronate de acest personaj feminin, Baba Dochia, care, se pare că era, conform unor legende, mama unui alt personaj care a guvernat în a doua jumătate a lunii februarie, mai exact pe 24, mama lui Dragobete.

Legendele spun că Baba Dochia era rea și își supunea nora unor adevărate probe de inițiere, care, nesocoteau practic, rânduiala timpului. De exemplu, o trimitea să culeagă fragi în luna martie sau să albească lâna neagră.

Astfel, primele zile lui martie, 7, 9 sau 12 zile sunt acele zile în care se dădea o luptă simbolică între iarnă și vară, pentru că sunt instabile din punct de vedere meteorologic.

La sate, fiecare dintre aceste zile este asociată câte unei babe, fiind alese în funcție de zilele de naștere, însă oamenii își puteau face și alte corelații cu datele.

Dacă ziua respectivă era însorită se spune că omul era bun, că avea noroc și așa mai departe. Babele se sărbătoresc și acum, dar este un caracter ludic în această sărbătoare, ele sunt alese mai mult în joacă.

Ziua în care îți alegi baba nu se face după o anumită regulă, însă, de obicei, este asociată cu ziua de naștere.

Primele zile din martie stau sub semnul acestor babe, care ne vorbesc despre vreme și despre firea omului”. povestește muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Mărțișorul era purtat în Dobrogea, până la întoarcerea berzelor

În Dobrogea, se obișnuia să se poarte mărțișorul până când veneau berzele, spune muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Ea precizează că exista și o formulă prin care erau invocate păsările ”Ia-ți barză mărțișorul”” sau ”Ia-ți negrețele, barză și dă-mi albețele!”, unde negrețele erau supărările, bolile și albețele fiind zilele fericite, cu sănătate.

Șnurul mărțișorului se atârnă în copaci sau pe tufele de trandafiri

”După purtare, în Dobrogea, mărțișorul era așezat sub o piatră sau pe gard, de unde se credea că îl vor lua berzele sau alte păsări călătoare, care vin în această perioadă.

De asemenea, mai există obiceiul ca mărțișorul să fie pus pe o tufă de trandafir sau pe ramurile unui pom, iar cu acest prilej se fac anumite premoniții. Dacă trandafirul sau copacul înfloreau, acest lucru era considerat de bun augur pentru persoana respectivă, dacă nu, pentru cel care și-a lăsat mărțișorul acolo, urma o perioadă nefastă”, spune muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Cât timp se poartă mărțișorul?

Câte bordeie, atâtea obiceiuri, spune o vorbă românească. În funcție de zonă, mărțișoarele sunt păstrate o anumită perioadă de timp. El poate fi purtat la piept, la gât sau pe mână, câteva zile, până la o anumită sărbătoare sau până când înfloresc pomii.

”Există sate în care mărțișorul era pus și la gâtul mieilor, pentru că în această perioadă erau vulnerabili și chiar și sub cloșcă era păstrat, pentru a avea noroc de pui mulți și sănătoși”, am aflat de la muzeograful Cerasela Dobrinescu.

După zilele babelor, urmează zilele moșilor, pentru că intrăm în altă perioadă. Dacă babele reprezintă zilele capricioase care fac legătura anotimpului rece cu cel cald, moșii simbolizează zilele călduroase care vor veni, deoarece, pe măsură ce înaintăm în lună, vremea se încălzește. Despre zilele moșilor însă, care vin odată cu mucenicii, veți afla mai multe informații în curând.

March 3, 2021
Crăciunul pe stil vechi la ucraineni, tradiții păstrate și obiceiuri pierdute

Tradițiile care marcau Crăciunul pe stil vechi la ucraineni și-au mai pierdut, în timp, esența. Unele ritualuri au dispărut, dar multe încă se mai păstrează. Căciunul pe stil vechi este celebrat pe 7 și 8 ianuarie în comunitatea de ucraineni, după calendarul Iulian. Haholii sărbătoresc pe 6 ianuarie Svatâi Vecer sau Ajunul Crăciunului, când gospodinele fac ultimele pregătiri în casă și gătesc colacii pentru colindători.

Crăciunul pe stil vechi la ucraineni și cina rituală de Svatâi Vecer

Svatâi Vecer reprezintă perioada în care familia se reunește înainte de Crăciunul pe stil vechi la ucraineni, dar și momentul în care sunt pomenite rudele decedate, pentru care, pe vremuri se păstra un loc la masă și se puneau tacâmuri. Pentru a se asigura că va fi belșug în gospodărie, ucrainenii așezau pe vremuri fân sub masă, dar și diferite unelte folosite adesea, precum topor, coasă, foarfece sau fusul pentru tors lâna.

”Pentru cina rituală de Svatâi Vecer, haholii pregătesc 12 feluri de mâncare de post. Nu lipsesc osvarul, un compot din fructe uscate și cucheaua, o fiertură de grâu amestecată cu miere şi nuci.

Pe masă sunt și piroghi, mici plăcinte coapte, umplute cu cartofi, cu dovleac sau cu varză, dar și pampuşché, pâinici care se rup cu mânile şi se servesc cu pastă de mac frecat, cu usturoi pisat, cu ceapă prăjită sau cu zeamă de sfeclă. Toate preparatele erau puse în același timp pe masă, pentru ca aceasta să fie îmbelșugată.

În unele localități, în seara de Ajun puteau fi consumate și produse pe bază de pește. La Sfântu Gheorghe, pentru masa de Veceră se pregăteau pirișché, niște colțunași umpluți cu șira spinării de la morun, care era conservată în timpul anului și apoi se fierbea și era folosită ca umplutură pentru acest tip de plăcinte. De asemenea, se mai făceau pirișché cu cartofi, cu varză, scordolea sau marinată”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Alexandru Chiselev, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.

În noaptea magică, ucrainenii aflau cum va fi vremea în anul următor

În noaptea de Ajun, ucrainenii aprindeau candele și lumânări în casă, la icoană/pokutea sau în grajdurile animalelor.

Tot în noaptea magică, ei puteau afla cum va fi vremea tot anul următor, cu ajutorul unei cepe. Aceasta era desfăcută și pe fiecare din cele 12 foi atent pregătite se presăra sare. În dimineața Crăciunului, în funcție de apa lăsată în foile de ceapă, ei aflau dacă anul va fi secetos sau bogat în ploi. Se spune că obiceiul este vechi de sute de ani și prognoza nu este niciodată greșită.

Exista și un ritual prin care, în funcție de modul în care arăta splina porcului se prevestea cum va fi vremea în anul următor. Porcul era tăiat în trecut cât mai aproape de Crăciun, în unele sate chiar în ziua Crăciunului. În acel moment se examina forma splinei. Dacă era îngustă la cap şi groasă la capăt, atunci urma să fie o iarnă grea.

În Ajunul Crăciunului, ucrainencele coceau colacii pentru colindători

În Ajunul Crăciunului pe stil vechi, ucrainenii pregăteau pe vremuri copturile ritualice, respectiv colacii, care aveau de dimensiuni diferite și tradiționalul Crăciunel. La haholi, colacii jucau un rol esențial. Ei le erau oferiți ca dar colindătorilor, iar Crăciunelul le era dat animalelor, pentru sănătate și spor.

”Gospodinele coceau aproximativ 10–15 colaci mai mari, împletiţi, pentru grupurile de colindători adulți și pentru bărbații care colindau pentru biserică. De asemenea, ele pregăteau și aproximativ 80 de colăcei, pentru colindătorii copii sau necăsătoriţi. Când venea preotul să anunțe Nașterea lui Isus, batiușka era răsplătit cu o pereche de colaci.

Tot din Ajun se pregătea Crăciunelul sau hrestec cum îi spun ucrainenii. Acesta este o coptură în formă de opt sau de cruce, ţinută pe un cui, lângă icoană ”pokutea”, până la Bobotează, apoi era stropită cu aghiazmă și împărţită la animale, pentru sănătate și spor. Unele din aceste obiceiuri se mai păstrează și astăzi”, am aflat de la cercetătorul Alexandru Chiselev.

Tinerii merg cu Vecera să anunțe Nașterea lui Isus

Crăciunul pe stil vechi la ucraineni are o tradiție foarte veche. Potrivit acesteia, în noaptea de Ajun prevede ca tinerii să meargă în vizită cu Vecera la rudele mai în vârstă, pentru a vesti Nașterea lui Isus.

”Alt obicei al ucrainenilor în Ajunul Crăciunului este să meargă cu vecera. Copii trec pe la rude cu câte doi colaci și spun: Dobri vecer, sfati vecer, preimaite nașu veceru?/ Bună seara, sfântă seara, primiți vecera noastră? și li se răspundea: Praimaim vașu veceru!/ Primim vecera voastră.

Copii erau răsplătiţi cu hostenţea/duchide, daruri oferite de gazde: colaci, biscuiţi făcuţi la sobă sau nuci și mâncau din preparatele gătite de gazde pentru masa rituală din seara de Ajun. La ultima casă la care se mergea cu vecera se dădeau de pomană colacii pregătiţi. Era de bun augur pentru gazde, dacă primul vecernek era băiat.

De Crăciun, ucrainenii recreau în casă, staulul în care s-a născut Isus

Printre practicile de Crăciun/Rizvó, se remarcă recrearea simbolică a staulului în care s-a născut Hristos, prin aşezarea paielor cam de două degete, peste tot în casă şi în bucătărie.

”În satul Telița, se obișnuia așezarea sub icoană a fânului, sub forma unui pătuț, în care se afla un aluat antropomorf denumit Iisus. Aceste practici amintesc de scenele nativității de la catolici.

Pe laviţă, la colţul unde este icoana se punea puţin fân din seara de Ajun şi trei colaci.

În localitatea Sfântu Gheorghe se puneau paie și colac în spațiul de la icoană ”pocutéa”, apoi acestea erau date la animale la 40 de zile după Crăciun”, am mai aflat de la Alexandru Chiselev.

Crăciunul pe stil vechi și tradițiile ucrainenilor

”În dimineața Crăciunului pe stil vechi, ucrainenii merg la slujba de la biserică. Există și anumite ritualuri care erau practicate cu ceva timp înainte de marea sărbătoare.

În localitatea Sfântu Gheorghe, de Sfânta Varvara se punea grâu la încolțit într-o farfurie. Acesta se stropea în fiecare dimineața cu gura, pe nemâncate. Domnișoarele îl tăiau și îl prindeau la haine, înainte de a merge la biserică. Apoi, după slujbă, acesta era dat la vaci să-l mănânce, pentru sănătate.

În prima zi de Crăciun, pe 7 ianuarie se obişnuia vizitarea celor cei mai în vârstă membri ai familiei extinse: socrii, fraţii şi surorile mai mari. Se ofereau daruri soacrei, de exemplu o pereche de colaci, material de rochie sau pantofi”, a mai spus cercetătorul Alexandru Chiselev.

Obiceiul cel mai important de Crăciun este colindatul

Ucrainenii colindă doar în zilele de Crăciun, deoarece în ajunul marii sărbători ei merg doar cu Vecera. Se spune că obiceiul cu cea mai mare însemnătate din ziua Nașterii Domnului este colindatul.

”Copiii ”koleadniciki” sunt primii care merg cu colindul, lucru care se întâmplă până la prânz. Aceștia intonau colinde simple, cu tentă umoristică: Bihla telecika,/ Kak zbereznecika,/ Ta do ghiakika u dvir./ Ia tubi ghiaciku,/ Za kaliaduiu,/ Dai pirih,/ Iak ne daseș peroha,/ Vozimu vola za roha,/ A kobelku za ciubrenku,/ Tai povedu na Muhelku,/ Iz Muhelke u iarmarok,/ Dai ghiakiku pirijok!/ Calaci na hurt!/ Alerga vițica,/ Precum veverița,/ Până la unchieșul în curte./ Eu ție unchiule,/ Îți voi colinda,/ Dă plăcinta,/ Dacă nu dai plăcinta,/ Iau boul de coarne,/ Și iepușoara de coamă,/ Și-i duc la Muhelka,/ De la Muhelka la iarmaroc,/ Dă unchieșule un pirijok!/ Colaci la grămadă.

Mai pe seară, cetele de flăcăi/koleadniché, dar și bărbați, avându-l în frunte pe ”bereza”, un tânăr proaspăt căsătorit, mergeau în fiecare gospodărie cu colinde de inspirație religioasă.

Ei mergeau din casă în casă și colindau la icoană. Gazdele le ofereau cârnați, colaci, pe care îi înșirau pe un băț, dar și bani.

Prin oferirea colacului, toate dorințele de recolte bogate venite din partea colindătorilor erau răsplătite printr-un produs ce materializa recolta trecută, practic, dovada eficienței urărilor spuse în urmă cu un an.

Flăcăii și bărbații colindau timp de două zile, iar în a treia zi petreceau. Bărbații colindau pentru biserică și banii strânși îi foloseau pentru repararea lăcașului de cult sau pentru achiziționarea unor obiecte de cult”, a precizat Alexandru Chiselev.

În satul Letea, colacii se schimbau în neam

”Un aspect ritual interesant din satul Letea, la Crăciunul pe stil vechi la ucraineni, este legat de schimbatul colacilor în neam. Plecând de acasă cu un colac destinat ultimei rude vizitate, acesta era luat de fiecare gazdă și înlocuit cu altul, în fiecare gospodărie vizitată.

Astfel se crea o legătură simbolică de-a lungul întregului neam, pe linie consangvină și spirituală și o rețea rituală care unea simbolic rudele, în seara de Ajun.

„Țineau foarte mult să-i vizităm. Dacă-i uitam se supărau. Și spuneau părinților: La ăla au fost, dar la mine nu. Așa că anul următor scriam pe caiet. Acum merg la nanu, apoi la unchiu, la mătușa, la bunica”

O astfel de secvență rituală se desfășura în satul Letea astfel: după ce terminau de colindat, gazda oferea colacul și banii conducătorului cetei, numit beréza. Acesta spunea cetei de flăcăi: A vi caleadnichí, schedaité șapocichi i crichiti: Dai Boje dai! / Iar voi colindători, scoateți-vă căciulile și strigați: Dă Doamne, Dă!

Înainte, la Letea, darul era foarte bogat la Crăciunul pe stil vechi la ucraineni. Nu se dădeau mulți bani, dar se ofereau multe produse. Colaci mari, frumoși, împletiți și rumeni. Gospodinele se întreceau să facă cei mai frumoși colaci pentru colindători. Primeam pișcoturi, mâncare, fructe, fiecare ne dădea ce avea, nuci, vin”, spune cercetătorul Alexandru Chiselev.

Obiceiuri de Crăciun pe care ucrainenii le-au păstrat

Masa rituală din Ajun și mersul cu Vecera se păstrează în continuare, fiind cel puţin egale ca importanţă, cu obiceiul colindatului, în perioada Crăciunului pe stil vehi la ucraineni.

”În urma cercetărilor efectuate, am remarcat permanența unor preparate cu rol de marcă identitară, precum kuheaua și ozvarul, pe care le-am regăsit în toate gospodăriile.

Totuși, numărul de preparate s-a redus, dar s-a încercat să se păstreze un număr par de produse pentru Ajun. La Crăciunul pe stil vechi la ucraineni, unele produse sunt pregătite în casă, altele sunt procurate din comerț.

Preparatele din pește, precum știuca marinată sau prăjită, scordoleaua sau scrumbia nu lipsesc de pe masa haholilor din Letea.

Dintre celelalte preparate regăsite și degustate, amintesc: plăcintele de foi umplute cu varză sau dovleac, aluatul modelat sub formă de pasăre, pampușke și pirișke cu diferite umpluturi”, a afirmat cercetătorul Alexandru Chiselev.

Tradițiile de Crăciun pe care haholii le-au pierdut

Crăciunul pe stil vechi la ucraineni și-a pierdut, în timp, unele tradiții, odată cu globalizarea și cu modernizarea localităților.

”Riturile ce marcau simbolic intrarea și ieșirea din sărbătoare și-au pierdut esența. Astfel, nu se mai păstrează cutuma așezării fânului în casă, pe laviţă sau a obiectelor cu valoare simbolică sub masă.

Practica mersului prin sat cu Vecera a căpătat în mod evident valențe legate de cultul morților, darurile cu care merg vecerniki fiind numite, în românește, colindițe pentru morți. Acestea constau în punguțe, pregătite pentru fiecare persoană ce urmează a fi vizitată, în care se regăsesc un colac, fructe, dulciuri și, obligatoriu, o lumânare.

Este clar că această tradiție a fost resemnificată, trecând de la ideea de cinstire a neamului, la cea de pomenire a morților familiei.

Practica de a duce colacul ultimei persoane, celei mai în vârstă, a dispărut, fiecare membru din neam primind un dar egal valoric.

Unele persoane încă mai pregătesc colaci și Crăciunelul în cuptorul din casă, însă, cei mai mulți cumpără colacii pentru seara de Ajun și pentru Crăciun de la magazinul din sat, comandați de la Tulcea sau Sulina.

Chiar în acest context, colacii nu lipsesc din gospodării, indiciu că semnificația lor nu s-a pierdut definitiv. Lipsa colacilor de casă trebuie corelată cu pierderea profilului agrar, în momentul de față nemaiexistând culturi de grâu în sat. Astfel, anumite gesturi care aveau rolul de a influența recoltele în anul ce urma, s-au diluat în timp.

Un alt element important este legat de faptul că rolul lui bereza, deși este mult mai puțin exprimat, a fost asumat de o fată, arătând evoluţia relațiilor dintre genuri în perioada contemporană. Aceasta conducea ceata de tineri, alegea ordinea colindării caselor, stabilea durata staționării – în momentul degustării produselor oferite de gazde și strângea darul în bani.

Dacă în trecut recompensa materială în perioada Crăciunului pe stil vechi la ucraineni era mai mult asimbolică, în prezent aceasta a devenit substanțială, înlocuind practic o serie de daruri în natură, cu bani”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Alexandru Chiselev, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.

Fotografiile ne-au fost oferite de cercetătorul Alexandru Chiselev.

Discover Dobrogea vă dorește să aveți parte de Sărbători fericite!

January 4, 2021
Ziua etniei tătare din România, importantă pentru păstrarea identității naționale a tătarilor

Ziua etniei tătare din România este sărbătorită în fiecare an, pe 13 decembrie, încă din 2006, când a fost votată o lege în acest sens. Ziua de 13 decembrie reprezintă un moment istoric semnificativ în memoria colectivă a tătarilor din întreaga lume. Consfințirea acestei zile, drept sărbătoare a comunității tătare din România este unică în lume și demonstrează climatul de toleranță și de bună conviețuire de care au parte comunitățile etnice din țara noastră.

Ziua etniei tătare din România, un motiv de reflecție profundă

Ziua etniei tătare din România nu reprezintă doar un motiv de sărbătoare, ci și unul de reflecție profundă, fiind un moment istoric semnificativ în istoria colectivă a tătarilor din întreaga lume.

”Cei mai mulți membri ai comunității tătare din România au sosit în Dobrogea odată cu emigrările care au început în anul 1783, când a fost anexat Hanatul Crimeei de către Imperiul Rus. De atunci, până pe la 1878, de fiecare dată în urma unui război ruso-otoman, valuri importante de tătari au sosit în Dobrogea, unde au fost instalați de autoritățile otomane”, a declarat pentru Discover Dobrogea, doctorul în istorie la Universitatea Hacettepe din Ankara, Metin Omer.

Ziua etniei tătare – Folclorul tătăresc dobrogean, o expresie a identității naționale

Istoria și civilizația turcilor dobrogeni, știm cu toții, se întinde pe o perioadă foarte lungă de timp, astfel că acum nici nu ne-am putea imagina cum ar fi Dobrogea fără comunitatea musulmană. Dobrogea este regiunea în care mulți tătari s-au născut și au crescut, iar influența acestor locuri este importantă pentru tătarii dobrogeni, motiv pentru care există și Ziua etniei tătare.

”Folclorul tătăresc dobrogean este o expresie a identității naționale, pentru că Dobrogea este și patria noastră, a tătarilor. Avem un costum popular foarte elegant și sobru, care acoperă femeile din cap până-n picioare, chiar în mai multe straturi.

Multe melodii din folclorul tătăresc dobrogean sunt sobre și triste, pentru că avem o istorie tristă”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Narciz Amza, reprezentantă a comunității tătare din România.

Populația tătară din Dobrogea se distinge de alte neamuri, prin obiceiuri și creațiile sale populare, pentru că tradițiile, datinile, cântecele rituale însoțesc viața omului de la naștere până la moarte. Comunitatea tătară din Dobrogea, originară din Crimeea și stabilită pe tărâmul situat între Dunăre și Marea Neagră și-a creat o tradiție culturală variată, în care folclorul ocupă un loc important, a precizat Aisun Mamut, reprezentata tătarilor din cadrul UDTTR.

Ziua etniei tătare – Identitatea tătarilor este exprimată prin religie și prin limbă

Tătarii au pus întotdeauna mare accent pe religie, iar identitatea lor este exprimată prin religie și prin limbă. Tocmai de aceea, se spune că religia face parte din educația unui adevărat tătar.

Moscheile și geamiile din Dobrogea, pe lângă rolul lor religios pentru comunitatea musulmană, sunt un simbol al bunei conviețuiri de pe acest tărâm, lucru dovedit și de faptul că ele încă sunt în picioare și că rezistă și azi.

”Dacă în 1878, când Dobrogea a intrat în granițele românești, erau, după unele surse, peste 200 de geamii și moschei, astăzi mai avem 81. În 1940 mai erau 125 de lăcașuri de cult musulmane în Dobrogea.

Cele mai multe dintre ele au fost construite la mijlocul secolului al XIX-lea, undeva pe la 1860. Și nu întâmplător acest lucru, pentru că atunci, un număr important de tătari din Crimeea au emigrat din Peninsulă spre Dobrogea. Autoritățile otomane au decis să ajute la așezarea lor în acest teritoriu, motiv pentru care s-au construit în acea perioadă multe geamii sau au fost renovate cele mai vechi.

Dincolo de legende, ar trebui să știm despre moschei că ele nu au fost doar un spațiu în care musulmanii veneau să se roage. Cele mai multe dintre ele, atunci când au fost construite, nu au fost gândite doar ca moschei sau lăcașuri de cult. De fapt, în localități importante cum ar fi Babadag, Medgidia sau Mangalia, ele făceau parte dintr-un complex care se numește Erculie.

Din acest complex făceau parte lăcașul de cult în sine, dar și o școală și chiar un fel de spitale. Aceste construcții n-au rezistat până în ziua de astăzi, în schimb, în anumite cazuri, ele s-au transmis. De exemplu, la Babadag, pe lângă moscheea Gazi Ali Paşa, tot în anul 1610 s-a înființat și o medresă, o școală islamică. Ea a continuat să existe și după 1878 sub forma Seminarului musulman, care în 1901 s-a mutat la Medgidia și a funcționat până în 1967, când a fost închis”, am aflat de la doctorul în istorie la Universitatea Hacettepe din Ankara, Metin Omer.

Satul Tătaru, întemeiat de tătarii retrași din Crimeea

Satul Tătaru din comuna Comana, județul Constanța, a fost fondat de tătarii veniți din Crimeea, în jurul unei ferme și a unei mori de vânt, realizate de doi bulgari. În trecut, localitatea s-a numit Azaplar.

”Când aveam vreo 10 ani, am ieșit mers într-o zi cu mama la piață. Cred că era Piața Griviței, iar mama s-a întâlnit cu o doamnă foarte în vârstă. Au început să vorbească tătărește și eu căscam gura la ele, stăteam și le ascultam. La un moment dat, doamna mai vârstnică a început să îi explice mamei ceva în limba română, probabil pentru că nu reușea să îi spună în tătară. După ce ne-am despărțit de femeie, i-am spus mamei: ”Mamă, ce frumos vorbește doamna aceasta în română!” Mama, foarte mirată, se întoarce la mine și spune: ”Păi cum să nu vorbească limba română? Ea este Gherghina lui Ivanciu, o româncă din satul Tătaru, care în trecut se numea Azaplar, unde s-a născut și a copilărit mama mea. În localitatea Tătaru erau familii de români care vorbeau tătărește, pentru că acolo familiile de români erau minoritare”, a povestit Narciz Amza, reprezentantă a comunității tătare din România.

Kadriye Nurmambet, privighetoarea Dobrogei

Comunitatea tătarilor din Dobrogea se mândrește cu numeroase personalități marcante. Una dintre ele este Kadriye Nurmambet, o folcloristă și solistă de muzică populară tătărească și turcească, de etnie tătară crimeeană, a cărei voce a atras atenția la nivel național, fiind numită ”privighetoarea Dobrogei”. Kadriye a absolvit în 1957, Facultatea de Drept a Universității București, fiind prima femeie avocat de etnie tătară din România.

Kadriye Nurmambet a îndrăgit folclorul încă din copilărie și a învățat primele cântece de la mama ei. Obișnuia să călătorească prin satele dobrogene, în căutarea comorilor culturale locale. De-a lungul întregii vieți, Kadriye a făcut eforturi remarcabile pentru conservarea și perpetuarea muzicii și tradițiilor tătarilor și turcilor din România.

Tătarii din Dobrogea le transmit tradițiile și obiceiurile generațiilor următoare

Vremurile în care se realizau cusături migăloase pe pânză extrem de fină la lumina lămpii sau broderiile făcute cu multă răbdare pe mătase de către tătăroaice cu un secol în urmă, au apus. Aceste obiecte însă, au fost păstrate generații de-a rândul și reprezintă un motiv de mândrie pentru familiile de musulmani din Dobrogea, care le oferă copiilor zestrea străbunilor, astfel încât obiceiurile din vechime să nu fie uitate.

Femeile din comunitatea tătară de pe plaiurile dobrogene se întâlnesc frecvent și discută despre identitatea culturală care le definește, pentru ca aceasta să nu se piardă în secolul vitezei în care trăim și în care tinerii vor să fie de multe ori în pas cu moda, uitând care le sunt rădăcinile.

Cultura tătarilor și a turcilor din Dobrogea, influențată de români

Există multe asemănări între tradițiile și obiceiurile tătarilor sau turcilor și cele ale românilor. În Dobrogea există o îmbinare a bogatelor tradiții ale tătarilor de origine crimeeană și ale turcilor de origine anatoliană, iar concluzia este că în spațiul dobrogean s-a format un tip comun de cultură, ceea ce numim astăzi ”cultură pontică”.

Peste 90% dintre localitățile din Dobrogea au avut denumiri tătărești și turcești

La începutul secolului XX, Constantin Brătescu și Nicolae Iorga vorbeau despre faptul că peste 90% dintre localitățile din Dobrogea aveau denumiri vechi, turcești și tătărești. Era normal, având în vedere că Dobrogea a făcut parte mult timp din Imperiul Otoman.

”Un exemplu este Băneasa, care se numea pe vremuri Parakoy, prin traducere ”satul cu bani”. Localitatea are și o poveste frumoasă, cu Beizula, un tătar care a venit din Crimeea și s-a așezat să facă un foc de tabără și să rămână peste noapte în zonă. El a visat că va descoperi o comoară, iar când s-a trezit din somn a săpat chiar în locul acela și a descoperit un bol plin cu bani. Și-a ridicat acolo o casă, apoi au venit alți oameni și așa s-a întemeiat Parakoy, satul cu bani. Parakoy a devenit comună în 1850”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Cristian Cealera, publicist și muzeograf la Muzeul de Istoria Națională și Arheologie Constanța.

Hagieni, satul tătarilor din Dobrogea care au călătorit la Mecca

Numele localităților ne oferă adesea, informații despre motivul pentru care au fost înființate sau poate avea legătură cu anumite caracteristici ale lor. Hagieni, satul tătarilor din sudul județului Constanța are o istorie veche de aproape două secole. Acum, este o localitate aproape uitată din Dobrogea, însă, prin legendele și tradițiile păstrate de localnici ar putea deveni o atracție turistică.

”Localitatea Hagieni a fost înființată în perioada otomană, special pentru tătarii așezați pe aceste meleaguri.

Este foarte interesantă proveniența denumirii satului Hagieni, al cărui nume era Hagilar sau „Hacılar”, cum se scrie în tătărește. Ambele variante provin de la cuvântul hagiu, care era folosit pentru musulmanii care au efectuat pelerinajul la Mecca. Denumirea localității ne sugerează că așezarea a fost una în care erau foarte mulți credincioși care au călătorit la Mecca. În satul Hagieni locuiau oameni înstăriți, deoarece nu oricine își permitea să meargă la Kaaba”, am aflat de la doctorul în istorie Metin Omer.

În Dobrogea trăiesc în armonie 18 minorități etnice, care îmbogățesc și colorează prin tradițiile și obiceiurile lor, acest ținut al multiculturalității.

December 13, 2020
Mihai Vîlcu: USR-PLUS va transforma Ghindărești într-o comună cu adevărat europeană

Mihai Vîlcu a copilărit în Ghindărești și s-a întors în comună după ce a terminat studiile universitare, chiar dacă putea să rămână în București sau să plece peste hotare, așa cum mulți alți tineri de acolo au făcut. El s-a decis să candideze pentru funcția de primar la Ghindărești, pentru că este o localitate frumoasă, în care trăiesc mulți ruși lipoveni și vrea să inițieze numeroase proiecte, astfel încât, toată lumea să audă de ea, să o viziteze și să afle care sunt tradițiile acestei comunități.

Mihai Vîlcu: Avem un plan pentru Ghindărești

”Avem un plan pentru Ghindărești” este sloganul pe care Mihai Vîlcu și membrii USR-PLUS din comună îl transmit localnicilor.

”Oamenii din Ghindărești se bucură când ne văd și ne apreciază proiectele, pentru că ei știu că le vor schimba viața în bine.

Avem foarte multe mesaje de susținere și din Diaspora, pentru că mulți dintre copiii localnicilor sunt plecați să muncească în străinătate.

Chiar ieri am primit un mesaj de la o doamnă din Diaspora, care mi-a scris că îi pare foarte rău că nu poate veni acasă să voteze împreună cu copiii, dar că și-a sunat rudele să le îndemne să ne aleagă pe noi.

Vrem să încurajăm în primul rând, atragerea de fonduri europene, pentru că astfel putem dezvolta mult comuna Ghindărești”, spune candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.

Mihai Vîlcu, primul localnic din Ghindărești care a deschis o afacere

Mihai Vîlcu are 35 de ani și a terminat Facultatea de Informatică Managerială la Universitatea Româno-Americană. După ce a absolvit facultatea a deschis o afacere și a decis să își investească banii strânși într-o plantație de mure, la Ghindărești. Plantația a înființat-o în urmă cu 5 ani și are 4,5 hectare. El spune că nu este deloc ușor, pentru că nu există apă în zonă.

”M-am gândit că trebuie schimbat ceva în Ghindărești și mi-am propus, pe plan personal la momentul respectiv, să am prima afacere care să le ofere locuri de muncă celor din sat. Nu sunt alte afaceri dezvoltate aici, pentru că toți investitorii care au venit în zonă au fost alungați de primărie. Voiau să deschidă o cofetărie, o patiserie, însă aici, la primărie, totul pleacă de la ”mie ce-mi iese”. Un investitor nu vine să dea șpagă sau să aibă înțelegeri cu primăria, iar dacă nu au fost sprijiniți, investitorii au plecat, din păcate.

Oamenii de aici sunt pensionari, foarte mulți tineri sunt plecați în străinătate și le trimit bani pentru a le asigura traiul. Sunt câțiva agricultori, dar populația se ocupă cu pescuitul și cu mici afaceri de familie.

Cred că, de fapt, nu am plecat niciodată din Ghindărești. Cât timp am făcut facultatea în București, întotdeauna am fost cu gândul la Ghindărești. Aici am crescut până când am plecat la să fac școala generală în Pitești. Tatăl meu este piteștean, iar mama este lipoveancă din Ghindărești și mereu m-am întors în comună, de Crăciunul lipovenesc, de Paște, vacanțele de vară mi le petreceam aici și cumva am atras-o și pe soție în această localitate. Soția este din Vâlcea, ne-am întâlnit la facultate”, povestește candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.

USR-PLUS le promite oamenilor normalitate

Mihai Vîlcu spune că USR-PLUS le promite oamenilor normalitate și o viață mai bună.

”Avem un plan de bun-simț cu niște obiective simple, dar de impact pentru locuitorii din Ghindărești. Spre exemplu, apa potabilă. Apă este, dar nu e potabilă, deși, paradoxal, avem Dunărea lângă noi. S-au făcut puțuri, dar apa nu este bună de băut, nu sunt puse filtre.

Cred că cea mai mare problemă este însuși primarul de aici din localitate, care nu are o viziune pentru anul în care trăim. În ultimii ani a asfaltat câteva străzi, a făcut o canalizare nefuncțională, a tras o apă nepotabilă și a semnat de primire eoliana din sat, care este nefuncțională și o să trebuiască să dăm bani înapoi pentru investiție, pentru că am fost acționați în instanță de OLAF”, afirmă candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.

Mihai Vîlcu: Vom face la Ghindărești o fabrică de procesare a gunoiului

Cea mai mare problemă în Ghindărești este că localnicii aruncă gunoiul pe câmp, în lipsa unui spațiu dedicat, iar Garda de Mediu a amendat deja de multe ori primăria.

”Pentru rezolvarea acestei probleme, USR-PLUS vine cu o soluție. Vom construi o fabrică de procesare a gunoiului prin procesul de piroliză, o invenție a unui român.

Astfel, deșeurile sunt arse la o temperatură foarte înaltă și în transformă în energie, combustibil pentru utilaje și îngrășământ natural.

Această instalație de piroliză nu va polua aerul și ne ajută să creăm 15 locuri de muncă în Ghindărești. Dacă vom reuși să facem contracte și cu satele din jurul nostru, nu doar că vom aduce bani la buget și nu puțini, dar mărim și numărul locurilor de muncă.

Toate proiectele noastre sunt importante, pentru că nu am putea să facem diferența între apa potabilă, strângerea eficientă a gunoiului, digitalizarea primăriei sau dezvoltarea turismului în localitate”, spune candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.

Mihai Vîlcu: Primăria va fi transparentă, pentru că unde este lumină nu se fură

Mihai Vîlcu spune că un alt proiect pe care îl propune, este cel privind digitalizarea Primăriei Ghindărești.

”O să digitalizăm primăria și o să fim transparenți. O să facem o ”Primărie de Sticlă”, pentru că, în momentul în care este lumină nu se fură, deoarece nu ai cum.

O să fim transparenți în toate achizițiile pe care le vom face, toate hotărârile Consiliului Local vor fi puse pe site-ul primăriei, o să existe un site funcțional, iar localnicii vor ști cu exactitate care este bugetul localității, ce număr de angajați are primăria, ce hotărâri ia Consiliul Local. Sunt lucruri normale, pe care noi trebuia să le avem până acum”, a precizat Mihai Vîlcu.

Tinerii s-ar întoarce în Ghindărești dacă ar putea dezvolta mici afaceri

Mulți tineri au plecat din Ghindărești, deoarece localitatea nu le oferă nicio perspectivă. Ei s-ar întoarce în comună, dacă vor fi ajutați să își dezvolte, cu fonduri europene, o mică afacere.

”Am discutat personal cu o parte dintre tineri, când au venit vara aceasta în vacanță. Ei mi-au spus că își doresc foarte mult să se întoarcă la Ghindărești, dar au nevoie de o perspectivă, de siguranța că pot dezvolta mici afaceri în zonă. Tinerii sunt dispuși să renunțe la banii pe care îi câștigă în alte țări, pentru a se întoarce acasă, unde pot pune umărul la ridicarea acestei comune”, a declarat candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.

Mihai Vîlcu: Vrem să dezvoltăm agroturismul, să promovăm tradițiile rușilor lipoveni

Ghindărești este o localitate frumoasă, situată pe malul Dunării, în care se poate dezvolta agroturismul, cu fonduri europene.

”Noi am avut deja o acțiune în care am promovat tradițiile și gastronomia rușilor lipoveni din comună. O mare parte a celor din USR Ghindărești s-a implicat în proiectul ”Antreprenorești”, prin care se dorește dezvoltarea rurală a României.

Am făcut un eveniment pe 1 mai 2018, intitulat ”Antreprenorești la Ghindărești”. Neavând susținerea primăriei, ne-a fost foarte greu să ne mobilizăm. Totuși, localnicii i-au găzduit pe invitați, le-au gătit produse tradiționale și ne-au ajutat atunci foarte mult”, își amintește Mihai Vîlcu.

Mihai Vîlcu: Vom organiza un festival la Ghindărești, pentru a atrage turiști în localitate

Localitatea Ghindărești are o plajă foarte frumoasă, pe malul Dunării. Ea are nevoie însă, de câteva coșuri de gunoi, de toalete ecologice, un ponton mic pentru ambarcațiuni, umbrele, mese și bănci.

”Oamenii pot veni aici și cu corturi sau rulote, să petreacă timpul în natură. Pentru amplasarea de corturi și construcția de căsuțe tradiționale avem locuri speciale pe insulițele din apropiere, care sunt la fel de frumoase ca în Delta Dunării. La Ghindărești, poți intra cu barca prin pădure și te poți plimba printre copaci.

Pentru dezvoltarea și promovarea tradițiilor rușilor lipoveni din Ghindărești, ar trebui ca primăria, comunitatea, biserica și școala să conlucreze. Pentru că, doar fiind uniți putem să facem proiecte comune cu o finanțare de la primărie sau cu ajutorul Consiliului Județean Constanța. Stând toți la aceeași masă, cu siguranță vom găsi soluții împreună.

Pentru promovarea tradițiilor, în primul rând avem nevoie de un festival, cum este cel de la Jurilovca. Un Festival al Borșului Lipovenesc, un eveniment care să îi atragă pe turiști în zonă. Avem suficient loc pentru a putea organiza o astfel de manifestare, iar peisajul ne ajută foarte mult și vizitatorii ar fi încântați să revină”, afirmă candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.

Fondurile europene vor transforma comuna Ghindărești într-o zonă turistică

”O să angajăm în primărie, în urma unor concursuri reale, nu pe pile sau pe nepotisme, oameni specializați pe fonduri europene, astfel încât să avem o echipă puternică și să dezvoltăm proiecte frumoase.

Vrem să organizăm un festival anul viitor. Vom chema ansambluri lipovenești, pentru a ne menține tradițiile, să ne bucurăm de ele și să le promovăm.

În afară de distracție, festivalul îi va încuraja pe localnici să gătească și să vândă mâncarea noastră tradițională, să stimulăm producția locală. Îi vom încuraja pe oameni să își facă firme și să angajeze lumea din sat, să își creeze propriul brand lipovenesc”, afirmă Mihai Vîlcu.

Mihai Vîlcu: La Ghindărești putem face o mini-fabrică de prelucrare a peștelui

”Putem face la Ghindărești o mini-fabrică de prelucrare a peștelui, printr-o asociație în participațiune, unde primăria poate oferi un loc pentru construirea unei hale.

În fabrică putem angaja câteva persoane, care să primească peștele de la pescari și să îl prepare în mod tradițional lipovenesc, să îl afume, să îl marineze sau să îl conserve.

Peștele poate fi adus și de pescarii din localitățile învecinate, iar astfel vom reuși să creștem această localitate”, declară candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.

În Ghindărești, oamenilor le este frică să vorbească despre ceea ce îi nemulțumește

În mediul rural, democrația este înțeleasă altfel. Oamenii sunt intimidați ușor și le este frică să vorbească despre nemulțumirile lor.

”Prima dată, oamenilor din sat le-a fost frică să nu-și piardă terenurile, pentru că marele arendaș le-a spus că dacă nu votează cu anumite persoane își vor pierde pământul. Iar oamenii au crezut.

Apoi, au existat amenințări directe la persoană, că nu vor mai primi adeverințe. Și eu am fost intimidat când mi-am anunțat intenția de a candida. Practic, așa m-au salutat, dar le-am demontat toate abuzurile și le-am spus că nu este legal ceea ce fac.

Pe lângă toate amenințările directe asupra noastră și asupra localnicilor, să voteze într-un fel sau altul, mai apar și tot felul de știri false, pe care vom începe să le combatem în instanță. Au apărut tot felul de neadevăruri și sunt atacat din toate părțile. Am auzit despre mine, lucruri despre care nici eu nu le știu”, povestește Mihai Vîlcu.

În mediul rural, mita electorală încă funcționează

Oamenii din mediul rural, încă mai primesc de la candidații diferitelor partide, cereale sau diferite avantaje.

”Localnicii ne întreabă pe noi, cei de la USR-PLUS: ”Dar voi nu ne dați nimic?”. Le explicăm că tot ce putem să le oferim este normalitatea și promisiunea unui trai mai bun în următorii 4 ani. Oamenilor le este foarte greu să înțeleagă că se vor schimba lucrurile care au fost făcute de 30 de ani și care nu au condus la dezvoltarea comunei.

Prima dată am văzut la oameni deziluzia, reticența. Speranța că vor trăi mai bine și vor putea avea un primar căruia să îi pese de viața și traiul lor, era foarte scăzută. Încet, încet însă, vorbind cu oamenii, unii dintre ei încep să spere și să creadă că vor avea o viață mai bună. Este un lucru foarte bun, ținând cont de faptul că filiala USR Ghindărești s-a înființat abia în luna februarie 2020”, afirmă candidatul USR-PLUS la Primăria Ghindărești, Mihai Vîlcu.

Mihai Vîlcu: Pe 27 septembrie votați Remus Negoi pentru Consiliul Județean și Mihai Vîlcu, la primăria Ghindărești!

September 21, 2020
Crăciunul pe stil vechi la rușii lipoveni și la ucraineni

Astăzi, comunitățile de ruși lipoveni și ucraineni se pregătesc să vestească Nașterea Domnului. Credincioşii de rit vechi, lipovenii sau staroverii cum li se mai spune, dar și cei de stil vechi, ucrainenii ori haholii celebrează Crăciunul pe 7 și 8 pe ianuarie, după calendarul iulian. În Ajunul Crăciunului gospodinele fac ultimele pregătiri în casă, iar seara merg la slujba de la biserică, după care așteaptă colindătorii. Cea mai mare comunitate de ruși lipoveni este concentrată în Dobrogea, în special în județul Tulcea, unde se înregistrează peste 16.000 de locuitori care fac parte din această minoritate.

Crăciunul pe stil vechi la rușii lipoveni

Pentru rușii lipoveni, Crăciunul, care este sărbătorit în fiecare an pe 7 ianuarie, nu este privit din punct de vedere comercial, așa cum mulți dintre noi îl percepem. Fostul președinte al Comunității Rușilor Lipoveni, Vasile Dolghin a declarat pentru Discover Dobrogea că la staroveri, aceasta este o sărbătoare austeră, legată de Nașterea Domnului Isus Hristos.

Fotograf: Marian Sterea

Ea este petrecută cu un post mai lejer, când se poate mânca pește până la Sf. Nicolae, apoi se ține un post mai strict.

Fotograf: Marian Sterea

Nimic din spiritul comercial de astăzi al sărbătorilor de iarnă nu are legătură cu modul în care petrec lipovenii de Crăciun. Gentilia Zenovrei-Balaban de la Jurilovca ne-a spus că aceasta este o sărbătoare de familie, pe care rușii lipoveni nu concep să o petreacă fără să participe la slujba religioasă, o celebrare în care bucuria este reținută, pentru că este dictată de ritualuri care se leagă de biserică.

Biserica de rit vechi a rămas ancorată în sec al XVIII-lea

Profesorul Vasile Dolghin, care locuiește în Sarichioi, comunitatea cu cei mulți etnici ruși din România, spune că Biserica creștin-ortodoxă de rit vechi a rămas ancorată la mijlocul secolului al XVII-lea.

El mi-a povestit că în copilăria sa, când se tăia porcul de Crăciun, iar cei mici îi ajutau pe părinți, nu gustau nici măcar șorici, deși mirosul era îmbietor. Se respecta cu sfințenie tradiția și toată lumea ținea post.

Mâncăruri tradiționale lipovenești de Crăciun

Tot de la profesorul Dolghin am aflat că în Ajunul Crăciunului se face kuteaua, un preparat din grâu fiert amestecat cu miere de albine. De asemenea, gospodinele pregătesc orez fiert cu prune afumate, un colac făcut în casă, biscuiți și bomboane. Toate preparatele le sunt oferite rudelor apropiate, iar acestea, la rândul lor, își tratează oaspeții cu aceleași produse.

Astăzi, în ajunul Crăciunului, femeile gătesc răcitură cu hrean, nelipsitele pateuri cu măruntaie de porc coapte la cuptor, cârnații tocați la toporișcă, borșul rusesc cu sfeclă roșie și smântână și în funcție de preferințe, friptură la cuptor sau sarmale, tot cu hrean. Preparatele care se regăsesc obligatoriu pe masa de Crăciun a staroverilor sunt plăcinta și colțunașii cu brânză proaspătă de vaci, pe care ei îi numesc vareniki.Foto: Marian Sterea

Gentilia Zenovrei-Balaban, responsabil comunicare în cadrul Primăriei Jurilovca a declarat pentru Discover Dobrogea, că, fiind în zona Deltei Dunării, nu lipsesc preparatele din pește de pe masa de Crăciun. Astfel, platoul cu aperitive include în mod aproape obligatoriu peștele afumat sau marinat și salata de icre de știucă ori de crap. Fotograf: Marian Sterea

Gentilia spune că masa de Crăciun se umple cu bunătăți pregătite de gospodine, de obicei pe bază de carne de porc, precum sarmale, răcitura ”haladeț”, cârnații făcuți în casă, caltaboș sau friptură. Ea a precizat că desertul înseamnă, de cele mai multe ori, cozonacul cu nucă și stafide, colțunași și diferite prăjituri pregătite în casă.

Colindul rușilor lipoveni

După liturghia de Crăciun și după masă, niciodată înainte de sărbătoare, rușii staroveri slăvesc nașterea lui Isus Hristos, printr-un singur colind, care este, de fapt, o cântare bisericească. Este un imn religios al lipovenilor pe care îl cântă colindătorii, cărora ei le spun hristoslavciki. Ei fredonează ”Se naște Hristos”, “Hristos rajdaetsja”, o cântare preluată din slujba bisericească. Aceasta este o dovadă în plus, spune profesorul Vasile Dolghin, că lipovenii au părăsit Rusia în secolul al XVII-lea, înaintea colindelor de factură ucrainean-catolică.

Fotograf: Marian Sterea

Colindătorii merg să anunțe Nașterea lui Isus la casele credincioșilor aproape de miezul nopții, după terminarea slujbei de la biserică. Gentilia Zenovrei-Balaban ne-a precizat că minorii învață colindul la biserică. Ea spune că acel cor de copii este acompaniat de toți membrii familiei, iar religia impune ca toată lumea să îl cunoască și să îl cânte în ziua de Crăciun.

Ajunul Crăciunului la ucrainenii din Dobrogea

Principala sărbătoare a ucrainenilor este Crăciunul. Pentru sfânta seară de Ajun, gospodinele pregătesc 12 preparate tradiţionale de post. Dintre acestea, nu lipsesc ”ozvarul”, un compot preparat din diferite fructe uscate și ”kuteaua”, o fiertură de grâu îndulcită cu miere de albine, peste care se presară nuci sau semințe de mac.

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România filiala Tulcea, Dumitru Cernencu a declarat pentru Discover Dobrogea că în această seară, copiii merg la părinți și la nași cu Vecera. Ei le spun gazdelor: „Dobrei vecer, sfatei vecer, preimaite muiu veceru?“, ”Bună seara, sfântă seara, primiți iertarea mea?” Rudele mulțumesc pentru „vecera“ şi îi poftesc la masa de post, de pe care nu lipsesc cucheaua, ozvarul și pirijecichi și astfel le iartă toate greșelile. Vecerna este o veche tradiție ucraineană, potrivit căreia cei mici merg la cei mari cu colaci, batiste și cu daruri simbolice și sunt tratați de către gazde cu cele 12 produse de post. Oaspeții pleacă abia după miezul nopții, pentru ca gazdele să prindă Crăciunul cu musafiri. La plecare, tinerii primesc bani și cadouri simbolice.

Preparatele tradiționale ale haholilor

Nelipsite de pe masa de Crăciun a ucrainenilor sunt produsele din carne de porc, vită și pasăre. Fiind mari ciorbari, ei consumă chiar și în zi de sărbătoare tradiționala ciorbă ucraineană. Președintele Uniunii Ucrainenilor din România filiala Tulcea, Dumitru Cernencu ne-a dezvăluit cum se prepară această ciorbă iubită de haholi. El ne-a spus că se folosește foarte mult zarzavat, se adaugă sfeclă și varză, iar la final este acrită cu zeamă de varză și se consumă cu smântână și cu ardei iute, dar și cu pâine făcută acasă, la cuptor.

Dumitru Cernencu a precizat că nu lipsesc de pe masa de Crăciun a ucrainenilor sarmelele cu viță, care se servesc cu smântână sau iaurt, iar sarmalele cu varză sunt mâncate cu hrean. Și răcitura este un produs preferat de ucraineni, însă ei nu o consumă cu usturoi, ci cu hrean. La capitolul dulciuri, gospodinele pregătesc plăcinte și cozonac. Tot în ajunul Crăciunului se coc colaci în toate casele și se pregătesc bunătățile pentru masa din ziua de sărbătoare. Pe vremuri era obligatorie respectarea anumitor reguli. Una dintre ele a fost adusă din țara de origine, astfel că pe masa de sub icoană se punea fân, pe care erau aşezaţi colacii şi toate celelalte preparate.

Colindele ucrainenilor din Dobrogea

Ucrainenii din Dobrogea nu colindă în Ajun, ci de Crăciun. Ei merg din casă în casă să vestească Nașterea Domnului Isus Hristos.

Haholii, spre deosebire de rușii lipoveni au mai multe colinde și sunt așteptați de gospodari în ziua de Crăciun să le ureze bunăstare, sănătate și spor în toate.

Sărbători binecuvântate!

January 6, 2020
Tradiții, urări și superstiții de Anul Nou, în Dobrogea

Ne plac tradițiile străvechi, urările și superstițiile de Anul Nou din Dobrogea, pe care le-am învățat de la bunici sau părinți și încă le mai respectăm. Unele s-au pierdut în negura timpului, altele însă, se păstrează și acum, atât în satele dobrogene cât și la orașe. În ajunul Anului Nou pregătim plăcinta în care ascundem o monedă, nu uităm să punem bani în buzunare în noaptea dintre ani, să studiem grâul pus la încolțit de Sfântul Andrei și primim cu drag colindătorii, pentru a ne ura noroc și belșug în casă. An de an suntem atenți la toate aceste simboluri, fără de care sărbătorile de iarnă nu ar mai avea farmec.

Urări în Dobrogea, de Anul Nou

Dacă în preajma Crăciunului copiii ne colindă, în ajunul Anului Nou ei merg pe la case cu uratul. ”Plugușorul” este una dintre cele mai cunoscute urături, atât în Dobrogea, cât și în alte zone ale țării. Plugul reprezintă simbolul fertilității pământului și este, practic, povestea versificată a pâinii. Textul ”Plugului” și al ”Plugușorului” este foarte lung și cuprinde toate etapele cultivării și pregătirii grâului: aratul, semănatul, coacerea pâinii, produs care semnifică hrana spirituală a întregului nostru popor.

Aho, aho, copii și frați,

Stați puțin și nu mânați,

Lângă boi v-alăturați

Și cuvântul mi-ascultați.

Mâine anul se înoiește

Plugușorul se pornește

Și începe a ura

Pe la case a colinda

Iarna-i grea, omătu-i mare

Semne bune anul are

Semne bune de belșug

Pentru brazda de sub plug

Plugușor cu patru boi

Ia mai mânați, măi flăcăi!

Hăi, hăi…..

Tinerii merg să le ureze gospodarilor spor în casă și belșug, fiind răsplătiți cu bani, covrigi, nuci sau mere. Urările sunt însoțite de sunetul clopoțeilor, al buhaiului și de pocnetul bicelor, care au scopul de a face mult zgomot şi să trezească la viaţă. Sunt și zone în care urătura este asociată cu semănatul, iar grupurile care colindă aruncă grâu.

Copiii mici practică urăturile și colindele cu ”Sorcova”, în dimineața primei zile a noului an. Sorcova, în mod tradițional nu era cumpărată. Ea era făcută dintr-o crenguță de măr, pusă în apă în ziua de Sfântul Nicolae, iar până de Anul Nou ea înflorea. Suplimentar, florile erau împodobite și cu ornamente din hârtie colorată și cu o icoană mică, ce reprezenta Nașterea lui Isus.

Sorcovele sunt decorate și cu clopoței, iar urătura este o formă de colind, care aduce prosperitate și sănătate.

Jocurile cu măști

Obiceiurile de Anul Nou gravitează în jurul jocurilor cu măști. În mod tradițional, în satele din Dobrogea, colindele au ajuns prin intermediul celor care s-au stabilit în regiune și au adus cu ei obiceiurile din alte zone ale țării. Astfel au fost preluate ”Capra” și ”Ursul” din Moldova, ”Turca” din Transilvania sau ”Brezaia” din Muntenia. În aceste jocuri, predomină măștile de animale și personaje travestite.

Colindătorii se costumează în țigan, țigancă, babă, moș, muzicant, cazac sau capră. Colindătorii satirizează, în spatele acestor măști, diferitele personaje ale comunității. Ele sunt foarte gălăgioase și stârnesc râsul, având scopul de a pregăti comunitatea pentru trecerea la noul an. Colindătorii umblă prin tot satul și nu lasă nici o zonă necolindată, pentru a găsi răul, oriunde s-a ascuns acesta.

”Struțul”, varianta dobrogeană a ”Brezaiei”

În Dobrogea, se obișnuiește să se meargă cu ”Struțul” sau ”Capra”. Struțul este un colind întâlnit în localitățile dobrogene Gârliciu, Ciobanu și Saraiu și reprezintă o adaptare după textul și personajele ”Brezaiei” din Muntenia. Practic, este vorba despre același joc al caprei din Moldova, însă masca este confecționată din rezervele locale.

În Dobrogea, masca avea cioc de barză, cap acoperit cu blană de miel și corpul alcătuit dintr-o velniță acoperită cu smocuri din inflorescența stufului. Iată o rezervă locală care a înlocuit peticele colorate de pe trupul caprelor moldovenești. Din păcate, acest obicei nu se mai păstrează, astfel că rar se mai umblă cu aceste jocuri pe la casele oamenilor.

Ceata formată trebuia să aibă în componență un număr par de membri. Tot în Dobrogea, băieții din satele din sud-vest poartă peste căciulă, coronițe făcute de iubitele lor.

Sorcova

Pe vremuri, sorcova era confecţionată din câteva ramuri de pomi fructiferi sau de trandafir, tăiate și puse în apă la înmugurit și înflorit în ziua de Sfântul Andrei sau de Sfântul Nicolae.

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!

Sorcova simbolizează vegetația de primăvară, de aceea colindele se cântă iarna, despre florile dalbe flori de măr sau mărgăritar. Ritualul sorcovitului în dimineața de Anul Nou, presupune să fie bătut de câteva ori pe umăr cel care este urat, sorcova fiind considerată a fi o baghetă magică, ce are calitatea de a transmite sănătate, tinerețe și fertilitate.

Plăcinta cu răvașe

Plăcinta dobrogeană a devenit marcă înregistrată a acestei regiuni, însă, în ajunul Anului Nou se pregătește o plăcintă cu răvașe. De fapt, în ea se pun una sau mai multe monede. Se spune că persoanele care găsesc banul vor avea venituri însemnate tot anul. Plăcinta cu răvașe pentru noaptea de Revelion se prepară din brânză, dar pot fi folosite și alte umpluturi. În trecut, se puneau spice de grâu în acest preparat, iar cine descoperea spicul se spunea că va avea parte de holde frumoase. Răvașele au scopul de a prevesti ce aduce anul care vine.

Ritualuri și superstiții de Anul Nou

Sunt foarte multe superstiții și ritualuri străvechi în această perioadă. Se spune că în noaptea de Anul Nou, cerurile se deschid, iar cei care au sufletul curat pot să îl vadă pe Dumnezeu stând la masă cu sfinții Ioan Botezătorul și Vasile. De asemenea, grâul pus la încolțit de Sfântul Andrei oferă date importante despre sănătatea celui care le-a semănat, dar și despre recolte, în funcție de aspectul lui. Tot în noaptea dintre ani, se spune că animalele prind grai și vorbesc între ele, iar cei care încearcă să le asculte vor afla când vor muri.

Unele ritualuri la care apelează fetele de Sfântul Andrei apar și în ajunul Anului Nou. Ele încearcă, prin diverse practici, să afle cum le vor fi ursiții și din ce zonă vor proveni. Tot în acestă noapte, femeile întocmesc un calendar cu ajutorul a 12 foi de ceapă. Ele află cum va fi anul următor din punct de vedere al vremii și al recoltelor, în funcție de evoluția cepelor. Dacă au apă, înseamnă că respectivele luni ale anului vor fi ploioase, iar dacă sunt uscate, lunile vor fi secetoase.

În prima zi din noul an, de Sfântul Vasile, ”păzitorul de duhuri rele”, în Dobrogea, dar și în restul țării au apărut multe practici magice și ritualuri. Se spune că această zi marchează nu doar începutul unui nou an, ci și un nou ciclu de viață. Astfel, tradiția spune că în noaptea de Revelion trebuie să fie mult zgomot în casă pentru a alunga spirirtele rele, iar cei care se sărută sub vâsc, vor avea mult noroc în dragoste. O altă superstiție este că în ultima zi din an nu trebuie să cheltuim bani ori să aruncăm lucruri din casă, pentru că dăm afară norocul.

Discover Dobrogea vă urează să aveți un An Nou cu multă sănătate, cu bucurii nenumărate, cu vacanțe și experiențe frumoase! La mulți ani!

December 31, 2019