Tag: Muzeul de Arta

  •  „Fascinația Orientului în arta contemporană“, proiectul care unește lumea cultural-artistică a Constanței cu cea din Istanbul

     „Fascinația Orientului în arta contemporană“, proiectul care unește lumea cultural-artistică a Constanței cu cea din Istanbul

    Reprezentanți ai Muzeului de Artă Constanța au participat, între 1-4 octombrie 2024, la Istanbul, la implementarea celei de-a doua etape a proiectului „Fascinația Orientului în arta contemporană“. Proiectul cultural s-a derulat în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ din Istanbul și Universitatea de Arte Frumoase „Mimar Sinan“ din Istanbul, prima etapă având loc în perioada 27-30 mai 2024.

    În data de 3 octombrie 2024, începând cu orele 19:00, la Conacul Musurus Pașa din Istanbul, a avut loc lansarea Catalogului proiectului „Fascinația Orientului în arta contemporană“, în limbile română, turcă și engleză, și vernisajul expoziției intitulate „Motive orientale în arta contemporană“.

    Cu acest prilej, au fost expuse colaje ale lucrărilor artistice realizate de elevii și studenții români selectați de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria“ din Constanța și de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța, care au fost coordonați de echipa de specialiști a Muzeului de Artă Constanța. Inspirate de tradițiile, simbolurile și arhitectura orientală, lucrările expoziției prezintă, într-un limbaj plastic rafinat și elaborat, Orientul ca pe o oază a contemplației. De la reprezentări simbolice la stilizări și reprezentări abstracte, varietatea subiectelor abordate sunt expresie a sensibilității și măiestriei viitorilor artiști români.

    Expoziția „Motive orientale în arta contemporană“ va fi deschisă publicului în perioada 3-10 octombrie 2024, între orele 10.00-14.00.

    În cadrul evenimentului din data de 3 octombrie a.c. a fost lansat Catalogul proiectului cultural „Fascinația Orientului în arta contemporană“. Acesta este o descriere a activităților realizate în parteneriat în cadrul proiectului. Sunt prezentate aspecte de la cele două ateliere de creație artistică, cu tema Motivul Pomul Vieții, realizate cu studenți de la Facultatea de Arte, din cadrul Universității „Mimar Sinan” din Istanbul, precum și lucrările care au rezultat și care au făcut obiectul primei expoziții deschise la data de 30 mai 2024, la Muzeul de Pictură și Sculptură Istanbul – Müze Akademi din Istanbul.

    Catalogul prezintă lucrările expoziției cu tema Motive orientale în arta contemporană, realizate de elevi de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria“ și de studenți de la Facultatea de Arte, din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța, expoziție care a fost vernisată în data de 3 octombrie 2024.

    Organizarea și implementarea proiectului cultural „Fascinația Orientului în arta contemporană“, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ din Istanbul și Universitatea de Arte Frumoase „Mimar Sinan“ din Istanbul, reprezintă un schimb valoros de bune practici în domeniul Artelor vizuale, constituind un prilej minunat de descoperire reciprocă a bogăției culturale a celor două țări prietene, România și Turcia.

    Proiectul este finanțat din fonduri de la Consiliul Județean Constanța (România) și a beneficiat de suport logistic acordat de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ din Istanbul și Universitatea de Arte Frumoase „Mimar Sinan“ din Istanbul.

  • Ateliere de weekend, la Muzeul de Artă Constanța

    Ateliere de weekend, la Muzeul de Artă Constanța

    „Vă invităm să descoperim împreună secretele muzeului și noi tehnici de creație!

    Înscrierea la ateliere se face pe baza unei rezervări online, pe adresa de mail a muzeului: muzeuartacta@yahoo.com (în titlu vă rugăm să scrieți ATELIERE DE WEEKEND, iar în mesaj, numele și vârsta copilului participant și un nr. de telefon la care vă putem contacta.)

    Pentru înscriere vă rugăm să vă programați din timp, astfel încât să ne putem pregăti pentru dumneavoastră.”, ne anunță de la reprezentanții Muzeului de Artă Constanța.

    Număr de participanți la atelier: 10-15 persoane

    Durată atelier: 90 minute

    Atelierele se vor desfășura în fiecare sâmbătă începând cu data de 21 septembrie 2024, între orele 11:00- 12:30.

    Preț: 45 RON

  • „Unde suntem?” – o expoziție care ne transpune într-o lume liniștită, cu multe simboluri și culori

    „Unde suntem?” – o expoziție care ne transpune într-o lume liniștită, cu multe simboluri și culori

    Muzeul de Artă din Constanța găzduiește, începând de astăzi până pe 5 noiembrie 2024, un vast proiect expozițional, intitulat „Unde suntem?”. Este vorba despre o expoziție de pictură și una de pictură, semnate de artiștii Florentina Voichi și Mircea Roman, ambele pline de simboluri și care propun publicului o interogație asupra locului și rostului nostru în univers.

    „Unde suntem?”, o expoziție despre o altfel de lume

    Această expoziție prezintă publicului un alt fel de a fi, mai real decât realul sau mai bogat decât realitatea și îi transmite privitorului echilibru, armonie și liniște.

    „Am vrea ca expoziția, pe lângă întrebările Unde suntem?, Unde ne situăm? și neliniștea pe care ne-o oferă aceste întrebări, să transmită publicului o stare de siguranță în echilibrul lucrărilor.

    UNDE SUNTEM - expoziție pictură Muzeul de Artă

    Lucrarea aceasta se numește „Cosița lui Leonardo” și a fost un omagiu adus lui Leonardo da Vinci. Am făcut-o în 2019, când se împlineau 500 de ani de la moartea lui Leonardo. Lucrarea este foarte mare, deoarece, pentru mine, Leonardo este un fel de zeu, a fost și rămâne deasupra tuturor. Ea ar trebui, de fapt, să stea pe verticală, dar are 8 metri și trebuie o înălțime de 10 metri. Tabloul reprezintă, de fapt, o ureche și o șuviță de păr, pentru că artistul avea părul lung și era blond. Eu am imaginat șuvița aceasta ca un relief de munți aurii, plini de culoare, care traversează Cosmosul. Am lucrat cu mare emoție și plăcere acest tablou, pe care l-am terminat cam în jumătate de an.

    Fiecare lucrare este ca un copil de suflet, mai ales când te implici în timpul creației tablourilor și te frămânți să găsești soluțiile cele mai bune.

    Florentina Voichi expoziție UNDE SUNTEM Muzeul de Artă Cta

    Alături de lucrarea dedicată artistului Leonardo da Vinci este un alt tablou în care este reprezentată o mână a celei care l-a pictat, (n.r. mâna artistei Florentina Voichi), în care are cuțitul de paletă și paleta în spate. Această alăturare a lucrărilor semnifică actul creației picturale. Acest tablou transmite faptul că în vârful cuțitului ajunge tot – ceea ce imaginezi în minte, în observații, ce combini, trece din minte în mână și ajunge în vârful cuțitului și acolo spui totul, dacă reușești, dacă nu, poți să pierzi tot”, a declarat pentru Discover Dobrogea, artista Florentina Voichi.

    Chiar la intrarea în prima cameră în care este prezentată expoziția este un alt tablou, pe care artista îl consideră a fi o provocare, un prag.

    „Fiecare vizitator care intră, dacă trece de pragul acela, intră în lumea artei. Și, aici, trebuie să lase dincolo de prag, toate grijile, iar pentru o jumătate de oră să fie într-o lume care vrem să fie mai bună decât ce trăim, asta ne dorim.

    În aceeași sală, sculptorul Mircea Roman, singurul român care a luat Premiul pentru Sculptură al Trienalei de la Osaka, Japonia, un fel de Oscar în sculptură, expune o structură care îl simbolizează pe Sf. Sebastian, care, inițial a fost făcută pentru un oraș din Portugalia, al cărui patron este acest sfânt”, am mai aflat de la artista Florentina Voichi.

    „Unde suntem?”, o expoziție cu lucrări impresionante

    În a doua sală de expoziție de la parterul Muzeului de Artă Constanța este expusă o altă lucrare impresionantă, atât prin compoziție, cât și prin dimensiune.

    Expoziția de pictura Unde suntem - Muzeul de Artă

    „Tabloul se numește „Where are you?”, iar la realizarea lui am pornit de la o draperie neagră, pe care am mulat-o jos, pe lungime și am făcut niște studii pe care le-am abstractizat și a fost o căutare a ființei celeilalte sau a alter-ego-ului. Reprezintă toată căutarea noastră dramatică și cu noi înșine, și cu ființa pe care o vrem alături.

    Tot în această sală, Mircea are două structuri care se numesc trofee și pornesc de la trunchiurile de copaci, fiind, de fapt, o atenționare pentru cei care taie pădurile, să le pună un tofeu, la fel cum își pun, pe perete, capetele împăiate de animale. Este un mesaj față de ceea ce se întâmplă în lumea noastră, în care natura este distrusă în loc să fie protejată.

    Expoziția Unde suntem - Florentina Voichi Muzeul de Arta Constanta

    În următoarea sală putem vedea un alt tablou de mari dimensiuni, o compoziție mai recentă, am realizat-o anul trecut. Este vorba despre episcopii greco-catolici martiri, care, în 45 au fost băgați în închisori, după ce Biserica greco-catolică fusese interzisă și ei au refuzat funcțiile oferite și au fost trimiși în pușcării. Deși știau că își vor pierde viața, n-au acceptat niciun compromis pentru credința lor. Cei 7 au fost, apoi, sanctificați de Papa. Tabloul este un omagiu pe care am dorit să îl aduc acestor martiri și este prelungit cu spiritul, pe care mi l-am închipuit ca pe un înotător, care plutește pe apa memoriei, printre frunze aurii și se întoarce spre noi.

    Aici, Mircea are două lucrări – coborârea de pe zid – un personaj și perechea sa, omul care e pus la zid, el se frânge cumva în fața greutăților, se înclină, dar nu se predă.

    Unde suntem - expoziție Muzeul de Artă Constanța

    În ultima sală alocată expoziției sunt tablouri care ne prezintă natura, în culori calde și pastelate. Una dintre lucrări ne prezintă un lan de porumb, cu frunze uscate, o imagine pe care artista a văzut-o pe un câmp într-o vară în care era secetă și totul se uscase. M-a impresionat această imagine, care era de un dramatism extraordinar și atunci am dorit să o pictez. Am făcut desene după ei și apoi am făcut această compoziție. Tot în această sală este un tablou cu un măr înflorit, realizat chiar anul acesta. După studiu am făcut această interpretare, pentru că am vrut să fie un măr altfel decât s-au făcut până acum, să fie mai puternic”, a precizat pentru Discover Dobrogea, artista Florentina Voichi.

    Artista spune că lucrează cam o lună la fiecare tablou, dar, înainte de a picta realizează schițe în creion și apoi în acuarelă.

    „Am numărat chiar anul acesta câte tablouri am realizat până acum, pentru că vreau să fac și niște donații pentru muzee și sunt 60 de lucrări mari, de peste 2 metri și cam 100 cu tot cu cele medii și mai mici. Am vândut puțin, pentru că nu sunt o persoană care are spirit comercial, iar la galerii se vând lucrări mici, pe prețuri mici. În plus, tablourile mele sunt și pretențioase, deoarece, fiind mari, cei care le cumpără trebuie să aibă un spațiu generos pentru a le putea expune”, a mai spus pentru Discover Dobrogea, artista Florentina Voichi.

    „Alături de lucrările artistei sunt expuse și operele sculptorului Mircea Roman, unul dintre cele mai mari nume ale sculpturii românești actuale. Mircea Roman a dobândit, încă de acum trei decenii, o recunoaștere internațională. Lucrările sale monumentale, fragile și impozante în egală măsură, constituie o reflecție asupra omului în raport cu forțele care-l modelează, fie că vorbim despre istorie, societate sau propriile lupte interioare.

    Expoziția Unde Suntem - vernisaj - Muzeul de Artă

    Cei doi artiști trăiesc împreună într-o lume cvasi-abstractă, în care discreția este o armă eficientă, în care zgomotul și furia sunt estompate de foșnetul pensulei și de ritmul de daltă pe lemn, izolați în mijlocul celor mai aglomerate intersecții, privind perplecși la ce-i înconjoară. Forța creației lor se hrănește cu contradicții, pe care le transformă în forme gracile și suave, precum albinele mierea”, spune curatorul expoziției, Mădălina Mirea.

  • „Unde suntem?” – o nouă expoziție de sculptură și pictură, la Muzeul de Artă Constanța

    „Unde suntem?” – o nouă expoziție de sculptură și pictură, la Muzeul de Artă Constanța

    Muzeul de Artă Constanța găzduiește, în perioada 4 septembrie – 5 noiembrie 2024, expoziția UNDE SUNTEM? a artiștilor Florentina Voichi și Mircea Roman. Expoziția este curatoriată de Mădălina Mirea și va fi vernisată miercuri, 4 septembrie 2024, ora 17.00.

    Un vast proiect expozițional, desfășurat în ultimii trei ani, în importante galerii și muzee din țară, ajunge, în acest început de toamnă și la Constanța. Este vorba despre o expoziție de sculptură și pictură, semnată de către artiștii Mircea Roman și Florentina Voichi. Expoziția propune publicului o interogație asupra locului și rostului nostru în univers, explorând relația dintre om și propria sa corporalitate, sugerând adesea stări de introspecție, alienare și fragilitate. Demersul constituie, în același timp, o pledoarie pentru reziliență, pusă în operă de două importante figuri ale artei contemporane românești.

    Punctul de plecare în acest periplu imaginar îl constituie piesa de muzică contemporană Where Are You?, compusă de muzicianul ceh Ondrej Adámek, piesă ce a fost prezentată publicului de la noi cu ocazia Festivalului George Enescu, în 2020. Cu o structură discontinuă, piesa abordează întrebări fundamentale legate de prezență și absență, de căutare și pierdere. Similar, cei doi artiști, abordează separat dar complementar, acest sentiment de profundă neliniște. Astfel, titlul expoziției Unde suntem? poate fi decodat atât ca o interogație ontologică, dar și ca o expresie artistică a stărilor de dislocare și confuzie, caracteristice vremurilor contemporane.

    Unul dintre cele mai mari nume ale sculpturii românești actuale, Mircea Roman a dobândit, încă de acum trei decenii, o recunoaștere internațională. Lucrările sale monumentale, fragile și impozante în egală măsură, constituie o reflecție asupra omului în raport cu forțele care-l modelează, fie că vorbim despre istorie, societate sau propriile lupte interioare. Corpuri fragmentate, alungite sau distorsionate, induc stări emoționale complexe, ce clamează, deopotrivă, fragilitatea dar și capacitatea noastră de a îndura. Supuse unui complex proces de metamorfoză, figurile sale sunt spirite vii, încorsetate într-un spațiu limitat. Ochii, de un negru obsidian, al sculpturilor sale cu caracter egiptean, sunt ațintiți frontal, confruntând istoria, societatea, propriile temeri, cu un tremendum sacru, dublat de o îndrăzneală prometeică.

    De cealaltă parte, Florentina Voichi utilizează în lucrările sale o gamă largă de texturi și forme geometrice, cu care generează compoziții riguroase și misterioase, ce oscilează între figurativ și abstract.

    Preocupările sale țin de teme legate de natură, de peisaje urbane, dar și de o elaborată corporalitate, combinând realitatea cu elemente de fantezie și abstractizare. Formele naturale, adesea idealizate, evocă relația esențială și necesar armonioasă dintre umanitate și mediu. Mijloacele sale de introspecție recurg la un bogat inventar de simboluri, în dorința constantă de a structura și ordona haosul lumii înconjurătoare, în încercarea perpetuă de a găsi, prin contemplare, pacea interioară.

    Cei doi artiști trăiesc împreună într-o lume cvasi-abstractă, în care discreția este o armă eficientă, în care zgomotul și furia sunt estompate de foșnetul pensulei și de ritmul de daltă pe lemn, izolați în mijlocul celor mai aglomerate intersecții, privind perplecși la ce-i înconjoară. Forța creației lor se hrănește cu contradicții, pe care le transformă în forme gracile și suave, precum albinele mierea. (Mădălina Mirea)

  • Colecția Muzeului „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu revine pe simeze

    Colecția Muzeului „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu revine pe simeze

    Începând din data de 3 august 2024, revine pe simeze expoziția permanentă a Muzeului „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu. Timp de cinci luni, lucrările au fost expuse de ART SAFARI, în spațiul Palatului Dacia din București, unde publicul iubitor de artă s-a bucurat descoperind comoara impresionantă a Muzeului Secret.

    Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu are o impresionantă colecție de artă românească

    Lucrările prezentate fac parte din colecția de artă a Muzeului „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu, una dintre cele mai importante colecții de artă românească, care a aparținut medicului Gheorghe Dinu Vintilă (1898–1978), apropiat al marilor artiști români, pe care el a donat-o, în memoria părinților, comunei sale natale.

    În luna februarie 2022, după 14 ani de procese, instanța supremă a dispus în mod definitiv respingerea acțiunii în procesul ce avea ca obiect revendicarea colecției, iar eforturile instituției noastre de a apăra acest patrimoniu au fost răsplătite prin posibilitatea de a prezenta colecția în continuare, iubitorilor de artă. Pentru a sărbători această victorie mult așteptată, în luna noiembrie 2022, s-a lansat Catalogul „Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă” Topalu, realizat la Monitorul Oficial în condiții grafice excepționale și care prezintă 182 de lucrări de pictură, 30 de lucrări de grafică și 16 sculpturi, semnate de mari maeștri ai artei moderne și contemporane românești.

    Proiectul Muzeul Secret s-a născut din dorința de a face cât mai vizibilă această comoară pe care noi, dobrogenii, o deținem grație generozității doctorului Vintilă și pe care ne dorim să o descopere și cei care nu au ajuns încă în comuna Topalu și la Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă”, a declarat curatorul expoziției Lelia Rus-Pîrvan la vernisajul expoziției, iar acest lucru s-a realizat deja prin numărul sporit de vizitatori pe care i-a avut muzeul, la sediu, în toată această perioadă. De altfel, numărul de aproximativ 570.000 de vizitatori pe care i-a înregistrat Art Safari în cele 14 ediții de pană acum ne face să credem că o parte din publicul fidelizat din capitală va ajunge și la noi, pentru a descoperi un patrimoniu deosebit de bogat și divers.

    Pe parcursul expoziției din București s-au organizat diverse evenimente, în cadrul cărora vizitatorii au fost plăcut surprinși și au admirat cele mai frumoase lucrări din colecția de la Topalu, care definesc perioada interbelică a creației artistice românești.

    Vă așteptăm să redescoperiți această comoară dobrogeană!

  • Muzeul de Artă, unul dintre obiectivele turistice importante din Constanța

    Muzeul de Artă, unul dintre obiectivele turistice importante din Constanța

    Muzeul de Artă este unul dintre obiectivele turistice din Constanța care merită să fie vizitate. Înființat pe baza colecțiilor de pictură și sculptură ale Pinacotecii Primăriei Constanța și a celei de la Balcic (deschisă între anii 1935-1937). De-a lungul timpului, colecția s-a îmbogățit cu lucrări importante transferate de la Muzeul Național de Artă din București, precum și prin achiziții și donații făcute de artiștii Marius Bunescu, Ion Jalea sau Boris Caragea.

    La Muzeul de Artă Constanța pot fi admirate operele celor mai importanți artiști români din sec. XX

    Două clădiri alcătuiesc sediul Muzeului de Artă Constanța: cea veche, o clădire în stil neoclasic din 1895, inițial cea mai veche școală din Constanța și cealaltă, o clădire modernă ridicată între anii 1980-1982. Lucrările de artă sunt expuse pe trei niveluri ale celor două clădiri conectate.

    muzeul-de-arta-constanta

    Colecția permanentă este prezentată pe autori, cronologic, oferind o imagine coerentă a evoluției artei românești. Vizitatorii își încep turul cu picturi din secolul al XIX-lea ale unor maeștri români precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu și Ioan Andreescu, expuse alături de sculpturi semnate de Ioan Georgescu, Ştefan Ionescu Valbudea, Frederic Storck, Dimitrie Paciurea.

    Arta românească din prima jumătate a secolului al XX-lea este ilustrată de lucrări semnate de Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Theodor Pallady, Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petraşcu, Francisc Şirato, Iosif Iser, Lucian Grigorescu, Dumitru Ghiaţă, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Corneliu Medrea, artişti care au demonstrat o legătură semnificativă cu arta vest-europeană, păstrându-și totodată originalitatea. Deasemenea, fascinația pentru Avangardă, o mișcare estetică mondială, vorbește vizitatorilor prin picturi, gravuri și sculpturi semnate de Corneliu Mihăilescu, M.H. Maxy, Milița Petrașcu, printre alții.

    De asemenea, muzeul găzduiește expoziții de artă contemporană din România și din străinătate, realizând un dialog dinamic cu vizitatorii, contribuind astfel la viața artistică vibrantă a Constanței.

    Instituția de cultură este deschisă între orele 10:00 şi 18:00 – în sezon, sau între 09:00 şi 17:00 – în extrasezon. Luni şi marţi este închis. Ultima intrare pentru vizitare expoziție permanentă – o oră înainte de închiderea muzeului. Ultima intrare pentru vizitare expoziții temporare – 30 de minute înainte de închiderea muzeului.

     

  • Expoziția „Based on a true story” a artistei Irina Dragomir, la Muzeul de Artă Constanța

    Expoziția „Based on a true story” a artistei Irina Dragomir, la Muzeul de Artă Constanța

    În perioada iulie – august 2024, Muzeul de Artă Constanța găzduiește expoziția ”Based on a true story” a artistei Irina Dragomir, curatoriată de Lelia Rus Pîrvan. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 4 iulie 2024, ora 16.00.

    Este mult mai bine să îndrăznești lucruri mărețe, să câștigi triumfuri glorioase, chiar dacă sunt amestecate cu căderi și eșecuri decât să intri în rândul acelor spirite sărăce care nici nu se bucură și nici nu suferă prea mult, pentru că trăiesc într-un amurg cenușiu care nu cunoaște victorie și nici înfrângere. Theodore Roosevelt

    Simt că există ceva neexplorat despre femeie pe care doar o femeie îl poate explora. Georgia O’Keeffe

    Irina Dragomir este deja cea mai cunoscută studentă a profesorului ei, artistul Alexandru Rădvan, a cărui expoziție personală, intitulată ”Piele pe piele” a avut loc la începutul acestui an la Muzeul de Artă Constanța. În logica unei continuități a demersului artistic, după perioada de studii realizată la UNArte București, unde lecția mentorului ei a fost bine asimilată, Irina și-a urmat pasiunea, și în urma întâlnirii providențiale cu Ioana Ciocan, directoarea Art Safari din București, cea care a numit-o „super-steaua artei contemporane din România”, a avut loc și prima expoziție personală de mare vizibilitate, în 2022, iar întreg Pavilionul de artă contemporană i-a fost dedicat.

    ”Bazată pe o poveste adevarată/ Based on a true story”, cum altfel ar fi putut fi titlul expoziției de la muzeul nostru? Pictura sa auto-referențială poartă în ea germenii unui artist valoros, a cărui inspirație nu ține cont de trenduri, ci de ceva cu mult mai autentic și mai intim, și anume, de propriile sentimente. Ce ar putea fi mai greu, decât să te înfățișezi publicului privitor cu întreg bagajul tău emoțional? Oare nu devii prea vulnerabil dacă ești sincer? Și pentru a complica și mai tare lucrurile, ce se poate întampla atunci când ești și femeie, artist și mamă? Dar dacă ne gândim la faptul că prima imagine care ne vine în minte când vorbim de pictură este cea a unei femei-model, în timp ce femeile-artist sunt atât de puțin recunoscute în istoria artelor? De la acest paradox putem începe descifrarea lucrărilor Irinei și cred că o incursiune bazată pe o poveste adevărată este cel mai bun instrument de apropiere a publicului de pictura ei.

    Primele opere de artă sunt expresii ale credinţei în puterea creaţiei, deci, într-o Mare Mamă universală, care asigura perpetuarea speciei. Seria de peste o sută de statuete feminine realizate în argilă, piatră, sau fildeş, descoperite în mai multe locuri din Siberia până în Franţa, confirmă această teorie. Dacă ele reprezentau figuri sacre, înzestrate cu puteri magice, cumva, pe parcursul istoriei, rolul femeii în societate s-a transformat și treptat, naşterea de copii a devenit o pedeapsă pentru acestea, o consecinţă a căderii în păcat,”cu durere vei naşte copiii” – Geneza, iar femeia a căpătat atribute negative, devenind astfel o urmașă a Evei cea păcătoasă. În cea mai strălucitoare civilizaţie antică, civilizaţia ateniană, femeia a trăit închisă împreună cu fiicele ei în gyneceu, fără a avea parte de educație. „Există un principiu bun care a creat ordinea, lumina şi bărbatul şi un principiu rău care a creat haosul, întunericul şi femeia”, scria Pitagora, potrivit mărturiei lui Aristotel. Nu este deloc straniu, astfel, că femeile-artist au ţinut să se impună în sfera creației prin calităţi care vorbesc despre propria lor feminitate: prin sinceritate, intuiţie, inteligenţă, umor şi ironie, ele au căutat să se impună în acest dificil domeniu, iar prin alte atribute, considerate mai degrabă masculine, precum tenacitatea și munca asiduă, au încercat să combată ideile preconcepute ale societăţii cu privire la femeie, în general.

    Picturile Irinei Dragomir au o calitate specială în felul în care se ”citesc” dincolo de funcția lor terapeutică: fără a face judecăți de valoare sau de a emite sentințe definitive, picturile ei, înainte de orice, pun întrebări. Lucrările mai vechi, în care apar imagini provocatoare, precum femeia cu o mătură în dreptul feței sau zeița modernă în latex, sunt modul ei de a contesta normele sociale sau stereotipurile legate de gen, frumusețe sau putere.

    În arta contemporană se întâmplă tot mai des ca o artistă să vorbească în propriile lucrări despre ea însăşi într-o manieră atât de convingătoare, încât perspectiva feminină să nu reprezinte un motiv de resemnare fatalistă. Ne aflăm într-un astfel de caz fericit, în care o artistă își ”dă voie să simtă furie”- ”I Allow myself to Fell Anger”. Și asta pentru că între ”What people say” și ”What people do” se află uneori prăpăstii la care nu avem cum să rămânem indiferenți.

    Am citat câteva din titlurile lucrărilor ei, tocmai pentru că această expoziție vorbește, cu sinceritate, despre sentimente și nu cred că există persoană care să nu se poată identifica în situațiile de față. Artista concepe în picturile sale un amplu discurs asupra superficialității, dar și a falsității care poate să apară în legăturile dintre oameni. În ciuda aparențelor atrăgătoare, de cele mai multe ori, aceștia ascund în spatele măștilor propriile prejudecați, de care nu se pot elibera decât printr-o experiență catartică, precum cea a unei imagini revelatoare. Și exact asta este ceea ce propune Irina, un spațiu al întâlnirii dintre artist și privitor, în care forma și titlul lucrărilor devine o cheie de decriptare a mesajului. Iar din acest punct de vedere, artista este capabilă să furnizeze privitorului imagini-simbol, îndelung gândite, care nu reprezintă doar niște picturi frumoase, tocmai bune de pus în dormitor. Toate aceste autoportretele vorbesc, de fapt, despre complexitatea ființei noastre, despre potentialul uriaș al femeilor și despre subiectele minore care îi sunt încredințate, despre putere în ”Strong Roots” și fragilitate ”Fragile”, despre luarea deciziilor și echilibrul delicat pe care îl fac, mai ales femeile, între inimă și creier. Modelul tuturor picturilor sale este cel al unei femei puternice și el face trimiteri la capacitatea fiecăreia dintre noi de a-și construi propria identitate și de a-și alege propriile trasee, indiferent de așteptările sociale.

    Reprezentările proprii, obsesive, realizate în culori puternice, o plasează într-o etapă matură a creației sale, în care toate acumulările duc la o comunicare vizuală ce se face direct, fără artificii, fără acele ”înflorituri” atât de atrăgătoare pentru cei care vor să obțină suprafețe plastice, jocuri de lumină vesele, alăturări cromatice neașteptate și victorii facile. Însă dincolo de clasificări și curente artistice, pictura sa are forță și precizie, iar tăietura de bisturiu a pensulei plimbă culoarea de acril pe suprafețe plate, aparent fără volum. Din acest motiv, ea se aseamănă cumva procedeelor artei pop, care renunță la picturalitate, în favoarea rigorii, dar similitudinea este prezentă numai la un nivel de suprafață, deoarece arta sa are conotații cu mult mai adânci. Autoportretele, aflate între ipostazele de zeiță și femeie de serviciu, cuprind, de fapt, o lume a noastră, a femeilor, complexă și plină de contraste, dar atât de reală. Și cum griurile colorate nu își au locul în pictura sa, nici imaginile nu sunt prezentate la jumătatea drumului, forța lor penetrează ochiul și devin astfel de neuitat, tocmai pentru că dorința artistei este aceea de a fi directă, de a nu lăsa nici un detaliu în voia hazardului, astfel încât să nu existe nici o umbră de îndoială asupra intenției artistice.

    Ușile prezente în expoziție, care fac legătura între bi și tri-dimensional, între pictură și instalație/performance, au semnificații multiple, ce trimit la mister sau chiar la anumite bariere emoționale. Astfel că deschiderea lor la vernisaj simbolizează un moment de eliberare și de împărtășire a experiențelor și emoțiilor acumulate. Acest gest al artistei este gândit ca o invitație la o călătorie spirituală în lumea sa interioară si pornește din dorința de a stabili o legatură cât mai sinceră cu vizitatorul, pe care îl cheamă, astfel, să ia parte la descoperire.

    Curator, Lelia Rus Pîrvan

  • Expoziția de pictură AGORAFOBIA va fi găzduită de Muzeul de Artă Constanța

    Expoziția de pictură AGORAFOBIA va fi găzduită de Muzeul de Artă Constanța

    Agorafobia se intitulează noua expoziție de pictură, care va putea fi văzută Muzeul de Artă Constanța. Vernisajul va avea loc  vineri, 7 iunie 2024, de la ora 14.00. Expoziția artistului Ion Anghel, poate fi vizitată în perioada 7 iunie – 1 iulie 2024.

    Agorafobia

    „O, Suflete în lacrimi, putea-voi sparge, oare,

    Greu insultat de monstru, acest cristal fratern

    Și-n gol, cu două aripi în veci nezburătoare

    Să sar, fie și dacă ar fi să cad etern?”

    Stéphane Mallarmé

    „Prin intermediul iluzoriilor ferestre, picto-obiecte sau obiecte-interpretate, pun la îndoială anumite valori aflate la modă și aplaud principiile culturale ascunse în opera de artă, încercând să descifrez ipoteza conform căreia nonconformismul artistic, ca formă de exprimare ori atitudine, conține o armonie spirituală mascată și nu frivolă. Dincolo de aceasta, este o împotrivire față de diletantismul în artele vizuale, al gândirii de masă, comună, permisivă, general valabilă și unde se confundă acceptarea față de cei care au neajunsuri cu acceptarea față de cei care produc neajunsuri.

    Filotinia nu este simililară cu încurajarea necondiționată, ci o investiție în cei fără șansă care demonstrează dorința de evoluție bazată pe muncă. Este și face trimitere la studiu, chibzuință, introspecție, documentare, raportare, neliniște creatoare și inteligență plastică.

    Arta nu are rol demonstrativ. Ea este rezultatul unui amalgam de situații comune care se întâlnesc în sufletul creatorului într-un moment magic și este relevată doar în scopul comunicării, pe baze științifico-emoționale, aidoma adevărului filozofic. Cei care au alt scop se pot bucura doar pe sine. Astfel, din punct de vedere social consider că toți avem drepturi egale dar nu și merite. Totul depinde de valoarea implicării comunitare, nu de interesul personal.

    Prin geam, văzând mulțimea cum se încaieră, fiecare suindu-se pe celălalt spre a ajunge în vârf pentru nimicul etern și concretul efemer, mă îndrăgostesc pe zi ce trece de idolii mei adormiți, care pentru a deveni universali s-au însingurat, știind să facă diferența dintre popularitate și celebritate. 

    Ferestrele mele par a fi vitralii opace, invadate de gloata de catrafuse din atelierul meu, obiecte fade, a căror claustrofobie se luptă pentru eliberare, sau măcar să ajungă pe partea exterioară a geamului, acolo unde se află privitorul. Odată cu câștigarea independenței, ele nu vor mai fi povara mea, ci a celorlalți. Spirituală…” Ion Anghel, iunie 2024.

  • Muzeul de Artă Constanța organizează pe 1 iunie, ateliere pentru copii

    Muzeul de Artă Constanța organizează pe 1 iunie, ateliere pentru copii

    Muzeul de Artă Constanța, în colaborare cu Palatul Copiilor Constanța, organizează sâmbătă, 1 iunie 2024, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, două ateliere de educație muzeală. Acestea se vor desfășura atât în spațiul muzeului, cât și în exteriorul acestuia, precum și la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”. La ateliere vor participa elevi de la Cercul de Ceramică – Modelaj, de la Palatul Copiilor Constanța, coordonați de profesorul Radu Fulga.

    „Arta Copiilor”, ateliere de educație muzeală, la Muzeul de Artă Constanța

    Primul atelier se va intitula „Pictează după un mare maestru!”. Elevii vor picta pe pânză, în spațiul muzeal, o lucrare din Muzeul de Artă Constața deja aleasă de organizatorii atelierului.

    Cel de-al doilea atelier, cu tema „Urbanism și artă” va avea trei etape. În prima etapă, elevii vor desena, vor picta și vor modela în aer liber, ulterior ei vor vizita sitului urban arhitectural al Peninsulei, iar ultima etapă va consta în organizarea expoziției „Ceramică sculpturală”, care va fi vernisată, în aceeași zi, la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”. Scopul activității este atât educațional, vizând formarea de abilități practice, manuale, cât și orientat către dezvoltarea gustului estetic și a spiritului creativ. Activitatea este coordonată de Alexandra Păun – muzeograf, Smaranda Tulea – conservator și Fulga Radu –profesor.