Discover Dobrogea

Tag: monument istoric

Farul Vechi din Sulina a redevenit o atracție turistică după restaurarea edificiului

Farul Vechi din Sulina, unul dintre principalele obiective turistice ale orașului din Delta Dunării, a fost reabilitat și poate fi vizitat, după mai bine de 4 ani în care a fost închis pentru lucrări de restaurare.

În Muzeul Farul Vechi din Sulina afli poveștile orașului

Farul Vechi din Sulina a fost construit la începutul secolului XIX de autorităţile otomane, fiind administrat ulterior, în perioada 1897-1939, de Comisiunea Europeană a Dunării. Farul a devenit muzeu în anul 2003, iar expoziţia prezintă, prin documente şi fotografii, istoria Sulinei în perioada Comisiunii Europene a Dunării şi viaţa a două personalităţi marcante legate de oraş: dirijorul George Georgescu şi scriitorul Jean Bart.

Specialiștii Muzeului de Istorie și Arheologie din Tulcea, în subordinea căruia se află obiectivul muzeal, au amenajat cele două săli aflate la parterul clădirii. Una dintre ele îi este dedicată lui Jean Bart, personalitate care la începutul secolului XX a îndeplinit la Sulina funcția de comisar maritim. Cea de-a doua sală a muzeului este dedicată Comisiunii Europene a Dunării (CED), organism internațional care a transformat mica așezare pescărească de la începutul secolul al XIX-lea într-un important oraș port cu o economie înfloritoare.

Clădirea are valoare istorică și a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice, din anul 2004.

Din 1897, Comisiei Europene i-a revenit sarcina de a administra, întreține și repara Farul de la Sulina, până în 1939, când această misiune a intrat în sarcina statului român. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, obiectivul a constituit principalul semnal de navigație în zona gurilor Dunării.

Jean Bart a rămas în istoria orașului, datorită romanului Europolis

În Muzeul Farului Vechi Sulina este prezentat biroul lui Jean Bart și câteva fotografii din perioada în care acesta a trăit în frumosul oraș situat în Delta Dunării.

Perioada șederii la Sulina l-a inspirat pe Jean Bart în scrierea romanului Europolis, a cărui primă ediție a apărut în aprilie 1933 la Editura „Adevărul” din București, cu puțin timp înainte de trecerea în neființă a scriitorului. Romanul, la care a lucrat timp de opt ani, din 1925 până în 1933, rămâne o strălucită metaforă pentru portul Sulina, cu mozaicul său de naționalități.

Europolis este, de fapt, o cronică a orașului-port, cu tumultul său: plecări și acostări de vapoare, case de comerț, cafenele și frizerii cu tabieturi orientale, balurile de la Cercul Militar etc.

Personajele sunt, de asemenea, din viața portului: ofițeri de marină, căpitani, marinari, hamali, femei frumoase, funcționari, consuli și agenți ai caselor de comerț, contrabandiști, personaje din administrația CED. Locuitorii Sulinei au recunoscut în eroii romanului oamenii locului, care au servit ca prototip unor personaje: Stamati Marulis l-a avut ca model pe cafegiul „baba Stamati”, Nicu Politikos s-a recunoscut în frizerul Falkides, doctorul Tomiță în medicul Nicolae Petrescu, director la spitalul CED, doctorul Lascu ar fi fost un alt nume al medicului Zota, care studia malaria în Deltă ș.a. Au fost și personaje pe care Jean Bart le-a cunoscut pe parcursul carierei, precum Angelo Deliu, care l-a reprezentat pe bunul său prieten, Eugen Tăutu, ofițer-mecanic pe bricul „Mircea”.

Farul Vechi este un reper al orașului Sulina, deși, acum, se află departe de mare

Construcția prezintă următoarele caracteristici: turn circular alb, cu înălțimea planului focal de 70 picioare (21,33 m).

Treptele în spirală sunt luminate de șase ferestre circulare integrate în zidăria groasă, prin intermediul cărora se ajunge în cupola ce adăpostea mecanismul de iluminat, care emitea lumina fixă albă, de ordinul 2, vizibilă de la o distanță de 15 mile marine.

În prezent, se păstrează o parte din prismele de cristal ale reflectorului, unde, atunci când funcționa farul, s-a folosit inițial o lampă cu acetilenă, iar din 1910 s-a introdus iluminatul electric.

În jurul cupolei a fost amenajată o platformă de circulație. Pe fațada dinspre mare a acesteia, așa cum apare în fotografiile de epocă, pe un panou de dimensiuni mari era indicată adîncimea apei, în picioare engleze, pe canalul Sulina, în vederea cunoașterii de către navigatori. În jurul farului au fost construite anexe folosite pentru depozitarea materialelor necesare funcționării, dar și ca locuințe de personal.

Prin prelungirea în mare a digurilor, între anii 1923-1978, s-a produs o îndepărtare considerabilă a radei gurii Sulina în raport cu poziția inițială a farului, ceea ce a necesitat ridicarea unui nou obiectiv, mai eficient, pe digul de sud și scoaterea din funcțiune a celui vechi. Acesta a rămas un păstrător al tumultoasei istorii a Sulinei și unul din martorii transformării liniei de coastă, un reper al orașului, situat la 2,5 km de țărmul actual al Mării Negre.

În perioada 1995-1997, construcția a fost restaurată de Ministerul Culturii și Cultelor, iar din anul 2003 a intrat în administrarea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, care l-a transformat în obiectiv muzeal.

Începând cu anul 2019, a fost implementat proiectul „Punerea în valoare a potențialului istoric prin restaurarea și conservarea obiectivului Farul Vechi Sulina”, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, care a vizat, pe lângă restaurarea și conservarea construcției, și reorganizarea expoziției permanente prin extinderea spațiului de expunere. Lucrările de restaurare au fost finalizate în anul 2024 și farul poate fi vizitat.

Muzeul Farul Vechi din Sulina a fost extins și reorganizat

În expoziția prezentată în incinta Farului Vechi din Sulina, vizitatorii pot observa fragmente ceramice care provin de la boluri și farfurii care pot fi legate de viața la bordul navelor antice aflate în trecere în această zonă de la Gurile Dunării. Materialele ceramice provin din perioadele elenistică sec. III-II a.Chr., romană timpurie și romană târzie sec. I-IV p.Chr. și demonstrează traficul comercial intens în această zonă.

Descoperite pe malul mării, aceste fragmente ceramice constau în special din amfore elenistice și romane de origine sud-pontică și egeeană și erau folosite pentru transportul vinului, uleiului de măsline și a produselor din pește – faimoasele garum și liquamen – sosuri din pește fermentat.

Muzeul Farul Vechi din Sulina prezintă și povestea comandorului Eugeniu P. Botez, care a îndeplinit funcția de comisar maritim la Sulina timp de peste opt ani, în perioada 1909-1913 și 1915-1918.

November 24, 2024
Gara Fetești din patrimoniul C.F. Infrastructură Constanța, monumentul istoric de categorie A

Gara Fetești, ansamblul Gării C.F.R. Fetești și Depoul C.F.R. Fetești-Gară, alături de podurile dintre Fetești și Cernavodă realizate de ing. Anghel Saligny, se află pe lista monumentelor istorice de interes național, categoria A.

Gara Fetești a fost construită în urmă cu 136 de ani

Clădirea a fost inaugurată în anul 1887, fiind construită odată cu calea ferată București-Fetești și este specifică gărilor de tranzit, cum sunt multe dintre stațiile C.F.R. realizate în România în perioada antebelică.

Imobilul este alcătuit din trei corpuri: unul central, cu parter și două etaje și două corpuri laterale, cu subsol, parter și un etaj. Fațadele sunt realizate din cărămidă aparentă, cu golurile ferestrelor în arc roman și în arc turtit, cu ancadramente și cornișe simple din cărămidă. O gară asemănătoare a mai fost construită la Ciulnița.

Construcția are fundația din piatră, zidăria din cărămidă, cu planșee de lemn, iar acoperișul, în patru ape, șarpantă din lemn și învelitoare (inițială) din țiglă. De-a lungul timpului, din cauza unor tasări produse pe terenul pe care este amplasat imobilul, a unui incendiu produs în iarna anului 1994, dar și a numeroaselor lucrări de reparații, aspectul arhitectural al clădirii a suferit modificări.

Clădirea gării a fost reabilitată în cadrul unui proiect ce a presupus lucrări de consolidare, refacerea acoperișului și a fațadelor clădirii ș.a., începând cu anul 2004.

Depoul CFR Fetești-Gară este situat în vecinătatea Gării și cuprinde, pe lângă Depoul propriu-zis, clădiri administrative și ateliere de reparații, precum și alte clădiri anexe: castelul de apă, magazii etc.

Podurile dintre Fetești și Cernavodă au fost construite ulterior, între anii 1890-1895 și sunt opera inginerului Anghel Saligny.

În prezent, peroanele și liniile de cale ferată din Gara Fetești se află într-un amplu proces de modernizare.

November 7, 2023
Hotelul Intim din zona peninsulară a Constanței este restaurat și își va recăpăta farmecul de odinioară

Începutul anului 2023 vine cu vești bune privind una dintre clădirile de patrimoniu din centrul vechi al Constanței. În luna ianuarie au început lucrările de restaurare la Hotelul Intim, situat în zona peninsulară a orașului de la malul mării. De-a lungul timpului, hotelul a fost gazda a numeroase banchete regale, cercuri literare și întâlniri politice.

Hotelul Intim ar putea fi redeschis din anul 2025

Hotelul Intim, un imobil declarat monument istoric, a fost construit în anul 1906 după planurile arhitectului Daniel Renard, cel care a proiectat și Cazinoul din Constanța. După ani buni în care nu a funcționat, hotelul ar putea să primească primii turiști peste doi ani.

”Am început lucrările de sondare și expertizele de anul trecut, iar în luna ianuarie 2023 au fost demarate lucrările de restaurare la Hotelul Intim. Preconizăm că reabilitarea se va încheia în anul 2025.

Clădirea este în stare bună și nu e afectată din punct de vedere structural, însă trebuie să intervenim asupra ei. Se va face o subzidire și vom realiza niște legături structurale. Imobilul fost refăcut în anii ’70. Noi am descoperit recent că reconsolidarea de atunci nu a fost chiar atât de bine făcută cum ne-am fi așteptat. Clădirea va fi restaurată și vom reface elementele care erau în planurile originale.

Destinația imobilului va fi de hotel și o să aibă mai multe servicii. În total, unitatea de cazare va avea între 21 și 23 de camere, practic, tot atâtea câte erau și înainte, dar pe unele le lărgim, pentru că aveau holuri foarte mari.

Clădirea va avea lift și o să facem o terasă circulabilă pe acoperiș, iar subsolul va fi deschis către public. Subsolul va fi un spațiu multifuncțional, care va avea cramă și spațiu de evenimente, pentru că avem două săli de ședințe și o sală mare pentru cocktail-uri.

Investiția este estimată în jurul valorii de 2 milioane de euro, sumă în care sunt incluse mobilierul și restaurare. Acum, nu știm dacă va rămâne la acest nivel, sperăm să ne încadrăm, pentru că piața este cu este, iar dacă vor mai exista fluctuații ca în anii trecuți este posibil să depășim această sumă, dar ne-am asumat și o facem până la capăt.

Nu este o decizie definitivă, dar, de principiu, hotelul își va păstra numele Intim”, a declarat pentru Discover Dobrogea, omul de afaceri George Dușu, proprietarul clădirii de patrimoniu.

Hotelul Intim și poveștile sale

În vara anului 1882, poetul Mihai Eminescu a ajuns la Kiustenge, numele vechi, turcesc al orașului Constanța, pe care poetul îl mai folosea câteodată. El s-a cazat la Hotel D’Angleterre, construit, probabil, în anul 1880, situat pe strada Nicolae Titulescu de astăzi.

Eminescu a stat la mansarda Hotelului D’Angleterre, care era situată pe două laturi, pentru că, așa cum îi scria iubitei sale Veronica Micle, ”Șed într-o mansardă și privirea mi-e deschisă din două părți asupra mării, pe care aș vrea să plutesc cu tine”. Poetul, care stătea într-o cameră cu vedere la mare, preciza că Marea Neagră îi creează senzația unei ”nemărginiri pururea mișcate”.

În anul 1906 acesta a fost demolat, iar pe locul său s-a construit un alt hotel celebru, care a rezistat până în ziua de astăzi, ”Regina” cum s-a numit inițial, iar ulterior a fost denumit ”Intim”, nume pe care monumentul istoric îl poartă și în prezent.

Hotelul Intim, o clădire de patrimoniu veche de peste 100 de ani

La sfârșitul sec al XIX-lea, în locul pe care acum este amplasat Hotel Intim, era English Hotel, denumit ulterior, după ce a fost cumpărat de un alt întreprinzător, Hotel d’Angleterre.

Despre el se amintește în primul an al administrației românești, 1879, când în urbe se punea problema construirii unui șanț cu bariere pentru vămile mercuriale. Tot în salonul Hotelului d’Angleterre se presupune că a fost organizat primul banchet oferit de Casa Regală la Constanța, pentru delegația orașului Monte Carlo.

De asemenea, pe 12 februarie 1883, ziarul Farul Constanței scria despre balul cu tombolă dat la Hotelul d’Angleterre, pentru strângerea de fonduri necesară realizării statuii lui Ovidiu.

În toamna anului 1906, pe locul vechiului stabiliment a început construcția Hotelului Regina. În unitatea de cazare funcționa Cercul Literar ”Intim”, compus din intelectualitatea orașului, iar comuniștii s-au gândit să schimbe ulterior, denumirea hotelului Regina în Intim, pentru a elimina regalitatea din istoria poporului român.

Hotelul a fost proiectat de arhitectul Daniel Renard, cel care a realizat și planurile Cazinoului din Constanța.

Hotelul Intim are o arhitectură eclectică, dar cu elemente decorative Art Nouveau pe latura perpendiculară pe strada Titulescu și cu o structură neoclasică a fațadei principale. Unitatea de cazare avea 21 de camere, fiecare cu baie proprie.

Elegant și cu o superbă grădină de vară, din anul 1909, hotelul a început să fie frecventat pentru reuniuni profesionale sau politice, dar și pentru baluri regale.

O reclamă din epocă menționa că ”Regina Hotel Constanța, fondat în anul 1906, casă modernă de primul rang, cu lumină eclectică, își redeschide restaurantul”.

În iulie 1908, ziarul Viitorul Dobrogei anunța că Hotelul Regina, proprietatea d-lui Theiler, s-a prăbușit în partea clădirii de serviciu.

După război, pe 19 iunie 1920, stabilimentul, aflat în proprietatea fraților Târpă, a fost redeschis.

”Duminică s-a inaugurat restaurantul Regina de pe strada L„ascăr Catargiu. În urma unui serviciu religios oficiat de părintele Popescu, s-a servit asistenței un aperitiv delicios, compus din barbuni, chefali prăjiți, friptură de miel și vin înfundat excelent. O mențiune demnă de toată lauda pentru frații Târpă, care prin sacrificiile enorme făcute, au ridicat renumele Constanței la faima reputatelor stațiuni balneare din Occident, prin aranjamentul salonului luxos mobilat, unde transpiră eleganță desăvârșită și curățenie perfectă. Orchestra este la înălțimea acestui cuib de rai.

Arta culinară pusă sub direcția d-lor Xenofon și Alecu Constantin e fără rival în Constanța și în ansamblul lui, restaurantul acesta poate fi considerat întâiul între similare și o excepție fericită pentru stațiunea noastră, unde străinul și localnicul își pot găsi toată mulțumirea sufletească”, scria în ziarul Viitorul Dobrogei de la acea vreme.

Clădirile de patrimoniu din Constanța încep să fie reabilitate

Constanța ar trebui să fie, fără doar și poate, un puternic brand turistic. Pe lângă stațiunea Mamaia, foarte important este și situl urban Constanța, zona veche a orașului cu monumentele ei istorice, care reprezintă un mix de arhitecturi, culturi și religii, unic în lume.

Casa cu lei, casele Embiricos, Manicatide, Cănănău sau Vila Șuțu, hotelurile Carol I, Intim, Marea Neagră și nu în ultimul rând Cazinoul, sunt doar câteva dintre imobilele care îi dau farmec orașului de la malul mării.

Și pentru ca imaginea Peninsulei să fie mai completă, îi vine în sprijin ”Octogonul confesional”. Este vorba despre 8 lăcașuri de cult diferite, ce reprezintă religiile: islamică, mozaică, greco-catolică, ortodoxă și armeană, toate condensate în zona peninsulară. Proprietarii câtorva clădiri de patrimoniu au început să reabiliteze imobilele istorice și sperăm că toți ceilalți le vor urma exemplul.

Fotografiile din acest articol au fost realizate și ne-au fost puse la dispoziție de fotograful Virgil Dragomir.

February 1, 2023
Biserica din nuiele de la Izvoarele-Pârjoaia, un lăcaș care îndeamnă la reculegere

Un drum îngust și pietruit duce spre biserica din nuiele din satul constănțean Izvoarele-Pârjoaia. Micul lăcaș de cult a fost declarat monument istoric și se apreciază că a fost construit în anul 1828. Așezământul zugrăvit în alb, are dimensiunea unei case și îndeamnă, prin simplitatea sa, la reculegere.

Biserica din nuiele de la Izvoarele are o arhitectură deosebită

Mica biserică din nuiele de la Izvoarele îi atrage pe vizitatori prin elemente arhitecturale tradiționale. Deoarece lăcașul de cult nu este înalt și îi lipsește turla, s-a presupus că a fost ridicat în perioada Imperiului Otoman.

Toate informațiile despre acest lăcaș de cult sunt relative. Nu se știe cine a ridicat-o, nu s-a aflat cărei comunități creștine i-a aparținut și nici în ce perioadă a fost construită.

Se presupune, însă, că biserica datează din anul 1828 și se spune că scrierile, cărțile și icoanele sunt slave.

Pereții lăcașului au fost construiți din împletitură de nuiele lipite cu pământ, iar structura de rezistență este realizată din stâlpi din lemn îngropați în pământ.

Așezământul de cult este parțial îngropat și are nivelul podelei altarului sub nivelul de călcare, iar pridvorul este cu o treaptă peste terenul în pantă. Pardoseala este realizată din pământ lipit, așa cum se făceau construcțiile pe vremuri.

Deși nu a avut niciodată fundație, biserica a rezistat în timp, iar în anul 2001 a fost reabilitată de arhitectul Vlad Calboreanu, căruia i-a plăcut satul situat pe malul Dunării și a cumpărat o casă în zonă.

Când a început restaurarea bisericii, arhitectul a observat că, pentru construirea acesteia nu au fost folosite cuie industriale. Îmbinările structurii au fost realizate cu cepuri și cuie din lemn, cioplite cu dalta și toporul.

Biserica din nuiele de la Izvoarele-Pârjoaia este așezată pe o veche necropolă

Deși datele privind construcția bisericii din nuiele de la Izvoarele-Pârjoaia sunt incerte, în timpul lucrărilor de restaurare s-a descoperit că aceasta este așezată pe o veche necropolă, aparținând, probabil, culturii Gumelnița.

Materialele arheologice descoperite în curtea lăcașului de cult, între care monede romane, bizantine și turcești, atestă o locuire intensă din secolul al IX-lea până în secolul XIX.

În primăvara anului 1984, arheologii au descoperit în apropierea localităţii Izvoarele-Pîrjoaia, Cetatea Sucidava.

În ruptura unui mal al Dunării, specialiștii au găsit un tezaur format din 17 obiecte din argint, lingurițe, boluri, căni, o strecurătoare și un relicvarium, toate fiind datate în a doua jumătate a sec. IV și prima jumătate a sec. V e.n, despre care spun că reprezintă cel mai complet serviciu euharistic descoperit până acum în România.

Cetatea Sucidava se află printre cele 24 de situri arheologice din Dobrogea, care au fost selecționate pentru evaluare, în vederea includerii în dosarul pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO, în cadrul proiectului ”Limes, frontierele Imperiului roman”.

Cetatea se află pe malul Dunării, la 3 km de sat. Pe versantul de nord-est sunt situate valul şi şanţul de apărare din jurul cetăţii romane.

O biserică fără pereți pictați, dar cu multe icoane vechi

Se presupune că biserica din nuiele de la Izvoarele-Pârjoaia a fost construită când s-a înființat satul, despre care există consemnări din anul 1828. Pictura de pe icoanele slave s-a conservat foarte bine, însă, nici acestea nu se știe de cine au fost realizate, fapt pentru care au apărut cel puțin două teorii.

În timp ce unii spun că se aseamănă foarte mult cu pictura religioasă bulgărească din anii 1100, alții afirmă că este posibil ca icoanele să fi fost aduse din Rusia, pentru că seamănă cu cele din catedrala Kazan din Moscova.

Pe una dintre icoane, care a fost înnegrită de timp și de fumul lumânărilor care au ars de-a lungul vremii în lăcașul sfânt, este pictat chipul Mântuitorului.

De la un localnic am aflat că, lângă biserică există o capelă cu o cruce de leac și se fac, chiar și în prezent, slujbe de leac.

Și cimitirul localității este foarte vechi și trebuie să fie curățat. Acolo, sunt pietre vechi de câteva sute de ani.

În bisericuță, singura construită vreodată la Izvoarele, mai ajung foarte puțini oameni la slujbe, deoarece în sat am aflat că au mai rămas doar 18 familii, din cele 100 despre care se spune că l-au populat inițial.

Izvoarele-Pârjoaia, un sat liniștit, situat într-un loc pitoresc

Situat la 117 km de Constanța, satul Izvoarele-Pârjoaia este înconjurat de dealuri și se află chiar pe malul Dunării. Deși mai este locuită doar de câteva zeci de familii și pare a fi din alte vremuri, localitatea are un farmec deosebit.

Mică, simplă, dar autentică, Biserica din nuiele de la Izvoarele-Pârjoaia îmbogățește patrimoniul cultural dobrogean și merită să fie vizitată de către cei care ajung în zonă.

October 17, 2022
Continuă lucrările la Cazinoul din Constanța. Monumentul istoric va fi de nerecunoscut

De la o zi la alta, Cazinoul din Constanța, monumentul istoric proiectat de arhitectul Daniel Renard, își recapătă strălucirea de altădată. Luna aceasta, imobilul de patrimoniu împlinește 112 ani de la inaugurare, iar detaliile refăcute pe fațade sunt impresionante.

Cazinoul va redeveni atracția orașului Constanța

Cea mai admirată și mai fotografiată clădire de pe malul mării, Cazinoul din Constanța va fi de nerecunoscut, după restaurare. Experții spun că monumentul istoric va arăta așa cum a fost el construit inițial, în 1910, iar amenajarea interioarelor va respecta toate pretențiile stitului art-nouveau.

Zeci de muncitori sunt în fiecare zi pe șantierul deschis în urmă cu doi ani și jumătate, la Cazinoul din Constanța. Ei lucrează atât la interior, cât și la exterior, pentru ca termenul de finalizare, martie 2023, să fie respectat.

Echipa realizează lucrări de sudură, tencuieli, reabilitează terasele de pe platformă, instalațiile electrice și termice și construiește noile decorațiuni din ipsos, care se realizează cu matrițe făcute special pentru fiecare detaliu în parte.

Specialiștii afirmă că structura de rezistență a Cazinoului era grav afectată, iar planșeul risca să se prăbușească la un cutremur. Experții ne asigură, însă, că monumentul va arăta la final, ca în zilele lui bune.

Ornamentele vor fi realizate ca pe vremuri, iar fereastra sub formă de scoică, pe care o admiram de pe faleză va fi refăcută și pe partea dinspre mare.

Toate decorațiunile interioare de la Cazinoul din Constanța vor fi în stilul art-nouveau

Când ne gândim la Cazinoul din Constanța, pe lângă treptele impunătoare, mărimea clădirii și elementele ei decorative ne ducem cu gândul la vitraliile din dreptul scărilor și la delicatele candelabre.

Ultimele vitralii nu au respectat modelul celor originale, pentru că aveau niște picturi sau ornamente moderne și pardoseli cu o grafică modernă, care nu aveau ce căuta în edificiu.

Există multe clădiri realizate în România în stilul art-nouveau, iar cele din Oradea sunt adevărate bijuterii. Totuși, Cazinoul din Constanța este unic și pentru faptul că respectă acest stil nu numai la exterior, ci și în interior.

Tocmai de aceea, specialiștii ne asigură că restaurarea acestui simbol al orașului Constanța va fi realizată cu mare atenție la detalii, astfel încât, la final, să arate așa cum a fost odinioară.

Istoria Cazinoului este fabuloasă

Cazinoul din Constanța a fost o clădire prea modernă pentru anul 1910. Proiectul arhitectului Daniel Renard a fost foarte criticat la acea vreme și a existat o întreagă campanie de denigrare, în care edificiul era comparat cu un profiterol sau cu un dric.

La inaugurarea oficială a Cazinoului, pe 15 august 1910, a participat și Principele Ferdinand. De asemenea, Regina Elisabeta a patronat serate culturale în cadrul edificiului, iar Regina Maria a patronat un concert caritabil la Cazinou, pentru a strângerea de fonduri în vederea construirii Bisericii Catolice Sfântul Anton.

Cazinoul din Constanța a fost bombardat în Primul Război Mondial, când funcționa ca spital de campanie și au murit atunci 10 oameni. Apoi, a mai fost bombardat și în al Doilea Război Mondial.

La începutul secolului trecut, balurile erau principalul mod de distracție pentru constănțeni și turiști. La Cazino, oamenii dansau, socializau, se întâlneau, se puneau la cale căsătorii, vedeau piese de teatru, se cunoșteau persoane din diferite categorii sociale.

Au fost multe motive de bucurie în monumentul istoric și în perioada socialistă, când multă lume și-a organizat nunta în clădirea monument istoric.

August 9, 2022
Biserica îngropată de la Istria, monumentul istoric ridicat de creștinii bulgari

Biserica îngropată de la Istria are o vechime de 165 de ani și a fost construită după numeroase intervenții făcute de creștinii bulgari la autoritățile turcești de la Babadag. Pentru ridicarea lăcașului de cult au fost folosite soluții ingenioase de construcție la acea vreme, atât din punct de vedere arhitectural, cât și pentru a avea o acustică mai bună.

Biserica îngropată de la Istria are o arhitectură unică și deosebită

Pentru a putea fi construită, biserica a trebuit să aibă o arhitectură diferită față de alte lăcașuri de cult. Creștinii bulgari au construit edificiul, în perioada în care Dobrogea se afla sub dominația Imperiului Otoman, astfel că ei au fost nevoiți să respecte câteva condiții impuse de musulmani. Bulgarii care locuiau în sat au primit acordul autorităților otomane să construiască lăcașul de cult ortodox, însă, la fel ca în cazul altor edificii similare ridicate în Dobrogea, acesta trebuia să respecte mai multe reguli.

Biserica nu trebuia aibă turle, clopote și clopotnițe și să fie mai înaltă decât casele satului și geamia din zonă și nu era permis ca forma exterioară să indice că acolo exista un lăcaș de cult creștin. În aceste condiții s-a hotărât ca biserica să fie îngropată, astfel încât să fie creat un spațiu mai mare în interior și să fie respectate, în același timp, regulile impuse de otomani.

Lucrările la lăcașul de cult au început în anul 1857 și s-au încheiat trei ani mai târziu. Pardoseala frumosului edificiu vopsit în alb, se află la un metru sub pământ, iar pereții au o grosime de 90 cm.

Construcția bisericii s-a finalizat în anul 1860, iar monumentul a fost sfințit 4 ani mai târziu și a primit hramul “Sfânta Treime” și “Sfântul Mare Ierarh Nicolae”.

”Tavanul bisericii este susținut de șase trunchiuri de stejar, ale căror capete se “sprijină” pe capitelurile unor coloane grecești aduse din Cetatea Histria.

Pereții interiori ai bisericii nu au picturi, sunt curați, zugrăviți în alb, iar din loc in loc sunt mici orificii care amintesc faptul că acolo sunt “îngropate” amforele încastrate pentru amplificarea sunetului.

Catapeteasma bisericii are dimensiuni mici, însă este foarte frumoasă. Confecționată din lemn de stejar, aceasta este decorată cu icoane pictate cu multă măiestrie de pictorul Ștefan Zahariev, adus din Imperiul Otoman. Artistul și-a pus semnătura pe toate icoanele bisericii, inclusiv pe cele două fresce aflate pe fațada lăcașului de cult și pe peretele frontal al altarului.

Deși picturile nu au fost niciodată restaurate, ele și-au păstrat și astăzi culorile originale. Lăcașul de cult este zugrăvit complet în alb, iar fațada este construită în stil oriental, cu trei arcade”, afirmă preotul paroh al bisericii, Nicolae Herța.

În Biserica îngropată ajungi coborând câteva trepte, nu urcând, ca la alte lăcașuri de cult

Pentru a construi Biserica îngropată, piatra folosită a fost adusă de la zidurile Cetății Histria, care nu fusese descoperită la acea vreme de către arheologul Vasile Pârvan.

”Lăcaşul de cult este construit în pământ, pentru a fi mai mic de înălțime decât geamiile. Un alt motiv a fost acela că turcii obişnuiau să intre călare în timpul slujbelor şi pângăreau bisericile. Fiind îngropată, musulmanii nu mai puteau intra în clădire cu caii”, povestește preotul paroh Nicolae Herța.

Deoarece Biserica îngropată de la Istria este unică, veche și foarte frumoasă, ea a fost inclusă pe lista monumentelor arhitectonice de mare importanță.

Edificiul a fost construit în formă de cruce, cu faţada în stil oriental turcesc, cu trei arcade.

Interesant este faptul că intrarea în biserică se face coborând câteva trepte, nu urcând pe scări, ca la toate celelalte lăcașuri de cult, pentru că, pardoseala interioară este cu 50 cm sub nivelul terenului exterior amenajat.

Biserica îngropată are un sistem acustic foarte ingenios

Constructorii au apelat la o metodă inedită pentru a asigura sistemul acustic în interiorul bisericii. Deoarece nu putea avea turle care să amplifice sunetul, ei au făcut o improvizație și au încastrat în pereții lăcașului de cult 52 de amfore grecești, de 20-30 de cm adâncime, pe care le-au găsit în portul Cetății Histria.

”În urma acestei invenții inginerești a rezultat un efect acustic absolut spectaculos, sunetele fiind propagate la fel de bine ca într-o catedrală. Se spune că sistemul de amplificare de la Biserica îngropată de la Histria este unic în toată lumea”, afirmă preotul paroh din localitate, Nicolae Herța.

Cimitirul din curtea bisericii îngropate

La intrarea în curtea bisericii îngropate de la Istria, în partea dreaptă, vizitatorii pot observa un mic cimitir.

Înghesuite într-un loc special amenajat, se află 25 de cruci din piatră de diferite dimensiuni, în memoria eroilor satului care au murit sau au fost dați dispăruți în al Doilea Război Mondial.

Chiar și în centrul satului este ridicat un monument în cinstea eroilor români căzuți în al II-lea Război Mondial, iar cimitirul din satul Istria, care datează din 1828, are morminte sau cruci din acea perioadă.

Muzeul de artă religioasă de la Biserica îngropată

În spatele bisericii îngropate a fost construit în anul 2008 un mic muzeu, unde sunt expuse obiectele de patrimoniu religios, care datează din anul 1848.

O parte dintre icoanele originale din biserică sunt expuse în micul muzeu, alături de veșmintele preoțești de la acea vreme, diferite obiecte de cult și manuscrise din 1840, toate având o importantă valoare culturală și istorică.

Tot în muzeu găsim și fragmente de pietre tombale decorate frumos și un crucifix din secolul al XIX-lea.

Altă icoană importantă, nedatată, pictată pe pânză și care poartă patina anilor, îl are pe o față pe Sfântul Nicolae, iar pe cealaltă pe Sfântul Gheorghe.

Biserica îngropată de la Istria este foarte modestă, fără picturi pe pereți, dar are o mare semnificație istorică. Edificiul este în localitatea Istria, situată la 58 km de Constanța și la 6 km de Cetatea Histria.

April 30, 2022
Bazarul turcesc din Tulcea, monumentul istoric demolat în perioada comunistă

Despre Bazarul turcesc din Tulcea, pe vremuri o clădire-emblemă, se spune că a fost cea mai impresionantă construcție din orașul de pe malul Dunării. Realizat în anul 1866 în stil oriental, la poalele dealului Mahmudiei, în cartierul în care locuiau tătari, români, bulgari și armeni, bazarul din Tulcea, denumit și ”Coloanele turcești” sau ansamblul ”Sub Coloane” era cel mai mare din sud-estul Europei.

Bazarul turcesc din Tulcea, o construcție impresionantă care a fost demolată

Construit în apropierea portului din Tulcea, pe un teren pe care odinioară curgea Dunărea, Bazarul turcesc sau ansamblul ”Sub Coloane” era unic în toată Dobrogea.

Ansamblul arhitectonic oriental format din două clădiri situate de o parte și de cealaltă a străzii Ștefan cel Mare, avea 72 de coloane impunătoare din cărămidă, acoperiș din olane și 41 de prăvălii, dintre care 6 aveau etaj și locuințe.

”Toate aceste amintiri, hărmălaia produsă de comercianții care doreau să-și vândă marfa, clienții care voiau să cumpere la preț de chilipir, tot acest farmec s-a pierdut odată cu dispariția ansamblului Sub Coloane, care a rămas însă în memoria orașului prin picturile și lucrările de grafică realizate de artiștii locali Constantin Găvenea și Nicolae Dărăscu”, spune Ligia Dima, directorul Bibliotecii Județene Tulcea.

Deși a fost declarat clădire de patrimoniu, Bazarul turcesc din Tulcea a fost scos ulterior de pe lista monumentelor de arhitectură și demolat în 1963, după aproape 100 de ani de existență. Ansamblul ”Sub Coloane” devenise un loc insalubru, astfel că autoritățile locale au decis să distrugă clădirea de patrimoniu și să construiască blocuri pe acel teren.

Pentru a le aminti, totuși, tulcenilor, de fosta clădire de patrimoniu, arhitecții care au proiectat blocurile din apropiere au dorit să păstreze o parte din farmecul ansamblului ”Sub Coloane” și au realizat un fragment din acesta, care, însă, nu se compară cu bazarul de odinioară.

În ansamblul ”Sub Coloane” din Tulcea aveau loc toate etniile

Numeroasele minorități care locuiau în Tulcea la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX dădeau culoare și un farmec aparte bazarului turcesc și, în general, orașului de pe malul Dunării.

În prăvăliile din ansamblul ”Sub Coloane” era o permanentă agitație, pentru că, de acolo, localnicii cumpărau fructe și legume, bragă sau cafea, dar tot acolo erau își desfășurau activitatea și lustragiii, fierarii, opincarii sau sobarii.

În cartea ”Amintiri și imagini din Tulcea de odinioară”, artistul Constantin Găvenea a scris și despre Bazarul Turcesc. ”În magazine, printre coloane și chiar pe stradă, o forfotă și un du-te-vino continuu: țărani cu legume de vânzare, sobari, coșari, sacagii, bătrâne lipovence cu coşu’, cu seminţe de floarea-soarelui, turci cu halviţă şi bragă, oameni în căutare de lucru”, povestea Constantin Găvenea.

Și istoricul Nicolae Iorga relata că a văzut în Tulcea ”prăvălii bulgărești, grecești, evreiești” îngrămădite una în cealaltă, iar în cafenele a observat ”căciuli bulgărești, mocănești, pălării țărănești și orășenești, fesuri turcești, turbane tătărești și hainele corespunzătoare într-o tărcată expoziție etnografică”.

Acele vremuri au apus demult în Tulcea, însă, la Muzeul de Artă din oraș pot fi văzute tablourile realizate de artiștii locali. Ei ne-au lăsat imagini din trecutul localității, din vremea în care numeroasele minorități îi dădeau Tulcei un farmec aparte.

Toate fotografiile din acest articol au fost preluate de pe Internet.

December 8, 2021
Biserica Sf. Atanasie de la Niculițel, singurul monument creștin medieval din Dobrogea

Se spune că Biserica Sf. Atanasie din Niculițel a fost construită inițial de către o familie înstărită, pe proprietatea acesteia. Apoi, cel mai probabil a devenit biserica satului, fiind și primul lăcaș de cult ridicat în localitate, în perioada bizantină. Edificiul realizat în secolul al XIV-lea se află în patrimoniul național și este singurul monument creștin medieval descoperit până acum în Dobrogea, iar duminica se oficiază în continuare slujbe în cadrul acestuia.

Potrivit legendei, Biserica Sf. Atanasie din Niculițel a fost îngropată în pământ

Legenda spune că Biserica Sf. Atanasie de la Niculițel a fost acoperită cu pământ în fața invaziilor turcești, pentru a nu fi distrusă de musulmani. În sec. XIX, ea a fost descoperită de un cioban pe care îl chema Niculiță, de la care se spune că provine și denumirea comunei.

”În hărțile vechi, localitatea Niculițel apare cu numele de Monastirea sau Mănăstiriște, până în sec. XIX. Specialiștii apreciază că a purtat această denumire, deoarece în zonă sunt multe lăcașuri de cult într-un teritoriu restrâns.

După sec. XIX, comuna a luat numele de Niculițel, care, potrivit legendei era al ciobanului Niculiță. Acesta a descoperit biserica în timp ce mergea pe un deal cu oile la păscut și, în timp ce se juca în pământ cu un cuțitaș a descoperit crucea de pe turla bisericii. Apoi, biserica a fost dezgropată și redată satului. În interior sunt păstrate și porțiuni din picturile vechi”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Cornelia Odagiu, conservator 1A la Bazilica Niculițel.

Biserica Sf. Atanasie de la Niculițel, ”un templu roman prefăcut în biserică”

Între dealurile localității din județul Tulcea apare albă și suplă, Biserica Sf. Atanasie din Niculițel. Monumentul a fost descris de Ion Ionescu de la Brad în 1850 ca fiind ”un templu roman prefăcut în biserică”. Și aceasta, deoarece s-au folosit cărămizile romane recuperate de la monumentele antice din zonă, pentru amenajarea pavajului la interior și în elevația zidurilor.

Potrivit sondajelor arheologice începute în anul 1974, edificiul a cunoscut mai multe faze constructive și au existat două mari perioade de locuire a zonei, una aparținând epocii romane, iar cealaltă epocii feudale, acesteia din urmă fiindu-i atribuit și monumentul de cult.

Într-o primă fază, bisericuța a fost ridicată pe domeniul unui stăpânitor feudal local la începutul sec. al XIV-lea și avea dimensiuni mici (11,5 x 6,5m), un altar semicircular și un naos cu structură cruciformă.

Accesul dinspre exterior era prevăzut pe latura de nord, către reședința feudală. Din tencuiala pictată a monumentului s-au păstrat doar câteva fragmente.

Timp de 100 de ani, biserica și-a încetat existența, iar în primele decenii ale sec. al XV-lea a fost redată cultului și a intrat în folosința comunității și a fost extinsă de mai multe ori.

În Biserica Sf. Atanasie din Niculițel au fost păstrate, inițial, timp de doi ani, din 1971 până în 1973, moaștele celor 4 sfinți martiri descoperite la Bazilica Paleocreștină de la Niculițel, iar apoi au fost date Mânăstirii Cocoș.

Povestea Bisericii Sf. Atanasie o găsim în ultima carte a arheologului Victor Baumann, ”Vremuri de legendă”

Despre Biserica Sf. Atanasie din Niculițel scrie și arheologul Victor Baumann, în cartea sa ”Vremuri de legendă” o poveste pe care a aflat-o de la Țața Ileana, bunica soției dânsului, care descindea dintr-un neam vechi de gospodari, după Unirea Dobrogei cu Țara.

”- Se spune, începu bătrâna să povestească, pe vremea când turcii stăpâneau ținuturile dobrogene, locurile acestea, ale Niculițelului nostru, erau acoperite de păduri cu pajiști mari unde pășteau numeroase turme de oi. Cei mai mulți oieri români din principate care, toamna târziu treceau Dunărea la iernat. Unii dintre ei, mai ales mocanii ardeleni, se obișnuiseră să rămână mai tot anul în ținuturile nord-dobrogene pline de pajiști umede, datorită ploilor abundente și a numeroaselor bălți printre meandrele bătrânului fluviu, dar și a unui regim special care-i avantaja în lumea otomană. Turcii se bucurau de prezența oierilor și întrețineau relații bune cu ei, fiind interesați să trimită la Stanbul cât mai multă carne proaspătă de miel și de berbec, foarte apreciată de musulmani.

Aici, în ținuturile acestea, oierii se strânseseră într-o obște condusă de staroști, câte unul din zonele de unde veniseră. Unul dintre aceștia, pe numele său Niculai (Culai sau Niculiță), după cum îl strigau păstorii, își ținea turmele la pășunat în luminișurile dinspre dealurile sudice ale așezării noastre de azi, străpunse de un firicel de apă care se învolbura după ploile mari, nelipsite la sfârșitul primăverii.

După o astfel de ploaie, Niculiță, aflat pe un bot de deal de unde își controla turma, a observat că obiectul de care își agățase traista era din metal lucrat. Nu i-a fost greu să scoată din toiag șișul ascuțit și să înlăture pământul din jurul obiectului metalic. Și, mare i-a fost uimirea, când s-a trezit în fața Sfintei Cruci, apărută din pământ. A făcut strigare prin fecioru-su Trif, către păstorii din apropiere, iar aceștia către întreaga obște a oierilor din cazaua Isaccei.

S-au strâns seara la foc de tabără pe malul Dunării, iar Niculiță le-a făcut cunoscută minunea dumnezeiască din pădure. A doua zi dimineața, toți erau prezenți la locul cu pricina și, căzuți în genunchi, se închinau Domnului. Au hotărât să scoată Sfânta Cruce, ca să ridice pe acel loc un monument creștin. Câțiva, care aveau la ei custura, brișca și nelipsitul șiș au săpat pe lângă cruce, dar au văzut că aceasta se sprijinea pe un suport acoperit cu olane.

În seara aceea, la foc de tabără, oierii au hotărât să caute oameni dispuși să sape în jurul crucii. Oierii nu erau oameni săraci și au plătit lucrători cu suficienți arginți. Într-o lună de zile aceștia au scos la lumină o mândreață de biserică.

Știrea despre minunea de la poalele Dealului Mare, deal pe care se mai vedeau încă urmele unei vechi așezări s-a răspândit repede în tot ținutul dintre Dunăre și dealurile împădurite și, în câteva zile, pajiștea lui Niculiță se umpluse de oameni.

Veniseră și slujbași ai autorităților otomane de la Isaccea, unde se afla sediul cazalei, căci pădurea aparținea statului. Au văzut biserica ghiaurilor, apărută ca printr-un miracol din pământ, s-au înfricoșat și n-au intervenit, nu i-au oprit pe creștinii care veneau să vadă miracolul. S-au retras, dând voie acestora să facă ce vor dori, căci politica conciliantă a mărețului legiuitor, sultanul Suleiman, era cunoscută în întregul Imperiu și vai de cei care nu-i dădeau ascultare.

Toate erau bune și toți sărbătoreau minunea dumnezeiască, dar se ivise o mare problemă. Nu se putea intra în interiorul bisericii. Intrarea fusese zidită și tencuită, încât nici nu se mai observa locul unde se aflase. Nedorind să aducă stricăciuni zidurilor bisericii, oamenii lui Niculiță au apelat la preoții ortodocși din întregul ținut de la Gurile Dunării. Așa se face că a sosit și mitropolitul grec din raiaua Brăilei care, în fața soborului de preoți a declarat că în această minune a lui Dumnezeu, numai cu ajutorul și prin voința acestuia se va putea intra.

Au început slujbele și s-au înălțat rugăciuni, fiind prăznuiți la rând toți sfinții cunoscuți în cărțile sfinte. Pe la începutul lunii iulie, când era prăznuit Sfântul Cuvios Athanasie Atonitul s-a cutremurat pământul prăbușindu-se o porțiune din zidul lateral al bisericii, pe unde a țâșnit în sus, cu vuiet mare, un nor gros și negru ce s-a încolăcit șerpește de turla bisericii. Îndreptându-se apoi vijelios spre soare-răsare, a lovit cu putere dealul pietros care-i stătea în cale și a dispărut în măruntaiele acestuia.

Încremeniți de frică, abia a doua zi pe la prânz oamenii au îndrăznit să ajungă în locul cu pricina. Și, mare le-a fost uimirea, când au văzut un alt miracol. Din stânca arsă de lovitură curgea un izvor limpede ca lacrimile sătenilor și păstorilor care nu mai conteneau să aducă slavă Domnului Dumnezeu. În acel moment, oamenii s-au gândit că Domnul a creat izvorul prin jertfa unui zmeu și, ca atare, l-au numit ”Izvorul Zmeului”.

Mai târziu, fântâna de alături a căpătat numele de ”Fântâna Zmeului”. Oamenii au îndrăznit să folosească apa izvorului abia după sfințirea lui, când a fost târnosită și biserica cu hramul Sfântului Cuvios Athanasie Atonitul, de ziua căruia Casa Domnului s-a deschis credincioșilor.

Aceasta este povestea pe care am auzit-o, nepoate, de la bunica mea, poveste pe care niculițenii o transmit prin copii, din generație în generație.” scrie Victor Baumann în cartea sa ”Vremuri de legendă”.

Biserica Sf. Atanasie, singurul monument creștin medieval păstrat în Dobrogea

Biserica Sf. Atanasie din Niculițel este singurul monument creștin medieval păstrat până în zilele noastre pe pământul Dobrogei, afirmă arheologul Victor Baumann. El precizează că bisericuța Sfântul Atanasie, care a fost descoperită în pădure, era un miracol chiar și pentru străinii care călătoreau prin Imperiul Otoman, fiind menționată încă din sec. al XVI-lea de Georgi Dousae.

În memoriile sale de călătorie, acesta numește locul unde în secolul următor va fi localizată așezarea de la Niculițel, cu numele Monaster, adică Mănăstirea. Lucrările de restaurare din interiorul bisericii au scos la iveală, în 1975, sub pardoseală, mai multe morminte de înhumație, iar cu ocazia repictării interiorului, după 1990, au apărut fragmente de frescă din sec. al XVI-lea, pictate în stil bizantin.

Arheologul Victor Baumann spune că este puțin probabil ca edificiul să fi fost îngropat, total sau parțial. El precizează că este mai plauzibilă ipoteza conform căreia, o comunitate creștină în curs de formare în sec. al XVI-lea pe plaiurile niculițene a simțit nevoia unui lăcaș de închinăciune și de reculegere. Noii veniți au găsit în inima pădurii o biserică părăsită și ruinată, au refăcut-o, i-au pictat interiorul și au sfințit-o Sfântul Atanasie.

September 6, 2021
Casa Alléon, monumentul istoric realizat cu piatra de la ruinele unei cetăți antice

Pe una dintre străzile mici, din frumoasa Peninsulă a Constanței, se găsește Casa Alléon, un edificiu a cărui stare de conservare este precară. El a fost cunoscut, de-a lungul timpului, de către localnici și turiști, drept „casa engleză” (pentru că se afla într-o zonă cu numeroase edificii ridicate de compania engleză care a construit calea ferată de la Cernavodă la Constanța) sau „casa de piatră” (din cauza materialelor de construcție și a aspectului general). Azi, când se află la vânzare cu o sumă deloc nelijabilă, se numește Casa Alléon.

Despre ea, elevii Fabian Cotan, Carmen Ghețu, Anja Mogoșanu și Viviana Nichifor, sub coordonarea prof. Eugenia Crăciun, de la Liceul Teoretic ”George Călinescu” din Constanța au scris acest articol, pentru concursul național cu tema ”Patrimoniul material imobil”, lansat de Societatea de Științe Istorice din România, prin SSIR filiala Constanța.

Casa Alléon, un imobil frumos, dar într-o stare avansată de degradare

Casa Alléon atrage atenția prin aspectul unic, dat de turnul de colț, dar și prin masivitatea, asimetria, consolele cu acoladă care aduc aminte de un castel din Evul Mediu. Deşi este declarată monument istoric, clădirea se află, din păcate, în stare avansată de degradare, asemenea multor edificii din zonă.

Situația acestui edificiu este similară multor altor construcții, la fel de frumoase din zona peninsulară. Acest fapt este consecința neglijării lor de către cei care le au în proprietate, municipalitatea sau urmași ai proprietarilor.

În unele situații, cum este cazul Sinagogii, din capătul străzii pe care se află Casa Alléon, degradarea este ireversibilă și este rezultatul faptului că evreii, comunitatea căreia îi aparține edificiul de cult, au rămas atât de puțini în oraș încât nu mai pot întreține sau renova monumentul.

Casa Alléon a fost construită la 5 ani după Unirea Dobrogei cu România

Despre Amédée Alléon, cel care a înălţat construcția despre care vorbim, se știu relativ puține lucruri, unele date fiind preluate eronat de către unele surse locale. Două asemenea erori se referă la profesia sa, care nu era de bancher așa cum își dorea familia și cum apare în unele biografii, ci de rentier. Cea de a doua eroare privește perioada șederii la Constanța, care nu este atât de îndelungată cum se susține adesea (respectiv de prin 1880 și până la moartea sa, în 1904), ci doar de câțiva ani (1882-1885) când a cumpărat terenuri, a ridicat sau a cumpărat case, devenind cel mai important contribuabil la bugetul local al comunei urbane Constanța.

Date importante, pe baza unor documente de arhivă, ne aduce istoricul Constantin Cheramidoglu, de la care aflăm că primul membru al familiei stabilit la Constantinopol a fost Jean Francois, medic și farmacist ajuns la Constantinopol în 1730.

Urmașul său a intrat în afaceri și a fondat prima bancă cu drept de a bate monedă din Imperiul Otoman, în 1847. Tatăl lui Amédée Alléon avea legături cu societatea românească epocii, între care şi cu bancherul Grigore Sturza care aspira, la 1857, să devină domn al Moldovei. Bancherul sultanului susținea și pe alți est-europeni care doreau să fie ajutați de către autoritățile otomane, având interese economice dintre cele mai diverse.

Fiul său, Amédée, a avut o viață dintre cele mai interesante fiind împărțit între pasiunea sa pentru entomologie și spiritul întreprinzător, moștenire din familie, care s-a manifestat prin achiziționarea și construirea de case. Familia avea o îndelungată tradiție de constructori de imobile în scop comercial, deținând mai multe locuințe în zona Pera din Constantinopol, grupate sub numele de „Cité Alléon” (47 de apartamente și magazine într-unul dintre cele mai dinamice cartiere constantinopolitane).

El a continuat investițiile imobiliare caracteristice familiei prin achiziționarea de imobile și terenuri la Constanța, oraș pe care l-a ales după ce vizitase mai multe localități din zona Mării Negre, inclusiv din Bulgaria. A ales Constanța și pentru că, în calitate de entomolog găsise în Dobrogea o sursă de cunoaștere și îi aprecia diversitatea naturală și a peisajelor.

La începutul anului 1880 a cumpărat un teren pe malul abrupt dinspre port, în vecinătatea Alicei Wegener, astăzi imobilul Damadian şi l-a angajat arhitectul grec, pe care îl cunoştea de la Constantinopol, Pelopidas D. Couppa, să-i construiască o casă trainică, mare, cu utilităţi şi neapărat lângă conaționalii săi adunaţi pe străzile din jurul Sinagogii vechi.

Imobilul din strada C. A. Rosetti nr. 7 poate fi considerat cea mai reprezentativă creație a arhitectului Pelopidas D. Couppa în orașul nostru. Anul construcției este 1883, la doar cinci ani de la Unirea Dobrogei cu România.

Casa Alléon a fost construită cu piatră recuperată din ruinele unei cetăți antice

La exterior, construcția a fost realizată în întregime din piatră recuperată din ruinele cetății din perioada târzie, provenită probabil din zidul de apărare al cetății feudale și din construcții genoveze aflate mai la suprafață, care, la rândul lor, au valorificat ruinele construcțiilor mai vechi, din perioada romană și bizantină.

Ancadramentele ferestrelor sunt tot din piatră cioplită. Fațadele sunt simple, fără ornamente. Separarea nivelelor este marcată printr-un brâu simplu, în relief, din piatră cioplită. Placa balcoanelor a fost realizată dintr-o singură lespede din piatră, asemeni consolelor de sprijin.

În partea superioară, cornișa este marcată tot printr-un brâu de piatră. Brâiele din piatră reprezintă singurele elemente de decor arhitectonic ale fațadei deși doar brâul cornișei este ornamentat cu modele geometrice, asemenea celor din perioada romană (există posibilitatea ca aceste piese să fie recuperate din ruinele romane).

Clădirea se distinge de cele din jur dar și de cele caracteristice epocii prin turnul circular prin care s-a mărit spațiul încăperii de la etaj, din partea de nord-vest. Elementul arhitectonic distinctiv este realizat din zidărie de piatră și cărămidă, ceea ce conferă o tentă medievală întregului ansamblu.

Sursa de inspirație a arhitectului pare să fi fost arhitectura pariziană a mijlocului de secol XIX, cu clădiri vechi de peste două secole prevăzute adesea cu turnuri de colț denumite „tourelle”.

Prezența acestui „turnuleț” de colț a dus la încadrarea casei Alléon în stilul romantic, mai degrabă decât în cel neoclasic pe care îl sugerează aspectul general al acesteia. Se pare că planul arhitectural a suferit modificări pe parcurs, inițial aici existase o construcție care aparținuse Companiei engleze, cea ridicată de grecul Pelopidas D. Couppa fiind o extindere a celei existente.

Planul era unul ambițios, construcția urmând a fi mai înaltă și cu o suprafață mai mare decât cea actuală, așa cum rezultă din documentul prin care se solicita aprobarea de construcție, pe 6 octombrie 1882.

Planurile imaginau o construcție elegantă, remarcabilă prin sugestiile stilistice ale coloanelor dorice care confereau monumentalitate intrării. Bosajul soclului era dat de soclul solid din piatră. Patru ferestre dispuse într-o simetrie riguroasă erau împodobite sobru, cu ancadramente în relief.

La 25 martie 1883 este prezentat un nou plan al clădirii care îl modifica semnificativ pe cel inițial, în sensul că imobilul era etajat, coloanele de la intrare și cele de la ferestre se transformă în ancadramente dreptunghiulare, numărul ferestrelor devine impar și apare turnul în stil venețian care dă unul din elementele de originalitate ale clădirii. Urmează alte două planuri prezentate de Couppas, abia al patrulea este cel final, din 29 august 1883, care nu s-a păstrat.

Un imobil, mai mulți proprietari

Prin intermediari, căci Amédée Alléon nu mai locuia la Constanța, clădirea este închiriată în anii următori administrației locale, unor firme private și chiar găzduiește sediul Jandarmeriei.

În 1905 construcția este cumpărată de Societatea de Asigurări „Dacia România” din București și apoi este sediul Curții de Apel Constanța, până la 1923 când aceasta primește un sediu nou.

În perioada interbelică ea găzduiește diverse firme din orașul devenit cel mai important port al României. După al Doilea Război Mondial, clădirea cu 40 de camere devine locuință pentru ofițerii armatei sovietice și apoi cămin de nefamiliști.

Din anii 70 ai secolului trecut a fost transformată în hotel pentru lucrătorii C.F.R., la parter fiind și birouri ale aceleiași societăți. Din 1990, construcția este părăsită și intră într-u proces de degradare favorizat atât de neglijența autorităților cât și de atitudinea locuitorilor din zonă care au transformat-o în loc de depozitare a gunoaielor.

Clădirea monument istoric are nevoie de restaurare

Construcție emblematică a Constanței, deosebită prin istorie dar și prin aspectul original, mostră a arhitecturii de inspirație franceză de la sfârșitul de secol al XIX-lea din Europa de sud-est, Casa Alléon trebuie să fie readusă, prin efortul public și privat (fiind scoasă la vânzare, investițiile private îi pot reda frumusețea, așa cum s-a întâmplat în cazul altor clădiri din zonă, de exemplu Casa Hrissicos) la aspectul și la arhitectura care o fac unică.

Un alt argument, în afara celor strict istorice, pentru readucerea Casei Alléon în atenţia publică, ar fi recunoaşterea contribuţiilor culturale și sociale făcute de către comunitatea evreiască din orașul Constanta. Aceasta a jucat un rol activ în dezvoltarea economico-culturală a orașului, Dobrogea fiind recunoscută ca un exemplu de convieţuire multietnică, creuzet în care au fuzionat valori culturale, materiale și spirituale dintre cele mai diverse şi un model de convieţuire multiseculară.

Acest fapt de viaţă socială şi culturală a dus, în timp, la conturarea comunității dobrogene, în sistemul ei axiologic nu uşor de descifrat şi pe cât de complex, pe atât de interesant. Păstrarea identităţii locale ca parte a identităţii naţionale, impune, printr-un efort comun, restaurarea clădirilor de patrimoniu din zona peninsulară a vechiului Küstendje şi reintegrarea lor în circuitul turistic.

Articolul a fost scris de elevii Fabian Cotan, Carmen Ghețu, Anja Mogoșanu și Viviana Nichifor, sub coordonarea prof. Eugenia Crăciun, de la Liceul Teoretic ”George Călinescu”, pentru concursul național cu tema ”Patrimoniul material imobil”, lansat de Societatea de Științe Istorice din România, prin SSIR filiala Constanța.

Partenerii locali ai proiectului sunt Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Direcția Județeană de Cultură Constanța, Primăria Constanța și Discover Dobrogea.

June 19, 2021