Tag: mamaia

  • Mamaia plină de viață! Sfârșit de săptămână cu peste 25.000 de turiști în stațiune

    Mamaia plină de viață! Sfârșit de săptămână cu peste 25.000 de turiști în stațiune

    Weekend-ul care tocmai s-a încheiat a adus în Mamaia cel mai mare număr de turiști din ultima perioadă. Cele peste 20.000 de locuri de cazare autorizate în stațiune, la care se adaugă alte câteva mii de apartamente private și locuințe de vacanță, au fost ocupate aproape în totalitate. Pe lângă vremea bună, stațiunea de la malul Mării Negre a fost animată și de o seară de concerte. Mai multe mii de constănțeni s-au alăturat turiștilor și au ales să se bucure de atmosferă și de răcoarea serii, cu o plimbare pe faleza din Mamaia.

    Gradul de ocupare în stațiunea Mamaia a crescut comparativ cu anii precedenți

    Acest sfârșit de săptămână plin de viață a amintit, fără îndoială, de vremurile de glorie ale stațiunii, atunci când gradul de ocupare ajungea aproape de 100%, pe toată durata sezonului. Deși, în ultimii ani, interesul turiștilor pentru litoralul românesc a scăzut, creșterea calității serviciilor pe care stațiunea le pune la dispoziție și acțiunile de promovare încep să își arate rezultatele, iar stațiunea își confirmă titlul de „Destinația anului 2023”.

    statiunea-mamaia-omd-constanta-mamaia-destinatia-anului-2023

    Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța, asociația prin care autoritățile locale și patronatele gestionează promovarea stațiunii, sunt încrezători că interesul este în creștere, iar turiștii vor continua să aleagă Mamaia, în număr din ce în ce mai mare.

    „Ne așteptăm ca și săptămânile viitoare să fie la fel. Succesul acestui weekend confirmă că Mamaia rămâne una dintre destinațiile de top ale României. Iată că evenimentele pe care le-am organizat au reușit să anime din nou faleza și să reînvie spiritul cu care Mamaia și-a obișnuit vizitatorii. Ne-am bucurat să revedem terasele pline de turiști și localnici, de toate vârstele, pentru că revigorarea stațiunii este o veste bună atât pentru turismul românesc, cât și pentru economia locală.”, spune George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.

    statiunea-mamaia-omd-constanta-mamaia-destinatia-anului-2023

    Evenimentul muzical organizat de OMD Mamaia-Constanța a adus, sâmbătă, în fața scenei amenajate în piațeta Cazinoului Mamaia, peste 1500 de spectatori. Concertele live susținute de Anda Adam și Adda au transformat centrul stațiunii într-un spațiu care a vibrat de distracție și bună dispoziție.

    Cu temperaturi crescute în aer și în apa mării, dar și cu un calendar încărcat de evenimente, gradul de ocupare în Mamaia se anunță ridicat, până la finalul acestui sezon.

    Pentru ultimul weekend al lunii iulie, OMD Mamaia-Constanța anunță încă un spectacol care se va desfășura în stațiune. Sâmbătă, 29 iulie, începând cu ora 20:30, What’s Up și Mălina Avasiloaie vor concerta live, pe aceeași scenă din fața Cazinoului Mamaia.

  • Gradul de ocupare de 1 Mai în hotelurile din stațiunea Mamaia este de peste 80%

    Gradul de ocupare de 1 Mai în hotelurile din stațiunea Mamaia este de peste 80%

    Festivalul Sunwaves și petrecerile care vor fi organizate în cluburile din Mamaia în minivacanța de 1 Mai atrag peste 15.000 de turiști români și străini în stațiune. Unitățile de cazare deschise din acest weekend au deja un grad de ocupare de peste 80%.

    Startul sezonului estival este dat de 1 Mai, când mulți români își petrec minivacanța la mare

    Ștefan Necula, directorul agenției Litoralulromanesc.ro: ”Peste 40 de hoteluri vor fi deschise în acest weekend prelungit în stațiunea Mamaia și mai mult de 10 unități de cazare din orașul Constanța au pachete pentru minivacanța de 1 Mai. Hotelurile deschise în nordul stațiunii Mamaia, acolo unde vor avea loc și cele mai multe evenimente în următoarea perioadă au un grad de ocupare foarte ridicat, de aproximativ 75%.”

    Prețurile pentru cazare sunt diferite, în funcție de dotările hotelurilor și calitatea serviciilor oferite, astfel că pornesc de la 128 de lei pe noapte/cameră într-un un hotel de 3 stele și de la 299 de lei pe noapte pentru o cameră într-un hotel de 4 stele.

    1 Mai este zi liberă pentru angajați, elevi și studenți, iar evenimentele organizate în stațiunea Mamaia încep din data de 27-28 aprilie, astfel că și pachetele turistice pregătite de hotelieri sunt pentru perioada 28 aprilie – 2 mai sau 28 aprilie – 1 mai 2023.

    Președintele Organizației Patronale Mamaia-Constanța, Nicolae Bucovală: ”Stațiunea Mamaia este din nou în topul preferințelor turiștilor care vin în acest an la mare, de 1 Mai. În plus, prețurile în Mamaia nu sunt mai mari decât în alte stațiuni pentru minivacanța de 1 Mai. Pentru un hotel de 3 stele, doi adulți plătesc pentru un sejur de 3 nopți prețuri pornind de la  861 de lei cu micul dejun inclus, iar la unitățile de cazare de 4 stele, un cuplu va plăti de la 897 de lei/cameră pentru 3 nopți de cazare cu micul dejun inclus”.

     

  • Sezonul estival 2023 se anunță mai bun pentru stațiunea Mamaia

    Sezonul estival 2023 se anunță mai bun pentru stațiunea Mamaia

    Turiștii români au început să prefere sistemul de rezervări early booking, pentru a beneficia de vacanțe la mare cu prețuri mai reduse. Astfel, numărul rezervărilor în stațiunea Mamaia, pentru sezonul estival 2023, a crescut în ultimele două luni.

    Vânzări crescute pentru sezonul estival 2023, în stațiunea Mamaia

    ”Am analizat vânzările și avem o creștere a numărului de rezervări în stațiunea Mamaia, pentru sezonul estival 2023, față de anii trecuți. Statistica este realizată pentru perioada 01.10.2022 – 10.01.2023. Comparativ cu anul 2022, creșterea este de 55%, iar față de 2021, de 22%”, a afirmat Ștefan Necula, directorul agenției Litoralulromanesc.ro.

    ”Scăderea taxelor pentru parcare în stațiunea Mamaia, dar și investițiile realizate de hotelieri i-au determinat pe turiști să își facă rezervări în sistem early booking pentru vara aceasta.

    Ofertele pentru înscrieri timpurii în stațiunea Mamaia asigură reduceri substanțiale la prețul de cazare, iar turiștii încă își pot achiziționa pachete turistice cu un discount de până la 50%.

    OPMCTA propune organizarea mai multor evenimente în extrasezon, pentru că doar așa vom reuși să atragem mai mulți turiști, atât în stațiunea Mamaia, cât și în orașul Constanța”, spun reprezentanții OPMCTA Mamaia-Constanța.

  • 10 hoteluri pentru adulți le oferă liniște și relaxare turiștilor de pe litoral

    10 hoteluri pentru adulți le oferă liniște și relaxare turiștilor de pe litoral

    Pe litoralul românesc sunt foarte puține hoteluri pentru adulți. Doar 10 unități de cazare adults only, în care turiștii pot petrece o vacanță romantică, într-o oază de calm și pace, am găsit pe site-urile de rezervări. Cu toții iubim copiii, dar, parcă ne dorim să evadăm câteodată într-un loc liniștit, în care să nu se audă țipetele celor mici.

    Conceptul de hoteluri pentru adulți sau adults only este apreciat de turiști

    Conceptul hotelurilor pentru adulți este apreciat peste tot în lume, însă, la noi, se dezvoltă destul de timid.

    Oricât de dragi ne sunt copiii, ai noștri sau ai altora, simțim câteodată nevoia să ne detașăm de lumea piticilor și să petrecem un timp, doar în cea a adulților. Indiferent că vorbim de tineri căsătoriți aflați în luna de miere, care nu vor să fie deranjați de micuții obraznici ai vecinilor de apartament sau discutăm de adulții ai căror copii au crescut și vor să fie zen în vacanță, ori dacă simțim nevoia să fugim câteva zile de prichindeii de acasă, cu toții avem nevoie de puțină odihnă și relaxare, iar aceste hoteluri pentru adulți reprezintă refugiul perfect.

    Am căutat în ofertele unităților de cazare de pe litoralul românesc și am găsit 10 hoteluri care le promit adulților liniștea mult visată și o vacanță romantică, fără țipete de copii.

    1. Hoteluri pentru adulți în stațiunea Mamaia

    Splendid Hotel SPA Mamaia

    Situat în partea de nord a stațiunii Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, la 200 de metri de plajă, hotelul le oferă oaspeților cazare într-o zonă liniștită, cu o priveliște superbă spre apus.

    Este un hotel de 4 stele, în care ziua începe cu micul dejun, continuă cu o perioadă de relaxare la piscina interioară sau în zona Spa și se termină cu o cină romantică.

    splendid-hotel-spa-mamaia-hoteluri-pentru-adulti

    Oaspeții se pot relaxa în centrul de wellness disponibil exclusiv pentru adulți, prevăzut cu piscină interioară cu zonă cu hidromasaj, saună uscată, saună umedă, duș senzorial, fântână de gheață și zonă de relaxare.

    Prețul pentru două nopți, în perioada 19-21 iunie, pentru doi adulți într-o cameră dublă cu vedere spre lac este de 1140 de lei, cu micul dejun inclus.

    ”Relaxarea, confortul și liniștea sunt pilonii de bază după care echipa noastră se ghidează pentru a oferi o experiență de neuitat clienților”, scrie pe site-ul hotelului.

    Splendid Hotel SPA Mamaia este evaluat pe Booking.com ca fiind Superb și are scorul de 9,2, iar vârsta minimă pentru check-in este de 18 ani, fiind astfel unul dintre hotelurile pentru adulți.

    2. Dream Resort Hotel Mamaia Nord

    Cu o grădină foarte frumos amenajată, hotelul Dream Resort este situat în Mamaia Nord și se află în apropierea plajei. Spre deosebire de celelalte hoteluri pentru adulți de pe litoral, vârsta minimă pentru cazare este mai redusă, respectiv 14 ani.

    dream-resort-hotel-mamaia-nord-hoteluri-pentru-adulti

    Hotelul este evaluat pe Booking.com ca fiind excepțional și are un scor de 9,7.

    ”Este o locație deosebită, unde poți admira din balcon, în timp ce bei cafeaua, grădina foarte îngrijită, plină de flori, care contrastează cu peisajul dominat de blocuri și betoane din Mamaia Nord. Camera mare, curată și decorată cu bun gust, gazdele foarte ospitaliere și liniștea ne-au făcut să avem un sejur minunat”, a scris Alin, în evaluarea făcută pe Booking.com.

    Prețul pentru două nopți în perioada 19-21 iunie într-o cameră dublă cu balcon este de 468 de lei, iar în suită junior cu terasă, 561 de lei, fără mic dejun inclus.

    3. Hotel Phoenicia Boutique Mamaia

    Tot în Mamaia Nord-Năvodari, un alt hotel pentru adulți este Phoenicia Boutique Hotel & Casino. Unitatea de cazare se află la 100 de metri de plaja Mamaia, iar oaspeții au la dispoziție o zonă de plajă  privată, cazinou, grădină și beneficiază seara de un program de divertisment.

    Hotel-Phoenicia-Boutique-Mamaia-hoteluri-pentru-adulți

    De asemenea, hotelul pune la dispoziție facilități de tenis de masă și de câmp, karaoke și un centru de afaceri. Vârsta minimă la check-in este de 18 ani.

    Hotelul este cotat de oaspeți cu scorul de 8.9.  ”Locația mi s-a părut extraordinară. Am călătorit împreună cu iubitul meu, am vrut să petrecem un weekend romantic, dar absolut totul ne-a depășit așteptările”, a scris Alina pe site-ul de rezervări booking.com.

    Pentru perioada 19-21 iunie, camera dublă deluxe cu vedere laterală la mare costă 2524 de lei, cu micul dejun inclus, în timp ce suita deluxe cu vedere la mare este 4196 de lei, pentru două nopți.

    4. Vila Ducu Mamaia

    Vila Ducu Adults Only se află în Mamaia Nord, la 650 de metri de plajă și le pune turiștilor la dispoziție cazare cu lounge comun, bar, parcare privată gratuită și grădină.

    Vârsta minimă la check-in este de 16 ani, iar unitatea de cazare este cotată de turiști ca fiind excepțională, cu scorul de 9,9 pe Booking.com.

    Pentru perioada 19-21 iunie, camera dublă deluxe costă 598 de lei, cu mic dejun inclus.

    vila-ducu-mamaia-adults-only

    Comentariile turiștilor care au fost cazați la Vila Ducu sunt pozitive, astfel că mulți au acordat nota 10 și s-au declarat foarte mulțumiți. ”Vila elegantă, camera spațioasă, foarte curată, totul nou, stilat, amenajat cu foarte mult bun gust. Spațiul din curte superb, gazonul foarte bine întreținut.”

    „Construcția este nouă, modernă, cu dotări de ultimă generație. Micul dejun a fost consistent și de calitate. Gazda foarte primitoare și receptivă la solicitările noastre”, sunt două dintre evaluările făcute de turiști, pe site-ul de rezervări.

    5. Hoteluri pentru adulți în Constanța

    Belle Epoque Boutique Constanța

    Din Mamaia ajungem și în Constanța, mai exact în Zona Peninsulară. Belle Epoque Boutique Villa – Adult Only se află într-o clădire istorică din centrul vechi din Constanța și oferă camere în stil baroc, decorate diferit.

    Belle-Epoque-Boutique-Villa-constanta-hoteluri-pentru-adulti

    ”Toate camerele de la Belle Epoque Boutique Villa -Adult Only au atmosferă de epocă, mobilierul de lux este realizat manual, tapet de design, tavan pictat, candelabru și covor luxos. Proprietatea pune la dispoziție lift și serviciul concierge”, scrie în prezentarea hotelului.

    Cea mai apropiată plajă este la 500 de metri, Piața Ovidiu este la 220 de metri de hotel, iar terasa de pe acoperiș oferă vedere panoramică spre port.

    Hotelul este cotat pe Booking.com ca fiind excepțional și are un scor de 9,8.

    ”Este o încântare sa văd că în România se face turism de calitate. Proprietarii au pus suflet în amenajare, în fiecare detaliu, iar acest lucru te face sa te simți extraordinar. Amplasarea în centrul istoric îți permite accesul facil la principalele obiective de vizitat. Camerele au amenajare clasică art-nouveau, cu diferite teme și cu finisaje de calitate. Te fac sa te simți ca în apartamentul regal din Versailles. La ultimul etaj, amenajarea este încântătoare, priveliștea panoramică, iar micul dejun este rafinat. La parter se află un pub primitor, Pirouette, cu preparate de calitate”, este evaluarea făcută de un turist, pe site-ul booking.com.

    Prețul cazării pentru perioada 19-21 iunie este de 1500 de lei pentru o cameră queen deluxe, cu vedere la oraș, fără mic dejun, iar vârsta minimă pentru check-in este de 18 ani.

    6. Villa Anticus Constanța

    Tot în zona istorică a orașului Constanța mai găsim un hotel pentru adulți. Villa Anticus se află la 50 de metri de Piața Ovidiu, în apropierea Portului Tomis și la 500 de metri de plajă.

    hoteluri-pentru-adulti-villa-anticus-constanta

    Toate camerele sunt decorate clasic, au aer condiţionat şi vedere la oraş, iar vârsta minimă pentru cazare este de 18 ani.

    Cuplurile cazate au apreciat hotelul ca fiind excepțional și l-au evaluat cu scorul 9,8. ”Locația este centrală, zona boemă, decorurile interioare de foarte bun gust. Este totuși o cameră mică, dar primitoare, curată și confortabilă”, a comentat un turist.

    Pentru perioada 19-21 iunie, camera dublă standard costă 708 lei, fără mic dejun inclus.

    7. Hoteluri pentru adulți în Vama Veche

    Hotel Elia Vama Veche

    Și în sudul litoralului românesc au fost deschise hoteluri pentru adulți, astfel că, în Vama Veche sunt chiar 3 unități de cazare în regim adults only.

    Elia Vama Veche are un lounge comun, grădină și piscină în aer liber și este situată în apropierea plajei Amphora.

    hotel-elia-vama-veche-hoteluri-pentru-adulti-pe-litoralul-romanesc

    Hotelul este cotat de către turiști ca fiind excepțional, cu scorul de 9,7.  ”Cu un design mediteranean și o atenție pentru detalii, proprietarii au creat o locație cu adevărat superbă, în Vama Veche. Camerele au acces direct la o minunată piscină, înconjurată de vegetație bogată. Serviciile și curățenia sunt impecabile. Micul dejun este variat și foarte gustos, iar proprietarii ne-au răsfățat cu diverse deserturi home-made. Locația este o oază de liniște și frumos pe care o recomandam cu drag!”, a comentat un turist pe site-ul booking.com

    Pentru perioada 22-24 iunie, prețul pentru o cameră dublă este de 879 de lei, fără mic dejun inclus, iar vârsta minimă pentru check-in este de 18 ani.

    8. Tagoo Vama Veche

    Situat în Vama Veche, la 200 de metri de plaja Amphora, Tagoo oferă cazare în 7 camere duble și două bungalow-uri, dispuse într-un spațiu cu piscină, grădină și terasă.

    tagoo-vama-veche-adult-only-hotel

    Deși este cotat ca fiind excepțional pe Booking.com, unde scorul este 10, acesta nu este foarte relevant, deoarece media este calculată din 4 evaluări înregistrate, hotelul fiind deschis în luna mai 2022.

    Vârsta minimă pentru check-in este de 18 ani.

    Pentru perioada 14-16 iunie, cazarea costă 748 de lei într-o cameră dublă deluxe, cu mic dejun inclus.

    9. Sunny Border Vama Veche

    Sunny Border este un alt hotel pentru adulți situat în Vama Veche, în apropierea plajei. Vârsta minimă pentru check-in este de 18 ani, la fel ca în cazul altor hoteluri adults only, de pe litoralul românesc.

    Deși această unitate de cazare nu mai este vândută pe site-ul booking.com, scorul dat de cuplurile care au fost cazate este de 9,3. Nu am găsit prețuri pentru această unitate de cazare, deoarece pe site sunt oferite doar un număr de telefon și adresa de e-mail.

    sunny-border-vama-veche-adults-only

    O locație cu un farmec aparte, liniște deplină, curațenie peste așteptări și, deși scriu despre Vama Veche, iar “liniștea” nu pare un atribut potrivit pentru această minunată stațiune, totuși, Sunny Border o are. Și mai are o gazdă extrem de creativă, care și-a pus amprenta pe acest loc într-un mod inedit.  Recomand și voi reveni!” este comentariul unui fost turist, pe site-ul booking.com.

    10. Seagloo Glamping Costinești

    Ultimul hotel pentru adulți pe care l-am identificat pe litoralul românesc este Seagloo Glamping. Nu este chiar un hotel, ci un glamping resort, care se află în Costinești, aproape de plajă. Este un loc din care nu lipsesc grădina și piscina în aer liber, în jurul cărora sunt amplasate corturile.

    seagloo-glamping-constinesti-adults-only

    Seagloo Glamping Costinești este cotat excepțional pe booking.com, cu un scor de 9,8, iar vârsta minimă pentru cazare este de 18 ani.

    „Un loc de vacanță inedit și cu personalitate. Proprietarii sunt deosebit de atenți la toate cerințele, este liniște, curățenie și o atmosferă extrem de plăcută.”

    ”Locația este de nota 10. Pentru gazdă nici nu există notă. Totul a fost perfect, locația oferă și loc de parcare, expresor de cafea amplasat dimineața în curte, piscină foarte bine întreținută și iluminată pe timp de noapte.”, scriu turiștii care au fost cazați.

    Pentru perioada 19-21 iunie, prețul unui cort cu un pat dublu mare, este de 785 de lei, fără mic dejun.

    Hotelurile pentru adulți de pe litoral sunt replicile în miniatură ale celor din restul Europei

    Cele 10 hoteluri pentru adulți, care au fost deschise pe litoralul românesc, sunt un fel de replici în miniatură ale unităților de cazare oarecum similare, din Europa.

    În timp ce la noi, turiștii se bucură doar de confort și de o vacanță liniștită, în alte state, lucrurile stau cu totul altfel când vine vorba de adults only.

    În Italia, Germania, Spania, Austria, Grecia și în multe alte țări, hotelurile pentru adulți nu atrag vizitatorii doar pentru faptul că există o limitare de vârstă și nu permit accesul copiilor. Ele își răsfață turiștii cu programe speciale de welness&beauty, cu piscine tematice dedicate relaxării și oferă servicii extrem de diverse.

    hoteluri-pentru-adulti

    Pentru a-și asigura turiștii că vor avea parte de relaxare maximă, aceste hoteluri pentru adulți au arhitecturi uluitoare, sunt poziționate în locații de poveste și se întind pe hectare întregi, astfel că turiștii nu sunt deranjați de zgomotul hotelurilor din împrejurimi, pentru că, liniștea și intimitatea sunt esențiale pentru cei care le aleg.

    Este adevărat, prețurile diferă în funcție de numărul de stele și de facilitățile oferite și sunt mai mari decât cele de pe litoralul românesc, însă, este un început și e important că sunt apreciate și la noi astfel de hoteluri.

    Toate fotografiile din acest articol au fost preluate de pe site-ul booking.com.

  • Dintr-o plajă cu dune, Mamaia a devenit stațiune, în urmă cu peste un secol

    Dintr-o plajă cu dune, Mamaia a devenit stațiune, în urmă cu peste un secol

    Mamaia era o zonă pustie la începutul secolului XX, cu dune despre care se spune că atingeau uneori înălțimea de 5 până la 7 metri. La capătul ei se afla satul de pescari care purta același nume, sat în care exista și o moară de apă.

    Mamaia, stațiunea care a avut succes chiar din anul deschiderii

    Încă din anul 1906, când a fost deschisă, stațiunea Mamaia a devenit o importantă destinație turistică. Fosta plajă cu dune înalte, pe care toată lumea o ocolea, a devenit o stațiune renumită în România și peste hotare. În luna iunie se împlinesc 116 ani de la înființarea stațiunii Mamaia. Ea s-a modernizat an de an și a ajuns să fie o destinație tradițională și foarte atractivă pentru turiști, în sezonul estival.

    plaja-mamaia-inaugurare-umbrele-sezlonguri-constanta-veche

    Fostul primar al Constanței, Ion Bănescu, a hotărât în anul 1905 să înființeze stațiunea Mamaia. Bănescu a dispus construirea unor pavilioane la Mamaia, care au fost finalizate pe 1 iunie 1906. Pentru a facilita accesul la noua plajă a fost construită o linie ferată pe ruta Constanța-Mamaia, iar barăcile de la ”Vii”, fosta plajă modernă a orașului au fost demolate în acel an.

    ”Ca la orice început, lucrurile s-au urnit mai greu. Erau frecvente disensiunile dintre conducătorii de la primărie şi antreprenorii localurilor şi stabilimentelor de băi şi ajungeau uneori chiar în faţa instanţelor de judecată.

    Criticile la adresa primarului Bănescu şi a ideilor sale nu au întârziat, după cum vedem din presa vremii: “Chiar atunci când erau băile de mare de la Vii, adică la 3 km de oraş, era nesuferită pentru locuitorii şi vizitatorii Constanţei, obligaţiunea pe căldurile tropicale de a se îndesa în vagoane şi de a face o călătorie pentru a lua o baie, plictiseala şi înăduşala au sporit acum când băile sunt la aproape 9 km depărtare, iar durata minimală a drumului este de trei sferturi de oră, atât la dus cât şi la întors. Dar nu e numai atât, localitatea de la Mamaia este sălbatică, fără un arbore, fără un adăpost, expusă la toate vânturile (…), plaja, vestita plajă, are o pantă aşa de slabă încât nici la 100 metri de mal apa nu ajunge până la brâu…”, aflăm de la fostul șef al Arhivelor Constanța, Constantin Cheramidoglu.

    Mamaia, vizitată de 45.000 de turiști în primul sezon

    Stațiunea Mamaia a avut mare succes chiar din primul an. În sezonul estival 1906, 45.000 de persoane au vizitat noua plajă, în perioada 20 iunie – 1 septembrie. În același interval, stabilimentele de băi din orașul Constanța au înregistrat 24.500 de vizitatori.

    femei-din-dobrogea-care-au-facut-cariera-prima-femeie-administrator-al-statiunii-mamaia-plaja-mamaia-inaugurare-constanta-veche

    Stațiunii i s-a făcut publicitate prin lansarea lucrării ”Băile de la Mamaia”. Primarul Ion Bănescu nu s-a mulțumit doar cu înființarea noii stațiuni, a vrut să o dezvolte și chiar i-a făcut publicitate. El l-a contactat pe dr. Mendonini, care a scris lucrarea ”Băile de la Mamaia”, publicată în anul 1907.

    Bănescu avea planuri mari pentru Mamaia, astfel că i-a solicitat arhitectului francez Edouard Redont întocmirea unui plan de sistematizare a stațiunii. Desenele lui Redont, publicate într-un ziar central important, prezentau hoteluri impresionante, ca niște palate și grădini luxuriante, toate realizate la propunerea lui Bănescu. Din păcate însă, proiectul a rămas doar pe hârtie, deoarece Ion Bănescu a fost primar doar până în anul 1907.

    Femeile și bărbații aveau pavilioane separate în Mamaia

    Deși acum ni se pare o curiozitate și un lucru inacceptabil, în Mamaia secolului trecut, femeile și bărbații făceau plajă separat. Două pavilioane lungi din lemn, lucrate delicat, în stilul epocii erau noile amenajări balneare din Mamaia. Ele se terminau cu un foișor elegant și aveau între ele un edificiu înalt, realizat tot din lemn. Fiecare pavilion, unul pentru femei și altul pentru bărbați, adăpostea câte 56 de cabine.

    Chiar dacă nu se compară cu ceea ce le oferă în prezent stațiunea turiștilor, pentru acea epocă, proiectul din Mamaia reprezenta o realizare deosebită. În gazeta ”La Roumanie” scria: ”Constanța dispune azi de o plajă care o va pune în rândul marilor stațiuni balneare din Orient”.

    Stațiunea Mamaia a fost administrată prima dată de o femeie

    Băile de la Mamaia erau arendate prin licitație, la fel cum se întâmpla și cu plajele din oraș. Primul antreprenor care a închiriat plaja a fost o femeie. Ecaterina Nicolaescu a luat stațiunea în primire pe 15 iunie 1906. Asistența pentru curele balneare ale turiștilor era asigurată de doctorul grec Hector Sarafidi, unul dintre primii medici ai Dobrogei.

    Accesul la noile băi din Mamaia a început pe 20 iunie 1906, însă inaugurarea oficială a fost făcută pe 22 august. Petrecerea a fost organizată în acea zi, de la ora 19.00. Două trenuri, unul cu oficialitățile și altul cu turiști și localnici au străbătut drumul până la Mamaia, într-o oră și jumătate, motiv pentru care reprezentanții partidelor de opoziție au luat în derâdere proiectul primarului Ion Bănescu.

    Mamaia, un nume născut dintr-o tulburătoare poveste de dragoste

    Despre proveniența numelui stațiunii Mamaia s-au scris mai multe legende. Potrivit uneia dintre ele, denumirea stațiunii provine dintr-o poveste de dragoste cu un final dramatic. Potrivit acesteia, pașa din Babadag, de câte ori era în drum spre Kiustenge trecea pe lângă stâna unui mocan, aflată între Lacul Siutghiol și mare.

    Într-o zi, pașa l-a luat și pe fiul său, Enver, în călătoria sa spre Kiustenge. Când au trecut prin dreptul stânei, cei doi i-au făcut o vizită mocanului Costea Alisandru, căruia demnitarul îi spunea Cogea Ali. Tânărul Enver a observat că ciobanul are o fată deosebit de frumoasă, de care s-a îndrăgostit la prima vedere. El și-a convins tatăl să își continue singur drumul, invocând un pretext pentru a rămâne la stână. Enver și-a propus să fure fata și să fugă cu ea, astfel că, atunci când a avut ocazia, el a luat-o pe tânără și a urcat-o în barcă. Speriată, fata se zbătea și striga: ”mama Lia! mama Lia!”.

    Ea a reușit într-un final să scape din mâinile celui care a răpit-o, dar a căzut în apă. Fiul pașei s-a aruncat după ea în mare, a scos-o din apă, dar a observat că aleasa inimii lui nu mai respira. Disperat, Enver a început să țipe: ”Mamaia! Mamaia!”, în loc de ”mama Lia” cum spunea fata. Cu tânăra în brațe, fiul pașei de la Babadag, strigând în permanență ”Mamaia! Mamaia!” a fost cuprins de apele mării și s-a înecat. De atunci, Mamaia i-a rămas numele zonei situate între Marea Neagră și Lacul Siutghiol.

    De la un sat de păstori și pescari, la o stațiune cu vilă regală și cazinou

    După inaugurare, Mamaia a început să se dezvolte foarte repede. În stațiune au fost construite vile mici și cochete și numeroși oameni de afaceri au cumpărat teren în zonă. Din anul 1919 însă, pavilioanele nu au mai fost  la fel de frumoase ca la inaugurarea stațiunii. În acel an ele au ars în urma unui incendiu provocat de la o mașină de făcut cafea. Ulterior au fost făcute diferite improvizații, însă pavilioanele nu și-au mai recâștigat farmecul inițial.

    palatul-regal-de-pe-litoral

    Prin anii 20 primăria constănțeană a dăruit Curții Regale un loc pentru construirea unui palat regal în Mamaia, la proiectul căruia, Regina Maria s-a implicat îndeaproape. Apoi,  în 1935 a fost inaugurat Cazinoul din Mamaia în prezența Regelui Carol al II-lea, elegantele pavilioane pentru băi și celebrele tobogane.

    Stațiunea din sudul litoralului românesc a devenit renumită pe plan internațional

    În anul 1980, petrecerea unei vacanțe pe litoralul românesc în lunile de vară devenise o tradiție. Specialiștii spun că aproximativ 35.000 de oameni veneau și plecau zilnic din gara Constanța. Turiștii aveau la dispoziție 39 de trenuri. În plus, trei trenuri internaționale legau direct litoralul românesc cu Viena, Varșovia, Praga, Budapesta și Berlin.

    Turiștii ajungeau pe litoralul românesc, inclusiv pe calea aerului. 15 curse aeriene legau litoralul cu aeroporturile țării, iar 11 companii aeriene din diferite țări  aduceau pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu turiștii străini.

    statiunea-mamaia-fotografie-aeriana-drona

    Acum, la 116 ani de la înființarea stațiunii Mamaia, imaginea ei este schimbată radical. Spațiile verzi dispar pe zi ce trece, de pe faleză se vede marea doar pe alocuri, iar blocurile și unitățile de cazare au apărut ca ciupercile după ploaie. Mamaia și-a pierdut farmecul de odinioară și chiar turiștii străini care veneau an de an. Nici Gara din Constanța nu mai este aglomerată vara ca pe vremuri, iar de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu avioanele zboară mai rar și către mult mai puține destinații.

  • ”Litoralul pentru carantină”, un nou program impus de autorități, pe fondul crizei mondiale COVID-19

    ”Litoralul pentru carantină”, un nou program impus de autorități, pe fondul crizei mondiale COVID-19

    Programul ”Litoralul pentru toți” devine în aceste vremuri de criză în sistemul sanitar, ”Litoralul pentru carantină”. Aproximativ 3000 locuri situate în patru hoteluri de pe litoralul românesc au identificat reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța. Astfel, cetățenii români întorși din Italia vor fi obligați să stea 14 zile în carantină în spațiile care le vor fi alocate pe raza județului Constanța. Primarii localităților în care vor fi cazați românii întorși din Italia spun că nu au fost consultați, iar autoritățile județene apreciază că județul Constanța nu va face față acestui aflux și va deveni izolat.

    Președintele CJC: județul Constanța este expus în mod iresponsabil de către prefect

    Reacția autorităților locale și județene nu a întârziat să apară. Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu atrage atenția asupra faptului că județul Constanța este expus în mod iresponsabil. El spune că potrivit unui document emis de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, a fost anunțat că aproximativ 1500 de români aduși din zone roșii din Italia vor fi carantinați în Constanța, în contextul în care județul nu dispune de baza medicală necesară în această situație.

    ”Lipsa testelor, a disponibilului de paturi, a echipamentelor necesare într-o situație atât de gravă – conduce la o criză sanitară și umanitară. ESTE UN ACT IRESPONSABIL, FĂRĂ PRECEDENT!!!Fac apel la președintele Iohannis, la Guvernul României să ia măsurile care se impun și să nu transforme Constanța într-un județ izolat.

    Oamenii trebuie triați epidemiologic și transportați în mod asistat în județele de unde provin. Altfel, au fost aduși acasă doar pentru un exercițiu de imagine. Nu avem suficiente echipamente, medici sau dotări.

    Este o degringoladă totală, iar cei care trebuie să gândească strategic nu fac decât să sufoce un sistem și așa subdimensionat. Este inadmisibil să aduci un flux uriaș de oameni cărora știi din start că nu le poți oferi tratamentul necesar. Oamenii trebuie triați epidemiologic și asistați pentru a ajunge în județele unde au domiciliul” afirmă președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu.

    Primarul Constanței nu este de acord ca stațiunea Mamaia să devină zonă de carantină

    Referitor la ordinul Ministrului de Interne și la decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de a plasa în carantină în județul Constanța un număr de 1500 de cetățeni români proveniți din zona roșie a Italiei, din care doar o mică parte vor fi repartizați în stațiunea Mamaia, primarul orașului Constanța, Decebal Făgădău spune că nu este de acord cu decizia și că nu a fost consultat. El precizează că nu este membru al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și nu a fost consultat în legătură cu această decizie. Precizăm că în stațiunea Mamaia au fost identificate 355 de locuri pentru persoanele care trebuie să stea în carantină.

    ”Primarul Decebal Făgădău nu este de acord cu această decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și este convins că se puteau găsi soluții mai bune atât pentru cei repatriați, cât și pentru constănțeni. Ne manifestăm întreaga disponibilitate pentru un dialog constructiv și suntem deschiși la identificarea unor soluții responsabile în această situație excepțională” este mesajul primarului Decebal Făgădău.

    Robert Șerban, primarul orașului Eforie caută soluții

    În Eforie au fost identificate de către reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, 700 de locuri la un hotel din stațiune. Primarul orașului Eforie, Robert Șerban afirmă că nu a fost consultat pe această problemă.

    ”Eu și familia mea locuim în acest oraș și ceea ce îi îngrijorează pe eforieni, mă îngrijorează și pe mine. V-am cerut de fiecare dată să respectați legea, v-am cerut să aveți încredere în cei care vă conduc, în cei pe care i-ați ales. O spun cu tristețe, trăiesc acum un sentiment de amărăciune, de furie și neputință. Peste capul meu, fără a fi consultat, fără a putea să vă întreb la rândul meu pe dumneavoastră, Eforie poate, atenție! spun poate deveni zonă de carantinare. Știu, e situație de urgență în România, hotărârile le iau alții, dar oamenii, dorințele lor, nu mai există? Eforienii sunt îngrijorați de soarta lor, dar nu-i uită pe ceilalți, sunt solidari cu cei care se întorc în România.Firesc, îmi cer să le răspund la o întrebare: noi, cei din Eforie, nu existăm, nu ne întreabă nimeni, nimic?

    Vă răspund: nu am fost consultat dacă sunt de acord cu carantinarea persoanelor la Eforie. La București decizia a fost luată de CNSU; nu am fost întrebat dacă am vreo soluție pentru această problemă și ce măsuri pot fi luate; nu știu cum a ajuns o anumită unitate turistică din Eforie pe lista spațiilor destinate carantinării. Repet! Caut soluții, aștept sugestii! Am încredere că există o rezolvare”, precizează pe pagina sa de Facebook, primarul orașului Eforie, Robert Șerban.

    Iulian Soceanu: locuitorii orașului Techirghiol nu vor fi afectați

    Primarul orașului Techirghiol nu dezaprobă măsura luată la București și se pregătește să ia toate măsurile necesare în sanatoriile din localitate, în care vor sosi cetățenii români repatriați din Europa. El îi asigură pe locuitori că nu vor fi afectați, deoarece persoanele care intră în carantină nu vor ieși din camerele în care sunt obligați să stea izolați. În Techirghiol au fost identificate 855 de locuri pentru cei care vor sosi din zonele roșii.

    ”Având în vedere decizia CNSU de repatriere a cetățenilor români din Europa, doresc să fac o serie de precizări. O parte din cei care vin din zonele roșii vor fi aduși pentru perioada de carantină la Techirghiol, precum la cele două sanatorii, la Eforie si la Mangalia. A fi aduși în carantină nu însemnă faptul că sunt diagnosticați ca fiind purtători ai virului, ci doar că provin din zonele roșii.
    Cei care vor fi cazați la Techirghiol nu vor avea voie să iasă din camerele îm care sunt cazați, nu vor lua contact direct cu angajații acestor instituții și vor fi păziți non-stop de către Jandarmeria Română, firmele de pază private, Poliția Națională și Poliția Locală. Hrana va fi dusă la fiecare cameră în parte de personal specializat care va fi protejat cu costume speciale și va fi lăsată la ușă. În fiecare zi se va face dezinfecție pe holurile sanatoriului. Prin măsurile luate de către autorități, locuitorii orașului Techirghiol nu vor fi afectați de această situație”, spune primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu.

    Cristian Radu: toți carantinații ar trebui cazați în aceeași zonă

    În stațiunea Jupiter de pe raza municipiului Mangalia au fost identificate 356 de locuri pentru cazarea românilor care vin din zonele roșii din Europa. Edilul-șef, Cristian Radu spune că nu a fost doar informat privind această decizie, nu consultat. El atrage atenția asupra faptului că toți cei veniți ar trebui să fie cazați într-un singur loc, pentru a fi mai ușor supravegheați și îngrijiți.

    ”Referitor la românii aduși din Italia pe aeroportul “M. Kogălniceanu”: locațiile unde aceștia sunt ținuți în carantină sunt stabilite de Comitetul județean pentru situații de urgență. Noi, primarii, suntem doar informați, nu consultați. Personal, consider că trebuie să le acordăm tot sprijinul acelor oameni, atât spre binele lor, cât și pentru siguranța noastră. Este bine că sunt aduși în mod organizat, dar cred că este important să fie ținuți în același loc, nu împrăștiați prin tot județul. Dacă primii au fost cazați într-o locație, ar trebui ca tot acolo să fie pregătite mai multe hoteluri pentru a-i caza pe toți. Astfel, jandarmii și medicii vor avea un perimetru de acțiune restrâns și bine delimitat. Pe această cale, SOLICIT Comitetului județean pentru Situații de Urgență să aprobe, în cel mai scurt timp, cazarea acelor persoane în același loc unde au fost cazați primii sosiți. Trebuie să-i ajutăm dar, repet, în opinia mea, cazarea lor în aceeași zonă ajută mai mult la îngrijirea și supravegherea acestora. Sunt permanent în legătură cu prefectul pentru a afla ce se întâmplă și vă voi ține la curent cu noutățile despre Mangalia. Până atunci, nu uitați: stați în casă, dacă vă pasă!” este mesajul transmis de primarul municipiului Mangalia, pe pagina sa de Facebook.

    Transport umanitar din Italia, pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” Constanța

    Pe pagina de Facebook a Prefecturii Constanța eram informați pe 21 martie, că, în contextul pandemiei de coronavirus s-a dispus ca aproximativ 1500 de cetățeni români captivi în Italia să fie repatriați cu mai multe aeronave, care vor ateriza pe Aeroportul ”Mihail Kogălniceanu”.

    “Toți prefecții din țară lucrează pentru a limita răspândirea coronavirusului. Este o obligație față de români, este obligația funcției, a ordinelor primite în starea de urgență, este obligația noastră, a tuturor, de a fi solidari pentru că doar împreună putem să ieșim din această situație. Politicieni iresponsabili au început să se lamenteze că românii, frații noștri, prietenii noștri, rudele noastre, nu ar trebui să beneficieze de asistența statului român, pentru că pun binele lor mai presus de binele tuturor. Același comportament de a cumpăra tot orezul, de a cumpăra tot spirtul al unor partide politice demonstrează încă o dată iresponsabilitate, lașitate, mojicie și instigă la învrăjbirea românilor împotriva românilor” este mesajul transmis de prefectul județului Constanța, George Niculescu.

    Cetățenii români care vor ateriza astăzi pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, vor intra automat în carantină instituționalizată, în teste, pentru a depista persoanele care suferă de coronavirus. Cei depistați pozitiv vor merge automat în facilitățile sanitare special pregătite pentru acest scenariu, ceilalți vor fi cazați timp de 14 zile așa cum prevede legea în izolare. Transportul fraților noștri se va face în condiții de izolare, iar mașinile cu care vor fi transportați vor intra într-un amplu proces de dezinfecție.

    Niciun constănțean nu este supus la risc, singurul risc în această situație este să lăsăm politicianismul, frica și ura să ne dezbine. Îi avertizez pe cei care luptă împotriva cetățenilor români prin mesaje de panică că nu vor reuși. Îi vom salva pe frații noștri fără a pune în vreun risc cetățenii Constanței.”

    Guvernul României dotează Constanța cu spital militar de campanie

    Pentru a avea efective pregătite în lupta cu pandemia de coronavirus, Guvernul României a anunțat că trimite un spital mobil cu capacități de tratare a pacienților infectați cu virusul COVID-19.

    Spitalul va avea absolut toate dotările necesare, astfel încât pacienții să beneficieze de tratament și îngrijiri medicale la cele mai înalte standarde și va dispune de toate măsurile de siguranță și de igienizare astfel încât să ofere siguranță personalului medical implicat în lupta împotriva epidemiei.

    În plus, va fi trimis la Constanța trimiterea unui aparat PCR Real Time care are rolul de a detecta rapid infecția COVID-19 pentru pacienții testați.

    “Este absolut necesar să ne concentrăm în această perioadă pe consolidarea sistemului de sănătate. Această situație poate fi depășită doar dacă suntem solidari și dacă respectăm toate recomandările autorităților. Este recomandat ca toate deplasările să fie limitate doar la cele absolut necesare, precum cele pentru aprovizionare. Astfel, vom putea stopa răspândirea virusului și vom evita supraaglomerarea sistemului sanitar. Este în puterea noastră, a tuturor, să luptăm împotriva acestei pandemii. Fac apel la solidaritate. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie să fim cu toții de aceeași parte a baricadei”, a declarat George Niculescu, prefectul Județului Constanța.

    Românii sunt sfătuiți să susțină turismul

    În contextul actual, turismul pe litoral și în Delta Dunării este grav afectat de criza generată de pandemia COVID-19. Rezervările la hoteluri sunt diminuate cu aproximativ 75% și mulți clienți sunt în așteptare, a declarat pentru Discover Dobrogea, Aurelian Marin, investitor în industria ospitalității în județul Constanța. El a precizat că turiștilor le este oferit un climat de încredere și s-a stabilit ca măsurile de anulare a rezervărilor să se facă fără penalizări. Totuși, cei care și-au cumpărat deja pachete de vacanță sunt sfătuiți să reprogrameze concediile și să nu anuleze rezervările, pentru ca industria turismului să nu intre în colaps.

    ”Stați acasă!”, îndemnul tuturor în această perioadă

    ”Stați acasă!” este sfatul medicilor și politicienilor, deopotrivă. În condițiile în care virusul COVID-19 s-a extins extrem de repede în 188 de țări și a produs aproximativ 13.600 de decese până astăzi, măsura ar trebui să fie respectată de fiecare dintre noi. În plus, în condițiile în care sistemele sanitare performante din alte țări europene nu reușesc să facă față valului de bolnavi, cel din România cu siguranță va intra în colaps în cazul în care vor apărea câteva mii de cazuri. Sănătate multă tuturor!

  • Barrels, pub-ul în care mănânci bine și te distrezi maxim

    Barrels, pub-ul în care mănânci bine și te distrezi maxim

    Zona ”Butoaie” din Mamaia îți spune ceva? Acum te gândești la Barrels Pub, locul în care mănânci bine și te distrezi maxim. Pe vremuri însă, era locul în care se termina stațiunea, unde era capătul de linie al troleibuzelor, iar de acolo, se întorceau alene spre oraș. Butoaiele uriașe sunt și acum la locul lor, dar Mamaia și-a pus un fel de extensii și s-a mai lungit puțin, astfel că acum se îmbrățișează, cumva, cu orașul Năvodari. Dacă până în 2016 zona ”Butoaie” nu ne mai spunea mare lucru, din iarna acelui an a început să fie tot mai căutată de constănțeni și de turiștii români și străini.

    Locul care înainte era vizitat în sezonul rece doar de vântul puternic de pe litoral a devenit de referință pentru gurmanzi și pentru cei cărora le plac petrecerile la care atmosfera contează. Exact acolo a apărut Barrels Pub, un local a cărui amenajare este inspirată de ideea butoaielor și a doagelor aferente acestora, pub care a devenit un brand în stațiunea Mamaia.

    Barrels Pub, un loc în care te simți foarte bine

    Mâncarea bună, atenția pentru detalii, amenajarea deosebită și căldura cu care sunt primiți oaspeții sunt ingredientele care te conving să revii în acest loc. Practic, când intri la Barrels îți amintești, cumva, de sufrageria bunicii. Știi tu, aerul acela retro, cu multe cărți strânse de-a lungul anilor, cu paginile îngălbenite și copertele îndoite pe alocuri, care stau cuminți pe rafturi, dar și cu obiecte vechi, cu valoare sentimentală, care îți trezesc amintiri din copilărie.

    Barrels-Pub-MamaiaÎn același timp însă, butoaiele care decorează spațiul și zecile de sticle cu diverse băuturi de la bar te duc cu gândul la crama bunicului. Nici plantele nu lipsesc din peisaj, iar aranjamentele florale realizate într-un stil minimalist, sunt inspirate din grădinile japoneze. Ei bine, când mergi acolo cu prietenii, timpul parcă încremenește și nici nu-ți dai seama când a trecut. Pentru că te simți excelent și apreciezi orice produs pe care îl comanzi.

    Barrels-Pub-Mamaia

    Indiferent că vorbim de burgerii delicioși, pe care, de cum îi muști îți invită papilele la dans, de pastele proaspete ce îți amintesc de ultima vacanță în Italia sau de suculentele coaste de porc, pe care le mănânci până rămân doar oasele în farfurie, totul este gătit minunat.

    Dacă e week-end, la Barrels e muzică live

    Pub-ul nu duce lipsă de clienți, chiar dacă este situat în stațiunea Mamaia. Constănțenii, dar și turiștii români sau străini se lasă ghidați de pofte, de gustul minunat al preparatelor, adoră atmosfera din Barrels și revin de fiecare dată cu plăcere.

    Barrels-Pub-MamaiaÎn plus, în fiecare week-end sunt organizate petreceri tematice cu muzică live și este imposibil să nu fii tentat, fie de o seară de jazz, fie de una în care în care să participi la o degustare de vinuri sau alta în care să râzi cu gura până la urechi la stand-up comedy. Petrecerile se țin lanț la Barrels și nu te plictisești niciodată.

    Cele mai frumoase revelioane, la Barrels le-am făcut

    Și dacă tot îți spuneam că distracția este asigurată în fiecare week-end la Barrels Pub, acum imaginează-ți cum este de Revelion. Știi petrecerile acelea din studenție, despre care spui că au fost cele mai frumoase din viața ta? Ei bine, Revelionul de la Barrels le întrece. Nu glumesc! Știu oamenii de acolo să încingă atmosfera, astfel încât toată, dar absolut toată lumea să se simtă minunat.

    Barrels Pub RevelionBineînțeles că Barrels Pub organizează și anul acesta un mega-Revelion, la care distracția și mâncarea bună vor fi cap de afiș. Ia-ți bilete împreună cu prietenii și distrează-te cum n-ai mai făcut-o demult!

    Burgerii, pastele, pizza și coastele au devenit tradiționale la Barrels

    Sincer, îmi plac atât de mult burgerii de la Barrels, încât cu greu mă conving prietenii să îmi mai comand și altceva. Tocmai pentru că rețetele lor sunt absolut delicioase și extrem de apreciate de clienți, ele nu au fost schimbate din 2016, de la deschidere. Multe produse sunt deja tradiționale la Barrels, iar cine ajunge acolo știe exact ce vrea să mănânce.

    Burgeri-Barrels-Pub-mamaiaPreparați din carne proaspătă, după o rețetă numai de bucătar știută, înveliți într-o chiflă pufoasă făcută tot de chef-ul de acolo, care mai adaugă cu generozitate tot felul de sosuri și ingrediente, burgerii sunt deliciul suprem la Barrels. Cel puțin pentru mine.

    Pizza-Barrels-pub-mamaiaBine, nici pizza făcută ca la mama ei, după rețetele italienești și rumenită în cuptorul de lemne, friptura de vită care ți se topește în gură, salatele vesel colorate și pline de vitamine, peștele, fructele de mare sau deserturile preparate cu multă migală ca în bucătăria bunicii, nu sunt de neglijat. Toate produsele sunt minunate, dar, dacă ai fost acolo, știi deja asta. Iar pentru că se întâmplă des să ți se facă foame la birou sau acasă, Barrels îți livrează produsele preferate, fix unde vrei.

    Barrels a dat sartul la delivery

    De luna aceasta, Barrels Pub are și un serviciu de livrare la domiciliu sau delivery cum îl știu mulți dintre noi, astfel că, ori de câte ori ți se face poftă de burgeri, salată, coaste, paste, pizza, pește, pui, midii sau de alte bunătăți, ei bine, vin ele la tine, nu trebuie să te mai deplasezi. Tare, nu? E adevărat, mâncărurile tale preferate nu vin cu atmosfera primitoare a localului în care te-ai învățat să le consumi, dar, aduc cu ele dragostea pentru mâncarea preparată cu dichis.

    Barrels-Pub-Mamaia-desertSincer, preferam să scriu acest articol în timp ce mă aflam la o masă de la Barrels, astfel încât să pot comanda tot ce îmi poftește inima. L-am scris acasă, așa că nu doar ție ți-am făcut poftă de toate aceste bunătăți, să știi că și mie îmi plouă în gură. Acum însă, este simplu să consulți meniul Barrels Pub și faci o comandă prin telefon. Poftă bună!

  • Spectacol gratuit de balet oferit de lebede, pe Lacul Tăbăcărie din Constanța

    Spectacol gratuit de balet oferit de lebede, pe Lacul Tăbăcărie din Constanța

    Pe ”scena” Lacului Tăbăcărie, zeci de lebede le oferă zilnic trecătorilor lecții de grație și spectacole de balet pe apă. Chiar dacă nu au nume de scenă, ele sunt vedete pe lacul din Constanța și îi vrăjesc pe localnici. Pline de farmec și cu mișcări elegante, lebedele vin la mal în căutare de hrană. Lacul a înghețat parțial, dar ele plutesc pe porțiunile fără pojghițe de gheață și acceptă recunoscătoare, recompensa oferită de admiratori. S-au obișnuit cu oamenii și primesc cu bucurie mâncarea. Apucă bucățile de pâine cu delicatețe chiar din mâna celor care poposesc o vreme să le privească, cu mare atenție, să nu îi ciupească. Nu sunt pretențioase, chiar dacă pâinea este mai veche, o înmoaie în apă și o consumă ca pe o delicatesă.

    Iarna nu este ușoară pentru lebedele care rămân pe litoralul românesc

    Specialiștii spun că lebedele care rămân în Constanța pe timpul iernii, slăbesc. Hrana este insuficientă comparativ cu sezonul cald și sunt forțate să țină o dietă drastică. De ani buni, lebedele au devenit o prezență obișnuită pe timpul iernii, pe plajele din Mamaia, în golful din Eforie Sud, pe Lacul Tăbăcărie sau în Portul Tomis din Constanța.

    Lebede pe Lacul Tăbăcărie Ele preferă în sezonul rece locurile mai ferite de aici, când Delta Dunării este înghețată. Apa mării îngheață mai rar, când temperaturile sunt extrem de scăzute și astfel nu riscă să fie prinse între sloiurile de gheață. Când este foarte frig și păsările simt că apa ar putea rămâne prizonierele ghețurilor, lebedele se refugiază pe Lacul Techirghiol, a cărui salinitate este foarte mare și nu există riscul să rămână blocate.

    Lebedele care nu migrează iarna, nu primesc informații genetice în acest sens

    Ghidul de turism Eduard Acsente spune că lebedele își depun ouăle foarte devreme. În Delta Dunării însă, din cauza fluctuației nivelului apei, cuiburile rezistă sau nu. Dacă apa scade foarte brusc, puii nu mai au cum să coboare din cuib în apă. Dacă, în schimb, apa crește foarte brusc, inundă cuiburile. Familia de lebede face ponta de câte ori este nevoie până când reușește să aibă pui, pentru a salva specia. Dacă păsările decid că puii sunt prea mici pentru a putea zbura pe distanțe lungi spre țările calde, aceștia cresc aici iarna și nu primesc suficiente informații genetice pentru a migra.

    Lebede pe Lacul Tabacarie Nu este o situație normală, afirmă Eduard Acsente. Oamenilor le este milă și hrănesc lebedele, însă nu ar trebui să facă acest lucru, pentru că specia nu va evolua. Nu facem altceva decât să le prelungim agonia. O specie evoluează doar în momente de mare cumpănă.

    Chiar dacă nu le place compania altor păsări, pe Lacul Tăbăcărie sute de pescăruși le țin de urât

    Tot de la Eddy am aflat că lebedele rămân în țară, fie pentru că au fost păcălite de vremea neobișnuit de caldă din această toamnă, fie pentru că puii nu ar reuși să zboare pe distanțe foarte lungi. De regulă, ele migrează în sudul Mării Caspice, dar în iernile blânde, multe exemplare rămân pe litoralul românesc. De regulă, lebedele preferă apele adânci, acolo unde pot sta liniștite, fără să fie deranjate de rațe sau alte păsări de apă, astfel încât să nu împartă hrana cu ele.

    lebede-cu-pui-de-lebada-constantaChiar dacă au un simț dezvoltat al teritoriului pe care stau, cele pe care le-am văzut pe Lacul Tăbăcărie erau înconjurate de sute pescăruși și zeci de rațe și nu păreau să fie deranjate. Ele se hrănesc cu rădăcini, plante, semnințe de ierburi, moluște sau pești mici. Nefiind păsări solitare, le vedem în grupuri în locurile pe care le aleg pentru iernat. Când temperaturile sunt foarte scăzute, în special după sărbătorile de iarnă, mulți constănțeni le duc pâine sau cozonacul care s-a învechit acasă, le admiră și le hrănesc, iar copiii se bucură teribil de spectacolul pe care păsările îl oferă.

  • Castelul din Mamaia, reședința în care Regina Maria nu a locuit nici măcar o zi

    Castelul din Mamaia, reședința în care Regina Maria nu a locuit nici măcar o zi

    Castelul din Mamaia a fost realizat de Regina Maria, însă, din păcate, aceasta nu a locuit în el. Vila regală este monument istoric și se pot scrie multe povești despre ea. Am avut ocazia, în sezoanele estivale 2016 și 2017, când au fost redeschise porțile vilei regale și a funcționat piscina din curte, să mă bucur de imaginea clădirii îndeaproape. În acele veri, oricine se putea bucura de acel loc desprins din poveștile cu prințese. Accesul era permis doar la piscina generoasă, însă, când înotai ori stăteai la soare și aveai castelul în față, îți puteai imagina absolut orice, inclusiv că vine o prințesă sau chiar Regele Carol al II-lea, să te întrebe dacă ești te simți bine la ei acasă.

    Castelul din Mamaia, reședința de vară a Regelui Ferdinand

    Peisajul este fabulos pentru cei care cunosc istoria palatului regal și știu că în el și-au petrecut vacanțele de vară regine, regi și prințese. Frumoasa construcție a fost reședința de vară pentru Regele Ferdinand, Prințesa Elena, mama Regelui Mihai și apoi pentru Regele Carol al II-lea. Este adevărat, acum se află într-o stare avansată de degradare în interior, deoarece de ani buni apa s-a infiltrat prin acoperișul a cărui țiglă este spartă și multe tavane stau să cadă.

    Castelul Reginei Maria

    Regina Maria s-a îndrăgostit de stațiunea Mamaia și a decis să construiască acolo un castel de vară

    Să ne întoarcem însă în timp cu 96 de ani, pentru că este interesant cum s-a ajuns ca în Mamaia, un ținut nisipos, aproape pustiu la acea vreme, situat între mare și Lacul Siutghiol, să fie construit un palat regal. Am aflat de la criticul și istoricul de artă Doina Păuleanu, că Regina Maria s-a plimbat într-o zi pe malul Mării Negre și s-a îndrăgostit de acestă zonă, astfel că a decis să construiască un castel de vară, în care să își petreacă timpul.

    Lucrările au început în anul 1923 și s-au încheiat trei ani mai târziu. Este uimitor faptul că regina nu a locuit nici o zi în castel, deși s-a implicat în construcția lui și a verificat permanent lucrările, a realizat planuri, schițe și proiecte. De câte ori mergea să verifice stadiul imobilului, regina mergea cu calul său preferat în galop pe plaja lată și îi plăcea să simtă adierea brizei. Majestatea sa a descoperit ulterior Balcicul, de care s-a îndrăgostit iremediabil. A ridicat și acolo un castel, care a devenit locul său preferat pentru vacanțele de vară.

    Castelul Reginei Maria

    Pentru construcția Castelului din Mamaia au fost folosite de arhitectul italian Mario Stoppa în anii 1923-1926, materiale și tehnici la modă în acele vremuri. Imobilul avea centrală termică, o bucătărie dotată cu aparatură modernă, spălătorie, garderobă și bufet. În curte a fost amenajat un parc în care a fost construită o fântână.

    Băile Mamaia, stațiunea care a devenit perla litoralului românesc

    Practic, Băile Mamaia, cum se numeau pe atunci, s-au dezvoltat după ce Regina Maria a cerut să fie construit frumosul palat regal în actuala stațiune. E greu să ne imaginăm acum, când unitățile de cazare sunt lipite una de cealaltă, că în urmă cu un secol, nu existau hoteluri în Mamaia.

    Până în anul 1936, când a fost construit Rex, primul hotel din Mamaia, în stațiune erau ridicate doar cabane din lemn. Era frecventată doar de oamenii cu bani și avea chiar la acea vreme autobuze decapotabile care transportau turiștii. Abia după anul 1960, Mamaia a devenit una dintre cele mai căutate stațiuni turistice și a fost denumită ”Perla litoralului românesc”.

    Csetlul Reginei Maria

    Castelul din Mamaia se află acum în paragină, deși este monument istoric

    În prezent, Castelul Reginei Maria din Mamaia este închis, deoarece se desfășoară un proces în instanță, după ce DNA a cerut anularea contractelor de vânzare. Vila regală a fost deținută de către compania Mamaia S.A. și a fost vândut în urmă cu 15 ani firmei SC Light System SRL, la un preț subevaluat, de 150.000 de euro, din care jumătate constituia valoarea bunurilor care se aflau în castel. Ulterior, Primăria Constanța a vândut terenul de aproximativ 1,5 hectare aceleiași societăți, tot la un preț derizoriu. Fiind vorba despre o clădire de categoria A, aflată în patrimoniul național, pentru a fi vândută era nevoie de acordul Ministerului Culturii. Ambele tranzacții au avut loc fără să fie înștiințate ministerul sau Direcția Județeană de Cultură Constanța, astfel că DNA a cerut în instanță anularea contractelor de vânzare.

    Mi-ar plăcea să fie reabilitat frumosul Palat din Mamaia al Reginei Maria și să poată fi vizitat. Nu mai există vechiul mobilier, iar grădina nu este nici pe departe cum a fost odată, dar sunt convinsă că multe evenimente ar putea fi organizate în castel și că atmosfera din  perioada interbelică poate fi reînviată,  iar cei care îi vor călca pragul, se vor putea întoarce în timp cu un secol, pentru câteva ore.