„Constanța anilor 60, 70 și 80 – demolări, realizări arhitecturale și urbanistice” este o expoziție care arată ce s-a întâmplat în socialism din punct de vedere arhitectural, privind proiectarea și construcția. A fost perioada în care s-au realizat cele mai importante clădiri pe care și acum le are Constanța, între care: Spitalul Județean, blocul „Creion” de la Espalnada, ansamblurile de blocuri din zona Gării Constanța, din Tomis Nord, Faleză Nord și de pe principalele bulevarde din oraș, stadionul, hotelurile, cluburile, terasele, Complexul Perla și Teatrul de Vară din stațiunea Mamaia, Gara din Constanța și multe, multe altele. Tot in acea perioadă au fost restaurate Cazinoul din Constanța și Hotelul Intim.
Expoziția este realizată de arhitectul Radu-Ștefan Cornescu și organizată de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Dobrogea, la Muzeul de Artă din Constanța, putând fi văzută până pe data de 14 aprilie 2024.
Constanța anilor 60, 70 și 80 – demolări, realizări arhitecturale și urbanistice
Construcțiile realizate în perioada socialistă reprezintă un subiect inedit, în special pentru tinerii din ziua de azi, care nu prea știu ce s-a întâmplat atunci. Acum, trecem cu indiferență, probabil, pe lângă toate acele clădiri, fără să ținem cont, de fapt, că așa s-a născut Constanța modernă.
„Expoziția se numește «Constanța anilor 60, 70, 80 – demolări, realizări arhitecturale și urbanistice», pentru că așa s-a făcut Constanța. A existat un instrument imoral, acela de exproprieri și demolări și numai cu acesta s-a putut construi Constanța modernă. Așa au fost vremurile.
Exproprierile și demolările acestea au fost masive, iar expoziția arată niște planșe găsite cu greu, despre cum se făceau detaliile de sistematizare, care corespund cumva cu PUZ-urile de astăzi și se realizau pe anumite zone, pentru că trebuia să se dezvolte nu numai partea de ansambluri de locuințe, ci și arterele, pentru a funcționa Constanța. Și atunci, în foarte multe zone au apărut mai întâi schițe, apoi detalii de sistematizare și, după acestea, s-au făcut planșe de exproprieri și demolări. Ele nu există la Proiect S.A., dar le-am adunat cu greu de la Primăria Constanța și de la Arhivele de Stat.
Aceste planșe sunt foarte edificatoare și arată, pe de o parte, terenurile și casele oamenilor, care sunt colorate diferit după starea lor, anul constucției și după alte caracteristici și, pe de altă parte, un desen realizat cu linie subțire, prezenta cum va fi ansamblul în viitor. În paralel cu asta am arătat ce blocuri au fost în aceste zone.
Realizările nu au fost doar pentru ansamblurile de locuințe, ci și pentru Casa de Cultură, Liceul de Muzică, pentru Policlinica din Constanța, pentru sediile administrative, deci în toate domeniile.
În această expoziție sunt prezentate doar lucrările esențiale și doresc să arăt ce s-a întâmplat în domeniul proiectării și construcțiilor în perioada socialistă, ce s-a întâmplat cu demolările și cu oamenii care a trebuit să se supună rigorilor legii.
Noi, ca arhitecți, am fost supuși unor constrângeri foarte mari. M-am uitat la un decret din 1954, în care scria că suprafața locuibilă de om trebuia să fie de 8 maximum 10 metri pătrați. După aceea, a mai crescut această suprafață. Au mai fost 3 decrete până în 1986, când au început apartamenele să fie vândute la populație și, atunci, atât aria locuibilă, cât și cea utilă, au crescut destul de mult”, a declarat arhitectul Radu Cornescu, realizatorul expoziției.
De la Constanța antebelică la Constanța modernă, drumul arhitecților a fost lung și greu
Planuri amănunțite ale orașului Constanța au fost realizate după anul 1878, anul stabilirii administrației românești în Dobrogea. Acestea sunt prezentate în cadrul expoziției, deoarece ne arată cum s-a dezvoltat, în timp, orașul Constanța.
„Chiar dacă expoziția vizează anii 60-70-80, nu putem să facem abstracție de ceea ce s-a întâmplat imediat după 1947.
După anul 1945, România, împreună cu alte câteva țări din Europa de Est, în urma Conferinței de la Yalta, au intrat oficial în sfera de influență sovietică, cu acordul Marilor Puteri Occidentale, precum Anglia sau Statele Unite ale Americii. De altfel, după 1944, România fusese ocupată de trupele Armatei Roșii, iar după 1947, Uniunea Sovietică a impus un regim de tip comunist-totalitar, după asemuirea sa. Acesta a adus României unul dintre cele mai păguboase parteneriate – SOVROM-urile, societățile româno-sovietice care controlau prin ruși, întreaga economie românească și, în care, oficialii români aveau un rol pur consultativ. SOVROM-urile au fost înființate în toate ramurile economiei românești, inclusiv în construcții, proiectare, cinematografie etc.
Totalitarismul impus de la Moscova a dus și la condamnarea la detenție a multor oameni care s-au împotrivit regimului, care nu concepeau ideea constrângerii libertăților, care au avut legături cu mișcarea legionară, dar și care proveneau din „familii neconforme” cu noul regim. Printre aceștia s-au aflat și mulți arhitecți. Unii dintre ei s-au aflat în detenție politică și au lucrat în Constanța sau au fost aduși aici pentru muncă forțată.
Este de notorietate găsirea, la reparația unui perete al Cazinoului din Constanța, a unui text scris de mână pe o bucată ruptă dintr-un sac de ciment, de către deținuții aduși la muncă forțată de la Colonia Poarta Albă – Canalul Dunăre-Marea Neagră. Aici, ei reparau în anii 1951-1952 Cazinoul, după ce acesta suferise avarii grave în urma bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Grupul de deținuți (dulgheri, zidari, fierari) era sub conducerea arhitecților deținuți politic Constantin Joja și Ion Cristodulo.
Arhitectul Ioan Pușchilă a fost arestat în anul 1949, fiind condamnat la 7 ani de temniță grea pentru „uneltire contra orânduirii socialiste”. După ce a fost trimis la închisoarea Jilava, a fost transferat la cea de la Aiud, ajungând, în cele din urmă, la Colonia Poarta Albă, la «Brigada constructorilor de la Peninsula », unde, de la târnăcop și lopată sub cerul liber, va ajunge să coordoneze diverse lucrări de proiectare și de construcții necesare acolo. Astfel, s-a folosit de noile funcții deținute pentru a-i ajuta pe alți arhitecți condamnați în alte închisori din țară. Pe aceștia îi solicita pentru anumite lucrări, susținând că sunt specialiști indispensabili, probabil, astfel, salvându-le viața.
Printre cei aduși de Pușchilă, au fost arhitecții G.M. Cantacuzino, Constantin Joja, Sorin Obreja și Virgil Antonescu. Împreună cu ei au lucrat la constucția noii clădiri a Centrului de Coordonare Constanța (astăzi sediul Arhivelor Județene), apoi la un important obiectiv, la stadionul orașului. Proiectele directive realizate de I.P.C.T. București pentru stadion au fost transformate și adaptate de către arhitecții coordonați de Pușchilă, iar acesta, împreună cu cioplitorii săi în piatră, puneau proiectele în operă.
Condamnați politic au fost și arhitecții Dan Stoica (a lucrat la DSAP/IPJ Constanța), I.D. Enescu (autorul proiectului Palatului Episcopal din onstanța în perioada interbelică) și Ion Căpșuneanu (ultimul arhitect-șef al Constanței până la instaurarea regimului comunist).
Sovieticii au impus și o colonizare culturală prin așa-zisul Realism Socialist, gândit prin inserarea unui prototip al «omului nou» al ideologiei comuniste.
Astfel a apărut «un nou val» în arhitectură, denumit și stilul Renașterii Socialiste. Arhitecții au trebuit să se conformeze în multe cazuri acestui «nou realism», mai ales în București. Și în Constanța sunt câteva exemple realizate în acea perioadă. Un mini-ansamblu de blocuri pe strada Castanilor, un altul la intersecția b-dului Mamaia cu str. Turda, Clădirea Arhivelor Statului de pe str. Ștefan cel Mare sau Hotelul Yalta (redenumit București, astăzi Iaki)”, aflăm de la arhitectul Radu Cornescu.
Din 1958, după plecarea armatei sovietice, Constanța a început să se dezvolte
Dispariția SOVROM-urilor după anul 1956 a deschis drumul unui nou suflu în economia românească. Astfel, s-au înființat în toată țara Institute Regionale de Proiectare, iar după plecarea armatei sovietice de ocupație din România, în anul 1958, proiectarea și construcțiile au luat o amploare impresionantă.
Mamaia modernă s-a conturat între 1959 și 1962. Sub denumirea „Complex hotelier de 10.000 de paturi”, a început sistematizarea de mare anvergură a stațiunii Mamaia.
În cadrul planului general de sistematizare și dezvoltare a orașului Constanța s-au construit o nouă gară, care a fost dată în folosință la 15 mai 1960, dar și numeroase ansambluri de locuințe, clădiri administrative, instituții de cultură, hoteluri și restaurante.
Demolările nu au vizat clădirile istorice, dar au dispărut, totuși, câteva imobile importante
În general, în timpul perioadei socialiste, demolările s-au făcut în urma unor detalii de sistematizare aprobate de organele superioare ale statului (din diferite ministere) și stabilite prin decrete. Dar au existat și demolări singulare, mai ales în perioada 1958-1965. Unele dintre acestea sunt regretabile, deoarece astfel au dispărut câteva clădiri memorabile.
„Casa Manissalian a fost o clădire emblematică a orașului, fiind situată pe b-dul Elisabeta. Proiectată de ahitectul Ioan Berindei în 1905 și dată în folosință în 1906, clădirea aparținea după Primul Război Mondial, Camerei de Comerț și Navigație Constanța. Bombardată în cel de-al Doilea Război Mondial, i-au fost avariate parțial zidurile de la fațada posterioară.
După 1947 a rămas părăsită și în stare de degradare. Deși s-ar fi putut restaura cu un buget relativ redus, administrația de atunci a preferat demolarea ei, iar pe locul acesta s-a construit un bloc anost, pentru lucrătorii din port.
Casa Beiului sau Casa Pașei a fost o construcție specială, făcută în afara cetății turcești Kustendjeh (Constanța) pentru vizitele beilerbeilor sangeakului Silistra. Ea se afla la aprox. 2 km de zidurile cetății, pe malul mării, la partea superioară a taluzului, în apropiere de Poarta 5 a portului de astăzi. Din cetate, la ea se ajungea pe un drum care, mai târziu, în perioada antebelică, ducea la Plaja de la Vii și la Berăria Gruber. Din păcate, clădirea care prezenta o arhitectură musulmană de prim rang, unică în România, a fost demolată în perioada socialistă, deși a existat un proiect de relocare și reamenajare a Casei Beiului, realizat de arh. Gheorghe Tofan, în anul 1974.
Restaurantul „Vraja Mării”, o construcție modernistă realizată după proiectul arh. Ioan Căpșuneanu, a fost și el bombardat de sovietici. Clădirea a fost refăcută destul de modest după 1947, dar, până la urmă s-a hotărât demolarea ei și construirea unui P+1, purtând aceelași nume. După 1990 și aceasta a fost demolată, în locul ei fiind acum un restaurant mai mare, „The View”, are are un etaj în plus.
O altă demolare s-a petrecut la Mamaia, de data aceasta, Cazinoul Salvamar sau, după denumirea din popor, „Casa-Vapor”. Realizată după planurile lui Ioan Căpșuneanu, construcția trebuia renovată în 1962, odată cu ridicarea Mamaiei moderne. La lucrările de demolare, dorindu-se spații mai largi, desființarea a doi stâlpi și a unui zid, au dus la prăbușirea parțială a ei. Și de data aceasta, autoritățile nu au mai dorit restaurarea clădirii și a fost demolată”, aflăm de la arhitectul Radu Cornescu.
