Tag: Aeroportul Mihail Kogalniceanu

  • Modernizarea Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța: Noul terminal de pasageri a fost inaugurat

    Modernizarea Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța: Noul terminal de pasageri a fost inaugurat

    Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța a marcat astăzi inaugurarea unei noi etape de dezvoltare, în urma unui amplu proces de modernizare care consolidează rolul strategic al infrastructurii aeriene din regiunea Dobrogea.

    Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților centrale și locale, lideri din industria aviației, precum și parteneri instituționali și din mediul privat, confirmând importanța aeroportului pentru conectivitatea României la nivel european și internațional.

    Noul Terminal de pasageri Aeroport Kogălniceanu

    Programul oficial a debutat cu intonarea imnului național, interpretat de baritonul Iulian Bratu, urmată de slujba religioasă oficiată de Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

    Noul terminal de pasageri de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, investiție strategică pentru viitorul regiunii

    Proiectul „Dezvoltare terminal, turn de control și parcare pentru Aeroportul. Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța” a avut ca obiectiv modernizarea infrastructurii aeroportuare, creșterea capacității operaționale și îmbunătățirea nivelului de siguranță, prin implementarea unor soluții moderne în domeniul securității, managementului traficului aerian și operării aeronavelor.

    Mesaje din partea autorităților și liderilor din industrie

    În cadrul evenimentului, au susținut alocuțiuni:

    • Bogdan-Ionuț Artagea, Director General al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța
    • Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
    • Florin Mitroi, Președintele Consiliului Județean Constanța
    • Vergil Chițac, Primarul Municipiului Constanța
    • Ancuța Belu, Primarul comunei Mihail Kogălniceanu
    • Bogdan Stelian Mîndrescu, Președintele Asociației Aeroporturilor din România
    • Adrian Ioan Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov
    • Lucian Bode, deputat și președinte al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Parlamentul României
    • Marian Sorin Manda, Director General al Aeroportului Internațional Craiova și Vicepreședinte AAR
    • Nicolae Stoica, Director General al Autorității Aeronautice Civile Române
    • Adrian Cojoc, Director General ROMATSA
    • Gabriel Nistor, Director General SSAB-AG

    Discursurile au evidențiat importanța investițiilor în infrastructura de transport, rolul aeroporturilor în dezvoltarea economică și necesitatea consolidării rețelei aeriene naționale.

    Cu privire la informațiile apărute în spațiul public referitoare la închiderea aeroportului în intervalele orare prestabilite din perioada 20–21 martie 2026, vă informăm că această măsură nu are impact asupra zborurilor comerciale de pasageri, fiind coordonată în avans și fără a afecta programul acestora.

    Intervalul orar de închidere este necesar pentru relocarea echipamentelor din terminalul provizoriu în noul terminal, precum și pentru realizarea conexiunilor informatice aferente. Aceste activități fac parte din procesul tehnic de pregătire pentru operaționalizarea noului terminal.

  • Black Sea Air Show 2025 va avea loc pe 2 august, la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța

    Black Sea Air Show 2025 va avea loc pe 2 august, la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța

    În cadrul unei conferințe de presă, desfășurată în incinta Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, a fost anunțată oficial organizarea celei de-a patra ediții a Black Sea Air Show – Constanța 2025. Evenimentul din acest an va avea loc pe data de 2 august, cu începere de la ora 14.00, fiind găzduit și organizat de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în parteneriat cu Forţele Aeriene Române, prin Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Aeroclubul României, Primăria comunei Mihail Kogălniceanu și organizatorul de evenimente Eventiland Constanța.

    În fața reprezentanților mass-media s-au aflat: Bogdan Ionuț Artagea – director general S.N. AIMKC S.A., General de flotilă aeriană Nicolae Crețu – comandantul Bazei 57 Aeriene „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” Mihail Kogălniceanu, George Rotaru – director general Aeroclubul României, Raluca Boghiu – reprezentant al primăriei comunei Mihail Kogălniceanu, și Ionuț Barbu – din partea Eventiland, organizator Black Sea Air Show – Constanța 2025.

    Devenit tradiție, evenimentul aviatic de la Mihail Kogălniceanu reprezintă un punct de atracție pentru sezonul estival pe litoralul Mării Negre și promite, și în acest an, un spectacol aerian de excepție, la care își vor aduce contribuția piloții militari și civili, aparate de zbor de ultimă generație, baloane de aer cald, precum și numeroase surprize ce vor fi pregătite la sol de către organizatori.

    Bogdan Ionuț Artagea – director general S.N. AIMKC S.A.: „Show-ul aviatic din acest an se va desfășura pe data de 2 august, cu începere de la orele 14:00, când vom începe primirea spectatorilor. Spectacolul propriu-zis va începe la ora 16:00 și va continua până după apus. Așteptăm cu brațele deschise, și în acest an, un număr mare de spectatori și sperăm că se vor simți bine. După experiența de anul trecut, când publicul a fost evident mult mai interesat de spectacolul aviatic din aer și de la sol și mai puțin de spectacolul artistic, în acest an nu vom avea niciun show muzical, spectacolul urmând a fi cel oferit în aer de către piloții militari și civili, dar și la sol unde spectatorii vor putea să admire exponatele militare și civile din expoziția statică”.

    General de flotilă aeriană Nicolae Crețu – comandantul Bazei 57 Aeriene „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” Mihail Kogălniceanu: „Doresc să mulțumesc domnului director, în calitate de organizator al evenimentului, pentru că ne invită și în acest an, Forțele Aeriene Române, prin Baza 57 Aeriană, să contribuim la show-ul aviatic pentru spectatorii pe care îi așteptăm în număr cât mai mare. Noi, ca structură, forțele armate, suntem o structură conservatoare. Forțele aeriene ale României se află în plin proces de modernizare, dar vom veni cu lucruri noi, cu tehnică nouă și vom crea încă un rând de amintiri plăcute spectatorilor. Forțele aeriene se transformă de la an la an și dorim să creăm tinerilor un set de valori, iar mesajul nostru să ajungă la tânara generație de piloți militari. În numele șefului Forțelor Aeriene Române, general locotenent Leonard-Gabriel Baraboi, le mulțumim celor peste 19.000 de spectatori de anul trecut și sperăm că vor reveni și în acest an, că și-au rezervat ziua de 2 august pentru a veni la show-ul aviatic de la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, noi vom fi aici pentru ei, pentru publicul larg, alături de colegii din aviația civilă, să ne vedeți, să ne cunoașteți, să vedeți dacă am mai crescut, să vedeți dacă am mai întinerit personalul, dacă am mai consolidat capabilitățile forțelor aeriene”.

    George Rotaru – director general Aeroclubul României: „Mă bucur întotdeauna să revin la Aeroportul Mihail Kogălniceanu și la Baza 57 Aeriană. Trebuie să apreciem determinarea acestor două instituții pentru organizarea unui eveniment aeronautic, care promovează acest domeniu și care face tinerii să vină către aviația civilă și cea militară. Nu este deloc ușor să organizezi an de an un eveniment aeronautic, dar anul acesta ne străduim să avem un eveniment mai bogat, mai plin de evoluții față de anii anteriori. Comitetul de organizare și-a propus să ridice nivelul de la an la an, iar Aeroclubul României se bucură că face parte din această echipă și, ca în fiecare an, va participa cu echipele reprezentative. Șoimii României vor evolua cu o formație de cinci avioane, vom avea și formația de trei avioane ultraușoare care va avea și efecte pirotehnice, vom avea parașutiștii, o expoziție statică bogată, cu multe aeronave, precum și baloane cu aer cald. Alături de noi vor fi colegii de la Școala Superioară de Aviație Civilă și vă asigurăm că va fi un spectacol”.

    Raluca Boghiu – reprezentant al primăriei comunei Mihail Kogălniceanu: „Bine v-am găsit aici, la lansarea unui eveniment devenit deja tradiție pentru comunitatea noastră. În calitate de reprezentant al primăriei comunei Mihail Kogălniceanu, suntem onorați să fim din nou parteneri și susținători activi ai acestui eveniment, care aduce laolaltă mii de oameni, locuitori, turiști, pasionați de aviație și familii întregi. Este un prilej perfect să arătăm ce este colaborarea între instituții, dar și între oamenii care iubesc această comunitate. În data de 2 august, invităm pe toată lumea să admirăm spectacolul aviatic, dar mai ales să arătăm că Mihail Kogălniceanu este o comunitate vie, deschisă și orientată spre mai bine”.

    Ionuț Barbu – din partea Eventiland, organizator Black Sea Air Show – Constanța 2025: „Ne bucurăm să avem continuitate. Anul acesta reușim să avem planuri mai mari și suntem sută la sută determinați să le punem în practică, în așa fel încât evenimentul să fie unul mai bun ca anul trecut și spectacolul să fie mai plăcut pentru spectatorii care vor veni. Suntem pregătiți pentru a acomoda un număr de 25.000 de spectatori, iar pe lângă spectacolul aviatic în sine vor exista multe pregătiri și din partea partenerilor pe care îi vom avea la sol, fie că vorbim despre zona de food, de zona de merchandising, iar publicul, fie că vorbim despre constănțeni sau turiști, va aprecia spectacolul pe care îl punem în practică”.

  • Traficul de pasageri pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu este în creștere

    Traficul de pasageri pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu este în creștere

    S.N. Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa S.A. a încheiat activitatea desfăşurată în anul 2024 înregistrând un trafic total (comercial/necomercial) de 110.582 pasageri.

    În ceea ce privește traficul comercial de pasageri (îmbarcați/debarcați/tranzit), valoarea înregistrată a fost de 97.925 pasageri rezultați din curse efectuate în regim regulat, charter și aviație generală, ceea ce reprezintă o creștere de 4,49 % față de anul precedent (93.532 pasageri comerciali, valoare înregistrată în 2023).

    Totodată, reprezentanții Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, ne reamintesc faptul că, în prezent, sunt disponibile zboruri directe, săptămânale, către hub-uri aeriene importante din Europa, Londra și Istanbul, operate de către partenerii AIMKC – Wizz Air, respectiv Turkish Airlines. În vederea deschiderii de noi rute, care să vină în întâmpinarea cerințelor pasagerilor, conducerea aeroportului se află în contact permanent cu companiile aeriene și touroperatori.

    De asemenea, în cadrul „Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa pentru perioada 2022-2030”, continuă implementarea proiectului „Dezvoltare terminal, turn de control și parcare pentru Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța”. La momentul actual, stadiul de execuție la noul terminal a ajuns la 95 la sută, în prezent lucrându-se la ultimele retușuri și finisaje. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru sfârșitul lunii aprilie, 2025. În ceea ce privește turnul de control, lucrările de consolidare avansează în ritm susținut.

    Contractul pentru noul terminal cu turn de control și parcare a fost semnat pe 4 mai 2023, la Constanța, în prezența ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, proiectul fiind finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM. Valoarea totală a contractului de finanțare este 229.484.421,37 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 164.118.355,59 lei.

    Odată cu finalizarea lucrărilor, va fi optimizată gestionarea fluxului de pasageri în intervalele de timp aglomerate, în special la orele de vârf, cu desfășurarea în condiții corespunzătoare a activității aeroportuare. În noua configurație, terminalul va răspunde nevoilor traficului de pasageri aflat în creștere, dar și numărului mai mare de zboruri preconizat pentru următoarea perioadă. De asemenea, extinderea terminalului este necesară pentru implementarea conceptului de nod de tranzit în cadrul aeroportului, facilitând legăturile între zboruri cu diverse destinații”, afirmă directorul general, Bogdan Ionuț Artagea.

  • Exercițiu pentru salvarea victimelor unui accident de aviație, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu

    Exercițiu pentru salvarea victimelor unui accident de aviație, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu

    Un exercițiu comun privind intervenția, căutarea și salvarea victimelor, în cazul producerii unui accident de aviație, a avut loc astăzi, la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța.

    Scopul exercițiului a fost verificarea capacității de răspuns și a cooperării pe parcursul intervenției simultane a serviciilor profesioniste cu serviciile private pentru situații de urgență și celelalte forțe ale UPU SMURD și serviciului dc ambulanță, chemate în sprijin. Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța a participat la exercițiu cu două autospeciale de stins incendii și o ambulanță.

    Printre participanții la exercițiu s-au numărat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „DOBROGEA ” al județului Constanța, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța și UPU SMURD Constanța.

    După finalizarea exercițiului, s-a analizat timpul de răspuns și intervenție la aeronavă, procedurile aplicate de către echipele medicale, precum și intervenția și cooperarea tuturor serviciilor interne ale instituției iinplicate în acest proccs, rezultatul fiind unul pozitia, informează directorul general al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, Bogdan lonut Artagea.

  • Black Sea Air Show – spectacol pe cer, până la apus, astăzi, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu

    Black Sea Air Show – spectacol pe cer, până la apus, astăzi, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu

    A venit ziua mult așteptată de iubitorii de spectacole aeriene – Black Sea Air Show se desfășoară astăzi, de la ora 14.00, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța.

    Aeroclubul României va face show cu 15 aeronave, piloți și parașutiști experimentați

    În fiecare an, la Black Sea Air Show, piloții de la Aeroclubul României fac un spectacol de zile mari pe cer. Așa va fi și astăzi, ne-a asigurat George Rotaru, directorul Aeroclubului.

    Ne bucurăm că am revenit la Constanța. Aeroclubul României este un partener cu tradiție al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu și ne bucurăm să vedem că această facilitate se modernizează și arată tot mai bine de la un an la altul.

    Astăzi vom face spectacol – am venit cu 15 aeronave, avem evoluții acrobatice individuale și în formație, avem parașutiștii care au venit cu cel mai nou avion din dotare, un Cessna Caravan.

    Publicul poate să vină de la ora 14.00, mitingul aerian începe de la ora 16.00, intrarea este liberă. Pe lângă spectacolul aviatic, vor avea ocazia să vadă o expoziție statică foarte bogată de tehnică civilă și militară și vom încheia spectacolul în jurul orei 20.30, cu evoluții în amurg, civile și militare.

    Echipa noastră a ocupat anul trecu locul II mondial. Am participat la Campionatul Mondial desfășurat în Las Vegas, în Statele Unite. A fost o muncă foarte complexă, pentru că două dintre avioanele pe care le va vedea și publicul la evenimentul de astăzi, au fost transportate pe container până în Statele Unite, le-am montat, am zburat cu ele și am obținut locul II pentru România. Acești piloți sunt prezenți aici, de asemenea, este și colega noastră Andreea Filip, pilot acrobat, care, față de anul trecut are o altă evoluție mai spectaculoasă, iar acum zboară în formație cu ceilalți 5 colegi.”, a afirmat George Rotaru, directorul Aeroclubului României.

    Expoziția statică de la Black Sea Air Show atrage tineri în rândul Forțelor Aeriene

    În zona statică vor fi foarte multe aeronave, dar și numeroși piloți cu experiență, care vor da informații oricui vrea să înțeleagă ce înseamnă zborul sau cum poți să devii pilot.

    „Forțele Aeriene Române și Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” au răspuns cu mare drag și interes invitației făcute de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu de a participa într-un mod colaborativ, alături de autoritățile aeroportuare și de Aeroclubul României, la cea de-a III-a ediție a acestui eveniment.

    Ne dorim ca pe parcursul manifestării, nivelul de instruire și antrenament, al tehnicii și forțelor participante, să sporească nivelul de interes și de atenție chiar în cadrul publicului general, dar mai ales în zona generațiilor tinere, de a spori această atenție către tradițiiile și cultura Forțelor Aeriene și, de ce nu, să atragem cât mai mult tineret în rândul Forțelor Aeriene.

    Dorim să ridicăm nivelul de interes și de atenție pe care îl are publicul general asupra acestui gen de evenimente. Constanța merită și suntem alături de ceilalți parteneri să facem un spectacol pe cinste”, a declarat Comandor Cosmin Maxim – locțiitorul comandantului Bazei Militare 57.

    Toate categoriile de aeronave pe care le dețin Forțele Aeriene vor participa la acest show aviatic – de la aeronave de instruire, aeronave de transport și aeronave de luptă, între care: elicoptere IAR 316 B, Iak-52, IAR 330, C-27 Spartan, C-130 Hercules și F-16.

    La spectacolul aviatic vor participa și partenerii strategici dislocați pe locație, atât din SUA, cât și din alte țări.

    Sunt așteptați aproximativ 20.000 de participanți la evenimentul aviatic de astăzi, de pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu.

    Accesul se va face de la ora 14.00, astfel încât să nu se creeze blocaje în trafic. Există o parcare amenajată cu aproximativ 1000 de locuri pentru mașini, exact lângă aeroport.

  • Black Sea Air Show, un spectacol aviatic de succes, la care sunt așteptate aproximativ 20.000 de persoane

    Black Sea Air Show, un spectacol aviatic de succes, la care sunt așteptate aproximativ 20.000 de persoane

    Black Sea Air Show a devenit un eveniment cu tradiție, recunoscut pentru spectacolele aviatice de înaltă clasă susținute de piloți și parașutiști, dar și pentru atmosfera deosebită pe care o creează. Show-ul aviatic va începe mâine, 03.08.2024, de la ora 16.00, iar publicul este așteptat după ora 14.00, pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, pentru a nu se bloca traficul în zonă.

    Black Sea Air Show 2024, o ediție cu multe surprize și noutăți pentru public

    Black Sea Air Show 2024 va oferi participanților ocazia unică de a asista la evoluții aeriene impresionante, susținute de piloți experimentați din Forțele Aeriene Române și Aeroclubul României. Spectacolele de acrobație aeriană vor prezenta manevre spectaculoase și coregrafii aeriene care vor ține publicul cu sufletul la gură. De asemenea, salturile cu parașuta, executate de parașutiști profesioniști, vor adăuga o doză suplimentară de adrenalină evenimentului.

    „Mâine, de la ora 14.00, așteptăm publicul la un show aviatic ce se anunță a fi de un real succes. Vremea va fi extraordinară, însă, atenție la trafic, este foarte important să veniți mai devreme, să vă hidratați și să purtați șepci, pentru că temperatura va fi ridicată, se anunță 30 de grade Celsius, astfel că îi sfătuim pe participanți să își ia toate măsurile de siguranță.

    În deschidere vor fi câteva trupe de dans și mai mulți DJ. Între orele 14.00-16.00, până începe show-ul aviatic, publicul va putea vizita zona de tehnică militară și civilă, iar zona de food va fi deschisă pe toată durata desfășurării evenimentului. Spectacolul aviatic se va încheia cu un concert susținut de artista Holy Molly.

    Ne propunem să creștem acest eveniment, de la un an la altul și să devină un festival, pe lângă show-ul aviatic și toate premisele sunt bune. Le mulțumim partenerilor noștri, care vor face ca spectacolul aerian să se desfășoare în condiții excelente.

    Cu siguranță, copiii vor avea parte, mâine, de multe surprize. Din punctul meu de vedere, este un eveniment dedicat în primul rând copiilor, tineretului, iar publicul va avea parte de surprize plăcute.”, afirmă Ioan Picu, co-organizator al evenimentului.

    Vor evolua la show-ul aviatic toate categoriile de aeronave deținute de Forțele Aeriene

    Toate categoriile de aeronave pe care le dețin Forțele Aeriene vor participa la acest show aviatic – de la aeronave de instruire, la cele de transport și de luptă, între care: elicoptere IAR 316 B, Iak-52, IAR 330, C-27 Spartan, C-130 Hercules și F-16.

    La spectacolul aviatic vor participa și partenerii strategici dislocați pe locație, atât din SUA, cât și din alte țări.

    De asemenea, va fi organizată o defilare cu peste 200 de mașini și motociclete, de la ora 16.00.

    În zona statică vor fi foarte multe aeronave, dar și numeroși piloți cu experiență, care vor da informații oricui vrea să înțeleagă ce înseamnă zborul sau cum poți să devii pilot.

    Participanții la spectacolul aviatic sunt rugați să respecte regulile stabilite de organizatori

    Fiind un eveniment de amploare, la care participă aproximativ 20.000 de persoane, organizatorii îi sfătuiesc pe participanți să respecte regulile.

    „Îi rugăm pe toți participanții să respecte regulile pe aeroport, astfel încât să nu se creeze blocaje.Turiștii vor veni în zona destinată lor, care va fi indicată de forțele de ordine.

    Accesul se va face de la ora 14.00, astfel încât să nu se creeze blocaje în trafic. Există o parcare amenajată cu aproximativ 1000 de locuri pentru mașini, exact lângă aeroport.

    Important este ca publicul să respecte regulile de circulație pentru a putea parca și a fluidiza traficul, pentru a nu bloca drumul național și intrarea pe aeroport.

    De asemenea, participanții nu trebuie să aibă asupra lor obiecte contondente, obiecte interzise, pentru că vor fi controlați. Ne dorim să avem un show frumos, fără evenimente.”, a declarat pentru Discover Dobrogea, directorul Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, Bogdan Artagea.

     

  • Black Sea Air Show – un spectacol aerian de neratat, la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

    Black Sea Air Show – un spectacol aerian de neratat, la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

    „Black Sea Air Show”, o demonstrație aeriană inedită, menită să-i încânte pe constănțeni și pe turiștii aflați la mare, se va desfășura pe 3 august, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. Pe parcursul zilei, participanții vor urmări evoluții aeriene impresionante ale piloților din Forțele Aeriene Române și Aeroclubul României, spectacole de acrobație aeriană și salturi cu parașuta.

    Turistii și constănțenii nu trebuie să rateze Black Sea Air Show

    Cea de-a treia ediție a evenimentului este organizată în colaborare cu Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, Aeroclubul României și Zum Logistics Fresh și promite o zi plină de activități captivante și demonstrații aeriene spectaculoase.

    constanta-black-sea-air-show-2024

    „Turistii și constănțenii nu trebuie să rateze Black Sea Air Show deoarece este un eveniment unic în zona noastră, oferind o combinație impresionantă de spectacol aerian și expoziție statică.

    Este o ocazie rară de a vedea la un loc cele mai avansate tehnici și aeronave, atât civile, cât și militare și de a asista la demonstrații aeriene care îți taie respirația. Evenimentul oferă atât divertisment de înaltă calitate, cât și o oportunitate educativă pentru tânăra generație de a învăța despre aviație și tehnologie.

    constanta-black-sea-air-show-aeroportul-mihail-kogalniceanu

    În plus, atmosfera vibrantă și surprizele pregătite fac din această experiență una de neuitat.”, afirmă Ioan Picu, coorganizator al evenimentului și reprezentant Zum Logistics Fresh.

    3 august, o zi plină de activități, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu

    Participanții la evenimentul „Black Sea Air Show” vor putea petrece o zi întreagă pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu.

    „Evenimentul este conceput să fie atractiv pe toată durata zilei, cu activități continue, care să mențină interesul publicului. Pe lângă demonstrațiile aeriene spectaculoase, participanții vor putea explora expoziția statică, unde vor avea ocazia să vadă îndeaproape diverse aeronave și echipamente de aviație. Standurile partenerilor, inclusiv cel al Aeroclubului României, vor oferi informații și demonstrații interesante. Seara se va încheia într-o notă festivă, cu un concert live.”, a precizat Ioan Picu.

    Organizatorii ne promit o zi plină de aventură și distracție și ne sfătuiesc să nu ratăm „Black Sea Air Show”, pe 3 august, la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, Constanța, pentru a celebra aviația și pentru a trăi momente de neuitat.

  • Traficul de pasageri a crescut cu 44% pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța, în anul 2023

    Traficul de pasageri a crescut cu 44% pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța, în anul 2023

    Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa a încheiat activitatea desfăşurată în anul 2023 înregistrând un trafic total (comercial și necomercial) de 115.107 pasageri, în creștere cu 44 % faţă de anul precedent (80.007 – valoare înregistrată în 2022). De asemenea, a fost înregistrat un număr de 8129 mişcări aeronave (aterizări şi decolări) și au fost transportate 2.293 tone de marfă.

    În ceea ce privește traficul comercial de pasageri, valoarea înregistrată a fost de 93.869 pasageri rezultați din curse efectuate în regim regulat, charter și aviație generală, observându-se și aici o creștere de 41% față de anul trecut (66.472 – valoare înregistrată în 2022).

    După aprobarea prin hotărâre de guvern a „Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa pentru perioada 2022-2030”, s-au efectuat demersuri pentru obiectivele de investiții ale programului:

    • Creşterea securităţii și siguranţei traficului de pasageri – în execuție;
    • Upgrade balizaj luminos la pista de decolare-aterizare (PDA) – în execuție;
    • Sistem de supraveghere video, control acces – în execuție;
    • Amenajare banda pistă şi RESA (Runway End Safety Area) – în execuție;
    • Modernizare şi reabilitare sistem electroenergetic  – PT finalizat;
    • Reabilitare şi modernizare corp gardă– în execuție;
    • Extindere şi modernizare punct control 2 (PC2) – finalizat;
    • Reconfigurare fluxuri auto, reabilitare pavilion administrativ, rampă spălare maşini – DALI finalizat;
    • Aplicaţie soft management – monitorizarea conformării cu cerinţele aplicabile – finalizat;
    • Terminal pasageri sosiri/plecări intern şi international – în execuție contract proiectare și execuție  Dezvoltare terminal, turn de control și parcare;
    • Modernizare/Reabilitare pistă de decolare-aterizare (PDA);
    • Modernizare/Dezvoltare sistem căi de rulare;
    • Modernizare/Dezvoltare infrastructură acces în zona publică;
    • Dezvoltare facilităţi hangar;
    • Dezvoltare facilitate suport pentru întreţinere;
    • Dezvoltare facilităţi de alimentare a aeronavelor cu combustibil;
    • Studii de fezabilitate aferente obiectivelor de investiţii;
    • Achiziţii de echipamente de siguranţă şi securitate.

    Aceste investiţii substanţiale sunt necesare pentru a moderniza infrastructura actuală, pentru a adapta această infrastructură la noile tipuri de aeronave, atât civile cât şi militare, în vederea asigurării unor facilităţi, capacităţi de alimentare, configuraţii de parcare, platforme şi servicii pentru noile generaţii de aeronave care vor utiliza Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, aeroport considerat strategic internaţional, aflăm de la directorul general al instituției, Bogdan Artagea.

    Cu privire la destinațiile spre care pasagerii pot călători la momentul actual, săptămânal sunt disponibile zboruri directe către Londra și Istanbul, prin cea din urmă fiind disponibile și zboruri cu escală (via Istanbul) către diverse orașe ale lumii.

    În vederea deschiderii de noi rute care să vină în întâmpinarea cerințelor pasagerilor se continuă discuțiile purtate cu companiile aeriene și touroperatorii până în prezent.

    Pentru pasagerii care aleg să zboare de pe Aeroportul din Constanța sunt disponibile opțiuni de transport în comun pe ruta Constanța – Mihail Kogălniceanu și retur (program disponibil pe www.mk-airport.ro), opțiuni de transport în regim shuttle bus precum și opțiuni de transport în regim de taxi.

  • 20.000 de vizitatori – un record pentru Constanța Black Sea Air Show!

    20.000 de vizitatori – un record pentru Constanța Black Sea Air Show!

    Cifră record de vizitatori la cel mai mare eveniment aerian din sud-estul României – peste 20.000 de spectatori, sâmbătă, la cea de-a II-a Ediție a Constanța Black Sea Air Show, conform cifrelor avansate de Jandarmeria Constanța și de către organizatori.

    Constanța Black Sea Air Show, un spectacol aviatic care a ținut publicul cu sufletul la gură

    Organizat de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, Aeroclubul României și Agenția de turism și evenimente Mistral Tours & Events, cu sprijinul Forţelor Aeriene Române prin Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și al Primăriei Comunei Mihail Kogălniceanu, evenimentul a oferit un spectacol aerian și terestru fascinant pentru publicul atât de numeros, atrăgând enorm de multă simpatie și susținere, din partea turiștilor și vizitatorilor care au venit din multe orașe din România, chiar și din Bulgaria, dar și din partea miilor de constănțeni și dobrogeni.

    constanta-black-sea-air-show-2023-aeroportul-mihail-kogalniceanu

    În numai 7 săptămâni, organizatorii au pus în scenă serii întregi de evoluții aeriene spectaculoase, expoziție statică, paradă de mașini de epocă, paradă de motocicliști, momente de surpriză și suspans pentru public, activități pentru cei mici și cei mari, zona gastro și comercială, servicii de logistică și siguranță.

    constanta-black-sea-air-show-aeroportul-mihail-kogalniceanu

    Publicul s-a dovedit a fi atât de dornic să participe și nu a fost descurajat nici de caniculă, nici de vântul pe alocuri neprietenos pentru zbor, dar nici de cozile de mulți kilometri, formate  pe soseaua națională către aeroport și chiar dincolo de intrarea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța.

    Bogdan ARTAGEA, Director General Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța: 

    Într-un timp atât de scurt, în calitate de gazdă a acestui show și organizator principal, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, am reușit să formăm o echipă puternică care a pus în scenă pentru public un miting aerian grandios, implicând în organizare forțe numeroase. Coordonarea unui astfel de  eveniment necesită multă rigurozitate în ceea ce privește asigurarea tuturor condițiilor de securitate și siguranță pentru desfășurarea acestor evoluții, personalul aeroportuar având o responsabilitate enormă în realizarea cu succes a programului stabilit.

    constanta-black-sea-air-show-aeroportul-mihail-kogalniceanu

    Deținem personal cu experiență, o infrastructură optimă care permite la scară largă organizarea unor astfel de demonstrații.Ne bucură faptul că partenerii noștri au avut încredere în noi și împreună am reușit să creăm un moment unic pentru Constanța, un eveniment despre care s-a auzit în toată țara și chiar și în afara țării, dovadă că am avut foarte multe cereri de la fotografii pasionați de aviație de peste hotare. Vom continua să gândim optimist și să venim cu idei noi care să încânte publicul la următoarea ediție.”

    George ROTARU – Director General al Aeroclubului României

    ,,Pentru Aeroclubul României a fost o onoare să lucreze cu o echipă de organizare deosebită, rezultatul fiind foarte vizibil prin numărul mare de aplauze, urale, postări pe rețelele de socializare ale publicului foarte numeros, prezent la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța.

    constanta-black-sea-air-show-2023

    Ne bucurăm că evoluțiile noastre au fost primite cu atât de mult entuziasm și ne obligă să ne antrenam mai mult, pentru a fi mai buni. Acest succes ne motivează să susținem desfășurarea anuală a Constanța Black Sea Air Show și promitem că vom participa cu evoluții spectaculoase și dinamice, precum și cu o expozitie statică generoasă. Ne vedem în 2024 la Constanța Black Sea Air Show!

    Comandor Nicolae CREȚU – reprezentant Forțele Aeriene Române, Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu:

    ,,Forțele Aeriene Române și Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu transmit mulțumiri tuturor participanților la eveniment pentru conformarea la regulile și măsurile stabilite, care au avut ca scop finalizarea activităților în deplină siguranță. Informăm asupra închiderii tuturor activităților conexe fără incidente ceea ce a reprezentat primul nostru obiectiv.

    constanta-black-sea-air-show-fortele-aeriene-romane

    Ne bucurăm foarte mult pentru prezența numeroasă și diversă, de la mic la mare și de la pasionați și profesioniști la public prezent pentru prima dată la un eveniment aviatic.

    Temperatura ridicată și vântul puternic au fost ingredientele care au pus în dificultate publicul să reziste întregului program și echipajelor de zbor să prezinte gama de evoluții și exerciții. Ele au fost totodată și mecanismul prin care rezistența s-a transformat în satisfacție iar valorile propuse și promovate în rândul organizatorilor și anume “lucrul colaborativ și strângerea relațiilor firești între aviatori” și-au spus cuvântul și s-au consolidat.

    Rămâne să mulțumim încă odată tuturor celor care au organizat, celor care și-au arătat măiestria, celor care s-au implicat sau au sprijinit sau celor care au făcut efortul să vină, să reziste și să ne înțeleagă.

    Le mulțumim și celor care s-au gândit să vină să sprijine sau să ne vadă însă din diferite motive nu au reușit!

    Să nu uităm realizările Aeronauticii Militare din ultimii 110 ani și să sprijinim și să contribuim la noi realizări care să ne aducă mândrie Forțelor Aeriene Române pentru anii care vin!”

    Corina MARTIN – Agenția de turim și evenimente Mistral Tours & Events, Coorganizator :

    „Constănțenii, dar și turiștii noștri merită un show aerian de excepție, așa încât, după 4 ani de așteptare, am adus acum un concept de Spectacol aerian grandios, la care asteptările și estimările noastre inițiale, în privința numărului de spectatori, au fost și de această dată, depășite!

    constanta-black-sea-air-show

    Deși am avut doar 7 săptămâni la dispoziție, am reusit ca, într-o echipă extrem de motivată și de puternică, să realizăm un spectacol magistral sâmbătă, în Constanta Black Sea Air Show, aplaudat de peste 20.000 de vizitatori!

    constanta-black-sea-air-show

    Suntem coplesiți de simpatia și aprecierile publicului, transmise către noi și suntem determinați să începem, de luni, deja, pregătirea celei de-a III-a Ediții.

    Multumim publicului nostru, căruia i-am dedicat acest Eveniment! Multumim presei, dar și sponsorilor si partenerilor noștri și ne vedem în august 2024!“