Președintele CJC, Florin Mitroi, atrage atenția că există persoane care cer bani sau servicii, în numele său

Consiliul Județean Constanța

Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, face un apel către agenții economici și reprezentanții instituțiilor să nu ofere nimănui bani, în numele său.

„Pe această cale doresc să aduc la cunostința cetățenilor, cu  sprijinul instituțiilor media,  urmatoarele  informații pe care le consider de interes public.

De când am fost ales  președinte al Consiliului Județean Constanța, am fost contactat de  persoane cu functii  de decizie  din  instituții publice/societăți comerciale /companii nationale,  prin care  mi s-a adus la cunostință că li s-au solicitat, prin diverse  forme (e-mail, telefonic, verbal), în numele meu,  diferite  servicii sau sume de bani.

Față de cele prezentate, am rugămintea  ca nimeni,  NICIODATĂ, să nu dea curs unei solicitări care eludează legea, sub pretextul că aceasta ar  veni din partea mea. Eu nu fac astfel de solicitări, iar dacă personal doresc informații sau ajutor în rezolvarea problemelor cetățenilor din județ, solicit pe  cale oficială,  prin intermediul instituției pe care o reprezint.”, afirmă președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *