Tag: Ziua Marinei

  • Pe 15 august este și ziua Cazinoului din Constanța – MINAC organizează un tur gratuit și o expoziție

    Pe 15 august este și ziua Cazinoului din Constanța – MINAC organizează un tur gratuit și o expoziție

    Pe lângă Sfânta Maria și Ziua Marinei, pe 15 august este sărbătorită și ziua Cazinoului din Constanța, edificiu-simbol al orașului de la malul mării, care împlinește anul acesta 114 ani.

    Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) organizează pe data de 15 august două activități conexe dedicate istoriei Cazinoului din Constanța: un tur gratuit de prezentare a istoriei Peninsulei și vernisajul expoziției outdoor Cazinourile din Constanța – o istorie în documente și fotografii de epocă.

    Turiștii, dar și constănțenii, se pot întâlni cu ghidul MINAC, de la ora 18.10, la Farul Genovez, în capătul Bulevardului Elisabeta, pentru a afla detalii inedite legate de transformările prin care a trecut orașul (și mai ales zona Cazinoului) în ultimele două secole. Înscrierile la tur se fac, prin mesaj, la nr. de telefon 0735105373, cu indicarea unui nume de contact și a numărului de persoane participante.

    După acest tur, „scena” activităților se va muta pe faleză, în imediata apropiere a Cazinoului Comunal, unde, cu începere de la ora 19.00, va avea loc vernisajul expoziției amintite. Ambele activități fac parte dintr-un amplu proiect organizat de către MINAC, cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), nr. P 0104/02.02.2024, Patrimoniul arhitecturii de vilegiatură de la malul mării – Istoria Cazinoului din Constanța și a Cazinoului din Mamaia, derulat în perioada februarie-noiembrie 2024.

  • Programul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Marinei la Constanța

    Programul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Marinei la Constanța

    Marcată pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 122-a aniversare.

    La Constanța, manifestările de Ziua Marinei se vor desfășura astfel:

    14 august 2024– Ziua Recunoștinței Eroilor Marinari

    – începând cu ora 08:30  Ceremonie militară și religioasă comemorare eroi – Crucea Marinarilor Faleza Cazino;

    – Ceremonie acordare medalii și distincții militare – Faleza Comandament;

    – Ceremonie de înmânare a drapelului de luptă;

    15 august 2024Ziua Marinei Române – Faleza Comandamentului Flotei,

    – începând cu ora 10:00 : alocuțiuni, serviciu religios, jocuri și concursuri marinărești, exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024”, defilarea navelor și aeronavelor militare, a velierelor și ambarcațiunilor civile, iar garda de onoare va defila pe faleza Comandamentului Flotei, în acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale.

    -de la ora 20:00, Muzica Militară a Forțelor Navale va încânta publicul cu un mini-concert, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, care va fi urmat de aprinderea Pavoazului electric la navele militare și de retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Poarta 1 – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu, unde formația muzicală va susține un concert.

    Pe 15 august, atmosfera de sărbătoare va fi întregită de focurile de artificii care vor brăzda cerul Constanței.

    Devenite deja tradiție, spectacolele de artificiile de zi și de noapte organizate de Primăria Constanța, sunt așteptate cu interes an de an de miile de constănțeni și turiști care participă la evenimentele dedicate Zilei Marinei Române.

    Primul spectacol pirotehnic va avea loc la ora 10:30 iar celălalt foc de artificii va avea loc în jurul orei 22:00.

    Program special și devieri de Ziua Marinei

    Joi, 15 august, în prima parte a zilei, autobuzele de pe liniile 42 și City Tour nu vor ajunge în stațiile Cazino și Portul Tomis. Astfel capul de linie va fi mutat în stația Poarta 1, iar liniile respective vor reveni la traseul normal după amiază, odată cu încheierea manifestărilor dedicate Zilei Marinei Române și decongestionarea zonei.

    Șapte tonete CT BUS vor funcționa pe 15 august după următorul program:

    – 06.00 – 21.00 – Gară 40/43

    – 07.00 – 15.00 – Cireșica, Eliberării, Tomis III, Magazinul Tomis, Gară L101 – facturi, Piața CET

    Călătorilor care nu și-au achiziționat bilete sau abonamente le recomandăm pentru plată: cardul bancar, SMS 7475 sau aplicația 24Pay.

    Pe 15 august programul liniilor de transport persoane va fi cel de weekend – detalii pe www.ctbus.ro/#ProgramCurse.

     

     

  • „Weekend-ul Weekend-urilor” la Mamaia 4 zile de distracție de Sf. Maria pe litoral!

    „Weekend-ul Weekend-urilor” la Mamaia 4 zile de distracție de Sf. Maria pe litoral!

    Stațiunea Mamaia se pregătește să își redobândească strălucirea și farmecul care au consacrat-o drept perla litoralului românesc. OMD Mamaia Constanța anunță „Weekend-ul Weekend-urilor”, un eveniment extraordinar care promite să aducă înapoi magnificența de odinioară a stațiunii. În această minivacanță de 4 zile, Mamaia va fi gazda unor momente memorabile, oferind un mix perfect de valuri de distracție, muzică și activități pentru toate vârstele.

    „Weekend-ul Weekend-urilor” la Mamaia – program evenimente:

    Scena Mamma Mia din Piațeta Cazino Mamaia: Zilnic, înceând cu joi, 15 august, scena va găzdui concerte electrizante cu artiști de top. Atmosfera va fi una incendiară, cu muzică live și show-uri care vor ține publicul în priză până târziu în noapte:

    Joi, 15 august, ora 20:30: Adda & Carla’s Dreams

    Vineri, 16 august, ora 20:00: Misha Miller, Ruby, Mario Fresh

    Sâmbătă, 17 august, ora 20:00: Misha, Rareș, The Motans

    Duminică, 18 august, ora 20:30: Pepe & Raluka

    Spectacole pentru copii: Cei mici vor avea parte de distracție pe măsură cu spectacole dedicate lor, pline de culoare și magie, pregătite special pentru a le aduce zâmbetul pe buze, tot la Scena Mamma Mia: pe 14 august, dar și până la final de lună, pe 21, 22, 28 și 29 august, între orele 19:00-21:00.

    Programul de mascote: În fiecare seară, între orele 18:00 și 23:00, faleza din Mamaia va fi animată de mascotele îndrăgite de copii și nu numai. Atmosfera va fi una de poveste, perfectă pentru plimbări în familie și momente de neuitat. Puteți face fotografii cu personajele preferate pe care le puteți descărca ulterior de pe pagina de Facebook Visit Mamaia.

    „Mamaia a fost întotdeauna sinonimă cu vara, cu distracția fără limite și cu amintirile frumoase. Anul acesta, ne propunem să redăm stațiunii strălucirea pe care o merită și să oferim turiștilor noștri o experiență pe măsura așteptărilor. „Weekend-ul Weekend-urilor” este doar începutul – un prilej de a ne aminti de zilele de glorie ale stațiunii și de a arăta că Mamaia este, și va rămâne, inima litoralului românesc. Invităm pe toți cei care doresc să se bucure de o minivacanță de neuitat să ni se alăture în acest eveniment extraordinar și să redescopere magia stațiunii Mamaia.” – a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

    Stațiunea Mamaia nu este doar o destinație de vacanță, ci un simbol al verii perfecte, unde marea, soarele și distracția se împletesc într-o armonie desăvârșită. Prin „Weekend-ul Weekend-urilor”, OMD Mamaia Constanța dorește să reafirme statutul stațiunii ca lider pe litoralul românesc, atrăgând atât turiștii din țară, cât și pe cei din străinătate, pentru a redescoperi frumusețea și dinamismul acestui loc legendar.

     

  • Ziua Marinei Române va fi sărbătorită și anul acesta în condiții de pandemie

    Ziua Marinei Române va fi sărbătorită și anul acesta în condiții de pandemie

    Pentru al doilea an consecutiv, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită cu anumite restricții, din cauza pandemiei de Covid-19. Totuși, spre deosebire de anul trecut, va fi organizată ”Ziua Porților Deschise”.

    Ziua Marinei Române – vizite în porturile militare

    Anul acesta, porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea vor putea fi vizitate sâmbătă, 14 august, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2.

    La Constanța, programul de vizitare este cuprins între orele 09.00 și 17.00, cu intrare pe la Poarta 1, iar accesul se va face până la ora 16.00.

    ziua-marinei-in-portul-constanta-2021”Constănțenii și turiștii vor avea ocazia să viziteze numeroase nave militare, atât maritime, cât și fluviale, precum și expozițiile de tehnică și armament și să interacționeze cu marinarii militari și cu reprezentanții instituțiilor de învățământ militar de marină.

     În porturile Mangalia, Brăila și Tulcea, populația civilă va putea avea acces în intervalul orar 09.00-15.00.

    Vizitatorii trebuie să prezinte certificatul de vaccinare la intrarea în Portul Militar sau o dovadă că au trecut prin boală în ultimele 180 de zile ori să aibă un test antigen/PCR negativ realizat într-un interval de 24-72 de ore. Cam acestea sunt condițiile pentru cei care doresc să viziteze navele militare și bineînțeles, ele trebuie îndeplinite de persoanele cu vârste de peste 12 ani”, a declarat pentru Discover Dobrogea, colonelul Corneliu Pavel, șeful Biroului Informare și Relații Publice din cadrul Statului Major al Forțelor Navale Române.

    Navele militare vor defila pe mare, de Ziua Marinei Române

    Patru nave militare românești și o navă militară turcească vor ieși din Portul Militar vineri, 13 august și vor ocupa dispozitivul din dreptul Comandamentului Flotei, de pe faleza din Constanța. Acestea vor arbora pavilionul, geacul, marele pavoaz și pavoazul electric, în zilele de 14 și 15 august.

    nave-militare-ziua-marinei”Duminică, de Ziua Marinei Române, navele militare vor ridica ancora și vor defila prin fața publicului care se va afla pe faleza din Constanța, dar și pe plajele din Constanța și Mamaia, până la Capul Midia.

    nava-marasesti-fortele-navale-romaneFormația de nave de pe mare va fi condusă de Fregata Mărășești, cea mai mare navă de război construită vreodată în România. Din această formație vor mai face parte Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, o corvetă, un dragor maritim și o navă militară a partenerilor din Turcia.

    elicoptere-forțele-navale-romaneDe asemenea, o formație de aeronave formată din trei elicoptere Puma și patru avioane F-16 românești, precum și două avioane Typhoon britanice și un avion Poseidon (P-8) american, va survola dispozitivul de nave și portul militar Constanța, în jurul orei 11.00.

    Fanfara-Forțelor-Navale-Romane-Ziua-MarineiFestivitățile dedicate Zilei Marinei Române se vor încheia cu retragerea cu torțe, în acordurile muzicii militare a Forțelor Navale Române, la ora 20.30, pe traseul Cazino – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu. În jurul orei 22.00, Primăria Constanța va organiza un spectacol de artificii, în zona Cazinou-Poarta 1”, a precizat pentru Discover Dobrogea, colonelul Corneliu Pavel, șeful Biroului Informare și Relații Publice din cadrul Statului Major al Forțelor Navale Române.

    Anul acesta nu vor mai fi organizate tradiționalele jocuri marinărești

    Tradiționalele jocuri marinărești din Portul Tomis nu vor mai fi organizate anul acesta de către Forțele Navale Române.

    Jocuri marinaresti Ziua MarineiMăsura a fost luată din cauza condițiilor impuse pentru prevenirea infectării cu noul Coronavirus.

    Ziua Marinei Române se sărbătorește de 119 ani

    Ziua Marinei Române s-a organizat, într-un fel sau altul, din anul 1902. Chiar și anul trecut, în plină pandemie de Covid 19, evenimentul a avut loc fără public, însă a fost transmis în mediul online și toți participanții au purtat măști de protecție.

    ziua-marinei-romane-pandemie-covid-19-2020În anul 1902, la inițiativa primarului de atunci al Constanței, Cristea Georgescu, de Ziua Marinei Române au fost organizate niște ”serbări pentru a atrage mai mulți turiști la Constanța”, cum consemnează registrele istorice din acea vreme.

    În perioada comunistă, Ziua Marinei Române s-a organizat în luna iulie

    De-a lungul timpului, Ziua Marinei Române s-a sărbătorit și în alte zile, nu numai în data de 15 august, așa cum este tradițional.

    ”În vremea regimului comunist, Ziua Marinei Române a fost sărbătorită în luna iulie, odată cu Ziua Forțelor Navale Sovietice, dar, după anul 1990 am revenit la tradiția sărbătoririi Zilei Marinei Române la data de 15 august.

    Ziua-Marinei-RomaneDin anul 2004, ziua de 15 august  a fost declarată nelucrătoare, aceasta fiind, după părerea noastră, a Forțelor Navale, a doua cea mai mare sărbătoare națională după data de 1 Decembrie, când este Ziua Națională a României.

    La organizarea acestui eveniment participă tot echipajul Forțelor Navale Române”, a declarat pentru Discover Dobrogea, colonelul Corneliu Pavel.

  • Pentru prima dată în istoria Zilei Marinei, publicul nu va avea acces la manifestări

    Pentru prima dată în istoria Zilei Marinei, publicul nu va avea acces la manifestări

    Pentru prima dată în istoria Zilei Marinei Române, publicul nu va avea acces anul acesta la manifestări, însă ele vor putea fi văzute în mediul virtual. Constănțenii și turiștii nu vor asista la cel mai important eveniment al verii, din cauza pandemiei de Covid-19. Marea serbare poate fi urmărită online, pe pagina de Facebook a Forțelor Navale Române, dar și pe pagina de Facebook Discover Dobrogea sau la Televiziunea Română. Practic, pe faleza din fața Comandamentului Flotei nu va mai avea loc nici un eveniment anul acesta, pe 15 august.

    Istoria Zilei Marinei, 118 ani de povești marinărești

    Ziua Marinei a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, la inițiativa primarului de atunci al Constanței, Cristea Georgescu. El și-a dorit să fie sărbătorită cu fast Ziua Marinei Române, pentru a atrage mai mulți turiști în Constanța.

    crucisatorul-elisabetaDin 1902 până în acest an, Ziua Marinei a devenit un eveniment de amploare și, în timp, această manifestare s-a organizat timp mai multe zile, a declarat pentru Discover Dobrogea, colonelul Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale.

    Manifestările de Ziua Marinei vor fi restrânse anul acesta

    Anul acesta, din cauza pandemiei de Covid-19, toate manifestările de Ziua Marinei au fost restrânse. Colonelul Corneliu Pavel ne-a spus că va fi organizată o ceremonie militară și religioasă în Portul Militar Constanța, unde, publicul nu va avea acces.

    Demonstratii lupta Ziua MarineiApoi, navele militare vor executa sâmbătă, 15 august, o defilare de la Sud spre Nord, de la Constanța la Midia, pentru a oferi totuși publicului posibilitatea de a fi, măcar cu gândul, alături de marinari. Imaginile vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook a Forțelor Navale, atât de la ceremonia din port, cât și de la defilarea navelor pe mare. În Portul Militar vor fi luate toate măsurile de prevenire a infectării cu noul tip de coronavirus, iar asistența va fi foarte, foarte restrânsă.

    Programul Zilei Marinei Române 2020

    Elementele tradiționale care definesc Ziua Marinei Române vor fi păstrate și anul acesta, chiar dacă la evenimentul de sâmbătă, 15 august, nu vor putea participa turiștii și constănțenii.

    marele-pavoaz-ziua-marineiLa ora 10.00 va fi ridicat Marele Pavoaz, iar la bordul navelor militare va fi intonat imnul și vor fi trase cele 21 de salve de tun de pe Digul de Larg, căruia i se mai spune și Digul de Nord, cea mai lungă construcție hidrotehnică din Portul Constanta. Publicul va putea doar să audă salvele, însă nu va vedea tunurile.

    În cadrul ceremoniei va fi oficiată o slujbă religioasă, după care, persoana oficială cu rangul cel mai înalt care va fi prezentă la eveniment, probabil șeful statului, va avea o scurtă alocuțiune. Apoi, garda de onoare va încheia ceremonia din port, printr-o defilare.

    Ce momente vor lipsi anul acesta, de la Ziua Marinei

    La ceremonia oficială din Dana Militară, fanfara va fi prezentă la ceremonie, dar nu va mai susține binecunoscutele concerte, am aflat de la colonelul Corneliu Pavel.

    Jocuri marinaresti Ziua MarineiEl spune că nu va mai avea loc nici retragerea cu torțe și nu vor mai fi infanteriștii marini care atacă faleza. Nici scafandrii de luptă care resping atacul infanteriștilor marini nu vor mai participa anul acesta la manifestare.

    160 de ani de la crearea Marinei Militare Române Moderne

     Anul acesta este foarte important pentru Forțele Navale Române. Instituția aniversează 160 de ani de la crearea, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a Marinei Militare Române Moderne. Acest act a avut loc în anul 1860, prin unirea celor două flotile, ale Moldovei și Munteniei, într-una singură. În acel an, România nu avea ieșire la Marea Neagră, astfel că existau doar flotilele militare de Dunăre, a declarat pentru Discover Dobrogea, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române, colonelul Corneliu Pavel.

    Navele care vor participa la defilarea pe mare

    Sâmbătă, 15 august, între orele 11.40-13.00 vor defila mai multe nave pe mare, în fața celor aflați pe faleză sau pe plajele din Constanța, până la Năvodari.

    fregata-marasesti-fortele-navale-romanePrintre acestea, se numără cea mai mare navă militară construită vreodată în România, Fregata Mărășești, Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, întors de curând dintr-o misiune în Marea Mediterană. Această navă a asigurat, pentru prima dată în istoria noastră, conducerea unei grupări navale NATO în Marea Mediterană, pentru o perioadă de 6 luni.

    corveta-264-fortele-navale-romaneO altă navă care va defila sâmbătă pe mare, este Corveta cu numărul de bordaj 264, care s-a întors și ea de curând de la exercițiul ”Sea Breeze” desfășurat în Ukraina.

    Vor mai defila două nave care aparțin partenerilor Forțelor Navale, Ministerul Administrației și Internelor și Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare.

    apuntare-pe-Fregata-Regele-Ferdinand-ziua-marinei”Vor fi și elicoptere în zbor, avem și o navă purtătoare de rachete, care și ea s-a întors de curând de la un exercițiu multinațional organizat de partenerii noștri bulgari”, ne-a dezvăluit colonelul Corneliu Pavel.

    Navele vor putea fi observate atât de pe faleza Cazinoului, cât și de pe plajele Trei Papuci, Modern, Mamaia sau din Năvodari. Navele vor fi în mișcare, nu vor sta într-un loc, tocmai pentru a nu se strânge oamenii să le vadă, am mai aflat de la purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române.

    Bricul Mircea nu va participa la defilare de Ziua Marinei

    Fregata Regele Ferdinand nu participă la defilarea de la Ziua Marinei, am aflat de la colonelul Corneliu Pavel. El a precizat că vasul s-a aflat în Șantierul Naval Constanța într-un proces de reparații și abia a ieșit din șantier.

    Bricul Mircea Ziua MarineiNici Nava Școală Mircea nu va putea fi văzută de Ziua Marinei. Și ea abia a fost scoasă din Șantierul de la Midia, unde s-a aflat pentru lucrări curente de reparații.

    Concurs de fotografie ”Marea în culori”

    Deoarece multe dintre activitățile organizate anul acesta de Forțele Navale Române se desfășoară online, a fost organizat un concurs de fotografie. Peste 500 de fotografii au fost postate de internauți pe pagina evenimentului ”Marea în culori”, pe care Forțele Navale Române l-au lansat săptămâna trecută, am aflat de la colonelul Corneliu Pavel.

    Cazino ConstantaTot pe pagina de Facebook a Forțelor Navale a mai fost organizat un concurs de cunoștințe despre structurile Forțelor Navale. În plus, au fost postate tururi virtuale de la bordul navelor militare, pentru că, nici tradiționala zi a Porților Deschise în porturile militare nu a mai avut loc anul acesta, însă, publicul a putut să fie alături de marinari prin acele tururi virtuale.

    Ziua Marinei organizată cu mare fast în 1902

    Prima dată, Ziua Marinei Române a fost organizată în anul 1902, la bordul Crucișătorului Elisabeta.

    istoria-zilei-marinei-crucisatorul-regina-elisabetaA fost la acea vreme o serbare cu fast și cu etichetă, iar după anul 1902, în perioada regală, Ziua Marinei Române a fost sărbătorită în fiecare an și a luat amploare.

    istoria-zilei-marinei-crucisatorul-regina-elisabetaDupă schimbarea regimului și venirea comuniștilor la putere, în perioada 1947-1989, sărbătoarea de Ziua Marinei Române s-a rezumat la un simplu ceremonial. Între anii 1949-1953, de Ziua Marinei erau aduse omagii regimului comunist și cam atât, am mai aflat de la colonelul Corneliu Pavel.

    După anul 1990 s-a revenit la sărbătorirea Zilei Marinei Române la data de 15 august și ulterior această zi a devenit sărbătoare națională pentru marinarii militari, civili și lucrătorii portuari și zi liberă pentru toți românii.

    Tot mai multe femei angajate în cadrul Forțelor Navale

    Aproximativ 17% din totalul personalului angajat la Forțele Navale Române este reprezentat de femei.

    Femei Fregata Regele Ferdinand”Am avut în ultimii ani și femei comandanți de nave. Îmi aduc aminte acum de colega mea Delia Neacșu, care a fost comandant al unui dragor maritim și a comandat această navă în timp ce a făcut parte dintr-o grupare navală NATO. Avem femei ofițer, comandanți de nave la Scafandri, pe o vedetă de scafandri. Sunt și femei maistru militar, atât la nave, cât și în unitățile de uscat ale Forțelor Navale. Și soldați profesioniști avem femei, este o meserie pentru ambele sexe. Este o meserie dificilă, dar e frumoasă și dacă o faci cu drag, atunci nu ți se mai pare nimic greu”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române, colonel Corneliu Pavel.

    Transmisiile online, o noutate pentru această ediție

    Chiar dacă în fiecare an Statul Major al Forțelor Navale a venit cu elemente noi în organizarea Zilei Marinei, nu face excepție nici anul acesta. Deși manifestările nu vor avea loc în prezența publicului, ele vor fi transmise online, un element de noutate pentru instittuție.

    ”Am planificat și o să organizăm în continuare foarte multe activități pe care le vom prezenta publicului în mediul virtual. Nu am mai făcut un eveniment în online de o asemene amploare în anii trecuți. Atunci invitam publicul să vină și să ne vadă acolo, dar acum ne este și nouă greu, pentru că suntem singuri și ne gândim cam ce ar vrea să vadă publicul. Este altfel Ziua Marinei Române din acest an”, a mai spus colonelul Pavel.

  • Ziua Marinei Române, cel mai așteptat eveniment al verii, în Constanța

    Ziua Marinei Române, cel mai așteptat eveniment al verii, în Constanța

    Aniversată cu mare fast de 117 ani, Ziua Marinei Române reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente care au loc vara în Constanța. Mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave și ambarcațiuni vor prezenta joi, 15 august, cel mai mare spectacol pe care îl organizează Forțele Navale Române. Anul acesta, toate manifestările sunt dedicate navei-școală ”Mircea”, ambasadorul onorific al țării noastre, care a împlinit 80 de ani de când poartă tricolorul românesc pe mările și oceanele lumii.

    Bricul ”Mircea”, la Ziua Marinei Române

    Puțini sunt cei care știu că Bricul ”Mircea” a intrat în serviciul Marinei Române în anul 1939 și aparține, practic, tuturor românilor. Pentru cumpărarea navei-școală a fost organizată în 1938-1939 o colectă de bani publici și fiecare român a donat cât a putut, iar diferența a fost asigurată de guvernul de atunci al țării noastre. Din 1939 până în prezent, în cei 80 de ani de când se află în serviciul Marinei Române, nava a avut 14 comandanți, a făcut escale în peste 120 de porturi de pe 5 continente, a prezentat și a purtat cu cinste și onoare drapelul României.

    Bricul-Mircea-Ziua-MarineiLa bordul navei-școală s-au instruit peste 70 de generații de marinari militari, a precizat pentru Discover Dobrogea, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, colonel Corneliu Pavel. El afirmă că toate evenimentele organizate anul acesta de Ziua Marinei Române sunt dedicate navei-școală ”Mircea”, cel mai longeviv ambasador al țării noastre pe mările și oceanele lumii.

    Ziua Marinei, un eveniment la care au participat secolul trecut regi și regine

    Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902 la Constanța, la bordul crucișătorului ”Elisabeta”, la inițiativa primarului de atunci al orașului, Cristea Georgescu, spune purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, colonel Corneliu Pavel. Georgescu și-a dorit să organizeze niște ”serbări” pentru a atrage cât mai mulți turiști la Constanța, iar strategia sa de marketing turistic a dat rezultate. Serbările au devenit de atunci o tradiție, iar din 1902 până în prezent au trecut 117 ani, în care evenimentele organizate cu prilejul Zilei Marinei Române au căpătat o amploare deosebită.

    În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub înaltul patronaj al Reginei Elisabeta. De atunci, manifestările au evoluat ca amploare și au fost mai spectaculoase. Regii Carol al II-lea și Ferdinand, precum și reginele Elisabeta și Maria au participat de-a lungul timpului la serbările prilejuite de Ziua Marinei. În anul 1938, Ziua Marinei a fost organizată pe 8 septembrie, datorită decesului Reginei Maria, pe 18 iulie.

    În perioada comunistă, Ziua Marinei Române nu s-a sărbătorit pe 15 august

    Fiind o manifestare cu dublă semnificație, militară și religioasă, Ziua Marinei nu a fost serbată pe 15 august în perioada comunistă. Între anii 1947-1990 regimul comunist a impus ca această zi să fie organizată la fel ca în Marina Militară Sovietică. Astfel, evenimentul a avut loc pentru o perioadă în ultima duminică din luna iulie, apoi în prima duminică din august. Din anul 2004, Ziua Marinei Române a fost insituită prin lege, iar din 2009 a fost declarată sărbătoare națională.

    Fecioara Maria, protectoarea marinarilor

    Ziua Marinei Române a fost sărbătorită pentru prima pe 15 august 1902. Semnificația alegerii acestei zile a fost una religioasă, deoarece Sfânta Maria este considerată a fi ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni și a celor care călătoresc pe mare.  Potrivit unei legende, prin anul 44 d.Ch. nava pe care călătorea Fecioara Maria a fost surprinsă de o furtună puternică, iscată din senin. După rugăciunile spuse de Sfânta Maria, marea s-a liniștit, iar de atunci  ea a devenit protectoarea navigatorilor. La Biserica Romano-Catolică Sfântul Anton există o icoana ”Stella Maris” realizată din mozaic și o candelă care arde pentru marinari, astfel încât ei să se întoarcă sănătoși la familiile lor. În orice biserică din port există o icoană ”Stella Maris”, spune preotul Iacob Ieronim.

    Importanța Zilei Marinei pentru români

    Ziua Marinei este importantă pentru toți românii, pentru că cei 245 de km de litoral pe care îi avem, ne asigură ieșirea la Oceanul Planetar, apreciază purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, colonel Corneliu Pavel. El spune că această fâșie a revenit României ultima dată, după Războiul de Independență din 1877-1878, când Dobrogea s-a unit cu țara. Înainte de această perioadă, Marina Militară Română avea doar nave militare fluviale. Instituția a fost creată prin unirea celor două flotile ale Moldovei și Țării Românești, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în anul 1860. El a pus bazele marinei militare române moderne, însă, după ce Dobrogea a devenit din nou pământ românesc, importanța ieșirii țării noastre la Oceanul Planetar a fost pusă în valoare de sistemul de poduri de la Fetești-Cernavodă, construit în 1895 de ing. Anghel Saligny. Tot el a realizat sistemul de silozuri și Gara Maritimă din Portul Constanța. Autoritățile noastre au știut de atunci că ieșirea noastră la Marea Neagră înseamnă foarte mult pentru dezvoltarea țării, nu numai din punct de vedere economic, ne reamintește colonelul Corneliu Pavel.

    Spectacole pe apă și pe cer, de Ziua Marinei Române

    Festivitățile dedicate Zilei Marinei vor începe joi, 15 august, la ora 09.55, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, prin ridicarea Pavilionului, a geacului și a Marelui Pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu salutul cu cele 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.

    ziua-marinei-romane La fel ca în fiecare an, Zeul Neptun își va face apariția din largul mării, pentru a da startul demonstrațiilor, iar drapelele României, NATO și Uniunii Europene vor fi purtate în semn de salut, de trei scafandri parașutiști lansați din elicoptere și de trei ambarcațiuni rapide.

    Ambarcațiunile invită publicul la vals

    Cele trei remorchere multifuncționale, „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul” și șase ambarcațiuni rapide, vor invita publicul la vals, de pe scena marină pe care vor dansa și ele. După retragerea acestora, vor fi inserate elemente de cercetare-diversiune. Scafandrii de luptă vor fi lansați de la bordul unui elicopter Puma Naval și de la bordul unei ambarcațiuni rapide, pentru a simula atacul țărmului, de unde vor primi riposta unei alte grupe de scafandri de luptă.

    Demonstrații de luptă cu nave și aeronave

    Demonstrațiile continuă la Ziua Marinei, cu secvența de respingere a atacului aviației inamice. Aeronavele de luptă MIG-21 Lancer, F-16 și Eurofighter Typhoon vor juca rolul taberei adverse și vor ataca gruparea de forțe de pe mare. Sistemele de artilerie de la bordul navelor din dispozitivul de pe mare, tunurile și transportoarele amfibii blindate (TAB) de pe dig vor respinge cu foc, atacul aerian, repriză în care vor fi utilizate aproximativ 2.000 de unități de muniție de manevră, cu calibre cuprinse între 14,5 și 100 mm.

    ziua-marinei-romane-demonstratiiÎn continuare, conform scenariului, punctul de conducere al exercițiului demonstrativ va fi informat de echipajul american al unui avion de cercetare P8 Poseidon, că un submarin inamic se află în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei. Imediat, un elicopter Puma Naval va lansa o geamandură radio-hidro-acustică, pentru localizarea poziției submarinului, o corvetă va ataca cu o torpilă și cu bombe reactive, iar de la bordul aparatului de zbor se va executa o tragere cu torpile ușoare.

    Fregata Regele FerdinandDupă anihilarea pericolului submarin, exercițiul continuă cu secvența de respingere a desantului maritim. Zece ambarcațiuni de asalt se vor îndrepta spre faleză și vor executa foc cu muniție de manevră, dar atacul forțelor ostile va fi respins, conform scenariului, de pe mare, de trei vedete blindate fluviale, din aer, de aeronave F-16 și de elicoptere Puma, iar de pe mal de tunuri, de TAB-uri și de infanteriști marini. Siguranța publicului de pe faleză va fi asigurată cu aproximativ 3.600 de unități de muniție de manevră, calibre cuprinse între 5,45 și 100 mm.

    Fregata ”Regele Ferdinand” deschide parada navală

    Pe mare, fregata „Regele Ferdinand” va deschide parada navală, la care vor participa toate navele și aeronavele care au performat în fața falezei Comandamentului Flotei din Constanța și va prezenta simularea unei apuntări a elicopterului Puma Naval la bordul său.

    ziua-marinei-romane-apuntare-pe-fregata-regele-ferdinand

    În acordurile muzicii militare a Forțelor Navale, Garda de Onoare va încheia Exercițiul demonstrativ „Forțele Navale Române 19”, dar evenimentele vor continua, până la ora 22.00.

    ziua-marinei-romane-jocuri-marinarestiTradiționalele jocuri marinărești vor fi organizate, în Portul Tomis, în intervalul orar 13.00-15.00, iar de la ora 20.00, pe faleza din Constanța, Muzica Militară a Forțelor Navale va interpreta numeroase piese din repertoriul marinăresc. La ora 21.00, marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Poarta 1 (Port Constanța) – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu și retur, iar, la ora 22.00, de la bordul navelor militare vor fi lansate lampioane și în Portul Tomis va fi prezentat un spectacol de artificii, oferit de Sindicatul Liber al Navigatorilor și Administrația Porturilor Maritime Constanța.

    Femeile de la bordul navelor, mândre că poartă uniformă

    Tânără, frumoasă și foarte curajoasă, locotenent Ștefana Farcaș, comandant Grup Navigație și Observare la bordul Fregatei ”Regele Ferdinand” se consideră norocoasă că a putut ajunge la bordul navei. Ea spune că a ales o carieră militară încă de la vârsta de 14 ani, când a urmat Colegiul Militar Ștefan cel Mare. Ulterior, locotenent Ștefana Farcaș a ales să își continue studiile la Academia Navală Mircea cel Bătrân din Constanța, deoarece a apreciat că meseria de marinar i se potrivește cel mai bine.

    Femei Fregata Regele Ferdinand Ea consideră că aceasta oferă mult dinamism, îmbină perfect teoria cu practica și spune că marea este un mediu excelent pentru a-și desfășura activitatea. Ștefana petrece o treime din timp pe mare și are parte de multe provocări, a prins și furtună de multe ori, dar toate acestea nu fac decât să o călească, pentru că un adevărat marinar se vede pe vreme de furtună, spune ea.

    Fregata Regele FerdinandLocotenent Ștefana Farcaș nu este singura femeie care lucrează pe Fregata ”Regele Ferdinand”. Sunt mai multe doamne și domnișoare angajate pe diferite funcții, de la ofițer de cart, la căpitan pe luptă antisubmarin, maistru militar sau soldat gradat profesionist. Aproximativ 20% din efectivul Forțelor Navale Române este reprezentat de femei, iar procentul ar putea crește în anii următori, deoarece numărul reprezentantelor sexului frumos nu mai este limitat la înscrierea în instituțiile specializate de învățământ.

    De Ziua Marinei, marinarii militari vor avea un meniu special

    De ziua lor, marinarii vor avea parte de un meniu special. Pe Fregata ”Regele Ferdinand”, bucătarii vor pregăti de Ziua Marinei o masă festivă, de pe care nu vor lipsi carnea la grătar și plăcintele ”poale-n brâu”. Caporalul Petre Gheorghe este de 12 ani bucătar pe navă și spune că a participat la toate misiunile, inclusiv la cele internaționale.  Cei 10 bucătari care lucrează în două shimburi pe navă, gătesc zilnic trei mese pe zi, o gustare și un desert, pentru un echipaj format din peste 200 de membri. Caporalul Petre Gheorghe spune că  viața de bucătar pe o navă nu este foarte ușoară, dar s-a învățat cu ea și este bucuros când colegii îl răsplătesc cu mulțumiri pentru efortul depus și pentru mâncarea bună.

    Bucatar Fregata Regele FerdinandCei care vor ajunge joi, 15 august pe faleza de la Cazinoul din Mamaia și pe cea de la Comandamentul Flotei, trebuie să știe că traficul rutier va fi restricționat în zona Peninsulară.  Astfel, turiștilor și constănțenilor li se recomandă să circule cu mijloacele de transport în comun, care vor avea un program special. Măsurile au fost dispuse pentru a fluidiza traficul pietonal, având în vedere că în fiecare an, peste 10.000 de oameni ajung pe faleză pentru a asista la manifestările organizate cu ocazia Zilei Marinei Române.

    Discover Dobrogea le urează ”La mulți ani!” tuturor marinarilor români, dar și celor care își aniversează ziua numelui pe 15 august.