Tag: unde suntem?

  • „Unde suntem?” – o expoziție care ne transpune într-o lume liniștită, cu multe simboluri și culori

    „Unde suntem?” – o expoziție care ne transpune într-o lume liniștită, cu multe simboluri și culori

    Muzeul de Artă din Constanța găzduiește, începând de astăzi până pe 5 noiembrie 2024, un vast proiect expozițional, intitulat „Unde suntem?”. Este vorba despre o expoziție de pictură și una de pictură, semnate de artiștii Florentina Voichi și Mircea Roman, ambele pline de simboluri și care propun publicului o interogație asupra locului și rostului nostru în univers.

    „Unde suntem?”, o expoziție despre o altfel de lume

    Această expoziție prezintă publicului un alt fel de a fi, mai real decât realul sau mai bogat decât realitatea și îi transmite privitorului echilibru, armonie și liniște.

    „Am vrea ca expoziția, pe lângă întrebările Unde suntem?, Unde ne situăm? și neliniștea pe care ne-o oferă aceste întrebări, să transmită publicului o stare de siguranță în echilibrul lucrărilor.

    UNDE SUNTEM - expoziție pictură Muzeul de Artă

    Lucrarea aceasta se numește „Cosița lui Leonardo” și a fost un omagiu adus lui Leonardo da Vinci. Am făcut-o în 2019, când se împlineau 500 de ani de la moartea lui Leonardo. Lucrarea este foarte mare, deoarece, pentru mine, Leonardo este un fel de zeu, a fost și rămâne deasupra tuturor. Ea ar trebui, de fapt, să stea pe verticală, dar are 8 metri și trebuie o înălțime de 10 metri. Tabloul reprezintă, de fapt, o ureche și o șuviță de păr, pentru că artistul avea părul lung și era blond. Eu am imaginat șuvița aceasta ca un relief de munți aurii, plini de culoare, care traversează Cosmosul. Am lucrat cu mare emoție și plăcere acest tablou, pe care l-am terminat cam în jumătate de an.

    Fiecare lucrare este ca un copil de suflet, mai ales când te implici în timpul creației tablourilor și te frămânți să găsești soluțiile cele mai bune.

    Florentina Voichi expoziție UNDE SUNTEM Muzeul de Artă Cta

    Alături de lucrarea dedicată artistului Leonardo da Vinci este un alt tablou în care este reprezentată o mână a celei care l-a pictat, (n.r. mâna artistei Florentina Voichi), în care are cuțitul de paletă și paleta în spate. Această alăturare a lucrărilor semnifică actul creației picturale. Acest tablou transmite faptul că în vârful cuțitului ajunge tot – ceea ce imaginezi în minte, în observații, ce combini, trece din minte în mână și ajunge în vârful cuțitului și acolo spui totul, dacă reușești, dacă nu, poți să pierzi tot”, a declarat pentru Discover Dobrogea, artista Florentina Voichi.

    Chiar la intrarea în prima cameră în care este prezentată expoziția este un alt tablou, pe care artista îl consideră a fi o provocare, un prag.

    „Fiecare vizitator care intră, dacă trece de pragul acela, intră în lumea artei. Și, aici, trebuie să lase dincolo de prag, toate grijile, iar pentru o jumătate de oră să fie într-o lume care vrem să fie mai bună decât ce trăim, asta ne dorim.

    În aceeași sală, sculptorul Mircea Roman, singurul român care a luat Premiul pentru Sculptură al Trienalei de la Osaka, Japonia, un fel de Oscar în sculptură, expune o structură care îl simbolizează pe Sf. Sebastian, care, inițial a fost făcută pentru un oraș din Portugalia, al cărui patron este acest sfânt”, am mai aflat de la artista Florentina Voichi.

    „Unde suntem?”, o expoziție cu lucrări impresionante

    În a doua sală de expoziție de la parterul Muzeului de Artă Constanța este expusă o altă lucrare impresionantă, atât prin compoziție, cât și prin dimensiune.

    Expoziția de pictura Unde suntem - Muzeul de Artă

    „Tabloul se numește „Where are you?”, iar la realizarea lui am pornit de la o draperie neagră, pe care am mulat-o jos, pe lungime și am făcut niște studii pe care le-am abstractizat și a fost o căutare a ființei celeilalte sau a alter-ego-ului. Reprezintă toată căutarea noastră dramatică și cu noi înșine, și cu ființa pe care o vrem alături.

    Tot în această sală, Mircea are două structuri care se numesc trofee și pornesc de la trunchiurile de copaci, fiind, de fapt, o atenționare pentru cei care taie pădurile, să le pună un tofeu, la fel cum își pun, pe perete, capetele împăiate de animale. Este un mesaj față de ceea ce se întâmplă în lumea noastră, în care natura este distrusă în loc să fie protejată.

    Expoziția Unde suntem - Florentina Voichi Muzeul de Arta Constanta

    În următoarea sală putem vedea un alt tablou de mari dimensiuni, o compoziție mai recentă, am realizat-o anul trecut. Este vorba despre episcopii greco-catolici martiri, care, în 45 au fost băgați în închisori, după ce Biserica greco-catolică fusese interzisă și ei au refuzat funcțiile oferite și au fost trimiși în pușcării. Deși știau că își vor pierde viața, n-au acceptat niciun compromis pentru credința lor. Cei 7 au fost, apoi, sanctificați de Papa. Tabloul este un omagiu pe care am dorit să îl aduc acestor martiri și este prelungit cu spiritul, pe care mi l-am închipuit ca pe un înotător, care plutește pe apa memoriei, printre frunze aurii și se întoarce spre noi.

    Aici, Mircea are două lucrări – coborârea de pe zid – un personaj și perechea sa, omul care e pus la zid, el se frânge cumva în fața greutăților, se înclină, dar nu se predă.

    Unde suntem - expoziție Muzeul de Artă Constanța

    În ultima sală alocată expoziției sunt tablouri care ne prezintă natura, în culori calde și pastelate. Una dintre lucrări ne prezintă un lan de porumb, cu frunze uscate, o imagine pe care artista a văzut-o pe un câmp într-o vară în care era secetă și totul se uscase. M-a impresionat această imagine, care era de un dramatism extraordinar și atunci am dorit să o pictez. Am făcut desene după ei și apoi am făcut această compoziție. Tot în această sală este un tablou cu un măr înflorit, realizat chiar anul acesta. După studiu am făcut această interpretare, pentru că am vrut să fie un măr altfel decât s-au făcut până acum, să fie mai puternic”, a precizat pentru Discover Dobrogea, artista Florentina Voichi.

    Artista spune că lucrează cam o lună la fiecare tablou, dar, înainte de a picta realizează schițe în creion și apoi în acuarelă.

    „Am numărat chiar anul acesta câte tablouri am realizat până acum, pentru că vreau să fac și niște donații pentru muzee și sunt 60 de lucrări mari, de peste 2 metri și cam 100 cu tot cu cele medii și mai mici. Am vândut puțin, pentru că nu sunt o persoană care are spirit comercial, iar la galerii se vând lucrări mici, pe prețuri mici. În plus, tablourile mele sunt și pretențioase, deoarece, fiind mari, cei care le cumpără trebuie să aibă un spațiu generos pentru a le putea expune”, a mai spus pentru Discover Dobrogea, artista Florentina Voichi.

    „Alături de lucrările artistei sunt expuse și operele sculptorului Mircea Roman, unul dintre cele mai mari nume ale sculpturii românești actuale. Mircea Roman a dobândit, încă de acum trei decenii, o recunoaștere internațională. Lucrările sale monumentale, fragile și impozante în egală măsură, constituie o reflecție asupra omului în raport cu forțele care-l modelează, fie că vorbim despre istorie, societate sau propriile lupte interioare.

    Expoziția Unde Suntem - vernisaj - Muzeul de Artă

    Cei doi artiști trăiesc împreună într-o lume cvasi-abstractă, în care discreția este o armă eficientă, în care zgomotul și furia sunt estompate de foșnetul pensulei și de ritmul de daltă pe lemn, izolați în mijlocul celor mai aglomerate intersecții, privind perplecși la ce-i înconjoară. Forța creației lor se hrănește cu contradicții, pe care le transformă în forme gracile și suave, precum albinele mierea”, spune curatorul expoziției, Mădălina Mirea.

  • „Unde suntem?” – o nouă expoziție de sculptură și pictură, la Muzeul de Artă Constanța

    „Unde suntem?” – o nouă expoziție de sculptură și pictură, la Muzeul de Artă Constanța

    Muzeul de Artă Constanța găzduiește, în perioada 4 septembrie – 5 noiembrie 2024, expoziția UNDE SUNTEM? a artiștilor Florentina Voichi și Mircea Roman. Expoziția este curatoriată de Mădălina Mirea și va fi vernisată miercuri, 4 septembrie 2024, ora 17.00.

    Un vast proiect expozițional, desfășurat în ultimii trei ani, în importante galerii și muzee din țară, ajunge, în acest început de toamnă și la Constanța. Este vorba despre o expoziție de sculptură și pictură, semnată de către artiștii Mircea Roman și Florentina Voichi. Expoziția propune publicului o interogație asupra locului și rostului nostru în univers, explorând relația dintre om și propria sa corporalitate, sugerând adesea stări de introspecție, alienare și fragilitate. Demersul constituie, în același timp, o pledoarie pentru reziliență, pusă în operă de două importante figuri ale artei contemporane românești.

    Punctul de plecare în acest periplu imaginar îl constituie piesa de muzică contemporană Where Are You?, compusă de muzicianul ceh Ondrej Adámek, piesă ce a fost prezentată publicului de la noi cu ocazia Festivalului George Enescu, în 2020. Cu o structură discontinuă, piesa abordează întrebări fundamentale legate de prezență și absență, de căutare și pierdere. Similar, cei doi artiști, abordează separat dar complementar, acest sentiment de profundă neliniște. Astfel, titlul expoziției Unde suntem? poate fi decodat atât ca o interogație ontologică, dar și ca o expresie artistică a stărilor de dislocare și confuzie, caracteristice vremurilor contemporane.

    Unul dintre cele mai mari nume ale sculpturii românești actuale, Mircea Roman a dobândit, încă de acum trei decenii, o recunoaștere internațională. Lucrările sale monumentale, fragile și impozante în egală măsură, constituie o reflecție asupra omului în raport cu forțele care-l modelează, fie că vorbim despre istorie, societate sau propriile lupte interioare. Corpuri fragmentate, alungite sau distorsionate, induc stări emoționale complexe, ce clamează, deopotrivă, fragilitatea dar și capacitatea noastră de a îndura. Supuse unui complex proces de metamorfoză, figurile sale sunt spirite vii, încorsetate într-un spațiu limitat. Ochii, de un negru obsidian, al sculpturilor sale cu caracter egiptean, sunt ațintiți frontal, confruntând istoria, societatea, propriile temeri, cu un tremendum sacru, dublat de o îndrăzneală prometeică.

    De cealaltă parte, Florentina Voichi utilizează în lucrările sale o gamă largă de texturi și forme geometrice, cu care generează compoziții riguroase și misterioase, ce oscilează între figurativ și abstract.

    Preocupările sale țin de teme legate de natură, de peisaje urbane, dar și de o elaborată corporalitate, combinând realitatea cu elemente de fantezie și abstractizare. Formele naturale, adesea idealizate, evocă relația esențială și necesar armonioasă dintre umanitate și mediu. Mijloacele sale de introspecție recurg la un bogat inventar de simboluri, în dorința constantă de a structura și ordona haosul lumii înconjurătoare, în încercarea perpetuă de a găsi, prin contemplare, pacea interioară.

    Cei doi artiști trăiesc împreună într-o lume cvasi-abstractă, în care discreția este o armă eficientă, în care zgomotul și furia sunt estompate de foșnetul pensulei și de ritmul de daltă pe lemn, izolați în mijlocul celor mai aglomerate intersecții, privind perplecși la ce-i înconjoară. Forța creației lor se hrănește cu contradicții, pe care le transformă în forme gracile și suave, precum albinele mierea. (Mădălina Mirea)