Tag: storceag

  • Top 10 preparate din pește apreciate de turiști, în Dobrogea

    Top 10 preparate din pește apreciate de turiști, în Dobrogea

    Cele mai gustoase preparate din pește sunt în Dobrogea, fără doar și poate. Tocmai de aceea, peste 80% dintre turiștii care ajung în Delta Dunării, în Tulcea, sau la cherhanalele de pe litoral comandă, inevitabil, pește.

    Borșul și storceagul, cele mai apreciate preparate din pește

    Pe locul 1 în topul celor mai apreciate preparate din pește comandate de turiștii care ajung în Dobrogea sunt, la egalitate de puncte, borșul de pește și storceagul.

    Atât la resort-ul Holbina Trei Bibani din Delta Dunării, cât și la Casa Pescarilor Lunca, la KaLaMache în Jurilovca, în Agigea, la Pescăria lui Matei ori pe faleza din Tulcea, la Cherhana Fish&Food, aceste preparate din pește sunt cele mai solicitate.

    preparate-din-peste-bors-de-peste-holbina-trei-bibani”Borșul de pește este servit la Cherhana Fish&Food Tulcea, exact ca în Delta Dunării. Peștele și cartofii se pun pe platou și zeama în bol, alături de nelipsitul mujdei de usturoi și de ardeiul iute. Storceagul este senzațional și foarte căutat de turiștii care ajung în Tulcea. Noi îl facem doar din nisetru, pește pe care îl cumpărăm din crescătoriile locale”, am aflat de la Cristian Grigoraș, managerul Cherhana Fish&Food, de pe faleza din Tulcea.

    preparate-din-peste-dobrogea-storceag-de-sturion”Storceagul este o supă de sturion inventată de ucrainenii din Sfântu Gheorghe, care pescuiau acest pește. Este ca o ciorbă de burtă, dar făcută cu carne de sturion. Rețeta inițială era preparată cu zer de brânză, pentru că haholii nu foloseau smântâna. Acum, este o supă foarte îndrăgită de turiști”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Radu Manolache, administratorul cherhanalei din Portul Jurilovca.

    Icrele, pe locul 2 în topul preferințelor turiștilor

    Icrele sunt un produs vedetă în Dobrogea. Chiar și cei care nu se dau în vânt după pește mănâncă icrele cu multă plăcere și nu se opresc doar la o felie de pâine prăjită, pe care întind bobițele crocante.

    Icre-de-pesteAcest preparat delicios este nelipsit din cherhanale, restaurantele din Delta Dunării sau din Dobrogea de Nord.

    Silvia Savu, administratorul Holbina Trei Bibani, spune că, pe locul 2 în topul preferințelor turiștilor care ajung în inima Deltei Dunării, sunt icrele de știucă.

    Carasul crestat, în crustă de mălai ocupă locul 3 în topul preparatelor din pește

    Cine nu a gustat carasul  crestat și frumos rumenit, alături de o mămăligă aburindă și de tradiționalul mujdei de usturoi află acum ce a pierdut. Este regele neîncoronat al preparatelor din pește, iar carnea lui dulce și delicioasă îi încântă în mod deosebit pe turiști.

    caras-prajit-peste-traditional-delta-dunarii”Noi am reușit, la Jurilovca, să facem file de caras crestat, tăvălit prin făină și mălai, prăjit în ulei, cu mujdei de usturoi și cu mămăligă. Cred că nu este turist să vină în Delta Dunării, care să nu fi reușit să mănânce carasul sau fileul de caras crestat mărunt, astfel încât oasele să nu se simtă. Carasul este un pește foarte dulce, la fel ca plătica.

    platica-pe-plita-kalamache-jurilovcaȘi plătica, filetată și crestată corespunzător este deosebită. Cei care nu mănâncă pește de teama oaselor, devin fani ai acestor preparate din pește”, am aflat de la Radu Manolache.

    Saramura de pește, locul 4 în clasament

    Pe locul 4 în topul nostru este tradiționala saramură de pește. Este adevărat, gusturile clienților în ceea ce privește preparatele din pește diferă și clasamentul poate arăta și altfel. preparate-din-peste-dobrogea-saramura-de-pesteSă revenim însă la saramura noastră. Indiferent că este saramură de crap, cum preferă turiștii de la Holbina Trei Bibani sau din diferite alte tipuri de pește de apă dulce, saramura trebuie să fie puțin picantă. Caracterul acestui preparat din pește este dat de zeama gustoasă, în care au fost puse multe legume coapte.

    Scrumbia, peștele etalon pentru deschiderea sezonului turistic în Delta Dunării

    Sezonul scrumbiei este primăvara, atunci când se deschide sezonul turistic în Delta Dunării. Este un pește excepțional, care nu trebuie să lipsească de pe masa de Paște, astfel că l-am clasat pe locul 5.

    Scrumbie Hotel Mon Jardin MahmudiaFie că este vorba despre salată cu scrumbie marinată, scrumbie pe grătar sau afumată, toate îți vor plăcea, chiar dacă nu-ți place peștele în mod deosebit. Scrumbia cea mai gustoasă este gătită pe grătar, însă, pentru a ieși ca la carte are anumite secrete, pe care nu oricine le dezvăluie.

    Midii în sos de usturoi cu vin

    Fructele de mare au început să fie căutate atât pe litoral, cât și în Tulcea și în Delta Dunării. Le-am pus pe locul 6 în top, chiar dacă Radu Manolache a spus că midiile în sos de usturoi cu vin a fost preparatul surpriză al verii 2020 și a vândut tone de midii, la Jurilovca.

    midii-in-sos-de-vin-cu-usturoi-kalamache”Midiile și rapanele de Marea Neagră au avut un impact deosebit asupra turiștilor. Am preferat să iau midiile de la Agigea și să le prepar în stilul meu. Am avut și niște clienți italieni care locuiesc în Constanța și veneau la mine în fiecare week-end să le prepar aceste midii”, a precizat Radu Manolache.

    Raci în sos de unt cu lămâie

    Am ajuns deja la 7 și nu-mi ajung cele 10 locuri din acest top, pentru a preciza toate preparatele din pește preferate de turiștii care ajung în Dobrogea.

    raci-in-sos-de-unt-si-lamaieLa Cherhana Fish&Food de pe faleza din Tulcea se prepară niște raci senzaționali. Tăvăliți printr-un sos de unt cu lămâie, banalii raci fierți au cu totul alt gust când sunt preparați după gusturile fine ale lui Cristian Grigoraș.

    ”Avem și clienți care vin direct de la București, special pentru a mânca la noi raci și midii în sos de unt”, a declarat pentru Discover Dobrogea, administratorul Cherhana Fish&Food Tulcea, Cristian Grigoraș.

    Zacuscă și chiftele din pește

    Pentru mofturoșii care nu consumă pește, zacusca și chiftelele din pește sunt adevărate delicatese. Mihaela Feodorov, administrator la Casa Pescarilor Lunca ne-a spus că prepară toamna zacusca, numai cu produse bio, de la localnici și cu pește abia prins din Lacul Golovița, pe malul căruia se află pensiunea și restaurantul. Chiftelele sunt un alt preparat preferat din pește comandat frecvent de turiștii care ajung la Casa Pescarilor Lunca.

    preparate-din-peste-zacusca-din-peste-casa-pescarilor-luncaȘi Matei Datcu, proprietar la Cherhanaua lui Matei de la Agigea, prepară atât zacuscă și chiftele din pește, însă plusează cu cârnați din pește, hamsie marinată, midii marinate și midii afumate. Toate preparatele din pește sunt absolut delicioase, fapt  pentru care turiștii și localnicii revin de fiecare dată când au ocazia.

    Tocănița de sturion, delicatesă la KaLaMache

    Tocănița de sturion este o altă delicatesă trecută la capitolul preparate din pește, un produs foarte solicitat de turiștii care ajung la Jurilovca, în localul lui Radu Manolache.

    KaLaMACHE-tocanita-de-morun-cherhana-jurilovca-radu-manolache”Sturionul este un pește al cărui pescuit este interzis în Delta Dunării. Deja sunt foarte multe ferme care îl comercializează, atât în România, cât și în Bulgaria, astfel că acum îl găsim și putem să îl cumpărăm fără nicio problemă.

    Tocănița de sturion se prepară în maximum 7-8 minute, după ce, în prealabil peștele a fost curățat, dezosat și tăiat cubulețe. Carnea este macerată înainte în ulei de măsline. În general, condimentele se pun la final.

    preparate-din-peste-KaLaMACHE-spectacole-culinare-cherhana-Jurilovca
    Când este aproape gata, se adaugă pastă de roșii și usturoi, pentru că peștele fără usturoi e ca nunta fără lăutari. La final, peste pește se toarnă sosul mediteranean preparat din ulei de măsline, oregano și busuioc. Este o rețetă ușoară, fără prea multe ingrediente”, ne-a povestit Radu Manolache.

    Platourile pescărești, varianta perfectă pentru nehotărâți

    Am ajuns deja la ultima clasată, aperitivele din pește și n-am reușit să scriu nimic despre alte preparate din pește, precum cele din știucă sau șalău. Le las, însă, pentru un alt articol și astfel pot respecta numărătoarea.

    Când nu te poți hotărî ce să comanzi și vrei cam din toate câte puțin, platoul pescăresc este cea mai bună alegere.

    preparate-din-peste-platou-pescaresc-pescaria-lui-matei-agigea”Turiștilor, dar și localnicilor le plac foarte mult platourile pescărești. Acestea pot fi pentru două persoane sau mai mari, pentru 4-5 persoane. Ele arată apetisant și conțin icre de știucă, chifteluțe din pește, crap afumat, midii afumate și marinate, pește mic marinat, calamar prăjit, pește marin prăjit, midii și rapane pane, sosuri, lămâie și pâine, astfel încât experiența culinară a clienților să fie relativ completă”, am aflat de la administratorul Cherhanaua lui Matei, Matei Datcu.

    Dacă ai alte preferințe în ceea ce privește gastronomia deltaică, scrie în comentariu care ar fi pentru tine Top 10 cele mai bune preparate din pește.

  • Delta Dunării, destinație turistică pentru experiențe culinare

    Delta Dunării, destinație turistică pentru experiențe culinare

    Delta Dunării este destinația turistică preferată, în actuala criză mondială generată de Covid-19, iar experiențele culinare din zonă îi încântă pe turiști. Pentru că România este mai la îndemână, turiștii noștri încep să redescopere că avem o țară frumoasă, care merită vizitată. În aceste condiții, Delta Dunării poate deveni regina turismului românesc. Ea ne oferă tot ce ne putem dori: peisaje de vis, birdwatching, experiențe culinare, tradiții, pescuit, relaxare în natură. Practic, este locul ideal, în care uiți de toate  problemele de acasă.

    Delta Dunării, destinație turistică pentru experiențe culinare

    Localnicii din Delta Dunării nu ne oferă mâncăruri sofisticate, ale căror denumiri nu le putem pronunța. Ei gătesc după caietul de rețete al bunicilor, iar preparatele din pește pe care ni le oferă sunt bune de te lingi pe degete.

    delta-dunarii-experiente-culinareCând singurul produs pe care îl au gospodinele la îndemână este peștele, ele se adaptează și gătesc din el ceea ce nouă nici nu ne trece prin minte. De fapt, nu există un fel de mâncare pe care locuitorii din deltă să nu îl poată prepara din pește.

    delta-dunarii-experiente-culinareMeniurile lor sunt atât de diversificate, încât au ajuns să gătească peștele în mii de feluri. Inclusiv dulciuri și dulceață au ajuns să prepare locuitorii din județul Tulcea din pește și sunt tare mândri de produsele lor.

    Turiștii adoră mâncarea tradițională din Delta Dunării

    Indiferent de naționalitate, turiștii se îndrăgostesc de gastronomia din Delta Dunării. Mâncarea tradițională este unul dintre motivele pentru care ei se reîntorc cu drag în deltă, pe lângă peisajele de basm din împărăția apelor.

    Storceag Casa Pescarilor LuncaSinceri să fim, numai când pronunțăm cuvântul storceag ne plouă în gură. Să nu mai spunem de borș de pește, plachie, pește afumat, scrumbie pe grătar, saramură sau știucă umplută, icre ori musaca din pește.

    Icre deltaExperiențele culinare din Delta Dunării își pun amprenta pe papilele noastre gustative și ne dăm seama că nicăieri altundeva nu vom putea savura produsele din pește ca în paradisul dintre ape.

    Ce preparate să nu ratezi dacă ajungi în Delta Dunării

    Avem gusturi diferite, însă nu am cunoscut pe nimeni care să facă mofturi la un storceag bine preparat. Pe lângă icre și borșul de pește este un produs pe care nu trebuie să îl ratezi dacă ajungi în deltă.

    Scrumbie Hotel Mon Jardin MahmudiaScrumbia este un fel de regină neîncoronată a preparatelor deltaice. Oricum ar fi preparată, pe grătar, în salată, marinată sau afumată, scrumbia nu te lasă indiferent.

    Mancaruri traditionale Delta DunariiEste greu să întocmesc un clasament, pentru că toate mâncărurile din pește gătite de localnicii din Delta Dunării sunt absolut minunate, indiferent că vorbim de saramură, chiftele de pește, ardei umpluți cu pește, mici din pește, piftie, crochete, șnițele, tocană, zacuscă, musaca, știucă umplută și multe, multe altele.

    Scrumbie Hotel Mon Jardin MahmudiaTocmai de aceea, la fiecare vizită în deltă descoperim gusturi noi și încercăm preparate diferite, astfel încât să testăm cât mai multe produse din oferta generoasă a localnicilor.

    Gastronomia deltaică, bucuria papilelor gustative

    Este imposibil să nu îți dorești să revii în Delta Dunării după ce ai vizitat-o o dată. Este un tărâm magic, în care natura, tradițiile, gastronomia și ospitalitatea localnicilor se îmbină perfect și le oferă vizitatorilor experiențe de neuitat.

    Mancare buna Holbina trei bibaniNicăieri altundeva nu poți mânca un storceag mai bine gătit decât în deltă, o saramură sau o plachie. Iar dacă aprofundăm subiectul, ajungem la plăcinte cu ficat de pește, musaca sau chiar deserturi din pește, la care nimeni nu îi întrece pe localnicii din județul Tulcea. Chiar și cei care spun că nu le place peștele vor ajunge să mai ceară o porție de știucă umplută sau de chiftele de știucă sau de pește pane. Este raiul peștelui și vă asigur că papilele voastre vor dansa de bucurie.

  • Spectacolele culinare de la ”Săgeata apei” Lunca, un răsfăț al papilelor

    Spectacolele culinare de la ”Săgeata apei” Lunca, un răsfăț al papilelor

    Știți vorba aceea ”Omul sfințește locul”? Ei bine, cam așa este la pontonul plutitor ”Săgeata apei” din Lunca, Jurilovca. Bine, recunosc, l-a sfințit și natura din plin, pentru că nu oriunde poți pune masa la câțiva metri de lac, iar stuful mai că îți intră în farfurie. Revin însă la oameni, pentru că Radu Manolache, proprietarul pontonului ”Săgeata apei” și Gabi, prietenul său din liceu, sunt niște oameni atât de carismatici, încât devin prieteni cu toți cei care le trag pragul. Au așa, un fel de lipici la turiști, au mereu glumele la ei și își pun chiar și sufletul pe masă. Sau în farfurie. Pot băga mâna-n foc că vizitatorii revin acolo nu doar pentru mâncarea delicioasă, ci și pentru peisajul deosebit și pentru atmosfera pe care Gabi și Radu, pardon, Mache, pentru că așa îi place să i se spună, o creează. O altă calitate pe care o au cei doi este că, deși au terminat Politehnica le place foarte mult să gătească, iar pentru că fac acest lucru din pasiune, gustul preparatelor este deosebit.

    Spectacolele culinare îi vrăjesc pe turiști la ”Săgeata apei”

    Nu sunt prea multe locuri în Dobrogea în care poți urmări îndeaproape cum ți se pregătește mâncarea. Ei bine, la ”Săgeata apei” gătitul reprezintă un adevărat spectacol. Live cooking se spune la alții, iar acest concept are mare succes. Pe terasa de vară de la ”Săgeata apei”, bucătăria este un spațiu deschis. Astfel, poți asista la prepararea peștelui, iar fotografierea și filmarea modului în care Mache și Gabi pregătesc deliciile culinare sunt chiar inevitabile și foarte distractive.

    Sageata Apei LuncaFoto: Asociatia Delta Dunarii

    Practic, bucătăria deschisă este un fel de scenă pe care evoluează cei doi bucătari magicieni în cadrul show-lui culinar, iar plitele pe care este pregătită mâncarea reprezintă punctul de interes. Acolo, peștele, ingredientul vedetă, este transformat într-un grătar delicios sau în tocană, dar nu cea clasică, pe care o știm de la mama de-acasă, iar mămăliga capătă nuanțe arămii și devine tare fotogenică.

    Șunca de pește, un produs tradițional reînviat de Mache

    Am fost în foarte multe locuri din Dobrogea de Nord și din Delta Dunării, dar n-am auzit de șuncă de pește. Mache ne-a prezentat cu mândrie acest produs, despre care ne-a povestit că este făcut din burtă de somn, care este afumată. Deși în Jurilovca era tradițional acest produs, pentru că, pe vremuri, localnicii preparau din pește tot ceea locuitorii de la oraș făceau din carne, acum el nu mai este la mare căutare.

    Platou produse traditionale Sageata Apei LuncaPăcat, pentru că gustul său este delicios, iar Radu Manolache, un cunoscător al bucătăriei deltaice, știe să scoată la iveală tot ceea ce este mai bun din gastronomia tradițională. Tocmai de aceea, el asezonează platoul pe care le oferă oaspeților șunca aceasta care ți se topește în gură, cu chiftele din pește, un alt produs apreciat de vizitatori. Desigur, nu lipsesc de pe masă icrele și ceapa roșie, spre deliciul turiștilor.

    Experiențe culinare la ”Săgeata apei” Lunca

    Radu Manolache Sageata Apei LuncaFoto: Asociatia Delta Dunarii

    Nu este un loc pretențios, însă am întâlnit pe terasa ”La Mache”, ”brelocul” pontonului plutitor ”Săgeata apei”, oameni foarte frumoși. Avocați, doctori, ingineri, oameni de afaceri, turiști români sau străini, toți vin cu copiii și chiar cu cățeii, pentru că vor să se simtă bine în natură și să mănânce delicatese din pește, să încerce noi gusturi și produse gătite ca pe vremuri, de locuitorii deltei.

    Icre la Sageata Apei Lunca”La noi, vine lumea care știe să mănânce, mai ales că după anii 90 mulți români au plecat prin Grecia și Turcia și au învățat să consume și altceva decât grătar de porc și cartofi prăjiți. Orice pregătim noi le place, nu am făcut absolut nimic care să nu le fie pe plac. Mai mult, am preparat și calamari, creveți și midii, care au avut un succes extraordinar”, a declarat pentru Discover Dobrogea Radu Manolescu, alias chef Mache. El spune că produsele sunt extrem de gustoase, pentru că peștele este foarte proaspăt, deoarece e colectat de Cherhanaua Jurilovca, cel mai mare punct de debarcare și colectare funcțional din Delta Dunării de la pescarii autorizați.

    Storceagul din sturion și ciorba de gâscă, vedete la ”Săgeata apei”

    Sunt atât de bune ambele produse, încât nici n-aș putea să spun care se situează pe locul întâi. După ce a fiert bine în uriașa cratiță, pe plita de pe terasa de vară, ciorba de gâscă a avut un succes nebun. Carnea fragedă, care ți se topește în gură și o zeamă al cărei gust doar la bunica de la țară l-ai mai întâlnit, te vor face să strâmbi din nas la orice altă ciorbă, atunci când ajungi acasă.

    Ciorba de gasca la Sageata Apei Lunca Cât despre storceag, ce pot să spun, decât că a fost balsam pentru papilele oaspeților de la ”Săgeata apei”. Este unul dintre puținele locuri din județul Tulcea în care este pregătit ca pe vremuri, la Sfântu Gheorghe, cu sturion. Da, știu că este prohibiție la sturion, dar Mache îl cumpără din Italia, Spania sau chiar din Bulgaria.

    Storceag la Sageata Apei Lunca ”Fără sturion nu iese storceagul original. Unii îl mai fac din somn, dar este cu totul altceva. În principiu, se mănâncă cu mămăligă, la fel ca toate produsele din Delta Dunării, pentru că pe vremuri, locuitorii de aici nu aveau pâine”, ne-a dezvăluit Radu Manolache.

    Mamaliga la Sageata Apei LuncaDe la el am reușit să aflu și câteva rețete de produse tradiționale din deltă, dar le voi scrie într-un alt articol, pentru că ne lungim cu vorba. Totuși, despre storceag, starceag în ucraineană, vă mai spun că înseamnă pui de sturion. Și aceasta, pentru că atunci când nu era prohibiție, ucrainenii vindeau sturionii mari pe care îi prindeau, iar pe cei mici îi păstrau și din burta lor, care era mai grasă, făceau un fel de supă. Rețeta originală era cu zer de la brânză, pentru că nu aveau smântână, am mai aflat de la Mache. ”Am reușit să găsesc o rețetă cât mai apropiată de ceea ce se făcea pe vremuri. În principiu, locuitorii din Sfântu Gheorghe, fiind mai mulți și mai săraci, făceau o supă din puii de sturion.

    Tocana de sturionCei din Jurilovca însă, care erau puțin mai înstăriți, făceau tocană din acest pește. Rețetele variază în funcție de regiune, dar toate sunt bune, pentru că se bazează pe calitatea peștelui dintr-o zonă nepoluată”, a precizat Radu Manolache.

    Peștele file, friptura celor care nu știu să aleagă oasele

    Să mănânci caras sau plătică, pește cu muuulte oase, reprezintă pentru mulți dintre noi o adevărată provocare. Unii renunță înainte de a începe, de teamă să nu le rămână vreun os în gât. Pentru a nu pleca nimeni de la ”Săgeata apei” fără să mănânce pește, chef Mache își răsfață oaspeții și, cu multă dexteritate, transformă orice pește în file. El ne-a arătat cum filetează bibanul de apă dulce, pe care îl prepară flambat în coniac sau din care face o salată din pește crud, un fel de tartar.

    File de caras la Săgeata Apei, Lunca La Mache am mâncat pentru prima dată caras, fără să-mi fie teamă că mă înec cu oasele. L-a filetat și l-a preparat pe grătar, astfel am reușit să mă bucur de gustul peștelui, fără să mă concentrez pe curățarea oaselor. Tot Radu Manolache ne-a arătat cum face un file de lin. ”Linul este un pește care a fost la un moment dat pe cale de dispariție. Este un pește foarte fin, se mai numește și ”doctorul bălții”. Se presupune că dacă se ating de el peștii care au probleme, se vindecă. El este bun și în ciorbă, dar eu îl fac file și se poate mânca precum un șnițel. În principiu, noi filetăm tot, pentru ca vizitatorii să mânânce peștele ușor și cu mare plăcere. Are un gust fin, inconfundabil”, a mai spus chef Mache.

    Celebrul vlogger culinar Mark Wiens a ajuns la ”Săgeata apei”

    Da, ați citit bine. V-am spus că nu este un local de cinci stele, dar se mănâncă foarte bine la ”Săgeata apei”. Acesta este și motivul pentru care reprezentanții Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării l-au dus pe cunoscutul vlogger Mark Wiens, care promovează tradițiile culinare de pe tot globul, în Delta Dunării.AMDTDD Corina Davidov si Mark WiensFoto: Asociatia Delta Dunarii

    ”În acest weekend am avut un oaspete de seamă, un celebru vlogger culinar căruia i-am arătat bogăția gastronomiei deltaice. A mâncat mic dejun pescăresc veritabil,  în barca cu care a fost la pescuit, borș de pește făcut direct pe malul Dunării, știucă umplută, calcan la cuptor, chifteluțe de pește, scrumbie marinată, storceag, salată de hamsie, caras, lin prăjit, biban flambat, plătică direct de pe plită și multe alte preparate pe care le găsim în Delta Dunării. Am vrut să arătăm tuturor, prin intermediul lui Mark Wiens, că în Delta Dunării avem oferte pentru toate categoriile de turiști. Avem resorturi de 4 stele, dar și locații tradiționale rustice, acoperite cu stuf, precum ”Săgeata Apei” de la Lunca, unde turiștii pot savura preparate deltaice din pește pregătite pe plită, chiar în fața oaspeților”, a declarat pentru Discover Dobrogea reprezentantul pe relația cu mass media din cadrul AMDTDD, Corina Davidov.

    Juraveli la Sageata Apei LuncaFoto: Asociatia Delta Dunarii. Ansamblul Juraveli din Jurilovca

    Mark Wiens a privit bucuros cum cântă și dansează Ansamblul Juraveli de la Jurilovca, ba chiar a primit de la gazde o ”rubașkă”, acea cămașă tradițională a rușilor lipoveni, despre care se spune că nu poți mânca pește fără ea, pentru că riști să te îneci cu un os în gât.Mark Wiens la Sageata Apei LuncaFoto: Asociatia Delta Dunarii. Mark Wiens si Radu Manolache la Sageata Apei Lunca

    Cu siguranță Mark Wiens s-a simțit bine în județul Tulcea, pentru că veselia localnicilor este molipsitoare și în toate filmările l-am văzut cu zâmbetul pe buze. Ce mai pot spune despre celebrul vlogger este că, deși are peste 5 milioane de abonați pe canalul său de YouTube ”Mirationology”, nu își dorește să meargă în locații de 5 stele, ci în locuri fără mari pretenții, în care degustă cu plăcere produsele tradiționale  și  apreciază cultura locală.

    Guvernatorul Deltei Dunării încurajează atragerea turiștilor educați în deltă

    La evenimentele pe care Asociația Delta Dunării le-a organizat zilele acestea, împreună cu vlogger-ul Mark Wiens pentru promovarea regiunii, a paticipat și Guvernatorul Deltei Dunării, Cătălin Țibuleac.

    Guvernatorul Deltei Dunarii, Catalin Tibuleac”Voi sprijini mereu astfel de acțiuni care aduc notorietate deltei, peste hotare. Celebrul vlogger culinar, Mark Wiens, va face cunoscută în întreaga lume această minune, Delta Dunării și bogăția sa gastronomică. Delta are nevoie de turiști educați, care vin în sejururi mari și își doresc o vizitare lentă, se plimbă pe canale, admiră natura, apreciază obiceiurile și gastronomia locală. Cei mai mulți turiști străini au acest profil, iar promovarea făcută de Mark ne poate asigura accesul pe piața turistică internațională”,  a declarat pentru  Discover Dobrogea guvernatorul Deltei Dunării, Cătălin Țibuleac.

    Plătica pe plită, preparatul cel mai fotogenic de la ”Săgeata apei”

    După vizita pe care am făcut-o la ”Săgeata apei”, am observat că am zeci de fotografii cu plătica pe plită. Plină de culoare, dar și de savoare, plătica este unul dintre preparatele delicioase și senzaționale din deltă. Chef Mache și Gabi fac un adevărat spectacol live când pregătesc acest preparat, astfel că nu există oaspete care să nu fotografieze platica.

    Platica pe plita la Sageata Apei Lunca

    ”Această plătică pe care am pregătit-o acum este tăiată pe spate, se pune pe plită la o temperatură destul de mică, astfel încât să se coacă, se pun roșii peste ea și când se albește se închide. Ea mai stă pe plită până se ard solzii, iar când deschizi acest pește îl mănânci așa cum se consumă vinetele în Grecia.

    Platica pe plita la Sageata Apei Lunca Dacă are icre, ele se lasă înăuntru și se coc în pește, iar la sfârșit punem sare și puțin ulei de măsline. Roșiile își lasă aroma în carnea plăticii și gustul este delicios. Se servește cu mămăligă pe plită și cu mujdei de usturoi. Peștele fără mujdei, este ca nunta fără lăutari”, a mai spus Radu Manolache.

    Unde îl găsiți pe Mache

    Știu că v-am făcut poftă, pentru că toate aceste produse sunt extrem de gustoase, iar peisajul de pe malul Lacului Golovița este spectaculos. Practic, nici nu este departe acest loc, iar locuitorii din Tulcea și constănțenii ar ajunge mai repede la locația lui Radu Manolache decât în Bulgaria, unde s-au învățat să meargă pentru a consuma pește.  În plus, nici prețurile nu sunt foarte mari și este deschis tot timpul anului.

    Sageata Apei LuncaDacă v-am convins să mergeți acolo, garantez că veți avea parte de un show culinar pe cinste cu Radu Manolache și cu prietenul său Gabi, la plite. KaLaMache, cu terasa de vară ”breloc”, așa cum îi place lui Mache să spună, este amplasat la ieșire din Lunca, pe drumul spre Vișina, în Jurilovca. Ajungeți la punct ochit, dacă introduceți KaLaMache pe Waze. Ce rugăminte am, dacă mergeți acolo nu mâncați tot peștele, mai lăsați și pentru alții. Poftă bună!

  • În Delta Dunării, peștele se gătește în mii de feluri, iar dulceața din pește este o delicatesă

    În Delta Dunării, peștele se gătește în mii de feluri, iar dulceața din pește este o delicatesă

    Se spune că turiștii care beau apă din Dunăre se îndrăgostesc pentru totdeauna de deltă și vor reveni. Această vorbă din bătrâni este confirmată, mulți dintre cei care au ajuns în Delta Dunării, paradisul dintre ape, se întorc în vacanțe în satele în care localnicii nu prea mănâncă altceva decât pește. Meniurile lor sunt atât de diversificate, încât au ajuns să gătească peștele în mii de feluri. Inclusiv dulciuri și dulceață au ajuns să prepare locuitorii din județul Tulcea din pește și sunt tare mândri de produsele lor.

    Dulceața din pește, un produs pe care doar în Delta Dunării îl poți gusta

    Localnicii din Delta Dunării și Dobrogea de Nord sunt foarte inventivi. Când singurul produs pe care îl au gospodinele la îndemână este peștele, se adaptează și gătesc din el ceea ce nouă nici nu ne trece prin minte. Ghidul de turism Mihai Călin mi-a spus că a mâncat de curând dulceață din pește. Nu este o rețetă din caietul bunicii, dar el spune că este foarte gustos acest produs. Carasul și țiparul sunt peștii preferați de localnici pentru prepararea dulceții, am aflat de la Mihai Călin. El a testat ambele feluri și spune că sunt delicioase. Probabil, tot mai multe gospodine vor face dulceață de pește, dacă va exista cerere din partea turiștilor curioși.

    Turiștii se îndrăgostesc de mâncarea tradițională din Delta Dunării

    În deltă, oamenii nu încearcă să pară ceea ce nu sunt. Sunt simpli, direcți și nu ne oferă mâncăruri sofisticate ale căror denumiri nu le putem pronunța. Ei gătesc încă după caietul de rețete al bunicilor, iar preparatele din pește pe care le pun pe masă sunt bune de te lingi pe degete.

    Peste-Delta-Dunarii Practic, mâncarea tradițională este unul dintre motivele pentru care turiștii se întorc în deltă. Ghidul de turism Mihai Călin spune că ei gătesc peștele în mai multe moduri decât se prepară carnea de porc. Absolut tot ce se face din porc, ei fac din pește și chiar plusează cu câteva rețete.

    Ce preparate să nu ratezi dacă ajungi în Delta Dunării

    Am întocmit o listă în care am inclus renumitele preparate tradiționale, care au o savoare deosebită în Delta Dunării. Au localnicii din deltă câteva secrete pe care nu vor să le dezvăluie și oricât ne-am strădui să gătim acele produse, nu ne vor ieși la fel de gustoase.

    Salata-scrumbie-Delta-Dunarii Până la urmă, este normal să visăm la storceagul de la o anumită pensiune și să ne dorim să revenim acolo. Dacă l-am face la fel de bun acasă, n-am mai visa la mâncarea din Delta Dunării și ne-am petrece mai rar vacanțele în raiul dintre ape. Sincer, toate produsele sunt pe primul loc, ceea ce înseamnă că nu am realizat un clasament, ci doar le-am trecut în revistă pe cele mai gustoase. Multe dintre ele au fost preluate de la minoritățile care au stat în Sulina.

    Storceagul, regina ciorbelor pescărești

    Să mergi în Delta Dunării și să nu mănânci un storceag, este ca și cum n-ai ajuns acolo. Rușii lipoveni din Jurilovca spun că secretul unui storceag bun, este ca peștele să fie proaspăt. În Delta Dunării, storceagul se gătește din sturion, însă de 13 ani este prohibiție la această specie.

    Storceag-Delta-Dunarii Sunt restaurante care folosesc sturionul de acvacultură, dar în multe altele este preparat cu carne de somn și este delicios oricum. De la rușii lipoveni am aflat că folosesc legume foarte proaspete și dreg ciorba cu multă smântână și cu gălbenuș de ou. Este o delicatesă, chiar dacă pare a fi o simplă ciorbă.

    Malasolka

    Această rețetă este atât de veche în Dobrogea, încât nici nu se mai știe exact cine a inventat-o. Am auzit mai multe variante, unii spun că este preluată de la ucraineni, alții că rușii lipoveni au preparat-o pentru prima dată, însă circulă și varianta cu pescarii din deltă, fără să se precizeze naționalitatea lor. În fine, nici nu mai contează cine a descoperit-o, de vreme ce toți localnicii din deltă o consumă cu mare plăcere. Ei ies la o malasolka, așa cum alții se întâlnesc la o ciorbă de burtă sau la o pizza, spune ghidul de turism Mihai Călin. Rețeta este foarte simplă și include puține ingrediente. Cartofii se fierb în coajă și în aceeași apă se fierbe și peștele uscat și puțin sărat. Se prepară un mujdei de usturoi pastă, cum este tradițional în deltă și se consumă până la loc comanda. Iarna, în loc de usturoi, malasolka se poate mânca și cu murături.

    Scordoleaua, o rețetă grecească

    Scordoleaua este o rețetă preluată de la greci, spune ghidul de turism Mihai Călin. De la el am aflat că este un fel de piure cu usturoi. Din cartofii fierți se prepară piureul, iar peștele uscat și sărat se fierbe. Cele două ingrediente se așează în straturi și se condimentează cu usturoi din belșug. Este un produs care poate fi consumat atât ca aperitiv, cât și ca felul doi. O rețetă simplă, dar foarte apreciată de localnicii din județul Tulcea.

    Scrumbie pe grătar, marinată sau afumată

    Scrumbia este peștele etalon în Delta Dunării. Se spune că cea mai gustoasă scrumbie este cea gătită pe grătar. Oferta în deltă însă, este foarte variată și satisface toate gusturile turiștilor. Scrumbia poate fi consumată și marinată sau afumată, în salate sau prăjită.

    Scrumbie Delta DunariiSunt multe alte moduri în care se prepară peștele, dar le puteți descoperi dacă faceți o vizită în Delta Dunării sau în Dobrogea de Nord. Este cam greu să alegi din multitudinea de produse: supă de pește, borș de pește, saramură, chiftele de pește, ardei umpluți cu pește, mici din pește, piftie, crochete, șnițele, tocană, zacuscă, musaca, știucă umplută și multe, multe altele. Tocmai de aceea, la fiecare vizită în deltă descoperim gusturi noi și încercăm preparate diferite, astfel încât să testăm cât mai multe produse din oferta generoasă a localnicilor.