Tag: Stella Maris

  • Castelul de la Balcic al Reginei Maria, un loc de basm și după aproape 100 de ani

    Castelul de la Balcic al Reginei Maria, un loc de basm și după aproape 100 de ani

    Castelul de la Balcic a fost construit din anul 1925, în locul de vis care a fermecat-o pe Regina Maria și despre care spunea că ”i-a pătruns adânc în inimă”. Timp de 12 ani, suverana a petrecut nenumărate sejururi la Balcic, atât pentru a supraveghea lucrările de construcție, cât și pentru a-și petrece, în ”Cuibul singuratic” vacanțele și zilele de naștere sau pentru a găsi inspirația pentru cărțile sale.

    Castelul de la Balcic, locul cel mai apropiat de sufletul Reginei Maria

    Regina Maria a intrat pentru prima dată în contact cu lumea orientală a Balcicului și cu frumusețea sălbatică a Caliacrei, în anul 1914, când a ajuns acolo alături de Regele Ferdinand.

    În cartea ”Țara pe care o iubesc”, regina Maria scria: ”Balcicul este un orășel mititel și pitoresc, care aproape se rostogolește în mare. Așezate în mici pâlcuri dezordonate, căsuțele sale turcești o iau în jos pe râpă, ca și cum ar aluneca treptat, ademenite de apa de sub ele”.

    palatul-de-la-balcic-al-reginei-maria

    După a doua vizită pe care a făcut-o la Balcic, regina a hotărât să își amenajeze acolo o reședință, despre care scria în august 1930: ”Fusesem la Balcic o dată, înainte de război, în grabă și păstrasem o amintire imprecisă. Îl descoperii din nou în octombrie 1924, în tovărășia fiului meu Nicolae.

    Doi prieteni-pictori, entuziaști admiratori ai Balcicului, ne arătară fiecare colț pitoresc și fără să ținem seama de căldură, praf și pietrele colțuroase ale drumurilor, am urcat și am coborât dintr-un cartier în altul, admirând băile turcești, aruncând priviri în colibele țărănești, vizitând câteva gospodării de seamă ale turcilor, gustând dulceața de trandafiri într-o casă bulgărească.

    Dincolo de mori, deasupra unui dărăpănat zid de piatră, un fel de terasă pe care creștea vița de vie, la câțiva pași mai departe, o a doua terasă mai strâmtă și mai scurtă, în capătul căreia se înalță un gigantic plop, aplecat peste apă, irezistibil atras, parcă, de cântecul mării. Rămăsei împietrită.

    Acest loc era fermecător! Și avusei senzația stranie de a-l fi căutat toată viața și de a-l fi găsit în sfârșit. Un loc de vis, păzit de acest bătrân, bătrân copac. Mă așezai la umbra lui și mă uitai și eu în apă, cum probabil privea și el mai bine de un secol.

    Tăcui mult timp. Farmecul acelei frumuseți pătrundea din ce în ce mai adânc în inima mea. Apoi, întorcându-mă către Nicolae, spusei: Of! Nicky, locul acesta trebuie să fie al meu! Simt că m-am întors la ceva care mi-a aparținut întotdeauna.

    Și, într-adevăr, acest loc de vis deveni al meu. Pe el am construit o casă albă, modestă, cu acoperișul plat, în armonie cu atmosfera orientală dimprejur. Și am numit-o Tehna Juvah, ceea ce înseamnă pe turcește Cuibul singuratec”, scria Regina Maria în cartea sa, ”Țara pe care o iubesc”.

    Castelul de la Balcic a fost construit în 4 ani

    Regina Maria s-a preocupat în mod constant de amenajarea tuturor clădirilor, grădinilor și anexelor realizate la Castelul la Balcic.

    Construcția reședinței regale a început în anul 1925 și au fost finalizate 1929, fiind executate de garnizoana din Balcic, sub directa îndrumare a generalului Gabriel Sion, directorul Construcțiilor și Domeniilor Militare din cadrul Ministerului de Război.

    palatul-reginei-maria-de-la-balcic

    Vila principală, Tehna Juvah sau Cuibul singuratic, care era vila Reginei Maria, a fost realizată după schițele pictorului Alexandru Satmary, proiectul fiind realizat de Emil Guneș, care era arhitectul-șef al construcțiilor, în colaborare cu arhitectul Petre Smărăndescu.

    Castelul de la Balcic avea mai multe vile principale, pe lângă cea a Reginei Maria. Este vorba despre vila Mavi Dalga și vila Sabur Jevi, cărora li s-au adăugat, de-a lungul timpului, alte 27 de clădiri și dependințe care serveau proprietatea.

    castelul-de-la-balcic-al-reginei-maria-vila-principala-tehna-juvah-cuibul-singuratic

    Vila ”Cuibul singuratic” este o clădire cu un zid masiv, pe fundații din piatră locală și beton, având subsol, parter și etaj. Văruită complet în alb, cu tâmplăria din lemn de brad și acoperișul din olane, locuința are și un minaret, întâlnit și la vila pe care regina a construit-o în Mamaia, lângă Palatul regal din stațiune.

    Cuibul singuratic avea 14 camere, două terase și un balcon circular, care îi oferea reginei o minunată priveliște către mare.

    Capela Stella Maris, locul de rugăciune al Reginei Maria

    Regina Maria a edificat, în anul 1929, la Castelul de la Balcic, o capelă ortodoxă în stil bizantin, denumită Stella Maris.

    capela-stella-maris-castelul-de-la-balcic-al-reginei-maria

    ”Construită din piatră de Balcic, după modelul Capelei Sf. Iacob din insula Cipru, mica biserică a fost realizată respectând tradițiile ortodoxe. În interiorul bisericii mai poate fi admirat și astăzi tronul din lemn, pe care regina l-a cumpărat din Cipru.

    capela-stella-maris-castelul-de-la-balcic-al-reginei-maria

    Capela Stella Maris a fost sfințită în octombrie 1933, în prezența episcopului Constanței, Gherontie, un vechi prieten al Reginei Maria, iar în luna noiembrie a aceluiași an a aut loc o ceremonie religioasă emoționantă, în amintirea Principelui Mircea, cel mai mic copil al Reginei Maria și al Regelui Ferdinand, care murise de tifos în 1916”, scrie muzeograf dr. Delia Cornea, în volumul ”Reședințele regale de la Marea Neagră – Casele de vis ale reginelor României”.

    capela-stella-maris-castelul-de-la-balcic-al-reginei-maria

    Tronul sculptat din lemn și iconostasul au fost realizate în anul 1721. Regina Maria le-a cumpărat din Cipru, special pentru capelă. În micul lăcaș se observă simbolismul creștinismului timpuriu, cu elemente simbolice specifice. Cupola este cu o organizare centrată pe simbolul bizantin al veșniciei și al spațiului ceresc.

    Pe peretele stâng al iconostasului este pictată scena Adormirii Maicii Domnului, iar în dreapta, intrarea Maicii Domnului în hram. Mai multe scene din Vechiul Testament și Noul Testament și figuri-simboluri, printre care Sfânta Treime, Nașterea lui Hristos cu steaua din Betleem și magii, îngeri, arhangheli și sfinți sunt înșirați în mica suprafață a capelei. Chipurile Reginei Maria și al prințesei Ileana, ctitorii capelei, sunt pictate pe pereții interni, lângă intrare.

    Grădinile de la Balcic, un loc vizitat și admirat și după aproape un secol

    gradinile-castelului-reginei-maria-de-la-balcic

    Deoarece iubea foarte mult florile și chiar îi plăcea să i se spună ”regina grădinăreasă”, suverana a amenajat la Balcic terase și grădini cu influență orientală, englezească sau clasice, cu multe specii de flori.

    gradinile-castelului-de-la-balcic

    Splendidele grădini ale palatului au fost admirate de toți cei care treceau pragul reședinței regale și încă mai sunt apreciate și în ziua de astăzi.

    gradinile-castelului-reginei-maria-de-la-balcic

    Grădina Valul albastru colțul Magnolia sau Mavi Dalga, cum o numeau turcii din Balcic, este un parc, parcă, desprins dintr-un basm

    Grădina Valul albastru sau Mavi Dalga a fost construită între anii 1930-1933, de-a lungul celei mai joase terase de pe plajă, când marea ajungea până la zidul parcului.

    gradina-valul-albastru-mavi-dalga-coltul-magnolia-castelul-de-la-balcic-al-reginei-maria

    Grădina este împărțită în trei mari terase, fiecare dintre ele reprezentând o grădină splendidă. În apropierea scărilor care coboară de la vila ”Săgeata albastră”, de la o înălțime de 25 de metri curg apele captate de la 3 izvoare și se deversează într-un bazin din piatră.

    gradina-castelului-de-la-balcic-al-reginei-maria

    Arhitecții parcului Castelului au transformat această pantă într-o cascadă artificială. De aici, drumul continuă în diferite direcții prin canalele de piatră pe la toate terasele, revărsându-se dintr-o terasă înaltă, formând cascade mai mici.

    gradina-valul-albastru-castelul-de-la-balcic-al-reginei-maria

    Cea mai mare parte a bogăției verzi este adusă și plantată în complexul Palatului Reginei Maria, încă de când acesta a fost construit. Magnolia monocroma sau Magnolia grande flora, din Castelul de la Balcic, este unul dintre cei mai vechi copaci din Balcani.

    Templul Apei sau Nimfeum, unul dintre locurile preferate de regină în Castelul de la Balcic

    Apele limpezi și grăbite se adună și trec prin zidul gros al Templului Apei. Trei șuvoaie de apă se scurg în bazinul adânc de piatră al cișmelei, care se află în acest loc din anul 1863. În antichitate, nimfeum-ul era templul nimfelor, divinitățile apelor și izvoarelor. Deasupra cișmelei este scris: ”Beți sănătoși din apa limpede de la această cișmea nouă, ridicată cu ajutorul lui Asan Ugli, fiul lui Holed aga”.

    templul-apei-nimfeum-castelul-de-la-balcic-al-reginei-maria

    Regina Maria a ales această cișmea pentru a întruchipa celebra Vitezda (Casa Milosteniei) din Ierusalim. Acolo, în jurul bazinului de apă erau pridvoare sau foișoare, în care stăteau mulți bolnavi. Potrivit scrierii biblice, un înger se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, iar cel care intra primul după tulburarea apei se însănătoșea, indiferent de boala pe care o avea.

    În oglinda apei de la ”Templul Apei” se reflectă cerul, iar noaptea, stelele și luna. Cu siguranță, chiar în acest loc, Regina Maria obișnuia să își sărbătoarească zilele onomastice și de naștere. În timpul zilei primea felicitări de la fetele de la Școala de Vară a Asociației Creștine de Fete, iar seara organiza recepții pentru participanții la cursele de cai organizate în cinstea ei. Principesa Ileana era președinte de onoare al tuturor instituțiilor de fete ale Asociației Creștine în România. În Castelul de la Balcic, principesa a creat Școala de Vară pentru fetele rămase orfane după Primul Război Mondial.

    templul-apei-castelul-de-la-balcic-al-reginei-maria-nimfeum

    Templul Apei este unul dintre cele mai romantice colțuri ale complexului Regal de la Balcic. Demult, în jurul oglinzii de apă se aflau vase mari de lut și vaze mai mici cu flori. Fresca și felinarele sunt păstrate în stilul lor autentic.

    castelul-reginei-maria-construit-la-balcic-banca-romana-din-piatra

    Înalta bancă romană din piatră este astăzi unul din locurile preferate ale turiștilor pentru odihnă. De la Nimfeum se văd intrarea în Capela Stella Maris, întreaga grădină Valul Albastru și ceea ce a rămas din pasarela Castelului.

    În superbele grădini există și un ”Ivor Sfânt”, care exista înainte de a fi construit Castelul de la Balcic al Reginei Maria

    izvorul-sfant-de-la-castelul-reginei-maria-de-la-balcic

    Potrivit legendelor din popor, apa izvorului are proprietăți terapeutice, purifică gândurile și alungă oboseala.

    izvorul-sfant-de-la-castelul-reginei-maria-de-la-balcic

    Deseori, credincioșii aruncă monede în apă, pentru sănătate. Apa coboară pe un canal în trepte spre Grădina Ghetsemani, de unde continuă spre grădina Valului albastru.

    Puntea Suspinelor, podul din piatră care leagă două lumi, una care dă liniște corpului și alta care încarcă sufletul și inima

    Demult, pe aici trecea vechiul drum al căruțelor până la ținutul ”Trapeza”, pe care căruțele mergeau la moară. În prezent, o parte din temelia lui se mai poate vedea pe malul înalt al cascadei.

    puntea-suspienelor-castelul-de-la-balcic

    Podul din piatră este construit ca parte a bazei aleii de pe malul mării din complex. Pe sub arcul punții, apa de la cascadă se grăbește spre mare. În partea vestică a podului se află toate construcțiile de locuit din complex, bucătăria și sala de mese, morile de odinioară transformate în vile, casa modistei regale, vila Cuibul liniștit, aleea Secolelor și salonul de fumători de odinioară.

    Este vorba de clădiri și grădini legate de nevoile mondene și cu viața de zi cu zi. În partea estică a Punții Suspinelor se află grădinile, Curtea englezească, magnolia aromată, Nimfeum-ul și Capela Stella Maris.

    puntea-suspinelor-castelul-reginei-maria-construit-la-balcic

    Fiecare element și fiecare colțișor din această parte a complexului sunt legate mai degrabă de căutările spirituale, fericirea și frumusețea, credința și speranțele.

    Silueta micului pod de piatră desparte și leagă cele două lumi – una, care dă liniște corpului, iar cealaltă, care încarcă sufletul și inima. Cele două lumi se regăsesc destul de des în viață, dar trecerea de la una la alta nu este așa ușoară. Poate și de aceea podul este numit Puntea Suspinelor. Există și o superstiție, cum că, dacă îți pui o dorință și treci puntea cu ochii închiși, ea ți se va îndeplini.

    Ultima vizită a Reginei Maria la Castelul de la Balcic a fost în anul 1937

    Sărbătorirea zilei de naștere a Reginei Maria la Castelul de la Balcic devenise o tradiție. În cadrul sejururilor pe care le petrecea la Balcic, activitățile predilecte ale reginei erau grădinăritul, plimbările cu barca, călăritul și scrisul.

    cstelul-de-la-balcic-al-reginei-maria

    Ultima vizită a reginei la castelul său iubit de la Balcic a fost în octombrie 1937. Tot mai slăbită de boala care o măcina, Regina Maria părăsea Balcicul și dragul Tenha Juvah, la 23 octombrie 1937, cu speranța unei reîntoarceri: ”Am plecat la ora 5 și jumătate, pe lumină, mai puțin complicat când ai grijă de cineva care este semiinvalid. Mi-am luat rămas-bun cu inimă grea de la casa mea cea mai dragă de pe malul mării, șoptind o rugăciune în tăcere ca să mi se îngăduie să mă mai întorc aici și la anul, să o văd înflorind și să mă bucur de multele îmbunătățiri pe care le-a plănuit Zwiedy”.

    castelul-de-la-balcic-al-reginei-maria

    Chiar dacă reîntoarcerea nu avea să se mai producă, inima celei mai iubite regine a tuturor românilor avea să se întoarcă la Balcic în toamna târzie a anului 1938, bucurându-se vremelnic de liniștea și frumusețea paradisului de aici.

     

  • Biserica-Catolică Sfântul Anton a fost ridicată după un concert caritabil patronat de Regina Maria

    Biserica-Catolică Sfântul Anton a fost ridicată după un concert caritabil patronat de Regina Maria

    Biserica-Catolică Sfântul Anton din Constanța are o poveste foarte interesantă. Clădirea are onorabila vârstă de 81 de ani și se ține foarte bine, chiar dacă a fost construită în doar nouă luni. Parohul, Iacob Ieronim, cel care slujește în prezent în construcția bazilicală inspirată din arhitectura romană este o gazdă foarte primitoare. El vorbește cu plăcere despre ctitorul lăcașului de cult, icoanele din biserică și despre fostul episcop al Tomisului, Sfântul Bretanion. Situată în centrul vechi al orașului Constanța, biserica face parte din ”octogonul confesional”. Pentru cei care nu au aflat încă, în zona Peninsulară a Constanței sunt 8 lăcașuri de cult diferite, ce reprezintă religiile: islamică, mozaică, greco-catolică, ortodoxă și armeană, o adevărată atracție pentru turiștii care ajung în centrul istoric.

    Biserica-Catolică Sfântul Anton a fost construită în 9 luni

    Biserica-Catolică din Constanța este dedicată Sfântului Anton de Padova, marele făcător de minuni, invocat de catolici, ortodocși, protestanți, musulmani sau hinduși, spune monseniorul Iacob Ieronim. Actualul lăcaș de cult a fost construit în anul 1938, dar interesant este faptul că în acel loc au mai existat inițial două biserici.

    Biserica Catolica Sfantul Anton Prima a fost zidită în perioada Imperiului Otoman, când sultanul le-a dat catolicilor nemți, austrieci, olandezi și români, o palmă de pământ să își facă o casă de rugăciune. După Războiul de Independență s-a făcut o bisericuță, iar în 1938, cu un an înainte de cel de-al Doilea Război Mondial s-a construit Biserica Catolică. Deși este impozantă, lucrările au durat 9 luni. Ele au început în aprilie, după Paște, iar în decembrie 1938 a avut loc prima slujbă în biserică.

    Regina Maria a patronat concertul caritabil pentru strângerea de fonduri

    Ctitorul Bisericii Catolice ”Sfântul Anton” din Constanța a fost un preot local din localitatea Mihail Kogălniceanu, părintele Emanoil Kreis, un foarte bun manager, a precizat monseniorul Iacob Ieronim. Kreis, un preot de origine germană, a organizat un concert de binefacere cu donații, pentru a reuși să strângă banii necesari ridicării lăcașului de cult.  El a convins-o pe Regina Maria să patroneze concertul și a adus o solistă de la Scala din Milano. Spectacolul a fost organizat în Cazinoul  din Constanța, pe care l-a închiriat pentru acel eveniment important, în cadrul căruia s-au încasat sume frumoase și a putut ridica biserica.

    Biserica Catolica Sfantul Anton Părintele Ieronim spune că există și acum documentele originale cu donațiile făcute de  diferite instituții, de la Banca Centrală filiala Constanța până la Fabrica de Var din Valu lui Traian. Erau acțiuni curajoase, dar legale, cu aprobare de la fisc și de la ministere.

    Un altar în formă de bar și multe icoane la Biserica Sf. Anton

    ”Catolicii, când intră în biserică, prima dată au gândul, mintea și inima la Hristos și îl salută. Abia apoi merg pe la sfinți și la icoane, așa au fost educați. Întâi salută stăpânul și după aceea pe servitori”, spune monseniorul Iacob Ieronim.  De la el am aflat că altarul  Bisericii Sfântul Anton este construit recent, în 1984. Este realizat în formă de bar, însă materialul și dimensiunile nu se potrivesc  foarte bine cu arhitectura lăcașului de cult. Foarte frumoase sunt însă altarele laterale, realizate sub formă de sarcofag, deoarece ele conțin moaște din trupul sfinților.

    Biserica Catolica Sfantul AntonFotografie realizată de Marian Sterea

    În Biserica Sf Anton se află icoana Sfântului Bretanion,  fost episcop al Tomisului, care în 369 l-a înfruntat pe împăratul armean Flavius Valens. Acesta venea dintr-o bătălie cu goții de la Isaccea, se întorcea la Constantinopol și a trecut pe la Tomis. În drumul său s-a întâlnit cu episcopul Bretanion care i-a spus să se oprească și apoi i-a întors spatele. Bretanion a plătit cu exilul pentru curajul său, după moda timpului, a precizat monseniorul Ieronim. O altă icoană îi înfățișează pe Sfinții Epictet și Astion, primii martiri certificați arheologic ai acestor meleaguri. Moaștele lor sunt în Cetatea antică Halmyris, de la Murighiol și au fost descoperite în anul 2001. Tot în Biserica Sfântul Anton există și icoana ”Stella Maris” realizată din mozaic dar și o candelă care arde pentru marinari, astfel încât ei să se întoarcă sănătoși la familiile lor. În orice biserică din port există o icoană ”Stella Maris”, spune preotul Iacob Ieronim.

    O placă de marmură care amintește de exodul polonezilor pe litoralul românesc în perioada 1980-1989 este expusă lângă altar. În fiecare vară, zeci de mii de polonezi veneau pe litoral și mergeau duminica la Biserica Catolică din Constanța, deoarece ei sunt catolici.  Când a fost ales un conațional de-al lor Papă, Ioan Paul al II-lea, ei au găsit de cuviință să pună un semn, un memorial în biserica Sf. Anton, spune monseniorul Ieronim. Tot în  lăcașul de cult în care el slujește se află și o statuie a Maicii Domnului foarte frumoasă, o operă stuflesser în lemn, donată de soția consulului Franței în 1880.

    Sfântul Anton, o biserică bazilicală caracteristică perioadei creștinismului timpuriu

    Biserica Sfântul Anton este din secolul XX, dar reia tipologia spațială bazilicală și este construită într-o perioadă în care exista o anumită filieră romantică în arhitectură, prin care se recuperau stiluri de mult timp dispărute, a afirmat managerul Institutul Național al Patrimoniului Ștefan Bâlici. El spune că tipul acesta de biserică bazilicală este caracteristic pentru perioada creștinismului timpuriu. Primele lăcașuri de cult care au apărut odată ce creștinismul  a devenit religie tolerată și apoi religie oficială a Imperiului Roman, erau de tipul bazilical. Ele aveau mai multe nave paralele. Spațiul împărțit prin coloane sau pile de zidărie era împărțit în nave paralele, nava mediană și cele laterale. Tot specific pentru spațiul bazilical este specific faptul că navele laterale sunt mai joase, iar  nava mediană este mai înaltă și iluminată prin ferestre la partea superioară, am aflat de la managerul Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlici.

    Biserica Catolica Sfantul Anton

    În Biserica Sfântul Anton putem avea contact direct cu antichitatea

    Biserica Catolică Sfântul Anton este de inspirație romanică și reprezintă un loc în care putem avea contact direct cu antichitatea, afirmă arhitectul Ștefan Bâlici. El spune că există o legătură spirituală cu primele biserici creștine care au apărut pe teritoriul actual al țării noastre, care se găsesc în Dobrogea. Sunt peste 30 de biserici paleocreștine care au fost descoperite arheologic, printre care și cea de la Murighiol, Halmyris, unde au fost martirizați Epictet și Astion.

    ”Aici este o referință dublă, la arhitectura occidentală catolică de la începuturi, din perioada romanică și la arhitectura paleocreștină. Nu prea avem în țară ocazia să vedem astăzi un spațiu bazilical de felul acesta întreg, este o experiență interesantă din punct de vedere arhitectural. Realizarea ei este foarte frumoasă, proporțiile sunt bune, cu detalii de arhitectură bine realizate. Neobișnuit este faptul că e netencuită în interior, probabil pentru că nu a fost terminată niciodată. Rozasa, fereastra circulară, cu traforuri în piatră, împodobită cu vitralii este specifică pentru arhitectura occidentală, mai degrabă gotică. Este o fuziune de elemente și de inspirații pentru realizarea bisericii”, a precizat arhitectul Ștefan Bâlici.

    Biserica Catolica Sfantul AntonBiserica Catolică din Constanța, la fel ca alte 7 lăcașuri de cult ce formează ”octogonul confesional” din zona Peninsulară a orașului poate fi vizitată de turiștii care doresc să se roage și să vadă o arhitectură deosebită. De altfel, toate lăcașurile de cult din zona istorică a Constanței sunt incluse pe lista atracțiilor turistice alături de alte monumente istorice și reprezintă un punct de interes pentru vizitatorii care ajung la mare și sunt atrași de istorie și cultură.

    Dacă ajungeți în centrul vechi din Constanța sau din alte orașe ale țării, dacă vă plac imobilele istorice și vreți să contribuiți la păstrarea identității culturale, puteți trage un semnal de alarmă astfel încât monumentele arhitecturale de patrimoniu să fie permanent în atenția tuturor și să se găsească resurse pentru reabilitarea lor. Intrați în comunitatea on-line #cronicaridigitalipostați pe rețelele de socializare fotografii frumoase și duceți mesajul mai departe, demonstrând astfel că vă pasă de imobilele de patrimoniu