Tag: somelier

  • Poveștile deltei spuse de vinurile Cramei Hamangia, la Casa Pescarilor Lunca

    Poveștile deltei spuse de vinurile Cramei Hamangia, la Casa Pescarilor Lunca

    Poveștile frumoase se spun în locuri minunate, iar cele despre noua gamă de vinuri prezentată de Crama Hamangia ne-au fost dezvăluite într-un cadru de poveste, la Casa Pescarilor din Lunca. Atât gazdele, cât și reprezentanții Cramei Hamangia din localitatea Baia, județul Tulcea au pregătit evenimentul cu multă grijă pentru detalii. Vinurile, alb, roze și roșu au curs în pahare și au fost asociate cu preparate tradiționale dobrogene. Oaspeții s-au simțit minunat și au aflat istoria băuturii lui Bachus în Dobrogea, iar muzica și dansurile tradiționale au destins mai mult atmosfera.

    Casa Pescarilor Lunca, un loc de vis pentru degustătorii de vinuri de la Crama Hamangia

    Mii de turiști care ajung în destinația turistică Dobrogea solicită  un tur în care să poată degusta vinuri, iar Casa Pescarilor din localitatea Lunca s-a pliat perfect pe această dorință a vizitatorilor.

    Degustare-vinuri-Casa-Pescarilor-Lunca Situată într-un cadru de vis, pe malul canalelor Lacului Golovița, înconjurată de ape și de stuf, Casa Pescarilor oferă, pe lângă peisaje de poveste, o experiență unică.

    Turism-oenologic-Casa-Pescarilor-LuncaTuriștii pot savura gusturile Dobrogei de Nord, atât în ceea ce privește vinurile de Hamangia, cât și pe cele ale gastronomiei deltaice și ale culturii locale. Este o experiență pe care mulți dintre cei care ajung în destinația turistică și-o doresc, dar, de care nu prea se pot bucura în multe locuri din Dobrogea.

    Un vin bun începe din vie

    Somelierul István Péntek a fost cel care a prezentat pe terasa cochetă a Pensiunii Casa Pescarilor Lunca, noua gamă a vinurilor de Hamangia. Printre altele, el a declarat pentru Discover Dobrogea, că via Hamangia este cea mai îngrijită pe care a văzut-o în România în ultimii 15 ani. L-am întrebat dacă, prin natura meseriei, nu spune același lucru despre toate podgoriile. István Péntek a precizat că nu a mai zis acest lucru nimănui, dar că a fost impresionat de modul în care arată via din Baia.

    Crama-Hamangia-casa-pescarilor-lunca”Este foarte curată, totul este dus la perfecțiune. Via este tăiată și legată cum trebuie, rândurile sunt bine ordonate, spațiul dintre ele este perfect curat, fără buruieni, butucii sunt irigați prin picurare, astfel încât să fie asigurat necesarul de apă pentru fiecare plantă, totul este impecabil”, a spus uimit somelierul. În plus, un lucru elementar pentru ca un vin să iasă bun este ca via să fie sănătoasă, aranjată, pregătită să dea un randament cât mai bun calitativ, nu neapărat cantitativ, a mai spus somelierul István Péntek.

    Podgoria Hamangia, trei generații de viticultori

    Denumirea Cramei Hamangia este dată după vechea denumire a localității Baia. Toată povestea viei și vinului de la Baia se leagă de localitatea în care se află plantația, de localizarea sa în proximitatea Deltei Dunării, folosind elementele care sunt specifice deltei, pe care, astfel, le promovează, a afirmat pentru Discover Dobrogea Ion Bălan, proprietarul cramei. El spune că viticultura a fost îndeletnicirea preferată a părinților și bunicilor săi. Familia sa a întrerupt această activitate în perioada colectivizării, atunci când via pe care o deținea a fost preluată de CAP. Abia după anul 1990 inginerul Ion Bălan a reluat activitatea de tradiție a părinților și bunicilor și a început să producă vinuri așa cum a învățat de la ei.

    Noua gamă de vinuri Hamangia are o strânsă legătură cu delta

    În cadrul evenimentului de prezentare a noii game de vinuri Hamangia, care a avut loc într-un cadru deosebit la Casa Pescarilor Lunca, proprietarul cramei a precizat că aceasta are o legătură strânsă cu delta și cu trecutul ei istoric. În plus, în logo ne sunt prezentați Gânditorul și consoarta lui, iar sloganul noii game este: ”Cultură de vinuri și gânduri”.

    Crama-Hamangia-casa-pescarilor-lunca Gânditorul și femeia lui sunt reprezentați într-o formă grafică minimalistă și modernă. Alături de ei sunt prezenți mai mulți omuleți, ce reprezintă, de fapt, lumea grăbită în ziua de astăzi, care nu mai are timp și este invitată astfel să se oprească și să contemple, pentru că vinurile Hamangia trebuie servite într-o stare de meditație, spune Ion Bălan, proprietarul cramei.

    Ataman, vinul care ne amintește de comandanții militari cazaci

    Gamele de vinuri prezentate în cadrul evenimentului care a avut loc la Casa Pescarului Lunca sunt strâns legate de plaiurile dobrogene pe care sunt produse. Ataman este denumirea primei game de vinuri noi ale Cramei Hamangia. Ea a fost lansată și denumită așa, în cinstea primilor mari atamani care s-au așezat la începutul secolului al XVIII-lea în Delta Dunării.

    Ataman-Crama-Hamangia-casa-pescarilor-lunca Este vorba, desigur, despre cazaci. Chiar și denumirea Lacului Razim se spune că provine de la marele ataman Stepan Razin, care s-a mutat în zonă cu întreaga populație de cazaci. Aceasta a fost înfrântă în anii 1700, în cadrul Revoltei lui Mazepa. Atamanii erau atunci comandanți militari ai cazacilor. Ulterior, în zonă au mai venit ucraineni, lipoveni și alte etnii care formează un mix etnic omogen în județul Tulcea. În deltă, denumirea de ataman a fost dată și șefului unei formațiuni pescărești.

    Ataman Fetească regală 2018

    V-am spus povestea de la care a pornit ideea denumirii vinului Ataman, dar m-am pierdut în detalii și nu am prezentat calitățile acestuia. Este un vin foarte floral, expresiv și proaspăt, dar în același timp foarte complex. Recomandarea somelierului este ca atunci când gustăm vinul să vedem cât durează post-gustul, un lucru extrem de important.

    Ataman Crama Hamangia Preparatul culinar pregătit de talentata bucătăreasă a restaurantului Casa Pescarilor Lunca pentru acest vin a fost un pește marinat, pentru că zona aromatică din vin, florală și fructată se regăsește și în peștele marinat. Potrivit somelierului, vinul Ataman Fetească regală 2018 poate fi asociat cu multe alte preparate pe bază de fructe de mare, pește sau carne de pui. Deoarece Casa Pescarilor este o locație axată preponderent pe produse din pește, tot meniul din cadrul degustării a fost conceput pe în funcție de bucătăria tradițională a zonei.

    Pagaia, o gamă de vinuri inspirată de uneltele pescarilor

    Pagaia este unealta cel mai des folosită în Delta Dunării. Indiferent că mai este denumită vîslă sau ramă, important este că acestă pagaie este la îndemâna fiecărui locuitor al deltei, spune proprietarul Cramei Hamangia, Ion Bălan. Să nu uităm nici de povestea povestea lui Ivan Patzaichin și de modul în care a ajuns campion mondial, în ciuda faptului că i s-a rupt pagaia în timpul competiției.

    Pagaia Crama Hamangia Sticla de vin are forma unei pagaie, iar eticheta simbolizează un culoar de concurs, astfel că îl determină pe cel care consumă vinul să se gândească ce reprezintă eticheta. Consumatorii conștientizează că desenul reprezintă, de fapt, niște culoare de concurs și este invitat să pornească în această întrecere continuă, care este viața.

    Pagaia Sauvignon blanc

    Pe terasa Casei Pescarilor Lunca, la vinul Sauvignon blanc din gama Pagaia s-au servit creveți. Somelierul István Péntek spune că s-a apelat la această asociere culinară,  deoarece în vin se găsește o ușoară onctuozitate, o corpolență destul de mare pentru un vin alb, iar textura sa ușor cremoasă se potrivește foarte bine cu creveții.

    Degustare vin Hamangia Casa Pescarilor Pagaia Sauvignon blanc are arome discrete, dar foarte elegante de citrice în principal, iar în secundar se simte un parfum slab de flori de soc.

    Gama Kultura ne prezintă mix-ul etnic din Dobrogea

    Gama de vinuri Kultura are o semnificație mai vastă. Ea ne amintește de Cultura Hamangia, de cultura viței-de-vie, care este la fel de veche, dar și de multiculturalitatea etnică din județul Tulcea. Pe eticheta gamei Kultura este o grafică pestriță, care reprezintă mix-ul etnic prezent în zona Dobrogei de Nord, dar care, în ansamblu este foarte frumos și într-o armonie deplină.

    Cultura Crama HamangiaMuscat Ottonel demi-dulce din gama Kultura a fost asociat cu plăcinta dobrogeană, care este dulce și conține stafide. Aromele vinului sunt în aceeași notă cu cele ale plăcintei dobrogene, un produs tradițional aflat în curs de înregistrare de către Paula Vals, prin Asociația Tradițional Moesis din Tulcea, pe sistemul european de calitate Indicaţie Geografică Protejată.

    Vinul, un bun ambasador al Dobrogei

    Desigur, din fiecare gamă au fost prezentate în cadrul degustării câte două tipuri de vin și preparatele asociate acestora. Mihaela Feodorov, administratorul Pensiunii Casa Pescarilor Lunca a declarat pentru Discover Dobrogea că au participat aproximativ 130 de invitați la eveniment, atât turiști cazați în pensiune cât și oficialități.

    Degustare vin Hamangia Casa Pescarilor „Asocierile culinare la vinuri au fost făcute în funcție de specificul zonei. S-a luat în considerare faptul că locația noastră are un meniu axat preponderent pe pește”, a mai spus Mihaela Feodorov. Ea a precizat că va mai organiza astfel de degustări, ori de câte ori vizitatorii din destinația turistică vor dori să aibă parte de o experiență inedită, deoarece vinul este cel mai bun ambasador al Dobrogei. În plus, dansurile ansamblului Dobrogeanca și ritmurile de chitară ale cunoscutului muzician Radu Captari i-au fermecat de-a dreptul pe oaspeții invitați la Casa Pescarilor.

    Turismul oenologic se dezvoltă timid

    Turismul oenologic trebuia să fie dezvoltat demult în România, însă niciodată nu este prea târziu. Șefa biroului de comunicare din cadrul Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Corina Davidov a precizat pentru Discover Dobrogea că există mii de turiști care vor să vină în regiune și să participe la degustări de vin.

    Turism oenologic Casa Pescarilor Lunca Ei sunt interesați să vadă via, crama, să guste un vin din zona în care se află, să le fie prezentate tradițiile gastronomice și să își facă astfel o imagine completă asupra Deltei Dunării, cu oamenii ei, cu ospitalitatea lor, cu dansurile tradiționale. Inclusiv arhitectura caselor din Dobrogea de Nord îi fascinează pe turiști, acele case albastre cu acoperișul din stuf, extrem de fotografiate de toți vizitatorii.

    Casa Pescarilor LuncaCu siguranță vom asista în următorii ani la un interes crescând al tuturor cramelor pentru dezvoltarea unor astfel de spații de prezentare și degustare. Până atunci însă, producătorii de vin care nu au unde să își primească turiștii apelează la restaurantele din regiune, reprezentative pentru produsele pe care vor să le promoveze.

  • In vino veritas – interviu cu un somelier

    In vino veritas – interviu cu un somelier

    Este un paradox faptul că în România se consumă vin de peste 3000 de ani, dar nu avem o cultură a vinului. De cele mai multe ori, calitatea este pusă pe ultimul loc, pentru că, din păcate, ne preocupă mai mult cantitatea. Astfel, potrivit statisticilor, aproximativ 60% dintre români consumă vinuri la pet. Probabil, nivelul de trai își spune cuvântul. Sau poate, educația. Am discutat despre vinuri cu una dintre cele mai abilitate persoane din România, Ionuț Făcăleț. Povestea lui este extrem de interesantă, a fost profesor de matematică, apoi a decis să plece în străinătate, unde a făcut, printre altele, mai multe cursuri, pentru că și-a dorit să ajungă cel mai buni somelier din țara noastră. Și a reușit, chiar dacă nu a fost ușor. Ionuț Făcăleț este somelier certificat de Court of Master Sommelier UK, singura școală recunoscută la nivel mondial. Am aflat de la el lucruri pe care nu le știam și sunt convinsă că v-ar completa și vouă cunoștințele despre vin sau legate de meseria de somelier.

    În lume, la fiecare 8 minute apare o cramă

    Dacă vă gândeați că somelierul este tipul acela pe care îl invidiați pentru că degustă cele mai bune vinuri fără a face nici cel mai mic efort, ei bine, v-ați înșelat. Somelierul Ionuț Făcăleț spune că în domeniul său, educația este permanentă. Mereu apar crame noi și somelierii sunt nevoiți să învețe zilnic câte ceva, iar pregătirea este dificilă. În plus, este o meserie costisitoare, care necesită investiții. Pentru a cunoaște bine produsele, ei trebuie să își procure vinuri produse în diferite crame din țară și din străinătate, care nu sunt întotdeauna ieftine. În România, în special cramele simt nevoia de a avea un somelier, iar cele mai multe nu sunt pregătite să facă față pieței. Dacă ne gândim că în lume, la 8 minute apare o cramă nouă, ne dăm seama cât de mult au de lucru somelierii. Ca o curiozitate, am aflat România are aproximativ 250 de crame, în timp ce Italia are peste 383.000.

    Ce trebuie să știe, de fapt, un somelier?

    Să fii somelier implică în primul rând 3 examene diferite, spune Ionuț Făcăleț. Este vorba despre o probă de verificare a cunoștințelor  teoretice, una de blind tasting, adică degustări efectuate în orb, iar a treia testare constă practic în experiența dobândită. Somelierul trebuie să știe să facă decantarea și cum să reacționeze în alte situații dificile.

    ”Nu te poți numi somelier dacă nu poți face evaluarea corectă a vinurilor. Aceasta presupune identificarea a 24 de aspecte  organoleptice legate de vinul respectiv, inclusiv varietatea de struguri, anul de producție, nivelul de alcool sau tipul de butoi folosit.”, afirmă Ionuț Făcăleț.

    Care sunt situațiile dificile în care poate fi pus un somelier?

    ”Am avut și eu una, chiar zilele trecute, la Restaurantul The View din Constanța. A avut loc o degustare și s-a servit printre altele un distilat, un brandy din anul 1948. Am fost solicitat special să deschid acest distilat și să îl prezint. Nici eu nu știam cum, mi-am adus mai multe tipuri de desfăcătoare. Este unul singur pe care nu îl am, în rest sunt pregătit pentru toate situațiile, dar o să mi-l cumpăr, pentru că putea fi folosit în acel caz.”, mi-a mărturisit somelierul Ionuț Făcăleț. Somelier Ionut FacaletEl a precizat că există și clienți pretențioși, dar, în astfel de situații intervine experiența somelierului. Sunt și cazuri în care, dacă el vrea să facă recomandările corecte și o persoană dorește numai un anumit lucru pentru că așa îi place, trebuie să facă pasul în spate, chiar dacă este extraordinar de bine pregătit. Cel mai important este să facă totul pentru ca acel client să fie mulțumit.

    Un somelier trebuie să cunoască gustul cafelei, al țigărilor și mâncărurilor

    Cum spuneam, nu-i treabă ușoară să fii somelier. Trebuie să cunoști gustul apelor, al ceaiurilor, cafelelor, al berii și chiar al țigărilor, pentru a putea face cele mai bune recomandări. Și nu în ultimul rând, trebuie să cunoști toate vinurile și distilatele care există. În plus, există numeroase asocieri pe care un somelier trebuie să le știe. De exemplu, cafeaua trebuie să fie băută într-un anumit timp al mesei, de regulă la sfârșit, deoarece ea îți curăță papilele gustative și le pregătește pentru următorul pas, care ar fi digestivele în asociere cu anumite țigări.

    Somelierii fumători nu trebuie să se lase de acest viciu

    Tot de la Ionuț Făcăleț am aflat că, în cazul în care somelierul este fumător, trebuie să continue să fumeze aceleași țigări, dar să nu fie picante. Dacă încearcă să se lase de fumat își poate pierde gustul, deoarece este obișnuit cu acea aromă a țigărilor și atunci nu mai poate aprecia corect anumite lucruri. Cea mai mare problemă intervine în acel blind testing. În schimb, somelierilor care se apucă pe parcurs de fumat, datorită picantului și aromelor care există în anumite tipuri de țigări, le sunt influențate gusturile și nu vor putea face descrierea și aprecierea corectă a vinurilor.

    Care sunt asocierile culinare ce însoțesc vinurile?

    Există o ordine de servire a produselor. De exemplu, într-un restaurant trebuie să începem cu un aperitiv, după care servim supă, apoi salată, paste sau pește, urmate de un sorbet îți curăță valul palatin. După sorbet ar trebui să urmeze felul principal, apoi brânzeturile care se asociază cu vinul ce a rămas de la felul principal, desertul cu un vin de desert, fructele, cafeaua și la final digestivul împreună cu țigara.

    Orice restaurant care se respectă are un somelier?

    ”În general, restaurantele și cramele apelează la serviciile unui somelier pentru anumite petreceri private sau pentru degustări. Unele mă solicită pentru vinuri de import, altele pentru vinuri românești. Jidvei, Viișoara, Domeniul Muntean și Crama Darie, de exemplu, fac niște vinuri excelente. Au obținut chiar și medalii internaționale. În România, importanța somelierului este luată, cumva, în derâdere.”, mi-a mai spus interlocutorul meu.

    Care este diferența între șampanie și spumant?

    ”Diferența este dată de metodele prin care sunt făcute. Ele sunt vreo 5 dar, de fapt, există 7. Cea mai bună metodă este Champenoise, urmată de Charmat, Transfer, Carbonite, o metodă extraordinar de rară, folosită numai în Franța, care se numește Ancestral. Au și rușii o metodă de vreo 7 tancuri presurizate dar este foarte ieftină, pui vin și pe partea cealaltă iese spumant. Metoda tradițională este o scurtătură a metodei Champenoise.”, spune somelierul Ionuț Făcăleț.

    Recomandări pentru masa de Crăciun

    De Crăciun, asocierea culinară numărul unu la friptura de porc este vinul Chardonnay, iar în cazul în care mâncarea este foarte grasă, se poate folosi și vinul roșu tip Cabernet Sauvignon, Merlot sau soiurile românești cum ar fi Feteasca neagră, extraordinar de bune cu un astfel de preparat.

    Românii își aleg vinul în primul rând în funcție de buget, iar cei care vor sta acasă și au cunoștințe mai avansate și-l vor alege și în funcție de preparatele pe care le au în meniu. Aceasta este o perioadă foarte bună pentru spumante. Statisticile spun că aproximativ 40% din spumantele din România se consumă în luna decembrie.

    De Revelion bem spumante sau șampanie, un cocktail și bineînțeles vin, în funcție de meniu și de preferințe. În general, românii consumă vinul alb.”, am aflat de la Ionuț Făcăleț.

    Vinul fiert, perfect pentru sezonul rece

    În zilele geroase de iarnă, când suntem pe pârtie sau la patinoar și vrem să ne încălzim mai repede, vinul fiert este cea mai potrivită alegere. În plus, la noi este tradițională această băutură. Dacă îl preparăm acasă, putem folosi zahăr, scorțișoară, cuișoare și nucșoară. Și neapărat să fie vin roșu, de butuc, mi-a spus somelierul Ionuț Făcăleț. L-am întrebat dacă nu pune mere sau gutui și mi-a răspuns că astfel băutura devine Sangria. Fiecare, probabil, are propria rețetă de vin fiert. Am mai aflat că sunt persoane care îl alintă cu câteva picături de rom și are un gust mai deosebit. Puteți încerca, cine știe, s-ar putea să vă placă mai mult.

    Acum, că v-am dezvăluit câteva secrete, atât eu cât și somelierul atestat internațional Ionuț Făcăleț, vă urăm sărbători fericite alături de cei dragi și vă dorim să aveți pe masă doar vinuri de calitate.