Casa cu lei este una dintre clădirile istorice de referință pentru orașul Constanța, iar arhitectura ei este apreciată chiar și de către copii. Elevii Roxana Dragomir, Bogdan Vasile, Casandra Rezeanu și Ana Maria Tudorache, îndrumați de profesorul Marinica Târziu, de la Școala Nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța, au scris o frumoasă poveste despre Casa cu lei. Ei participă cu acest articol, intitulat ”O poveste fascinantă a orașului meu: ”Casa cu lei”, la concursul național cu tema ”Patrimoniul material imobil”, adresat elevilor din clasele VI-XII, lansat de Societatea de Științe Istorice din România, prin SSIR filiala Constanța.
Casa cu lei, o clădire cu poveste
Povestea mea începe să se deruleze în urmă cu mai mult de un veac, în zona peninsulară a orașului Constanța, acolo unde, un armean foarte bogat a dorit și a comandat să i se construiască o reședință de rezidență. Construcția a reprezentat și reprezintă o clădire emblematică pentru orașul nostru, ”Casa cu lei”, chiar dacă astăzi aceasta este umbrită de alte clădiri ce s-au ridicat în jurul ei de-a lungul timpului, dar mai ales, ea este lăsată în voia sorții, neavând parte de reparații de foarte mulți ani.
Dar să ne întoarcem în timp, pentru a derula firul poveștii mele. În acele vremuri de sfârșit de secol XIX, o construcție de o astfel de amploare reprezenta un eveniment important în urbea constănțeană. Orașul mult iubit de regele Carol I și de Regina Elisabeta învăța să existe românește, să se alinieze la noile cerințe ale Vechiului Regat și să uite, ușor, ușor, neîmplinirile haotice ale vieții administrative otomane din vechiul Kȕstenge.
La vremea aceea, portul modern al Constanței încă nu era inaugurat, iar clădirile reprezentative ale orașului erau numărate pe degetele de la o mână.
Două hoteluri – Carol și d’Angleterre, două lăcașe de cult, unul ortodox – Biserica greacă Metamorfosis și altul musulman – Geamia Hunkiar și un Palat Administrativ în care își desfășurau activitatea edilii Constanței, cam atât găseai reprezentativ în orașul de la malul mării, din punct de vedere arhitectonic.
În colțul de nord al pieței centrale – Independenței (astăzi Ovidiu), la 1900, se ridica casa grecului Hrisicos, într-un stil eclectic, un amestec abundent de neoclasicism şi tendinţe timide de Art Nouveau. Pe latura estică a aceleași piețe, bogatul armean Torosian construia casa ce găzduia, la parter, celebrul local de lux Bristol, iar în extremitatea falezei de est, spre mare, se înălța palatul Șuțu.
Printre personalitățile vremii, s-a remarcat și bogatul negustor armean Dicran Emirzian, care își finaliza, la 1902, reședința cunoscută azi sub numele Casa cu Lei.
Casa bogatului Emirzian, de la intersecția străzilor Dianei și Elenă (devenită Lascăr Catargiu și astăzi Nicolae Titulescu), este poziționată spațial distinct față de toate celelalte case de pe strada Titulescu. Îndreptată înspre nord, cu intrarea principală pe micuța stradă Dianei, acum denumită Gheorghe Dumitrașcu și nu înspre strada Titulescu, așa cum sunt celelalte construcții din zonă, casa lui Emirzian privea, la momentul construcției, direct spre piața centrală a Constanței Vechi. Astăzi, imaginea pieței este barată de o clădire interbelică măreață, precum și de un bloc comunist, ce a forțat ca intrarea pe strada Titulescu să se facă printr-un gang urât mirositor.
Ridicată după planurile arhitectului Ioan Berindei, cel care construia, doi ani mai târziu și Palatul Manissalian, distrus în 1941 de bombardamentele sovietice, dar și Palatul Culturii din Iași, clădirea care se desfășoară pe două etaje și mansardă a fost ridicată într-un superb stil eclectic, cu amprente ale neorenașterii italiene și cu elemente neoclasice.
Talentul și priceperea arhitectului Berindei au făcut ca această superbă clădire să intre în memoria orașului din punct de vedere arhitectonic și să reprezinte o emblemă a zonei peninsulare.
Interesant este că imobilul constănţean al Casei cu Lei are o soră la fel de celebră, în Bucureşti, pe Calea Victoriei, tot o Casă cu Lei, comandată şi locuită de, probabil, cel mai bogat român al tuturor timpurilor, Gheorghe Grigore Cantacuzino.
Casa cu lei a avut mai mulți proprietari de-a lungul timpului
De-a lungul istoriei sale, după ce Dicran Emirzian a hotărât să își mute reședința în altă parte, Casa cu lei a fost reședința unui magistrat împătimit de artă, chiriașul Lazăr Munteanu. Legenda spune că o plimbare prin fața Casei cu Lei, un geam deschis al clădirii și niște tablouri din camera lui Lazăr Munteanu i-au sădit în suflet armeanului Krikor Zambaccian dragostea pentru artă.
Unul dintre cei mai reprezentativi armeni pentru Constanța, Krikor Zambaccian a fost colecționar și critic de artă, membru corespondent al Academiei Române, iubitor de frumos ce a inventat conceptul de consignație de artă. Krikor Zambaccian a ocupat funcția de adjunct de primar al orașului în anul 1925. Colecția de artă modernă românească și franceză, donată statului, se află în muzeul care îi poartă numele în București. Krikor Zambaccian a scris un timp și cronică plastică, la ziarul „Curentul“, ba chiar și câteva nuvele publicate în „Universul literar“.
În ultima perioadă a vieții sale, armeanul a scris și un volum de evocări și mărturii autobiografice – „Însemnările unui colecționar de artă“.
Imediat după Primul Război Mondial, la începutul anilor 20 ai secolului trecut, Casa cu Lei a devenit sediu de bancă, urmând ca, după reabilitarea din anii 70, să devină restaurant. Anii democrației de după Revoluție nu au fost blânzi nici pentru Casa cu Lei, care astăzi este aruncată în anonimat, fiind proprietate privată.
Clădirea de patrimoniu trebuie reabilitată cât mai repede, pentru a avea un final fericit
Clădirea Casa cu lei este în prezent intrată în patrimoniul arhitectonic al României și declarată monument istoric de categoria A. Ca în cazul multora dintre clădirile de patrimoniu ale Constanței, și Casa cu Lei este lăsată în uitare de către proprietarul acesteia.
Luându-și numele după cei patru lei ce se odihnesc de mai bine de un secol pe capitelurile coloanelor de la intrare, Casa cu Lei este astăzi ferecată. O bandă de avertizare, ce se întinde, în fața intrării în clădire, de la soclul celei de-a doua coloane până în fața soclului celei de-a treia coloane, și un afiș în ușă ce te anunță că „este interzis urcatul pe trepte“ te trezesc repede la realitate, înainte să apuci să admiri elementele impresionante realizate de Ion Berindei.
Vraja se pierde repede și încerci mai degrabă să îți dai seama de ce a ajuns această clădire în asemenea hal decât să îți imaginezi vremurile boeme de demult, atunci când istoria Constanței moderne abia începea să se scrie.
Nici fațada dinspre strada Titulescu nu arată mai bine, ba chiar se remarcă printr-un cot de scurgere care iese din peretele placajului ce ținea, înainte, loc de ușă.
Din acest motiv, noi, echipa Școlii Gimnaziale nr.30 ”Gheorghe Țițeica”, am vrut să tragem un semnal de alarmă prin intermediul acestui proiect. Cine poate spune mai bine povestea unui oraș dacă nu construcțiile sale? Și ce poate caracteriza mai bine un oraș și locuitorii lui dacă nu starea clădirilor sale? Casa cu Lei ne dezvăluie poveștile de succes ale secolului trecut, iar dorința noastră este aceea de a vedea, în curând, o poveste cu final fericit!
Articolul a fost scris de elevii Roxana Dragomir, Bogdan Vasile, Casandra Rezeanu și Ana Maria Tudorache, îndrumați de profesorul Marinica Târziu, de la Școala Nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța. Ei participă cu acest material la concursul național cu tema ”Patrimoniul material imobil”, adresat elevilor din clasele VI-XII, lansat de Societatea de Științe Istorice din România, prin SSIR filiala Constanța. Partenerii locali ai proiectului sunt Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Direcția Județeană de Cultură Constanța, Primăria Constanța și Discover Dobrogea.
