Tag: realism socialist

  • Primul Muzeu de Artă Constanța avea bustul lui Lenin la intrare și multe opere cu caracter realist socialist

    Primul Muzeu de Artă Constanța avea bustul lui Lenin la intrare și multe opere cu caracter realist socialist

    Ideea înființării unui muzeu de artă la Constanța a apărut în perioada comunistă și tot atunci a fost pusă în practică. Cei care conduceau destinele culturii în anii 1952-1958, au propus înființarea de muzee sau secții de artă în toate orașele, astfel că a fost întocmită și tematica viitorului muzeu de artă din Constanța, pentru început sub forma unei secții. Vasile Canarache, la acea vreme – director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, a fost cel care a ținut legătura cu Ministerul și Muzeul Național de Artă din București, pentru asigurarea patrimoniului și a ales ca sediul viitorului muzeu de artă să fie pe str. Elena Pârvan nr.12, astăzi Str. Episcopiei. Clădirea se afla pe locul în care s-a construit casa parohială a Bisericii Catolice „Sfântul Anton”.

    Lucrările cu caracter socialist erau dominante la deschiderea primei Secții de Artă Plastică

    Deschiderea oficială a Secţiei de artă plastică a Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea, a avut loc pe 1 mai 1961. Potrivit procesului-verbal, instituția de cultură trebuia să respecte directiva ideologică a realismului socialist, care patrona atunci artele, astfel că, în hol, la parter, era expus bustul lui V.I. Lenin, realizat de sculptorul Ion Vlad.

    Muzeul de Artă Constanța- 1961 opere socialiste

    Tot la parter erau prezentate lucrări realizate în acelaşi spirit al „artei de după 23 August 1944”, fiind grupate doar opere de sculptură: „Partizani în Deltă”, „Pescar”, „Miner”, „Se naşte o idee”, „Pacea”, „Înfrăţirea minorităţilor”, „Maxim Gorki” și multe altele.

    Muzeul de Artă Constanța- 1961 Sala Sculptură

    Și etajulul I era rezervat „artei de după 23 August 1944”, iar expoziția prezenta lucrări de mari dimensiuni, elocvente prin titlurile lor: „Şedinţa brigadierilor”, „Bogăţia apelor noastre”, „Uzinele Patriei”, „Împărţirea moşiilor”, „Brigada de tineret”, „Învingătorii”, „Portret de muncitor”, „1907” ş.a.

    Opere realism socialist Muzeul de Artă Cța 1961

    În primele luni de la deschidere, s-a urmărit creşterea numărului de vizitatori, prin grupuri organizate de elevi, militari sau salariaţi ai unor instituţii şi întreprinderi.

    Opere cu caracter realist socialist Muzeul de Artă

    În toamna anului 1961, secţia a devenit instituţie independentă, cu statut juridic, numită Muzeul Regional de Artă Dobrogea.

    Din anul 1962, statuia lui Lenin și tablourile comuniste din Muzeul Regional de Artă Dobroge, au fost înlocuite

    Din anul următor, expoziția de bază a etajului I a fost reorganizată și au fost înlocuite operele cu caracter realist socialist, care au fost transferate unor cămine culturale din județ, la Muzeul Marinei și la Spitalul Militar Constanța.

    muzeul-de-arta-constanta

    „Fostelor tablouri comuniste le-au luat locul lucrări cu peisaje, naturi statice sau portrete, semnate, între alții, de Marius Bunescu, Lucian Grigorescu, Al. Ciucurencu, Ion Pacea, Ion Bitzan, Alin Gheorghiu și Virgil Alrnaşan, artişti care urmau, cu obstinaţie, viziunea propriei lor creaţii, neîndatorată cerinţelor impuse ale realismului socialist.

    Tot în cursul anului 1962, odată cu redistribuirea lucrărilor de sculptură ale parterului, a „dispărut” şi bustul lui Lenin, cu citatul alăturat, iar soclurile din azbociment au fost înlocuite cu cele clasice – la acea vreme – din lemn cu furnir de tei. Muzeul de Artă din Constanţa a avut marea şansă de a beneficia, de la înfiinţarea sa, de un împrumut important de opere din fondul de rezervă al Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti.”, aflăm de la primul director al Muzeului de Artă Constanța, Florica Cruceru.