Tag: Primaria Tulcea

  • Andaluzia Luca: ”O femeie va administra mai bine orașul Tulcea!”

    Andaluzia Luca: ”O femeie va administra mai bine orașul Tulcea!”

    Andaluzia Luca, viceprimar, candidatul PSD la alegerile pentru Primăria Tulcea afirmă că mulți locuitori din municipiu doresc o schimbare. Pe tulceni îi încântă ideea de a alege o femeie care să gestioneze numeroasele probleme din oraș, în următorii 4 ani. Un alt primar, cu o nouă viziune asupra lucrurilor, care să le ofere speranța unui nivel mai ridicat de trai. ”Actualul edil-șef, care administrează municipiul Tulcea de 16 ani a arătat până acum ce poate face,  iar localnicii nu sunt deloc mulțumiți. Este momentul să schimbăm orașul la față, să îl lăsăm să se dezvolte, să îl promovăm și să atragem investitori”, spune candidatul PSD la Primăria Tulcea, Andaluzia Luca.

    Andaluzia Luca: ”Intru în competiție cu ceilalți candidați, de la egal la egal”

    Există multe doamne primar în țară, care administrează cu succes localitățile în care au fost alese și sunt un exemplu pozitiv. Din păcate, în Tulcea, încă mai sunt oameni care folosesc celebrele replici: ”Dar ce să facă o femeie la primărie?” sau ”Femeia trebuie să stea la cratiță”.

    ”Suntem într-un oraș în care avem foarte multe minorități etnice și, ținând cont că ele au anumite tradiții și reguli, ar putea privi cu reticență și misoginism candidatura unei femei.

    andaluzia-luca-candidatul-psd-primaria-tulceaEu le transmit că, deși sunt un candidat de sex feminin, am un spirit de luptător și pot intra într-o competiție electorală cu ceilalți candidați bărbați, de la egal la egal”, spune candidatul PSD la Primăria Tulcea, Andaluzia Luca.

    PSD Tulcea susține fără rezerve un candidat femeie

    La sediul Organizației Municpale PSD Tulcea este o atmosferă de lucru. Peste tot sunt planuri, proiecte, afișe și bannere. Nimeni nu pare să fie deranjat că o femeie din partidul lor s-a lansat în cursa electorală.

    sediu-psd-tulcea-candidat-primarie-andaluzia-luca”Nu s-a pus niciodată problema sexului candidatului în PSD Tulcea. De altfel, eu sunt președintele Organizației Municipale PSD Tulcea și am simțit susținerea colegilor, de aceea am fost hotărâtă să candidez la funcția de primar al orașului”, a precizat viceprimarul Andaluzia Luca.

    Audiențele Andaluziei, luate în derâdere de actualul primar

    ”Deocamdată, din rândul celor care și-au lansat candidatura pentru ocuparea fotoliului de primar al orașului Tulcea, nu au fost atacuri la persoana mea. A existat totuși un incident, cu actualul primar. Acesta, fiind deranjat de opoziția mea din cadrul ședințelor de Consiliu Local, a găsit de cuviință să mă atace sau să încerce să facă o glumă proastă, cu referire la audiențele online pe care le țin de la debutul pandemiei de Covid-19.

    andaluzia-luca-candidat-psd-primaria-tulceaEl a avut o replică nepotrivită, de genul ”Unii fac videochat pe Facebook”. Cred că a fost printre puținele dăți când am luat o atitudine publică în acest sens și am vrut să îl sancționez pe Constantin Hogea pentru replica aceasta.

    A fost un atac subtil al actualului edil-șef, care are tot timpul un astfel de comportament, nu doar față de mine, ci și cu celelalte colege din Consiliul Local. El încearcă să le intimideze prin modul de a se adresa și face glume destul de deplasate și depășite”, spune candidatul la Primăria Tulcea, Andaluzia Luca.

    Andaluzia Luca: ”O femeie poate administra cu succes un oraș”

    ”Toate inițiativele pe care le-am avut în Consiliul Local au fost votate. Singura excepție a fost proiectul privind trasferul unei părți a falezei, din domeniul public al municipiului Tulcea, în domeniul public al Consiliului Județean, pentru că doar astfel putea fi realiblitată. Am inițiat de 4 ori proiectul de hotărâre, pentru a fi votat.

    În general am avut proiecte în domeniul de care răspund, pe urbanism, regulamentul pentru locurile de parcare, cel pentru ridicarea autoturismelor abandonate sau parcate neregulamentar. De altfel, am inițiat achiziția unui utilaj de ridicat autovehicule parcate necorespunzător sau abandonate.

    utilaj-ridicat-masini-abandonate-parcate-neregulamentar-tulcea-andaluzia-lucaAu fost situații în care prioritățile actualului primar ar fi trebuit să fie cu totul altele. Cel puțin în ultimul an, bugetul a fost dirijat după bunul plac al primarului și exclusiv electoral. De exemplu, acum asfaltăm trotuare, unde străzile sunt sub orice critică. Părerea mea este că aceste asfaltări sunt strict electorale și doar așa, pentru a face o bună impresie localnicilor, care, cu siguranță nu mai apreciază astfel de lucruri”, afirmă viceprimarul Andaluzia Luca.

    Doamnele din Tulcea vor  un primar femeie, care să demonstreze ce poate face

    ”Mă încântă să observ că oamenii mă recunosc, unii după nume, alții după chip. Mulți tulceni îmi spun că îmi acordă sprijin și că sunt încântați că i-am ajutat în ultimii 4 ani.

    candidat-psd-primaria-tulcea-andaluzia-lucaAm constatat că am notorietate și sunt apreciată de localnici, iar femeile sunt încântate de candidatura mea pentru funcția de primar al orașului Tulcea, deși aveam o emoție vizavi de acest lucru. Ele mă încurajează și-mi spun că vor să demonstrez că o femeie poate realiza într-un oraș, mai multe decât un bărbat”, spune cum mândrie Andaluzia Luca.

    În Tulcea, NU există absolut nicio stradă fără probleme

    În urmă cu 3 ani, viceprimarul Andaluzia Luca a inițiat, împreună cu consilierii locali PSD, o acțiune de cartier, intitulată ”Pulsul Cetății”. Ei au mers în fiecare cartier și s-au întâlnit cu cetățenii, de la care au aflat ce nemulțumiri au.

    ”Cu această ocazie, am reușit să rezolv multe dintre problemele locuitorilor din orașul Tulcea. Nu există stradă din municipiul Tulcea pe care să nu o știu și căreia să nu-i cunosc problemele. Tocmai de aceea am întocmit deja un inventar al fiecărei străzi, cu neajunsurile locuitorilor și  cu soluțiile pentru rezolvarea situațiilor care îi deanjează.

    reciclare-selectiva-deseuri-tulcea-proiect-andaluzia-lucaAvem străzi fără rețea de canalizare în cartierele vechi, chiar în centrul orașului, care creează un disconfort locuitorilor din zonele învecinate, care au  toate utilitățile.

    Există străzi pe care iluminatul public nu este corespunzător sau este aproape inexistent. Tot în Tulcea, sunt străzi neasfaltate și chiar un cartier pentru tineri, unde s-au construit locuințe care nu beneficiază de utilități, iar străzile sunt din pământ”, a mai spus viceprimarul Analuzia Luca.

    Ce ar trebui să știe alegătorii despre candidatul Andaluzia Luca?

    ”Tulcenii ar trebui să știe că am 49 de ani, m-am născut în Gilău, județul Cluj, sunt de profesie inginer miner și am absolvit Facultatea de Mine în cadrul Universității Tehnice Petroșani. Din anul III , am intrat într-o grupă în care se studia în mod aprofundat Ingineria Mediului. Astfel, am activat și în domeniul Protecției Mediului.

    Timp de 6 ani am fost inspector de mediu, apoi am lucrat în domeniul privat, în cadrul unei societăți care în acel moment era unică în țară pe construcții hidrotehnice și realiza toate amenajările pe brațele și pe canalele Deltei Dunării.

    În următorii 10 ani am fost director executiv în cadrul unei firme, al cărei domeniu de activitate erau lucrările de împușcare în cariere. Am fost singura femeie artificier din județul Tulcea, cel puțin în momentul acela. Apoi, pentru o scurtă perioadă de timp, am revenit la Agenția de Protecția Mediului, în calitate de director. Din 2016 sunt viceprimarul municipiului Tulcea și m-am implicat în numeroase proiecte, din dorința de a dezvolta acest oraș minunat.

    La Tulcea am ajuns … cu trenul

    Soțul meu este tulcean și ne-am cunoscut la facultate. M-a păcălit o dată și m-a adus aici cu trenul. Mi-au plăcut mult faleza și Dunărea și am zis că aici este locul meu, pentru că eu sunt atrasă de apă. Locuim într-un apartament de bloc și ne dorim să trăim într-un oraș civilizat.

    candidatul-psd-primaria-tulcea-andaluzia-luca-locuieste-la-blocDe atunci au trecut mulți ani, dar sunt la fel de îndrăgostită de orașul Tulcea și știu că pot să îl fac să arate mult mai bine”, ne-a povestit candidatul PSD la Primăria Tulcea, Andaluzia Luca.

    Este Tulcea un oraș care își ține tinerii aproape?

    Sunt foarte mulți tineri care pleacă și nu se mai întorc în Tulcea, iar acest lucru este dureros. Mai este o problemă că, până de curând, nici Maternitatea Spitalului Județean nu oferea o siguranță a actului medical și foarte multe mămici au ales să meargă în alte județe să nască. Astfel, copii care nu s-au născut aici, au fost înregistrați în alte localități și nu sunt considerați cetățeni ai orașului Tulcea.

    Problema tinerilor care studiază în București sau în alte orașe și și-ar dori să se întoarcă în Tulcea, este că vor să își găsească un loc de muncă și o locuință, lucru foarte dificil de realizat. În următorii ani, vor fi demarate lucrări de construcții în regim ANL pentru tineri, care nu s-au mai făcut de foarte mulți ani. În momentul acesta sunt deja în construcție două scări de bloc, pe credit ipotecar.

    Urmează să începem construcția altor 3 blocuri pentru tineri și a încă două blocuri pentru angajații Ministerului Apărării Naționale, pentru că această instituție ne-a donat terenul”, am aflat de la Andaluzia Luca.

    Burse mai mari pentru elevi

    ”Îmi doresc să alocăm o finanțare mai mare din bugetul local, pentru bursele elevilor, dar și pentru amenajarea și întreținerea școlilor în bune condiții. De altfel, noi avem 6 proiecte derulate pe fonduri europene, care  privesc eficiența energetică a unităților de învățământ și dotarea acestora cu echipamente IT de ultimă generație”, a afirmat viceprimarul Andaluzia Luca.

    Cum vedeți Tulcea peste 4 ani, dacă veți fi primar?

    ”Mai veselă, mai cochetă și mai optimistă. Voi sprijini investitorii să atragă mai mulți turiști în Tulcea și chiar îi voi încuraja.

    Consider că este de neconceput să nu îi sprijinim pe investitori. Un exemplu în acest sens este refuzul actualului primar, la solicitarea unui investitor care a accesat fonduri europene pentru achiziția unor biciclete nautice, pe care dorea să le amplaseze și pe Lacul Ciuperca. Este cu atât mai grav, cu cât și primăria a obținut fonduri tot prin programul FLAG pentru realizarea proiectului ”Picnic pe Lacul Ciuperca”. Mi se pare o îmbinare extraordinară, pentru că foarte puține localități au un lac în mijlocul orașului cum este în Tulcea, iar acest gen de activitate trebuie susținută și încurajată de noi. Primăria trebuie să se bucure că există astfel de întreprinzători și inițiatori, ale căror proiecte ar putea atrage turiștii în oraș.

    picnic-ecologic-lacul-ciuperca-tulcea-proiect-andaluzia-lucaEu am inițiat un proiect de hotărâre privind refacerea regulamentului Lacului Ciuperca și a plajei de pe malul lacului, pentru că până acum nu am avut astfel de situații și într-adevăr este un viciu de procedură. Ca să putem să închiriem luciul de apă pentru desfășurarea unor astfel de activități, dar acest lucru se putea face foarte repede, dacă exista voință”, spune viceprimarul Andaluzia Luca.

    Am inițiat acest proiect de hotărâre pentru a-i sprijini pe investitorii privați care vor să desfășoare activități pe Lacul Ciuperca, dar m-am lovit de refuzul directorului de la Direcția de Întreținere și Administrare Patrimonială, care, pur și simplu nu a dorit să accepte și nu poate să înțeleagă necesitatea unui astfel de proiect. Atât el, cât și primarul, nu înțeleg că lucrul acesta trebuie să se întâmple în Tulcea.

    biciclete-nautice-tulcea-investitor-privatMai mult decât atât, au transmis și o adresă halucinantă, în care spun că nu pot să răspundă pozitiv la solicitarea investitorilor, întrucât urmează ca Primăria Tulcea să demareze un proiect pe fonduri europene. Este vorba despre proiectul ”Picnic pe Lacul Ciuperca”, prin care vom achiziționa, printre altele, bărci și hidrobiciclete. Cert este că acest plan nu are nicio legătură cu inițiativa investitorilor privați, deoarece proiectul nostru va fi gata abia peste un an și jumătate. Este păcat, pentru că în acest sezon estival acești agenți econoici puteau să își desfășoare activitatea și pe Lacul Ciuperca, cu atât mai mult cu cât este pandemie și toate afacerile sunt afectate.

    biciclete-nautice-tulcea-delta-dunariiDin ce am văzut în mass-media, cu bicicletele acelea nautice, investitorul merge și în localitățile din județul Tulcea, în Jurilovca, Sarichioi, Murighiol, unde ajung foarte mulți turiști, dar au ajuns și în Timișoara, în București și în alte orașe din țară, pentru că sunt primari care le solicită prezența în localitățile respective, în timp ce noi, care avem și lacul și bicicletele nautice aici, nu facem nimic și le punem piedici investitorilor.

    orasul-tulcea-noaptea-falezaCategoric nu se va mai întâmpla acest lucru pe mandatul meu, în niciun domeniu de activitate, atâta timp cât este reciproc avantajos pentru localnici, turiști, investitori și chiar pentru administrația locală. Nu putem transforma Tulcea într-un oraș mai interesant pentru turiști, dacă avem astfel inițiative și le dăm cu piciorul”, a declarat viceprimarul Andaluzia Luca.

    Întâlnirile cu mediul de afaceri și  Consiliul Județean al Elevilor vor fi o prioritate

    ”Când voi deveni primar, îmi propun să am cel puțin două tipuri de întâlniri periodice. În primul rând cu oamenii de afaceri, pentru că trebuie să avem cu ei un dialog clar și serios, pentru a identifica problemele cu care se confruntă și modul în care îi putem ajuta.

    andaluzia-luca-candidat-psd-primaria-tulceaO altă întâlnire importantă pe care eu consider că trebuie să o aibă un primar este cu Consiliul Județean al Elevilor, deoarece tinerii au foarte multe idei și îi putem sprijini mai mult. Eu fac parte și din Clubul Rotary, în cadrul căruia există structura ”Interact”, în care activează niște copii excepționali. De la ei am aflat lucruri extraordinare, am văzut că au inițiative minunate și știu că au nevoie de ajutor pentru a le pune în practică”, a mai spus viceprimarul Andaluzia Luca.

    În curând va începe campania electorală și vom afla care sunt proiectele tuturor candidaților și ce promit că vor realiza. Cel mai important însă, este să analizăm ce au făcut ei pentru electorat în ultimii ani, nu doar acum, pe ultima sută de metri.

  • Andaluzia Luca: Tulcea este un oraș trist, neatractiv pentru tineri, turiști și investitori

    Andaluzia Luca: Tulcea este un oraș trist, neatractiv pentru tineri, turiști și investitori

    Situat pe malul Dunării, întins pe 7 dealuri și cu o perspectivă impresionantă de dezvoltare, municipiul Tulcea, deși are multe de oferit, parcă a rămas uitat de timp. Tinerii pleacă la studii în alte zone ale țării și nu se mai întorc în acest oraș trist. Ne-am plimbat alături de candidatul PSD la Primăria Tulcea, Andaluzia Luca, prin multe cartiere și ne-a arătat ce a reușit să facă în ultimii 4 ani, în calitate de viceprimar. De asemenea, ea ne-a povestit ce planuri are pentru oraș, după ce va deveni primar al municipiului Tulcea.

    Andaluzia Luca: ”Merităm un oraș, meritați un primar!”

    Sloganul de campanie al candidatului PSD la Primăria Tulcea, Andaluzia Luca, este ”Merităm un oraș, meritați un primar!”. Ea ne-a spus că s-a implicat cât a putut în dezvoltarea orașului Tulcea în ultimii 4 ani, în calitate de viceprimar, dar, promite că va putea face și mai multe lucruri când va fi primarul municipiului Tulcea. Este impresionant faptul că nu există stradă din municipiul Tulcea pe care să nu o știe și căreia să nu-i cunoască problemele, pentru că în mandatul său, le-a luat pe toate la pas.

    candidatul-psd-primaria-tulcea-andaluzia-luca”Mă deranjează faptul că orașul Tulcea este trist. Clădirile sunt triste și parcă nu au viață. Soluția ar fi să modificăm și să îmbunătățim regulamentul de urbanism, în care să stabilim reguli clare, să se știe cum trebuie să arate o clădire, ce culoare să aibă și să respectăm aceste reglementări. Pentru că, în ultimii ani s-a construit haotic în oraș. Primăria Tulcea ar putea să inițieze un proiect pentru văruirea blocurilor în culori mai vesele și frumoase”, spune viceprimarul Andaluzia Luca.

    Andaluzia Luca, o ”Crăiasă a Zăpezilor”

    Iarna, viceprimarul Andaluzia Luca este responsabil cu operațiunea de deszăpezire a orașului. Colegii și prietenii îi spun ”Crăiasa Zăpezilor”, pentru că, în sezonul rece, atunci când trebuie să se ocupe de deszăpezirea orașului, ea este non-stop pe stradă.

    ”Umblu după utilaje, pe utilaje, întotdeauna am fost în locurile importante și critice. Străzile cu piatră cubică sunt cel mai greu de gestionat, pentru că materialul pe care avem voie să îl folosim conform standardelor, este unul care nu ajută la deszăpezirea străzilor din piatră cubică”, afirmă Andaluzia Luca.

    Lipsa locurilor de parcare îi stresează pe șoferii din Tulcea

    O altă problemă gravă cu care se confruntă locuitorii orașului Tulcea, este lipsa locurilor de parcare. Candidatul PSD la Primăria Tulcea, Andaluzia Luca a găsit deja soluții pentru rezolvarea acestei situații.

    ”Ar trebui să existe niște parcări special amenajate pentru turiști. Este o suprafață pe care am identificat-o și cred că putem să-i dăm destinație de parcare pentru turiști. În orașul Tulcea sunt  înmatriculate 42.000 de mașini și noi avem, în total, doar aproximativ 7000 de locuri de parcare, un număr insuficient.

    Când voi fi primarul orașului Tulcea, doresc să realizez parcări supraetajate în cartiere. Putem să alocăm din bugetul primăriei, sumele necesare pentru amenajarea a cel puțin două parcări supraetajate, în primii ani de mandat.

    ridicare-masini-abandonate-tulcea-proiect-andaluzia-lucaÎn ultimii ani s-au construit doar 8 locuri de parcare, la solicitarea câtorva locuitori și la insistențele mele. Deși sunt insuficiente, ne bucurăm și pentru acele 9 locuri, deoarece oamenii au început să își lase mașinile inclusiv pe spațiul verde. De aceea, am inițiat proiectul privind achiziția unui utilaj, cu ajutorul căruia vor fi ridicate autovehiculele abandonate și cele parcate necorespunzător”, a precizat viceprimarul Andaluzia Luca.

    Locurile de joacă pentru copii, un proiect drag al Andaluziei Luca

    Candidatul PSD la Primăria Tulcea, Andaluzia Luca, ne-a declarat că își dorește să le creeze copiilor condiții optime de joacă și relaxare. Astfel, în calitate de viceprimar a demarat încă din primul an de mandat, procedurile de achiziții pentru modernizarea locurilor de joacă din orașul Tulcea.

    locuri-joaca-copii-tulcea-andaluzia-luca”Pe lângă cele existente, dar care aveau echipamente învechite, am identificat alte două zone, unde am creat noi locuri de joacă. Din cele 34 de spații de joacă pe care le avem în municipiul Tulcea, 13 au fost deja amenajate. Și în momentul acesta mă aflu în procedură de achiziție a unor module de joacă și, cel mai important, dotăm suprafețele destinate acestor locuri cu pavele din cauciuc, care asigură protecția copiilor”, afirmă viceprimarul Andaluzia Luca.

    Piatra cubică de pe străzi, înlocuită cu asfalt

    Unii locuitori apreciază că piatra cubică de pe străzile din Tulcea, îi oferă orașului un anumit farmec. Viceprimarul Andaluzia Luca ne-a spus că nu ar fi nicio problemă, dacă piatra ar fi foarte bine pusă. Iarna însă, străzile pietruite le creează probleme atât șoferilor, cât și pietonilor sau mașinilor de deszăpezire. În plus, nu mai există nici lucrători specializați în piatră, în județul Tulcea. Una dintre prioritățile candidatului PSD la Primăria Tulcea este să asfalteze câteva dintre străzile pietruite, printre care și Victoriei.

    Terenurile de sport, bucuria tinerilor

    În timpul plimbării pe care am făcut-o alături de viceprimarul Andaluzia Luca prin orașul Tulcea am ajuns și la un teren de sport pe care l-a amenajat într-un cartier. Uimirea noastră, a fost să vedem că viceprimarul a reușit să nimerească din prima lovitură coșul și să se bucure, la fel ca locuitorii orașului, că a putut să realizeze acel spațiu pentru recreere.

    teren-sport-tulcea-andaluzia-luca”Dacă mergem seara pe terenul de sport, care are nocturnă și cameră de luat vederi, vedem că sunt foarte mulți localnici care îl folosesc. Programul de funcționare este până la ora 22 pe timpul verii, pentru a nu fi deranjați locuitorii din zonă.

    terenuri-sport-tulcea-proiect-andaluzia-lucaMai am în plan realizarea a cel puțin două terenuri de sport, pe care, cu certitudine le voi amenaja la fel ca pe acesta”, afirmă cu mândrie viceprimarul Andaluzia Luca.

    Terenuri moderne de sport, în curțile liceelor

    ”Alte două terenuri de sport le-am realizat în curțile liceelor Spiru Haret și Henry Coandă. Am fost invitată într-o zi la Liceul Henry Coandă și am sesizat starea de degradare a terenului de sport. L-am întrebat pe director de ce arată terenul atât de rău și m-am oferit să găsesc banii pentru reabilitarea acelui spațiu.

    teren-sport-liceu-tulcea-andaluzia-luca-proiectEste adevărat că, în general, beneficiază de el doar elevii și numai în timpul programului, dar am stabilit că vom realiza un protocol, pentru a putea fi folosit acel teren și de către tinerii din cartierul respectiv.

    teren-sport-liceu-tulcea-proiect-andaluzia-lucaÎn aceeași stare de degradare era și terenul de sport de la Liceul Spiru Haret. Acolo însă, este un director foarte insistent, care mi-a solicitat sprijinul. Am găsit oameni foarte amabili și ne-au ajutat să amenajăm și acel teren de sport” ne-a declarat Andaluzia Luca.

    Povestea audiențelor online ale Andaluziei

    ”Povestea audiențelor online s-a născut din nevoia de a veni în sprijinul cetățenilor din municipiul Tulcea, care îmi adresau foarte multe întrebări în mesaje private pe Facebook și nu mai reușeam să le răspund. În perioada stării de urgență și a stării de alertă, când oamenii, mai ales cei în vârstă, nu puteau să mai vină la primărie, am luat decizia să inițiez aceste audiențe online. De când am fost aleasă viceprimar, în fiecare zi de marți aveam zi de audiențe, astfel că săptămânal, cel puțin 15-20 de persoane veneau în audiențe.

    audientele-online-ale-andaluziei-luca-primaria-tulceaVenind starea de urgență, urmată de starea de alertă, am avut foarte multe solicitări și atunci m-am gândit că ar fi minunat să am o astfel de interacțiune cu cetățenii. Se pare că este o  idee foarte bună, pentru că, răspunzând la o întrebare, ofer o rezolvare și la problemele altora, care se confruntau cu aceeași situație și nu găseau o soluție. Este un lucru foarte bun, pe care intenționez să îl continui și după ce se termină starea de alertă, dar și când voi fi primar”, ne-a spus Andaluzia Luca.

    Picnic ecologic pe malul Lacului Ciuperca, cel mai drag proiect

    „Chiar dacă se află într-o fază incipientă, pentru că astăzi am semnat dispoziția de începere a lucrării privind crearea unui ”Picnic ecologic pe malul Lacului Ciuperca”, acesta este proiectul meu cel mai drag. Este realizat cu fonduri nerambursabile FLAG. L-am văzut la Galați și mi-a plăcut foarte mult.

    picnic-ecologic-lacul-ciuperca-tulcea-proiect-andaluzia-lucaVor fi amplasate grătare dotate cu utilitățile necesare și foișoare, în care vor putea fi servite produsele preparate de localnici la grătar. Va fi amenajat și un loc de joacă pentru copii, cu mobilier specific deltaic.

    proiect-picnic-ecologic-lacul-ciuperca-tulcea-andaluzia-lucaDe asemenea vom achiziționa, bănci, bărci și hidrobiciclete, vom realiza alei și va fi mult spațiu verde. Proiectul va fi terminat în 18 luni”, am aflat de la viceprimarul Andaluzia Luca.

    Faleza Delta Dunării, un proiect  pe care localnicii și-l doresc

    ”Un alt proiect de suflet, atât pentru mine, cât și pentru toți locuitorii din Tulcea, este cel privind Faleza Delta Dunării, care va fi amenajată de Consiliul Județean Tulcea. Aportul meu la realizarea acestui proiect a constat în faptul că timp de 8 luni am luptat să transferăm o parte din faleză, din domeniul public al municipiului Tulcea în domeniul public al Consiliului Județean.

    faleza-oras-tulcea-reabilitarePână nu demult, faleza avea 4 proprietari, Consiliul Local, Consiliul Județean, APDM și Apele Române. Am inițiat de 4 ori proiectul de hotărâre și l-am supus votului plenului Consiliului Local. Atât primarul, cât și consilierii PNL s-au opus să voteze acest transfer și au blocat proiectul. Dacă nu se întâmpla asta, în prezent am fi fost într-un stadiu mult mai avansat de execuție a lucrărilor pe faleză.

    Singura entitate eligibilă pentru a accesa fonduri pe Programul Operațional Infrastructură Mare pentru amenajarea falezei era Consiliul Județean, de aceea m-am zbătut să inițiez acest proiect, ce face posibilă reamenajarea falezei din Tulcea, care, deși este mândria orașului, acum este foarte degradată”, a mai spus Andaluzia Luca.

    Tulcea nu este un oraș atractiv pentru turiști

    Municipiul Tulcea este tranzitat de mulți dintre turiștii care pleacă în Delta Dunării, însă prea puțini dintre ei sunt interesați să rămână și în oraș, deoarece nu au suficiente atracții. Candidatul PSD la Primăria Tulcea, ne-a dezvăluit câteva dintre proiectele pe care le are pentru atragerea vizitatorilor în oraș.

    proiect-mini-aqua-park-tulcea-andaluzia-lucaPrintre altele, este vorba de construirea unui mini-aqua-park, pe un teren pe care este acum un tobogan acvatic ruginit, rămas moștenire dinainte de 1989. Alte proiecte vizează amenajarea plajei de pe malul Lacului Ciuperca și a unui ștrand public, o piscină exterioară, în care atât turiștii, cât și localnicii să se poată distra pe timpul verii.

    ”Pentru ca turiștii să aibă mai multe atracții în Tulcea, va veni în sprijinul nostru Consiliul Județean, cu proiectul de amenajare a falezei. Este o lucrare complexă, prin care va fi refăcută complet infrastructura falezei și partea portuară.

    Un proiect foarte reușit și ambițios de amenajare, pentru care s-a organizat un concurs de idei, pe care l-a câștigat un arhitect din Tulcea. Are elemente spectaculoase, pe care le regăsim și la falezele unor orașe precum Lisabona sau Porto, cu scări care coboară spre apă, astfel că va fi, cu siguranță, foarte atractiv pentru turiști și localnici”, ne-a spus viceprimarul Andaluzia Luca.

    Proiecte în parteneriat cu Asociația Delta Dunării

    ”În parteneriat cu Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, din care Primăria Municipiului Tulcea face parte și la care eu sunt vicepreședinte al Consiliului de Administrație, am inițiat mai multe proiecte.

    Din păcate, anul acesta, toate planurile noastre au fost date peste cap. Este vorba despre organizarea unui festival muzical de amploare, care să atragă aproximativ 20.000 de vizitatori, care se va desfășura în fiecare an în Satul Pescăresc situat la ieșirea din oraș și va deveni un eveniment tradițional.

    De asemenea, ne gândim să organizăm ”Festivalul Borșului Pescăresc” și la Tulcea, pentru că este o manifestare care atrage mulți turiști, dornici să deguste preparatele deltaice”, am mai aflat de la viceprimarul Andaluzia Luca.

    În campania electorală, toți candidații afirmă cu tărie că vor realiza multe dintre lucrurile pe care alegătorii vor să le audă. O parte a electoratului încă mai crede în promisiunile nefondate, însă, cei mai mulți locuitori ai municipiului Tulcea doresc să își aleagă un primar care să dezvolte acest oraș în care nu mai au perspective și din care tinerii au început, din păcate, să plece.