Tag: poluare

  • Primăria Constanța și OMD dezmint informațiile false despre presupuse poluări în Marea Neagră

    Primăria Constanța și OMD dezmint informațiile false despre presupuse poluări în Marea Neagră

    Săptămâna aceasta, Adrian Bîlbă, fostul manager al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a publicat pe rețelele de socializare imagini și filmulețe însoțite de afirmații alarmiste privind o presupusă poluare severă în Marea Neagră.

    Primăria Constanța și Organizația de Management al Destinației (OMD) doresc să aducă clarificări și să dezmintă categoric aceste informații false și dăunătoare.

    „Afirmațiile făcute de domnul Adrian Bîlbă sunt cu rea intenție și au ca scop să strice imaginea litoralului românesc și să alunge turiștii către alte destinații. Aceasta este o încercare flagrantă de a discredita eforturile noastre continue de a asigura un mediu curat și sigur pentru turiști. În această perioadă critică, când industria turismului se străduiește să se redreseze, astfel de dezinformări sunt extrem de periculoase. Dacă va fi necesar, vom acționa în instanță pentru a proteja interesele comunității și ale industriei turistice locale.” – a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

    Constatări oficiale ale Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral: Informația inițială: În cursul zilei de 19 iunie 2024, Dispeceratul ABADL a fost informat de către reprezentantul Serviciului poluare al Autorității Navale Române – Căpitănia Constanța, că o navă ARSVOM s-a deplasat în teren, în urma sesizării unei posibile poluări pe Marea Neagră în zona plajei „Reyna” – Constanța.

    Verificarea în teren:

    Serviciul MRCC din cadrul Autorității Navale Române informează că, în urma deplasării în teren, nu s-a constatat prezența de irizații de hidrocarburi în apă. Constatări ale inspectorilor: Inspectorii ABADL s-au deplasat în zonă, unde au constatat că nu se observă irizații de produs petrolier în apă și pe plajă.

    Analiza probelor:

    A fost prelevată o probă de apă din zonă, de către ARSVOM, probă analizată de către laboratorul ABADL, din care nu rezultă prezența produsului petrolier.

    Măsuri legale:

    Primăria Constanța și OMD Mamaia Constanța vor lua toate măsurile necesare pentru a combate astfel de acțiuni și pentru a asigura o informare corectă și transparentă a publicului. Dacă va fi necesar, se va acționa în instanță împotriva celor care lansează astfel de informații false, pentru a proteja reputația litoralului românesc și pentru a descuraja viitoare tentative de dezinformare.

    Consecințele dezinformării:

    Dezinformarea poate avea consecințe grave, atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru comunitatea locală și industria turismului. Este esențial ca publicul să fie corect informat pentru a evita panica inutilă și pentru a menține încrederea în siguranța și calitatea litoralului românesc. Acțiunile de dezinformare, precum cele întreprinse de Adrian Bîlbă, subminează eforturile de a promova litoralul ca o destinație turistică de încredere și atractivă.

    Angajamente pentru protejarea litoralului:

    Primăria Constanța și OMD Mamaia Constanța își reafirmă angajamentul de a proteja și conserva ecosistemul Mării Negre. Eforturile noastre sunt concentrate pe menținerea unui mediu sigur și atractiv pentru turiști, asigurând în același timp protecția resurselor naturale și a biodiversității.

    Apel la responsabilitate și informare corectă:

    Solicităm cetățenilor să nu se lase influențați de informații neverificate și alarmiste și să consulte sursele oficiale pentru informații corecte și actualizate. Informarea corectă și responsabilă este esențială pentru prevenirea panicii și pentru menținerea încrederii în destinațiile turistice românești.

    Sprijinul comunității locale:

    Îndemnăm comunitatea locală, operatorii de turism și toți cei implicați în industria turismului să sprijine eforturile noastre de a menține litoralul românesc o destinație sigură și atractivă. Colaborarea și solidaritatea sunt vitale pentru succesul acestor eforturi și pentru depășirea provocărilor generate de astfel de dezinformări.

    Primăria Constanța și OMD Mamaia Constanța reafirmă angajamentul lor de a asigura un mediu curat și sigur pentru toți vizitatorii și locuitorii orașului și de a lua toate măsurile necesare pentru a proteja și promova litoralul românesc.

  • Păsările din Delta Dunării cuibăresc în liniște în această primăvară

    Păsările din Delta Dunării cuibăresc în liniște în această primăvară

    2020 este primul an, după foarte, foarte mult timp, în care nu ne putem plimba în parcuri, în păduri sau în Delta Dunării, pentru a observa păsările cum cuibăresc primăvara. Totuși, putem privi cerul pentru a urmări înaripatele și de la fereastră în această perioadă, în care virusul COVID-19 ne ține izolați în case. Astăzi este Ziua Internațională a Păsărilor, un eveniment marcat în cadrul programului UNESCO intitulat ”Omul și biosfera”. Putem învăța de la păsări să cântăm și să ne bucurăm, chiar dacă nu ne este permis să mergem în mediul lor natural.

    Păsările din Delta Dunării cuibăresc în liniște anul acesta

    Cele peste 360 de specii de păsări înregistrate în Delta Dunării cuibăresc în această perioadă în liniște. Poate că este un lucru bun, deși, pe de altă parte, turismul în regiune are foarte mult de suferit. În zona Deltei Dunării își găsesc loc de popas major foarte multe specii rare.

    delta-dunarii-pasarile-cuibaresc-linistite-in-2020Aici există cea mai mare colonie europeană de pelicani comuni aflată în partea de nord a deltei, cele mai importante colonii de pelican creț aflate în complexul Razim- Sinoe, dar și cele mai mari populații cuibăritoare de cormoran mic din Europa.

    Pandemia de COVID-19 oferă mediului o gură de aer curat

    Pandemia de coronavirus care afectează tot globul în această perioadă are o influență pozitivă asupra mediului. În situația în care activitatea industrială este redusă semnificativ din cauza indisponibilizării muncitorilor, iar circulația mașinilor este foarte limitată, planeta primește o gură de aer proaspăt, care ar putea să aibă un efect important în lupta împotriva schimbărilor climatice. Este prima oară când vedem o scădere atât de consistentă pe o arie atât de mare a poluării spun specialiștii, care precizează că emisiile de dioxid de carbon produse prin arderea combustibililor fosili, au scăzut și ele semnificativ.

    Coloniile de pelicani creți sunt monitorizate

    Odată cu începerea perioadei de cuibărit, reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării au demarat acțiunile de monitorizare a coloniilor de păsări, coloniile de pelican creț fiind vizate zilele acestea.

    delta-dunarii-pasarile-cuibaresc-linistite-in-2020Pelicanul creț este o specie periclitată la nivel mondial, fiind inclusă în categoria „Vulnerabil” pe Lista Roșie IUCN. Cu o anvergură care depășește 3 metri și o greutate de peste 10 kilograme, pelicanul creț este una dintre cele mai impresionante păsări ale Europei.

    Pelican cretÎn România pelicanul creț cuibărește în șase colonii în Delta Dunării și Complexul lagunar Razim- Sinoe, populația fiind estimată la aproximativ 650 de perechi cuibăritoare în anul 2018. Coloniile sunt amplasate pe insule sau pe plauri. Ouăle, între 2-3, rareori ajungând la 5, sunt depuse între lunile martie și iulie, potrivit reprezentanților ARBDD.

    Berzele, simbolul stabilității

    Dacă nu știați, vă spunem noi că berzele au un GPS perfect funcțional și știu exact cum să se întoarcă la cuib.

    BerzeTocmai din acest motiv, încă din antichitate, barza este recunoscută ca fiind un simbol al stabilității. Ele sunt păsări inteligente și în fiecare an se întorc exact în locul în care au cuibărit în anul precedent. Această specie este foarte fidelă locației în care a cuibărit și îi este devotată partenerului, pe care nu îl părăsește niciodată, astfel că barza știe exact unde să vină și ce să facă.

    De la păsări putem învăța să ne bucurăm de primăvară

    Avem foarte multe lucruri de învățat de la păsări. Puii de corb, de exemplu, când îmbătrânesc părinții lor, îi ajută și îi hrănesc.

    GraurDe asemenea, putem învăța de la un banal și simplu pițigoi albastru, cât de important este să miroasă frumos în casa noastră. Pițigoii albaștri duc levănțică și mentă în cuiburi, pe care le fac cu astfel de ierburi aromatice, pentru a mirosi cât mai frumos. În plus, pe ei îi scutesc de prezența paraziților de pe corp.