Tag: pestera sihastrilor

  • Bisericile rupestre din Dobrogea, locul de naștere al creștinismului modern

    Bisericile rupestre din Dobrogea, locul de naștere al creștinismului modern

    Bisericile rupestre din Dobrogea ne spun poveștile primilor creștini din această regiune. În zonă existau în secolul al IV-lea câteva zeci de mânăstiri, deoarece, se spune că aici era o școală teologică importantă. Echipa Discover Dobrogea a ajuns anul acesta la bisericile rupestre din județul Constanța, cele mai multe, amplasate în păduri de poveste, care au devenit rezervații naturale.

    Bisericile rupestre din Dobrogea. Biserica rupestră de la Murfatlar

    Cele mai impresionante biserici rupestre din Dobrogea sunt la Murfatlar. Ansamblul este ca un labirint, în care se găsesc 6 biserici săpate în pereții de cretă și chiliile celor care au locuit acolo, lucrări care au fost realizate la sfârșitul secolului X.

    bisericile-din-creta-de-la-murfatlarComplexul rupestru de la Murfatlar este format dintr-un sistem de galerii și camere care comunică între ele, fiind săpat în același masiv din cretă, denumit ”masivul peninsulă”.

    bisericile-din-creta-de-la-murfatlarEle nu au funcționat în același timp, dar au fost locuite atât de călugări, cât și de persoanele care lucrau în acea vreme la cariera de cretă de la Murfatlar”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arheologul Gheorghe Papuc.

    bisericile-din-creta-de-la-murfatlarBisericile de cretă de la Murfatlar se aseamănă cu orașele subterane de la Cappadocia, utilizate în mare parte de primii creștini, ca locuri de refugiu înainte de legiferarea creștinismului ca religie acceptată, însă sunt construite la o scară mult mai mică.

    ansamblul-rupestru-murfatlar-basarabi-constanta-biserici-cretaPe pereții din cretă ai celor 6 bisericuțe, sunt zeci de inscripții slavone, cu litere chirilice sau însemne runice, scrierea veche a nordicilor. Se spune că este singurul loc din România unde apar runele folosite de vikingi.

    bisericile-din-creta-de-la-murfatlarCele mai multe desene sunt legate de cultul creștin. Sunt numeroase tipuri de cruci, malteze, simple sau înscrise în cerc, în mare parte concentrate în pronaos, de ambele părți ale intrării în naos. Pe pereți sunt scrijelite și imagini în care sunt înfățișați oameni sau animale, tot cu încărcătură religioasă, precum sfinți, porumbei sau scene liturgice, reprezentate naiv.

    bisericile-din-creta-de-la-murfatlarMonumentul arheologic de la Murfatlar are o valoare inestimabilă, datorită inscripțiilor cu caractere gotice, germanice, grecești și slavone din interior, care atestă prezența creștinismului și a unei vieți monahale autentice pe pământurile Dobrogei, încă de la sfârșitul secolului X.

    bisericile-din-creta-de-la-murfatlarSpecialiștii afirmă că în chiliile și în bisericile săpate în cretă de la Murfatlar s-a născut creștinismul modern. Ei apreciază că acolo s-au refugiat discipolii apostolilor și au trăit în chilii săpate în dealul din cretă. În labirintul sacru construit la Murfatlar, s-a născut, practic, ortodoxismul modern.

    Bisericile din cretă de la Murfatlar sunt spectaculoase și diferite de celelalte biserici rupestre din Dobrogea, însă nu este permisă vizitarea lor, deoarece nu a fost finalizată conservarea ansamblului.

    Bisericile rupestre din Dobrogea – Canaraua Fetii Basarabi

    Canaraua Fetii este un obiectiv turistic din Băneasa, județul Constanța, situat într-o rezervație naturală, cu dealuri, văi și stânci calcaroase, cu profil de canion. Au apărut numeroase legende despre aceste locuri minunate, prin care se spune că a curs, cândva, Dunărea.

    biserica-rupestra-basarabi-constanta-canaraua-fetii-legendaÎn zona sud-vestică a Dobrogei, la ieșire din comuna Băneasa, în apropiere de Lipnița găsim, cumva ascunsă, Canaraua Fetii. Drumul pietruit este frumos desenat printr-o pădure de stejari și goruni. Rezervația naturală începe de lângă balta Iormac, situată în apropiere de Băneasa și ajunge până în Bulgaria, unde a fost numită Suha Reka sau Râul Secat.

    biserica-rupestra-canaraua-fetii-constantaCanaraua Fetii este un canion stâncos, ai cărui versanți cu pereți verticali abrupți, sunt brăzdați de numeroase fisuri și grote. Pe alocuri, eroziunea a fost atât de intensă, încât a izolat blocuri înalte de aproape 50 de metri, asemănătoare unor turnuri de cetate.

    canaraua-fetii-comuna-baneasa-judet-constanta-biserici-rupestreÎn pereții din calcar ai stâncilor de la Canaraua Fetii, arheologii au descoperit o biserică mică, de numai câțiva metri, în partea superioară a stâncii, despre care spun că a funcționat între secolele III-IV d.Hr.

    canaraua-fetii-baneasa-constanta-biserici-rupestreO altă biserică săpată în stâncă a fost descoperită în partea de jos, unde arheologii au mai găsit și două morminte, cruci și monede romane din timpul împăratului Constantin cel Mare.

    Este foarte probabil ca în stâncile de la Canaraua Fetii să fi fost un complex rupestru, întins pe mai multe niveluri, similar celui de cretă de la Basarabi, dar ceva mai mic.

    Peștera Sihaștrilor

    De la Canaraua Fetii, drumul continuă prin pădurea care a devenit rezervație naturală. Spre stânga, vizitatorii pot ajunge la Mânăstirea Sf. Gherman, a cărei construcție a început în anul 2011. Dacă privim spre dreapta, vedem un mic indicator către Peștera Sihaștrilor.

    Intrare-pestera-sihastrilor-basarabi-constantaO potecă îngustă prin pădure îi ghidează pe vizitatori spre Peștera Sihaștrilor sau Peștera Sf. Gherman. Intrarea nu este deloc impozantă, însă există un indicator care arată intrarea în grotă, sub care a fost așezată o cruce.

    pestera-sihastrilor-canaraua-fetii-constantaPeștera este, de fapt, un fel de tunel scurt, săpat în stâncă, în capătul căruia se adâncește o prăpastie. De acolo, pot fi admirate peisajul spectaculos din zonă și Mânăstirea Sf. Gherman.

    pestera-sihastrilor-canaraua-fetii-basarabi-constantaPeștera este îngrijită de călugări, probabil de aceea putem observa la ieșire, o icoană cu Sf. Gherman, o cruce din lemn și multe lumânări.

    Bisericile rupestre de la Dumbrăveni

    Drumul spre bisericile rupestre de la Dumbrăveni trece prin rezervația naturală ce poartă același nume, care se întinde pe o suprafață de 2000 de hectare.

    bisericile-rupestre-de-la-dumbraveni-judet-constanta

    Complexul rupestru nu este o atracție turistică promovată și nici amenajată, astfel că nu există un drum până la canionul în care au fost săpate lăcașurile de cult.

    biserici-rupestre-dumbraveni-constantaDe la cariera de piatră din localitate se merge aproximativ un kilometru pe un câmp, în stânga căruia pot fi observate stânci calcaroase. Cele două biserici mici, sunt cioplite în versantul de nord al unei stânci, care poate fi observată pe partea dreaptă.

    biserici-rupestre-dumbraveni-constantaLăcașurile sunt atestate istoric în Evul Mediu Timpuriu. Arheologii care le-au cercetat, spun că bisericile rupestre de la Dumbrăveni sunt din secolele IX-X.

    bisericile-rupestre-dumbraveniÎn cadrul săpăturilor de salvare din anul 1992, arheologii au descoperit într-unul dintre mormintele cercetate și o monedă din bronz, din secolul IV d.Hr., care constituie o dovadă privind existența în zonă a unei mici comunități paleocreștine, înaintea celei din Evul Mediu Timpuriu.

    Peștera Sfântului Andrei

    O altă biserică rupestră din Dobrogea se află într-o frumoasă pădure din apropierea localității Ion Corvin din județul Constanța. Este vorba despre Peștera Sfântul Andrei, despre care se spune că este primul lăcaș de cult creștin din România.

    pestera-sfantul-andrei

    Se crede că în peșteră a trăit Apostolul Andrei în urmă cu 2000 de ani, iar în patul care se află la intrare, se odihnea sfântul.

    pestera-sfantul-andreiÎn scobiturile din pereții peșterii au fost depuse de-a lungul timpului de către credincioși, icoane, acatiste și bancnote. La intrare a fost construit un zid, iar deasupra tavanului este ridicată o turlă, care are o înălțime de 4 metri.

    pestera-sfantul-andreiÎn apropierea grotei se află ”Cișmeaua Mihai Eminescu”, dar și Izvorul Sfântului Apostol Andrei, care, potrivit legendei, a apărut după ce apostolul a lovit cu toiagul în stâncă, deoarece acolo nu exista apă.

    Peștera Sfântului Ioan Casian

    Pe o stâncă ce se ridică semeț deasupra Lacului Casian și râului Casimcea se află peștera Sf. Ioan Casian. De sus, de la intrarea în grotă, panorama este spectaculoasă, putând fi observat podișul Casimcei, iar în apropierea peșterii se află rezervația geologică Cheile Dobrogei.

    pestera-sfantul-ioan-casianArheologul Vasile Pârvan a descoperit în anul 1912 valea Casimcei și peștera, denumită acum Sfântul Ioan Casian. Potrivit arheologilor, Casimcea nu exista în antichitate, localitatea fiind denumită mult mai târziu Kasımca, “ținutul lui Kasım”, de către turci.

    pestera-sfantul-ioan-casianPentru a ajunge la peștera Sf. Casian, turiștii trebuie să coboare printr-o frumoasă pădure de stejari, o vale relativ abruptă, dar amenajată cu trepte și balustradă. Intrarea în peșteră se află la 6-7 metri înălțime, astfel că vizitatorii trebuie să urce pe o scară metalică, amplasată în dreptul peretelui de stâncă.

    pestera-sfantul-ioan-casianLa intrare se află câteva icoane și candele, iar în partea stângă se formează un culoar îngust, care duce spre o chilie.

    pestera-sfantul-ioan-casianAcestea sunt bisericile rupestre din Dobrogea de existența cărora am aflat și pe care noi le-am vizitat în 2020, însă, dacă mai cunoașteți și altele cu povești interesante, ne puteți scrie informațiile în comentarii.

  • Canaraua Fetii, canionul din Dobrogea care ascunde două biserici rupestre

    Canaraua Fetii, canionul din Dobrogea care ascunde două biserici rupestre

    Canaraua Fetii este un obiectiv turistic din județul Constanța, mai puțin cunoscut, situat într-o regiune spectaculoasă, cu dealuri, văi și stânci calcaroase, cu profil de canion. Deși nu zona nu este promovată, turiștii au aflat de ea, în special după ce în apropiere a fost ridicată, începând din 2011, Mânăstirea Sf. Gherman, unde mulți credincioși merg să se reculeagă prin rugăciune. Au apărut numeroase legende despre aceste locuri minunate, prin care se spune că a curs, cândva, Dunărea.

    Canaraua Fetii, rezervația naturală din Dobrogea

    În zona sud-vestică a Dobrogei, la ieșire din comuna Băneasa, în apropiere de Lipnița găsim, cumva ascunsă, Canaraua Fetii.

    comuna-baneasa-constantaDrumul pietruit este frumos desenat printr-o pădure de stejari și goruni. Rezervația naturală începe de lângă balta Iormac, situată în apropiere de Băneasa și ajunge până în Bulgaria, unde a fost numită Suha Reka sau Râul Secat.

    canion-stancos-baneasa-constanta-biserici-rupestreCanaraua Fetii este un canion stâncos, ai cărui versanți cu pereți verticali abrupți sunt brăzdați de numeroase fisuri și grote. Pe alocuri, eroziunea a fost atât de intensă, încât a izolat blocuri înalte de aproape 50 de metri, asemănătoare unor turnuri de cetate.

    Canaraua Fetii, un loc de legendă

    Potrivit legendei, în stâncile de pe Valea Ceairului, în apropierea graniței cu Bulgaria s-au stabilit niște tâlhari. Câteodată, ei le răpeau pe cele mai frumoase fete din satele vecine. Revoltați de situație, țăranii au dat foc locului în care se aflau hoții și au reușit să îi omoare pe toți cei care se aflau în grotă. Ei au numit acel loc Canaraua Fetii, o denumire parțial bulgărească, deoarece, în bulgară, kanara înseamnă stâncă. Ulterior, denumirea a fost folosită pentru întreaga vale.

    canaraua-fetii-comuna-baneasa-judet-constanta-biserici-rupestreO altă legendă spune că țăranii și-au ascuns fetele în aceste grote, pentru a nu fi găsite și necinstite de soldații turci. Ele au trăit un timp acolo, iar când dușmanii le-au descoperit, tinerele au sărit în prăpastie.

    Bisericile rupestre de la Canaraua Fetii

    În pereții din calcar ai stâncilor de la Canaraua Fetii, arheologii au descoperit o biserică mică de numai câțiva metri în partea superioară a stâncii, despre care spun că a funcționat între secolele IV-III d..Hr.

    biserica-rupestra-canaraua-fetii-constantaO altă biserică săpată în stâncă a fost descoperită în partea de jos, unde arheologii au mai găsit și două morminte, cruci și monede romane din timpul împăratului Constantin cel Mare.

    biserica-rupestra-basarabi-constanta-canaraua-fetii-legendaEste foarte probabil ca în stâncile de la Canaraua Fetii să fi fost un complex rupestru întins pe mai multe niveluri, similar celui de cretă de la Basarabi, dar ceva mai mic.

    Peștera Sihaștrilor

    De la Canaraua Fetii, drumul continuă prin pădurea care a devenit rezervație naturală. Spre stânga, vizitatorii pot ajunge la Mânăstirea Sf. Gherman, a cărei construcție a început în anul 2011. Dacă privim spre dreapta, vedem un mic indicator către Peștera Sihaștrilor.

    drum-pestera-sihastrilor-canaraua-fetii-constanta-basarabiAm mers pe o potecă îngustă prin pădure și am ajuns la Peștera Sihaștrilor sau Peștera Sf. Gherman.

    Intrare-pestera-sihastrilor-basarabi-constantaIntrarea nu este deloc impozantă, însă există un indicator care arată pe unde se face accesul spre grotă, sub care a fost așezată o cruce.

    pestera-sihastrilor-basarabi-constantaPeștera este, de fapt, un fel de tunel scurt, săpat în stâncă, în capătul căruia se adâncește o prăpastie.

    pestera-sihastrilor-canaraua-fetii-basarabi-constantaDe acolo, pot fi admirate peisajul spectaculos din zonă și Mânăstirea Sf. Gherman. Peștera este îngrijită de călugări, probabil de aceea putem observa la ieșire, o icoană cu Sf. Gherman, o cruce din lemn și multe lumânări.

    Rezervaţia Naturală Pădurea Canaraua Fetii

    Rezervația Naturală Canaraua Fetii este situată în Podişul Dobrogei de Sud, pe raza comunei Băneasa, spre limita acesteia cu localitatea Lipniţa, în sud-vestul judeţului Constanţa.

    Rezervatia-naturala-canaraua-fetii-basarabi-constantaAccesul se face din partea de nord a rezervaţiei si este reprezentată de drumul naţional DN3 Constanţa – Ostrov, între localităţile Băneasa şi Lipniţa, drumul de exploatare până la fosta carieră de piatră Canaraua Fetii şi apoi pe jos sau cu mașina, pe Valea Canaraua Fetii. Versanții văii Canaraua Fetii Fauna și flora acestor pereți sunt deosebite și cuprind un număr mare de specii rare pentru România.

    pestera-sihastrilor-canaraua-fetii-constantaAcești versanți reprezintă casa și locul de odihnă pentru mai multe specii de păsări. Printre cele mai ușor de observat sunt șorecarii și acvila de câmp. Arealul este un mediu propice pentru numeroase mamifere, dar și pentru broaștele țestoase de uscat dobrogene, care și-au dezvoltat habitatul în zonă, acesta fiind unul din elementele pentru care zona a fost declarată protejată.

    Dacă te-am convins să faci o excursie la Canaraua Fetii, n-ar fi rău să iei în calcul și  o oprire la Adamclisi, pentru a vizita monumentul Tropaeum Traiani, cetatea și muzeul. Drum bun!