Tag: oprire apa

  • Se oprește apa în localitățile Costinești și Schitu, miercuri, 29 octombrie

    Se oprește apa în localitățile Costinești și Schitu, miercuri, 29 octombrie

    În vederea executării lucrărilor de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat de alimentare cu apă, de la intersecția străzilor Gării și Bazarului, din localitatea Costinești, județul Constanța, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile miercuri, 29 octombrie 2025, în intervalul orar 08:00-18:00.

    „Pentru realizarea acestor operațiuni, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Costinești și Schitu.

    Investiția face parte din contractul de lucrări derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL12 – “Reabilitarea conductelor de aducțiune apă brută și apă potabilă, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, stație nouă de pompare apă uzată și conducta de refulare aferentă, reabilitare conducte de refulare existente, din comuna Costinesti, judetul Constanta”, cu o valoare de aproximativ 21 milioane lei.

    Rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

    Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

    Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

    Reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, în funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program.

    Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.”, informează Biroul de Comunicare RAJA S.A. Constanța.

  • Informare Publică: Lipsă apă pe mai multe străzi din municipiul Constanța

    Informare Publică: Lipsă apă pe mai multe străzi din municipiul Constanța

    Echipele RAJA intervin astăzi – 21 octombrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție, cu diametrul de 450 mm, de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (zona parc Tăbăcărie), din municipiul Constanța.

    „În vederea executării lucrărilor de reparație, se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10:30–19:00, în următoarele zone:

    • bulevardul Alexandru Lăpușneanu – tronsonul delimitat de aleea Heracleea și bulevardul Tomis (inclusiv City Park Mall);
    • perimetrul cuprins de străzile: bulevardul Tomis – Soveja – Primăverii – Pictor Nicolae Grigorescu – bulevardul Tomis, cu străzile adiacente și punctele termice aferente zonei (101, 118, 119 și 214).

    Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

    Atenționăm consumatorii că, la reluarea alimentării cu apă, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm să fie utilizată în scopuri menajere până la limpezirea completă.”, informează Biroul de Comunicare RAJA S.A.Constanța.

  • Se oprește apa în localitățile Cumpăna, Lazu și Agigea

    Se oprește apa în localitățile Cumpăna, Lazu și Agigea

    La nivelul Complexului de Apă Constanța Sud din județul Constanța, se vor executa lucrări de blindare a magistralei, cu diametrul de 1200 mm. Pentru realizarea acestor operațiuni complexe care au ca scop siguranța și continuitatea furnizării serviciilor, se va întrerupe furnizarea apei potabile, timp de 8 ore, din această noapte – 21 octombrie 2025, ora 22.00, până miercuri dimineață, 22 octombrie 2025, ora 06.00.

    „Investiția face parte din contractul de lucrări derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), “CL38 – Sistemul Regional Constanța – Obiectul: Aducțiune Gospodăria de Apă Tatlageac – Gospodăria de Apă Mangalia. Aducțiune Mangalia – Albești; Aducțiune Mangalia -Limanu; Reabilitare stație de pompare SP3 Palas, conducta de aducțiune Palas– SRC Rețele apă și canalizare Mangalia”, cu o valoare totală de aproximativ 104 milioane lei.

    Pe timpul desfășurării lucrărilor vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localițățile Cumpăna, Lazu și Agigea.

    În vederea reducerii timpului de execuție a intervențiilor și ținând cont de complexitatea acestora, echipele RAJA au demarat din timp activitățile pregătitoare, astfel încât totul să se desfășoare în timp operativ și în condiții optime.

    Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

    Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

    Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

    Reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare localitate, în funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program.

    Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.”, informează Biroul de Comunicare RAJA S.A. Constanța.

  • Se oprește apa în zona C a localității Valu lui Traian

    Se oprește apa în zona C a localității Valu lui Traian

    Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din comuna Valu lui Traian, județul Constanța, RAJA va sista furnizarea apei potabile joi – 23 octombrie 2025, în intervalul orar 09.00 – 16.00.

    „În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona C a localității Valu lui Traian.

    Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile, în timp operativ.

    Rugăm toți consumatorii afectați de aceste lucrări de întreținere să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada întreruperii furnizării apei.

    După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.”, informează Biroul de Comunicare RAJA SA Constanța.

  • Atenție, se oprește apa în Murfatlar și Poarta Albă

    Atenție, se oprește apa în Murfatlar și Poarta Albă

    Pentru îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apă din zona localităților Murfatlar și Poarta Albă, județul Constanța, marți, 21 octombrie 2025, echipele RAJA vor executa lucrări de reabilitare a conductei de aducțiune cu diametrul de 400 mm. Totodată, pentru sectorizarea sistemului centralizat, se va monta și o vană de legătură la intersecția străzilor General Vasile Milea și Dimitrie Cantemir.

    „Pentru desfășurarea acestor operațiuni, se va întrerupe furnizarea apei potabile timp de 17 ore, începând din această noapte, 21 octombrie 2025, în intervalul orar 00:00 – 17:00, în următoarele zone:

     orașul Murfatlar

     localitatea Poarta Albă;

     Penitenciarul Poarta Albă;

     Centrul de Îngrijire și Asistență Adulți Poarta Albă;

     Liceul Agricol Poarta Albă.

    În același interval, presiunea apei va fi redusă în:

     zona de Nord – Dorobanți Gară – CFR;

     localitatea Nazarcea.

    Având în vedere complexitatea intervenției și lungimea tronsonului afectat, reluarea furnizării apei se va realiza treptat, pe măsură ce sistemul va intra în presiune. În zonele aflate la capetele de rețea pot apărea întârzieri față de programul estimat.

    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele RAJA sunt mobilizate pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil.

    Recomandăm abonaților din zonele afectate să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

    După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau colorare). Vă rugăm să o folosiți doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.”, informează Biroul de Comunicare RAJA SA Constanța.

  • Atenție, se oprește apa în Murfatlar și Poarta Albă

    Atenție, se oprește apa în Murfatlar și Poarta Albă

    Pentru îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apă din zona localităților Murfatlar și Poarta Albă, județul Constanța, marți, 21 octombrie 2025, echipele RAJA vor executa lucrări de reabilitare a conductei de aducțiune cu diametrul de 400 mm. Totodată, pentru sectorizarea sistemului centralizat, se va monta și o vană de legătură la intersecția străzilor General Vasile Milea și Dimitrie Cantemir.

    “Pentru desfășurarea acestor operațiuni, se va întrerupe furnizarea apei potabile timp de 17 ore, marți, 21 octombrie 2025, în intervalul orar 00:00 – 17:00, în următoarele zone:

    • orașul Murfatlar
    • localitatea Poarta Albă;
    • Penitenciarul Poarta Albă;
    • Centrul de Îngrijire și Asistență Adulți Poarta Albă;
    • Liceul Agricol Poarta Albă.

    În același interval, presiunea apei va fi redusă în:

    • zona de Nord – Dorobanți Gară – CFR;
    • localitatea Nazarcea.

    Având în vedere complexitatea intervenției și lungimea tronsonului afectat, reluarea furnizării apei se va realiza treptat, pe măsură ce sistemul va intra în presiune. În zonele aflate la capetele de rețea pot apărea întârzieri față de programul estimat.

    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele RAJA sunt mobilizate pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil.

    Recomandăm abonaților din zonele afectate să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

    După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau colorare). Vă rugăm să o folosiți doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.”, Informează Biroul de Comunicare RAJA SA Constanța.

  • Se oprește apa în localitățile Cumpăna, Lazu și Agigea

    Se oprește apa în localitățile Cumpăna, Lazu și Agigea

    La nivelul Complexului de Apă Constanța Sud din județul Constanța, se vor executa lucrări de blindare a magistralei, cu diametrul de 1200 mm. Pentru realizarea acestor operațiuni complexe care au ca scop siguranța și continuitatea furnizării serviciilor, se va întrerupe furnizarea apei potabile, timp de 8 ore, începând din noaptea de marți – 21 octombrie 2025, ora 22.00, până miercuri dimineață, 22 octombrie 2025, ora 06.00.

    „Investiția face parte din contractul de lucrări derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), “CL38 – Sistemul Regional Constanța – Obiectul: Aducțiune Gospodăria de Apă Tatlageac – Gospodăria de Apă Mangalia. Aducțiune Mangalia – Albești; Aducțiune Mangalia – Limanu; Reabilitare stație de pompare SP3 Palas, conducta de aducțiune Palas– SRC Rețele apă și canalizare Mangalia”, cu o valoare totală de aproximativ 104 milioane lei.

    Pe timpul desfășurării lucrărilor vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localițățile Cumpăna, Lazu și Agigea.

    În vederea reducerii timpului de execuție a intervențiilor și ținând cont de complexitatea acestora, echipele RAJA au demarat din timp activitățile pregătitoare, astfel încât totul să se desfășoare în timp operativ și în condiții optime.

    Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

    Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

    Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

    Reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare localitate, în funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program.

    Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.”, informează Biroul de Comunicare RAJA S.A. Constanța.

  • Va fi sistată furnizarea apei, în perioada 15-16 octombrie, în mai multe zone din municipiul Constanța

    Va fi sistată furnizarea apei, în perioada 15-16 octombrie, în mai multe zone din municipiul Constanța

    În urma manevrelor de vane efectuate pentru pregătirea lucrărilor de modernizare a rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța, s-a constatat existența unei defecțiuni la una dintre instalațiile de sectorizare. Pentru remedierea acesteia este necesară înlocuirea echipamentului afectat, măsură care impune sistarea furnizării de apă și în perimetrul delimitat de bd. Tomis – str. Nicolae Iorga – bd. Mamaia – bd. Tomis, cu străzile adiacente și punctele termice aferente.

    „Astfel, începând din această noapte – 15 octombrie 2025, ora 22:00, până joi – 16 octombrie 2025, ora 22:00, vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din următoarele zone:

     Spitalul Militar „Dr. Alexandru Gafencu”;

     Cartierele Tomis II, Universitate, Faleză Nord, Piața Chiliei, Tăbăcărie și Delfinariu, cu punctele termice aferente;

     Bd. Mamaia – tronsonul cuprins între str. Dumbrava Roșie și Pavilionul Expozițional, cu străzile adiacente;

     Perimetrul delimitat de bd. Tomis – str. Nicolae Iorga – bd. Mamaia – bd. Tomis, cu străzile adiacente și punctele termice aferente;

     Punctele termice: 22, 25, 30, 31, 33, 35, 37, 38, 42, 107 și 108.

    Investițiile fac parte din Contractul CL1 – „Reabilitare și extindere colectoare Zona Centru (colectoare mari și rețea menajeră) în municipiul Constanța”, cu o valoare totală de aproximativ 7 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

    În cadrul lucrărilor, vor fi conectate conductele noi, cu diametre cuprinse între 200 și 600 mm, la sistemul centralizat, urmând să fie montate și vane de sectorizare, în vederea eficientizării sistemului de alimentare cu apă din municipiul Constanța.

    Având în vedere durata mare a lucrărilor și lungimea rețelei afectate, reluarea furnizării apei potabile se va face treptat, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

    Atenționăm consumatorii că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale aspectului (turbiditate sau colorare). Recomandăm folosirea apei doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.

    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere! Echipele constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea rapidă a lucrărilor și reluarea serviciilor la parametrii optimi.

    Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.”, informează Biroul de Comunicare RAJA S.A. Constanța.

  • Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia

    Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia

    Pentru executarea unor lucrări care vizează cuplarea noilor conducte la rețeaua existentă din municipiul Medgidia, județul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 16 octombrie 2025, în intervalul orar 07:00 – 18:00.

    În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

    – Cartier Rotunda;

    – Cartier Alibaba;

    – Zona Ciment.

    Investiția face parte din cadrul ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constața în perioada 2014- 2020, Contract CL 23- Rețele apă și aducțiuni Medgidia. Rețele de canalizare Medgidia.”, în valoare de aproximativ 53 milioane lei.

    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

    Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistata alimentarea cu apa.

    Atenție! La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate (turbiditate sau culoare). Recomandăm abonaților să evite consumul și să folosească apa doar în scopuri casnice până la limpezirea completă.

    Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

    Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacitătii de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calitatii apei, reducerea pierderilor in reteaua de distributie, siguranta si continuitatea furnizarii serviciilor., informează Biroul de Comunicare din cadrul RAJA S.A. Constanța.