Discover Dobrogea

Tag: obiceiuri Dobrogea

Colindele vechi din Dobrogea sunt duse mai departe de copiii din Oltina

Vremurile în care colindele vechi din Dobrogea, cântate de cetele de bărbați răsunau în sate au cam apus, din păcate, în multe localități. Totuși, obiceiul colindatului se păstrează încă în mediul rural, chiar dacă tinerii nu mai merg în cete organizate cu uratul, ci în grupuri mai mici. Cu timpul, colindele vechi au fost înlocuite cu unele mai scurte, simple și ritmate, astfel că unele dintre ele s-au pierdut. La Oltina, copiii din ansamblul Codanele Dobrogei au învățat colindele vechi și, astfel, reînvie cântecele populare tradiționale pe care bunicii și străbunicii lor le cântau pe vremuri.

Colindele vechi din Dobrogea sunt cântate de copiii din Oltina

Îmbrăcați cu haine tradiționale dobrogene și încălțați cu opinci, copiii din Oltina, care fac parte din ansamblul Codanele Dobrogei, sunt pur și simplu adorabili. Ei au învățat colindele vechi din Dobrogea și sunt tare mândri atunci când cântă la serbări, la Mănăstirea Strunga sau în alte locuri, alături de coordonatoarea grupului, Ionelia Lefterică.

Cu siguranță, micuților nu le-a fost foarte ușor să învețe colindele, deoarece unele dintre ele au versuri grele, de neînțeles chiar și pentru adulți, de exemplu: ”Oi lerom da leroile Doamne”.

Este admirabil faptul că acești copii reînvie urările vechi și, astfel, le pot păstra și transmite mai departe. Ei se plimbă mândri pe ulițele satului și cântă vechile colinde, așa cum făceau și străbunii lor.

Pe vremuri, toți localnicii satului știau colindele vechi din Dobrogea

Născută în comuna Oltina, Ionelia Lefterică, reprezentantul ansamblului Codanele Dobrogei a ascultat de când era mică, vechile colinde de Crăciun și Anul Nou, cântate de tatăl său. Acum, ea îi învață pe copiii din comună colindele vechi din Dobrogea, pentru ca ele să nu se piardă.

”Am crescut cu aceste colinde tradiționale, pentru că tatăl meu, Marin Lefterică, le-a învățat de la bunicul, Ștefan Lefterică. El cânta frumos la voce, la fluier și la cimpoi și este trecut, alături de alți rapsozi ai satului, în monografia comunei Oltina.

Tatăl meu era șef de ceată. În seara de Sfântul Nicolae se întâlneau toți tinerii și bătrânii din sat și alegeau cetele de colindători, formate doar din băieți de peste 18 ani, cărora li se alăturau bătrânii. Fiecare ceată avea un șef, un casier și un tânăr care ducea sacul din cânepă în care se adunau colacii primiți de la gazde.

Ceata mare începea colindul în Ajunul Crăciunului de la casa preotului. Exista un text referitor la activitatea preotului satului și la harul cu care el adună creștinii în jurul bisericii din localitate.

Când ajungeau colindătorii la gazdă, prima dată cântau afară colindul cel mic «Astă seară-i seară mare».

Dacă gazda era mulțumită de modul în care cântau, îi putea invita în casă, pentru a interpreta și alte colinde, precum «Colindul de fată mare» sau «Colindul de mort», dacă aveau în familie o persoană care a decedat recent.

Primirea colindătorilor în camera curată era un semn de mare cinste din partea gazdei, dar și un bun prilej pentru a fi observată situația materială a fetei de măritat.

Erau, de asemenea, «colinde pentru feciorii plecați în armată», cântate în casele în care existau băieți care își făceau stagiul militar.

Dacă reprezentanții cetei se încurcau și nu cântau frumos colindul mic de casă, gazda ieșea din casă, le dădea câte un băț pe spate și îi gonea”, a povestit pentru Discover Dobrogea, Ionelia Lefterică.

Copiii din Oltina colindau în Ajunul Crăciunului de la 5 dimineața

Multe obiceiuri s-au schimbat între timp în satele din Dobrogea. Dacă în urmă cu câteva zeci de ani, copiii se trezeau cu noaptea-n cap să meargă să colinde, acum, probabil, nimeni nu ar mai face acest efort.

”Când eram copil, ne strângeam și colindam în grupuri mici, de la 5 dimineața până pe la ora 8. Dormeam cu trăistuțele la gât, cu mare grijă să ne trezim la timp și să nu cumva să întârziem.

Gazdele ne așteptau cu gojgorele fierbinți, făcute din bucăți de cocă de pâine modelate rotund, ca niște mingiuțe, care erau prăjite în ulei. Gospodarii ni le dădeau calde, fără zahăr, iar noi, cum eram flămânzi dimineața, le mâncam cu mare plăcere.

Localnicii ne așteptau de la ora 5, în dimineața de Ajun. Ne adunam 2-3 copii și mergeam cu Chiti Miti, un colind vechi de aproape 100 de ani, tradițional în Oltina.

În seara de Ajun, de la ora 19 ieșeau la colindat cetele de bărbați, care se împărțeau pentru a acoperi tot satul, astfel încât nimeni să nu rămână necolindat.

Cântau toată noaptea și astfel vesteau venirea Mântuitorului la toate casele din Oltina”, am mai aflat de la Ionelia Lefterică, reprezentantul ansamblului Codanele Dobrogei.

Vechile tradiții din Oltina sunt reînviate, pentru a nu fi uitate

Colindele care vestesc Nașterea lui Hristos ocupă un loc special în viața creștinilor, iar în satele din Dobrogea, Crăciunul coagula comunitatea, care respecta tradițiile cu sfințenie. În lumea satului, colindele erau transmise din generație în generație și era interzisă modificarea textelor. Se spune că la Oltina, până în 1995 erau 7-8 cete de bărbați, una dintre ele fiind formată din colindători în vârstă, care, de regulă, aveau peste 60 de ani.

”Pentru noi, sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, cu atât mai mult cu cât au și o componentă religioasă, pentru că este celebrată Nașterea Mântuitorului.

În Oltina sunt tradiții și obiceiuri frumoase, pe care încercăm să le respectăm și să le ducem mai departe. Copiii învață colindele vechi din Dobrogea, pentru că ne dorim să le păstrăm și să le conservăm.

Ansamblul Codanele Dobrogei de la Oltina și-a propus să ducă tradițiile mai departe, pentru a nu se pierde. Avem costume tradiționale din toate zonele țării, dar și instrumente și îi vom învăța pe copii să cânte la chitară, la nai, vioară sau la tobe.

În Dobrogea sunt obiceiuri și tradiții foarte vechi, iar noi, la Oltina, le transmitem mai departe tinerilor, astfel încât ele să nu fie uitate. Chiar și directorul școlii cântă în ansamblul pe care îl avem, tocmai pentru a le da copiilor un exemplu”, a declarat pentru Discover Dobrogea, primarul comunei Oltina, Ștefania Cealera.

Startul pregătirilor de Crăciun se dădea de Sfântul Nicolae

În seara de Sfântul Nicolae se formau cetele de colindători și aveau loc noi ierarhizări și asocieri între băieți. Unii ieșeau din ceată după ce se căsătoreau și intrau în ceata bărbaților căsătoriți. Cei care terminau armata intrau în ceata respectivă și o completau.

În această perioadă avea loc și un fenomen de educare a tinerilor, pentru că aceștia trebuia să învețe colindele la numeroasele repetiții, se realiza și recuzita, care consta în măști, bici, buhai și alte obiecte folosite în cadrul acestor obiceiuri. Se spunea că nici o casă nu trebuie să fie lăsată necolindată, pentru că era semn de rău augur.

Colindele vechi din Dobrogea erau foarte lungi, însă, din păcate, azi au început să fie înlocuite cu variante mult mai simple, poate chiar mai ritmate sau mai atractive pentru public.

Lucrul cel mai frumos era bucuria gospodarilor de a-i primi pe colindători în casă, să colinde la icoană, să trăiască magia sărbătorilor alături de tinerii care vesteau Nașterea Domnului. În schimb, gazdele le dădeau colindătorilor produse alimentare pe care le pregăteau cu mare plăcere, special pentru ei.

De Crăciun, gospodinele din Oltina pregătesc preparate tradiționale

În ziua de Crăciun, cea mai mare bucurie este reunirea familiei în jurul mesei. Masa de Crăciun este locul care îi strânge pe toți membrii, unii chiar plecați foarte departe, dar care se întorc acasă de sărbători. Toată familia participă la masa de Crăciun, unde sunt servite bucate tradiționale preparate din porcul sacrificat în ziua de Ignat. În zilele următoare încep vizitele la nași și la fini.

”Pentru masa de Crăciun coacem pe vatră pâine și cozonaci. Nu lipsesc tradiționalele sarmale și friptura de porc, dar, preparăm în Săptămâna Mare și gâlbaș, caltaboș, tobă, salată de boeuf și alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.

«Scutecele Mântuitorului», este un desert tradițional, pregătit pentru Ajunul Crăciunului. Foile subțiri se coc pe plită și se stropesc cu un sirop făcut din apă, zahăr și coajă de lămâie și peste ele se presară nucă pisată și zahăr.

Fetele sunt foarte bucuroase că pot asista la toate aceste pregătiri și își ajută mamele și bunicile la bucătărie”, a mai precizat pentru Discover Dobrogea, Ionelia Lefterică.

Discover Dobrogea vă urează sărbători cu multe bucurii!

December 23, 2021
Bania sau baia neagră, sauna rușilor lipoveni

Se spune că bania este foarte importantă pentru rușii lipoveni, astfel că, atunci când o familie își construiește o casă, baia cu aburi este prima încăpere pe care o ridică. Bania sau baia neagră nu lipsește din gospodăria lipovenească, fiind o marcă identitară a acestei etnii, moștenită din perioada veche rusească. Este foarte interesant faptul că, la începutul secolului XX, când în multe sate din Dobrogea erau focare de râie, rușii lipoveni, pentru că aveau băi proprii, nu au luat această boală de piele.

Ce este, de fapt, bania, sauna rușilor lipoveni

Specialiștii spun că baia cu aburi a devenit ”o adevărată instiuție de sănătate”. Bania era construită în curte, la o anumită distanță de casă, pentru a fi evitat pericolul unui incendiu. ”Prima încăpere a băii este predbannik-ul, un fel de vestibul în care cei ce se îmbăiază îşi lasă hainele şi prosopul.

A doua încăpere este cea în care se află baia propriu-zisă. Aceasta este tip saună şi cuprinde o vatră cu pietre (camenca), pe care se află cazanul cu apă pentru încălzit şi patul din scândură (polok), pe care se aşează cel care se îmbăiază. Temperatura apei din cazan poate ajunge până la 110 grade Celsius, iar efectul de saună este amplificat prin stropirea cu apă a pietrelor încinse. Persoana care face baie se loveşte ritmic pe tot corpul cu o măturică din rămurele de stejar (venik), înmuiată în apă fierbinte. Această practică este cunoscută sub denumirea de parenie şi Camenca (vatra cu pietre). „Venik” are loc în timp ce persoana care se îmbăiază stă aşezată pe polok.

Efectul benefic al băii cu abur este explicat prin stimularea circulaţiei sanguine, realizată prin bătaia ritmică cu venik-ul. Acesta era nelipsit din gospodăriile lipovenilor. Ei își procurau crenguţele de stejar din zonele de pădure aflate între Babadag, Ciucurova şi Slava sau chiar din Munţii Măcinului. Ruşii lipoveni din Slava Rusă şi Slava Cercheză erau furnizori de venik pentru lipovenii din Tulcea. De asemenea, în lipsa stejarului, venik-ul se mai confecţiona şi din crenguţe de mesteacăn”, scrie Cerasela Dobrinescu în cartea sa ”Rușii lipoveni din Dobrogea – istorie și tradiții specifice (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea-2011)”.

Bania, o anexă obligatorie a caselor rușilor lipoveni

Pasionată de cultura rușilor lipoveni din Dobrogea, Cerasela Dobrinescu, muzeograf la Muzeul de Artă Populară Constanța, a scris, după o îndelungată cercetare, cartea ”Rușii lipoveni din Dobrogea – istorie și tradiții specifice (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea-2011)”. Deoarece bania este un adevărat simbol al etniei rușilor lipoveni, Cerasela Dobrinescu i-a dedicat un întreg subcapitol în lucrarea sa, din care am preluat informațiile culese de autoare de-a lungul timpului. Am aflat astfel, că ”în trecut, curățenia corporală a lipovenilor, datorată obiceiului de a face baie în mod constant, a fost consemnată şi în rapoartele făcute în urma controalelor sanitare efectuate de autorităţi în localităţile dobrogene. Un astfel de control a fost făcut la sfârşitul anului 1912, ca urmare a focarului de râie înregistrat în mai multe sate şi comune din judeţul Tulcea. În raportul întocmit la sfârşitul acestui control, s-a specificat că „la populaţia de origină lipoveană, copii sau adulţi, nu se găsesc bolnavi de râie, graţie curăţeniei corporale impusă de credinţa lor religioasă”. Documentul precizează ca „după ultima catagrafie a băilor lipoveneşti”, realizată în anul 1911, populaţia lipovenească dispunea de 947 băi, cele mai multe fiind în Sarichioi (315), Carcaliu (259), Slava Rusă (163), Jurilovca (186), Mahmudia (47), Periprava (27).”

Profesorul Ivan Evseev, bun cunoscător al tradiţiilor şi istoriei ruşilor lipoveni, spunea: „Baia cu aburi este semnul de recunoaştere cel mai relevant al unei vetre lipoveneşti. O anexă obligatorie, demonică şi sacrală în acelaşi timp, adorată de orice lipovean autentic. El poate renunţa la oricare din achiziţiile civilizaţiei moderne, dar nu şi la baia cu aburi de lângă casa lui”.

Ritualul îmbăierii în bania

În zilele geroase de iarnă, rușii lipoveni se odihneau timp de trei-patru ore la căldură, pe lejanka, după ce se îmbăiau. O localnică din Ghindărești i-a descris muzeografului Cerasela Dobrinescu ritualul îmbăierii în bania. „Fiecare lipovean are baie neagră (ciornaia bania). În camera unde avem bania facem camenca, un fel de cuptor, peste care punem nişte fiare şi peste fiarele alea câteva pietre.

Din când în când, aruncăm câteva căni cu apă pe pietre, iar fumul iese cu abur cu tot. După ce iese fumul şi se încing pietrele bine, începem să facem baie: stăm în abur, pe polok, şi ne lovim cu venik-ul, o măturică din funze de stejar; ne lovim peste tot, pe tot corpul, până se înroşeşte pielea. După asta, ne spălăm cu apa din cazan, cu săpun de casă, fiert cu pelin. Dacă e frig afară, după baie intrăm în casă, ne aşezăm pe leajanka şi bem un ceai de mentă. Asta facem de când ne ştim.” În mod tradiţional, ceaiul se făcea la samovar, precizează Cerasela Dobrinescu în lucrarea sa.

Bania era denumită și baia neagră

Denumirea de „baie neagră” este dată de faptul că această încăpere are pereţii negri, din cauza fumului dens, degajat de focul vetrei. ”De-a lungul timpului, băile lipoveneşti au suferit unele modificări, iar fumul a putut fi dirijat în exterior, prin intermediul unui coş construit deasupra vetrei. Aceste băi, prin comparaţie cu cele înnegrite de fum, se numesc „albe”, au pereţii tencuiţi cu lut şi văruiţi, iar podeaua realizată dintr-o scândură mai groasă, care se poate detaşa. În cazul băii albe, focul se face în predbannik, iar fumul este degajat prin horn, fapt ce presupune un consum mai mare de combustibil.

În general, îmbăierea se făcea sâmbăta sau înaintea unor sărbători importante, dar şi atunci când intervenea o răceală. Lipovenii aveau convingerea că îmbăierea în bania avea puteri miraculoase asupra bolii. La sate, în trecut, moaşa făcea o baie rituală lăuzei, considerându-se că acţiunea benefică a băii acţiona asupra refacerii rapide a corpului, care trecuse prin durerile naşterii. De asemenea, în comunităţile lipoveneşti, se practica şi îmbăierea dinaintea nunţii sau chiar imediat după nuntă”, citim tot în cartea Ceraselei Dobrinescu.

Bania și spiritul lui Bannik

Reminiscenţe ale mitologiei slave, căreia ruşii i-au fost tributari chiar şi după creştinare, au alimentat ideea potrivit căreia baia are un „spirit necurat”, care patronează acest spaţiu din gospodărie destinat debarasării de murdăria fizică. ”Convingerea ca în bania sălăşluieşte Bannik, spiritul băii, izvora şi din faptul că această încăpere, în care se lăsa murdăria, era singura în care ruşii lipoveni nu puneau icoane. Lipsa icoanelor într-un spaţiu locuit atrăgea după sine prezenţa forţelor malefice. Din aceleaşi motive, cruciuliţa (krestik) era lăsată la intrarea în bania.

Aşadar, fiecare bania avea un Bannik al său, care îşi avea locul sub bancheta de lemn, iar după o anumită oră, pe înserat, se interzicea accesul în baie, pentru a nu atrage mânia spiritului. De asemenea, ca mai toate spiritele casei şi gospodăriei, Bannik a fost imaginat ca având aspectul unui bătrân. Pentru a nu-l supăra pe Bannik, îmbăierea se făcea până la ora 7 seara, iar după această oră se credea că baia rămâne în întregime spiritului, căruia, în mod simbolic, i se lăsa o găleată cu apă curată şi venik- ul. Pentru a face cunoscută moştenirea primită de la înaintaşi, ruşii lipoveni au inclus ritualul băii cu aburi şi în ceremonialul ospitalităţii tradiţionale.

Astfel, oaspeţii aflaţi în casa unui rus lipovean sunt invitaţi să cunoască ritualul străvechi de folosire a acestei băi, actul fiind perceput ca fiind unul de purificare şi de iniţiere în cultura acestei etnii”, mai aflăm din cartea ”Rușii lipoveni din Dobrogea – istorie și tradiții specifice (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea-2011)”, scrisă de Cerasela Dobrinescu.

Baia cu aburi trebuie să figureze printre semnele şi simbolurile fundamentale ale etniei ruşilor lipoveni, alături de lotcă, peşte, ostrov, pescar, biserică şi cruce, apreciază cercetătorii. Este o construcție aparte, o marcă identitară a lipovenilor, care poate fi observată și astăzi în gospodăriile acestora.

Fotografiile sunt preluate din cartea ”Rușii lipoveni din Dobrogea – istorie și tradiții specifice (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea-2011)”, scrisă de Cerasela Dobrinescu

December 29, 2019
Tradiții și obiceiuri în Dobrogea, de Sfântul Nicolae

Copii sau adulți, cu toții îl așteptăm pe Moș Nicolae să ne aducă daruri, în această noapte, pentru că există multe tradiții și obiceiuri în Dobrogea, de Sfântul Nicolae. Puțini știm însă care este povestea de la care a apărut nuielușa ce le este oferită micuților care au fost obraznici. Sunt multe legende legate de faptele Sfântului Nicolae, care merită să fie cunoscute, astfel încât să înțelegem mai bine de unde a pornit obiceiul cadourilor pe care le oferim sau le primim pe 6 decembrie.

Sfântul Nicolae, tradiții și obiceiuri în Dobrogea

Nicolae este unul dintre cei mai iubiți sfinți. Sărbătorirea Sfântului Nicolae este un prilej de bucurie pentru toți locuitorii din Dobrogea. ”Această sărbătoare este ținută cu sfințenie de către cei care practică pescuitul, mai ales în satele aflate pe malul Dunării. Sfântul Nicolae este apărător al pescarilor și al podarilor, protector al celor care merg pe ape, iar locuitorii din Dobrogea au grijă să fie acasă pe 6 decembrie și să îl cinstească așa cum se cuvine, de sărbătoarea care îi este dedicată. Fiind un apărător al casei, icoana Sf. Nicolae se întâlnește în majoritatea gospodăriilor creștinilor din Dobrogea. De asemenea, în această zi erau pomeniți în trecut cei care au murit în război, pentru că numele sfântului derivă din grecescul Nike, care înseamnă victorie. Tot legat de apă putem spune că în această zi sunt pomeniți și cei care au murit înecați în mare”, a declarat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Cerasela Dobrinescu, din cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.

În ajunul Sf. Nicolae se fac pronosticuri meteo

Un alt obicei specific Dobrogei este legat de pronosticurile meteorologice, care se fac cu prilejul diferitelor ocazii. În noaptea din ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae se pun crenguțe de pomi fructiferi în apă, în apropierea icoanei. Indiferent că vorbim despre crenguțe de meri, peri sau cireși, dacă acestea înfloresc până la Anul Nou se spune că rodul livezilor din anul următor va fi bogat, am aflat tot de la muzeograful Cerasela Dobrinescu

Moș Nicolae, dezlegătorul colindelor

Tot în Dobrogea avem un alt obicei care s-a perpetuat în timp și încă se mai întâlnește în mediul rural, cel al formării cetelor de colindători. Și aceasta, pentru că Moș Nicolae este considerat dezlegător al colindelor. ”În ziua de Sfântul Nicolae se dă startul sărbătorilor de iarnă, astfel că la sate încep să se formeze cetele de colindători. Acestea reprezintă de fapt, cea mai arhaică formă de colindat care este atestată la noi în țară. Ele au o organizare realizată după reguli foarte stricte și stabilite riguros, care sunt transmise pe cale orală din generație în generație.

În noaptea din ajunul Sfântului Nicolae se întâlnesc cei care vor face parte din cetele de colindători, pentru că fiecare sat are mai multe cete, care își împart localitatea pe zone. Se aleg vătaful și ceilalți membri ai cetei, care au atribuții clare. Ceata funcționează până la Bobotează, când se încheie acest ciclu sărbătoresc. Tot ceea ce se întâmplă în cadrul cetei este, de fapt, cu circuit închis, informațiile nu se distribuie în exterior. Din această zi se repetă colindele și se fac scenariile pentru ceea ce urmează să se întâmple pe parcursul întregii luni”, a precizat muzeograful Cerasela Dobrinescu. Sunt și acum sate în Dobrogea, în care se formează cete de colindători. Există ceata mare sau ceata mică și ele trebuie să aibă o anumită organizare. Practic, colindatul este un eveniment foarte important în perioada sărbătorilor de iarnă, cea mai colorată și mai veselă din an.

Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți

Cunoaștem faptele Sfântului Nicolae din legende. Acestea îl descriu ca fiind o persoană blândă, care făcea acte caritabile. ”Cea mai cunoscută legendă despre el este aceea în care, în mod discret și neașteptat, sfântul a ajutat trei fete sărace, care erau nevoite să se căsătorească împotriva voinței lor, din cauza sărăciei. Sfântul Nicolae, fără să anunțe pe nimeni, le-a adus domnișoarelor zestrea dorită, astfel că nu au mai fost obligate să își unească destinele cu persoane pe care nu le iubeau. De aici s-a perpetuat acest obicei de a lăsa cadouri copiilor noaptea, pe nevăzute. Conform legendei, banii pe care moșul îi lăsa fetelor cădeau în ciorapi sau în ghete, tocmai de aceea și astăzi cadourile sunt lăsate în același mod. Copiii găsesc în dimineața de 6 decembrie, în ciorapii agățați lângă o sursă de căldură sau în ghetele pe care le-au lustruit în ajun, dulciuri sau alte daruri”, ne-a mai povestit muzeograful Cerasela Dobrinescu din cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța.

Nuielușa pentru copiii obraznici și semnificația ei

Povestea cu nuielușa pe care o primesc copiii obraznici de Moș Nicolae își are originile tot din faptele sfântului, care au fost transmise sub formă de legendă. ”În religia ortodoxă, Sfântului Nicolae i-au fost date, printre altele, atribuții legate de ocrotirea familiei și de educația copiilor. Potrivit legendei, el a participat la sinodul de la Niceea, primul sinod ecumenic din anul 325. Acolo, preotul Arie din Alexandria a susținut că Isus Hristos nu este de origine divină și că nu are legătură cu Dumnezeu. Deranjat de cele afirmate, Sfântul Nicolae l-a lovit pe Arie, pe care l-a considerat eretic. Această cutumă s-a perpetuat prin legende, iar cei care nu erau cuminți ori se îndoiau de credință erau pedepsiți. Pedeapsa se aplica în lumea satului cu ajutorul unor nuielușe, care, de obicei, erau crenguțe de pomi fructiferi. Originea nuielușelor provine din aceste fapte ale sfântului care au fost preluate de Moș Nicolae. Se mai spune că dacă nuielușa respectivă era pusă în apă și înflorea până la Anul Nou, copilul era iertat de obrăzniciile pe care le-a făcut”, am aflat tot de la muzeograful Cerasela Dobrinescu.

Sfântul Nicolae este iubit de 1700 de ani

Sărbătoarea Sfântului Nicolae ne aduce mai aproape de cea a Crăciunului, pe care cu toții o așteptăm la final de an. ”Pe Sfântul Nicolae sau pe Moș Nicolae, cum ne place să-i spunem, îl sărbătorim în primul rând la liturghie, la slujbă, pentru că el a existat ca persoană. A fost un ierarh vrednic, blând, dăruitor și drept. Sfântul Nicolae nu este o plăsmuire a imaginației unor oameni, el a existat în istoria bisericii. Nicolae s-a remarcat ca ierarh, pentru faptul că, prin blândețea și prin dărnicia sa a ajutat foarte mulți copii nevoiași, femei văduve și numeroase persoane sărmane. Prin dărnicia sa, chiar și acum, după 1700 de ani a rămas proaspătă această frumoasă amintire a lui”, a precizat pentru Discover Dobrogea preotul paroh de la Biserica Sf. Mina din Constanța, Claudiu Banu. El a precizat însă, că Moș Nicolae este generos și aduce daruri, dar le oferă și nuielușe celor care nu au fost cuminți.

Sticla pentru icoane era fabricată în glăjării, la începutul secolului XIX

Cele două icoane în care este înfățișat în cadrul acestui articol Sfântul Nicolae se află în patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța. Directorul insitituției, Maria Magiru a precizat pentru Discover Dobrogea faptul că ele au fost pictate pe sticlă, în secolul al XIX-lea de meșterii din Scheii Brașovului. Icoanele au fost realizate manual în ateliere rurale, numite glăjării, în care se confecționa sticla. ”Se vede că sticla nu este uniformă, e ondulată, special făcută pentru aceste icoane. Sticla realizată în mod industrial în fabrică a părut mult mai târziu, la începutul secolului XX”, a afirmat directorul Maria Magiru.

Obiceiurile dobrogenilor, de Sf. Nicolae

”Câte bordeie, atâtea obiceiuri” spune o vorbă românească. Ei bine, cam așa stau lucrurile în Dobrogea de sărbători, pentru că tradițiile au fost împrumutate de reprezentanții celor 18 etnii care trăiesc de mai bine de 100 de ani pe aceste meleaguri.

”În Dobrogea, unde există o întrepătrundere de etnii, de culturi diferite, se întâmplă un lucru miraculos. Anumite obiceiuri frumoase se împrumută de la o etnie la alta, de la o cultură la alta. Toate au în centru faptele bune, mai ales în luna decembrie. Obiceiurile în Dobrogea sunt preluate din diferitele zone ale României, din care a venit populația care trăiește în această regiune. Sunt foarte multe tradiții din țară transpuse aici. Am mers în case de creștini înainte de Crăciun și am mâncat ”scutecele lui Isus”, un produs de post, foarte simplu și foarte bun. În alte case se găteau anumite bucate de post din Oltenia sau din alte zone. E interesant cum se îmbină aceste tradiții gastronomice și cele privind colindele. Este foarte important să învățăm colinde în această perioadă, pentru că ele sunt cele care mărturisesc Nașterea lui Hristos. De asemenea, este frumos să îi primim pe colindători așa cum se cuvine, pentru că decembrie este luna darurilor și a faptelor bune. Primim, dar și dăruim”, a mai spus preotul Claudiu Banu.

Discover Dobrogea le urează ”La mulți ani”, tuturor celor care pe 6 decembrie își sărbătoresc ziua numelui. Fie că îi cheamă Nicoleta sau Nicolae, Niculina, Nicole, Niculai, Neculai ori Nicușor, aproximativ 800.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Nicolae. Indiferent că purtăm sau nu acest nume sfânt, cu toții putem să fim generoși, să facem fapte bune și să le oferim celor sărmani o bucurie de sărbători.

December 5, 2019