Tag: nominalizari

  • OMD Mamaia–Constanța nominalizează împreună destinațiile emblematice ale regiunii în competiția „Destinația Anului 2026”

    OMD Mamaia–Constanța nominalizează împreună destinațiile emblematice ale regiunii în competiția „Destinația Anului 2026”

    OMD Mamaia–Constanța și OMD Județul Constanța anunță, în mod oficial, nominalizarea comună a celor mai reprezentative atracții turistice din municipiu și din județ în competiția națională Destinația Anului 2026 – cel mai important proiect de promovare a destinațiilor turistice din România.

    Demersul marchează încă o etapă a colaborării dintre cele două organizații și transmite un mesaj clar: turismul din Constanța se promovează unitar, coerent și cu încredere în diversitatea experiențelor pe care le oferă – de la litoral și stațiuni balneare, la patrimoniu istoric, natură și atracții pentru familie.

    Competiția „Destinația Anului” a devenit, în ultimii ani, o platformă națională de referință, în care destinațiile sunt evaluate atât de public, cât și de specialiști, pe baza notorietății, a calității experienței turistice și a implicării comunității. Prezența în această competiție aduce vizibilitate la nivel național și poziționează destinațiile în topul preferințelor turiștilor.

    Un element special al ediției 2026 este susținerea categoriei dedicate stațiunilor turistice de către Stațiunea Mamaia, câștigătoare a trofeului la edițiile anterioare. După performanțele obținute, Stațiunea Mamaia devine un ambasador al acestei categorii și contribuie la promovarea turismului de litoral și balnear din România, confirmând statutul său de reper pentru industria turistică.

    „Nominalizările pe care le-am realizat împreună cu OMD Județul Constanța în Destinația Anului 2026 arată, înainte de toate, că promovăm această destinație unitar și cu încredere în diversitatea ei – de la litoral și stațiuni balneare, la natură, patrimoniu și atracții pentru familii. Ediția din acest an este una specială, cu peste 250 de destinații nominalizate la nivel național, ceea ce confirmă interesul tot mai mare pentru vacanțele în România și pentru competiția care reușește să aducă în prim-plan locuri și comunități care merită descoperite.” – a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

    Orașe care inspiră (destinații urbane cu notorietate, ofertă turistică diversă și viață culturală activă)

    • Orașul Constanța

    Stațiuni balneare (stațiuni cu tradiție în turismul de sănătate, wellness și tratament)

    • Techirghiol

    Tărâmuri fermecate (zone turistice cu identitate puternică, peisaj și experiențe integrate)

    • Riviera Românească

    Sate de poveste (sate turistice autentice, cu patrimoniu și comunități care oferă experiențe locale)

    • Vadu, Corbu

    Distracție și adrenalină (atracții pentru familii, agrement, parcuri tematice și activități recreative)

    • Aqua Magic – Mamaia

    Sanctuare ale istoriei (obiective de patrimoniu cu valoare istorică și culturală majoră)

    • Monumentul Tropaeum Traiani – Adamclisi

    Tărâmul cunoașterii (muzee, centre educaționale și atracții cu rol educativ și științific)

    • Delfinariul – Planetariul – Microrezervația Naturală Constanța

    Comori naturale (arii naturale, peșteri, forme de relief și obiective din natură)

    • Peștera Sfântul Andrei – Ion Corvin

    Nuclee urbane (zone turistice emblematice din interiorul orașelor – promenade, piețe, porturi turistice)

    • Faleza Cazinoului Constanța & Portul Turistic Tomis

    Landmarks (repere arhitecturale și simboluri definitorii pentru o destinație)

    • Cazinoul Constanța

    În perioada următoare vor fi anunțați finaliștii, iar etapa votului public va transforma, ca în fiecare an, susținerea comunității într-un element decisiv.

    Constanța intră în competiție cu un portofoliu turistic complet, construit în jurul autenticității, experiențelor pentru toate vârstele și unui patrimoniu care merită redescoperit.

    Rămâneți aproape! Revenim în curând cu detalii despre finaliști și despre mecanismul de vot.

  • Pentru prima dată în istoria sa, Teatrul de Stat Constanța are 4 nominalizări la Premiile UNITER

    Pentru prima dată în istoria sa, Teatrul de Stat Constanța are 4 nominalizări la Premiile UNITER

    Astăzi au fost anunțate public nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2023, cele mai importante premii din teatrul românesc. Pentru prima dată în istoria sa, Teatrul de Stat Constanța are PATRU NOMINALIZĂRI, după ce, în cei doi ani precedenți, a avut câte două nominalizări și câte un premiu.

    Cele patru nominalizări primite de Teatrul de Stat Constanța:

    1.Nominalizare la Premiul pentru Cel mai bun spectacol – „SEASIDE STORIES” în regia lui Radu Afrim, care este și autorul scenariului, un colaj de texte despre mare, scrise de șase autori români contemporani: Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, la care se adaugă un poem de Nina Cassian.

    2.Nominalizare la Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundarNINA UDRESCU, pentru rolurile din spectacolul „SEASIDE STORIES”.

    3.Nominalizare la Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar – THEODOR ȘOPTELEA pentru rolurile din spectacolul „SEASIDE STORIES”.

    4.Nominalizare la Premiul pentru Cel mai bun Debut – THEODOR CRISTIAN NICULAE, pentru scenografia spectacolului „SEASIDE STORIES”.

    teatrul-de-stat-constanta-nominalizari-la-premiile-uniter

    După un efort susținut, de câțiva ani, un efort al întregii echipe, Teatrul de Stat Constanța a reușit să ajungă acolo unde și-a propus, adică în elita teatrului românesc. Est important că astăzi avem prima nominalizare obținută vreodată de Teatrul de Stat Constanța la Premiul pentru cel mai bun spectacol. Și mai trebuie menționat că, înainte de anul 2021, precedentele nominalizări la premiile UNITER au fost în 1997, pentru spectacolul „Penthesilea” de Mioara Cremene & H. Von Kleist: Cătălina Buzoianu a fost nominalizată și a primit premiul pentru regie, iar pentru costumele din același spectacol, Velica Panduru a primit premiul de debut în scenografie.

    Nominalizarea la Premiul pentru cel mai bun spectacol presupune recunoașterea performanței întregii echipe a spectacolului SEASIDE STORIES: Distribuția, în ordinea intrării în scenă, este următoarea: Liliana Ghiță, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Anaïs Agi-Ali (elevă), Cătălina Mihai, Iulian Enache, Laura Iordan, Liliana Cazan, Mihaela Velicu, Alina Manțu, Cristiana Luca, Lana Moscaliuc, Nina Udrescu, Remus Archip, Andrei Bibire, Alex Burcă (elev).

    Din echipa de creație a spectacolului mai fac parte: asistent de regie Mara Oprea, lighting designer Cristian Niculescu, asistent de scenografie Paula Rusu. Andrei Dermengiu și Marian Adochiței au realizat filmările alături de Radu Afrim, iar primul, Andrei Dermengiu, a făcut și montajul video. Alexandru Bibere – operator lumini, Alexandru Popa și Eduard Lupu – operatori sunet, Andrei Dermengiu/Emil Băncilă – regizori tehnici.

    De asemenea, au fost anunțate premiile Senatului UNITER pentru Întreaga Activitate, iar teatrul constănțean are un motiv suplimentar de bucurie, deoarece Premiul pentru Întreaga activitate în scenografie a fost acordat scenografei CARMENCITA BROJBOIU, una dintre cele mai cunoscute și apreciate scenografe din România, care locuiește la Constanța, unde și-a și început cariera. O carieră de-a lungul căreia a lucrat și încă lucrează cu cei mai mari regizori români, dar și cu regizori străini, la majoritatea teatrelor din România și la mari teatre din străinătate, a luat numeroase premii și a avut parte de recunoașterea muncii sale la cel mai înalt nivel.

    Dragostea pentru teatru a Carmencitei Brojboiu a început la Constanța, primul spectacol care a fascinat-o a fost „Miles Gloriosus” în regia lui Silviu Purcărete, pe scena dramaticului constănțean, iar primii zece ani din cariera ei de scenografă se leagă de teatrul de păpuși și de spectacolele realizate împreună cu regizoarea Mona Chirilă. Carmencita Brojboiu este, în prezent, membru în Consiliul Artistic al Teatrului de Stat Constanța.

    Spectacolul SEASIDE STORIES va avea două reprezentații în acest weekend, vineri, 17 martie, de la ora 19:00, și sâmbătă, 18 martie, de la ora 12:00. Cele două reprezentații sunt sold out.

    ”Mulțumim publicului nostru pentru susținere, aplauze și motivație, mulțumim autorităților locale pentru sprijinul acordat în ultimii ani, mulțumim jurnaliștilor pentru promovarea activității teatrului!”, transmit reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.