Tag: Neversea Kapital

  • Sistemul de plată, check-in, top up și refund la prima ediție Neversea Kapital

    Sistemul de plată, check-in, top up și refund la prima ediție Neversea Kapital

    Mai este o singură zi până la prima ediție Neversea Kapital, cel mai tare festival al Bucureștiului care va avea loc între 4-6 iulie pe Arena Națională.

    Zeci de mii de fani se vor putea bucura de seturile unor DJ de top precum Paul Kalkbrenner, Axwell, Lost Frequencies, John Summit, Don Diablo, R3hab, Salvatore Ganacci, Mëstiza, Alok, Charlotte de Witte, Deborah de Luca, Nina Kraviz, Korolova, dar și de show-urile celor mai fresh artiști de urban, de experiențe inedite și de momente speciale.

    Mainstage, The Ark și Temple sunt cele 3 scene din festival, dar sunt și music spoturi ale partenerilor festivalului unde poți descoperi cei mai fresh DJs.

    Organizatorii au pregătit fluxul de acces în festival și recomandă parcurgerea informațiilor de mai jos pentru o experiență cât mai plăcută în ceea ce privește intrarea în festival și efectuarea check-in-ului și a procesului de top up.

    Sistem de plată, check-in și acces la festivalul Neversea Kapital 2025

    Toți cei care și-au achiziționat abonamentele pentru festival sunt rugați de către organizatori să se înregistreze prin procesul de check-in. Check-in-ul se poate realiza atât online, cât și offline (la locație), însă cel din urmă va presupune o taxă de 25 euro/bilet.

    Organizatorii atrag atenția că doar fanii înregistrați în formularul de Check-in (online sau la locație) pot să primească brățara de festival, în baza unui abonament sau a unui bilet de o zi, cu un cod de bare valid și a cărții de identitate.

    Tinerii sub 18 ani trebuie să aibă la ei, pe lângă biletul de acces și actul de identitate, și documentul de acord parental. Acesta poate fi descărcat de pe https://neversea.com/info/1c0c7a8f-520a-4f1c-a5a7-e2afe4b75e3c și trebuie completat înainte de venirea la festival. Minorii sub 14 ani trebuie să dețină un bilet valid și să vină însoțiți de un părinte, atât la procesul de preluare al brățării, cât și la accesul în festival. Accesul minorilor sub vârsta de 7 ani este permis numai în compania unui părinte și este recomandat să fie realizat până la ora 19:00.

    Accesul minorilor între 7-14 ani se va face numai pe baza unui Bilet valid și numai în compania unui părinte. Un părinte poate însoți un singur minor cu vârsta mai mică de 14 ani.

    Biletele și brățările sunt nominale si netransferabile.

    Pentru cei peste 18 ani, posesori de abonamente General Access sau VIP și care au Check-in-ul Online realizat, pre-redemption (schimbarea biletului în brățară înainte de festival) este disponibil înainte de festival, după cum urmează:

    Puncte de redeem Neversea

    Sun Plaza 1-3 iulie 12:00-22:00

    București Mall parter lângă Info Point 1-3 iulie 12:00-22:00

    Mega Mall lângă food court 1-3 iulie 12:00-22:00

    Puncte de redeem Raiffeisen

    Băneasa Shopping city (Galeria Feeria) la parter 1-3 iulie 12:00-22:00

    AFI Cotroceni la parter 1-3 iulie 12:00-22:00

    Puncte de redeem Ploom

    AFI Cotroceni la parter, intrarea Galaxy 1-3 iulie 12:00-22:00

    Promenada Mall – la parter, lângă scări 1-3 iulie 12:00-22:00.

    Pentru un flux mai rapid și evitarea cozilor, organizatorii recomandă realizarea check-in-ului online.

    Accesul în Festival

    Punctele de Check-in la locație și acces în festival sunt pentru ACCES GENERAL intrare bdul Basarabia:

    Program ridicare brățară

    4-6 iulie – 15:00 / 03:00

    Program Acces Festival:

    4-6 iulie – 16:00 / 04:00

    Pentru ACCES VIP, intrarea se face prin Maior Coravu.

    Program ridicare brățară:

    4-6 iulie – 15:00 / 03:00

    Program Acces Festival:

    4-6 iulie – 16:00 / 04:00

    FESTIVALUL NEVERSEA SE DESCHIDE LA ORA 16.00 ÎN FIECARE ZI

    Accesul în festival va avea loc în zilele de 4, 5, 6 iulie, începând cu ora 16:00. Ridicarea brățărilor în timpul festivalului se poate face zilnic, până la ora 04:00 am, iar accesul în festival până la ora 05:00 am. Organizatorii recomandă celor prezenți să adopte o vestimentație lejeră, pentru a face cu brio față căldurii, să folosească cremă de protecție solară și să se hidrateze corespunzător în timpul evenimentului. De asemenea, să verifice lista cu obiectele permise pe care le pot lua cu ei în festival, pentru a evita situațiile în care acestea le vor fi aruncate de către agenții de securitate la zona de intrare.

    Printre obiectele interzise se numără următoarele: substanțe interzise, alcool, materiale inflamabile, sticle (inclusive sticle de parfum sau deodorant), biberoane, umbrele, produse cosmetice (crema de soare este permisă), rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm x 21 cm x 12 cm, conserve, artificii, lasere, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, bannere susținute de bețe, scaune, lanțuri, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detașabile, orice tip de obiecte care pot răni. Toți festivalieriii sunt sfătuiți să consulte lista cu obiecte interzise și să nu dețină asupra lor astfel de obiecte în cadrul festivalul. Lista completă a obiectelor interzise poate fi consultată pe site-ul oficial al festivalului Neversea Kapital – Termeni si conditii

    TOP UP & REFUND

    Sistemul de plată de la Neversea este oferit prin sprijinul Raiffeisen Bank, Banca Oficială a Festivalului, și este integrat cu sistemul de acces, care aduce mai multă siguranță și facilitate participanților.

    Toți cei prezenți vor putea plăti în festival doar prin intermediul brățării de festival, astfel că nu vor avea posibilitatea de plată cash sau card direct la vendori. Alimentarea brățării de festival se face prin procesul de top-up, corelat cu contul fiecăruia de check-in. Top-up-ul se poate realiza atât online (din contul de check-in online – recomandarea organizatorilor) sau la locație, la zonele de CreditPoint din festival, atât cu cash, cât și cu cardul.

    Opțiunea de refund online este disponibilă doar pentru sumele încărcate online, prin procesul de top up online. Fiecare posesor poate să aleagă ce se întâmplă cu banii rămași pe brățara de festival: să solicite refund sau să îi doneze pentru a susține cauza socială prin intermediul „Spitale Publice din Bani Privați”. Solicitarea de refund/ donate se realizează din contul clientului de Check-in, de unde a făcut și top-up-ul online.

    Refund-ul online începe din 9 Iulie (Miercuri) ora 12:00 și va fi disponibil până în data de 14 Iulie (Luni), la ora 10:00.

    Toți cei care au realizat top-up-ul la festival, vor putea solicita refund la locație pe perioada festivalului de la căsuțele CreditPoint din festival și luni, 7 iulie, de la ora 10:00 la 17:00, la punctul de Ticketing.

    Mai multe informații despre securitate, acces, check-in și top-up pot fi regăsite în regulamentul oficial, pe site-ul neversea.com sau pe paginile de Social Media. Toți cei care au nelămuriri și situații particulare sunt îndemnați să folosească mediile de comunicare precum mesaje private în social media sau adresa de email ask@neversea.com.

  • Doi artiști legendari vin la festivalul Neversesa Kapital

    Doi artiști legendari vin la festivalul Neversesa Kapital

    Organizatorii celui mai mare festival din București, Neversea Kapital, au anunțat două nume legendare care completează lineup-ul primei ediție a festivalui: John Summit, superstarul house din Statele Unite și geniul melodic techno, german Paul Kalkbrenner.

    Recunoscut de Rolling Stone drept “The Hottest Name in Dance Music” și descris de Variety ca “One of EDM’s Biggest Rising Stars”, John Summit este considerat noul “must have” în lineup-ul celor mai mari festivaluri din lume.

    Piesa „Deep End” (2020) a fost cel mai ascultat single house al acelui an pe platformele digitale și l-a propulsat rapid în topurile internaționale. În 2025, piesele lui John Summit au peste 1,5 miliarde de accesări pe platforma Spotify.

    În vara lui 2024, John Summit a bifat un moment de referință în cariera sa: concertul sold-out de la Madison Square Garden din New York. Biletele s-au epuizat în timp record, iar Summit a descris show-ul drept “cel mai important moment din viața mea artistică până acum”.

    Anul acesta, la “Super Bowl Weekend”, în cadrul unui eveniment desfășurat în New Orleans, John Summit și Dom Dolla au stabilit un record de participare și au avut un invitat special, CEO-ul companiei Apple, Tim Cook.

    Americanul a avut show-uri sold-out în marile cluburi din Ibiza, Miami sau Las Vegas, apariții pe scene principale la cele mai mari festivaluri: Coachella, Ultra sau Creamfields și a fost invitat la show-urile sold-out realizate de Anyma la Sphere, în Las Vegas.  A mixat alături de Green Velvet, într-o colaborare devenită clasică în circuitul EDC și ARC Festival Chicago. A format un duo inedit cu prietenul său Dom Dolla, “Everything Always”, și a susținut seturi legendare la Red Rocks.

    În iulie 2024, și-a lansat primul album, “Comfort in Chaos”,  care a debutat pe locul 2 în Billboard Dance/Electronic și are peste 454 de milioane de ascultări. Albumul a confirmat faptul că Summit nu este doar un hit-maker, ci un artist complet.

    Deși este o apariție recentă pe scena internațională, John Summit este astăzi unul dintre cei mai influenți artiști din industria electronic dance music.

    Cunoscut ca unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică electronică live, Paul Kalkbrenner a redefinit sound-ul techno. Originar din Berlin, Kalkbrenner s-a impus în anii 2000 printr-un stil care refuză convențiile: nu mixează piese, ci le interpretează în timp real, folosind echipamente hardware și software pentru a crea o experiență unică la fiecare apariție.

    Albumul Berlin Calling (2008) l-a propulsat din scena underground la nivel global. Piesa “Sky and Sand”, la care a colaborat cu fratele său Fritz, a devenit imn în cultura techno, și a rămas în topuri peste 2 ani la rând.  Producțiile germanului au peste 1,18 miliarde de ascultări pe Spotify.

    Paul Kalkbrenner a fost headliner pe scena principală a celor mai mari festivaluri din lume: UNTOLD, Tomorrowland, Sónar, Coachella. În 2014, a susținut un show memorabil în fața a sute de mii de oameni la Poarta Brandenburg, pentru a marca 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

    Gândit ca o experiență urbană de top, festivalul Neversea Kapital își propune să transforme Arena Națională din București într-un hub al muzicii, tehnologiei și entertainmentului live. Lineup-ul din acest an reunește unele dintre cele mai mari nume din cultura mainstream și underground : Axwell, Lost Frequencies, Salvatore Ganacci, Alok, KSHMR, Don Diablo, Steve Aoki, Claptone, Charlotte De Witte, Nina Kraviz, Deborah de Luca, MAU P, Korolova și mulți alții.

    Organizatorii festivalului vor anunța nume noi în curând.

    Prima ediție are loc între 4 și 6 iulie 2025, abonamentele sunt disponibile pe www.neversea.com.

  • Neversea Kapital anunță primii artiști care vor urca pe scene festivalului, între 4-6 iulie, pe Arena

    Neversea Kapital anunță primii artiști care vor urca pe scene festivalului, între 4-6 iulie, pe Arena

    Așteptarea a luat sfârșit și fanii Neversea Kapital se pot bucura de primii artiști confirmați pentru prima ediție a festivalului.

    Între 4-6 iulie, Arena Națională aduce nume în premieră pentru scena din București precum Charlotte de Witte, Axwell (a mai avut show în capitală doar alături de Swedish House Mafia), Alok și Korolova. Acestor artiști li se alătură Salvatore Ganacci, Lost Frequencies, Deborah De Luca, Nina Kraviz, Claptone, Sickick, MËSTIZA, Kshmr, Don Diablo, Steve Aoki, Kaaze, Nervo și Mau P. Axwell, DJ-ul legendar din Suedia și membru fondator al Swedish House Mafia alături de Steve Angello și Sebastian Ingrosso, a influențat scena EDM globală cu piese emblematice și seturi incendiare, precum și super hituri care au cucerit o lume întreagă printre care „One (Your Name)”, „Save the World” și „Don`t You Worry Child” cu SHM, dar și „Sun Is Shining” și „More Than You Know” alături de Ingrosso. Axwell a fost nominalizat de cinci ori la premiile Grammy și a câștigat de două ori premiul „Best House DJ” la DJ Awards.

    Salvatore Ganacci este cu siguranță unul dintre cei mai iubiți artiști, un nume care nu putea să lipsească de la debutul Neversea Kapital în București. Pe numele real Emir Kobilić, Salvatore Ganacci este DJ și producător suedez de origine bosniacă, cunoscut atât pentru stilul său muzical eclectic, cât și pentru show-urile sale complet atipice, pline de umor și elemente nonconformiste. Acesta transformă fiecare set într-un spectacol memorabil.

    Lost Frequencies, DJ și producător belgian, pe numele său Félix De Laet, unul dintre cei mai carismatici artişti din muzica electronică, a cunoscut succesul în industria muzicală internațională în ultimul deceniu. Acesta se mândrește cu peste 32 de milioane de ascultători lunari pe Spotify și se bucură de performanța remarcabilă de a depăși un miliard de stream-uri pe Spotify.

    Single-ul „Are You With Me” i-a asigurat locul 1 în 18 țări și a făcut ca Lost Frequencies să devină primul artist belgian care ajunge pe primul loc în Regatul Unit. Alok, locul 4 în clasamentul oficial Top 100 DJ Mag, este considerat cel mai mare DJ şi producător brazilian din toate timpurile. Acesta a fost numit oficial „cel mai urmărit artist din muzica electronică” de pe Instagram, a fost gazda celui mai mare livestream, şi e numărul 1 la nivel global pe X.

    Cei mai mari artiști ai muzicii techno urcă pe scena Neversea Kapital

    Charlotte de Witte, una dintre cele mai influente figuri ale techno-ului contemporan, cunoscută pentru stilul său dark, intens și minimalist de techno, cucerește scena prin seturi hipnotice și un sound inconfundabil. Cunoscută pentru piese ca „Selected” sau „Doppler”, vine pentru prima dată la București la Neversea Kapital, într-un show care promite intensitate pură și vibe autentic techno.

    Deborah De Luca este un nume sonor în lumea muzicii techno și a culturii underground, DJ și producătoare de origine italiană, originară din Napoli. Este considerată una dintre cele mai influente prezențe a scenei techno globale, inclusă în clasamentul DJ Mag Top 100 DJs din 2024 pe locul 58, fiind apreciată pentru stilul său „Hard Pop”.

    Nina Kraviz, artista siberiană de muzică electronică, este cea mai de succes femeie din domeniul său. În 2017, a fost declarată „DJ-ul Anului” de Mixmag, consolidându-i statutul în cadrul comunității muzicale globale. Artista susține show-uri în cele mai neobișnuite locuri din lume, atât la

    Turnul Eiffel și Marele Zid Chinezesc, dar și pe cele mai mari scene de festivaluri, precum și în cadrul petrecerilor de club underground.

    MËSTIZA este mixul perfect între muzică, modă și emanciparea femeilor, cu un sound care îmbină ritmurile flamenco cu influențe din house, techno melodic, afro house și sunete latine, arabe și africane. La începutul anului 2024, MËSTIZA au lansat “Quëreles”, primul lor album, cu colaborări naționale și internaționale, care a devenit cel mai bine vândut album din Spania în prima săptămână de vânzare.

    Claptone este DJ și producător care se diferențiază prin sound-ul house și tech house cu influențe din pop, jazz, soul și indie, dar și prin masca sa aurie distinctivă și identitatea enigmatică.

    Claptone a câștigat notorietate internațională în 2013 cu piesa „No Eyes” și albumele “Charmer” (2015), “The Masquerade” (2016), “Fantast” (2018) și “Closer” (2021). Claptone a produs remixuri pentru artiști de renume precum Depeche Mode, New Order, Disclosure, Faithless și Gorillaz.

    KSHMR este producător, DJ și compozitor american, cunoscut pentru fuziunea dintre muzica electronică și influențele culturii indiene, inspirate de originile tatălui său, un emigrant din regiunea Kashmir. În 2021, a urcat pe locul 11 în Top 100 DJ Mag și a lansat albumul “Harmonica Andromeda”, care a marcat o schimbare stilistică, explorând sunete mai orchestrale și cinematice.

    2023 a adus lansarea albumului „KARAM”, care adresează mai multe teme sociale și include colaborări cu peste 20 de artiști de hip-hop din India.

    Sickick, DJ și producător canadian, e cunoscut pentru stilul său muzical unic, care îmbină genuri precum trap, bass, reggaeton, electro și R&B, și pentru aparițiile sale misterioase, datorită măștii care face parte din imaginea sa și care l-a ajutat să depășească anxietatea de scenă și să-și exprime creativitatea fără inhibiții. Cu milioane de fani pe rețelele de socializare, Sickick este considerat unul dintre cei mai inovatori artiști din scena muzicii electronice, care a atras atenția prin remixuri creative și piese originale care îmbină diverse influențe muzicale.

    NERVO, cel mai aclamat duo feminin, cu live set-uri pline de energie și ținute nonconformiste, a colaborat de-a lungul anilor și cu Afrojack, Dimitri Vegas & Like Mike, Armin Van Buuren, Nicky Romero, Sofi Tukker, Steve Aoki, Timmy Trumpet, Danny Avila, Quintino, Wolfpack și mulți alți artiști și producători din întreaga lume.

    Între 4-6 iulie, Bucureștiul va fi gazda unui nou proiect de amploare care va purta semnătura creatorilor UNTOLD și NEVERSEA, două dintre cele mai apreciate branduri de festivaluri din întreaga lume. Arena Națională din București va fi pentru 3 zile epicentrul distracției atât pentru bucureșteni, dar și pentru cei care vor călători din țară sau străinătate în căutarea unei aventuri urbane unice.

    În 2025, prima ediție Neversea Kapital va aduce bucureștenilor show-uri speciale ale unor artiști internaționali apreciați și relevanți, diversitate de genuri muzicale, design de scene impresionant, experiențe culinare inedite, tehnologie și activări de ultimă generație, street art, fashion, precum și alte surprize care vor fi dezvăluite în perioada următoare.

    Cei care doresc să ia parte la prima ediție Neversea Kapital pot cumpăra abonamente pe neversea.com.

  • Neversea Kapital recrutează peste 1000 de voluntari pentru prima ediție a festivalului

    Neversea Kapital recrutează peste 1000 de voluntari pentru prima ediție a festivalului

    Prima ediție a festivalului Neversea Kapital va avea loc între 4 și 6 iulie 2025, pe Arena Națională din București, și va aduce împreună zeci de mii de participanți, artiști internaționali și o echipă extinsă de organizare. O componentă esențială a acestui mecanism sunt voluntarii, care contribuie an de an la succesul celor mai mari festivaluri din portofoliul UNTOLD Universe.

    Organizatorii caută peste 1.000 de voluntari care să se alăture echipei Neversea Kapital. Cei interesați trebuie să aibă minimum 16 ani împliniți, iar perioada de înscriere este deschisă între 13 mai și 1 iunie 2025, prin formularul online disponibil aici: https://forms.gle/amN6EhGZBhTXj7599

    După încheierea perioadei de înscriere, va urma o etapă de selecție, iar voluntarii aleși vor fi anunțați până pe 8 iunie 2025. Aceștia vor participa ulterior la sesiuni personalizate de training și pregătire, în funcție de echipa în care vor activa.

    Printre departamentele în care se pot implica se numără: Acces & Check-in, Acreditări, Angels, Backstage, Resolution, Emergency. De asemenea, o parte dintre voluntari vor avea șansa să lucreze în proximitatea artiștilor și DJ-ilor internaționali, în culisele primei ediții a celui mai așteptat mega-festival urban al verii.

    Neversea Kapital este cel mai nou proiect muzical de amploare din România, organizat de echipa din spatele festivalurilor UNTOLD și Neversea. Gândit ca o experiență urbană completă, festivalul transformă Arena Națională din București într-un hub al muzicii, tehnologiei și entertainment-ului live. Prima ediție are loc între 4 și 6 iulie 2025 și reunește artiști internaționali din genuri precum EDM, techno, tech house, hip-hop, trap și urban.

    Neversea Kapital se poziționează ca un nou reper în industria evenimentelor din Europa de Est. Abonamente disponibile pe: https://neversea.com.

  • Primul val de vânzare Neversea Kapital sold out: peste 20.000 de abonamente au fost achiziționate

    Primul val de vânzare Neversea Kapital sold out: peste 20.000 de abonamente au fost achiziționate

    Anunțul primei ediții Neversea Kapital a adus bucurie și entuziasm în rândul fanilor muzicii și entertainmentului de calitate, astfel că peste 20.000 de abonamente au fost deja vândute în doar câteva zile de la lansare.

    Între 4-6 iulie, Bucureștiul va fi gazda unui nou proiect de amploare care va purta semnătura creatorilor UNTOLD și NEVERSEA, două dintre cele mai apreciate branduri de festivaluri din întreaga lume. Arena Națională din București va fi pentru 3 zile epicentrul distracției atât pentru bucureșteni, dar și pentru cei care vor călători din țară sau străinătate în căutarea unei aventuri urbane unice.

    Iubitorii de muzică vor putea petrece anul acesta trei zile și trei nopți memorabile în cadrul Neversea Kapital, care va aduce experiența celui mai îndrăgit festival de pe o plajă din Europa în Capitală, creând în acest fel un concept nou și atractiv, infuzat cu magia Neversea. Din 2026, festivalul din București va avea o identitate proprie, KAPITAL Festival, propunându-și să devină un nou mega-festival, alături de UNTOLD.

    În 2025, prima ediție Neversea Kapital va aduce bucureștenilor show-uri speciale ale unor artiști internaționali apreciați și relevanți, diversitate de genuri muzicale, design de scene impresionant, experiențe culinare inedite, tehnologie și activări de ultimă generație, street art, fashion, precum și alte surprize care vor fi dezvăluite în perioada următoare.

    Cei care doresc să ia parte la prima ediție Neversea Kapital pot cumpăra abonamente pe neversea.com.

    Neversea Kapital devine primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD UNIVERSE în capitala României, în același timp în care grupul se pregătește pentru ediția aniversară de 10 ani a mega festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, dar și pentru a doua ediție a celui mai mare festival organizat vreodată în Emiratele Arabe Unite, UNTOLD DUBAI.

  • NEVERSEA KAPITAL pe Arena Națională, între 4 și 6 iulie 2025

    NEVERSEA KAPITAL pe Arena Națională, între 4 și 6 iulie 2025

    Bucureștiul va fi gazda unui nou proiect de amploare care va purta semnătura creatorilor UNTOLD și NEVERSEA, două dintre cele mai apreciate branduri de festivaluri din întreaga lume. Pornind de la oportunitatea de a realiza un festival în București, organizatorii au semnat un protocol de colaborare cu Primăria București și astfel, între 4-6 iulie 2025, pe Arena Națională, va avea loc prima ediție a festivalului Neversea Kapital.

    Fanii entertainmentului de calitate vor putea petrece anul acesta trei zile și trei nopți memorabile în cadrul Neversea Kapital, care va aduce experiența celui mai îndrăgit festival de pe o plajă din Europa în Capitală, creând în acest fel un concept nou și atractiv, infuzat cu magia Neversea. Din 2026, festivalul din București va avea o identitate proprie, KAPITAL Festival, propunându-și să devină un nou mega-festival, alături de UNTOLD.

    În 2025, prima ediție Neversea Kapital va aduce bucureștenilor show-uri speciale ale unor artiști internaționali apreciați și relevanți, diversitate de genuri muzicale, design de scene impresionant, experiențe culinare inedite, tehnologie și activări de ultimă generație, street art, fashion, precum și alte surprize care vor fi dezvăluite în perioada următoare.

    Organizatorii își propun ca noul festival să fie o opțiune accesibilă și la îndemână în primul rând pentru bucureșteni, dar și pentru cei care vor călători din țară sau străinătate în căutarea unei aventuri urbane unice.

    Din 2026, KAPITAL Festival va evolua de la an la an din punct de vedere al lineup-ului, complexității, diversității experiențelor și va deveni una dintre destinațiile de festival preferate pentru publicul din România, dar și din Europa.

    “KAPITAL este proiectul la care am visat și pentru care am lucrat să devină realitate vara aceasta, între 4-6 iulie, în București, pe Arena Națională. Conceptul de bază de la care am plecat, NEVERSEA, este un concept special, devenind în timp cel mai mare și cel mai spectaculos festival pe plajă din Europa. Am investit ca echipă multă pasiune, efort, energie și resurse considerabile pentru a-l aduce în acest punct, iar odată cu elementele specifice pe care le va aduce Capitala, credem cu tărie că festivalul KAPITAL va fi un motiv de mândrie pentru București și va deveni pe viitor un nou mega-festival cu renume mondial, alături de UNTOLD”. Bogdan Buta – Fondator & Group CEO al UNTOLD UNIVERSE.

    Neversea Kapital îi invită pe toți cei care vor să aibă acces exclusiv la primele bilete care se vor pune în vânzare, să se înscrie pe neversea.com. În plus, cei care se vor înregistra pe site vor beneficia automat de un voucher de 150 de lei, valabil la achiziția abonamentului de festival.

    Neversea Kapital devine primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD UNIVERSE în capitala României, în același timp în care grupul se pregătește pentru ediția aniversară de 10 ani a mega festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, dar și pentru a doua ediție a celui mai mare festival organizat vreodată în Emiratele Arabe Unite, UNTOLD DUBAI.