Tag: Muzeul de Arta Tulcea

  • Lucrările specialiștilor din 31 de instituții de cultură și cele ale 98 de artiști, prezentate la Muzeul de Artă din Tulcea în 9 și 10 octombrie 2025

    Lucrările specialiștilor din 31 de instituții de cultură și cele ale 98 de artiști, prezentate la Muzeul de Artă din Tulcea în 9 și 10 octombrie 2025

    În zilele de joi, 9 octombrie și vineri, 10 octombrie 2025, Muzeul de Artă din Tulcea va găzdui două evenimente de prim rang: ediția a IX-a a Sesiunii Naționale de Comunicări „Patrimoniul și Educația în Muzeele de Artă” și deschiderea oficială a Bienalei de Pictură „Alexandru Ciucurencu” Tulcea 2025.

    Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Regională „Aegyssus”, organizează, în perioada 9–10 octombrie 2025, cea de-a noua ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări „Patrimoniul și Educația în Muzeele de Artă”. La această ediție și-au anunțat participarea 53 de specialiști, cu 47 de prezentări, reprezentând 31 de instituții de cultură, educație și cercetare din România și, în premieră, din Republica Moldova. Deschiderea lucrărilor va avea loc joi, 9 octombrie 2025, de la ora 09:00, la sediul muzeului din Str. Grigore Antipa nr. 2.

    Vineri, 10 octombrie 2025, de la ora 17:00, se va deschide oficial expoziția-concurs Bienala de Pictură „Alexandru Ciucurencu” Tulcea 2025. Proiectul este realizat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, în parteneriat cu Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Tulcea. Pentru această ediție s-au înscris 268 de artiști plastici, fiecare cu câte o lucrare; în urma selecției au fost admiși 100 de participanți, dintre care 98 vor expune lucrările în cadrul bienalei.

    Închiderea expoziției și festivitatea de premiere sunt programate pentru 14 noiembrie 2025, la sediul Muzeului de Artă Tulcea. Premiile, în valoare totală brută de 20.000 lei, vor fi acordate astfel:

     Premiul I – 6.000 lei

     Premiul II – 4.000 lei

     Premiul III – 3.000 lei

     Mențiuni I, II, III – câte 1.000 lei fiecare

     Premiul special al organizatorilor – 2.000 lei

     Premiul special al juriului – 2.000 lei

    Jurizarea lucrărilor se va desfășura în perioada 6–17 octombrie 2025 și va fi realizată de un juriu format din artiști plastici și critici de artă.

    Alice-Georgiana Fănaru, coordonatoare a Sesiunii Naționale de Comunicări „Patrimoniul și Educația în Muzeele de Artă” Petre Teodorescu, coordonator al Bienalei de Pictură „Alexandru Ciucurencu” Tulcea.

  • Acuarele și litografii semnate de Constantin Găvenea revin pe simezele Muzeului de Artă Tulcea

    Acuarele și litografii semnate de Constantin Găvenea revin pe simezele Muzeului de Artă Tulcea

    Muzeul de Artă Tulcea anunță revenirea pe simeze a unei expoziții dedicate în anul 2019 marelui artist Constantin Găvenea, un veritabil cronicar vizual al Dobrogei. Sub titlul „Constantin Găvenea – între acuarelă și litografie”, expoziția de anul acesta își propune să readucă în atenția publicului universul artistic al acestui creator de excepție, care a transformat peisajele Deltei, Tulcei și Dobrogei în adevărate legende vizuale.

    Delta Dunării și orașul Tulcea sunt protagonistele operei sale, surprinse în scene spontane, neregizate, fie în transparența diafană a acuarelei, fie în detaliile precise ale litografiei. De la peisajele naturale ale Deltei la străzile încărcate de istorie ale Tulcei, Găvenea a reușit să surprindă esența unui loc aflat la confluența dintre Orient și Occident, creând un melanj vizual unic.

    Expoziția cuprinde 29 dintre lucrările reprezentative ale artistului, care fac parte din patrimoniul grafic al muzeului tulcean, punând în valoare cele două direcții majore ale creației sale: acuarela, cu delicatețea și spontaneitatea ei, și litografia, cu rigoarea sa documentară.

    Florile, o altă temă dragă artistului, completează acest univers vizual, evidențiind sensibilitatea și finețea execuției sale grafice. Simplitatea elegantă a acestor compoziții reflectă o legătură profundă cu natura și cu frumusețea efemeră a lumii înconjurătoare.

    Expoziția din ciclul „Arta din depozit” este o ocazie unică de a redescoperi opera lui Constantin Găvenea, un artist care și-a pus amprenta asupra patrimoniului cultural al Tulcei și al Dobrogei.

    Expoziția va putea fi vizitată la parterul Muzeului de Artă Tulcea, din strada Grigore Antipa nr. 2, în lunile februarie și martie, după programul obișnuit, de marți până duminică, între orele 9:00-17:00, aflăm de la Alice-Georgiana Fănaru, muzeograf și curator al expoziției.

  • Expoziția de Artă Plastică „Topocentru” a artistei Ioana Lavinia Streinu, la Muzeul de Artă Tulcea

    Expoziția de Artă Plastică „Topocentru” a artistei Ioana Lavinia Streinu, la Muzeul de Artă Tulcea

    Institutul de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, prin Muzeul de Artă Tulcea, vă invită să vizitați, în perioada 2 – 31 august 2024, expoziția temporară de artă plastică „Topocentru”, a Ioanei Lavinia Streinu, artist plastic.

    Ioana Lavinia Streinu este în prezent profesor de arte plastice – pictură de șevalet la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” București. Și-a obținut doctoratul în arte vizuale în anul 2008, la Universitatea de Vest Timișoara. Parcursul academic al artistei cuprinde și studii la Academia de Artă „Luceafărul” și Universitatea Națională de Arte Bucureşti (studii de licență la Secţia – Arte Plastice – Pictură de şevalet, promoția 1999, profesor Petru Lucaci), ne informează Florența Gavrilă, muzeograf la ICEM Tulcea.

    „Am pornit cu alegerea temei și titlului expoziției chiar de la definiția acestui cuvânt care se referă la un loc de observație care este considerat punct de origine. Motiv pentru care, dintr-un anumit punct amplasat în spațiul compozițional, urmăresc întreaga construcție a lucrării. Am privit cu mare interes toate caracteristicile elementelor de limbaj plastic și ale mijloacelor de expresie grupate în interpretări și reinterpretări, compuneri și recompuneri – cu origine comună, care se răspândesc treptat în universul meu pictural.” (Ioana Lavinia Streinu)

    La vernisajul din 2 august 2024, ora 15:00 vor fi prezenți artistul vizual Eusebio Spînu, care este și curator al expoziției, precum și criticul de artă dr. Eduard Andrei.

    Expoziția poate fi vizitată la parterul Muzeului de Artă Tulcea din str. Grigore Antipa nr. 2, de marți până duminică, între orele 09:00-17:00 (ultima intrare la 16:30).

    Taxe de vizitare pentru Muzeul de Artă

    Adult: 10 lei

    Preșcolar, elev, student, pensionar: 5 lei

    Taxă unică de vizitare (Muzeul de Artă și Casa Avramide)

    Adult: 15 lei

    Preșcolar, elev, student, pensionar: 7 lei

  • Noaptea Muzeelor 2023 la Muzeul de Artă și Casa Avramide din Tulcea

    Noaptea Muzeelor 2023 la Muzeul de Artă și Casa Avramide din Tulcea

    La evenimentul internațional Noaptea Muzeelor ia parte și Tulcea, sâmbătă, 13 mai, la ediția cu numărul 19. În intervalul orar 17:00 – 22:30, trei dintre obiectivele muzeale din cadrul Institutului de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion Tulcea vor fi deschise în municipiu: Muzeul de Artă, Casa Avramide și Muzeul de Istorie și Arheologie.

    La fel ca la ediția din 2022, tinerii din Clubul de robotică al Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea (River Wolves) își aduc aportul la promovarea patrimoniului local și național prin intermediul unei căutări de comori digitale – Treasure Hunt Digital, care cuprinde cele trei muzee.

    Noaptea Muzeelor la Muzeul de Artă Tulcea

    La parterul clădirii istorice, vizitatorii vor fi întâmpinați de „Fantasmele memoriei”, expoziția artistului brăilean Traian Tsamuris.

    noaptea-muzeelor-tulcea-muzeul-de-arta-casa-avramide-icem-tulcea

    „Traian Tsamuris experimentează tehnici plastice specifice unor genuri precum pictura murală, pictura de şevalet, gravura şi sculptura, pe care reuşeşte să le integreze de multe ori ȋn forme neconvenţionale precum happening-ul, instalaţia şi performance-ul.” (sursa: uap.ro)

    Holul Muzeului de Artă va servi și drept spațiu de proiecții video care să apropie publicul larg de activitățile și proiectele derulate în cele două obiective.

    Etajul este rezervat expoziției permanente a muzeului, denumită sugestiv „Arte și influențe în Dobrogea”. Sunt expuse cele mai importante lucrări de artă decorativă, icoane, pictură, sculptură și grafică modernă și contemporană românească.

    Începând cu Nicolae Grigorescu, Theodor Aman și Ștefan Luchian, continuând cu Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Lucian Grigorescu, Oscar Han, Max Hermann Maxy, Marcel Iancu, Victor Brauner și până la Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Ion Irimescu, Constantin Piliuță, Vladimir Șetran sau Theodor Hrib, expoziția permanentă a muzeului redă cronologic și tematic cele mai importante momente ale evoluției artelor plastice în țara noastră.

    Noaptea Muzeelor a Casa Avramide Tulcea

    Circuitul de vizitare începe la parter, cu o călătorie în timp, printr-o expoziție ce ilustrează impresionanta viață a lui Vasile Stoica (1 ianuarie 1889 Avrig – 1959 Jilava), diplomat și membru al generației Marii Uniri.

    Încă mai sunt expuse aici și lucrări realizate de regretatul Eugeniu Barău (15 mai 1946 – 26 aprilie 2020).

    La demisol, „Balerinele din spatele cortinelor” – cea mai nouă expoziție din oraș – aduce în prim-plan delicatețea balerinelor pictate de Corneliu Ionescu. Deschiderea expoziției are loc marți, 9 mai, de la ora 15:00.

    Concert de Noaptea Muzeelor la Casa Avramide – scena din curtea Casei Avramide le va sta la dispoziție elevilor Liceului de Artă „George Georgescu”, pentru microrecitaluri între orele 18:00 și 21:30.

    Tot în curtea Casei Avramide, epxunem „Lucrări de excepție din patrimoniul Muzeului de Artă Tulcea”- panouri cu reproduceri după cele mai reprezentative opere din patrimoniul deosebit deținut de Muzeul de Artă Tulcea.

    „Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a 19-a ediție.

    Muzee din zeci de țări europene și nu numai își aprind luminile și își deschid porțile în aceeași noapte. Anul acesta, evenimentul este sărbătorit în toată Europa, în data de 13 mai.”, informează cadrul unui comunicat de presă, Laura Guțu, muzeograf ICEM.

    Credit foto: Gabriel Dincu