Tag: muftiu

  • Ramazan Bayram, sărbătoarea dulciurilor la credincioșii musulmani

    Ramazan Bayram, sărbătoarea dulciurilor la credincioșii musulmani

    Credincioșii musulmani vor sărbători luni, 2 mai 2022, prima din cele trei zile de Ramazan Bayram, sărbătoare care încheie Luna Sfântă Ramazan. În dimineața primei zile de Ramazan Bayram, în geamii se va oficia slujba specifică acestei sărbători.

    Slujba de Ramazan Bayram va fi oficiată la Geamia Hunchiar

    La Geamia Hunchiar din Constanța, slujba va fi oficiată de muftiul Muurat Iusuf și va începe luni, 2 mai, la ora 06:30.

    geamia-hunchiar-constantaDupă slujbă, membrii familiilor merg la cimitir pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice, urmând ca mai târziu copiii să colinde din casă în casă, prilej cu care vor primi în dar dulciuri.

    De altfel, preparatele specifice Ramazan Bayram-ului sunt dulciurile tradiționale preparate de gospodine, la loc de cinste regăsindu-se pe mesele tuturor baclavalele.

    Cele trei zile de sărbătoare, care vor încheia luna dedicată postului și rugăciunii, vor fi petrecute de credincioșii musulmani alături de familie și prieteni.

    Mesajul muftiului Muurat Iusuf cu ocazia Ramazan Bayram 2022

    „Dragi credincioși musulmani, ne pregătim de trei zile de sărbătoare, după o lună de zile în care am dedicat cea mai mare parte a timpului căinței și rugăciunii și ne-am primenit sufletește prin citirea Coranului cel Sfânt. Sunt convins că Ramazan Bayram-ul de anul acesta aduce și mai multă bucurie în sufletele și în casele noastre pentru că, după doi ani de restricții impuse de contextul pandemic, acum ne vom putea bucura din nou de prezența tuturor celor dragi, membri ai familiilor și prieteni.

    Viața noastră revine încet la normal, dovadă fiind în acest sens și numeroasele activități pe care am putut să le desfășurăm în ultima lună. Tot după doi ani de întrerupere, am avut bucuria de a se relua anul acesta și Olimpiada de Religie Islamică, festivitatea de premiere a celor mai buni elevi având loc vineri, 29 aprilie, cu doar câteva zile înainte de marea noastră sărbătoare.

    O veste bună avem și de la autoritățile locale constănțene, acum în prag de sărbătoare, care ne vor susține pentru a putea da în folosință în scurt timp noul cimitir musulman, dar și de la autoritățile locale din Iași și București, unde, de asemenea, am primit terenuri pentru amenajarea de noi cimitire musulmane. Sunt doar câteva din demersurile noastre care ne dau speranța că după doi ani grei ne putem relua activitatea în mod normal.

    Deși noi, credincioșii musulmani din România, avem motive de bucurie, nu departe de noi sunt, însă, și frați de-ai noștri greu încercați de data aceasta de ororile războiului, mulți dintre ei refugiați în România. Să ne rugăm pentru ei, să ne rugăm pentru Pace și să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i ajuta!”, este mesajul muftiului Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf.

    Astăzi este ajunul Bayram-ului

    Ajunul Bayram-ului este o zi sfântă pentru credincioșii musulmani. Oamenii își continuă obiceiurile, iar gospodinele prepară dulciurile specifice de Bayram.

    Ramazan-Bayram-Seker-BayramAstăzi este ultima zi de post, înainte de Ramazan Bayram. Este foarte strict postul pe care îl țin musulmanii timp de o lună, am aflat de la președintele Comunității de Femei din cadrul Uniunii Democrate Turco-Musulmane din România, Filiz Ismail.

    Ei au voie să mănânce și să bea apă doar după ce apune soarele, până la răsărit. Doar în acest interval credincioșii pot savura masa de Iftar. Ei încep cu o curmală și cu o gură de apă, apoi pot mânca orice. Postul este foarte drastic, un fel de post negru la ortodocși. Ei nu trebuie să fumeze sau să mestece gumă, iar la stomatolog pot merge doar dacă au o urgență.

    La sate, copiii merg cu colindul de Bayram

    În prima zi de Ramazan Bayram, imediat după ce iese hogea din geamie, copiii merg să colinde prietenii și rudele. În municipiul Constanța acest obicei s-a pierdut, însă în multe sate în care există comunități importante de musulmani s-a păstrat această tradiție.

    Ramazan BayramCei mici bat din poartă în poartă, le pupă mâna gazdelor și le anunță că ”A venit Bayram-ul”. Acestea le oferă dulciuri, fructe, bomboane sau prăjituri, spune Filiz Ismail, președintele Comunității de Femei din cadrul Uniunii Democrate Turco-Musulmane din România.

    colindatori-musulmani-ramazan-bayramEa a precizat că în cartierul Palazu Mare din Constanța, copiii încă mai colindă de Ramazan Bayram. De asemenea, obiceiul colindatului s-a păstrat în localitățile Cobadin, Cumpăna sau la Fântâna Mare. Acolo, micuții umblă prin sat cu o traistă atârnată de gât și le urează membrilor comunității sărbători cu bucurie.

    Trei zile de sărbătoare la musulmani

    Sărbătoarea dulciurilor sau Șeker Bayram durează 3 zile, timp în care musulmanii merg la părinți, la rude și la prieteni.

    Persoanele vârstnice sunt primele vizitate, iar cei mai tineri le sărută mâna și le oferă dulciuri, spune Filiz Ismail. Tot de la ea am aflat că persoanele care au avut un deces în familie sunt vizitate de rude, pentru a nu le lăsa singure. Astfel, cei îndurerați de pierderea cuiva drag, nu vor fi lăsați să simtă golul lăsat de cei care au plecat în altă lume.

    Șeker Bayram, sărbătoarea dulciurilor

    Pe vremuri, în satele din județul Constanța se făceau baclavalele la cuptorul din sat. La vatra respectivă se strângeau toate gospodinele cu tăvile pline cu baclavale și așteptau la coadă, să le bage la cuptor.

    Ramazan-Bayram-seker-bayramCele care aveau în curte cuptor din pământ, le coceau acasă, a precizat pentru Discover Dobrogea, președintele Comunității de Femei din cadrul Uniunii Democrate Turco-Musulmane din România, Filiz Ismail.

    Ramazan BayramLa Șeker Bayram se pune mare accent pe dulciuri, astfel că nu lipsesc de pe masa musulmanilor baclavale, sarailii, minuni (tulumba tatlîs), cataif, rahat sau halva. Inclusiv darurile pe care le oferă celor pe care îi vizitează, constau în dulciuri.

    De Bayram, ușa este deschisă pentru musafiri

    Toți cei care calcă pragul locuințelor etnicilor musulmani, sunt ospătați de Ramazan Bayram, de către gazde. Ușa acestora este deschisă pentru toată lumea.

    Mâncarea se pregătește în ajun, iar masa trebuie să fie plină cu de toate, în zilele de sărbătoare. În afară de dulciuri, gospodinele pregătesc ciorbă de mai multe feluri, în funcție de preferințele membrilor familiei, sarmale sau ardei umpluți, friptură și chiftele.

    Obiceiuri de Ramazan Bayram

    Deoarece este o sărbătoare importantă, părinții le cumpără copiilor lucruri noi. Cei mici se îmbracă de Ramazan Bayram cu haine pe care nu le-au mai purtat și se bucură de darurile primite.

    În dimineața sărbătorii de Ramazan Bayram, bărbații merg la geamie. După terminarea slujbei, ei se întorc acasă și mănâncă micul-dejun împreună cu familia.

    Un frumos obicei musulmani, este acela de a le oferi bani sau pachete cu mâncare, celor sărmani.

    Nimeni nu rămâne cu masa goală de Ramazan Bayram, iar cei nevoiași primesc hrană sau bani cu care să și-o procure, astfel încât să aibă masa îmbelșugată de sărbători.

    Se obișnuiește să se stabilească la geamie o anumită sumă, ”fitir” cum spun musulmanii, pe care familiile o donează persoanelor nevoiașe.

    Banii se oferă înainte de Bayram, astfel încât cei care îi primesc să își poată cumpăra produsele pe care să le pună pe masă de sărbători, a precizat președintele Comunității de Femei din cadrul Uniunii Democrate Turco-Musulmane din România, Filiz Ismail.

    Ramazan Bayram Fericit!

    Muftiul Iusuf Muurat le transmite tuturor credincioșilor musulmani din România, gânduri alese, sănătate, liniște și implinire sufletească, alături de tradiționalul:

    Ramazan Bayram Fericit!

    Ramazan Bayramî Qayîrlî bolsîn!

    Ramazan Bayramı hayırlı olsun!

    Eid Al-Fitr Mubarak!

  • Tradițiile și obiceiurile musulmanilor din Dobrogea, de Kurban Bayram

    Tradițiile și obiceiurile musulmanilor din Dobrogea, de Kurban Bayram

    Kurban Bayram, unul dintre cele mai importante evenimente religioase din religia islamică este sărbătorit începând de astăzi, timp de 4 zile, de către musulmanii din România și din întreaga lume. Săbătoarea Sacrificiului sau Eid al Adha mai este denumită Crăciunul de către creștinii ortodocși, deoarce august sau  Zilhigge este ultima lună din calendarul islamic.  Specific acestei sărbători este și pelerinajul la locurile sfinte de la Mecca. Copiii musulmani așteaptă cu nerăbdare sărbătoarea, atât pentru a-și întâlni rudele, cât și pentru a primi cadouri. Potrivit tradiției, la cele două mari sărbători religioase, Kurban Bayram și Ramazan Bayram, atât copiii cât și restul familiei se îmbracă în haine noi.

    Kurban Bayram, sărbătoarea care îi apropie pe credincioși

    În limba arabă, Kurban reprezintă apropierea de Divinitate, iar din punct de vedere religios înseamnă sacrificarea unui animal, conform cerințelor islamice. De asemenea, această sărbătoare are rolul de a-i apropia pe oameni, a declarat pentru Discover Dobrogea imamul Moscheei Regale Carol I, Ali Selcin. El spune că în aceste zile, prietenii și familia trebuie să fie aproape și este important să îi ajute pe cei aflați în nevoie. Tinerii își vizitează rudele mai vârstnice, în semn de respect.

    Moscheea-Carol-I Potrivit tradiției de Kurban, carnea animalului sacrificat se împarte în trei părți egale. O parte se oferă celor săraci, o altă parte le este dată musafirilor care intră în casă și a treia parte rămâne pentru familia care a tăiat animalul. Musulmanii respectă tradiția, deoarece acest obicei este cel mai important aspect în cadrul Sărbătorii Sacrificiului, spune imamul Ali Selcin.

    ”Noi, musulmanii, nu trebuie să folosim această sărbătoare pentru a ne trufi, ci, dimpotrivă, pentru a ne smeri în fața Lui Allah. Dacă nu înțelegem profunzimea spirituală a sacrificării, atunci acțiunile întreprinse vor fi doar de a suprima viața acestor animale. Kurbanul (animalul sacrificat) înseamnă apropiere… chemarea la apropiere”, a precizat muftiul Muurat Iusuf.

    Geamia Hunkar, locul în care muftiul oficiază rugăciunea de Kurban Bayram

    Marea rugăciune comună sau Bayram Namazi a fost oficiată în această dimineață, la ora 06,17 la Geamia Hunkar din municipiul Constanța, de Muftiul Iusuf Muurat. Acesta a participat ulterior la o serie de sacrificii ritualice și le-a oferit familiilor nevoiașe din județele Constanța, Tulcea și Călărași, pachete care conțin carne de kurban, oferite de Muftiatul Cultului Musulman din România, împreună cu reprezentanţii unor asociații social-umanitare din țară și din străinătate.

    Semnificația Sărbătorii Sacrificiului

    De Kurban Bayram se comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam pentru iudeo-creștini). El a fost pus să aleagă între dragostea față de unicul său fiu Ismael și adorația pentru Allah și a optat pentru devoțiunea față de divinitate. Potrivit Coranului, pentru a-și exprima credința și supunerea față de Allah, Ibrahim era în stare să își sacrifice fiul, pe Ismael, așa cum a promis atunci când i-a cerut Creatorului un copil. Deoarece a văzut credința neclintită a lui Ibrahim, Allah l-a trimis pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec mare și frumos, la altarul sacrificiului. Astfel, lama cuțitului a tăiat gâtul animalului, nu pe cel al copilului mult iubit, de Kurban Bayram fiind celebrată Sărbătoarea Sacrificiului, de către lumea musulmană.

    kurban-bayram-moscheea-carol-IÎntr-unul dintre versetele din Cartea Sfântă, Creatorul spune: ”Nici animalele sacrificate, nici sângele scurs din animalele sacrificate nu vor ajunge către Allah. La el va ajunge doar smerenia voastră.” Această sărbătoare a sacrificiului nu simbolizează îndestularea credincioșilor și aprovizionarea lor cu carne. Cele mai importante sunt apropierea față de semeni, comuniunea, întrajutorarea și atmosfera de sărbătoare, a prezicat imamul Ali Selcin.

    De Kurban Bayram, copiii musulmani merg să colinde

    Una dintre bucuriile musulmanilor cu ocazia sărbătorii de Kurban Bayram este să îi primească pe copii cu colindul. Cei mici le sărută mâna gazdelor și le urează, fie în limba tătară ”Kurban Bayram Quairli Bolsin!”, fie în limba turcă ”Kurban Bayraminiz Mubaeki Olsun!” sau în arabă ”Eid Al-Adha Mubarak!”care înseamnă sărbători fericite!

    Ramazan BayramCei mici primesc în schimbul colindului bani sau delicioasele baclavale sau sarailii, pregătite cu drag de gospodine. În general, copiii au păstrat tradiția colindului în mediul rural, dar se mai practică și în Constanța, în special în cartierele în care sunt mulți etnici musulmani, cum ar fi Coiciu, Poarta 6, Palazu sau KM 4-5.

    În urmă cu câteva zeci de ani, copiii așteptau să iasă vârstnicii de la slujba care se ține în dimineața sărbătorii de Kurban Bairam la geamie sau la moschee și abia după ce le pupau mâna acestora plecau să colinde, și-a amintit cu bucurie imamul Ali Selcin.

    Ce animale se sacrifică de Kurban Bairam?

    Animalele sacrificate de Kurban sunt cele din categoria ovinelor, care trebuie să aibă cel puțin un an. Există și o excepție în cazul acestora, ele pot avea și 6 luni, dacă sunt mari precum oaia care are pui. Pot fi sacrificate și caprine cu vârsta de cel puțin un an, iar dacă sunt preferate bovinele, acestea trebuie să aibă cel puțin doi ani. În alte state se sacrifică și cămile de Kurban Bairam, iar vârsta pe care trebuie să o aibă acestea este de cel puțin 5 ani. Aceste condiții sunt valabile doar pentru sărbătoarea de Kurban, în orice altă perioadă nu contează vârsta animalelor tăiate, spune imamul Ali Selcin.

    Festivalul Pastoritului Sarighiol Deal TulceaÎn plus, un aspect important este acela că animalul sacrificat trebuie să fie cel mai bun și cel mai frumos din turmă, deoarece reprezintă o ofrandă adusă Creatorului. De asemenea, puțini români știu că la Sărbătoarea Sacrificiului, carnea care se împarte oamenilor nevoiași sau prietenilor nu poate fi cumpărată din magazin. Potrivit tradiției, animalul trebuie să fie sacrificat special pentru această sărbătoare, aceasta fiind practic semnificația Kurban Bairam-ului. În celelalte zile din an, carnea oferită familiilor aflate în nevoie poate fi cumpărată, deoarece nu are nicio legătură cu această sărbătoare.

    Kurban Bairam Qayirli Bolsin!  Kurban Bayraminiz Mübarek Olsun!  Eid Al-Adha Mubarak!

  • Începe Bayram-ul dulciurilor. Tradițiile și obiceiurile musulmanilor de Ramazan Bayram

    Începe Bayram-ul dulciurilor. Tradițiile și obiceiurile musulmanilor de Ramazan Bayram

    Îi admir pe musulmani pentru că știu să dăruiască, în special când este Bayram. Potrivt religiei islamice, de sărbători, ei trebuie să se împace unii cu alții, să fie uniți și să se gândească la cei săraci și flămânzi și  la persoanele care au nevoie de ajutor. Spre deosebire de mulți dintre noi, ei chiar respectă tradiția și le oferă și altora din puținul lor. Este o adevărată lecție de generozitate pe care ne-o oferă inclusiv nouă, deoarece, indiferent că sunt sărbătorile noastre sau ale musulmanilor, ei ne oferă cu generozitate baclavale și alte dulciuri tradiționale și nu uită să ne trimită urări frumoase prin care ne arată că le pasă de noi. Tocmai de aceea, Discover Dobrogea le urează  ”Bayram fericit!”.

    După o lună de purificare spirituală prin post și rugăciuni, credincioșii musulmani sărbătoresc timp de trei zile, începând de mâine, Ramazan Bayram-ul. În Constanța, muftiul Iusuf Muurat va oficia slujba de Ramazan Bayram marți, 4 iunie, la Geamia Hunchiar. De asemenea, slujbe religioase cu ocazia acestei sărbători, denumită și Șeker Bayram sau sărbătoarea dulciurilor, vor avea loc în toate geamiile. Reprezentanții comunității musulmane au fost invitați miercuri, în a doua zi de Bayram, la ora 13.00 la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța.

    La sate, copiii merg cu colindul de Bayram

    În prima zi de Ramazan Bayram, imediat după ce iese hogea din geamie, copiii merg să colinde prietenii și rudele. În municipiul Constanța acest obicei s-a pierdut, însă în multe sate în care există comunități importante de musulmani s-a păstrat această tradiție.

    Ramazan Bayram Seker Bayram Cei mici bat din poartă în poartă, le pupă mâna gazdelor și le anunță că ”A venit Bayram-ul”. Acestea le oferă dulciuri, fructe, bomboane sau prăjituri, spune Filiz Ismail, președintele Comunității de Femei din cadrul Uniunii Democrate Turco-Musulmane din România. Ea a precizat că în cartierul Palazu Mare din Constanța, copiii încă mai colindă de Ramazan Bayram. De asemenea, obiceiul colindatului s-a păstrat în localitățile Cobadin, Cumpăna sau la Fântâna Mare. Acolo, micuții umblă prin sat cu o traistă atârnată de gât și le urează membrilor comunității sărbători cu bucurie.

    Ultima zi de post, înainte de Ramazan Bayram

    Astăzi a fost ultima zi de post, înainte de Ramazan Bayram. Este foarte strict postul pe care îl țin musulmanii timp de o lună, am aflat de la președintele Comunității de Femei din cadrul Uniunii Democrate Turco-Musulmane din România, Filiz Ismail. Ei au voie să mănânce și să bea apă doar după ce apune soarele, până la răsărit. Doar în acest interval credincioșii pot savura masa de Iftar. Ei încep cu o curmală și cu o gură de apă, apoi pot mânca orice. Postul este foarte drastic, un fel de post negru la ortodocși. Ei nu trebuie să fumeze sau să mestece gumă, iar la stomatolog pot merge doar dacă au o urgență.

    Trei zile de sărbătoare la musulmani

    Sărbătoarea dulciurilor sau Șeker Bayram durează 3 zile. Totuși, potrivit Codului Muncii, în România musulmanii au doar două zile libere pentru a sărbători Ramazan Bayram-ul. Ei merg la Muftiat, de unde obțin adeverințe care să ateste că sunt cetățeni de etnie musulmană, documente pe baza cărora primesc zilele libere de la locul de muncă.

    Ramazan-Bayram-Seker-Bayram În cele trei zile de sărbătoare, musulmanii merg la părinți, la rude și la prieteni. Persoanele vârstnice sunt primele vizitate, iar cei mai tineri le sărută mâna și le oferă dulciuri, spune Filiz Ismail. Tot de la ea am aflat că persoanele care au avut un deces în familie sunt vizitate de rude, pentru a nu le lăsa singure. Astfel, cei îndurerați de pierderea cuiva drag, nu vor fi lăsați să simtă golul lăsat de cei care au plecat în altă lume.

    Șeker Bayram, sărbătoarea dulciurilor

    Pe vremuri, în satele din județul Constanța se făceau baclavalele la cuptorul din sat. La vatra respectivă se strângeau toate gospodinele cu tăvile pline cu baclavale și așteptau la coadă, să le bage la cuptor. Cele care aveau în curte cuptor din pământ, le coceau acasă, mi-a spus președintele Comunității de Femei din cadrul Uniunii Democrate Turco-Musulmane din România, Filiz Ismail.

    Ramazan-Bayram-Seker-Bayram La Șeker Bayram se pune mare accent pe dulciuri, astfel că nu lipsesc de pe masa musulmanilor baclavale, sarailii, minuni (tulumba tatlîs), cataif, rahat sau halva. Inclusiv darurile pe care le oferă celor pe care îi vizitează constau în dulciuri.

    De Bayram, ușa este deschisă pentru musafiri

    Toți cei care calcă pragul locuințelor etnicilor musulmani, sunt ospătați de Ramazan Bayram, de către gazde. Ușa acestora este deschisă pentru toată lumea.

    Ramazan-Bayram-Seker-Bayram Mâncarea se pregătește în ajun, iar masa trebuie să fie plină cu de toate, în zilele de sărbătoare. În afară de dulciuri, gospodinele pregătesc ciorbă de mai multe feluri, în funcție de preferințele membrilor familiei, sarmale sau ardei umpluți, friptură și chiftele.

    Obiceiuri de Ramazan Bayram

    Deoarece este o sărbătoare importantă, părinții le cumpără copiilor lucruri noi. Cei mici se îmbracă de Ramazan Bayram cu haine pe care nu le-au mai purtat și se bucură de darurile primite.

    În dimineața sărbătorii de Ramazan Bayram, bărbații merg la geamie. După terminarea slujbei, ei se întorc acasă și mănâncă micul-dejun împreună cu familia.

    Un obicei pe care îl admir la musulmani, este acela de a le oferi bani sau pachete cu mâncare, celor sărmani. Nimeni nu rămâne cu masa goală de Ramazan Bayram, iar cei nevoiași primesc hrană sau bani cu care să și-o procure, astfel încât să aibă masaîmbelșugată de sărbători. Se obișnuiește să se stabilească la geamie o anumită sumă, ”fitir” cum spun musulmanii, pe care familiile o donează persoanelor nevoiașe. Banii se oferă înainte de Bayram, astfel încât cei care îi primesc să își poată cumpăra produsele pe care să le pună pe masă de sărbători, a precizat președintele Comunității de Femei din cadrul Uniunii Democrate Turco-Musulmane din România, Filiz Ismail.

    De Bayram, se spune că este bine să te împaci cu persoanele cu care ești certat. Filiz Ismail afirmă că această sărbătoare este și a împăcării.

    Reprezentantul Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, le adresează credincioșilor musulmani tradiționala urare: “RAMAZAN BAIRAMÎNÎZ QAYÎRLÎ BOLSÎN!“ – “RAMAZAN  BAYRAMINIZ  HAYIRLI  VE  MŰBAREK OLSUN!” – „UN BAİRAM FERİCİT!” – “EID AL FITIR MUBARAK!