Tag: Moscheea Carol I

  • Arhitectul Victor Ștephănescu, autorul Catedralei Încoronării, a realizat lucrări importante și în Constanța

    Arhitectul Victor Ștephănescu, autorul Catedralei Încoronării, a realizat lucrări importante și în Constanța

    Expoziția ”Arhitectul Victor Ștephănescu, autorul Catedralei Încoronării de la Alba Iulia” poate fi vizionată în holul de la parter al Bibliotecii Județene ”Ioan N. Roman” Constanța, până pe 30 decembrie 2022. Aceasta este realizată cu ocazia evenimentelor generate de Ziua Națională a României și împlinirea a 100 de ani de la încoronarea Regilor României, de către arhitectul Radu Cornescu.

    Expoziția se referă cu precădere la construcția Catedralei de la Alba Iulia, la evenimentul Încoronării și la alte construcții importante realizate în țară și la malul mării, după proiectele arhitectului Victor Stephănescu. Textele și fotografiile din acest articol îi aparțin arhitectului constănțean Radu Cornescu.

    Arhitectul Victor Ștephănescu – proiectele de la malul mării

    O personalitate deosebită ca a arhitectului Victor Ștephănescu pare să-i fi atras pe mai marii urbei constănțene, care plănuiau construcția unei moschei de amploare în oraș, mai ales după ce mulți au admirat geamia proiectată de el, de la Pavilionul Dobrogei din București din 1906, cu ocazia căreia se aniversau 40 de ani de domnie a lui Carol I și 25 de ani de când România a devenit regat.

    arhitectul-victor-stephanescu-moscheea-carol-I-constanta

    Moscheea trebuia construită pe locul vechii geamii Sultan Mahmud al II-lea, în apropiere de Piața Ovidiu și, odată luată decizia, în 1909, ca Victor Ștephănescu să se ocupe de lucrare, acesta a plecat în Turcia pentru a se documenta. Se pare că și el a fost atras de aceste locuri, dovadă fiind implicarea sa majoră în realizarea mai multor clădiri însemnate de aici, între anii 1909 și 1940.

    arhitectul-victor-stephanescu-proiectele-de-la-malul-marii

    Cele mai importante construcții de pe litoral ale arhitectului, sunt: Moscheea Carol I, Palatul Comunal – azi Muzeul de Istorie și Arheologie, Casa Pariano – azi Muzeul Jalea, Casa Cănănău – fostul sediu al Consulatului Chinez la Constanța, Casa Ecsarhu – azi dispărută, reamenajarea Cuibului Reginei de pe digul din nord – dispărut, Sediul Bursei Noi din Portul Constanța, Sediul Pompierilor din Port, Vila Luceafărul, Vila Pretorian – dispărută și Cazinoul din Mamaia, Conacul Rădulescu din Moșneni, clădirea Uzinei Electrice din Balcic. Tot el s-a ocupat de sistematizarea Pieței Ovidiu.

    Recomandările făcute de arhitectul Victor Ștephănescu pentru Cazinoul din Constanța

    Prima ”întâlnire” a lui Ștephănescu cu orașul Constanța se produce în 1909, odată cu contractarea lucrării Moscheei Carol I, dar și cu altă ocazie, când consilierii comunali au chemat mai mulți arhitecți pentru consultări cu privire la Cazinoul din Constanța. Arhitectul Victor Ștephănescu propune noi funcțiuni pentru Cazinou, la subsol și la etaj, face planurile pentru scena sălii de spectacole de la etaj, extinderea cabinelor pentru actori, pentru decoruri și prevede ”mașinăriile” care le vor manipula. Totodată face un deviz foarte detaliat cu ce lucrări mai trebuie realizate, inclusiv spațiile care au fost menționate de alți doi arhitecți renumiți – Dimitrie Maimarolu și Ion Mincu, spații care însă se vor realiza în 1912, la doi ani după inaugurare.

    arhitectul-victor-stephanescu-recomandarile-facute-pentru-cazinoul-din-constanta

    Toate aceste modificări au fost însușite de Daniel Renard, autorul de facto al Cazinoului, schimbări pe care le-a făcut integrând noile spații în același stil: Art Nouveau.

    Clădirea Cazinoului, la început, nu a avut un subsol funcțional. Totuși, infrastructura construcției a fost gândită de Renard ca pe viitor să se poată folosi subsolul. Spațiul acestuia era parțial îngropat, unele încăperi fiind complet astupate, iar la altele având doar o înălțime mică pentru inspectare.

    recomandarile-facute-de-arhitectul-victor-stephanescu-pentru-cazinoul-din-constanta

    Victor Ștephănescu propune decopertarea completă a acestui nivel și izolarea pereților dinspre mare, iar spațiile astfel rezultate urmând a cuprinde mai multe funcțiuni: centrala termică, grupuri sanitare, pivniță de vinuri, alte spații de depozitare și chiar o parte din bucătărie, aceasta necesitând un spațiu mai mare decât cel de la parter. Apariția subsolului a necesitat și construirea a două scări noi, una exterioară și una interioară, aceasta cu acces chiar din holul principal.

    O ultimă recomandare făcută de arhitectul Victor Ștephănescu a fost realizarea a încă unui salon la etaj, în paralel cu sala de spectacole, dar orientat spre mare, deasupra restaurantului de la parter, închizându-se în acest fel terasa destul de mare de aici. Astfel, o a doua modificare majoră, s-a făcut în anul 1914.

    Arhitectul Victor Ștephănescu a proiectat și Moscheea Carol I din Constanța

    Moscheea Carol I este începută în 1910 și inaugurată pe 31 mai 1913, prin efortul depus de autoritățile statului român. Ea este amplasată pe locul vechii geamii ”Mahmud al II-lea”, construită în 1823, care se afla în stare de degradare, nemaifiind funcțională. La realizarea ei, arhitectul Victor Ștephănescu a colaborat cu inginerul Gogu Constantinescu, un expert recunoscut pe plan internațional, Moscheea fiind printre primele construcții din beton-armat din România.

    moscheea-carol-I-constanta-arhitect-victor-stephanescu

    Cu o suprafață construită de 460 mp, clădirea este structurată pe mai multe nivele: demisol, parter cu supantă și minaret. Se intră în moschee de pe str. Crângului mai întâi într-o curte interioară, unde de-o parte și de alta, se află spălătoare necesare ritului de abluțiune, purificarea religioasă la orientali. De aici se intră într-un hol din care în dreapta se accede la minaret, până la care se urcă 142 de trepte sau la stânga unde este o cameră a administratorului și scara cu acces la demisol sau la supantă, balconul femeilor. Din hol se ajunge în corpul principal, un pătrat cu dimensiunile de 14,30 x 14,30 metri, având în centru patru coloane pe care se sprijină cupola prin intermediul unor arce mari.

    planuri-moscheea-carol-I-constanta-arhitect-victor-stephanescu

    Moscheea Regală este o construcție deosebită, cu înălțimi impunătoare: 6 metri zidurile curții interioare, 14,50 metri corpul principal, 26,30 metri la partea superioară a cupolei, 42 metri înălțimea minaretului. Porticele curții interioare, corpul principal, umbrarul balconului și contraforții sunt acoperiți cu țigle-solzi și cu olane de coamă, iar cupola și turnul minaretului sunt acoperite cu mozaic. Prin volumul său, moscheea se impune în Peninsulă alături de celelalte lăcașe de cult ale diferitelor etnii.

    Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a fost realizat după planurile realizate de arhitectul Victor Ștephănescu

    Clădirea care domină Piața Ovidiu, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, a fost sediul Primăriei, numită la vremea aceea Palatul Comunal. Construcția ei a fost începută în anul 1911 după planurile realizate de arhitectul Victor Ștephănescu și terminată cu întârziere din cauza războiului, în 1921. Având dimensiuni exterioare de 47 x 38 metri și o înălțime de 42 metri până în vârful turnului, cu o suprafață a parterului de 1668 mp., clădirea, lucrată în stil neoromânesc, are aspect monumental. Ea se întinde pe verticală pe 5 nivele: subsol, parter, două etaje și mansardă.

    muzeul-de-istorie-nationala-si-arheologie-constanta-palatul-comunal-constanta-realizat-de-arhitectul-victor-stephanescu

    Pe vremea când era primărie, spațiile interioare aflate pe cele patru laturi ale clădirii, cu o curte interioară la mijloc, aveau diferite funcționalități. La subsol era amenajată o cramă-berărie încăpătoare, pentru 300 de consumatori, cu toate anexele necesare.

    muzeul-de-istorie-nationala-si-arheologie-constanta

    La parter se găseau Serviciul Percepției Comunale, Casieria, Serviciul Medical, Serviciul de Igienă a orașului, precum și două săli mari, în lateralele clădirii – o cafenea-cofetărie și un restaurant, având intrările prevăzute cu terase – porticele acoperite, care astăzi adăpostesc vestigiile antice.

    muzeul-de-istorie-nationala-si-arheologie-constanta

    La etaj, în traveea centrală, se găsea Sala de Consiliu care avea înălțimea pe două niveluri și o logie monumentală spre Piața Ovidiu. De o parte și de alta a acesteia se aflau Sala de Căsătorii și Cabinetul Primarului. Pe celelalte 3 laturi ale acestui etaj se găseau Secretariatul, Serviciul Juridic și cel de Contabilitate. La etajul al doilea se aflau alte servicii, printre care cel de Arhitectură, Serviciul Tehnic și Edilitar, Arhivele. Alte servicii se aflau la mansardă. Primăria a funcționat aici până în anul 1977 când s-a mutat în noua clădire din Parcul Arheologic (Casa Albă), în locul ei mutându-se Muzeul Arheologic care funcționase până atunci în clădirea Arhiepiscopiei.

    muzeul-de-istorie-nationala-si-arheologie-constanta

    În Primul Război Mondial, Constanța cade pradă trupelor inamice (octombrie 1916). Pe timpul ocupației, multe case au fost devastate și românii care nu s-au refugiat au fost maltratați sau chiar uciși. Statuia ”Avântul Țării” din fața fostului Palat Regal a fost distrusă de bulgari și aceeași soartă era s-o aibă și statuia lui Ovidiu, care însă a fost repusă la loc, pe soclu, de nemți. După război, după plecarea trupelor de ocupație, cele mai multe edificii importante din Constanța erau într-o stare deplorabilă, inclusiv Palatul Comunal, refacerea lui durând 3 ani, între 1919 și 1921.

    Sistematizarea Pieței Ovidiu, un alt proiect realizat de arhitectul Victor Ștephănescu

    O decizie importantă în care va fi implicat arhitectul Victor Ștephănescu a fost cea privind amplasamentul pe care se va construi Palatul Comunal și, cu această ocazie, proiectarea sistematizării Pieței Ovidiu.

    sistematizarea-pietei-ovidiu-constanta

    Piața, până la stabilirea că aici este cel mai adecvat loc pentru Primărie, era de fapt împărțită în două: privită în plan se poate spune că arăta ca două triunghiuri cu vârful comun – spre sud era piața civică în mijlocul căreia trona statuia lui Ovidiu, iar spre nord era o piață care devenea comercială în zilele de sâmbătă și duminică, în timpuri mai îndepărtate, aici organizându-se oborul.

    sistematizarea-pietei-ovidiu-din-constanta

    Existau două străzi, Thetis și Neptun, care coborau din cele două piețe și care se uneau la vale într-una singură. Aceasta debușa în port pe sub podul de cale ferată, care avea un traseu paralel cu str. Ovidiu și care avea cap de linie în locul unde acum statuia lui Anghel Saligny veghează intrarea în port.

    sistematizarea-pietei-ovidiu-constanta

    Conform planurilor semnate de Ștephănescu, casele, grajdurile și barăcile pe o suprafață considerabilă au fost demolate, făcând loc unei piețe unice, dreptunghiulare, în axul căreia a fost înălțat Palatul Comunal, spre port.

    sistematizarea-pietei-ovidiu-constanta

    Pe același ax, în centrul pieței, va fi mutată statuia lui Ovidiu, cu fața spre actualul Port Tomis.

    Pe bulevardul Elisabeta erau cele mai frumoase case din oraș

    După 1900, pe bulevardul Elisabeta, mai-marii orașului își vor construi unele dintre cele mai frumoase case din oraș, astăzi majoritatea figurând pe lista monumentelor istorice. Casa Pariano – astăzi Muzeul Ion Jalea, Palatul Manissalian – bombardat și distrus în 1941, Casa Pâslă, Casa Bârzănescu, Casa Cănănău, Casa Zottu, Casa Cuculis, Casa Șomănescu și Casa Pilescu. Ștephănescu este autorul a două dintre ele – Casa Pariano și Casa Cănănău.

    casa-pariano-sediul-actual-al-muzeului-de-sculptura-ion-jalea

    Casa Pariano, care astăzi găzduiește Muzeul Ion Jalea, la intersecția b-dului Elisabeta cu str. Arhiepiscopiei, a fost printre primele comenzi particulare, în 1913, pe care Victor Ștephănescu le are în Constanța și naște și o controversă. Această casă de pe malul mării, care va domina peste ani intrarea în Portul Constanța, a aparținut prefectului județului Constanța, Constantin Pariano. Surpriză: la Arhivele Statului, proiectul care a obținut autorizația de construcție de la Primărie nu seamănă deloc cu clădirea actuală, nici ca formă sau volum, nici ca fațade și nici ca funcțiuni interioare. În acest proiect se recunoaște perioada scurtă prin care a trecut Victor Ștephănescu, și anume- o combinație dintre stilul victorian cu elemente stilistice neoromânești, așa cum îl vom vedea și la Casa Cănănău, fostul consulat chinez. Era perioada când se terminaseră lucrările la Biserica Anglicană din București. Casa Pariano era o clădire impunătoare cu coloane masive și un foișor peste etajul 1 care îi dădea un accent pronunțat. Dar s-a întârziat construirea ei și a venit războiul.

    casa-pariano-muzeul-ion-jalea-constanta

    În condițiile refacerii de după conflagrație, Pariano a schimbat proiectul inițial, care era mai grandios și clădirea ar fi costat mult mai mult. Actuala clădire, lucrată într-un stil neo-brâncovenesc și realizată între 1920-1922, este pusă de cercetători tot pe seama lui Victor Ștephănescu, dar nu există o dovadă clară. La Arhivele Statului nu se găsește nici un document al acestui din urmă proiect – multe acte ale diferitelor clădiri aflate în arhivele Serviciului Tehnic al Primăriei Constanța s-au pierdut sau au fost distruse în cele două războaie prin care a trecut orașul.

    Casa Cănănău, un monument istoric realizat de arh. Victor Ștephănescu

    În dreptul Casinului – cazinoul al II-lea, 1892-1910, peste stradă, între casele Zahariade și Zottu a funcționat mult timp Teatrul de Vară. Acesta avea acces direct atât din b-dul Elisabeta, cât și din str. Vânătorilor – în spate. Acest teren, care a aparținut lui Gh.F. Lusi, a fost utilizat pe timpul sezoanelor de vară pentru ”Low Tennis” și pentru ”un mic Teatru de Vară”. Atât Casinul, cât și Teatrul de Vară au rezistat aici doar până în anul 1920. Casinul, care era realizat în mare parte din lemn, a fost demolat imediat după inaugurarea celui de-al treilea Cazinou, cel existent astăzi.

    casa-cananau-constanta-arhitect-victor-stephanescu

    Teatrul de Vară, funcționând doar în sezon, a fost și el desființat, iar terenul a fost cumpărat de la Gh. F. Lusi de către Titus Cănănău, primar al Constanței între 1910-1912, acesta construindu-și aici, în 1913, o vilă impunătoare proiectată de arh. Victor Ștephănescu. Clădirea, în stil victorian, dar având și elemente neoromânești, este impunătoare, având înălțimi mari ale nivelelor. Și acoperișul, conceput cu înclinație accentuată, îi întregește expresia majestoasă.

    casa-cananau-constanta

    Regimul de înălțime al Casei Cănănău este de D+P+1, având un pod foarte înalt, distanța de la trotuar la coama acoperișului fiind de 20 de metri. La demisol se aflau spații de depozitare (mai târziu și o centrală termică). Parterul era grandios și avea trei intrări: una principală, chiar prin față (astăzi aceasta este blocată și aici există acum o logie spre stradă), una laterală, cu acces tot din b-dul Elisabeta și una posterioară, cu acces de pe str. Luntrei.

    casa-cananau-constanta

    Intrarea principală era folosită numai în cazuri de protocol, în mod curent se folosea intrarea laterală, de unde, prin intermediul câtorva trepte se ajungea într-un hol imens având pe fundal o scară grandioasă ce urca la etaj. De-o parte și de alta a acestui hol se aflau un salon și un birou – spre stradă, iar spre spate- bucătăria și sufrageria, un grup sanitar, o cameră pentru servitori și o scară secundară cu acces spre demisol sau etaj. Etajul avea două dormitoare mari spre stradă, cu o baie comună între ele. Din holul cu scara principală se ajungea la alte două dormitoare, iar în spate exista un atelier fotografic, care avea și o mică cameră obscură, încă o baie, camera servitorilor și scara secundară de unde se putea accede și în pod. Coșurile de fum ale sobelor și șemineelor sunt și ele foarte înalte și intră în compoziție cu acoperișul, întreaga volumetrie dându-i clădirii un aer victorian.

    faleza-constanta-casa-cananau

    Detaliile, prin diversitatea de elemente ale fațadelor, completează armonios compoziția casei. Tâmplăria cu forme dreptunghiulare alternează cu forme terminate în boltă. Înălțimea mare a etajului permite ca golul boltit de la etaj, cu acces la terasa-balcon dinspre stradă, să fie înscris într-o mini-nișă care se termină cu un arc frânt. Placajul de piatră al clădirii urcă pe hornuri printre țiglele-solzi ale acoperișului; cele două coloane solide ale porticului de la intrare – astăzi transformat în logie- susțin balconul din axul central. Fațada principală e completată de vasele ornamentale masive, de colțurile rotunjite, de bovindoul salonului de la parter care se termină cu un balcon semioval ce conține frize decorative – având ca motiv frunze de castan, dând o imagine romantică unei case cu o priveliște extraordinară spre mare.

    Casa Ecsarhu a fost proiectată de arh. Victor Ștephănescu în stil neoromânesc monumental

    Casa Ecsarhu de pe str. Arhiepiscopiei, proiectată în 1912 de către Arh. Victor Ștephănescu pe 4 niveluri – subsol, parter și două etaje, în stil neoromânesc monumental, astăzi nu mai există. Din cauza unor probleme de fundare și a neîntreținerii corespunzătoare în timp, ea a fost mai întâi remodelată și modificată în anii socialismului (după 1959), fiind transformată dintr-o clădire cu apartamente și magazine la parter, într-o clădire care adăpostea primul Muzeu de Artă al Constanței.

    casa-ecsarhu-constanta-demolata

    Până la urmă, din cauza precarității structurii de rezistență și a existenței pregnante a igrasiei, această clădire a fost demolată. Pe locul ei, astăzi este Casa Parohială a Monseniorului Bisericii Catolice Sf. Anton din Padova.

    casa-ecsarhu-constanta

    Casa Ecsarhu, o clădire masivă cu o deschidere la stradă de 46,70 metri, avea patru intrări cu bovindouri deasupra, creând patru regiștri mai înalți, apărând ca niște turnuri față de restul fațadei. Din cauza sobrietății, a încărcării cu ornamente, a rigurozității ferestrelor atât pe orizontală, cât și pe verticală, clădirea avea un aspect mai apropiat de un sediu administrativ decât de un bloc de locuințe.

    Cazinoul din stațiunea Mamaia, opera arh. Victor Ștephănescu

    După anul 1930, la inițiativa viceprimarului Scarlat Huhulescu, se pune problema demarării lucrărilor pentru Cazinoul din Mamaia. În 1933, Primăria Constanța colaborează cu arh. Constantin Iotzu, profesor la Școala Superioară de Arhitectură din București, dar proiectul acestuia pentru noul Cazinou, cu un buget de 27 de milioane de lei, este considerat prea costisitor de către primărie. Astfel, i se încredințează proiectul arhitectului Victor Ștephănescu. În ședința din 23 februarie 1934, Consiliul Local a aprobat planurile și devizele pentru Pavilionul Central, în valoare de 6,748 milioane de lei, construcții și instalații și a transmis proiectul spre aprobare Consiliului Tehnic Superior al Ministerului Lucrărilor Publice.

    cazinoul-din-mamaia-proiectat-de-arhitectul-victor-stephanescu

    Cazinoul din Mamaia a fost realizat după proiect în trei etape: 1. Pavilionul central, 2. Cabinele de băi, 3. Pasarela cu bar maritim și tobogane, fiecare având buget, avizare și execuție separate. Corpul central a fost început la 1 aprilie 1934 și a fost terminat la 1 iulie 1934. Cădirile băilor și pasarela au început a fi construite în primăvara anului 1935. Cu această ocazie s-a mutat și linia de cale ferată de aici pe malul lacului Siutghiol, construindu-se în dreptul Cazinoului și o mică gară de călători.

    cazinoul-din-mamaia-proiectat-de-arhitectul-victor-stephanescu

    Pavilionul central a fost conceput în stil modernist, cu accente Art-Deco, pe un plan simetric, excepția făcând-o turnul cu scări din colțul de nord-vest, care se mai înalță cu două etaje. Clădirea cuprindea, la origine, în subsolul parțial – grupuri sanitare, terasă parțial acoperită, prăvălii, sediul poliției și cabine telefonice, la etaj – terasă acoperită pentru dans și locuința administratorului.

    cazinoul-din-mamaia-proiect-victor-stephanescu

    Sistemul constructiv a fost realizat din zidărie din cărămidă și planșee din beton armat, dar și pe cadre la partea dinspre mare, unde sunt restaurantul și terasa, pe fundații din beton. Clădirea avea pardoseli din mozaic, tâmplărie din lemn de brad, învelitoare din olane, instalații de apă, canalizare, iluminat electric.

    Pavilionul central a fost realizat piramidal, cu corpuri dispuse în trepte spre plajă, spre nord și spre sud, iar fațada principală dinspre vest are ca dominante o intrare majestoasă și un turn-semnal. Pavilionul continuă cu terase înspre mare și, în alveolele create de cabine s-au realizat bazine, alei și obeliscuri în stil Art-Deco.

    cazinoul-din-mamaia-cabine

    Construcția avea simetrie de o parte și de alta a pavilionului central, 182 de cabine, pe parter și etaj, cu câte un corp perpendicular la capete, cuprinzând vestiare comune, dușuri, grupuri sanitare, anexe cu porticuri și, spre plajă, platforme cu spații verzi.

    pasarela-cazino-mamaia-proiectata-de-arhitect-victor-stephanescu

    Pasarela peste mare era lungă de 130 metri până la o terasă-bar, simetric dotată, de o parte și de alta, cu două tobogane și două debarcadere pentru șalupe și bărci.

    pasarela-si-tobogane-cazino-mamaia

    Cazinoul a aparținut Primăriei Constanța. În perioada socialistă a aparținut ONT Litoral, iar după 1990, S.C. Mamaia S.A. De curând, clădirea a fost înstrăinată și are ca proprietari două societăți comerciale care au făcut modificări nu prea inspirate, pierzându-se din atmosfera stilului inițial.

    Bursa de Mărfuri și Sediul Pompierilor din Portul Constanța au fost proiectate de arh. Ștephănescu

    Două construcții din perioada interbelică purtând semnătura lui Victor Ștephănescu se găsesc în Portul Constanța. Este vorba despre Bursa de Mărfuri (Bursa Nouă) și Sediul Pompierilor.

    Bursa este amplasată în imediata vecinătate a silozurilor și a uzinei electrice (proiectate de arh. Petre Antonescu și ing. Angel Saligny), în dreptul Porții 2 de la intrare în port. Este o clădire impunătoare, având la sol o suprafață de 960 mp. și care are înălțimi variabile pe diferitele corpuri care o compun. Ea are trei intrări, intrarea principală dinspre sud, dinspre silozuri, fiind una majestoasă, urmată de un hol generos. Bursa este o clădire care are majoritar două etaje, totuși la intrarea dinspre nord, corpul expoziției – spațiu folosit mai apoi, în socialism, ca sală de mese, are o înălțime considerabilă, ridicându-se deasupra corpurilor P+2 care o înconjoară.

    bursa-de-marfuri-din-portul-constanta-arhitect-victor-stephanescu

    Ștephănescu a conceput o dominantă deasupra celorlalte volume, așa că turnul care include scara dinspre nord are înălțimea a șase etaje. Lângă această scară mai există un corp, mai scurt, cu trei etaje. Aripa dinspre vest este uniformă P+2 și are o scară de acces în capătul de sud. Trebuie adăugat faptul că imobilul are și un demisol parțial. Toate corpurile, deși au intrări separate, comunică între ele, rezultând o clădire multifuncțională, cu o arhitectură pe linia modernismului și având elemente Art-Deco.

    cladirea-pompierilor-portul-constanta

    Clădirea Pompierilor este amplasată în apropiere, imediat lângă accesul de la Poarta 2. Are o amprentă dreptunghiulară la sol de 520 mp. Ca regim de înălțime are demisol parțial, parter și etaj cu un accent (turn) așezat central, marcând casa scării în dreptul intrării principale. Fațada principală este orientată tot spre sud, având în partea stângă trei garaje pentru mașinile pompierilor (în trecut).

    Casa Damadian, o altă clădire de patrimoniu

    O clădire supusă actualului studiu, care a născut controverse cu privire la ultimul autor al ei, este Casa Damadian, aflată în extremitatea Pieței Ovidiu, pe malul portului, în partea dreaptă a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie (fostul Palat Comunal).

    Inițial, această clădire era mai mică – o casă cochetă cu un subsol cu două niveluri, parter și etaj și cu încă un cat al turnulețului aflat în colțul dinspre nord-vest. Fusese construită în anul 1894 și aparținea lui Maximilian Wegener, șeful serviciului de întreținere al portului și autorul proiectului propriei case. Casa a fost vândută succesiv, mai multor proprietari, penultimul fiind Ion Xenopol, iar ultimii fiind Armenag și Haigouhi Damadian. După război, soții Damadian au fost proprietarii casei până la naționalizare.

    casa-damadian-constanta

    Xenopol se decide să extindă această clădire, însă noua sistematizare a zonei a făcut ca rezolvarea acestei probleme să devină mai complicată. Vechea casă se afla pe un dâmb, între str. Pescarilor și str. Thetis, ultima fiind în dreptul ei foarte joasă, coborând spre port. Odată cu construirea Palatului Comunal, str. Thetis a dispărut, ca și accesul spre port și malul s-a completat și consolidat cu umplutură de pământ care avea acum cotă apropiată Pieței Ovidiu. Extinderea casei cu spații comerciale la parter și noua intrare (devenită principală) dinspre Palatul Comunal a condus la altă cotă a parterului față de cea a vechii case. Acum, cota restaurantului este mai joasă, parterul vechii case devenind mezanin. La această extindere (terminată după Primul Război Mondial), Casa Wegener a fost pur și simplu înglobată în noua construcție și s-a mai adăugat încă un etaj deasupra ei, păstrându-i-se însă volumetria inițială a turnulețului (nu și acoperișul).

    casa-damadian-constanta

    Actele acestei transformări a Casei Damadian nu s-au păstrat, dar cercetătorii vehiculează faptul că autorul acestei extinderi a fost Victor Ștephănescu. Perioada acestor lucrări corespunde cu cea în care Ștephănescu a lucrat aici la mai multe obiective (printre care și Casa Pariano și Palatul Comunal – înainte și după război), arhitectura casei păstrează același limbaj stilistic cu Palatul Comunal din vecinătate, ca proporții și ca elemente (forma ferestrelor, ancadramentele, inclusiv capitelurile și ornamentele de pe fațade).

    Astăzi, clădirea complet renovată, are un regim de înălțime -2+P+M+2+mansardă și se încadrează între clădirile istorice cu care Constanța se poate mândri.

    Victor Ștephănescu, un arhitect talentat și premiat

    Arhitectul Victor Ștephănescu este o personalitate de prim rang a țării, unul dintre ”giganții” de la început de secol XX care au promovat arhitectura noeomânească, numindu-i aici pe arhitecții Ion Mincu, Dimitrie Maimarolu, Petre Antonescu, Ion Berindey, Ștefan Burcuș, Grigore Cerchez etc. El a fost unul dintre cei doi arhitecți-șefi ai Expoziției Naționale din 1906 ținută la București (celălalt arhitect-șef a fost Ștefan Burcuș). Ștephănescu este autorul, printre altele, al mai multor clădiri de mare importanță din România. La capitolul arhitectură religioasă, Victor Ștephănescu mai este autorul Moscheei Regale din Constanța și al Bisericii Anglicane din București.

    Facultatea o studiază mai întâi la Dresda, la Politehnică, apoi, la Paris, la Belle-Arte a făcut și Arhitectura, terminând pe locul întâi, cu diplome de arhitect și salubrist. Primește la Paris premiul ”Amphiteatre” în anul 1900 pentru cea mai bună compoziție arhitecturală și premiul ”Alphred Durand-Claye” în 1901, dovedind încă de atunci valoarea talentului său.

    Întors în țară, începe să proiecteze câteva case pentru persoane importante din București. În paralel cu meseria de arhitect, este și profesor la Academia de Arte Frumoase din capitală. Casa Lăzărescu, realizată în 1904 de către Victor Ștephănescu, este astăzi sediul Bibliotecii Metropolitane din apropierea Pieței Amzei.

    Cochetează cu pictura, mai ales în tehnicile de acuarelă și creioane colorate, având lucrări expuse în câteva expoziții, semnează grafica pentru felicitări și cărți poștale, cât și pentru revista ”Arhitectura”.

    Realizează grafica pentru câteva serii de timbre cu imagini din Basarabia și Bucovina, scoase de Poșta Română. Desenează și machetează troițe și monumente dedicate eroilor Primului Război Mondial, printre care și Monumentul Unirii din Cernăuți. Contribuie inclusiv la designul interior la câteva vase de pasageri, precum ”Regele Carol al II-lea”, ”Basarabia” și ”Transilvania”.

    Textele și fotografiile îi aparțin arh. Radu Cornescu, fost președinte al Ordinului Arhitecților filiala Constanța și fac parte din albumul propriu ”Arhitectul Victor Ștephănescu între Stilul Național și Modernism”, finanțat din Timbrul de Arhitectură.

     

  • Piața Ovidiu văzută prin lupa timpului

    Piața Ovidiu văzută prin lupa timpului

    Piața Ovidiu sau Piața Independenței, cum se numea în trecut, a fost punctul central al vieții economice, politice și culturale al orașului, locul tranzacțiilor comerciale, zona de promenadă a cetățenilor și de întâlnire pentru oficialități. Pentru a-i putea descoperi povestea și a arunca o privire în trecutul acestei zone importante din Constanța, doi elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Rareș-Ștefan Delamarian și Maria Cristiana Lăcrămioara Rusu, au decis să se documenteze, pentru a afla cum era Piața Independenței la începutul secolului XX și în perioada interbelică, atunci când Piața Ovidiu a suferit schimbări majore. Cei doi elevi participă cu acest material, la concursul național Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a II-a, 2022, la secțiunea II: Memoria fotografică a comunităților locale, cu Piața Ovidiu: văzută prin lupa timpului.

    Piața Independenței a devenit Piața Ovidiu

    Numită Piața Independenței pentru a marca momentul important din istoria României, în urma căruia Dobrogea a revenit în 1878 la Țară, zona și-a schimbat numele în Piața Ovidiu, după cu ridicarea statuii lui Ovidiu.

    piata-ovidiu-piata-independentei-constanta

    Terasele pline de oameni, cafeaua la nisip, baclavalele, covrigii, braga și plăcintele dobrogene reprezentau puncte de reper ale Constanței acelor vremuri. Cele mai importante și somptuoase clădiri s-au construit în Piața Ovidiu, după anul 1878.

    Statuia lui Ovidiu a fost ridicată, doborâtă și reamplasată

    „Publius Ovidius Naso rămăsese iar singur, așa cum se întâmplase și în urmă cu 19 veacuri, când, tânăr fiind, își pierduse fratele mai mare, pe Lucius… Acum, țintuit pe soclul din Piața Independenței, Naso își continua nemurirea, veghind asupra locului acela și asupra oamenilor de acolo…”, scrie Cristian Cealera, în cartea ”Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”.

    statuia-lui-ovidiu

    Statuia poetului latin Ovidius Publius Naso, exilat la Tomis, a fost ridicată în 1887, fiind opera sculptorului italian Ettore Ferrari.

    statuia-lui-ovidiu-daramata-de-soldatii-bulgari

    În timpul ocupației din Primul Război Mondial, aceasta a fost dărâmată de bulgari de pe soclu, dar a fost salvată de ofițerii germani. Adăpostită în subsolul Palatului Comunal, aceasta a fost repusă pe soclu de autoritățile române,  dar i-au schimbat poziția și au amplasat-o cu fața spre mare.

    Palatul Comunal, în prezent, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

    Clădirea a fost ridicată între 1912 și 1921, construcția sa fiind întreruptă în timpul Primului Război Mondial. De la început, a fost gândită pentru a deveni cel de-al doilea sediu al Palatului Comunal.

    piata-ovidiu-palatul-comunal-statuia-lui-ovidiu

    Realizată în stil neoromânesc, este operă a arhitectului Victor Ștefănescu.

    muzeul-de-istorie-nationala-si-arheologie-constanta

    Din 1977, este sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    Hotel Mercur, acum, Banca Națională, o clădire frumos reabilitată

    Administrația locală a hotărât, în 1913, construirea unui stabiliment de lux în colțul sud-estic al Pieței Ovidiu. Acesta i-a aparținut lui Ștefan Hagi Tudorache, reprezentantul Societăţii Cooperative „Mercur”.  Construcția spectaculoasă, cu subsol, demisol,  parter și trei etaje reprezenta un model pentru zona Balcanilor. Clădirea are o  structura de rezistenţă din beton armat, minune a tehnicii la vremea respectivă. Fațada este în stil neo-românesc și Art Nouveau, iar terasele, spre mare, în formă de amfiteatru.

    hotel-mercur-constanta-banca-natioanala-a-romanei-constanta

    Deasupra intrării, pe exterior se afla bustul zeului Mercur. Deviza Hotelului Mercur, era „Clienţii cei mai exigenţi îşi vor găsi aici idealul confortului”.

    Hotel Mercur Banca Nationala Constanta

    În 1927, clădirea a fost reabilitată după război, devenind sediul băncilor: Marmorosh Blank, Bursa de Comerț, Banca Industriilor și Meseriilor Dobrogene. După 1948, a devenit sediul Băncii Naționale a României.

    Moscheea Carol I, construcția ridicată la cererea regelui care îi poartă numele

    Moscheea a fost clădită pe locul unei vechi geamii, între 1910-1913. Minaretul, de 47 m și cupola edificiului au fost construite din beton armat, după planurile arhitectului V. Ștefănescu.

    moscheea-carol-I-constanta-cladirile-de-patrimoniu-din-constanta

    Scările și coloanele sunt realizate din calcar de Albești, iar poarta mare de la intrare cu marmură neagră din Italia. Construită în stil maur, Moscheea Carol I este o copie a moscheii Konya din Anatolia.

    Lăcașul de cult a fost construit de statul român, în spiritul toleranței, pentru minoritatea musulmană din oraș. Drept recunoștință, musulmanii i-au dat numele regelui țării, Carol I.

    Moscheea Carol I

    Moscheea deține cel mai mare covor oriental, care are 490 kg, primit cadou de la turcii din insula Ada Kaleh. Inaugurarea a avut loc pe 4 iulie 1913, cu participarea Regelui Carol I și a unei delegații din Istanbul.

    Casa Damadian era un simbol al  prosperității

    În 1894 s-a construit casa cu două niveluri a lui Alice Wegener, cu orientarea spre  faleza portului. Clădirea, simbol al prosperității, a fost achiziționată, ulterior, de familia de armeni Damadian.

    casa-damadian-constanta

    În 1950, casa a fost naționalizată și a devenit sediul unor întreprinderi, iar de-a lungul timpului, a suferit numeroase transformări.

    casa-damadian-constanta

    În 2004 a fost restaurată, intrând în proprietatea unui cetățean norvegian.

    Casa Hrisicos, locul unde poposea lumea bună

    Casa Hrisicos a fost un hotel și restaurant celebru, care a atras ca un magnet lumea bună a României și Europei. Aici au poposit și I.L.Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea,  Alexandru Vlahuță, Take Ionescu, ultimii doi ținând discursuri politice de la balconul clădirii.

    Casa Hrisicos Piata Ovidiu Constanta

    Clădirea, opera arhitectului francez Louis Givert, îmbină stilul eclectic, Art Nouveau cu elementele neoclasice. Proprietarul clădirii, Gheorghe Hrisicos, a fost negustor de vinuri. El a construit hotelul prin fraudă bancară și înșelăciune, fiind, ulterior, condamnat la închisoare. În perioada interbelică, a fost sediul Băncii Populare „Steagul Dobrogei”.

    În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost folosit drept loc de supraveghere pentru armata germană, apoi pentru comandantul militar sovietic al orașului. După 1958 a devenit restaurantul Pelikan.

    Piața Ovidiu, văzută la imperfect

    Sunt foarte apreciate imaginile în oglindă ale Pieței Independenței din perioada ei de glorie, prin comparație cu Piața Ovidiu de azi, când se încearcă transformarea ei în sufletul orașului Constanța.

    piata-ovidiu-piata-independentei-constanta

    Multe dintre clădiri au dispărut, altele sunt, încă, în ruină, însă, au apărut și edificii noi, unele fără nicio legătură cu arhitectura zonei.

    piata-ovidiu-piata-independentei-constanta

    Cu acest articol s-au înscris în concursul național „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, ediția a II-a, 2022, elevii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Rareș-Ștefan Delamarian și Maria Cristiana Lăcrămioara Rusu.

    Concursul național este organizat anual de Societatea de Științe Istorice din România, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Istorie a Universității București, revistele „Magazin istoric” și „Historia” și se adresează elevilor din clasele VI-XII și profesorilor. Scopul organizării concursului este de a-i determina pe copii să cunoască și să conștientizeze necesitatea salvării/conservării istoriei noastre și să se implice prin oferirea de soluții, în acest demers. Partenerii locali ai proiectului, sunt: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Primăria Constanța, Direcția Județeană de Cultură Constanța, „Discover Dobrogea” și alte două publicații locale.

  • În zona peninsulară a Constanței afli o poveste la fiecare pas

    În zona peninsulară a Constanței afli o poveste la fiecare pas

    Zona peninsulară este singurul loc din Constanța care te transpune, fără niciun fel de artificiu, într-un alt secol. Aici, poți visa cu ochii deschiși în timp ce afli legende cu împărați, regi și regine. În centrul vechi, nu te surprinde nici măcar prezența vreunei doamne care se plimbă printre străduțele înguste într-o elegantă rochie cu crinolină, în timp ce ține o umbrelă cu o broderie delicată în mână, pentru a se feri de soare. Turiștii, dar și constănțenii sunt încântați să afle poveștile galeriilor rămase din perioada romană, care împânzesc toată Peninsula sau pe cele ale monumentelor istorice, în care au locuit numeroase personalități. Poveștile din bătrâna Cetate Tomis și imobilele ridicate în secolele trecute de greci, englezi, armeni sau turci, practic, formează un puzzle extrem de interesant, fără de care, Constanța și-ar pierde farmecul și ar fi foarte săracă.

    Piața Ovidiu, locul de pornire pentru un tur prin zona peninsulară a Constanței

    Centrul vechi reprezintă patrimoniul cultural al Constanței, fiind înțesat cu numeroase monumente care au o istorie minunată. Dacă intrăm în Piața Ovidiu, suntem înconjurați de clădiri emblematice, cu povești extraordinare. Construite cu cel puțin 100 de ani în urmă, ele ascund multe legende care ne ajută să reconstituim istoria Constanței, așa cum era ea în urmă cu un veac.

    Statuie Anghel Saligny ConstantaUn tur ghidat prin zona veche nu ocolește strada Titulescu și casele ei de poveste, urmată de B-dul Elisabeta, unde poate fi admirată statuia lui Anghel Saligny, ctitorul Portului Constanța, care își veghează creațiile.

    Statuie Anghel Saligny ConstantaCasele Ion Jalea sau Cănănău, sediul Arhiepiscopiei Tomisului și parcul arheologic din dreptul Catedralei, în care  s-au găsit cele mai vechi dovezi ale grecilor în orașul Tomis în secolele VI-V î.Ch sau Cazinoul, reprezintă atracții ale căror detalii pot fi studiate minute întregi și despre care ghizii știu multe povești, spune publicistul Cristian Cealera. Turiștii grăbiți, pot opta pentru un tur de două ore prin zona peninsulară a Constanței, iar cei care doresc să vadă și muzeele și să nu rateze absolut nimic, ar trebui să aibă 4 ore la dispoziție.

    Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, un monument emblematic

    Muzeul de Istorie ConstantaConstruit cu destinația de Palat comunal, deoarece Constanța era la acea vreme comună urbană, imobilul care veghează Piața Ovidiu a fost terminat în anul 1921. Clădirea a funcționat până în 1977 ca primărie, după care a devenit sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    Moscheea Carol 1Puțini știu însă faptul că arhitectul impozantului imobil este Victor G. Ștefănescu, cel care a contribuit și la proiectarea Moscheei Carol I, alături de Gogu Constantinescu. Ștefănescu a avut o contribuție și la Palatul Regal, unde s-au succedat mai mulți arhitecți, printre care Gogu Constantinescu și Daniel Renard, cel care a realizat planurile pentru Cazinoul din Constanța, a precizat pentru Discover Dobrogea publicistul Cristian Cealera. El spune că la acea vreme erau câțiva arhitecți la modă, foarte valoroși, care mergeau pe stilul neo-românesc, care îmbină elementele locale românești, cu arta bizantină și cu stilul brâncovenesc, o combinație cu iz oriental. Interesant este că Ștefănescu a construit atât Catedrala de la Alba Iulia, un lăcaș de cult specific ortodoxismului românesc, unde a avut loc încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria,  dar în același timp a proiectat și Moscheea, pe care Regele Carol I a dedicat-o în 1910 enoriașilor musulmani din Dobrogea.

    Strada Titulescu și bijuteriile ei arhitecturale

    Casa cu lei ConstantaLiniștită și cu acel parfum de Belle Epoque, strada Nicolae Titulescu le oferă vizitatorilor adevărate bijuterii arhitecturale și istorii foarte interesante. Denumită inițial strada Elenă, apoi Lascăr Catargiu,   acum poartă numele diplomatului Nicolae Titulescu. Se numea strada Elenă, pentru că au locuit acolo foarte mulți greci. După Primul și după al Doilea Război Mondial s-a înregistrat însă un exod și au plecat din Constanța foarte mulți oameni veniți din toate colțurile Europei. Inițial, pe strada Elenă acolo au fost foarte multe case de greci, iar după aceea au apărut și alte minorități, afirmă publicistul Cristian Cealera. De fapt, orașul Constanța, în plină dezvoltare după Primul Război Mondial era cosmopolit, așa cum este și astăzi, dar, datorită afacerilor, a tranzacțiilor comerciale extrem de importante care se derulau aici, se înregistra un aflux important de străini.

    Casa cu lei ConstantaPe actuala stradă Titulescu erau foarte multe case ale grecilor, dar și locuințe ale armenilor, evreilor și ale altor naționalități care trăiau în Constanța. Publicistul Cristian Cealera spune că există discuții legate de casa lui Taylor, vicepreședintele comunității evreiești în acea perioadă, o locuință în stil art-nouveau cu elemente grecești, situată pe partea dreaptă când intri pe Titulescu. Se spune că pe locul acela a existat Hotel Metropol, iar în 1864 Alexandru Ioan Cuza, venit la Constanța pentru a se îmbarca spre Constantinopol a petrecut în acel imobil câteva ore împreună cu o delegație venită din București. Cum spuneam, fiecare loc ne oferă câte un indiciu foarte interesant și la fiecare pas este o clădire care îți spune o poveste.

    Imobilele cu parfum de epocă, din centrul vechi al Constanței

    Casa Hrisicos

    Fost hotel și restaurant cu bucătărie internațională, Casa Hrisicos a fost ridicată în 1900 și a atras numeroase personalități.

    zona-peninsulara-constanta-casa-hrisicos Restaurantul acesteia era un loc de întâlnire pentru cunoscuții scriitori I.L. Caragiale, Al. Vlahuţă sau Barbu Ştefănescu Delavrancea,  în secolul al XIX-lea. Fiecare stradă pe care pornim din piața în care tronează statuia lui Ovidiu, are propriile povești și  clădiri de patrimoniu cu o istorie fabuloasă.

    Casa cu lei

    După Cazinoul din Constanța, Casa cu lei este unul dintre cele mai cunoscute imobile din zona peninsulară. Deși unii critici au afirmat că este un kitsch, stilul eclectic în care este construită casa a atras mereu privirea trecătorilor.

    zona-peninsulara-constanta-casa-cu-leiCele patru coloane spectaculoase, pe care este amplasat câte un leu impozant sculptat în piatră, dar și numeroasele decorațiuni îi oferă originalitate clădirii. Construită pentru negustorul armean Dicran Emirzian, casa a fost inclusiv sediu de bancă și restaurant celebru, însă a avut și numeroși chiriași în perioada în care era naționalizată.

    Casa Embiricos

    Casa Embiricos are și ea o poveste extraordinară. La sfârșitul secolului al XIX-lea, trei frați din insula Andros din Grecia, al căror nume de familie era Embiricos au venit în România și au făcut școli comerciale. Ei aveau un unchi la Brăila, oraș în care pe vremea aceea era un port foarte important și au început să facă afaceri foarte bănoase în România. În 1921, frații Mihail și Leonidas Embiricos reușesc să construiască în Piața Ovidiu din Constanța, impresionanta clădire de birouri care le purta numele.

    zona-peninsulara-constanta-casa-embiricos Astfel, de la Constanța puteai să îți iei între 1921 și 1940 bilete pentru cursele transatlantice Constanța-New-York, a precizat pentru Discover Dobrogea publicistul Cristian Cealera. Astăzi nu ne vine să credem când auzim acest lucru, iar Casa Embiricos, care avea afaceri și birouri în toată Europa, deținea 3 transatlantice care făceau navigau pe spre America și retur. Casa Embiricos era absolut impresionantă. În anii 1920 acolo erau birourile, care aveau lifturi și o intrare monumentală. Practic, puteai să achiziționezi de acolo tot felul de servicii, nu doar bilete pentru cursele transatlantice. Le-a mers foarte bine celor doi frați, iar în 1940 au ales să vândă acea clădire. Ea are decorațiuni și detalii absolut incredibile, însă, anii în care a fost naționalizată și-au pus amprenta pe clădire, care a devenit o ruină și urmează să fie reabilitată.

    Cazino ConstantaDiversitatea de culturi din Constanța a avut o influență majoră asupra arhitecturii clădirilor din zona peninsulară, în perioada în care au fost construite. Practic, este o poveste de oraș, în care calci pe istorie la propriu, iar mix-ul său de culturi, religii și arhitecturi este unic în lume. Din păcate, multe dintre ele au fost distruse în perioada naționalizării, iar acum se află într-o avansată stare de deteriorare, iar câteva dintre ele urmează să fie reabilitate.