Tag: mormântul pictat hypogeu

  • Mormântul Pictat Hypogeu, un nou punct muzeal pe harta culturală a Constanței

    Mormântul Pictat Hypogeu, un nou punct muzeal pe harta culturală a Constanței

    Unul dintre cele mai valoroase monumente ale Dobrogei antice, Mormântul Pictat Hypogeu, va intra de joi, 20 martie 2025, în circuitul turistic al județului Constanța.

    În data de 25 februarie 1988, în timpul unor lucrări edilitare pe faleza înaltă a orașului Constanța, în apropiere de Liceul Mircea cel Bătrân, arheologii Muzeului de Istorie și Arheologie din Constanța au descoperit un cavou de familie prevăzut cu culoar de acces de tip dromos. Deși planul dreptunghiular al mormântului este relativ comun perioadei, interiorul său avea să dezvăluie una dintre cele mai spectaculoase descoperiri făcute vreodată în Constanța, prin pictura remarcabil de bine prezervată, cu teme și simboluri care reflectă credințele și cultura antichității târzii.

    Atât pictura, cât și contextul arheologic și inventarul funerar, încadrează perioada de utilizare a monumentului în a doua jumătate a sec. al IV-lea p.Chr. și până la începutul sec. al V-lea p.Chr., așadar la hotarul dintre crepusculul păgânismului și zorii noii religii monoteiste – creștinismul, cu conotații proprii fiecărei lumi în parte.

    Cercetat și intrat în circuitul științific, monumentul a fost o lungă perioadă de timp prezervat de o clădire de protecție din lemn, nefiind expus vizitării. În ultimii ani, monumentul a făcut obiectul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat hypogeu”, implementat de Unitatea Administrativă Teritorială Județul Constanța, în concordanță cu obiectivul strategic al priorității de investiție.

    În urma derulării proiectului a luat naștere un nou punct muzeal, care conservă și expune în condiții optime monumentul antic și permite vizitatorilor cunoașterea obiectivului printr-o expoziție permanentă dedicată și prin numeroase materiale digitale.

    Marcând practic apariția unui nou punct muzeal pe harta culturală a Constanței și a Dobrogei, evenimentul de vernisare a Expoziției Permanente Mormântul Pictat Hypogeu se va bucura și de prezența cercetătorului Viorel-Emanuel Petac, coordonatorul Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române și președintele Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

    Prin simbolistica sa deosebită, dar și prin tehnica picturii murale, monumentul ni se înfățișează astăzi ca o imagine remarcabilă a rafinamentului artistic și spiritual la care s-a ridicat populația romanică a Scytiei Minor, Mormântul Pictat Hypogeu reprezentintă unul dintre cele mai importante monumente ale Dobrogei antice și cel mai nou punct muzeal deschis în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    Începând din 21 martie 2025, programul de vizitare va fi de miercuri până duminică, între orele 9.00-17.00.

  • Mormântul pictat de la Tomis, cel mai valoros complex funerar descoperit în Dobrogea

    Mormântul pictat de la Tomis, cel mai valoros complex funerar descoperit în Dobrogea

    Mormântul pictat de tip hipogeu este unic și a fost descoperit în Constanța în anul 1988. Se presupune că mormântul aparținea unei importante familii tomitane, care trăia la începutul secolului al IV-lea, când Tomisul a fost una dintre cele mai înfloritoare metropole de la pontul de vest.

    Mormântul pictat de tip hipogeu, o descoperire importantă despre istoria Tomisului  

    Mormântul pictat a fost descoperit în anul 1988, când pe strada Mircea din Constanța au început să se construiască blocuri. Cercetătorul științific Constantin Chera și doctorul în istorie Virgil Lungu au găsit cripta antică în zona în care, pe vremuri, era cimitirul Tomisului.

    mormantul-pictat-tomis-constanta-muzeul-de-istorie-si-arheologie-constanta”Aș spune că Mormântul pictat este cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o, pentru că s-a păstrat un strat cu pereți pictați, care sunt databili foarte devreme, la începutul sec. IV, lucru pe care nu îl mai avem în Dobrogea. Este un unicat. La Silistra, în Bulgaria, a fost descoperit un mormânt asemănător, însă în Dobrogea nu avem alte complexe funerare de această valoare.

    Am mai găsit și alte elemente constitutive ale unor astfel de monumente, însă acesta, printr-o minune, s-a păstrat foarte bine, nefiind deschis de la ultima depunere funerară, de la începutul sec. V și până în 1988, când a fost descoperit”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arheologul și cercetătorul științific Constantin Chera.

    Mormântul pictat a aparținut unei familii înstărite din vechiul Tomis

    Se presupune că mormântul aparținea unei familii tomitane din secolul al IV-lea, destul de bine plasată din punct de vedere financiar.

    mormantul-pictat-tomis-constanta”Am găsit în interior, 5 schelete depuse în sicrie din lemn, de la ultima fază de înmormântări și o seamă întreagă de oase care provin de la o primă fază de înmormântări, de la începutul sec. IV.

    Am descoperit, de asemenea, o mică amforă în interior, care se datează la începutul sec. V, când au avut loc ultimele înmormântări la locul respectiv. În mod sigur este o criptă care aparținea unei familii înstărite din Tomis. În acel mormânt s-au făcut înmormântări succesive, de-a lungul unui veac, de la începutul sec. IV, până la începutul sec. V.

    În Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța avem expuse unele dintre obiectele pe care le-am găsit acolo.

    Este vorba de câteva mărgele, de vase de sticlă, amfora pe care am găsit-o în cavou, dar și un mic filacterium, un recipient care se purta la gât în chip de talisman, în interiorul căruia se păstrau texte sacre, nu numai ale creștinilor, ci și din credințele anterioare”, a precizat cercetătorul științific Constantin Chera, pentru Discover Dobrogea.

    Replica Mormântului pictat poate fi văzută la Muzeul de Istorie Constanța

    O replică 1:1 a Mormântului pictat a fost realizată de către specialiștii de la Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București și poate fi văzută la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    mormantul-pictat-tomis-constantaMormântul este deosebit de important, pentru că în el se păstrează o cameră funerară pictată complet, de la începutul sec. IV, un lucru destul de rar, atunci când vorbim despre pictura murală romană din această epocă.

    În interiorul mormântului pictat se găsesc diverse scene cu animale care simbolizează unele dintre credințele vremii, dar și un festin funerar, o masă funerară, în jurul căreia sunt adunate 7 personaje.

    Povestea scenelor din mormântul unic de la Tomis

    Desenele din mormântul pictat, cu motive animale, păsări, motive florale și arbori, pot fi interpretate ca o evocare a paradisului. Aceeași simbolistică legată de învierea și imortalitatea omului este redată și în imaginile cu cei patru porumbei sau cu potârnichile care beau apă dintr-o cupă.

    porumbei-desene-mormantul-pictat-constanta”Unele dintre animalele pictate în interiorul mormântului au o semnificație cultică. Ne aflăm, de altfel la vremea în care credințele politeiste erau treptat înlocuite de creștinism, noua religie care apăruse în Imperiul Roman.

    Nu trebuie să uităm că exact în această perioadă de la începutul sec. IV, Constantin cel Mare a dat edictul de la Milan, în 313 d.Hr., prin care, creștinismul a fost una dintre religiile acceptate în Imperiul Roman.

    Aceasta a condus la ieșirea în public a unora dintre adepții noii religii, însă, noi nu suntem siguri că în mormânt au fost puși locuitori creștini ai Tomisului, pentru că nu avem niciun fel de indiciu care să ne spună că mormântul ar fi aparținut unei familii creștine.

    mormantul-pictat-tomis-constantaOricum, acea masă funerară, păunii, care simbolizează nemurirea, iepurele care mănâncă struguri dintr-un coș răsturnat, potârnichile, porumbeii, toate aceste animale și păsări simbolizează aspecte ale credințelor vremii, care au fost de fapt preluate din credințele anterioare, ca iconografie.

    Pictura nu a avut de suferit, pentru că noi am acoperit la loc cavoul respectiv. Am zidit partea care a fost afectată de către excavator în 1988 și astfel, interiorul camerei a rămas oarecum izolat, în așa fel încât să nu aibă loc aceste schimbări bruște de temperatură și de umiditate. El se prezintă aproape în starea în care l-am găsit împreună cu colegul meu, Virgil Lungu”, a precizat arheologul Constantin Chera.

    Mormântul pictat va intra în circuitul turistic

    Mormântul pictat va fi introdus în circuitul turistic, în momentul în care va fi terminată construcția de protecție care este deasupra lui.

    În interior nu se va putea pătrunde, deoarece nu trebuie să fie schimbat microclimatul în mod brusc sau repetat. Cel mai probabil, vizitatorii vor putea vedea o imagine din interiorul mormântului, pe ecrane de dimensiuni mai mari, luate cu o cameră mică de luat vederi.

    ”Am făcut numeroase intervenții la autorități, iar Ministerul Culturii a avizat lucrările pentru o construcție de protecție la Mormântul pictat. Am început acolo săpăturile, pentru a degaja terenul de restul mormintelor existente, mai ales că această nouă construcție urmează să protejeze adecvat această bijuterie a epocii antice.

    Până acum, ea a fost protejată de o baracă termoizolantă, la care am intervenit de nenumărate ori cu reparații la acoperiș și la pereții laterali, astfel încât, monumentul să nu aibă de suferit, mai ales că este sensibil la schimbările de microclimat. Temperatura și umiditatea din interiorul camerei respective trebuie păstrate oarecum constant, pentru că altfel ar deteriora calitatea picturii”, spune cercetătorul științific Constantin Chera.

    Constantin Chera: ”Mormântul pictat este cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o.”

    ”Aș spune că Mormântul pictat este cea mai importantă descoperire pe care am făcut-o, pentru că s-a păstrat un strat cu pereți pictați, care sunt databili foarte devreme, la începutul sec. IV, lucru pe care nu îl mai avem în Dobrogea. Este un unicat. La Silistra, în Bulgaria, a fost descoperit un mormânt asemănător, însă în Dobrogea nu avem alte complexe funerare de această valoare.

    picturi-mormantul-pictat-hypogeu-constantaDe-a lungul carierei am avut prilejul să descopăr și alte lucruri deosebite. Aș aminti, mormântul acela bogat de lângă Consulatul Turcesc.

    Nu este primul mormânt pictat, dar este cel mai bine păstrat. Noi am găsit și în zona Gării, și pe faleză, de-a lungul străzii Mircea, urme ale unor astfel de obiective antice, dar acesta este păstrat aproape intact, ceea ce-l face deosebit de valoros, dându-ne o imagine clară asupra artiștilor care erau în acea vreme, aici, la Tomis.

    La un moment dat, s-a făcut o străpungere a actualului bulevard Brătianu către b-dul Ferdinand, iar în acel colț în care au fost construite blocuri, în imediata apropiere a spitalului vechi, am găsit un mormânt deosebit de bogat în ceea ce privește obiectele din aur, dar și inventarul întregului complex, care este  prezentat la noi, în Sala Tezaur, sub o suprafață de sticlă.

    De-a lungul vremii am mai descoperit și numeroase vase de sticlă, care erau importate din centre de producție din Mediterana Orientală, mai ales din atelierele siriene, care erau specializate în suflarea în tipar a unor astfel de vase de sticlă. Și acestea sunt expuse în Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și sunt indicii deosebit de importante în ceea ce privește relațiile internaționale ale Tomisului, ale metropolei pontului stâng, așa cum o cunoaștem în sec. IV, cu centrele importante ale lumii romane din perioada primelor secole ale erei noastre”, a declarat arheologul Constantin Chera pentru Discover Dobrogea.

    Mormântul pictat de tip hipogeu este vizitat de mulți turiști străini

    Mulți turiști străini vizitau Muzeul de Istorie din Constanța, până anul trecut, când a început pandemia. Ei veneau informați și știau exact ce anume doresc să vadă. Mormântul pictat și celebrul șarpe Glikon sunt principalele atracții pentru vizitatorii muzeului, dar și unele dintre cele mai importante descoperiri făcute în Constanța

    ”Foarte multă lume ne întreabă ce înseamnă, de fapt, hipogeu. Hypogaeum înseamnă sub pământ. Trebuie subliniat că această cameră funerară, care dispunea de o cale de acces, un așa-numit dromos, o scară care cobora către nivelul inferior al încăperii respective, tot acest complex era îngropat, era hipogeu, adică sub pământ. Era acoperit cu aproximativ 70 cm de pământ, până la nivelul de călcare, chiar și în antichitate.

    În anii trecuți mai funcționau acele croaziere care aveau în program vizitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și sigur, am avut și surprize deosebit de plăcute. Un inginer din Germania, care a lucrat la construirea hotelurilor din sudul litoralului în 1970, a revenit și a văzut una dintre descoperirile la care efectiv a fost martor. La un moment dat, el și-a adus aminte că are acasă un film din vremea aceea, în care a consemnat momentele importante din timpul găsirii sarcofagului din stațiunea Olimp, care este de asemenea o descoperire deosebită”, am mai aflat de la cercetătorul și arheologul Constantin Chera.