Discover Dobrogea

Tag: MINAC

  • Programul de Paști al punctelor muzeale din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

    Programul de Paști al punctelor muzeale din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

    Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța informează publicul că, în perioada 10 – 13 aprilie 2026, cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști din calendarul creștin-ortodox, sediul administrativ al instituției și expozițiile permanente din municipiul și din județul Constanța vor funcționa după următorul program:

    • Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi:

    Muzeu: în perioada 10 – 13 aprilie 2026 – închis;

    Monument: în perioada 10 – 11 aprilie 2026 – deschis;

    în perioada 12 – 13 aprilie 2026 – închis;

    Cetatea: în perioada 10 – 13 aprilie 2026 – deschis, gratuit;

    • Complexul Muzeal Histria:

    Muzeu: în perioada 10 – 13 aprilie 2026 – închis;

    Cetatea: în perioada 10 – 13 aprilie 2026 – deschis, gratuit;

    • Cetatea Carsium – Hârșova:

    Cetatea: în perioada 10 – 13 aprilie 2026 – deschis, gratuit;

    • Complexul Muzeal Capidava:

    Cetatea: în perioada 10 – 13 aprilie 2026 – deschis, gratuit;

    • Muzeul „Axiopolis” Cernavodă – Centrul Hamangia:

    în perioada 10 – 13 aprilie 2026 – închis;

    • Edificiul Roman cu Mozaic:

    în perioada 10 – 13 aprilie 2026 – închis;

    • Mormântul Pictat Hypogeu:

    în perioada 10 – 13 aprilie 2026 – închis;

    • Sediul MINA Constanța:

    în perioada 10 – 13 aprilie 2026 – închis.

    Sărbători binecuvântate!

  • Astăzi la Constanța -Floralia, sărbătoarea renașterii naturii în antichitate

    Astăzi la Constanța -Floralia, sărbătoarea renașterii naturii în antichitate

    Duminica Floriilor, celebrată astăzi de creștinii ortodocși, este considerată cea mai importantă sărbătoare din timpul Postului Mare al Paștelui. Întreaga săptămână dinaintea Săptămânii Patimilor stă sub semnul renașterii naturii, iar Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor sunt sărbători ale veseliei, marcate de obiceiuri în care protagoniști sunt, adesea, copiii. Dedicăm fila de 5 aprilie din calendarul istoric „Astăzi la Constanța” sărbătorii renașterii naturii și continuității unor tradiții vechi.

    Duminica Floriilor amintește de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, întâmpinat de mulțimi care își așterneau hainele în calea lui și ridicau ramuri înverzite, aclamând „Osana”. În tradiția românească, simbolul acestei zile este salcia, primul arbore care înverzește. În această zi, în biserici sunt sfințite ramuri de salcie și cele dintâi flori de primăvară, iar apoi sunt duse acasă și păstrate, existând credința că peste an vor oferi protecție, sănătate și belșug.

    „Sărbătoare a renașterii naturii și a etalării splendorilor vegetale, a armoniei și iubirii, această zi cu incontestabile semnificații creștine a avut un corespondent festiv în Antichitate”, puncta Narcisa Alexandra Știucă în lucrarea „Sărbătoarea noastră cea de toate zilele. (vol II) – sărbători în cinstea primăverii”. Este vorba despre Floralia, sărbătoare dedicată zeiței Flora, divinitatea plantelor înflorite, a fertilității, primăverii și a înmuguririi.

    Flora le-ar fi dăruit oamenilor mierea și ar fi alinat mânia Junonei, ajutând-o să îl conceapă, din mireasma unei flori miraculoase, pe zeul Mars (Marte), patronul celei dintâi luni de primăvară. Figură minoră comparativ cu alte zeițe ale Imperiului, ea a fost introdusă în panteonul roman în timpul regelui sabin Titus Tatius. Potrivit unor relatări, ea era căsătorită cu Favonius, zeul vântului, cunoscut și sub numele de Zephyr, și, în unele credințe, era asociată cu Ceres, zeița romană a recoltei și a grâului.

    Despre Flora și sărbătoarea ce i-a fost dedicată, Floralia, a scris Atanasie Marian Marienescu în volumul „Cultul păgân și creștin. Sărbătorile și datinile romane vechi”: „Flora e zână de origine veche italică și a fost venerată între zeii lui T. Tati și îndeosebi în Italia de mijloc. Flora este zâna florilor și a înfloririi; oriunde pe câmp și pe munte înflorește ceva, toate sunt prin puterea Florei și pentru aceasta a fost mult venerată ca și Flora Mater, mama de primăvară, și născătoare de vegetațiune. Flora a fost și zâna înfloririi tinereților, a speranței bune a femeilor, asemenea Venerei. În înțelesul popular a fost asemenea zânelor pământului”.

    Templele dedicate zeiței se aflau în locuri importante ale Romei, precum colina Quirinal sau în apropierea Circului Maxim. Sărbătoarea ei, Floralia, se desfășura inițial într-o singură zi, pe 29 aprilie, iar mai târziu timp de mai multe zile, între 28 aprilie și 3 mai. În cadrul acestor festivități, oamenii se împodobeau cu flori, își decorau locuințele și mesele, iar femeile purtau veșminte viu colorate, celebrând abundența, bucuria și libertatea naturii reînnoite.

    Imaginea Florei a traversat secolele și a rămas prezentă în artă, unde apare ca simbol al grației, frumuseții și primăverii. Una dintre reprezentările celebre este o frescă descoperită în Villa Arianna (Vila Ariadna), reședință aristocratică din orașul Stabiae, situat lângă Pompei. Fresca este datată în secolul I d.Hr., iar în prezent este păstrată la Museo Archeologico Nazionale di Napoli. Această opera impresionantă, intitulată „Flora” și considerată una dintre cele mai elegante reprezentări feminine din arta romană antică, a supraviețuit erupției vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr. Paradoxal, ceea ce a fost o tragedie pentru lumea romană a dus la conservarea acestei opere de artă, deoarece a fost acoperită de un strat gros de cenușă vulcanică.

    Reclama zilei: Încântător este un obraz fin curat, o înfățișare fragedă și trandafirie, o piele albă, catifelată și un teint strălucitor. Toate acestea le produce Săpunul Lapte de Crin din Radebeul al Casei Bermann & C-ie. Bucata lei 1.50 (Constanța, 20 aprilie 1903)

    Sursa foto: Fresca „Flora” din Stabiae

    Materialul este realizat de reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în cadrul proiectului Astăzi la Constanța.

  • Astăzi la Constanța – Cybele, Marea Mamă a Zeilor și templul de la Tomis

    Astăzi la Constanța – Cybele, Marea Mamă a Zeilor și templul de la Tomis

    Piesele din Tezaurul de Sculpturi de la Tomis, descoperit pe 1 aprilie 1962, sunt foarte importante, iar una dintre acestea o reprezintă pe zeița Cybele. Statueta de marmură albă, fină, cu cristale mici, o înfățișează pe divinitate stând pe tron. Ea poartă pe cap calathos-ul (acoperământ de cap, înalt, cilindric, drapat de un văl), puţin supraînălţat faţă de spătarul tronului. Părul coboară la spate într-o succesiune de bucle simetric dispuse, însă sumar schiţate.

    Cybele este o divinitate orientală, originară din Frigia. De timpuriu a fost asimilată de greci cu o divinitate a lor, cunoscută sub epitetul de „Marea Mamă” sau „Mama Zeilor”. La sfârşitul secolului al III-lea î.Hr., este adoptată şi de către romani, care o numesc Marea Mamă a Zeilor (Magna Mater Deorum) și îi ridică un templu pe Palatin. Cybele era considerată zeiţă a pământului și a naturii, protectoare a vegetației și simbol al fertilității. Ea era imaginată ca trăind în adâncul codrilor sau pe crestele cele mai înalte ale munţilor, dominând natura în toată sălbăticiunea ei. Pretutindeni unde i s-a răspândit cultul, i s-au înălțat temple, statui și basoreliefuri.

    Imaginea Cybelei figurează adeseori pe monede, iar numele ei este menționat în inscripţii. Pe monumentele obișnuite, Cybele apare șezând pe tron și purtând mai multe simboluri, cum sunt: calothos-ul aşezat pe cap şi închipuind un coş cu fructe, simbol al fecundităţii şi al abundenţei; tympanul (un fel de tamburină), ca acela care se folosea ca instrument muzical în timpul ceremoniilor legate de cultul ei; sceptrul sau cornul abundenţei, ţinut în mâna stângă; o pateră ori un mănunchi de spice sau de maci, în mâna dreaptă. Din monumentul de față lipsesc leii sau puiul de leu, simboluri al zeiței, care însă se regăsesc pe alte statuete ale Cybelei, descoperite în Dobrogea. Datarea piesei din Tezaurul de la Tomis este secolul III d.Hr.

    Alegerea de a o prezenta astăzi pe Cybele nu este întâmplătoare. Potrivit tradiției, statuia zeiței a fost adusă de la Pessinunt (Frigia) la Roma pe 4 aprilie 204 î.Hr. iar prezența ei pe Palatin a pus capăt unei perioade grele, pline de nenorociri, din timpul celui de-al doilea război punic (dintre Roma și Cartagina).

    Considerată salvatoare a Romei și identificată cu Venus Genetrix, strămoașa Cetății Eterne, Cybele a fost apoi adorată în întregul imperiu. În toate orașele acestuia, inclusiv în Scythia Minor (Dobrogea), ea era celebrată prin festivalul public Megalensia (Megalesia) care dura din 4 aprilie (data venirii la Roma) și până pe 10 aprilie. Megalensia era precedată, la sfârșitul lui martie, de sărbători închinate partenerului (paredru) său Atis, iubitul său și în același timp, zeu al fertilității și al naturii reînviate. Zilele celebrării lui Attis erau însă întunecate, precum povestea sa (a murit și a reînviat), dar cele dedicate Cybelei erau pline de bucurie. De Megalensia aveau loc spectacole, banchete, ceremonii, parade publice, iar templul zeiței, închis profanilor, în tot restul anului, era acum deschis publicului. La Constanța și în întreaga Dobroge au fost descoperite numeroase statuete ale Cybeley, fapt ce îi confirmă popularitatea în ținutul istro-pontic.

    Reprezentările sale sunt astăzi în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). De asemenea, au mai fost descoperite monumente și inscripții care vorbesc despre cultul ei la Tomis și despre mari preotese ale credinței în Cybele. Statuia prezentată astăzi, celelalte piese dedicate zeiței și inscripțiile pomenite sunt dovezi clare că aici, la Tomis, a existat un templu închinat acestei divinități. El nu a fost descoperit încă însă viitorul poate aduce oricând o surpriză…

    Reclama zilei -Fabrica de Pălării de Damă a Doamnei Serafim, Constanța, Strada Mircea nr.2 – Pălării de Damă – Garnituri – Pene – Flori. Transformări și Reparațiuni. Execuțiune ireproșabilă. Prețuri de reclamă. (Ghidul ilustrat Constanța și Tekirghiolul, 1924)

    Acest material a fost realizat de reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

  • Astăzi la Constanța – Poveste de iubire încheiată cu un atentat cu grenadă și memoria unei comunități

    Astăzi la Constanța – Poveste de iubire încheiată cu un atentat cu grenadă și memoria unei comunități

    Pe meleagurile dobrogene au avut loc întâmplări care ar putea rivaliza fără probleme cu scenarii de filme de acțiune americane contemporane, doar că, în loc de efecte speciale și cascadori profesioniști, avem oameni reali, pasiuni necontrolate și decizii… catastrofal de neinspirate. O astfel de istorisire este consemnată de ziarul „Dobrogea Jună” în numărul din 25 martie 1922 și ne arată că viața bate filmul, dar uneori o face cu un umor negru greu de ignorat.

    Publicația consemnează, pe prima pagină, sub un titlu cu litere de-o șchioapă, o tragedie petrecută la Cernavoda, ai cărei protagoniști au fost sublocotenentul I. Georgescu, șeful depozitului de muniții local, și Elena Popa, cea alături de care bărbatul trăise o poveste de dragoste. „Un ofițer, după ce seduce pe o studentă în farmacie și trăiește cu ea în concubinaj peste trei ani, spre a o îndepărta, voind să însceneze un atentat, moare căzând victimă propriei lui mișelii”, dezvăluie autorul articolului, subliniind că „împrejurările în care s-a produs nenorocirea pretind o descriere mai amănunțită a faptelor care au precedat-o”.

    Cei doi s-au cunoscut în timpul campaniei militare din Ardeal, pe când el era plutonier, iar ea studentă la farmacie. Inițial, povestea lor părea desprinsă dintr-un roman: s-au logodit pe front, ea l-a urmat „pe tot drumul pe unde avea de trecut cu regimentul”, iar apoi și-au cumpărat o casă la Buzău. Situația se schimbă după ce militarul este mutat la Cernavodă. „Aci făcu o nouă cunoștință și, cum îi surâdea de o parte un rost de zestre iar de alta îl apăsa o plictiseală, după ce întreținu două case mai mult timp, sfârși prin a căuta să se desfacă de prima încurcătură și se și căsători legitim cu cea de a doua. De altfel acum era ofițer”, se arată în ziarul constănțean.

    Din acest punct, situația alunecă rapid din romantism în melodramă: femeia este izgonită la Sinaia, se întoarce, se aruncă din tren la Cernavodă. Supraviețuiește cu răni ușoare, iar după ce se recuperează, este izgonită din nou. Rănită sufletește, încearcă să-l atace pe ofițer cu vitriol. La rândul lui, I. Georgescu o împușcă și, din nou, o trimite la Constanța. Prinsă între iubire și trădare, Elena Popa se întoarce la Cernavodă, moment în care are loc un final tragic care consternează.

    Pentru a scăpa definitiv de cea care i-a fost consoartă, sublocotenentul pune la cale un atentat. Își procură două grenade, iar în toiul nopții, îmbrăcat în cămașă de noapte, ia unul dintre dispozitive pentru a-l arunca în curtea imobilului, gândind să pună atentatul pe seama Elenei Popa. Realitatea nu respectă însă scenariile prost scrise. Fatalitatea a făcut ca focosul să se atingă de clanța ușii, iar grenada a explodat înainte ca bărbatul să o poată arunca. Rezultatul a fost teribil: brațul și un picior i-au fost smulse și a fost rănit grav la cap. „Transportat la spital, după trei zile de chinuri groaznice el își dădu sfârșitul – chemând de astădată la patul de moarte pe femeia înșelată, pentru a-i cere iertarea de pe urmă. Nevinovăția se răzbunase crud”, încheie autorul articolului.

    În concluzie, se poate spune că, uneori, viața nu doar că bate filmul, ci îl rescrie cu finaluri atât de absurde, încât niciun scenarist nu ar avea curajul să le propună…

    ***

    Pe 25 martie este celebrată Ziua Națională a Greciei, sărbătoare cu o profundă semnificație istorică și spirituală. La Constanța, oraș cu o veche și constantă prezență a comunității grecești, acest moment a fost consemnat de-a lungul timpului ca o expresie a conviețuirii multiculturale româno-elene.

    Manifestările dedicate acestei zile au inclus, în mod constant, oficierea unui Te Deum la Biserica „Metamorphosis”, eveniment reflectat în presa vremii. Astfel, ziarul „Dacia”, în ediția din 29 martie 1927, menționa că „la biserica ellină din localitate a avut loc vineri un Te-Deum, în prezența d-lui Jean Fridas consul elin, cu ocazia aniversării independenței Greciei”, ceremonia fiind urmată de o recepție la consulatul elen.

    În același registru, publicația consemna în numărul din 4 aprilie 1929 desfășurarea unui Te Deum în prezența consulului Greciei, N. Bistis, a președintelui comunității elene, G. Papazoglu, precum și a autorităților române, printre care subprefectul V. Repezeanu și primarul Francisc Sachetti. Programul a continuat cu o recepție la consulat, în cadrul căreia au fost susținute alocuțiuni privind semnificația zilei. „Un cor format din tineret a intonat imnurile naționale român și grec, după care serbarea a luat sfârșit”, consemna publicația.

    Reclama zilei – Iani A. Bulalidis – Antreprenorul Pompelor Funebre, Șoseaua Eternității nr.10, Sicrie de metal, stejar și brad simplu, COROANE și toate accesoriile de înmormântare. Pentru săteni, sicrie simple. Se găsesc la Biroul Pompelor Funebre. Eternității 10. (1924)

     

  • Astăzi la Constanța – Un ajutor de primar, un trubadur local și o vizită regală

    Astăzi la Constanța – Un ajutor de primar, un trubadur local și o vizită regală

    La sfârșitul lunii martie, anul 1932, destinele orașului au fost conduse, temporar, de un reprezentant al comunității musulmane. Acesta era avocatul, politicianul și parlamentarul tătar Selim Abdulakim (nume românizat Abdulachim), născut în 1886 la Constanța și decedat aici pe 28 martie 1943. El a fost înainte de toate un patriot român, precum și un militant pentru cauza etnicilor turci și tătari. În primăvara anului 1932, Abdulakim era ajutor de primar și, atunci când primarul Ion C. Teodorescu-Valahu a plecat la un congres la Paris, el i-a ținut locul. Acest eveniment este un excelent prilej pentru a onora memoria acestei personalități.

    Provenit dintr-o familie cu venituri modeste, Abdulakim a avut în copilărie norocul de a beneficia de o bursă oferită de regele Carol I tinerilor cu potențial. A reușit astfel să urmeze Facultatea de Drept la București, după care a devenit avocat al Baroului Constanța. În perioada interbelică, el a fost președintele comunității musulmane din oraș și i-a reprezentat interesele în Parlamentul României. În 1929 a creat Fondul Cultural Musulman care îi purta numele și, prin intermediul acestuia, a reușit să ajute peste 200 de tineri elevi și studenți turci și tătari. S-a opus tendinței de emigrare în masă a musulmanilor din Dobrogea, considerând că această măsură ar reprezenta un adevărat pericol național. Mereu, la tribună, a afirmat că elementul musulman este strict indispensabil Dobrogei multietnice.

    Selim Abdulakim a fost un adevărat patriot român, așa cum fusese și fratele său Kazim Abdulakim, sublocotenent în armata română, erou mort pe front în bătălia de la Mărășești, în 1917, în timpul Primului Război Mondial. Selim Abdulakim a decedat pe 28 martie 1943 și a fost înmormântat în Cimitirul Musulman al orașului.

    ***

    În zilele de 23 și 24 martie 1927, Constanța primea vizita unei escadre maritime franceze, în baza relației de prietenie și de cooperare dintre Hexagon și statul român. La restaurantul Bristol, din Piața Independenței (Ovidiu), a avut loc un banchet oferit de către Primăria Municipiului (condusă pe atunci de Ion Bentoiu) oaspeților conduși de contraamiralul de Bouis. La sosirea sa la local, delegația străină a fost întâmpinată de acordurile imnului lor național, La Marseillaise, intonată de orchestra condusă de marele rapsod local, fiu al orașului, maestrul Gogu Botea. Orchestra a intonat imediat și imnul național, „Trăiască Regele”, după care a continuat să cânte toată seara, încântând asistența. Musafirii străini au fost apoi încântați de piesele interpretate la pian chiar de maestru, care era deja, la acea vreme, recunoscut pe plan internațional. Compozițiile sale, în general tangouri, se cântau în marile orașe ale Europei, la Paris, Londra, Berlin sau Moscova, dar ajunseseră și în Statele Unite și chiar în Australia (Melbourne).

    Cea mai apreciată melodie pe aceste scene era Tango țigan. Alte titluri: „Sărutarea ce mi-ai dat”, „Ce te doare. Inimioară?”, „Dar ești la fel”, „Invitație la tango”, etc…. În 1931, Gogu Botea a compus „Tanți Tango”, dedicat frumoasei craiovence Tanți Viișoreanu, care a câștigat în acel an Miss România. În același an 1931, compozitorul constănțean i-a dedicat melodia „Flori de Lămâiță” principesei Ileana (fiică a reginei Maria și soră a lui Carol al II-lea), cu ocazia căsătoriei ei cu arhiducele Anton de Austria. După un timp, cântărețul a primit o scrisoare cu următoarele rânduri: „Domnule, A.S.R. Principesa Ileana a primit compoziţia Dv. „Flori de lămâiţă” şi mă însărcinează a vă mulţumi pentru frumoasa amintire. Primiţi vă rog D-le salutările mele distinse. Adela Cantemir, Sinaia 20 iulie 1931”. Gogu Botea a fost o personalitate culturală a urbei care merită și astăzi să fie recunoscută și onorată la adevărata sa valoare.

    ***

    Pe 24 martie 1902, ziarul „Constanța” a publicat un articol referitor la vizita făcută cu o zi înainte, pe 23 martie, la Constanța, de o parte din membrii familiei refale a României. La ora 2 și jumătate după-amiaza, a ajuns în oraș regele Carol I, însoțit de principele moștenitor Ferdinand, de principesa Maria, micul prinț Carol (viitorul rege Carol al II-lea), de Friedrich de Hohenzolern (fratele lui Carol I) și de alte rude din Germania. Nu a fost o vizită oficială, întrucât familia regală se afla în doliu, regina Elisabeta lipsind ca urmare a decesului mamei sale.

    Aflăm din ziarul Constanța următoarele: „Măria Sa Regele, cu întreaga suită, a vizitat lucrările (n.n. de modernizare) portului și cele ale tunelului (n.n. tunelul Palas), până la orele 5 pm, când au plecat prin Gara Oraș, peste tot pavoazat, aclamat pretudindenea de către mulțimea eșită întru preamărirea înalților oaspeți”.

    Reclama zilei – Simon Alperin & Co, Societate în comandită, Bulevardul Independenței nr.3. Reprezentant depozitar al Fabricei de Bere GIB București. Fabrică de Liqueruri, Cogneac și diferite băuturi spirtoase. Depozit de spirt și țuică, cât și acid carbonic în tuburi mari și mici. (1924)

  • Astăzi la Constanța – Ionel Mătăsăreanu, pictorul mării și delfinul antic

    Astăzi la Constanța – Ionel Mătăsăreanu, pictorul mării și delfinul antic

    Astăzi îl evocăm pe cel care merită supranumele de „pictor al mării”, un artist deosebit care a contribuit din plin la dezvoltarea culturii constănțene. Ionel (Ioan) Mătăsăreanu s-a născut pe data de 23 martie 1929 la Oravița, în județul Caraș-Severin, iar vocația și-a descoperit-o încă din copilăria petrecută în frumosul și mutietnicul Banat. A studiat apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, secția Pictură, unde i-a avut dascăli pe marii pictori Alexandru Ciucurencu și Corneliu Baba.

    A ajuns la Constanța imediat după absolvirea facultății, prin repartiție, și s-a îndrăgostit de oraș, care i-a devenit casă până la sfârșitul vieții. Fire boemă, așa cum îi șade bine unui artist, Mătăsăreanu a iubit cu pasiune marea, pe care a reprezentat-o, cu numeroasele ei fațete, în majoritatea tablourilor sale. Stilul său de a picta, modul genial în care a știut să combine culorile, precum și talentul său înnăscut l-au făcut popular, tablourile sale fiind extrem de căutate. Nu a fost niciodată dornic de averi; se știe că și-a vândut adesea picturile la prețuri modeste, dorindu-și mai ales ca acestea să ajungă nu neapărat la colecționari, ci în locuințele oamenilor obișnuiți. A fost un om cald, iar această calitate a dat suflet tablourilor sale.

    Una dintre creațiile sale a fost cumpărată de președintele Italiei, Silvio Berlusconi. O alta a ajuns (fiind donată) la Julio Iglesias, celebrul cântăreț spaniol, aflat la Constanța pentru un concert în anul 2007.

    Dascăl, dar mai ales artist, Ionel Mătăsăreanu a fost un deschizător de drumuri și, în același timp, o personalitate pitorească a urbei. În anul 2002, a fost declarat cetățean de onoare al orașului, iar în 2011 a fost nominalizat la Premiul Pulitzer, la categoria artistică, pentru calitatea desenului și efect pictural. În 2014 a primit Medalia de Aur a Constanței.

    Artistul a trăit discret și modest și a murit singur, pe 10 ianuarie 2015, într-o locuință prea rece pentru un suflet atât de cald. Dincolo de premiile și recunoașterile ocazionale, s-a stins aproape uitat de un oraș căruia i-a oferit atât de mult. Este, așadar, cazul unei reparații morale, aceea de a-i mulțumi (fie chiar și atât de târziu) lui Ionel Mătăsăreanu pentru tot ce a realizat și pentru altruismul său. Avem, de asemenea, datoria de a-i cinsti mereu memoria, lui, acest pictor al Mării Negre…

    ***

    Pe 23 martie 2017, arheologii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Constantin Băjenaru, Dan Vasilescu și Cătălin Nopcea, au descoperit, în timpul unei cercetări arheologice preventive desfășurate în apropierea Sălii Sporturilor din municipiul Constanța, o piesă deosebită: un delfin sculptat în os în urmă cu aproximativ 1.800 de ani. Artefactul are o lungime de doar 4,8 cm și reprezintă un delfin cu botul deschis, ce poartă trei crestături care ar putea fi interpretate ca reprezentând dinții mamiferului. De remarcat că acest detaliu apare frecvent în arta romană, delfinul fiind înfățișat în iconografie ca monstru marin. În antichitate, delfinul era asociat cu divinități importante precum Neptun, Venus, Cupidon sau Bacchus, dar și cu alte ființe legendare, precum Nereide, Triton sau Palaemon. În mentalul colectiv roman, acest mamifer marin era perceput ca un animal protector al marinarilor și, totodată, ca psihopomp – cel care însoțea sufletul celor înecați și îi călăuzea spre lumea de dincolo.

    Reclama zilei – Mai eftin ca oriunde – Drogueria și Parfumeria Ioan G. Papaianuș, Constanța, str. Carol no. 82, colț cu Cuza Vodă – Parfumerie: Houbigant Cotty, Pivert, Guerlaine, Roger Gallet, Violet, etc., în flacoane originale și cu gramul – Articole de toaletă: Săpunuri, Ape de gură, Loțiuni, Ape de Toaletă, Creme, Pudre – Specialități medicale, străine și indigene, Asortiment complect. Prețuri de reclamă (1924)

    Acest material a fost realizat de reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în cadrul proiectului „Astăzi la Constanța”, derulat pe parcursul anului 2026.

  • Astăzi la Constanța – „Principesa Maria”, lebăda albă a Mării Negre, prinsă în capcana ceții

    Astăzi la Constanța – „Principesa Maria”, lebăda albă a Mării Negre, prinsă în capcana ceții

    Pe 22 martie 1898, presa constănțeană de la sfârșitul secolului al XIX-lea consemna un episod care a stârnit neliniște în rândul comunității portuare și al locuitorilor urbei. Sub titlul „Înămolirea vaporului «Principesa Maria»”, ziarul „Constanța” relata în detaliu împrejurările în care nava, care asigura legătura maritimă dintre Constanța și Constantinopol, a rămas blocată pe un banc de nisip, între Agigea și Tuzla.

    Accidentul maritim s-a produs pe fondul unei ceți dense care acoperise Marea Neagră, fiind atribuit de autorii articolului „lipsei de cunoștințe între ale marinei”. Materialul jurnalistic se dorea un semnal de alarmă privind siguranța navigației și necesitatea instruirii corespunzătoare a echipajelor.

    Din cele relatate aflăm că vaporul, la bordul căruia se aflau 290 de persoane, dintre care 270 de pasageri, trebuia să ajungă în Portul Constanța pe 17 martie, ora 22:00. Din cauza ceții, nava nu a putut intra în port și a rămas să „umble pe mare și după cum suntem informați în noaptea care a urmat s-a isbit și de alte locuri”.

    Comandantul a luat decizia să nu ancoreze în jurul portului, deși marea era liniștită, după cum se menționează în articol. Astfel, în dimineața zilei următoare, pe 18 martie, la ora 10:00, vaporul „Principesa Maria” a fost observat de echipajul unei nave grecești la 12 mile depărtare de Constanța, înspre Tuzla.

    „Trimițând niște marinari spre a observa unde este țărmul și câtă distanță e, aceștia aduc știrea că se află la 1 kilometru și jumătate depărtare de țărm. Vaporul punându-se în mișcare după un drum de vreo 5 minute se împlintă în nisip. În portul nostru știindu-se că vaporul e pe mare, se dădeau necontenit semnale. Se aud asemenea semnale de alarmă pe mare și imediat se trimit 5 șalupe. Una din ele aduce vreo 10 pasageri, anunțând în același timp că vaporul s-a înămolit la Agigea între Tusla și Constanța”, se relatează în articolul menționat.

    Vestea despre incident s-a răspândit rapid în tot orașul, iar în câteva ore pe chei s-au adunat aproximativ 1.000 de oameni, îngrijorați de soarta celor aflați la bordul navei. În cele din urmă, vaporul „Principesa Maria” a ajuns la destinație, în portul Constanța, în seara zilei de 18 martie, în jurul orei 20:00, după ce a reușit să se orienteze cu ajutorul șalupei „Viitorul” și al semnalelor luminoase transmise de un vapor englez.

    „Între pasagerii aduși de șalupă au fost câte-va doamne din Brăila, d. G. Cavadia, d. Draculi agentul de vapore din Sulina, un fost comandant de vapor englez, al cărui nume ne scapă și un elvețian cu care, spun pasagerii din Brăila, comandantul „Principesei Maria” ar fi avut ore-care dispută aspră, cel dintâiu pretinzând că cea mai elementară regulă era de a se lăsa ancora pe un asemenea timp, la care comandantul „Principesei Maria” ar fi răspuns în felul lui de a răspunde” – scrie ziarul „Constanța”.

    Acesta nu este singurul incident în care a fost implicat vaporul „Principesa Maria” și care s-ar fi putut încheia regretabil. La scurt timp, ceața a pus din nou în încurcătură echipajul, după cum aflăm din rubrica „Informațiuni”, din numărul din 12 aprilie 1898 al aceleiași publicații. De data aceasta, printre pasagerii vaporului erau nume ilustre ale României: ministrul Lucrărilor Publice Ionel I. C. Brătianu, inginerul Anghel Saligny, prefectul Luca Ionescu, primarul Constanței, Eustațiu (Eugen) Schina, V. Simu, inginerul șef al comunei Constanța.

    Redăm fragmentul din ziar: „Joi în septămâna patimilor au plecat la Constantinopole, cu vaporul Principesa Maria d-nii Ionel I. C. Brăteanu, ministerul lucrărilor publice, Anghel Saligny, directorul general al Căilor ferate cu mai multe alte persoane notabile din București, d-nii Luca Ionescu, prefectul județului, Eustațiu Schina primarul Constanței și V. Simu, inginerul șef al comunei, de unde s-au înapoit Miercuri la 8 curent, orela 8 ziua cu acelaș vapor. Ceața pe Mare era atât de deasă, că vaporul a întârdiat cu 14 ore din itinerarul fixat.

    Imediat d-l ministru a plecat la București, luând în trenul special, ce aștepta, pe toți pasagerii din Constantinopole”.

    Nava „Principesa Maria” a avut un parcurs remarcabil, ilustrativ pentru evoluția flotei maritime românești. În volumul „Flota maritimă comercială română – Un secol de istorie modernă (1895 – 1995), semnată de Valentin Ciorbea și Carmen Atanasiu, este prezentată evoluția navelor Serviciului Maritim Român (SMR), printre care și această „lebădă albă” – denumire atribuită pasagerelor SMR, destinate transportului de pasageri și poștă dintre Constanța și Orientul Apropiat. Aflăm, astfel, că în primăvara lui 1897, autoritățile române au achiziționat de la societatea italiană „Florio e Robatino” nava „Ignazio Florio”, în schimbul sumei de 1,5 milioane de lei. După cumpărare, pasagerul a primit numele „Principesa Maria”, în cinstea suveranei.

    De-a lungul timpului, nava a trecut prin numeroase încercări, una dintre cele mai grave având loc în primele luni ale anului 1907. În noaptea de 12 ianuarie 1907, din cauza unei furtuni puternice, pasagerul a eșuat între stânci, la extremitatea unui mic promontoriu aflat la aproximativ 750 de mile marine sub- vest de capul Oinos din insula Tenedos. Nava a rămas aici până la 27 martie 1907, când a fost ranfluată de societatea British Solvage.

    În 1916, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, „Principesa Maria” a fost trimisă la Sevastopol și pusă la dispoziția autorităților ruse, alături de alte patru pasagere și șase cargouri ale S.M.R.-ului. „Lebedele albe” au fost transformate în crucișătoare auxiliare; pe acest vas au fost instalate două tunuri de 120 mm și o instalație de pus mine, fiind repartizat unei diviziuni de distrugătoare ca aruncător de „plăși antisubmarine”. În 1918, nava a fost rebotezată „Dezrobirea”, revenind ulterior la numele inițial și la serviciul de transport de pasageri.

    După decenii de activitate, pasagerul „Principesa Maria” a fost scos din uz și casat în 1938, rămânând în memoria epocii despre una dintre navele emblematice ale începuturilor navigației maritime românești moderne.

    Reclamă: Vreți să gustați un vin bun?! Vizitați cu încredere cârciuma d-lui Căciulă strada Carol, de unde garantat veți pleca mai vesel! (Dobrogea, 1931)

    Acest material a fost realizat de reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în cadrul proiectului „Astăzi la Constanța”, derulat pe parcursul anului 2026.

     

  • Astăzi la Constanța – De la Ovidius la strălucirea scenei și întâmplări neașteptate în noaptea orașului

    Astăzi la Constanța – De la Ovidius la strălucirea scenei și întâmplări neașteptate în noaptea orașului

    Pe 20 martie 43 î.H. s-a născut la Sulmona marele poet latin Publius Ovidius Naso, cântăreț al iubirilor gingașe și simbol al orașului Constanța. El a fost exilat la Tomis din ordinul împăratului Augustus și și-a trăit ultimii ani ai vieții (9-18 d.H.) pe aceste meleaguri. Ovidius a fost condamnat la o formă mai ușoară de exil, numită relegare (relegatio), care însemna surghiunire fără pierderea averii sau a drepturilor cetățenești. Motivul exilului, după cum ne spune chiar poetul, ar fi fost „carmen et error” – „o poezie (un cânt) și o greșeală”.

    Ovidius a fost trimis la Tomis, la marginea imperiului, în ținutul istro- pontic, aflat de relativ puțin timp sub stăpânire romană. Poetul a primit ordinul de exil în toamna – iarna anului 8 d.H., a călătorit timp de câteva luni (aproape șase, potrivit unor surse), atât pe mare, cât și pe uscat și a ajuns la Tomis în primăvara anului 9 d.H. A rămas aici până la moartea sa, survenită în anul 18 d.H., pe când avea aproximativ 60 de ani.

    În exil, Ovidius a scris „Tristele” (Tristia) și „Ponticele” (Epistulae Ex- Ponto – Scrisori din Pont), precum și un poem în limba geților (recitat public, după cum chiar el a afirmat), operă pierdută astăzi, din păcate. În aceste scrieri, poetul oferă informații extrem de prețioase despre Dobrogea acelor vremuri: despre ținut, climă, locuitori și viața de zi cu zi.

    Înainte de exil, Ovidius a compus „Iubiri” (Amores), un ciclu de elegii, „Heroidele” (Heroides sau Epistulae Heroidum), scrisori fictive de dragoste ale unor eroine mitologice, „Arta iubirii” (Ars amatoria sau Ars amandi) – poem didactic cu tematică erotică, „Metamorfozele” (Metamorphoseon libri) – amplu poem mitologic ce reunește aproximativ 250 de legende, de la crearea lumii până la apoteoza lui Cezar, precum și „Fastele” (Fasti) – calendar versificat al sărbătorilor romane, rămas neterminat din cauza exilului și care cuprinde doar primele șase luni ale anului.

    Ovidius a părăsit această lume, doar pentru a deveni nemuritor și pentru a intra, definitiv, în istoria acestui ținut mângâiat de apele bătrânului Pont Euxin.

    Locul mormântului său, „în fața porților orașului” nu a fost descoperit nici până astăzi…

    Ovidius este, în prezent, un simbol al orașului Constanța, iar statuia sa, realizată de Ettore Ferrari și inaugurată în august 1887, veghează piața ce îi poartă numele și întreaga urbe.

    ***

    Pe data de 20 martie 1923, Teatrul Elpis a fost gazda unui recital actoricesc de excepție, susținut de actori ai Teatrului Național București. Piesa oferită publicului constănțean a fost Messalina, de Wilbrand, iar capul de afiș a fost ținut de actrița Marioara Vasilescu, în rolul controversatei împărătese romane din sec. I d.H. (a treia soție a împăratului Claudius, executată sub acuzația de complot). Sala a fost arhiplină, iar spectatorii au fost încântați, aplaudându-i pe protagoniști la scenă deschisă.

    O zi mai târziu, pe 21 martie, Marioara Vasilescu a strălucit din nou, pe aceeași scenă, dar de data aceasta în piesa Dansatoarea Roșie, de Henry Hirsch, în rolul celebrei Mata Hari, dansatoare și curtezană, executată în 1917 în Franța pentru spionaj în favoarea Germaniei.

    Constănțenii au gustat din plin reprezentațiile oferite de trupa din capitală și au apreciat în mod deosebit jocul vedetei feminine, admirată în țară și în străinătate. Marioara Vasilescu (1885-1976) a fost actriță (tragediană), regizoare și profesoară de artă dramatică la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București. A fost acceptată la facultate, cu dispensă, la numai 14 ani, grație sprijinului oferit de actorul Zaharia Bârsan. Elevă a celebrilor Constantin Nottara și Aristizza Romanescu, ea și-a terminat studiile la 17 ani și a fost angajată la Național, unde un timp a făcut figurație sau a avut roluri minore. Debutul ei oficial, într-un rol principal, a avut loc pe 13 ianuarie 1904. A continuat să strălucească, adunând în carieră peste 200 de roluri, dintre care enumerăm doar câteva:. Julieta (Romeo și Julieta), Ofelia (Hamlet), Magueritte Gautiere (Dama cu Camelii), Dalila (Samson), Getta (Fântâna Blanduziei), Salomeea, Lucreția Borgia, etc.

    În 1912 a preluat trupa de teatru a lui Alexandru Davilla, devenind prima femeie din România care conducea un astfel de grup artistic. De asemenea, a fost și prima româncă care a înființat o companie de film, regizând și jucând în aceste producții. După Primul Război Mondial și-a reînființat trupa de teatru, iar în 1925 a revenit la Teatrul Național, unde a rămas până la pensionare, în 1948. În paralel, a fost profesor de arta actorului la Conservator (1934-1948), printre elevii ei numărându-se Liviu Ciulei, Olga Tudorache, Carmen Stănescu și mulți alții. A fost căsătorită de mai multe ori, prima căsnicie fiind cea cu juristul Ion Ionescu Quintus, împreună cu care a avut un fiu.

    Prin realizările sale, Marioara Vasilescu s-a impus ca una din marile actrițe românce din prima jumătate a secolului al XX-lea, iar reprezentațiile sale de pe scenele Constanței, în diverse perioade de timp, au intrat în istoria urbei.

    ***

    În noaptea de 20 spre 21 martie 1923, locuitorii de pe strada Mangaliei au fost treziți din somn de zgomote puternice, pe care, după câteva clipe de confuzie, le-au identificat ca fiind împușcături, Disperați că a izbucnit vreun război, oamenii au sunat la poliție, care a trimis imediat un echipaj la fața locului. Agenții au ajuns repede și l-au găsit pe stradă pe individul Florea Tudorache, din Ilfov.

    Beat turtă, acesta era îmbrăcat în haine de vânătoare, prins la mijloc cu o centură de cartușe și cu o pușcă la umăr. A fost dezarmat pe dată și dus la poliție. După câteva ore de somn a devenit comunicativ și a povestit că venise la Constanța pentru a-și vizita o fiică, aceasta fiind căsătorită cu un bărbat din Canara (astăzi orașul Ovidiu). A vrut să meargă pe jos până în această localitate, dar i s-a făcut sete și a intrat într-o cârciumă. A continuat apoi să meargă pe la trei varieteuri din centrul orașului, starea sa de beție accentuându-se treptat. În cele din urmă, în jurul orei 3 dimineața, a pornit spre Canara însă a greșit drumul, ajungând pe Mangaliei.

    Acolo a constatat că pe firele de telegraf se aflau numeroase prepelițe. Vânător pasionat (și cu permis de port armă) Tudorache s-a apucat să le ia la țintă, declanșând alarma în cartier. După ce a plătit o amendă consistentă, treaz și rușinat, individul a fost lăsat să plece, urmând să fie chemat ulterior în instanță pentru tulburarea ordinei și liniștii publice. În cele din urmă, după varieteuri, străzi și arest, Tudorache a reușit în cele din urmă să își și viziteze fiica…

    ***

    Pe 20 martie 1926, în Portul Constanța a ancorat vasul de pasageri SMR Principesa Maria. În urma unui control de rutină al poliției port asupra pasagerei Marie Jeanne Jitard, din Marsilia, s-au găsit un covor și 12 metri de mătase.

    Mărfurile nu fuseseră declarate iar femeia încercase să le introducă fraudulos în România. S-a ales cu o amendă de 13.000 de lei pentru contrabandă iar produsele i-au fost confiscate.

    Reclama zilei – Fabrica de lumânări T Săndulescu-Focșani – Sucursala Constanța – Aduc la cunoștință onorabilei clientele că pot găsi orice asortiment de lumânări mari și mici, cu prețuri reduse cu 5%. Prețuri avantajoase.

    Lumânări poleite cu aur veritabil. Se mai efectuează orice formă de lumânări pentru Paști ca: Coșulețe, Fructe, Turte, etc. T Săndulescu. Str. Ion lahovari, nr.69. Constanța (1921).

    Dona (1966-1967), în Sala „Adrian Rădulescu” a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

    Acest material a fost realizat de reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în cadrul proiectului „Astăzi la Constanța”, derulat pe parcursul anului 2026.

  • Astăzi la Constanța – Stela Palmată: un artefact inedit, o poveste tragică și termenul „la ananghie”

    Astăzi la Constanța – Stela Palmată: un artefact inedit, o poveste tragică și termenul „la ananghie”

    Demonii și spiritele se regăsesc pe multe altare funerare din Scythia Minor și implicit din Tomis (Constanța de astăzi). Una dintre piesele reprezentative în acest sens este Stela Palmată, numită astfel pentru că pe monument sunt sculptate două palme, ca semne ale invocației divine. Piesa căreia îi dedicăm fila de calendar din 19 martie face parte din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

    În inscripția în greacă ce împodobește artefactul, un tomitan pe nume Asclepiades le cere “zeilor subpământeni” să îi facă dreptate și să răzbune moartea nedreaptă a celor doi copii ai săi, Flavia Aquilina, de 8 ani, și Iulius Augurinus, de 2 ani, „răpiți”, uciși de un daimon (demon), „cu ochi răi” (sursă – ISM II 173 (9)). Mâinile ridicate spre cer sunt clar semne prin care Asclepiades imploră răzbunarea divină, solicitând zeilor repararea acestei mari nedreptăți făcută atât lui, cât mai ales neprihăniților săi urmași.

    Potrivit unor specialiști, Asclepiades o invocă chiar pe Ananke, o zeiță a Destinului – personificare a fatalității și a inevitabilului. De aceasta se temea până și marele Zeus, iar de la numele ei avem astăzi termenul “la ananghie”.

    Nu trebuie să ne mire faptul că tomitanul crede că moartea copiilor săi a fost provocată de un demon cu ochii răi. Grecii antici credeau în deochi și în faptul că „ochiul rău” putea provoca decesul unei persoane. Stela palmată nu ne spune însă în mod clar dacă cei doi copii au murit din cauza unui deochi. Să nu uităm însă că mitul lui Ulise ne spune că acesta a fost vrăjit, la propriu, de ochii vrăjitoarei Circe sau că numele zeiței Kora (Persefona), soția lui Hades și fiica Demetrei, își are originea în cuvântul hore – pupila ochiului. Când Kora Persefona a fost răpită de Hades, mama ei, Demetra, a plecat în căutarea acesteia. Cea care a ajutat-o pe Demetra să își găsească fiica a fost nimeni alta decât Hecate, zeița magiei și a vrăjitoriei, protectoare a drumurilor și a răspântiilor.

    Hecate avea un cortegiu mare de demoni, iar printre aceștia se numărau și Eriniile. Este posibil ca atât Asclepiades din Stela Palmată, cât și alți tomitani, să se fi gândit la acestea atunci când cereau divinității răzbunarea unor morți nedrepte. Eriniile (Furii la romani) erau trei divinități ale infernului, femei cu părul răvășit și plin de șerpi. Rolul lor era acela de a-i chinui pe cei care săvârșeau un mare păcat și de a îi face să se sinucidă. Eriniile se numeau Tisiphone (Răzbunarea), Megara (Gelozia) și Alecto (Neliniștea). Stela Palmată este o piesă deosebită, cu o poveste teribilă, dar care ne vorbește, după aproape două milenii despre credințele și spaimele tomitanilor…

    Reclama zilei – Nu mâncați! Nu beți! Până nu vizitați Restaurantul Tudorache, proprietar Tudorache Nicolau, str. Mihail Cogălniceanu nr.29, Cel mai renumit grătar național din Constanța. Vinuri alese (1924)

    Acest material a fost realizat de reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în cadrul proiectului „Astăzi la Constanța”, derulat pe parcursul anului 2026.

    Sursa foto: MINAC