Tag: Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ

  • „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”

    „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”

    Muzeul de Artă Populară Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța,organizează în perioada 15-17 august, manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”.

    Scopul acestui eveniment este de a prezenta continuitatea și evoluția în timp a unor meșteșuguri tradiționale precum: prelucrarea lemnului, realizarea pieselor de port și a podoabelor, olăritul, prepararea turtei dulci și încondeiatul ouălor.

    Astfel, pe platoul din fața muzeului vor fi prezenți meșteri care vor face demonstrații de lucru și vor oferi explicații celor interesați despre realizarea pieselor tradiționale și despre meșteșugurile practicate.

    Din Moreni, județul Dâmbovița, participă la manifestarea din fața muzeului meșterul Vasile Moldoveanu, specializat în prelucrarea artistică a lemnului . Acesta va aduce la Constanța cruci de mână, pristolnice, icoane pictate pe sticlă, sărărițe, candele, troițe și lăzi de zestre în miniatură.

    Cu linguri de lemn, având cozi ornamentate cu crestături încărcate de o simbolistică aparte, este invitat meșterul Marian Viorel din Fălticeni, județul Suceava.

    Din localitatea Băbeni (Vâlcea), important centru specializat în prelucrarea lemnului, vor veni Cristian și Loredana Lepădatu, descendenți ai unor familii cu tradiție în practicarea acestui meșteșug. Cei doi vor aduce la Constanța obiecte de uz gospodăresc: linguri, găvane, platouri și piese de mobilier (scaune și mese cu trei picioare).

    De asemenea, piese de mobilier țărănesc (lăzi de zestre, blidare) va prezenta și meșterul Vasile Botezatu din Constanța. Veronica Hojbotă din comuna suceveană Mănăstirea Humorului vine la Constanța cu piese de port și textile pentru decorul interiorului specifice Bucovinei, făcând cunoscute, totodată, materialele, croiul și tehnicile tradiţionale de lucru.

    Satul argeșean Bascov este renumit în prepararea turtei dulci după metode tradiționale având diferite forme (păpuși, căluți, inimioare), pe care familia Onu le modelează din generație în generație.

    Meșteșugul olăritului este pus în valoare de Adriana (Nana) Bledea, descendenta unei cunoscute familii de olari din Baia Mare, județul Maramureș.

    Arta încondeierii ouălor va fi ilustrată prin demonstrații de lucru de către meșterul Fevronia Ciortan din Constanța.

    La manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ” vor mai participa constănțencele Daniela Dimancea (piese de port, podoabe), Dorina Baias, (piese de port, broderii, podoabe), Doina Misian (linguri pictate), Epșen Memet (podoabe), Elena Hariton (piese de port pentru copii, jucării), Elena Bălău (ceramică), Manuela Hule (lână împâslită), Epșen Memet și Carmen Bulgaru (podoabe tradiționale).

    Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10.00 – 20.00, informează reprezentanții Muzeului de Artă Populară Constanța.

  • „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”, un nou eveniment la Muzeul de Artă Populară Constanța

    „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”, un nou eveniment la Muzeul de Artă Populară Constanța

    În perioada 25-27 iulie, Muzeul de Artă Populară Constanța, organizează manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”.

    Scopul acestui eveniment este de a prezenta continuitatea și evoluția în timp a unor meșteșuguri tradiționale precum: prelucrarea lemnului, olăritul și realizarea pieselor de port și a podoabelor.

    Meșterul Vasile Borodi din satul maramureșean Sârbi va veni la muzeu cu clopurile pe care le realizează de mai bine de patru decenii.

    Meșteșugul olăritului va fi pus în valoare de Adriana (Nana) Bledea, descendenta unei cunoscute familii de olari din Baia Mare (județul Maramureș), dar și de Cristian Munteanu, care va aduce la Constanța ceramica centrului de veche tradiție Tansa (judeţul Iaşi).

    Cunoscutele ii din Breaza (județul Prahova) vor fi aduse la Constanța de Gheorghe Cioroba și Maria Todici.

    Din localitatea Băbeni, județul Vâlcea, important centru specializat în prelucrarea lemnului, vor participa Cristian și Loredana Lepădatu. Aceștia lucrează obiecte de uz gospodăresc: linguri, găvane, platouri și piese de mobilier, fiind a treia generație de meșteri lemnari din familie, care se ocupă de acest vechi meșteșug.

    Prelucrarea lemnului va fi ilustrată și de Vasile Botezatu din Constanța, care va participa la manifestare cu piese de mobilier tradițional țărănesc (scaune, lăzi de zestre, blidare, etajere).

    La manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – Utilitar și decorativ” vor mai participa constănțencele Daniela Dimancea (piese de port popular, podoabe din mărgele), Dorina Baias (piese de port, broderii, podoabe), Doina Misian (icoane pe sticlă), Epșen Memet (podoabe), Elena Hariton (piese de port pentru copii, jucării), Laura Macri (icoane pictate pe sticlă), Manuela Hule (lână împâslită).

    Manifestarea se va desfășura în intervalul orar 10.00 – 20.00.

    Meșterii participanți vor face demonstrații de lucru și vor oferi explicații celor interesați despre realizarea obiectelor prezentate și a meșteșugurilor pe care le practică.