Tag: meciuri castigate

  • Sportivii CSM Constanța sunt implicați și în activități pentru copii, de 1 Iunie

    Sportivii CSM Constanța sunt implicați și în activități pentru copii, de 1 Iunie

    Ultima săptămână din luna mai le rezervă alte noi emoții sportivilor CSM Constanța, care vor concura în competiții interne și internaționale.

    “Avem un reprezentant la Campionatul European de Canotaj U19 și cinci la Cupa Europeană de Triatlon din Serbia. Ne batem pentru medalii naționale la ciclism, triatlon, baschet și volei, cu echipele de juniori ale clubului nostru care sunt calificate la turneele finale. Tuturor, le urăm succes! Hai, Constanța! Hai, România!”, afirmă Andrei Talpeș, reprezentantul clubului.

    Volei U15F

    Tinerele voleibaliste de la CSM Constanța vor evolua, în această săptămână, la Turneul Final de volei speranțe U15 și au ca obiectiv lupta pentru podium și câștigarea unei medalii. Evoluțiile de până acum ale fetelor antrenate de Vanesa Deșliu și Bianca Ioana Cojocaru ne dau speranțe pentru o comportare cât mai bună. CSM Constanța este în Seria A, unde le va avea ca adversare pe CSV Craiova (Miercuri, 29 Mai, ora 12.00), CSM București (Joi, 30 Mai, ora 12.00) și HV Junior Iași (Vineri, 31 Mai, ora 10.00). Meciurile turneului final sunt găzduite de orașul Câmpulung Muscel iar meciurile echipei noastre vor putea fi urmărite livestream pe pagina de Facebook a clubului. Hai, Constanța!

    Volei U18F

    La capătul unui turneu final U17 în care CSM Constanța și-a adjudecat titlul național, patru componente ale echipei noastre au fost convocate la lotul național al României U18. Deja prezente în angrenajul echipei naționale, Maria Știrbu, Alexia Ruci și Bianca Cucu au fost convocate din nou la naționala României. Celor trei jucătoare care au participat și în trecut cu naționala la turnee li se adaugă în această fereastră competițională și Nicole Toma. Cele patru jucătoare se vor prezenta la Blaj pe 1 Iunie, unde vor începe pregătirea la națională sub coordonarea antrenorilor Adrian Radu și Adrian Negrei, pentru Campionatul Balcanic U18 din Albania (Tirana) programat în perioada 17-23 Iunie ca mai apoi să intre în focuri la Turneul Final al Campionatului European U18 organizat chiar la Blaj în perioada 1-14 Iulie.

    Baschet feminin U16

    CSM Constanța U16 luptă pentru medalii, în perioada 29 Mai – 2 Iunie, la Turneul Final al Campionatului Național de Baschet Feminin! Echipa noastră evoluează în Grupa a 2-a, din care merg mai departe, în semifinale, primele două clasate. Fetele antrenate de Alina Șerban vor juca, în Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, cu CS Olimpia București (Miercuri, 29 Mai, ora 16.00), ACS Gladius Mureșul Târgu Mureș (Joi, 30 Mai, ora 10.00) și LAPI Dej (Vineri, 31 Mai, ora 16.00). În Grupa 1 se bat pentru primele locuri ACS Cluj-Napoca, ACS Dan Dacian București și Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Semifinalele vor fi Sâmbătă, 1 Iunie, de la orele 16.00 și 18.00. Hai, Constanța!

    Baschet masculin U16

    CSM Constanța U16 participă la Turneul Final al Campionatului Național de Baschet Masculin. În perioada 29 Mai – 2 Iunie, la Iași, echipa noastră va juca pentru locurile 9-12. Băieții antrenați de Norbert Kovasch vor susține cinci partide, cu ACS Stomart Iași (Miercuri, 29 Mai, ora 17.00), CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea (Joi, 30 Mai, ora 15.00) și CSȘ Viitorul Cluj-Napoca (Vineri, 31 Mai, ora 12.00), CS Știința București (Sâmbătă, 1 Iunie, ora 10.00) și ABC Rising Stars Popești Leordeni (Duminică, 2 Iunie, ora 9.00). Hai, Constanța!

    Canotaj

    Întrecerile Campionatului European de canotaj U19 sunt programate în perioada 28 Mai – 2 Iunie în orașul Kruszwika din Polonia. Din lotul României face parte și Darius Simion, care va concura în proba de patru rame fără cârmaci. Sportivul este pregătit de antrenorul Marian Grijuc și are dublă legitimare CSM Constanța – CSU “Simona Halep” Constanța. Hai, România! Hai, Constanța!

    Ciclism

    Cicliștii Brigitte Belu, Matei Paris și antrenorul Filip Grigorescu participă, în weekend, la etapa a 2-a a Cupei României de Șosea, care se desfășoară la Arad, în cadrul competiției “Ziridava Road Race”. Sportivii de la CSM Constanța, ambii cadeți, vor lua startul sâmbătă, 1 Iunie, la ora 10.00, în proba de contratimp individual, pe distanța de 4km, între localitatea Șiria și Vârful Curcubata. Duminică, 2 Iunie, la ora 10.00, se va da startul în proba de fond, care se va desfășura pe o distanță de 115km, între Arad și Sânnicolau Mic. Rezultatele din cele două probe se cumulează pentru clasamentul final. Hai, Constanța!

    Triatlon

    Sportivii secției de triatlon a clubului nostru participă, în weekend, la Cupa Europeană de Juniori de la Silver Lake, Serbia. Cinci dintre cei nouă triatloniști români care vor concura în țara vecină sunt de la CSM Constanța: Carol Popa, Raul Petre, Gabriel Mihăilescu, Paul Galoiu și Amalia Singuran. Competiția programează sâmbătă, 1 Iunie, semifinalele, iar duminică, 2 Iunie, finalele individuale și ștafetă mixtă. Se înoată în Dunăre, pe distanța de 400m, celelalte probe fiind 10,4 km bicicletă și 2,5 km alergare. Le ținem pumnii strânși sportivilor antrenați de Cristi Doicescu și Gabriel Constatinescu. Hai, Constanța!

    Avem o reprezentantă și la competiția de triatlon organizată, în weekend, în apropiere de București, la Pantelimon. Ioana Badea va lua startul în Cupa României la Supersprint, în cadrul Unstoppable Triatlon Pantelimon 2024. Concursul va fi Open. Sâmbătă, 1 Iunie. Hai, Constanța!

    1 Iunie

    Pe 1 iunie, Constanța devine orașul copiilor fericiți iar de-alungul zilei, CSM Constanța va avea activități sportive alături de cei mici! În parcuri sau pe bulevarde, cu spectacole, mascote, activități sportive, povești sau ateliere de creație, cu zâmbete până la urechi și surprize nenumărate, Constanța îi va sărbători pe cei mai mici dintre noi. Pentru că e ziua lor și merită ce e mai bun și mai frumos, Primăria Constanța nu a vrut să îi dezamăgească și le-a pregătit copiilor o zi de neuitat. Sâmbătă, CSM Constanța va susține activități în Parcul de la Gară de la ora 11:00 și pe Bulevardul Tomis începând cu ora 14:00.

     

     

  • Sportivii CSM Constanța au încheiat săptămâna cu multe victorii, dar și cu medalii de aur și argint

    Sportivii CSM Constanța au încheiat săptămâna cu multe victorii, dar și cu medalii de aur și argint

    În weekend-ul care s-a încheiat, sportivii CSM Constanța au susținut și au câștigat multe competiții, atât la baschet și handbal, cât și la tenis de masă.

    Sportivele CSM Constanța au obținut a zecea victorie în Liga Națională de Baschet Feminin Getica 95. Fetele antrenate de Alexandru Olteanu, au avut o prestație solidă pe teren propriu și s-au impus cu 66-24. În următoarea etapă, CSM Constanța va juca în deplasare la CS U Cluj-Napoca, pe 10 Februarie.

    Și baschetbaliștii antrenați de Dan Fleșeriu și Valentin Boian au câștigat cu 98-52 (47-22), în fața dinamoviștilor, primul meci din Grupa 1-10 a campionatului, după o seară magică la Sala Sporturilor! CSM Constanța are 3 victorii și avansează în clasament, iar în etapa viitoare joacă din nou pe teren propriu. Sâmbătă, 3 Februarie, contra lui Rapid București.

    La rândul lor, handbaliștii CSM Constanța au oferit un adevărat recital la Sala Sporturilor și au obținut cea de-a 11-a victorie în 14 etape, în Liga Zimbrilor! CSM Constanța a câștigat la 18 goluri diferență primul meci disputat în acest an, scor 37-19 (17-8) cu CSM Sighișoara. Cu acest succes în meciul restanță din etapa a XIV-a, CSM Constanța revine pe locul 2 în clasament, cu 34 de puncte, două mai mult decât Minaur Baia Mare. Urmează derby-ul etapei a XV-a, pe terenul Potaissei Turda, duminică, 4 Februarie, de la ora 17.30.

    Medalii importante au obținut și sportivele legitimate la CSM Constanța, la Campionatele Eurpene de Tenis de Masă Under-21, încheiate duminică seară la Skopje (Macedonia de Nord). Elena Zaharia și Bianca Mei-Roşu au câștigat aurul la dublu feminin, după ce au trecut în finală cu 3-1 (11-5, 8-11, 11-0, 11-3) de cuplul româno-sloven Camelia Mitrofan/Sara Tokic, medaliat cu argint. Elena Zaharia a câştigat argintul la simplu feminin, după ce a pierdut finala cu ucraineanca Veronika Matiunina, scor 3-4 (9-11, 11-6, 4-11, 11-4, 9-11, 14-12, 5-11). În semifinale, Zaharia a dispus de croata Hana Arapovic cu 4-1 (11-9, 4-11, 11-9, 11-8, 11-7). Elena Zaharia și Camelia Mitrofan sunt legitimate la CSM Constanța, în timp ce Bianca Mei-Roșu este legitimată atât la LPS „Nicolae Rotaru”, cât și la CSM Constanța.