Tag: manastirea Cocos

  • Triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei atrage turiștii cu povești și peisaje frumoase

    Triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei atrage turiștii cu povești și peisaje frumoase

    Triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei reprezintă o atracție atât pentru localnici, dar și pentru turiști. Este denumit astfel, deoarece, dacă ne uităm pe hartă și unim locurile în care se află cele 3 lăcașuri de cult construite inițial în perioada dominației otomane, ele formează un triunghi. Cele 3 mănăstiri, Cocoș, Saon și Celic Dere au câte o poveste frumoasă de spus, iar istoria lor este foarte interesantă.

    Mănăstirea Cocoș face parte din triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei

    Construită într-un loc retras, la câțiva kilometri de comuna Niculițel, Mănăstirea Cocoș este situată la poalele unui deal denumit ”Dealul Cocoșului”, pe care se află o frumoasă pădure de stejari și tei și face parte din triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei.

    triunghiul-manastirilor-dobrogea-de-nord-manastirea-cocosPotrivit unei legende, în pădurile dese de pe ”Dealul Cocoșului” cântau cocoșii sălbatici. Pe stânca de pe dealul din spatele mănăstirii se poate ajunge urcând mai multe trepte prin frumoasa pădure, iar în vârf este ridicată o cruce.

    manastirea-cocos-judetul-tulceaCelor care își fac curaj să urce treptele li se dezvăluie de sus o priveliște încântătoare, spre dealurile din împrejurimi.

    manastirea-cocos-judetul-tulceaO altă legendă legată de întemeierea lăcașului de cult spune că trei monahi au visat noaptea că un cocoș le-a cerut să ridice o mănăstire pe locul în care dormeau.

    manastirea-cocos-triunghiul-manastirilor-dobrogea-de-nordMănăstirea Cocoș a fost construită de cei trei călugări, în anul 1833. Aceștia au cumpărat un teren și au ridicat o mică biserică din nuiele lipite cu pământ, fără turle și fără clopote, deoarece au respectat legile musulmane de la acea vreme. Biserica a fost demolată ulterior, iar pe locul fostului altar a fost ridicată o troiță.

    manastirea-cocos-judetul-tulceaVechii bisericuțe i-a luat locul, în 1853, un alt lăcaș de cult construit din piatră și cărămidă, căruia i-au fost adăugate 3 turle după Războiul de Independență.

    Nici aceasta nu este clădirea în care funcționează în prezent Mănăstirea Cocoș, deoarece, în septembrie 1911 a fost pusă temelia unui nou lăcaș de cult. Acesta trebuia să fie mai mare și mai rezistent, astfel că a fost lucrat de pietrarii italieni din localitatea Greci, după planurile arhitectului Toma Dobrescu.

    manastirea-cocos-triunghiul-manastirilor-dobrogea-de-nordNoua biserică a fost terminată în 1913, însă, cutremurul din noiembrie 1940 a avariat-o puternic și a fost restaurată ulterior. Mai mult, în urma unui incendiu care a avut loc în iulie 1946, a ars clopotnița și clopotele au fost topite, fiind înlocuite după 10 ani, cu două clopote noi, de 500, respectiv 375 de kilograme.

    manastirea-cocos-dobrogea-de-nord-judetul-tulceaÎn 1959, Mănăstirea Cocoș a fost declarată monument istoric.

    Din anul 1973, mânăstirea găzduiește într-o raclă, moaștele mucenicilor Zoticos, Attalos, Kamasis și Philippos, descoperite la Niculițel, în timpul săpăturilor arheologice. În frumoasa comună dintre dealuri puteți vizita Bazilica de la Niculițel și Biserica Sfântul Atanasie, singurul lăcaș de cult din Dobrogea care s-a păstrat din perioada bizantină.

    Mănăstirea Saon, al doilea lăcaș inclus în triunghiul mănăstirilor din Dobrogea

    Mănăstirea Saon, care este situată la 11 kilometri de Niculițel, este un alt lăcaș de cult care face parte din triunghiul mănăstirilor din Nordul Dobrogei. Inițial, a fost doar un schit construit în anul 1846 pe malul bălții Saon, de câțiva călugări plecați de la Mănăstirea Celic Dere.

    manastirea-saon-judetul-tulceaMonahii au ridicat actuala biserică veche, din chirpici și lemn, dar și două corpuri de chilii, în perioada în care Dobrogea se afla sub stăpânirea otomană.

    moara-veche-manastirea-saonLa poarta schitului erau, în acele vremuri, două mori de vânt, însă doar una dintre ele se mai păstrează la Saon, fiind un martor al timpului și istoriei acestui loc.

    manastirea-saon-tulceaÎn jurul anului 1900 schitul a luat foc, însă vechea biserică a scăpat intactă și poate fi văzută și astăzi. În fața bisericii sunt așezate pe un postament cinci clopote, în ordine descrescătoare, iar pe cel mai mic este gravat anul 1806.

    manastirea-saon-clopotnita-dobrogea-de-nordTemelia noii biserici a fost pusă în 1909, însă construcția ei a fost întreruptă din cauza evenimentelor din timpul Primului Război Mondial și abia 50 de ani mai târziu lăcașul a fost reconstruit și sfințit.

    Mănăstirea Celic Dere, al treilea lăcaș din triunghiul bisericilor din Nordul Dobrogei

    Mănăstirea Celic Dere, monument istoric acum, a fost vizitată chiar și de Regina Maria, în urmă cu un secol. Străjuită de pădurea Telița, într-o zonă deluroasă, în vecinătatea culmii Niculițel,  pe o pajiște de un verde primăvăratic, mănăstirea Celic Dere le asigură turiștilor un loc liniștit, în care se pot reculege. Numele ei provine de la pârâul Celic-Dere, care, în limba turcă înseamnă ”pârâiașul de oțel”.

    triunghiul-manastirilo-din-dobrogea-de-nord-manastirea-celic-dereIstoria mănăstirii se pierde în negura timpului, astfel că există mai multe povestiri în legătură cu cei care au ctitorit-o. Potrivit unor surse, așezământul a fost înființat în 1835, însă alte surse precizează că doi călugări români și doi ruși reveniți de pe Muntele Athos au întemeiat-o în anul 1840.

    triunghiul-manastirilor-dobrogea-de-nord-manastirea-celic-dereO altă versiune este că o bisericuță din lut, cu bârne din lemn a fost ridicată acolo de călugări ardeleni veniți de pe Muntele Athos.

    Lăcașul de cult inițial a fost distrus într-un incendiu și ulterior a fost construită o altă mănăstire în acea zonă verde și liniștită.

    manastirea-celic-dere-tulceaÎn 1845, mănăstirea de călugări Celic-Dere a fost transformată într-una de maici aduse din Basarabia. Actuala biserică de la Celic a fost începută din anul 1901,  însă lucrările au fost întrerupte în anul următor, fiind reluate în 1910.

    Despre călugărițele de acolo povestește și Regina Maria, care scria în amintirile sale, că ”maicile românce și rusoaice trăiesc alături”.

    În scrierile sale despre Dobrogea, Regina Maria a povestit și despre vizita pe care a făcut-o într-o zi însorită, la mănăstirea Celic Dere.

    manastirea-celic-dere-judetul-tulcea”Îmi aduc aminte de primirea într-o mănăstire care poartă numele straniu de Celic-Dere, unde maicile românce și rusoaice trăiesc alături. Un loc hăt departe, la care am ajuns după un drum lung pe întortocheate șosele prăfoase, prin multe sate de-a lungul lacurilor și mlaștinilor, loc plin de umbră în scorbura unui deal.

    manastirea-celic-dereGrădinițe voioase înfloreau totuși de jur-împrejur, încercând să acopere cu colorile lor tristele ruine. Maicile își frângeau mâinile, lămurind vorbăreț nenorocirea lor, dar bucuria sosirii noastre era balsam pentru necazul lor, căci necontenit își întrerupeau tânguirile cu cuvinte de mulțumire.

    Această vizită neașteptată era aproape plata suferințelor de mai înainte. Am fost duși astfel cu solemnitate la o mare biserică nouă de piatră, care stătea singuratică într-o măreție cam răzleață.

    manastirea-celic-dereO greoaie clădire înălțată pe un povârniș gol de deal și zidită în așa chip, încât sub lăcașul de deasupra era al doilea, ca în formă de criptă, dar mai larg și mai înalt.

    manastirea-celic-dere-triunghiul-manastirilor-dobrogea-de-nordLa Mănăstirea Celic Dere, călugărițe, ale căror picioare lunecau fără zgomot, ne-au dat tradiționalele dulceți cu apă și pe urmă cafeaua care aburea în ceșcuțe, dar, când am spus că a venit ceasul despărțirii, proteste năcăjite se ridicară, primitoarele femei încercând în mii de chipuri spre a ne opri.

    manastirea-celic-dere-triunghiul-manastirilor-dobrogea-de-nordNi s-au adus flori – trandafiri, astre și busuioc cu mirosul dulce, lucrări cu acul, gingaș făcute. Ba ni s-au dăruit și scoarțe lucrate de călugărițe.

    Dar ceea ce a pus vârful la toate a fost o icoană cu îngrijire zugrăvită: Maica Domnului pe un fond de aur, într-un veșmânt albastru ca Marea. Strașnic de mari îi erau ochii, care se uitau la mine ca și cum cu durere s-ar fi înspăimântat că e supusă astfel criticii celor de pe pământ.”, scria Regina Maria.


    În Dobrogea, pe lângă triunghiul mănăstirilor există multe alte lăcașuri de cult cu o istorie bogată, dar sunt și altele noi, precum Mănăstirea Valea Teilor, un loc de poveste ascuns printre munții Dobrogei.

  • Activități noi pentru turiști în sezonul toamnă-iarnă, la Pensiunea Casa Pescarilor Lunca

    Activități noi pentru turiști în sezonul toamnă-iarnă, la Pensiunea Casa Pescarilor Lunca

    Sezonul turistic nu se încheie niciodată în Dobrogea, tocmai de aceea, Casa Pescarilor Lunca le propune turiștilor activități noi, pentru sezonul toamnă-iarnă. Vara s-a dus, dar e o adevărată plăcere să îți petreci vacanța sau minivacanța în Dobrogea și toamna sau iarna. Este perioada în care scăpăm de caniculă, țânțarii dispar și nu ne mai deranjează, traficul este mult mai lejer, iar copacii și stuful prind culori arămii și se reflectă frumos în apele limpezi. Peisajele sunt spectaculoase, iar activitățile în sezonul rece sunt inedite și foarte interesante pentru cei care nu le-au mai testat.

    casa-pescarilor-lunca-activitati-noi-pentru-turisti-in-sezonul-toamna-iarnaPensiunea Casa Pescarilor Lunca este locul perfect pentru turiștii care au nevoie de liniște să își audă gândurile și vor să aibă acces rapid cu mașina. O găsiți în localitatea Lunca, în complexul lagunar Razim-Sinoe și în apropierea atracțiilor turistice din județul Tulcea. Este loc liniștit, preferat atât de către vizitatorii care doresc să se relaxeze în natură, să se plimbe cu barca sau caiacul și să privească păsările și peisajele, cât și de amatorii de pescuit.

    Turiștii merg la Casa Pescarilor Lunca pentru liniște și plimbări în natură

    Situată între ape, într-un cadru de poveste, Casa Pescarilor Lunca reprezintă o adevărată oază de liniște și relaxare. Pensiunea este deschisă tot timpul anului, iar cei mai mulți turiști optează inclusiv toamna și chiar iarna pentru această locație, fie datorită recomandărilor făcute de alți vizitatori, fie pentru că pot ajunge cu mașina până la pensiune. Astfel, ei nu mai sunt nevoiți să își lase autoturismul în Tulcea și să plece în inima Deltei, a declarat pentru Discover Dobrgea Mihaela Feodorov, administratorul Pensiunii Casa Pescarilor Lunca.

    casa-pescarilor-lunca-activitati-noi-pentru-turisti-sezonul-toamna-iarnaÎn plus, de la pensiunea care este situată pe canalele adiacente Lacului Golovița, se poate ajunge oriunde în deltă. ”Pasionații de plimbări cu barca pot ieși pe Dranov și apoi pot merge până la Sf. Gheorghe, la Sulina sau oriunde altundeva. Spre Sf. Gheorghe drumul cu barca durează cam 3 ore și jumătate.

    casa-pescarilor-lunca-activitati-noi-pentru-turisti-sezonul-toamna-iarnaNu recomandăm un traseu atât de lung, mai ales dacă sunt și copii în barcă, însă turiștii se pot plimba pe lacurile Razim, Golovița și Caraburum, pentru că traseele sunt lejere și se fac în 2-3 ore”, a precizat Mihaela Feodorov, administratorul Pensiunii Casa Pescarilor Lunca.

    Romantici sau activi, toți turiștii se simt bine la Casa Pescarilor Lunca

    Indiferent că mergem în team-building sau cu familia, nici toamna nu ne plictisim la Casa Pescarilor Lunca. Pe lângă faptul că suntem furați de superbul peisaj din jurul pensiunii, activitățile pe care le putem face sunt foarte numeroase. Toate facilitățile de agrement, respectiv bărci cu vâsle, caiace și biciclete sunt incluse în prețul cazării, care este de 250 de lei pe noapte. Cei romantici își pot crea o vacanță de poveste, cu plimbări pe lac și cină la lumina lumânărilor, în timp ce vizitatorii activi se pot întrece în competiții de canoe sau cu bicicletele.

    casa-pescarilor-luncaDe asemenea, turiștii pot participa la degustări de vin, asociate cu diferite preparate culinare, ce pot fi organizate de gazde și de reprezentanții cramelor. Nici iarna nu este de ocolit această locație, deoarece activitățile sunt de-a dreptul inedite.

    Iarna, Sarichioi e de povesteTuriștii se pot plimba cu patinele pe lacul înghețat, astfel că dispar limitările oferite de un patinoar situat în oraș, iar senzația este extraordinară. Tot iarna se poate pescui la copcă, pot fi vizitate cetățile sau, dacă aveți norocul să prindeți zăpadă, vă puteți da cu sania pe dealuri, apoi vă încălziți la pensiune cu un vin fiert și stați la povești.

    Atracții turistice în apropierea Casei Pescarilor Lunca

    Dacă ajungeți la Casa Pescarilor Lunca, ar fi păcat să nu vizitați și atracțiile turistice din apropiere, deoarce zona este încărcată de istorie. Nu ratați o plimbare la Jurilovca, situată la aproximativ 10 km de locul de cazare. Mergeți în fostul oraș Orgame întemeiat de greci, între 670-660 î.Hr., acum Cetatea Orgame-Argamum, prima așezare din România, atestată istoric. De acolo, mai faceți câțiva pași până la Capul Doloșman, cea mai înaltă faleză stâncoasă de pe litoralul românesc. Este o zonă specială, deoarece perspectiva pe care o oferă este senzațională. Pe 180 de grade peisajul are apă, lagună și mare, iar celelalte 180 de grade sunt rezervate dealurilor Dobrogei. Este o priveliște încântătoare, iar fotografiile vor fi extrem de reușite. De la Jurilovca, dacă mai parcurgeți 25 de km ajungeți la Enisala, o altă localitate cu povești frumoase.

    Cetatea EnisalaFaceți un efort și urcați la fortăreața medievală Yeni-Sale (Sat nou) sau Enisala, cum o știm cu toții. Situată pe un deal calcaros, cetatea, care reprezintă un monument de arhitectură militară, domină zona lacurilor Razim și Babadag.  Fortificația de la Enisala a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești între anii 1397-1416, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. După ce Dobrogea a fost cucerită de turci, în cetate s-a instalat o garnizoană militară otomană, însă ulterior, deoarece nu mai corespundea intereselor strategice și economice ale turcilor a fost abandonată. Dacă vreți să aveți parte de un peisaj deosebit la întoarcerea spre Casa Pescarilor Lunca, faceți un ocol și mergeți spre Pădurea Babadag. Tot de la Pensiunea Casa Pescarilor puteți merge și spre triunghiul mânăstirilor, situat la 70 de km de satul Lunca. Lăcașurile de cult Saon, Cocoș și Celic Dere au o istorie extraordinară și reprezintă o atracție importantă pentru turiștii care ajung în județul Tulcea.

    Gastronomie tradițională deltaică la Casa Pescarilor Lunca

    Dacă v-ați propus să faceți o cură de pește la Lunca, sigur vă iese pasența. La restaurantul Casei Pescarilor există atât de multe produse delicioase preparate din pește proaspăt, astfel încât niciun mofturos nu pleacă nemulțumit. ”Nu există turist care să nu ceară borș de pește, însă, în ultima perioadă mulți au aflat de storceag și ne solicită acest preparat”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Mihaela Feodorov, administratorul Pensiunii Casa Pescarilor din localitatea Lunca. De la ea am aflat și faptul că icrele sunt nelipsite de pe masă. Un alt preparat adorat de vizitatorii restaurantului din Lunca este tochitura de somn. Mihaela ne-a povestit cum se pregătește acest produs preferat de turiști. Teoretic, nu se face greu, dar cu siguranță este nevoie de experiență. Fileul de somn se trage la tigaie, se fierbe în puțin vin alb, se adaugă câteva legume și mirodenii, apoi se servește alături de un pahar cu vin din Dobrogea.

    Zacusca de peste Pensiunea Casa Pescarilor LuncaVă mai ofer un pont, dacă ajungeți la Casa Pescarilor comandați zacuscă de pește, este un deliciu și veți mai cere o porție. Mihaela Feodorov mi-a dezvăluit că zacusca este preparată toamna, doar cu legume de la producătorii locali, care nu folosesc pesticide sau insecticide, iar peștele este adăugat când comandă clienții acest produs bun, de te lingi pe degete. Desigur, sunt multe alte preparate pe care le puteți încerca la Casa Pescarilor, de la chiftele sau șnițele din pește, până la saramură, plachie, pește la cuptor, marinat sau împănat.

    casa-pescarilor-luncaÎn ultima perioadă au ajuns la Lunca foarte multe familii cu copii. Acolo există locuri de joacă, iar părinții pot sta relaxați, deoarece micuții nu se plictisesc nicio clipă. Indiferent că mergeți într-o minivacanță, în team-building sau pentru o aniversare, cu siguranță veți visa când ajungeți acasă, la acest loc în care ați petrecut momente frumoase și o să doriți să vă reîntoarceți.  Vacanță frumoasă să aveți!