Discover Dobrogea

Tag: istorie

Astăzi la Constanța – Tezaurul de la Sucidava – Izvoarele. Artă și credință

În cadrul calendarului „Astăzi la Constanța”, dedicăm ziua de 11 martie uneia dintre cele mai importante descoperiri arheologice din spațiul dobrogean, precum și din România: Tezaurul de la Sucidava-Izvoarele. Ansamblul excepțional, alcătuit din 17 obiecte, este „produsul unei descoperiri ocazionale”, „așa cum s-au făcut numeroase altele pe teritoriul dintre Dunărea de Jos și Marea Neagră, ținut recunoscut, de altfel, printr-o bogăție arheologică inegalabilă”, au subliniat cercetătorii Adrian Rădulescu și Traian Cliante în articolul „Tezaurul de la Sucidava – Izvoarele (jud. Constanța)”, publicat în revista științifică Pontica 19 (1986).

Descoperirea întâmplătoare a fost făcută în primăvara anului 1984, „în ruptura unui mal al Dunării, în apropierea localității Izvoarele (Pîrjoaia), în cetatea alăturată, identificată mai demult cu antica Sucidava”. Cercetătorii au mai precizat că „prin valoarea lor artistică și cu precădere documentară, piesele componente vin să întregească un patrimoniu de epocă – și așa foarte valoros – al monumentelor romano-bizantine, descoperite în această parte a Imperiului (roman)”.

În componența Tezaurului de la Sucidava – Izvoarele sunt șase lingurițe, șase boluri, o cană de dimensiuni relativ mari, o căniță trilobată (n.r. cu trei lobi, asemănătoare unor petale), o pateră (n.r. vas ritual, asemănător unei farfurii decorative, folosit în ceremonii religioase), o strecurătoare și un reliquarium (n.r. recipient destinat păstrării relicvelor). Lingurițele, la prima vedere identice, prezintă diferențe subtile de dimensiune și decor, fiind ornate cu caneluri longitudinale, iar unele dintre ele păstrând porțiuni de inscripții, precum BIKT sau NAZ. Bolurile sunt lucrate cu mare finețe și decorate cu cercuri concentrice și caneluri, iar pe patru dintre ele apare o ștampilă cu o cruce în relief, înconjurată de o inscripție parțial păstrată.

În cazul pieselor de dimensiuni mai mari se remarcă bogăția decorativă. Cana mare prezintă capete de grifoni la extremitățile toartei și „a fost decorată în partea superioară prin frapare, în forma unui vrej de viță de vie”. Cănița trilobată înfățișează motive geometrice și vegetale, alături de brâuri în relief și câmpuri decorative complexe, în timp ce patera are în centrul cupei un medalion cu un kantharos (n.r. cupă antică, cu două toarte) din care beau doi porumbei, iar mânerul este împodobit cu o ghirlandă de viță de vie. Una dintre cele mai spectaculoase piese, strecurătoarea, poartă simboluri creștine gravate, reprezentând doi păuni care se adapă dintr-un kantharos, alături de pești și alte perforații decorative.

Întregul ansamblu de argintărie reflectă puternice influențe ale artei paleocreștine, aspect evidențiat de decorurile simbolice și de prezența reliquarium-ului, recipient ornat cu motive geometrice, vegetale, cruci stilizate și o hristogramă (n.r. simbol creștin alcătuit din literele numelui lui Hristos), elemente specifice creștinismului timpuriu.

„Adunate deci într-un singur lot, în condiții istorice și pe căi greu de determinat, ele au alcătuit tezaurul sucidavens pentru folosințe liturgice. Unele piese sunt grupate prin scop funcțional, cum ar fi cutia reliquar, sau ansamblul format din cănița trilobată cu patera care formează așa-numitul charnibozeston; sunt scrijelate cuvintele de esență creștină pe câteva vase: phos, zoe – lumină, viață.

Este o practică a vremii ca în bisericile episcopale (mitropolitane) să se concentreze, prin danii de la credincioși, obiecte necesare practicilor liturgice, folosite de preoți și ierarhi superiori la sărbătorile religioase, la marile aniversări etc., așa după cum este cazul cu cel de la Sucidava, localitatea devenită reședința uneia dintre cele 14 eparhii episcopale ale Sciției”, se punctează în „Istoria Dobrogei” (1998), sub semnătura istoricilor Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu.

Această descoperire, alături de altele de o mai mică amploare, a conferit cetății Sucidava Moesica „imaginea unui puternic bastion al creștinismului situat la limita Imperiului cu lumea barbară”, tezaurul aparținând „uneia dintre bisericile puternice și bogate ale orașului, sprijinită – așa cum ne arată chiar piesele în discuție – de o comunitate creștină bine constituită”, după cum au evidențiat istoricii Rădulescu și Cliante.

Cât privește Sucidava Moesica, istoricii au notat: „Indiferent de momentul apariției unei episcopii a sucidavensilor, cel puțin până la sfârșitul veacului al V-lea dar și în cel următor, orașul va rămâne pentru întreaga zonă un puternic centru de răspândire nu numai a creștinismului, dar și a spiritualității în general.

Rolul său va fi din ce în ce mai greu de îndeplinit către sfârșitul secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea e.n. Tot mai desele atacuri barbare, grefate pe fondul frământărilor interne vor avea urmări nefaste pentru toată regiunea Dunării de Jos. Odată cu prăbușirea sistemului defensiv din această parte a Imperiului, viața orășenească atât de înfloritoare cândva, se va stinge treptat, populația vechilor centre ruralizându-se sau retrăgându-se în locuri mai izolate, dar mai sigure. Când anume a fost depozitat tezaurul de la Sucidava nu putem preciza anume; însă acest proces se leagă cu siguranță de vreunul dintre numeroasele atacuri petrecute în perioada amintită”.

Tezaurul de la Sucidava – Izvoarele se află în patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, iar o parte dintre piesele sale componente pot fi admirate în cadrul expoziției itinerante „ARS SACRA. Primul mileniu al erei creștine în Dobrogea”, găzduită de Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad până la jumătatea lunii mai 2026.

Reclama zilei – Vreți să beți un vin bun și natural? Nu-l căutați la cârciumile din centru ci alergați cu toți la Cârciuma Națională a lui C. Georgescu din strada Mangaliei 105 (1925).

Acest material a fost realizat de reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în cadrul proiectului „Astăzi la Constanța”, derulat pe parcursul anului 2026.

Sursă foto: MINAC

March 11, 2026
Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia, locul din care aflăm poveștile callatienilor

Vizitatorii care ajung în Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia vor să afle detalii despre cetatea antică, dar sunt interesați și de modul în care trăiau grecii în acea perioadă. Ei doresc să știe cum se apărau grecii, cum făceau comerț, cum se jucau copiii sau cum se îmbrăcau femeile, iar în cadrul tururilor ghidate, chiar și copiii sunt fascinați, pentru că istoria este o poveste reală.

Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia ne prezintă istoria Cetății Callatis

Din punct de vedere al istoriei antice, orașul Mangalia are un potențial foarte mare. Cetatea Callatis nu se compară cu cea de la Atena, nu era nici măcar cât Tomisul, dar istoria ei este impresionantă, iar miile de obiecte descoperite de arheologi ne spun multe despre viața callatienilor.

În Muzeul de Arheologie Callatis este expusă și o hartă a Dobrogei din perioada romană, cu principalele așezări care au fost descoperite de-a lungul anilor.

„Cele mai multe cercetări arată că în Dobrogea, încă din epoca neolitică au existat comunități care au găsit pe acest teritoriu sursa de apă dulce și posibilitatea de a face agricultură, astfel că au format primele așezări. De-a lungul timpului, aceste comunități au evoluat și, inevitabil, au început relațiile comerciale, astfel că, inclusiv grecii au ajuns pe aceste meleaguri.

La porunca oracolului din Delphi, Cetatea Callatis a fost fondată de Heracleea Pontica, după unele păreri, la sfârșitul sec. VI a.Chr., dar, pentru că cercetările arheologice efectuate de-a lungul timpului și pentru că majoritatea descoperirilor nu dovedesc faptul că sunt obiecte mai timpurii de secol IV, cercetătorii spun că în sec. IV a.Chr. a fost fondată Cetatea, nu în sec. VI.

Mai sunt și alte păreri în ceea ce privește fondarea orașului Callatis, una dintre ele fiind că prima fondare s-ar fi efectuat undeva pe teritoriul Bulgariei, în zona Shabla și abia în sec. IV s-ar fi refondat aici. Până când nu vom găsi o dovadă care să ne spună cu adevărat despre ce este vorba, este puțin probabil să avem o părere unică.

După ce au fondat Cetatea Callatis, după Histria și Tomis, au apărut și locuirile agricole, pentru că această zonă le-a oferit posibilitatea să se extindă proprietățile agricole, până departe, spre centru.

A venit prima ocupație greco-macedoneană din partea lui Filip al II-lea și a lui Alexandru cel Mare, care a durat în jur de 200 de ani și, mai apoi, romanii. Aceștia au încercat în sec.I să ajungă la Callatis și de aici să pătrundă în Dacia, însă, surpriză, Cetatea Callatis a rezistat asediului o perioadă de timp.

Pentru prima dată în istoria antică, s-a încheiat un tratat de pace între o cetate greacă și o cetate romană, de pe poziții egale. Chiar se menționează în tratat, ca nu cumva poporul callatian să ajute cu arme și corăbii alt popor și nici poporul roman să nu acționeze asupra poporului callatian. La 5 ani după urcarea lui Traian pe tron au pornit războaiele din 101 – 102 – 105 – 106 și a fost cucerită Dacia, dar nu în totalitate, deoarece, în jurul hotarelor existau dacii liberi.

La sfârșitul sec. VI p.Chr. și începutul sec. VII p.Chr., cetatea și toată zona Dobrogei a fost supusă unui puternic atac al goților și herulilor și invadată de avarii slavi, care au distrus cetatea și nu au ținut cont de nimic. După primele trei decenii ale sec. VII p.Chr. nu se cunosc documente arheologice sau literare care să ateste o viețuire în continuare la Callatis. Urme arheologice au început să apară pe teritoriul fostului oraș antic, abia din sec. X p.Chr. Numele vechiului oraș s-a pierdut, iar primele mențiuni despre o nouă denumire au apărut în sec. XIII pe o hartă din Pisa, unde numele anticei cetăți era înlocuit cu cel de Pangalia. Două secole mai târziu, se vorbea despre portul Panguala, aflat pe locul coloniei callatiene.

Numele de Mangalia a fost folosit pentru prima dată la sfârșitul sec. XVII a.Chr. și s-a păstrat până astăzi.

Din păcate, 80% din cetatea antică se află sub construcții moderne, astfel că noi astăzi facem cercetări pe bucățele, iar concluziile le tragem la fel. Uneori apar mici surprize și modificări, care completează sau schimbă unele informații care se știau din anii 40-50-59, când s-au făcut primele cercetări mai amănunțite la Callatis”, a declarat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Liliana Bădin, de la Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia.

Obiectele expuse în Muzeul de Arheologie Callatis sunt impresionante

Toate obiectele din Muzeul de Arheologie Callatis sunt originale, cele mai multe fiind inventar funerar, iar cu ajutorul acestora, arheologii au putut afla istoria cetății antice.

„Capitelul acesta corintic este datat sec. VI d.Chr., când creștinismul a pătruns deja bine de tot în Dobrogea. Este o influență a arhitecturii Orientale care a pătruns în Bizanț. Constantin nu mai era preocupat de cuceriri și nici de adosat noi teritorii și, atunci, arhitectura și tot ce ține de dantelăria aceasta de arhitectură a luat amploare.

Capetele de berbec și vulturul reprezintă influența orientală, iar frunza de acan este de influență elenistică. A fost găsită doar această bucată, însă se spune că ar mai fi una, care nu este în muzeu. Se pare că a fost adusă aici, cu ocazia construirii unui edificiu.

Avem și frize cu reprezentări de animale fantastice – grifoni, animale care fac parte din legendele grecești și există o friză decorativă semirotundă, un element de arhitectură destul de puțin folosit în zona elenistică, pentru că se foloseau mai mult unghiurile drepte, mai rar curbate.

Abia în perioada romană, când arhitectura era puțin mai evoluată, au apărut și elementele curbate.

Este expus și un vas descoperit undeva în zona Hârșova, care are aproape 7000 de ani. Este un vas pentru provizii, din epoca neolitică, din Cultura Hamangia.

În anul 2006 am avut o descoperire fantastică, aici, unde acum este un areal nou de locuințe. Au apărut și fragmente de epocă neolitică din Cultura Hamangia, care arată că era o comunitate destul de mare, pe un areal foarte întins. Bucățile de ceramică descoperite în acel loc sunt deosebit de frumos pictate cu vopsea albă, au niște incrustații deosebit de bine organizate și, chiar dacă au fost făcute manual, sunt foarte bine lăcuite și proporționate.

Au fost descoperite și multe lame de silex, care, probabil, erau folosite ca și cuțite și, nu în ultimul rând, idolii feminini, unul din os și altul din ceramică, material care are incizii și tot felul de modele cu pastă albă. Faptul că prezintă aceste urme de negru, înseamnă că au fost folosite la gătitul alimentelor.

Avem aici și un pitos, un vas grecesc descoperit într-un mormânt. Pitosul era folosit la reînhumare, iar în interior au fost puse cele două cranii și obiecte folosite pentru uleiurile aromate.

Cele mai valoroase obiecte pe care le avem sunt cele de tip tanagra, dar și foarte multe artefacte și o friză cu reprezentări de divinități.

Statuetele de tip tanagra sunt lucrate întotdeauna separat. Se folosește o matriță din bronz, pe care sunt așezate părțile componente ale trupului, cu rochiile care se pot vedea pe statuile feminine prezentate în Muzeul de Arheologie Callatis, iar capul era întotdeauna lucrat separat și de aceea sunt foarte multe capete, ele urmând să fie atașate trupului.

Avem în muzeu și o mică aplică pe care este Medusa, un obiect care se punea undeva la intrarea în casă.

La Muzeul de Arheologie Callatis există singura reprezentare a Zeiței Afrodita nud, realizată din ceramică. Din păcate, ea nu are cap, deoarece nu a mai fost găsit.

În momentul de față, colecția muzeului cuprinde peste 4300 de piese. În ultimul timp au fost descoperite peste 300 de obiecte. Din fericire, nu sunt artefacte foarte mari, dar sunt obiecte deosebite din ceramică și sperăm că următoarele descoperiri pe care le vom face, ne vor completa informațiile pe care le avem despre Cetatea Callatis”, a precizat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Liliana Bădin.

Obiectele descoperite în vechea cetate relevă faptul că la Callatis, populația era foarte diversă

Brățări, jucării, monede, mărgele, frize, amfore și multe alte obiecte antice expuse în Muzeul de Arheologie Callatis, îi fascinează pe vizitatori și le captivează atenția pentru zeci de minute.

„Alături de callatieni mai trăia o altă națiune, care bănuim că era de undeva din Orient, pentru că s-au descoperit mărgele cu reprezentarea Zeului Baal, care nu este grec în nici un caz. De exemplu, la Lazu am descoperit urme de incinerație cu resturile acelea de oase și cu reprezentarea Zeului Baal pe o mărgică. Este vorba, probabil, despre oameni veniți din zona Egiptului spre Palestina, spre Ierusalim, pentru că acolo predomină reprezentarea Zeului Baal.

Știm sigur că la Callatis și în zona aceasta au ajuns inclusiv religiile din Egipt. Avem cultul Zeului Serapis și a lui Isis, soția lui, care a predominat o perioadă de timp, la o populație foarte mică, în această zonă.

Mai avem și cultul adus de Imperiul Roman, care a venit cu sărbătorile și tradițiile religioase, care, cumva, seamănă cu cele ale grecilor, într-o oarecare măsură. Dar, aici, fiind doar un loc unde se proteja hotarul Imperiului Roman, nu avem o certitudine că erau atrași neaparat de bogăția locului, cât de siguranța acestuia. Fiind mai retras, probabil că unii dintre ei ajungeau aici pe cale comercială și rămâneau aici să trăiască alături de cetățenii greci, care, la un moment dat erau în jur de 10.000 de oameni, iar în perioada romană, la Tomis au ajuns peste 50.000 de persoane, ceea ce înseamnă că a fost o populație destul de numeroasă.

Modedele expuse fac parte din tezaur și au fost descoperite în anul 2005. Toate monedele au fost datate și avem o listă destul de lungă, pentru că exista un obicei de punere a unui bănuț în mână sau în gura defunctului, fiind o tradiție prin care se considera că astfel se plătea luntrașului călătoria în lumea de apoi, astfel că, inevitabil, avem foarte multe monede. De asemenea, găsim monede și în zidurile cetății și, astfel, este mult mai ușor să datăm perioada construcției acestuia. Mozaicul din muzeu este singurul artefact refăcut bucată cu bucată.

În muzeu este expusă și o amforă care ne-a fost adusă cadou, la țărmul mării, după o furtună.

Dintotdeauna, omul a căutat să poarte bijuterii, nu neapărat pentru înfrumusețare, ci ca amuletă. Materialele folosite pentru realizarea mărgelelor sunt sticla topită, chihlimbarul și scoica. Exista în antichitate o scoică, însă, din păcate, a dispărut din cauza schimbărilor climatice, scoică denumită spondilus. Este sub formă tubulară și, după ce murea miezul, valurile o aruncau la mal, iar populațiile o strângeau și din aceste bucăți făceau mărgele.

Avem și foarte multe brățări realizate din bronz, iar unele au circumferința foarte mică. Asta nu înseamnă că erau ale copiilor, ci ale doamnelor, pentru că în antichitate, cel puțin din ce știm noi până în prezent, femeile aveau înălțimea 148 cm, iar bărbații 160 cm.

Fetele se căsătoreau de la vârsta de 12-18 ani, iar bărbații de la 30 de ani, pentru că aceștia trebuia să facă și armata. Căsătoria se făcea la înțelegerea părinților, tinerii se cunoșteau înaintea nunții, iar nunta era, probabil, un fel de distracție în care tinerii atunci se cunoșteau. Fata era îmbrăcată în portocaliu, iar bărbatul într-o cămașă lungă,albă. Din nefericire, îndatoririle femeii erau foarte mari și limitate din punct de vedere al drepturilor.

Mai târziu, situațiile de după războaie au făcut ca, cel puțin în perioada romană, lucrurile să se schimbe, pentru că rămânea o singură femeie mai în vârstă și, în spatele ei, o familie care trebuia să facă ceva. Și, atunci, romanii au adoptat vestitul drept roman, care a dat dreptul și femeilor, mai ales că războaiele au impus acest lucru, astfel că femeile au câștigat drepturi care, înainte, nici măcar nu puteau fi visate.

Mai știm că în sec. IV î.Chr. exista un fel de pelerinaj, care începea de la Callatis, care era lider în ceea e privește liga lui Dionysos în zonă și se pleca în ritual până la Balcic, în Bulgaria”, a mai declarat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Liliana Bădin, de la Muzeul de Arheologie Callatis din Mangalia.

Turul istoric al orașului Mangalia le oferă vizitatorilor o experiență deosebită

Muzeografii de la Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia le pot oferi vizitatorilor, atât ghidaj în interiorul instituției de cultură, cât și un tur istoric al orașului.

„Pentru ghidajul extern, noi începem din fața muzeului, unde este o copie a tratatului de pace încheiat între greci și romani. În sensul giratoriu a fost stilizat un templu, un simbol al Mangaliei. Fiind un document atât de important pentru oraș s-a decis ca textul să fie expus acolo. Este vorba despre Tratatul de Pace dintre Roma și Callatis, din timpul marelui general Marcus Lucullus Varo, cel care a semnat acest tratat. După ce îl prezentăm și explicăm și câteva condiții pentru semnarea tratatului se merge către zidul de incintă. În anul 2014 a fost amenajată în colțul de N-V al cetății, în apropierea muzeului, o expoziție în aer liber. În interiorul acesteia poate fi văzută o șosea făcută de romani, în care sunt amenajate două șanțuri. Pe aceste șanțuri încăpeau doar căruțele de la Callatis, iar cel care stătea în turn și veghea cetatea, vedea dacă acele căruțe care intrau se potrivesc exact pe șanțurile realizate, în caz contrar, nu erau căruțe callatiene și trebuia să fie mai atent. Drumul era foarte bine făcut și ajungea până la Tomis.

În această parte se află și scările „crepita” cum se numeau, ale unui templu, care, ulterior au fost folosite ca turn de apărare.

Avem inclusiv sursa de apă, folosită ca un bazin. Era normal să existe în interiorul cetății, pentru a fi protejată.

Le vorbim vizitatorilor chiar și despre educația copiilor din antichitate, care era total diferită față de cea de astăzi. Primele lecții aveau loc acasă la învățător. Fetele, în general, nu prea erau lăsate să meargă la școală, ele erau ținute de femei pe lângă ele și învățate de foarte mici, să gătească. În schimb, băieții, după vârsta de 7 ani erau luați de către tați și învățați să vâneze, învățați cu munca, astfel că la 10-18 ani erau considerați foarte maturi, încât puteau începe pregătirea militară. Armata, de cele mai multe ori era precară, pentru că ei trebuia să apere cetățile. Grecii întotdeauna au dus războaie de apărare și niciodată de cucerire.

Tot în apropiere avem colțul de nord al cetății, în incintă cu basilica de tip sirian, care iarăși este un lucru deosebit, pentru că are intrarea dinspre nord. Nicio bazilică creștină din Dobrogea nu are intrarea dinspre nord, însă cea de la Mangalia are. Probabil, fiind construită în zona zidului de incintă, aceasta juca rol de apărare și au făcut-o așa sau meșterul era sirian.

Cât privește partea de zid din holul hotelului Belvedere, iarăși avem niște ziduri descoperite în anul 1993. Acolo sunt amenajate și acoperite și este unul dintre cele mai frumoase ziduri pe care le are partea aceasta din Dobrogea. Mai avem și Moscheea Esmahan Sultan, cu o istorie foarte interesantă, care este prima din România, fiind terminată în anul 1575, dar și biserica creștină, care are 107 ani și a fost construită dintr-o donație făcută de Regele Carol al II-lea.

După părerea mea, istoria locului este interesantă și cred că multă lume ar vrea să parcurgă acest tur extins și să plece cu niște informații plăcute, iar ziua de pe litoral să se termine într-un mod plăcut”, a spus muzeograful Liliana Bădin, pentru Discover Dobrogea.

March 3, 2024
”VinStoria – Experiențe culturale, cu arheologie, istorie și vin”, la Cetatea Capidava

“VinSToria – Experiențe culturale, cu arheologie, istorie și vin” este un eveniment care s-a desfășurat în acest week-end la Cetatea Capidava, sub deviza “Ascultă Vinul, Citește Istoria, Scrie Povestea!“. Proiectul este organizat în parteneriat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Centrul Cultural Județean “Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Pe parcursul celor două zile accesul în cetatea Capidava este gratuit, cu respectarea normelor de protecție a siturilor istorice.

VinStoria, un eveniment care îmbină arheologia cu vinul, istoria și gastronomia

Legătura dintre istoria Dobrogei și viticultura milenară a regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră a fost prezentată sâmbătă, 20 august, la Cetatea Capidava, în cadrul evenimentului ”VinStoria – Experiențe culturale, cu arheologie, istorie și vin”, prin organizarea a numeroase activități, de la degustări de vinuri și produse locale, la vizite ghidate în cetate, prezentări de carte tematică, expoziție de artă și de hărți medievale ale Mării Negre și până la ateliere de creație și proiecție de film istoric.

”Evenimentul a fost organizat la Cetatea Capidava, deoarece, pe aici trece Drumul Viei și Vinului, o rută acceptată la nivel național, care cuprinde toate cramele existente de-a lungul Dunării.

În plus, zona face parte din traseul european de cicloturism EuroVelo 6, care pleacă din centrul Europei și se încheie în Delta Dunării. Acestea sunt câteva motive pentru care Cetatea Capidava merită să fie mai bine pusă în valoare”, a declarat directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Aurel Mototolea.

Povestea amforelor descoperite la Capidava este fascinantă

Evenimentul “VinSToria” se adresează publicului larg și dorește să prezinte într-o manieră inedită, legătura dintre istoria Dobrogei și viticultura milenară a regiunii dintre Dunăre și Mare.

”De la vărsarea Rinului în Marea Neagră și până după Murighiol, pe la Dunavăț există o frontieră neîntreruptă pe apă, pe Rin și pe Dunăre, care este punctată de tot felul de cetăți, mai mari sau mai mici. Era o zonă bogată, cu numeroase resurse, cu multă armată și, întotdeauna, când vine vorba despre militari, ei au nevoie de niște produse care nu se găseau pe plan local, cum ar fi uleiul de măsline sau vinul, care trebuia să fie de mai bună calitate.

La acea vreme existau și vinuri produse la Niculițel, însă erau și vinuri aduse de departe, din Gaza, Creta și Tunisia, fiind transportate în amforele pe care le-am descoperit și la Capidava. Am găsit recent o bucată de capac, pe care era un îndemn foarte răspândit la vremea respectivă, care se traduce ”Doamne Ajută. Bea vinul frumos!”, spune responsabilul științific al sitului arheologic, dr. Ioan Carol Opriș.

Expoziția ”Zeități la Pontul Euxin”, la Centrul de informare turistică ”Cetatea Capidava”

Constănțenii și turiștii care ajung în această perioadă la Cetatea Capidava, pot admira expoziția ”Zeități la Pontul Euxin”, un experiment al artei contemporane construit pe o punte care unește două lumi: cea a civilizației antice și lumea contemporană.

O redescoperire a perfecțiunii formei din lumea antică a fost transpusă de artiști prin prisma experimentelor contemporane.

Participanții la experiment au propus o viziune proprie asupra unor monumente arhitecturale de la Pontul Euxin, precum zeități protectoare ale orașului Tomis- Fortuna și Pontos.

De asemenea, în cadrul expoziției sunt prezentate și principalele zeități ale panteonului greco-roman: Bacchus, Cybela, Mercur, Isis, Esculap, Diana, Afrodita, precum și divinități din afara panteonului clasic, precum: Cavalerul Trac, Mithras, Șarpele Glycon ș.a.

Ascultă Vinul, Citește Istoria, Scrie Povestea!

Evenimentul VinStoria de la Capidava și-a propus să prezinte publicului vizitator, două dintre bogățiile permanente ale Dobrogei, vinul și istoria. Participanții au putut degusta vinuri de la cramele Darie, Ion Vlădoi și Histria, dar și produse locale.

”Crama Histria susține turismul cultural și promovează în mod activ destinațiile istorice care înnobilează Dobrogea.

Prin parteneriatul cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, noi prezentăm în cadrul cramei, artefacte descoperite în cetățile Dobrogei și îi invităm pe turiști să viziteze Cetatea Histria și alte obiective culturale din această frumoasă regiune”, a declarat pentru Discover Dobrogea, proprietarul Cramei Histria, Paul Fulea.

”Se știe că pe aceste meleaguri s-a cultivat viță-de-vie din cele mai vechi timpuri.

În ultimii ani, familia Darie a ridicat o cramă și o vie în apropierea Cetății Capidava, din dorința de a reda un nume glorios acestei zone în ceea ce privește vinul, pentru că aici este un sol foarte bun și sunt condiții climatice favorabile creșterii viței de vie”, a afirmat Cristian Darie, proprietarul cramei de familie care îi poartă numele.

”Cu toții știm că până la 1877, Dobrogea a fost pașalâc turcesc și cultura vinului a fost un pic stagnată în acea vreme, poate chiar interzisă de unii musulmani.

De aceea, după Războiul de Independență, când România a recuperat Dobrogea, Casa Regală, Guvernul și elita societății și-au dorit modernizarea Dobrogea și reînceperea culturii de viță-de-vie în zonă. Chiar la momentul acela, Casa Regală avea niște specialiști, care au spus că Dobrogea este foarte propice pentru cultura viței-de-vie și, pentru prima dată, în zonă s-a cultivat Chardonnay, care este la el acasă, în Dobrogea.

În anul 1924, când Dobrogea a fost repopulată, bunicul meu a venit aici împreună cu alte câteva familii din zona Drăgășani și au fondat împreună satul Siminoc, la câțiva kilometri de orașul Murfatlar. El a făcut la acea vreme o cramă, astfel că ne aflăm la a treia generație de viticultori”, a precizat pentru publicul care a participat la eveniment, Ion Vlădoi, proprietarul unei crame cu tradiție în Dobrogea.

Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu o proiecție de film în aer liber, fiind difuzată pelicula de colecție “The Secret of Santa Vittoria” (Secretul din Santa Vittoria), o capodoperă cinematografică, care face, la rândul său, legătura dintre istorie și vin. Producția datează din anul 1969, a fost regizată de Stanley Kramer și îi are în distribuție pe marii actori Anthony Quinn, Anna Magnani, Virna Lisi și Giancarlo Giannini.

August 21, 2022
Clădirile de patrimoniu din Constanța, moștenirea lăsată de etnicii de odinioară

Clădirile de patrimoniu din zona Peninsulară a Constanței reprezintă o importantă moștenire care ne-a rămas din trecut. Mix-ul de culturi, religii și arhitecturi concentrat în Centrul Vechi al orașului de la malul mării este unic în lume. În Constanța Veche, găsești atât ruinele încărcate de istorie ale anticului Tomis, dar și casele și lăcașurile de cult ale etnicilor care au locuit în urmă cu 100 de ani și chiar mai mult, în această zonă. Deoarece se apropie Ziua Dobrogei, am făcut o plimbare în zona Peninsulară în compania Dianei Slav, cea care a lansat, în urmă cu 8 ani ”Constanța walking tour”, pentru a afla poveștile clădirilor de patrimoniu construite de minorități și de români, după Unirea Dobrogei cu țara, în noiembrie 1878.

Clădirile de patrimoniu ale comunității grecești sunt impresionante

În zona Peninsulară a Constanței a existat un cartier grecesc, până la începutul secolului XX. Acolo, întâlnim și acum Biserica Greacă, Școala Greacă și Teatrul Elpis, moșteniri pe care grecii ni le-au lăsat, alături de alte clădiri importante, precum casa Embiricos, Hotel Grand, casa Manicatide sau casa Hrisicos, unul dintre primele hoteluri ridicate de grecii din Constanța.

Clădirile de patrimoniu ale comunității elene rămân în istorie, deoarece grecii au construit în Constanța primele teatre, prima biserică, prima școală și primul cinematograf, astfel că și-au lăsat amprenta în această regiune minunată.

”Casa Embiricos, una dintre cele mai frumoase din Centrul Vechi al Constanței a aparținut familiei de greci Embiricos. Ei aveau o casă în Constanța și alta în Brăila, care nu este la fel de impozantă ca a noastră, dar a fost complet restaurată și este centru cultural.

Frații Embiricos făceau comerț cu cereale, iar după Primul Război Mondial au construit Palatul Navigației în Constanța, acum casa Embiricos. Ei au avut 4 nave, toate cu nume grecești și o linie transatlantică Constanța – New York.

Alături de fostul cartier bulgăresc de pe str. Gheorghe Șonțu ne atrage atenția o casă portocalie, care aparține comunității grecești, imobil care a fost Consulatul Grec în perioada interbelică.

O altă moștenire este o frumoasă casă a unui medic grec stabilit în Constanța, important pentru că a scris un fel de dicționar, o istorie a grecilor din Dobrogea prin anii 1900 și a fost premiat internațional pentru calitatea informației pe care a furnizat-o.

Casa este în stil Art Deco și are sub balcon o plăcuță pe care scrie Harry Goldstein, un arhitect foarte apreciat pentru tot ce a însemnat stilul Art Deco. După ce au venit comuniștii la putere, arhitectul s-a mutat la București și și-a schimbat numele cu unul românesc, după mamă, Horia Maicu și așa a proiectat în continuare și în București.

Pe Ecaterina Varga avem trei case aproape una de cealaltă, din 3 decade diferite: 1884, 1994 și 1904. Una este moștenire greacă, probabil a unui farmacist și pe frontonul casei scrie cu caractere grecești. Acestea ne arată că orașul se extindea mai spre nord, pentru că, inițial, toate erau concentrate în actuala zonă Peninsulară.

Zamfirios Chiriacu este o altă casă foarte interesantă din anul 1894, care are un basorelief cu un frumos cap de femeie. Următoarea casă este din 1884, construită cu 10 ani mai devreme și are inițialele A.M, care, în general, erau ale proprietarilor. Câteodată puteau fi și inițialele arhitectului.

Puțin mai sus, pe strada Ecaterina Varga este o altă locuință, care are înscris, într-un balcon mic din fier forjat, anul construirii, 1904, destul greu de observat.

Și fostul Hotel Grand are o poveste foarte frumoasă. Stavro Dumitriu a cumpărat terenul în 1912 și a spus că face un hotel de lux acolo. La acea vreme, lumea îi spunea că este nebun dacă realizează un spațiu de cazare situat la marginea orașului. Planurile au fost realizate de arhitectul francez Edgar de Goue, care a realizat și Hotelul Palace, iar clădirea, care beneficia de salon de mic dejun, apă caldă și electricitate în fiecare cameră a fost inaugurată în 1920 și a avut mare succes, chiar din momentul deschiderii.

Fiul lui Stavro Dumitriu a adus în Constanța reprezentanța mașinilor americane Ford pentru Balcani, care era chiar în actuala Piață Ovidiu, fostă Independenței. La acea vremea se dorea construirea unei fabrici de asamblare a mașinilor Ford în Constanța, pentru că aveam și portul aproape și puteau fi livrate autovehiculele foarte ușor, însă s-a deschis ulterior în București. Există fotografii de epocă în care erau aliniate în fața casei mașinile Ford, mari și negre, de tip Al Capone”, povestește Diana Slav, ghid de turism în Constanța.

Clădirile de patrimoniu ale comunității musulmane au farmecul lor oriental

Cele mai cunoscute și mai reprezentative dintre clădirile de patrimoniu ale comunității musulmane din Constanța sunt Geamia Hunchiar și Moscheea Carol I. Există, însă, fotografii foarte vechi în care putem observa locuințe construite din pământ, lipite una de cealaltă, care erau, probabil, înainte de 1878 în zona Peninsulară a Constanței.

Din anii 1881-1882, Primăria a modernizat zona Peninsulară și a avizat doar proiecte de construcție pentru case rezistente și etajate, care acum reprezintă multe dintre clădirile de patrimoniu din Constanța.

”Moscheea Carol I este legată de rege, pentru că lăcașul de cult a fost creat la cererea expresă a lui Carol I. El a dorit construirea moscheei, în semn de mulțumire pentru comunitatea musulmană, care a cerut, în mod oficial, prin intermediul unei scrisori publice, ca musulmanii să fie cetățeni ai României, nu ai Bulgariei.

Oficial se știe că stilul arhitecturii este egipteano-bizantin, un mix, pentru că, nefiind parte a Imperiului Otoman, nu mai trebuia să respectăm canoanele arhitecturale ale unei moschei.

Moscheea are câteva elemente cu influențe bizantine, inclusiv steaua bizantină cu 8 colțuri. Mai este un element, pe care eu l-am interpretat ca pe o formă de respect – brâul de pe clădire este de inspirație brâncovenească, după elementele vegetale folosite, însă, înăuntru avem lalelele, floarea națională a Turciei, dar ele sunt în poziție culcată, puse în bernă, cum s-ar spune.

Acest detaliu se poate lega cu cealaltă moschee, Geamia Hunchiar, care are lalelele pe ușă în poziție verticală, însă clădirea este construită din perioada otomană, în anul 1862.

Geamia Hunchiar este cel mai vechi lăcaș musulman de cult din orașul Constanța.

Pe ușa de la intrare, lalelele sunt în poziție verticală. Există și o placă originală, din 1865, montată în onoarea sultanului Abdul Aziz.

Pe placă putem vedea una dintre cele 99 de reprezentări pe care musulmanii le au pentru Allah.

O altă clădire care a aparținut comunității musulmane este casa cu semiluni a fraților Hagi de pe str. Negru Vodă. Intrarea inițială era centrată, pentru că imobilele sunt construite simetric, iar deasupra lor se văd semiluna și steaua. Erau casele a doi frați, negustori turci și, probabil, de aceea au fost făcute în oglindă, pentru că fiecare avea aripa lui de clădire. Inclusiv deasupra ferestrelor sunt elemente musulmane”, am aflat de la Diana Slav.

Moștenirea lăsată de membrii comunității armene este foarte importantă

”Casa cu lei” este cel mai cunoscut imobil pe care ni l-a lăsat moștenire un reprezentant al comunității armene. Ea a aparținut unui armean bogat, Dicran Emirzian, care avea un magazin denumit ”La Louvre”. La parterul acestei case a locuit multă vreme Lazăr Munteanu, unul dintre cei mai mari colecționari ai țării.

Constănțeanul Krikor Zambaccian, care era născut într-o familie de armeni, pe atunci adolescent, a observat prin ferestrele deschise ale Casei cu lei, tablourile de pe pereți. Nu știa ce este acolo, dar și-a dat seama că este ceva frumos și important.

A reușit să vadă acea colecție, iar contactul cu lucrările de artă i-a declanșat marea pasiune de o viață, astfel că a devenit cel mai mare colecționar român de artă. El a avut o colecție unică, pe care a dăruit-o statului român și care astăzi poate fi văzută în Muzeul Zambaccian din București. Specialiștii spun că Zambaccian era un Mecena al timpului său și a fost decorat chiar de Regele Mihai.

”Casa lui Krikor Zambaccian, construită între 1905-1910 poate fi văzută în Centrul Vechi al Constanței, iar ceea ce o face ușor de remarcat este mozaicul original de culoare roz, de pe fațada de la etaj”, am aflat de la Diana Slav.

Și Farul Genovez este o moștenire oarecum armenească, deoarece Artin Aslan, cel care a coordonat lucrările realizate de compania engleză era un constructor armean. El era ofițer francez de origine armeană și a fost implicat activ în războiul Crimeei.

Palatul Manissalian a aparținut unui armean foarte bogat, care făcea afaceri cu cereale. Casa Manissalian a fost și sediul Camerei de Comerț din Constanța, însă, în al Doilea Război Mondial clădirea a fost bombardată și ulterior a fost demolată.

”Se spune că Palatul Manissalian a fost mai luxos decât Casa cu lei, ambele având proprietari armeni și fiind proprietate privată. Bombardamentele au fost exact în zona palatului, Cazinoului și Catedralei și apoi au ajuns la Cuibul Reginei, pentru că nemții căutau, de fapt, rezervoarele de petrol din port. Clădirea a fost grav avariată, iar comuniștii au construit în locul ei un bloc. Manissalian a fost cel care a încercat să salveze cât mai mulți armeni, astfel că a făcut spital și orfelinat, pentru că, în 1915 erau multe familii destrămate”, povestește Diana Slav în tururile pe care le organizează în centrul vechi al Constanței.

Monumentele istorice ale comunității evreiești, cândva spectaculoase, sunt lăsate în ruină

Cartierul evreiesc era în zona Sinagogii, unul dintre cele mai spectaculoase lăcașuri de cult din zona Peninsulară a Constanței. În apropiere este un monument istoric, care se pare că a găzduit Primăria Constanța timp de câțiva ani, până când funcționarii s-au mutat într-un sediu nou, actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Este vorba despre Casa Alleon, una dintre clădirile de patrimoniu din Constanța, cu o arhitectură deosebită, moștenire a culturii evreiești. Imobilul i-a aparținut lui Jean Gérard Amédée Alleon un francez bogat, de origine evreu sefard. Clădirea, care după Primul Război Mondial a dat și numele străzii pe care este ridicată, acum este abandonată.

”Comunitatea evreiască nu a avut mulți membri în Constanța, iar după al Doilea Război Mondial, ea s-a redus și mai mult, pentru că regimul comunist nu a fost prietenos cu evreii. Din acest motiv avem foarte puține amintiri de la această comunitate.

Între ele, este Sinagoga de rit Așkenaz, care este o ruină și Templul de rit Sefard, care, din păcate a dispărut complet. Mi-ar fi plăcut să avem mai multe clădiri ale acestei comunități. Eu, pentru a vedea o sinagogă funcțională, a trebuit să merg tocmai la Tulcea.

Templul Sefard, sinagoga care a dispărut, era construită în stil maur. Ea a fost folosită de nemți ca depozit de muniție, ceea ce pentru evrei a reprezentat pângărirea supremă. Potrivit obiceiurilor evreiești, nu trebuie să te mai atingi timp de 50 de ani de o clădire pângărită, ca să se curețe de păcate. Între timp însă, templul s-a degradat, iar cutremurul din 1977 l-a distrus și mai mult, după care a fost demolat”, a mai spus Diana Slav.

Bulgarii, comunitatea slab reprezentată în Dobrogea

Până în anul 1940, cartierul bulgăresc era lângă biserica minorității, în Constanța Veche. Comunitatea bulgară a solicitat Primăriei Constanța, în anul 1898, aprobarea construirii unui lăcaș de cult. Când s-a făcut schimbul de populație, biserica a fost preluată de Episcopia Tomisului. Ea a fost pictată din nou, iar inscripțiile în limba bulgară au fost înlăturate, fiind schimbate cu unele în limba română.

”Cartierul bulgăresc a fost în Constanța până prin anul 1940, pentru că, în urma celui de-al Doilea Război Mondial s-a făcut schimbul de populație. Bulgarii au fost duși, aproape peste noapte în țara lor și minoritarii români din Bulgaria au fost aduși cu forța în România. De aceea, în perioada respectivă s-a micșorat foarte mult comunitatea bulgară, care în Constanța mai are 18 membri. Ea mai este reprezentată în județul Tulcea, la Vișina și în alte localități”, spune Diana Slav.

Constanța s-a dezvoltat și a fost populată cu români, după Unirea Dobrogei cu țara

Nu doar minoritățile sunt reprezentative, când vorbim despre clădirile de patrimoniu din Constanța. Și românii au ridicat case frumoase, care sunt și acum admirate și fotografiate către localnici și turiști. Cele mai vizibile sunt pe Bulevardul Elisabeta, acolo unde toată protipendada își construia imobile.

După Războiul de Independență, autoritățile au dorit să populeze Constanța cu români. Mihail Kogălniceanu, din dorința de a aduce cât mai mulți români în Dobrogea, i-a invitat pe cei din mediul rural, cu promisiunea că le dă pământ. Pentru a da un exemplu privind potențialul orașului, Kogălniceanu și-a construit mai multe case în Constanța, pentru a da un exemplu, iar fiului său i-a cumpărat un conac la Murfatlar, acum monument istoric.

”Pe Bulevardul Elisabeta avem casa unui fost primar, Titus Cănănău, dar și pe cea a medicului comunal de la acea vreme, Nicolae Pilescu și a inginerului Camil Brânză, care a fost în echipa lui Anghel Saligny când s-a construit Podul de la Cernavodă. Culmea este că Anghel Saligny nu a avut casă lângă Cazinoul din Constanța, ci mult mai departe, pe strada Atelierelor.

Tot pe Bulevardul Elisabeta și-a construit una dintre locuințe și Mihail Kogălniceanu, însă aceasta nu a rezistat. În capătul străzii avea casa guvernatorul Dobrogei, Constantin Pariano, sediul actual al Muzeului de Sculptură Ion Jalea.

Bulevardul Elisabeta era zona în care locuiau românii și în care aveau casele funcționarii publici, de aceea avem toate numele românești: Șomănescu, Pilescu, unde acum este reședința arhiepiscopală, Mihail Kogălniceanu și mulți alții. Tot aici a fost construit și al doilea Cazinou al Constanței, al cărui administrator a fost fiul lui Ion Creangă, iar nepotul scriitorului, Horia Creangă a fost arhitectul Bucureștiului.

În perioada comunistă, Bulevardul Elisabeta s-a numit Carpați, iar pe Muzeul Ion Jalea încă mai există o plăcuță pe care scrie B-dul Carpați.

Ascunsă printre străzile din Centrul Vechi, poate fi văzută o casă cu o cupolă ca la geamie, care a aparținut unui român.

Se spune că a fost imobilul unui pictor și a dorit să îl construiască astfel, în onoarea Reginei Maria, care avea o afinitate pentru stilul musulman. De altfel, regina a folosit un element arhitectural similar, la vila pe care și-a construit-o lângă Palatul Regal din Mamaia”, am mai aflat de la ghidul de turism, Diana Slav.

Diana Slav iubește atât de mult Constanța, încât și-a tatuat-o pe braț

Diana Slav este inițiatoarea ”Constanța Walking Tour” și le prezintă turiștilor români și străini, dar și constănțenilor, clădirile de patrimoniu din Constanța și atracțiile din zona Peninsulară. Diana spune că, din toate tururile pe care le face, Nicolae Titulescu este strada ei preferată, pentru că acolo simte că se plimbă prin istorie.

Diana mi-a povestit că îi place atât de mult sediul primului Palat Comunal Constanța, în care funcționează acum Muzeul de Artă Populară, încât și l-a tatuat pe braț.

”Îmi place enorm clădirea aceasta, mi-am și tatuat-o pe mână, cu o bază care simbolizează valurile mării. Este o clădire importantă, din punctul meu de vedere. Este orașul Constanța stilizat și vreau să-l tatuez și în altă variantă”, a povestit Diana Slav.

În afară de clădirile monument istoric, Diana mi-a vorbit și despre alte lucruri pe care le-a descoperit sau le-a aflat și reprezintă curiozități ale Constanței.

Între altele, Diana mi-a arătat balcoanele cu șină de cale ferată, care sunt deasupra Restaurantului Ana și Ion din zona Peninsulară. Traversele de la balcoane au fost construite cu șine de cale ferată, iar unele sunt chiar ale companiei britanice Danube and Black Sea Railway. Când a fost dezafectată calea ferată, șinele au fost folosite pentru susținerea balcoanelor și era o modă la vremea aceea să fie folosite la structura de rezistență.

”Sediul companiei britanice Danube and Black Sea Railway, cea care a dezvoltat prima dată Portul Constanța, când eram sub dominația Imperiului Otoman, încă mai există în zona Peninsulară, deși a fost construit înainte de 1877. Clădirea a fost reabilitată și aparține Primăriei Constanța. Ea are ușa roșie și geamuri ghilotină, care se ridică, așa cum au britanicii. Englezii au venit în orașul nostru în 1857, când au făcut calea ferată Constanța-Cernavodă și apoi au dezvoltat portul”, spune Diana Slav.

Un alt lucru inedit, pe care nu îl observasem, este o firmă foarte veche, rămasă de prin anul 1920, pe o casă de pe strada Cuza Vodă. Pe ea scrie ”Franzelărie de lux” și datează, probabil, din perioada interbelică.

Tot Diana Slav mi-a arătat, pe strada C.A.Rosetti, vis-a-vis de Casa Alleon, o scurgere din piatră de pe vremea romană, care a fost luată de la Cetatea antică Tomis și refolosită la o clădire din 1890, cu același scop, de scurgere.

Tot în zona Peninsulară este și un capac de canalizare din anul 1924. Pe el scrie CANALISARE, pentru că vocabularul s-a schimbat în 1930 și abia atunci s-a scris canalizare.

Despre clădirile de patrimoniu din Constanța se pot pune extrem de multe lucruri, însă, acest articol este despre moștenirea pe care o avem de la etnicii care au trăit în zona Peninsulară în urmă cu un secol sau chiar mai mult. Mai multe povești despre clădirile din Centrul Vechi al Constanței puteți afla în cadrul tururilor organizate de Diana Slav.

November 8, 2021