Tag: investitii

  • Lucrările derulate de AZL pentru modernizarea Portului Sulina vor fi gata până la sfârșitul anului 2025

    Lucrările derulate de AZL pentru modernizarea Portului Sulina vor fi gata până la sfârșitul anului 2025

    Cele două proiecte care se derulează pentru modernizarea Portului Sulina, se apropie de finalizare. În prezent, stadiul de implementare pentru proiectul din perimetrul Zona Liberă este de 85%, iar pentru Cap Mol – Bazin Maritim, de 94%, astfel că, până la sfârșitul anului 2025, ambele proiecte derulate de Administraţia Zonei Libere din Sulina vor fi terminate. Valoarea investiției este de peste 220 de milioane de lei, finanţare din fonduri europene, pentru modernizarea infrastructurii portuare și tranformarea Portului Sulina într-un hub modern. După finalizarea celor două proiecte, în portul modernizat de la Sulina se va putea face transbord din navele de mare capacitate, în barje.

    Modernizarea Portului Sulina este importantă și pentru dezvoltarea orașului

    Potrivit calculelor făcute pentru studiile de oportunitate realizate de AZL cu ajutorul Băncii Europene de Dezvoltare și Investiții, pentru noul Port Sulina ar trebui asigurate aproximativ 300 de locuri de muncă.

    Modernizare Port Sulina AZL

    „Sunt foarte mulți oameni care vor să se întoarcă acasă, în Sulina, astfel că se va găsi forță de muncă pentru noua investiție. Sulina îți ofertă liniște, Marea Neagră și Delta, hrană sănătoasă, iar dacă vor avea locuri de muncă aici, mulți vor fi bucuroși să vină acasă.

    Volumele de mărfuri vor aduce foarte mulți bani – din concesiune, din operare, din taxele de transport.

    În prezent, traficul de mărfuri la Sulina este foarte mic, aproape de zero – în general sunt aduse mărfuri alimentare, în perioada sezonului estival.

    Important este că, la finalizarea acestor investiții, o să reușim să așezăm din nou Sulina pe harta traficului naval. Sunt două investiții majore pentru comunitatea din Sulina, pentru județul Tulcea, pentru țară.”, a declarat pentru Discover Dobrogea, directorul general al Administrației Zona Liberă Sulina, Dragoș Ioniță.

    Investițiile realizate de AZL vor transforma Portul Sulina într-un important nod de transbordare

    Portul modernizat va deveni un important nod de transbordare între navele fluviale şi maritime, inclusiv cele de până la 40.000 dwt. Astfel, va facilita transportul de mărfuri din România, Moldova şi Ucraina către pieţele din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia.

    Dragoș Ioniță director AZL Sulina

    „Activităţile portului vor fi susţinute de o reţea de transport care va colabora cu porturile din Izmail, Reni, Giurgiuleşti, Galaţi şi Brăila, urmând să asigure, astfel, o conectivitate optimă în regiunea Dunării.

    Investițiile pentru modernizarea portului sunt făcute de Administrația Zonei Libere Sulina, cu ajutorul Consiliului Județean Tulcea, care a oferit cota de cofinanțare de 2% din întreg proiectul și, cu titlu de împrumut ne-a oferit banii pentru TVA, pe care îi recuperăm și îi dăm înapoi.

    Toate taxele vor ajunge la bugetul Administrației Zonei Libere Sulina. Am identificat posibilitatea să cooptăm companii care să aibă sediul social în Sulina, pentru ca, o parte din taxele și impozitele pe care trebuie să le plătească către bugetul de stat, să rămână și la Primăria Sulina, deoarece are un buget foarte mic”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, Dragoș Ioniță, directorul general al AZL Sulina.

    Valorile de trafic vor crește foarte mult în Portul Sulina

    Reprezentanții Băncii Europene de Dezvoltare și Investiții au angajat experți cu o vastă experiență, care au realizat un studiu de fezabilitate potrivit căruia, valorile de trafic vor crește foarte mult în Portul Sulina.

    Lucrări modernizare Port Sulina

    „Aceste valori sunt legate strâns și de o investiție, nu foarte mare, pe care o așteptăm de la Ministerul Transporturilor prin Administrația Fluvială a Dunării de Jos, pentru aducerea Barei Sulina la cota de 11 m.

    S-au făcut, deja, evaluările topo, hidro și expertizele. Structura existentă suportă dragajul până la 11 metri, care ne va permite să intrăm cu nave de până la 35.000 de tone DWT. În momentul de față, pe canal intră nave de maximum 7.500 de tone sau pot fi mai mari, dar neîncărcate la capacitatea maximă.

    Dunărea, canalul din Bară până în Portul Sulina, ne oferă adâncimile necesare și vizăm să efectuăm transport aici. Fluxul de mărfuri este Galați – Brăila – Giurgiulești – Ismail – Orlovka, toate având conexiuni rutiere și CFR.

    Important este să avem volume de mărfuri. Experții de la BERD spun că în primii 3 ani se poate ajunge la 3,5 milioane de tone de marfă, iar în următorii 3 ani să se ajungă la 6,7 milioane de tone”, a precizat directorul general al Administrației Zona Liberă Sulina, Dragoș Ioniță.

  • În stațiunea Mamaia Nord se fac investiții pentru confortul și siguranța turiștilor

    În stațiunea Mamaia Nord se fac investiții pentru confortul și siguranța turiștilor

    Orașul Năvodari este pregătit pentru deschiderea sezonului estival în stațiunea Mamaia Nord, anunță primarul Florin Chelaru. Acesta spune că vor avea loc investiții majore, pentru bucuria, confortul și siguranța turiștilor care aleg stațiunea din nordul litoralului românesc.

    Piațete, locuri de parcare și reabilitarea esplanadei din stațiunea Mamaia Nord

    Stațiunea Mamaia Nord se va dezvolta în continuare, deoarece, autoritățile locale își doresc să atragă cât mai mulți turiști în destinație.

    „Orașul Năvodari își dorește să continue dezvoltarea în noua stațiune. În următorul interval de timp vom amenaja mai multe piațete, dar și mai multe locuri de parcare, în Mamaia Nord.

    De asemenea, vom face reabilita întreaga esplanadă și avem în plan realizarea unor insule ecologice, pe proiecte europene, astfel încât să avem o curățenie exemplară în zona stațiunii noastre.

    Primăria Năvodari va asigura, pe perioada sezonului estival, un climat de siguranță pentru toți turiștii pe care îi vom avea. Mamaia Nord este o stațiune modernă, în care, foarte multe apartamente de vacanță sunt destinate atât proprietarilor, cât și vizitatorilor sau invitaților acestora, astfel că așteptăm foarte mulți turiști.

    Va fi necesar ca, împreună cu toate instituțiile să creăm un climat de siguranță și liniște pentru turiștii care vor veni la Năvodari”, afirmă primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.