Discover Dobrogea

Tag: Institutul National al Patrimoniului

Institutul Național al Patrimoniului lansează volumul „Gustul Dobrogei/Taste of Dobruja”, la Constanța

Volumul „Gustul Dobrogei/Taste of Dobruja”, va fi lansat mar’i, 16 decembrie 2025, de la ora 12.00, de către Institutul Național al Patrimoniului (INP), Direcția Programe, la Muzeul de Artă Populară Constanța. Cartea face parte din proiectul „Multiculturalitate și gastronomie tradițională în Dobrogea”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Volumul aduce în atenție un relevant exemplu de patrimoniu cultural imaterial din România, gastronomia tradițională a Dobrogei, expresie a unei conviețuiri interetnice îndelungate și a unei diversități culturale remarcabile. Acesta cuprinde rețete tradiționale prezentate de șapte comunități etnice din Dobrogea – aromâni, greci, meglenoromâni, ruși lipoveni, tătari, turci și ucraineni, precum și experiențe și practici culturale, fiind rezultatul colaborării dintre cercetători, comunități și instituții preocupate de documentarea și transmiterea valorilor patrimoniale.

Volumul este bilingv și se adresează atât specialiștilor, cât și publicului larg.

Activitățile derulate în cadrul proiectului, precum și volumul „Gustul Dobrogei/Taste of Dobruja”, vor fi prezentate de: Oana Zaharia – managerul interimar al INP, dr. Daniela Mihai – managerul proiectului, Director Programe în cadrul INP, dr. Corina Mihăescu, dr. Simona Deleanu și dr. AnaMaria Stănescu.

December 15, 2025
„Multiculturalitate și gastronomie tradițională în Dobrogea” – un omagiu adus patrimoniului culinar multietnic al regiunii

Institutul Național al Patrimoniului anunță desfășurarea atelierelor gastronomice din județele Constanța și Tulcea, în cadrul proiectului „Multiculturalitate și gastronomie tradițională în Dobrogea”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul aduce în prim-plan diversitatea culturală și culinară a regiunii Dobrogea, un spațiu emblematic pentru conviețuirea etnică din România.

Prin atelierele organizate în lunile iunie 2025, inițiativa urmărește documentarea, conservarea și promovarea patrimoniului imaterial al comunităților locale, punând accent pe preparatele culinare tradiționale. Rezultatele cercetării vor fi reunite într-un rețetar bilingv ilustrat – „Gustul Dobrogei / The Taste of Dobrogea”, ce va fi lansat oficial în cadrul expoziției finale găzduite de Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea.

Atelierele gastronomice din județul Constanța (17–18 iunie 2025)

Atelierul gastronomic armân – Ferma Ilie Zelca

Desfășurat într-un cadru autentic, în inima Dobrogei, atelierul dedicat comunității armâne a avut loc la Ferma Ilie Zelca. Tinerii participanți au învățat alături de membrii comunității să pregătească o plăcintă tradițională cu brânză, spanac și praz – o rețetă transmisă din generație în generație.

Evenimentul a reprezentat un veritabil omagiu adus patrimoniului imaterial armân, fiind sprijinit de personalități ale comunității precum domnul Petruț Gheorghiță, susținător al culturii armâne, și domnul Ilie Zelca, gazdă și partener activ al atelierului. Atmosfera a fost animată de prezența Ansamblului de dansuri armănești „Iholu”, iar sprijinul logistic al Fundației Gheorghe Halit a contribuit la buna desfășurare a activității.

Atelierul gastronomic tătăresc – Bistro Musafir Efendi, Constanța

Într-o atmosferă familială și caldă, în centrul istoric al municipiului Constanța, comunitatea tătară a fost reprezentată de copii, părinți și mentori care au participat la pregătirea șuberek-ului – un preparat emblematic pentru cultura tătară.

Atelierul a evidențiat nu doar tehnicile culinare, ci și dimensiunea educativă a patrimoniului imaterial, încurajând transmiterea tradițiilor către generațiile tinere, într-un gest de consolidare a identității culturale și de promovare a valorilor precum solidaritatea și respectul pentru diversitate.

Atelierul gastronomic turcesc – Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani, Filiala Cobadin

Recreând atmosfera festivă a unei nunți tradiționale turcești, atelierul a fost o veritabilă incursiune în universul culinar al comunității turce din Dobrogea. Participanții, membri ai comunității și tineri din ansamblul folcloric Genç Umutlar, au pregătit și servit preparate autentice precum Düğün Çorbası (ciorbă de nuntă), Saraylı (desert cu origini otomane), Dolma, Mantı și Kürdan Kebabı. Evenimentul a fost o demonstrație vie a păstrării și valorificării patrimoniului culinar, transmis cu grijă din familie în familie.

Atelierele gastronomice din județul Tulcea

Comuna Izvoarele – comunitatea greacă

Seria atelierelor tulcene a început în comuna Izvoarele, în gospodăria familiei Ciobanu. Într-un decor cald și autentic, tinerele din comunitate au avut oportunitatea să învețe rețeta plăcintei tradiționale pxirez pitis (plăcintă uscată), sub îndrumarea doamnelor Sinica și Mirela Ciobanu.

Atelierul a reprezentat un moment de reconectare cu rădăcinile grecești și o ocazie valoroasă de conservare a unei rețete cu tradiție.

Cerna – comunitatea meglenoromână

Al doilea atelier din județul Tulcea s-a desfășurat în localitatea Cerna, fiind organizat în parteneriat cu Asociația Culturală Altona. Sub îndrumarea doamnei Aneta Gugiescu, participanții – în special tinere din comunitate – au gătit cu migală măngică, plăcinte cu brânză de oaie și brânzeturi maturate, halva și sârlie cu nucă și miere. Atmosfera a fost întreținută de ospitalitatea Andreiei Tanur, gazda evenimentului, iar atelierul a devenit o veritabilă sărbătoare a gustului și tradiției meglenoromâne.

Tulcea – comunitatea ucraineană

Organizat la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea, atelierul ucrainean a inclus o demonstrație de modelare a aluaturilor de nuntă (șeșke), o expoziție gastronomică bogată și o micro-expoziție etnografică cu obiecte tradiționale.

Participantele – Mirela Munteanu, Maria Efimov, Florica Sidorencu, Stefana Calenic și Creita Pinzaru – au pregătit preparate precum pește marinat (reba marinovana), știucă umplută (șciuka naceneana), malasolcă, scordolea, plăcintă cu mere și nucă și plăcintă cu varză murată și nucă. Evenimentul a fost completat de un moment artistic specific: cântece pentru oaspeți, cântec de nuntă și cântec căzăcesc.

Tulcea – comunitatea rușilor lipoveni

Cel de-al patrulea atelier gastronomic tulcean a avut loc la Centrul Cultural „Vicol Ivanov” și a adus în atenție bogata moștenire culinară a rușilor lipoveni. Sub coordonarea doamnei Claudia Chirilă Ciotic și cu participarea activă a membrilor Ansamblului Lodka, tinerii au învățat să pregătească pirajki de post (cu varză murată, morcovi, năut, orez, rahat și stafide), iar comunitatea a prezentat o serie de preparate tradiționale precum borș de pește, plăcinte cu mere și gutui, plachie, scrumbie marinată și afumată, batog, zacuscă cu pește și icre de crap.

Atelierul a fost un adevărat tur de forță culinar, ilustrând bogăția gastronomiei lipovenești și pasiunea cu care aceasta este transmisă din generație în generație.

O viziune strategică asupra patrimoniului imaterial dobrogean

Proiectul „Multiculturalitate și gastronomie tradițională în Dobrogea” reflectă angajamentul Institutului Național al Patrimoniului față de conservarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial al României. Dobrogea rămâne o regiune-model pentru conviețuirea interetnică, iar diversitatea sa culinară este una dintre cele mai expresive forme de manifestare a acestei coexistențe.

Prin implicarea activă a comunităților locale și a tinerelor generații, proiectul contribuie la consolidarea identității culturale locale și naționale, și la păstrarea unor tradiții culinare vii, relevante și valoroase.

Pentru mai multe informații despre proiect, activitățile viitoare și lansarea rețetarului ilustrat „Gustul Dobrogei / The Taste of Dobrogea”, vă invităm să urmăriți pagina oficială a Institutului Național al Patrimoniului.

July 4, 2025
În stațiunea Eforie Sud, clădirile din perioada interbelică erau adevărate bijuterii arhitecturale

Stațiunea Eforie Sud s-a dezvoltat începând din anul 1898, când au apărut Băile Movilă și a fost redenumită, din 1920, Carmen Sylva. Ulterior, i s-a spus Vasile Roaită, între anii 1950-1962, pentru ca apoi să se numească Eforie Sud. Unele dintre cele mai frumoase clădiri au fost construite în perioada interbelică și multe dintre ele pot fi văzute și astăzi.

Eforie Sud, stațiune balneoclimaterică

Eforie Sud a devenit stațiune balneoclimaterică, iar în anul 1899 a fost inaugurat Sanatoriul maritim al Eforiei, ridicat de Eforia Spitalelor Civile, pe un teren cumpărat între mare și lac.

”Tot Eforia spitalelor a construit sanatoriul T.B.C., în anul 1903, pentru copiii bolnavi de tuberculoză. Hotelul Movilă, inaugurat în 1904, actualul Hotel Parc și Hotel Băi, deschis în 1903, care avea instalații de băi calde și era situat pe malul lacului Techirghiol, au marcat centrul stațiunii, care a devenit recunoscută la nivel european, încă de la începutul secolului XX.

10 ani mai târziu, Băile Movilă aveau peste 50 de obiective balneare, respectiv vile, stabilimente hoteliere și balneare.

Carmen Sylva beneficia de stabilimente de băi reci la fosta vilă Carmen Sylva, băi calde și comprese calde de nămol la hotel Movilă, Sanatoriul Militar, Sanatoriu CTC.

În 1929, Carmen Sylva a devenit oraș balnear. În 1930 existau în stațiune 318 vile și 23 hoteluri, orașul având cca 3.000 de locuitori.

Numărul turiștilor este din ce în ce mai mare, astfel că în 1931 însumau aproximativ 30.000. În anul 1934 s-a construit Cazinoul, iar după cel de-al doilea Război Mondial au început lucrări de sistematizare și modernizare.

Deoarece a crescut numărul turiștilor, autoritățile au decis să le asigure și transportul spre stațiunea Eforie Sud, astfel că a administrația CFR a construit linia ferată pe ruta Constanța-Eforie, între anii 1916-1938. Aceasta a fost realizată în trei etape, prima fiind finalizată în 1927”, precizează specialiștii Institutului Național al Patrimoniului, în volumul ”Boemă și Loisir! Patrimoniul Balnear și de Vilegiatură din zona litoralului Mării Negre”.

În perioada interbelică au fost construite la Eforie Sud, clădiri cu o arhitectură deosebită

Eforie Sud s-a dezvoltat foarte mult la începutul anilor 1900, astfel că numeroase personalități din acea vreme și-au construit locuințe sau hoteluri în apropierea plajei. Stațiunea era vizitată în special de către reprezentanții clasei de mijloc și de către cei care își permiteau cazarea la mare.

Între cele mai frumoase clădiri construite în Eforie Sud în perioada interbelică, se numără vilele: Monaco, Narcisa, Claudian, Popovici, Zeana, Hotel Movilă și Cazinoul din Eforie Sud.

Din păcate, în lipsa unor regulamente care să asigure protecția imobilelor istorice din Eforie Sud, parte dintre elementele caracteristice ale acestor clădiri au fost modificate. Astfel, în cadrul lucrărilor de renovare au fost eliminate multe elemente decorative, iar arhitectura fațadelor a suferit numeroase schimbări care au distrus farmecul de odinioară al acestor imobile.

Hotelul Movilă, prima unitate de cazare construită în Eforie Sud

Hotel Movilă, în prezent Hotel Parc, a fost construit în 1899, fiind prima unitate de cazare din Eforie Sud.

”Planurile au fost făcute și conduse de arhitectul Ivanovici și inginerul Zissu, iar pentru construcție au adus meșteri zidari cu familiile, cum au fost familia Panait și Cristu, cărora le și construiește locuințe provizorii. În 1916, a fost realizat un parc cu flora montată, cu scop recreativ, dar și pentru consolidarea terenului nisipos.

Stațiunea nu a avut străzi până în 1920, deși ea fusese construită, la început, pe baza unui plan de sistematizare întocmit în 1906 de către arhitectul Arta Cerkez, membru al familiei Movilă.

Construcția, în forma actuală, este structurată pe trei niveluri generale și un nivel superior, parțial pe latura dinspre strada dr. Cantacuzino, cu un corp central mai înalt și corpuri laterale în jurul a două curți interioare acoperite cu cupole cu baza pătrată.

Modificările arhitecturale importante din ultimii ani au schimbat esențial caracterul imobilului. Au fost adăugate un corp de acces pe latura de est cu o arcatură străină conceptului inițial și a fost adăugată pe fațada de vest o terasă susținută de coloane canelate cu capiteluri ionice.

Conceptul inițial a fost modificat și în privința elementelor de colț care prin rezolvarea șarpantei sugerau formele unor turnuri. Totodată modificarea acoperișului a dus la pierderea consolelor de lemn ale streșinilor, elemente specifice arhitecturii de vilegiatură. Hotelul avea sală de teatru sală de dans. După 1990 hotelul a fost vândut de urmașii boierului Ioan Movilă unui om de afaceri”, precizează specialiștii I.N.P. în volumul ”Boemă și Loisir! Patrimoniul Balnear și de Vilegiatură din zona litoralului Mării Negre”.

Vila Popovici, o clădire cu un caracter arhitectural de vilegiatură

Vila Popovici, amplasată în centrul stațiunii Eforie Sud, pe faleză, a fost construită în perioada 1903 – 1906, proprietar fiind deputatul Constantin Popovici. În timpul Primului Război Mondial, imobilul a fost transformat în Sanatoriu militar.

”Planul general, cu parter și două etaje, este de tip adunat pornind de la formă pătrată cu amplasarea în decroș pe colțurile dinspre faleză și dinspre strada Brătianu a trei corpuri. Pe colțurile dinspre faleză sunt două turnuri, unul cu baza pătrată și celălalt cu bază dreptunghiulară, care este cel mai înalt și cel mai avansat în plan. Pe latura sudică și cea dinspre mare aceste corpuri de clădire sunt înconjurate de două registre de cursive cu stâlpi și parapeți din lemn care dau nota specifică a construcției, așa cum reiese din fotografiile istorice. Un alt element ce particularizează arhitectura imobilului îl reprezintă frontonul din lemn, pe console din lemn, ce unește cele două turnuri, element care conferă casei caracterul arhitectural de vilegiatură.

Vila este acoperită cu o șarpantă în patru ape, cu învelitoare din țiglă. Streșinile sunt largi pe console de lemn ce asigură o bună protecție fațadelor. Fațadele sunt simple, de formă dreptunghiulară, cu chenare și solbanc simple. Construcția este în curs de reabilitare, însă, parte dintre elementele caracteristice descrise nu vor fi refăcute, exemplu balcoanele turnului înalt și frontonul din lemn”, precizează specialiștii Institutului Național al Patrimoniului.

Vila Narcisa, pe vremuri frumoasă, a fost modificată arhitectural

Deși clădirile istorice sunt spectaculoase doar dacă le este păstrată arhitectura, mulți dintre investitorii din ziua de azi, renunță la decorațiuni și la elementele care făceau din aceste imobile unele remarcabile, făcându-le, din păcate, să semene cu niște vile obișnuite.

”Vila Narcisa, fostă Racovski, a fost construită în stațiunea Eforie Sud, tot în perioada interbelică, în jurul anului 1920.

Clădirea se află în jumătatea sudică a stațiunii, în apropierea vilei Pușkin. Imobilul este amplasat la prelungirea spre sud a străzii Dezrobirii, în apropierea plajei.

Planul general, cu parter și un etaj, este de formă dreptunghiulară, amplasat pe direcția nord-sud. Pe laturile de est și vest se află dispuse, perpendicular pe corpul principal, alte două corpuri dreptunghiulare.

Fațada de sud este simplă, fără elemente decorative, cu două ferestre de tip franțuzesc, iar corpul dispus perpendicular are terasă cu acces la camere. Fațada dinspre mare este mai elaborată, corpul perpendicular se constituie în element de verticalitate, este încadrat de două terase la etaj și un portic aflat sub acestea.

Imaginile istorice ne permit să identificăm intervențiile realizate în timp. Constatăm modificarea golurilor pe fațada estică și închiderea golului semicircular din axul fațadei, dispariția sprâncenelor de deasupra golurilor ferestrelor de la etaj și a profilaturii brâurilor care separau nivelurile. Acoperișul este în patru ape cu învelitoare din țiglă”, aflăm din volumul ”Boemă și Loisir! Patrimoniul Balnear și de Vilegiatură din zona litoralului Mării Negre”.

Cândva spectaculoasă, Vila Claudian din Eforie Sud este acum o ruină

”Vila Claudian a fost construită în jurul anului 1920, proprietar fiind Alexandru Tell, unul dintre fiii generalului Christian Tell, vila purtând numele de „Vila Almar”. După moartea lui, soția acestuia s-a recăsătorit cu maiorul Claudian, ocazie cu care s-a schimbat și numele imobilului, în „Vila Claudian”.

În timpul ocupației naziste a orașului, aici își avea reședința comandantul trupelor germane. Datorită poziției sociale a proprietarilor, vila era vizitată de personalități ale vremii. Imobilul este amplasat în apropierea plajei, în partea de sud a stațiunii Eforie Sud.

Planul general, cu parter și un etaj, este de tip adunat, pornind de la formă pătrată cu amplasarea în decroș pe colțurile dinspre faleză și dinspre mare, a două corpuri. Pe fațada dinspre mare este un turn, azi ruinat, cu baza pătrată și muchii teșite care la cele două etaje avea câte un balcon din lemn pe console de lemn a cărui rezolvare dădea impresia unui bovindou.

În colțul de nord-vest se află un turn octogonal, care adăpostea scara de acces la etaj. Pe fațada de nord se află un corp ieșit în rezalit care are și el rolul de a da o imagine elansată acestui edificiu.

Fațadele sunt concepute în două registre despărțite de un brâu riflat care nu se continuă pe zona turnurilor pentru a nu estompa senzația de verticalitate. Totodată modul de tratare al fațadelor este diferențiat în funcție de orientare, cea mai impozantă fiind fațada spre mare unde la parter se află o elegantă loggia pe coloane cu arce în plin cintru iar la etaj o impozantă loggia susținută pe stâlpi geminați din lemn cu un antablament decorat.

Soclul este placat cu piatră cu forme neregulate iar accesele se află distribuite pe toate fațadele, asigurând independenți camerelor respective.

Acoperișul este în patru ape cu învelitoare din ardezie așezată în romb. Lucarnele-fereastră din planul acoperișului induc la posibilitatea existenței unor spații funcționale și în mansardă. Construcția este în stare de ruină”, aflăm de la reprezentanții I.N.P.

Vila Zeana 1, o unitate de cazare în stil modernist, realizată în 1934

Vila Zeana 1, în prezent Hotel Flacăra, a fost construită tot în perioada interbelică, în anul 1934.

”La numai 200 de metri de plajă și de Băile Reci, Complexul Flacăra și Sanatoriul Balnear Vraja Marii sunt situate în Parcul Movilă al stațiunii Eforie Sud, într-o zona de vegetație abundentă. Sanatoriul este deschis pe întreaga perioada a anului. Complexul dispune de cinci unități hoteliere: Marea Neagră, Victoria, Flacăra, Republica și Siret, toate în cadrul aceluiași complex.

Vila, construită de dr. Zeana Dumitru în 1934, face parte din Complexul Vraja Mării și este amplasată în apropierea hotelului Parc. Este o clădire care se desfășoară pe parter și două etaje, cu o compoziție planimetrică ce pornește la parter de la un pătrat, etajele fiind retrase în rezalit.

Volumul principal spre mare și paralel cu strada Oituz avansează spre strada dr. Cantacuzino cu un volum semicircular ce amintește de soluția arhitecturală a complexului Belona din Eforie Nord. Această compoziție a planului permite realizarea unor terase între volumele jucate ale vilei.

Rezolvările arhitecturale, atât planimetrice cât și ale fațadelor aparțin curentului modernist bine reprezentat în arhitectura românească a deceniului ʹ30. Fațadele sunt simple, cu o tratare arhitecturală în care domină orizontalele și cu ferestre circulare care amintesc de arhitectura navală”, aflăm din același volum editat de specialiștii Institutului Național al Patrimoniului.

Cazinoul din Eforie Sud, un obiectiv reprezentativ pentru arhitectura maritimă în stil Art Deco

Proiectul cazinoului din stațiunea Eforie Sud a fost inițiat în anul 1931, avându-l ca proiectant pe arhitectul Arta Cerchez, ginerele lui Ioan Movilă, soțul Feliciei Movilă, iar execuția a fost finalizată în anul 1935.

”Societatea Anonimă Movilă-Techirghiol, inaugura Cazinoul în vara anului 1935, pe promenada din stațiunea Carmen Sylva. Elegantul imobil în stil Art Deco, proiectat de Arta Cerchez, găzduia la parter un restaurant cu scena pentru orchestră, cafenea, bar american, birouri, coafor, oficiu poștal, punct de telefonie, iar etaj se aflau sălile de joc.

Clădirea cazinoului din Eforie Sud este un obiectiv reprezentativ pentru arhitectura maritimă în stil Art Deco. Alături de Cazinoul din Mamaia, construit în aceeași perioadă, simbolizează una din formele modernismului european prezente pe litoralul românesc. Clădirea de înălțime medie și cu o dezvoltare predominant orizontală, cu rezolvări spațial-volumetrice în așa fel încât să fie posibilă amenajarea de galerii și pasaje comerciale, simplu liniare, în cazul de față o circulație între malul mării și strada comercială din spatele cazinoului.

Stilul clădirii utilizează terasa ca acoperire, datorită retragerilor în trepte a ultimelor niveluri, formulă care generează o siluetă complexă și dinamică. Motivul în trepte este prezent la cele două turnuri simetrice care flanchează volumul orizontal al edificiului.

Registrele fațadelor sunt decorate prin simple profile. Mulurile liniare care însoțesc și conturează întotdeauna silueta clădirilor, a registrelor principale, a retragerilor sau decroşurilor sunt caracteristice acestui stil.

Între 1945-1989, imobilul a intrat în proprietatea statului, printr-un act de donație. Între anii 1990-2017, clădirea a devenit proprietatea THR Marea Neagră, care, în anul 1997 decide închiderea clădirii, datorită stării fizice precare. În anul 2017, imobilul își schimbă proprietarul și intră într-un proces de restaurare și extindere”, precizează specialiștii I.N.P.

Vila Monaco a adăpostit trupele nemțești și rusești în al Doilea Război Mondial

Vila Monaco, în prezent Săbărel, din Eforie Sud, are și ea o istorie foarte interesantă.

”Vila din piatră, ridicată în 1936, conform autorizaţiei de construire de la Primăria Carmen Sylva, s-a numit iniţial Monaco şi a aparţinut unui inginer bucureştean, George Mandache. Este o construcție cu o volumetrie de turnuri și foișoare, specifică acestui tip de construcție de viligiatură.

Formată din 3 corpuri, era ridicată pe mai multe niveluri P+1, P+2. Avea 22 de camere și se termina cu un turn P+3, care la ultimul etaj avea un foișor. Ferestrele erau atât dreptunghiulare, cât și ferestre în arc de cerc. Fațadele au fost diferite în raport cu orientarea către mare, la fațada principală accesul în imobil se făcea printr-o ușă care avea deasupra un acoperiș în două pante învelit cu olane.

Turnul avea un foișor cu ferestre în arc de cerc. Se remarcă prezența unui mic balcon lemn, dispărut în urma lucrărilor de reabilitare. Acoperișurile sunt învelite cu olane, iar terasele sunt acoperite.

Construcţia a adăpostit trupele nemţeşti şi ruseşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost naționalizată în 1950, prilej cu care și-a schimbat denumirea în Săbărel.

În comparație cu vechiul imobil se remarcă unele intervenții privind modificarea tâmplăriilor, crearea unor noi ferestre și modificarea acestora, mai ales la corpul de pe fațada principală – ferestrele în arc de cerc, ușa de intrare împreună cu fereastra de pe fațada principală ale corpului P+2 au fost astupate cu piatră”, se precizează în volumul ”Boemă și Loisir! Patrimoniul Balnear și de Vilegiatură din zona litoralului Mării Negre”.

Toate fotografiile din acest articol sunt preluate de pe site-ul boemasiloisir.ro Fotografiile de epocă sunt din Colecția Emanoil Vasiliu, de pe site-ul costingheorghe.ro și din arhiva Direcției Județene Arhivele Naționale Constanța, iar cele mai recente sunt din arhiva Institutului Național al Patrimoniului.

April 6, 2023
Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute

Constanța multietnică este o lucrare care promovează obiectivele arhitecturale care aparțin comunităților etnice din orașul de la malul mării: greacă, evreiască, armeană, turco-tătară și bulgară. Acestea sunt situate în general în zona Peninsulară a Constanței și au fost construite de la mijlocul sec. al XIX-lea, până la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Volumul este realizat de Institutul Național al Patrimoniului și a fost lansat ieri la Constanța, în cadrul sesiunii de comunicări științifice ”Pontica”, organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie.

Constanța multietnică – ”un punct de întâlnire între Asia anterioară și Europa Orientală”

Despre minoritățile din Dobrogea se spune că reprezintă sarea și piperul acestei regiuni și, fără ele, zona nu ar mai avea același farmec. Oriunde te plimbi prin Constanța multietnică, te uimește amestecul de credințe, obiceiuri și graiuri.

După preluarea Dobrogei de către statul român, comuna urbană Constanța avea 5203 locuitori și era reprezentată de 21 de grupuri etnice, românii fiind minoritari.

”La finalul sec. al XIX-lea s-a conturat cartierul românesc, a cărui recunoaștere oficială are loc în anul 1901, în timpul administrației primarului Ion Bănescu.

Dintre proiectele arhitecturale de anvergură pot fi menționate: sistematizarea Pieței Independenței – în prezent Piața Ovidiu, Cazinoul, Primăria Comunală Constanța – în prezent Muzeul de Artă Populară, al doilea Palat Comunal – acum Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Hotelul Carol I – acum sediul Comandamentului Marinei Militare, Hotelul Palace, Hotelul Grand, Hotelul Hrisicos, Hotelul Regina – acum Intim, Palatul Manissalian – ulterior Camera de Comerț, Casa cu Lei, Vila Suțu, Casa Alleon, Moscheea Carol I, Catedrala ”Sf. Apostoli Petru și Pavel”, Sinagoga de rit așkenaz, Biserica Romano-Catolică ”Sf. Anton”.

Din perspectiva multietnicității, orașul și-a păstrat această componentă de-a lungul evoluției sale din perioada modernă târzie și contemporană timpurie, în pofida modificării raporturilor procentuale dintre grupurile constitutive, prin creșterea constantă a etnicilor români, care, din anul 1894 au devenit majoritari.

Astfel, în anul 1920, pentru antropologul elvețian Eugene Pittard, Constanța era «un punct de întâlnire între Asia anterioară și Europa Orientală … Păstrându-și cu toții comportamentul, portul și limba (aceste popoare) constituie microcosmosul eurasiatic, laboratorul magnific de etnologie comparată».

În perioada interbelică se manifestă în Constanța, concomitent cu evoluțiile arhitecturale din Europa, stilul modernist, prezent în cazul unor construcții precum Hotelul Carlton, blocurile cu apartamente Panopoulos și Caramillotis, dar și în cazul unor construcții având funcții utilitare, economice și comerciale”, scriu autoarele cărții ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii uitate”.

Constanța multietnică – monumente și clădiri reprezentative ale comunității grecești

Comunitatea elenă a fost una dintre cele mai importante minorități ale orașului Constanța și ne-a lăsat o moștenire culturală și arhitecturală impresionantă. Grecii din Constanța au fost primii care au ridicat un lăcaș de cult ortodox, Biserica Greacă Metamorphosis, încă din vremea în care Dobrogea era parte a Imperiului Otoman.

”Comunitatea elenă a solicitat, prin intermediul Patriarhiei din Constantinopol, sultanului Abdul Aziz o autorizație în scopul construirii unei biserici. Aceasta a fost acordată în 1865 printr-un firman adresat lui Mehmet Ressim Pașa, subprefectul orașului.

În firman au fost stipulate și dimensiunile viitorului edificiu, care nu trebuia să depășească în înălțime geamia. Ca urmare a acestui demers, în 1868 a fost construită Biserica Metamorphosis. Comunitatea greacă a organizat primirea autorităților române în Constanța, pe 23 noiembrie 1878, inclusiv oficierea Te-Deum-ului la Biserica Greacă.

Pe măsură ce comunitatea s-a dezvoltat, în contextul noilor oportunități comerciale și economice, au fost construite o serie de clădiri publice și particulare: teatre (Elpis, Tranulis), cinematograf (Grand-Tranulis), școala greacă, hoteluri (Hrisicos, Embiricos, Central-Frangopol, Grand), vile (Suțu, Constantinidi), blocuri (Panopoulos, Caramillotis), case (Manicatide, Rousou, Serienescu, Lakaridis, Kyriakos, Karatzali, Pariano, Serafidis, Frangopol, Parusi).

Un facsimil aflat la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța, indică faptul că, în anul 1880 existau în oraș 1543 de persoane de etnie greacă, iar în anul 1905, numărul acestora a ajuns la 2327, respectiv aproximativ 15% din populația totală și o poziționare numerică pe locul al doilea”, mai aflăm din cartea ”Constanța multietnică – istorii, case, proprietari, memorii uitate”, publicată de INP.

Monumente și clădiri reprezentative ale comunității armene

Un alt capitol al volumului ”Constanța multietnică – istorii, case, proprietari, memorii uitate” este dedicat monumentelor și clădirilor reprezentative ale comunității armene.

”Primii armeni au ajuns în Dobrogea în sec. XV-XVI. În anul 1880, Primăria Constanța donează un teren de 1300 mp în mahalaua Cealic, pentru construirea bisericii și școlii armenești. Ctitorul bisericii este marele proprietar Nazaret Torosian, cel care a ridicat Casa Torosian situată în Piața Independenței, demolată după 1977.

Reprezentanții comunității armene au avut o bogată viață culturală și spirituală. La Constanța, în anul 1906 apare prima publicație în limba armeană din România, intitulată ”Maro” (Maria).

Începând cu anul 1925, participarea armenilor la viața administrativă a orașului se intensifică, odată cu ocuparea funcției de adjunct de primar, de către Krikor Zambaccian, colecționar de artă și membru corespondent al Academiei Române.

Un alt reprezentat de seamă al comunității armene a fost Dicran Emirzian, negustor bogat care a intuit potențialul de dezvoltare al urbei odată cu dezvoltarea portului. Casa Emirzian, cunoscută și sub numele Casa cu Lei, construită între anii 1898-1902, după planurile arhitectului Ion Berindei, reprezintă o clădire emblematică a Constanței.

Frații Manissalian, bogați negustori, erau membri marcanți ai comunității. În 1904, Armenag Manissalian, fost președinte al Uniunii Armenilor din România în perioada interbelică, a ridicat Casa Manissalian, construită pe b-dul Elisabeta, vizavi de Cazinou, după planurile arhitectului Ion Berindei.

Benlian Tacvor, binecunoscut pentru actele filantropice, construiește o clădire în anul 1912, după planurile arhitectului Adolf Lintz. Casa Benlian, aflată în Piața Independenței, a găzduit la parter o cafenea (Imperial) și cel mai modern cinematograf al vremii.

Armenag Damadian, om de afaceri, șef al Camerei de Comerț și Industrie a Constanței, a fost, la rândul său, mare filantrop. El a finanțat o parte importantă din costurile construcției clădirii în care se află astăzi Colegiul Național Mircea cel Bătrân (1923). Casa Damadian este refăcută în anii 1920, după planurile arhitectului Victor Ștefănescu”, aflăm din cartea ”Constanța multietnică – istorii, case, proprietari, memorii uitate”, publicată de Institutul Național al Patrimoniului.

Monumente și clădiri reprezentative ale comunității evreiești

Primele rapoarte referitoare la numărul evreilor din Constanța au apărut în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, când începe să se contureze și comunitatea israelită. Cei mai mulți au venit din Constantinopol și Asia Mică și, ca urmare a creșterii populației, la începutul sec. XX se vor ridica la Constanța două sinagogi: una de rit așkenaz, în stil maur și una sefardă, în stil gotic-catalan.

”Conform statisticilor realizate de administrația românească locală, în anul 1880 erau 234 de evrei în Constanța, iar în 1928, numărul acestora crescuse la 2135.

În 1872, comunitatea evreiască primea gratuit un teren gratuit și autorizarea pentru construirea unei școli confesionale evreiești. Un document din arhivele județene din anul 1897 amintește de o școală veche a comunității.

Prima epitropie a comunității israelite a fost înființată pe 18 septembrie 1896 și a funcționat de la începutul anului următor. Vechea sinagogă, situată pe str. Rosetti, colț cu Petru Rareș, le precede pe cele două care vor fi ridicate în primii ani ai sec. XX. Conform documentelor, în curtea sinagogii vechi era și un azil pentru săraci, care a fost demolat în 1898, din cauza stării precare.

Evreii constănțeni dețineau proprietăți în zona promontoriului portului, pe partea vestică a peninsulei, alături de englezi, care administrau mare parte din infrastructura portuară.

Negustori și armatori devin membri în consiliul de conducere al Primăriei din Constanța și contribuie la modernizarea orașului, prin hoteluri, cafenele, cinematografe și restaurante pe care le deschid, prin firmele de transport maritim pe care le înființează, prin amenajarea plajelor și susținerea activității culturale.

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, cea mia impozantă casă a orașului, prima cu etaj, se afla pe strada Mahmudie Socacgi, actuala Traian și îi aparținea lui Baruch Bohor Seni, membru în primul Consiliu Comunal Constanța (1878).

La 30 octombrie 1882, bancherul Jean Gerard Amedee Alleon a cumpărat terenuri pe care a construit o serie de case existente și în prezent. Strada, care ulterior îi va purta numele, este actuala C.A. Rosetti.

Un alt reprezentant important al comunității a fost Albert Theiler, antreprenor, filantrop și vicepreședinte al Comunității Israelite de rit occidental (evrei așkenazi), în 1922. El este cel care ridică, după planurile arhitectului Daniel Renard, în stil Art-Nouveau, hotelul Regina, în 1906 și apoi casa Albert Theiler, în 1926. Ambele clădiri există și azi, pe str. Nicolae Titulescu, respectiv Ion Theodorescu Valahu.

Sinagoga așekenază încă se păstrează în zona veche a orașului, dar se află într-o stare de precolaps”, scrie Florentina Udrea în cartea ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”.

Monumente și clădiri reprezentative ale comunității turco-tătare

În Constanța, în anul 1897 existau 7 geamii, scria Marin Ionescu Dobrogianu în prima monografie a orașului. Conform statisticilor realizate de administrația românească, după ce Dobrogea a revenit României în noiembrie 1878, prin tratatele de la San Stefano și Berlin, în anul 1880 existau 410 turci și 1804 tătari.

”Recensământul populațiunei orașului Constanța din decembrie 1902 amintește un număr de 3096 de mahomedani, fără a mai face o distincție clară între turci și tătari.

În anul 1903 exista pe strada 11 Iunie, Școala Mahomedană, cunoscută ulterior sub numele de Școala Turcă (pe str. Cuza Vodă, între b-dul Tomis și str. Mihail Kogălniceanu), demolată în 1970.

Un reprezentant important al comunității musulmane a fost Abdulhaman Abdul Halim, negustor bogat, proprietar al hotelului Regal”, citim din cartea ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”, publicată de Institutul Național al Patrimoniului.

Clădirile reprezentative ale comunității turco-tătare prezentate în volum, sunt casa Abdulhaman Abdul Halim, construită la sfârșitul sec. XIX, Geamia Hunchiar, ridicată în 1868-1869, Moscheea Carol I și Casa Abramoglu, construită în 1910.

Geamia Hunchiar a fost construită din ordinul Sultanului Abdul Aziz, fiind necesară populației musulmane de tătari care s-a stabilit în oraș în urma Războiului Crimeii (1853-1856).

Moscheea Carol I a fost construită începând cu 1910, la ordinul Regelui Carol I, pe locul unei vechi geamii, numită Mahmudie, care data din 1822. Moscheea Carol I a fost inaugurată pe 31 mai 1913, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta.

Moscheea a fost printre primele construcții din beton armat din România, iar modelul a fost Marea Moscheea din orașul turcesc Konya. Lăcașul de cult este deschis publicului pentru vizitare. În interior pot fi admirate o miniatură a moscheei și un covor oriental adus de pe insula Ada Kaleh, vechi de 200 de ani. Din minaretul moscheei se deschide o priveliște minunată asupra Pieței Ovidiu și asupra zonei peninsulare.

Casa Abramoglu, în prezent Cuculis, a fost construită de comerciantul Abramoglu, în anul 1910, după planurile arhitectului Christo V. Sotiriu. După Primul Război Mondial, casa a fost achiziționată de către Despina Courcoulas și închiriată unei societății de transport maritim cu sediul în Italia, Trieste. În prezent, parterul găzduiește sediul Consulatului Onorific al Austriei, iar la etaje sunt locuințe.

Casa Abdulhaman Abdul Halim există și astăzi și a rămas una dintre cele mai frumoase clădiri din frontul istoric construit în zona Gării vechi, aflată în prezent vizavi de Palatul Administrativ. Abdul Halim primește autorizația de construire a casei în anul 1896, ridicarea ei realizându-se la sfârșitul sec. al XIX-lea, la intersecția străzii Carol cu str. Fructelor, în prezent Tomis și Negru Vodă. Clădirea cu subsol, parter, etaj și mansardă prezintă fațade bogat decorate în stil eclectic. Colțul de la intersecția celor două străzi este marcat printr-un turn cilindric, la nivelul mansardei, acoperit cu o cupolă. La parter a găzduit un cinematograf, iar la etaj Hotelul Regal. După 1848 a fost naționalizată și a funcționat în ea cinematograful Popular, până după anul 1990.

Documentele cercetate la Arhivele Județene Constanța relevă și prezența altor case care aparțineau membrilor importanți ai comunității, între care Casa și prăvălia Osman și Rașid Mustafa (1897-1898), Casa Zelchif Mustafa (1898), Casa Mustan Haci (1898)”, se precizează în cartea ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”.

Monumente și clădiri reprezentative ale comunității bulgare

Prima comunitate bulgară din orașul Constanța datează din 1873 și s-a constituit în jurul primei biserici construite în anul 1879.

”Conform statisticilor realizate de administrația românească locală, în anul 1880 erau 348 de bulgari. Mahalaua bulgară se afla în perimetrul format de Geamia Mahmudie, Hotelul Carol și Catedrala ”Sf. Apostoli Petru și Pavel”.

În Arhivele Județene Constanța există autorizațiile de construire pentru casele lui Teodor Canceff din str. Carol nr. 150, din anul 1908, Vasile Coleff, din str. Tomis nr. 3-5, din anul 1912, Hristo Enache, din str. General Manu, din anul 1914 și ale lui Hagi Petroff, din str. Mihail Kogălniceanu, din anul 1910.

Pe fondul creșterii numărului de enoriași, președintele comunității bulgărești Ivan Hagi Stoian a solicitat, la finalul sec. al XIX-lea o autorizație pentru construirea unei noi biserici, mai încăpătoare, în centrul peninsulei, pe str. Maior Șonțu.

Cu eforturi financiare comune au cumpărat terenul și au construit la începutul sec. XX, Biserica ”Sf. Nicolae”, prima școală și casa parohială de pe str. Maior Șonțu nr.7, unde este sediul actual al comunității.

Pe parcursul anilor, populația stabilită în oraș nu a depășit 1000 de persoane, începând să înregistreze un regres din timpul Primului Război Mondial.

Școala comunității bulgare a fost ridicată în curtea bisericii și a fost deschisă în anul 1907. În anul 1911, comunitatea solicita extinderea școlii, construirea unor anexe și a unui salon pentru festivități. Proiectul noilor construcții a fost realizat de arhitectul Adolf Linz, în stil neoclasic, amplasat la nord de biserică, existent și astăzi.

Casa Vasile Coleff a fost construită în anul 1913, după planurile arhitectului Adolf Linz, pe str. Sulmona 30 (fostă Tomis 3-50). Clădirea este astăzi o ruină, fațada a fost desființată și se va reconstrui identic cu cea anterioară”, scrie Florentina Udrea în cartea ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”.

Monumente și clădiri reprezentative ale comunității italiene

Prezența italienilor în Constanța a fost legată de interesul comercial crescut al zonei. Comunitatea de italieni nu a fost foarte numeroasă în orașul de la malul mării, în 1911, numărul acestora fiind de 518 persoane.

”În 1911, la Constanța erau prezenți frații Geacomato, care comercializau băuturi spirtoase și cereale, în sediul firmei din str. Tomis nr. 15. Muncitorii italieni au participat la construcțiile de modernizare ale Portului Constanța în 1908, la stația de petrol, în atelierele de lăcătușărie etc.

Prima capelă este ridicată în anul 1872, la inițiativa lui Riga George, casier al Companiei engleze Danube and Black Sea Railway Co. Limited. O altă construcție anexă a fost ridicată la sfârșitul sec. al XIX-lea cu fațada spre str. Nicolae Titulescu și a fost demolată, probabil în 1936, odată cu capela, în vederea construirii noii biserici.

Noul monument, cu aspect de bazilică în stil romanic, realizat din cărămidă aparentă, a fost construit după planurile arhitectului Romano de Simon. Biserica ”Sf. Anton de Padova”, deși este construită în sec. XX, reia tipologia spațială bazilicală, într-o perioadă în care se resimțea un curent romantic în arhitectură, prin care se revalorizau stiluri antice. Datorită valorilor sale arhitecturale, a fost declarată monument istoric de arhitectură, calitate care este menținută și în prezent în actuala Listă a Monumentelor Istorice.

Biserica a fost sfințită în 1938, iar lucrările de mobilare și dotare ale acesteia nu au putut fi finalizate din cauza declanșării celui de-al Doilea Război Mondial. După ocuparea Pieței Ovidiu de către trupele sovietice la 1 septembrie 1944, accesul catolicilor în biserică a fost interzis, iar lăcașul vandalizat.

După 7 octombrie 1947, catolicii au reintrat în posesia bisericii și au început reparațiile de urgență. În următorii ani însă, biserica trece prin perioade dificile din cauza scăderii numărului de enoriași și a fondurilor insuficiente.

Primele reparații, după o lungă perioadă, au loc între anii 1984-1985, când se realizează altarul din marmură, intrarea în biserică și lambriul din prezbiter. Fațada principală este decorată cu o rozetă sculptată în piatră având un diametru de 5 metri”, aflăm din capitolul scris de Daniela Mihai, în volumul ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”.

Monumente și clădiri reprezentative ale comunității germane

Potrivit datelor oficiale, în anul 1916, în Constanța erau stabilite 642 de persoane de naționalitate germană.

”Primii coloniști germani au venit în nordul Dobrogei prin Sulina-Tulcea, ajungând să se așeze până în sudul Dobrogei. Colonizarea s-a desfășurat începând cu 1840, iar prima așezare de germani catolici din Dobrogea a fost satul Malcoci.

Devenind o comunitate din ce în ce mai puternică, înființarea unei școli în Constanța a devenit o necesitate. În acest scop, în anul 1894 s-a înființat Fundația ”Erhard Luther” și au început lucrările pentru ridicarea localului Școlii evanghelice germane de la Constanța, finalizate în 1901.

Comisia însărcinată cu construirea școlii, din care făceau parte și arhitecții Hermann Schmidt, Adolf Linz și Paul Ernst i-a solicitat lui Adolf Linz un plan de construcție al școlii, propus și aprobat de comisie la 28 martie 1899.

Adolf Linz a prevăzut în planurile școlii și săli în care se puteau întâlni cu diverse ocazii membrii comunității germane.

În timpul Primului Război Mondial, biserica Evanghelică și școala au fost sigilate, comunitatea pierzând atunci cea mai mare parte a ipotecilor depuse pentru bunuri de valoare. Comunitatea a închiriat unui medic german clădirea școlii timp îndelungat, până în anul 1940, iar cursurile erau ținute într-o clădire mai mică, cea mare fiind transformată în Sanatoriu.

Germanilor dobrogeni li s-a restituit clădirea vechii școli evanghelice aflată pe str. Sarmisegetusa din centrul orașului Constanța, pe care au renova-o și transformat-o într-un Centru cultural și de întâlnire a germanilor. În anul 2001 au început lucrările de reparații și restaurare ale clădirii școlii germane, inaugurată un an mai târziu”, aflăm din capitolul scris de Daniela Mihai, în cartea ”Constanța multietnică – Istorii, case, proprietari, memorii pierdute”.

Cartea constituie rezultatul unei ample cercetări, în arhive și pe teren, care a inclus 62 de clădiri: 21 dintre ele aflate pe Lista Monumentelor Istorice, alte 23 de clădiri documentate și 18 dispărute.

Constanța este magică, un oraș ca un turn Babel, în care auzi o mulțime de graiuri și vezi oameni deosebiți între ei, care conviețuiesc în liniște și pace, ba chiar împrumută obiceiuri unii de la alții.

November 17, 2022
”Boemă și loisir! Patrimoniul balnear și de vilegiatură din zona litoralului Mării Negre”, expoziție foto documentară la Techirghiol

O expoziție foto documentară cu cele mai importante monumente de arhitectură balneară și de vilegiatură din stațiunile de pe litoralul românesc, va fi organizată marți, 1 noiembrie 2022, la Techirghiol, de reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului. Vernisajul expoziției dedicate proiectului ”Boemă și loisir” Patrimoniul balnear și de vilegiatură din zona litoralului Mării Negre” va avea loc la sediul Primăriei Techirghiol și la Grădina Botanică din localitate, între orele 13.00 și 14.00.

Expoziție foto documentară la Techirghiol

Institutul Naţional al Patrimoniului desfășoară până pe data de 15 noiembrie 2022, proiectul ”Boemă și loisir! Patrimoniul balnear și de vilegiatură din zona litoralului Mării Negre”. Proiectul este cofinanțat de AFCN, în parteneriat cu Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța, Primăria orașului Techirghiol, Primăria orașului Sulina, Asociația Forumul Artelor Vizuale (Eforie Colorat), Comunitatea Elenă „Elpis” Constanța.

Principalul scop al proiectului îl reprezintă conștientizarea valorii și evidențierea necesității conservării patrimoniului arhitectural antebelic și interbelic de vilegiatură-balneară, situat în aria stațiunilor de pe litoralul românesc al Mării Negre – Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud, Mamaia, Mangalia, Sulina, Techirghiol.

Echipa proiectului vă invită marți, 1 noiembrie 2022, orele 13:00-14:00, la vernisajul expoziției dedicate proiectului, care va fi însoțit de un workshop destinat comunității și autorităților locale, și de un atelier de lucru pentru tineri. Evenimentele vor avea loc la sediul Primăriei (str. Victor Climescu nr. 24) și al Grădinii Botanice (str. Lacului nr. 1) din orașul Techirghiol.

Expoziţia foto documentară prezintă evoluţia celor mai importante monumente de arhitectură balneară și de vilegiatură din stațiunile litoralului românesc, construite înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

Importanța patrimoniului balnear pe litoralul românesc

Patrimoniul balnear este compus din băi, sanatorii, hoteluri, cazinouri, vile, faleze, promenade, ce au constituit un factor esențial în dezvoltarea infrastructurii urbane, precum și în implementarea unui nou tip de turism, cu funcție medicală, de losir și dezvoltare economică.

Expoziția își propune să reitereze relevanța patrimoniului balnear, exemple de bună practică în valorificarea acestuia, precum și problemele întâmpinate în prezent.

Workshop-ul reprezintă un instrument de valorificare a patrimoniului balnear, prin readucerea în discuţie a turismului axat pe îmbunătăţirea sănătăţii, cu o lungă tradiţie în Techirghiol. Discuțiile ce vor implica comunitatea și autoritățile locale, pot avea un potenţial de relansare a turismului cultural-balnear la nivel naţional, cu efecte de dezvoltare durabilă locală.

October 31, 2022
24 de situri arheologice din Dobrogea ar putea fi incluse în Patrimoniul UNESCO

Vestea bună este că 24 de situri arheologice din Dobrogea, cetăți cum le spunem noi sau castre romane au fost selecționate pentru evaluare, în vederea includerii în dosarul pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pe această listă vor figura cele mai reprezentative monumente istorice și situri arheologice de pe frontiera dunăreană a Imperiului Roman de pe întreg parcursul Dunării din România, însă, noi ne vom referi în acest articol, doar la cele din Dobrogea. Este un lucru extraordinar, ținând cont de faptul că singurul sit din Dobrogea inclus pe lista UNESCO este Delta Dunării.

Situri arheologice din Dobrogea, care merită să fie incluse în Patrimoniul UNESCO

Anul acesta, România depune dosarul de candidatură pentru înscrierea în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, a monumentelor și siturilor care au format vechea graniță a Imperiului Roman de pe Dunăre, cunoscută sub denumirea de limes dunărean.

În cadrul proiectului ”Limes, frontierele Imperiului Roman”, au fost identificate 24 de situri arheologice din Dobrogea.

În județul Constanța, printre altele, este vorba despre siturile: Sucidava de la Izvoarele-Pârjoaia, Sacidava de la Dunăreni, Axiopolis de la Cernavodă, Capidava, Carsium de la Hârșova și cetatea Cius de la Gârliciu.

În județul Tulcea, castrele identificate și selecționate pentru evaluare în vederea includerii în dosarul pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, sunt: cetatea Beroe din Frecăței, castrul Troesmis de la Turcoaia, Dinogeția din localitatea Garvăn, Noviodunum de la Isaccea, Aegysus din orașul Tulcea, Salsovia din Mahmudia, Halmyris din Murighiol și Cetatea Zaporojenilor de la Dunavățul de Jos- punctul Cetățuia sau Gratiana.

Limes, frontierele Imperiului Roman de pe Dunăre

Limes, frontierele Imperiului Roman de pe Dunăre este un proiect multinațional, deoarece frontierele Imperiului Roman înconjurau un spațiu mai larg.

”Includerea acestor situri în Patrimoniul Mondial UNESCO a început odată cu Zidul lui Hadrian în Anglia și apoi s-a extins în Europa Occidentală, Europa Centrală și a ajuns pe segmentul acesta al Dunării de Jos, pentru care noi pregătim dosarul de nominalizare pentru Patrimoniul Mondial, împreună cu Bulgaria, Serbia și Croația.

Până acum, prin Comisia Națională Limes, care a fost înființată de Ministerul Culturii și este finanțată anual de la bugetul de stat, s-au făcut cercetări ample cu rol de identificare, de delimitare, precizare a limitelor siturilor și evaluarea siturilor.

Instituțiile și arheologii care au participat la această etapă, care durează deja de 4 ani, au introdus toate rezultatele de până acum într-o bază de date sistematizată în raport cu cerințele dosarului de înscriere în UNESCO.

Este un pas foarte mare, care constă în descrierea monumentelor pe care dorim să le nominalizăm, care este, în mare parte, parcurs.

Anul acesta, trebuie să facem tot ceea ce înseamnă identificarea contextului administrativ, contextului de protecție, a riscurilor și măsurilor de gestionare a riscurilor la adresa acestor monumente, lucru care nu este simplu”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arhitectul Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

Nu toate siturile arheologice din Dobrogea vor fi propuse pentru lista UNESCO

În Dobrogea există zeci de situri de pe frontiera dunăreană a Imperiului Roman, care nu au fost selecționate pentru evaluare în vederea includerii lor în dosarul pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.

”În cazul acestor situri avem situații foarte diferite și sunt incluse în mai multe categorii. Unele dintre ele, sunt situri care au fost puțin cercetate și doar anumite fragmente sunt scoase la lumină prin săpături arheologice, restul fiind îngropat în pământ. Totuși, ele au fost identificate și sunt suficient de bine cunoscute pentru a putea fi încadrate în această categorie de situri reprezentative, dar păstrate ca vestigiu arheologic. Aceasta este o categorie.

Altele sunt cele care au fost cercetate și chiar s-au realizat lucrări de restaurare în timp, în anii 60, 70, 90. Dau exemplul Dinogeției din județul Tulcea, lângă satul Garvăn, aproape de Galați, unde s-au făcut mai multe intervenții de protecție și restaurare. Nu toate lucrările au fost realizate cum trebuia, astfel că acum necesită revizuiri semnificative.

Un alt exemplu de sit asupra căruia s-a intervenit complet nepotrivit, este deja binecunoscutul caz de la Capidava. În aceste cazuri, va trebui să ne confruntăm și să vedem în ce măsură putem face dovada valorii universale excepționale.

Aceasta este noțiunea de bază a Convenției Patrimoniului Mondial, orice monument care se înscrie în Lista Patrimoniului Mondial, trebuie să facă dovada acestei valori universale excepționale, deci o valoare care depășește granițele unui spațiu cultural sau geografic anume și se referă la tot ce înseamnă civilizația și cultura umanității, acesta este un aspect și al doilea este dovada integrității și a autenticității.

Când vorbim de integritate și de autenticitate, acolo unde s-a intervenit greșit sau nepotrivit este mult mai greu de susținut în ce măsură situl respectiv mai poate fi încadrat în această categorie a siturilor autentice și integre”, a afirmat arhitectul Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

Cetatea Halmyris, unul dintre cele mai periclitate situri arheologice

Cetatea Hamyris din județul Tulcea este foarte deteriorată și are nevoie de o intervenție rapidă.

”Lângă Murighiol este Cetatea Halmyris, o cetate romană extraordinară, care cred că este una dintre cele mai periclitate în momentul de față, pentru că a trecut prin niște forme de degradare foarte grave.

Pur și simplu, blocurile de piatră din care sunt ridicate zidurile se dezintegrează. N-am mai văzut asemenea deteriorare agresivă în alt sit, iar acolo trebuie intervenit urgent.

Sunt probleme serioase pe care va trebui să le gestionăm împreună cu autoritățile județene și locale, pentru că altfel nu se va putea ajunge la un grad suficient de intervenție, dacă ne bazăm doar pe capacitatea statului, de la nivel central”, spune arhitectul Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

Sacidava, un sit arheologic fantastic, dar mai puțin cunoscut

Există foarte multe situri arheologice în Dobrogea despre care puțină lume știe și sunt mai greu accesibile. Totuși, ele sunt fantastice.

”Lângă Oltina este un sit absolut impresionant, Sacidava. El s-a păstrat suficient de bine, datorită faptului că nu este în niciun fel de circuit turistic.

În cazurile acestea de situri izolate, pur și simplu necunoscute și nevizitate, va trebui să adăugăm la lista de acțiuni pe care trebuie să le demarăm și o minimă amenajare a circuitelor de vizitare și a asigurării unor servicii pentru vizitatori, deoarece sunt acțiuni absolut necesare”, a precizat arhitectul Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

Unele situri se restaurează, altele se află într-o stare deplorabilă

Autoritățile locale și cele județene trebuie să conștientizeze faptul că aceste situri sunt adevărate comori, care pot atrage numeroși turiști în zonă. Tocmai de aceea, ele trebuie să fie preocupate de conservarea și reabilitarea monumentelor istorice, care fac parte din patrimoniul național și ar putea fi incluse chiar în Patrimoniul Mondial UNESCO.

”Sunt multe situri arheologice în Dobrogea, foarte importante. De exemplu, Carsium, la Hârșova, unde acum există un proiect de restaurare.

Mai este Noviodunum, la Isaccea, unde de asemenea există un proiect de restaurare care sperăm că va putea fi finanțat din fonduri europene. În cazul Isaccea, primăria s-a ocupat să realizeze un proiect de restaurare, să îl comande, să obțină o finanțare printr-un grant prin Timbrul Monumentelor Istorice și acum urmează etapa de finanțare a intervențiilor. Sunt cazuri și cazuri.

Pe de altă parte, la Măcin, castrul roman Arrubium este într-o situație diametral opusă. Pur și simplu, localitatea actuală colonizează situl și îl consumă și nu există niciun fel de semn de mediere, de înțelegere a valorii culturale a acelui sit, pentru a-l scuti de intervențiile construcțiilor actuale”, am aflat de la Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

În Dobrogea, Delta Dunării este singurul sit înscris în Patrimoniul UNESCO

Deși în Dobrogea călcăm efectiv pe istorie și orice săpătură poate însemna noi descoperiri, singurul sit înscris în Patrimoniul UNESCO este Delta Dunării.

”În momentul de față, Dobrogea are un singur sit înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Este vorba despre Delta Dunării, un sit înscris pentru valorile sale naturale.

La nominalizarea în lista patrimoniului mondial trebuie indicate criteriile pe baza cărora se face aceasta și este un proces destul de strict. Și există criterii culturale și naturale.

Delta Dunării, deși este un spațiu de viață, de locuire din perioadele cele mai îndepărtate din istorie și, ca atare, are și un strat istoric, arheologic, are și un patrimoniu arhitectural vernacular valoros, totuși, nominalizarea a fost făcută doar pe criteriile naturale.

Astfel, gestionarea pe care o îndeplinește Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării se referă în special la valorile naturale. Pe noi ne interesează, în cazul deltei și păstrarea valorilor culturale, inclusiv arheologice.

Mă refeream la Cetatea Halmyris de la Murighiol și la multe alte cetăți și situri arheologice, care sunt înscrise în teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Cred că un pas important ar fi și modificarea modelului de gestiune al rezervației, astfel încât să conștientizeze și să folosească mai bine valorile culturale. Dar, deocamdată, Delta Dunării este singura înscrisă în lista Patrimoniului Mondial.

Pe lista indicativă, în preselecția națională pentru înscrierea în UNESCO se află și Cetatea Histria, separat față de proiectul Limes. Ea a fost recent înscrisă și trebuie să începem să lucrăm la dosar. Este o chestiune și de organizare în raport cu capacitățile pe care le avem, de a produce aceste dosare, nu este un demers simplu”, a declarat pentru Discover Dobrogea, arhitectul Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

February 25, 2021