Discover Dobrogea

Tag: Imperiul Otoman

Biserica Greacă Metamorphosis, cel mai vechi lăcaș ortodox din Constanța ridicat în perioada Imperiului Otoman

Biserica Greacă Metamorphosis este cea mai veche biserică ortodoxă din epoca modernă a Constanței. Lăcașul de cult a fost ridicat în perioada Imperiului Otoman, după ce, Comunitatea Elenă de la acea vreme a obținut firman de la sultanul Abdul Aziz. Acesta a acordat permisiunea construirii unei școli, a unui spital și a bisericii. Astăzi, mai există doar lăcașul de cult și școala.

Biserica Greacă Metamorphosis, primul lăcaș de cult ortodox din Constanța

În anii 1800 exista o comunitate elenă bine închegată, în Constanța. Grecii aveau o biserică mică din lemn, însă, pentru că erau mulți și lăcașul devenise neîncăpător, timp de 3 ani, între 1862 și 1865, membrii comunității din Constanța au făcut diligențe către sultanul de la Constantinopol, pentru a le permite construirea unei biserici mai mari.

”Grecii din Constanța au făcut adresă către patriarhul de Constantinopol și l-au rugat să intervină pe lângă sultanul Abdul Aziz, să le dea aprobare să construiască o biserică mare, modernă, frumoasă și elegantă, necesară pentru toată comunitatea elenă și română din Constanța.

Sultanul a dat aprobare să se construiască această frumoasă biserică și a dat instrucțiuni clare către guvernatorul Constanței, Kustenge, să nu cumva să le ia vreun peșcheș, să-i ajute, să-i sprijine să construiască o biserică pe terenul pe care grecii îl aveau, pentru necesitățile și nevoile creștinești.

Și, într-adevăr, s-au apucat de construit în anul 1865. În 1867-1868 s-a terminat biserica, prima de această dimensiune în Tomis. Apoi, ea a fost sfințită și i s-a dat hramul de Metamorphosis.

Contribuția pentru construirea și ridicarea acestei biserici a fost formată de către comitetul de organizare și construire a bisericii, care a strâns fonduri de la navigatori, de la comercianți, de la românii băștinași, de la armeni. Au contribuit cu toții la ridicarea acestei biserici, care nu era doar un lăcaș de închinare, ci și de cultură și de învățătură.

Aici, în tinda bisericii, copiii au făcut și școală, și sport. Abia apoi s-a făcut școala, pe locul în care se afla biserica veche. Această biserică este o emblemă a Tomisului, precum un far strălucitor, pe acest țărm luminat și binecuvântat de Dumnezeu”, a declarat pentru Discover Dobrogea, preotul Gheorghe Malcea de la Biserica Greacă Metamorphosis.

”Biserica a fost construită prin donația grecilor de pretutindeni. Există chiar și donații ale grecilor din Anglia, din Grecia și ale comunităților grecești din România din epoca respectivă, Galați, Brăila, Iași, Sulina. Toate au donat bani pentru construcția acestei biserici. Ea a fost pictată de către un pictor venit de la Muntele Athos și marmura este adusă din Grecia”, a precizat pentru Discover Dobrogea, Anton-Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene Elpis Constanța.

Biserica Greacă Metamorphosis – Schimbarea la față este un monument istoric

Biserica Greacă se numește Metamorphosis, pentru că în limba greacă înseamnă Schimbarea la față.

”Nu întâmplător s-a pus acest nume, pentru că Mântuitorul Isus Christos a mers pe Muntele Taborului și s-a schimbat la față să arate adevărata sa dumnezeire. Dacă privești de la mare, cum veneau grecii cu navele, aici era un fel de munte și, pe acest promontoriu tomitan li s-a arătat lor lumina după care au alergat, dar și bunăstarea comunității elene.

Biserica s-a mai deteriorat în timp, iar în 1974 s-au făcut diligențele și au început lucrări de reparații și consolidare, dar timpul trece și trebuie să facem din nou lucrări de consolidarea clădirii.

Sperăm să facem cu fonduri europene aceste reparații și să refacem pictura și tot ceea ce este necesar pentru menținerea acestei biserici de închinare, așa cum am obținut-o de la moșii și strămoșii noștri, să o avem și pentru copiii și urmașii noștri.

Pictura bisericii nu a fost niciodată o pictură de artă în sensul strict al cuvântului, care spune că face parte din patrimoniu. Clădirea face parte din patrimoniu, dar pictura nu, pentru că așa au fost vremurile.

Ea a fost pictată de un călugăr de la Muntele Athos, dar, pictura a fost supusă expertizei și nu a reieșit să este de valoare națională.

Lespezile de marmură aduse din Grecia pentru construirea bisericii există și vor exista cât va fi biserica, pentru că marmura este reprezentativă pentru noi”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, părintele Gheorghe Malcea.

După Unirea Dobrogei cu România, slujbele Te Deum se țineau la Biserica Greacă

Pe 23 noiembrie 1878, când Armata Română și administrația românească au intrat în orașul Kiustenge, a fost organizat un Te Deum la Biserica Greacă, singurul lăcaș de cult ortodox la acea vreme, în Constanța.

Primul prefect al administrației românești din Constanța, Remus Opreanu i-a trimis o telegramă ministrului de Interne, pe 23 noiembrie 1978, în care scria: ”Astăzi, la 10 ore, cu ocasiunea luării în posesiune a districtului Constanța a avut loc în biserica grecească un Te Deum la care au asistat te autoritățile locale ruse, domnii reprezentanți ai puterilor străine, notabilii orașului și un însemnat număr de cetățeni din toate clasele. Tot orașul era în picioare, stindarde tricolore, ghirlande de flori și diferite ornamente împodobeau casele”.

Unul dintre proiectele propuse încă din anul 1881 de prefectul Remus Opreanu a fost construirea unei catedrale în Constanța, a unei biserici ortodoxe românești. La vremea respectivă exista o singură biserică ortodoxă, Biserica Greacă Metamorphosis, construită în vremea Imperiului Otoman, cu firman de la sultan.

El a stabilit că este necesară construirea unui lăcaș de cult românesc, deoarece toate slujbele Te Deum pentru zilele aniversare ale țării se săvârșeau la Biserica Greacă. Construcția catedralei a început în 1883 și s-a finalizat în 1885.

January 24, 2023
Medgidia, primul oraș modern al Imperiului Otoman

Subiect de romane, o localitate care încă mai păstrează, vag, farmecul pe care îl avea în secolul al XIX-lea, Medgidia a fost primul oraș modern dezvoltat de Imperiul Otoman. Istoria așezării este foarte veche, fiind găsite urme încă din perioada paleolitică, însă modernizarea orașului Medgidia sau Kara-Su cum s-a mai numit, a început odată cu perioada otomană.

Medgidia sau Kara-Su era un important centru economic în Dobrogea

În urmă cu două secole, Medgidia era importantă din punct de vedere economic. Deoarece se afla la întretăierea unor importante artere comerciale, în oraș se făcea comerț cu grâne și animale.

”În perioada otomană, până în secolul al XIX-lea, așezarea apărea cu numele Kara-Su, și era un puternic centru economic. Se spune că în localitate se organiza de două ori pe an un târg, sub numele de Panaghir, care înseamnă iarmaroc. Chiar și acum se mai păstrează denumirea Dealul Panaghirului, pentru locul în care se desfășura târgul.

Kara-Su, care se traduce prin ”apă neagră”, este o denumire turcească și are legătură cu adevărul geografic al zonei. Numele se pare că a fost dat din cauza bălților care se formau ca urmare a inundațiilor provocate de apa curgătoare din această zonă, care se numea și ea Kara-Su și a coloritului specific al acestei ape”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, prof. univ. Metin Omer, doctor în istorie la Universitatea Hacettepe din Ankara și la Universitatea Ovidius Constanța.

Medgidia, orașul fondat de sultanul otoman Abdul Medgid

Deși nu a ajuns niciodată în Dobrogea, sultanul Abdul Medgid i-a ajutat pe tătarii care au emigrat din Crimeea și a fondat localitatea Medgidia, care îi poartă și acum numele.

”Sultanul otoman Abdul Medgid, care avea și titlul de calif, ceea ce însemna că era liderul lumii musulmane, i-a ajutat să emigreze pe tătarii din Crimeea, care erau supuși presiunilor și acuzați de autoritățile țariste că ar fi colaborat cu armatele otomane și aliate otomanilor în Războiul Crimeei.

În acest proces de emigrare, sultanul otoman Abdul Medgid a decis să îi sprijine pe tătari. Una dintre formele prin care a făcut acest lucru a fost de a fonda o localitate și a le facilita așezarea în aceasta.

Este vorba despre vechea așezare Kara-Su, care, începând cu 2 septembrie 1856, când a fost emisă iradeaua sultanului Abdul Megdid, un act special în administrația otomană, s-a decis crearea de condiții și primirea refugiaților, emigranților din Crimeea.

Acesta este considerat actul fondator al orașului Medgidia, pentru că, începând din acel moment, așezarea Kara-Su a fost cunoscută cu denumirea de Medgidie sau Medgidia.

Important în acest act este că se cere, în mod detaliat, să se acorde atenție felului în care se va dezvolta așezarea. Se solicita ridicarea unei moschei în centru și lângă ea, a unei clădiri administrative. De asemenea, se specifica felul în care să fie dezvoltate străzile, care să fie drepte și perpendiculare.

Toată această atenție acordată detaliilor a făcut din Medgidia, «primul oraș modern din Imperiul Otoman», după cum afirma istoricul Kemal Karpat.

S-a cerut dezvoltarea de străzi perpendiculare, astfel că și astăzi dacă mergem în Medgidia vom observa că partea veche a orașului, zona în care se află Primăria, Moscheea Abdul Medgid și principalele clădiri, străzile sunt perpendiculare. Ele au fost ulterior tăiate de niște construcții începute în perioada comunistă, fie că vorbim despre blocurile ridicate în acea zonă sau de crearea piațetei din fața Primăriei Medgidia”, a precizat profesorul Metin Omer.

Moscheea Abdul Medgid, lăcașul de cult construit în urmă cu 160 de ani

Impunătoare și în prezent, Moscheea Abdul Medgid era cea mai mare din Medgidia în 1860, când se spune că a fost inaugurată. Ea a fost ctitorită de sultanul al cărui nume îl poartă.
Sursa foto: Primăria Medgidia

”Moscheea Abdul Medgid a fost construită cu piatră de calcar, într-un stil clasic otoman. Se păstrează stâlpii originali care susțin tavanul, construiți din lemn de cedru adus din Liban, lemn care a rezistat până acum fără să fie afectat de carii, datorită unei tehnici speciale de tratare a lemnului.

În interior se păstrează și două lumânări imense, care se pare că sunt din perioada în care a fost construită moscheea. Piatra de temelie a fost pusă în 1856, pentru că se specifică acest lucru în iradeaua sultanului, dar se spune că a fost terminată prin 1860.

În curte, lângă moschee există și un loc pentru abluțiune, o zonă pentru spălarea rituală înainte de rugăciune”, a precizat pentru Discover Dobrogea, profesorul Metin Omer.

Foarte puține clădiri din perioada otomană au mai rămas în Medgidia

În Medgidia anului 1870 se spune că puteau fi văzute 25 de minarete. De altfel, populația musulmană, care era majoritară în oraș până în 1878, ajunsese la 20.000-30.000 de persoane în urma valurilor de migrare după Războiul Crimeei.

”Moscheea Abdul Medgid și hamam-ul sau baia turcească sunt printre puținele clădiri care au mai rămas din acea vreme. Rămășițele hamam-ului se află tot în apropierea moscheei.

Baia turcească a deservit și Seminarul musulman, care a fost parte a complexului construit în secolul al XIX-lea.

Hamam-ul s-a deteriorat în timp, mai ales că în perioada comunistă a avut niște destinații care au dus la deteriorarea lui. El a devenit spălătorie chimică și, la un moment dat, a fost chiar și un fel de uzină electrică.

Astăzi se mai păstrează o cupolă specifică arhitecturii islamice și mai pot fi văzute zonele prin care curgea apa. Accesul este mai dificil acum, dar din exterior poate fi văzută fosta baie turcească din Medgidia, situată la 200 de metri de moschee, în locul în care era și Seminarul musulman, din care nu a mai rămas nimic.

Din 25 de geamii care erau până în 1870 s-au mai păstrat 3 după 1878, dar tot timpul a rămas moscheea centrală, ctitorită de sultanul otoman Abdul Medgid”, povestește profesorul Metin Omer.

Podul peste valea Kara-Su, o construcție dorită de localnici

Când au sosit în Dobrogea emigranții din Crimeea, sultanul Abdul Medgid a dorit ca aceștia să fie conduși tot de un tătar, din respect pentru tradițiile și obiceiurile acestora. Astfel, Said Pașa a fost numit un fel de guvernator al regiunii.

”Atât Said Pașa, cât și urmașii săi, au avut foarte multe proprietăți și terenuri în regiune. Se pare că terenurile acestora se întindeau în zona orașului Medgidia, până spre Peștera și Cobadin. În orașul Medgidia locuința lui Muedin Bey a fost acolo unde se află acum Biblioteca Municipală.

De numele lui Said Pașa se leagă construirea unui pod peste valea Kara-Su, pentru că trebuia ca locuitorii să treacă și să aibă grijă de terenurile pe care le aveau în posesie.

Există o poveste potrivit căreia, Said Pașa i-a întrebat pe locuitorii Medgidiei dacă își doresc un spital, o moschee sau construirea unui pod.

Se pare că dorința locuitorilor a fost să fie construit un pod, lucru care s-a și realizat, iar construcția i-a purtat numele lui Said Pașa. Podul a rămas în picioare și a fost folosit până la sfârșitul secolului al XIX-lea. El era în zona vechii gări a orașului, clădire care a fost realizată de compania britanică, aceeași care a construit și calea ferată Cernavodă-Constanța.

De altfel, construirea acestei căi ferate a contribuit la dezvoltarea Medgidiei și nu întâmplător s-a decis înființarea unei gări la Medgidia. Mai mult, în apropiere de gară s-au construit magazii de cereale, tocmai pentru că orașul era un centru important al comerțului cu grâne, iar primăvara și toamna se organizau târguri pentru vânzarea de grâne și animale, iar la târguri veneau chiar și judecătorii pentru a putea parafa mai repede tranzacțiile făcute la Medgidia”, am mai aflat de la prof. univ. Metin Omer, doctor în istorie la Universitatea Hacettepe din Ankara și la Universitatea Ovidius Constanța.

Orașul Medgidia, subiect de romane. Chiar și Jules Verne a scris despre Kara Su

De-a lungul timpului, orașul Medgidia i-a inspirat pe mai mulți scriitori. În romanul de aventuri ”Kéraban încăpățânatul”, Jules Verne și-a plimbat personajul principal și prin Kara-Su. Deoarece nu voia să plătească o taxă de trecere a podului care traversa Bosforul, Kéraban, un negustor turc din Istanbul a preferat să înconjoare Marea Neagră și a poposit astfel și la Medgidia.

”Orașul dobrogean apare și în scena unor romane naționale. Cel mai recent este al scriitorului Cristian Teodorescu, născut în Medgidia. El a publicat romanul «Medgidia orașul de apoi», în care am putea spune că localitatea nu este doar o scenă a romanului, ci și personaj, pentru că autorul prezintă într-un mod foarte pitoresc modul în care aceasta se transformă. Dintr-un oraș cosmopolit în perioada interbelică, Medgidia a început să decadă când regimul comunist i-a distrus toată această frumusețe. «I-au răpit aura», cum spune autorul.

Mai este scenă într-un roman interbelic, intitulat «Kara Su», denumirea veche a orașului Medgidia, scris de Ilie Valerian, care este pseudonimul scriitorului Valeriu Ionescu. Romanul a apărut prin 1936, iar subiectul principal este dragostea dintre o localnică tătăroaică și un inginer sosit de la București pentru a realiza niște lucrări la calea ferată. Este prezentată comunitatea musulmană din Medgidia, dar autorul scrie și despre celelalte etnii și, în general, despre viața din oraș”, am mai aflat de la profesorul Metin Omer.

Medgidia, un oraș al contrastelor

Deși are o istorie foarte veche și interesantă, Medgidia nu este un oraș atractiv pentru turiști. Clădirile impozante construite după 1878, devenite ulterior monumente de patrimoniu, sunt lăsate să se degradeze, în loc să fie restaurate.

Muzeul de Artă din Medgidia, un edificiu superb, este lăsat acum în paragină. Instituția de cultură a fost înființată în anul 1975, într-o clădire de patrimoniu, în onoarea celui mai mare pictor dobrogean, Lucian Grigorescu, născut în Medgidia. Restaurată la un moment dat, fațada clădirii a fost desfigurată prin montarea unei odioase tâmplării din termopan, interzisă la monumentele istorice.

Și Școala de fete, care a fost construită în anul 1879 este acum o clădire închisă, despre viitorul căreia nu se știe nimic.

Vechile străduțe ale orașului Medgidia încă mai păstrează parfumul de epocă și te transpun în secolul XX.

Dacă ajungeți în Medgidia mergeți și în cartierul vechi, unde puteți vedea o casă, monument istoric, pe frontonul căreia scrie numele fostului proprietar, Murad G. Ali și anul în care a fost construită, 1906. Murad Ali a fost consilier local la Medgidia, dar a avut proprietăți și în Constanța. Fosta locuință de pe strada Kemal Agi Amet arată deplorabil acum, după 115 ani de la ridicarea ei.

Se spune că în anul 1901, Medgidia era una dintre cele mai dezvoltate localități din Dobrogea și avea 36 de străzi, 10 hanuri și 7 hoteluri de mici dimensiuni. Până la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, orașul avea foarte mulți oameni înstăriți, iar unele dintre construcțiile pe care aceștia le-au ridicat în urmă cu aproape un secol pot fi văzute și în prezent.

Cu siguranță, Medgidia ar putea deveni un oraș turistic, dacă toate monumentele istorice din oraș, care au povești foarte interesante, ar fi puse în valoare.

December 18, 2021
5 lucruri mai puțin știute despre istoria Dobrogei

Istoria Dobrogei este captivantă, iar astăzi, de ziua frumoasei regiuni dintre Dunăre și Mare, ne reamintim cu drag câteva lucruri importante. Fost maidan de încăierare între turci și ruși, Dobrogea arăta ca un tablou dezolant la sfârșitul ostilităților, în noiembrie 1878. Era un pustiu plin de ierburi și mărăcini, prin care mergeai zile întregi până descopereai un copac sau niște așezări omenești. În văile cu firicele de apă erau pitite satele, câte un pâlc de bordeie, niște căsuțe ridicate din bălegar frământat cu lut și acoperite cu paie sau pământ. Nici măcar un copac nu înveselea grădinile colibelor cu ferestre de-o palmă. Într-o odaie se înghesuiau toți ai casei, iar noaptea, rogojinile le țineau loc de așternuturi. Au trecut 141 de ani de la revenirea Dobrogei la țară și multe lucruri s-au schimbat. Totuși, nu trebuie să uităm viața grea pe care au avut-o străbunii noștri, în această regiune secerată de ciumă și prăduită de oștile năvălitorilor. Astăzi, 14 noiembrie, când sărbătorim cu fast Ziua Dobrogei, ne amintim cum se trăia în acele vremuri grele.

1. Din istoria Dobrogei face parte și proclamația principelui Carol I către dobrogeni

După un război ruso-turc devenit pentru noi război de independență, pe 14 decembrie 1878 Dobrogea revine la țară. După lungi tratative, Dobrogea este recunoscută ca fiind parte a României. Autoritățile române în frunte cu principele Carol I intră în Dobrogea și se opresc la Tulcea, pentru că era orașul cel mare al Dobrogei.

Înainte, Babadag a fost localitatea cea mai importantă, acolo era sediul raialei și locul în care a fost ridicat Seminarul musulman. Constanța în schimb, era un fel de mic târg sărăcăcios, în care populația musulmană era majoritară, fiind urmată de greci, a declarat pentru Discover Dobrogea, istoricul Lavinia Dumitrașcu.

La intrarea în Dobrogea, Carol I lansează două proclamații foarte importante, Proclamația către soldați și Proclamația către dobrogeni. Ideea transmisă este aceea de toleranță, de egalitate între minorități și majoritate. Musulmanii, din populație majoritară și stăpână, au devenit minoritari și stăpâniți de români. După Tulcea, Carol I ajunge și la Constanța. El a spus atunci, că ”Armata română care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât să mențină ordinea și să ocrotească pașnica viețuire a dobrogenilor”. Mai mult decât atât, Carol I a ridicat în Constanța, din banii statului, Moscheea Carol I, căreia musulmanii i-au dat numele domnitorului, în semn de mulțumire.

2.Dascăli și preoți din toată țara au venit în Dobrogea să îi învețe carte pe copii

Cu gospodăriile în spinare, învățătorii și preoții din țară au venit în Dobrogea, în urma apelului făcut de guvern, să îi școlească pe copii și pe adulți. Deși le-au fost oferite facilități, unii dascăli asociau traiul în Dobrogea cu un surghiun siberian și voiau să plece cât mai repede. Ei au găsit aici o populație ale cărei răni din timpul războiului nu se vindecaseră, o regiune care nu comunica direct cu țara, locuitori nedeprinși cu legile scrise. După 1878 s-au întemeiat școli primare în toate orașele și satele din județele Constanța și Tulcea. Pentru organizarea școlilor primare de fete și de băieți, a fost însărcinat profesorul Ion Bănescu, numit revizor școlar pentru toată Dobrogea.

Primele școli oficiale românești din regiune aveau bănci din scânduri așezate pe patru pari bătuți în pământ, iar în loc de tablă de scris, o cutie mare cu nisip. Atât în orașul Tulcea, cât și în Constanța, au fost inițial câte două școli, una de fete și alta de băieți. Aceeași situație era însă și în Babadag, Isaccea, Măcin, Mahmudia, Sulina, Chilia Veche, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Hârșova și Ostrov. De altfel, în toate comunele din Tulcea și Constanța au funcționat școli primare sătești de stat, chiar începând cu 1878, anul Unirii.

În 1880, frecvența în toate școlile primare dobrogene era de 3100 de fete și băieți, iar în 1905 se ridicase la peste 19.500 de elevi. Ulterior au fost înființate și licee pentru fete și pentru băieți, școli profesionale, școli de comerț, de meserii, de ucenici și școli de contabili. Pentru că s-a dezvoltat agricultura în zonă, au apărut și școli de agricultură, la Hamangia în Tulcea și la Murfatlar, în Constanța. Tot în Constanța au fost deschise o școală navală pentru ofițerii de marină și o școală de marină pentru personalul inferior marinăresc.

3.Gospodăria tradițională din Dobrogea, unică în România

Putineiul de bătut untul, bota pentru apă, linguroaie, scoarțe, ștergare, soba oarbă, lada de zestre, lenjerii din borangic și multe alte lucruri demult uitate în această eră a tehnologiei, făceau parte din gospodăria tradițională din Dobrogea. Acum, astfel de obiecte sunt rarități în satele dobrogene, dar le putem vedea expuse în muzee, pentru a ne reaminti cum se trăia și se gătea odinioară, când viața era mai simplă și obiceiurile respectate cu sfințenie.

Din gospodăria tradițională dobrogeană nu lipseau trei spații de organizare a locuinței: „camera curată”, tinda cu vatra și odaia de zi sau camera de locuit, în care familia își ducea traiul zilnic, iar femeile torceau și țeseau.

Până în anul 1900, casele din Dobrogea erau mici, aveau doar două încăperi, fiind compuse din tindă și o odaie de locuit. Ulterior a apărut casa tradițională dobrogeană cu trei odăi, a declarat pentru Discover Dobrogea, muzeograful Cerasela Dobrinescu, de la Muzeul de Artă Populară Constanța. Ea a precizat că întotdeauna exista o prispă, care se desfășura parțial sau pe toată fațada casei. Dobrogea este un ținut multietnic, o zonă care a fost mult timp sub stăpânire otomană, dar încă mai există sate în care tradițiile s-au păstrat. De altfel, întemeietorii satelor dobrogene sunt musulmanii, de aceea denumirile vechi ale localităților sunt turcești.

4.”Drumul de fier” care a dezvoltat Dobrogea

Călătorii care străbăteau Dobrogea în urmă cu 150 de ani, se înarmau cu multă răbdare. Drumurile nu erau nici măcar pietruite și duceau de la un sat la altul. De la Medgidia până la Constanța drumul dura 8 ore, iar de la Cernavodă la Constanța trebuia să faci 11 ore. Iarna sau în zilele ploioase, căruțele se împotmoleau în gropile de pe aceste ulițe, astfel că nu se putea circula. În lipsa drumurilor, nu existau căruțe de poștă și diligențe, iar corespondența oficială se transporta prin curieri care mergeau călare pe cai. Lipsa căilor de comunicație cu restul țării a întârziat popularea și dezvoltarea economică a regiunii Dobrogea.

Proiectul politicienilor și al lui Carol I a fost să alinieze Dobrogea la țară, prin realizarea unei legături directe între România și această regiune. Întrucât drumul din România până în Dobrogea era foarte lung și ocolitor, s-a hotărât răscumpărarea căii ferate Cernavodă-Constanța și a Portului Constanța, de la compania engleză căreia îi fuseseră concesionate aceste lucrări de către Imperiul Otoman. Societatea engleză a ridicat case frumoase, care sunt și astăzi în Constanța și a dinamizat puțin viața monotonă a urbei. Dar lucrările le-au făcut prost, nu au respectat termenele, iar compania a dat faliment. Statul român a răscumpărat calea ferată și portul la o sumă foarte mare. Au fost organizate două licitații, la care au participat marile firme care construiau poduri, însă acestea nu au reușit să întrunească cerințele caietului de sarcini. Ion Brătianu l-a sprijinit atunci pe foarte tânărul inginer Anghel Saligny, pentru a realiza lucrările. Saligny, după ce a terminat facultatea lucrase cu inginerul Gustave Eiffel, a făcut practică și vizitase cele mai mari poduri din lume. Împreună cu o echipă de ingineri, el a construit faimosul Pod de la Cernavodă. Doctorul în istorie Lavinia Dumitrașcu, a declarat pentru Discover Dobrogea, că între acei ingineri erau doi dintre băieții primului-ministru de la acea vreme, Ion Brătianu. ”Se pare că lui Ionel Brătianu nu prea îi plăcea să muncească, fapt pentru care Anghel Saligny i-a spus că dacă nu vrea să facă treabă și tot întârzie, să se ducă acasă. Răspunsul lui a fost: ”Eu sunt un Brătianu și un Brătianu nu lasă niciodată lucrul neterminat”, fapt pentru care a început să lucreze cu sârg”, a precizat muzeograful Lavinia Dumitrașcu.

Astfel, România a fost legată de Dobrogea prin Podul de la Cernavodă și, grație aceluiași inginer, Dobrogea s-a legat de lume prin Portul Constanța. Lucrările au fost începute de la minus zero, pentru că, în mare parte, inginerii au demolat ce făcuseră englezii. Constanța a devenit cel mai mare port la Marea Neagră, iar Podul de la Cernavodă rezistă de 100 de ani.

5.Reședințele regale din Constanța

A existat o relație foarte strânsă între familia regală și Dobrogea, această zonă de care principele Carol I s-a îndrăgostit iremediabil. În 1878, Constanța, Kiustenge de atunci, era doar un sat somnolent și adâncit în uitare. Carol I a încercat și chiar a reușit să racordeze și să modernizeze această provincie de frontieră a Imperiului Otoman, care s-a reunit cu țara. Domnitorul Carol I și regina Elisabeta s-au îndrăgostit iremediabil de Dobrogea. Le-a plăcut atât de mult această zonă, încât și-au făcut aici palate și ”cuiburi”.

Palatul Regal a fost prima reședință regală construită în Constanța începând cu anul 1903, de către autoritățile centrale. Palatul a fost ridicat pentru familia regală, care a venit frecvent în orașul de la malul mării din anul 1905, până la moartea Regelui Carol I. Regina Elisabeta se simțea însă înstrăinată în acel palat, care i se părea că este departe de mare și a optat pentru Pavilionul regal, o căsuță modestă construită de Anghel Saligny și inginerii săi în Portul Constanța, în semn de omagiu față de familia regală.

Pavilionul regal era, de fapt, o cabană din lemn susținută pe o consolă de fontă, așezată pe un picior de piatră. Se spune că avea formă de navă, deoarece dădea senzația de plutire. Denumit și ”Cuibul Reginei”, pavilionul a devenit reședința preferată de la mare a Reginei Elisabeta. Vila regală din Mamaia, un proiect al Reginei Maria, a fost cea de-a treia reședință a regalității, ridicată în Constanța.

În acea perioadă, stațiunea ”Băile Mamaia” a devenit o zonă interesantă, astfel că în anul 1923, Regina Maria a hotărât să își facă acolo o reședință. Deși s-a implicat în construcția ei și a verificat permanent lucrările, a realizat planuri și proiecte, regina a descoperit ulterior Balcicul, de care s-a îndrăgostit. A ridicat și acolo un palat regal, în care s-a mutat în 1937 și a lăsat proprietatea de la Mamaia, Reginei mamă Elena și Principelui Mihai, care în scurt timp a devenit rege.

Populația Dobrogei a crescut de la un an la altul după ce regiunea a fost conectată cu restul țării. Dacă potrivit statisticilor, în 1879 populația județelor Constanța și Tulcea se ridica la aproximativ 117.000 de persoane, iar majoritatea era formată din musulmani, numărul locuitorilor a crescut foarte mult în următorii ani, iar românii au devenit majoritari. Pământul situat între Dunăre și Marea Neagră este încărcat de istorie, iar pustiul de ierburi a fost transformat de oamenii harnici, în frumoase localități, bogate în tradiții. La mulți ani buni, Dobrogea!

November 14, 2019