Tag: Il Gran Finale

  • OMD Mamaia Constanța anunță “Il Gran Finale” – un weekend spectaculos cu artiști îndrăgiți, artificii și SuperCars, pentru a închide sezonul estival în forță!

    OMD Mamaia Constanța anunță “Il Gran Finale” – un weekend spectaculos cu artiști îndrăgiți, artificii și SuperCars, pentru a închide sezonul estival în forță!

    Sezonul estival din acest an se încheie cu un eveniment de excepție în Stațiunea Mamaia, unde distracția și spectacolul ating apogeul: “Il Gran Finale”, un concept special pregătit de OMD Mamaia Constanța pentru a marca finalul evenimentelor.

    În perioada 12 – 14 septembrie 2025, Piațeta Cazino Mamaia se transformă în centrul distracției, aducând pe scena Mamma Mia artiști de top, show-uri tematice, artificii spectaculoase și o expoziție dedicată iubitorilor de mașini de lux – Grand Rally Tour – Cars&Boats.

    Un weekend de poveste pe litoral

    Vineri, 12 septembrie, începând cu ora 19:30, startul distracției este dat de Show Artista, un spectacol vibrant ce aduce pe scenă ritmuri moderne și atmosferă de festival.

    Sâmbătă, 13 septembrie, scena aparține unor artiști extrem de iubiți de public: Florian Rus și Elena Gheorghe. Concertele lor vor fi urmate de un show de artificii spectaculos, programat pentru ora 21:30, menit să aprindă cerul deasupra Mării Negre.

    Duminică, 14 septembrie, publicul este invitat la o călătorie în timp, cu Show Nostalgia, care readuce în prim-plan hiturile și vibe-ul unor vremuri de neuitat. Finalul serii va fi încununat cu un grandios spectacol de artificii, la ora 22:00.

    „Am dorit ca acest final de sezon să fie o celebrare a tot ceea ce înseamnă Mamaia: energie, bucurie, muzică, diversitate și, mai ales, amintiri frumoase alături de prieteni și familie. Il Gran Finale este modul nostru de a spune mulțumim tuturor celor care au ales Mamaia în această vară și, totodată, o promisiune că în 2026 ne întoarcem cu forțe și mai mari, cu surprize și proiecte de anvergură. Mamaia rămâne destinația de top a litoralului românesc, un loc în care tradiția și modernitatea se împletesc pentru a oferi experiențe unice”, a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

    Supercars & Boats – atracția spectaculoasă din Piațeta Cazino

    După succesul înregistrat în luna august, supercarurile revin în Piațeta Cazino Mamaia pentru a completa atmosfera de sărbătoare de la Il Gran Finale. Evenimentul aduce din nou în prim-plan automobile și mașini de lux, adevărate bijuterii pe patru roți, expuse în cadrul Grand Rally Tour – Cars&Boats.

    Între 13 și 14 septembrie 2025, pasionații de automobile exclusiviste vor putea admira mai multe supercars de elită, într-un cadru spectaculos, la malul mării. Expoziția începe sâmbătă, 13 septembrie, la ora 12:00, și se încheie duminică, 14 septembrie, la ora 12:00.

    Accesul pentru public este gratuit, iar evenimentul își propune, prin frumusețea și exclusivitatea exponatelor, să contribuie la promovarea Stațiunii Mamaia și a orașului Constanța ca destinații atractive, moderne și pline de energie.

    Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța este structura oficială care se ocupă de promovarea și dezvoltarea turistică a stațiunii Mamaia și a orașului Constanța. Rolul său este de a crea, coordona și sprijini proiecte și evenimente care să pună în valoare potențialul turistic al litoralului românesc, să atragă vizitatori și să consolideze imaginea Mamaiei ca destinație premium, modernă și vibrantă.

  • “Il Gran Finale” la Mamma Mia Showtime – Ultimele valuri de distracție din sezonul de la Mamaia!

    “Il Gran Finale” la Mamma Mia Showtime – Ultimele valuri de distracție din sezonul de la Mamaia!

    Stațiunea Mamaia se pregătește pentru un final de sezon spectaculos, invitând turiștii și locuitorii Constanței să participe la Il Gran Finale la Mamma Mia Showtime, un eveniment de neuitat care va marca sfârșitul verii. Pe parcursul a patru zile, între 12 și 15 septembrie, scena din Mamaia va fi gazda unor concerte extraordinare, reunind unii dintre cei mai iubiți artiști din România, care vor aduce distracția la cote maxime.

    După un sezon estival plin de viață, distracție și evenimente memorabile, ne pregătim să încheiem vara într-o atmosferă vibrantă și energică, cu concerte pentru toate gusturile. Publicul va putea dansa pe ritmurile celor mai cunoscute hituri, alături de prieteni și familie, pe malul mării. Între 12 și 15 septembrie, atmosfera litoralului va fi vibrantă, iar scena Mamma Mia din Piațeta Cazino. Mamaia va găzdui unii dintre cei mai populari artiști din România, într-o adevărată explozie de energie și muzică bună.

    Programul concertelor este următorul:

    Joi, 12 septembrie, ora 20:00

    CABARET UNIQUE

    HARI GROMOȘTEANU

    LILIANA CORNILĂ

    DENIS ȘTEFĂNESCU BAND

    Vineri, 13 septembrie, ora 20:00

    OANA RADU

    GYPSY CASUAL

    Sâmbătă, 14 septembrie, ora 20:00

    GEORGIANA NEAGU & BAND

    LORA

    ALEX VELEA

    Duminică, 15 septembrie, ora 20:00

    JUNO

    SMILEY

    Duminică seară, evenimentul se va încheia într-o notă spectaculoasă, cu un splendid foc de artificii.

    Aceste concerte marchează finalul unui sezon plin de evenimente de succes în stațiunea Mamaia, dar, cu puțin noroc din partea vremii, stațiunea rămâne deschisă pentru turiștii care vor să se bucure de ultimele zile însorite la malul mării.

    „Il Gran Finale la Mamma Mia Showtime este modul nostru de a le mulțumi turiștilor și constănțenilor care au fost alături de noi în această vară. Am avut un sezon fantastic, iar concertele din aceste zile vor aduce energie și voie bună la cote maxime! Vă așteptăm cu drag să încheiem împreună vara, iar de aici, începem să ne mutăm atenția pe orașul Constanța, care are multe de oferit în perioada de toamnă, cu evenimente culturale și de divertisment pentru toate gusturile,” a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța.

    Așadar, fie că vă aflați în Mamaia pentru ultimele zile de vară, fie că decideți să explorați Constanța în această toamnă, valurile de distracție continuă!

    Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța are ca misiune principală promovarea și dezvoltarea sustenabilă a turismului în stațiunea Mamaia și orașul Constanța. OMD facilitează coordonarea între autoritățile locale, operatorii economici din turism și alte entități relevante pentru a crea o ofertă turistică diversificată, atractivă și competitivă.