15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale și a lui Mihai Eminescu, este marcată în toată țara prin diferite manifestări. Geniul literaturii și al jurnalismului din România a iubit Marea Neagră și i-a dedicat multe poezii, chiar înainte să o vadă. În Constanța, Eminescu a ajuns pentru o cură heliomarină și aprecia că este un orășel mic, dar îngrijit. Era mic, ce-i drept, la vremea aceea. Chiar dacă îl celebrăm astăzi pe Eminescu, nu voi scrie despre poeziile lui, vă spun, în schimb, care au fost impresiile poetului despre orașul de la malul mării.
Eminescu și cura heliomarină în Constanța, la Marea Neagră
Mihai Eminescu a scris despre mare, cu mult înainte să o vadă. El a ajuns pentru prima dată în Constanța în vara anului 1882, fiind unul dintre primii vilegiaturiști care descoperă beneficiile curei heliomarine.
În acea epocă, se spunea că marea ”face bine la un spectru foarte larg de maladii”. Eminescu avea 32 de ani când a simțit nevoia să vină să se trateze la mare, pentru ulcerul varicos pe care îl avea la picioare.
Hotelul D’Angleterre, Eminescu și Constanța veche
Eminescu a ajus în iunie 1882 la Kiustenge, numele vechi, turcesc al orașului Constanța, pe care poetul îl mai folosea câteodată. El s-a cazat la Hotel D’Angleterre, construit, probabil, în anul 1880, situat pe strada Nicolae Titulescu de astăzi.
Mai târziu, în 1906 acesta a fost demolat, iar pe locul său s-a construit un alt hotel celebru, care a rezistat până în ziua de astăzi, ”Regina” cum s-a numit inițial, iar ulterior a fost denumit ”Intim”, nume pe care monumentul istoric îl poartă și în prezent. Hotelul a fost proiectat de marele arhitect Daniel Renard, cel care a realizat și Cazinoul din Constanța.
Eminescu a stat la mansarda Hotelului D’Angleterre, care era situată pe două laturi, pentru că, spunea el, ”poate vedea marea din două direcții”.
Marea, ”nemărginirea pururea mișcată”
În timp ce se afla în Constanța, poetul îi scria Veronicăi Micle că Marea Neagră îi creează senzația unei ”nemărginiri pururea mișcate”.
Sunt trei scrisori pe care Eminescu i le-a scris iubitei sale din mansarda hotelului de la mare, în care poetul a stat timp de 10 zile. El îi spunea Veronicăi că i-ar plăcea să contemple această nemărginire alături de ea, femeia vieții sale. În cele trei scrisori de dragoste pe care i le-a scris iubitei lui, Eminescu precizează și câteva informații despre Constanța acelor vremuri.
Prima scrisoare scrisă de Mihai Eminescu din Constanța
“Constanța, 16 iunie 1882
Draga mea Veronică,
Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde poşta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a‑mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N‑o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti. O să mă-ntrebi ce efect mi‑a făcut marea, pe care‑o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n‑am văzut‑o în toate feţele căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia.
Constanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci şi clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe‑o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s‑au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într‑o mansardă şi privirea mi‑e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.
Adresa mea: Chiustenge (Constanţa) Hôtel d’Angleterre”.
Constanța, un oraș mic
Mihai Eminescu descria Constanța ”această așezare este foarte frumoasă dar de mici dimensiuni”. Orașul se restrângea la acea vreme, de la zona peninsulară până la fosta Piață ”23 noiembrie”, locul pe care acum se află Muzeul de Artă Populară.
Era un orășel mic, cu puține străzi și câteva case mai răsărite, dar, care avea un Cazino. Imediat după Unirea Dobrogei cu țara, Constanța a fost privită ca o stațiune balneară și climaterică, prima apărută în acele vremuri.
Pentru a atrage vizitatorii, care ajungeau greu la mare până la darea în folosință a Podului de la Cernavodă, în 1895, se făcea o propagandă deosebită prin toate mijloacele la îndemână atunci, pentru ”virtuțile curative ale mării și ale soarelui”.
Ajuns la Constanța, Eminescu se plimba pe malul mării și pe Bulevardul Elisabeta. Era singura stradă mai arătoasă și avea câteva case dichisite, dar și o ”terasă foarte frumoasă deasupra mării”, care era Cazinoul de atunci. Este vorba despre primul Cazino, care a fost construit sus, pe B-dul Elisabeta, deoarece faleza nu exista încă în anul 1880.
Când a venit Eminescu la Constanța, Cazinoul vechi funcționa deja și oamenii se adunau acolo să citească ziarul și să stea de vorbă, iar seara dansau. Eminescu a fost printre primii care au vizitat și au vorbit despre prima variantă a Cazinoului din Constanța, aceea din anul 1880, construită din paiantă și lemn.
Statuia lui Eminescu, realizată prin subscripție publică
Marea este un motiv major în creația poetului, motiv pentru care liderii Constanței au dorit foarte multă vreme să îi realizeze o statuie în orașul de la malul mării. Această idee a fost întărită de dorința lui I.N. Roman, care l-a cunoscut pe Eminescu și îl iubea nespus, fapt pentru care a dorit să facă ”la marginea mării”, un grup statuar. Acest lucru a devenit posibil prin anii 1930, când sculptorul Oscar Han a construit statuia.
El a venit la Constanța și i-a întâlnit la o masă pe I.N.Roman și Tudor Vianu. Acesta din urmă l-a recomandat pe Oscar Han, care mai făcuse un bust al lui Eminescu la Putna și realizase o machetă pentru un mare monument care trebuia să se ridice la București, dar pentru care nu a fost găsită finanțare.
În momentul în care s-a pronunțat numele Eminescu și s-a vorbit despre un monument, la acea masă s-a declanșat un entuziasm extraordinar, iar Oscar Han a fost întrebat dacă poate să îl realizeze în foarte scurtă vreme. El a confirmat, pentru că îl gândise de mult timp, avea chiar și schițe finalizate, astfel că a făcut grupul statuar. Banii pentru lucrare au fost strânși prin subscripție publică, iar grupul statuar s-a realizat cu participarea financiară a tuturor cetățenilor Constanței. Pentru amplasarea monumentului a fost ales un loc iubit de Eminescu, situat, unde altundeva, decât ”la marginea mării”.
Regele Carol al II-lea, la inaugurarea statuii lui Eminescu
La inaugurarea monumentului, în vara anului 1934, a partiticipat și Regele Carol al II-lea. Oscar Han povestește în memoriile sale că s-a vorbit în termeni elogioși despre acest monument și despre autorul său.
La eveniment a venit și o poetă din Marea Britanie, care a recitat din opera lui Eminescu, iar poetul și umoristul Păstorel Teodoreanu a avut o alocuțiune minunată. Inclusiv Regele Carol al II-lea a recitat versuri scrise de marele poet Mihai Eminescu. Înainte de momentul dezvelirii operei, mai mulți pescăruși au înconjurat statuia, profilându-se în zborul lor dezinvolt pe albastrul frumos al cerului, pe lângă marea la marginea căreia, Eminescu avea să vegheze de atunci încoace, asupra orașului.
Sunt mulți cei cărora nu le plac poeziile lui Mihai Eminescu, doar pentru că le-au fost impuse la școală. El a lăsat însă în urmă și foarte multe articole jurnalistice, la fel de valoroase ca opera sa literară, iar cei care le-au citit și le-au studiat apreciază că a fost și un geniu al jurnalismului românesc, iar articolele sale sunt adevărate capodopere și reflectă inteligența lui Eminescu.
