Tag: Gazi Ali Pașa

  • Moscheea Gazi Ali Pașa, monumentul de la Babadag cu o istorie de peste 400 de ani

    Moscheea Gazi Ali Pașa, monumentul de la Babadag cu o istorie de peste 400 de ani

    Moscheea Gazi Ali Pașa nu este cea mai veche din Dobrogea, însă, prin arhitectura sa deosebită, le atrage atenția tuturor celor care trec prin orașul Babadag. Lăcașul de cult are un stil tipic otoman, cu un minaret construit din piatră și cărămidă, înalt de 21 de metri. De-a lungul secolelor, lăcașul de cult a fost important atât pentru Babadag, cât și pentru localitățile din împrejurimi.

    Moscheea Gazi Ali Pașa poartă numele celui care a fondat-o

    Sunt multe geamii în Dobrogea, însă moscheea de la Babadag este importantă, în  primul rând pentru că a fost fondată de Gazi Ali Pașa.

    moscheea-gazi-ali-pasa”Potrivit unor surse, Gazi Ali Pașa, înainte de a se stabili la Babadag, spre sfârșitul vieții, a fost beylerbey de Budin. Dacă ne uităm astăzi pe harta Balcanilor, Serbia și Ungaria erau atunci teritorii otomane, iar Budin a fost zona care s-a unit cu Pesta și împreună au format Budapesta.

    Tot Gazi Ali Pașa a fost și muhafiz de Hotin, conducător al cetății Hotin, spre sfârșitul vieții fiind numit un fel de comandant militar în Babadag. Ajuns aici, el s-a îndrăgostit de aceste locuri.

    moscheea-gazi-ali-pasaBabadagul era deja o zonă cu o încărcătură religioasă, pentru că era locul în care trăise Sari Saltuk și exista mausoleul acestuia, astfel că Gazi Ali Pașa a decis să întemeieze o moschee.

    În privința anului fondării lăcașului de cult există două opinii. Cea mai cunoscută este varianta potrivit căreia, moscheea a fost ridicată în 1610. Informațiile se bazează tot pe niște documente otomane publicate în anul 1932 într-o revistă care apărea atunci la Bazargic, în România.

    moscheea-gazi-ali-pasa-BabadagTotuși, un specialist turc, care se baza pe documentele pe care le-a descoperit în arhivele otomane a stabilit că, de fapt, construcția moscheei a început, în anul 1603 și s-a terminat un an mai târziu”, a declarat pentru Discover Dobrogea, prof. univ. Metin Omer, doctor în istorie la Universitatea Hacettepe din Ankara și la Universitatea Ovidius Constanța.

    Gazi Ali Pașa a făcut investiții importante pentru musulmanii din Babadag

    Gazi Ali Pașa nu s-a limitat doar la fondarea moscheei care îi poartă numele, dar a creat și o fundație religioasă. La acea vreme, în Imperiul Otoman, fundațiile religioase de binefacere se bucurau de un atât de mare respect, încât nimeni, nici măcar sultanul nu le putea desființa și absolut toate veniturile erau folosite așa cum își dorea fondatorul fundației caritabile.

    ”Pentru întreținerea moscheei, a școlii și a hammam-ului pe care le-a fondat pentru a servi populația din zonă, Gazi Ali Pașa a donat câștigurile a două sate, Zebil și Herghelia de astăzi și ale Lacului Babadag.

    Mai mult, săpăturile arheologice efectuate la începutul anilor 1990 au descoperit că în apropiere de moschee ar fi existat și un caravanserai, un han, ale cărui câștiguri au fost donate pentru întreținerea acestor așezăminte ridicate din ordinul lui Ali Gazi Pașa.

    monumentul-lui-gazi-ali-pasa-babadagMai târziu, în anul 1620 și Gazi Ali Pașa a fost înmormântat lângă moscheea pe care a fondat-o, existând și astăzi mausoleul în care acesta își duce odihna veșnică.

    moscheea-gazi-ali-pasa-casa-imamuluiAcesta este între moschee și casa în care trăiește imamul comunității, iar clădirea de lângă lăcașul musulman de cult este cea în care a existat caravanseraiul.

    Muzeul-de-arta-orientala-babadag-tulceaGazi Ali Pașa a fondat în 1610 și o medresă, instituție de învățământ superior pentru musulmani, în sediul căreia se află în prezent sediul Muzeului de Artă Orientală Babadag”, am aflat de la prof. dr. Metin Omer.

    Moscheea Gazi Ali Pașa are o cișmea  încă funcțională

    Moscheea Gazi Ali Pașa este importantă și datorită cișmelei, care are propria poveste. Potrivit tradiției, lângă o moschee trebuie să existe o apă, pentru că, potrivit cerințelor islamice, un musulman când intră în moschee trebuie să treacă print-un ritual de purificare.

    babadag-tulcea”Și astăzi există această cișmea, la care, pentru a ajunge, trebuie coborâte niște trepte. Legat de cișmea  există și o poveste foarte interesantă.

    Se spune că în perioada comunistă, autoritățile încercau să găsească soluții pentru problema apei potabile din Babadag și să descopere cum ajunge apa la cișmeaua de la Moscheea Gazi Ali Pașa. Au încercat să afle acest lucru de la cel mai bătrân turc din localitate, care era cizmar de meserie.

    Deși bătrânul cunoștea pe unde trece sistemul rămas încă din perioada otomană, el a refuzat să divulge secretul. În cele din urmă, autoritățile comuniste, în încercarea de a descoperi locul de unde curge apa ar fi distrus în timpul excavărilor acest sistem, însă el a fost refăcut după anii 90, astfel că astăzi, orice vizitator poate să se bucure de apa de la această cișmea”, a povestit pentru Discover Dobrogea, prof. univ. Metin Omer, doctor în istorie la Universitatea Hacettepe din Ankara și la Universitatea Ovidius Constanța.

    Moscheea de la Babadag nu este cea mai veche din Dobrogea

    Deși are peste 400 de ani, Moscheea Gazi Ali Pașa nu este cea mai veche din Dobrogea. Înaintea ei a fost construită moscheea de la Mangalia, Esmahan Sultan, în anul 1573.

    moscheea-gazi-ali-pasa-babadag”Marele istoric Kemal Karpat, care era născut în apropiere de Babadag, povestește în memoriile sale că în cele două mari zile de sărbătoare ale musulmanilor, Kurban Bayram sărbătoarea sacrificiului și Ramazan Bairam, sărbătoarea care încununează zilele de post, luna Ramadanului, musulmanii din satele din împrejurimi veneau la rugăciune la moscheea Gazi Ali Pașa, tocmai pentru respectul pe care îl aveau față de această moschee și ca un omagiu adus, poate, celui care a fondat-o și celor care au contribuit la întreținerea ei de-a lungul timpului”, spune prof. dr. Metin Omer.

    Orașul Babadag, locul de legendă în care a trăit Sari Saltuk

    Babadag este un cuvânt format din doi termeni turcești, ”baba”, care înseamnă tată și ”dag”, în traducere deal sau munte, asfel că i se mai spune și ”Muntele Tatălui”.

    babadag-sari-saltuk-muntele-tatalui”Denumirea localității are legătură cu faptul că aceasta este împrejmuită de dealuri. ”Baba” are legătură cu un personaj, despre care legendele au îmbinat realitatea cu fantasticul.

    Sari Saltuk Baba, a fost cel care i-a condus pe primii turci care s-au așezat în acest teritoriu. De fapt, denumirea orașului se referă la așezarea lui Sari Saltuk în Babadag.

    mausoleu-sari-saltuk-babadag-tulceaExistă și o legendă, pentru că în apropierea unuia dintre dealurile care înconjoară orașul Babadag, dealul sudic, există un mormânt al lui Koyun Baba. Acesta a devenit și un fel de loc de pelerinaj de-a lungul timpului și are o legătură cu Sari Saltuk, în sensul în care acesta ar fi contribuit, la un moment dat, la găsirea mormântului pierdut al lui Sari Saltuk”, am aflat de la prof. dr. Metin Omer.

    Orașul Babadag, centru cultural în Imperiul Otoman

    Babadag este un oraș care, în perioada Otomană a avut un loc foarte important. O bună perioadă de timp a fost un centru cultural în Imperiul Otoman, o zonă în care s-au așezat personalități din birocrația otomană, iar începând din sec. al XVII-lea a fost un punct strategic foarte important.

    muzeul-de-arta-orientala-babadag”Orașul Babadag a fost fondat de turcii selciucizi, fiind apoi revalorificat în perioada otomană. Dobrogea a fost cucerită de otomani începând cu 1417, dar dezvoltarea orașului și transformarea lui într-un centru cultural este legată de sultanul Baiazid al II-lea, care, în campania sa împotriva Moldovei, în urma căreia a cuceri Cetatea Chilia și Cetatea Albă, a poposit la Babadag.

    Legenda spune că a avut un vis în care i s-a arătat Sari Saltuk și i-a spus că va câștiga această bătălie pentru care se pregătea, dar că apoi trebuie să îi reconstruiască mormântul.

    Astfel, la întoarcerea victorioasă din campanie, Baiazid al II-lea a descoperit mormântul și a descoperit mausoleul lui Sari Saltuk, mausoleu care există și astăzi, undeva la câteva străzi distanță de moscheea Gazi Ali Pașa.

    Mai târziu, începând cu sec. al XVII-lea, când în urma schimbărilor geo-politice, Imperiul Otoman începe să piardă în fața Marilor Puteri și în mod special ca urmare a politicii Imperiului Rus de a coborî spre apele calde și de a ajunge la Istanbul, Babadagul devine un centru militar foarte important.

    S-a instalat aici un comandant de oști, s-a construit o cetate în apropiere de oraș, lucru care a dus la decăderea orașului din punct de vedere cultural, dar din punct de vedere economic continuă să prospere, până în 1877-1878”, a declarat pentru Discover Dobrogea, prof. univ. Metin Omer, doctor în istorie la Universitatea Hacettepe din Ankara și la Universitatea Ovidius Constanța.

    În urma Războiului Ruso-Otoman, Dobrogea a intrat între granițele românești și a devenit parte a statului român modern, astfel că a început un proces de emigrare a populației turce, care până atunci era majoritară în localitate.

  • Babadag, orașul cu multe legende, al cărui nume este mai vechi decât Imperiul Otoman

    Babadag, orașul cu multe legende, al cărui nume este mai vechi decât Imperiul Otoman

    Orașul Babadag este situat între dealuri ce poartă nume turcești și are o istorie foarte veche și interesantă. Numele localității, în traducere ”Muntele Tatălui” este mai vechi decât Imperiul Otoman, astfel că s-au păstrat numeroase povești din acele vremuri. Când mergem spre Tulcea, de regulă trecem în grabă prin frumosul oraș Babadag, fără să știm că are atracții turistice și legende captivante.

    Babadag, prima așezare a turcilor în Europa

    Denumirea localității Babadag este legată de sosirea turcilor și a turkmenilor pre-otomani pe acest teritoriu, fiind astfel mai veche decât Imperiul Otoman.

    babadag-tulcea”Putem spune că Babadag este, din această perspectivă, prima așezare a turcilor în Europa. Specialiștii vorbesc despre trecerea turcilor otomani în Rumelia, în Balcani, în sec. al XIV-lea, odată cu cucerirea peninsulei Gallipoli.

    Totuși, turcii selciucizi s-au stabilit în Babadag încă din sec. al XIII-lea, în anul 1260. Este foarte important de precizat, faptul că s-au stabilit într-un mod pașnic, ei fiind așezați în această zonă de către împăratul bizantin”, a declarat pentru Discover Dobrogea, prof. univ. Metin Omer, doctor în istorie la Universitatea Hacettepe din Ankara și la Universitatea Ovidius Constanța.

    Babadag, locul de legendă în care a trăit Sari Saltuk

    Babadag este un cuvânt format din doi termeni turcești, ”baba”, care înseamnă tată și ”dag”, în traducere deal sau munte, asfel că i se mai spune și ”Muntele Tatălui”.

    babadag-sari-saltuk-muntele-tatalui”Denumirea localității are legătură cu faptul că aceasta este împrejmuită de dealuri. ”Baba” are legătură cu un personaj, despre care legendele au îmbinat realitatea cu fantasticul.

    Sari Saltuk Baba, a fost cel care i-a condus pe primii turci care s-au așezat în acest teritoriu. De fapt, denumirea orașului se referă la așezarea lui Sari Saltuk în Babadag.

    Există și o legendă, pentru că în apropierea unuia dintre dealurile care înconjoară orașul Babadag, dealul sudic, există un mormânt al lui Koyun Baba. Acesta a devenit și un fel de loc de pelerinaj de-a lungul timpului și are o legătură cu Sari Saltuk, în sensul în care acesta ar fi contribuit, la un moment dat, la găsirea mormântului pierdut al lui Sari Saltuk”, am aflat de la prof. dr. Metin Omer.

    Orașul Babadag, centru cultural în Imperiul Otoman

    Babadag este un oraș care, în perioada Otomană a avut un loc foarte important. O bună perioadă de timp a fost un centru cultural în Imperiul Otoman, o zonă în care s-au așezat personalități din birocrația otomană, iar începând din sec. al XVII-lea a fost un punct strategic foarte important.

    ”Orașul Babadag a fost fondat de turcii selciucizi, fiind apoi revalorificat în perioada otomană. Dobrogea a fost cucerită de otomani începând cu 1417, dar dezvoltarea orașului și transformarea lui într-un centru cultural este legată de sultanul Baiazid al II-lea, care, în campania sa împotriva Moldovei, în urma căreia a cuceri Cetatea Chilia și Cetatea Albă, a poposit la Babadag.

    mausoleu-sari-saltuk-babadag-tulceaLegenda spune că a avut un vis în care i s-a arătat Sari Saltuk și i-a spus că va câștiga această bătălie pentru care se pregătea, dar că apoi trebuie să îi reconstruiască mormântul.

    Astfel, la întoarcerea victorioasă din campanie, Baiazid al II-lea a descoperit mormântul și a descoperit mausoleul lui Sari Saltuk, mausoleu care există și astăzi, undeva la câteva străzi distanță de moscheea Gazi Ali Pașa.

    El a înființat și o fundație pioasă, căreia i-a adăugat câteva băi publice, hammam-uri, o medresă – o școală, contribuind astfel la dezvoltarea orașului.

    Mai târziu, începând cu sec. al XVII-lea, când în urma schimbărilor geo-politice, Imperiul Otoman începe să piardă în fața Marilor Puteri și în mod special ca urmare a politicii Imperiului Rus de a coborî spre apele calde și de a ajunge la Istanbul, Babadagul devine un centru militar foarte important.

    S-a instalat aici un comandant de oști, s-a construit o cetate în apropiere de oraș, lucru care a dus la decăderea orașului din punct de vedere cultural, dar din punct de vedere economic continuă să prospere, până în 1877-1878.

    În urma Războiului Ruso-Otoman, Dobrogea a intrat între granițele românești și a devenit parte a statului român modern, astfel că a început un proces de emigrare a populației turce, care până atunci era majoritară în localitate”, spune prof. univ. Metin Omer.

    În județul Tulcea trăia cea mai numeroasă comunitate de musulmani din Dobrogea

    Dacă ne uităm astăzi pe harta Dobrogei, observăm că în județul Constanța sunt cele mai mari comunități de turci și tătari din regiune. Nu la fel au stat lucrurile, însă, în trecut, când în județul Tulcea se înregistra cea mai mare populație de musulmani.

    ”Zona de nord a Dobrogei a fost mult mai populată cu musulmani și aproape toate localitățile din județul Tulcea aveau o populație importantă de turci.

    Acest lucru poate fi sesizat și din denumirile vechi ale localităților, doar că cei din nordul Dobrogei, din județul Tulcea, au fost și primii care au ales să părăsească regiunea.

    Plecarea lor nu a fost întâmplătoare și are legătură cu trecutul acestor populații. Cei mai mulți erau tătari sosiți din Crimeea și veniseră în urma presiunilor la care erau supuși în Imperiul Rus.

    În timpul Războiului Ruso-Otoman, armata rusă a trecut prin Dobrogea, iar ostașii s-au gândit că vor avea aceeași  soartă pe care o avuseseră și în Crimeea, astfel că au ales să părăsească regiunea, în 1878”, a afirmat pentru Discover Dobrogea, prof. univ. Metin Omer.

    Atracții turistice în orașul Babadag

    Orașul Babadag are câteva atracții turistice interesante, care merită să fie vizitate. Chiar dacă vă grăbiți, incursiunea prin oraș nu durează mai mult de o oră, dar, dacă acum cunoașteți câteva povestiri despre localitate, atracțiile vor prezenta un interes mai mare. Este vorba despre Moscheea Gazi Ali Pașa, Muzeul de Artă Orientală și Mausoleul în care este înmormântat Gazi Ali Pașa, toate situate în apropiere una față de cealaltă.

    Moscheea Gazi Ali Pașa, unul dintre cele mai vestite lăcașuri musulmane de cult din România

    ”Moscheea este importantă, în  primul rând pentru că a fost fondată de Gazi Ali Pașa. Ea atrage privirile prin arhitectura sa deosebită. Moscheea Gazi Ali Pașa are un stil tipic otoman, fiind o clădire dreptunghiulară cu un minaret înalt de 21 de metri, construit din piatră și cărămidă.

    moscheea-gazi-ali-pasa-babadagMoscheea Gazi Ali Pașa este unul dintre cele mai vestite lăcașuri musulmane de cult din România.

    moscheea-ali-gazi-pasa-babadagMarele istoric Kemal Karpat, care era născut în apropiere de Babadag, povestește în memoriile sale că în cele două mari zile de sărbătoare ale musulmanilor, Kurban Bayram– sărbătoarea sacrificiului și Ramazan Bairam– sărbătoarea care încununează zilele de post, luna Ramadanului, musulmanii din satele din împrejurimi veneau la rugăciune la moscheea Gazi Ali Pașa.

    moscheea-gazi-ali-pasa-babadag-tulceaEi aveau un respect față de această moschee și mergeau în semn de omagiu pentru cel care a fondat-o și cei care au contribuit la întreținerea ei de-a lungul timpului”, a precizat pentru Discover Dobrogea, prof. univ. Metin Omer.

    Muzeul de Artă Orientală din Babadag

    Muzeul de Artă Orientală se află în spatele moscheei Gazi Ali Pașa și se afla în reabilitare în luna martie, când am ajuns acolo.

    Muzeul-de-arta-orientala-babadag-tulcea”Muzeul de Artă Orientală de la Babadag este important, pentru că se află în clădirea în care Gazi Ali Pașa a fondat în 1610 o medresă, un seminar musulman în care se pregăteau imamii și profesorii de limba turcă.

    muzeul-de-arta-orientala-babadagLa muzeu sunt obiecte care țin de viața de zi cu zi a comunității turce, tot ceea ce înseamnă obiecte de uz casnic și religios.

    Este un loc bun în care ne putem face o idee cu privire la ce însemna, pentru că astăzi tradițiile se pierd ușor, viața de zi cu zi a comunității turce din Babadag și chiar din toată Dobrogea”, a declarat prof. univ. Metin Omer.

    Mausoleul Gazi Ali Pașa

    Gazi Ali Pașa a fost înmormântat lângă moscheea pe care a fondat-o, iar mausoleul în care acesta își duce odihna veșnică poate fi văzut și astăzi.

    mormantul-lui-gazi-ali-pasa-babadag”Acesta este situat între moschee și casa în care trăiește imamul comunității, iar clădirea de lângă moschee este cea în care a existat caravanseraiul, am aflat de la prof. univ. Metin Omer.

    Mausoleul lui Sari Saltuk Baba

    La câteva străzi de Moscheea Gazi Ali Pașa, turiștii pot vedea mausoleul lui Sari Saltuk Baba, care a trăit între anii 1199-1298. Sari Saltuk a fost trimis în Anatolia și apoi în Dobrogea, împreună cu 700 de ostași din Horasan, pentru răspândirea religiei islamice.

    Mausoleul-lui-Sari-Saltuk-Babadag-Tulcea”Pe cale mistică îndeosebi și pe căile toleranței și evlaviei propagate de curentul mistic Bektași, Sari Saltuk i-a influențat pe nemusulmani și a contribuit în mare măsură la răspândirea religiei islamice în Balcani.

    Atat in Dobrogra, cat si la nivel national, rezervatia cuprinde una dintre cele mai mari concentratii de specii amenintate cu disparitia cum sunt numeroare specii de orhidee.

    Odata cu infiintarea rezervatiei s-a urmarit si conservarea anumitor asociatii forestiere unice in zona Dobrogei reprezentate in special de arbori de ce au peste 100 de ani.

    Vegetatia ierboasa este reprezentata de pajistile de cimbrisor, pajistile de negara, sadina, paius stepic, precum si pajistile de pir crestat. Vegetatia lemnoasa este caracterizata de specii precum sleaul dobrogean de culme si sleaul cu stejar brumariu.

    A câștigat afecțiunea nemusulmanilor, a întreținut dialoguri foarte frumoase cu aceștia și astfel, de secole, musulmanii și nemusulmanii au trăit în pace și liniște în Dobrogea” scrie pe plăcuța amplasată la intrarea în mausoleu.

    Rezervația naturală Pădurea Babadag

    O altă atracție, cunoscută de foarte multă lume, este pădurea Babadag. Rezervația naturală pădurea Babadag este frumoasă în orice anotimp. Aria protejată are o floră și o faună bogată și diversificată, păduri de foioase, arbori care depășesc vârsta de 100 de ani și specii de orhidee pe cale de dispariție. Vegetația ierboasă este reprezentată de pajiștile de cimbrișor, pir crestat și paius stepic.

    În rezervație își au habitatul broasca țestoasă dobrogeană, șarpele balaur, vipera cu corn, dar și multe păsări care cuibăresc în zonă. Important este ca atunci când facem o drumeție prin rezervație să nu rupem florile și să păstrăm curățenia.