Tag: festivalul borsului lipovenesc

  • S-a anunțat data Festivalului Lipovenesc de Jurilovca, ediția din 2025

    S-a anunțat data Festivalului Lipovenesc de Jurilovca, ediția din 2025

    Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a anunțat, oficial, data desfășurării ediției din 2025 a Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca.

    Astfel, anul acesta, cel mai mare festival în aer liber din Dobrogea va avea loc în zilele de 6 și 7 septembrie.

    Prima ediție a Festivalului a avut loc în anul 2009, fiind la acea vreme o serbare locală la care au luat parte 200 de participanți. În anul 2024, Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca a atras 157.000 de vizitatori în cele două zile de desfășurare, consolidându-și poziția de cel mai mare festival în aer liber din județul Tulcea și din toată Dobrogea.

    „Și anul acesta ducem mai departe tradiția festivalului nostru, un festival prin care de 16 ani promovăm gastronomia și obiceiurile locale. De la prima ediție și până astăzi am reușit, crescând de la an la an, să atragem din ce în ce mai mulți oameni în Dobrogea, în județul Tulcea și, desigur, în Jurilovca. Este un lucru bun, cred, pentru economia locală, iar festivalul ne-a ajutat foarte mult să transformăm Jurilovca dintr-o micuță comunitate pescărească într-o destinație turistică de primă mână”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.

    Organizatorul Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca este Primăria Jurilovca, cu finanțare de la Consiliul Județean Tulcea.

  • 87.000 de vizitatori în prima zi a Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca

    87.000 de vizitatori în prima zi a Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca

    Sâmbătă, 21 septembrie, Jurilovca a fost vizitată, pe parcursul întregii zile, de aproximativ 87.000 de oameni, care au participat la prima zi a ediției din acest an a Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca.

    „Noi ne-am pregătit pentru un număr mare de turiști, dar estimam că mutarea datei festivalului după începerea școlilor, din motive independente de noi, va face ca audiența de anul acesta să fie ceva mai scăzută decât cea din 2023. Iată, însă, că Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca a devenit un mic fenomen național. Suntem mereu fericiți să primim oaspeți, mai ales când aceștia vin să împărtășească alături de noi tradițiile și gastronomia locului, precum și bucuria adusă de muzica de calitate”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.

    Comuna Jurilovca dispune, din acest an, de un sistem de camere inteligente care monitorizează zona celor două porturi, sistem care furnizează date exacte despre traficul pietonal și auto. Conform acestei monitorizări, pe parcursul întregii zile de 21 septembrie în zona Festivalului au intrat aproximativ 87.000 de persoane, iar vârful a fost atins în timpul concertului Gipsy Kings, când în Portul Nou se aflau peste 55.000 de persoane.

    „Mulțumesc în mod special Consiliului Județean Tulcea, care, anul acesta, a fost partenerul nostru principal în organizarea Festivalului. Finanțarea asigurată de către Consiliu a fost esențială. Altfel, ne-ar fi fost foarte greu spre imposibil să organizăm ediția din acest an. Le mulțumesc, de asemeni, în egală măsură, și vizitatorilor noștri, care au dat dovadă de înțelegere față de eforturile noastre și de respect pentru mica noastră comunitate de doar 4.000 de suflete. Am fost plăcut impresionat azi noapte, când am început operațiunea de igienizare a zonei Festivalului, să constat că avem foarte puțin de lucru în zona rezervată concertelor. Faptul că atragem un public civilizat, care se poate bucura în mod responsabil de un astfel de eveniment este o răsplată pentru eforturile întregii echipe care lucrează, an de an, la organizarea Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca”, a mai adăugat primarul Eugen Ion.

    Participanții la Festival au avut la dispoziție două parcări, la intrările în localitatea Jurilovca, iar pe parcursul întregii zile au fost înregistrate în jur de 17.000 de automobile. De asemeni, în Jurilovca au ajuns peste 170 de autocare ale firmelor de turism din întreaga țară care au adus turiști la Festival, pentru excursii de o zi.

    Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca va continua și astăzi, 22 septembrie. Standurile celor peste 120 de comercianți s-au deschis deja la ora 10.00, iar spectacolele de la scena din Portul Nou vor începe în jurul orei 14.00.

    Programul artistic de duminică al festivalului este următorul, în ordinea urcării pe scenă: Ansambluri locale, Radu Captari, Zuralia, Denis Ștefănescu, Georgiana Lăpădat, Proconsul, IRINA RIMES, DAMIAN & BROTHERS.

  • Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, o călătorie muzicală de la Gipsy Kings la Irina Rimes și Damian & Brothers

    Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, o călătorie muzicală de la Gipsy Kings la Irina Rimes și Damian & Brothers

    Mai sunt doar câteva zile până la Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, un eveniment în cadrul căruia vom avea parte, pe lângă delicioasele produse din pește și de o călătorie muzicală din sudul Franței în sud-estul României.

    Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca – Line-up complet

    Mai sunt doar câteva zile până la cel mai mare festival din Nobrogea de Nord, Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca.

    Anul acesta, spectacolele muzicale de pe scena din Portul Nou din Jurilovca vor oferi participanților o adevărată călătorie muzicală din sudul Franței, de pe malul Mediteranei, până în sud-estul României, pe malul lacului Razelm.

    Seara primei zile a Festivalului, 21 septembrie, va fi încheiată de legendara formație Gipsy Kings, iar a doua seară, cea a zilei de 22 septembrie, îi va avea drept vedete principale pe Irina Rimes și pe Damian & Brothers.

    Programul celor două zile de festival este următorul, în ordinea cronologică a urcării pe scenă:

    Sâmbătă 21 septembrie:

    Ansambluri locale

    Pindu

    Ilie Caraș

    Direcția 5

    GIPSY KINGS – featurnig TONINO BALIARDO

    Duminică 22 septembrie

    Ansambluri locale

    Radu Captari

    Zuralia

    Denis Ștefănescu

    Georgiana Lăpădat

    Proconsul

    IRINA RIMES

    DAMIAN & BROTHERS

    Spațiul dedicat festivalului se deschide în fiecare zi în jurul orei 10.00, iar spectacolele pe scenă încep după orele prânzului.

  • Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca va fi organizat în luna septembrie

    Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca va fi organizat în luna septembrie

    Așteptarea a luat sfârșit: Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, cel mai mare festival din Dobrogea de Nord, va avea loc anul acesta în zilele de 21 și 22 septembrie!

    Festivalul se va desfășura în cele două porturi din localitatea Jurilovca, scena urmând a fi amplasată în portul nou, ca și în 2023.

    Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca a început în 2009 și a crescut de la an la an, ajungându-se, anul trecut, la un număr de peste 144.000 de participanți în cele două zile ale festivalului.

    Scopul principal al festivalului este promovarea tradițiilor locale, a zonei lagunare Razelm- Sinoe, a gastronomiei specifice și a destinației turistice Jurilovca.

    „Festivalul Borșului Lipovenesc a devenit emblema comunei Jurilovca și este un eveniment emblematic pentru toată Dobrogea.

    Încă de la începutul anului am primit foarte multe întrebări, de la turiști, dar și de la oamenii comunei, despre data desfășurării festivalului în acest an. A fost mai greu să luăm o decizie, din cauza calendarului electoral, dar, până la urmă, am ales penultimul week-end din septembrie, pentru a nu ne îndepărta prea mult de datele tradiționale de desfășurare a festivalului. Lucrăm încă la programul artistic și la o serie de surprize, cum ne-am obișnuit vizitatorii în fiecare an. Sper ca și anul acesta să organizăm o ediție reușită”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca și inițiator al Festivalului, cu 15 ani în urmă.

    Mai multe detalii despre Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca vor fi comunicate la finalul lunii iunie 2024.

  • Jurilovca a pregătit, pentru Festivalul Borșului Lipovenesc, prima insulă instagramabilă din România

    Jurilovca a pregătit, pentru Festivalul Borșului Lipovenesc, prima insulă instagramabilă din România

    Mâine, pe 2 septembrie, începe Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, cel mai mare festival din județul Tulcea.

    Pentru anul acesta, organizatorii – Primăria Jurilovca – au pregătit nu doar 50.000 de porții de borș care le vor fi oferite participanților la festival în cele două zile, ci și mai multe surprize.

    Dacă lista muzicienilor care vor urca pe scena festivalului nu mai este un secret, capete de afiș fiind Goran Bregovic, Loredana, Viorica și Ioniță din Clejani și Theo Rose, toți cei care vor veni la Jurilovca pe 2 și 3 septembrie vor descoperi, la fața locului, prima insulă instagramabilă din România.

    Prima insulă instagramabilă din România, la Jurilovca

    Pe Insta Island, așa cum a fost botezată insula din Noul Port Turistic din Jurilovca, vizitatorii vor găsi 10 puncte de atracție în care-și pot face poze pentru postările pe Instagram. Cei care nu folosesc Instagram au libertatea de a posta pe orice altă rețea de socializare, ba chiar și pe aceea de a-și păstra fotografiile în telefon/aparat, ca amintiri personale.

    Prima insulă instagramabilă la Jurilovca

    Insta Island a fost realizată cu sprijinul artizanilor locali Iulian Bîrsei și Paula Bogatu și este prima insulă din România destinată împătimiților de fotografii-amintire.

    port-turistic-jurilovca-inaugurare-spectacol

    „2023 a fost, pentru comuna noastră, un an al premierelor: am inaugurat cea mai modernă sală de sport din Tulcea, am inaugurat cel mai modern port din Dobrogea, am spus povestea comunității noastre prin cel mai spectaculos show de drone din țară, iar acum, iată, avem și prima insulă instagramabilă din România”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.

    „Noi, în Jurilovca, ne mândrim că ne respectăm tradițiile, dar, în același timp, apreciem și inovațiile. Am întâlnit turiști care mi s-au plâns că au dispărut ulițele pline de praf din comună, dar asta nu ar trebui să fie considerată o tradiție. Casele din comuna noastră sunt prezentabile și dacă sunt fotografiate de pe asfalt, iar confortul oamenilor și un trai mai bun sunt tradițiile cărora le punem noi bazele azi, pentru generațiile viitoare”, a mai spus Eugen Ion.

    festivalul-borsului-de-peste-crisan-jurilovca

    Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca își are rădăcinile în urmă cu 14 ani și a devenit, în timp, un adevărat motor pentru comunitatea locală.

    Festivalul este finanțat din fonduri europene, prin POPAM, și a avut o contribuție importantă la dezvoltarea comunei. Datorită Festivalului Borșului Lipovenesc, Jurilovca beneficiază anual de un număr din ce în ce mai mare de turiști, ceea ce atrage după sine o dezvoltare accelerată a sectorului HORECA. În ultimii 10 ani, numărul locurilor de cazare din Jurilovca a crescut de aproximativ 10 ori în zona continentală a comunei, astăzi existând opțiuni de cazare pentru toate gusturile, de la un camping pentru rulote și corturi la un resort de 4 stele care și-a deschis porțile în urmă cu un an.

  • Festivalul Borșului Lipovenesc de Pește, cel mai așteptat eveniment al verii, la Jurilovca

    Festivalul Borșului Lipovenesc de Pește, cel mai așteptat eveniment al verii, la Jurilovca

    50.000 de porții de borș de pește oferite gratuit participanților, zeci de producători locali cu mâncăruri tradiționale, peste 100.000 de vizitatori așteptați la eveniment, un concert susținut de muzicianul Goran Bregović și de mulți alți artiști apreciați, sunt doar câteva repere pentru Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, cel mai așteptat eveniment al verii, în Dobrogea.

    Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca are o poveste interesantă

    Dacă până în anul 2012, Jurilovca reprezenta doar o poartă de îmbarcare pentru turiștii care mergeau la Gura Portiței, de 11 ani, localitatea a devenit cunoscută și pentru Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, un eveniment care atrage, de la un an la altul, mai mulți vizitatori. Povestea evenimentului este foarte interesantă și ne-a fost spusă chiar de către primarul comunei, Eugen Ion, cel care și-a dorit ca localitatea sa să fie cunoscută în toată țara pentru tradiții și gastronomia locală și chiar a reușit.

    festivalul-borsului-lipovenesc-de-jurilovca

    Festivalul Borșului Lipovenesc a fost o idee a mea și a unui prieten al meu, încă din 2009, când nu aveam treabă cu primăria. L-am făcut și l-am sponsorizat eu, în primul an, la un nivel mic, foarte mic, chiar. Nu cred că au fost, atunci, mai mult de 200 de persoane, majoritatea localnici.

    După care, din 2012, pentru că, între 2009 și 2012, fosta administrație nu m-a lăsat să îl mai fac, am simțit că singura modalitate prin care putem să dezvoltăm comuna este să îi aducem pe turiști în zonă. Și cum poți să îi aduci altfel, decât prezentându-le ce ai tu mai bun și mai frumos în comunitatea ta.

    Acesta este motivul pentru care am ajuns la a XI-a ediție cu Festivalul Borșului de Lipovenesc de Jurilovca. Anul trecut, în două zile, în jur de 100.000 de persoane au participat la acest eveniment organizat în Jurilovca.

    Cei mai mulți au venit din județele Constanța, Tulcea, din Brăila, Galați, București. Deja, cei care vin de câțiva ani, ne scriu pe paginile rețelelor de socializare și ne spun că au participat în fiecare an și abia așteaptă să revină.

    Vara aceasta, Jurilovca le-a oferit multe surprize, turiștilor care au ajuns în localitate. Festivalul Borșului de Lipovenesc va fi organizat, atât în noul Port Turistic Jurilovca, cea mai mare investiție făcută până acum în comună, un loc care oferă un spațiu mai generos și o priveliște superbă, cât și în portul vechi, în care va fi amenajat și parcul de distracții pentru copii.

    eugen-ion-primar-jurilovca

    Îi așteptăm pe toți cei care iubesc tradițiile și gastronomia locală, să ne fie alături la acest eveniment, care va avea loc pe 2 și 3 septembrie în comuna noastră”, a declarat pentru Discover Dobrogea, primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion.

    50.000 de porții de borș de pește le vor fi oferite, gratuit, participanților

    Deoarece există o cerere foarte mare pentru participarea la Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, multe firme de transport persoane au deja oferte pentru cei care vor să ajungă la eveniment și să stea până târziu în noapte, pentru a vedea și concertul susținut de muzicianul Goran Bregović.

    festivalul-borsului-lipovenesc-de-jurilovca

    Primăria Jurilovca este pregătită să le ofere vizitatorilor 50.000 de porții de borș de pește, la Festivalul Borșului Lipovenesc, care va avea loc pe 2 și 3 septembrie, în portul nou din comuna noastră.

    Festivalul debutează sâmbătă, 2 septembrie, la ora 10.30, cu momentul aprinderii focului sub ceaunele în care se va pregăti deja renumitul borș lipovenesc, mâncarea specifică a pescarilor și elementul în jurul căruia a fost construit acest eveniment de promovare a tradițiilor locale.

    Pe scenă vor urca renumitele ansambluri locale, dar și artiștii Hari Gromoșteanu, Radu Captari, Viorica și Ioniță de la Clejani, iar de la ora 21.00, ne va încânta cu muzica sa, Goran Bregović. Prima seară a Festivalului Borșului Lipovenesc se va termina cu un impresionant foc de artificii.

    foc-de-artificii-jurilovca-festivalul-borsului-lipovenesc

    Mulți vizitatori și-au făcut deja rezervări la pensiunile și hotelurile din comună și din localitățile învecinate, pentru a putea participa și la evenimentele pe care le organizăm duminică. Pe 3 septembrie, de la ora 12.00, vom deschide programul la scenă cu ansamblurile locale, iar după ora 14.00 vor cânta Fuego, Georgiana Lepădat, Nicolae Voiculeț, Theo Rose & Band și, de la ora 21.00, Loredana. Desigur, focuri de artificii vom avea și în a doua și ultima zi a festivalului”, a precizat primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion.

    Și duminică, în a doua zi de festival, localnicii vor pregăti pentru vizitatori, zeci de feluri de preparate tradiționale lipovenești, mâncăruri de referință în gastronomia deltaică, realizate după rețete vechi, transmise de la o generație la alta.